Catalog 2013

Transcription

Catalog 2013

BUCHAREST
INTERNATIONAL
EXPERIMENTAL
2013
FILM FESTIVAL
11–15 DECEMBER
CINEMA STUDIO /
CINEMA ELVIRA POPESCU
Bucharest International
Experimental Film Festival BIEFF
Festivalul International de Film
Experimental București BIEFF
BIEFF | BUCHAREST INTERNATIONAL EXPERIMENTAL FILM FESTIVAL
CUPRINS
–2–
CONCEPT – Bucharest International Experimental
Film Festival BIEFF
4
CONCEPT – Festivalul Internaţional de Film
Experimental Bucureşti BIEFF
Festival Team
6
Echipa Festivalului
INTERNATIONAL COMPETITION JURY
14
JURIUL COMPETIȚIEI INTERNAȚIONALE
OPENING GALA
18
GALA DE DESCHIDERE
CLOSING GALA
20
GALA DE ÎNCHIDERE
INTERNATIONAL COMPETITION
23
COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ
Special Program – QUINZAINE DES REALISATEURS –
CANNES FILM FESTIVAL
53
QUINZAINE DES REALISATEURS, FESTIVALUL DE FILM DE LA
CANNES – Program Special
Special Program – IDFA INTERNATIONAL DOCUMENTARY
FESTIVAL AMSTERDAM
59
IDFA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM DOCUMENTAR
AMSTERDAM – Program Special
Special Program – INTERNATIONAL SHORT FILM FESTIVAL
OBERHAUSEN
65
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE SCURTMETRAJ
OBERHAUSEN – Program Special
Special Program – DANCE CINEMA FROM THE
NETHERLANDS
73
CINE-DANS DIN OLANDA – Program Special
Special Program – GOLDEN SHORTS: BEST FILMS IN
MAJOR FESTIVALS
83
GOLDEN SHORTS: BEST FILMS IN MAJOR FESTIVALS –
Program Special
Special Program – THE PORTUGUESE CINEMATIC MIRACLE
89
MIRACOLUL PORTUGHEZ – Program Special
Special Program – ROMANIAN CINEMATIC EXPERIMENTS
101
EXPERIMENTE CINEMATOGRAFICE ROMÂNEȘTI –
Program Special
BUCHAREST INTERNATIONAL EXPERIMENTAL FILM FESTIVAL | BIEFF
Special Acknowledgments
Mulțumiri speciale
to all the directors, producers and distributors whose films are screened in BIEFF 2013 and
to the following persons and institutions:
tuturor regizorilor, producătorilor și distribuitorilor ale căror filme sunt prezentate la BIEFF
2013 și următoarelor persoane și instituții:
Jukka Pekka Laasko – Tampere
International Short Film Festival
Kate Won – INDIESTORY Inc
Larisa Sitar – MNAC National Museum of
Contemporary Art Bucharest
Lars Henrik Gass – Oberhausen
Laurence Alary – ARGOS Distribution
Laurențiu Brătan – Anim’est Bucharest
International Animation Film Festival
Laurențiu Damian – UCIN Uniunea
Cineaștilor din România
Lavinia Sîrbulescu – Austrian Cultural
Forum Bucharest
Liliana Costa – Agencia Da Curta Metragem
Luiza Domnișoru – Dacia Mădălina Tureatcă – Institutul Cultural
Român
Marinela Banioti – Institutul Cultural
Român Mario Micaelo – Curtas Vila do Conde
International Film Festival
Marta Jurkievicz – EYE Film Institute
Netherlands
Martijn te Pas – IDFA International
Documentary Festival Amsterdam
Mary Scherer – Video Data Bank
Mieke Bernink – Netherlands Film Academy
Miguel Dias – Agencia Da Curta Metragem
Miguel Valverde – Indielisboa International
Independent Film Festival
Mihai Chirilov – Transilvania International
Film Festival
Mihai Mitrică – Anim’est Bucharest
International Animation Film Festival
Mihai Orășanu – MDV Film
Mihnea Mircan – Extra City Kunsthal
Antwerp
Miriam Kienberger – EastWest
Filmdistribution
Natalia Trebik – Le Fresnoy Studio National
des Arts Contemporains
Nuno Rodrigues – Curtas Vila do Conde
International Film Festival
Ovidiu Cernei – JTI
Paolo Moretti – Rome International Film
Festival
Peter Greenaway
Peter Taylor – Rotterdam Film Festival
Peter van Hoof – Rotterdam Film Festival
Philippe Alain Michaud – Centre Pompidou
Răzvan Oltean – JTI Remi Bonhomme – Semaine de la Critique,
Cannes Film Festival
Rik Vermeulen – Northern Film Festival
Netherlands
Roxana Trestioreanu – UNARTE National
University of Arts Bucharest
Salette Ramalho – Agencia Da Curta
Metragem
Sergio Fant – Locarno Film Festival
Sorin Botoșeneanu – National University of
Theater and Film Bucharest
Stanislas Perret – French Institute
Bucharest
Terry Gilliam
Theo Tsappos – The Swedish Film Institute
Thomas Grand – French Institute Bucharest
Thorsten Geissler – Rule of Law Program
South East Europe, Konrad–Adenauer–Stiftung
Tiziana Finzi
Yvonne Irimescu – NEXT International
Short Film Festival
and to all BIEFF 2013 interns and volunteers.
și tuturor internilor și voluntarilor BIEFF 2013.
BIEFF 2013
–3–
Ada Solomon – NEXT International Short
Film Festival
Adrian Sârbu – MediaPro
Adrian Titieni – National University of
Alessandro Raja – Festival Scope
Alexandru Dobrescu – Institutul Cultural
Român
Alis Vasile – British Council
Amy Gilliam
Anamaria Androne – The Netherlands
Embassy Anca Hudac
Andrei Boncea – MediaPro
Andrei Rus – FILM MENU
Anna Abrahams – EYE Film Institute
Netherlands
Beate Koehler – Goethe Institut
Brigitta Burger Utzer – Sixpack Film
Carmen Grigoraș – Ambasada Finlandei in
Romania
Carmen Zamfirescu – UCIN Uniunea
Cineaștilor din România
Caroline Seebregts – The Netherlands
Embassy
Carsten Spicher – Oberhausen
Cătălin Bălescu – UNARTE National
University of Arts Bucharest
Christophe Leparc – Quinzaine des
Realisateurs, Cannes Film Festival
Cornelia Popa – Cinelabs Romania
Cristian Anastasiu – MediaPro Distribution
Cristina Hoffman – Aristoteles Workshop
Cristophe Pomez – French Institute
Bucharest
Dan Nuțu – Aristoteles Workshop
David Bauduin – The Match Factory
Diana Negescu – MediaPro Distribution
Diana Stoica – MediaPro Distribution
Dietmar Schwärzler – Sixpack Film
Doru Toma – Rule of Law Program South
East Europe, Konrad–Adenauer–Stiftung
Dumitru Titica – Pernod Ricard
Elisabeth Marinkovic – Austrian Cultural
Forum Bucharest
Florentina Ciuvercă – Film Reporter
Francois Bonenfant – Le Fresnoy Studio
National des Arts Contemporains
Gelu Savonea – Institutul Cultural Român
Gilda Lazar – JTI Hilke Doering – Oberhausen International
Short Film Festival
Iulia Blaga
Jing Haase – Filmkontakt Nord
Jonathan Pouthier – Centre Pompidou
Joost Daamen – IDFA International
Documentary Film Festival Amsterdam
Juhani Alanen – Tampere International
Short Film Festival
BIEFF 2013
–4–
Created under the patronage of the National University of Theater
and Film I.L. Caragiale and the National University of Arts
Bucharest, with the support of the Romanian National Cinema
Centre, the BUCHAREST INTERNATIONAL EXPERIMENTAL FILM
FESTIVAL BIEFF has as its main focus the courage to experiment
in cinematic language.
BIEFF is the first showcase of avant-garde cinema and visual
art in Romania, a non-commercial event with educational purpose,
aimed at bringing in front of the audience highly innovative films, and
filmmakers with strong personal views on contemporary reality, which
also daringly explore the boundaries of cinematic language.
A cinema of total creative freedom and lack of compromise. We believe BIEFF is a highly necessary event, particularly for Romania, whose cinema already proved its amazing strength in the past
years, through outstanding voices such as Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Radu Jude, and others, yet mainly in the area
of realistic narrative fiction. On this flourishing creative background,
BIEFF comes as a natural complementary reaction, its main goal being to broaden perception, to open a whole new artistic territory, both
for the general and the specialized audience, particularly for the film
and visual art students and professionals. Therefore we present films which are “lessons” of cinema, emblematic pieces, eye-openers about the unlimited possibilities offered
by the cinematic medium, about the ways to transcend any possible
borders between fiction, documentary and visual art, about the
transgression of boundaries on every level, from concept, structure,
rhythm, to the very shot construction.
BIEFF is also the first event in Romania dedicated to promoting
the border area between cinema and visual art, offering increased
visibility to cutting edge visual artists, whose work is mainly accessible in museums and art galleries circuit and rarely on cinema screen.
We do this, because we believe this border area is an extremely rich,
creatively nourishing territory, from where unique artistic voices
constantly emerged over the years, such as Peter Greenaway, David
Lynch, Derek Jarman, Andy Warhol, Stan Brakhage and others.
BIEFF presents on one side an INTERNATIONAL EXPERIMENTAL SHORT FILM COMPETITION, consisting of some of the most
intriguing and innovative visual experiments from the last years, titles
awarded and screened in prestigious festivals, museums and galleries all over the world, such as Cannes, Berlin, Venice, Rotterdam,
Oberhausen, Centre Pompidou etc.
As well, BIEFF is honored to collaborate with some of the
major international film festivals and institutions in the area of
avant-garde cinema and visual art, recognized worldwide for their
consistent creative support of innovative, radical filmmaking and
visual art: QUINZAINE DES REALISATEURS - Cannes Film Festival,
OBERHAUSEN International Short Film Festival, Centre POMPIDOU Paris, IDFA International Documentary Festival Amsterdam
- Paradocs, Le FRESNOY – Studio National des Arts Contemporaines, EYE Film Institute Netherlands, SIXPACKFILM Austria,
each of them bringing to Bucharest a selection of highly innovative
multi-awarded films from their last years selections. We also started,
in 2012, a long term partnership with the MNAC National Museum of
Contemporary Art Bucharest.
We are honored to welcome in our International Competition
Jury prestigious films professionals such as: Remi Bonhomme (Pro-
gram Manager - Semaine de la Critique, Cannes Film Festival),
Joost Daamen (programmer - IDFA Amsterdam), Mario Micaelo
( Director - Curtas Vila do Conde International Short Film Festival), Mieke Bernink (Head of the Film Master of the National Film
and Television Academy Amsterdam), and Andrei Rus (Romanian
film critic and teacher at the National University of Theater and
Film Bucharest).
As well, BIEFF started in 2010 a wonderful collaboration with
one of the main experimental filmmakers of our time, PETER
GREENAWAY. He opened our festival in 2010 with an impressive
Masterclass, addressed especially to our main audience, Romanian
cinema and visual art students and professionals, and, in 2011, with
his groundbreaking LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE LUPERCYCLOPEDIA, a highly innovative audio-visual experiment, intended
to challenge the borders of film language and offer the audience a
totally new cinematic experience, performance which was immensely
successful all over the world, traveling in only 4 years to 14 countries:
Australia, Belgium, Brazil, France, Germany, Italy, Mexico, Netherlands, Poland, Portugal, Russia, Spain, Switzerland and the UK.
Starting with 2012, PETER GREENAWAY became the HONORIFIC
PRESIDENT of the Bucharest International Experimental Film
Festival BIEFF, generously joining us in our educational initiative.
PETER GREENAWAY is one of the key voices of the contemporary
avant-garde cinema, one of the most ambitious and controversial
experimental filmmakers of our time. Trained as a painter and heavily
influenced by theories of structural linguistics, ethnography, and
philosophy, PETER GREENAWAY’s films often traversed unexplored
territories, rejecting conventional narrative structures, in favor of
awe-striking imagery, constantly testing the limits of the cinematic
medium. Regularly nominated in prestigious film festivals such as
Cannes, Venice and Berlin, he has an impressive body of work, consisting of 13 feature films and 50 short-films and documentaries, plus
exhibitions, visual installations, VJ performances, paintings, books,
opera librettos.
Also, following its previous years’ success, BIEFF will dedicate
again its 2013 Opening and Closing Ceremony to the most recent
works of some major names of the contemporary cinema. In 2010,
BIEFF presented, for the first time, in Romania, the latest film of
the master of experimental cinema Jan Svankmajer, right after its
premiere in Venice. In 2011, BIEFF screened the Romanian premiere of
the most recent work of Alexander Sokurov, his impressive FAUST,
winner of the Golden Lion in Venice 2011. In 2012, BIEFF presented
the Romanian premiere of PETER GREENAWAY’s latest feature, the
impressive GOLTZIUS AND THE PELICAN COMPANY.
Copel Moscu, Festival Director
Adina Pintilie, Curator of the International Program
CONCEPT
CONCEPT – Bucharest International
Experimental Film Festival BIEFF
Creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti şi al Universităţii Nationale de
Arte, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, având o
puternică orientare educaţională, FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE
FILM EXPERIMENTAL BUCUREŞTI BIEFF are ca principal centru de
interes EXPERIMENTUL în cinema şi arta vizuală.
BIEFF este primul eveniment din România destinat filmului de
avangardă și artei vizuale, o inițiativă necomercială cu orientare
educațională, care are ca scop promovarea creaţiilor inovatoare și
a unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele
limbajului cinematografic.
Un cinema al libertăţii totale de creaţie, un cinema fără
compromisuri.
Convingerea noastră este că BIEFF e un eveniment absolut
necesar, mai cu seamă pentru România, al cărei cinema s-a făcut
remarcat în ultimii ani prin voci puternice precum cele ale lui Cristi
Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Radu Jude şi alţii, care
au excelat însă mai cu seamă în zona ficţiunii narative realiste. Pe
acest teren fertil, BIEFF vine în mod natural ca o reacţie complementară, având ca scop principal extinderea ariei de percepţie
către un spaţiu artistic complet nou, atât pentru publicul larg cât şi
pentru cel specializat, în particular pentru studenţii facultăţilor de
film şi de arte vizuale.
Aşadar, vă propunem filme care sunt adevărate “lecţii” de
cinema, producţii emblematice, revelatoare în privinţa posibilităţilor
nelimitate ale limbajului cinematografic, a căilor de a transcende
orice graniţă dintre filmul de ficţiune, documentar şi artele vizuale,
în privinţa negării limitelor şi canoanelor la toate nivelurile, de la
concept, structură, ritm, până la construcţia fiecărui cadru.
BIEFF este de asemenea primul eveniment din România care
promovează zona de graniţă dintre cinema şi artele vizuale, oferind vizibilitate unor artişti vizuali proeminenţi prin poziţia lor inovatoare, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii
de artă şi doar rareori în săli de cinema. O facem din convingerea că
această zonă de graniţă e un teritoriu extrem de fertil din punct de
vedere creativ, din care au provenit de-a lungul anilor voci artistice
unice precum Peter Greenaway, David Lynch, Derek Jarman, Andy
Warhol, Stan Brakhage şi alţii.
BIEFF prezintă, pe de-o parte, COMPETIŢIA INTERNAŢIONALĂ
DE SCURTMETRAJ EXPERIMENTAL, care aduce în premieră în România câteva dintre cele mai provocatoare şi inovative experimente vizuale ale ultimilor ani, filme premiate şi proiectate în festivaluri, muzee şi
galerii de artă prestigioase din întreaga lume, precum Cannes, Berlin,
Veneţia, Rotterdam, Oberhausen, Centre Pompidou etc.
De asemenea, BIEFF este onorat să aibă ca parteneri câteva
dintre cele mai importante festivaluri şi instituţii din sfera cinema-ului de avangardă şi a artelor vizuale, recunoscute în întreaga
lume pentru sprijinul constant acordat creaţiei radical inovatoare:
QUINZAINE DES REALISATEURS - Cannes Film Festival, OBERHAUSEN International Short Film Festival, Centre POMPIDOU Paris,
IDFA International Documentary Festival Amsterdam - Paradocs,
Le FRESNOY – Studio National des Arts Contemporaines, EYE
Film Institute Netherlands, SIXPACKFILM Austria, fiecare prezentând o selecţie de filme inovatoare multipremiate din programele lor
din ultimii ani. Totodată, BIEFF a inaugurat, în 2012, parteneriatul cu
MNAC, Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti.
În egală măsură, BIEFF este onorat de
prezenţa în Juriul Competiţiei internaţionale a unor profesionişti de cinema
precum: Remi Bonhomme (Program
Manager - Semaine de la Critique,
Cannes Film Festival), Joost Daamen
(programmer - IDFA Amsterdam), Mario
Micaelo (Director - Curtas Vila do Conde International Short Film Festival),
Mieke Bernink (Head of the Film Master of the National Film
and Television Academy Amsterdam) și Andrei Rus (critic
de film și profesor la UNATC Universitatea Națională de Artă
Teatrală și Cinematografică București).
De asemenea, BIEFF a demarat în 2010 o colaborare de mare
succes cu unul dintre cei mai importanţi cineaşti experimentali contemporani, PETER GREENAWAY. În 2010, acesta a deschis BIEFF
cu un Masterclass impresionant, adresat cu precădere publicului
nostru ţintă, format din studenţii şi profesioniştii din cinema şi arte
vizuale. În 2011, a revenit în deschiderea festivalului cu originala sa
creaţie LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE LUPERCYCLOPEDIA, un
experiment audio-vizual profund inovator, care pune în discuţie limitele limbajului filmic şi oferă spectatorului o experienţă cinematică
inedită. LUPERCYCLOPEDIA s-a bucurat de un imens succes în toată
lumea, în doar patru ani călătorind în 14 ţări: Australia, Belgia, Brazilia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Mexic, Olanda,
Polonia, Portugalia, Rusia şi Spania.
Începând din 2012, PETER GREENAWAY devine PREŞEDINTELE
ONORIFIC la Festivalului Internaţional de Film Experimental
Bucureşti BIEFF, alăturându-ni-se cu generozitate în demersul
nostru educaţional. Nume emblematic în cinematografia contemporană de avangardă, GREENAWAY este unul dintre cei mai ambiţioşi
şi controversaţi cineaşti ai prezentului. Influenţate de studiile sale de
pictură, de teoria structuralismului lingvistic, etnografie şi filosofie,
filmele lui GREENAWAY traversează adesea teritorii neexplorate,
respingingând structurile narative convenţionale în favoarea unui
univers vizual fascinant, testând limitele şi canoanele limbajului cinematografic. Nominalizat cu regularitate la festivaluri prestigioase,
precum Cannes, Veneţia şi Berlin, GREENAWAY este autorul unei
opere impresionante: 12 lungmetraje şi 50 de scurtmetraje şi filme
documentare, alaturi de expoziţii, instalaţii video, VJ performanceuri, picturi, cărţi, librete de operă.
Ca urmare a succesului edițiilor anterioare, BIEFF dedică din
nou Ceremoniile de Deschidere şi Închidere ale ediţiei din 2013,
celor mai recente creaţii semnate de maeştri al cinema-ului contemporan. În 2010, BIEFF a prezentat pentru prima oară în România
ultimul titlu al maestrului filmului experimental JAN SVANKMAJER,
imediat după premiera acestuia la Festivalul de la Veneţia. În 2011,
BIEFF a oferit publicului cinefil premiera românească a celei mai
recente creaţii semnate de ALEXANDER SOKUROV, impresionantul
său FAUST, câştigător al Leului de Aur la Veneţia 2011. În 2012,
BIEFF a prezentat în premieră in Romania cea mai recentă bijuterie
cinematografică a maestrului GREENAWAY, GOLTZIUS AND THE
PELICAN COMPANY.
Copel Moscu, Director Festival
Adina Pintilie, Curator al Programului Internaţional
BIEFF 2013
–5–
CONCEPT – Festivalul Internaţional de Film
Experimental Bucureşti BIEFF
FESTIVAL TEAM
BOARD
PETER GREENAWAY
HONORIFIC PRESIDENT
PREŞEDINTE ONORIFIC
i-a fost consolidată de următoarele sale
filme, cum ar fi THE COOK, THE THIEF, HIS
WIFE AND HER LOVER, THE PILLOW BOOK și
THE TULSE LUPER SUITCASES.
COPEL MOSCU
FESTIVAL DIRECTOR
DIRECTOR AL FESTIVALULUI
BIEFF 2013
–6–
One of the key voices of contemporary
avant-garde cinema, Peter Greenaway is
one of the most ambitious and controversial experimental filmmakers of our time.
Trained as a painter and heavily influenced
by theories of structural linguistics, ethnography, and philosophy, Peter Greenaway’s
films often traverse unexplored territories,
rejecting conventional narrative structures
in favor of an awe-striking imagery, constantly testing the limits and canons of the
cinematic medium. Regularly nominated in
prestigious film festivals such as Cannes,
Venice and Berlin, he has an impressive
body of work, consisting of 13 feature films
and 50 short-films and documentaries,
plus exhibitions, visual installations, VJ
performances, paintings, books, opera
librettos. His first narrative feature film, THE
DRAUGHTSMAN’S CONTRACT, completed
in 1982, received great critical acclaim and
established him internationally as an original filmmaker, a reputation consolidated
by his following films, such as THE COOK,
THE THIEF, HIS WIFE AND HER LOVER,
THE PILLOW BOOK and THE TULSE LUPER
SUITCASES.
Nume emblematic în cinematografia
contemporană de avangardă, Peter Greenaway este unul dintre cei mai ambiţioşi
şi controversaţi cineaşti ai prezentului.
Influenţate de studiile sale de pictură, de
teoria structuralismului lingvistic, etnografie
şi filosofie, filmele lui Peter Greenaway traversează adesea teritorii neexplorate, respingând structurile narative convenţionale
în favoarea unui univers vizual fascinant,
testând limitele şi canoanele limbajului
cinematografic. Nominalizat cu regularitate
la festivaluri prestigioase, precum Cannes,
Veneţia şi Berlin, Greenaway este autorul
unei opere impresionante: 13 lungmetraje şi
50 de scurtmetraje şi filme documentare,
plus expoziţii, instalaţii video, VJ performance-uri, picturi, cărţi, librete de operă. Primul
său lungmetraj narativ, The Draughtsman’s
Contract, finalizat în 1982, a fost excelent
primit de critică şi l-a consacrat pe plan internaţional ca un cineast original. Reputaţia
Copel Moscu (b.1953) graduated from
the National Institute of Drama and Film
Bucharest in 1978, after which he worked at
the Sahia Documentary Film Studio. One of
the key authors of the Romanian Documentary New Wave from the ’80 (together with
Ovidiu Bose Pastina, Tereza Barta, Laurentiu
Damian, Sabina Pop), he was a pioneer in
challenging the borders of cinema language,
in controversial subversive films which concealed, under daring conceptual and formal
experimenting, a fierce criticism of the communist regime, films banned by the establishment’s censorship. Copel Moscu created
over 50 short and feature films, as director
and scriptwriter, for which he was awarded
over 25 international and national prizes (
THE EVENING SCHOOL, ON THE OZANA
SHORE, MY BELOVED SCHOOL, THE BRONZE
AGE, A DAY WILL COME and I CHOSE FREEDOM). He presently teaches film directing at
the National University of Theater and Film
Bucharest (UNATC) and video-art at National
University of Arts Bucharest (UNARTE) and is
referred to as an artistic consultant for television and cinema. In 2010, consistent with
his free innovative vision and educational
commitment, he took the challenge to offer
Romanian audiences, particularly to cinema
and visual students, the first international
experimental film festival in Romania.
Copel Moscu (n.1953) a absolvit Institutul
Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1978, şi ulterior a lucrat
la Studioul de Film Documentar Sahia.
Unul dintre autorii marcanţi ai Noului Val
în Documentarul Românesc din anii ‘80
(împreună cu Ovidiu Bose Paştină, Tereza
Barta, Laurenţiu Damian, Sabina Pop), a fost
un deschizător de drumuri în provocarea
limitelor limbajului cinematografic, în filme
subversive, controversate, care ascundeau,
în spatele experimentului îndrăzneţ la nivel
de concept şi formă, o critică energică a
regimului comunist - filme interzise de
cenzura perioadei. Copel Moscu a creat
peste 50 de filme de scurt şi lung metraj în
calitate de regizor şi scenarist, pentru care
a obţinut peste 25 de premii internaţionale
şi naţionale (ȘCOALA SERALĂ, PE MALUL
OZANEI, ȘCOALA MEA IUBITĂ, EPOCA DE
BRONZ, VA VENI O ZI şi AM ALES LIBERTATEA). În prezent, predă regie de film la
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi
Cinematografică Bucureşti (UNATC) şi artă
video la Universitatea Națională de Arte
Bucureşti (UNARTE) şi oferă consultanță artistică pentru televiziune şi cinema. În anul
2010, consecvent cu viziunea sa liberală,
inovatoare şi cu devotamentul său pedagogic, şi-a asumat provocarea de a oferi
publicului românesc, în special studenţilor
de la film şi arte vizuale, primul festival de
film experimental din România.
FESTIVAL TEAM
BOARD
CURATOR INTERNATIONAL PROGRAM
CURATOR AL PROGRAMULUI
INTERNAŢIONAL
Adina Pintilie is a Romanian filmmaker,
recent graduate of the National University
of Theater and Film Bucharest, Directing
Department. At the border between fiction, documentary and visual art, her films
are very particular in the new Romanian
cinema landscape, standing out through
a highly personal visual style, daring experimenting in cinema language and uncompromising exploration of human psychology. In 2007, her medium length DON’T
GET ME WRONG - produced by Aristoteles
Workshop, with the support of ARTE France
and the Romanian National Television, was
world premiered in Locarno - Filmmakers
of the Present Competition, included in
IDFA 2007-Best of Fests selection, awarded
Golden Dove Best Documentary Award at
DOK LEIPZIG 2007 and selected/awarded
in 50 international film festivals such as:
Thessaloniki, Montpellier, Trieste, Namur,
Munchen, Moscow, Sarajevo, Indielisboa,
Warszaw, Krakow etc. Her last medium
length, OXYGEN, was screened in Tiger
Awards Short Film Competition of Rotterdam Film Festival 2010, Buenos Aires
BAFICI, Montpellier, Thessaloniki, Warszaw,
Bilbao etc. Her last short, SANDPIT#186,
co-directed with George Chiper, was selected in Locarno 2008, Author’s Shorts
section and won the Runner Up Award in
Miami film Festival and Special Mention in
Trieste Film Festival.
Adina Pintilie – regizor/scenarist din
România – a absolvit recent Universitatea
Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Regie Film. La graniţa
dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală,
filmele sale sunt un fenomen aparte în peisajul cinematografic românesc, distingându-se printr-un stil vizual profund personal,
experimentare îndrăzneaţă în limbajul
cinematografic şi explorare fără compromis
a psihologiei umane. În anul 2007, documentarul său NU TE SUPĂRA, DAR – produs
de Aristoteles Workshop, cu sprijinul ARTE
France şi TVR, a avut premiera mondială la
Locarno – Competiţia Cineaşti ai Prezentu-
lui, a fost inclus în selecţia IDFA Amsterdam
2007 – Best of Fests, a obţinut Premiul
Golden Dove pentru cel mai bun documentar la DOK LEIPZIG 2007 şi a fost selecţionat/premiat la 50 festivaluri internaţionale,
cum ar fi: Thessaloniki, Montpellier, Trieste,
Namur, München, Moscova, Sarajevo,
Indielisboa, Varşovia, Krakovia etc. Cel mai
recent mediu metraj al său, OXYGEN, a fost
proiectat în competiţia oficială a Festivalului
International de Film Rotterdam 2010, în
Buenos Aires BAFICI, Montpellier, Thessaloniki, Varşovia, Bilbao,Tampere etc. Ultimul
său scurtmetraj, BALASTIERA#186, regizat
împreună cu George Chiper, a fost selecţionat la Locarno 2008, Secţiunea Scurtmetraje de Autor, şi a câştigat Premiul Runner
Up la Festivalul Internaţional de Film de la
Miami şi Menţiunea specială a Festivalului
Internaţional de Film de la Trieste.
OZANA NICOLAU
EXECUTIVE DIRECTOR
DIRECTOR EXECUTIV
Ozana Nicolau is an alumnus of Berlinale
Talent Campus, of Locarno Summer Academy
and a recent graduate of the National University of Theatre and Film Bucharest, Directing
Department. SURROUNDED BY FRIENDS, her
graduation film, was presented in over 15 film
festivals all over the world, from Tampere Film
Festival to International Short Film Festival In
Drama Greece and from Cannes Film Festival
- Short Film Corner and Clermont Ferrand to
Karlovy Vary International Short Film Festival.
Ozana Nicolau has worked as assistant
director with acclaimed Romanian filmmakers of the Romanian New Wave, such as
Călin-Peter Netzer (CHILD’S POSE – winner of
Golden Bear at Berlinale 2013) and Radu Jude
( EVERYBODY IN OUR FAMILY – awarded The
Heart of Sarajevo). Presently, Ozana is developing a documentary within the framework of
I-Doc Workshop – Visions du Reel Nyon and
is working on her latest film, a documentary
produced by Aristoteles Workshop with the
support of ARTE France.
Ozana Nicolau este licențiată în regie de
film la Universitatea Națională de Artă
Teatrală și Cinematografică București și
absolventă a programelor Berlinale Talent
Campus și Locarno Summer Academy.
ÎNTRE PRIETENI, filmul ei de absolvire, a fost
prezentat și premiat în peste 15 festivaluri
internaționale de film: de la Festivalul de
Film de la Tampere, la Festivalul Internaţional de Scurt-metraj In Drama, Grecia şi de
la Festivalul de Film de la Cannes - Short
Film Corner, şi Clermont Ferrand la Festivalul Internaţional de Scurt-metraj Karlovy
Vary. Ozana Nicolau a lucrat ca asistent
de regie la filmele unor cunoscuți regizori
români ai Noului Val, precum Călin-Peter
Netzer ( POZIȚIA COPILULUI – câștigător
al Ursului de Aur la Berlinale 2013) și Radu
Jude ( TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ – câștigător al The Heart of Sarajevo).
În prezent, Ozana dezvoltă un documentar
în cadrul I-Doc Workshop – Visions du Reel
Nyon și lucrează la cel mai recent film al ei,
un documentar produs de Aristoteles Workshop cu sprijinul ARTE France.Workshop cu
sprijinul ARTE France.
BIEFF 2013
–7–
ADINA PINTILIE
Festival Team
Echipa Festivalului
Program Department & Curatorial Texts
Departament Program și Texte Curatoriale:
Adina Pintilie
Andreea Mihalcea
Diana Mereiou
Dan Angelescu
Program Department Interns
Interni Departament Program
Oana Ghera
Luciana Dumitru
Mihai Teodor
Teodora Cașcarade
Sponsoring Manager
Manager Sponsorizari
Ozana Nicolau
Festival Management Assistant
Asistent Management Festival
Dan Angelescu
BIEFF 2013
–8–
PR&Press Department
Departament PR și Presă
Teodora Cașcarade
Ozana Nicolau
Press Releases
Comunicate Presă
Diana Mereoiu
Andreea Mihalcea
Adina Pintilie
Social Media Manager
Manager Social Media
Dan Angelescu
Graphic Designer
Daniel Bratoșin
Website Developer
Andvert
Tiberiu Andrișan
Website Editor
Editor Website
Dan Angelescu
Website Interns
Interni Website
Liviu Crihan
Ana-Maria Vîjdea
Paul Lupașcu
Catalogue Coordinator
Coordonator Catalog
Adina Pintilie
Catalogue Design
Design Catalog
Carmen Gociu
Print Traffic & Technical Coordinator
Coordonator Print Trafic și Tehnic
Laura Lăzărescu
Technical Department Interns
Interni Departametn Tehnic
Elena Găgeanu
Guest Department
Departament Invitaţi
Cristina Bîlea
Lilia Brăila
Video Department Coordinator
Coordonator Departament Video
Sebastian Cîmpean
Video Department Interns
Interni Departament Video
Alice Gheorghiu
Ștefania Matei
Traian Păsculescu
Vlad Andrei Ghinea
Paul Lupașcu
Location and Events Coordinator
Manager de locație și coordonator
evenimente
Geo Stan
Andrei Jakab (Marcel)
Volunteers Coordinator
Coordonator Voluntari
Adriana Susmă
Catalogue&Website Translations
Traduceri Catalog și Website
Andreea Mihalcea
Diana Mereoiu
Adina Pintilie
Subtitling Department Coordinator
Coordonator Departament Subtitrări
Ioana Ciuban
Subtitling Department Interns
Interni Departament Subtitrări
Teodora Morar
Sînziana Perțea
Octavian Mladin
THE NATIONAL UNIVERSITY OF THEATER
AND FILM “I.LCARAGIALE” BUCHAREST
The NATIONAL UNIVERSITY OF THEATER AND FILM “I.LCARAGIALE”
BUCHAREST (UNATC) counts among the most prestigious European
film schools, together with the Film And TV School Of Academy Of
Performing Arts in Prague (FAMU), and the National Film School in
Lodz. The history of UNATC begins as early as 1864, the year when the
first Theatre School was founded in Bucharest. In 1954, the old school
merged with the Institute of Film Art, to become UNATC, The National
School of Theatre and Cinema.
Great names of Romanian cinema are UNATC alumni; among
them: Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Radu
Muntean, Tudor Giurgiu.
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI
CINEMATOGRAFICĂ “I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI (UNATC) se
numără, alături de FAMU, Praga şi Şcoala de Film de la Lodtz
(Polonia), printre şcolile de film de prestigiu din Europa. Istoria
UNATC este legată de înfiinţarea primei Facultăţi de teatru care
şi-a început activitatea la Bucureşti în 1834. Această instituţie
cu tradiţie s-a unit în 1954 cu Institutul de Artă Cinematografică,
dând naştere UNATC.
Printre absolvenţii UNATC se numără regizori de valoare ai
cinema-ului românesc precum: Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Tudor Giurgiu.
Founded in 1864, the NATIONAL UNIVERSITY OF ARTS BUCHAREST
(UNARTE) proposes, through the creative work of its students, a
cultural model that links universal art forms to the contemporary
cultural space. The specificity of the curriculum offered by UNARTE,
and by the Photography and Video Department in particular, relies in
the fostering of a flexible thinking, and in promoting themes related to
contemporary issues, and a variety of approaches that avoid conservatism and dogma.
UNARTE promotes the works and ideas of its students in symposia, exhibitions, and press conferences, and offers them opportunities
of exchanges and collaborations with art universities all over Europe.
Among its most celebrated professors and alumni, UNARTE counts
Constantin Brâncuşi, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ştefan
Luchian, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba.
BIEFF 2013
–9–
THE NATIONAL UNIVERSITY
OF ARTS BUCHAREST
Înfiinţată în 1864, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE BUCUREȘTI
(UNARTE) propune prin intermediul absolvenţilor săi un model
cultural care poate lega formele artei universale de spaţiul cultural
contemporan. Specificul instrucţiei artistice susţinute de UNARTE
și mai ales al Departamentului Foto-Video constă în promovarea
unui tip de gândire flexibilă, în raportarea continuă a temelor la
problematicile contemporane, și într-o varietate de abordări ce evită
conservatorismul şi dogmele.
UNARTE promovează prin simpozioane, expoziţii, conferinţe de
presă etc lucrările şi ideile studenţilor şi absolvenţilor săi, oferindu-le posibilitatea de colaborare şi schimburi de experiență cu
universitățile de profil din Europa.
Dintre studenţii şi profesorii UNARTE de importanţă naţională şi
internaţională îi amintim pe: Constantin Brâncuşi, Theodor Aman,
Gheorghe Tattarescu, Ştefan Luchian, Alexandru Ciucurencu,
Corneliu Baba.
CĂTĂLIN BĂLESCU
Rector of the NATIONAL UNIVERSITY OF ARTS BUCHAREST (UNARTE)
Rector al UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE ARTE BUCUREȘTI (UNARTE)
Cătălin Bălescu (b. 1962), graduated from The
School for Fine Arts ”Nicolae Grigorescu” in
Bucharest in 1986. He is a professor at the National University of Arts Bucharest, a member
of the Romanian Artists’ Union, and the Rector
of the National University of Arts Senate. He is
a Doctor of Visual Arts, and an internationally
renowned artist, whose work has been presented at the International Festival of Painting
at Cagnes sur Mer in France, and at the Print
and Drawing Biennial Taipei in Taiwan. In Romania, he is present in group exhibitions, most
recently at the Visual Arts Centre, and with personal exhibitions opened at Apollo Art Gallery,
and Simeza Art Gallery, both in Bucharest. In
addition to his academic and artistic work, he
has collaborated with the School of Mathematics within the Faculty of Computer Science of
the Romanian Academy of Economics, working
for research projects on advanced techniques
in the analysis of the artistic visual image. He
works as an associate expert with the National
Institute for Optoelectronics in a project for the
development of a method of basic analysis of
artistic visual image elements.
Cătălin Bălescu s-a născut în 1962 și a
absolvit Institutul de Arte Plastice “N.
Grigorescu”, București în anul 1986. Este
profesor universitar în cadrul Universităţii
Naţionale de Arte Bucureşti, membru al
Uniunii Artiștilor Plastici din România şi
Rector al Universității Naționale de Arte.
Doctor în Arte Vizuale, este unul din artiștii
plastici recunoscuți internațional, participând printre altele la Festivalul Internațional
de Pictură Cagnes sur Mer - Franța și Bienala
Internațională de Desen și Gravură - Taipei,
Taiwan. În țară este prezent în numeroase
expoziții de grup, recent în spaţiile galeriei
Centrul Artelor Vizuale, având expoziții personale în cadrul galeriilor Apollo și Simeza,
București. Pe lângă activitatea de profesor
și artist plastic, a colaborat cu Catedra de
Matematică a Facultății de Cibernetică din
cadrul ASE în realizarea unor proiecte de
cercetare privind tehnici avansate de analiză
a imaginii artistice. Activează de asemenea
ca expert asociat al Institutului Național de
Optoelectronică, în cadrul unui proiect de
dezvoltare a unei metode de analiză a elementelor fundamentale ale imaginii artistice.
BIEFF 2013
– 10 –
ROXANA TRESTIOREANU
Head of the Photography and Time Based Arts Department at the NATIONAL UNIVERSITY OF ARTS BUCHAREST
Director al Departamentului Fotografie și Imagine Dinamică al UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE ARTE BUCUREȘTI (UNARTE)
Visual artist and curator. Works and lives in
Bucharest. BA degree in painting at the „N.
Grigorescu” Fine Arts Institute, Bucharest in
1981, and PhD in Visual Arts of the National
University of Arts Bucharest, in 2006. Associate Professor, she is the head of the Photography and Time Based Arts Department, as
well as head of the International Relations
Department in the National University of Arts
Bucharest. She is member of the representative boards of: ELIA - the European League of
Institutes of the Arts, ICCA - the International
Center for Contemporary Art, transFORMA
(Romanian-Dutch foundation focusing on
human rights and transparency of decisions),
META Cultural Foundation. She is affiliated
with the Romanian Union of Artists – since
1990 and the International Association of
Art Critics – AICA, Romanian Section, since
2005. Since 1981 she works and exhibits her
projects in painting, drawing, artist book,
installation, object, clothing and accessories design, film, video, photography, social
practice and relational art. Her conceptual
discourse revolves around identity, feminism,
human rights.
Artist vizual si curator. Lucrează si trăieste
în Bucuresti. Absolventă în 1981 a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”,
specialitatea Pictură, obtine în 2006 titlul
de doctor în arte vizuale la Universitatea
Natională de Arte București. Conferențiar
universitar, conduce departamentul Fotografie și Imagine Dinamică, și departamentul Relații Internaționale la Universitatea
Națională de Arte București. Face parte din
consiliile de experți ale: ELIA - European
League of Institutes of the Arts, CIAC - Centrul International pentru Artă Contemporană, transFORMA (fundatie româno-olandeză
activă în domeniul drepturilor omului, al
transparenței decizionale și al educației),
Fundația Culturală META. Este membră a
Uniunii Artiștilor Plastici din România din
1990 și a AICA - Asociația Internatională a
Criticilor de Artă, secțiunea România, din
2005. Realizează si expune începând cu
1981 proiecte de pictură, desen, carte de
artist, instalație, obiect, vestimentație și
accesorii, film, video și fotografie, proiecte
relaționale și cu impact social. Discursul
său conceptual se axează pe teme legate de
identitate, feminism, drepturile omului.
QUINZAINE DES REALISATEURS,
CANNES Film Festival
Special Program
Paralel section of Cannes Film Festival, created by the French Directors Guild in the wake of the events of May ’68, QUINZAINE DES REALISATEURS (the DIRECTORS’ FORTHNIGHT) seeks to aid filmmakers
and contribute to their discovery by the critics and audiences alike.
From its initial program in 1969, it cast its lot with the avant-garde (the
glorious seventies), as well as it created a breeding ground where the
Cannes Festival would regularly find its prestigious auteurs.
Since its inception, QUINZAINE DES REALISATEURS has showcased the first films of Werner Herzog, Rainer Werner Fassbinder,
Nagisa Oshima, George Lucas, Martin Scorsese, Ken Loach, Jim
Jarmusch, Michael Haneke, Chantal Akerman, Spike Lee, Luc et JeanPierre Dardenne, Sofia Coppola, Robert Bresson, Manoel de Oliveira,
Stephen Frears, Jerzy Skolimowski, William Friedkin, Francis Ford
Coppola... among others.
Among the various sections at the Cannes Film Festival,
QUINZAINE DES REALISATEURS is distinguished by its independentmindedness, its non-competitive nature and its concern to cater to
non-professional Cannes audiences, which can buy a subscription for
the entire Fortnight program or purchase tickets for individual screenings. Striving to be eclectic and receptive to all forms of cinematic
expression, QUINZAINE DES REALISATEURS pays particular attention
to the annual production of fiction features, short films and documentaries, to the emergence of independent fringe filmmaking, and even
to contemporary popular genres, provided these films are the expression of an individual talent and an original directorial style.
Secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, creată de
Sindicatul Regizorilor Francezi în timpul tumultuoaselor evenimente
din mai 1968, QUINZAINE DES REALISATEURS şi-a asumat misiunea
de a veni în sprijinul regizorilor şi de a contribui la descoperirea
lor deopotrivă de către critica cinematografică şi de către publicul
cinefil. Încă de la primul program, cel din 1969, a devenit limpede că
miza se punea pe avangardă (glorioşii ani şaptezeci) şi pe cultivarea
unui teren fertil unde Festivalul de la Cannes să descopere în mod
constant autorii săi prestigioşi.
Încă de la la început, QUINZAINE DES REALISATEURS a proiectat
filme de Werner Herzog, Rainer Werner Fassbinder, Nagisa Oshima,
George Lucas, Martin Scorsese, Ken Loach, Jim Jarmusch, Michael
Haneke, Chantal Akerman, Spike Lee, Luc et Jean-Pierre Dardenne,
Sofia Coppola, Robert Bresson, Manoel de Oliveira, Stephen Frears,
Jerzy Skolimowski, William Friedkin, Francis Ford Coppola... şi alţii.
Între secţiunile Festivalului de la Cannes, QUINZAINE DES REALISATEURS se evidenţiază prin independenţa viziunii, prin natura sa
necompetitivă şi printr-o deschidere către publicul din afara industriei, căruia i se oferă posibilitatea de a achiziţiona abonamente sau
bilete pentru acest program.
În intenţia sa de a fi eclectică şi receptivă către toate formele de
expresie cinematografică, QUINZAINE DES REALISATEURS îşi concentrează atenţia asupra noilor producţii din fiecare an atât din zona
ficţiunii de lungmetraj, cât şi scurtmetraj şi documentar, asupra
producţiilor independente de nişă şi chiar asupra genurilor populare
ale momentului, în măsura în care aceste filme sunt expresia unui
talent individual şi a unei viziuni regizorale originale.
CHRISTOPHE LEPARC
Managing Director of QUINZAINE DES REALISATEURS, Festival de CANNES.
Managing Director al QUINZAINE DES REALISATEURS, Festival de CANNES.
Christophe Leparc has been working in the
film industry since 1990, specialized in the
organization of film festivals; has notably
worked for the International Women Directors’ Film Festival of Créteil during 10 years
as “prospector” of films. He has begun to
work for Mediterranean Film Festival of
Montpellier in 1994 as prospector, member
of the selection committee, elaborating
retrospectives. Between 2000 and 2008, he
has worked as Program Manager for the International Critics’ Week, sidebar of Cannes
Film Festival devoted to new talents. Since
2007, he is Managing Director of QUINZAINE DES REALISATEURS (DIRECTORS’
FORTHNIGHT), the other sidebar of Cannes
Film Festival. He’s currently working with
Edouard Waintrop, the new Artistic Director
of the Fortnight.
Christophe Leparc lucrează în industria
cinematografică începând din 1990, fiind
specializat în organizarea de festivaluri de
film; s-a remarcat lucrând timp de 10 ani ca
“prospector” de filme pentru International
Women Directors’ Film Festival din Créteil.
În 1994, a început să lucreze pentru Festivalul de la Montpellier ca prospector, membru
al comitetului de selecție, și responsabil
de realizarea de retrospective. Între 2000
şi 2008, a lucrat ca Program Manager al
Semaine Internationale de la Critique,
secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes
dedicată noilor talente din cinema. Din
2007 este Managing Director al QUINZAINE DES REALISATEURS/ DIRECTORS’
FORTHNIGHT, cealaltă secțiune paralelă a
Festivalului de Film de la Cannes. În prezent
lucrează cu Edouard Waintrop, noul Director
Artistic al Quinzaine-ului.
Special Program
– 11 –
With the support of
Cu sprijinul
IDFA – INTERNATIONAL DOCUMENTARY
FILM FESTIVAL AMSTERDAM
Special Program
With the support of
Cu sprijinul
INTERNATIONAL DOCUMENTARY FESTIVAL AMSTERDAM (IDFA) is one
of the largest documentary festivals in the world. An exciting meeting place for documentary directors, producers, buyers, financiers
and audiences alike. Every year since 1988, over 300 international
documentaries are screened alongside an extensive off-screen programme. Besides the festival, IDFA hosts the prominent co-financing
market for documentaries, the FORUM, the (online) market for new
documentaries Docs for Sale and various other industry events such
as the IDFAcademy. Throughout the year, IDFA supports filmmakers
from developing countries with its IDFA Fund (formerly known as Jan
Vrijman Fund) and organises activities aimed at both documentary
professionals and audiences. These include the theatrical tour Best
of IDFA, a DVD label, online documentary channel IDFAtv and several
workshops. This year IDFA celebrates its 26th edition from 20th of
November to 1st of December.
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE DOCUMENTAR AMSTERDAM (IDFA)
este unul dintre cele mai mari festivaluri de profil din lume. Un loc
de întâlnire important pentru regizorii, producătorii, cumpărătorii,
finanțatorii și publicul de documentar. În fiecare an, începând cu
1988, sunt proiectate peste 300 de documentare internaționale,
proiecții însoțite de o gamă largă de programe off-screen. În afară de
festival, IDFA găzduiește și un celebru market de co-finanțare pentru
documentare, the FORUM, un market (online) pentru documentare
noi, Docs for Sale, și alte evenimente conexe precum IDFAcademy.
În timpul anului, IDFA sprijină cineaștii din țări în curs de dezvoltare
prin IDFA Fund (fostul Jan Vrijman Fund) și organizează activități
destinate atât profesioniștilor din domeniul documentarului, cât și
publicului larg. Printre acestea se numără un circuit de proiecții în
sălile de cinema, Best of IDFA, un label DVD, canalul online de documentar IDFAtv și câteva ateliere. Anul acesta, între 20 Noiembrie și 1
Decembrie, IDFA își celebrează cea de-a 26-a ediție.
Special Program
– 12 –
PARADOCS
PARADOCS is IDFA’s platform for showing
experimental documentaries and video art.
It’s open to everything that can be shown in
a cinema and is related to the representation of reality. Besides being a film program,
it’s also part of the exhibition Expanding
Documentary - in collaboration with the Brakke Grond and IDFA Doclab. This exhibition
contains a.o. (video) installations, photography, theater and performances related to
documentary or representation of reality.
PARADOCS este plaftorma IDFA în care
sunt proiectate documentare experimentale și artă video. Secțiunea este deschisă
către orice poate fi prezentat într-o sală
de cinema și care se leagă de reprezentarea realității. În afară de a fi o secțiune de
film, este parte din expoziția Expanding
Documentary – organizată în colaborare
cu Brakke Gond și IDFA Doclab. Expoziția
cuprinde de asemenea (video)instalații, fotografie, teatru și perfomance-uri legate de
documentar sau de reprezentarea realității.
JOOST DAAMEN
CURATOR – IDFA PARADOCS SPECIAL PROGRAM
CURATOR – PROGRAM SPECIAL IDFA PARADOCS
Joost Daamen is a film programmer at the
INTERNATIONAL DOCUMENTARY FESTIVAL AMSTERDAM (IDFA). He studied Film
Studies at the University of Amsterdam. In
2005 he joined IDFA’s Program Department.
Since 2007 he’s the programmer for IDFA’s
experimental film section PARADOCS. He’s
also a member of the advisory committee for
the competition programmes and works as a
researcher for archive programmes.
Copyright – Corinne de Korver
Joost Daamen este selecționer la FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE DOCUMENTAR
AMSTERDAM (IDFA). A urmat cursurile de
Film Studies la University of Amsterdam. În
2005 s-a alăturat departamentului program
din cadrul IDFA. Din 2007 este selecționer
al secțiunii IDFA Paradocs, destinată filmului
experimental. De asemenea, este membru
al comisiei consultative pentru secțiunile
competitive și lucrează ca cercetător pentru
programe de arhivă.
INTERNATIONAL SHORT FILM
FESTIVAL OBERHAUSEN
Special Program
Now at its 60th edition, the International Short Film Festival OBERHAUSEN is one of the major international crossroads for the short
form, unique in the range of forms and genres it presents to the public, and particularly well known for its spotlight on experimentation. In
the course of more than five decades, filmmakers and artists ranging
from Roman Polanski to Cate Shortland, from George Lucas to Pipilotti
Rist, have presented their first works in OBERHAUSEN.
The Festival organizes an International Competition, a Children’s
and Youth Films and a German Competition and the MuVi Award for
the best German music video as well as the NRW Competition for
productions from North Rhine-Westphalia. In addition, OBERHAUSEN
is known for its strong line of thematic programmes such as “From
the Deep” in 2010, which presented early films from before 1918, or
“Shooting Animals” in 2011, a programme about the history of the
artistic and scientific animal film. The 2012 thematic programme
focused on the 50th anniversary of the OBERHAUSEN Manifesto from
1962. The festival also operates a well-stocked Video Library, a noncommercial short film distribution branch and a unique archive of
short films from more than 50 years of festival history.
“Short film is a great first step for a budding filmmaker. That’s
how I made my beginnings and OBERHAUSEN was an important step
on my path to become a Director.”
Roman Polanski
“I smoked my first cigarette here. For years, I saw every single film
at the Westdeutsche Kurzfilmtage, looking forward to those days in
OBERHAUSEN every year. These events were important for me, for my
decision to become a filmmaker.”
Wim Wenders
“There can be no doubt that the OBERHAUSEN Short Film Festival
has written film history...The short film has kept itself young, and so
has OBERHAUSEN. This atmosphere, this creative power are what still
distinguishes short films today.”
(Gerhard Schröder, German Chancellor 1998-2005)
Ajuns la a cea de-a 60-a editie, Festivalul Internaţional de Scurtmetraj OBERHAUSEN este unul dintre punctele majore de confluenţă pe plan international pentru filmul de scurt metraj si arta vizuală,
unic prin diversitatea formelor și genurilor pe care le aduce în faţa
publicului şi recunoscut mai ales pentru accentul pe care îl pune pe
experiment. În decursul a mai mult de cinci decade, şi-au prezentat
creaţiile la OBERHAUSEN numeroşi cineaşti şi artişti, de la Roman
Polanski la Cate Shortland, de la George Lucas la Pipilotti Rist.
Programul Festivalului este structurat pe Competiţia Internaţională, Competiţia Filmelor pentru copii şi tineri, Competiţia
Germană, Premiul MuVi pentru cel mai bun videoclip muzical din
Germania şi Competiţia locală, dedicată producţiilor din Renania de
Nord - Westfalia. Alături de secţiunile competitive, OBERHAUSEN
este recunoscut pentru programele sale tematice. În 2010, Festivalul
a propus programul “From the Deep” (Din adâncuri), o selecţie de
filme realizate înainte de 1918, iar în 2011, un program dedicat istoriei
filmelor artistice şi ştiinţifice despre animale. Programul tematic
2012 a fost dedicat celei de-a 50-a aniversări a Manifestului de la
OBERHAUSEN din 1962. Festivalul administrează o bogata videotecă,
are un departament de distribuţie pentru scurtmentraje necomerciale şi o arhivă unică de scurtmetraje, colectată de-a lungul celor
peste cincizeci de ani de existenţă a Festivalului.
„Scurtmetrajul e un excelent prim pas pentru un regizor. Aşa
mi-am început şi eu cariera, iar OBERHAUSEN a fost un pas esenţial
în drumul meu către a deveni Regizor.”
Roman Polanski
„Aici am fumat prima ţigară din viaţa mea. Ani de zile, n-am
pierdut nici un film din programul de scurtmetraj, aşteptând cu nerăbdare în fiecare an zilele în OBERHAUSEN. Acest eveniment a fost
foarte important pentru mine, pentru decizia de a deveni regizor.”
Wim Wenders
„Nu e nici o îndoială că Festivalul Internațional de Scurtmetraj
OBERHAUSEN a scris istorie cinematorafică.. Filmul de scurtmetraj
continuă să rămână relevant și să se reinventeze, la fel și Festivalul
de la OBERHAUSEN. Atmosfera şi forţa creatoare continuă să fie
prezente în scurtmetrajele de astăzi.”
(Gerhard Schröder, Cancelar al Germaniei 1998-2005)
Hilke Doering
Head of the International Competition – International Short Film Festival OBERHAUSEN
Director al Competiției Internaționale a Festivalului Internaţional de Scurtmetraj OBERHAUSEN
Born in 1966, raised in Germany and
Switzerland, studied sociology in Bielefeld
(Germany) and Paris (France). Hilke Doering
has been with the International Short Film
Festival OBERHAUSEN since 1995 in different positions. She has been responsible
for the distribution as well as the Childrens
and Youth program, for the video library
and the market. Since 1996 she is the Head
of the International Competition and has
represented the festival in international
organizations. She has been a jury member
in a couple of international festivals and has
curated film programs for festivals in different parts of the world.
Născută în 1966, a crescut în Germania şi Elveţia. A făcut studii de sociologie la Bielefeld
(Germania) şi la Paris. Hilke Doering a lucrat
pentru Festivalul Internaţional de Scurtmetraj OBERHAUSEN încă din 1995, ocupând
diverse poziţii în structura organizatorică:
coordonator al departamentului de distribuţie, al programului pentru copii şi tineri,
al videotecii şi al sectorului de market. Din
1996 este Director al Competiţiei Internaţionale şi, în această calitate, a reprezentat
Festivalul în cadrul organizaţiilor internaţionale. A fost membru al juriului într-o serie
de festivaluri internaţionale şi curator de
programe pentru festivaluri din toată lumea.
Special Program
– 13 –
With the support of
Cu sprijinul
REMI BONHOMME
JOOST DAAMEN
Programme manager, SEMAINE DE LA
CRITIQUE, CANNES Film Festival.
Manager de program, SEMAINE DE
LA CRITIQUE, Festivalul de Film de la
CANNES.
Film programmer, IDFA
INTERNATIONAL DOCUMENTARY FILM
FESTIVAL AMSTERDAM.
Selecționer al IDFA – FESTIVALUL
INTERNAŢIONAL DE FILM DOCUMENTAR
AMSTERDAM.
INTERNATIONAL COMPETITION JURY / JURIUL COMPETIȚIEI INTERNAȚIONALE
– 14 –
Remi Bonhomme (b.1977) graduated in
political science and cultural management
in France and Germany. He has collaborated with La SEMAINE DE LA CRITIQUE
since 2003 and was appointed Programme
Manager in 2009. In 2011, he actively
participated to the celebration of the
50th anniversary of this sidebar section of
Cannes Film Festival. Based between Paris
and Beirut, he is also programmer at the
Metropolis Art Cinema and cofounder of
the company MC Distribution (Lebanon).
He was associate producer on the Lebanese feature film Every Day is a Holiday by
Dima El-Horr, which premiered at Toronto
Festival in 2009. He also collaborated as
consultant with festivals such as Doha
Tribeca Film Festival or Bird’s Eye View
(London) and served as Jury in Busan, Morelia, Thessaloniki, Los Cabos and Buenos
Aires’ Festivals.
Remi Bonhomme (n.1977) a absolvit științe
politice și management cultural în Franța
și Germania. A început să colaboreze cu
La SEMAINE DE LA CRITIQUE în 2003, iar în
2009 a fost numit Manager de Program. În
2011 a participat în mod susținut la celebrarea celei de 50-a aniversări a acestei
secțiuni paralele a Festivalului de Film de
la Cannes. Stabilit în Paris și Beirut, este
de asemenea selecționer la Metropolis
Art Cinema și co-fondator al companiei
MC Distribution (Liban). A fost producător
asociat la lungmetrajul libanez Every Day
is a Holiday al lui Dima El-Horr, film care a
avut premiera în 2009 la Festivalul de Film
de la Toronto. A mai colaborat în calitate
de consultant cu festivaluri precum Doha
Tribeca Film Festival sau Bird’s Eye View
(Londra) și a fost membru al juriului festivalurilor de la Busan, Morelia, Thessaloniki,
Los Cabos și Buenos Aires.
Joost Daamen studied Film Studies at the
University of Amsterdam. In 2005 he joined
IDFA’s Program Department. Since 2007 he’s
the programmer for IDFA’s experimental film
section PARADOCS. He’s also a member of
the advisory committee for the competition programs and works as a researcher for
archive programs.
Joost Daamen a urmat Film Studies la
Universitatea din Amsterdam. În 2005 s-a
alăturat departamentului program din
cadrul IDFA. Din 2007 este selecționer al
secțiunii IDFA Paradocs, destinată filmului
experimental. De asemenea, este membru
al comisiei consultative pentru secțiunile
competitive și lucrează ca cercetător pentru
programe de arhivă.
MIEKE BERNINK
Head of the Master of Film at the
NETHERLANDS FILM ACADEMY.
Coordonatorul Masterului de Film
al ACADEMIEI OLANDEZE DE FILM.
Mieke Bernink (b. 1959) studied philosophy
and psychology before bidding farewell to
the academic world to pursue a career in
journalism. From 1991 to 1999, she served as
chief editor of the Dutch film & visual culture
magazine “Skrien”. From 2001 till September
With the support of
Cu sprijinul
2008, she was involved in the development
of the Dutch government’s film policy, as
Secretary of Film and Media Education at
the Netherlands Council for Culture. Around
the middle of 2008, she was approached to
become head of research at the Netherlands
Film Academy and set up a Master’s Degree
Program in Film. This program, focusing on
artistic research in and through film, started
in 2009 and offers a select group of international filmmakers and visual artists the
opportunity to further develop themselves as
makers. As head of research, she’s presently
also setting up an innovation lab at the Film
Academy for long term research in collaboration with the Dutch film industry. Apart from
her work at the Film Academy, MIEKE BERNINK is member of advisory committees at
the Netherlands Film Fund, the Dutch Media
Fund and the Go Short Film Festival. Her list
of publications comprises numerous articles
and a number of books, which she compiled
and edited, including the second edition of
“The Cinema Book”, a standard textbook
used in British film and media courses
(BFI 1999) and “Moving Pictures (Bewogen
Beelden) by Johan van der Keuken” (2001).
Mieke Bernink (n.1959) a studiat filosofia şi
psihologia înainte de a lăsa în urmă lumea
academică şi a începe o carieră în jurnalism.
Între 1991 şi 1999, lucrează ca redactor-şef
al revistei olandeze de film şi cultură vizuală
“Skrien”. Din 2001 până în septembrie 2008
a fost implicată în dezvoltarea politicii
guvernamentale olandeze în domeniul
cinematografiei, în calitate de secretar pe
Film şi Educatie Media al Consiliul Olandez
pentru Cultură. La jumătatea anului 2008,
a fost invitată să conducă departamentul
ide cercetare al Academiei Olandeze de
Film şi să pună bazele unui program de
masterat în domeniul filmului. Acest curs,
concentrat pe cercetare artistică în şi prin
intermediul cinema-ului, a început în 2009
şi oferă unui grup selectat de cineaşti şi
artişti vizuali din întreaga lume, ocazia să
se dezvolte în plan creativ. În calitate de șef
al Departamentului de Cercetare, pune de
asemenea, în prezent, bazele unui laborator
de inovaţie la Academia de Film, destinat
cercetării pe termen lung, în colaborare cu
industria olandeză de film. În afară de lucrul
la Academia de Film, MIEKE BERNINK este
membru al comitetelor consultative ale
Fondului Olandez de Film, Fondului Media
olandez şi al Festivalul de Film Go Short. A
publicat numeroase articole şi a compilat şi
editat o serie de cărţi, printre care cea de-a
doua ediţie a “The Cinema Book”, un manual standard folosit în cadrul cursurilor de
film şi media din Marea Britanie (BFI 1999),
şi “Moving Pictures (Bewogen Beelden) de
Johan van der Keuken” (2001). BUCHAREST INTERNATIONAL EXPERIMENTAL FILM FESTIVAL | BIEFF
Co-director of CURTAS VILA DO CONDE
International Film Festival.
Co-director al Festivalului
Internațional de Film CURTAS VILA
DO CONDE.
Mario Micaelo (b.1965, Dem. Rep. of Congo,
with Portuguese nationality) graduated from
the School of Fine Arts in Porto – Painting, where he also attended the Master of
Multimedia Arts. He is teaching visual arts
and animation since 1986. Film-club member
since 1981, was founder of the Cineclube de
Vila do Conde, in 1991, where he remained as
programmer until 1996. Founder of the Curtas Vila do Conde International Film Festival
(festival.curtas.pt), in 1993, and since then
member of the board. Since the early years
assumed responsibilities linked to the Selection Committee for competitions, programming in general, to editorial management of
the catalogues and sites, the graphic image
and other aspects of executive organization. Since April of 1997, date of foundation,
remains co-director of Curtas Metragens CRL
(www.curtas.pt), the cooperative of cultural
production and programming which started
with the festival to develop an extensive
activity, producing films and programming as
well other cultural areas such as visual arts
and music. He was founder of Agência, the
Portuguese Short Film Agency (www.curtas.
pt/agencia), in 1999, and remained connected to its artistic direction and executive
management until today. Founder and artistic director of Solar - Cinematic Art Gallery
(www.curtas.pt/solar), in March 2005, now
assuming the role of coordinator and curator.
Mario Micaelo ( n. 1985, Republica Democrată Congo, de naționalitate portugheză)
a absolvit secția de pictură de la Școala de
Arte Frumoase din Porto, unde a făcut și
un master de Artă Multimedia. Din 1986,
predă arte vizuale și animație. Membru de
cineclub din 1981, a fondat Cineclube de
Vila do Conde în 1991, în cadrul căruia a fost
selecționer până în 1996. În 1993 a fondat
Festivalul Internațional de Film Curtas Vila
do Conde și este de atunci membru al
consiliului de conducere (festival.curtas.pt).
Din primii ani și-a asumat responsabilități
care vizau comitetele de selecție pentru
competiție, selecția în general, managementul editorial al cataloagelor și websiteurilor, design-ul grafic și alte aspecte ale
organizării executive. Din aprilie 1997 (anul
înființări) este co-director al Curtas Metragens CRL (www.curtas.pt), o cooperativă
de producție culturală și curatorială care a
început, o dată cu festivalul, să dezvolte o
activitate extinsă, de la producție de film și
selecție la alte zone culturale precum artele
vizuale și muzica. În 1999 fondează Agência
da Curta Metragem (www.curtas.pt/agencia) și rămane până în prezent implicat în
departamentele de coordonare artistică și
management executiv. În martie 2005 fondează Solar - Cinematic Art Gallery (www.
curtas.pt/solar), unde a lucrat ca director
artistic și continuă să activeze în prezent în
calitate de coordonator și curator.
ANDREI RUS
film critic and university lecturer
at the NATIONAL UNIVERSITY OF
THEATER AND FILM Bucharest.
critic de cinema si lector
universitar în cadrul UNIVERSITĂȚII
NAȚIONALE DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI
CINEMATOGRAFICĂ București.
Andrei Rus coordinates the film culture
magazine FILM MENU, where he is also an
editor. Together with the other editors, he
organizes a series of screenings and debates
in the Cinema Hall of the National University
of Theater and Film Bucharest, showcasing
Romanian films (within a series of events
called “Să Film!”) or old movies (within the
Film Menu Cineclub). He is also a lecturer
at the Film Faculty of the National University of Theater and Film Bucharest and the
programmer of the Timishort International
Film Festival competition. As a film critic, he
currently publishes in FILM MENU and has
previously collaborated with magazines such
as Republik, TimeOut Bucharest and the
cultural website liternet.ro.
Andrei Rus este coordonator și redactor
al revistei de cultură cinematografică FILM
MENU. Împreună cu ceilalți redactori,
organizează o serie de proiecții și dezbateri
în sala de cinema a Universității Naționale
de Artă Teatrală și Cinematografică
București, cu filme românești (Să Film!) și
cu filme vechi (Cineclub Film Menu). Este,
de asemenea, lector universitar în cadrul
Facultății de Film a Universității Naționale
de Artă Teatrală și Cinematografică
București. Selecționează scurtmetraje pentru competițiile Festivalului Internațional
Timishort. E critic de cinema, publicând
în prezent articole în revista Film Menu,
și colaborând în trecut cu reviste precum
Republik, TimeOut București, și cu site-ul
liternet.ro.
INTERNATIONAL COMPETITION JURY / JURIUL COMPETIȚIEI INTERNAȚIONALE
– 15 –
MARIO MICAELO
OPENING GALA
GALA DE DESCHIDERE
THE ZERO THEOREM
Director: TERRY GILLIAM
CLOSING GALA
GALA DE ÎNCHIDERE
SHIRLEY – VISIONS OF REALITY
Director: GUSTAV DEUTSCH
THE ZERO
THEOREM
With the support of
Cu sprijinul
107’, 2013, UK/ Romania/ France
Director: TERRY GILLIAM
WORLD SALES: Voltage Pictures
Kevin Hoiseth - International Sales
T: (323) 606-7630
E: kevin@voltagepictures.com
W: www.voltagepictures.com
ROMANIAN DISTRIBUTOR: MediaPro Distribution
Diana Negescu - Theatrical Distribution Manager
T: +40 758 049 942
E:diana.negescu@mediaprodistribution.ro
W: www.mediaprodistribution.com
FILM WEBSITE: www.thezerotheorem-movie.com
CAST: Christoph Waltz,
Mélanie Thierry,
David Thewlis,
Matt Damon,
Tilda Swinton
SCREENPLAY:
Pat Rushin
CINEMATOGRAPHY:
Nicola Pecorini
PRODUCTION DESIGN:
David Warren
EDITING: Mick Audsley
MUSIC: George Fenton
PRODUCER:
Nicolas Chartier,
Dean Zanuck,
Christoph Waltz,
Chris Curling,
Phil Robertson,
Amy Gilliam,
Andreea Stănculescu
PRODUCTION:
Zanuck Independent
in association with
Zephyr Films, Mediapro
Pictures, Le Pacte and
Wild Side Films
FESTIVALS/AWARDS: Venice International Film
Festival 2013/ BFI London Film Festival 2013/ San
Sebastian Film Festival 2013/ Rio Film Festival 2013
OPENING GALA
– 18 –
“Unmistakably a film by TERRY GILLIAM,
whose humorously futuristic visuals expressively mock the commercialized, big
business, computer-ridden life of today.”
(Deborah Young, HOLLYWOOD REPORTER)
“Franz Kafka is alive and well, striving in
the 21st century and making films under the
name of TERRY GILLIAM. His inimitable visual
style is once again at work, dressing Pat
Rushin’s script to look like a surrealistic combination of old and new, real and imaginary,
futuristic and outdated at the same time.”
(Dan Făinaru, SCREEN DAILY)
World premiered at the Venice International
Film Festival 2013, the retro-futuristic science fiction film THE ZERO THEOREM, shot
last year in Bucharest, is a biting satire of
our commercialized and computer-ridden
contemporary world, painted in Orwellian
tones. Echoing his earlier BRAZIL, the movie
is drawn in a familiar GILLIAM-esque manner,
with its odd-ball humour and eccentricity, its
array of circus-like characters and contrasts
of low-tech futurism and decaying classical
decors. In a world of technological clutter
and noise, in which the outdoor advertisements, - some promoting the church of
Batman the Redeemer, - follow you on
the street, and one is never left a moment
to himself, Qohen, a socially maladjusted
“cubicle zombie” and eccentric computer
genius, struggles with his faith in his own
destiny. Plagued by existential angst, he
waits for a call that is supposed to give his
life meaning, while he works on the Zero
Theorem, a mysterious project aimed at
proving that the entire existence, the whole
universe, himself included, has no purpose.
GILLIAM ventures and asks some of life’s major questions - does human existence have
any meaning, how to address the contem-
porary crisis of spirituality, how can we ever
preserve our privacy in a world of connectivity, are we able to really live in the moment,
or are we engulfed by the virtual world - and
then takes a step back, letting Qohen and,
implicitly, the viewer take a deep thorough
look at themselves. And, as with any deep
soul-search, the end is bound to unveil a
surprising answer.
„Acesta este fără doar şi poate un film de
TERRY GILLIAM, ale cărui vizualuri comicfuturiste ironizează viaţa aşa cum e ea în
zilele noastre: comercializată, corporatistă
şi dominată de calculatoare.” (Deborah
Young, HOLLYWOOD REPORTER)
„Franz Kafka continuă să trăiască şi în secolul XXI şi face film sub numele de TERRY
GILLIAM. Stilul său vizual inimitabil este din
nou pus în practică, materializând scenariul lui Pat Rushin sub forma unei combinaţii suprarealiste dintre vechi şi nou, real şi
imaginar, futurist şi arhaic.” (Dan Făinaru,
SCREEN DAILY)
Prezentat în premieră mondială în cadrul
prestigiosului Festival Internațional de
Film de la Veneţia, retro-futuristul science-fiction THE ZERO THEOREM, filmat anul
trecut în București, este o satiră acidă, cu
nuanțe orwelliene, la adresa lumii contemporane, dominate de computere și
de marile corporații. Amintind de BRAZIL,
filmul poartă mărcile specifice lui GILLIAM, excentricitatea şi umorul său insolit,
personajele burlești şi contrastele dintre
futurismul low-tech şi decorul classic în
descompunere. Într-o lume a zgomotului
şi a claustrofobiei tehnologice, în care nu
te poţi ascunde nicăieri de reclamele ce
te urmăresc pe stradă - unele dintre ele
promovând biserica lui Batman Mântuitorul,
- Qohen, un “zombie de cubicul” inadaptat
social și genial în materie de computere
se luptă cu credinţa în propriul destin.
Chinuit de angoase existenţiale, aşteaptă
un telefon ce ar trebui să dea sens vieţii
sale, în timp ce lucrează la “teorema zero”,
un proiect misterios care intenționează să
demonstreze că existenţa în sine, întregul
univers, Qohen inclusiv, nu au niciun sens.
GILLIAM pune câteva întrebări esențiale –
daca existenţa are sens, cum se va rezolva
criza contemporană a spiritualității, ne mai
putem proteja spațiul privat într-o lume a
conectivităţii, mai putem trăi cu adevărat
momentul prezent sau suntem acaparaţi
de lumea virtuală, – pentru ca apoi să se
retragă, lăsându-l pe Qohen, şi implicit pe
spectator, să se autoanalizeze cu atenţie. Ca
în cazul oricărei căutări existenţiale, rezultatul nu poate fi decât surprinzător.
lizat pentru Cel mai bun scenariu adaptat
la Oscarurile din 1986), THE FISHER KING
(câștigător al premiului Leul de Argint la
Veneţia în 1991), sau FEAR AND LOATHING
IN LAS VEGAS ( nominalizat la Palme D’Or
Cannes in 1998), filmele lui sunt de obicei
comedii negre existențialiste care se termină cu o turnură tragicomică de situaţie.
“I’m obsessed with this challenge of being
alone. How do you know who you are now,
when nobody lives in the moment? They are
all commenting about the moment — tweeting, on Facebook. We’re here, having dinner,
and here’s a picture of the dinner, look at this!
Rather than being there, enjoying the meal
and talking to the people who are there. It
might sound schizophrenic, but I feel there
is a scattering of our lives.”(TERRY GILLIAM,
interview with Mike Fleming Jr.)
Când am regizat BRAZIL în 1984, am încercat să înfăţişez lumea așa cum credeam că
este în acel moment. THE ZERO THEOREM
este o privire asupra lumii zilelor noastre.
Scenariul lui Pat Rushin m-a intrigat, cu
ideile sale existenţiale integrate într-o poveste amuzantă, filozofică şi emoţionantă.
De exemplu, care este sensul vieţii noastre,
ce ne face fericiţi? Ne mai putem regăsi
solitudinea într-o lume din ce în ce mai
conectată şi plină de constrângeri? Există
o anumită ordine în lume, sau totul e pur şi
simplu haos?
Am încercat să facem un film sincer,
amuzant, frumos şi surprinzător; un film
simplu despre un om modern complex,
care aşteaptă un telefon ce va da sens vieţii
sale; despre relaţii din care nu poţi scăpa
şi despre nevoia de iubire, un film plin de
personaje excentrice și recitaluri actoricești
impresionante; am încercat să ridic întrebări
fără să dau răspunsuri evidente.”
(TERRY GILLIAM)
„Sunt obsedat de provocarea de a fi singur.
Cum poţi şti cine eşti, în vremurile astea
când nimeni nu trăieşte momentul? Toţi comentează momentul – pe Twitter, pe Facebook. Suntem la cină, uite o poză cu farfuria
– uite! În loc să fie prezenţi, bucurându-se
de cină şi vorbind cu oamenii de la masă
.Poate sună schizofrenic, dar simt că are loc
o fragmentare a vieţilor noastre.” (TERRY
GILLIAM, Interviu de Mike Fleming Jr.)
● DIRECTOR’S BIO-FILMOGRAPHY
TERRY GILLIAM is one of the most audacious
and controversial contemporary filmmakers,
always daring to experiment and challenge
conventions. His films are usually highly
imaginative fantasies that explore the themes
of identity, sanity, imagination and how it
shapes who you are. His characters are usually struggling against a greater power, be it
external, or their inner demons. The films’
atmosphere is usually dark, surrealistic and
describes a world out of balance. Internationally acclaimed for movies such as BRAZIL
(nominated for Best Adapted Screenplay at
the 1986 Oscars), THE FISHER KING (winner
of a Silver Lion at the 1991 Venice) or FEAR
AND LOATHING IN LAS VEGAS (nominated
for Palm d’Or in 1998), his films are often
dark existential comedies that end with a
tragicomic twist.
TERRY GILLIAM este unul dintre cei mai
îndrăzneţi şi controversaţi regizori contemporani, având întotdeauna curajul să
experimenteze şi să sfideze convenţiile.
Filmele sale sunt de obicei fantezii pline de
imaginaţie, care explorează teme precum
identitatea, sănătatea mintală, imaginaţia
şi felul în care aceasta determină cine eşti.
Personajele sale se confruntă adesea cu o
putere superioară, fie ea externă sau proprii
demoni. Atmosfera filmelor este de obicei
întunecată, suprarealistă şi prezintă o lume
în dezechilibru. Apreciat la nivel internaţional pentru filme precum BRAZIL (nomina-
OPENING GALA
– 19 –
► DIRECTOR’S STATEMENT
“When I made BRAZIL in 1984, I was trying
to paint a picture of the world I thought we
were living in then. THE ZERO THEOREM
is a glimpse of the world I think we are
living in now. Pat Rushin’s script intrigued
me with the many existential ideas he had
incorporated into his funny, philosophic,
and touching tale. For example: What gives
meaning to our lives, brings us happiness?
Can we ever find solitude in an increasingly
connected, constricted world? Is that world
under control or simply chaotic?
We’ve tried to make a film that is honest,
funny, beautiful, and surprising; a simple
film about a complex modern man waiting
for a call to give meaning to his life; about
inescapable relationships and the longing for
love, full of quirky characters and sparkling
performances; raising questions without offering obvious answers.” (TERRY GILLIAM)
TERRY GILLIAM
Selective awards
and recognition:
2011: Best Short Film Award – EFA European Film
Academy Awards for the short THE WHOLLY FAMILY;
2008: Lifetime Achievement Award – Dubai
International Film Festival;
2007: Contribution to Cinematic Imagery Award – Art
Directors Guild;
2005: Leopard of Honor Award – Locarno
International Film Festival;
2005: FIPRESCI Prize – San Sebastián International
Film Festival for the feature TIDELAND;
1991: Silver Lion, Little Golden Lion – Venice
International Film Festival, People’s Choice Award –
Toronto International Film Festival for the feature THE
FISHER KING;
1985: Best Director, Best Screenplay Award – Los
Angeles Film Critics Association Awards for the feature
BRAZIL;
1970: Special Award – BAFTA for the feature MONTY
PYTHON’S FLYING CIRCUS.
SHIRLEY – VISIONS
OF REALITY
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
EASTWEST FILMDISTRIBUTION GmbH
Miriam Kienberger - Festival Manager
T: +43 1 524 93 10 34
E: miriam@eastwest-distribution.com
W: www.eastwest-distribution.com
FILM’S WEBSITE:
www.shirley-visions-of-reality.com
DIRECTOR’S CONTACT:
E: mail@gustavdeutsch.net
93’, 2013, Austria
Director: GUSTAV DEUTSCH
CAST: Stephanie
Cumming, Christoph
Bach, Florentin Groll,
Elfriede Irrall,
Tom Hanslmaier
SCRIPTWRITER:
Gustav Deutsch
CINEMATOGRAPHY:
Jerzy Palacz
PRODUCTION
DESIGNER:
Gustav Deutsch
Scenic Artist & Head
Painter: Hanna Schimek
Costume Designer:
Julia Cepp - mija t.rosa
EDITING:
Gustav Deutsch
SOUND:
Christoph Amann
MUSIC: Christian
Fennesz / David Sylvian
PRODUCER:
Gabriele Kranzelbinder
PRODUCTION
COMPANY: KGP
Kranzelbinder Gabriele
Production
FESTIVALS/AWARDS: Berlinale 2013 / Karlovy Vary 2013 /
Melbourne 2013 / Hong-Kong 2013 / Festival du Nouveau
Cinéma de Montréal 2013 / Viennale 2013 / DOK.fest
München 2013 / IndieLisboa International Independent
Film Festival 2013 / Filmfest Basel 2013 / New Horizon
Film Festival Wroclaw Poland 2013 / Split Film Festival
Croatia 2013/ Flanders International Film Festival Ghent
Belgium 2013 / Image Forum Festival Japan 2013 etc.
CLOSING GALA
– 20 –
“An impressive cinematic recreation of images and moods for Hopper cognoscenti, it
more controversially puts the American realist’s work in a social, political and cultural
context.” (Deborah Young, The Hollywood
Reporter)
„O reconstrucție cinematografică de imagini și stări pentru cunoscătorii lui Hopper,
filmul plasează într-un mod controversat
opera artistului realist american într-un
context social, politic și cultural.” (Deborah
Young, The Hollywood Reporter)
A treat for both the cinema and the visual
art lovers world premiered at Berlinale 2013,
SHIRLEY - VISIONS OF REALITY is an unique
cinematic event, a fascinating dialogue both
between painting and cinema and between
personal and political history. An homage to
the iconic American painter Edward Hopper,
the film brings to life through the means of
cinema 13 of his paintings, to tell the story
of a woman whose thoughts, emotions and
contemplations let us observe an era in
American history. In a series of breath-taking
tableaux vivants, Deutsch’s impressive set
design, together with the remarkable lighting by cinematographer JERZY PALACZ,
brilliantly recreate Hopper’s visual universe,
valuing its inherent cinematic and narrative
qualities. The film follows the life of Shirley,
a liberated “woman in America in the 1930s,
‘40s, ‘50s, and early ‘60s. A woman who
would like to influence the course of history
with her professional and socio-political
involvement, who does not accept the
reality of the Depression years, WWII, the
McCarthy era, race conflicts and civil rights
campaigns as given, but rather as generated
and adjustable. A woman whose work as an
actress has familiarized her with the staging
of reality, the questioning and shaping of it;
an actress who doesn’t identify her purpose
and future with that of solo success or stardom, but who strives to give social potency
to theatre as part of a collective. A woman
who cannot identify with the traditional
role model of a wife yet longs to have a life
partner.” (GUSTAV Deutsch)
O încântare atât pentru cinefili, cât și pentru
iubitorii artelor plastice, prezentat în premieră la Berlinale 2013, SHIRLEY - VISIONS OF
REALITY este un eveniment cinematografic
unic, un dialog fascinant atât între pictură și
cinema, cât și între istoria individuală și cea
politică. Un omagiu adus iconicului pictor
American Edward Hopper, filmul dă viață,
prin mijloace cinematografice, unei serii de
13 tablouri ale acestuia, pentru a spune povestea unei femei ale căror gânduri, emoții
și reflecții ne fac să observăm o eră din
istoria Americii. Printr-o serie de tableaux
vivants care îți taie respirația, set-design-ul
impresionant al lui Deutsch și eclerajul
remarcabil al directorului de imagine JERZY
PALACZ recreează cu măiestrie universul
vizual al lui Hopper, valorificându-i inerentele calități cinematografice și narative.
Filmul urmărește povestea vieții lui Shirley,
„o femeie [emancipată] care trăiește în
America anilor 1930, ’40, ’50 și a începutului anilor ’60. O femeie care ar vrea să
influențeze cursul istoriei prin implicarea sa
profesională și socio-politică. O femeie care
nu acceptă realitatea Marii Crize Economice, a celui de-al Doilea Război Mondial, a
epocii McCarthy, a conflictelor rasiale și a
campaniilor pentru câștigarea drepturilor
civile ca fiind una dată, ci mai degrabă ca
fiind una generată și ajustabilă. O femeie a
cărei muncă de actriță a familiarizat-o cu
mizanscenarea realității, cu chestionarea și
modelarea ei; o actriță al cărei scop și viitor
nu sunt succesul solo sau statutul de star,
ci care luptă, ca parte dintr-un colectiv, ca
teatrul să aibă un impact social. O femeie
care nu poate să se identifice cu modelul
tradițional de soție și care totuși își dorește
să aibă un partener de viață.’’ (GUSTAV
Deutsch)
■ Curator’s Comment
“Having as point of departure the cinematic
recontextualization of 13 paintings by Edward
Hopper, through a complex process of turning
them into tableaux vivants and through an
audio extension of the reality they portray
in the hors-champ, GUSTAV DEUTSCH lays
out, in SHIRLEY – VISIONS OF REALITY, two
types of history: the socio-economic one of
America from 1931 to 1963, evoked through the
perspective of a second one, the imagined biography of his protagonist, Shirley, an actress
part of the Living Theater group. Stephanie
„Pornind de la recontextualizarea cinematografică a 13 tablouri ale lui Edward Hopper,
printr-un proces complex de animare a
acestora și prelungire sonoră în hors-champ a
realității surprinse, GUSTAV DEUTSCH trasează
în SHIRLEY - VISIONS OF REALITY două tipuri
de istorii: cea socio-economică a Americii
dintre 1931-1963, evocată din prisma celei de-a
doua, biografia imaginată a protagonistei sale,
Shirley, o actriță care face parte din grupul
Living Theater. Stephanie Cumming interpretează un personaj feminin vizionar (în termeni
de luciditate), care reflectă acea alienare hopperiană, acea grație a postúrii corpului care
ascunde angoasă și în același timp afecțiune.
Relația sa de lungă durată cu Stephen, un
fotojurnalist - un bărbat care, deși toată viața
a fost într-o goană după imagini și poveștile
din spatele lor, ajunge să orbească – exprimă
un amestec paradoxal de tandrețe și înstrăinare coregrafiat minuțios, vizibil mai ales prin
contrastul dintre monologul interior al femeii
à la Mrs. Dalloway și tăcerea acestui bărbat
calm și manierat. În secvența bazată pe
tabloul Western Motel, - plasat într-unul din
multele spații liminale preferate de Hopper, ruptura dintre cei doi, ca și ideea că de multe
ori ne mizanscenăm singuri propriile vieți, sunt
marcate memorabil, atunci când Stephen o
roagă pe Shirley să-i pozeze, printr-una din replicile ei, conjugată cu privirea directă și frustă
a acesteia în obiectiv: «Să fii tratat de cea mai
apropiată persoană din viața ta ca un străin,
să devii altcineva; cineva pe care l-am creat
pentru imaginația lui, pentru el». Însă o altă
secvență, de mai târziu, din sala de cinema,
bazată pe tabloul lui Hopper INTERMISSION
- în care Shirley, uitându-se singură la un film
franțuzesc, Une aussi longue absence (r.
Henri Colpi, 1961), re-creează fictiv prezența
fizică a lui Stephen - evocă o legătură afectivă
și senzuală indestructibilă dintre cei doi.
De la atenția pentru construcția setdesign-ului la întreg procesul de creație,
demersul lui DEUTSCH pe de-o parte sugerează, după cum susține și el, că marea Istorie
este creată din istorii personale, iar pe de altă
parte, propune spectatorului un joc la nivelul
percepției, prin care acesta se poate cufunda
treptat în această viziune picturală a realității
de o calitate tridimensională extrem de intensificată, atrăgându-i-se simultan atenția – stilistic, dar și prin narațiune – asupra caracterului iluzoriu al medium-ului (cinematografic).”
(Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
● DIRECTOR’S BIO-FILMOGRAPHY
GUSTAV DEUTSCH (b. 1952, Vienna) – visual
artist, filmmaker, architect, photographer
and musician - is one of the most prominent
GUSTAV DEUTSCH (n. 1952, Viena) – artist
vizual, cineast, architect, fotograf și musician
– este unul dintre cele mai proeminente nume
ale avangardei contemporane austriece și unul
dintre cei mai importanți regizori de pe scena
internațională a cinema-ului experimental.
Remixurile sale extravagante, extrem de ludice
și adesea amuzante ale istoriei cinema-ului
reflectă căutarea unei „înțelegeri senzuale” a
limbajului filmic și a modurilor în care cinemaul, istoria și viețile individuale se întrepătrund.
Între 1970 și 1979 a studiat arhitectură la
Vienna University of Technology. În această
perioadă a început să lucreze la prima serie de
fotografii și la numeroase lucrări video. Între
1980 și 1983 a fost membru al Medienwerkstatt
Wien, perioadă în care a cunoscut-o pe Hanna
Schimek, cu care colaborează încă din 1984,
sub numele de D&S. Din 1983, DEUTSCH este
membru al grupului internațional de artiști Der
Blaue Kompressor – Floating & Stomping Company (DBK). În 2013 a devenit director artistic al
Academiei Aegina din Atena.
GUSTAV DEUTSCH
Selective awards
and recognition:
2009: Honorable Mention - Viennale, for FILM IST. a
girl & a gun
2005: Best Film Award - EXiS Mediafestival, Seoul, for
WELT SPIEGEL KINO
2003: Best Editing Award - Ann Arbor Film Festival,
for FILM IST. a girl & a gun
2002: Curators Award - Cinema Texas, for FILM IST. a
girl & a gun
2000: Main Prize, Filmfestival Ann Arbor, for FILM IST.
a girl & a gun
2000: Silver Spire Award, Int. Filmfestival San
Francisco, for FILM IST. a girl & a gun
CLOSING GALA
– 21 –
Cumming plays a visionary female character
(in terms of lucidity), who embodies that
certain feeling of alienation, endemic to the
women as portrayed by Hopper himself, and
that certain grace of the body posture hiding
angst and affection at the same time.
Her long-term relationship with Stephen,
a photojournalist – a man who turns blind, by
contrast to having chased all his life for images
and the stories behind them – expresses a
paradoxical mixture of tenderness and estrangement, minutely choreographed, visible
especially by means of setting in opposition
the Mrs. Dalloway-esque inner monologue of
the woman and the silence of this moderate and well-behaved man. In the sequence
based on the WESTERN MOTEL painting - set
in one of the many liminal spaces preferred by
Hopper – the rupture between the two, as well
as the idea that we often stage our own lives,
are memorably emphasized when Stephen
asks Shirley to pose for him, through one
of her inner lines, coalesced with her direct
and unyielding gaze into the camera: «To be
treated by the closest person in your life like
a stranger, to become somebody else; somebody I created for his imagination, for him».
However, later in time, a different scene from
the movie theater, based on Hopper’s painting
INTERMISSION - in which Shirley while watching by herself a French movie, UNE AUSSI
LONGUE ABSENCE (directed by Henri Colpi,
1961), fictively represents Stephen’s physical
presence there - evokes an indestructible
emotional and sensual bond between them.
Starting with the attention paid to the
construction of the set-design and ending with
the creative process in its entirety, DEUTSCH’s
demarche reflects, on one side, his view that
History is made of personal stories, while, in
a different respect, it engages the viewer in
a perceptive game, through which the latter
gradually immerses in this painterly vision of
reality of a highly intensified 3D quality, yet, at
the same time, is simultaneously reminded –
stylistically and by narrative means also – of
the illusory character of the (cinematographic)
medium.” (Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
names of the Austrian contemporary avantgarde and one of the key filmmakers of the
international experimental cinema scene. In
his extravagant, highly playful and often humorous “remixes” of film history, DEUTSCH’s
filmmaking looks for a “sensual comprehension” of the cinematic medium and for an
understanding of the ways in which cinema,
history and individual lives are intertwined.
From 1970 to 1979 he studied architecture at the Vienna University of Technology.
During that time he started creating his first
photography series and numerous video
works. During 1980 to 1983 he was a member
of Medienwerkstatt Wien, during which time
he met Hanna Schimek, with whom he has
collaborated since 1984, under the name D&S.
Since 1983, Deutsch has been a member
of the international artists’ group Der Blaue
Kompressor – Floating & Stomping Company
(DBK). In 2003, he became the artistic director
of the Aegina Academy in Athens.
INTERNATIONAL
COMPETITION
COMPETIȚIA
INTERNAȚIONALĂ
37º4 S
FILM’S WEBSITE:
www.originefilms.fr
WORLD SALES:
ORIGINE FILMS
Olivier Berlemont, Emilie Dubois
T: +33 (0)6 62 15 21 60
E: sales@originefilms.fr
W: www.originefilms.fr
E: adriano_valerio@hotmail.com
12’, 2013, France
Director: ADRIANO VALERIO
CAST: Riaan Repetto,
Natalie Swain, Harold
Green, Edwin Glass
SCRIPTWRITER:
Adriano Valerio
CINEMATOGRAPHY:
Adriano Valerio,
Loran Bonnardot
EDITING:
Claire Aubinais
SOUND:
Nathalie Lamothe,
Julie Tribout
MUSIC: Romain Trouillet
PRODUCERS:
Emilie Dubois,
Olivier Berlemont
PRODUCTION
COMPANY: Origine
Films & Pianissimo
FESTIVALS/AWARDS: Special Jury Mention – Cannes
2013 / Brest European Short Film Festival 2013 / Rio
de Janeiro International Short Film Festival 2013/
FILMETS Badalona / São Paulo International Short Film
Festival 2013 / World Film Festival Montréal 2013 /
Lille International Short Film Festival / Skyline Indie
Film Festival 2013 / Chicago International Children’s
Film Festival 2013 / Festival of Mediterranean Short
Film of Tangier 2013 /Kaohsiung Film Festival Taiwan
2013 / Tous Écrans – Geneva IFF etc.
– 24 –
Winner of a Special Jury Mention at Cannes
2013, 37º4 S speaks about growing-up and
the illusions first love entails, as well as about
the notion of “home” and uprooting. In a lyrical cinematographic style with documentary
elements, the story is set on a remote island
in the Atlantic Ocean, inhabited by only 270
people. Two of them, the teenagers Nick and
Anne, have been together for as long as they
can remember. But Anne has to leave now for
boarding school in London, which shakes the
boy’s entire world. Her decision makes his
present time blend with beautiful memories
of the past and questions without answer
related to an uncertain future.
Câștigător al unei Mențiuni Speciale a Juriului
la Cannes 2013, 37º4 S vorbește atât despre
maturizare și iluziile primei iubiri, cât și despre
noțiunea de „acasă” și dezrădăcinare. Într-un
stil cinematografic liric cu elemente documentare, Valerio își plasează ficțiunea într-o
insulă izolată din Oceanul Atlantic locuită de
doar 270 de oameni. Doi dintre ei, adolescenții
Nick și Anne, sunt împreună de când erau
mici. Acum însă Anne trebuie să plece în
Londra la internat, ceea ce destabilizează
întreaga lume a băiatului. Decizia ei face ca
timpul prezent al lui Nick să se întrepătrundă
cu amintiri frumoase din trecut și întrebări fără
răspuns legate de un viitor incert.
“Hervé Bazin qualified the island Tristan da
Cuhna as «a philosophical tale that had the
advantage of being true». Yet my approach
was neither sociological nor anthropological: all I wanted was to feel what it was like
to live in the middle of the ocean, and to
meet a community whose way of life was so
completely different from the one I grew up
in. I tried to integrate into the local community as much as possible, I went fishing,
I helped build a house ... On the island, I
felt a real freedom, never having to lock the
door of the house, never having either my
phone or money in my pocket. Beyond being totally isolated, Tristan is a very special
place because it has a volcano which is still
active, and, given its latitude, the island has
persistent winds and heavy storms. Despite
this, most people, including the young,
have no desire to leave the island. When the
volcano erupted in 1961, all inhabitants were
evacuated to England for two years. Almost
all of them returned. I find this resistance and
sense of belonging to the island very poetic.
Where we come from and where we are
going is a question I take to heart. I am interested in this very contemporary momentum
of voluntary uprooting. I travel a lot and I
often move on, but there is always a point
when I personally have the urge to return and
feel there is a place and someone waiting for
me.” (ADRIANO VALERIO)
„Hervé Bazin a spus despre insula Tristan da
Cuhna că este «o poveste filosofică ce are
avantajul de a fi adevărată». Însă abordarea mea nu a fost nici sociologică și nici
antropologică : nu am vrut decât să simt pe
propria piele cum e să trăiești în mijlocul
oceanului și să întâlnești o comunitate al
cărei stil de viață este atât de diferit de cel
în care am crescut. Am încercat să mă integrez în comunitatea locală pe cât de mult
posibil, am mers la pescuit, am ajutat la
ridicarea unei case… Pe insulă m-am simțit
cu adevărat liber, netrebuind vreodată să
încui ușa de la casă sau să îmi țin banii și
telefonul în buzunar. Fiind complet izolat,
Tristan este un loc special pentru că are un
vulcan încă activ și, dată fiind latitudinea la
care se află, vântul și furtunile sunt foarte
puternice aici. Când a erupt vulcanul în
1961, toți locuitorii au fost evacuați în Anglia
pentru 2 ani. Însă aproape toți au revenit pe
insulă. Mi se pare că rezistența aceasta și
sentimentul apartenenței sunt foarte poetice. De unde venim și încotro ne îndreptăm e
o întrebare foarte importantă pentru mine.
Sunt interesat de momentum-ul acesta atât
de actual al dezrădăcinării voluntare. Călătoresc mult și deseori las în urmă viața de
dinainte, dar există întotdeauna un punct în
care eu unul simt nevoia să mă întorc și să
știu că există un loc și o persoană care mă
așteaptă.” (ADRIANO VALERIO)
A RADIANT LIFE
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
LE FRESNOY – Studio national des arts contemporains
Natalia Trebik - Head of Distribution
T: 03 20 28 38 64
E: ntrebik@lefresnoy.net
W : www.lefresnoy.net
Meryll Hardt
E: me.hardt@hotmail.com
17’, 2013, France
Director: MERYLL HARDT
CAST: Meryll Hardt,
Patrick Blauwart, JeanJacques Brabant
SCRIPTWRITER: Meryll
Hardt
CINEMATOGRAPHY:
Delphine Menoret,
Julien Guillery
EDITING: Meryll Hardt
SOUND: Jérôme
Noireau, Felix Kubin
MUSIC: Meryll Hardt,
Julie Normal, Accident
du travail
PRODUCER: Guylaine
Huet
PRODUCTION
COMPANY: Le Fresnoy
“An unsettling retro science-fiction film, A
RADIANT LIFE explores the grim side of Le
Corbusier’s utopic visions of the «ideal city».
In a masterful blend of archive materials,
choreography and fiction, HARDT examines
the alienation raising when the need for geometrical harmony of space overshadows the
need for human warmth. The coldness of the
concrete sneaks into the character’s lives,
while the sterility of the house becomes a
sterility of human relationships. The «radiant
city» proves unable to support life. The living
space turns from home into a concrete cage.
“(Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„Un neliniștitor de actual retro-science-fiction, A RADIANT LIFE explorează latura întunecată a viziunii utopice a lui Le Corbusier
asupra «oraşului ideal». Un colaj impresionant de material de arhivă, coregrafie şi
filmări ficționale, scurtmetrajul examinează
senzația de alienare care ia naștere atunci
când nevoia de armonii geometrice ale spaţiului devine mai importantă decât nevoia
de apropiere umană. Răceala betonului
afectează inconştient viaţa personajelor.
Relaţiile personale devin sterile. «Oraşul
luminos» este nepotrivit pentru viață. Locuinţa se transformă din cămin în cuşcă de
ciment.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“Starting out from a desire to re-explore
the docu-fiction genre, I created an
experimental fiction with source material
composed of historical archives, an original script and a mise-en-scène which took
shape during several months of research.
A RADIANT LIFE deals with the first inhabitants of Marseille’s Radiant City in 1952
through a «model» couple. The couple is a
pretext to return to the unresolved issues
between 1953 and 2013, a certain idea
of progress, failure and reconstruction.”
(MERYLL HARDT)
lucruri lăsate nerezolvate în răstimpul
dintre 1953 şi 2013, o anumită idee asupra
progresului, eşecului şi reconstrucţiei.”
(MERYLL HARDT)
„Am pornit de la dorinţa de a explora din
nou genul docu-ficţiunii, aşa că am creat o
ficţiune experimentală folosindu-mă de arhive istorice, un scenariu original şi o mizanscenă definită pe parcursul mai multor
luni de cercetare. A RADIANT LIFE vorbește
despre primii locuitori ai «oraşului luminos»
din Marsilia din 1952, din perspectiva unui
cuplu «model». Protagoniştii sunt de fapt
un pretext pentru a reveni asupra unor
“Le Corbusier’s utopian ideal of «a radiant
city» finds expression in the housing experiment of Marseille, a linear city that aimed
to reunite men in a well-ordered environment. However, it proves to be a city built
for the people, but not with the people in
mind. Centering the story around a 1950s
housewife, the film poignantly underlines
the sense of constraint and rigidity. Bit
by bit, the characters are infected by the
environment’s sterility. Individuality is lost,
as movements and gestures lose their
freedom and expressivity and become a
rehearsed choreography. In a geometrical
décor, the mise-en-scène fragments the
protagonist’s body, revealing the completely alienating and dehumanizing aspects of
life in what is more a cage than a home.”
(Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
– 25 –
FESTIVALS/AWARDS: 25 FPS International
Experimental Film and Video Festival, Zagreb 2013/
Les Enfants Terribles European First Film Festival,
Belgium 2013/ Panorama - Le Fresnoy Studio National
des Arts Contemporains, France 2013
„Viziunea utopică al lui Le Corbusier asupra
unui «oraș luminos» se concretizează în experimentul urbanistic din Marsilia, un oraş
liniar care îşi propunea să aducă oamenii
laolaltă într-un mediu ordonat. Cu toate
acestea, se dovedește a fi un oraş construit
pentru oameni, dar fără a-i lua cu adevărat
în calcul. Concentrându-se asupra poveştii
unei femei din anii ‘50, filmul subliniază întrun mod pregnant senzația de constrângere
și rigiditate. Încetul cu încetul, sterilitatea
mediului infectează personajele. Individualitatea de pierde, pe măsură ce mișcările
și gesturile îşi pierd libertatea și expresivitatea, devenind o coregrafie prestabilită. În
decorul geometric, mizanscena fragmentează corpul protagonistei, dezvăluind aspectul puternic alienant şi dezumanizant al
vieţii în ceea ce este mai mult o cușcă decât
o casă.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
AS THE FLAMES ROSE
27’, 2012, Portugal
Director: João Rui Guerra da Mata
FILM’S WEBSITE:
www.curtas.pt/agencia/filmes/293/
WORLD SALES:
AGÊNCIA DA CURTA METRAGEM
Salette Ramalho – Distribution Coordinator
T: +351 252 646683
F: +351 252 638027
E: agencia@curtas.pt
W: www.curtas.pt/agencia
E: jr.mata@hotmail.com
CAST:
João Pedro Rodrigues
SCRIPTWRITER:
João Rui Guerra da Mata
CINEMATOGRAPHY:
Rui Poças
ART DIRECTION: José
Pedro Penha
EDITING:
Mariana Gaivão
SOUND: Nuno Carvalho
MUSIC: James Blake
PRODUCER:
João Figueiras
PRODUCTION
COMPANY: Blackmaria
FESTIVALS/AWARDS: Film and Video Untertitelung Prize
- Locarno Film Festival 2012 / IndieLisboa International
Independent Film Festival Portugal 2012 / Curtas Vila
do Conde Film Festival 2012 / Torino Film Festival 2012 /
Janela Internacional de Cinema do Recife, Brazil 2012 /
Festival do Rio Brazil 2012 / Leeds IFF UK 2012 / NexT Film
Festival Romania 2012
– 26 –
“A conceptually innovative film of great emotional power, AS THE FLAMES ROSE draws
an intriguing parallel between the burning of
Lisbon and the ending of a love relationship.
While the town is on fire, a man (played by
the charismatic Joao Pedro Rodrigues) receives an unexpected phone call and flames
from his past burst through his bedroom,
suffocating his life. Playing with influences
from expressionism and melodrama, in a
surprising mix of fiction and documentary,
the film creates an impressive relationship
between human body and space, through an
elaborate mise-en-scene and a remarkable
use of chiaroscuro lighting and projected
images. This way it succeeds, with just one
character, in a single space, to create an en-
tire inner world, the room walls, the objects,
the skin becoming a landscape of powerful
human emotions.” (BIEFF 2013)
“Late 80s of the 20th century. Lisbon seems
to burn like in 1755. «Nothing will ever be
as before», says Francisco, referring both
to the Chiado district’s fire on the morning of August 25th, 1988, as to the political
condition of the country. And similarly to the
end of his relationship.(...) I was interested
in shooting in the studio. A male body in a
unique décor. A sort of closed concentration space, where the events of the outside
world penetrate through radio and television.
Sound and projected images that blend with
the contradictory feelings of the character.
A fiction film contaminated by documentary
images.” (João Rui Guerra da Mata)
Și, de asemenea, la terminarea relației sale.
(...) M-a interesat ideea de a filma în studio.
Corpul unui bărbat într-un singur decor. Un
fel de spațiu închis, concentrat, în care evenimentele din exterior pătrund prin intermediul
radioului și al televizorului. Sunete și imagini
proiectate care se îmbină cu sentimentele
contradictorii ale personajului. Un film de
ficțiune contaminat de imagini documentare.” (JOÃO RUI GUERRA DA MATA)
„Secolul 20, sfârșitul anilor 80. Lisabona
pare să treacă printr-un incendiu ca cel din
1755. «Nimic nu va mai fi ca înainte», spune
Francisco, referindu-se atât la arderea
districtului Chiado din dimineața zilei de 25
August, 1988, cât și la situația politică a țării.
„Cu un concept inovator și de o mare forță
emoțională, AS THE FLAMES ROSE creează o
paralelă între incendierea Lisabonei și sfârșitul
unei relații de dragoste. În vreme ce orașul
dispare în flăcări, un bărbat (interpretat de
carismaticul João Pedro Rodrigues) primește
un telefon neașteptat și scântei din trecutul
său pătrund în dormitor, sufocându-i prezentul. Cu influențe asumate din melodramă
și expresionism, într-un mix surprinzător de
ficțiune și documentar, filmul creează o relație
cu totul specială între corpul uman și spațiu,
printr-o mizanscenă elaborată și prin remar-
“João Rui Guerra da Mata anchors his story
in an enclosed retro space that paradoxically can be sensed across the screen. A
playful sample of mixing cinematic traditions (melodrama and expressionism) and
dramatic ones, the film works its way up in
a crescendo, introducing step by step all
the regular elements of a break-up, so that
the viewer is left with the brightly colored
expressive image of this strong yet vulnerable
man, surrounded by vinyl records and photos
cabila utilizare a clarobscur-ului și a proiecției.
Reușește astfel, într-un singur spațiu, cu un
singur personaj, să creeze o întreagă lume
interioară, pereții camerei, obiectele și pielea
devenind pânza pe care prind viață profunde
emoții umane.” (BIEFF 2013)
reminding him of a burnt out relationship.
A moment of abeyance, in which time and
space follow unusual physical laws and in
which flames conjure the possibility of a new
beginning.” (Andreea Mihalcea – BIEFF 2013)
„João Rui Guerra da Mata își ancoreză
ficțiunea într-un spațiu închis, care în mod
paradoxal, ajunge să se simtă dincoace de
ecran. O mostră ludică de îmbinare a unor
convenții cinematografice (melodrama și
expresionismul) și teatrale, filmul merge în
crescendo, introducând puțin câte puțin
toate elementele tipice unei despărțiri, în
așa fel încât spectatorul rămâne cu imaginea
expresivă și vie a acestui bărbat puternic dar
vulnerabil, înconjurat de viniluri și fotografii
care îi amintesc de o relație în curs de stingere. Un moment de suspensie, în care spațiul
și timpul își schimbă regulile fizice și în care
flăcările aduc cu ele posibilitatea unui nou
început. ” (Andreea Mihalcea – BIEFF 2013)
BECOMING
WORLD SALES:
GRIFFON & SWANS
Andreea Ioniță
T: 0040 756 091 260
E: andreea@griffon.ro
W: www.griffon.ro
Barna Némethi
E: barna@griffon.ro
Vlad Feneşan
E: fenesan.vlad@gmail.com
10’, Romania, 2013
Director: VLAD FENEŞAN
CAST: Laura Cosoi
SCRIPTWRITER:
Vlad Feneşan
CINEMATOGRAPHY:
George Dăscălescu
EDITING:
Cristian Nicolescu
SOUND/MUSIC:
Marius Leftărache,
Vlad Feneșan
PRODUCTION:
Griffon and Swans
“Glam meets medieval sorcery in BECOMING, a short film of sharp contrasts, that
reinvents the silent film aesthetics following the principles of fashion cinema. With a
stylized story, divided into five chapters, the
film is a reinterpretation of the incubus myth,
and follows the awakening of a beautiful
witch, who is possessed by an obscure force.
Prophecies, cryptic messages and a haunting
soundtrack add to the hypnotic atmosphere
of this futuristic sci-fi performance, where
the minimalist set design and animation
contrast with the baroque costumes, in an
enigmatic story about envy and lust.” (Diana
Mereoiu, BIEFF 2013)
„Glam-ul întâlneşte vrăjitoria medievală în
BECOMING, un scurt-metraj al contrastelor care reinventează estetica filmului mut
dupa principiile fashion cinema-ului. Cu o
poveste stilizată, structurată în cinci capitole, filmul este o reinterpretare a Mitului
Zburătorului, şi urmăreşte trezirea la viaţă a
unei vrajitoare, posedate de o forţă obscură.
Profeţii, mesaje criptice şi o coloană sonoră
obsedantă completează atmosfera hipnotică a acestui performance SF futurist, în care
decorul şi animaţia minimalistă contrastează cu barocul costumelor, într-o poveste
enigmatică despre invidie şi senzualitate.”
“A film genre less known in Romania and
which not many have attempted to tackle,
the first autochthonous fashion films have
been made by the Warden Collective in
collaboration with All Hollow magazine. The
«story» is usually just a pretext for a baroque
visual experiment, alternating between
fashion show and performance art. BECOMING by VLAD FENEŞAN reworks the folkloric
incubus myth, imagining the demon as an
obscure force, resembling a fragmented
monolith, that possesses the protagonist
and brings her back to life, transforming her
into a creature whose force resides equally
in witchcraft and in her hypnotic sexuality.
Sensing the danger, a court of judges traps
her and sentence her to burn at the stake.
Adapting the aesthetics of silent cinema to
the glam style of fashion films, BECOMING is
a movie of sharp contrasts that eludes rigid
definitions. What initially appeared to be a
conceptual performance transforms into a
haute couture science fiction movie – an eccentric mix of archaic and ultra-modern, in
which futurism meet the Inquisition, and the
fantastic outfits really stand out against the
white, minimalist setting.” (Diana Mereoiu,
BIEFF 2013)
„Un gen de film prea puţin cunoscut şi
«practicat» la noi, primele filme fashion
autohtone au fost create de cei de la All
Hollow în colabrare cu The Warden Collective. «Povestea» e de obicei doar un pretext
pentru experimente vizuale baroce, situate
undeva între prezentare de modă şi performance art. BECOMING de VLAD FENEŞAN
reimaginează Mitul Zburatorului din folclorul
popular sub forma unei energii obscure,
asemănătoare unui monolit fragmentat,
care o posedează pe protagonistă şi o
reanimă, transformând-o într-o creatură a
cărei forţă vine în egală măsură din vrăjitorie
şi din sexualitatea ei hipnotică. Simţind
primejdia, un tribunal de judecători o prinde
pe tânără într-o capcană şi o condamnă la
arderea pe rug. Adaptând stilistica filmului
mut la estetica glam a fashion film-ului, BECOMING este un scurtmetraj al contrastelor,
– 27 –
FESTIVALS/ AWARDS: World premiere
care se sustrage definiţiilor rigide. Ceea ce
părea iniţial a fi un performance conceptual
trece apoi într-o zonă de science fiction
haute couture - un mix excentric de arhaic
şi ultra-modern, în care futurismul se întâlneşte cu Inchiziţia, iar costumele fanteziste
se impun pe fondul minimalist, alb.” (Diana
BUTTER LAMP
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
L’AGENCE DU COURT-MÉTRAGE
Florence Keller - International Sales
E: f.keller@agencecm.com
T: +33 (0)1 44 69 63 12
W: www.agencecm.com
E: googoowood@hotmail.com
16’, 2013, France / China
Director: HU WEI
CAST: Genden Punstok
SCRIPTWRITER: Hu Wei
CINEMATOGRAPHY:
Jean Legrand,
Stéphane Degnieau
EDITING: Hu Wei
SOUND: Liu Cheng,
Wu Shi, Hervé Guyader
SPECIAL EFFECTS:
Étienne Salançon
PRODUCER: Julien Féret
PRODUCTION
COMPANY:
AMA Productions &
Goya Entertainment
FESTIVALS/AWARDS: Semaine de la Critique Cannes
2013 / EFA European Film Awards 2013 Nominee /
Sarajevo Film Festival 2013 / Festival des Films du
Monde de Montréal 2013 / International Short Film in
Drama Greece 2013 / Melbourne International Film
Festival 2013 etc
– 28 –
“World premiered in Cannes Critics’ Week
2013, the conceptual experiment BUTTER LAMP is an intriguing investigation on
cultural identity issues. Starting from a
practice still popular in China, at the border between fiction and documentary, the
film witnesses a photo shoot, where a photographer takes family pictures of several
Tibetans, including a large nomadic family,
against landmark backgrounds: the Great
Wall of China, Disneyland, Beijing’s Olympic Stadium, a Hawaiian beach etc. Cleverly exploring the visual relation between
foreground and background, BUTTER LAMP
gets a significant socio-political charge.
It becomes a subtle commentary on the
abusive assimilation of Tibetan culture by
China and the Western world, the Tibetans
being forced to fight from a peripheral position to preserve their identity.” (Andreea
Mihalcea, BIEFF 2013)
“The idea of the movie was born when I fell
accidentally on Michael Nash’s photo, «Warsaw 1946». I wanted to reproduce the device
to photograph characters against various
backgrounds. It is a practice still very popular
in China. I wanted an uncluttered movie,
between fiction and documentary, reality and
dream, modern civilization and traditional
habits, Chinese ideology and Tibetan beliefs.
Today’s world is complex, conflicts are everywhere, including Tibet, but I did not want
to offer a positive or negative judgment, I
just wanted to show today’s changes, in their
sometimes unknown reality.” (HU WEI)
un film epurat, între ficțiune și documentar,
realitate și vis, civilizație modernă și obiceiuri
tradiționale, ideologie chineză și credințe
tibetane. Lumea de astăzi este complexă,
conflictele sunt pretutindeni, inclusiv în
Tibet, dar nu am vrut să ofer un comentariu
nici pozitiv nici negativ, am vrut pur și simplu
să arăt schimbările de astăzi sub aspectele
lor uneori necunoscute.” (HU WEI)
„Ideea filmului s-a născut când am dat
accidental peste fotografia lui Michael Nash
«Warsaw 1946». Am vrut să reproduc mecanismul de a fotografia personaje cu diferite
background-uri în spate. În China aceasta
este o practică încă foarte poulară. Am vrut
„Prezentat în premieră la Semaine de la
Critique Cannes 2013, experimentul conceptual BUTTER LAMP este o interesantă
investigație pe tema păstrării identității
culturale. Pornind de la o practică încă
populară in China, la granița dintre ficțiune
și documentar, filmul urmărește o ședință
foto, în care un bărbat fotografiază familii de
tibetani nomazi, cu site-uri celebre în fundal: Marele Zid Chinezesc, Disneyland, Stadionul Olimpic din Beijing, o plajă hawaiiană
etc. Explorând cu inteligență relația vizuală
dintre cele două planuri, BUTTER LAMP
capătă o semnificativă încărcătură socio-
“HU WEI’s changing backdrops range from
sites of great political or cultural significance
including the Great Wall of China, Tianamen
Tower and the Dalai Lama’s Tibetan home,
Potala Palace, to more absurd ones, such as
Disneyland, Beijing’s Olympic Stadium and a
Hawaiian beach. The film is less a narrative
than a documentary highlighting the unique
cultural position of the nomadic Tibetan
people. While people from many cultures
politică, punând în discuție cu subtilitate
fenomenul asimilării abuzive de către China
și Occident a culturii tibetane, aceasta din
urmă fiind nevoită să lupte de pe o poziție
periferică pentru a-și păstra identitatea.”
around the world would recognize and identify the landmark backgrounds, the Tibetans
seem continually out of place.” (TOM COTTEY
– Nisimazine Cannes 2013)
„Fundalurile pe care HU WEI le tot schimbă
variază de la locuri de mare importanță politică sau culturală, precum Marele Zid Chinezesc, Turnul Tianamen și rezidența tibetană a lui Dalai Lama, Palatul Potala, la unele
mai absurde ca Disneyland-ul, Stadionul
Olimpic din Beijing sau o plajă hawaiiană.
Filmul este mai puțin o ficțiune cât mai
degrabă un documentar care evidențiază
poziția culturală unică a poporului tibetan
nomad. În timp ce oameni aparținând multor altor culturi din lume pot recunoaște și
identifica locurile importante din background, tibetanii par mereu nelalocul lor.” (TOM
COTTEY – Nisimazine Cannes 2013)
CONTINUITY
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.filmgalerie451.de/en/filme/continuity
WORLD SALES: Filmgalerie 451
Frieder Schlaich – managing director
T: +49 (0) 30 - 33 98 28 00
E: info@filmgalerie451.de
W: www.filmgalerie451.de
DIRECTOR’S CONTACT: Omer Fast
E: oliverfunk@hotmail.com
41’, 2012, Germany
Director: OMER FAST
CAST: André M
Hennicke, Iris Böhm,
Josef Mattes
SCRIPTWRITER:
Omer Fast
CINEMATOGRAPHY:
Bernhard Keller
EDITING: Heike
Parplies, Omer Fast
SOUND:
Samuel Schmidt
PRODUCER: Irene von
Alberti, Frieder Schlaich
PRODUCTION
COMPANY:
Filmgalerie 451
“An intriguing view on the psychological
process of mourning, the unsettling CONTINUITY is a bizarre story that boldly defies
the conventional narrative coherence. What
seems a young soldier’s return home from
Afghanistan proves to be a ritual staged by his
parents, who hire a series of male escorts to
play the part of their son – who had actually
died in combat – in a painful attempt to keep
alive the memory of their deceased child. A
touching tale about the difficulty to overcome
the loss of loved ones, CONTINUITY is also
an intelligent investigation on the complex
relationship between fiction and reality, both
in personal life and in cinema.” (BIEFF 2013)
„O viziune cu totul originală asupra procesului
psihologic al doliului, tulburătorul CONTINUITY
e o poveste stranie, ce sfidează cu îndrăzneală
coerența narativă clasică. Ceea ce pare să fie
revenirea din Afganistan a unui tânăr soldat
german, se dovedește a fi, de fapt, un ritual
pus în scenă de părinții acestuia, care angajează niște escorte masculine să joace rolul fiului
lor – în realitate mort în război – într-o încercare dureroasă de a păstra vie memoria copilului
dispărut. O poveste despre dificultatea de a
trece peste pierderea celor dragi, CONTINUITY
e, totodată, o investigație inteligentă a complexelor relații dintre realitate si ficțiune, atât în
viața personală, cât și în cinema.” (BIEFF 2013)
“Continuity is a technical concept in filmmaking and relates to the production of a
sense of linear time from disparate shots. In
a mainstream film, different temporal and
spatial techniques are used to smooth over
the inherent discontinuity of the material from
which a story is made. When thinking about
the work, I was interested in how this concept
applies psychologically in the context of loss
and mourning. The film shows a middle-aged
couple whose son appears to have died while
serving in Afghanistan. We see them continuously reenacting their encounter with the son
and other scenes of domestic life, which occasionally veer into the sexual or the surreal.
There is no sense of closure or catharsis: we
only see the couple compulsively performing
their domestic roles with different young men,
in spite of the inherent rupture and crisis that
accompanies them.” (OMER FAST)
un film mainstream, se folosesc diferite
tehnici temporale și spațiale pentru a netezi
discontinuităţile inerente ale materialului
din care este fabricată o poveste. Gândindu-mă la asta, am fost interesat de modul
în care se aplică acest concept psihologic
în contextul pierderii și doliului. Filmul
prezintă un cuplu de vârstă mijlocie, al cărui
fiu se pare că a murit în Afganistan. Îi vedem
reconstituind continuu întâlnirea lor cu fiul
și alte scene ale vieții lor personale, care
virează ocazional în sexual sau ireal. Nu este
niciun sentiment de finalitate sau catharsis:
doar vedem cuplul îndeplinindu-şi în mod
compulsiv rolurile domestice cu diferiţi
tineri, în ciuda rupturii inerente și a crizei
care îi însoțește “(OMER FAST).
„Continuitatea este un concept tehnic în
film și se referă la producerea, din cadre
disparate, a senzației de timp liniar. Într-
“Gradually, there develops a bizarre atmosphere where coherence is lost and it
becomes harder and harder to distinguish
the real from the unreal. The intimacy
between parents and son is ambiguous,
with a powerful sexual undertone, and the
– 29 –
FESTIVALS/AWARDS: Tiger Awards For Shorts
Nominee- Rotterdam International Film Festival 2013 /
Special Jury Mention - Oberhausen International Short
Film Festival 2013/ Jury Award - German Competition
- Short Film Festival Hamburg 2013/ Courtisane
Festival Belgium 2013/ New Horizons International
Film Festival, Wroclaw 2013/ Filmmuseum Frankfurt
2013/ dOCUMENTA13 in Kassel 2012
narrative is interrupted by surrealist scenes
( ex. a dromedary wanders down the middle
of a road through a pine forest) and sudden
horror-film effects. Our consternation is
considerable when we grasp that the repetition is not simply a filmic device, but real – a
continuity.” (Marie Fraser, Chief Curator at
Musée d’Art Contemporaine Montréal)
„În această structură circulară se dezvoltă
gradat o atmosferă bizară, unde coerenţa se
pierde şi devine tot mai greu să distingi între
real şi ireal. Intimitatea dintre părinţi şi copil
este ambiguă, cu o tentă sexuală puternică,
și narațiunea este întreruptă de secvenţe suprarealiste – de exemplu, o cămilă
se plimbă pe mijlocul unei şosele dintr-o
pădure de pini – şi efecte neaşteptate de
film horror. Consternarea noastră este mare
atunci când înţelegem că repetiţia nu e o
simplă tehnică cinematografică, ci e reală e o continuitate.” (Marie Fraser, Chief Curator at Musée d’Art Contemporaine Montréal)
DA VINCI
FILM WEBSITE:
www.davincifilm.it
WORLD SALES:
Galleria ZERO
T: +39 02 87234577
E: info@galleriazero.it
W: www.galleriazero.it
Yuri Ancarani
E: info@yuriancarani.com
25’, 2012, Italy
Director: Yuri ancarani
CAST: Olivia Fanucchi,
Stylianos Korasidis,
Franca Melfi
CINEMATOGRAPHY:
Yuri Ancarani
EDITING: Yuri Ancarani
SOUND: Mirco Mencacci
PRODUCER: Maurizio
Cattelan, Ivan Frioni,
Giorgio Gallenzi,
Antonella Rodriguez
Boccanelli, Warly Tomei
FESTIVALS/AWARDS: Venice Biennale 2013/ Centre
Pompidou/ Tiger Awards Short Film Competition Rotterdam International Film Festival 2013/ Short
Film Grand Prize – IndieLisboa 2013/ Melbourbe
International Film Festival 2013/ Hamburg
International Short Film Festival 2013/ Rome Film
Festival 2012/ New Horizons International Film
Festival Poland 2013 etc.
– 30 –
“DA VINCI is an exceptional, cinematic take
on the amazing world of the modern operating theatre, in which the patient seems to
have only a small part as all eyes are on
the monitor. The final part of ANCARANI’s
trilogy is set in an operating theatre where a
fabulous journey through the human body is
undertaken by robot arms, with the surgeon
at the joystick. Science fiction-like, it is reminiscent of Fleischer’s FANTASTIC VOYAGE.
ANCARANI captures the whole operation
with minute precision, beautifully lit, like a
dazzling choreography, accompanied by
an exciting soundtrack.” (Rotterdam Film
Festival, 2013)
„DA VINCI oferă o perspectiva cinematografică
impresionantă asupra lumii moderne a sălii de
operaţie, în care pacientul pare să aibă doar
un rol minor, în vreme ce toţi ochii sunt aţintiţi
asupra monitorului. Ultima parte a trilogiei lui
ANCARANI se desfășoară într-un bloc operator,
unde o călătorie fabuloasă prin corpul uman
este parcursă de mâini robotice, operate de
chirurg printr-un joystick. De domeniul science
fiction-ului aproape, amintește de CĂLĂTORIA
FANTASTICĂ a lui Richard Fleischer. ANCARANI
surprinde operaţia cu o precizie uluitoare,
minunat iluminată, asemeni unei coregrafii
halucinante, acompaniate de o coloană sonoră
pe măsură.” (Rotterdam Film Festival, 2013)
“I am fascinated by shifting human boundaries: travelling through the body is no longer
Science Fiction. The film’s duration was
determined by the editing. Every shot needs
its independence, needs to have its own
meaning, needs to follow an exacting structure and should suit the editing rhythm. If
not, it’s discarded. I had to make a lot of cuts
because of these strict, self-imposed rules.”
(YURI ANCARANI)
“Maintaining the ideal balance between the
realistic approach of a film documenting a
surgery and the elegant poetic depiction of
a dedicated doctor’s handling of a joystick,
YURI ANCARANI brilliantly builds up the
spectators’ suspense until the surgery is
finished and the camera exits the body. It is
then that an understanding of the place and
actions involved is revealed, as a consequence of all the small fragments of images,
which have preceded it, fall into place. In
this video-game driven film world, which
shows the high contrast between the natural
(human body) and the artificial (operating
robot), strong film techniques are used to
attribute unique cinematic value. Sequences
of (inevitable) close-ups, medium and long
shots skilfully edited to the rhythm of the
heartbeat and carefully crafted “chiaroscuro”
cinematography, stretching out to expressionistic aesthetics, perfectly serve the rotation between a human and an artificial point
of view.” (Eirini Nikopoulou, Nisimazine)
„Sunt fascinat de felul în care se schimbă
limitările umane: a călători prin corp nu
mai este de domeniul sience fiction-ului.
Durata scurtmetrajului a depins de montaj.
Fiecare cadru are nevoie să poată funcţiona
independent, să aibă propriul înţeles, să
urmeze o structură precisă şi să se potrivească ritmului de montaj. Dacă nu, renunţ
la el. A fost nevoie să fac multe tăieturi din
cauza acestor reguli stricte pe care mi le-am
impus.” (YURI ANCARANI)
„Păstrând echilibrul ideal dintre abordarea
realistă a unui film ce documentează o
operaţie şi eleganța reprezentării poetice
a doctorului manipulând joystick-ul, YURI
ANCARANI ține cu măiestrie spectatorii
în suspans, până când operaţia se încheie
şi aparatul de filmat iese din corp. Abia
atunci înţelegem spaţiul şi acţiunile, ca
o consecinţă a faptului că, în final, toate
fragmentele de imagini de până atunci se
aşază şi capătă înţeles. Într-un univers vizual ce pare să funcționeze după principiile
jocurilor video, relevând puternicul contrast
dintre natural (corpul uman) si artificial (robotul care operează), utilizarea inteligentă
a tehnicilor filmice conferă experienței o
valoare cinematografică unică. Succesiunile
de (inevitabile) planuri detalii, planuri medii
şi întregi montate cu pricepere în ritmul
bătăilor inimii, efectul de clar-obscur, ce
merge in zona esteticii expresioniste, servesc excelent la construirea relației dintre
punctul de vedere uman și cel artificial.”
(Eirini Nikopoulou, Nisimazine)
FORST
FILM’S WEBSITE:
www.ulubraun.com/videos/video_Forst.html
WORLD SALES: NLITUTE
Ulu Braun
T: +49(0)17622253040
E: film@ulubraun.com
W: www.ulubraun.com
ULU BRAUN
E: cont@ulubraun.com
10’, 2013, Germany
Director: ULU BRAUN
CAST: Katja Müller, Leni
Schmidt, Rudolf Braun
SCRIPTWRITER:
Ulu Braun
CINEMATOGRAPHY:
Ulu Braun
EDITING: Ulu Braun
MUSIC: Max Knoth
PRODUCER: Ulu Braun
PRODUCTION
COMPANY:
Ulu Braun Films
“In FORST, at the border between reality and imagination, the forest becomes a
magical space. The film materializes the
surreal fantasy of dreams in a surprising
video-collage, that deliberately exposes its
conventions. A woman jogs naked on a running track flanked by gravestones. A couple
of dancers levitates above the surface of
a lake, while an ethereal deer evaporates
through the trees. In a natural amphitheatre,
politicians stiffly applaud, from their chairs,
a girl sleeping on the stage. All these happen
in the usually so familiar, for all of us, space
of the forest. Which thus becomes a totally
unknown universe, full of mysteries, where
myths and legends meet the families out
for a Sunday picnic, to the children’s great
enthusiasm.” (BIEFF 2013)
„In FORST, pădurea devine un spațiu magic,
la granița dintre realitate și imaginație. Filmul
materializează fantezia suprarealistă a viselor
într-un videocolaj surprinzător, ce-şi expune
în mod deliberat convenţiile. O femeie aleargă
goală pe o pistă de atletism, ce traversează
un cimitir. Un cuplu de dansatori levitează
deasupra unui lac, în timp ce un cerb diafan
se evaporă printre copaci. Într-un amfiteatru
natural, parlamentari aplaudă scorţos din
scaunele lor o fetiţă ce doarme pe scenă.
Toate acestea se întâmplă în spațiul de obicei
atât de familiar pentru fiecare dintre noi al padurii, ce devine altfel un univers cu totul necunoscut și pline de mistere, în care miturile
si legendele își dau întâlnire cu familiile ieșite
la iarbă verde la sfârșit de săptâmană, spre
marele entuziasm al copiilor.” ( BIEFF 2013)
“A magical experience this FORST by ULU
BRAUN, where the forest stands as crossroad between dream and reality. A fanfare
quintet welcomes us and invites us on the
running track passing through the cemetery,
where naked people run. A hunter aims for
his prey: a couple of dancers levitating above
the surface of a lake, while an ethereal deer
evaporates through the trees. Each image is a
snippet cut from the rough video and placed
on the green landscape surface enriched
with digital transitions and electronic effects.
The conflict between the visual fragments is
visible to the audience as the superimposed
images are deliberately not cropped and
edited. They challenge viewers’ ability to associate them, and the Wagnerian epic music
composed by Max Knoth maintains the eerie
atmosphere. But time doesn’t stand still not
even in this eternal forest. Because it begins
to deconstruct and so it begins our decom-
position. Full of nostalgia and optimism,
the forest aquires a mystical role, hosting a
world so familiar by itself but so bizarre when
placed in this environment.” (Mihai Teodor,
BIEFF 2013)
„O experiență magică acest FOREST al lui
ULU BRAUN, unde pădurea este intersecția
visului cu realitatea. Un cvintet de fanfară
ne întâmpină la intrare și ne invită pe pista
de atletism ce trece prin mijlocul cimitirului,
unde oameni dezbrăcați aleargă. Un vânător
își urmărește prada: un cuplu de dansatori
ce levitează deasupra unui lac, în timp ce un
cerb diafan se evaporă printre copaci. Fiecare imagine este decupată din filmul brut
și montată pe peisajul verde îmbogațit cu
tranziții digitale și efecte electronice. Conflictul dintre fragmentele vizuale este vizibil
publicului, pentru că imaginile suprapuse
nu sunt, în mod deliberat, tăiate și editate.
Ele provoacă privitorii să le asocieze, iar
– 31 –
FESTIVALS/AWARDS: Berlin International Film
Festival 2013/ El Espejo Film Festival, Bogota,
Colombia 2013/ Grimstad International Film Festival
2013/ Aarhus Film Festival, Denmark 2013; Cannes
Short Film Corner 2013
muzica epică Wagneriană compusă de Max
Knoth menține atmosfera stranie. Totuși
timpul nu stă pe loc nici în această pădure
eternă. Pentru că ea începe să se dezintegreze și odată cu ea începe descompunerea
noastră. Plină de nostalgie și optimism,
pădurea capătă un rol mistic, fiind gazdă
unei lumi pe cat de familiare în sine pe atât
de bizare în acest mediu.” (Mihai Teodor,
BIEFF 2013)
GHL
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.pfaffenbichlerschreiber.org
WORLD SALES:
SIXPACKFILM
Brigitta Burger-Utzer - Managing Director
T: +43.1.526.09.90.0
E: office@sixpackfilm.com
W: www.sixpackfilm.com
E: lotte_s@gmx.net
17’, 2012, Austria
Director: LOTTE SCHREIBER
CAST:
Michael Krassnitzer
SCRIPTWRITER:
Lotte Schreiber
CINEMATOGRAPHY:
Johannes Hammel
EDITING:
Johannes Hammel
SOUND: Andreas Pils
MUSIC: Stefan Németh
PRODUCER:
Lotte Schreiber
PRODUCTION
COMPANY:
Lotte Schreiber
FESTIVALS/AWARDS: Best Short Film – Edinburgh
Film Festival 2013 / Oberhausen International
Short Film Festival 2013 / Rome Film Festival 2012
/ FICUNAM Film Festival Mexico 2013 / Diagonale
Festival of Austrian Films Graz 2013 / Vienna
Independent Shorts Festival 2013 / Crossing Europe
Film Festival Linz 2013 etc.
– 32 –
“The system is out of control.” Best Short Film
at Edinburgh Film Festival 2013, GHL is an
abstract visual essay on the crisis of capitalism. A man dressed in a business suit wanders
through what appears to be a deserted park
with late-modernist buildings, trying incessantly to reach someone on the phone. The
voice-over conversation gradually proves to be
a miscellaneous jumble of quotes from Rousseau, Marx or Baudrillard. Lost between rigid
geometrical architectural structures, the man
seems to be the last inhabitant of a dystopian
world. Occasionally fractured by video inserts
from a livelier past, the film eerily points to the
contemporary global economic crisis.
„Sistemul a scăpat de sub control.” Cel
Mai Bun Scurtmetraj la Festivalul de Film
Edinburgh 2013, GHL este un eseu vizual
abstract despre criza capitalismului. Un
bărbat într-un costum business rătăcește
prin ceea ce pare să fie un parc părăsit,
populat de clădiri aparținând modernismului târziu, încercând încontinuu
să dea de cineva la telefon. Conversația
din voice-over se dovedește treptat a fi
un amestec eclectic din Rousseau, Marx
sau Baudrillard. Pierdut printre structuri
arhitectonice geometrice rigide, bărbatul
pare ultimul locuitor al unei lumi distopice. Fracturat ocazional de inserturi video
“GHL is a comment on the market crisis,
introducing a Viennese version of the ghost
of capitalism haunting a deserted lido on the
Danube in the after-season. The protagonist,
a man in a business suit, a little pathetic,
quite lost, seems to reflect on the global
«crisis», which soon emerges as a string of
empty phrases, while he is wandering around
the so-called Gänsehäufl, a popular landmark of communal recreation erected in the
1950s as a socialist demonstration project in
Vienna. When I developed this film, this was
a time when media was full of comments on
that crisis of capitalism every single day. Everyone seemed to know what’s going wrong,
but in the end nothing (!) changed and obviously won´t.” (LOTTE SCHREIBER)
flecteze la «criza» globală, lansându-se în ceea
ce se dovedește a fi o tiradă de fraze goale, în
timp ce rătăcește printr-un loc popular de recreere colectivă, Gänsehäufl, ridicat în Viena în
anii ’50 ca proiect de demonstrație socialistă.
Am conceput filmul într-o perioadă în care în
mass-media circulau în fiecare zi comentarii
despre criza capitalismului. Toată lumea părea
să știe ce nu merge bine, dar în final nimic (!)
nu s-a schimbat și e evident că nici nu se va
schimba. ” (LOTTE SCHREIBER)
„GHL este un comentariu pe marginea crizei
economice, propunând o versiune vieneză a
fantomei capitalismului care bântuie un lido
părăsit de pe malul Dunării în extra-sezon. Protagonistul, un bărbat într-un costum business,
puțin patetic și oarecum pierdut, pare să re-
“The jury unanimously gives this prize for
Best Short Film to a visually and rhythmically
precise architectural study, that doubles as
a portrait of current social changes, with the
ghost of capitalism haunting the space of a
popular landmark of communal recreation,
erected as a socialist utopia in Vienna.” (Edinburgh IFF 2013 Jury statement)
„Juriul acordă în unanimitate premiul pentru Cel Mai Bun Scurtmetraj unui studiu arhitectural precis din punct de vedere vizual
dintr-un trecut plin de viață, filmul este un
neliniștitor comentariu cu privire la criza
economică globală contemporană.
și ritmic, care este de asemenea un portret
al schimbărilor sociale actuale, în care
fantoma capitalismului bântuie spațiul unui
loc celebru de recreere colectivă din Viena,
ridicat ca utopie socialistă.” (Motivația juriului - Edinburgh IFF 2013)
HOTEL CALIFORNIA –
NOBLESSE OBLIGE
WORLD SALES:
NOBLESSE OBLIGE
Kai Schmidt
E: info@reporecords.de
W: www.noblesseoblige.co.uk
Carmen Lidia Vidu
E: carmen.vidu@gmail.com
9’, 2013, Romania
director: CARMEN LIDIA VIDU
CINEMATOGRAPHY:
Horaţiu Lazăr
EDITING/SFX:
Cristina Baciu
PRODUCER:
Carmen Lidia Vidu
“Dark and sensual, HOTEL CALIFORNIA is a
mesmerizing black and white photo and video
collage that tells an intricate tale of toxic
relationships, a glimpse through the peeping
hole into the protagonist’s memories. Set
to the sultry voice of Noblesse Oblige’s lead
singer, in this cover of the Eagles’ famous
song, the filmmaker creatively envisions the
inner turmoil of a young man remembering
a seductive and destructive femme fatale, in
a collage of past and present, vulnerability
and inner demons. With a distinctive film noir
atmosphere, HOTEL CALIFORNIA doesn’t talk
about a place; hell is not somewhere you go,
but something you carry around with you.”
„Întunecat și senzual, HOTEL CALIFORNIA este
un fascinant colaj foto-video în alb-negru, care
spune o poveste complexă despre relații toxice, o privire prin gaura cheii în amintirile intime
ale protagonistului. Acompaniată de vocea
seducătoare a solistei de la Noblesse Oblige,
în acest cover al celebrului cântec al The Eagles, regizoarea vizualizează, cu o creativitate
debordantă, tulburarea interioară a tânărului
erou, a cărui memorie e bântuită de o femme
fatale fermecătoare și distructivă, într-un colaj
de trecut şi prezent, vulnerabilitate și demoni
interiori. Cu o atmosferă aparte de film noir,
HOTEL CALIFORNIA nu vorbește despre un
loc precis; infernul nu e un spațiu anume unde
poți merge, ci e ceva ce porţi mereu cu tine.”
“Hotel California is an interpretation of
the high life in Los Angeles. It is actually
a metaphor; there are several strange
Internet theories and urban legends about
the «real» Hotel California. Some include
suggestions that it was an old church taken
over by devil worshippers, a psychiatric
hospital, an inn run by cannibals or Aleister
Crowley’s mansion in Scotland. It’s even
been suggested that the «Hotel California»
is the Playboy Mansion. The real Hotel California is not a place; it is a metaphor for the
west coast music industry and its effect on
the talented but unworldly musicians who
find themselves ensnared in its glittering
web.” (CARMEN LIDIA VIDU)
ba o biserică veche ocupată de discipoli ai
diavolului, ba un spital de psihiatrie, ba un
han condus de canibali sau chiar vechiul
conac al lui Aleister Crowley din Scoția. S-a
sugerat chiar că «Hotel California» este de
fapt reședința Playboy. Adevăratul Hotel
California nu este un loc, ci o metaforă
pentru industria muzicală de pe Coasta de
Vest a Americii și efectul acesteia asupra
muzicienilor talentați, dar naivi, care se
lasă prinși în capcana ei strălucitoare.”
(CARMEN LIDIA VIDU)
„Hotel California e o interpretare a high lifeului din Los Angeles. E de fapt o metaforă;
pe internet există mai multe teorii ciudate
și legende urbane despre «adevăratul» Hotel California. Unele presupun că ar fi fost
“In CARMEN VIDU’s view, the technique
of collage is not just overlapping images,
an exercise of free-association, but an
inventive way to envision the thoughts of
the protagonist, a young man who seems
to still be living in what appears to have
been a toxic love story. Within the same
frame, the past blends with the present.
If memory is represented as a cluster of
– 33 –
FESTIVALS/AWARDS: World Premiere
images, the «here and now» is seen as an
empty space, a black background behind
the protagonist’s thoughtful and naked silhouette. For him, memories are like open
wounds, they pulsate so vividly that he
lets himself be engulfed by them.” (Diana
„În abordarea lui CARMEN VIDU, colajul
nu este doar o suprapunere de imagini, o
asociere liberă de idei, ci un mod inventiv de
a imagina lumea interioară a protagonistului,
un tânăr ce trăieşte încă ceea ce pare să fi
fost o poveste toxică de dragoste. Într-un
acelaşi cadru, prezentul şi trecutul fuzionează. Dacă memoria e reprezentată ca un mix
de imagini, realitatea de «aici și acum» e văzută ca un spaţiu gol, un fundal negru peste
care se suprapune silueta nudă şi îngândurată a protagonistului. Pentru el, amintirile
sunt ca nişte răni deschise, pulsează atât de
dureros de viu, încât îl acaparează cu totul.”
IMAGE FISHERMAN
WORLD SALES:
UNATC – National University of
T: +40 021 252 81 93
E: ri@unatc.ro; alex_tinc@yahoo.com
W: www.unatc.ro
E: alex_tinc@yahoo.com
10’, 2012, Romania
Director: ALEXANDRU PETRU BĂDELIȚĂ
CAST:
Alexandru Petru Bădeliță
SCRIPTWRITER:
EDITING:
SOUND:
PRODUCER:
PRODUCTION
COMPANY: UNATC
– National University
of Theater and Film
Bucharest”
FESTIVALS/AWARDS: International Premiere;
„Ion Truică“ Award for Best Romanian Animation
Film – CineMAiubit International Student Film Festival
Bucharest 2012 / Romanian Filmmakers Association
Award for Experimental Animation Film 2012
– 34 –
“A hallucinatory LSD trip, IMAGE FISHERMAN is a mockery reinterpretation of the
aesthetics of experimental cinema, a quirky
exercise of free association and editing. In
a collage of live-action and animation, the
filmmaker reveals fragments of memories,
subconscious thoughts, fears, obsessions,
doubts, suggestively released from photo
albums and letter-packed suitcases. The
ironically grave voice-over commentary is
playfully and energetically undermined by
the eruption of kaleidoscopic images, in an
uncontainable incandescence of imagination that is both flustering and entertaining.” (BIEFF 2013)
„Un trip LSD halucinant, IMAGE FISHERMAN
este o reinterpretare parodică a esteticii
cinematografului experimental, un excerciţiu
excentric în asociere liberă şi montaj. Într-un
colaj de live-action şi animație, regizorul
dezvăluie fragmente de amintiri, gânduri
subconştiente, spaime, obsesii, îndoieli,
eliberate din albume de fotografii şi serviete
pline de scrisori. Comentariul din voice-over,
de o seriozitate ironică, este constant subminat, cu energie și spirit ludic, de erupţia
imaginilor kaleidoscopice, într-o incandescenţă a imaginației care este în acelaşi timp
ameţitoare şi captivantă.” (BIEFF 2013)
“The whole story of this exercise began on a
winter day, somewhere at home. I covered a
wall with all my drawings from kindergarten.
I searched through my house for old objects.
I asked left and right: what’s the deal with
experimental film? I decided to gather, to
fish for some fragments of memory and
imagination and to represent them. The first
impulse was to do something that is very
hasty and fragmented. I think the end-result
is more of an investigation, an attempt”.
(ALEXANDRU PETRU BĂDELIȚĂ)
“Similarly to genre films, it can be said that
experimental cinema has certain conventions it follows, certain stereotypes as
indispensable as the femme fatale in film
noir. IMAGE FISHERMAN blows up all these
preconceived ideas of the collective consciousness about what avant-garde is, in a
video-collage that grants the subconscious
total freedom of expression. Laughing in
the face of the Kuleshov effect, and even in
that of the viewer himself, BĂDELIŢĂ gains
inspiration from the surrealist writer Saşa
Pană’s homonymous poem («Man is gone, all
that is left is a retina») and makes a parodic,
even cynical portrait of the free-falling artist.”
(Diana Mereoiu/ Oana Ghera, BIEFF 2013)
„Toată povestea acestui exercițiu a pornit întro iarnă, undeva la mine acasă. Am acoperit un
perete cu desenele din grădiniță. Am căutat
obiecte vechi prin casă. Am întrebat pe unul și
pe altul: care e treaba cu filmul experimental?
Am decis să adun, să pescuiesc fragmente de
memorie și imaginație și să le reprezint. Primul
impuls a fost de a face ceva care se derulează
foarte abrupt și fragmentat. Consider rezultatul a fi mai degrabă o investigație, o încercare”.
(ALEXANDRU PETRU BĂDELIȚĂ).
„Asemenea filmului de gen, se poate spune
despre cinematograful experimental că are
anumite convenţii, anumite stereotipuri la fel
de indispensabile ca femeia fatală filmului
noir. IMAGE FISHERMAN aruncă în aer toate
presupunerile din conştientul colectiv în
legătura cu ce înseamnă avangardism, într-
un video-colaj care oferă subconştientului
libertate deplină de exprimare. Ironizând
efectului Kuleşov şi aşteptările spectatorului,
BĂDELIŢĂ se inspiră din poemul omonim al
autorului suprarealist Sașa Pană, («Omul
a dispărut, tot ce rămâne e o retină»),
realizând un portret parodic, pe alocuri cinic
chiar, al artistului în cădere liberă.” (Diana
Mereoiu/ Oana Ghera, BIEFF 2013)
MOUNTAIN IN SHADOW
FILM WEBSITE:
www.loispatino.com/Montana-en-Sombra
WORLD SALES:
Lois Patiño
E: loispatinho@gmail.com
www.loispatino.com
Lois Patiño
E: loispatinho@gmail.com
14’, 2012, Spain
Director: Lois Patiño
SCRIPTWRITER:
Lois Patiño
CINEMATOGRAPHY:
Lois Patiño
EDITING: Lois Patiño
SOUND: Miguel Calvo
“Maiki”, Erik T. Jensen
PRODUCER: Lois Patiño
A contemplative experience, the spellbinding
MOUNTAIN IN SHADOW offers a poetic view
on the relationship between the immensity
of the landscape and the insignificance of the
human being, through a hypnotic ballet of
night-time skiers on a snowy slope. Starting from the white of the snow, the image
turns increasingly darker and more stylized,
almost black-and-white, as PATINO gradually shifts from the realistic representation
of the mountain to a fascinating display of
spectral, dreamlike spaces, transporting the
viewer from the physical level to a metaphysical one. Treating the landscape as a tactile
experience, by emphasizing texture and
undermining spatial relations and materiality,
the director creates a visually breath-taking
choreography of the sublime.
O experiență contemplativă, fascinantul
MOUTAIN IN SHADOW oferă o perspectivă
poetică asupra relaţiei dintre imensitatea naturii și insignifianţa ființei umane,
printr-un hipnotic balet al unor schiori
care lunecă, pe timp de noapte, pe coasta
înzăpezită a muntelui. Pornind de la albul
zăpezii, imaginea devine din ce în ce
mai întunecată și stilizată, aproape de
alb-negru, pe măsura ce reprezentarea
realistă a muntelui se transformă într-un
spațiu spectral, oniric, generând o trecere
dinspre nivelul fizic către cel metafizic.
Tratând peisajul ca pe o experienţă tactilă, reliefând texturile şi subminând materialitatea şi relaţiile spaţiale, regizorul
creează o coregrafie vizuală a sublimului
care-ţi taie respiraţia.
“The idea is the relationship of immensity/
insignificance between man and the landscape. This play with the perception of the
scales, where the vastness of the mountain
ends mixing with the vision of a microscope,
will go forward with the development of
the film. This treatment also allows the
spectator to view the landscape as a tactile
experience: emphasizing the snow’s texture
and confusing its matter and the spatial
dimensions, the viewer experiences the
landscape’s image as something tangible,
a tactile vision. The film adopts the point
of view of the mountain: a slow, distant,
uninvolved observation. Starting from the
white snow, the image of the film becomes
increasingly darker, transforming the space
into something unreal, dreamlike and
spectral. This makes its appearance more
like that of an artificially illuminated scalemodel, where skiers are merely points in the
distance, sliding in a hypnotic movement.
Flattening the image turns it into a vertical
canvas, where patches of light and shadow
paint the fabric in a balance between figuration and abstraction. The telephoto lens allowed me to remove the depth of the space,
and the dark contrast transforms the space
into something unreal - a ghostly space with
moving spectral figures.” (LOIS PATIÑO)
„Conceptul de bază este ilustrarea relaţiei
de imensitate versus insignifianţă dintre om
şi natură. Acest experiment al percepţiei
de raporturi de mărime, în care nemărginirea muntelui se îmbină cu o perspectivă
microscopică, progresează odată cu filmul.
Această abordare îi permite, de asemenea,
spectatorului să perceapă peisajul ca pe
o experienţă tactilă: evidenţiind textura
zăpezii, estompându-i caracterul material şi
relaţiile spaţiale, privitorul experimentează
imaginea peisajului ca pe ceva tangibil, o
– 35 –
FESTIVALS/AWARDS: Prize of the Jury of the Ministry
for Family, Children Youth, Culture and Sport of
North Rhine-Westphalia – Oberhausen International
Short Film Festival 2013/ Honorary Mention - FIDOCS
Chile 2013/ San Sebastián Film Festival 2013/ BAFICI
Argentina 2013/ São Paulo Film Festival 2013/ Rome
International Film Festival 2012/ Curtas Vila do Conde
Film Festival 2013 etc.
viziune tactilă. Filmul adoptă punctul de
vedere al muntelui: o observaţie lentă,
distantă şi neimplicată. Pornind de la albul
zăpezii, imaginea filmului se întunecă treptat, transformând spatiul în ceva ireal, oniric
şi spectral. Asta îl aseamănă cu un model
în miniatură iluminat artificial, unde schiorii
sunt simple puncte îndepărtate, alunecând
într-o mişcare hipnotică. Aplatizarea imaginii o transformă într-o pânză verticală, pe
care tușele de lumină şi umbră pictează peisajul, într-un echilibru între reprezentare și
abstractizare. Teleobiectivul mi-a permis sa
înlătur profunzimea câmpului, iar contrastul
puternic transformă spaţiul în ceva ireal un spațiu fantomatic cu figuri spectrale în
mişcare.” (LOIS PATIÑO)
MYSTERY
FILM’S WEBSITE:
www.chemagarcia.com/MISTERIO/Misterio.html
WORLD SALES:
Some Like It Short
Álvaro Yebra
T: +34 96 329 32 23
E: ayebra@somelikeitshort.com
W: www.somelikeitshort.com
E: chemagarciaibarra@gmail.com
12’, 2013, Spain
Director: CHEMA GARCiA IBARRA
CAST: Angelita López,
José Manuel Ibarra,
Antonio Blas
SCRIPTWRITER:
Chema García Ibarra
CINEMATOGRAPHY:
EDITING:
Alberto Gutiérrez
SOUND: Pepe Marsilla
MUSIC: Julio Posadas
PRODUCER:
Chema García Ibarra
PRODUCTION
COMPANY:
Chema García Ibarra,
Leonor Díaz
FESTIVALS/AWARDS: European Film Academy
Awards Nominee - Berlinale 2013/ Best Short Film Barcelona Visual Sound / Bizarro Award - Caóstica
Bilbao 2013 / Curtas Vila do Conde Film Festival
Portugal 2013 / Palm Springs Film Festival 2013 / Los
Angeles Film Festival 2013 / Seattle Film Festival 2013 /
BAFICI Buenos Aires 2013/ Best Director Award - NexT
International Film Festival Romania 2013/ Timishort
Film Festival Romania 2013 etc.
– 36 –
“Nominated for the European Film Academy
Awards 2013, the «existentialist» tragicomedy
MYSTERY is an unconventional and highly delightful mix of magic realism, science-fiction
and religious mystery. In a domestic-fantasy
universe, where the divine is an inherent side
of the everyday, where the Virgin Mary offers
cooking recipes and tells you at which supermarket you can get the best deals, MYSTERY
tells the story of a middle-aged woman, Trini
- devoted mother and wife, skillful housewife
and gifted seamstress, who, after receiving a divine message through the back of a
young man’s neck, decides to give up her
life as she knew it and pursue her dreams.
Standing out though a remarkable talent in
staging reality, a painterly aesthetics, a subtle
sense of humor and a deep understanding of
the human nature - all reminding of ULRICH
SEIDL and ROY ANDERSSON -, GARCIA
IBARRA manages to masterfully capture the
absurd and the beauty of the human being,
caught between earth and heaven, between
the mundane and the spiritual, between
triviality and transcendence.” (Adina Pintilie,
BIEFF 2013)
“I was born in Elche, an ordinary Spanish city,
not especially beautiful and not especially
ugly. As my parents were working a lot of
hours, I spent the first years of my life living
with my grandmother, in a part of the city
specially built for the workers from the shoe
factories. A working class zone, in which
superstition, religion, paranormal things and
the obsession for magic rituals were very
present in the everyday life. Also, at that
time my teen obsession with sci-fi books
and movies began; so the origin of MYSTERY
is related to that particular moment when
religion, superstition, living in a working class
neighborhood and compulsive sci-fi readings
were parts of the same universe. The idea
of combining very different concepts is the
thing that interests me the most about writing and making films: putting together comedy and drama, or placing a science fiction
story in a domestic life environment, mixing
them in a natural way, making them share
the same space, the same shots... I decided,
also, that I would tell the story in real places
and with real people, not with actors. The
streets, the rooms and the settings are like
that. My grandmother, my cousin and some
friends are in the movie. I think that this
insertion of real people in the movie helps
me create a more realistic world, and at the
same time a more fantastic story.” (CHEMA
GARCĺA IBARRA)
„Nominalizat la European Film Academy
Awards 2013, tragi-comedia «existențialistă»
MYSTERY este un neașteptat și savuros mix
de realism magic, science-fiction și mister
religios. Într-un univers domestico-fantastic,
în care divinul e parte firească din cotidian, în
care Fecioara Maria îți dă rețete de bucătărie
și iți spune la ce supermarket gasești cele
mai avatajoase reduceri, MYSTERY spu-
„M-am născut în Elche, un oraș spaniol
obișnuit, nici foarte frumos și nici foarte
urât. Cum părinții mei lucrau multe ore pe
zi, mi-am petrecut primii ani din viață locuind cu bunica mea într-o parte a orașului
construită special pentru muncitorii din
fabricile de încălțăminte. O zonă muncitorească în care superstiția, religia, lucrurile
paranormale și obsesia pentru ritualurile
magice erau foarte prezente în viața de
ne povestea unei femei de vârsta a doua,
Trini, mamă și soție devotată, gospodină
model și croitoreasă pricepută, care, după
ce primește un mesaj divin prin ceafa unui
tânăr, decide să renunțe cu totul la viața de
până atunci și să-și urmeze visele. Cu un
fler remarcabil in mizanscenarea realității, o
estetică picturală, un subtil simț al umorului
și o înțelegere profundă a naturii umane, care
amintesc de ULRICH SEIDL și ROY ANDERSSON, GARCIA IBARRA reușește să suprindă
absurdul și sublimul ființei umane, prinse
între pământ și cer, între lumesc și spiritual,
între derizoriu și transcendent.” (Adina Pintilie, BIEFF 2013)
zi cu zi. În plus, cam atunci a început și
obsesia mea de adolescent pentru cărțile
și filmele SF; astfel, originea lui MYSTERY se
leagă de acel moment anume când religia,
superstiția, traiul într-un cartier muncitoresc și lecturile compulsive de SF făceau
parte din același univers. Ideea de a combina concepte foarte diferite este ceea ce mă
atrage cel mai tare la scrisul și la realizatul
filmelor: să alături comedia și drama, sau să
plasezi o poveste SF într-un mediu domestic
și să le combini într-un fel firesc, făcându-le
să împartă același spațiu, aceleași cadre…
Am mai decis că voi spune povestea în
locuri reale cu oamenii reali, nu cu actori.
Străzile, camerele și decorurile chiar așa
sunt. Bunica mea, vara mea și câțiva prieteni de-ai mei apar în film. Cred că această
introducere de oameni reali în film mă ajută
să creez o lume mai verosimilă și în același
timp o poveste mai fantastică. ” (CHEMA
GARCĺA IBARRA)
NOT EYE
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporains
Natalia Trebik - Head of Distribution
T: +33(0)6 60 15 54 52/ +33(0)3 20 28 38 64
E: ntrebik@lefresnoy.net
W : www.lefresnoy.net
Lauren Moffatt
E: laurenmmoffatt@gmail.com
11’, 2013, France
Director: Lauren Moffatt
CAST: Danielle
Hennebelle, Julien Bucci
SCRIPTWRITER:
Lauren Moffatt
CINEMATOGRAPHY:
Guillaume Brault
EDITING:
Lauren Moffatt,
Sven Heck
SOUND: Josselin
Panchout, Léonore
Mercier, Olivier Wils
PRODUCER: Alain
Fleischer
PRODUCTION
COMPANY: Le Fresnoy Studio National Des Arts
Contemporains
“Deliberately exposing its filmic conventions, NOT EYE is a compelling fiction
disguised as documentary, that exposes the
daily burden of being looked at (by others,
by institutions, by surveillance cameras),
burden that turns people into exhibits. A
woman on the offensive, unwilling to admit
defeat, comes up with an outrageous solution, that deflects all the gazes pointed at
her, while still allowing her to watch others.
Adding on location filming to an eccentric
interview footage makes the woman’s liberation even more exhilarating and empowering, while also making the viewer aware
of the constant surveillance he is under.”
„Expunându-și în mod deliberat conven-țiile
cinematografice, surprinzătorul NOT EYE
este o ficțiune deghizată în documentar, care
vorbește despre povara zilnică de a fi privit
(de ceilalţi, de către instituții, de camerele
de supraveghere), ce transformă oamenii
în exponate. O femeie în ofensivă, care nu
vrea să accepte înfrângerea, vine cu o soluție
șocantă, ce deviază toate privirile îndreptate
către ea, permițându-i totuşi să îi privească
pe ceilalți. Adăugarea filmărilor în locație la
fragmente dintr-un excentric interviu cu protagonista face ca eliberarea femeii sa fie cu
atât mai captivantă și revigorantă, în vreme
ce, în același timp, face privitorul conștient
de supravegherea constantă sub care se
află.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“The camera is a mechanical eye that we
use to extend our subjective gaze. This
device teaches us to see through the eyes of
others. It teaches us to see ourselves from
the outside, to see ourselves objectively.
Occasionally this device seems to have more
power than our own corporeal eyes. This
project is a short film shot in stereoscopic 3D
and in black and white, which explores the
relationship between the eye and the camera. Its production in native S3D constructs
a sort of mise-en-abyme of the binocular
human gaze, underpinning the film’s central
themes.” (LAUREN MAUFFATT)
Acest proiect este un scurtmetraj alb-negru,
3D stereoscopic, care explorează relaţia dintre
ochi şi camera de filmare. Realizarea sa inițial
in S3D construieşte un fel de mise-en-abyme
a privirii bioculare a umane, susținând temele
centrale ale filmului.” (LAUREN MAUFFATT)
„Camera de filmat este un ochi mecanic pe
care îl folosim ca pe o extensie a privirii noastre
subiective. Acest aparat ne învaţă cum să
vedem prin ochii altcuiva. Ne învaţă cum să ne
privim din exterior, să ne putem vedea obiectiv.
Câteodată acest aparat pare să deţină chiar
mai multă putere decât proprii noştri ochi.
► CURATOR’S STATEMENT
“With its subject inspired from many
academic essays on the «gaze» in cinema,
LAUREN MOFFATT takes the theory and applies it to real life, exposing the fine balance
of domination in the constant surveillance
people are under. It’s no wonder there’s a
female lead, referencing feminist critique
that shows women are seen as objects of
the male gaze. However, defense turns into
offence as the camera’s gaze is turned from
the looked-at to the looker, in a rewarding
and empowering twist. Placing all the cards
on the table, the director exposes filmic
conventions by showing the actual gear on
set, and uses black and white photography
– 37 –
FESTIVALS/AWARDS: Le Festival de Court, France
2013/ Panorama - Le Fresnoy Studio National des
Arts Contemporains, France 2013/ Festival BEYOND,
Germany 2013
to strip the image bare of its sterile beauty, in
an attempt to diminish the «love of looking».”
„Cu un subiect inspirat de multele eseuri
academice despre «privirea» din cinema,
LAUREN MOFFATT aplică teoria în viaţa
reală, dezvăluind echilibrul fin al dominaţiei
din supravegherea constantă la care sunt
supuşi oamenii. Nu e întâmplător faptul că
personajul principal este femeie, făcând referire la critica feministă, ce adresează problema femeii ca obiect al privirii masculine.
Totuşi, defensiva devine ofensivă, atunci
când obiectivul camerei se întoarce de la
privit înspre privitor, într-o răsturnare de
situaţie emancipatoare şi plină de satisfacţii. Punând toate cărţile pe masă, regizoarea
expune convenţiile filmice, arătând echipamentul de pe platoul de filmare, şi foloseşte
alb-negrul pentru a dezgoli imaginea de
frumuseţea sterilă, încercând să diminueze
scopofilia.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
OUR DAYS,
ABSOLUTELY,
HAVE TO BE
ENLIGHTENED
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.jgperiot.net
WORLD SALES:
Alter Ego production
Cécile Lestrade – producer
T: +33 2 38 80 79 44
E: info@alterego-prod.com
W : www.alterego-prod.com
E: jg@jgperiot.net
22’, 2012, France
Director: JEAN-GABRIEL PÉRIOT
SCRIPTWRITER:
Jean-Gabriel Périot
CINEMATOGRAPHY:
Vianney Lambert,
Denis Gravouil
EDITING:
Jean-Gabriel Périot
SOUND: Xavier Thibault
MUSIC: Gérald Kurdian
PRODUCER:
Cécile Lestrade
PRODUCTION
COMPANY:
Alter Ego Production
FESTIVALS/AWARDS: Best Short Film - Visions
du Réel 2012 / Special Jury Mention “Depardon” Clermont-Ferrand International Short Film Festival
2013 / Karlovy Vary Film Festival 2012 / Milano
Film Festival 2012 / Rencontres Internationales du
Documentaire Montréal 2013 / DOK Leipzig 2012/
Special Mention - TimiShort Film Festival Romania
2013 / screened/awarded in over 40 film festivals
– 38 –
BIEFF 2010 Main Award winner, for EVEN IF
SHE HAD BEEN A CRIMINAL, PÉRIOT returns
with his OUR DAYS, ABSOLUTELY, HAVE TO BE
ENLIGHTENED, a documentary experiment of
great emotional power, about freedom and the
strength of human affective bonds. We witness a concert given by the inmates of a prison
in Orléans. Yet, they remain unseen, beyond
the prison walls, all along the film, while the
camera looks at those who listen to the music
outside, in front of the prison. Silent emotions,
the rapt faces of the listeners, humming along
the prisoners, and their unrevealed personal
histories, form a human gallery of potential
stories, born out of the viewer’s imagination.
Câștigătorul Marelui Premiu BIEFF 2010,
pentru EVEN IF SHE HAD BEEN A CRIMINAL, PÉRIOT revine cu OUR DAYS, ABSOLUTELY, HAVE TO BE ENLIGHTENED, un
experiment documentar de o mare forță
emoțională, despre libertate și puterea
legăturilor afective dintre oameni. Asistăm
la un concert ținut de niște prizonieri din
Orléans. Aceștia rămân însă nevăzuți, dincolo de zidurile închisorii, pe tot parcursul
filmului, în vreme ce camera surprinde expresiile de pe chipurile celor care-i ascultă,
în fața închisorii. Emoțiile tăcute, fețele
absorbite ale ascultătorilor, care îngână
cântecele o dată cu prizonierii, și istoriile
lor personale nedezvăluite, compun o galerie umană de povești potențiale, care iau
naștere în imaginația spectatorului.
► CURATOR’S COMMENT:
“JEAN-GABRIEL PÉRIOT uses nothing
but traditional documentary techniques,
although Our Days, Absolutely, Have to
Be Enlightened is more of an experimental
film than a classic documentary. With no dialogue or off-screen narration, the protagonists also remain behind the scenes inside a
prison from Orléans, which is the setting of a
concert held by prisoners, broadcast on 28
May 2011, for a small audience gathered outside the prison walls. Best Short Film at the
prestigious Visions du Réel 2012 festival, the
film brings to life the considerable emotional,
aesthetic, and anthropological potential of
this unusual situation. With great subtlety,
the film captures a range of emotions: those
palpable in the voices of the performers,
as well as those visible on the faces of the
people listening.” (Maciej Nowicki, Watch
Docs Human Rights Film Festival 2012)
„JEAN-GABRIEL PÉRIOT nu se folosește
decât de tehnici tradiționale de documentar, deși OUR DAYS, ABSOLUTELY, HAVE
TO BE ENLIGHTENED este mai degrabă un
film experimental decât un documentar
clasic. Fără dialog sau narațiune off-screen,
protagoniștii rămân în spatele scenei, în interiorul unei închisori din Orléans, unde s-a
ținut concertul dat de prizonieri, pe 28 mai
2011, pentru un număr mic de ascultători
strânși în fața închisorii. Cel Mai Bun Film la
prestigiosul festival Visions du Réel 2012,
filmul dă viață potențialului afectiv, estetic și
antropologic semnificativ al acestei situații
neobișnuite. Cu mare subtilitate, filmul
surprinde o gamă întreagă de emoții : cele
simțite în vocile celor care cântă și cele vizibile pe chipurile celor care ascultă.” (Maciej
Nowicki, Watch Docs Human Rights Film
Festival 2012)
PATIO
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE: www.grafoaudiovisual.com
WORLD SALES: GRAFO AUDIOVIZUAL
Antônio Júnior - producer
T: +5541 3095-0608
E: festivais@grafoaudiovisual.com
W: http://grafoaudiovisual.com
E: contato@grafoaudiovisual.com
17’, 2013, Brazil
Director: ALY MURITIBA
CAST: Faustino
Matuchenetz Rodriguez
SCRIPTWRITER:
Aly Muritiba
CINEMATOGRAPHY:
Elisandro Dalcin
EDITING: Aly Muritiba,
João Menna Barreto
SOUND:
João Menna Barreto,
Alexandre Rogoski
PRODUCER:
Antônio Júnior
PRODUCTION
COMPANY:
Grafo Audiovisual
The second part of a trilogy in progress
about prison life, PATIO is a powerful discourse on freedom as a fundamental human
right. After having worked himself for 7 years
as a prison guard, ALY MURITIBA captures
the prisoners’ daily activities in the “patio”
(the inner courtyard), using a fixed camera
placed behind the bars. Formally daring,
the filmmaker’s choice to shoot everything through the bars, without changing
the vantage position, makes us viscerally
experience the sense of confinement, as if
we were prisoners ourselves. At the same
time, the inmates’ daily routines (including
the capoeira dance) and their conversations
convey the humanity and warmth of these
people, by contrast with the violence clichés
used in the mainstream media representations of prison life.
A doua parte dintr-o trilogie work-inprogress despre viața în penitenciar,
PATIO este un emoționant discurs despre
libertate ca drept fundamental al fiecărei
ființe umane. După ce el însuși a lucrat 7
ani ca paznic în închisoare, ALY MURITIBA
surprinde aici viața de zi cu zi a prizonierilor
din curtea interioară (patio) cu o cameră
fixă plasată în spatele gratiilor. Curajoasa
opțiune formală a autorului de a filma totul
printre gratii, fară a schimba poziția camerei, ne face să simțim visceral sentimentul
de claustrare și restricție, ca și cum am fi
noi înșine prizonieri. În același timp, firescul
activităților și discuțiilor zilnice (inclusiv
dansul de capoeira) scot la iveală umanitatea și căldura acestor oameni, în contrast
cu clișeul reprezentării violente, din media,
a vieții în închisoare.
“An observational documentary that, at the
end, leaves behind the canons of this format and proposes one of conscious acting
and improvisation. An exercise of creative
freedom under the rules of a fixed camera.”
(ALY MURITIBA)
The film finds its peculiarity in the tension
between voyeurism and sense of inclusion
that the fixed camera and easy flowing dialogues provide. It’s a world that we never see,
apart from a mimetic moment in which the
prisoners’ children come in for their weekly
visit. A piece of social realism on prison in
which we do not observe any evidence of
violence but rather that is used as a site of
contemplation and reinforcement of the love
bond with family and life.” (FILIPPO SPREAFICO – NISIMAZINE CANNES 2013)
„Un documentar observațional care, la final,
lasă în urmă canoanele acestui format și
propune unul de acțiune și improvizație
conștiente. Un exercițiu de libertate creativă
în limitele impuse de regulile camerei fixe.”
(ALY MURITIBA)
“PATIO is defined by capoeira (a form of
martial art) and a peculiar still camera, looking out on the courtyard, offering a snippet
of lives in a prison that we only see from the
inside out, as if we were prisoners ourselves.
„PATIO se definește prin capoeira (o
formă de artă marțială) și o cameră fixă
neconvențională, îndreptată înspre terenul
de sport, care oferă un fragment scurt din
viețile din închisoare, pe care le putem
vedea exclusiv din interior, ca și când noi
înșine am fi prizonieri. Ceea ce distinge
filmul de altele este tensiunea dintre voye-
– 39 –
FESTIVALS/AWARDS: Semaine de la Critique
Cannes 2013 / Best Short film Award – It’s All True
International Documentary Film Festival Brazil 2013 /
Sarajevo Film Festival 2013 / Festival Internacional de
Curtas de Belo Horizonte 2013 / Morelia Film Festival
Mexico 2013 / Festival de Cine de Lima 2013
urism și sentimentul de a fi incluși pe care
camera imobilă și dialogul care curge firesc
o oferă. Este o lume pe care nu o vedem
niciodată, în afară de momentul mimetic în
care copiii prizonierilor vin în vizita săptămânală. O bucată de realism social despre
închisoare, în care nu se observă nicio
mostră de violență, care funcționează,
mai degrabă, ca loc de contemplare și
întărire a legăturii afective cu familia și cu
viața.” (FILIPPO SPREAFICO – NISIMAZINE
CANNES 2013)
PRIMATE CINEMA:
APES AS FAMILY
With the support of
Cu sprijinul
FILM WEBSITE:
www.rachelmayeri.com/projects/primate-cinema
WORLD SALES: Rachel Mayeri
E: primatecinema@gmail.com
T: +4021 252 48 67
W: www.rachelmayeri.com
Rachel Mayeri
E: Rachel.Mayeri@gmail.com
12’, 2012, USA / Scotland
director: RACHEL MAYERI
CAST: Denise Pearlman,
J. C. Lee
SCRIPTWRITER:
Rachel Mayeri
CINEMATOGRAPHY:
PJ Raval
ART DIRECTION:
Shauna Nevens
EDITING: Augie Robles,
Rachel Mayeri
SOUND: Tim Stutts
PRODUCER:
Matt Johnstone
PRODUCTION: Narrative
Film Production
FESTIVALS/AWARDS: Berlin International Film
Festival 2013 / Sundance Film Festival 2013/ Los
Angeles Film Festival 2013
– 40 –
The first film ever created expressly for
chimps and shown to an actual chimpanzee
audience, the intriguing Primate Cinema:
Apes as Family, premiered in Berlinale 2013,
becomes an interesting challenge addressed
to the human viewer to re-evaluate his own
behaviour. With a “story vs. response” structure, which is to say the fictional drama is
intercut with images of the chimps in captivity watching it and mimicking the on-screen
actions, the film raises thought-provoking
questions about the effect of media not only
on these primates, but also on humans.
Primul film conceput vreodată special
pentru un public de cimpanzei, ineditul
PRIMATE CINEMA: APES AS FAMILY, prezentat în premieră la Berlinale 2013, devine
o interesantă provocare adresată spectatorilor umani de a-şi reevalua propriul
comportament. Cu o structură de „poveste
vs. răspuns”, adică alternând între povestea
ficţională şi imagini cu cimpanzeii în captivitate care urmăresc şi imită ceea ce văd
pe ecran, filmul ridică interesante întrebări
despre efectul media nu doar asupra acestor primate, ci şi asupra oamenilor.
“The project is intended to get people thinking about the world from a chimpanzee point
of view. Thinking like a chimp gets us out
of our anthropocentric worldview. (...) The
larger goal as an artist was that, if I did make
a video that both chimps and humans could
understand, we could imagine a little bit
what a chimp’s mind is like and the possible
link between us. (…) It’s fascinating to try
to understand what chimpanzee behaviour
says about our own drives to be aggressive, [about] our hierarchical system both in
government and socially; monogamy – it’s
all really bound up in stories about primate
nature. But as a feminist and an educator,
I believe culture is an important force in
shaping our behaviour. I find those biological
arguments very interesting, but very problematic. There are a lot of ideological points
of view about how similar or different we are
from chimps.” (RACHEL MAYERI)
„Proiectul îşi propune să facă oamenii să
privească lumea din punctul de vedere al
unui cimpanzeu. A gândi ca o maimuţă ne
scoate din viziunea noastră antropocentrică
asupra vieţii. Ideea mea artistică a fost că,
dacă aş putea face un video pe care atât
cimpanzeii, cât şi oamenii l-ar putea pricepe, atunci ne-am putea imagina cum funcţionează mintea unui cimpanzeu și posibila
legătură dintre noi şi ei. (…) E fascinant să
încerci să vezi ce dezvăluie comportamentul
cimpanzeilor în legătură cu propriile noastre
impulsuri spre agresivitate, cu sistemul
nostru ierarhic guvernamental şi social,
cu monogamia – totul se găseşte de fapt
în natura primatelor. Dar ca feministă şi
educator, cred că rolul culturii în modelarea comportamentului nostru este foarte
important. Argumentele biologice sunt
foarte interesante, dar şi foarte problematice. Există multe opinii ideologice în legătură
cu cât de similari sau diferiţi suntem faţă de
cimpanzei.” (RACHEL MAYERI)
QUEEN OF SPLINTERS
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.annasofianylund.wordpress.com/filmer
WORLD SALES: Anna-Sofia Nylund
T: +358406540868
E: annasofianylund@yahoo.se
E: annasofianylund@yahoo.se
15’, 2012, Finland
Director: ANNA-SOFIA NYLUND
RAG DOLLS: Pauliina
Turakka Purhonen
SCRIPTWRITERS:
Eva-Maria Koskinen,
Anna-Sofia Nylund
CINEMATOGRAPHY:
Anna-Sofia Nylund
EDITING:
Anna-Sofia Nylund
SOUND:
Anna-Sofia Nylund
MUSIC: Ludvig Allén
PRODUCER:
Anna-Sofia Nylund
“«I’ve never been in love with any of the
men in my life. I don’t know what love is.»”
The experimental documentary QUEEN OF
SPLINTERS focuses on the intimate confession of a woman – a sort of promiscuous
Queen of Sheba - struggling between the
desire to win at short-term sexual power
plays and the need for finding long term
mental comfort and security. Naked rag
dolls portraying a five, thirty and sixty-year
old version of herself bring to life smoldering anger, regrets and finally, reconciliation
with the past. A disturbing account of an
inanimate puppet about her search for
love, about prostitution and sexual abuse,
memories that become paradoxically vivid.”
„«Nu am fost niciodată îndrăgostită de
bărbații din viața mea. Nu știu ce înseamnă iubirea.» Documentarul experimental
QUEEN OF SPLINTERS propune confesiunea
intimă a unei femei – un fel de regină din
Saba promiscuă - luptându-se cu dorința
de a câștiga la jocuri sexuale de putere
de scurtă durată și cu nevoia de-și găsi
confortul mental și siguranța pe termen
lung. Păpuși goale din cârpă întruchipează
versiuni ale ei de la cinci, treizeci și șaizeci
de ani, dând viață unei furii mocnite,
regretelor și în cele din urmă, reconcilierii
cu trecutul. O serie de amintiri tulburătoare
ale unei păpuși inanimate - despre căutarea dragostei, prostituție și abuz sexual,
- devin, paradoxal, extrem de vii.” (Andreea
“Queen of Splinters is born from the
collaboration between artists from different fields. After a year of discussions about
feminism, power structures, gender equality
and sexuality, the results were the theater
play by Blaue Frau, Wall to Wall and the
short documentary Queen of Splinters.”
(ANNA-SOFIA NYLUND)
“An old woman tells her life story. Most of
the time it is not a happy story, but the way
the puppet (that represents her) stands in
the real world, shows how false expectations
can be when one is young. This assertive and
controlled documentary by NYLUND shows
us, however, that hope is the last to die.”
(Miguel Valverde, IndieLisboa)
„QUEEN OF SPLINTERS s-a născut în urma
unei colaborări dintre artiști din domenii
diferite. Rezultatul unui an de discuții despre feminism, structuri de putere, egalitate
între sexe și sexualitate a constat în piesa
de teatru WALL TO WALL a lui Blaue Frau
și scurtmetrajul documentar QUEEN OF
SPLINTERS.” (ANNA-SOFIA NYLUND)
„O femeie în vârstă își povestește viața.
În cea mai mare parte a timpului, nu e o
poveste fericită, însă statutul marionetei
(care o întruchipează) în lumea reală arată
cât de false se pot dovedi a fi așteptările din
tinerețe. Acest documentar ambițios și bine
controlat al lui NYLUND ne arată, totuși, că
speranța moare ultima.” (Miguel Valverde,
IndieLisboa)
– 41 –
FESTIVALS/AWARDS: Tampere Film Festival Finland
2013 / IndieLisboa International Independent Film
Festival 2013 Portugal / Best Experimental Documentary
- Pärnu Film Festival Estonia 2013 / Honorable mention
- Artova Film Festival Finland 2012 / Helsinki IFF Love &
Anarchy 2012 / Femina Film Festival Brazil 2013 / Arctic
Heat film festival Finland 2013
RIVER RITES
WORLD SALES: LIGHTCONE
Christophe Bichon - Manager
T: +33 (0)1 46 59 01 53
E: lightcone@lightcone.org
W: www.lightcone.org
Ben Russell
E: br@dimeshow.com
12’, 2011, USA/ SURINAME
Director: BEN RUSSELL
SCRIPTWRITER:
Ben Russell
CINEMATOGRAPHY:
Chris Fawcett
EDITING: Ben Russell
SOUND: Ben Russell
PRODUCER: Ben Russell
PRODUCTION
COMPANY: Dimeshow
FESTIVALS/AWARDS: Venice International Film
Festival 2011/ Rotterdam International Film Festival
2012/ Best Documentary Short - Chicago Underground
Film Festival 2012/ Special mention of Intangible
Heritage Award - Cinéma du Réel Film Festival Centre
Pompidou 2012/ London Film Festival 2012/ CPH DOX
International Documentary Festival Copenhagen 2012/
Ann Arbor International Experimental Film Festival
USA 2013/ Viennale 2013/ Special Mention- Recontres
Internationales du Documentaire de Montréal
– 42 –
In a “master class of psychedelic ethnography”, “RUSSELL takes his transcendent
cinema to new heights with his fascinating
RIVER RITES, which transforms an idyllic
riverside scene of a group of Saramaccan
Maroon children - playing and washing
in the river - into a sort of sacred animist
rite.” (New Zeeland Film Festival) “Mystery
and beauty are created through a simple
cinematic device. A river somewhere in
Suriname: children and young adults run
about in the water. From this scene that
has a mythical sense to it, the filmmaker
creates a dance, in which the grace of the
people’s gestures becomes pure energy
and rhythm. A cinematographic play in
the truest sense of the word, reminiscent
of some of Maya Deren’s films. Or, in other
words, how cinema becomes poetry, the
human body a tireless tightrope walker, and
some simple dance steps a philosophy of
life.” (Senscritique)
“On the banks of the River Suriname, Ben
Russell films people swimming, a fisherman drawing in his net, a young girl washing
clothes on a stone. Here, the unity of time
seems to be a given: it is the length of a single shot, a super-16 film reel. But by showing
and reshowing this segment, which he had
made for a previous film and then left aside,
the artist-filmmaker quite literally plunges
us in. He successfully undoes the chronology of these movements, which already had
an air of strangeness about them due to the
smoothness of the Steadicam. He deviates
the course of the river itself. A fisherman’s
net becomes a bride’s veil. A simple process,
already used by the Lumière brothers. But in
this primitivism, RUSSELL finds what he calls
«the minor secrets of a Saramacca animist»
– and this riverbank is in fact a sacred place.
RIVER RITES thus falls into the continuity of
his previous TRYPPS series: the flashing signs
in Dubai, a procession of branches in Black
and White TRYPP number 2… His twisting
of the word «trip» materializes in this film as
gestures that transform into ritual. Mindflayer’s noise music heightens the sensation of
losing one’s footing. Cinema makes possible
the impossible, contradicting Heraclitus: in
RIVER RITES, you do swim in the same river
twice.” (Cinema du Réel)
Într-un „master class de etnologie psihedelică”, „cinema-ul transcedental al
lui Russell își demonstrează încă o dată
puterea de a fascina în impresionantul
RIVER RITES, care transformă peisajul
idilic de pe malul unui râu, - unde un grup
de copii ai tribului Saramacca Maroon
„Pe malurile râului Suriname, BEN RUSSELL
filmează oameni înotând, un pescar stângându-şi plasa, o tânără spălând rufe pe o
piatră. Aici, unitatea temporală pare de la
sine înţeleasă: e data de lungimea cadruluisecvenţă, o rola de film de 16 mm. Însă, arătând şi reluând apoi acest segment, imagini
înregistrate pentru un alt film de-al său şi
apoi lăsate deoparte, cineastul ne scufundă
la propriu în ce se întâmplă. Reuşeşte să
anuleze cronologia acestor mişcări, care
deja aveau un aer de stranietate datorat
miscării fluide a steadicam-ului. RUSSELL
deviază însuşi cursul râului. Plasa pescarului
devine vălul unei mirese. O tehnică simplă,
folosită deja de fraţii Lumière. Totuşi, în
acest primitivism RUSSELL găseşte ceea
ce el numeşte «micile secrete ale unui
se joacă în apă, - într-un adevarat ritual
animist.” (New Zeeland Film Festival)
„Misterul şi frumuseţea acestui film au la
bază un truc cinematografic simplu. Un râu
undeva în Surinam: copii și tineri zburdă în
apă. Regizorul transformă această scenă
cu aer de mit într-un dans, în care grația
gesturilor protagoniştilor devine energie şi
ritm în formă pură. Un joc filmic în cel mai
adevărat sens al cuvântului, amintind de
unele dintre filmele Mayei Deren. Sau, în
alte cuvinte, un film despre cum cinemaul
devine poezie, corpul uman un artist acrobat neobosit, iar câţiva paşi simpli de dans
o filozofie de viață.” (Senscritique)
animist din Saramacca», iar acest mal de
apă se dovedeşte a fi un loc sacru. RIVER
RITES vine în continuarea seriilor anterioare
TRYPPS: semnalele luminoase intermitente
din Dubai, convoiul de crengi în alb şi negru
din TRYPP numărul 2… Reinterpretarea
cuvântului «trip» se materializează în acest
film prin gesturi ce devin ritual. Muzicazgomot a lui Mindflyer întăreşte senzaţia de
pierdere a echilibrului. Cinematograful face
ca imposibilul să devină posibil, contrazicându-l pe Heraclit: în RIVER RITES chiar
este posibil sa înoți în același râu de două
ori.” (Cinema du Réel)
RIVERS RETURN
WORLD SALES: CZAR.BE
Eurydice Gysel
T: + 32 2 413 17 80
E: info@epidemic.be
W: www.epidemic.be
Joe Vanhoutteghem
E: joe@czar.be
12’, 2011, Belgium/ Slovenia
Director: JOE VANHOUTTEGHEM
CAST: Eva Bar Ravnikar,
Radomir Milosevic,
Lidija Iskric
SCRIPTWRITER:
Joe Vanhoutteghem
CINEMATOGRAPHY:
Nicolas Karakatsanis
EDITING:
Dieter Diependaele
PRODUCER:
Eurydice Gysel,
Saskia Verboven,
Delphine Dewitte
PRODUCTION
COMPANY: Czar.be
“Mixing stunning violin music, symbolic
choreography and images of constant motion and ephemerality, RIVERS RETURN is a
powerful emotional experience, an almost
magical allegory of life shown as a continuous, ever-transforming flow of events. If the
constraints of time are proven to be unreal,
with past, present and future constantly
intermingling, time’s burden becomes ever
more concrete. Caught in a race with no
discernible destination, the characters hastily
move about, trapping themselves in suits and
then evading, taking a lifetime to find love.
This visual essay of people’s shared destiny
awakens the viewer’s realization of transience, of a life passing as quickly as water in
the riverbed.” ( Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„Combinând muzica de vioară, o coregrafie
simbolică şi imagini ale schimbării neîncetate și
ale efemerului, RIVERS RETURN este o experienţă emoţională puternică, o alegorie aproape
magică a vieţii văzute ca un flux neîntrerupt de
evenimente, în continuă transformare. În timp
ce limitele temporale se dovedesc închipuite,
trecutul, prezentul şi viitorul amestecându-se
constant, povara timpului devine din ce în
ce mai reală. Prinşi într-o fugă fără destinaţie
aparentă, personajele se grăbesc inutil, închistându-se în costume şi apoi evadând, având
nevoie de o viaţă intreagă pentru a găsi iubirea.
Acest eseu visual despre destinul ființei umane
trezeşte în spectator realitatea efemerităţii, a
unei vieţi scurgându-se la fel de rapid ca apa
unui râu.” ( Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“Some people are struggling to fit in, to go
with the flow. Others are fighting to stand
out. Who wants to be in a rat race that leaves
no room for personality? The fact is: we never
get any younger, no matter how much we
buy into the illusion. In the end there’s only
a painful cycle of disappointment. The film
started as part of a project for my favourite
TV station (Arte) to make short leaders to
run in between programs. I came up with all
kinds of images where people went through
transitions. Then I found I wanted to tie all
these fragments together with a work of
fiction, a kind of looped world that lets the
viewer discover that everything is connected”
(JOE VANHOUTTEGHEM)
e cert: nu întinerim, oricât de mult ne-am
lăsa amăgiţi de această iluzie. Până la urmă,
totul nu e decât un cerc dureros al dezamăgirii. Acest film a pornit ca un proiect
pentru postul meu TV preferat (Arte) de a
face promo-uri scurte pentru spaţiul dintre
emisiuni. Din asta au ieşit tot felul de imagini cu oameni în diverse stări de tranziţie.
Apoi mi-am dat seama că vreau să leg toate
aceste fragmente într-o lucrare de ficţiune,
un fel de lume într-o buclă continuă, în care
spectatorul descoperă că totul este interconectat.” (JOE VANHOUTTEGHEM)
„Unii oameni se chinuie să se integreze, să
meargă pe același drum ca majoritatea. Alţii
se străduiesc să iasă în evidenţă. Cine ar
vrea să fie prins într-o cursă nebunească ce
nu lasă loc propriei personalităţi? Un lucru
“By use of camera movements the director
assembles a visual experiment that plays
with the notion of illusion and connectedness between people. The wonderful music
of Olafur Arnalds forms a kind of hypnotic
soundscape, a dreamy and playful atmosphere. Because the experience takes
precedence over the narrative, the visual
– 43 –
FESTIVALS/AWARDS: Locarno International Film
Festival 2012/ Abu Dhabi International Film Festival
2012/ Warsaw International Film Festival 2013/
Brussels Film Festival 2012/ New York City Shot Film
Festival 2012
part creates a certain friction with the music,
which is still and quiet while the images
sometimes play at a faster pace. RIVERS
RETURN’s greatest strength is ultimately in
the splendor of the images that are conjured
up on the screen. These images exude a lot
of atmosphere and are a true feast for the
eyes.” (Jeroen Van Rossem)
„Regizorul asamblează, prin mişcări de
camera, un experiment vizual bazat pe
noţiunea de iluzie şi legătură dintre oameni.
Coloana sonoră realizată de Olafur Arnalds
creează o sonoritate hipnotică, o atmosferă
onirică și ludică. Experienţa are pioritate în
faţa firului narativ, partea vizuală şi muzica
aflându-se într-un fel de tensiune dinamică;
muzica fiind uneori liniştitoare, calmă, în
vreme ce imaginile au un tempo mai rapid.
Punctul forte al lui RIVERS RETURN este
splendoarea imaginilor de pe ecran. Ele creează o atmosferă aparte şi sunt o adevărată
bucurie pentru simţuri.” (Jeoen van Rossem)
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI
WORLD SALES:
Yvon Lambert
Christophe Wiesner
E: christophe@yvon-lambert.com
W: www.yvon-lambert.com
E: mirceacantor@yahoo.com
4’, 2012, Romania
Director: MIRCEA CANTOR
CINEMATOGRAPHY:
Mircea Cantor
EDITING: Mircea Cantor
SOUND: Recording from
Putna Monastery
PRODUCER:
YVON LAMBERT
FESTIVALS/AWARDS: Centre Pompidou, Paris 2012
/ MACRO, Roma 2012 / Art Basel Miami Beach 2012/
National Museum of Contemporary Art Bucharest
2013/ Transilvania Film Festival Romania 2013
– 44 –
“SIC TRANSIT GLORIA MUNDI is a conceptual video that suggests the ephemerality
of human condition, the illusion of earthly
glory and the hope for transcendence. A
(beautiful) woman, like a bare-foot vestal
dressed in white, unrolls a fuse in the
(bandaged) palms of humble women and
men in black clothes, bowed down on their
knees. They sit in a circle. Once the woman
passes the thread in the circle, she ignites
it, continuing the unwinding. The flame
passes on each palm, burning the fuse. The
vestal exits the circle and watches impassibly the fire burning what is left from the
fuse, in her hand. The performance resembles a ritual, accompanied by intensifying
semandron sounds specific to the Orthodox
call to prayer, where «the humility of those
who ask and vanity of the one who offers»
share the same fate, the inescapable
death.’’ (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„SIC TRANIST GLORIA MUNDI este un
video conceptual care sugerează efemeritatea condiției umane, iluzia gloriei pământene și speranța în transcendență. O
femeie (frumoasă), ca o vestală desculță,
îmbrăcată în alb, desfășoară un fitil în
palmele (bandajate) unor femei și ale
unor bărbați umili, cu haine negre, care
stau în genunchi, într-un cerc. După ce
femeia desfășoară firul în cerc, îi aprinde,
continuând să îl desfacă. Flăcăra trece
prin fiecare palmă, arzând fitilul. Vestala
iese din cerc și privește impasibilă focul
arzând firul în palma ei. Performance-ul
seamănă cu un ritual, acompaniat de
sunete de toacă intensificate, specifice
chemării ortodoxe la rugăciune, unde
«umilința celor care cer și vanitatea celui
care oferă» împărtășesc aceeași soartă,
moartea inevitabilă.” (Luciana Dumitru,
BIEFF 2013)
“The epigraph SIC TRANSIT GLORIA MUNDI
means in Latin, «Thus passes the glory of
the world» and signifies the futility of life.
Inspired from the ceremony of the Pope´s
initiation, when he is reminded of the
ephemerality of glory and life, CANTOR’s art
video has mundane and religious significance. Thirty three faceless beggars have a
fuse in their palms. The flame – the meaning
of life - appears and disappears from one to
another, yet it cannot be maintained. Part of
the same circle, the bodies without identity
and the beauty of the woman contrast,
implying relations of hierarchy and power.
Suspense is created through the passing of
this sacred fire. The rhythmic frenzy of the
sound immerses one like in a trance and
incites ritualistic connections. Inside the
circle - the symbol of the unboundedness
of infinity, of the eternal return - they seem
to beg and hope for transcendence. Outside
the protective circle, in the vestal’s hand,
the flame destroys the fuse, and even hope
seems to be consumed.” (Luciana Dumitru,
BIEFF 2013)
„Epigraful SIC TRANSIT GLORIA MUNDI
înseamnă în latină <Astfel trece gloria lumii>
și semnifică deșertăciunea vieții. Inspirat
de ceremonia de inițiere a Papei, în care se
invocă efemeritatea gloriei și a vieții, videoul lui CANTOR are o semnificație mundană
și religioasă. Treizeci și trei de cerșetori fără
chip, țin în palmă un fitil care arde. Flacăra
- sensul vieții - apare și dispare, de la unul
la altul, dar nu poate fi menținută. Parte
din același cerc, trupurile fără identitate și
frumusețea femeii contrastează, implicând
relații de ierarhie și putere. Suspansul este
creat prin trecerea acestui foc sacru de la o
palmă la alta. Frenezia ritmică a sunetului
ne transpune într-o stare de transă și generează conexiuni ritualice. În cerc - simbol
fără început și sfârșit al infinitului, al eternei
reîntoarceri - trupurile par să ceară și să
spere la transcendență. În mâna vestalei,
în afara cercului protector, flacăra distruge
fitilul, sugerând că aici până și speranța este
consumată.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
THE CAPSULE
With the support of
Cu sprijinul
36’, 2012, Greece
Director: Athina Rachel Tsangari
FILM WEBSITE: http://thecapsule.info
WORLD SALES:
The Match Factory
David Bauduin – Festivals
T: +49 221 539 709-0
E: info@matchfactory.de
W: www.the-matchfactory.com
Athina Rachel Tsangari
E: tsangari@haosfilm.com
CAST: Ariane Labed,
Clémence Poésy,
Isolda Dychauk
SCRIPTWRITER:
Athina Rachel Tsangari,
Aleksandra Waliszewska
CINEMATOGRAPHY:
Thimios Bakatakis
EDITING: Matt Johnson
SOUND:
Leandros Ntounis
PRODUCER:
Maria Hatzakou,
Kyriacos Karseras,
Athina Rachel Tsangari
PRODUCTION:
Haos Film
“A surrealist haute-couture fantasy, bearing
the unmistakable signature of ATTENBERG’s
director, THE CAPSULE is a fascinating
allegorical exploration of the «feminine
mystery». Reminiscent of Jan Svankmajer,
Pina Bausch and Maya Deren, the movie tells
the story of a gothic matron and her seven
young disciples, as they are initiated in the
essence of femininity through a ritualistic
danse macabre. An intelligent play on genre
film conventions (horror, melodrama, fetish
cinema), this seductive insight into feminine
nature masterfully combines animation,
choreography and live-action, in a thoughtprovoking dialogue between cinema, fashion
and visual art.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„Un fantasy haut-couture suprarealist, purtând semnătura inconfundabilă a autoarei
filmului ATTENBERG, THE CAPSULE este o
fascinantă explorare alegorică a «misterului
feminin». Cu ecouri din Jan Svankmajer,
Pina Bausch și Maya Deren, filmul urmăreşte
povestea unei matroane gotice şi a celor
şapte tinere discipole, iniţiate în esenţa
feminităţii printr-un danse macabre ritualic.
O joacă inteligentă cu convenţiile filmului
de gen (horror, melodrama, fetish cinema), această seducătoare privire asupra
naturii feminine combină ingenios animaţia,
coregrafia şi live-action-ul, într-un dialog
incitant între cinema, modă şi arta vizuală.”
“«You don’t know what you are…» hisses a
matriarchal figure in a Gothic castle on the
island of Hydra, an all-girls finishing school
of sorts. «You are women». Seven beautiful,
identically dressed girls stand in line, forced
to participate in a daily ritual of discipline,
yearning, desire and loss. The ritual includes
free dance to America’s «Horse With No
Name» whilst their bodies are ironically
constricted in rigid corsets, and a confession of their darkest desires to a dominatrix
mother superior - the archetype of the
eternal woman. The seven girls’ bodies act as
the canvas for a series of symbolic portraits
of female insecurity, lack of freedom, creativity, their dreams and their worst nightmares.
The haute couture items used to dress (or
undress) the leading ladies imply that the
dictatorship of fashion is part of a much
larger umbrella of rules, limitations and
boundaries that women have inherited in a
vicious, never-ending circle. Is the female
image a vampire legacy, passed down from
generation to generation, teaching conformism, romanticism, eroticism and fetishism?
And who is it supposed to serve, men or
women? (Flix.gr)
„«Nu ştiţi ce sunteţi…» şuieră o figură
matriarhală într-un castel gotic de pe insula
Hidra, un soi de școală privată de fete.
«Sunteţi femei.». Şapte tinere superbe, îmbrăcate identic, aşteaptă la rând, forţate să
participle într-un ritual zilnic de disciplină,
dor, dorinţă şi suferinţă. Ritualul include un
dans liber pe melodia americană «Horse
with no Name» - în timp ce, în mod ironic,
trupurile le sunt strânse de corsete rigide
- şi o spovedanie a celor mai întunecate
dorinţe ale lor în faţa maicii superioare dominatrix – arhetipul femeii eterne. Corpurile
celor şapte tinere devin pânza pe care sunt
portretizate în mod simbolic nesiguranţa,
lipsa de libertate, creativitatea, visele şi cele
mai întunecate coşmaruri feminine. Hainele
haute couture care acoperă (sau descoperă) protagonistele sugerează că dictatura
– 45 –
Festival 2012/ Sundance Film Festival 2012/ Toronto
International Film Festival 2012/ Thessaloniki
International Film Festival 2012/ Vancouver International
Film Festival 2012/ BFI London Film Festival 2012/ Seville
International Film Festival 2012 etc.
modei este parte dintr-o arie mult mai
largă de reguli, limitări şi constrângeri, pe
care femeile le-au moștenit si le perpetuează într-un cerc vicios etern. Este, oare,
imaginea femeii, o moştenire vampirică,
transmisă din generaţie în generaţie, care
impune conformism, romantism, erotism şi
fetişism? Şi cui se presupune că ar trebui să
servească, bărbaţilor sau femeilor?” (Flix.gr)
THE KING’S BODY
FILM WEBSITE:
www.curtas.pt/agencia/filmes/316
WORLD SALES: Agência da Curta Metragem
Salette Ramalho - Distribution Coordinator
T: (351) 252.646683
JOÃO PEDRO RODRIGUES
E: rjoaopedro@gmail.com
director: JOÃO PEDRO RODRIGUES
SCRIPTWRITER:
CINEMATOGRAPHY:
EDITING:
Mariana Gaivão
SOUND:
Carlos Conceição,
Nuno Carvalho
PRODUCER:
João Figueiras
PRODUCTION:
Fundação Cidade de
Guimarães
Festival 2013/ Toronto International Film Festival 2013/
Curtas Vila do Conde International Film Festival 2013/
New York Film Festival 2013 etc
– 46 –
An intriguing dialogue between the collective and the individual memory, THE KING’S
BODY, world premiered in Locarno 2013,
offers an unexpected and though-provoking
view on history. Under the pretext of a casting, several musclemen are invited in front of
the camera, to expose their well-built bodies,
to read fragments from chronicles about the
first king of Portugal and to talk about history,
while in their background, footage of the
legendary monarch’s statue is projected on
a green screen. “Beginning as an investigation into (...) the past, it doesn’t take long for
the film to become a portrait of the present,
as each of the men describes their lives (...).
The ironic clash between the mythic imagery
of the king and these strong yet vulnerable
characters is touching, and raises questions
about the intersection of history and personal identity.” (Adam Cook, CINEMASCOPE)
Un captivant dialog între memoria colectivă și
cea indiviuală, THE KING’S BODY, prezentat in
premieră la Locarno 2013, oferă o perspectivă inedită asupra istoriei. Sub pretextul
unui casting, câțiva bărbați bine făcuți sunt
invitați să-și etaleze corpul în fața camerei,
să citească fragmente de cronici despre
faptele eroice ale primului rege al Portugaliei
și să vorbească despre istorie, în vreme ce în
spatele lor se derulează pe un ecran imagini
ale statuii impunătoare a legendarului monarh. „În scurt timp, pe măsură ce bărbaţii
încep să povestească despre propria viaţă,
revizitarea trecutului devine un portret viu al
vremurilor actuale. Contrastul ironic dintre
eroismul legendelor și realitatea acestor
bărbați puternici, și totuși atât de vulnerabili,
emoționează și ridică tulburătoare întrebări
despre relația între istoria «obiectivă» și cea
personală.” (Adam Cook, CINEMASCOPE)
“Cinema is the ideal means to try to find a
body for the nation’s founding myth, the
body of Dom Afonso Henriques; revealing perhaps what science is incapable of
unveiling, and unraveling what history cannot
solve.” (JOÃO PEDRO RODRIGUES)
Afonso Henriques, stories of whose purportedly gigantic body and colossal sword
have provided ready-made iconography for
generations of later rulers. (Salazar himself
adopted Afonso’s mythic image as a key
ideological prop for his regime.) Enlisting a
group of musclemen, employing strippeddown (pun intended) means, combining
contorted figures with lurid colours worthy
of Ingres and evoking issues of class and
sexuality along the way, RODRIGUES brings
new meaning to the term «cinematic corpus»
in his attempt to find a fresh form for this
national myth at a critical juncture in the
country’s present. “ (Andrea Picard, Toronto
International Film Festival)
„Cinema-ul e modul ideal de a încerca să
găseşti un corp pentru mitul fondator al naţiunii, corpul lui Dom Afonso Henriques, putând să dezvălui ceea ce ştiinţa e incapabilă
să dezvăluie, lămurind ceea ce istoria nu
poate rezolva.” (JOÃO PEDRO RODRIGUES)
“In THE KING’S BODY , JOAO PEDRO RODRIGUES launches a brilliant and idiosyncratic inquiry into Portugal’s centuries-old
fascination with the country’s first king,
„În THE KING’S BODY, JOAO PEDRO RODRIGUES lansează o strălucită și idiosincratică anchetă asupra fascinației seculare a
Portugaliei pentru trupul primului rege al
țării, Afonso Henriques, poveștile despre
trupul său presupus gigantic și despre sabia
sa colosală oferind iconografie ready-made pentru generații de conducători viitori.
(Salazar însuși a adoptat imaginea mitică
a lui Afonso ca element cheie de «decor»
ideologic al regimul său.) Înrolând un grup
de barbați plini de mușchi, folosindu-se de
mijloace austere, combinând figuri contorsionate cu culori ademenitoare demne
de Ingres și evocând din mers probleme de
clasă și sexualitate, RODRIGUES oferă un
nou sens termenului de «corpus cinematic»,
în încercarea sa de a găsi o formă actuală
acestui mit național, într-o împrejurare
critică din prezentul țării.” (Andrea Picard,
Toronto International Film Festival )
THE MATRIARCH
FILM’S WEBSITE: http://barnanemethi.com
WORLD SALES: deFilm
Radu Stancu - producer
T: +4 0740226054
E: radu@defilm.ro
W: www.defilm.ro
E: barna@griffon.ro
9’, 2013, Romania
Director: BARNA NÉMETHI
CAST: Luminița
Gheorghiu, Monica
Bîrlădeanu, Aida
(Mandarina Models),
Tavitha (Mandarina
Models), Gilbert
Story & Concept:
Ovidiu Buta, Alexandru
Abagiu, Barna Némethi
CINEMATOGRAPHY:
George Dăscălescu
EDITING:
Cristian Nicolescu
SOUND:
Marius Leftarache
MUSIC:
Marius Leftarache
PRODUCER:
Radu Stancu
PRODUCTION
COMPANY: deFilm
“Following his 2010 short URMUZ, BARNA
NÉMETHI returns to BIEFF with THE MATRIARCH, a fashion film with horror elements,
starring two well-known Romanian actresses
Luminița Gheorghiu (CHILD’S POSE) and
Monica Bîrlădeanu (FRANCESCA) in the main
parts. Made by the creative group Warden
Collective, the film explores the grotesquediva-seen-as-a-sex-predator iconography,
in a baroque stylistic key, reminding of the
fascinating universe of Erwin Olaf’s photography. Addressing the issue of the voyeur
viewer, BARNA NÉMETHI juggles in slowmotion with the iconic image of the femme
fatale and with the satyr’s myth. In an unsettling and seductive mixture of grotesque and
sensuality, the aging diva has to confront
self-loathing when facing a younger version
of herself.” (Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
“To show the sadness of our lives is
inevitable, even when we have it all, or
at least all that we thought we wanted.”
(BARNA NEMETHI)
admiration, these are not gratuitous moods
and the stake is by no means sensationalism
at any cost. The system of symbols employed
and the details are to trigger the decryption
mechanisms in those with heightened senses.
I’ve always felt a special attraction towards the
most repulsing (for the majority) human states
and, if I had anything in mind when I came up
with additional ideas on set, it was that we are
what we ingest; the rest is just powder and
pigments.” (Alexandru Abagiu, concept and
make-up artist THE MATRIARCH)
„Este inevitabil să arătăm tristețea din
viețile noastre, chiar și atunci când avem
totul, sau, cel puțin, tot ce credeam că ne
dorim.” ( BARNA NEMETHI)
“The aesthetics of ugliness and the poetry,
that the decay of beauty can give birth to, have
always fascinated me. It’s not without a reason
that I advise you to keep an eye on Erwin Olaf’s
photography work, as he is one of the few who
approach the taboo topic of the aesthetics in an extremely mannerist and personal
way; a reversed mirror of the cultural roots
which have nurtured him as an artist. (...) A
gushingly expressive Luminița Gheorghiu, a
surprising Monica Bârlădeanu in the role of
a young Luminița and a sickening symbiosis
between the characters of a deranged family
set in a white-cardboard house with Baroque
influenced walls. (...) from disgust to frantic
„După scurtmetrajul său din 2010, URMUZ,
BARNA NÉMETHI revine la BIEFF cu THE
MATRIARCH, un fashion film cu elemente de horror, cu două renumite actrițe,
Luminița Gheorghiu (POZIȚIA COPILULUI) și
Monica Bîrlădeanu (FRANCESCA), în rolurile principale. Realizat de grupul de creație
Warden Collective, filmul explorează ico-
„Estetica urâtului și stările de expresivitate pe
care deteriorarea frumosului le poate genera
m-au fascinat întotdeauna. Nu degeaba vă
îndemn să urmăriți munca lui Erwin Olaf în
(...) fotografie, pentru că este unul din puținii
care tratează subiectul tabu al esteticii cu un
manierism dus la extrem și foarte personal, o
oglindă inversată perfectă a rădăcinilor culturale care l-au hrănit ca artist.(...) O Luminița
Gheorghiu de o expresivitate debordantă, o
surprinzătoare Monica Bârlădeanu în rolul
tinerei Luminița, o simbioză bolnăvicioasă
între personajele unei familii dezaxate plasate
nografia divei-grotești-ca-prădător-sexual,
într-o notă stilistică barocă, amintind de
estetica fascinantă a fotografiei lui Erwin
Olaf. Adresând ideea spectatorului voyeur,
BARNA NÉMETHI jonglează în slow-motion
cu ideea sexualității primare a femeii fatale
și cu imaginea mitică a satirului. Într-un
mix de neliniștitor și, în același timp,
seducător, de grotesc si senzualitate, diva
îmbătrânită, față în față cu o versiune a
sa mai tânără, trebuie să se confrunte cu
sentimentul de auto-repulsie.” (Andreea
în cadrul unei case de carton alb cu pereți de
influență barocă. (...) De la dezgust până la
admirație frenetică, nu sunt niște stări gratuite și nicidecum scopul nu este senzaționalul
cu orice preț. Simbolistica folosită, detaliile,
vor declanșa, pentru cei cu simțuri ascuțite,
mecanismele decodării. Întotdeauna am găsit
în stările umane cele mai repulsive pentru
majoritatea, o atracție specială și, dacă m-am
gândit la ceva când am plusat cu idei pe
platou, am mizat pe ideea că suntem ceea
ce ingerăm. Restul e doar pudră și pigmenți.”
(ALEXANDRU ABAGIU, concept and make-up
artist THE MATRIARCH)
– 47 –
FESTIVALS/AWARDS: Transilvania International Film
Festival - Shadow Shorts, Romania 2013 / Victoria
Film Festival, Romania 2013
THE MOTHER,
THE SON AND THE
ARCHITECT
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.filmbank.nl/film/4221/
WORLD SALES:
EYE FILM INSTITUTE
Marta Jurkiewicz - Distribution Experimental Film
T: + 020 - 7582362
E: martajurkiewicz@eyefilm.nl
W: www.eyefilm.nl
E: info@petranoordkamp.nl
16’, 2012, Netherlands
Director: PETRA NOORDKAMP
VOICE:
Catherine Henegan
SCRIPTWRITER:
Maria Barnas
CINEMATOGRAPHY:
Petra Noordkamp
EDITING:
Katarina Turler
SOUND: Nathalie Bruys
PRODUCER:
Petra Noordkamp
PRODUCTION
COMPANY:
Petra Noordkamp
FESTIVALS/AWARDS: International Film Festival
Rotterdam 2013 / Rome Film Festival 2012 / Docaviv
Tel Aviv International Documentary Film Festival
2013 / Dutch Film Festival, Utrecht 2013 / FOAM
Amsterdam 2012
– 48 –
PETRA NOORDKAMP’s film is a visually
poetic diary investigating the link between
built space and human history, an intimate
unfolding of a brief love affair from the
past. While the camera performs a lyrical
choreography, catching an Italian modernist spherical church from varied points of
view, an off-camera woman’s voice recollects long afternoon walks with Emilio – the
son of the architect who had designed the
church - before he committed a tragic act.
Influenced by Antonioni’s cinematography
style, NOORDKAMP manages to approach
church’s volumes as sources of both alienation and tenderness.
Filmul PETREI NOORDKAMP este un jurnal
vizual poetic, care investighează legătura
dintre arhitectură și istoria personală, o destăinuire intimă a unei scurte relații de dragoste din trecut. În vreme ce coregrafia lirică
a aparatului de filmat surprinde, din multiple
unghiuri, o biserică modernistă sferică din
Italia, o voce feminină din afara cadrului își
amintește despre plimbările lungi de dupăamiază petrecute cu Emilio - fiul arhitectului
bisericii -, înainte ca acesta să comită un
gest tragic. Influențată de stilul cinematografic al lui Antonioni, NOORDKAMP reușește
să trateze volumele bisericii drept sursă atât
a alienării cât și a tandreții.
“On a Sunday afternoon in the autumn of 1995
I met Emilio Quaroni at Piazza Santa Maria di
Trastevere in Rome. He asked me whether
I wanted to take a walk with him. Then he
showed me the Tempietto by Bramante and
the beautiful view from the top of the Janiculum. A couple of days later we saw the film Un
Delitto Italiano by Marco Tulio Giordana about
the murder of Pier Paolo Pasolini, which made
a huge impression on me. In 1999 I met Emilio
for the last time and I stayed in his apartment
at Trastevere for a couple of days. So I was
very shocked when I heard in October 2001 via
mutual acquaintances that Emilio had killed
his mother that summer. Over the years I have
thought about Emilio and his tragic story a lot.
Eight years later I headed to Sicily, for my photographic project Cinecittà. I also made plans
to visit the La Chiesa Madre in Gibellina - I had
seen images of the building on the internet
and I was drawn to it in a strong way -, but I
didn’t get round to it. After I returned home I
discovered to my surprise that this amazing
church had been designed by Emilio’s father,
Ludovico Quaroni. Then it all came together:
my love for architecture, my short relationship with Emilio and the matricide. The church
provided the link to unite this all and I decided
to tell this story.” (Petra Noordkamp)
„Într-o duminică după-amiază din toamna
lui 1995 l-am întâlnit pe Emilio Quaroni în
Piazza Santa Maria di Trastevere din Roma.
M-a întrebat dacă vreau să fac o plimbare
cu el. Apoi mi-a arătat Tempietto al lui Bramante și priveliștea frumoasă de pe Janiculum. Câteva zile mai târziu am văzut filmul
lui Marco Tulio Giordana despre uciderea
lui Pier Paolo Pasolini, Un Delitto Italiano,
care m-a impresionat foarte tare. În 1999
l-am revăzut pe Emilio pentru ultima dată și
am stat câteva zile în apartamentul lui din
Trastevere. Așa că am fost foarte șocată să
aflu în octombrie 2011 prin niște cunoștiințe
comune că Emilio își ucisese mama în vara
aceea. De-a lungul anilor m-am gândit
mult la Emilio și la povestea lui tragică.
Opt ani mai târziu m-am îndreptat spre
Sicilia pentru proiectul meu de fotografie
CINECITTÀ. Aveam de gând să vizitez și La
Chiesa Madre în Gibellina – văzusem imagini
cu clădirea pe internet și mă atrăsese foarte
puternic -, însă nu am reușit până atunci să
ajung acolo. După ce m-am întors acasă,
am fost surprinsă să aflu că această biserică
extraordinară fusese proiectată de tatăl
lui Emilio, Ludovico Quaroni. În momentul
acela, totul s-a legat : dragostea mea pentru
arhitectură, relația scurtă cu Emilio și matricidul. Biserica a fost elementul care a adus
laolaltă toate acestea și așa că am decis să
spun povestea asta.” (Petra Noordkamp)
THE PILL oF
HAPPINESS
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES: UNATC – National University of
T: +4 021 252 54 55
E: ri@unatc.ro
W: www.unatc.ro
E: ceciliafelmeri@yahoo.com
12’, 2013, Romania
Director: Cecilia Félmeri
CAST: Adina Cristescu,
Tania Popa, Dana Voicu,
Virgil Aioanei, Adrian
Titieni, Oana Ioachim
SCRIPTWRITERS:
Ruxandra Ioanid,
Cecilia Félmeri
CINEMATOGRAPHY:
Vlad Lomnășan
SPECIAL EFFECTS:
Alex Bojthe
EDITING:
Eugen Kelemen
SOUND: Eugen Kelemen
PRODUCER:
Sorin Botoşeneanu
PRODUCTION
COMPANY: UNATC –
National University of
Theater and Film
Bucharest
“The dark comedy THE PILL OF HAPPINESS
is, on the one hand, a satire on TV reality
shows phenomenon, and on the other, a
caustic commentary on the everyday abuses
the ordinary Romanian faces in our contemporary society, on the frustrations piling up
day by day that can’t find closure in any other
way than, of course, by watching television.
In a dystopian reality show, such an unpleasant event is reenacted with a twist in which
the «bad guy» receives his well-deserved
«pay-off», according to some sort of talion
law. The film launches an interesting debate
on the manipulative power of television,
whose cinematic ability to create makebeliefs - reinforced with the «based-on-realevents» caption - enslaves the TV viewer,
by means of narrowing the border between
reality and fiction and through the mecha-
nisms of empathy and «identification with
the hero».” (based on Oana Ghera’s review,
Film Menu # 17)
“The characters are clear-cut stereotypes –
starting with the bored and negligent cashier,
bothered by the client and forced to come
down from the heights of her counter to the
ordinary mortals’ realm, and continuing with
the victim, who is platitude in person, or the
man with a chain around his neck, spitting
with enthusiasm seed husks while staring
in rapt at the TV, and this wife, an off-duty
version of the cashier, sick of life and pissed
off by the nerve of the producers of the show
– show that she in fact used to enjoy until
seeing this particular episode.
CECILIA FÉLMERI’s discourse points in
fact at the manipulative power of television,
whose cinematic ability to create makebeliefs - reinforced with the «based-on-realevents» caption - enslaves the TV viewer,
by means of narrowing the border between
reality and fiction. Once convinced by the
truthfulness of events, he/she gets emotionally involved and identifies with the character
and situation depicted, the success of the
show residing on this form of empathy.
[…] (The film) combines an observational
documentary-orientated aesthetics with the
TV-esque visual clichés, choice which supports the narrative concept […], reinstating
the idea of cinema used for its manipulative
potential, born out of its ontological connection to reality.” (Oana Ghera – Film Menu # 17)
„Comedia neagră THE PILL OF HAPPINESS
este, pe de o parte, o satiră la adresa emisiunilor de tip reality-show, și pe de alta, un
comentariu acid despre abuzurile cotidiene
de care se loveşte omul de rând în societatea românească actuală, despre frustrările
acumulate zi de zi pe care are şansa să şi le
vindece, cum altfel, decât în faţa televizorului. Într-un reality show distopic, o astfel
de întâmplare neplăcută este reconstituită
cu un twist în care «răul» din poveste îşi
primeşte meritata răsplată, după un fel de
“lege a talionului”. Filmul lansează o dezbatere interesantă despre forța manipulativă a
televiziunii, a cărei capacitate cinematogra-
„Personajele sunt vădit stereotipuri – de la
casieriţa plictisită şi îngălată, deranjată de
client şi nevoită să coboare din înălţimile
ghişeului ei, la muritorii de rând, la victimă,
care e banalitatea întruchipată, de la bărbatul cu lanţ la gât care scuipă entuziasmat
coji de seminţe cu ochii holbaţi la televizor,
la nevastă-sa, variantă a casieriţei off-duty,
plictisită de viaţă şi enervată la culme de
fică de «make believe», întărită de un carton
cu «bazat pe evenimente reale», îl subjugă
pe telespectator, prin alterarea graniţelor
dintre realitate şi ficţiune si prin mecanismele empatiei si «identificarii cu eroul
principal».” (bazat pe cronica Oanei Ghera,
Film Menu # 17)
tupeul realizatorilor emisiunii, emisiune care
de altfel nu pare să îi fi displăcut până la
episodul în cauză.
Discursul regizoral al Ceciliei Felmeri
vizează în subsidiar forţa manipulativă a
televiziunii, a cărei capacitate cinematografică de make believe, întărită de un carton cu
«bazat pe evenimente reale», îl subjugă pe
telespectator prin subţierea graniţelor dintre
realitate şi ficţiune. Acesta, convins de veridicitatea faptelor, se implică emoţional prin
identificarea cu personajul sau cu situaţia
de viaţă descrisă, întreg succesul emisiunii
bazându-se pe această formă de empatie.
(...) [Filmul] îmbină o estetică ce înclină
spre observaţionalul documentarist cu clișeele
vizuale specifice televiziunii, alegere care
susține conceptul narativ(...), întărind ideea de
cinema folosit pentru potenţialul său manipulativ, potenţial născut din legătura sa ontologică
cu realitatea.” (Oana Ghera – Film Menu # 17)
– 49 –
FESTIVALS/AWARDS: Prix CANAL+ - Montpellier
Film Festival 2013 / Special Mention of the Jury –
Transilvania International Film Festival, Romania
2013 / Best Script Award – Cinemaiubit International
Student Film Festival, Romania 2012 / Nominated for
the Romanian Film Industry Awards GOPO 2013 / NexT
Film Festival Romania 2013
THE TURNER FILM
DIARIES
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.zukunftsmusik.com/zm/turner.html
WORLD SALES: ZUKUNFTMUSIK
James T. Hong
T: +886 (0) 983-502-591
E: zukunftsmusik@gmail.com
W : www.zukunftsmusik.com
James T. Hong
E: zukunftsmusik@gmail.com
26’, 2012, The Netherlands/ Taiwan
Director: James T. Hong/ Yin-Ju Chen
CINEMATOGRAPHY:
James T. Hong
EDITING: James T. Hong
PRODUCER:
James T. Hong
PRODUCTION
COMPANY:
Zukunftmusik
FESTIVALS/AWARDS: IDFA International
Documentary Festival Amsterdam 2012/ One World
Romania, International Human Rights Film Festival
2013/ It’s All True – International Documentary Film
Festival, Brazil 2013/ Impakt Film Festival Utrecht 2012
– 50 –
“World premiered at IDFA 2013, the unsettling THE TURNER FILM DIARIES is a pseudo
educational film set in an alternate future,
that uses mock black and white archive footage to build a dystopian view of what would
happen if humanity’s worst nightmares were
to come true again. Based on the eponymous
book, a controversial, extremely racist sci-fi
novel, this short is a polemical documentation of a fictitious global ethnic cleansing,
that taps into the collective fear of extremism taking precedence once more.” (Diana
“So-called «avant-garde» or «experimental»
filmmaking from the mid to the end of the
20th century seemed to me primarily a white
enterprise for primarily a white audience -- and
by «filmmaking» I mean shooting on actual
film. The fantasies of and in the experimental
films I saw were all white, even if the subjects
were not. Since I had been slowly converting
to video production, I figured that for my last
work ever to be shot on film, this subject made
a certain kind of sense.” (JAMES T. HONG)
„Aşa-numitul cinema de «avangardă»
sau «experimental» de la jumătatea până
la sfârşitul secolului XX mi s-a părut a fi
în principal o inițiativă «albă», destinată
unui public alb – şi prin cinema mă refer la
filmare pe peliculă. Fanteziile despre şi din
filmele experimentale pe care le-am văzut
erau pentru albi, chiar dacă subiectele nu
erau «albe». Din moment ce am început să
mă axez din ce în ce mai mult pe producţia digitală, mi-am zis că alegerea acestui
subiect este cea mai potrivită pentru ultimul
meu film pe peliculă.” (JAMES T. HONG)
„Prezentat în premieră la IDFA 2013,
neliniștitorul THE TURNER FILM DIARIES
este un pseudo-film educaţional plasat
într-un viitor alternativ, ce se foloseşte de
materiale false de arhivă alb-negru pentru
a construi o viziune distopică a ceea ce s-ar
întâmpla dacă cele mai negre coşmaruri
ale omenirii s-ar adeveri încă o dată. Bazat
pe cartea cu același nume, un controversat
roman SF extrem de rasist, filmul e o documentare polemică a unei purificări etnice
globale fictive, trezind teama colectivă că
extremismul ar putea să revină din nou la
putere.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“What initially appears to be a legitimate
indictment of American cultural decadence
turns out to be the filming of an ultrarightwing manifesto. The book on which
it is based is a fictitious retrospective on
a «successfully» completed global ethnic
cleansing. This pseudo-documentary adopts
a similar perspective. A demonic voiceover reads passages from the book, while
abstract black-and-white images support the
chaotic and hateful worldview. The documentary moves on to suggest that a society
of mass consumption, obesity, dislocation
and addiction can be a breeding ground for
this outlook. The lack of logic in the [racist]
reasoning is masterfully adopted in the
editing. The fact that this way of thinking –
destruction as salvation – is music to the
ears of some people is as fascinating as it is
abhorrent.” (IDFA 2013)
„Ceea ce la început pare să fie o învinuire
legitimă a decadenţei culturale americane se dovedeşte a fi filmarea unui mani-
fest al extremei-drepte. Cartea ce sta la
baza scurtmetrajului este o retrospectivă
fictională a unei purificari entice globale «reuşite». Acest pseudo-documentar
adoptă o viziune similară. Un voice-over
demonic citeşte fragmente din carte, în
timp ce imagini abstracte alb-negru susţin
această perspectivă haotică şi plină de ură
asupra lumii. Documentarul continuă prin a
sugera că o societate a consumerismului și
obezității, a dependențelor și a dislocări ar
putea fi incubatorul unei astfel de mentalităţi. Lipsa de logică a raţionamentului
[rasist] este adoptată inteligent şi la nivel de
montaj. Faptul că acest mod de gândire –
distrugerea ca formă de salvare – rezonează
cu unii oameni este pe cât de fascinant, pe
atât de respingător.” (IDFA 2013)
THE WIDOW’S CRY
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES: BADANIMUS FILMS
Emiliano Minutelli
E: badanimusfilms@yahoo.co.uk
Emiliano Minutelli
E: badanimusfilms@yahoo.co.uk
30’, 2010, UK/ Italy
Director: EMILIANO MINUTELLI
CAST: Penelope
Granycome, Ingrid
Evans, Tasha Bertram
SCRIPTWRITER:
Emiliano Minutelli
CINEMATOGRAPHY:
Luis Eduardo Carreola
EDITING: Emiliano
Minutelli, Simon Modery
PRODUCER:
Emiliano Minutelli
PRODUCTION
COMPANY:
Badanimus Films
“The deeply atmospheric THE WIDOW’S CRY
is a film about ambiguous relationships, a
surrealistic depiction of a mourning process.
Brought together by the promise of a rich inheritance, four women, each married, at one
point in their lives, to the same man, share a
meal at their ex-husband’s funeral. Above the
mantelpiece, a ghostly landscape painting,
- made by the deceased himself, - inhabited
by spectral figures dressed in black, sets
the scene for a parallel narrative thread that
reunites the characters in a shared moment
of grief. Constantly surprising the viewer
with its ambiguous depiction of space and
characters, THE WIDOW’S CRY becomes an
uncanny challenge to the conventional narrative form.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„Straniul THE WIDOW’S CRY este un film
despre relaţii ambigue, o ilustrare suprarealistă a procesului doliului. Întâlnindu-se datorită
promisiunii unei moşteniri substanţiale,
patru femei, fiecare măritată la un moment
dat cu un acelaşi bărbat, iau masa împreună
la înmormântarea fostului soţ. Deasupra
şemineului, un tablou pictat de însuși bărbatul
decedat - un peisaj fantomatic, înţesat de
figuri spectrale îmbrăcate în negru, - devine
scena unui fir narativ paralel, care reuneşte personajele într-un moment de durere
împărtășită. Surprinzând spectatorul în mod
constant prin reprezentarea ambiguă a spaţiului şi a personajelor, THE WIDOW’S CRY este o
provocare stranie la adresa structurii narative
convenționale.” ( Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“Maybe it’s just an attempt to explore the
idea of duality, without following a rule,
without a precise construction, avoiding
answers, ignoring a hierarchy of themes.
The clash between inner and outer world,
death and life, one and more than one, one
and what else one can be, cry and laugh.
And possibly find an inevitable unity in all
this, a common place, a beefsteak. Is it?”
(EMILIANO MINUTELLI)
“The opening credits explain the premise of
the film: four women, ex-wives of the same
man, are called to share one last meal in
his honor, at his funeral. Lured there by the
promise of a substantial inheritance, for each
of them, this peculiar reunion becomes a
peek into their ex-husband’s life before and
after their own marriage, an awakening of regrets. The atmosphere is thick with mystery,
with ambiguous spatial relations, the women
often swapping and shifting places and roles.
The ghostly landscape painting, inhabited
by spectral figures in black, - a picture
hung above the mantelpiece, made by the
deceased himself, - becomes the scene for
a parallel narrative thread, reuniting the exwives in an enigmatic world of shared grief.”
„Poate că este doar o încercare de a explora ideea dualităţii, fără a urma neapărat o
regulă anume, fără o construcţie precisă,
evitând să dea răspunsuri, ignorând o
ierarhie a temelor. Contrastul dintre lumea
interioară şi cea exterioară, moarte şi viaţă,
individ şi grup, sine şi cum altfel ar putea fi
acest sine, plânset şi râset. Si poate găsirea unei unităţi inevitabile în toate acestea,
un punct comun, o friptura. Poate?” (EMILIANO MINUTELLI)
„Genericul de început prezintă premisele
filmului: patru femei, fostele soţii ale unui
acelaşi bărbat, sunt invitate să ia masa
– 51 –
FESTIVALS/AWARDS: Arcipelago International
Festival of Short Films and New Images, Rome 2010
împreună pentru o ultimă data la înmormântarea acestuia. Ademenite acolo de
promisiunea unei moşteniri generoase,
pentru fiecare dintre ele, această reuniune
bizară devine o vizitare neprevăzută a vieţii
soţului de dinainte şi de după mariajul
lor, o deşteptare a regretelor. Atmosfera
e încărcată de mister, cu relaţii spaţiale
ambigue, femeile făcând adesea schimb de
locuri şi de roluri. Un tablou atârnând deasupra șemineului, pictat de însuși bărbatul
decedat, înfăţişând un peisaj fantomatic şi
figuri spectrale îmbrăcate în negru, devine
scena unui fir narativ paralel, reunind
fostele soții într-o lume enigmatică a durerii
împărtășite.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
TOKYO GIANTS
FILM WEBSITE:
www.nicolasprovost.com/films/528
WORLD SALES:
Tim Van Laere Gallery
T: +32 32571417
E: info@timvallaeregallery.com
W: www.timvanlaeregallery.com
NICOLAS PROVOST
E: provost@online.no
23’, 2012, Belgium
Director: NICOLAS PROVOST
CAST: Johan Rooms,
Miet Warlop
CINEMATOGRAPHY:
Nicolas Provost
EDITING:
Nicolas Provost
SOUND: Nicolas Provost
PRODUCER:
Nicolas Provost
FESTIVALS/AWARDS: Tiger Awards for Short Film
Competition – Rotterdam International Film Festival
2013/ Oberhausen International Short Film Festival
2013/ Hamburg International Short Film Festival
2013/ Doclisboa 2013/ New Horizons International
Film Festival Poland 2013/ Special Mention – Tabor
International Film Festival 2013 etc.
– 52 –
PROVOST concludes PLOT POINT, his trilogy of subverted cinematic conventions,
with TOKYO GIANTS, a short film presented
in Oberhausen and Rotterdam in which the
man in the street becomes an accidental
film protagonist. Exposing the power of
cinematic illusion, PROVOST transforms
on-location footage of Tokyo’s citizens into
what seems like a Yakuza movie. Genre film
devices escalate the tension: meaningful
glances, emphatic music and surreptitious sound effects create an irresolvable
suspense and, with it, the film’s plot.
PROVOST încheie trilogia PLOT POINT, în
care subminează constant convenţiile
cinematografice, cu TOKYO GIANTS, un
scurtmetraj prezentat la Oberhausen şi
Rotterdam, în care trecătorii anonimi devin
protagonişti accidentali de film. Demascând
puterea iluziei cinematografice, PROVOST
transformă imaginile filmate în locaţie cu
cetăţenii oraşului Tokyo în ceea ce pare a fi
un film Yakuza. Tehnicile cinema-ului de gen
amplifică tensiunea: priviri cu subînţeles,
muzica dramatică şi efectele sonore conspirative creeză un suspans irezolvabil şi, în
consecinţă, firul narativ al filmului.
“TOKYO GIANTS is a cinematic X-ray of how
the deceitful nature of film language works.
An experiment in the terms of Kuleshov, this
short assembles an array of accidental actors
and settings and turns them into movie stars.
Shot from a distance, making use of zooms
to effectively observe without interfering,
the director captures the everyday life of the
streets of Tokyo. He then takes this myriad of
everyday scenes and people and assembles
them in a vast net of relationships, inventively
juxtaposing the footage with various sounds
and subtitles to create what seems to be a
veritable Yakuza movie. PROVOST taps into
our collective memory and uses the viewer’s
familiarity to genre films to expose how easily
we jump into conclusions - «Everything is
based on a misunderstanding» one of the
subtitles reads at a certain point. Moreover,
PROVOST shows how each movie adds to a
common thesaurus of its genre, influencing
how those before it are read and shaping the
way those after it will be perceived.” (Diana
„TOKYO GIANTS este o radiografie cinematografică a felului în care funcţionează
natura înşelătoare a limbajului filmic. Un
experiment după modelul lui Kuleshov, acest
scurtmetraj pune laolaltă un ansamblu de
actori accidentali şi îi transformă în staruri
de cinema. Filmat de la distanţă, folosind
zoom-uri pentru a observa atent, fără a interveni, regizorul surprinde viaţa de zi-cu-zi a
străzilor din Tokyo. Apoi transformă această
multitudine de scene cotidiene; le asamblează într-o reţea vastă de relaţii, suprapunând
într-un mod creativ imaginile cu subtitluri şi
sunete diverse pentru a crea ceea ce pare a fi
un veritabil film Yakuza. PROVOST sondează
memoria colectivă şi se foloseşte de familiaritatea spectatorului cu filmele de gen pentru
a dezvălui uşurinţa cu care tragem concluzii
pripite - «Totul se bazează pe o neînţelegere.» scrie într-unul dintre subtitluri. Mai mult
decât atât, PROVOST arată cum fiecare film
adaugă la moştenirea genului din care face
parte, influenţând modul în care cele de
dinainte sunt interpretate şi modelând felul
în care cele de după vor fi percepute.” (Diana
Special Program
QUINZAINE DES REALISATEURS
CANNES FILM FESTIVAL
With the support of
Cu sprijinul
WILD HAGGIS
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.osomeafuria.com/films/3/52/
WORLD SALES :
T: +351 252 646683 / F: +351 252 638027
W : www.curtas.pt/agencia
E: joaonicolau@yahoo.com
20’, 2013, Portugal/France
Director: JOÃO NICOLAU
CAST: Ana Sofia Ribeiro,
Isabel Portugal, Paulo
Duarte Ribeiro, Pedro
Leitão, Tomás Franco
SCRIPTWRITER:
João Nicolau
CINEMATOGRAPHY:
Mário Castanheira
ART DIRECTION:
Bruno Duarte
EDITING: João Nicolau,
Telmo Churro
SOUND: Vasco Pimentel
MUSIC: Eels,
Mariana Ricardo
PRODUCER: Luis
Urbano, Sandro Aguilar
Special Program | QUINZAINE DES REALISATEURS, CANNES Film Festival
– 54 –
FESTIVALS/AWARDS: Best Short Film Illy Prize
– Quinzaine des Réalisateurs Cannes 2013 /
Honorable Mention Curtinhas - Curtas Vila do Conde
International Film Festival 2013 / Sarajevo Film Festival
2013 / Milano Film Festival 2013 / Valdivia Film Festival
Chile 2013 / Festival Internacional de Curtas de Belo
Horizonte Brazil 2013 / Janela Internacional de Cinema
do Recife Brazil 2013 / Córtex – Festival de Curtas
Metragens de Sintra Portugal 2013 / Festival du Court
Métrage de Nice 2013
Winner of the Best Film Award at the DIRECTOR’S Fortnight Cannes 2013, WILD HAGGIS
conveys a playful and refreshing vision of
children’s imaginative power. A 10-year-old
boy faces, with the help of a magical forest
creature, the common challenges of a summer camp: games, pranks, winning the heart
of the girl he fancies or standing up to bullies.
By merging a humorous depiction of the
camp’s everyday life and the child’s fantasy
realm, JOÃO NICOLAU creates a charming
and candid modern fairy-tale.
Câștigător al premiului pentru cel mai bun
scurtmetraj în cadrul Quinzaine des Réalisateurs Cannes 2013, WILD HAGGIS redă o
viziune ludică și inedită asupra imaginarului
copiilor. Un băiat de 10 ani înfruntă, cu ajutorul unei creaturi magice a pădurii, toate
provocările obișnuite ale unei tabere de
vară: jocuri, farse, câștigarea inimii fetei iubite sau confruntarea cu gașca de băieți mai
mari și bătăuși. Îmbinând o reprezentare
plină de umor a vieții de zi cu zi a taberei, cu
tărâmul fantastic din imaginația băiatului,
JOÃO NICOLAU creează un basm modern
plin de farmec.
“The wild haggis is a mythical being that
exists in the shifting terrain situated between
childhood, ingenuity and popular superstition. It is, if we like, a collective exponentiation of imagination. Not being an expert,
I suspect cinema is practically the same.”
(JOÃO NICOLAU)
outside offers [him] peace and tranquility,
the inside is a place of constant struggle.
(...) While the little boy doesn’t socialize with
the other kids, the mysterious being seems
to give him the strength to meet the challenges camp life has in store for him. On the
one hand the supervisors seem to infantilize
the kids with oversimplified games and a
clownish attitude. On the other hand the protagonist has to face «grown-up» problems
like trying to get the attention of his crush
or defend himself against bullying teenage
boys.” (Sophie Charlotte Rieger – Nisimazine
Cannes 2013)
„«Wild haggis» este o creatură mitică ce
trăiește pe terenul alunecos situat între
copilărie, naivitate și superstiție. Este, dacă
vreți, o reprezentare exponențială a imaginarului colectiv. Fără să fiu un expert, cred
că și cinemaul este de fapt același lucru.”
(JOÃO NICOLAU)
„JOÃO NICOLAU starts with an almost fairy
tale like scene in which his hero discovers
a mysterious wild creature in the nocturnal
forest which becomes his – maybe imaginary
– friend.(...) While the hero feels a close connection to nature and its creatures, the summer camp activities are a bore to him.(...) the
„JOÃO NICOLAU începe cu o scenă ca de
basm în care eroul său descoperă într-o
noapte, în pădure, o creatură sălbatică
misterioasă, care devine prietenul lui - imaginar, poate.(...) În vreme ce eroul se simte
puternic legat de natură și de creaturile ei,
activitățile din tabăra de vară îl plictisesc
teribil.(...) Dacă exteriorul îi oferă pace
și liniște, spațiul taberei este o zonă de
conflict constant.(...) În vreme ce băiatul
nu socializează cu ceilalți copii, creatura
misterioasă pare să-i dea puterea de a face
față provocarilor cu care se întâlnește în
fiecare zi. Pe de-o parte, supraveghetorii par
să-i infantilizeze pe copii prin jocuri ultrasimplificate și atitudini de clovn. De partea
cealaltă, protagonistul trebuie să înfrunte
probleme de «oameni mari», cum ar fi să
atragă atenția fetei de care e îndrăgostit
sau să se apere de băieții mai mari bătăuși.”
(Sophie Charlotte Rieger – Nisimazine
Cannes 2013)
YOU CAN’T DO
EVERYTHING AT ONCE,
BUT YOU CAN LEAVE
EVERYTHING AT ONCE
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.terrainvague.ch/mankann.html
WORLD SALES
TERRAIN VAGUE
Marie-Elsa Sgualdo – director
T: +41/78/815 78 87
E: info@terrainvague.ch
W: www.terrainvague.ch
E: marieelsa.sgualdo@gmail.com
15’, 2013, Switzerland
Director: MARIE-ELSA SGUALDO
CAST: Julia Perazzinni
SCRIPTWRITER:
Marie-Elsa Sgualdo
EDITING:
Marie-Elsa Sgualdo
SOUND: Yanick Gerber
PRODUCER:
Marie-Elsa Sgualdo
PRODUCTION
COMPANY:
Terrain Vague
“Talking about the clash between the traditional notion of family and the individual
freedom, this touching diary-docufiction
blends personal memories with found
footage, to tell the story of a difficult childhood from the vantage point of adulthood.
At the border between reality and fiction,
the filmmaker transforms anonymous
archive material into a reflection of her
own past. The images of an idealized Switzerland, coming from the Swiss Television
archives, and the candid voice-over make,
by contrast, an even more unsettling story
of a girl growing up without a mother in
an oppressing family. Yet, the past doesn’t
manage to stifle the young soul, she
refuses to fit the standards imposed by
society and decides to live her life to the
fullest, on her own terms.” (Diana Mereoiu,
BIEFF 2013)
“Humbly following Pier Paolo Pasolini’s
footsteps in his «Notes Towards an African
Orestes», I wanted to shoot a location-diary
with film, in black and white, to tell Guerin
«one or two things about me». [...] Each
time a family meeting takes place with my
relatives, I can’t help but link what I observe
in our relationships to what I know about
our past: bits from a past that I wasn’t part
of, but that somehow stick with me. Little
by little, I started to discover a path towards
what was being held back from me but kept
on appearing in everything we did. The movie
was to revisit a moment of my family’s history, in a mix between fiction and reality.[...]
I found a Bolex and a piece of film and began
to film places connected to my past, asking
questions to those that had – consciously
or unconsciously – revealed certain secrets
to me. It was then that I found out about the
archives from the Swiss television. I started
watching old TV shows and found images
that gave a perfect illustration – better than
the pictures I had shot and the interviews
I had run myself – of those situations I was
told about. These pictures enabled me to
piece my past back together, thereby telling
the tale of everyday life in Switzerland back
in the days when it was not the watchmaking successful banking country it is today,
but a poor, harsh, farming, conservative and
deeply religious country that gave birth to the
children we are.” (MARIE-ELSA SGUALDO)
„Punând în discuție ciocnirea dintre noțiunea
tradițională de familie și libertatea individuală, acest emoționant jurnal docu-ficțional
creează un dialog între amintiri personale și
found footage, pentru a spune povestea unei
copilării dificile din punctul de vedere al maturitătii. La granița dintre realitate și ficțiune,
autoarea transformă materialul de arhivă
anonim într-o reflectare a propriului ei trecut.
Imaginile unei Elveții idealizate, provenind
din arhivele Televiziunii Naționale Elvețiene,
si voice-over-ul candid fac, prin contrast,
cu atât mai tulburătoare povestea fetei
„Urmând cu umilință pașii lui Pier Paolo
Pasolini în al său «Note către o orestiadă
africană», mi-am dorit să filmez un location-diary pe peliculă, în alb și negru, pentru
a-i spune lui Guérin «unul sau două lucruri
despre mine». [...]De fiecare dată când merg
la o reuniune a familiei mele, mi-e imposibil
să nu leg ce observ în relaţiile noastre de
ceea ce ştiu despre trecutul nostru: bucăţi
dintr-un trecut din care eu n-am făcut parte,
dar care cumva a rămas în mine. Puţin câte
crescute fără mamă într-o familie opresivă.
Trecutul însă nu reușește să distrugă spiritul
viu al tinerei, care refuză să se integreze în
standardele impuse de societate si decide
să-și trăiască viața la maxim, după propriile
reguli.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
puţin, am reuşit să descopăr o cale spre ceea
ce mi-a fost ascuns, deşi continua să apară în
tot ce făceam. Filmul ar fi trebuit să reviziteze
un moment din istoria familiei mele, într-un
amestec de ficțiune și realitate. [...] Am găsit
un Bolex și o nişte bucăți de peliculă și am început să filmez locuri legate de trecutul meu,
punând întrebări celor care – conștient sau
inconștient – îmi revelaseră anumite secrete.
Atunci am aflat despre arhivele Televiziunii
Elevețiene. Am început să urmăresc emisiuni
TV vechi și am găsit imagini care ilustrau
perfect - mai bine chiar decât imaginile pe
care eu însămi le filmasem și decât interviurile luate de mine – acele situații despre care
mi se vorbise. Aceste imagini mi-au permis
să îmi pun trecutul cap la cap, spunând
povestea vieții de zi cu din Elveția, pe vremea
în care nu era țara prosperă a ceasornicăriilor
și băncilor, ci țara săracă, aspră, de fermieri,
conservatoare și profund religioasă, care
a dat naștere copiilor care suntem astăzi.”
(MARIE-ELSA SGUALDO)
– 55 –
FESTIVALS/AWARDS: Quinzaine des Réalisateurs,
Cannes 2013/ Appelation Suisse Locarno 2013/ Curtas
Vila do Conde Film Festival 2013/ Shnit International
Short Film Festival Switzerland 2013/ Namur
International Film Festival Belgium 2013/ Encounters
Short Film and Animation Festival Bristol 2013 etc
SOLECITO
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
ARIZONA DISTRIBUTIONS
Guillame de Seille
E: guillaume@arizonafilms.net
T: +33 9 5452 5572
W: www.arizonafilms.net
E: papeto@contraviafilms.com.co
20’, 2013, Colombia/ France/ Denmark
Director: OSCAR RUIZ NAVIA
CAST: Camilla Llanos
Correa, Maicol Stiven
Quiñones González
SCRIPTWRITER:
Oscar Ruiz Navia
CINEMATOGRAPHY:
Oscar Ruiz Navia
EDITING:
Rodrigo Ramos E.
SOUND: Frédéric Théry,
Camilo Martínez
PRODUCER:
Tine Fischer, Diana
Bustamante Escobar,
Guillame de Seille,
Gerylee Polanco Uribe,
Oscar Ruiz Navia
PRODUCTION:
Contravia Films
– 56 –
FESTIVALS/AWARDS: Quinzaine des Réalisateurs
– Cannes International Film Festival 2013 / São
Paulo International Short Film Festival 2013 / Milano
International Film Festival 2013 / Biarritz International
Film Festival 2013/ Cali International Film Festival
2013/ Bogota International Film Festival 2013;
“The result of a chance encounter between
life and cinema, SOLECITO is the tender
story of two teenagers discovered by
RUIZ NAVIA during a casting. Their former
relationship and how it ended inspires
the director to stage their «would be»
reconciliation. Their contagious unspoiled
authenticity and youthful energy rubs off
on the camera, that radiates vitality as it
records their fictional renewed love. In this
refreshing instance of reality and cinema
influencing each other, the border between
fact and fiction is blurred. Casting footage becomes a documentary of the film’s
making, which in turn becomes the base of
the teenagers’ possible make-up.” (Diana
„O întâlnire fericită între viaţă și cinema,
SOLECITO spune emoționanta poveste a
doi adolescenţi pe care RUIZ NAVIA i-a
întâlnit în timpul unui casting. Relaţia lor
de dragoste şi felul în care s-a terminat l-au
inspirat pe regizor să pună în scenă posibila
lor împăcare. Autenticitatea și energia lor
sunt contagioase, chiar şi pentru aparatul
de filmat, care radiază vitalitate în surprinderea reînodării fictive a iubirii dintre ei. Un
caz inedit în care cinematograful şi viaţa se
influenţează reciproc, iar limita dintre real
şi ficţiune se estompează. Înregistrările de
la casting devin o documentare a procesului de realizare a filmului, acesta din urmă
devenind, la rândul său, punctul de plecare
al unei posibile împăcări a protagoniştilor.”
“A year ago, in the middle of a casting
process in several schools in Cali, looking
for actors for my feature film LOS HONGOS
(currently in postproduction), I came across
two very special individuals who told me a
story. I decided to start a project with them,
honestly, with no pretense other than to
explore some questions I had regarding
cinematic representation and the ambiguous pathway separating reality and fiction. I
was going through a turbulent time in my life
and the only way I knew to get through it was
by starting to direct a very austere project,
which I sensed could be filled with light.
SOLECITO is the result of some extremely
personal research with two adolescents.
The project received support from the artist
Olafur Eliasson and production support from
Tine Fischer, Diana Bustamante, Guillaume
de Seille and Gerylee Polanco, who have
come through for me every time I’ve showed
up on their doorsteps with proposals filmed
without a cent. I may not have had any
money, but I had «an idea in my head and a
camera in hand».” (OSCAR RUIZ NAVIA)
„Acum un an, în plin proces de casting pentru lungmetrajul meu LOS HONGOS (acum
în postproducţie), căutând actori prin
diferite şcoli din Cali, am întâlnit doi oameni
foarte speciali care mi-au spus povestea lor.
Am decis să încep un proiect cu ei, sincer,
fără nici un alt scop decât acela de a explora câteva dintre întrebările pe care le aveam
în acel moment în legatură cu reprezentarea
cinematografică şi limita ambiguă dintre
realitate şi ficţiune. Treceam printr-o perioadă dificilă a vieţii mele şi singurul mod de
a face faţă a fost să regizez un proiect foarte
auster, care simţeam că poate să aducă
ceva lumină în viaţa mea. SOLECITO este
rezultatul unei perioade de documentare
foarte personale alături de doi adolescenţi.
Proiectul a fost susţinut de artistul Olafur
Eliasson şi, pe partea de producţie, de Tine
Fischer, Diana Bustamante, Guillaume de
Seille şi Gerylee Polanco care au fost alături
de mine de fiecare dată când am apărut la
ușa lor cu vreo propunere filmată cu buget
zero. Chiar dacă nu am avut niciun ban în
buzunar, am avut «o idee în cap şi o cameră
în mână».” (OSCAR RUIZ NAVIA)
SHADOW OF
A CLOUD
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
HI FILM PRODUCTIONS
E: office@hifilm.ro
T: +4021 252 48 67
W: www.hifilm.ro
E: radujude@yahoo.com
30’, 2013, Romania
Director: RADU JUDE
CAST: Alexandru Dabija,
Şerban Pavlu, Mihaela
Sîrbu, Gabriel Spahiu
SCRIPTWRITER:
Radu Jude,
Florin Lăzărescu
CINEMATOGRAPHY:
Marius Panduru
EDITING:
Cătălin Cristuţiu
SOUND: Dana Bunescu
PRODUCER:
Ada Solomon
PRODUCTION: Hi Film
“RADU JUDE delivers his usual mix of gritty
realism and humorous satire with SHADOW
OF A CLOUD, awarded the Heart of Sarajevo
for Best Short Film 2013. The story revolves
around Father Florescu, as he is summoned
to a dying young mother’s bedside to say a
last prayer. Going beyond the stereotypes,
priesthood is shown at the intersection
between clerking and divinity, in the difficult
position of delivering miracles to people
who only half-heartedly believe. With a
narrative that defies classical storytelling,
SHADOW OF A CLOUD is a complex film
that explores the trials and tribulations of
man faced with his own finitude.” (Diana
„RADU JUDE revine cu amestecul său
obișnuit de realism și satiră plină de umor,
în O UMBRĂ DE NOR, distins cu Premiul
Heart of Sarajevo pentru cel mai bun
scurtmetraj 2013. Povestea îl urmărește
pe Părintele Florescu, chemat la căpătâiul
unei tinere mame muribunde, să-i spună
o ultimă rugăciune. Negând stereotipurile,
preoţia este descrisă la intersecţia dintre divinitate si derizoriul funcţionăresc al slujbei,
în poziţia ingrată de a face să se întâmple
miracole pentru oameni care cred doar cu
jumătate de inimă. O poveste ce sfidează
structura narativă clasică, O UMBRĂ DE
NOR este un film complex, ce explorează
greutăţile şi frământările ființei umane
confruntate cu propria finitudine.” ( Diana
“SHADOW OF A CLOUD is also a movie about
the body, about man’s relation to his own
physicality, its impermanence and degradation. The theme of death frequently resurfaced in my life and it coincided with the time
when I read the complete works of Chekov;
this theme appears very frequently in his
work, but also the character of the priest,
met with awkward situations in everyday life.
Then there were the phone conversations
with Florin Lăzărescu and we came up with
the idea of a minister who says a final prayer.
After that, we interviewed some clerics and
that is how we heard about this situation,
more or less as it is shown in the film. It’s a
sort of exorcism for me and for Alexandru
Dabija, of the fear and obsession with death.
It’s constantly on my mind. Camus began
«The Myth of Sisyphus» by saying that deciding whether or not life deserves to be lived is
the most important question of all; it’s true,
the most important issue is how you relate
to death. Depending on how you answer
this, you can carry on living, I believe… These
past few years I’ve been discovering the
silver lining of dying one day, the fact that it
gives you a sort of freedom: not to be afraid
of everyday things because one day you will
die, so then what’s the point in worrying over
anxiety, embarrassment, fears, scruples?”
(RADU JUDE, Cinemagia Interview)
„O UMBRĂ DE NOR e un film şi despre
corp, despre relaţia omului cu corpul, cu
finitudinea şi cu degradarea corporală.
Tema morţii mă tot vizita, şi ea s-a întâlnit
cu perioada când am citit Cehov integral;
şi la el apare foarte des tema asta, dar şi
personajul preotului, pus în situaţii penibile
în viaţa cotidiană. Apoi au fost conversaţiile
telefonice cu Florin Lăzărescu şi s-a ajuns
la ideea unui film despre un preot care
spune o ultimă rugăciune. Apoi am vorbit
– 57 –
FESTIVALS/AWARDS: Quinzaine des Réalisateurs
- Cannes 2013 / Heart of Sarajevo for Best Short Film Sarajevo Film Festival 2013/ Romanian Days Award for
Best Romanian Short - Transilvania International Film
Festival 2013
cu nişte preoţi, şi aşa am auzit, mai mult
sau mai puţin, de situaţia din film. E un
fel de exorcizare, şi pentru mine şi pentru
Alexandru Dabija, a fricii şi a obsesiei morţii.
E o preocupare constantă în mintea mea.
Camus începea «Mitul lui Sisif» cu: «a hotărî
dacă viaţa merită sau nu trăită e cea mai
importantă întrebare»; într-adevăr, cea mai
importantă întrebare e legată de raportarea
la moarte. După felul în care îţi rezolvi problema asta poţi trăi mai departe, cred... În
ultimii ani descopăr partea mişto din faptul
că o să mori într-o zi, faptul că-ţi dă un soi
de libertate: să nu-ţi fie frică de chestii din
viaţă pentru că într-o zi o să mori, şi atunci
ce sens are să-ţi mai baţi capul cu frici, jene,
spaime, scrupule?” (RADU JUDE, interviu
Cinemagia )
Special Program
IDFA INTERNATIONAL
DOCUMENTARY FESTIVAL
AMSTERDAM
With the support of
Cu sprijinul
A STORY FOR THE MODLINS
FILM WEBSITE:
www.astoryforthemodlins.com
WORLD SALES:
DOK FILMS
Sergio Oksman
E: soksman@gmail.com
W: www.dokfilms.es
SERGIO OKSMAN
E: soksman@gmail.com
26’, 2012, Spain
director: SERGIO OKSMAN
CAST: Elmer, Margaret
and Nelson Modlin
SCRIPTWRITER: Carlos
Muguiro, Emilo Tomé,
Sergio Oksman
CINEMATOGRAPHY:
Migue Amoedo
EDITING: Fernando
Franco, Sergio Oksman
SOUND: Carlos Bonmatí
PRODUCER:
Sergio Oksman
PRODUCTION:
Dok Films
Special Program | IDFA INTERNATIONAL DOCUMENTARY FESTIVAL AMSTERDAM
– 60 –
Documentary Festival Amsterdam - Paradocs 2012/
Grand Prix & Audience Award – Clermont Ferrand
2012/ Best Short Documentary - Goya Awards 2013
/ Best Short Documentary Film - Karlovy Vary 2012/
Oberhausen 2013/ Sundance 2012/ Viennale 2012/
Great Prize Cidade de Vila do Conde - Curtas Vila do
Conde Film Festival 2012/ Sarajevo Film Festival 2013/
Best Short Film - “Avant-garde and genre” section BAFICI 2013, more than 40 awards and over 100 film
festivals selections
At the border between fiction and documentary, A STORY FOR THE MODLINS, the audience sweetheart and winner of the Grand Prix
at Clermont Ferrand 2012, tells the eccentric
and touching story of Elmer Modlin. You
probably never heard of him and it’s no wonder – the climax of his acting career was a few
seconds as an extra in Polanski’s ROSEMARY’S
BABY. His creative life full of frustrations,
amounting to a heap of photos, letters and
videotapes left in the dumpster, accidentally
lands in the hands of OSKMAN, who pieces
them together to reconstruct his story. An
impressive sample of creative repurposing of
found footage, the film reveals human life as a
concoction of chance, passion and hard work
in unknown proportions, with questions of
destiny and free-will inevitably arising.
La graniţa dintre documentar şi ficţiune,
A STORY FOR THE MODLINS, preferatul
publicului și câştigătorul Marelui Premiu la
Clermont Ferrand 2012, spune excentrica
și emoționanta poveste a lui Elmer Modlin.
Probabil n-aţi auzit niciodată de el şi nu e
de mirare – punctul culminant al carierei
sale de actor a fost apariţia ca figurant în
COPILUL LUI ROSEMARY de Polanski. Viaţa
lui creativă plină de frustrări, redusă la
un maldăr de fotografii, scrisori si casete
video lăsate la gunoi, cade în mâinile lui
OSKMAN, care îi reconstituie povestea. De o
debordantă creativitate în utilizarea foundfootage-ului, filmul surprinde viaţa ca pe
un amestec de şansă, pasiune şi muncă, în
proporţii necunoscute, ridicând inevitabil
întrebări despre destin şi liber arbitru.
“One day, hundreds of photographs, letters
and other intimate objects turned up next
to a garbage container in a narrow street
in downtown Madrid. Everything belonged
to the same family, the Modlins. Father,
mother and son were dead. Now their story
became fragmented pieces lying on the floor
like a jigsaw puzzle. Some time later, just by
chance, they fell into my hands, the hands of
a stranger, who would piece them together
just as he pleased. From the beginning we
accepted that in order to piece together the
material, we would have to employ some
tools from fiction. Our intention was to create an idea of who the Modlins ‘might’ have
been.” (SERGIO OKSMAN)
unei anume familii Modlin. Tatăl, mama şi
fiul erau morţi deja. Din povestea lor nu au
mai rămas decât nişte fragmente împrăştiate pe ciment, asemeni pieselor unui puzzle.
Ceva timp mai târziu, din pură întâmplare,
au ajuns la mine, în mâinile unui străin, care
avea să le pună laolaltă după bunul plac.
De la început am acceptat faptul că, pentru
a putea pune cap la cap materialul, va fi
nevoie să folosim anumite practici din filmul
de ficţiune. Intenţia noastră a fost să creăm
o variantă a ceea ce familia Modlin ‘ar fi
putut’ fi.” (SERGIO OKSMAN)
„Într-o zi, sute de fotografii, scrisori şi alte
obiecte personale au fost aruncate lângă un
coş de gunoi, pe o stradă îngustă din centrul
Madridului. Toate acele lucruri aparţineau
“OKSMAN puts his sparse material (which
includes a letter from the artist to her highly
manipulated son) to effective use: the blackand-white photos, taken over a period of several years from the same spot in the Spanish
apartment, tell of Margaret’s neurotic artistic
mood swings, her son’s submissiveness
and her husband’s worship. The pièce de
resistance is a VHS tape recorded by a visitor.
She films the couple as they show her around
their home, strewn with impressive works
of art. These are the last images of a life of
promise unfulfilled. (IDFA 2013)
„OKSMAN foloseşte într-un mod foarte
eficient puţinele materiale de care dispune
(printre care şi o scrisoare din partea soţiei
manipulatoare către fiul său): fotografiile
alb-negru, făcute din aceeaşi poziţie a
apartamentului spaniol al familiei, de-a
lungul mai multor ani, dezvăluie nevrozele
artistice ale lui Margaret, supunerea fiului şi
adoraţia soţului. Piesa de rezistenţă este o
casetă VHS filmată de un oaspete al familiei
Modlin. Aceasta îi arată pe cei doi soţi
făcând un tur al casei, decorate cu operele
lor impresionante de artă. Acestea sunt ultimele imagini ale unei vieţi pline de speranţe
neîmplinite.” (IDFA 2013)
ORDER OF SERVICE
With the support of
Cu sprijinul
9’, 2012, The Netherlands
Director: HENK OTTE
FILM WEBSITE:
www.filmbank.nl/film/4220
WORLD SALES:
EYE FILM INSTITUTE
T: 020 - 7582362 (direct)
W: www.eyefilm.nl
HENK OTTE
E: ottehenk@gmail.com
CINEMATOGRAPHY:
Henk Otte
EDITING: Henk Otte
PRODUCER: Henk Otte
“Growing up in the bosom of the Reformed
Church, a rigid environment with a clearlydefined, inflexible idea about life and how it
should to be lived, with the unsettling ORDER
OF SERVICE, OTTE seems to try to exorcise
the traces left by this past. World premiered
at IDFA PARADOCS, this film is a split screen
compilation of nine different religious
ceremonies projected simultaneously. This
collage of hypnotic synchronicity becomes
a strange automated «choreography», the
priests’ gestures, intonation are repeated
with mechanical precision. Even if it loses its
immediate meaning, the ritual has a powerful
subconscious effect, creating a visceral sensation of rigidity and mortification.” ( Diana
„Crescând în sânul Bisericii Reformate,
un mediu rigid cu o idee foarte clar-definită, inflexibilă asupra vieţii şi a felului în
care trebuie trăită, OTTE pare să încerce,
în neliniștitorul ORDER OF SERVICE, să
exorcizeze urmele acestui trecut. Prezentat
în premieră la IDFA PARADOCS, filmul este
o compilaţie split screen a nouă ceremonii
religioase diferite, proiectate simultan.
Acest colaj de o sincronicitate hipnotică
devine o stranie coregrafie automatizată,
gesturile, intonaţia preoţilor se repetă cu
precizie mecanică. Chiar dacă îşi pierde
sensul imediat, ritualul are un puternic
efect subconştient, transmitând o viscerală
senzație de rigiditate și mortificare.” (Diana
“The Dutch reformed church was very prominent in my early life. Every Sunday I visited
both offered services. The content mostly
eluded me, but the regularity and severity remained. In the 16th century the reformation
takes place in Western Europe. The reformed
church that arises from this reformation
holds on tight to sober traditions, rituals and
dogmas. It has developed into an institute
that forms believing into organized religion,
that specifies how Christianity should be experienced. This film is built up from internetbroadcasts of services of the Hervormde
Kerk of Spakenburg Noord.” (HENK OTTE)
În secolul al XVI-lea a avut loc Reforma în
Europa de Vest. Biserica Reformată apărută
în urma acestui proces ţine foarte mult la
tradițiile, ritualurile şi dogmele sale austere.
În timp a ajuns să fie o instituţie care transformă credinţa în religie organizată, dictând
termenii în care ar trebui trăită experiența
creștină. Acest film este realizat din transmisii on-line ale slujbelor de la Hervormde
Kerk din Spakenburg Noord.” (HENK OTTE)
„Biserica Protestantă Olandeză a fost
foarte importantă în prima parte a vieţii
mele. În fiecare duminică mergeam la
ambele slujbe ţinute de pastor. Conţinutul
acestor slujbe îmi rămânea de neînţeles în
mare parte, dar regularitatea şi severitatea
acestora au persistat.
“Every Sunday, the pastor takes his position and starts the service. A fixed video
camera takes footage of him doing the same
eye movements in the same moments. The
author, HENK OTTE, has used the video and
reproduced it on a screen split into nine
parts, creating a visual experiment that’s part
of an art project around the Dutch Protestant
Church. Through the unsynchronized and
staggered audio and visuals on nine screens,
one realises the instinctive perception and
– 61 –
Documentary Film Festival Amsterdam 2012/
Rotterdam International Film Festival 2012/ New
Horizons International Film Festival 2012/ Milano Film
Festival 2012
childlike ritualism of a religious service,
where unity dominates individual elements,
making them indistinguishable.” (Carla Vulpiani, Milano Film Festival)
„În fiecare duminică, pastorul se asază la
locul său şi începe slujba. O cameră video
fixă îl înregistrează cum, slujbă de slujbă,
face aceleaşi şi aceleaşi mişcări, de fiecare
data în acelaşi moment. Regizorul, HENK
OTTE, proiectează aceste înregistrări pe un
ecran împărţit în nouă cadre, creând astfel
un experiment vizual, parte dintr-un proiect
artistic despre Biserica Protestantă Olandeză. Sunetul și imaginile asincrone și decalate
ale celor nouă ecrane evidenţiază percepţia
instinctivă şi ritualismul copilăresc al unei
ceremonii religioase, în care impresia de
unitate domină elementele individuale,
făcându-le imposibil de distins.” (Carla
Vulpiani, Milano Film Festival)
N’ÊTRE
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE: www.olfabenali.com
WORLD SALES:
OLFA BEN ALI
E: info@olfabenali.com
W: www.olfabenali.com
E: info@olfabenali.com
Director: OLFA BEN ALI
SCRIPTWRITER:
Olfa Ben Ali
CINEMATOGRAPHY:
Olfa Ben Ali
EDITING: Olfa Ben Ali
SOUND: Olfa Ben Ali ,
Rick Haring
MUSIC: Jessica Dill
PRODUCER: Olfa Ben Ali
PRODUCTION
COMPANY: Olfa Ben Ali
– 62 –
FESTIVALS/AWARDS: Special Mention – Netherlands
Film Festival 2012 / IDFA International Documentary
Film Festival Amsterdam – Paradocs 2012 / Impakt
Film Festival Netherlands 2012 / Festival International
de Films de Femmes France 2013 / Norrköping Film
Festival Sweden 2013
World premiered at IDFA Paradocs 2012,
N’ÊTRE is a stylistic experiment on the border
between documentary and personal diary.
OLFA BEN ALI revisits with warmth and poetic
sensibility her childhood neighborhood from
Toulouse. By blending contrasting images of
a grey overcrowded apartment block, with
affectionate recorded conversations with
her mother, she takes up the challenge of
speaking about ethnic and individual identity.
“Our idea of «home» might be nothing more
than a cherished memory, and even though
we always feel it flowing inside us, trying to
define is like catching a flame. Olfa Ben Ali
probably described it best in her film: «Childhood is like the air in a bubble of strawberry
flavored bubble gum».” (Max Urai, Impakt
Film Festival 2012)
Prezentat în premieră la IDFA Paradocs 2012,
N’ÊTRE este un experiment stilistic la granița
dintre documentar și jurnal personal. OLFA
BEN ALI revizitează cu sensibilitate poetică și
căldură cartierul din Touluse în care a copilărit. Alăturând în contrapunct imagini cu un
bloc de locuințe gri unor conversații afectuoase înregistrate cu mama sa, regizoarea răspunde provocării de a vorbi despre identitatea
etnică și individuală. „Noțiunea noastră de
«acasă» ar putea să nu fie nimic mai mult decât o amintire scumpă și, chiar dacă simțim
cum plutește în noi, a încerca să o definești e
ca și cum a-i încerca să prinzi o flacără. OLFA
BEN ALI a descris-o poate cel mai bine în film:
«Copilăria e ca aerul dintr-un balon de gumă
de mestecat cu aromă de căpșuni».”
(Max Urai, Impakt Film Festival 2012)
“In France, the word «banlieue» often evokes
thoughts of bleakness, poverty and crime. In
N’ÊTRE, however, Olfa Ben Ali looks back
with nostalgia on her youth in La Reynerie, a
1960s urban expansion project just outside
the city of Toulouse. The discreetly filmed
images of the rigid, modernist high-rise
buildings contrast sharply with the intimate
soundtrack, a combination of dreamy sound
design and personal memories. BEN ALI
remembers how, as a little girl, she used
to associate everything with God. Not just
the trees and the flowers in the green areas
below, but the concrete buildings, too. This
was because her mother had taught her that
He was everywhere and He saw everything.
We also hear her mother, looking back on
her own past. In this way, N’ÊTRE paints a
warm and subtle portrait of the individual
lives behind the austere, uniform façades.”
(IDFA Paradocs)
„În Franța cuvântul «suburbie» evocă adesea ideea de zonă dezolantă, sărăcie și criminalitate. În N’ÊTRE însă, OLFA BEN ALI își
privește înapoi cu nostalgie adolescența din
La Reynerie, un proiect de extindere urbană
din anii ’60, la marginea Toulouse-ului. Imaginile filmate cu discreție ale unor blocuriturn moderniste și rigide contrastează tăios
cu soundtrack-ul intim, o combinație de
sound-design oniric și amintiri personale.
BEN ALI își amintește cum atunci când era
mică obișnuia să asocieze totul cu Dumnezeu. Nu doar copacii și florile din zonele verzi din fața blocului, ci și clădirile de beton.
Făcea asta pentru că mama ei o învățase
că El este omniprezent și că vede totul. De
asemenea, o auzim pe mamă, amintindu-și
de propriul trecut. Astfel, N’ÊTRE zugrăvește
un portret afectuos și subtil al vieților individuale, trăite în spatele fațadelor austere și
uniforme. ” (IDFA Paradocs)
With the support of
Cu sprijinul
20’, 2012, Belgium
Directors: Sarah Vanagt / Katrien Vermeire
FILM’S WEBSITE:
www.katrienvermeire.com/the-wave
WORLD SALES:
Argos, Centre for Art and Media
Laurence Alary - Distribution
T: +32 2 229 00 03
E: distribution@argosarts.org
W: www.argosarts.org
E: info@katrienvermeire.com
E: sarah@vanagt.com
SCRIPTWRITERS: Sarah
Vanagt,
Katrien Vermeire
CINEMATOGRAPHY:
Katrien Vermeire
EDITING: Inneke Van
Waeyenberghe
SOUND: Larry Sider,
Gary Sanctuary
PRODUCER:
Sarah Vanagt,
Katrien Vermeire
PRODUCTION
COMPANY: Balthasar,
Michigan Films
FESTIVALS/AWARDS: Locarno Film Festival 2012
/ IDFA International Documentary Film Festival
Amsterdam – Paradocs 2012 / International
Independent Film Festival IndieLisboa 2013 / Biennale
of Sydney 2012 / Rencontres Internationales Paris/
Madrid/Berlin 2012 / Centre Pompidou Paris 2013 /
EMAF Osnabrück Germany 2013 / Kasseler Dokfest
Germany 2012 / Watch Docs Festival Poland 2012 /
Courtisane Festival Belgium 2013
Screened at Locarno and IDFA Paradocs, THE
WAVE sets in motion the archeological gaze
of the viewer: a mass grave from the Spanish
Civil War opens and closes itself, unraveling
a macabre secret. Consisting in 9000 photos
and time-lapse recordings, this experimental documentary calls for the collective
remembrance of fascist 20th century mass
executions. A camera placed above the grave
captures the progressive discoveries of an
unseen archeological crew. In the middle of a
wasteland, human remains appear, then
mysteriously disappear, as if blown by a
strong wind, that removed the sand and
uncovered death.
Proiectat la Locarno și IDFA Paradocs, THE
WAVE activează privirea arheologică a spectatorului : o groapă comună din timpul Războiului
Civil din Spania se deschide și se închide de la
sine, dezvăluind un secret macabru. Alcătuit
din 9000 de fotografii și înregistrări în timelapse, acest documentar experimental face
apel la o rememorare colectivă a execuțiilor
fasciste în masă din sec. 20. O cameră plasată
deasupra mormântului surprinde descoperirile
progresive ale unei echipe nevăzute de arheologi. În mijlocul pustietății, rămășițe umane
apar și dispar în mod misterios, ca și când ar
fi fost luate de un vânt puternic, care a dat la o
parte nisipul și a scos la iveală moartea.
“Red earth is being dug up - we hear the
excavator before we see it. The landscape
also reveals itself only hesitantly. When the
clouds finally roll back, we see a sparsely
vegetated valley of that same red color, and
a river meandering through it. Off-screen,
a woman voices her concern: they’re supposed to be buried there, but what if they
can’t find them? We see the result of the
digging in time-lapse images (frames shot
at a fixed interval, creating a sped-up effect when played back). We never see any
people, but it soon becomes clear that the
digging is now being done manually. And
then the first shoe appears, followed by a
lower leg, a bone sticking out of the shoe.
After a while, it’s obvious that it’s not just
one person who’s buried here. Something
horrible has happened in this place. Cut to
a long shot of the valley. How could you find
anyone buried here so long ago, in this vast,
empty space?” (IDFA Paradocs)
„Zgura e în curs de a fi dezgropată – auzim
excavatorul înainte de a-l vedea. Peisajul se
arată și el cu nehotărâre. Când în final norii
se dispersează, vedem o vale cu vegetație
roșiatică rară și un râu croindu-și drumul
prin ea. Din afara cadrului, o femeie își
împărtășește îngrijorarea : se presupune
că sunt îngropați acolo, dar dacă nu pot fi
găsiți ? Vedem rezultatul săpăturilor prin
imagini în time-lapse (cadre filmate la
interval regulat, care dau un efect accelerat
atunci când sunt derulate la viteză normală). Nu vedem niciodată oameni, dar curând
devine destul de clar că săpăturile sunt
făcute acum manual. Primul pantof apare,
urmat de un picior și de un os care iese din
pantof. După o vreme, devine evident faptul
că aici sunt îngropați mai mulți oameni.
Ceva îngrozitor s-a întâmplat în locul acesta. Se taie la un cadru general al văii. Cum
ai putea găsi pe cineva aici, îngropat cu atât
de multă vreme în urmă, în acest spațiu
vast?” (IDFA Paradocs)
“THE WAVE becomes a medium that can
accommodate histories that need the shelter
of darkness, the transformation into legend
or fantasy, the density of images or even the
wordless space of sensory memory, to become tangible.” (Anke Bangma – Contemporary Art Curator, Tropenuseum Amsterdam)
„THE WAVE devine un medium care poate
să găzduiască istoriile care au nevoie de
adăpostul întunericului, de transformarea în
legendă sau basm, de densitatea imaginilor
sau chiar de spațiul fără cuvinte al memoriei senzoriale, pentru a deveni tangibile.”
(Anke Bangma – Contemporary Art Curator,
Tropenuseum Amsterdam)
– 63 –
THE WAVE
EMPIRE: MIGRANTS
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.empireproject.eu
WORLD SALES:
Eline Jongsma, Kel O’Neill
E: elinejongsma@gmail.com
W: www.keloneill.com
E: elinejongsma@gmail.com
E: keloneill@gmail.com
Directors: Eline Jongsma/ Kel O’Neill
SCRIPTWRITERS:
Eline Jongsma,
Kel O’Neill
CINEMATOGRAPHY:
Eline Jongsma,
Kel O’Neill
EDITING:
Eline Jongsma,
Kel O’Neill
SOUND:
Quentin Chiappetta
PRODUCER:
Eline Jongsma
PRODUCTION
COMPANY:
Eline Jongsma,
Kel O’Neill
Documentary Film Festival Amsterdam - Paradocs
2012 / New York Film Festival 2013
– 64 –
“Part of a larger cross-media research project
in progress, EMPIRE: MIGRANTS is an experimental documentary that explores, through
a multi-split screen, the controversial historical time frame of colonialism and slave trade,
which have influenced the present lives of
some communities from Ghana, Suriname
and Brazil. A nuanced visual essay on the
relation between ethnicity, uprooting and
relocating, that brings together contradictory
perspectives on the effects of Dutch colonialism. Positively reviewed by magazines such
as Variety or VICE, the film is a provocative
mix of documentary, visual art and journalism.” (Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
„Parte dintr-un proiect cross-media mai
amplu aflat încă in plină desfășurare, EMPIRE:
MIGRANTS este un documentar experimental
ce investighează, printr-un ecran triptic, o
perioadă controversată a istoriei, colonialismul
și comerțul cu sclavi, care influențează încă
viețile din prezent ale unor comunități din Ghana, Surinam și Brazilia. Un eseu vizual nuanțat
despre relația dintre etnicitate, dezrădăcinare
și relocare, ce aduce laolaltă perspective
contradictorii despre efectele colonialismului
olandez. Bucurându-se de atenția unor reviste
precum Variety sau VICE, filmul este un mix
provocator de documentar, artă vizuală și
jurnalism.” ( Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
“We started making Empire because we
wanted to explore how events and decisions
from the past continue to reverberate into
the present. We chose what we thought was
a small target area for our research—Dutch
corporate-colonialism—and went from
there. Over time, Empire has become a
case study of the long-term, human-scaled
impact of global capitalism and a catalogue
of intangible cultural heritage.” (ELINE
JONGSMA & KEL O’NEILL)
“Shot in ten countries over four years by
the Dutch-American filmmaking team
Eline Jongsma & Kel O’Neill, Empire
employs a broad range of storytelling
techniques—including nonfiction filmmaking, multi-channel video projection, and
experience design—to unearth the contemporary aftershocks of the world’s first brush
with global capitalism. By turns epic and
intimate in its approach, Empire explores
the ways in which the conditions of past
continue to define our lives in the present.”
(Hal Siegel)
„Am început să lucrăm la EMPIRE pentru că
voiam să explorăm felul în care evenimente
sau decizii din trecut continuă să reverbereze în prezent. Am ales ceea ce credeam
că este o țintă restrânsă pentru cercetare
– colonialismul corporatist olandez - și am
plecat de acolo. În timp, EMPIRE a devenit
un studiu de caz asupra impactului de lungă
durată al capitalismului global la nivel uman
și un catalog al unei moșteniri culturale intangibile.” (ELINE JONGSMA & KEL O’NEILL)
„Filmat în peste 10 țări în decursul a 4 ani
de duo-ul de cineaști olandez-american
Eline Jongsma & Kel O’Neill, EMPIRE
folosește o gamă largă de tehnici de storytelling – filmarea de tip non-ficțiune,
proiecția video multi-channel și experience design-ul – pentru a dezgropa urmele seismice contemporane ale primului impact al lumii cu capitalismul global.
Pe rând epic și intim ca abordare, EMPIRE
explorează modurile în care situațiile din
trecut continuă să ne definească viețile
din prezent.” (Hal Siegel)
“Hovering around 10 minutes apiece, the
uninflected loops don’t need to press the
points of the complex human narratives they
unearth, each of which short-circuits one’s
usual conceptions of a history long laid to
rest. These deceptively calm sketches are
micro-portraits of hate, hope, and everything
in between.” (Film Comment Magazine)
„Având în jur de 10 minute fiecare, loop-urile nemodificate nu au nevoie să accentueze
punctele tari ale poveștilor umane complexe pe care le dezgroapă, toate scurtcircuitând ideile noastre preconcepute despre
istoria demult încheiată. Aceste schițe,
calme doar în aparență, sunt micro-portrete
ale urii, ale speranței și a tot ceea ce se află
între ele.” (Film Comment Magazine)
Special Program
INTERNATIONAL SHORT FILM
FESTIVAL OBERHAUSEN
With the support of
Cu sprijinul
NATION ESTATE
With the support of
Cu sprijinul
9’, 2012, Denmark / Palestine
Director: LARISSA SANSOUR
FILM WEBSITE:
www.larissasansour.com/nation_estate.html
WORLD SALES:
MEC FILM
Irit Neidhardt
T: 49-30-66766700
E: info@mecfilm.de
W: www.mecfilm.de
Larissa Sansour
E: info@larissasansour.com
CAST: Larissa Sansour,
Leila Sansour,
Maxim Sansour
SCRIPTWRITER:
Søren Lind
CINEMATOGRAPHY:
Jesper Toffner
EDITING: William
Dybeck Sorensen
SOUND:
Roar Skau Olsen
PRODUCER: William
Dybeck Sorensen
PRODUCTION: Beofilm
Productions ApS
FESTIVALS/AWARDS: Prize of the Ecumenical Jury
– Oberhausen International Short Film Festival 2013/
Rotterdam International Film Festival 2013/ Best Short
Film of the Critics Jury - International Festival of Arab
Cinemas Marseille 2013/ International Oriental Film
Festival Geneva 2013 etc
Special Program | INTERNATIONAL SHORT FILM FESTIVAL OBERHAUSEN
– 66 –
Winner of the Ecumenical Jury Prize at
Oberhausen, NATION ESTATE, a SF dystopia
masquerading as utopia, offers a humorous and witty resolution of the Middle East
conflict: the entire Palestinian population
lives in a single, colossal skyscraper. To
make its inhabitants feel like home, each
city has its own floor: Jerusalem is on the
third, Ramalah on the fourth, etc., while the
lobbies re-enact iconic landmarks, like the
Bethlehem Church of the Nativity. Intercity
trips previously marred by checkpoints are
now just a brief elevator trip. With its glossy
mixture of CGI, live actors and an arabesque
electronica soundtrack, the film is a visual
delight, which offers a surprising vision of
a possible future for the Palestinian nation,
forced to build upwards due to political and
geographical constraints.
Distins cu Premiul Juriului Ecumenic la
Oberhausen, NATION ESTATE, o distopie
SF ascunsă sub masca unei utopii, oferă
o soluție inteligentă şi plină de umor a
conflictului din Orientul Mijlociu: întreaga
populaţie palestiniană este mutată într-un
singur zgârie-nori colosal. Ca locuitorii sa
se simtă ca acasă, la fiecare etaj se află
câte un oraş: la trei e Ierusalimul, la patru
Ramalah, etc., iar holurile reconstituie locuri
faimoase, ca Biserica Nasterii Domnului din
Betleem. Călătoriile de la un oraș la altul,
altădată atât de dificile din cauza punctelor
de control, se pot face acum cu liftul. Cu
amestecul său glossy de CGI, actori live şi
muzică electronică arabă, filmul este un deliciu vizual, ce oferă o viziune surprinzătoare
a unui posibil viitor al națiunii palestiniene,
forțate să construiască pe verticală, din
cauza constrângerilor politice si geografice.
“In several projects over the past years, I
have explored not only the sci-fi genre, but
also the comic book superhero. Both forms
have an inherent ability to make accessible the most fundamental ambitions of
a people or a civilization, in a way that is
naturally inspired by, but never hampered or
restricted by a non-fictional reality – making
them fantastic conceptual and philosophical
playground. In the case of Palestine, there is
an eternal sense of forecasting statehood, independence and the end of occupation. The
ambitious ideas Palestinians hope to achieve
have long since become so repetitive that the
odd mix of nostalgia and accomplishment
that the sci-fi genre often embodies lends it
itself well to the topic.” (LARISSA SANSOUR)
„În mai multe proiecte din ultimii ani am
explorat nu doar genul SF, ci şi benzile
desenate cu supereroi. Ambele au o abilitatea intrinsecă de a reprezenta într-un
mod accesibil ambiţiile fundamentale ale
unui popor sau ale unei civilizaţii, inspirate
în mod firesc de realitatea non-ficţională,
fără însă a fi constrânse sau modificate de
aceasta – astfel ele devin un loc de joacă
filozofic şi conceptual excelent. În cazul
Palestinei, a existat dintotdeauna problema
proclamării statalităţii, a independenţei şi
a sfârşitului ocupaţiei. Idealurile ambiţioase ale palestinienilor au devenit atât de
repetitive încât amestectul de nostalgie şi
împlinire reprezentate adesea în genul SF
se potriveşte foarte bine acestui subiect.”
(LARISSA SANSOUR)
DAD’S STICK
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.johnsmithfilms.com/texts/sf44.html
WORLD SALES:
JOHN SMITH FILMS
John Smith
E: info@johnsmithfilms.com
W : www.johnsmithfilms.com
John Smith
E: info@johnsmithfilms.com
5’, 2012, UK
Director: JOHN SMITH
FESTIVALS/AWARDS: ARTE Award – Oberhausen
International Short Film Festival 2013/ Rotterdam
International Film Festival 2013/ Viennale 2013/
Hamburg International Short Film Festival 2013/
Melbourne International Film Festival 2013/ Indielisboa
International Independent Film Festival 2013
Focusing on three ambiguous, nearly-unrecognizable pieces of personal memorabilia that belonged by JOHN SMITH’s
father, and on the events relating to their
history, DAD’S STICK becomes a personal
documentary that seeks to revive the past
and create a portrait of their former
owner. Explanatory subtitles replace the
use of dialogue, and in so-doing, turn the
vividly-coloured images into postcards
from another time. These artefacts become
time capsules, testaments of different eras
of family history that explore the contradictions of memory, while hinting at the
character of JOHN SMITH’S father.
Concentrându-se pe trei suveniruri personale, ambigue, aproape de nerecunoscut,
precum și pe evenimentele legate de istoria lor, DAD’S STICK devine un documentar
personal care încearcă să reînvie trecutul
şi să facă un portet fostului proprietar al
obiectelor. Subtitrări explicative înlocuiesc
folosirea dialogului și astfel transformă
imaginile viu-colorate în cărți poștale
dintr-o altă vreme. Aceste artefacte devin
capsule ale timpului, testamente ale
diferitelor epoci din istoria familiei, care
explorează contradicțiile memoriei, în
timp ce fac aluzie la personalitatea tatălui
lui JOHN SMITH.
“My father always painted his own house.
He was also a keen amateur photographer.
After my mother died, he spent a lot of time
thinking about the past, looking through
many hundreds of family photographs that
he had taken over the course of his life. A
few months before he died, he showed me
a wooden stick that he used to stir his paint
when he decorated the house. He had cut
the end off with a saw, revealing the concentric rings of paint that had accumulated over
the years. It seemed as though he had exhausted the possibilities of his photographs
and wanted to find a new way of looking back
on his life. I found myself looking back on
my own life too – when I looked closely at all
the layers of paint I started to recognise the
colours of my childhood. I saw the greyish
green of our 1950s kitchen cupboards and
the bright orange that covered our walls in
the 1960s. I realised that this paint encrusted
sliver of wood, less than three centimetres in
diameter, was a record of over fifty years of a
family’s history. DAD’S STICK is an economi-
cal film – I have deliberately made a work
that is very short and kept the images, words
and sounds to a minimum. But I hope that
is not a simple film, and that the viewer’s
imagination will be encouraged to fill in the
spaces I have left - and construct a whole
that is a lot bigger than the sum of the film’s
parts.” (JOHN SMITH)
„Tata întotdeauna văruia singur casa. Era şi
un fotograf amator foarte pasionat. După
moartea mamei, petrecea foarte mult timp
gândindu-se la trecut, trecând prin sutele
de fotografii de familie făcute de-a lungul
anilor. Cu câteva luni înainte să moară, mi-a
arătat un băţ de lemn pe care îl folosea
ca să amestece varul când decora casa. Îi
tăiase capătul cu un fierastrău, lăsând să
se vadă cercurile concentrice de vopsea
uscată acumulată de-a lungul anilor. Părea
că epuizase posibilităţile fotografiilor sale
şi voia să găsească un mod nou de a-şi
rememora viaţa. Aşa m-am găsit şi eu în
postura de a privi în urmă la ce trăisem
– privind atent straturile de var, puteam
recunoaşte culorile copilăriei mele. Vedeam
verdele cenuşiu al dulapurilor din bucătăria
noastră din anii ’50 şi portocaliul aprins al
pereţilor din anii ’60. Mi-am dat seama că
această aşchie de lemn acoperită de var, cu
un diametru mai mic de trei centimetri, era
o mărturie a mai bine de cincizeci de ani de
istorie personală. DAD’S STICK este un film
economic – l-am facut foarte scurt în mod
deliberat, cu minimum de imagini, sunete şi
cuvinte. Sper, totuşi, că nu e un film simplu,
şi că imaginaţia spectatorului va fi incitată
să umple spaţiile goale – şi să construiască
un întreg mult mai mare decât suma părţilor.” (JOHN SMITH)
– 67 –
SCRIPTWRITER:
John Smith
CINEMATOGRAPHY:
Patrick Duval
EDITING: John Smith
SOUND: John Smith
PRODUCER: John Smith
PRODUCTION
COMPANY:
John Smith Films
BUFFALO DEATH MASK
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
MIKE HOOLBOOM
E: fringe@interlog.com
W: www.mikehoolboom.com
E: fringe@interlog.com
23’, 2013, Canada
Director: MIKE HOOLBOOM
CAST: Phil Hoffman,
Mike Cartmell,
Stephen Andrews, Mike
Hoolboom, Taravat
Khalili, Louise Bak, Kerri
Sakamoto, Christian Slomka, Patricia
Rockman,
Esma Moukhtar
SCRIPTWRITER:
Mike Hoolboom
CINEMATOGRAPHY:
Mike Hoolboom, Steve
Sanguedolce, Philip
Hoffman, John Price
EDITING:
Mike Hoolboom
SOUND: Phil Strong
MUSIC: Machinefabriek,
Jasper Tx, John Greyson
PRODUCER:
Mike Hoolboom
PRODUCTION
COMPANY:
Mike Hoolboom
– 68 –
FESTIVALS/AWARDS: FIPRESCI Prize – International
Short Film Festival Oberhausen 2013 / Vimeo Audience
Award – Ann Arbor International Film Festival USA 2013
Winner of the FIPRESCI Prize at Oberhausen
2013, BUFFALO DEATH MASK is a poetic diary film, “a visual, oral and tactile meditation, both campy and ecstatic, on survival,
mourning, memory, love and community. A
conversation between HOOLBOOM and visual artist Stephen Andrews, both long time
survivors of the HIV retrovirus, floats over
what seems to be a dream of Toronto and
some of its ghosts. A personal voice documenting and piercing the clichéd spectrum
of Living With AIDS, from carnal abjection
to incandescent spirituality.” (TOM WAUGH)
“A striking, warm film, on how losing the
ones you love is also losing part of yourself.”
(Oberhausen Jury Statement)
Distins cu premiul FIPRESCI la Oberhausen
2013, BUFFALO DEATH MASK este un jurnal
poetic filmat pe 16mm, „o meditație vizuală, orală și tactilă, - atât camp cât și ecstatică – despre supraviețuire, doliu, memorie,
dragoste și comunitate. O conversație
între HOOLBOOM și artistul vizual Stephen
Andrews, ambii supraviețuitori, de multă
vreme, ai retrovirusului HIV, plutește peste
ceea ce pare să fie un Toronto visat și
câteva dintre fantomele sale. O viziune
personală, ce documentează și pune sub
semnul întrebării percepția clișeizată
asupra a «ce înseamnă să trăiești cu SIDA»,
de la abjecția carnală la spiritualitatea
incandescentă. ” (TOM WAUGH) “Un film
tulburător, cald, despre cum pierderea celor
iubiți presupune și pierderea unei părți din
sine”. (Statementul Juriului Oberhausen)
“It began with a single roll of 16mm film, shot
in Mike Cartmell’s sub-optimal Buffalo refuge.
I think Phil and I had gone down with intentions to cheer him up, though perhaps we
were seeking some lost comradery ourselves.
And those were still the days when you didn’t
leave home without a camera. There was little
light when we arrived, in every sense of the
word, but Phil thought if we ran the footage
once, twice, three times through the camera,
something of the evening might leave an
impression. We were shooting with a wind-up
Bolex of course, and there would have been
drinking involved, something to ease the
difficulty of company, no matter how apparently welcome, along with some of Mike’s
miraculous cooking that I wouldn’t learn to
taste until years later. We handed the camera
back and forth, the subject was (of course)
ourselves. When the footage returned it was
shelved for more than a decade, and when
I recovered it, it meant nothing at all until I
could see the moments drift past in ultra slow
motion, which revealed what had been there
all along. We had gathered to practice the
passage between life and death that night,
letting the light come up out of our bodies so
that we could stage a final, illuminated goodbye.” (MIKE HOLBOOM)
„A început cu o singură rolă de peliculă de
16 mm, filmată în refugiul nu tocmai potrivit
din Buffalo al lui Mike Cartmell. Cred că Phil
și cu mine ne dusesem acolo cu gândul de
a-l înveseli, deși poate că eram noi înșine
în căutarea unei camaraderiii pierdute. Și
pe vremea aceea nu plecai de-acasă fără o
cameră de filmat. Când am ajuns, mai era
puțină lumină, în toate sensurile posbile,
dar Phil credea că dacă expunem pelicula o
dată, de două ori, de trei ori, ceva din seara
aceea se va imprima. Filmam cu un Bolex
cu încărcare manuală, desigur, și probabil
că am și băut puțin, ca să ne fie mai ușoară
dificila întâlnire, indiferent cât de bine
primiți păream să fim. Și probabil că am
și mâncat ceva gătit miraculos de Mike, al
cărui talent culinar nu aveam să învăț să-l
apreciez decât ani mai târziu. Am pasat camera de la unul la altul, iar subiectul eram
(firește) noi înșine. După ce pelicula a ieșit
de la developat, a stat pe raft mai bine de
un deceniu și când am recuperat-o, nu avea
nicio relevanță, până când am putut vedea
imaginile derulându-se în ultra slow-motion, arătând ceea ce fusese acolo de la bun
început. În noaptea aceea, ne adunasem,
de fapt, ca să exersăm trecerea dintre viață
și moarte, lăsând lumina să iradieze din
corpurile noastre, pentru a putea pune
în scenă un ultim și iluminat rămas-bun.”
(MIKE HOLBOOM)
LIVING IN SPACE
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
BALANCE FILM GMBH
Ralf Kukula / Grit Wißkirchen – managing partners
T: +49 351 4903780
E: info@balancefilm.de
W: www.balancefilm.de
DIRECTOR’S CONTACT :
E: katrehaav@hotmail.com
12’, Germany/Estonia, 2013
Director: KATRE HAAV
CAST: Oliver Kukk
SCRIPTWRITER:
Katre Haav
ART DIRECTING:
Katre Haav
CINEMATOGRAPHY:
Alvar Kõue
EDITING: Stefan Urlaß
SOUND:
Bastian Steinbrück
MUSIC: Mirjam Tally
ANIMATION:
Jörg Halsema
COMPOSITING:
Francie Liebschner,
Antje Gleißberg
PRODUCER: Ralf
Kukula, Grit Wißkirchen
PRODUCTION
COMPANY: Balance
Film GmbH
“LIVING IN SPACE is a mix of documentary
and animation about a man from Tallinn who
suffered from schizophrenia since he was a
child. The animation, used to portray different states of the psychosis, is an interpretation of the internal world of the character,
and invites the viewer to connect and empathize, as does Oliver’s voiceover. With a serious and disquieting tone that dominates the
overall atmosphere, the Estonian filmmaker
KATRE HAAV creates a stylized documentary
in which imagination and reality shape a
world where it’s hard to resist being dragged
into illusion, but even harder it is to get out
of it. The movie tackles a difficult subject to
understand or talk about, but manages to
make it highly captivating and interesting.”
(Mihai Teodor, BIEFF 2013)
„LIVING IN SPACE este un mix de documentar și animație despre un bărbat din Tallinn
ce suferă de schizofrenie încă din copilărie.
Animația, folosită pentru a descrie diferitele
stadii ale psihozei, este o interpretare a
lumii interioare a personajului și invită spectatorul, o dată cu voice-over-ul lui Oliver, să
se implice și să empatizeze. Pe un ton grav
și neliniștitor, ce domină întreaga atmosferă, regizoarea estoniană KATRE HAAV
realizează un documentar stilizat, în care
imaginația și realitatea conturează o lume în
care este greu să te opui capcanei mirajelor,
dar poate și mai greu este să ieși din ea.
Filmul atinge un subiect greu de înțeles și
de discutat, dar reușește să îl facă teribil de
captivant și de interesant.” (Mihai Teodor,
BIEFF 2013)
“LIVING IN SPACE is a film where the terrible
loneliness is a collateral damage of an even
bigger problem, schizophrenia. Abandoned
by friends and apparently by the whole
world, Oliver is living his daily disease like a
true survivor. He survives people’s prejudices, he survives the tempting but frightening
hallucinations, he survives his own altered
behaviors which might endanger his life.
The director KATRE HAAV captures Oliver
only in isolated instances, which makes the
alienation from the world even more obvious.
Starting with a non-medical but accurate
definition of schizophrenia, Oliver’s speech is
full of memories that gradually reveal how he
becomes an alien in his own life. As an animated documentary, LIVING IN SPACE goes
beyond the rules of conventional filmmaking,
creating a psychedelic experience. The transition from the filmed frames to the graphic
images is so smooth, that it almost dissolves
them one into the other, and the viewer is
taken to the psychotic realm like falling into
a trap. The movie tackles a difficult subject
to understand or talk about, but manages to
make it highly captivating and interesting.”
(Mihai Teodor, BIEFF 2013)
„LIVING IN SPACE este un film în care
singurătatea teribilă este o daună colaterală
a unei probleme și mai mari, schizofrenia.
Părăsit de prieteni, și parcă de întreaga
lume, Oliver își trăiește boala de fiecare zi ca
un adevărat supraviețuitor. Supraviețuiește
prejudecăților oamenilor, supraviețuiește
halucinațiilor pe cât de tentante pe atât de
înfricoșătoare, supraviețuiește comportamentelor sale modificate care-i periclitează
propria viață. Regizoarea KATRE HAAV îl
surprinde pe Oliver doar în ipostaze izolate,
ceea ce face ca înstrăinarea față de lume sa
fie și mai evidentă. Debutând cu o definiție
non-medicală, dar precisă a schizofreniei,
– 69 –
FESTIVALS/AWARDS: Oberhausen International Short
Film Festival 2013/ Mashrome mix Fest 2013/ Backup
festival Weimar 2013/ Kratkofil Plus 2013
discursul său este înțesat de amintiri care
dezvăluie cum treptat Oliver devine un extraterestru în propria viață. LIVING IN SPACE
este un documentar animat care depășește
regulile unui film convențional creând o
experiență psihedelică. Tranziția dintre
cadrele filmate și imaginile desenate este
atât de subtilă, încât aproape că se dizolvă
unele în altele, iar privitorul este furat în
tărâmul psihotic ca într-o capcană. Filmul
atinge un subiect greu de înțeles și discutat,
dar reușește să îl facă teribil de captivant și
interesant.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
YELLOW FEVER
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
http://thenge.com
WORLD SALES:
Ng’endo Mukii
T: +254-703913927
E: nmukii@gmail.com
W : www.thenge.com
Ng’endo Mukii
E: nmukii@gmail.com
7’, 2012, UK
Director: Ng’endo Mukii
CINEMATOGRAPHY:
Alex MacNaughton
ANIMATION:
Ng’endo Mukii
EDITING: Ng’endo Mukii
SOUND: Ng’endo Mukii,
James Hynes
MUSIC: Kadialy Kouyate
FESTIVALS/AWARDS: Ecumenical Jury Special
Mention - Oberhausen International Short Film
Festival 2013/ São Paulo International Short Film
Festival 2013/ Chicago International Film Festival
2013/ Ottawa International Animation Festival 2013;
– 70 –
“Awarded the Ecumenical Jury Special Mention in Oberhausen 2013, YELLOW FEVER
mixes different media to bring to attention
notions of race, self-image and self-worth.
Trying to fit the mould imposed by western
standards of beauty, African women attempt
to erase their individuality by bleaching their
skin and braiding artificial hair into their
own. Animation and documentary blend
with a battle-like choreography that envisions the struggle with one’s own reflection.
Images of the great Savannah, projected on
the dancers’ bodies are a reminder of the
heritage interwoven in these women’s very
skin, exposing the pursuit of a globalized
standard of beauty as a negation of personal
identity.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„Distins cu Mențiunea Specială a Juriului
Ecumenic la Oberhausen 2013, YELLOW FEVER
îmbină diferite limbaje vizuale, pentru a pune
în discuție noţiunile de rasă, imagine de sine
şi stimă de sine. Incercând să se adapteze
modelului de frumuseţe impus de standardele
occidentale, femeile africane încearcă să îşi
estompeze propria individualitate, decolorându-şi pielea şi împletindu-şi părul cu extensii
artificiale. Animaţia și documentarul se îmbină
cu o coregrafie asemănătoare unei lupte,
care imaginează conflictul cu propria reflexie.
Imaginile vastei savane africane, proiectate pe
corpurile dansatorilor, sunt o reamintire a moştenirii ce face parte din însăşi pielea acestor
femei, denunțând obsesia standardului globalizat de frumuseţe ca fiind o negare a identităţii
personale.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“I am interested in the concept of skin and
race, and what they imply; in the ideas and
theories sown into our flesh that change with
the arc of time. In my film, I focus on African
women’s self-image, through memories and
interviews; using mixed media to describe
our almost schizophrenic pursuit of globalized beauty. The issue of hair and skin, both
politically and physically was crucial to YELLOW FEVER. It speaks towards a larger social
landscape, with these issues projected onto
the physicality of the body. The hand-drawn
animated sequences created a separate
space, in which I could explore memory and
documentary content as personal historical
facts. The fact that the interviews were with
my family, especially my niece, justified the
use of animation for me, as I felt their image
as captured by a camera would be somehow
too explicit. It also means that my niece sitting on the floor watching TV, can represent
any little girl exposed to media and dealing
with the images she is receiving. I wanted the
interviews to be symbolic of a general condition and not just specific to the person being
interviewed.” (NG’ENDO MUKII)
„Sunt interesată de conceptul de rasă și
de culoare a pielii, și ceea ce implică ele;
de ideile şi teoriile încarnate în noi care se
schimbă de-a lungul timpului. În filmul meu,
investighez problematica imaginii de sine
a femeii africane, folosindu-mă de amintiri
şi interviuri; apelez la mai multe tipuri de
media pentru a descrie modelul nostru
aproape schizofrenic al frumuseţii globalizate. Problema culorii pielii şi a părului,
atât din punct de vedere politic, cât şi fizic,
este esenţială în YELLOW FEVER. Filmul
se adresează unui spectru social mai larg,
aceste probleme fiind reflectate la nivelul
aspectului fizic. Secvenţele de animaţie
desenate de mână au creat un spaţiu
aparte, în care am putut explora memoria
şi conţinutul documentar, ca perspective
personale asupra acestor realități istorice.
Faptul că am luat respectivele interviuri
unor membri ai familiei mele, în special
nepoatei mele, justifică, după părerea mea,
folosirea animaţiei, pentru că altfel aş fi
simţit că imaginea lor, aşa cum ar fi fost ea
întregistrată pe camera de filmat, ar fi fost
prea explicită. Înseamnă şi că nepoata mea,
care stă pe podea uitându-se la TV, ar putea
fi orice altă fetiţă expusă influenței mass
media, nevoită să se confrunte cu modelele
care îi sunt inoculate. Am vrut ca inteviurile
să simbolizeze o stare generală de fapt şi
nu doar o situație individuală specifică.”
(NG’ENDO MUKII)
OFF-WHITE TULIPS
WORLD SALES:
AYKAN SAFOĞLU
E: aykanella@gmail.com
DIRECTORS CONTACT:
E: aykanella@gmail.com
24’, 2013, Germany
Director: AYKAN SAFOĞLU
SCRIPTWRITER:
Aykan Safoğlu
CINEMATOGRAPHY:
Aykan Safoğlu
EDITING: Aykan Safoğlu
SOUND: Hanna Bergfors
PRODUCER:
Aykan Safoğlu
OFF-WHITE TULIPS is a video-essay conceived as a fictional dialogue with James
Baldwin (a socially influential American
writer), that innovatively extends the limits
of the autobiography genre. Found photos,
postcards and newspaper clippings, documenting the writer’s prolonged visits to Istanbul, and Turkish and American pop-icons
representations are mixed in this collage,
through an imaginative power of association.
The result is both a subtle critique on racism,
transnational discourse and LGBT politics as
well as a touching proof of how someone we
know only thanks to his ideas can influence
our personal histories.
OFF-WHITE TULIPS este un eseu-video gândit ca un dialog ficțional cu James Baldwin
(un scriitor american influent social), ce
extinde inovativ limitele genului autobiografic. Fotografii găsite, cărți poștale și bucăți
de ziar documentând vizitele prelungite
în Istanbul ale scriitorului și reprezentări
ale unor icon-uri pop americane și turce
sunt îmbinate în acest colaj, prin asocieri
extrem de creative. Rezultatul este atât o
critică subtilă a rasismului, a discursului
transnațional sau a statuturilor politice ale comunității LGBT, cât și o dovadă
emoționantă a felului în care ideile de sine
stătătoare ale cuiva pe care nu îl cunoaștem
ne pot influența istoriile personale.
“My on-going studio practice investigates a
newly emerged form in OFF-WHITE TULIPS –
the biomythography (an invented autobiography) - in which I brought performance
and found photography together. In this
video-essay, photographs become my actors
to help me expand my story along the borders of cultural confrontation. Intending to
articulate a visual language on a copy stand
by reproducing chosen historical anecdotes
with a focus on James Baldwin’s time in Turkey, this work aspires to imagine the dichotomies – such as form-content, original-copy,
inside-outside, center-periphery, amateurprofessional and past-present – that are
also widely discussed by James Baldwin’s
writings. Partway between anthropological pessimism, individualist vengeance and
queer nostalgia, this practice invokes longing
for a time period that no longer exists, as it
critiques the modern Turkish structures and
the societal indifference to racial issues of the
era, as well as James Baldwin himself. One
could say that OFF-WHITE TULIPS engages
with history from marginal perspectives in
order to explore alternate readings of cultural
artifacts, queer politics, identities, and cultural confrontations. In this 24 minutes long
video-essay I articulate discourses by drawing from popular culture, current events, and
historical records, as well as from my active
engagement in local communities in both
Istanbul and Berlin.” (AYKAN SAFOĞLU)
„Munca mea de studio investighează în prezent, în OFF-WHITE TULIPS, o nouă formă
– biomitografia (o autobiografie inventată)
–, în care am îmbinat performance-ul și
fotografiile de arhivă. În acest eseu video,
fotografiile devin actori care mă ajută să îmi
extind povestea dincolo de limitele confruntării culturale. Intenționând să articuleze
un limbaj vizual prin reproducerea unor
anectode istorice axate pe timpul petrecut
de James Baldwin în Turcia, filmul aspiră
să dea naștere unor dihotomii – precum
formă-conținut, original-reproducere,
– 71 –
FESTIVALS/AWARDS: Grand Prize - Oberhausen
International Short Film Festival 2013
interior-exterior, centru-perifierie, amatorprofesionist sau trecut-prezent – discutate
pe larg și în scrierile lui James Baldwin. Între
pesimism antropologic, răzbunare individuală și nostalgie queer, munca mea invocă
dorul de un timp care nu mai există, și în
acelși timp critică structurile turcești moderne și indiferența socială față de problemele rasiale ale epocii, la fel cum a facut-o
și James Baldwin însuși. Se poate spune că
OFF-WHITE TULIPS se conectează cu istoria
din perspective marginale, pentru a explora
lecturi alternative ale artefactelor culturale,
statuturilor politice ale comunității queer,
identităților și confruntărilor culturale. În
acest eseu video de 24’ articulez discursuri
pornind de la cultura de masă, evenimente
actuale și înregistrări istorice, precum și de
la angajamentul meu activ în comunități
locale atât din Istanbul cât și din Berlin. ” (AYKAN SAFOĞLU)
Special Program
DANCE CINEMA FROM
THE NETHERLANDS
With the support of
Cu sprijinul
DANCE CINEMA FROM
THE NETHERLANDS
Special Program
Curatorial presentation, by Diana Mereoiu (BIEFF 2013)
Prezentare curatorială, de Diana Mereoiu (BIEFF 2013)
With the support of
Cu sprijinul
Special Program | DANCE CINEMA FROM THE NETHERLANDS
– 74 –
The Bucharest
International
Experimental Film
Festival BIEFF celebrates this year the
encounter between
film and choreography, presenting
for the first time in
Romania some of
most fascinating recent collaborations between filmmakers and choreographers from The
Netherlands. Combining the dynamic expressivity of human bodies
with the subtlety of the cinematic medium, these unique experiments
are as touching as they are conceptually and stylistically innovative,
experiences which you carry with you long after having left the cinema.
More than just a recorded choreography, these pieces transcend
the boundaries of space and time, explore new creative possibilities
and unveil the multiple layers of a reality much more complex that we
would have imagined. Moreover, they have a great emotional impact
on the viewer, introducing him to worlds so far inaccessible, while finding new ways of expressing emotion, in situations when words are simply redundant, and finally offering a whole new perspective on reality.
Physical limits of space are rendered irrelevant in NATION FOR
TWO, an endearing love story of a couple that traverses incredible
distances to be together. A surreal visual essay, mixing stop motion
animation, performance and visual art, this film reminds us that love
knows neither nationality nor borders.
MEMORY LANE also aims to break barriers, this time not physical, but temporal. Examining the evolution of a couple’s love story,
this surreal time travel compresses a lifetime in just a few minutes, in
a charming tale of the impermanence and capriciousness of love, in
which youthful idealism is quickly followed by the bleak disillusionment of adulthood, to finally find its peace with the wisdom of old age.
Love is also the main theme in IMMORTELLE, a broken-love
story in which the pain of a couple’s separation becomes a deeply
emotional visual experience. The two still have feelings so strong that,
in their quest for closure, they overpower reality and materialize into
the outside world: cadaveric doubles of the former lovers invade their
worlds, desperately fighting not to be forgotten.
Love remains the main focus in EGON, this time in its relationship with death. Inspired by the aesthetics of the Austrian painter
Egon Schiele, this short plays out like a feverish vision of the painter’s
last days of life, “in which powerful expressive movements explore
the boundary between beauty and eroticism, on the one hand, and
decay and perversity on the other.” (Netherlands Film Festival)
Exploring the same driving force of the emotional bonds between
people - this time within the relationship between a mother and her
son, - OFF GROUND is a surrealistic visual essay that uses bodies in
motion as a means of expressing the emotion felt when two people
have to let go of each other, while the boundaries between reality and
illusion and between life and death become relative.
Another focus point of the films in this special programme seems to
be the exploration of the audience’s viewing experience, some of these
experiments managing to creatively shift the way we see reality itself.
While the poetic documentary NIGHTWALKING immerses the
viewer into a world completely unknown to him, one of total darkness
and silence, challenging him to look at reality from the perspective of
a blind deaf-mute, A BRIEF CRACK OF LIGHT offers a new insight on
the human body and behaviour, capturing the mysterious beauty of the
moment through the lens of a high-speed camera, in a hypnotic parallel between the movements of human beings and those of insects.
Another exploration of the human body’s expressivity and our
perception of it, in AUTION, the naked skin of a man and a woman becomes the screening canvas for a recording of two dancers rehearsing
for a show. The overlay of bi-dimensional images onto the human
bodies, which are defined though volume, blurs the differences
between masculinity and femininity, between Self and the other, in a
fascinating game of perception.
Festivalul International de Film Experimental București BIEFF
celebrează anul acesta întâlnirea cinemaului cu arta coregrafică,
prezentând pentru prima dată în România câteva dintre cele mai
fascinante colaborări între regizori si coregrafi din Ţările de Jos din
ultimii ani. Combinând expresivitatea dinamică a corpurilor umane
cu subtilitatea limbajului cinematografic, aceste experimente inedite
sunt pe cât de emoționante, pe atât de inovative din puncte de vedere
conceptual şi stilistic, experienţe pe care le porţi cu tine multă vreme
după ieşirea din sala de cinema.
Mai mult decât simple înregistrări ale unor coregrafii, aceste
filme trec dincolo de limitele timpului şi ale spaţiului, explorează noi
posibilități creative și dezvăluie o realitate stratificată, mult mai complexă decât ne-am putea imagina. Mai mult decât atât, au un impact
emoțional deosebit asupra spectatorului, prezentându-i lumi până
atunci inaccesibile, descoperind noi forme de exprimare a sentimentelor, în situații în care cuvintele sunt pur și simplu de prisos, și, oferindu-ne, în cele din urmă, o perspectivă cu totul nouă asupra realității.
Limitele fizice ale spațiului se dovedesc irelevante în NATION FOR
TWO, povestea emoţionantă de dragoste a unui cuplu care străbate
distanțe incredibile pentru a fi împreună. Un eseu vizual suprarealist,
combinând animaţia stop-motion, performance-uli și arta vizuală,
acest film ne aminteşte că dragostea nu cunoaşte frontiere.
MEMORY LANE îşi propune de asemenea să depășească
limitele, de data aceasta nu ale spațiului, ci ale timpului. Punând sub
lupă evoluţia relaţiei unui cuplu de îndrăgostiţi, acest scurtmetraj
suprarealist reușește să comprime o viaţă de om în doar câteva minute, într-o poveste fermecătoare despre efemeritatea şi capriciile dragostei, în care idealismul tinereții se ciocneşte de deziluziile maturităţii,
pentru ca în final să-și găsească liniștea cu înțelepciunea bătrâneții.
Iubirea este tema principală şi în IMMORTELLE, o poveste de
dragoste destrămată, în care durerea despărţirii unui cuplu devine o
experiență vizuală tulburătoare. Cei doi au încă sentimente atât de
puternice unul pentru celălalt încât, în căutarea vindecării, acestea
pun stăpânire pe realitate şi se materializează în lumea exterioară: dubluri cadaverice ale foştilor iubiţi îi invadează, încercând cu
disperare să nu fie uitați.
Tot dragostea, de data aceasta în relație cu moartea, este
explorată și în EGON. Inspirat de estetica pictorului austriac Egon
Schiele, filmul se desfăşoară ca o viziune febrilă a ultimelor zile din
viața pictorului, “în care mișcările de o mare expresivitate explorează
granița dintre frumusețe și erotism pe de o parte, și dezintegrare și
perversitate de cealaltă parte.” (Netherlands Film Festival)
Tot despre forța legăturilor afective dintre oameni - de data
aceasta dintre mamă și copil - vorbește și OFF GROUND, un eseu
vizual suprarealist în care corpurile în mișcare devin mijloc de
expresie a emoției trăite atunci când doi oameni trebuie să se despartă, în timp ce granița dintre realitate și iluzie și cea dintre viață și
moarte se relativizează.
Un al doilea centru de interes al filmelor din acest program pare
să fie modul în care spectatorul trăieşte experienţa vizionării, câteva
dintre aceste experimente reușind să ne schimbe în moduri cu totul
surprinzătoare percepția asupra realităţii înseşi.
În vreme ce documentarul poetic NIGHTWALKING poartă privitorul într-o lume complet necunoscută lui, una a întunericului şi liniştii
absolute, provocându-l să perceapă realitatea din punctul de vedere al
unui surdo-mut orb, A BRIEF CRACK OF LIGHT oferă o nouă perspectivă asupra corpului și comportamentului uman, surprinzând frumusețea
misterioasă a momentului prin obiectivul unei high-speed camera, întro paralelă hipnotică între mișcările umane și cele ale insectelor.
Împărtășind aceeași preocupare legată de posibilitățile expresive
ale corpului uman și de percepția noastră asupra lui, în AUTION, pielea dezgolită a unui bărbat și a unei femei devine pânză de proiecție
pentru o înregistrare cu doi dansatori care repetă pentru un spectacol. Suprapunerea imaginilor bidimensionale peste corpurile înzestrate cu volum estompează diferențele dintre masculinitate și feminitate,
dintre sine si celălalt, într-un fascinant joc al percepției.
NATION FOR TWO
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.hertognadler.com/hertognadler.html
WORLD SALES:
EYE FILM INSTITUTE
T: 020 - 7582362 (direct)
W: www.eyefilm.nl
E: hertognadler@gmail.com
16’, 2012,The Netherlands
Directors: Chaja Hertog / NiR Nadler
SOUND: Giori Politi,
Daniel Meir
MUSIC: Selva de Mar
PRODUCER:
Floor Onrust
PRODUCTION
COMPANY:
Family Affair Films
FESTIVALS/AWARDS: Oberhausen Film Festival
2013 / Rotterdam Film Festival 2013 / Athens Film
Festival 2013 / Dutch Film Festival Utrecht 2012 / EYE
Film Institute Amsterdam 2013/ European Short Film
Festival at MIT 2013 / MEDIAWAVE 2013 / Hamburg
Short Film Festival 2013 / New Holland, St. Petersburg
2013 / FEMINA - International Women’s Film Festival
2013 / Guanajuato International Film Festival 2013
A mix of land art, performance and stopmotion, NATION FOR TWO is a surreal visual
essay on the idea that “love knows neither
nationality nor borders”. Inspired by the
authors’ own biographies, the film follows
a man and a woman tunneling their way
towards each other, from one end of the
planet to the other, to be together, passing through forests, deserts, urban spaces
or war zones. The movie’s formal elegance
is at its finest when they finally reach one
another, in a visually fascinating scene, set in
an area where the physical limits of space are
abolished. In “our own journey towards each
other between European and Middle-Eastern
countries, in order to stay together, we
faced numerous barriers and bureaucratic
obstacles, which inspired our working on this
project.” (CHAJA HERTOG and NIR NADLER)
Mix de land art, performance și stopmotion, NATION FOR TWO este un eseu
vizual suprarealist pe ideea că dragostea nu
cunoaște frontiere. Inspirat de propriile biografii ale autorilor, filmul urmărește un bărbat și o femeie care, pentru a fi împreună,
străbat, pe sub pământ, planeta, dintr-un
capăt spre celălalt, trecând prin păduri,
deșert, spații urbane sau zone de război.
Eleganța formală a filmului se împlinește
o dată cu întâlnirea fascinantă vizual a
celor doi, într-un loc unde limitele fizice ale
spațiului sunt abolite. “În călătoria noastră
unul spre celălalt, între Europa și Orientul
Mijlociu, ca să putem rămâne împreună
ne-am confruntat cu numeroase bariere și
obstacole birocratice, care au inspirat colaborarea noastră la acest proiect.” (CHAJA
HERTOG, NIR NADLER)
“When we were kids there was this notion
that if you would dig a straight hole into the
ground, you would end up in the other side
of the planet. When we began working on
this film project in 2008, we set two clear departure points (desert and forest sceneries)
while our final destination remained open.
Our storyline follows the subterranean
journey of a man and a woman, tunneling their way towards each other. We play
the protagonists in this film and the traces
they leave across the landscapes were also
physically dug by us. It has been a long
enduring process for us, in which we created
stop-motion animation for the first time in
combination with minimal, or shall we say
linear, land art.
The traces that were left across various
landscapes follow to some extent our own
autobiographical journey towards each other
between European and Middle-Eastern
countries. In order to stay together we often
faced numerous barriers and bureaucratic
obstacles, which essentially inspired our
working on this project together with the
attempt to demonstrate the idea that love
knows neither nationality nor borders.”
(CHAJA HERTOG and NIR NADLER)
„Când eram mici exista ideea că, dacă sapi
o gaură în pământ, vei ajunge pe partea
cealaltă a planetei. Când am început să
lucrăm la acest proiect de film în 2008,
ne-am stabilit două puncte de pornire clare
(peisaje deșertice și păduri), în vreme ce
destinația noastră finală era una deschisă.
Firul poveștii noastre urmărește călătoria
subterană a unui bărbat și a unei femei,
care sapă un tunel unul spre celălalt. Noi
înșine interpretăm protagoniștii acestui film
și urmele lăsate în pământ au fost și ele să-
pate de mâna noastră. A fost un proces de
lungă durată pentru noi și dificil, în care am
creat animație în stop-motion pentru prima
dată în combinație cu o formă de land art
minimal, sau, mai bine zis, linear.
Urmele lăsate de-a lungul diverselor forme
de relief reflectă într-o anumită măsură,
călătoria noastră autobiografică - a unuia
către celălalt - între Europa și Orientul Mijlociu. Ca să putem rămâne împreună, ne-am
confruntat deseori cu numeroase bariere
și obstacole birocratice, care au inspirat
practic munca noastră comună la acest
proiect, în încercarea de a demonstra ideea
că dragostea nu ține cont de naționalitate
sau de frontiere.” (CHAJA HERTOG și NIR
NADLER)
– 75 –
CAST: Chaja Hertog,
Nir Nadler
SCRIPTWRITERS:
Chaja Hertog, Nir Nadler
CINEMATOGRAPHY:
David Stragmeister
ANIMATION:
Chaja Hertog, Nir Nadler
EDITING: Chaja Hertog,
Nir Nadler
IMMORTELLE
With the support of
Cu sprijinul
17’, 2012, The Netherlands / Taiwan
Director: DAVID VERBEEK
FILM WEBSITE:
www.davidverbeek.com/welcome/shorts/
WORLD SALES:
CANJUNE INTERNATIONAL INC.
Stella Hou
T: +886 921-301-061
E: stella@canjune.com.tw
W: www.canjune.com.tw
David Verbeek
E: verbeekfilm@gmail.com
CAST: Hu Chien,
Lin Jou-Wen
SCRIPTWRITER:
David Verbeek
CINEMATOGRAPHY:
David Barker, Sky Chiu
CHOREOGRAPHY:
Huang Yi
EDITING: David
Verbeek, Patrick
Schonewille
SOUND: Bouk
Bouwmeester,
Hein Verhoeven
PRODUCER:
Wen Yo-June
PRODUCTION:
Can June International
FESTIVALS/AWARDS: Tiger Awards for Short Film
Competition - Rotterdam International Film Festival 2013
– 76 –
“An enchanting fusion of choreography and
cinema, IMMORTELLE is a broken-love story
that creatively envisions the trials of separation. Having just split, the protagonists try to
go about their daily lives, but lingering feelings materialize into the outside world. Their
bare and unwelcoming interiors, echoing the
emptiness within, are invaded by cadaveric
doubles of the former lovers. These figments
of the characters’ minds struggle as if in a
battle for life and death, the relationship’s
dying breath. A deeply emotional experience,
this is a film about feelings so strong that,
in their quest for closure, they overpower
reality.”(Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“Coregrafia și cinema-ul se întâlnesc în
tulburătorul IMMORTELLE, o poveste de
dragoste destrămată, în care durerea despărţirii este vizualizată într-un mod cu totul
surprinzător și fascinant. Recent separaţi,
protagoniştii încearcă să-şi continue viaţa în
mod normal, dar sentimentele care persistă
în fiecare dintre ei se materializează în
lumea exterioară. Interioarele pustii și neprimitoare, ce par a fi un ecou al golului lor
interior, sunt invadate de dubluri cadaverice
ale foştilor iubiţi. Aceste plăsmuiri ale minţii
personajelor se zbat între viaţă şi moarte: ultima suflare a relaţiei. O experiență
profund emoţională, filmul vorbește
despre sentimente atât de puternice încât,
în căutarea vindecării, pun stăpânire pe
realitate.”(Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
“IMMORTELLE is an experimental dance-film
describing the end of a love story. Starting
at the moment of breakup, we separately
follow the day of the boy and the girl. Within
the emptiness of uninhabited modern villa’s
[where the action takes place], one in the
heart of the city, one deep in the mountains
of the countryside of Taiwan, both of our protagonists seem to be undergoing powerful
hallucinations, which express their feelings of
detachment - a dance of the body, a sorrow
of the mind. IMMORTELLE is a film that explores the connections between physicality
and emotional longing.” (DAVID VERBEEK)
puternice, care exprimă sentimentul lor
de detaşare - dansul corpului, tristeţea
sufletului. IMMORTELLE este un film care
dezvăluie legătura dintre corporalitate şi
dor.” (DAVID VERBEEK)
„Coregrafia are un rol special în acest scurtmetraj, chiar mai mult decât în alte exemple
de dance cinema. În IMMORTELLE, dansul
devine un limbaj în sine, care reușește să
surprindă esența unei situații în care nu
există cuvinte potrivite pentru a fi spuse separarea a doi iubiți. După despărţire, așa
cum se întâmplă atât de des, toate lucrurile
din jurul personajelor par a fi o expresie a
suferinţei lor. Spaţiile pustii și neprimitoare sunt un ecou al golului interior. Dintr-o
dată, în acest context, emoţiile reprimate
își găsesc expresia în dubluri spectrale ale
persoanei iubite. Pentru a putea merge
mai departe, personajele sunt nevoite să-şi
exorcizeze întâi demonii interiori ai dorului şi
suferinţei. “(Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„IMMORTELLE este un mix experimental
de film şi dans care descrie sfârşitul unei
poveşti de iubire. Începând din momentul
despărţirii, urmărim cum decurge separat
ziua pentru fiecare dintre cei doi. În vidul
nelocuit al vilelor moderne [unde are loc
acţiunea], aflate una în centrul oraşului,
cealaltă in inima munţilor din Taiwan, fiecare dintre protagonişti par să aibă halucinaţii
“Choreography plays a special part in this
short film, even more so than in other examples of dance cinema. In IMMORTELLE,
dancing becomes a language in itself,
that manages to capture the essence of
a situation in which there are no words
to be said – the separation of two lovers.
After the break-up, as it so often happens,
everything around the characters seems
to be an expression of their internal plight.
The bare and unwelcoming interiors echo
the emptiness within. Suddenly, in this
setting, their unwanted emotions find
expression in the spectral doppelgängers. However, to be able to move on, the
characters must first exorcise the inner
demons of longing and woe.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
NIGHT WALKING
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
Arends Producties
T: +31 30 69 229 85/ +31 6 508 96 071
W: www.arendsproducties.com
Marcel Prins
E: info@marcelprins.com
director: ELLEN BLOM
SCRIPTWRITER:
Ellen Blom, Marcel Prins
CINEMATOGRAPHY:
Marcel Prins
EDITING: Ellen Blom,
Marcel Prins
PRODUCTION:
Stichting Arts & Vision,
Arends Producties
“«Imagine yourself in total darkness. Add a
deep silence. Then imagine that you have
no spoken language. Only the traces of
remembered touch are left on your body
and in your mind.» – so begins NIGHTWALKING, a poetic documentary that challenges
the viewer to experience the world from a
completely new point of view, that of a blind
deaf mute. Hungrily curious, the camera
records every movement of the characters’
hands and faces. Masterly framed, in stunning
chiaroscuro, their gestures seem to follow the
music’s poignant rhythm, in an impromptu
choreography that deeply touches our heart,
changing the way we perceive these people
and reality.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
„«Imaginază-ţi că te afli în beznă totală.
Adaugă o tăcere apăsătoare. Apoi imaginează-ţi că nu cunoşti vreo limbă vorbită. Doar
amintiri ale unor atingeri rămân pe trup şi în
minte.» – astfel începe NIGHTWALKING, un
documentar poetic ce provoacă spectatorul să privească lumea dintr-o perspectivă
cu totul nouă, cea a unui surdo-mut orb.
Lacom de curioasă, camera înregistrează
fiecare mişcare a mâinilor și fiecare tresărire
de pe chipurile personajelor. Într-un clarobscur impresionant, măiestrit încadrate,
gesturile lor par să urmeze ritmul expresiv al
muzicii, într-o coregrafie spontană profund
emoționantă, care ne schimbă percepția
asupra acestor oameni și asupra realității.”
“The makers of NIGHTWALKING propose
something that’s rare; they pose an actual
challenge to the viewer’s imaginative and
empathic capabilities – to attempt and assume the perspective of a blind deaf mute.
The test is not to regard him as a curiosity,
assuming one’s usual perspective (myself,
the «normal» one, versus the other), but to
unlearn our way of experiencing the world
and to try and embrace another type of
understanding altogether. However, curiosity
inevitably gets the better of the viewer, who
suddenly finds himself trapped in a whirlwind
of analysis and over-interpretation of what
he sees – every small gesture, every twitch
of the lip becomes a conveyor of meaning.
What do these deaf-blind see while they
stare with dazed expressions into nothingness? Strange unearthly music and seamless
transitions edited and synchronised to the
people’s gestures, like a stream of another’s
consciousness - we plunge into a world alien
to our own. The camera focuses on the people’s faces and hands – the ultimate tools of
expressivity. NIGHTWALKING shines a mirror
onto ourselves, onto the tendency of overinterpretation and our limited understanding
abilities. One would never seriously consider
to possibility of a reality different than one’s
own. And yet, this other reality exists.” (Diana
„Regizorii lui NIGHTWALKING propun ceva
rar; pun la încercare capacităţile empatice
şi imaginative ale spectatorului, provocându-l să încerce să adopte perspectiva
surdo-muților orbi. Provocarea e de a nu-i
privi ca pe nişte curiozităţi, din perspectiva
obişnuită (eu cel «normal», versus «celălalt»), ci de a ne «dezvăţa» de modul de a
percepe realitatea cu care suntem familiari,
şi a încerca să adoptăm o cu totul altă
înţelegere a lumii. Totuşi, în mod inevitabil,
spectatorul este copleşit de curiozitate,
prins într-un proces de analiză şi supra-
– 77 –
FESTIVALS/AWARDS: Spirit Award – Brooklyn
International Film Festival 2008/ Netherlands Film
Festival 2008/ Cinedans International Festival
Amsterdam 2013
interpretare a ceea ce vede – fiecare gest
mărunt, fiecare tresărire a buzei celor de
pe ecran devin purtătoare de sens. Ce văd
aceşti surdo-muţi orbi atunci când privesc
în întuneric? Muzica stranie, nepământească şi tranziţiile line dintre cadre, editate
şi sincronizate pe gesturile personajelor,
asemeni fluxului unei alte conştiinţe, ne fac
să plonjăm într-o lume străină de a noastră.
Camera se concentrează pe feţele şi mâinile
persoanelor – părţile cele mai expresive
ale corpului. NIGHTWALKING îndreaptă o
oglindă spre noi înşine, spre tendinţa de a
supra-interpreta şi spre capacităţile noastre
limitate de înţelegere. Nimeni nu ar lua în
considerare în mod serios posibilitatea existenţei unei realităţi diferite de a sa. Totuşi,
ea există.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
OFF GROUND
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.jvdwfilm.com/project/off-ground
WORLD SALES:
JvdW film
Iris Lammertsma
T: +31 20 688 5049 / +31 6 2128 4160
E: info@jvdwfilm.com
W: info@jvdwfilm.com
E: info@jvdwfilm.com
Director: BOUDEWIJN KOOLE
CAST: Louise Lecavalier,
Antoine Masson
CHOREOGRAPHY:
Jakop Ahlbom
CINEMATOGRAPHY:
Melle van Essen
EDITING:
Boudewijn Koole
SOUND: Mark Glynne
MUSIC: Alex Simu
PRODUCER:
Jongens van de Wit, Iris
Lammertsma
PRODUCTION
COMPANY: JvdW film
FESTIVALS/AWARDS: Audience Award - Cinedans
Festival Amsterdam 2013 / Sans Souci Festival US 2013
/ Dans!code Festival Netherlands 2013 / Bunkier Sztuki
Festival Krakow 2013 / Video Danzaba Argentina 2013 /
Bogotá Short Film Festival 2013
– 78 –
“Winner of the Audience Award at the
Cinedans Festival in Amsterdam 2013, OFF
GROUND is a conceptual dance cinema
piece about the strength and beauty of human bonds. On a visually surrealist realm,
where we witness how the soul is leaving the
body, a mother and a son articulate through
dance their shared past and present. A
touching film, which uses bodies in motion as
a means of expressing the emotion felt when
two people have to let go of each other, while
the boundaries between reality and illusion
and between life and death are a matter of
relativity.” (Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
“Câștigător al Premiului Publicului la Cinedans Festival Amsterdam 2013, OFF GROUND este un mix conceptual de coregrafie
și cinema, despre puterea și frumusețea
legăturilor afective. Pe un teritoriu vizual
suprarealist, în care vedem cum sufletul
se desprinde de corp, o mamă și un fiu își
articulează prin dans trecutul și prezentul.
Un film emoționant, care folosește corpurile
în mișcare ca mijloc de expresie a emoției
trăite atunci când doi oameni trebuie să se
despartă, în vreme ce granița dintre realitate
și iluzie și cea dintre viață și moarte se relativizează. “ (Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
“In Off Ground, mother and son are caught up
in a dance that portrays the harsh reality of
dying. It is inevitable of course that the moment will arrive when they must let each other
go. But how that happens, what thoughts accompany it and how their hearts feel rests in
their own hands. In their dance they learn how
to use their imagination to throw the doors
between life and death wide open. Their love
is eternal.” (BOUDEWIJN KOOLE)
let go of that concept at the same time. We
are not concentrating on dying in itself. This
is about the physical expression of different
emotions when two people have to let go of
each other. Or when two people occupy separate worlds. That is why the dancers’ faces
express in particular a kind of awe during
many of the phases in the film. We wanted to
show the different emotions of denial, love,
desire, anger, grief, joy and reconciliation
through their bodies.” (BOUDEWIJN KOOLE
and the choreographer JAKOP AHLBOM)
„În OFF GROUND, mama și fiul sunt prinși întrun dans care redă realitatea dură a morții.
Este firește inevitabil că momentul în care vor
trebui să se despartă va sosi. Dar felul în care
se întâmplă acest moment, gândurile care îl
însoțesc sau starea lor sufletească stau toate
în puterea lor. Prin dans, mama și fiul învață
să-și folosească imaginația și să deschidă larg
ușile dintre viață și moarte. Iubirea dintre ei
este eternă.” (BOUDEWIJN KOOLE)
“We aimed to use the concept of dance in
the space that exists between life and death
as our point of reference and to be able to
„Ca punct de referință am vrut să folosim
conceptul dansului într-un spațiu care există între viață și moarte și să putem în același
timp să ne eliberăm de acest concept. Nu
ne concentrăm pe moarte ca atare. Ne interesează expresia fizică a diferitelor emoții
resimțite de oameni atunci când trebuie să
se despartă. Sau atunci când trăiesc în lumi
diferite. De aceea, în multe dintre fazele
filmului, chipurile dansatorilor exprimă
în special un fel de amestec de spaimă
și fascinație. Am vrut să arătăm emoții
precum negarea, dragostea, dorința, furia,
durerea, bucuria sau împăcarea prin corpurile lor.” (BOUDEWIJN KOOLE și coregraful
JAKOP AHLBOM)
“One of the most powerful and expressive films presented this year at BIEFF, OFF
GROUND translates in a high class audiovisual language the fundamental tenderness
of human bonds. A fluid game of bodies in
perpetual motion, in which the image of a
reversed Pietà – the son holding the mother
in his arms – creates the passage between
the tangible and the intangible.” (Andreea
„Unul dintre cele mai puternice și expresive
filme prezentate anul acesta la BIEFF, OFF
GROUND traduce într-un limbaj audiovizual
de înaltă ținută tandrețea fundamentală a
legăturilor umane. Un joc fluid al corpurilor
în continuă mișcare, în care imaginea unei
Pietà inversate – fiul ținându-și mama pe
brațe – face trecerea dintre tangibil și intangibil.” (Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
EGON
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
DUTCH MOUNTAIN MOVIES
Roen Kiewik
T: + 31 20 688 18 48
E: mail@dutchmountainmovies.com
W: www.dutchmountainmovies.com
Michiel van Jaarsveld
E: michiel@jaarsveld.nl
Director: Michiel van Jaarsveld
CAST: Youri Jongenelen,
Gloria Benedikt,
Richèl Wieles
CINEMATOGRAPHY:
Ton Peters
CHOREOGRAPHY:
Thom Stuart
ART DIRECTION:
Roland Mylanus
EDITING: Teun Rietveld
SOUND:
Evelien van der Molen
PRODUCER:
René Huybrechtse
PRODUCTION
COMPANY: Dutch
Mountain Movies
“Symptoms of influenza make the last days
in the life of the Austrian painter Egon
Schiele seem to be played out beyond
the confines of a set time and space. His
stylized portraits come to live and edge
him further towards death. This brings his
characteristic work to life in a romantic,
but also raw and merciless way.” Played
out on melancholy tunes, the black and
white reality gives way to “a feverish
dream, in which powerful, expressive
movements explore the boundary between
beauty and eroticism on the one hand,
and decay and perversity on the other.”
(Netherlands Film Festival)
„Simptomele de febră fac ca ultimele
zile din viața pictorului austriac Egon
Schiele să pară că trec dincolo de limitele
unui timp şi spaţiu precis. Portretele sale
stilizate prind viaţă și îl împing din ce
în ce mai aproape de moarte. Ceea ce
aduce la viaţă opera sa cu totul specială,
într-un mod pe cât de romantic, pe atât
de crud și nemilos.” Însoțită de sonorități
melancolice, realitatea alb-negru devine
“un vis febril, în care mișcările puternice, expresive explorează granița dintre
frumusețe și erotism pe de o parte, și
dezintegrare și perversitate de cealaltă
parte.”(Netherlands Film Festival)
“EGON started with Thom Stuart and the
dream he had after seeing an exhibition of
Schiele: to translate these paintings into
dance. It had to be done on film, to be able
to make use of powerful cinematic means
like framing and isolation of physical elements in space. To me that sounded like
a totally logical point of attack. Just going
through a photo book with Schiele’s paintings, creates moving images with a physicality that resembles modern dance. But making
it cinema also means telling a story and placing it inside some form of reality. The twisted,
tormented bodies Schiele has put on canvas,
seem to be coming out of a feverish dream,
or to be suffering from a fever themselves.
Sickness and decay mix up with eroticism in
a very direct way, creating highly memorable
images. We never tried to be biographical.
We simply used elements of his life to create
the feverish state of mind that is so strongly
evoked by his paintings. This inspired us to
use black and white and a more historical
way of lensing to establish a certain «reality»,
whereas the dance sequences were shot in
color, depicting Schiele’s imagination. But
this «reality» was a cinematic reality for us,
allowing a more surrealistic approach into
the black and white sequences.” (Michiel
van Jaarsveld)
„egon a pornit de la Thom Stuart şi un vis
de-al lui după ce a văzut o expoziţie cu Schiele: să transforme aceste picturi în dans. Și
asta trebuia să se întâmple pe film, pentru
a putea folosi acele tehnici cinematografice
atât de puternice precum încadratura şi
izolarea elementelor fizice în spaţiu. Mie
mi-a părut a fi un punct de pornire foarte
logic. Chiar şi simpla răsfoire a unui album
cu tablourile lui Schiele creează senzația
de imagini în mișcare care au o corporalitate asemănătoare dansului modern. Însă
realizarea unui film înseamnă şi spunerea
unei poveşti, plasarea ei într-un context.
Trupurile contorsionate şi chinuite pictate
de Schiele par să se trezească dintr-un vis
febril sau chiar să sufere de febră. Boala şi
degradarea şi erotismul se amestecă într-un
– 79 –
FESTIVALS/AWARDS: Netherlands Film Festival 2013/
Cinedans: Dance On Screen Festival, The Netherlands
2013;
mod foarte direct, în imagini memorabile.
Nu am încercat să facem o biografie. Pur
şi simplu am folosit elemente din viaţa lui,
pentru a recrea intensitatea evocată de
tablourile sale. Asta ne-a inspirat să filmăm
în alb-negru şi să folosim un mod tradițional
de filmare, pentru a stabili o anumită
«realitate», în vreme ce secvenţele de dans
au fost filmate color, zugrăvind imaginaţia
lui Schiele. Dar această «realitate» a fost
pentru noi o realitate cinematografică, ceea
ce ne-a permis o abordare mai suprarealistă a scenelor alb-negru.” (MICHIEL VAN
JAARSVELD)
MEMORY LANE
With the support of
Cu sprijinul
FILM’S WEBSITE:
www.keyfilm.nl/en/movie/memory-lane
WORLD SALES:
KEYFILM
Hanneke Niens/ Hans de Wolf – producers
T: +31 20 423 1596
E: info@keyfilm.nl
W: www. keyfilm.nl
E: paul@denooijer.org, menno@denooijer.org
9’, The Netherlands, 2011
Directors: PAUL & MENNO DE NOOIJER
CAST: Maïté Guérin,
Joost Vrouenraets,
Gerrit and Emma
Jongejan
SCREENPLAY: Paul &
Menno de Nooijer
CHOREOGRAPHY: J
oost Vrouenraets
CINEMATOGRAPHY:
Paul & Menno de Nooijer
EDITING:
Paul & Menno de Nooijer
MUSIC: Herbert Boland
SOUND DESIGN:
Peter Flamman
ART DIRECTOR:
Mirjam Grote Gansey
PRODUCER: Hanneke
Niens & Hans de Wolf
PRODUCTION
COMPANY: Key Film
FESTIVALS/AWARDS: Torino Film Festival – Teatro a
Corte 2011/ Netherlands Film Festival Utrecht 2013/
Cinedans Festival Netherlands 2011/ Rio de Janeiro
International Video & Dance Festival 2011
– 80 –
“In this silent surreal dance film, PAUL &
MENNO DE NOOIJER talk about an elderly
couple in the autumn of their lives, browsing through old photographs to review the
dynamics of their relationship over time. In life
fragments full of flirtations, rows, aloofness,
passion, affection and anger, the dance is at
all times the appropriate medium to tell their
story. Hope, disappointment and perspectives
follow each other so the theme of impermanence undergoes various metamorphoses,
alternated by chimeras of a lush garden and
portraits of the wife. MEMORY LANE is an
almost archetypal history of a man and a
woman, in which dream and illusion follow in
quick succession.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
„În acest scurt metraj suprarealist de dans,
PAUL & MENNO DE NOOIJER vorbesc despre
un cuplu aflat la apusul vieții, ce frunzărește
prin fotografii vechi pentru a analiza dinamica relației lor de-a lungul timpului. În fragmente de viață plină de flirturi, scandaluri,
detașare, pasiune, afecțiune și furie, dansul
este în fiecare clipă limbajul potrivit pentru
a le spune povestea. Speranța, dezamăgirea
și perspectivele se scurg una după alta, așa
încât tema efemerității trece prin diferite
metamorfoze, alternate cu himere ale unei
grădini luxuriante și portretul soției. MEMORY
LANE este o istorie aproape arhetipală a
bărbatului și femeii, în care visul și iluzia se
succed rapid.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
“Each couple can easily recognize their
relationship in this wonderful project called
MEMORY LANE, where Dutch directors
PAUL and MENNO DE NOOIJER combine
photography with dance and film. In their
perspective, the relationship is divided into
three distinct phases, enframed by the harmless childhood and the jaded senescence.
The first step is the very image of burning
love that is mentioned in romantic poetry,
whole and ensuring everlasting passion. The
second stage is that of indifference, where
love seems to fade, leaving room only for
emotional coldness, powerfully portrayed by
the wife’s frozen face. Things seem to happen
in the reverse order of the first stage, as if
emphasizing the false illusion of seduction.
The third stage comes with the hatred of the
partners, anger and disgust making their way
among the elements of extreme violence.
Each of the steps are carried out according to the same pattern, and the simple set
design is represented by a table on which
there are glasses filled with drinks, whose
colors correspond to different phases of the
relationship’s development: milk - white and
pure, colorless and passive water, and wine
- red and thick as blood. The relationship’s
degradation reaches a peak that only old age
can appease. An old age when lost moments’
nostalgia brings forgiveness and liberation.
MEMORY LANE is a film filled with metaphors
and symbols masterly expressed through
exceptional choreography and it can be a
life lesson for each and every one.” (Mihai
Teodor, BIEFF 2013)
„Fiecare relație de cuplu se poate regăsi
cu ușurință în acest proiect minunat numit
MEMORY LANE, unde regizorii olandezi
PAUL și MENNO DE NOOIJER combină arta
fotografică cu dansul și cinematografia. În
viziunea lor, relația este împărțită în trei
etape distincte, cuprinse între copilăria inofensivă și bătrânețea blazată. Prima etapă
este însăși imaginea dragostei aprinse de
care se vorbește în poezii, plină și pasională
promițând eternitatea. A doua etapă este
cea a indiferenței, în care dragostea pare
să pălească lăsând loc răcelii emoționale,
portretizate foarte bine prin chipul înghețat
al soției. Lucrurile par să se întâmple în
ordine inversă față de prima etapă, parcă
accentuând falsa iluzie a seducției. A
treia etapă vine cu ura partenerilor, furia și
dezgustul facându-și loc printre elementele de violență extremă. Fiecare dintre
etape se desfășoară după același tipar, iar
decorul minimalist este reprezentat de o
masă pe care se află pahare cu băuturi ale
căror culori corespund diferitelor stadii
evoluție a relației, respectiv lapte alb și
pur, apă incoloră și pasivă, și un vin roșu și
gros ca sângele. Degradarea relației ajunge
la un maximum pe care doar bătrânețea îl
poate domoli. O bătrânețe în care nostalgia
clipelor pierdute aduce iertare și eliberare.
MEMORY LANE este un film plin de metafore
și simboluri redate magistral printr-o coregrafie de excepție și poate fi o lecție de viață
pentru fiecare” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
A BRIEF CRACK
OF LIGHT
With the support of
Cu sprijinul
Director: Vera Holland, Ted Alkemade, Salih Kilic
WORLD SALES:
Ted Alkemade
T: +31 (0) 625 030 149
E: info@tedalkemade.nl
W : http://www.tedalkemade.nl
Ted Alkemade
E: info@tedalkemade.nl
Vera Holland
E: hollandvera@gmail.com
Salih Kilic
E: salih_kilic1986@yahoo.com
CAST: Pamela Ferraroni,
Lorenzo van Velzen
Bottazzi
SCRIPTWRITER: Vera
Holland, Ted Alkemade
CINEMATOGRAPHY:
Salih Kilic
CHOREOGRAPHY:
Pamela Ferraroni/
Lorenzo van Velzen
Bottazzi
EDITING: Ted Alkemade
MUSIC: Lennert Busch
PRODUCER: Vera
Holland, Salih Kilic and
Ted Alkemade
“Started as a scientific research and experiment, A BRIEF CRACK OF LIGHT became a
short film about the inextricable relation
between life, art and nature. Shot with a
high-speed camera and in full color, the film
reveals new insights on the human body
and gestures, emphasizing the idea that
sometimes the beauty of the moment is
the one that counts the most. Can you tell
a love story through dance? That’s what the
directors are trying to find out.” (Teodora
Cașcarade, BIEFF 2013)
„Deși a pornit ca un experiment, ca o
cercetare științifică, A BRIEF CRACK OF LIFE
s-a transformat într-un scurtmetraj despre
relația complexă dintre viață, artă și natură.
Filmat color și cu o cameră high-speed,
scurtmetrajul dezvăluie noi perspective
asupra corpului și a gesturilor umane, subliniind ideea că, uneori, frumusețea momentului este cea care conteaza cel mai mult.
Poți spune o poveste de dragoste prin dans?
Asta este ceea ce încearcă să afle cei trei
regizori”. (Teodora Cașcarade, BIEFF 2013)
“In the first place we were given the assignment to capture insects/animals in slow
motion for scientific research. Our artistic
instinct made us instantly wanting to make
a creative experimental film of this project.
We wanted to use the high-speed camera
in an untypical way to tell a story. We asked
ourselves the question how we could tell a
love story throughout dance, without using
the typical slow motion effects as we already
know? It resulted in a dance of comparison
between two human beings and two bumblebees and their flowers. It’s where nature
and art meet, we discover fragments of life.
With the start of the brainstorm we tried to
figure out what we wanted to do with the
bumblebee. We saw a difference between
human and insect, but we also saw similarities. Our idea was to make a short abstract
film where it will be clear that the ballet of the
bumblebee and a dancer are close to each
other in a symbolic way. A BRIEF CRACK OF
LIGHT turned out to be a story about time,
life, behavior and needs in short flashes.”
(Vera Holland, Ted Alkemade, Salih Kilic)
„În primă instanţă, am avut de făcut un
exerciţiu în care trebuia să filmăm insecte/
animale în slow motion în scopuri ştiintifice.
Instinctul nostru artistic ne-a împins imediat
să facem un scurtmetraj experimental din
acest proiect. Am vrut să folosim camera
high-speed pentru a spune o poveste într-un
mod atipic. Ne-am întrebat cum am putea
spune o poveste de dragoste prin dans, fără
să folosim clasicele efecte de slow motion,
aşa cum au tot fost folosite? Ceea ce a ieşit
este o coregrafie în care facem o paralelă între
doi oameni dansând şi doi bondari zburând în
jurul unor flori. La intersecţia dintre natură şi
artă, am descoperit fragmente de viaţă.
La începutul perioadei de brainstorming
am încercat să ne dăm seama cum vrem să
prezentăm bondarul. Am găsit diferenţele
evidente dintre om şi insectă, dar am văzut
şi asemănări. Ideea noastră a fost să facem
un scurtmetraj abstract din care să reiasă
faptul că dansul uman se aseamănă în mod
simbolic cu cel al insectelor. Până la urmă,
A BRIEF CRACK OF LIGHT a ajuns să fie o
poveste despre timp, viaţă, comportament
şi nevoi, spusă în scene scurte.” (Vera
Holland, Ted Alkemade, Salih Kilic)
– 81 –
FESTIVALS/AWARDS: Cinedans 2013/ Incubate
International Independent Culture Festival, Tilburg,
the Netherlands 2012/ Open Dans Festival 2012/ The
Open Air Pleinbioscoop, Rotterdam 2012/ Open doek
Film Festival, Belgium 2012.
AUTION
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
SMALL HOUSE PRODUCTIONS
T: 0031626646354
E: hello@smallhousepro.com
W: www.smallhousepro.com
6’, The Netherlands/Greece, 2012
Director: ANDREAS HANNES
CAST: Veronika
Michalova, Atis Veilins,
Konstantinos Kotsos
CINEMATOGRAPHY:
Miki Ambrozy
CHOREOGRAPHY:
Judith Neil Company
EDITING:
Andreas Hannes
MUSIC & SOUND:
Kostas Hanis
PRODUCER:
Miki Ambrozy
PRODUCTION
COMPANY: Small House
Productions
FESTIVALS/AWARDS: Cinedans Dance on Screen
Festival Amsterdam 2013/ ShortsNonStop Canadian
Film Center Toronto 2013/ SuperShow: Multimedia
Exhibition MartijnAerts Amsterdam 2012
– 82 –
“AUTION is a video installation that explores
the artistic possibilities of physicality and our
perception of it. The naked skin of a man and
a woman becomes the screening canvas for
a recording of two dancers’ (maybe the same
man/woman) rehearsals. A lyrical investigation of the cinematic medium, with a granular
texture, in which bidimensional images over-lay
bodies defined through volume. The title,
AUTION, is also the result of a mix, being a
made-up word from audio+motion. The visual
level, where dance is approached as a means of
bodily expression, is synched with a minimalist
soundtrack, reminiscing musique concrete.”
(Mihai Teodor/Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
„AUTION este o instalație video care explorează posibilitățile artistice ale corporalității
și percepția noastră asupra ei. Pielea dezgolită a unui bărbat și a unei femei devine
pânză de proiecție pentru o înregistrare cu
doi dansatori (ce ar putea fi chiar ei) care
repetă pentru un spectacol. O investigare lirică a limbajului cinematografic, de o
textură granulată, care suprapune imagini
bidimensionale peste corpuri înzestrate cu
volum. Titlul, AUTION, este și el rezultatul unui mix, fiind un cuvânt inventat din
alăturarea audio+motion (sunet și mișcare).
Vizualul, care tratează dansul ca mijloc de
expresie corporală, este completat de o
coloană sonoră minimalistă amintind de
musique concrete. “ (Mihai Teodor / Andreea Mihalcea, BIEFF 2013)
“AUTION was born out of the search for
excitement in body movement and what can
be new in it. Sound composition came to
express the response of the eye observing the
movement. In this short film, my intention is
to find intricate and sensitive moments of the
male and female body and what could be for
an audience, a new perception of it. Fear, as
a subject, came along for anything unusual
strange or rare (Xenophobia) that I encountered in this journey. The contrasts of visual
beauty and auditory disturbance, male body
and female body, textures of projection and
skin are there to exaggerate differences and
similarities between them. Every movement in
combination with a sound is automatically a
story and through AUTION stories of sensuality,
playfulness, pain and beauty are combined for
a game of perception.” (ANDREAS HANNES)
care observă mișcarea. În acest scurtmetraj,
intenția mea a fost să găsesc acele momente
complexe și sensibile ale corpului masculin
și feminin, și ce ar putea genera, pentru
spectator, o nouă percepție asupra acestora.
Subiectul fricii s-a asociat fiecărui lucru
neobișnuit sau rar (Xenophobia) pe care
l-am întâlnit în această călătorie. Contrastele
dintre armonia vizuală și dizarmonia auditivă, dintre corpul feminim și cel masculin,
dintre textura proiecției și piele au rolul de a
exagera deosebirile și asemănările dintre ele.
Fiecare moment acompaniat de sunet devine
automat o poveste, și astfel, prin AUTION,
povești senzuale, ludice, despre durere sau
despre frumusețe se combină într-un joc al
percepției” (ANDREAS HANNES)
way. ANDREAS HANNES did, he filmed, with
his better half: his Father, creating the music.
The son celebrating the beauty of a dancing
body in his moving pictures, dancing from
male to female and back, the father trying to
keep the dance grounded with his percussion. Close your eyes, open your mouth and
watch careful and maybe, maybe beauty will
kiss you.” (Matthias Marzodko)
„AUTION s-a născut dintr-o căutare entuziastă legată de mișcarea corporală și de tot ce
poate fi nou în domeniul acesta. Compoziția
sonoră e menită să exprime reacția ochilor
“The never-ending body... you have one, I
am one, you are one, I have one, we all are
bodies. All these bodies, all these differences, all this confusion since the Gods cut
the perfect androgyny body in two pieces.
We all have to deal with it in one or another
„Trupul fără de sfârșit... tu ai unul, eu sunt
unul, tu esti unul, eu am unul, noi toți suntem trupuri. Toate trupurile acestea, toate
deosebirile, toată confuzia asta de când zeii
au împărțit figura androgină în două jumătăți.
Toți trebuie sa ne confruntăm cu asta într-un
fel sau altul. ANDREAS HANNES a facut-o,
filmând împreună cu jumătatea sa mai bună:
Tatăl său, care a creat muzica. Fiul celebrează în filmele lui frumusețea corpului dansând
dinspre feminin spre masculin și înapoi, iar
tatăl încearcă să țină ritmul dansului prin
percuție. Închide ochii, deschide gura și fii
atent, și poate, poate frumusețea te va săruta“ (Matthias Marzodko)
Special Program
GOLDEN SHORTS: BEST FILMS
IN MAJOR FESTIVALS
COME AND PLAY
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
German Film and Television Academy
Hella Schmidt / Laure Tinette
T: +49 30 257 59 153 / - 152
E: h.schmidt@dffb.de / tinette@dffb.de
W: www.dffb.de
Daria Belova
E: belovada@gmail.com
30’, 2013, Germany
Director: daria belova
CAST: Alexander Josef
Shtol, Maria Zharkova,
Julia Gorr
SCRIPTWRITER:
Daria Belova
CINEMATOGRAPHY:
Max Preiss
EDITING: Stefanie Kosik
SOUND:
Niklas Kammertöns
PRODUCER:
Martin Danisch,
Markus Kaatsch
PRODUCTION: German
Film and Television
Academy Berlin
FESTIVALS/AWARDS: Discovery Award for the
short film, Semaine de la Critique – Cannes 2013/
Moscow International Film Festival 2013/ São Paulo
International Film Festival 2013/ HOF International
Film Festival 2013/ Stockholm Film Festival 2013;
Special Program | GOLDEN SHORTS: BEST FILMS IN MAJOR FESTIVALS
– 84 –
A film in which the boundaries between
past and present, real and surreal become
blurred, COME AND PLAY “portrays the spirit
that lies within Berlin’s walls and the echoes
of its long memory. In a stunning black-andwhite photography, the story follows Grisha,
a Russian-German child, who, carried by his
imagination, reveals the city’s sad secrets.
In a similar vein to IVAN’S CHILDHOOD and
GERMANY YEAR ZERO, the boy’s «playing» at
war, sliding into surrealism, reminds humanity of its gaping wounds.” (Fabien Gaffez,
Critics’ Week Cannes 2013)
Un film în care graniţele dintre trecut şi
prezent, real şi ireal se estompează, COME
AND PLAY „surprinde fantomele încă vii
ale trecutului, care continuă să bântuie
străzile oraşului Berlin. Filmată într-un
alb-negru superb, povestea merge pe
urmele lui Grisha, un copil ruso-german,
ce dezgroapă, prin puterea imaginaţiei, secretele dureroase ale trecutului.
Mergând pe filonul COPILĂRIEI LUI IVAN şi
al GERMANIA ANUL ZERO, joaca băiatului
de-a războiul, alunecând în suprarealism,
amintește omenirii de rănile sale încă
deschise.” (Fabien Gaffez, Semaine de la
Critique Cannes 2013)
“COME AND PLAY is a film about the memory
of a place. Time doesn‘t disappear and the
past doesn‘t go away. It remains and stays
imprinted in the physical space. Being of
Russian origin and living in Berlin, I feel it
sometimes in a very striking way. You step
out of a café, read the name of the street and
it echoes in your memory. You vaguely see a
photo from a history textbook, a scene from
a war film, and recollect what you were told
was happening on this street during the Second World War. You are unable to remember
it, but you can imagine it. Meanwhile, the
trees and the houses that surround you
might be the same as back then. They looked
at the war on this street in the same way they
are now looking at you standing in front of
a café. In their memory everything remains
intact. If these trees, streets, houses dreamt,
what kind of a dream would they see? Would
it be a nightmare where the past and present
combine, and yesterday‘s impressions coexist with the images from the 1940s? What if
you are suddenly caught up inside of it? For
me, this film is not just about the Second
World War, but about war in general. It‘s
about the war that is preserved in memories
and archival footage, the war that ceases in
one place in order to start in another, the war
that always goes on.” (DARIA BELOVA)
„COME AND PLAY este un film despre
amintirea unui loc. Timpul nu dispare, iar
trecutul nu piere. Continuă să existe şi
câteodată rămâne imprimat în spaţiul fizic.
Fiind de origine rusă şi locuind în Berlin,
am resimţit uneori asta foarte puternic. Ieşi
dintr-o cafenea, vezi numele străzii şi îţi
sună cunoscut. Îţi apare vag în faţa ochilor o
imagine dintr-un manual de istorie, o scenă
dintr-un film de război şi-ţi aduci aminte ce
ţi s-a spus că se întâmpla pe acea stradă în
timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.
Nu ai amintiri în legătură cu asta, dar îţi poţi
imagina. Copacii şi casele din jur ar putea
să fie din acele vremuri. Au privit războiul de
pe această stradă în acelaşi mod în care te
privesc acum pe tine, stând în faţa unei cafenele. În amintirea lor, totul e intact. Dacă
aceşti copaci, aceste străzi şi case ar putea
visa, ce fel de vise ar avea? Ar fi un coşmar
în care trecutul şi prezentul se întrepătrund,
iar impresiile zilei de ieri coexistă cu imaginile anilor ’40? Cum ar fi dacă deodată ai
deveni captiv în acest coşmar? Din punctul
meu de vedere, acest film nu e doar despre
Cel De-al Doilea Război Mondial, ci despre
război în general. Este despre acel război
păstrat viu în amintiri şi materiale de arhivă,
acel război care încetează într-un loc şi
izbucneşte într-altul, războiul perpetuu.”
(DARIA BELOVA)
THE RUNAWAY
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
Les Films de la Croisade
Ariane PRUNET
T: +33 /(0)1 53 38 88 88 ; F: +33 / (0)1 53 38 88 89
E: filmsdelacroisade@noos.fr
E: jb.marlin@gmail.com
23’, 2013, France
Director: JEAN-BERNARD MARLIN
EDITING:
Nicolas Desmaison
SOUND: Claire Cahu
PRODUCER:
Valentine de Blignières
PRODUCTION
COMPANY: Les Films de
la Croisade
FESTIVALS/AWARDS: Golden Bear – Berlinale 2013
/ Best Actor and Best Actress – Brussels Film Festival
2013 / Jury’s Prize – Festival du Film Court d’Ouroux
en Morvan 2013 / Hamburg International Short Film
Festival 2013 / Sao Paulo International Short Film
Festival 2013/ Milano Film Festival 2013 / Palm Springs
IFF 2013 / Hamptons IFF 2013 / Telluride Film Festival
2013 etc.
“Winner of the Golden Bear at Berlinale 2013,
THE RUNAWAY is an insightful coming-of-age
story, that speaks about teen agresivness,
examining the differences and simillarities
between respecting the law and the human
compassion. In visual terms, indebted to the
realist aesthetics, MARLIN’s camera follows,
in the course of a day, Lakdar, a youth social
worker, and Sabrina, one of the young people
in his care at the juvenile centre he works at.
But today is no ordinary day. Sabrina is to
be judged for her past offenses. Face to face
with her past actions and the consequences
they may imply to her future, she panics and
runs away. Following her traces, Lakdar embarks – along with the spectator - on a hallucinatory journey through suburban Marseille,
desperate to find her, hoping not everything
is lost.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
“Câștigător al Ursului de Aur la Berlinale
2013, THE RUNAWAY este un coming-of-age
complex care vorbește despre agresivitatea
adolescentină, punând în balanță respectarea legii și compasiunea umană. Îndatorată
esteticii realiste în termeni vizuali, camera
lui MARLIN îi urmărește timp de o zi pe
Lakdar, un asistent social pentru delincvenți
juvenili, și pe Sabrina, una dintre tinerii pe
care îi are în grijă la centru. Dar ziua surprinsă nu este una obișnuită. Sabrina urmează
să fie judecată pentru niște infracțiuni. Pusă
în fața acțiunilor ei trecute și a consecințelor
pe care le-ar putea avea asupra viitorului
ei, aceasta se panichează și fuge. Mergând
pe urmele ei, Lakdar – ca și spectatorul –
pornește într-o călătorie halucinantă prin
Marsilia suburbană, disperat să o găsescă,
sperând că nu este încă totul pierdut.”
(Oana Ghera, BIEFF 2013)
“This film was preceded by a documentary
made in some homes for juvenile offenders
and the script reflects the things I’ve lived,
the things I’ve felt there, as well as the relationships I’ve tied with some of these young
men. That aroused this desire to explore the
complex, ambivalent relationship, between
an educator and a young person in difficulty.”
(JEAN-BERNARD MARLIN)
“Sabrina is a young Moroccan girl in a juvenile
detention centre. It’s the day of the judge’s
sentencing and Lakdar, the social worker
assigned to her case, accompanies her. Her
reluctance and late appearance do not go in
her favor: sentenced to a year in prison, the
girl finds herself having to consider whether
to face up to her responsibility or follow her
escape instinct. She refuses any advice,
however, taking the liberty of making her own
decision. JEAN – BERNARD MARLIN’s camera
follows Lakbar in a journey of searching and
waiting on the outskirts and in the suburbs
against the backdrop of a very different Marseille.” (Carla Vulpiani – Milano Film Festival)
„Filmul a fost precedat de un documentar
făcut în centre pentru minori delincvenți,
iar scenariul reflectă ceea ce am trăit, ceea
ce am resimțit acolo, la fel ca și relațiile pe
care le-am legat cu unii dintre acești tineri.
Asta mi-a trezit această dorință de a explora
relația complexă, ambivalentă, între un
educator și un tânăr în dificultate.” (JEANBERNARD MARLIN)
„Sabrina este o tânără marocană într-un
centru de detenție juvenilă. Este ziua în
care judecătorul pronunță sentința și
Lakdar, asistentul social desemnat cazului
ei, o însoțește. Împotrivirea ei și întârzierea la proces nu ajută: condamnată la un
an în închisoare, fata se găsește în poziția
în care trebuie să decidă dacă își înfruntă
responsabilitățile sau își urmează instinctul
de evadare. Refuză orice sfat, luându-și în
schimb libertatea de a lua propriile decizii.
Camera lui JEAN-BERNARD MARLIN îl
urmărește pe Lakbar într-o călătorie a căutării și a așteptării la periferie și în suburbii
pe fundalul unei Marsillii foarte diferite.”
(Carla Vulpiani- Milano Film Festival)
– 85 –
CAST: Adel Bencherif,
Médina Yalaoui,
Sabine Gavaudan,
Agnès Cauchon Riondet,
Brahim Benamane,
Malek Mehenni
SCRIPTWRITER:
Jean-Bernard Marlin
CINEMATOGRAPHY:
Julien Poupard
THE MASS OF MEN
With the support of
Cu sprijinul
FILM WEBSITE:
http://gabrielgauchet.com
WORLD SALES:
National Film and Television School UK
T: +44 1494 731452
E: festivals@nfts.co.uk
W: www.nfts.co.uk
Gabriel Gauchet
E: mail.gauchet@gmail.com
16’, 2012, UK
director: Gabriel Gauchet
CAST: Peter Faulkner,
Jane McDowell,
Dominic Kinnaird,
SCRIPTWRITER:
Gabriel Gauchet &
Rungano Nyoni
CINEMATOGRAPHY:
Nick Cooke
EDITING: Alice Petit
SOUND: Ania Przygoda
PRODUCER:
Emily Morgan
PRODUCTION: National
Film and Television
School UK
– 86 –
FESTIVALS/AWARDS: Golden Leopard – Locarno
International Film Festival 2012/ Best Short Film - San
Sebastián International Film Festival 2012/ Grand
Prix - Tampere International Short Film Festival 2013/
Grand Jury Prize – Lille European Film Festival 2013/
Grand Prix, Best Short – Tokyo Film Festival 2013/
Oberhausen International Short Film Festival 2013/
IndieLisboa 2013/ Critics’ Prize for Best Short and
BDMA Prize for Best Short – Janela Recife 2012; Shown
in over 38 film festivals, winner of more than 16 awards
Amid the economical and political tensions,
the oppressed masses have no other choice
than the violent revolt. Winner of the Golden
Leopard for Best Short Film in Locarno, THE
MASS OF MEN is inspired by the 2011 London
protests, outbreaks of collective anger against
the state of general apathy and disillusionment
reigning the country. The story follows Richard,
a 55 year old jobless man, whose late arrival for
a meeting with his unemployment assistant has
disastrous consequences for him. If initially, we
are tempted, out of reflex, to harshly judge the
protagonists, GAUCHET cleverly manages to
change our view on the incident, challenging
our very idea of morality. Placing the notions
of good and evil under the magnifying glass
of relativism, THE MASS OF MEN deals, at a
deeper level, with the paradoxes of human
nature, which break loose in crisis situations,
with fear, cowardice, despair and anger.
Pe fondul tensiunilor economice si politice,
maselor oprimate nu le rămâne altă soluție
decât revolta violentă. Câștigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno, THE
MASS OF MEN se inspiră din protestele din
Londra din 2011, izbucniri ale furiei colective
ca reacție la starea de apatie şi deziluzionare a
ţării. Povestea îl urmăreşte pe Richard, un bărbat de 55 de ani rămas fara slujbă, care întârzie la întâlnirea cu asistentul de somaj, acest
fapt având consecinţe dezastruoase pentru
el. Dacă iniţial, suntem tentați, în mod reflex,
să judecăm cu duritate protagoniștii, THE
MASS OF MEN ne schimbă ulterior perspectiva
asupra incidentului, punând în discuție însăși
ideea de moralitate. Relativizând noțiunile de
bine și de rău, filmul vorbește, la un nivel mai
profund, despre paradoxurile naturii umane,
care ies la iveală în momente de criză, despre
frică, lașitate, disperare și mânie.
“I am fascinated with the idea of violence
because I’m afraid of it, and people’s reactions to violence are shocking to me.(…) Why
are people evil? What drives them to become
monsters? What did society do to them?
(…) I had already thought of some ideas and
images of revenge and violence to begin with,
which I wanted to turn into a film. Me and my
partner, we were fascinated by the London
riots and we felt that they had something in
common with the idea of our movie. We began watching YouTube videos of the events,
in which we saw young people beating up
other youths. It was like they had nothing
left to lose. Then came Prime Minister David
Cameron’s speech, which really shocked us.
His answer to the riots was to treat these
young people as animals, splitting society
in two: on one side was the elite, those who
had the right to judge and condemn others,
and on the other, the people who couldn’t
defend themselves anymore. When we heard
this speech, my girlfriend, Rungano Nyoni,
also a director, suggested we use the words
of David Cameron in the script, give the lines
to a social worker’s answer. We felt that this
would work really well, that it brings a certain
something to the script, a certain strength.”
(GABRIEL GAUCHET, FormatCourt interview)
„Sunt fascinat de tema violenţei pentru că mă
înspăimântă şi mi se pare şocant felul în care
face oamenii să reacţioneze. (…) De unde
vine răutatea din oameni? Ce îi împinge să
devină monştri? Ce le-a făcut societatea? (…)
Aveam deja în minte anumite idei şi imagini
despre răzbunare şi violenţă pe care voiam să
le transpun în film. Eu şi colaboratoarea mea
eram fascinaţi de protestele din Londra şi am
simţit că ele au ceva în comun cu proiectul
nostru. Am început să ne uităm la clipuri pe
YouTube cu imagini din timpul protestelor, cu
tineri bătând cu brutalitate alţi tineri. Era ca şi
când nu aveau nimic de pierdut. Apoi a urmat
discursul prim-ministrului David Cameron,
care ne-a şocat foarte tare. Răspunsul lui la
ceea ce se întâmpla era să îi privească pe acei
tineri ca pe nişte animale, împărţind societatea în două: de o parte se afla elita, cei ce se
simţeau îndreptăţiţi să judece şi să condamne
pe alţii, iar de cealaltă parte aceia care nu mai
au putere să se apere. Când a auzit discursul,
iubita mea, Rungano Nyoni, şi ea regizor, a sugerat să mă folosesc de cuvintele lui Cameron
în scenariu, să le atribui unui asistent social.
Ne-am gândit că ar funcţiona foarte bine în
contextul filmului, ca ar aduce un plus de
forţă poveştii.” (GABRIEL GAUCHET, interviu
FormatCourt)
INVITATION
FILM’S WEBSITE:
www.indiestory.com/English/html/indie_filmcontent.
asp?filmIdx=1346
WORLD SALES:
INDIESTORY Inc.
Kate WON
T: 82 2 722 6051 / F: 82 2 722 6055
E: indiestory@indiestory.com
W: www.indiestory.com
E: satines@naver.com
CAST: LEE Sang-hee,
LEE Min-ji,
AN Young-hyun
SCRIPTWRITER:
YOO Min-young
CINEMATOGRAPHY:
CHOI Min-ho
ART DIRECTION:
SON Ja-yun
EDITING:
YOO Min-young
SOUND: AHN Sun-yoo/
KIM Baek-jun
MUSIC: KIM Baek-jun
PRODUCER:
IM Tae-gyu
PRODUCTION
COMPANY:
Chung-Ang University
FESTIVALS/AWARDS: ORIZZONTI Award for Best
Short film – Venice Film Festival 2012 / Hamburg
International Short Film Festival 2013 / Seoul
Independent Film Festival 2012 / Asia Pacific Film
Festival Hong Kong 2012 / Kosmorama Trondheim film
Festival Norway 2013 / Cortisonici Short Film Festival
Italy 2013 / Moscow K-Shorts Festival 2013 / Busan
International Short Film Festival Korea 2013 / KoreanChinese University Film Festival China 2012 etc
Winner of the Orizzonti Award for Best Short
Film at the Venice Film Festival, INVITATION
is a touching minimalist film about loss, grief
and the need for consolation. Kyungsook
attends her husband’s funeral. Thanks to a
minute calibration in acting and directing,
we can viscerally feel her inner struggle to
not lose her poise in a time when everything
else seems lost. She looks through her man’s
things, trying to calm down at least for a
minute. His possessions however don’t bring
back pleasant memories from the past, but
give her, bit by bit, reasons to believe that
there was another person in his life who
should be invited to the ceremony.
Câștigător al Premiului Orizzonti pentru
Cel Mai Bun Scurtmetraj la Festivalul de
Film de la Veneția, INVITATION este un film
minimalist emoționant despre suferință și
nevoia de consolare. Kyungsook ia parte la
înmormântarea soțului. Grație unui reglaj
fin de regie și interpretare, simțim efortul
ei lăuntric de a nu-și pierde firea într-un
moment în care tot restul pare să fi fost
pierdut. În căutarea unei liniști de moment,
se uită prin lucrurile lui. Însă acestea nu îi
amintesc de lucruri frumoase din trecut, ci
îi dau, puțin câte puțin, motive să creadă că
în viața lui a mai existat cineva care trebuie
invitat la funeralii.
“The public display of emotions in the Far
East can be confusing for a foreigner. But
INVITATION goes beyond the mere cultural
issue of what is and what is not appropriate to be expressed in public, focusing on a
person’s reaction in a painful and extreme
situation. The director and scriptwriter
YOO-MIN YOUNG puts even more weight
on the initial mourning process by launching the suspicion of adultery. Thanks to
a minute calibration from the part of the
director and of the actress, the viewer
can catch sight of Kyungsook’s inner
struggle to not lose her poise in a time
when everything else seems lost. And the
«other woman» isn’t demonized, actually
seeming to be the only one Kyungsook
can empathize with. The adopting of an
austere representation style can only
double the diegetic uneasiness caused by
the «invitee’s» shame. The wide geometric
shots of an artificially-lit corridor where a
woman is trying to literally fit into someone
else’s shoes convey the film’s chore, as it is
summed up by the director: «Her husband
died. She found a pair of shoes in his car.»”
(Andreea Mihalcea – BIEFF 2013)
„Arătarea emoțiilor în public în spațiul
Orientului Extrem poate fi confuză pentru
un străin. Dar INVITATION merge mult mai
departe de a ridica doar problema culturală
a ceea ce se cuvine sau nu să exprimi în
public, concentrându-se pe reacția unui
om într-o situație-limită dureroasă. Astfel,
regizoarea și scenarista YOO MIN-YOUNG
plusează încărcătura doliului cu suspiciunea
adulterului. Grație unui reglaj fin de regie și
interpretare, spectatorul poate să întrevadă
efortul lăuntric al lui Kyungsook de a nu-și
pierde firea într-un moment în care tot
restul pare să fi fost pierdut. Iar «cealaltă
femeie» nu este demonizată, ci pare să fie
singura persoană cu care Kyungsook poate
empatiza. Adoptarea unui stil de reprezentare auster nu face decât să dubleze inconfortul narativ produs de rușinea resimțită
de «invitată». Cadrele largi, geometrice,
surprinzând un coridor gol luminat artificial,
cu o femeie încercând să se încalțe cu niște
pantofi care nu i se potrivesc la propriu
transmit miezul filmului, așa cum este
rezumat de regizoare: «Soțul ei a murit. A
găsit o pereche de pantofi în mașina lui.»”
– 87 –
16’, 2012, South Korea
Director: YOO Min-young
UNDRESS ME
With the support of
Cu sprijinul
FILM WEBSITE:
http://bautafilm.se/?produktion=ta-av-mig&lang=en
WORLD SALES:
Botnia film
Thom Palmen
T: +46 70 639 33 88
E: thom.palmen@botniafilm.com
Victor Lindgren
E: victor@bautafilm.se
15’, 2013, Sweden
Director: Victor Lindgren
CAST: Jana Bringlöv
Ekspong, Bjorn Elgerd
SCRIPTWRITER:
Jana Bringlöv Ekspong
CINEMATOGRAPHY:
Mattias Andersson
EDITING:
Victor Lindgren,
Mattias Andersson
SOUND: Sven Jonsson
PRODUCER:
Therese Högberg,
Film i Västerbotten
PRODUCTION:
Bautafilm AB
– 88 –
FESTIVALS/AWARDS: Teddy Award for Best Short
Film – Berlin International Film Festival 2013/ Best
International Short Film - Tel Aviv Film Festival 2013/
Tampere Film Festival 2013/ Hamburg International
Short Film Festival 2013/ Melbourne International
Film Festival 2013/ Queer Lisboa 2013/ Palm Springs
International Film Festival 2013/ Special mention
- Sicilia Queer Filmfest, Italy 2013/ Guadalajara
International Film Festival 2013 etc
“In a world of rapidly evolving definitions
of masculinity and femininity, UNDRESS
ME pushes these borders even further,
in a captivating experiment on identity.
Two strangers meet in a bar. The sexual
tension is palpable, so they quickly end
up at her place. But what began as a night
of exploring eachother soon becomes an
unexpected exploration of self. Winner of
this year’s Teddy Award at Berlinale, the
movie exposes the arbitrary nature of social
conventions, raising interesting questions
on one’s identity and sexuality.” (Diana
„Într-o lume în care definiţiile masculinităţii
şi feminităţii se află în schimbare rapidă, UNDRESS ME pune în discuție aceste
delimitări, într-un captivant experiment
despre identitate. Doi străini se întâlnesc
într-un bar. Tensiunea sexuală dintre ei e
palpabilă, aşa că ajung curând la ea acasă.
Însă ceea ce părea ca va fi o seară în care
se vor cunoaşte unul pe celălalt, ajunge să
fie un proces neaşteptat de auto-cunoaştere. Distins cu premiul Teddy la Berlinale în
acest an, filmul dezvăluie natura arbitrară
a convenţiilor sociale, ridicând interesante
întrebări despre identitate şi sexualitate.”
“It starts off as what may seem like a conventional love story: boy meets girl, boy wants
to take the girl home. However, it quickly
develops into a story of blurred lines: between what it means to be a man and what it
means to be a woman, desire and curiosity,
dominance and submissiveness. The guy instinctively feels that something is off with Mikaela and it is soon proven that he was right.
However, the reveal of the girl’s secret is not
received with shock, but with boyish enthusiasm of having been right. This is when what’s
really at stake here comes out, their meeting
becoming a challenging «personality test» for
both of them. Each tries to keep control over
the situation and not show their insecurity
and confusion, but inevitable slips occur. It
is through details that their true personality
emerges and it becomes apparent how fickle
their sense of self is. Over-preoccupied with
his looks and unsure of his urges, the young
man seeks Mikaela’s approval regarding his
body. In a way, he needs her compliments
to really feel like a man. She, in turn, is also
seeking acceptance, even if she’s trying to
act intangible, as if nothing bothers her. In
the end, it’s not a night of casual sex the two
are looking for, but validation and confirmation that they deserve love.” (Diana Mereoiu,
BIEFF 2013)
„Începe ca ceea ce pare să fie o poveste
obişnuită de iubire: un băiat întâlneşte
o fată, băiatul vrea să ducă fata acasă.
Povestea evoluează însă rapid dintr-una de
iubire într-una a limitelor ambigue: dintre
ce înseamnă să fii bărbat şi ce înseamnă
să fii femeie, dintre dorinţă şi curiozitate,
dintre dominanţă şi supunere. Protagonistul
intuieşte că ceva este diferit la Mikaela şi se
dovedeşte curând că are dreptate. Totuşi,
dezvăluirea secretului ei nu vine ca un şoc,
ci este primită mai degrabă cu entuziasmul
copilăresc de a fi avut dreptate. În acel
moment abia, iese la suprafaţă adevărata miză a întâlnirii, care devine, pentru
amândoi, un provocator «test de personalitate». Fiecare încearcă să preia controlul
situaţiei şi să nu-și trădeze confuzia și lipsa
de încredere în sine, însă nu le reuşeşte
întru totul. Personalitatea lor iese la iveală
prin detalii şi devine rapid evident cât de
neclară e pentru fiecare dintre ei definiţia
propriei identităţi. Preocupat peste măsură
de felul în care arată şi nesigur pe impulsurile sale, tânărul caută aprobare din partea
Mikaelei în legătură cu corpul său. Într-un
fel, are nevoie de complimentele ei pentru
a se simţi într-adevăr bărbat. Ea la rândul
ei caută să fie acceptată, deşi vrea să pară
intangibilă. Până la urmă, cei doi nu caută
un simplu «one night stand», ci recunoaştere şi confirmarea faptului că sunt demni de
iubire.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
Special Program
THE PORTUGUESE
CINEMATIC MIRACLE
With the support of
Cu sprijinul
THE PORTUGUESE CINEMATIC MIRACLE
Special Program
Curatorial presentation by Adina Pintilie and Andreea Mihalcea
Prezentare curatorială, de Andreea Mihalcea/ Adina Pintilie
Special Program | THE PORTUGUESE CINEMATIC MIRACLE
– 90 –
The contemporary Portuguese cinema is presently undergoing a
paradoxical moment. For several years now, the Portugal’s film industry has been dealing with a serious financial crisis: ICA (the Institute
of Cinema and Audiovisual), the main public funding body of the
Portuguese art house productions, is currently blocked, since the big
media companies refuse to pay the taxes supporting the cinema fund.
In consequence, the national film industry is paralyzed. Despite this
situation, the Portuguese cinema of the last couple of years reflects
a truly creative boom, standing out through an impressive number of
exceptional films, that have been highly successful both in terms of
audience and in the international festival circuit, gaining praise and
recognition at some of the major film festivals worldwide, such as
Cannes, Locarno, Berlinale, Toronto, New York or Rotterdam. In 2013,
MIGUEL GOMES – director of films such as TABU (winner of FIPRESCI
and Alfred Bauer Awards at Berlinale 2012 and ranked # 2 in the chart
of the best 2012 films by the renowned film magazine Sight&Sound) or
OUR BELOVED MONTH OF AUGUST (premiered in Cannes’s Quinzaine
des Réalisateurs) – was drawing the attention of the international press
that “a paralysis of the Portuguese film sector is a very real threat.”
BIEFF wishes to offer the remarkable Portuguese cinema the visibility it deserves, expressing, at the same time, its solidarity with and
appreciation of the Portuguese filmmakers, who, even though have
no national support, “miraculously” manage to impress each year the
viewers from all over the world with outstanding works. With the generous support of AGENCIA DA CURTA METRAGEM - one of the most
dedicated promoters of contemporary Portuguese cinema, together
with INDIELISBOA International Independent Film Festival – BIEFF
brings this year to Bucharest some of the most intriguing short experimental Portuguese productions and co-productions of the past two
years, both within BIEFF 2013 International Competition and within
BIEFF 2013 Special Programs The Portuguese Cinematic Miracle
and Quinzaine des Réalisateurs Cannes. Most of them Romanian
premieres, these cinematographic gems speak of eroticism, horror,
nostalgia or intimacy in tones varying from irony, lyricism to fairy-tale
playfulness, through innovative stylistic approaches that engage the
viewer in a true dialogue, constantly short-circuiting on the way his/
her initial expectations.
Bearing the unmistakable signature of the unconventional João
Pedro Rodrigues, an established name of the Portuguese contemporary art house cinema, THE KING’S BODY, world premiered in
Locarno 2013, is an intriguing dialogue between the collective and
the individual memory, offering an unexpected and thought-provoking
view on history. Under the pretext of a casting, several musclemen
are invited in front of the camera, to expose their well-built bodies, to
read fragments from chronicles about the first king of Portugal and to
talk about history, while in their background footage of the legendary monarch’s statue is projected on a green screen. “Beginning as
an investigation into [...] the past, it doesn’t take long for the film to
become a portrait of the present, as each of the men describes their
lives [...]. The ironic clash between the mythic imagery of the king and
these strong yet vulnerable characters is touching, and raises questions about the intersection of history and personal identity. (Adam
Cook, CINEMASCOPE)
The same charismatic João Pedro Rodrigues also plays
the leading-role in AS THE FLAMES ROSE, awarded at Locarno and
directed by his close collaborator, JOÃO RUI GUERRA DA MATA.
Displaying a similar interest for the exploration of physicality, this conceptually innovative film of great emotional power draws an
intriguing parallel between the burning of
Lisbon and the ending of a love relationship.
Playing with influences from expressionism and melodrama, in a surprising mix of
fiction and documentary, the film creates an
impressive relationship between the human
body and space, through an elaborate miseen-scene and a remarkable use of chiaroscuro lighting and projected images. This way it succeeds, with just one
character, in a single space, to reflect an entire inner world.
WILD HAGGIS, winner of the Best Short Film Award at the
QUINZAINE DES REALISATEURS CANNES 2013, conveys a playful
and refreshing vision of children’s imaginative power. A 10-year-old
boy faces, with the help of a magical forest creature, the common
challenges of a summer camp: games, pranks, winning the heart of
the girl he fancies or standing up to bullies. By merging a humorous
depiction of the camp’s everyday life and the child’s fantasy realm,
JOÃO NICOLAU creates a charming and candid modern fairy-tale.
PEDRO BASTOS’s TO THE WOLF OF MADRAGOA plays in an
ironical-postmodernist manner with irreverent suggestions of erotic
relations between a nun and masculine religious figures from the
Catholic pantheon, using painterly compositions and editing techniques echoing the early cinema.
Erotic fantasy is also evoked by YANN GONZALES in LAND OF
MY DREAMS, a stylized hypnotic road-movie, following a burlesque
strip-tease itinerant show staged by a mother and daughter. Sensual
and melancholic à la Lynch, with a flavor of some 70s erotic exploitation movies, the film exhales camp and pop iconography quotes, in a
languorous musical rhythm difficult to forget.
TÂNIA S. FEREIRA and GONÇALO ROBALO invite the viewer
of WITHIN WALLS in the intimacy of a couple through a puzzle of
close-ups that capture, through a cinematic magnifying glass, all the
small gestures performed by the two during a day. A deeply sensorial
experience, this haptic poetic endeavor subtly shifts our perception of
our own intimate space.
Another film interested in intimacy, as well as in the topic of
perception is FRANÇOIS BONENFANT’s debut in filmmaking, the
Portuguese - French coproduction WHAT MY LOVE MUST SEE, a
powerful and touching visual dialogue between the viewer and a man
looking unyieldingly into the camera in three different moments of the
day, from one of Lisbon’s romantic rooftops. An elaborate conceptual
demarche, in which the man’s face, the ever different sunlight and
a song are the elements of a living postcard, bearing the imprint of
a love story, while at the same time giving the viewer the chance to
reflect on the effects the film language syntax can have on the perception of the same image.
Also about love speaks the black-and-white horror fairytale THE
GRAVEDIGGER, directed by de ANDRÉ GIL MATA, a surprising mix
of stop-motion animation and live action, where a beautiful sleepingbeauty falls in love with a monstrous headless gravedigger, with a
golden heart. “Echoing classic genre films, like NOSFERATU or
TALES FROM THE GIMLI HOSPITAL, THE GRAVEDIGGER makes the
viewer return to a childlike state, tightly clutching his blanket as
he anxiously listens to horror stories.” (Diana Mereoiu, BIEFF 2013)
Another “horror” film but of a different nature is the Portuguese
- Austrian coproduction SIESTA, directed by HUGO FURTADO and
DAVID KREMS, a post-apocalyptical vision of the world after an unknown disaster, seen through the camera of the only survivor, in which
the mystery and angst come from not knowing the origin of the terror.
Based on holiday images in which the tourists are surprisingly missing,
the film becomes a disquieting chronicle of the end of the world.
Cinema-ul portughez contemporan
trece în prezent
printr-un moment
paradoxal. De
câțiva ani, industria
cinematografică
din Portugalia se
confruntă cu o gravă criză financiară:
ICA (Institute of
Cinema and Audiovisual), principala instituție publică ce finanțează
producțiile arthouse portugheze, este in prezent complet blocată,
din cauza faptului că marile companii media refuză să plătească
taxele destinate fondului cinematografic. Ceea ce are ca efect
implicit paralizarea, de câțiva ani, a producției cinematografice
naționale. În ciuda acestei situații, cinema-ul portughez al ultimilor
ani reflectă un adevărat boom creativ, remarcându-se printr-un
număr impresionant de filme de o calitate excepțională, ce se
bucură de un mare succes de public și de recunoașterea celor mai
importante festivaluri de film din întreaga lume, precum Cannes,
Locarno, Berlinale, Toronto, New York sau Rotterdam. În 2013,
MIGUEL GOMES - regizorul unor filme precum TABU (câștigător al
Premiilor FIPRESCI și Alfred Bauer la Berlinale 2012 și clasat pe locul
#2 in topul celor mai bune filme ale anului 2012 de catre celebra
publicație Sight&Sound) sau OUR BELOVED MONTH OF AUGUST
(prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Cannes, Quinzaine
des Réalisateurs) - atrăgea atenția presei internaționale că „paralizarea sectorului cinematografic din Portugalia este o amenințare
cât se poate de reală”.
BIEFF dorește să ofere remarcabilului cinema portughez vizibilitatea pe care o merită, manifestându-și în același timp solidaritatea
și admirația față de colegii cineaști portughezi, care, în condițiile
în care nu beneficiază de nici o susținere la nivel național, reușesc,
în mod „miraculos”, să impresioneze în fiecare an spectatorii din
întreaga lume cu noi creații cu totul speciale. Cu sprijinul generos al
AGENCIA DA CURTA METRAGEM - unul dintre promotorii cei mai
dedicați ai cinema-ului portughez contemporan, alături de INDIELISBOA, Festivalul Internațional de Film Independent Lisabona
- BIEFF aduce anul acesta la București câteva dintre cele mai interesante producții și co-producții experimentale portugheze de scurt
metraj din ultimii 2 ani, atât în Competiția Internațională, cât și în
cadrul Programelor Speciale The Portuguese Cinematic Miracle și
Quinzaine des Réalisateurs Cannes. Majoritatea prezentate în premieră în Romania, aceste bijuterii cinematografice vorbesc despre
erotism, groază, nostalgie sau intimitate în tonuri variate, de la ironie,
lirism, la ludicul specific basmelor, prin prisma unor abordări estetice
inovatoare, care angrenează spectatorul într-un dialog real, scurtcircuitându-i, pe parcursul fiecărui film, așteptările inițiale.
Purtând semnătura inconfundabilă a neconvenționalului João
Pedro Rodrigues, unul dintre numele deja consacrate ale arthouse-ului contemporan portughez, THE KING’S BODY, prezentat
în premieră la Locarno 2013, oferă o perspectivă inedită asupra
istoriei, într-un dialog captivant între memoria colectivă și cea
individuală. Sub pretextul unui casting, câțiva culturiști sunt invitați
să-și etaleze corpul în fața camerei, să citească fragmente de cronici
despre faptele eroice ale primului rege al Portugaliei și să vorbească
despre istorie, în vreme ce în spatele lor se derulează pe un ecran
imagini ale statuii impunătoare a legendarului monarh. „În scurt
timp, pe măsură ce bărbaţii încep să povestească despre propria
viaţă, revizitarea trecutului devine un portret viu al vremurilor actuale. Contrastul ironic dintre eroismul legendelor și realitatea acestor
bărbați puternici, și totuși atât de vulnerabili, emoționează și ridică
tulburătoare întrebări despre relația dintre istoria obiectivă și cea
personală.” (Adam Cook, CINEMASCOPE)
Același carismatic João Pedro Rodrigues este de data
aceasta actorul principal în AS THE FLAMES ROSE, premiat la Lo-
carno și regizat de colaboratorul său apropiat JOÃO RUI GUERRA
DA MATA. Cu un concept inovator și de o mare forță emoțională, și
prezentând un interes similar în explorarea corporalității, filmul creează o paralelă între incendierea Lisabonei și sfârșitul unei relații de
dragoste. Cu influențe din melodramă și expresionism, într-un mix
surprinzător de ficțiune și documentar, filmul creează o relație cu
totul specială între corpul uman și spațiu, printr-o mizanscenă elaborată și prin remarcabila utilizare a clarobscur-ului și a proiecției,
reușind astfel, într-un singur spațiu, cu un singur personaj, să creeze
o întreagă lume interioară.
WILD HAGGIS, câștigător al Marelui Premiu pentru scurtmetraj la QUINZAINE DES REALISATEURS CANNES 2013, se oprește,
într-un stil ludic, asupra imaginarului copiilor. Un băiat de 10 ani
înfruntă, cu ajutorul unei creaturi magice a pădurii, toate provocările
obișnuite ale unei tabere de vară: jocuri, farse, câștigarea inimii fetei
iubite sau confruntarea cu gașca de băieți mai mari și bătăuși. Îmbinând o reprezentare plină de umor a vieții de zi cu zi din tabără, cu
tărâmul fantastic din imaginația băiatului, JOÃO NICOLAU creează
un basm modern plin de farmec.
TO THE WOLF OF MADRAGOA al lui PEDRO BASTOS jonglează
în manieră ironic-postmodernistă cu sugestii ireveranțioase despre
legături erotice între o călugăriță și figuri masculine religioase din
panteonul catolic, folosind tehnici de compoziție picturale și de
montaj cu ecouri de la începuturile cinema-ului.
Fantezia erotică este evocată și de YANN GONZALEZ în LAND
OF MY DREAMS, un road-movie hipnotizant, ce merge pe urmele
unui show burlesc de strip-tease ambulant pus în scenă de o mamă
și o fiică. Senzual și melancolic à la Lynch, având savoarea unor filme
erotice de tip exploitation din anii ’70, filmul expiră camp și citate din
iconografia pop, într-un ritm muzical languros dificil de uitat.
TÂNIA S. FEREIRA și GONÇALO ROBALO invită spectatorul lui
WITHIN WALLS în intimitatea unui cuplu, printr-un puzzle de planuri-detaliu senzoriale care surprind, printr-o lupă cinematografică,
gesturile mărunte ale celor doi pe parcursul unei zile. O experiență
profund senzorială, această incursiune poetico-haptică ne schimbă
pentru totdeauna percepția asupra spațiului nostru intim.
Încă un film interesat de intimitate și, în același timp, de problematica percepției în cinema, este debutul regizoral al lui FRANÇOIS
BONENFANT, coproducția franco - portugheză WHAT MY LOVE
MUST SEE, un puternic și emoționant dialog vizual între spectator
și un bărbat care privește fix spre cameră în trei momente diferite
ale zilei, de pe unul dintre acoperișurile romantice ale Lisabonei.
Un demers conceptual elaborat, în care chipul bărbatului, lumina
de fiecare dată diferită a soarelui și un cântec sunt elementele unei
cărți poștale vii, ce păstrează amprenta unei povești de dragoste,
și oferă în același timp spectatorului ocazia de a medita la efectele
pe care sintaxa limbajului filmic le poate avea asupra percepției
aceleiași imagini.
Tot despre dragoste vorbește și basmul de groază în alb-negru
THE GRAVEDIGGER, semnat de ANDRÉ GIL MATA, un mix surprinzător de animație stop-motion și live-action-ul, în care o frumoasă
adormită se îndrăgostește de un gropar monstruos fără cap, dar
cu o inimă de aur. „Cu ecouri din filme clasice ale genului, precum
Nosferatu sau Tales from the Gimli Hospital, THE GRAVEDIGGER
readuce spectatorul în ipostaza de copil care îşi înşfacă strâns
pătura, ascultând surescitat poveşti de groază.” (Diana Mereoiu,
BIEFF 2013)
Tot un film de „groază”, dar de o cu totul altă natură, este și
coproducția portughezo- austriacă SIESTA, a lui HUGO FURTADO și
DAVID KREMS - o viziune post-apocaliptică a lumii după un dezastru neprecizat, privită prin camera unicului supraviețuitor, misterul
și angoasa provenind din necunoașterea originii terorii. Pornind de
la imagini de vacanță din care cei care lipsesc sunt tocmai turiștii,
filmul devine o cronică tulburătoare a sfârșitului lumii.
– 91 –
PORTUGUESE CINEMA: ONE YEAR AFTER ZERO
Special Program
Introduction, by Mário Micaelo (Agencia Da Curta Metragem, Curtas Vila do Conde Film Festival)
– 92 –
These days, it becomes difficult to speak about Portuguese Cinema
without mentioning its socio-cultural context, the disastrous policies
of the government that are turning in cycles and coming back to
the same point: the impoverishment of the population in favour of
the huge profits of a class that dominates the economy, the ineffectiveness of the state institutions, the inconsistencies of the legal
framework for public funding and support to culture in particular, the
difficulties of the treasury and its continuous lack of liquid funds.
Portugal is a small country with about 10 million inhabitants,
which, given the decrease of public in cinema theatres, ultimately
hampered to achieve a hypothetical film production based on box
office results. Nevertheless, it succeeded to maintain a notorious
relevance in European Cinema panorama, at least these last two
decades. Throughout a laborious scheme of public applications,
executed by the ICA (Institute of Cinema and Audio-visual) and
overseen by the Secretary of State for Culture, Portuguese film production is not dependent on the government budget, and its funds
have been collected by means of a small tax on the profit margins of
television advertising.
The current government, agreeing with most of the policies
imposed by the IMF (International Monetary Fund), has struggled to
remain as troika’s best student, complying with drastic funding reductions to the public sector of the economy, including culture. The same
government has taken the decision of suppressing the ministry of culture. There’s only a secretary of state who colluded with the austerity
policy, lately accepting to administer a thin portion of the government
budget for 2014: with a reduction from 0.7% to 0.2%.
The same secretary of state did approve the new legal framework
for Portuguese Cinema, in study since several years ago and widely
discussed with professionals and entities related with, a law that
should have already been put into practice but, perhaps because it’s
not depending on the government budget (as before), cannot guarantee the stability of film production.
At this time, and given this new legal framework that implies not
only conventional TV channels, cable TV operators are already owing
11 million Euros since the entry into force of the new law, which is the
main reason for today’s impasse and for the uncertain future of all
Portuguese filmmakers, producers, actors and technicians.
2012 was, according to the optics and the government’s decision, the zero year, an attempt to reset the balance of public accounts - in fact to save time and paying off accumulated debts - but
2013 will not be, of course, the acclaimed fresh start under the new
legal framework.
In this context, of a possible collapse of small and fragile structures of film production, it’s indeed remarkable that Portuguese
Cinema continues to emerge on the international circuit of film
festivals and under the scope of positive film critic (criticism?), which
is actually providing worthy support.
In 2012 and further, at least until the end of the year, the success of some feature films (as the case of TABU by Miguel Gomes),
documentaries, short films (as the case of RAFA by João Salaviza)
and animation films (as KALI THE LITTLE VAMPIRE by Regina Pessoa),
produced under the public financing for 2011, gave a new breath and
forced the government itself, in a sudden shift of attitude, to claim to
be necessary to continue the public funding framework. However, in
practice, everything happens in slow motion.
At this point, it is worth noting the role of the AGENCIA DA CURTA
METRAGEM (the Portuguese Short Film Agency) which took, as never
before, the Portuguese short films beyond borders, acting according to functional, aesthetic and ethical criteria, and managing to
overcome a year of major financial difficulties - also 2012 - without any
funding from the ICA. For 2013, thanks to the opening of new public
applications, Agência has managed to get the support that ensures
now the continuity of its job for one year.
Speaking about film production and with no funding through
public applications, 2012 was a year of miracles, operated largely
by an exceptional financial support that came mainly from Europe.
Guimarães 2012 European Capital of Culture, on the one hand, and
the project Estaleiro based in Vila do Conde, on the other, both offset
from the main production center - which is obviously Lisbon - and financial support systems managed by the ICA, helped to maintain the
production levels of quantity and possibly quality that have used the
Portuguese public, European and even worldwide. Also to take into
account is the private initiative and personal investment, especially in
the case of short films, and also the financial engineered co-productions that will bring to the public some films.
In 2013 Portuguese cinema lives in an impasse situation with the
constant postponement of funding and a lack of compliance with the
legislative framework by various parties. The TV cable operators all
mighty can contradict the law by recourse of highly paid lawyers, and
the government - in this case the ICA - failing to implement the law
and alternative solutions, turns out not to meet deadlines, stalling and
repeatedly delaying the opening of public applications and the payment of those who have seen their projects approved.
Guimarães 2012 European Capital of Culture has invested heavily
in film production, with a total of 40 films in different frameworks:
inviting foreign internationally renowned filmmakers, supporting the
career of well-known Portuguese filmmakers, and launching proposals to young filmmakers.
The project Estaleiro, with a diversified array of cultural activities –programming, training and producing – developed between
2011 and 2012, also strongly supported film production. The same
board and team that organizes Curtas Vila do Conde - International
Film Festival and promotes short films by the AGENCIA DA CURTA
METRAGEM, developed the project producing 16 films with greatly
reduced budgets but still achieving high quality standards. In addition to this, the same team produced a set of 4 films to celebrate
the 20thCurtas Vila do Conde, inviting foreign renowned filmmakers
with strong links to the festival.
The Portuguese films present in Bucharest witness a strong
determination to resist - and this strength is coming out of the work
of the directors, producers, actors and technicians – who endure the
growth of an image of quality and character that Portuguese Cinema
has to maintain.
It thus becomes clear why these films come from alternative
schemes of production: LAND OF MY DREAMS, by Yann Gonzalez, was
one of the films produced for the 20th Curtas Vila do Conde; TO THE
WOLF Of MADRAGOA, by Pedro Bastos, and THE KING’S BODY by João
Pedro Rodrigues (in competition), are films produced by Guimarães
2012 European Capital of Culture. Some others are supported under
the framework of public funding before 2012, as in the cases of As
THE FLAMES ROSE, by João Rui Guerra da Mata (in competition),
WILD HAGGIS, by João Nicolau (Quinzaine des Réalisateurs), and THE
GRAVEDIGGER, by André Gil Mata.
It is crucial that an European network of film professionals (and
thus the public attending to festivals, other film events and special
screenings) becomes aware of the strongly qualified work that some
filmmakers and producers have been developing in Portugal and the
dangerously serious situation in which they find themselves. Hence,
this knowledge is linked to the essential role of film festivals, which
may consist in the promotion of the quality and diversity of Cinema.
– Mário Micaelo, Vila do Conde, the 12th of November 2013
CINEMA-UL PORTUGHEZ:
la un an de la anul zero – Special Program
E dificil să vorbești
astăzi despre cinema-ul portughez
fără să-i precizezi
contextul sociocultural, politicile
guvernamentale
dezastruoase care
se învârt în cerc
și revin în același
punct: sărăcirea
populației în favoarea profitelor uriașe ale clasei care domină economia, ineficiența instituțiilor statului, inconsecvențele cadrului legislativ în ceea ce privește sprijinul și finanțarea publică cu precădere
a culturii, dificultățile trezorieriei și lipsa constantă a acesteia de
fonduri lichide.
Portugalia este o țară mică, de aproximativ 10 milioane de
locuitori, care, dată fiind scăderea numărului de spectatori în
cinematografele publice, nu a reușit să-și consolideze un sistem de
producție cinematografică bazat pe rezultatele de box office. Cu
toate acestea, a reușit să-și mențină statutul de pion important în
panorama cinema-ului european, cel puțin în ultimele două decenii.
Printr-o schemă complicată de aplicații publice, pusă în practică de
ICA (Institute of Cinema and Audio-visual) și supervizată de Secretarul de Stat pentru Cultură, producția portugheză de film nu mai
depinde de bugetul alocat de Guvern, fondurile destinate acesteia
fiind colectate printr-o taxă mică aplicată asupra profiturilor nete
obținute din publicitatea TV.
Guvernul actual, fiind de acord cu cele mai multe politici impuse
de FMI (Fondul Monetar Internațional), s-a străduit să rămână cel
mai bun învățăcel al Troicii, supunându-se măsurilor drastice de reducere a finanțării sectorului public al economiei, inclusiv domeniul
culturii. Același guvern a luat decizia de a închide Ministerul Culturii.
Nu mai există decât un secretar de stat, care s-a alăturat politicii de
austeritate, acceptând recent să administreze o porțiune mică din
bugetul guvernamental pe 2014: cu o reducere de la 0.7% la 0.2%.
Același secretar de stat a aprobat noul cadru legislativ al
cinema-ului portughez, în lucru de câțiva ani și intens discutat cu
profesioniștii și instituțiiile din industrie, o lege care ar fi trebuit
să intre deja în aplicare, dar, care, probabil pentru că nu depinde
(ca înainte) de bugetul guvernului, nu poate garanta stabilitatea
producției de film.
În acest timp și dat fiind noul cadru legislativ care implică nu
numai canalele TV convenționale, operatorii de cablu TV datorează
deja 11 milioane de euro de când s-a pus în aplicare noua lege, fiind
principalul motiv al impasului actual și al incertitudinii viitorului tuturor cineaștilor, producătorilor, actorilor și tehnicienilor portughezi.
Anul 2012 a fost, conform opticii și deciziei guvernului, anul zero,
o încercare de a reechilibra balanța conturilor publice – de fapt de a
câștiga timp pentru plata datoriilor acumulate – însă 2013, nu va fi,
cu siguranță, acel început prielnic anunțat sub noul cadru legislativ.
În acest context, al unui posibil colaps al structurilor mici și
fragile ale producției cinematografice, este într-adevăr remarcabil
că cinema-ul portughez continuă să iasă în evidență în circuitul
internațional festivalier, fiind de asemenea bine primit de critică,
ceea ce constituie un sprijin valoros.
Din 2012 și mai departe, cel puțin până la sfârșitul anului, succesul
înregistrat de anumite lungmetraje (TABU, al lui Miguel Gomes,
de pildă), documentare, scurtmetraje (cazul lui RAFA, al lui João
Salaviza) și filme de animație (precum Kali the Little Vampire de
Regina Pessoa), produse cu ajutorul sprijinului financiar public pentru
2011, au adus un aer proaspăt și au forțat chiar guvernul să-și schimbe
brusc atitudinea și să susțină că este necesară continuarea prin lege a
finanțării publice. Totuși, în practică, totul se desfășoară în ralanti.
În acest punct, merită menționat rolul jucat de AGENCIA DA
CURTA METRAGEM (Portuguese Short Film Agency), care a dus, ca
niciodată până acum, scurtmetrajele portugheze dincolo de granițe,
comportându-se conform unor standarde funcționale, estetice și
etice și reușind să depășească un an marcat de dificultăți financiare
majore – inclusiv 2012 – neprimind niciun sprijin financiar din partea
ICA. Pentru 2013, mulțumită redeschiderii aplicațiilor publice, Agência a reușit să obțină sprijinul care să asigure continuitatea lucrului
pentru încă un an.
În ceea ce privește producția de film lipsită de sprijin financiar
public, 2012 a fost un an al miracolelor, care s-au întâmplat în mare
măsură grație unui sprijin financiar excepțional venind în principal
din Europa. Proiectul Guimarães 2012 Capitală Culturală Europeană,
proiectul Estaleiro din cadrul Vila do Conde – ambele pornind dintrun centru major de producție (Lisabona, desigur) - și sistemele de
sprijin financiar gestionate de ICA au ajutat la menținerea nivelului în
ceea ce privește cantitatea și, posibil, calitatea producțiilor cu care
s-a obișnuit publicul portughez, cel european și chiar mondial. Ar
mai fi de luat în considerare inițiativa privată și investițiile personale,
în special în cazul scurtmetrajelor, cât și co-producțiile abil gândite
din punct de vedere financiar care urmează să aducă un număr de
filme în fața publicului.
În 2013, cinema-ul portughez trece printr-un moment de impas,
din pricina amânării constante a finanțării și a nerespectării legii de
către anumite părți implicate. Marii operatori de cablu TV pot să
se certe cu legea, recurgând la avocați cu tarife ridicate în vreme
ce guvernul – în acest caz ICA - eșuează în a implementa legea și
soluțiile alternative, nerespectând termenele-limită, tergiversând
în mod repetat lansarea aplicațiilor publice și plata celor ale căror
proiecte au fost aprobate.
Guimarães 2012 Capitală Culturală Europeană a investit
substanțial în producția de film, ajungându-se la un total de 40
de filme, apărute în diferite contexte: invitând cineaști străini
recunoscuți internațional, sprijinind cariera unor cineaști portughezi
bine-cunoscuți și lansând propuneri cineaștilor tineri.
Proiectul Estaleiro, cu o gamă variată de activități culturale –
selecție, training și producție, - elaborat între 2011 și 2012, a sprijinit
de asemenea semnificativ producția de film. Același board și aceeași
echipă care organizează Festivalul Internațional de Film Curtas Vila
do Conde și care promovează scurtmetraje prin AGENCIA DA CURTA
METRAGEM au elaborat proiectul de producție a 16 filme cu bugete
extrem de reduse, dar care, în ciuda acestui fapt, au atins standarde
înalte de calitate. Pe lângă acest lucru, aceeași echipă a produs o
serie de 4 filme cu ocazia celebrării celei de-a 20-a ediții a Curtas
Vila do Conde, invitând cineaști străini de renume care au legături
solide cu festivalul.
Filmele portugheze prezente la București sunt mărturii ale unei
puternice hotărâri de a rezista - și această putere vine din munca
regizorilor, a producătorilor, a actorilor și a tehnicienilor care mențin
un nivel ridicat de calitate a imaginii și a profilului cinema-ului
portughez.
Astfel, devine clar de ce aceste filme sunt rezultatul unor strategii alternative de producție: LAND OF MY DREAMS, de Yann Gonzalez, a fost unul dintre filmele produse pentru cea de-a 20-a ediție
a Curtas Vila do Conde, TO THE WOLF Of MADRAGOA, de Pedro
Bastos, și THE KING’S BODY de João Pedro Rodrigues (în competiție)
sunt filme produse prin proiectul Guimarães 2012 Capitală Culturală
Europeană. Altele au beneficiat de finanțarea publică de dinainte
de 2012: AS THE FLAMES ROSE, de João Rui Guerra da Mata (în
competiție), WILD HAGGIS, de João Nicolau (Quinzaine des Réalisateurs), și THE GRAVEDIGGER, de André Gil Mata.
Este crucial ca rețeaua europeană a profesioniștilor din industria
cinematografică (inclusiv publicul festivalurilor și al altor proiecții
și evenimente similare) să devină conștientă de talentul și nivelul
calitativ extrem de ridicat al producțiilor realizate de profesioniștii
portughezi de cinema și de situația extrem de perioculoasă în care
aceștia se află. În consecință, această înțelegere se leagă de rolul
esențial pe care îl joacă festivalurile de film în promovarea calității și
a diversității Cinema-ului.
– Mário Micaelo, Vila do Conde, 12 Noiembrie 2013
– 93 –
Introducere, de Mário Micaelo (Agencia Da Curta Metragem, Curtas Vila do Conde Film Festival)
THE GRAVEDIGGER
FILM WEBSITE:
www.curtas.pt/agencia/filmes/327/
WORLD SALES:
AGENCIA DA CURTA METRAGEM
T: +351 252 646683 / F: +351 252 638027
W : www.curtas.pt/agencia
E: andregilmata@gmail.com
14’, Portugal, 2013
Director: ANDRÉ GIL MATA
CAST: Carlos Monteiro,
Valdemar Santos,
David Almeida
SCRIPTWRITER:
André Gil Mata
CINEMATOGRAPHY:
Jorge Quintela,
Paulo Abreu
EDITING:
Karen Akerman
MUSIC: Pedro Augusto
SOUND: Pedro Augusto,
Gustavo Bacelos,
Vasco Carvalho
ANIMATION:
André Gil Mata
PRODUCER:
Rodrigo Areias
PRODUCTION
COMPANY:
Bando à Parte
FESTIVALS/AWARDS: Curtas Vila do Conde
International Film Festival 2013/ Indielisboa
International Independent Film Festival 2013/ Yorn
Prize for the Best Portuguese Short Horror- MOTELx
Lisbon International Horror Film Festival 2013 etc
– 94 –
“Combining stop-motion animation with
live action, THE GRAVEDIGGER is a horror
fairytale of gothic and expressionistic influences, about a man with a monstrous face
and a golden heart. The film brings together
a group of bizarre characters - a dwarf who
involuntarily cuts the heads of those he
meets, a sleeping-beauty who falls in love
with the headless gravedigger - into a tale
with a lurid happy ending. Echoing classic
genre films, like NOSFERATU or TALES FROM
THE GIMLI HOSPITAL, and with a voice-over
reminiscent of Vincent Price, THE GRAVEDIGGER makes the viewer return to a childlike state, tightly clutching his blanket as he
anxiously listens to horror stories.” (Diana
„Îmbinând animaţia stop-motion cu live action-ul, THE GRAVEDIGGER este un basm de
groază cu influenţe gotice şi expresioniste,
despre un gropar cu un chip monstruos și o
inimă de aur. Filmul reuneşte un ansamblu
bizar de personaje - un pitic care retează
fără voie capetele celor care îi ies în cale, o
frumoasă adormită care se îndrăgosteşte de
groparul fără cap - într-o poveste cu happyend lugubru. Cu ecouri din filme clasice ale
genului, precum NOSFERATU sau TALES
FROM THE GIMLI HOSPITAL si o naraţiune
voice-over amintind de Vincent Price, THE
GRAVEDIGGER readuce spectatorul în ipostaza de copil care îşi înşfacă strâns pătura,
ascultând surescitat poveşti de groază.”
“The idea for the film arose from daily life
with two children and a desire to write a story
for them. Their absence led me to decide to
make a movie from this tale and my purpose
was to keep it «handmade» and simple. As
sources of inspiration there are some films
from Universal and the German expressionism which I am absolutely fascinated with,
also Gorey, E. A. Poe, etc. And of course, if
we think of what inspires us, we all grew up
in love with Winona Ryder in EDWARD SCISSORHANDS. I hope that my work could make
me more sincere and heartfelt in the way of
seeing life.” (ANDRÉ GIL MATA)
inspirat de anumite filme de la Universal
și de expresionismul german, de care sunt
absolut îndrăgostit, precum și de Gorey sau
E.A. Poe. Și desigur, dacă e să ne gândim la
surse de inspiraţie, cu siguranță toți ne-am
îndragostit în copilărie de Winona Ryder în
EDWARD SCISSORHANDS. Sper că filmele
mele îmi vor schimba perspectiva asupra
vieţii într-una mai sinceră şi mai candidă.”
(ANDRÉ GIL MATA)
„Ideea filmului s-a născut din viața mea cotidiană cu cei doi copii ai mei și din dorința
de a scrie o poveste petru ei. Absența lor
m-a convins să fac un film pornind de la
această poveste, iar scopul meu a fost să
fie cât mai «artizanal» şi simplu. Am fost
“Dark, creepy, cynical and even romantic are
the appropriate words to describe ANDRÉ
GIL MATA’s new movie. THE GRAVEDIGGER
points to classic horrors like NOSFERATU or
TALES FROM THE GIMLI HOSPITAL. Amongst
the grandiosely outlined characters there is
a dwarf who unwillingly kills innocents, an
eternal sleeping beauty and a gravedigger
who has a compulsive way of doing his duty.
Shot in black and white, the movie has a
texture that is almost alive and tangible, and
the poetic conception in charming narration
pays homage to the horror genre.” (Mihai
Teodor, BIEFF 2013)
„Întunecat, înfiorător, sarcastic și chiar
romantic sunt cuvinte care pot descrie noul
film al lui ANDRÉ GIL MATA. THE GRAVEDIGGER amintește pe tot parcursul său de
filme horror clasice precum NOSFERATU
sau TALES FROM THE GIMLI HOSPITAL.
Printre personajele conturate hiperbolizat se
numără un pitic ce ucide oameni involuntar,
o frumoasă etern adormită și un gropar ce
își exercită meseria într-un stil aproape compulsiv. Tras în alb-negru, filmul are o textură
aproape vie, palpabilă, iar conceptul poetic
narativ absolut deosebit plătește tribut genului horror.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
TO THE WOLF OF MADRAGOA
WORLD SALES:
T: +351 252 646683
E: baz.pedro@gmail.com
DIRECTOR: PEDRO BASTOS
CAST: Tânia Dinis,
Adolfo Luxúria Canibal
SCRIPTWRITER:
Pedro Bastos
CINEMATOGRAPHY:
Jorge Quintela
EDITING: Rodrigo Areias
MUSIC : António Rafael,
Adolfo Lúxuria Canibal
SOUND: Pedro Marinho
PRODUCER: Rodrigo
Areias, FUNDAÇÃO
CIDADE DE GUIMARÃES
PRODUCTION
COMPANY: FUNDAÇÃO
CIDADE DE GUIMARÃES
“Within the cultural project Guimaraes European Capital of Culture, Pedro Bastos turns
to one of the city’s (in)famous citizens, António Lobo de Carvalho - an 18th century poet
and satirist known for his irreverent sexually
explicit writings that went against the Christian
morale as dictated by the catholic church - in
order to create an audacious 35 mm video
installation made from tableaux frames that
come to life, with painterly effects, reminiscing
the beginnings of cinema. A postmodernist
non-narrative piece of filmmaking, the TO THE
WOLF OF MADRAGOA playfully alludes to a
sexual relationship between a nun and various
saints, while ironically questioning the catholic
hypocrisy in regard to eroticism and sexual
behavior.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
„Cu ocazia proiectului cultural Guimaraes Capitală Culturală Europeană,
Pedro Bastos se oprește asupra unuia
din cetățenii faimoși (și scandaloși) ai
orașului, António Lobo de Carvalho - un
poet și satirist din secolul 18 cunoscut
pentru conținutul ireverent și explicit sexual al scrierilor sale, care era în opoziție
cu morala creștină - cu scopul de a crea
o îndrăzneață instalație video pe 35 mm
realizată din tablouri care prind viață,
cu efecte picturale amintind de începuturile cinema-ului. Un demers non-narativ postmodernist, TO THE WOLF OF
MADRAGOA se joacă cu sugestii despre o
relație de natură sexuală între o călugăriță
și figuri masculine religioase, în timp
ce chestionează în mod ironic ipocrizia
catolică în ceea ce privește erotismul și
sexualitatea.”(Oana Ghera, BIEFF 2013)
“An effervescent painterly film tribute replete with driving organ soundtrack - to
18th-century poet and satirist António Lobo
de Carvalho, otherwise known as The Wolf of
Madragoa, known to be of ‘turbulent character’(...). He wrote satirical poems filled with
carcasses and sex, which led to him having to
flee town later.” (Rotterdam Film Festival)
vivants - influenced among others by Gustave
Courbet’s «Origin of the world» - static at
first and livelier by the minute as the female
characters begin to move. The second part is
a giddy editing of close-ups of saint figures’
sculptures. Corelated with the image of the
naked nun from the first scenes, the way these
faces appear to look at her are translated
implicitly as lustful, the same way that binding them with the lyrics of Carvalho’s poem
reflects the irony contained in the entire filmic
discourse. Yet, BASTOS’ intentions seem to
go beyond illustrating Carvalho’s writing; the
sensual choreography of the woman’s slow
motioned movements in the nude scenes and
the unconventional emphasis on the sexuality
of the nun - portrayed as an object of men’s
desire - reflecting an interest for a certain
opposition modern art posits against obsolete
Catholic morale.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
Prima parte se constituie dintr-o serie de
nuduri prezentate ca tablouri vivante, statice inițial și animate gradat prin mișcarea
personajelor feminine - inspirate printre
altele de «Originea lumii» a lui Gustave
Courbet. A doua parte este un montaj
amețitor de prim-planuri ale sculpturilor
unor sfinți. Puse în relație cu imaginea
călugăriței goale din prima secvență,
privirile de pe fețele acestora devin implicit
neînfrânate și ațâțate, în același mod în
care, puse în relație cu versurile poemului
lui Carvalho, reflectă ironia conținută de
întreg discursul filmic. Totuși, PEDRO BASTOS pare să meargă mai departe de simpla
ilustrare a scrierii lui Carvalho; coregrafia
senzuală a mișcărilor în ralanti ale femeii
din scenele nude și emfaza neconvențională
asupra sexualității călugăriței - portretizată
ca obiect al dorinței bărbaților - reflectând
un interes pentru o anumită subversivitate
a artei moderne față de morala catolică
desuetă.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
„Un omagiu pictural efervescent – completat
cu un soundtrack în care domină muzica de
orgă – adus poetului și satiristului din sec.
18 António Lobo de Carvalho, cunoscut și ca
Lupul din Madragoa, faimos datorită «caracterului său turbulent»(...). A scris poeme
satirice încărcate de schelete și sex, ceea ce
l-a dus în situația de a fi nevoit mai târziu să-și
părăsească orașul.” (Rotterdam Film Festival)
“TO THE WOLF OF MADRAGOA is a visual
rendering of one of Carvalho’s poems. The
first part consists of a series of nude tableaux
„TO THE WOLF OF MADRAGOA este o redare
vizuală a unuia din poemele lui Carvalho.
– 95 –
FESTIVALS/AWARDS: Rotterdam International Film
Festival 2013/ Curtas Vila do Conde International Film
Festival Portugal 2013 / Festival du Nouveau Cinéma
de Montréal Canada 2013
WHAT MY LOVE MUST SEE
WORLD SALES:
FRANÇOIS BONENFANT
E: francois.bonenfant@gmail.com
E: francois.bonenfant@gmail.com
11’, 2013, Portugal/France
DIRECTOR: FRANÇOIS BONENFANT
CAST: João Vieira Torres
SCRIPTWRITER:
François Bonenfant
CINEMATOGRAPHY:
Rui Poças
EDITING:
Mathias Bouffier
SOUND:
Vasco Pimentel,
Hugo Leitão
MUSIC :
Cartola/ Candeia
PRODUCER:
François Bonenfant
FESTIVALS/AWARDS: Cinéma du réel Film Festival
- Centre Pompidou Paris France 2013/ IndieLisboa
International Independent Film Festival Portugal 2013
/ Special Jury Mention - TimiShort International Film
Festival Romania 2013
– 96 –
“The hyperminimalist and so sensual
WHAT MY LOVE MUST SEE seduces the
viewer by subtly modyfing his perception
of the same image: a living postcard, that
contains the aural fingerprint of a love
story and, at the same time, a poetical
equation about cinema, with essential elements of the cinematic language as variables. FRANÇOIS BONENFANT proposes
a powerful and touching visual dialogue
between the viewer and a man looking unyieldingly into the camera in three different
moments of the day, from one of Lisbon’s
romantic rooftops. While the sunlight travels over the man’s face towards the sunset
and the Portuguese love song, heard first
in the distance from a radio, comes closer
and closer, hummed by the man’s warm
voice and finally embracing us as unique
soundscape, nostalgia and longing subtly
sneak under our skin, until fully possessing
our hearts and bodies.“ (Oana Ghera/Adina
Pintilie, BIEFF 2013)
“Three distinct, clear-cut sequences as three
stages of love: the love one searches for, the
love that gives itself and the love that leaves
in order to grow. In an opening shot, near the
Tagus, in the summer evening light, a young
man faces the camera lost in contemplation.
Off-screen, a piece of music echoes like the
sad and beautiful melody that foreshadows
a love story, when the loved one’s greatest
and sweetest hopes take shape. Then, under
the drowsy midday sun, this other gives of
himself entirely, in all his truth and materiality, his face fully bathed in light. His voice
becomes embodied and he offers himself
up to the person looking at him, filming him.
As daylight fades on the roofs of Lisbon, the
young man is still there but seems aloof,
ready to take his distance; he must leave
«to be born, to live, to discover the world,
see the rivers’ waters flowing, hear the
birds singing». With its simple, pared down
poetry, WHAT MY LOVE MUST SEE recalls the
melancholy of love’s first glimmers, when
separation lightly skims each instant, but
also the love that leads away from the loved
one to melt into the world and its immensity.”
(Carine Bernasconi - Cinéma du réel)
„Hiperminimalistul și atât de senzualul
WHAT MY LOVE MUST SEE seduce privitorul
prin modificarea subtilă a percepției asupra
aceleiași imagini: o carte poștală vie, care
păstrează amprenta unei povești de dragoste și, în același timp, o ecuație poetică
despre cinema, ale cărei variabile sunt elemente esențiale de limbaj filmic. FRANÇOIS BONENFANT propune un puternic și
emoționant dialog vizual între spectator și
un bărbat care privește fix spre cameră în
trei momente diferite ale zilei, de undeva
de pe unul dintre acoperișurile romantice
ale Lisabonei. Pe măsură ce lumina soarelui
călătorește pe chipul bărbatului către apus
și cântecul de dragoste, pe care-l auzim la
„Trei secvențe distincte, ca trei stadii ale
iubirii: iubirea pe care o cauți, iubirea
care se dăruiește pe sine și iubirea care te
părăsește pentru a deveni mai puternică.
Filmul începe cu un tânăr care stă în fața
camerei pierdut în contemplare, în lumina
serii de vară. Din afara cadrului, se aude
ecoul unui cântec, asemeni melodiilor frumoase și triste care prefigurează o poveste
de dragoste, momentul în care prind formă
speranțele cele mai mari și mai tandre ale
început în surdină la un radio, devine din
ce în ce mai prezent, fredonat de vocea
caldă a bărbatului și, în cele din urmă,
îmbrățișându-ne ca unic univers sonor al
filmului, nostalgia și dorința se strecoară
subtil până la a pune stăpânire cu totul pe
inimile și trupurile noastre.” (Oana Ghera/
Adina Pintilie, BIEFF 2013)
celui iubit. Apoi, sub soarele molcom al
amiezii, celălalt se dăruiește în întregime, în
tot adevărul și materialitatea prezenței sale,
cu chipul scăldat în lumină. Bărbatul prinde
glas și se oferă pe sine celui care îl privește,
filmându-l. Pe măsură ce lumina zilei
pălește deasupra acoperișurilor Lisabonei,
tânărul e încă acolo, dar pare distant, gata
să se îndepărteze; el trebuie să plece «să se
nască, să traiască, să descopere lumea, să
vadă apele râurilor curgând, să audă păsările cântând». Cu poezia sa simplă, minimală,
WHAT MY LOVE MUST SEE reamintește
melancolia primilor fiori ai dragostei, când
separarea plutește peste fiecare secundă,
dar și iubirea care se îndepărtează de cel
iubit pentru a se contopi cu imensitatea
lumii.” (Carine Bernasconi - Cinéma du réel)
LAND OF MY DREAMS
FILM’S WEBSITE:
www.curtas.pt/agencia/filmes/299
WORLD SALES:
T: +351 252 646683
E: yanngonzalez01@gmail.com
Director: YANN GONZALEZ
MUSIC: M83,
Anna Domino
PRODUCER:
Dario Oliveira
PRODUCTION
COMPANY: Curtas
Metragens C.R.L., M83
Productions, Sedna
Films
FESTIVALS/AWARDS: Locarno Film Festival 2012 / Curtas
Vila do Conde Film Festival Portugal 2012 / Milano Film
Festival Italy 2012 / Janela Internacional de Cinema do
Recife Brazil 2012 / Festival Côté Court - Pantin France
2013 / Festival do Rio, Brazil 2012 / Tenerife International
International
Short Film Festival Spain 2013 /
Short Film Festival Winterthur 2012 / Mecal - International
Short Film Festival of Barcelona Spain 2013 etc.
“World premiered in Locarno 2012, LAND
OF MY DREAMS is a hypnotic and stylized road-movie, which evokes strange
sexual fantasies and impossible love. While
searching for the land of her dreams, Bianca
– a beautiful girl recalling the Hitchcockian
blondes from Brian De Palma’s films (one
of GONZALEZ’s favorite directors) - meets
again with her mother in Porto, after a long
time, and they set up a small itinerant burlesque strip-tease show. A visual melopoeia
with camp influences and pop iconography references, in which GONZALEZ sets
a haunting and sensuous freak-show à la
Lynch. With a retro tint to it and exuding
in artifice, the film’s languorous rhythm is
given by Anna Domino’s recurring eponymous 80s song, alternating eroticism with
horror. (Andreea Mihalcea – BIEFF 2013)
“LAND OF MY DREAMS is the dreamlike story
of a mother and daughter travelling from
town to town with a strippers’ caravan. We
tried a lot of crazy things with the great DOP
André Tentúgal and I think the film has the
flavor of some 70s erotic exploitation movies.
I grew up watching genre films. It was like
a religion. Nothing but horror films was the
big thing and between the age of 11 and 15
other films didn’t even exist. I had a couple
of friends who shared the same obsession
and we used to get together and spend the
whole night watching Argento, De Palma,
Lucio Fulci, Richard Kern movies – with some
porn in between! Then, one night, I came
across Paris, Texas by Wim Wenders [1984]
and it was like discovering a new continent.
I started to watch a lot of European auteur
films, especially films from the 70s, starting
with Philippe Garrel, Fassbinder and Paul
Vecchiali. I think that watching these disturbing, sometimes gruesome films, made me
very open minded about sex, excess, and
transgression in general. And I guess my
films are trying to cross the line between
genres and sexualities, as if everything was
possible.” (YANN GONZALEZ)
„Proiectat în premieră la Locarno 2012,
LAND OF MY DREAMS este un road-movie
hipnotizant și stilizat, care evocă fantezii
sexuale bizare și dragostea imposibilă.
În căutarea tărâmului din vis, Bianca – o
blondă frumoasă amintind de blondele hitchcockiene din filmele lui Brian De
Palma (unul dintre regizorii preferați ai lui
GONZALEZ) - se reîntâlnește după multă
vreme cu mama sa în Porto și pun pe roți
un show burlesc de striptease ambulant.
O melopee transpusă vizual cu influențe
„Este povestea onirică a unei mame și a
unei fiice care călătoresc din oraș în oraș cu
o caravană de striptease. Am încercat multe
lucruri nebunești cu excelentul director de
imagine André Tentúgal și cred că filmul
păstrează savoarea unor filme erotice de
tip exploitation din anii ’70. Am crescut cu
filmele de gen. Era un fel de religie. Nimic
nu era mai important decât erau filmele de
groază, iar între 11 și 15 ani alte filme nici nu
existau pentru mine. Aveam câțiva prieteni
cu care împărtășeam obsesia aceasta și
obișnuiam să ne adunăm și să petrecem
câte o noapte întreagă uitându-ne la filme
de Argento, De Palma, Lucio Fulci, Richard
Kern - și la ceva pornografie între ele! Apoi,
într-o noapte, am dat peste Paris, Texas al
lui Wim Wenders (1984) și a fost de parcă
descoperisem un alt continent. Am început
camp și citate din iconografia pop, în
care GONZALEZ plasează un freak-show
senzual și melancolic à la Lynch. Cu o
tentă retro și celebrând artificialul, ritmul
languros al fimului este dat de cântecul
recurent eponim al Annei Domino din
anii ’80, oscilând între erotism și groază.”
să mă uit la multe filme de autor europene,
mai ales din anii ’70, începând cu cele ale
lui Philippe Garrel, Fassbinder sau Paul
Vecchiali. Cred că privitul acestor filme tulburătoare și uneori înfiorătoare m-a făcut să
fiu foarte deschis cu privire la sex, exces sau
la transgresiune în general. Și presupun că
filmele mele încearcă să depășească granița
dintre genuri și orientări sexuale, ca și cum
orice ar fi posibil.” (YANN GONZALEZ)
“(In) LAND OF MY DREAMS,(...) fairy-tale
meets kitsch and neon lights illuminate a red
background, like the dusty curtains of an old
red-light district cinema.” (MILANO FILM
FESTIVAL)
„(In) Land of my Dreams, (...)basmul se
întâlnește cu kitsch-ul și luminile de neon
scot la iveală un fundal roșu, precum cortinele prăfuite dintr-o sală veche de cinema din
cartierele roșii.” (MILANO FILM FESTIVAL)
– 97 –
CAST: Julie Bremond,
Paula Guedes,
Eurico Cardoso,
Hugo Alfredo Gomes,
Luís Filipe Rodrigues
SCRIPTWRITER:
Yann Gonzalez
CINEMATOGRAPHY:
André Tentúgal
EDITING:
Thomas Marchand
SOUND: Isabel Dias
Martins, Damien Boitel,
Pedro Adamastor
WITHIN WALLS
WORLD SALES:
Gonçalo Robalo
E: goncalorobalo@yahoo.com
E: goncalorobalo@yahoo.com
26’, Portugal, 2013
Directors: TÂNIA S. FEREIRA, GONÇALO ROBALO
CAST: Maria Simões,
Fernando Nunes
SCRIPTWRITER:
Tânia S. Ferreira,
Gonçalo Robalo
CINEMATOGRAPHY:
Gonçalo Robalo
EDITING:
Tânia S. Ferreira,
Gonçalo Robalo
SOUND:
Tânia S. Ferreira
PRODUCER:
Tânia S. Ferreira,
Gonçalo Robalo
FESTIVALS/AWARDS: IndieLisboa International
Independent Film Festival Portugal 2013
– 98 –
“A hyperrealist cinematic portraiture of a
couple’s intimacy, WITHIN WALLS uses the
space - of the apartment the two faceless
characters live in - as a canvas, projecting
onto it the small traces of existence, which
eventually define their identities. Stylistically
radical in its exclusive use of only one type of
framing, the close-up, WITHIN WALLS swings
between a sensuous poetics of space and
a clinical investigation of it. Through almost
haptic images, a dialog is established between the couple on-screen and the viewer,
introducing the latter into the enclosed
existence of the two within the apartment’s
walls.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
„O portretizare cinematografică hiperrealistă a intimității unui cuplu, WITHIN WALLS
folosește spațiul – apartamentului în care
locuiesc cele două personaje al căror chip
nu-l vedem niciodată – ca o pânză pe care
sunt proiectate micile urme ale existenței,
care, în cele din urmă, ajung să le definească identitățile. Radical din punct de vedere
stilistic datorită folosirii exclusive a unui
singur tip de încadratură, planul detaliu,
WITHIN WALLS pendulează între o poetică
senzorială a spațiului și o investigație clinică
a acestuia. Astfel, prin imagini aproape
tactile, se creează un dialog între cuplul de
pe ecran și spectator, care face ca acesta
“Two people live within walls. Light and
shadow, colour, skin, water, sound and night
capture memory. The encompassing walls
witness life. It was our wish to make a film
about how an apartment contains the story
of the people who inhabit it.” (Tânia S. Ferreira and Gonçalo Robalo)
screen through the traces they leave behind
in their domestic routine. A puzzle made
almost entirely from close-ups, in which only
the cracked walls enclosing their existence
are captured full-scale, at the beginning and
ending of the film, like abstract compositions
inviting to an allegorical reading. Not only an
investigation of space, not only an investigation of domestic routine, but (maybe)
a glimpse of the last days of a battered
dysfunctional relationship,- summed up now
to the sharing of space and some common
habbits,- that slowly drowns in silences and
clumsy gestures that seem to have lost their
meaning.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
„Doi oameni trăiesc între ziduri. Lumina
și umbra, culoarea, pielea, apa, sunetul și
noaptea surprind amintiri. Zidurile înconjurătoare sunt martori ai vieții. A fost dorința
noastră să facem un film despre felul în care
un apartament conține povestea oamenilor care îl locuiesc.” (Tânia S. Ferreira and
Gonçalo Robalo)
“Tousled sheets, footsteps on the floor, a
kaleidoscope of shadows and light, a curtain
slowly waved by the wind, fragments of
objects, a little stain on the coffee cup or
the glimpse of a caress. An inside look into a
couple’s intimacy, fragmentary rendered on
„Cearșafuri șifonate, urme de tălpi pe
podea, un caleidoscop de umbre și lumini,
o perdea care flutură la adierea vântului,
fragmente ale unor obiecte, o mică pată pe
cana de cafea sau o privire fugară asupra
unei mângâieri. O privire din interior asupra
intimității unui cuplu, redată fragmentar
pe ecran prin intermediul urmelor rutinei
domestice. Un puzzle compus din planuri-
din urmă să pătrundă în existența închisă a
celor doi dintre zidurile apartamentului în
care locuiesc.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
detaliu care înregistrează curgerea vieții,
în care doar pereții crăpați care le conțin
existența apar în întregime, la începutul și
finalul filmului, ca niște compoziții abstracte, ce invită la o lectură alegorică. Nu doar
o investigare a spațiului, nu doar o investigare a rutinei lor domestice, ci (poate) o
privire aruncată asupra ultimelor zile ale
unei relații rutinate și disfuncționale,- rezumate la împărțirea unui spațiu și a unor
tabieturi comune,- care se îneacă încet în
tăceri și gesturi stângaci care și-au pierdut
sensul.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
SIESTA
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
SIXPACKFILM
Brigitta Burger-Utzer – Managing Director
T: +43/1/526 09 90
E: office@sixpack.com
W: www.sixpackfilm.com
David Krems
E: david.krems@univie.ac.at
15’, 2012, Austria/ Portugal
Director: Hugo Furtado, David Krems
SCRIPTWRITER:
David Krems &
Hugo Furtado
VOICE:
Teresa Martin Sanchez
EDITING: David Krems &
Hugo Furtado
PRODUCER:
David Krems
PRODUCTION
COMPANY: Sixpackfilm
“«It must be about one week since it happened...» A deserted beach in the morning,
empty alleyways in the midday heat, panoramas of a grid of streets where no movement
can be perceived from the distance. SIESTA
evokes associations with the current boom
in horror films made with supposedly found
footage: what looks like the normal downtime
in the rhythm of a Southern European coastal
city’s day — the siesta — is drawn out to a
catastrophic length in the film: Something has
happened, and Barcelona’s now empty and
the painted beach clock has stopped. A local
resident looks for other survivors and new supplies. She films her forays, and the voiceover
reads entries from her diary.” (Joachim Schätz)
„«Trebuie să fi trecut în jur de o săptămână
de când s-a întâmplat....» O plajă părăsită
dimineața, alei pustii în canicula prânzului,
panorame ale unor de străzi unde nu se zărește
nicio mișcare. SIESTA trimite cu gândul la moda
recentă a filmelor horror făcute din presupus
found footage: ceea ce arată ca perioada
obișnuită de acalmie din mijlocul zilei dintr-un
oraș de coastă din sudul Europei - siesta - este
adus la proporții catastrofice în film: Ceva s-a
întâmplat și Barcelona este acum pustie, iar
ceasul pictat de pe plajă s-a oprit. O localnică
se află în căutarea altor supraviețuitori și a unor
noi provizii. Ea își filmează incursiunile, și vocea
de pe bandă citește paragrafele din jurnalul
său.” (Joachim Schätz)
“The basis of this work are several 8mm
home movies filmed during the summer
holidays from which all traces of a functioning civilization were removed. As the only
survivor of a disaster that is not specifically
defined, the main character moves through
a completely abandoned Barcelona of the
70’s. On the soundtrack, the survivor’s voice
tells us about her life in the evacuated zone.
The audio material of the nuclear disaster
at Fukushima breaks off the aesthetics of a
holiday film and translates the incomprehensible, because there is no visible threat in a
time about 40 years before Fukushima and 15
years before Chernobyl. SIESTA is a different
kind of a horror movie: holiday shots without
tourists, a city without inhabitants, a siesta
without end.” (DAVID KREMS)
funcționale. Ca unic supraviețuitor al unui
dezastru neprecizat, personajul principal
circulă printr-o Barcelonă a anilor ‘70 complet abandonată. Pe coloana sonoră, vocea
supraviețuitoarei ne descrie viața ei în zona
evacuată. Materialul audio al dezastrului
nuclear de la Fukushima alterează estetica
filmului de vacanță și traduce ininteligibilul,
pentru că nu există niciun pericol vizibil întro perioadă cu 40 de ani înainte de Fukushima și cu 15 înainte de Cernobîl. SIESTA
este un gen aparte de film horror: vacanțe
filmate fără turiști, un oraș fără locuitori, o
siestă fără sfârșit.” (DAVID KREMS)
“Sursa acestui proiect este reprezentată de
câteva home-movies pe 8mm înregistrate
în timpul unor vacanțe de vară, din care
s-au eliminat toate urmele unei civilizații
“Following the path opened by BLAIR WITCH
PROJECT, SIESTA uses the same magic trick,
that of building up tension without showing the actual origin of terror. This short
shows a post-apocalyptic Barcelona, seen
through the camera of a survivor of a tragic
but unseen event. The mistery is enhanced
with the character’s voiceover recorded as
– 99 –
FESTIVALS/AWARDS: Mar de Plata – International
Film Festival, Argentina 2012/ Kurzfilmfestival
Espressofilm, Vienna 2013
an «end of the world» diary. The video images of the diary are actually elaborated of
vacation movie fragments of tourists visiting
Barcelona, that the directors edited so that
a desolate landscape is to be shown.” (Mihai
Teodor, BIEFF 2013)
“Continuând calea pe care a deschis-o
BLAIR WITCH PROJECT, SIESTA folosește
același truc magic, cel al construirii tensiunii fără să arate efectiv originea terorii. Acest scurtmetraj arată o Barcelona
post-apocaliptică, văzută prin camera unei
supraviețuitoare a unui eveniment tragic,
dar nevăzut. Misterul este amplificat de
comentariul înregistrat pe reportofon al
personajului, pe post de «jurnal al sfârșitului
lumii». Imaginile jurnalului sunt formate de
fapt din fragmente din filme de vacanță ale
turiștilor din Barcelona, pe care regizorii
le-au montat în așa fel încât să înfățișeze un
peisaj dezolant.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
Special Program
ROMANIAN CINEMATIC
EXPERIMENTS
ANDY WARHOL TRIBUTE
6’, Romania, 2013
Directors: BARNA NÉMETHI, VLAD FENEȘAN
WORLD SALES:
GRIFFON & SWANS
Andreea Ioniță
T: 0040 756 091 260
W: www.griffon.ro
Barna Némethi
E: barna@griffon.ro|
Vlad Feneşan
CAST: Laura Cosoi
CINEMATOGRAPHY:
Claudiu Popa
PRODUCER:
Griffon & Swans
FESTIVALS: World Premiere
Special Program | ROMANIAN CINEMATIC EXPERIMENTS
– 102 –
“A postmodernist remake of two of the
emblematic videos featuring Andy Warhol,
a warholian monosyllabic interview on
pop art and the «Andy Warhol eating a
burger», BARNA NÉMETHI’s and VLAD
FENEȘAN’s tribute takes a look at the
artist’s persona, also hinting at a few of
his highly influential silk screening prints
and recreating characters - such as those
played by one of his muses, Edie Sedgwick
– or quoting his screen tests and other
films. Warhol «comes back to life» with the
help of actress Laura Cosoi, androgynously
dressed, so as to tell us once more: «If
you want to know all about Andy Warhol,
just look at the surface of my paintings
and films and me, and there I am. There’s
nothing behind it.» Ironically, Andy Warhol
himself has become an object of artistic
consumption, now quoted. ” (Oana Ghera,
BIEFF 2013)
“LAURA COSOI (and ALL HOLLOW) pay/s
tribute to ANDY WARHOL, the legend of pop
art (which mixed art with iconography and
advertising), by gender blending, imitating his
image (and the resemblance is good). His attitude that «rested more on presence than on
words» surfaces from the (voice-over) interview and images. The video imagines Warhol’s
reaction to a contemporary gadget, the iPod,
discovering it with his fastidious, slow style.
There are several elements that draw a line
to his work, like the color and black & white
images or the fetishistic focus on Warhol’s lips,
the blue in the background. His muse, EDIE
SEDGWICK (the same LAURA COSOI), appears
dancing, on his left and right. As the camera
gets closer, below his dark eyebrows, on his
black sunglasses, her dance is reflected in
several colors, reminding of those he used
for the MARILYN silk-screen painting, for
instance. VELVET UNDERGROUND, the band
adopted by Warhol, sings VENUS IN FURS,
adding something from the atmosphere of
the 60s. The (queer) performance reminds us
that Warhol was «a fabulous queen», out (of
the closet) before the rise of gay movement,
queer culture and sexuality being reflected in
many of his works. The video also points out to
one of his main themes, the cult of celebrity,
being a pop art attempt in its own right.”
(Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„Un remake postmodernist după două din cele
mai emblematice înregistrări video cu Andy
Warhol, un interviu monosilabic warholian
despre pop art și «Andy Warhol eating a burger», tributul lui BARNA NÉMETHI și al lui VLAD
FENEȘAN vizează persona artistului, dar face și
referire la câteva dintre influentele sale tablourile realizate prin tehnica silk screening-ului
și re-creează personaje - precum cele jucate
de muza lui, Edie Sedgwick – sau pastișează
motive din screen test-uri și alte filme de-ale
sale. Warhol «reînvie» cu ajutorul actriței
Laura Cosoi, îmbrăcată într-un stil androgin,
pentru a ne repeta încă o dată: «Dacă vrei să
„LAURA COSOI (și ALL HOLLOW) aduc/e un
omagiu lui ANDY WARHOL, legenda artei
pop (ce combină arta cu iconografia și advertisingul), prin gender blending, imitândui imaginea (și îi iese). Atitudinea lui, care «se
baza mai mult prezență decât pe cuvinte»,
transpare în interviu (voice-over) și imagini.
Video-ul imaginează reacția lui WARHOL la
un gadget din lumea contemporană, iPodul, descoperindu-l cu stilul lui meticulos și
lent. Există câteva elemente care fac referire
știi totul despre Andy Warhol, doar privește la
suprafața picturilor și filmelor mele și a mea,
și iată-mă. Nu-i nimic în spatele ei.» În mod
ironic, Warhol însuși a devenit un obiect artistic
de consum, citat în acest film.” (Oana Ghera,
BIEFF 2013)
la lucrările lui, precum imaginile color și
alb-negru sau focus-ul fetișist pe buzele lui
Warhol, albastrul din fundal. Muza sa, EDIE
SEDGWICK (aceeași LAURA COSOI), apare
dansând în stânga și în dreapta sa. Pe măsură ce camera se apropie, sub sprâncenele
întunecate, în ochelarii lui de soare negri, se
reflectă dansul ei, în culori amintind de cele
pe care le-a folosit pentru pictura silk-screen
MARILYN, de exemplu. VELVET UNDERGROUND, trupa adoptată de WARHOL, cântă
VENUS IN FURS, adăugând ceva din atmosfera anilor ‘60. Performance-ul (queer) ne
reamintește că Warhol a fost «a fabulous
queen», asumându-și public sexualitatea,
înainte de răspândirea mișcării gay, cultura
queer și sexualitatea reflectându-se în multe
dintre lucrările sale. Video-ul atinge și o
altă temă principală a sa, cultul celebrității,
reprezentând în sine o tentativă de pop art.”
ASK THE RIVER,
ASK THE TREE
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
Mitoș Micleușanu
E: micleusanu.mitos@gmail.com
5’, 2013, Moldova
Director: Mitoș Micleușanu
SCRIPTWRITER:
Mitoș Micleușanu
EDITING:
Mitoș Micleușanu
PRODUCER:
Mitoș Micleușanu
“ ASK THE RIVER, ASK THE TREE is a short
video experiment which deciphers a blackbird’s trill from a conceptual point of view. The
bird is filmed between twigs and tree leaves
from two different angles. Its every twitter is
then «desciphered» though the subtitle, in
the director’s creative attempt to think from
its point of view and voice the bird’s thoughts.
The effect is both surprising and amusing by
virtue of the imaginative monologue set up for
the spectator. The blackbird critiques the side
effects of rationality on humanity and the environment, and apparently proposes an insightful understanding that pulsates with infinity
and nature.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„DUPĂ VOI POTOPUL este un scurt experiment video care interpretează din punct
de vedere conceptual cântecul unei miere.
Pasărea este filmată între crengi și frunze, din
două unghiuri diferite. Fiecare ciripit al ei este
apoi «descifrat» prin subtitrare, o încercare
creativă a regizorului de a privi din punctul
de vedere al păsării şi a da glas gândurilor
ei. Efectul este unul surprinzător și plin de
umor, datorită monologului imaginativ în care
este prins spectatorul. Mierla critică efectele
secundare ale raționalității asupra omenirii și
asurpa mediului înconjurător şi propune, se
pare, o înțelegere a lumii care vibrează cu infinitul și natura.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
“In this video experiment, a humanized
blackbird denounces rationality and its
destructive consequences, questioning the
means through which one could gain access
to what is beyond language. The artist also
shows the limits of rationality, by projecting
meaning onto a blackbird, an anthropocentric
tendency that is at the same time criticized. In
other words, what can one say about the animal different than what we would usually say?
We can «only» imagine. The bird condemns
rationality by using rationality. Becoming
«infected» with articulate language, the bird
itself shows the signs of rationality’s side
effects, which it self-reflectively denounces.
The bird’s speech is also passionate and we
enjoy it, even though we «fall into the trap»
of questioning/ disagreeing/ rationalizing.”
colo de limbaj. Artistul arată, de asemenea,
limitele raționalității, proiectând propria sa
înțelegere (despre ce ar spune o mierlă despre umanitate) asupra păsării, o tendință
antropocentrică care este, în același timp,
criticată. Cu alte cuvinte, ce se poate spune
despre animal diferit de ceea ce noi înşine
am spune în mod normal? Ne putem «doar»
imagina. Pasărea condamnă raționalitatea
folosind raționalitatea. Devenind «infectată»
de limbaj, mierla însăşi începe să sufere
de efectele secundare al raţiunii, pe care le
denunţă auto-reflexiv. Monologul mierlei
este pasionat și ne încântă, chiar dacă «picăm în capcana» de a interoga/ dezaproba/
raționaliza..” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„În acest experiment video, o mierlă umanizată denunță raționalitatea și consecințele
sale distructive, ridicând întrebări despre
cum putem avea acces la ceea ce este din-
– 103 –
FESTIVALS: World premiere
AWAKEN THEE, ROMANIAN!
WORLD SALES:
Alex Gâlmeanu
T: +40722286871
E: alex@galmeanu.com
Alex Gâlmeanu
E: alex@galmeanu.com
1’, 2012, Romania
Director: ALEX GÂLMEANU
IMAGES: Alex Gâlmeanu
EDITING:
Alex Gâlmeanu
PRODUCER:
Alex Gâlmeanu
– 104 –
“AWAKEN THEE, ROMANIAN! is an audiovideo experiment which, by minimal
means, manages to hint at complex implications and tensions in the historical relationship between Russia and Romania. On
a black screen, placed in front of a blurred
still image, the beginning lyrics of the Romanian anthem unfold. In parallel, a voice
reads it aloud. But the reading is distorted
not only by a Russian accent, but by obviously not knowing to read Romanian. The
text is instead pronounced by the Google
Translate robot, as it would be written
in Russian. The dissonance is created by
placing the authority of one language upon
the other. This raises questions about the
Russian imperialist cultural influence, and,
in the context of the national anthem, it is
politically suggestive. “ (Luciana Dumitru,
BIEFF 2013)
“The film is not only a visual and aural experiment, but also a social commentary with
relation to the cultural and political influence
of Russia on our territory, in its different
imperial forms.”(ALEX GÂLMEANU)
time to the time in which the action unfolds
(namely, the lyrics of the national anthem
appear on-screen). Moreover, the mechanical (inadvertently female) voice of the Google
Translate robot reads the text written in
Romanian using the principles of Russian
phonetics: just like a Russian would read it,
without understanding it or knowing how
to read Romanian. It is an apparent critique
of the Russian influence upon Romanian
cultural and political life. It emphasizes the
intrusion within an unknown territory (the
blurred background image) and the distortion of the language, which is inseparable
from culture, and of the national anthem – a
symbol of national identity. In the end, the
director notes that, according to the national
law, the anthem doesn’t have an official
translation.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„Filmul este atât un experiment vizual şi
sonor, cât şi un comentariu social cu trimitere la influenţa culturală şi politică pe care
Rusia, sub diferitele ei forme imperiale, a
exercitat-o asupra teritoriului nostru.” (ALEX
GÂLMEANU)
“In this restrictive audio-visual construction
there are several types of experiment at play.
First, there is a certain tension between the
background, (what seems a) photographic
image, and the digital black screen in the
foreground. The stillness of the empty road’s
haunting image contrasts the flowing text
on the tablet, opposing the contemplative
„DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! este un experiment audio-video care, prin mijloace
minime, reuşeşte să facă aluzie la tensiunile
şi implicaţiile complexe ale relaţiei istorice
dintre Rusia și România. Pe un ecran negru,
plasat în fața unei imagini statice neclare,
se derulează versurile din începutul imnului
național. În paralel, o voce citește textul.
Dar citirea este distorsionată nu numai de
un accent rusesc, ci de incapacitatea evidentă de a citi în limba română. Textul este
pronunțat de robotul Google Translate, așa
cum ar fi scris în limba rusă. Disonanța este
„În această construcție audio-vizuală restrictivă interacționează mai multe tipuri de
experiment. În primul rând, între imaginea
creată prin plasarea autorității unei limbi
asupra celeilalte. Și în acest sens, ridică
întrebări cu privire la influența culturală
imperialistă rusă, iar în contextul imnului
național, este sugestivă din perspectivă
politică.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
(aparent) fotografică din fundal și ecranul
negru digital din prim-plan se stabilește
o anumită tensiune. Imobilitatea imaginii
spectrale a drumului pustiu contrastrează
cu textul ce curge pe tabletă, creând o
opoziţie între timpul contemplativ și timpul
în care se întâmplă ceva (mai exact, în care
se derulează versurile imnului naţional). Mai
mult de atât, o voce mecanică (accidental feminină) a robotului Google Translate
citește textul scris în limba română după
principiile foneticii ruse: așa cum ar fi citit
de un rus, fără să îl înțeleagă sau să știe să
citească românește. Este, aparent , o critică
a influenței Rusiei asupra vieții culturale și
politice românești. Subliniază pătrunderea
într-un teritoriu necunoscut (imaginea
neclară de fundal) și denaturarea limbii, inseparabilă de cultură, și a imnului național
- un simbol al identității naționale. În final,
regizorul precizează că, în conformitate cu
legislația națională, imnul nu are o traducere oficială.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
ISAC IS STILL SLEEPING
alexandru.ponoran@gmail.com
18’, Romania, 2012
Director: ALEXANDRU PONORAN, DIANA DRAGOȘ
CAST: Radu Niță,
Ramona Atănăsoaie,
Sinko Ferenk,
Alexandra Caras,
David Fazakaș
SCRIPTWRITER:
Alexandru Ponoran,
Alexa Băcanu
CINEMATOGRAPHY:
Alexandru Ponoran,
Dan Beleiu
EDITING:
Alexandru Ponoran
SOUND:
Gabriel Chelcea,
Manuela Borza,
Alexandru Ponoran
MUSIC: John Erik
Kaada, Mount Kimbie
PRODUCER:
Alexandru Ponoran
“ISAC IS STILL SLEEPING tells us about lucid
dreaming and the consequences of dealing with the subconscious. Reminding of
Linklater’s WAKING LIFE (through elements
such as testing the dream by switching the
light on and off or looking at the numbers on
a wristwatch’s screen), this short film evokes
the dream of a young boy called Isac, who
is trying to escape the cruel reality by facing
the menaces represented by religion (the
mother figure) and aggressive authority (the
father figure). The dense surrealism and the
astounding images remind of some of the
great pioneers of the surreal, like Svankmajer
or Man Ray.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
„ISAC IS STILL SLEEPING ne predă un curs
despre visul lucid și despre consecințele contactului cu subconștientul. Amintind de filmul
lui Linklater, WAKING LIFE (prin detalii cum ar
fi testarea visului prin aprinderea și stingerea
luminii de la întrerupător sau prin urmărirea
cifrelor de pe cadranul unui ceas), acest scurtmetraj evocă visul unui tânar pe nume Isac,
ce încearcă să evadeze din realitatea crudă,
înfruntând amenințările reprezentate de religie
(personajul mamei) și autoritatea agresivă
(personajul tatălui). Suprarealismul concentrat și imaginile uimitoare trimit cu gândul la
mari pionieri ai suprarealismului ca Svankmajer sau Man Ray.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
“I felt like building a world in which reality subtly becomes dream, leaving you
confused about which of the two realms you
are in. Thus, you might expect quite a lot of
surprises, because even if you think you’re
awake, you can do things that defy every rule
of this world we are living in. Controlling your
dreams is a way to earn your freedom. I tried
to reproduce a bit of the method which is
used to induce lucid dreaming, but mostly to
show the result in a visual manner, including
the danger of falling into a nightmare.
ISAC IS STILL SLEEPING shows the
attempts of a boy brought up by a very
religious mother to control his dreams and
change his world into one that he can be free
in. Elements of reality appear exaggerated,
composing a plastic and bizarre world with
surreal accents. Lucid dreaming is not risk
free, the meeting with one’s own subconscious is not a pleasant one and controlling
it proves to be no easy task. There’s a possibility that the adventure in your own mind
might set you free, but there’s always the
chance to be caught between fantasies, in an
ugly and cruel reality where nothing is what it
seems.” (ALEXANDRU PONORAN)
„Am simţit nevoia să creez o lume în care
realitatea se topeşte pe nesimţite în vis, fără
să ştii sigur în care dintre cele două lumi te
afli. Astfel, ţi se rezervă o serie de surprize,
pentru că, deşi ai impresia că eşti treaz,
descoperi că poţi să faci lucruri care sfidează
toate regulile lumii în care trăim. Controlul
propriilor vise e o modalitate de a-ţi cuceri
libertatea. Am încercat să redau puţin din
metoda prin care se pot provoca visele lucide, dar mai ales să exprim vizual rezultatul,
inclusiv pericolul de a cădea în coşmar.
ISAC ÎNCĂ DOARME prezintă încercările unui băiat crescut de o mamă exagerat
de religioasă de a-și controla visele și a
transforma lumea onirică în una în care să
se poată simți liber. Elementele din realitate apar exagerate, compunând o lume
plastică, bizară, cu accente suprarealiste.
Visul lucid nu e lipsit de riscuri, întâlnirea
cu subconștientul propriu nu e plăcută, iar
– 105 –
FESTIVALS/AWARDS: Transilvania International
Film Festival 2013/ Cluj Shorts 2013/ Kratkofil Plus
International Film Festival, Bosnia and Herzegovina
2013;
controlarea lui se dovedește a fi dificilă. E
posibil ca aventura în propria minte să te
elibereze, dar există întotdeauna și posibilitatea de a rămâne prins între fantasme,
într-o realitate schimonosită, crudă, în care
nimic nu e ceea ce pare.” (ALEXANDRU
PONORAN)
MENU
WORLD SALES:
DANIEL NICOLAE DJAMO
T: 0040721517531
E: dndjamo@yahoo.com
W: http://djamo.weebly.com
E: dndjamo@yahoo.com
5’, Romania, 2011
Director: DANIEL NICOLAE DJAMO
SCRIPTWRITER:
Daniel Nicolae Djamo
CINEMATOGRAPHY:
EDITING:
SOUND:
Ștefan Rucăreanu
PRODUCER:
Tatev Sahakyan
– 106 –
FESTIVALS/AWARDS: Walthamstow International
Film Festival, London 2011/ Stuttgarter Filmwinter
25. International Film Festival 2012/ Cologne
International Videoart Festival 2011/ Festival Les
Instants Vidéo Numériques et poétiques Marseille
2012/ Luksuz Film Festival, Slovenia 2011/ Leeds
International Film Festival UK 2011/ Videoformes Video Art & Digital Cultures Festival, Clermont-Ferrand
2012/ Experiments in Cinema v7.9 Film Festival New
Mexico 2012 etc
“MENU is DANIEL DJAMO’s film about the
woman who raised him, and part of the
larger video and photography project BUNI,
which collects 160 hours of filmed material and around 500 photographs. Although
DJAMO and the woman at the centre of the
project are not related, she was more than a
mother to him. In 2009 he started to record
her, in photography and video, to try and understand what it might mean to «pass away»,
and to try to document and immortalize the
process of ageing. It soon became like a diary
of her last words, the only thing left of a loved
one, as she developed colorectal cancer and
diabetes.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
„MENU este filmul lui DANIEL DJAMO despre
femeia care l-a crescut, făcând parte dintr-un
proiect video și fotografic mai mare, numit
BUNI, ce însumează 160 de ore de material
filmat și aproximativ 500 de fotografii. Deși
DJAMO și femeia pe care proiectul se centrează nu sunt rude, ea a reprezentat mai mult
decât o mamă pentru el. În 2009 a început s-o
înregistreze video și fotografic, cu scopul de a
înțelege semnificația trecerii în neființă și de a
documenta și imortaliza procesul îmbătrânirii.
Astfel, procesul a devenit un jurnal al ultimelor
cuvinte, singurul lucru rămas de la o persoană
dragă, după ce aceasta a dezvoltat cancer
colorectal și diabet.” (Mihai Teodor, BIEFF 2013)
“I started the BUNI project because I didn’t
know how to handle loss. For a period of
time, I had to take care of her all by myself.
That truly changed the way I understood ageing and death. It marked me. I didn’t expect
I would ever see a close one slowly dying
right before my eyes. She is the one that I
felt closest to – even though we were not
related. I started recording her life because I
didn’t know what else to do. I was aware that
I would lose her and that I would be left with
almost no visual records of the way she was
after she got old. I was so afraid I would lose
her – so I wanted to capture everything there
was left to capture about her. Ever since
she got really old she didn’t want anyone to
take her picture, because she thought she
was ugly. After I told her why I wanted to do
this, she allowed me to keep a record of her.”
(DANIEL NICOLAE DJAMO)
eu, lucru care a schimbat felul în care
înțelegeam bătrânețea și moartea. M-a
marcat. Nu mă așteptam să văd vreodată
pe cineva apropiat murind în fața ochilor
mei. Ea este persoana față de care m-am
simțit cel mai apropiat în ciuda faptului că
nu am fost rude. Am început să îi înregistrez
viața pentru că n-am știut ce altceva să fac.
Eram conștient că o voi pierde și că nu voi
rămâne cu aproape nicio amintire vizuală
a ei îmbătrânită. M-am temut atât de tare
ca o voi pierde încât am vrut să surprind
tot ce mai era de surprins la ea. De când a
îmbătrânit foarte tare nu a mai acceptat să
i se facă fotografii pentru că credea că este
urâtă. După ce i-am spus scopurile mele,
mi-a dat voie să o înregistrez.” (DANIEL
NICOLAE DJAMO)
„Am pornit proiectul BUNI pentru că n-am
știut cum să trec peste pierdere. Pentru
un timp a trebuit să am grijă de ea chiar
OMNIVORE
WORLD SALES:
NATIONAL UNIVERSITY OF THEATER AND FILM
BUCHAREST
Ana-Maria Gheorghe – executive producer
T: +004 0749 99 66 50
E: ana.gheorghe@outlook.com
E: raducanulaurentiu@gmail.com
6’, 2013, Romania
DIRECTOR : LAURENȚIU RĂDUCANU
CAST: Andrei Epure
SCRIPTWRITER:
Ana-Maria Gheorghe,
Andrei Epure,
Laurențiu Răducanu
CINEMATOGRAPHY:
Laurențiu Răducanu
EDITING:
Lucian Andreică
SOUND:
Lucian Andreică
PRODUCER:
Sorin Botoșăneanu
PRODUCTION
COMPANY: National
University of Theater
and Film Bucharest
“A surrealist 35 mm incursion in a butcher’s
routine that echoes Orwell’s «Animal
Farm», OMNIVORE proposes an unsettling
perspective on human identity defined in
relation to our instinctive side and latent
beastliness. Choosing as subject a butcher/
pig, LAURENȚIU RĂDUCANU builds a filmic
discourse based on the investigation of the
space, juxtaposing images of a battered farm
and of a slaughter house in ruins – symmetrical and repetitive expressionist compositions
in dark, morbid colors –, that ends by undermining species differences, making it hard to
tell the human apart from the animal.” (Oana
Ghera, BIEFF 2013)
„O incursiune suprarealistă, filmată pe 35 mm,
în rutina unui măcelar, cu ecouri din «Ferma
animalelor» a lui Orwell, OMNIVORE propune
o perspectivă angoasantă asupra identității
umane, pe care o definește prin raportare la
latura instinctuală și la animalitatea latentă a
individului. Alegându-și ca subiect un măcelar/porc și juxtapunând imagini ale crescătoriei dărăpănate și ale abatorului ruinat – în
compoziții expresioniste simetrice și repetitive
într-o cromatică sumbră, cu accente morbide
–, LAURENȚIU RĂDUCANU construiește un
discurs filmic care sfârșește prin a dinamita
diferențele de specie, omul confundându-se
cu animalul.” (Oana Ghera, BIEFF 2013)
„The short had it’s starting point in a strange
idea, that of a quiproquo : the pig butcher,
himself a pig. The intention was to satirize
family and group membership, in regard
to the work and primary needs of man. We
built the film’s atmosphere through the desolated locations we used – the slaughterhouse and the pig farm that we stylized in
unnatural and morbid colors. Using expressionist influences, we wanted to present
the world through a subjective perspective,
distorted and ambiguous, in order to create
a state of anguish and uncanny sensations. The numerous close-ups configure a
spatial puzzle, and the limited presentation
of the main character determines frustration, suspense and the surprise from the
ending. Subsequently, we thought of George
Orwell’s «Animal Farm» – «Twelve angry
voices were shouting and they were all the
same. What happened to the faces of the
pigs wasn’t a dilemma anymore. The beings
from outside looked from pig to man and
from man to pig and again from pork to hu-
man: It was already impossible to say who
was who» – and at that point things came
together.” (LAURENȚIU RĂDUCANU)
„Scurt-metrajul a pornit de la o idee stranie,
a unui quiproquo: măcelarul de porci, el
însuși porc. Intenția a fost aceea de satiriza
familia și apartenența la un grup, în raport
cu munca și nevoile primare ale omului.
Atmosfera filmului am construit-o prin
locațiile dezolante folosite - abatorul și
crescătoria de porci, pe care le-am stilizat
în culori nenaturale și bolnăvicioase. Cu o
influență expresionistă, am vrut să prezentăm lumea printr-o perspectivă subiectivă,
distorsionată și ambiguă, pentru a crea o
stare de angoasă și un sentiment de stranietate. Numeroasele planuri-detaliu configurează un puzzle al spațiului, iar prezentarea
limitată a personajului principal determină
frustrarea, suspansul și surpriza din final.
Ulterior ne-am gândit la «Ferma animalelor» a lui George Orwell – «Douăsprezece
voci urlau furioase şi toate erau la fel. Ce se
petrecuse cu feţele porcilor nu mai era de-
– 107 –
acum o dilemă. Fiinţele de afară priviră de
la porc la om şi de la om la porc şi din nou
de la porc la om: deja era imposibil să mai
spui care era care» – și totul a avut și mai
mult sens.” (LAURENȚIU RĂDUCANU)
REBECCA.FILE
13’, 2013, Romania
Director: ILINCA STIHI/ MIHNEA CHELARIU
WORLD SALES:
RADIO ROMANIA
Attila Vizauer - Producer
E: relatii.public@radioromania.ro
rebeccafile.movie@gmail.com
W: www.radioromania.ro
ILINCA STIHI
E: ilinca_stihi@yahoo.com
MIHNEA CHELARIU
E: mihneachelariu@yahoo.com
CAST:
Mădălina Ghițescu,
Dan Clucinschi,
Adrian Stanciu,
Ioana Sihota
CINEMATOGRAPHY:
Andrei Ghenoside
SCRIPWRITING:
Ilinca Stihi,
Mihnea Chelariu,
Mădălin Cristescu
SOUND:
Mihnea Chelariu
EDITING:
Mădălin Cristescu
PRODUCER:
Attila Vizauer
PRODUCTION
COMPANY:
Radio Romania
FESTIVALS/AWARDS: International Premiere;
Aiurart, Contemporary Art Space Romania/ “Life is
beautiful” Musical Art Festival Romania/ Grand Prix
Nova - Radio Theater Festival Romania 2013
– 108 –
“Rebecca is a well-known name. From Daphne de Maurier to Hitchcock, she has had a
seductive career that spans several art forms.
But however famous her name might be,
its significance invokes millenary interrogations. Rebecca is SHE, the woman, anima, the
finitude or the permanent continuity, she is a
question. This is why, our cinematic approach
added to this name, even from the film’s title,
a full stop and an explanation. File. Dossier.
Document. REBECCA has several layers of
perception and interpretation. It does not
give a conclusion. It’s made of several starting
points pieced together. Thus, REBECCA be-
comes a formula. A magical or a mathematical one, that promises mystery. With several
possible resolutions, depending on which
way you approach it. Intellectually, humanly,
emotionally, affectionately. File. A profile. The
spectators are those who recompose it. The
images, the sounds, the words contain it.” (
ILINCA STIHI/ MIHNEA CHELARIU)
“REBECCA. FILE started as a contemporary
art installation inspired by the three important
adaptations of the masterpiece REBECCA:
Daphne de Maurier’s novel, Hitchcock’s
movie adaptation and the musical by Sylvester
Levay and Michael Kunze (a production of
the “Ion Dacian” National Operetta Theatre in
Bucharest). REBECCA. FILE is a multi-sensorial
experience that explores four dimensions of a
single theatre piece: reinterpretation through
the means of contemporary art; the journey
of adapting the novel for stage; constructing
and deconstructing the fiction in the process
of theatrical creation; affirming the supremacy
of sound as the imagination’s main catalyst (in
theatre, radio, contemporary art, cinema). REBECCA.FILE soon grew into a film
project, starting from the desire to explore the
encounter between the sound image and the
visual image. The sound already existed and,
beyond primarily being the central element
of a contemporary art installation, proved its
independence being broadcasted as such in
the current National Radio Theater program
at Radio Romania. Without changing anything
in the sound essay, we elaborated a script
that does not compete or somehow diminish
the intrinsic value of what will become its
soundtrack. The result is the love and death
story of the two protagonists, played out both
on a real plane and in the hero’s imaginary, inner realm.” (Ilinca Stihi, MIHNEA CHELARIU)
„Rebecca este un nume celebru. De la Daphne
de Maurier la Hitchcok, are o carieră seducătoare care traversează mai multe arte. Dar oricât i-ar fi numele pudrat de faimă, semnificația
lui invocă interogații milenare. Rebecca este
„REBECCA.FILE a început ca o instalație de
artă contemporană pornind de la cele trei
versiuni importante ale capodoperei REBECCA: romanul lui Daphne de Maurier, filmul lui
Hitchock, spectacolul muzical de Sylvester
Levay și Michael Kunze (producția Teatrului
de Operetă Ion Dacian din București). REBECCA.FILE este o experiență multisenzorială care explorează patru dimensiuni ale unei
singure producții teatrale: reinterpretarea
cu ajutorul mijloacelor artei contemporane;
drumul de la roman la scenă; construcția și
deconstrucția ficțiunii în procesul de creație
teatrală; afirmarea supremației sunetului ca
principal catalizator al imaginației (în teatru,
radio, artă contemporană, cinema).
REBECCA.FILE a evoluat apoi într-un proiect cinematografic, pornind de la dorința de
Ea, femeia, anima, finalitatea sau permanenta
continuitate, este întrebarea. De aceea demersul cinematografic i-a atașat numelui, încă din
titlu, un punct și o explicație. File. Dosar. Document. REBECCA este o lucrare cu mai multe
niveluri de percepție și abordare. Nu propune
o concluzie. Este o structură construită din
începuturi de drum. REBECCA devine astfel o
formulă. Magică sau matematică, ea promite
enigma. Mai multe rezolvări posibile în funcție
de cale. Intelectuală, umană, emoțională,
tandră. File. Un dosar. Privitorii îl recompun.
Imaginea, sunetul, cuvântul, îl conțin.” (ILINCA
STIHI/ MIHNEA CHELARIU)
a explora întâlnirea dintre imaginea sonoră și
imaginea vizuală. Sunetul exista deja și, dincolo
de funcția sa de piesă centrală a unei instalații
de artă contemporană, își demonstrase
independența fiind difuzat ca atare în programul curent al Teatrului Național Radiofonic din
cadrul Radio România. Fără a schimba nimic
în eseul sonor, am pornit la elaborarea unui
scenariu care să nu concureze sau diminueze
în vreun fel valoarea intrinsecă a ceea ce îi va
deveni coloană sonoră. A rezultat povestea de
dragoste și moarte dintre cei doi protagoniști,
disputată deopotrivă într-un plan real și o lume
imaginară, interioară, a eroului.” (Ilinca Stihi,
MIHNEA CHELARIU)
THE BED IS BROKEN
With the support of
Cu sprijinul
WORLD SALES:
ARTISTOTELES WORKSHOP
Dan Nuțu - Producer
E: dan@aworkshop.org
W: www.aworkshop.org
E: ralugorgo@gmail.com
24’, 2013, Romania
Director: RALUCA RĂCEAN GORGOS
CAST: Răzvan Văduva,
Vasile Florin Crâșmaru
CINEMATOGRAPHY:
Ana Maria Vîjdea
EDITING:
Dan Ștefan Pârlog
SOUND: Tudor Petre
COLOR CORECTION:
Victor Dumitrovici
TRAILER:
Letiția Ștefănescu
PRODUCER: Dan Nuțu
PRODUCTION
COMPANY:
Aristoteles Workshop
“Here is the toboggan.. here’s the prison
for small children.. a cat.. a bunny... two
stars in the sky..” A lost childhood. Two
children explore the dilapidated entrails
of a deserted factory, looking for bits of
scrap metal for money. Through a patient
camera, the film follows the behaviour
of the boys, in their struggle for survival,
caught between a violent playground and
a hostile “workplace”.
Screened at IDFA Amsterdam 2013, “THE
BED IS BROKEN works with subtlety, silence
and an eerie visual sense. It gets you so
close to these deprived kids, so much that
the files they throw at each other hit you as
well. Finally, the heart is broken as much
as the whole world in which they live in.”
(Alexandru Solomon, filmmaker and Director
of One World Romania)
„Aici e toboganul.. aici e închisoarea pentru
copii mici.. o pisică.. un iepure.. doua stele
pe cer..” O copilărie pierdută. Doi băieți
de 11 și 14 ani rătăcesc printre ruinele unei
fabrici părăsite, în căutare de fier vechi.
Filmul urmărește comportamentul copiilor,
în lupta lor pentru supraviețuire, prinși
între un spațiu de joacă violent si un „loc de
munca” ostil.
Selectat la IDFA Amsterdam 2013, „THE
BED IS BROKEN lucrează cu subtilitate,
tăcere și un simț vizual impresionant.
Te poartă atât de aproape de acești
copii defavorizați, încât dosarele cu care
aruncă unul în celălalt te lovesc parcă și
pe tine. În cele din urmă, inima este la
fel de frântă ca și întreaga lume în care
trăiesc.” (Alexandru Solomon, regizor și
Director al One World România)
playing and naïve drawings, based on their
curiosity towards the abandoned objects and
animals around them. Yet, their loose time of
experimentation is restricted by the need to
work. The money they get for the found iron
- if they get it - is no longer part of their play,
casting on the film the shadow of growing-up
prematurely.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
“THE BED IS BROKEN explores the inbetween realm separating the flow and
movement of life and the stillness and inertia
of an abandoned space, by observing two
kids in a deserted factory, in search for scrap
metal to sell. Their work is alternated with
long breaks in which they play. Often, the
sound of their conversations runs on long
duration shots which allow us to contemplate the beautiful impermanence of lights
and shadows, reflected symmetrically on the
ruined surfaces. By listening to their voices,
we become, at the same time, familiar with
a space that bears the trace of a heavy past,
and witnesses of the two friends’ present
time. There is something highly touching in
their seriousness and in how they manage
to transfigure the austere space, to mentally
build a world of creativity, expressed through
„THE BED IS BROKEN explorează tensiunea
dintre fluxul vieții și nemișcarea și inerția
unui spațiu abandonat, observând doi
copii în căutare de fier vechi pentru bani
într-o fabrică părăsită. Munca celor doi e
alternată cu pauze lungi de joacă. Adesea,
conversațiile lor sunt lăsate să curgă pe
cadre de lungă durată, în care contemplăm
efemeritatea estetică a luminilor și umbrelor
reflectate simetric pe suprafețele ruinate.
Ascultându-le vocile, devenim în același
timp familari cu un spațiu ce poartă urmele
– 109 –
Documentary Film Festival Amsterdam - PARADOCS
2013 / Silver EYE Nomination - Jihlava International
Documentary Festival 2013/ Best Film Award Aristoteles Workshop 2012 / OWR One World Romania
Human Rights Documentary Film Festival 2013/ NexT
International Film Festival 2013
unui trecut apăsător, și martori ai timpului
prezent al celor doi prieteni. E ceva foarte
emoționant în gravitatea copiilor și în felul în
care reușesc să transfigureze spațiul auster,
să construiască mental o lume creativă, prin
joc și desene naive, pornind de la curiozitatea față de obiectele abandonate, sau
față de animalele din împrejurimi. Cu toate
acestea, timpul experimentării este limitat
de necesitatea de a lucra. Ideea că vor să
obțină bani pentru fierul găsit iese din sfera
ludicului, aruncând peste film umbra unei
maturizări premature.” (Luciana Dumitru,
BIEFF 2013)
THE SCREAM
WORLD SALES:
Mitoș Micleușanu
Director’s Contact:
2’, 2012, Moldova
Director: MITOȘ MICLEUȘANU
SCRIPTWRITER:
Mitoș Micleușanu
CAST:
Bogdan Drăgănescu
EDITING:
Mitoș Micleușanu
PRODUCER:
Mitoș Micleușanu
– 110 –
“The video THE SCREAM re-contextualizes
and interprets Edvard Munch´s famous
eponymous painting in the contemporary urban space. This symbolic painting
expresses «the trembling with anxiety» on a
margin of a fiord, where the artist «felt the
great scream in nature». By situating the idea
of this painting in a different historical setting
and in a different artistic form, MICLEUȘANU
proposes a postmodernist approach. The
concept of the video has as point of departure, as the artist points out, «the impossibility to say anything about the meaning of
life» in a world where we have lost touch with
each other. It also questions our own attitude
towards the other’s despair, in an urbanscape where this mental state of alienation is
ubiquitous.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„The concept of the work starts from the
impossibility of the human being to say
something about the meaning of life, in an
alienated society, lost in its own labyrinth of
options.” (Mitoș Micleușanu)
(during the entire video) that seems to never
end, like an inherited scream of centuries. But
no one cares or hears his despair. They are all
moving around him, in silence. He looks like he
is thrown into a world where he does not fit,
move and with whom he can’t relate. Nothing
really changes, only the space is different: the
woods, a street, a shop, an underground exit,
a restaurant, a church, a library, a cemetery
(at the end where he is silenced) etc. He is
stuck, fixed in the same posture, every time
alone, screaming in between invisible walls.
Does he feel the scream of the city as Munch
feels the scream of nature? What does the
sound do to the image? The violent sound, in
the silence of the city, calls attention to our
incapacity of «hearing» the scream of others,
even when we actually hear it.” (Luciana
Dumitru, BIEFF 2013)
„Conceptul lucrării pornește de la imposibilitatea omului de a mai spune ceva despre
sensul vieții, într-o societate alienată, rătăcită în propriul labirint de opțiuni.” (Mitoș
Micleușanu)
“Everything is screaming in Munch´s «The
Scream»: the man, the burning sky and nature
are deformed by the sonorous vibrations. And
yet, there is no scream, only a mute one that
suggests the impossibility to even voice what
it feels like. It makes us experience the feeling
of loss just by looking at it. It is the expression
of the modernist ideas of alienation, solitude
and social fragmentation. The man has a
voice in MICLEUȘANU´S THE SCREAM. And
his scream is so disturbing and uninterrupted
„Video-ul STRIGĂTUL re-contextualizează
și interpretează celebra pictură eponimă a
lui Edvard Munch în spațiul urban contemporan. Acest tablou simbolic exprimă
«tremurul de anxietate» pe o margine de
fiord, unde artistul «a simțit un țipăt infinit
în natură.» Prin situarea ideii tabloului
într-un cadru istoric diferit și într-o formă
artistică diferită, MICLEUȘANU întreprinde
un demers postmodernist. Conceptul are ca
punct de plecare, cum precizează artis-
„Totul strigă în «Strigătul» lui Munch: omul,
cerul aprins, natura deformată de vibrații
sonore. Și totuși, nu există niciun țipăt, doar
unul mut, ce sugereză imposibilitatea de expresie. Pictura ne face să resimțim senzația
tul, «imposibilitatea de a mai spune ceva
despre sensul vieții», într-o lume în care
am pierdut contactul genuin Cu Celălalt.
În același timp, pune în discuție atitudinea
noastră față de disperarea Celuilalt, într-un
peisaj urban unde alienarea este omniprezentă.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
de gol doar privind-o. Este reprezentarea
ideilor moderniste de alienare, însingurare
și fragmentare socială. Omul are o voce în
STRIGĂTUL lui MICLEUȘANU. Și strigă atât
de tulburător și de neîntrerupt (de-a lungul
întregului video), încât pare să nu se mai
termine, ca un strigăt al secolelor. Dar nimănui nu îi pasă, nimeni nu aude disperarea
lui. Toți se mișcă în jurul lui, în tăcere. Pare
aruncat într-o lume din care nu face parte, în
care nu se mișcă și cu care nu relaționează.
Nimic nu se schimbă, numai spațiul este
diferit: o pădure, o stradă, un magazin de
haine, o ieșire subterană, un restaurant, o
biserică, o bibliotecă, un cimitir (în final,
unde strigătul se oprește) etc. Este blocat,
fixat în aceeași postură, de fiecare dată singur, urlând între ziduri invizibile. Oare simte
strigătul orașului, așa cum Munch l-a simțit
pe cel al naturii? Cum afectează sunetul
imaginea? În liniștea orașului, sunetul violent
ne atrage atenția asupra incapacității de a
«auzi» strigătul altora, chiar și atunci când se
aude de fapt.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
THE STAGES OF
A DROWNING
WORLD SALES:
ADINA MOCANU
E: adinamocanu@yahoo.com
DIRECTOR’S CONTACT
E: adinamocanu@yahoo.com
6’, 2013, Romania
DIRECTOR: ADINA MOCANU
CINEMATOGRAPHY:
Adina Mocanu
EDITING:
Ruxandra Pintilie
SOUND:
Ruxandra Pintilie
“A hypnotic piece of visual art, THE STAGES
OF A DROWNING «seeks to explore a mental
state created by the contrast between specialized and poetical language» (ADINA MOCANU). A medical text presenting the stages
of drowning is juxtaposed to an abstract
visual composition - depicting a treetop with
quivering leaves and an artesian well - accompanied by a disturbing sound-design.
Initially observational, the shots are stylized
stage after stage through different filters and
exposures as seen from the presumed subjective point of view of the drowning person,
that gradually turns into the spectator’s point
of view.” ( Oana Ghera, BIEFF 2013)
„O lucrare hipnotică de artă vizuală, THE
STAGES OF A DROWNING «caută să exploreze starea mentală creată de contrastul
dintre limbajul specializat și limbajul poetic»
(ADINA MOCANU). Un text medical despre
stadiile morții prin înecare este juxtapus unei
compoziții vizuale abstracte - reprezentând
frunzișul fremătând al unui copac și o fântână
arteziană - acompaniate de un sound-design
tulburător. Inițial observaționale, cadrele
devin din ce în ce mai stilizate prin filtre și expuneri diferite, sugerând punctul de vedere
subiectiv al unei persoane care se îneacă, ce
devine treptat unghiul spectatorului.” ( Oana
Ghera, BIEFF 2013)
“THE STAGES OF A DROWNING started as a
personal exploration of the theme of death
and finitude. I have chosen a specialized text
presenting the stages of death by drowning, a type of death that frightens many of
us. Personally, I see death as a «disruption»
of reality, as a «crumbling» of space and
time, without assigning it a good or a bad
connotation. The good-bad dichotomy is
useless when it comes to death where all
forms of representation disappear. The text,
cold and objective, presents the five stages
of drowning. I didn’t used a voice-over, but
written text, because this allows us to hear
our own voice reading it and my intention in
conceptual terms was to involve the viewer
into the film, to manipulate his implication
and not his reaction. The image and sound,
poetical and abstract, piece together a series
of interior states specific to loosing oneself to
reality, to the passage from representation to
non-representation.” (ADINA MOCANU)
„THE STAGES OF A DROWNING a pornit ca
o incursiune personală în tema morții și
finitudinii. Am ales un text specializat ce
prezintă survenirea morții prin înec, moarte
cu a cărei frică mulți dintre noi rezonează.
Personal, privesc moartea ca o «rupere»
în realitate, ca o «surpare» în interiorul
spațiului și a timpului, fără a avea însă o
conotație pozitivă/negativă. Dihotomia
bine-rău nu-și are rostul în cazul morții, în
care orice formă de reprezentare dispare.
Textul, rece și obiectiv, prezintă cele 5 stadii
ale înecului. Nu am folosit voce, ci text scris
deoarece în cazul acestuia ne auzim propria
voce citindu-l, iar intenția mea la nivel conceptual este aceea de implica privitorul în
cadrul filmului, de a-i manipula implicarea
și nu reacția. Imaginea și sunetul, poetice și
abstracte, reunesc o serie de stări interioare
specifice pierderii în realitate, trecerii din
reprezentare în non-reprezentare.” (ADINA
MOCANU)
– 111 –
FESTIVALS: World Premiere
TRACKING HAPPINESS
WORLD SALES:
YVON LAMBERT
Christophe Wiesner
E: christophe@yvon-lambert.com
W: www.yvon-lambert.com
mirceacantor@yahoo.com
11’, 2009, Romania
Director: MIRCEA CANTOR
CINEMATOGRAPHY:
Mircea Cantor
DIRECTOR OF
PHOTOGRAPHY:
Manuel Teran
EDITING: Mircea Cantor
SOUND: Adrian Gagiu
PRODUCER:
Yvon Lambert
– 112 –
FESTIVALS/AWARDS: Museum of Moving Image
New York 2012/ Dance Short Film Prize - Festival de
Film Tiburon 2011 / Yokohama Triennale 2011/ The
Commun Guild Glasgow 2009 / MNAC Bucharest 2013
/ CREDAC Ivry sur Seine 2011 / Kunsthaus Zurich 2009
/ Kunsthalle Nurnberg 2010 / Museum Abteiberg
Mondschengladbach 2010/ Transilvania Film Festival
2013
“With sensibility and intelligence, the visual
artist MIRCEA CANTOR conceives a poetic imagery about the pursuit of happiness, subtly
suggested through the choreography of seven
women. Dressed in white, they walk around,
at first in line, then in circles, on white sand, in
a vast pristine space. Each one sweeps away
the tracks of the woman before her, with a
broom, only to leave her own footprints in the
fine sand. This ceaseless laying and erasing of
traces combined with a minimalist and mystical sound-design, as if outside of time and
space, tells of how human beings (re)create
an impermanent history of «small things» and
magic.” (Luciana Dumitru, BIEFF 2013)
„Cu sensibilitate și inteligență, artistul vizual
MIRCEA CANTOR concepe o imagistică
poetică despre căutarea fericirii, sugerată
subtil prin coregrafia a șapte femei. Acestea
îmbrăcate în alb pășesc desculțe, în linie,
apoi în cerc, pe nisip, într-un spațiu vast, de
un alb imaculat, originar. Fiecare mătură urmele pașilor femeii din fața ei, lăsând-și propriile urme în nisipul fin. Acestă imprimare și
ștergere neîncetată de urme, conjugată cu
un sound-design minimalist și mistic, cumva
în afara timpului și a spațiului, vorbește despre felul în care ființa umană (re)creează o
istorie impermanentă de «lucruri mărunte»
și de magie.” (Luciana Dumitru BIEFF 2013)
“As one woman passes barefoot, another
sweeps her traces with a broom, by repeating her gestures, yet leaving a new imprint on
sand. Disconcertingly, their labor of care is
endless and the impressions they leave in the
world are easily erased. The pursuit of happiness can be linked here with perseverance
and what Simone Weil considered to be «the
purest form of generosity – attention». The
erasure of each other’s traces seems to hint
at the failing to appreciate women’s dedication and care, even if they are visible everywhere. The beauty comes from elevating the
futile everyday to a meaningful one. Moving
in circle, the repetitive «biography» of each
woman was/is/will be irrelevant for history.
The women´s imprint, which says something
about the uniqueness of each of them and
their personal touch on life, is erased.
Through their individual presence, filmed
from very close, each of them seems to
follow her own quest for happiness. From
above and in the blurred distance, together
they are like celestial muses in a synchronic
hypnotic movement. On a minimal and
mystical sound, outside of time and space,
they (re)create an impermanent history of
«small things» and magic.” (Luciana Dumitru,
BIEFF 2013)
„În timp ce o femeie pășește desculță, o
alta îi mătură urmele, repetând gesturile
ei, lăsând încă o nouă amprentă pe nisip.
Munca lor făcută cu grijă este nesfârșită,
totuși, în mod deconcertant, impresiile pe
care le lasă în lume sunt șterse cu ușurință.
Urmărirea fericirii poate fi legată aici de
perseverență și de ceea ce Simone Weil
numea «cea mai pură formă de generozitate
- atenția». Ștergerea urmei pare să trimită la
eșecul de a aprecia dăruirea și grija femeilor,
deși sunt vizibile pretutindeni. Frumusețea
vine din transformarea vieții inutile de zi cu
zi într-una cu sens. Mișcându-se în cerc,
«biografia» repetitivă a fiecărei femeiei a
fost/este/va fi irelevantă pentru istorie.
Amprenta femeilor, care spune ceva despre
unicitatea fiecăreia și modul ei personal de
a afecta viața, este ștearsă.
Prin prezența lor individuală, filmată de
foarte aproape, fiecare dintre ele pare să
își urmeze propria căutare a fericirii. De sus
și în depărtarea neclară, împreună sunt ca
niște muze celeste într-o mișcare hipnotică
sincronizată. Pe o muzică minimalistă și
mistică, în afara timpului și a spațiului, ele
(re)creează o istorie impermanentă de «lucruri mărunte» și magie.” (Luciana Dumitru
BIEFF 2013)
UP THE WIND
WORLD SALES:
NATIONAL UNIVERSITY OF THEATER AND FILM
BUCHAREST
T: +40 021 252 81 93
E: ri@unatc.ro
W: www.unatc.ro
Oana Isabella Szanto
E: isabella.oana@yahoo.com
6’, 2013, Romania
DIRECTOR: OANA ISABELLA SZANTO
CAST: Silvana Mihai
SCRIPTWRITER:
Oana Isabella Szanto
CINEMATOGRAPHY:
Anda Puşcaş
EDITING:
Diana Rădulescu
SOUND:
Diana Rădulescu
PRODUCER:
Eduard Haris
PRODUCTION
COMPANY:
111Film&Entertainment/
National University
of Theater and Film
Bucharest
“An unsettling insight in the transition from
life to death, Oana Isabella Szanto’s UP
THE WIND is a neo-impressionist rendering
of a woman’s encounter with her doppelganger, seen as an omen of death. The
woman washes her clothes. On the other
side of the pond she sees another woman,
identical to her. So she runs into the forest
to find her in a slow motion chase at the
end of which she will come to face her own
death. The mechanical, surreal sound of artificial breathing and that of the heartbeats
overlapping those of the forest, as well as
the often blurred or hyper-stylized glowing
images, convey a subjective vision, presumably that of a patient on the verge of death.”
„O tulburătoare privire din interior asupra
trecerii dintre viață și moarte, UP THE
WIND al Oanei Isabella Szanto este
o redare neo-impresionistă a întâlnirii
dintre o femeie și dublul ei, văzut ca un
semn al morții. Femeia își spală hainele.
Pe celălalt mal vede o altă femeie, identică ei. Așa că aleargă în pădure pentru a o
găsi, într-o fugă în slow motion la sfârșitul
căreia își va înfrunta propria moarte.
Sunetul mecanic, suprareal, de respirație
artificială și bătăile inimii, suprapuse
sunetelor naturale ale pădurii exprimă o
viziune subiectivă, prezumtiv cea a unui
pacient pe punctul de a muri.”
“An atmospheric film, mostly inspired by
young Cinnamon’s story from «The Wind
Up Chronicle» by Haruki Murakami, UP THE
WIND proposes a sort of visualization - resembling a watercolor painting - of the borderland between worlds, through the distortion of space, but also through the uncannily
slow passing of time. The forest as a layered
buffer space turns into a spiral-shaped
labyrinth, where the female character slowly
loses her vitality and identity. The sound
concept tries to recreate the subjective perception of a comatose patient, incorporating
the hospital’s ambiance into the imaginary
projection of the lucid dream she is caught
in. The onerous non-diegetic sound of the
artificial breathing machine is noticeable
from the very beginning. This sound persists
until the end of the film, representing the
structure supporting the ethereal ambiance
of the forest and the wind. The character
gives the impression that she doesn’t breathe
naturally, except in the scene where she discovers the object hidden in the ground and
has a tachycardia attack – the shock causes
her a brief mental paralysis that leads her to
loose even the capacity of externalizing fear.”
(OANA ISABELLA SZANTO)
„Film de atmosferă inspirat în mare parte de
povestea tănărului Cinnamon din «Cronica
Păsării Arc» de Haruki Murakami, UP THE
WIND propune un tip de vizualizare cu aspect
de lucrare în acuarelă a tărâmului de la
granița dintre lumi, prin deformarea spațiului,
dar și prin trecerea nefiresc de lentă a timpului. Pădurea ca spațiu tampon construit pe
mai multe straturi devine un labirint în formă
de spirală, unde personajul feminin își pierde
treptat vitalitatea și identitatea.
Conceptul regizoral în ceea ce priveste
sunetul încearcă să reconstituie percepţia
subiectivă a unui pacient în comă, care
încorporează sunetul din ambianță de spital
în proiecția imaginară a visului lucid în care
– 113 –
este prins. Sunetul apăsător non-diegetic
al aparatului de respirație artificială se face
remarcat de la bun început. Acest sunet ce
persistă până la finalul filmului reprezintă structura pe care se sprijina ambianța
diafană a pădurii și a vântului. Personajul dă
impresia ca nu respiră natural, cu excepția
secvenței descoperirii obiectului ascuns
în pământ, secvenţă în care personajulpacient are un atac de tahicardie - șocul
îi cauzează o paralizie mentală de scurt
moment, când își pierde până și capacitatea
de exteriorizare a spaimei.”
(OANA ISABELLA SZANTO)
WONDERLAND
WORLD SALES:
GRIFFON & SWANS
Andreea Ioniță
T: +40756091260
W: www.griffon.ro
2’, Romania, 2011
Director: BARNA NÉMETHI, VLAD FENEŞAN
Barna Némethi
E: barna@griffon.ro
Vlad Feneşan
CAST: Iulia Cîrstea
SCRIPTWRITER:
Barna Némethi,
Vlad Feneşan
DIRECTOR OF
PHOTOGRAPHY:
Pătru Păunescu
STYLING:
Oana Păunescu
PRODUCTION:
Griffon and Swans
FESTIVALS: International Premiere
– 114 –
“WONDERLAND shows quite a different
«Alice» – a young woman, not innocent at all,
but very sensual and full of mystery. Lonely
and bored, she dances in front of the camera, moving in a nearly shamanic way. Like a
witch, she performs some kind of ritual: she
enshrouds herself in mist and smoke, turning
back time, only to start everything over again
in an eerie cycle. The unique acting space,
inhabited by a giant flying fish and three
inert mannequins, highlights the antithesis
between ruin and the beauty’s simplicity.
A surreal fashion movie, briskly paced and
of exquisite cinematography, bearing the
unmistakable signature of the filmmakers
duo NÉMETHI and FENEŞAN.” (Mihai Teodor,
BIEFF 2013)
„WONDERLAND ne prezintă o «Alice» diferită - adultă, deloc inocentă, ci mai degrabă
plină de senzualitate și mister. Singură
și plictisită, ea dansează în fața camerei,
într-un stil aproape șamanic. Asemeni unei
vrăjitoare, pare să execute un ritual: se învăluie în fum și ceață, dă timpul înapoi, pentru
ca apoi să pornească totul de la început,
într-un ciclu straniu. Populat de un pește
zburător gigant și trei manechine inerte,
spațiul de joc inedit scoate în evidență
antiteza dintre ruină și simplitatea frumosului. Un fashion movie suprarealist, cu un
ritm captivant și o imagine excepțională,
purtând semnătura inconfundabilă a duoului regizoral NÉMETHI și FENEŞAN.” (Mihai
Teodor, BIEFF 2013)
“In WONDERLAND, film and photography
reconcile the boundaries between high
fashion (modeled by Iulia Cîrstea) and new
Surrealism/Dada images and scenes. The
set itself has dream-like inconsistencies
and juxtapositions. A spectacularly beautiful woman, dressed in a combination of
nightgown/ballerina outfit and black fishnet
stockings, lies on a metal bed above which
hangs…a giant fish. She’s surrounded by
three mannequins, which seem evocative of
feminine and masculine roles. The «heroine»
moves in a mechanical and slow, sometimes
sensual fashion, with the recklessness of
someone trapped in a dream, or perhaps unwittingly trespassing the boundaries between
dream and reality. The images and the model
are so hauntingly beautiful, that they belong
in a high-fashion shoot. Yet, at the same
time, the incongruous setting and absurd
array of props surrounding the model makes
the entire scene evocative, open-ended in
meaning, and surreal. There is no dominant
theme, no obvious plot: nothing to trap the
model in any structure other than the aura of
the fantastic itself.” (Claudia Moscovici)
„În WONDERLAND, filmul și fotografia
reconciliază granițele dintre fashion-ul
de înaltă clasă (expus de modelul Iulia
Cîrstea) și imaginarul noului Suprarealism/
Dadaism. Decorul însuși are inconsistențe
și juxtapuneri ca dintr-un vis. O femeie
spectaculos de frumoasă, îmbrăcată într-o
combinație de cămașă de noapte/costum
de balerină și dresuri plasă negre, stă
întinsă pe un pat metalic deasupra căruia
atârnă un.. pește gigant. Este înconjurată de trei manechine, care par să evoce
roluri masculine și feminine. «Eroina» se
mișcă mecanic, lent și câteodată senzual,
cu renunțarea cuiva prins într-un vis, sau,
poate, a cuiva ce traversează involuntar
granița dintre vis și realitate. Imaginile
și modelul sunt atât de răpitoare încât
aparțin mai degrabă unei ședințe foto de
modă. Și totuși, decorul incongruent și
recuzita absurdă ce însoțesc modelul fac
ca scena să devină evocatoare, cu final
deschis și suprarealistă. Nu există o temă
dominantă, și nici un subiect clar: nimic ce
ar putea constrânge modelul în vreo altă
structură afară de aura fantasticului însuși”
(Claudia Moscovici)
notes
WWW.BIEFF.RO

Catalog 2013

Transcription

Similar documents

BroadcastLogger Standard

İndir / - Gezici Festival

PROSPORT MEGASTORE

2014 Catalog

Produktionstelegramm aus PP 03/05