Alarmă falsă la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”

Transcription

Alarmă falsă la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”
COTIDIAN INDEPENDENT
„VL
“
ANUL XV NR. 4463 - Luni, 19 iulie 2004, 16 pagini, 6000 LEI
Vreme însoritã
România, pe locul
69 din 177 de state
Q Ministrul Cristian Diaconescu,
membru în Biroul de Coordonare
PSD, impresionat de þinuta
organizaþiei gãlãþene
ªIVIÞA
TÃTARCA
Pag. 16
Pag. 14
REFORMA
România ocupã locul 69 din 177 de þãri în Raportul pentru 2004 al Programului
Naþiunilor Unite pentru Dezvoltare, devansând Ucraina ºi Turcia, dar în urma unor
state precum Bulgaria, Macedonia, Belarus, Albania, Bosnia sau þãrile baltice.
P. 2
HI
VA
Presã la jumãtate
ºi la kil
ACTUAL
Foto: O. AMÃLINEI
PARADOX
Mircea Toader, ºi
la CJ Galaþi, ºi...
la Parlament! P. 4
Alarmã falsã la Aeroportul
Internaþional “Henri Coandã”
Terminalul “Sosiri” al Aeroportului Internaţional “Henri Coandă”
a fost evacuat, sâmbătă dupăamiază, în jurul orei 16.00, în urma
unei alarme cu bombă, au
informat surse din Poliţie.Potrivit
LA ZI PAG. 3
Foto: M. STANCIU
surselor citate, o persoană
necunoscută a anunţat telefonic
amplasarea unui dispozitiv
exploziv în incinta terminalului
“Sosiri” al aeroportului.
O echipă de pirotehnicieni
LOTO 6/49
Extragerea de ieri
32, 3, 46, 36, 27, 13
Categoria I: REPORT
Categoria a II-a: 19 câştiguri a 152.726.526 lei
Categoria a III-a: 1.203 câştiguri a 3.376.995 lei
Total fond de câştiguri : 11.607.216.000
sosită imediat la faţa locului a
evacuat terminalul şi a controlat
incinta. La intervenţie au participat
specialişti ai SRI şi IGP.
Ameninţarea cu bombă s-a
dovedit a fi o alarmă falsă, întrucât
(MEDIAFAX)
UNIVERSITATEA
“DUNÃREA DE
JOS”
Calendarul
admiterii,
sesiunea iulie
P. 3
ADMITEREA
LA ºCOLILE
DE ARTE ºI
MESERII
2004
32 de candidaþi
nerepartizaþi nici
în a doua etapã
TREI ANI
de MENTOR
PLEºA
Conductã
cancerigenã?
P. 6
Scandal cu
sãbii ºi bâte
La barul Romauril de pe strada
Ionel Fernic din Galaţi a avut loc un
adevărat scandal între două găşti,
fiind nevoie de intervenţia echipei
operative de la Secţia 4 de poliţie.
Dumitrel L., de 23 de ani, Virgil
C., de 20 de ani, Gheorghe G., de
24 de ani, şi Lucian M., de 29 de
Numãrul extras la Noroc
5 1 9 4 0 2 7
echipele de intervenţie nu au găsit
nici un dispozitiv exploziv, aşa cum
susţinea autorul apelului anonim,
a precizat Biroul de Presă al SRI.
ani, s-au deplasat la bar în două
autoturisme, acolo ei intrând în
conflict cu un alt grup de tineri.
Poliţiştii au găsit în maşinile
acestora două săbii şi o bâtă de
baseball. Tinerii au fost sancţionaţi
cu amenzi cuprinse între unu şi
cinci milioane de lei.
A.C.D.
“MECCA” VÂRSTEI
A TREIA
NOUL PEUGEOT 407
A STAT LA DISPOZIÞIA
GÃLÃÞENILOR
PARIS
Þiganii români au manifestat
pentru drepturile lor
LA ZI PAG. 3
Prioritatea
reformei pregãtirea
profesionalã
ºi
informatizarea
instanþelor
Foto: V. CABURGAN
VARIA PAG. 6
ÎN JUSTIÞIE
Q Familiile de la ultimul
etaj al blocului SD9D
ºi-au dat vecinii în
judecatã pentru cã nu
dau bani pentru
reparaþia acoperiºului
Q În casele
reclamanþilor plouã ca
afarã Q Locatarii spun
cã nu dau bani pânã
când reclamanþii nu-ºi
plãtesc datoriile mari pe
care le au la întreþinere
MUNCÃ
DE VARÃ
CJ Galaþi
este pus
pe fapte mari
VARIA
VARIA
AR
EDITORIAL
C
P. 6
ând apuci să lucrezi ceva vreme în presă, devii imun, cum este
şi bine, la omagiile şi laudele oamenilor politici, care ne măgulesc
adesea cu porecla, pe care am schimbat-o în renume, de “a
patra putere în stat”. Chestia interesantă este că, în timp ce,
de-a lungul celor 14 ani postrevoluţionari, cei din Opoziţie - oricare va
fi fost acea opoziţie - ne-au încurajat în mod constant “să ne facem
datoria” “să demascăm”, “să nu ne lăsăm intimidaţi” etc. Puterea oricare va fi fost dumneaei - ne-a criticat adesea pentru “neînţelegere”,
“rea interpretare”, “scoatere din context”, chiar pentru “denaturarea
adevărului” etc. Dacă, în special, oamenii Opoziţiei se declară
încrezători în pregătirea şi talentul nostru, cei ai Puterii se arată în
schimb îngrijoraţi că, nefiind de specialitate, am putea, săracii de noi,
să greşim interpretând documente sau chiar discuţii. Motiv pentru
care ar trebui să ne mulţumim cu comunicatele de presă, cu informaţiile
gata “mestecate”, nu să ne băgăm, Doamne-fereşte, nasul prin hârtii,
să intrăm toată ziua bună-ziua pe la şedinţele de comisii ale consiliilor,
sau să cerem informaţii pentru oferirea cărora garantează de altfel o
lege - Legea 544/2001 - pe care au aplaudat-o toţi politicienii, fără
deosebire de culoare politică, sex sau apartenenţă religioasă...
...S-a întâmplat chiar la ultima şedinţă a Consiliului Judeţului Galaţi,
cea de re-alegere a conducerii acestuia. Poate nu aş fi revenit cu
referiri la aceasta, dacă între timp semnalele nu s-ar fi repetat: partener
de vreme rea, presa ar putea să nu mai fie la fel de iubită şi după
victorie. De exemplu, în momentul în care am participat la alegerea
preşedinţilor de comisii, o operaţiune de altfel prea puţin tensionată,
unul dintre consilierii din Coaliţie ne-a avertizat că şedinţele comisiilor
nu vor fi neapărat publice. Pentru noi, cel puţin... Este drept, după
lege şi regulamentul de funcţionare al CJ, şedinţele în plen sunt publice,
cu excepţia cazurilor când consilierii consideră că un punct al şedinţei
este prea delicat şi votează desfăşurarea, cu uşile închise, a şedinţei.
Pentru că nu este specificat că sunt publice, şedinţele pe comisii ar
putea fi considerate de unii închise. Lucru care nu s-a întâmplat însă
niciodată în 12 ani de funcţionare a celor trei consilii judeţene de
până acum! Admitem că prezenţa ziariştilor îi face pe unii consilieri să
fie mai bătăioşi sau mai declarativi şi la şedinţele de comisii, dar asta
este treaba dumnealor. Unde mai pui că vorbind despre cele discutate
la comisie, unii consilieri vor creşte, pe bună dreptate, şi în ochii
gălăţenilor... Acest avertisment - n-am ce zice, dat presei pe un ton
politicos - este de luat în seamă, căci vine după o panaramă (mă
scuzaţi, nu merită să caut un cuvânt mai elegant!) din seara de neuitat
când unul dintre lucrurile discutate în secret de către şefii PNL-PD-PUR
a fost cum să se desfăşoare votul secret pentru alegerea preşedintelui
şi vicepreşedinţilor. În consecinţă, consilierii au menţionat pe biletul
de vot hotărârea lor, în secret, într-o sală alăturată celei de şedinţe:
Sala galbenă. La ieşirea din săliţă, cu buletinul împăturit ca să nu se
vadă interiorul, consilierul se îndrepta spre urna de pe masa de consiliu.
De la uşa Sălii galbene şi până la urnă, vreo zece metri, consilierul
trecea pe lângă un grup de privitori, neconsilieri şi neziarişti: şedinţa
era, normal, publică. Oamenii, printre care am recunoscut mai mulţi
membri PUR şi consilieri locali ai partidului respectiv, erau atât de
curioşi să vădă, încât opacizaseră zona, în timp ce presa nu putea
vedea ce se întâmplă. De ce? Pentru că, prin hotărârea luată de liderii
politici din Consiliu, şedinţa era publică numai pentru trecători, nu şi
pentru ziarişti! Ziariştii puteau vedea pe jumătate, deci urmau să fie
doar pe jumătate ziarişti! Presa putea să ocupe locuri doar până la
jumătatea sălii opusă locului cu urna. Interesant! Şedinţa era deschisă
oricărui chibiţ, iar presei, pe jumătate! Unde mai pui că, din moment ce
consilierii ieşeau din Sala galbenă cu buletinul de vot împăturit, ce
indiscreţie mai era posibilă? Ba chiar, mai mulţi consilieri au arătat
oricum biletul lor prefectului, încât am văzut şi din partea noastră
conţinutul acestuia, iar alţii l-au arătat chiar celor cinci consilieri ai
comisiei de numărare a voturilor, din cele cinci partide reprezentate în
Consiliu.
Deci, câţiva membri de partid au putut vedea bine ce se întâmplă în
timp ce foarte mulţi cetăţeni, care ar fi trebuit să fie informaţi prin
intermediul ziarelor, radiourilor sau televiziunilor asupra celor întâmplate
şi apoi controversate, au fost lipsiţi, prin noi, de dreptul lor la informare!
Cameramanii, fotografii şi redactorii au fost împinşi în cealaltă jumătate
a sălii, parcă puşi la colţ! Urât debut pentru un organism democrat!
Să sperăm că nu este un precedent în relaţiile noului organism cu
presa, căci atunci ar fi unul periculos. Pentru organism, nu pentru
presă...
REFORMA
VICTOR CILINCÃ
LA ZI
USD: 33.207 LEI
EUR: 41.055 LEI
P. 4
ÎN CLASAMENTUL DEZVOLTÃRII UMANE
- apreciazã
Dan Nica, ºeful
filialei PSD Galaþi
ZIUA: 28 - 30°C
NOAPTEA:17 - 19°C
LUMEA PAG. 15
GALAÞI
Declaraþie
Fraudã
Verificarea Autorităţii Naţionale pentru Control a vizat doar derularea
achiziţiilor în hematologie, nu şi siguranţa transfuziilor, faţă de care
inspectorii nu au atribuţii să se pronunţe, afirmă ministrul Sănătăţii,
Ovidiu Brânzan, asigurând că nu există riscuri în realizarea transfuziilor.
Procurorii instanţei supreme au trimis în judecată un fost director de bancă şi mai mulţi
cetăţeni străini, pentru implicare într-o grupare de crimă organizată care a fraudat statul şi
care a spălat milioane de dolari, prin intermediul a zeci de firme fantomă şi cu ajutorul unor
funcţionari bancari.
BANII SÃNÃTÃÞII LA RECTIFICARE:
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
Pentru medicamente,
analize ºi
psihiatrie
În opinia oficialilor bursei şi a
brokerilor tranzacţionarea
instrumentelor derivate pe
acţiunile
„blue
chips”,
tranzacţionate la BVB, urmează
să se amplifice în perioada
următoare.
Adrian Ciudin, broker la SSIF
Carpatica Invest, declară că,
„piaţa futures este o piaţă care
oferă investitorilor, în principal, un
instrument de protecţie împotriva
evoluţiei defavorabile a preţului
pe piaţa spot. Clienţii şi-au
manifestat interesul pentru
tranzacţionarea instrumentelor
derivate de pe piaţa futures
sibiană, în special derivatele care
au ca suport acţiunile cotate la
BVB, cu scopul acoperirii
riscurilor (hedging) şi nu
speculativ. Lichiditatea scăzută
reprezintă însă o dificultate.
Pentru a doua jumătate a anului
2004 apreciez o creştere a pieţei
de capital, ceea ce va produce
fluctuaţii şi pe piaţa futures,
respectiv o mărire a volumului de
contracte tranzacţionate”.
Cele mai spectaculoase
evoluţii le-au avut săptămâna
trecută derivatele având ca
suport activ acţiunile SIF. Însă
vedeta pieţei sibiene a fost SNP,
pe piaţa acestor derivate
realizându-se cele mai multe
contracte. Pentru scadenţa
septembrie, contractele au fost
realizate la preţuri de 2.710–
2.850 lei, valori apropiate de cele
din săptămâna precedentă.
Marţi, au fost tranzacţionate
primele contracte cu scadenţa
decembrie, la preţuri de 2.900–
2.920 lei, vineri fiind atins un
maxim de 3.000 lei.
După câteva şedinţe de
respiro, derivatele pe SIF au
înregistrat creşteri semnificative,
care au putut genera, pentru
speculatorii futures, randamente
însemnate.
Acţiunile Băncii Transilvania
cu scadenţa septembrie au fost
tranzacţionate pe parcursul
întregii săptămâni trecute la
preţuri cuprinse între 7.200 şi
7.400 lei.
Acţiunile SIF 5 au început
săptămâna la un preţ de 8.000 lei
pentru ca la sfârşitul ei să atingă
un maxim de 8.400 lei.
Derivatele pe acţiunile SIF 2
au fost cotate marţi la 7.000 lei,
vineri ele urcând la 7.200 lei. O
evoluţie asemănătoare au avut
şi derivatele pe acţiunile SIF 3,
care de la 9.150 lei au urcat la
9.500 lei.
Profitabile pentru vânzători
s-au dovedit contractele pe
DERBR care au scăzut de la
1.449 la 1.400 lei
Derivatele pe SIF 1 au fost
cotate la 8.500 lei.
Paginã realizatã de
CRISTINA GOGA
din surse MEDIAFAX,
CLICK NEWS ºi AM PRESS
Ministrul
Sãnãtãþii,
Ovidiu
Brânzan
Olimpicii români LA CLUJ-NAPOCA
la matematicã ºi Dublu transplant,
de rinichi
informaticã au
ajuns în þarã
ºi pancreas
O femeie în vârstă de 37 de ani a
fost supusă, în noaptea de sâmbătă
spre duminică, unei operaţii de dublu
transplant - de rinichi şi pancreas -,
intervenţia fiind făcută de o echipă de
medici de la Institutul Clinic de Urologie
şi Transplant Renal din Cluj.
Pacienta suferea de diabet de 23 de
ani şi de insuficienţă renală de mai bine
de 7 ani. Singurul tratament viabil şi de
lungă durată era, potrivit medicilor, acest
transplant.
Potrivit dr. Adrian Bărbos, medic
anestezist la Institutul Clinic de Urologie
şi Transplant Renal Cluj, operaţia a
decurs în condiţii foarte bune, fără
complicaţii majore, pacienta aflându-se
în prezent la Secţia Terapie Intensivă,
evoluţia ei post-operatorie fiind foarte
bună.
Organele care au fost prelevate
Olimpicii români la matematică şi
informatică s-au întors în ţară, ieri, după
ce au obţinut mai multe medalii de aur,
argint şi bronz la cele două concursuri
internaţionale, care au avut loc în Grecia
şi, respectiv, Polonia.
La Olimpiada Internaţională
de Matematică - care s-a desfăşurat,
anul acesta, la Atena - elevii români au
obţinut şase medalii: una de aur, patru
de argint şi una de bronz, ocupând la
final locul zece în clasamentul pe
naţiuni. Aurul olimpic a fost adus de un
fost medaliat cu argint la concursul de
anul trecut, de la Tokyo: Andrei Neguţ,
elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional
de Informatică “Tudor Vianu” din
Bucureşti. Andrei Ştefănescu şi Gabriel
Kreindler (ambii în clasa a XI-a la
Colegiul Naţional de Informatică “Tudor
Vianu” din Bucureşti), Cristian Gratie
(clasa a XII-a la Liceul Internaţional de
Informatică Bucureşti) şi Bogdan Andrei
Ungureanu (clasa a X-a la Colegiul
Naţional “Traian” din Drobeta
Turnu-Severin) au obţinut medalii de
argint. Palmaresul delegaţiei României
a fost completat de medalia de bronz
obţinută de Adrian Zahariuc (în clasa a
IX-a la Liceul Teoretic “George Bacovia”
din Bacău), multiplu medaliat la
competiţiile de juniori şi aflat acum la
prima participare la o olimpiada de
seniori.
La ediţia din acest an a Olimpiadei
Internaţionale de Matematică au
participat peste 500 de concurenţi din
88 de ţări. Prima ediţie a Olimpiadei
Internaţionale de Matematică, cea mai
prestigioasă competiţie în domeniu, a
avut loc în 1959 şi a fost găzduită de
România.
În
privinţa
Olimpiadei
Central-Europene de Informatică (care
a avut loc în oraşul polonez Rzesow),
lotul olimpic al României a obţinut patru
medalii (două de argint şi două de
bronz), ocupând locul trei pe naţiuni.
Alexandru Moşoi (elev în clasa a XII-a
la Liceul Internaţional de Infomatică din
Bucureşti) şi Dan Spătărel (clasa a X-a
la Liceul “Grigore Moisil” din Capitală)
au obţinut medalii de argint. Bronzul a
fost obţinut de Mircea Adrian Digulescu
(clasa a XII-a la Liceul “Tudor Vianu”
din Bucureşti) şi Sorin Stancu Mara
(clasa a XI-a la Liceul Internaţional de
Informatică).
pentru transplant provin de la un donator
aflat în moarte cerebrală.
Operaţia de dublu transplant de
rinichi şi pancreas este a doua de acest
tip la nivel naţional, prima fiind realizată
în premieră naţională în urmă cu cinci
zile, de aceeaşi echipă de medici
condusă de profesorul Mihai Lucan,
şeful Institutului Clinic de Urologie şi
Transplant Renal din Cluj.
Primul dublu transplant de pancreas
şi rinichi a fost făcut în cazul unui bărbat
de 31 de ani din Petroşani, care suferea
de mai bine de 20 de ani de diabet. O
dată cu transplantul de pancreas,
pacientului i-a fost transplantat şi un
rinichi, bărbatul suferind şi de
insuficienţă renală. Operaţia a durat
patru ore, iar organele au fost prelevate
în acest caz de la un pacient din Târgu
Mureş aflat în moarte clinică.
JUDEÞUL BACÃU
Chiliile unei mãnãstiri,
distruse de un incediu
Chiliile Mănăstirii Schitul Doamnei, din
comuna băcăuană Bereşti Tazlău, au
ars, în noaptea de sâmbătă spre
duminică, de la un scurtcircuit electric,
pagubele fiind evaluate la aproximativ
un miliard de lei.
Incendiul, în urma căruia nu a fost
rănită nici o persoană, a izbucnit în jurul
orei 23.30, când preotul şi cele cinci
măicuţe erau în chilii şi încă se rugau.
“Eram în chilie şi mă rugam. Am văzut
lumina, dar la început am crezut că este
de la lumânările la care citeam. Apoi am
ieşit afară şi am văzut că ardea. A
început din exterior, nu ştim exact de la
ce”, a declarat părintele Gherasim de
la Mănăstirea Schitul Doamnei.
Pompierii au intervenit cu patru
autospeciale, dar din cauza lipsei unei
surse de apă în zonă focul a fost stins
abia după patru ore.
Când au venit dimineaţa la slujba de
la mănăstire, enoriaşii au găsit imagini
de coşmar: întreaga curte era plină de
lucruri şi resturi de acoperiş ars.
Potrivit purtătorului de cuvânt al
Grupului de Pompieri Bacău, maior
Volodea Tisescu, focul a fost declanşat
de un scurtcircuit la instalaţia electrică
a mănăstirii, în urma incendiului arzând
360 de metri pătraţi de acoperşi, bunuri
şi mobilier în valoare de aproximativ un
miliard de lei.
Mănăstirea a fost construită
începând din 2000, iar după terminarea
chiliilor care au ars urma să fie ridicată
o biserică nouă. În 28 decembrie anul
trecut, aceleaşi chilii au fost afectate
de un incendiu izbucnit din cauza
unui coş de fum neizolat.
Metode “bãbeºti”
Un militar de la
Vânãtorii de Munte pentru recoltarea
ciupercilor
a fost gãsit mort
Un angajat al Brigăzii de Vânători de
Munte din Ghimbav a fost găsit mort,
sâmbătă dimineaţa, după o noapte
petrecută în post.
Potrivit colegilor săi, Liviu Hosu s-ar
fi împuşcat în cap în jurul orei 5,40
dimineaţa, pe când se afla în post. Cei
care l-au descoperit au auzit două
împuşcături, s-au dus în locul unde se
afla Hosu şi l-au găsit mort.
Maiorul Nicolae Uszkay, purtătorul de
cuvânt al Brigăzii, a declarat că în
momentul angajării - aprilie 2002 - Liviu
Hosu a fost supus tuturor testelor
necesare şi a trecut, periodic, prin
testele psihologice de rigoare.
Parchetul Militar Braşov a declanşat
o anchetă în acest caz.
Liviu Hosu era căsătorit şi avea un
copil.
AR
RADU GEORGESCU
cărora vor plăti numai zece la sută, şi
nu 40-50 la sută, ca până acum, a
precizat Brânzan.
Ministrul a explicat că de această
măsură vor beneficia 98 la sută dintre
pensionari, adică aproximativ şase
milioane de oameni. “Sperăm ca, de la 1
ianuarie, să putem generaliza această
măsură pentru toţi asiguraţii”, a mai
adăugat ministrul.
Brânzan a mai adăugat că alţi 40 de
miliarde de lei vor fi alocaţi spitalelor de
psihiatrie, iar restul banilor primiţi prin
rectificarea bugetară vor fi folosiţi
pentru plata unor datorii mai vechi.
“Voi dispune controale în toate
unităţile din ţară, pentru ca aceste
măsuri să fie aplicate”, a conchis
ministrul.
HI
VA
Acþiunile
SNP sunt
cotate
pentru
decembrie
la 3.000 lei
Ministerul Sănătăţii va folosi banii
primiţi la rectificarea bugetară pentru
medicamentele compensate şi gratuite,
analize paraclinice, pentru reţeaua de
psihiatrie şi pentru a achita datorii mai
vechi, a declarat, ieri, într-o conferinţă
de presă, ministrul Sănătăţii, Ovidiu
Brânzan.
Potrivit ministrului, 1.500 de miliarde
de lei vor fi alocaţi pentru contractele
cu farmaciile, astfel încât asiguraţii să
poată beneficia permanent de
medicamente compensate şi gratuite,
prin farmaciile care au contracte cu
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Alţi 600 de miliarde de lei vor permite
ca pensionarii cu venituri sub şase
milioane de lei să beneficieze de
medicamente compensate din valoarea
Ocoalele silvice care culeg ciuperci
comestibile pentru export aplică metode
“băbeşti”, au dezvăluit agenţiei A.M.
Press surse din Ministerul Agriculturii.
Pentru că în ultimii ani în cazul
ciupercilor de pădure comestibile au
apărut modificări genetice, care le-au
făcut toxice, cei care le culeg nu aleg
decât exemplare care sunt puţin
ciupite. “Dacă pe o ciupercă se observă
că a fost ciugulită de un animal sau
atacată de un viermişor, este clar că
aceasta nu este toxică”, au mai spus
sursele.
În multe ţări occidentale produsele
naturale, deci cele la care nu sunt
folosite îngrăşăminte chimice, sunt
foarte apreciate. Există, spre exemplu,
cazuri când importatori din Germania
preferă să cumpere din România
cantităţi de mere în care există şi fructe
afectate puţin de viermi, ceea ce
demonstrează că livezile nu au fost
fertilizate artificial.
2
ÎN CLASAMENTUL
DEZVOLTÃRII UMANE
România, pe locul
69 din 177 de state
România ocupă locul 69 din 177 de
ţări în Raportul pentru 2004 al
Programului Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare, devansând Ucraina şi
Turcia, dar în urma unor state precum
Bulgaria, Macedonia, Belarus, Albania,
Bosnia sau ţările baltice.
Primul loc în clasament este ocupat
de Norvegia, urmată de Suedia,
Australia, Canada şi Olanda, Statele
Unite ocupând locul opt. În aceeaşi
grupă - a statelor dezvoltate - se mai
găsesc Slovenia (locul 27), Cehia (32),
Estonia (36), Polonia (37) şi Ungaria
(38), Lituania (41), Slovacia (42),
Croaţia (48), Letonia (50).
România se regăseşte în grupa
statelor cu o dezvoltare medie,
devansată de Bulgaria (locul 56, prima
în această categorie), Macedonia (60),
Belarus (62), Albania (65) şi Bosnia
Herţegovina (66). Urmează, printre
altele, Ucraina (70), Brazilia (72), Turcia
(88), China (94). Pe ultimele locuri în
clasament - Mali, Burkina Faso, Niger,
Sierra Leone.
Indicele dezvoltării umane este
calculat de autorii raportului în funcţie
de mai mulţi indicatori, precum rata
alfabetizării, speranţa de viaţă şi
produsul intern brut pe cap de locuitor,
exprimat după paritatea puterii de
cumpărare. Astfel, indicele de
dezvoltare al României este - raportat
la anul 2002, la care face referire
raportul - de 0,778. Acest indice este
egal cu cel al Venezuelei şi este apropiat
de cel avut de Ungaria în 1975, Emiratele
Arabe Unite în 1980 sau Coreea în 1985.
Potrivit raportului, din 1990 (anul în care
ţara noastră a apărut pentru prima dată
în statistică), indicele dezvoltării umane
calculat pentru România a avut în
general o evoluţie ascendentă.
Potrivit statisticii, speranţa de viaţă
la naştere este, în România, de 70,5
ani, aproape egală cu cea din Bulgaria,
Letonia, Turcia sau Ecuador, în condiţiile
în care în primele state din clasament
acest indicator depăşeşte 78 de ani
(Japonia atinge un record de 81,5 ani).
În ce priveşte rata alfabetizării în
rândul persoanelor în vârstă de peste
15 ani, aceasta se ridică în România la
97,3 la sută, aceeaşi ca în Grecia (locul
24 în clasament). Din acest punct de
vedere, România depăşeşte mai multe
state din prima grupă de
dezvoltare (Israel,
Hong
Kong, Portugalia, Malta, Singapore,
Bahamas), fiind devansată de state ce
ocupă poziţii inferioare în clasament
(Ucraina, Kazahstan sau Georgia).
Un alt indicator luat în calcul este
produsul internt brut pe cap de locuitor,
exprimat după paritatea puterii de
cumpărare. În cazul României, această
valoare se ridică la 6.560 de dolari, mai
mult decât în Turcia (6.390) sau Ucraina
(4.870), dar mai puţin decât în Bulgaria
(7.130 de dolari, locul 56) sau Rusia
(8.230 de dolari, locul 57).
Valoarea înregistrată de România la
acest capitol este de patru-cinci ori sub
cea din statele de pe primele poziţii ale
clasamentului şi de aproape zece ori
mai mică decât în Luxemburg (61.000
de dolari pe cap de locuitor).
OVIDIU BRÂNZAN:
Doctorul Ciomu
a acþionat voluntar,
nu din greºealã
Ministrul Sănătăţii, Ovidiu Brânzan,
a apreciat, ieri, într-o conferinţă de
presă, că acţiunea medicului Nicolae
Naum Ciomu, de la Spitalul Clinic “Prof.
Dr.Theodor Burghele” - acuzat că a
secţionat în trei penisul unui pacient - a
fost un act voluntar şi nu un caz de
malpraxis. Ministrul a explicat că
apreciază fapta medicului Ciomu drept
un act voluntar, deoarece operaţia în
sine nu avea nici o legătură cu ceea ce
a făcut medicul. Brânzan a declarat că
a dispus rezilierea contractului de
muncă al medicului Ciomu şi că aşteaptă
rezultatele cercetărilor făcute în cest
caz de comisia ministerială şi de Colegiul
Medicilor Bucureşti.
Medicul Nicolae Naum Ciomu care,
cu câteva zile în urmă, a mutilat un tânăr
tăindu-i penisul în mai multe bucăţi va fi
cercetat şi de către procurorii
Parchetului Tribunalului Bucureşti,
pentru infracţiunea de vătămare
corporală gravă din culpă. Parchetul
Tribunalului Bucureşti s-a sesizat din
oficiu, în urma informaţiilor din
mass-media referitoare la acest caz.
Biroul de presă al Parchetului Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie a precizat că
infracţiunile de vătămare corporală
gravă din culpă constau în aceea că în
timpul unei operaţii chirurgicale pe care
a efectuat-o, medicul şi-a exercitat în
mod defectuos îndatoririle de serviciu
faţă de pacientul I.J, de 34 de ani.
Potrivit procurorilor, după externarea
din spital a pacientului, urmează să se
efectueze expertizele de specialitate în
vederea stabilirii cu exactitate a
circumstanţelor producerii faptei, a
culpelor medicale existente, ca şi a
răspunderilor penale antrenate.
Vineri, ministrul Sănătăţii a dispus
rezilierea contractului de muncă al
doctorului Nicolae Naum Ciomu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului
Sănătăţii, urologul primise, în 2003, de
la Direcţia de Sănătate Publică, acordul
să lucreze cu jumătate de normă la
Spitalul Clinic “Profesor doctor Theodor
Burghele” (fost Panduri).
Totodată, Ovidiu Brânzan a dispus
ca o comisie ministerială alcătuită din
şeful Direcţiei Generale de Asistenţă
Medicală, doctorul Ioan Buraga şi
doctorul urolog Radu Constantiniu, se
va deplasa la Spitalul Theodor Burghele
pentru a cerceta acest caz.
În paralel, cazul este investigat şi
de Colegiul Medicilor Bucureşti. Potrivit
unor surse medicale, tânărul I.J. a fost
internat pentru o operaţie de coborâre
a testiculului stâng în scrot.
Cel care trebuia să îl opereze era
doctorul Nicolae Naum Ciomu, de la
Clinica de Urologie a unităţii medicale.
Marţi, în timpul intervenţiei, doctorul
Ciomu i-a tăiat tânărului canalul urinar
din partea inferioară a penisului. “Apoi
se pare că, într-o criză, doctorul i-a
fragmentat penisul în mai multe bucăţi”,
a declarat preşedintele Colegiului
Medicilor din Bucureşti, doctorul Sorin
Oprescu.
Pacientul mutilat a ajuns la Spitalul
Clinic Universitar de Urgenţă, însă
medicii de acolo l-au trimis la Institutul
Fundeni, întrucât nu puteau să îl ajute.
Profesorul Ionel Sinescu a preluat
temporar cazul până joi, când Ioan
Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie
Plastică şi Reparatorie de la Spitalul de
Urgenţă “Floreasca” s-a întors din
concediu pentru a-l opera pe tânăr.
La momentul respectiv, tânărul avea
complicaţii din cauza incapacităţii de a
urina. După o intervenţie de câteva ore,
starea pacientului a devenit stabilă,
profesorul Lascăr precizând că tânărul
va putea urina normal.
Operaţia de reconstrucţie a penisului
pacientului a fost însă imposibilă,
deoarece trecuseră două zile de când
doctorul Naum Ciomu îl mutilase.
Potrivit lui Ioan Lascăr, o astfel de
intervenţie va fi încercată abia peste
câteva luni.
Elevã tâlhãritã
Admiterea la Universitate
Rodica I. se afla pe o alee în cartierul Micro 20 când a fost tâlhărită.
Fata avea în poşetă 4 milioane de lei, 100 de euro, un telefon mobil,
precum şi alte bunuri.
Cu 24 de ore înainte de desfăşurarea probelor de concurs, candidaţii pot găsi la
adresa www.ugal.ro informaţii cu privire la repartizarea pe săli, disciplina de concurs,
ziua şi ora susţinerii.
ÎN JUSTIÞIE
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
Prioritatea reformei pregãtirea profesionalã ºi
informatizarea instanþelor
Zile de joacã
în Galaþi
Fundaţia Internaţională pentru
Copii şi Familie, filiala Galaţi, şi
SOS Satele Copiilor România (prin
proiectul SOS-Maşina cu Jucării)
vor organiza în zilele 21 şi 22 iulie
două acţiuni de educaţie prin joc
în oraşul Galaţi. Programul se
adresează copiilor cu vârste
cuprinse între 5 şi 14 ani, acţiunile
urmând să se desfăşoare în
Parcul Ţiglina I (fostul Orăşel al
Copiilor). Peste 50 de părinţi
împreună cu copiii vor participa
timp de trei ore la jocuri de grup,
concursuri, ateliere de lucru
manual, jonglerie, având şansa
de a-şi face noi prieteni, de a
învăţa jocuri noi, de a-şi dezvolta
imaginaţia şi creativitatea şi de
a-şi exprima opinia. Cei interesaţi
sunt aşteptaţi în parc, de la ora 9
la 13.30.
LAURA GURÃU
REORGANIZARE
Case de tip
familial
pentru copiii
din centre
În urma reorganizării şi
închiderii unor centre de
plasament din judeţul Galaţi,
Direcţia Generală pentru Protecţia
Drepturilor Copilului Galaţi a
deschis case de tip familial,
pentru o mai bună protecţie a
copiilor. Astfel, opt copii de la
Centrul de Plasament “Ion
Creangă” din Galaţi au fost
transferaţi la Casa de tip familial
“Aurora”, unde se va înfiinţa şi
un centru de intervenţie şi sprijin
în regim de urgenţă pentru copilul
cu probleme psihosociale. De
asemenea, în urma închiderii
Centrului de Plasament nr. 7
Tecuci au fost create două
servicii de tip familial: Casa
“Speranţa” şi Centrul de asistenţă
pentru copilul cu cerinţe
educative speciale. Casa
“Speranţa” protejează opt fete cu
deficienţe mentale, iar celălalt
centru găzduieşte alte 24 de fete
cu probleme psihice.
La începutul anului 2004, în
centrele de plasament gălăţene
erau protejaţi 750 de copii, faţă
de 612 copii, la data de 30 iunie
2004.
LAURA GURÃU
PROIECTE
Mai multã
atenþie
pentru copiii
abuzaþi ºi
neglijaþi
La sfârşitul săptămânii trecute,
domnul Cristian Diaconescu, ministrul
Justiţiei, s-a întâlnit cu magistraţii
gălăţeni pentru a discuta aspecte care
ţin de înfiinţarea a două instanţe
specializate la Galaţi - Tribunalul
Comercial şi Tribunalul pentru Minori şi
Problemele Familiei. În interviul acordat
ziarului nostru, am abordat şi alte
aspecte care ţin de reforma în Justiţie.
De aceea, l-am întrebat pe dl Cristian
Diaconescu:
- Domnule ministru al Justiţiei,
la întâlnirea cu judecătorii gălăţeni,
aţi abordat probleme legate de
înfiinţarea celor două tribunale
specializate. Ce alte priorităţi sunt
din această perspectivă?
- Ca noutate pot spune că, pe lângă
tribunalele specializate despre care am
vorbit, urmează să fiinţeze un Tribunal
de Proprietate Intelectuală ce va
funcţiona la Bucureşti şi câteva
tribunale de minori. Pentru acestea, pe
de o parte, e nevoie de judecători şi de
asistenţă socială specializată şi, pe de
altă parte, de un anumit regim juridic
specific cauzelor cu minori.
- E suficient un singur Tribunal
de Contencios Administrativ, care
va funcţiona la Bucureşti?
- Pentru a veni în sprijinul justiţiabililor,
în ce priveşte tribunalele de contencios
administrativ, în timp, avem în vedere
transformarea secţiilor în materie - care
funcţionează acum în cadrul tribunalelor
- în Tribunale de Contencios Administrativ. E nevoie de timp însă, pentru că
această reformă, începută în acest an,
va fi finalizată în ianuarie 2008.
- Se vorbeşte mult despre
informatizarea instanţelor. Unde
se află magistraţii români din acest
punct de vedere?
- Cu informatizarea stăm mai bine
ca în alţi ani. Spun aceasta pentru că la
rectificarea bugetară de ieri (joia
trecută, n.n.) am obţinut un milion de
euro, sumă alocată numai informatizării
întregului sistem judiciar.
- Instanţele gălăţene cât vor
primi?
- Nu s-au discutat sumele alocate
curţilor de apel, dar dorim ca până la
sfârşitul anului fiecare judecător să aibă
un computer pe masă.
- În ultimele zile v-am urmărit în
diverse apariţii televizate discutând despre atitudinea magistratului Vişan (care a spart geamul
casei vecinilor...). Ce părere aveţi?
- Părerea mea este că acest caz a
fost excesiv mediatizat, dar, pe de altă
parte, cred că este un incident izolat,
absolut nefericit. E adevărat, au fost
mai multe incidente în care fostul
magistrat s-a implicat. Dânsul şi-a dat
demisia din magistratură.
- Este de vină presa în toată
această poveste neplăcută pentru
Justiţie?
- Nu. Nu poate fi învinuită presa. Este
un eveniment care nu ne face cinste şi
trebuie să fie tratat, totuşi, cum
spuneam, ca un caz izolat.
Excepţionalitatea acestei situaţii rezultă
clar şi din condiţiile şi circumstanţele
anterioare la care a fost magistratul
supus...
- Domnule ministru Diaconescu,
am vorbit despre instanţele specializate. Ce alte priorităţi mai aveţi
ca ministru al Justiţiei române?
- În perioada imediat următoare avem
LAURA GURÃU
în vedere implementarea cadrului
normativ privind funcţionarea activităţii,
asigurarea condiţiilor materiale pentru
îndeplinirea actului de justiţie la
parametri europeni şi, nu în ultimul rând,
pregătirea profesională a judecătorilor
indiferent de vechime, fie la începutul
carierei, fie în cursul profesiei. De la 1
ianuarie 2007, toţi judecătorii din
România vor trebui să aplice Dreptul
Comunitar, norme moderne europene:
Dreptul Comercial, Dreptul Financiar,
Dreptul Bancar... Sunt încă multe de
făcut în ceea ce priveşte mecanismul
de pregătire a magistraţilor români.
- Ca volum de activitate,
instanţele gălăţene sunt cele mai
aglomerate. Ce-i de făcut în
această direcţie?
- Ca la viitoarele examene de
admitere în magistratură să avem în
În top cu tvgondola
Am trăit să o vedem şi pe asta: cocoţaţi în telegondolă, să admirăm Mamaia,
aşa cum se vede ea de la 50 metri deasupra mării. La inaugurarea maşinăriei
cu pricina a fost înghesuială mai ceva... ca în gară. Zeci de persoane s-au
îmbrâncit cu forţele de ordine numai şi numai pentru a prinde un loc (de data
asta gratuit) în cabine. Cum televiziunile nu au putut rata evenimentul, telegondola
s-a transformat în... tvgondolă, urcând spectaculos în grilele buletinelor de
ştiri. “Taică, aşa ceva n-am văzut de când mama m-o făcut!” declară emoţionat
un domn din Fălcioara, impresionat de noile minuni ale tehnicii şi turismului
estival. “O să zic la primar să facă şi la noi una, să vadă cetăţeanul interesat
comuna de sus!” adaugă respectivul sub privirile pline de încântare ale
reporterilor. “Gondolele zburătoare de la Fălcioara” - ăsta da subiect! Q În timp
ce la Mamaia turiştii sunt cu capul în nori, în restul ţării se mai găsesc şi
cetăţeni cu picioarele pe pământ. O doamnă a fost atât de conectată la nivelul
solului, că a reuşit să adune o colecţie de trifoi cu (cel puţin) patru foi,
exemplarele, presate frumos într-un caiet, fiind prezentate spre examinare
realizatorilor de la “Cartea TVrecordurilor”, de pe TVR 1. Chiar dacă a reuşit
să adune în jur de 150 de trifoi, la telefonul emisiunii a venit surpriza! Un
cetăţean a anunţat că este “mai colecţionar decât colecţionara”. Cel în cauză
avea peste 3.000 (!) de trifoi, cu mai mult de patru foi. Respectivul avea în
colecţie inclusiv un trifoi cu... opt foi. Colecţionarul se pare, însă, n-a dat
niciodată lovitura la Loto. Are în schimb şansa de a-şi prezenta inedita colecţie
la TV Q Chiar şi pentru exploziva Gina Pistol norocul în viaţă s-a dovedit destul
de capricios. Deşi are o seamă de calităţi care au fost etalate cu lux de
amănunte inclusiv în paginile revistei Playboy, provocatoarei blonde nu prea îi
iese pasienţa în dragoste. Un om de afaceri ploieştean, cu care era la un
moment în relaţii mai mult decât apropiate, a lăsat-o cu ochii în soare şi pe
deasupra i-a confiscat şi maşina care chipurile ar fi trebuit să fie un cadou.
Tânăra n-a rămas mult timp singură şi neconsolată, fiind detectată de reporteri
la braţul unui om de afaceri grec. Respectivul i-a dat Ginei în dar şi o altă
maşină. Însă, ştiţi vorba aia: “Să nu-i crezi pe greci nici când îţi fac daruri”. De
data asta oare ce intenţii or fi la mijloc?
vederea aceste aspecte pentru a
completa locurile disponibile şi la Galaţi.
- Ce impresie v-au făcut
magistraţii gălăţeni?
- Foarte bună. La întâlnirea pe care
am avut-o au ridicat probleme punctuale
legate de finalizarea informatizării
sistemului judiciar, de modul în care
practica uniformă ar trebui stabilită prin
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
aspecte logistice care pot fi rezolvate.
Cred că este un colectiv foarte bun care
merită să fie sprijinit.
- Domnule ministru Cristian
Diaconescu, vă mulţumesc pentru
atenţia pe care aţi acordat-o
cititorilor “Vieţii libere”!
A consemnat
MARIA STANCIU
Foto: M. STANCIU
Noul Peugeot 407 UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS”
a stat la dispoziþia Calendarul
admiterii,
gãlãþenilor
sesiunea iulie
Q Concesionarul Axa Motor a oferit pentru
drive-test, sâmbãtã, în parcarea de la Billa,
cel mai nou ºi mai elegant model al “leilor”
Axa Motor, concesionarul Peugeot
pentru judeţele Galaţi şi Brăila, a fost
prezent, sâmbătă, în parcarea centrului
comercial Billa, cu cel mai nou model al
mărcii, Peugeot 407. Astfel că gălăţenii
care au avut plăcerea (sau inspiraţia)
de a vizita punctul de informare
amenajat acolo de Axa Motor au putut
admira sau testa două dintre modelele
gamei Peugeot, echipate cu motorul 2.0
HDI common rail de 136 CP şi cu motorul
2.2 E, pe benzină, de 160 CP. Pentru
“culoare”, concesionarul Axa Motor a
adus din nou la Billa şi “minibomba” pe
roţi a brandului, Peugeot 206 RC.
Însă cele două autoturisme 407 au
fost punctul de atracţie al zilei de
sâmbătă, frumuseţea, eleganţa şi
rafinamentul la care au ajuns
constructorii francezi cucerindu-i
instantaneu pe toţi privitorii. Noul 407
(4,67 m lungime, 1,81 m lăţime, 1,44 m
înălţime) are o linie distinctă, cu o alură
clasică. Gama de motorizări cuprinde
patru propulsoare pe benzină şi două
pe motorină, acestea din urmă (1.6 litri 110 CP, 2.0 litri - 136 CP) fiind nou-nouţe.
Cu un volum al portbagajului de 468 de
litri, preţurile încep de la aproximativ
15.000 euro (fără taxe).
Sub sloganul “Peugeot 407. Şi dacă
am discuta din nou despre maşini?”,
aproximativ 60 de doritori au putut
conduce, sâmbătă, fără restricţii, cel
mai nou şi mai elegant model al “leilor”,
mulţi dintre cei care ar mai fi vrut un
drive-test nemaiavând însă timpul
necesar. Dar cele două modele de
drive-test pot fi conduse zilnic, în timpul
săptămânii, între orele 10,00-18,00, la
sediul din Brăila al concesionarului Axa
Motor.
CRISTINEL LUCA
AR
Direcţia Generală pentru
Protecţia Drepturilor Copilului
Galaţi a încheiat cu Consiliul Local
Tuluceşti patru contracte de
parteneriat privind implementarea
unor proiecte ce vor duce la
înfiinţarea următoarelor centre pe
raza comunei Tuluceşti: două
centre pentru reintegrarea şi
educarea
tinerilor
cu
comportament deviant, Centrul
de găzduire temporară - Centrul
Maternal, Centrul social comunitar
pentru mama şi copilul abuzat.
În cadrul proiectelor deja
aprobate, DGPDC Galaţi lucrează
în prezent, în parteneriat cu
Fundaţia Internaţională pentru
Copii şi Familie, la proiectul
“Centrul comunitar de consiliere
pentru copilul abuzat, neglijat sau
traficat”. Proiectul va oferi
reabilitare şi reintegrare socială
pentru 285 de copii cu risc de
abuz sau abuzaţi, neglijaţi.
De asemenea, DGPDC
desfăşoară - în baza unui
parteneriat cu Organizaţia
“Salvaţi Copiii” - proiectul “Servicii
de asistenţă şi reintegrare pentru
copiii -victime ale traficului sau
neacompaniaţi Zona Moldova”.
Proiectul constă în înfiinţarea
Centrului judeţean de tranzit
pentru minori - victime ale
traficului.
Q “La rectificarea bugetarã din
acest an - un milion de euro pentru
Magistraturã”, ne-a spus ministrul
Cristian Diaconescu
HI
VA
O ACÞIUNE
PENTRU COPII
ºI PÃRINÞI
Q Informaþii actualizate pe adresa “www.ugal.ro”
Probele scrise pentru admiterea în
sesiunea iulie la Universitatea “Dunărea
de Jos” vor începe marţi, 20 iulie, la ora
16,00 - pentru candidaţii înscrişi pe
listele Facultăţilor de Litere şi Teologie
(Filologie, Teologie, Ştiinţe ale comunicării), respectiv Istorie şi Filosofie.
Miercuri, 21 iulie, la ora 16,00, pentru
cei de la Mecanică, Nave, Inginerie
Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor,
Inginerie - Brăila, Ştiinţe (Matematică,
Fizică - Informatică), Ştiinţe Inginereşti
- Cahul (Inginerie economică în domeniul
mecanic), Ştiinţe - Cahul (Matematică),
Medicină.
Joi, pe 22 iulie, începând cu ora
16,00, vine rândul candidaţilor la Ştiinţa
şi Ingineria Alimentelor, Ştiinţe (Fizică Chimie), Ştiinţe Economice şi
Administrative (Ştiinţe Administrative,
Drept), Ştiinţe Inginereşti - Cahul
(Ingineria produselor alimentare),
Filologie - Cahul, Istorie - Cahul şi Ştiinţe
Administrative - Cahul, Inginerie - Brăila,
Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor,
O adolescentă de 17 ani, elevă la o
şcoală din Galaţi, a trecut prin clipe de
coşmar atunci când, în plină zi, un tânăr
necunoscut i-a smuls poşeta de pe
umăr. Rodica I. se afla pe o alee în
cartierul Micro 20 când a fost tâlhărită.
Fata avea în poşetă 4 milioane de lei,
32 de candidaþi
nerepartizaþi nici
în a doua etapã
Dintre cei 2506 candidaţi înscrişi în
a doua etapă, numai 2474 au fost
repartizaţi, deşi locuri la şcolile de arte
şi meserii au fost suficiente. 32 de
absolvenţi de clasa a VIII-a au fost
consideraţi respinşi în a doua etapă,
motivul fiind faptul că nu şi-au trecut
suficiente opţiuni pe fişele de înscriere.
Pe lista celor repartizaţi acum, se află
două eleve din Brăhăşeşti cu medii de
8,55 şi respectiv 8,48. Acestea au fost
considerate respinse în prima etapă din
acelaşi motiv. Dacă ar fi completat cum
trebuie listele cu opţiuni în prima etapă,
acestea s-ar fi aflat acum la unul dintre
liceele bune ale Galaţiului. Aşa au fost
nevoite să se mulţumească doar cu câte
un loc, obţinut în a doua etapă a
repartiţiei, la şcoala de arte şi meserii
din cadrul Colegiului Economic “V.
Madgearu”.
Chiar şi după cea de-a doua etapă
au mai rămas locuri libere: 57 la liceu seral şi peste 1000 la şcolile de arte şi
meserii. Având în vedere că
învăţământul de zece clase este
obligatoriu, candidaţii respinşi acum şi
cei care nu şi-au depus fişe cu opţiuni
pentru repartiţia computerizată - etapa
a doua se pot înscrie pe unul dintre cele
peste 1000 de locuri rămase încă libere
la şcolile de arte şi meserii.
Elevii repartizaţi în a doua etapă
trebuie să se prezinte în cursul zilei de
azi la unităţile unde au fost distribuiţi
pentru a-şi depune dosarul de înscriere,
altfel riscă să-şi piardă locul.
ROXANA PENCIU
INSOMNIILE DOAMNEI
ECATERINA SPIRIDON
Înãlþarea Bisericii
“Sfântul Spiridon”
din Galaþi
Q Cei care doresc sã contribuie la continuarea lucrãrilor
pot depune orice sumã în contul nr. 251101030856,
deschis la CEC Galaþi
ANGELA RIBINCIUC
100 de euro, un telefon mobil, precum
şi alte bunuri. Poliţiştii Secţiei 3 au
declanşat o anchetă şi în câteva zile
l-au prins pe tâlhar. Viorel M. are doar
16 ani şi este elev. El este acum
cercetat pentru tâlhărie.
A.C.D.
Se
aproviziona
pentru chef
Un numãr deosebit
carte”, semnează cronica la “Marginalii
junimiste” - volumul publicat de Liviu
Papuc la Editura Timpul din Iaşi în 2003.
Poezii de Vali Crăciun, Konstantin
Balmont (Rusia), Lidia Ungureanu
(Chişinău), Valentin Tudose, Ion Grosu,
Mihai Ursachi, Leonard Matei, Liliana
Spătaru (Brăila), Ioan Suciu (Braşov),
Valeriu Mititelu (Brăila), proză de Ana
Călin Almăşeanu şi Claudiu Arhire
(debut) o compunere (Căluţul Irmer şi
Ţestoasa) scrisă de eleva de clasa a
III-a Bristena Georgiana Mantu, Ştefan
Petică - apărător al simbolismului (Ioana
Agatha Mantu), sunt numai câteva din
punctele de atracţie din cele 78 de pagini
ale revistei. Mai reţinem: “Din butoiul lui
Diogene - Renunţarea la dovezile fragile
ale conştiinţei” despre Ion Chichere “Puterea iluziei” (Editura Mitron,
Timişoara 2004) sau “Est modus in
fabula?” - cronica unui volum
scânteietor semnat de colegul nostru
Ion Manea, în viziunea profesorului
Constantin Frosin. Multe alte semnături:
Educaţie Fizică şi Sport, Colegiul de
Medicină, Colegiul de Institutori, Colegiul
de Tehnologii Alimentare şi Piscicole,
Litere şi Teologie (Teologie) - să intre în
focul examenelor.
Vineri, 23 iulie, tot la ora 16,00, vor
susţine probele scrise candidaţii
Facultăţilor de Ştiinţe Economice şi
Administrative (Marketing, Finanţe,
Management, Economie, Informatică,
Contabilitate, Relaţii Economice
Internaţionale, Geografia Turismului) şi
cei de la Ştiinţe - Cahul (Management).
După cum am mai aflat de la doamna
Bianca Beatrice Draşovean,
secretarul-şef al Universităţii “Dunărea
de Jos”, cu 24 de ore înainte de
desfăşurarea probelor de concurs,
candidaţii pot găsi la adresa
www.ugal.ro informaţii cu privire la
repartizarea pe săli, disciplina de
concurs, ziua şi ora susţinerii.
Tuturor concurenţilor le dorim baftă
maximă!
ADMITEREA LA ºCOLILE
DE ARTE ºI MESERII 2004
I-a smuls poºeta
“PORTO FRANCO”, 98
Numărul 98 - serie nouă din al XV-lea
an de apariţie al Revistei de cultură
“Porto Franco” a Societăţii Scriitorilor
“C.Negri” debutează cu un interviu
realizat de Angela Baciu în care Ion
Bârsan ne oferă informaţii inedite
despre Dimitrie Cuclin, de la moartea
căruia s-au împlinit 26 de ani. Paginile
dedicate Anului Ştefanian cuprind
gânduri semnate de Mihai Cimpoi şi Ion
Croitoru, dar şi un fragment din poemul
Închinare lui Ştefan Vodă al lui Mihai
Eminescu. Scrisori netrimise - Sterian
Vicol - Zborul săgeţii - Un poem al
Voievodului
Ştefan.
Sunete
fundamentale - fragmente din creaţia
lui Mateiu Caragiale în limba română şi
în traducerea în franceză a lui Romulus
Vulpescu.
“Nu scriu poezii. Poezia mă scrie”,
recunoştea regretatul Ioanid
Romanescu. Despre moartea poeţilor
sau cum se scrie răzvrătirea... sub
semnătura lui Adrian George Secară.
Leon Barbaru, în rubrica “Voinţa de
3
Nicolae Colceriu, Virgil Nistru Ţigănuş,
Liviu Grăsoiu, Corneliu Stoica, Crişan
V. Muşeţeanu, Bogdan Ulmu dau
greutate revistei. Şi dacă la toate
acestea mai adăugăm ilustraţiile înfăţişând lucrări ale plasticienilor gălăţeni
găsim noi motive pentru care Revista
“Porto Franco” merită atenţia cititorilor.
În vârstă de 32 de ani,
Fănel V., din Galaţi, a plecat la
“cumpărături”, hotărât să facă
aprovizionarea pentru o
petrecere. Cunoscut cu
antecedente penale, bărbatul
a profitat în noaptea de 15 spre
16 iulie că vânzătorul unui
chioşc dormea şi a luat din
lada frigorifică apă minerală,
vin, bere şi sucuri.
Cu sacoşele pline, Fănel V.
a plecat mulţumit. Dar, când se
afla pe strada Traian, o echipă
auto de siguranţă publică de
la Secţia 5 de poliţie l-a oprit şi
l-a controlat în sacoşe. Luat
repede, bărbatul nu a putut
justifica bunurile. El este
cercetat în libertate şi în
legătură cu alte fapte.
ANGELA RIBINCIUC
A.C.D.
Nu există hram al vreunei biserici din
Galaţi sau eveniment duhovnicesc
însemnat fără să nu o întâlnim pe doamna
Ecaterina Spiridon în misiune. Membră a
Comitetului parohial din cadrul Parohiei
“Sfântul Spiridon”, doamna Ecaterina, în
vârstă de 85 de ani, nu pierde nici o
clipă. Zilnic merge şi face colectă pentru
ridicarea noii biserici din curtea Spitalului
TBC din Galaţi. Tot dânsa ne-a scris de
mai multe ori, cu rugămintea de a
sensibiliza opinia publică, pe micii şi marii
constructori din Galaţi (şi nu numai)
pentru a mai pune o cărămidă la temelia
noului locaş de cult ortodox.
“Aşezământul bisericesc este destinat,
îndeosebi, bolnavilor şi cadrelor medicale
de la unul dintre cele mai <<sărace>>
spitale din Galaţi, ne mărturisea recent
domna Ecaterina. Pentru că aceşti
oameni sunt foarte bolnavi, e nevoie de
activitatea mea, dar mai ales e nevoie
de creştini care să contribuie la
construirea acestei biserici”.
Dacă nu o observi sau te faci că nu
o vezi, doamna Ecaterina Spiridon nu
se sfieşte să te oprească şi să-ţi explice
rostul ei în preajma vreunei biserici. De
ani buni nevoia a învăţat-o să scoată
bani şi din piatră seacă. Nu pentru ea,
ci pentru “Casa Domnului” - construirea
Bisericii “Sfântul Spiridon” din Galaţi.
Atunci când oamenii îi pun în mână
două-trei-zece mii de lei, doamna
Ecaterina nu face nazuri. “Oamenii sunt
săraci, dar ce mă surprinde în mod
plăcut este că, de cele mai multe ori,
semenii noştri cei mai necăjiţi îşi dau şi
ultimul bănuţ din buzunar când le spui
că faci colectă pentru o biserică. Ca să
faci un asemenea gest, trebuie să ai
mare dragoste pentru Dumnezeu. Şi,
ştiţi ce mă frapează pe mine cel mai
mult? Că de fiecare dată, cei care-şi
dau ultimul bănuţ, într-un fel sau altul îi
primesc înapoi înzecit...”
“Din puţin se face mult”, spune o
vorbă românească. Doamna Ecaterina
ne mărturisea deunăzi că sumele
adunate nu sunt spectaculoase, câteva
sute de mii în zile de sărbătoare. În lipsa
marilor sponsori, se mulţumeşte şi cu
atât. Aşa a reuşit să adune câteva
milioane de lei de la începutul anului, cu
care mai acoperă o cheltuială sau alta.
De şapte ani, împreună cu părintele
paroh Costică Voicu, doamna Ecaterina
Spiridon veghează asupra înălţării noii
biserici. De şapte ani, îşi fac speranţe
că vor reuşi să construiască frumosul
locaş de cult. Să îl transforme în
aşezământ de sănătate pentru suflet.
Acum aproape că s-a ridicat construcţia
şi cu ajutorul lui Dumnezeu îşi doresc
ca în această vară să aşeze şi turlele
bisericii. Însă acest vis poate fi realizat
numai cu ajutorul gălăţenilor.
De aceea, dacă doriţi să
contribuiţi la continuarea lucrărilor
Bisericii “Sfântul Spiridon”, puteţi
depune o sumă cât de mică în
contul nr. 251101030856, deschis la
CEC Galaţi. Ajutorul poate fi şi în
materiale de construcţie. Pentru
aceasta trebuie însă să luaţi legătura
cu membrii Comitetului parohial sau cu
părintele paroh Costică Voicu de la
Biserica “Sfântul Spiridon” din Galaţi.
MARIA STANCIU
Parteneriate pentru
dezvoltare
Programele de dezvoltare durabilă a localităţilor se vor baza în
principal pe realizarea de parteneriate public-private în multiple
domenii: agroturism, agricol, de infrastructură etc.
LA PREFECTURÃ,
Schimbãri la Prefecturã
Membrii Delegaţiei Permanente a PSD Galaţi au decis să-l propună pentru funcţia de
prefect pe actualul subprefect, Marius Necula, iar pentru cea de subprefect pe fostul
vicepreşedinte al CJ Galaţi, Dorin Otrocol.
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
4
PARADOX
Mircea Toader, ºi
“Marius Necula ºi Dorin
Otrocol - o echipã excelentã!” la CJ Galaþi, ºi...
- apreciazã
Dan Nica, ºeful filialei
PSD Galaþi
Q Ministrul Cristian
Diaconescu, membru în
Biroul de Coordonare PSD,
impresionat de þinuta
organizaþiei gãlãþene
Alegerile, eterna
poveste
Pentru că au existat o serie de
speculaţii privind o eventuală legătură
între demisia prefectului şi rezultatele
în alegerile locale, soldate printre altele
cu pierderea conducerii CJ Galaţi, Dan
Nica a făcut următoarele precizări: “Noi
am obţinut 35.000 de voturi în plus la CJ
faţă de anul 2000. Acesta este rezultatul
alegerilor directe, este un rezultat bun
care demonstrează credibilitatea
candidaţilor noştri în faţa electoratului.
Alegerea
preşedintelui
şi
vicepreşedinţilor la CJ a ţinut de alte
formule, de alianţe. Pentru noi este
important că am câştigat scrutinul
direct.” În ceea ce priveşte alegerile
generale, Dan Nica a declarat că este
încă prematur pentru a fixa ca obiectiv
obţinerea unui anumit procent din
mandate, “dar este foarte probabil că
vom obţine acelaşi număr de mandate
ca în 2000”.
“Vom avea
continuitate”
Selecþie realizatã de
PETRICA PAÞILEA
decis să-l propună pentru funcţia de
prefect pe actualul subprefect, Marius
Necula, iar pentru cea de subprefect
pe fostul vicepreşedinte al CJ Galaţi,
Dorin Otrocol. “Am decis să-l propunem
pe domnul Marius Necula pentru a avea
o continuitate a echipei de la Prefectură,
iar pentru funcţia de subprefect pe
domnul Otrocol; îl recomandă experienţa
foarte bogată pe care o are”, a motivat
Dan Nica cele două numiri,
exprimându-şi totodată convingerea că
“echipa de la prefectură va avea
rezultate extrem de pozitive”. S-a
menţionat, de asemenea, că Dorin
Otrocol îşi va păstra şi funcţia de
preşedinte executiv al PSD Galaţi,
nefiind nici o incompatibilitate cu funcţia
După cum v-am informat deja în
paginile ziarului nostru, membrii
Delegaţiei Permanente a PSD Galaţi au
Q Interviu cu domnul Costel Matei,
primarul comunei Priponeºti
Dosarele aflate în
platã la Legea nr.
416, luate la “bani
mãrunþi”
- Cum v-aţi despărţit, domnule
Costel Matei, de cel de dinaintea
dumneavoastră,
domnul
Constantin Lupaşcu, omul care din
2000 până luna trecută v-a fost şef?
- Cu dumnealui, vreme de patru ani,
am lucrat foarte bine. După ce am depus
jurământul ne-am strâns mâinile şi
ne-am pupat. Nu pot să uit că înainte de
a pleca, grijuliu, mi-a spus: “Costele,
fiindcă aşa mi se adresează, vino să te
mai învăţ câte ceva”. “Domnule
Lupaşcu, am rostit, credeţi-mă că ştiu
exact ce am de făcut”. Nu m-a
contrazis: “Într-adevăr, Costele, anii cât
ai fost viceprimar au fost pentru tine ca
o şcoală”. Nu îmi este frică de funcţia
de astăzi, chiar din prima zi am intrat
serios în probleme.
- Sunt curios să aflu cu ce gen
MARIA MÃNDIÞÃ
CJ Galaþi este pus
pe fapte mari
Cobiliþa de pe umãr
ºi SAPARD-ul din zare
Fost viceprimar de Priponeşti în
legislatura 2000-2004, domnul Costel
Matei a lăsat mult loc de bună ziua în
relaţiile sale cu oamenii, câştigând
scaunul de primar la recentele alegeri
locale. Preferat de lume, s-a instalat pe merit, fiindcă alegătorii nu greşesc! în biroul unde se iau cele mai importante
decizii privind viaţa oamenilor din
comună. Vârsta sa, 37 de ani. Soţia,
educatoare. Au doi copii, Cosmin şi
Costina, amândoi în clasa a III-a. Familie
unită. Domnul Matei Costel este student,
în anul II, la Management financiar, la
Universitatea “Dunărea de Jos”.
Preocupat de muzică, exersează la
chitară şi este cunoscut şi ca solist
vocal, ţinând o vreme capul de afiş al
formaţiei “Noroc” din Priponeşti. Ca
aptitudini certe de bun gospodar, a
preluat funcţia cu gândul de a ridica
întreaga comună la nivelul de civilizaţie
cerut de timpurile în care trăim.
Totuşi, în PD nu funcţionează
aceleaşi interdicţii care au fost impuse
în cadrul partidului-coleg de alianţă,
PNL. După cum se ştie, în PNL, s-a luat
decizia ca toţi cei care au fost aleşi pe
o funcţie de conducere în cadrul
administraţiei publice locale (primari,
viceprimari,
preşedinţi
sau
vicepreşedinţi de consilii judeţene) nu
vor mai avea voie să candideze la
alegerile parlamentare din toamnă. “La
noi încă nu este o astfel de restricţie.
Pe mine, personal, m-ar deranja acest
lucru. În definitiv, este opţiunea mea”, a
comentat Mircea Toader. Acesta a
adăugat că dacă, totuşi, partidul va
decide că este bine să candideze
pentru încă un mandat în Parlament, “o
să aranjez întâi bine aici, astfel încât să
meargă treaba şi fără mine”.
MUNCÃ DE VARÃ
de activitate aţi început mandatul.
- Cu acordarea ajutorului social de
la Legea nr. 416. Facem anchete din
nou, pe teren, ca la urmă dosarele să
fie oglindă. Au fost “scăpări” în plată,
respectiv, câteva cazuri ce n-ar fi
meritat, zic eu, să încaseze banii. A
trebuit să le sistez plăţile. Sunt din
Ciorăşti. Ca să fiu sigur că anchetele
nu vor fi făcute de mântuială, am
participat şi eu la ele, bătând la fiecare
familie în poartă, să mă documentez la
faţa locului asupra greutăţilor celor care
solicită ajutor. Te duci la unii mai amărâţi
şi imediat sar cu gura spre cei
neîndreptăţiţi să fie beneficiari ai Legii
nr. 416 - “Aveţi în vedere, ne-au
atenţionat, că cutare are cal, căruţă,
vacă; noi luăm un milion de lei, iar ăia,
deşi au din ce trăi, ne depăşesc,
încasează mai mult...” Nu am cum să
apreciez greşit fiindcă pun Legea nr.
416 în stânga, iar dosarul cu solicitarea,
în dreapta, eliminând eventualele
nemulţumiri şi comentariile.
Neregulile cu
punerea în posesie
au fost “transmise”
de la primar la
primar
- Domnule primar, prevăd că o
să aveţi parte de multe zile grele
din cauza nepunerii efective în
posesie a deţinătorilor de terenuri
agricole, conform titlurilor de
proprietate. La Priponeşti, ca să zic
aşa, e o situaţie mai “specială”.
- Multă lume de la noi s-a lovit de
acest neajuns. S-a lucrat rău în 1992
când specialişti de la Armată au venit şi
ne-au măsurat pământurile, titlurile fiind
completate după datele puse cap la cap
în birou. După aia să vezi muncă,
“discuţii”, cazuri de doi proprietari puşi
cu terenurile în acelaşi amplasament.
Mai uşor ne-ar fi fost dacă s-ar fi
AR
Vă prezentăm în continuare o
selecţie a celor mai importante acte
normative publicate în Monitorul
Oficial în perioada 5 - 10 iulie a.c.
Q Legea nr. 249/2004 privind
pensiile ocupaţionale, publicată
în Monitorul Oficial nr. 600 din 5
iulie 2004.
Q Decizia nr. 279/2004 pentru
modificarea şi completarea deciziei
preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate nr. 219/
2003, pentru aprobarea listei
cuprinzând medicamentele de
care beneficiază asiguraţii în
tratamentul ambulatoriu,
publicat în Monitorul Oficial nr. 602/
5 iulie 2004.
Q Legea nr. 265/2004 privind
modificarea Legii nr.61/1991,
pentru sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi
liniştii publice, publicată în
Monitorul Oficial nr. 603/5 iulie
2004.
Q Legea nr. 264/2004 privind
organizarea şi funcţionarea
Academiei
de
Ştiinţe
Medicale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 605/6 iulie 2004.
Q Ordinul nr. 232/4034/2004 al
ministrului Sănătăţii şi al ministrului
Educaţiei şi Cercetării, privind
modificarea şi completarea
Metodologiei
pentru
organizarea şi certificarea
instruirii profesionale a
personalului privind însuşirea
noţiunilor fundamentale de
igienă, publicat în Monitorul Oficial
nr. 606/6 iulie 2004.
Q Ordinul nr. 772/2004 al
ministrului Sănătăţii, privind
asistenţa
medicală
a
preşcolarilor elevilor şi
studenţilor, publicat în Monitorul
Oficial nr. 606/6 iulie 2004.
Q HG nr.939/2004 privind
înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea
Comisiei
Naţionale pe Probleme de
Populaţie, publicată în Monitorul
Oficial nr. 608/6 iulie 2004.
Q Legea nr. 289/2004 privind
regimul juridic al contractelor
de credit pentru consum
destinate persoanelor fizice,
publicată în Monitorul Oficial nr. 611/
6 iulie 2004.
Q Legea nr. 287/2004, a
consorţiilor universitare,
publicată în Monitorul Oficial nr.
614/7 iulie 2004.
Q Legea nr. 288/2004 privind
organizarea
studiilor
universitare, publicată în
Monitorul Oficial nr. 614/7 iulie
2004.
Q Norma BNR nr. 4/2004 privind
raportarea statistică a datelor
privind balanţa de plăţi a
României, publicată în Monitorul
Oficial nr. 615/7 iulie 2004.
Q HG 933/2004 privind
contorizarea consumatorilor
racordaţi la sistemele publice
centralizate de alimentare cu
energie termică, publicată în
Monitorul Oficial nr. 616/7 iulie
2004.
Q HG 940/2004 pentru
modificarea şi completarea
HG 410/2002 privind structurile
şi specializările universitare
acreditate sau autorizate să
funcţioneze provizoriu din
instituţiile de învăţământ
superior, publicată în Monitorul
Oficial nr. 617/7 iulie 2004.
Q Hotărârea nr. 1/2004 a
birourilor permanente ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului, privind
aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a
instituţiei Avocatul Poporului,
publicată în Monitorul Oficial nr.
619/8 iulie 2004.
Q HG 891/2004 privind
stabilirea unor măsuri de
supraveghere
a
pieţei
produselor din domeniile
reglementate, publicată în
Monitorul Oficial nr. 620/8 iulie
2004.
Q HG 1006/2004 privind
organizarea pieţei pentru
cereale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 620/8 iulie 2004.
Q Lista cuprinzând asociaţiile
şi fundaţiile umanitare care au
primit subvenţii de stat
(inclusiv cuantumul subvenţiilor),
publicată în Monitorul Oficial nr.
624/9 iulie 2004.
Q HG 1000/2004 privind unele
măsuri pentru derularea şi
finalizarea privatizării Electrica
Dobrogea şi Electrica Banat,
publicată în Monitorul Oficial nr.
629/10 iulie 2004.
Noul vicepreşedinte al Consiliului
Judeţean Galaţi, Mircea Toader, şi-a
depus demisia din funcţia de deputat
PD, locul său urmând să fie ocupat de
profesorul Iulian Bârsan. Însă, această
demisie a fost depusă doar “de facto,
pentru că, de drept, nu se poate”.
Mircea Toader a explicat că demisia unui
parlamentar se invalidează doar în
plenul Parlamentului. Acest lucru
înseamnă că dacă Parlamentul nu se
va întruni în şedinţă extraordinară în luna
august, până în septembrie, când
încetează vacanţa deputaţilor şi
sentorilor, Mircea Toader este şi
vicepreşedinte al CJ Galaţi, şi... deputat.
Ocazie cu care Mircea Toader
glumeşte: “Eu, teoretic, în toamnă, pot
să spun, pardon, m-am răzgândit, mă
duc în Parlament. Însă staţi fără grijă,
nu mă răzgândesc”.
de subprefect.
Cele două propuneri au primit şi girul
domnului Cristian Diaconescu care,
pe lângă funcţia de ministru al Justiţiei,
o îndeplineşte şi pe cea de membru în
Biroul de Coordonare al PSD, fiind
responsabil şi pentru organizaţia
gălăţenă. El a fost, de altfel prezent,
vineri, la întrunirea Delegaţiei
Permanente PSD, ca parte a unei prime
runde de contacte în teritoriu. Ca o
concluzie, dl Diaconescu s-a arătat
impresionat de “calitatea dialogului şi de
proiecţia spre viitor, concretă, serioasă,
a PSD Galaţi”.
HI
VA
Buletin
legislativ
Demisia prefectului Traian Mândru
şi noua structură de conducere la vârful
judeţului au fost printre principalele
subiecte abordate în cadrul unei
conferinţe de presă de Dan Nica, şeful
filialei a PSD Galaţi, membru în Biroul
Coordonator al PSD. “În primul rând ţin
să mulţumesc domnului Traian Mândru
pentru decizia de a veni în echipa de la
partid. Dl Mândru a fost, este şi va
rămâne vicepreşedinte al PSD Galaţi.
Face parte dintr-o echipă foarte
restrânsă de conducere executivă şi
are câteva misiuni extrem de precise”,
a declarat Nica. După cum v-am relatat
în paginile ziarului nostru, Traian Mândru
a luat decizia de a se dedica exclusiv
vieţii de partid la propunerea dlui Dan
Nica, după ce acesta a fost avansat în
cadrul Biroului Coordonator al PSD.
Principala misiune a vicepreşedintelui
PSD Traian Mândru va fi, se pare,
activitatea de mai bună organizare a
partidului în judeţ.
la Parlament!
remăsurat totul şi s-ar fi întocmit alte
titluri de proprietate. Neregulile s-au
moştenit de la primar la primar, ajungând
până astăzi. Ce vă pot spune e că am
de gând să termin cu ele în aceşti patru
ani. Cum ne va veni ocotistul din
concediu îl pun la treabă, o să vedeţi!
Vom convoca pe fiecare proprietar cu
ţăruşul în mână, în câmp, să-i delimităm
pământul, să ştie fiecare unde e stăpân.
Situaţia e mai bună doar în satul Lieşti.
Dacă la Priponeşti, de exemplu, iei un
om de pe drum şi-l rogi să te ducă la
pământul lui ca să ţi-l arate, nu-l ştie.
Din acest motiv ies încurcături şi cu cei
care vor să şi-l vândă. Înscrise în cinci
asociaţii agricole, între pământuri nu
prea au fost haturi, rezultând şi de aici
neclarităţile amintite. Nu e vorba de
retragerea oamenilor din asociaţii, ci
doar de a respecta dreptul fiecăruia de
a şti exact unde are pământul.
- La uşa dumneavoastră bate
mereu câte cineva, lumea dă
năvală. Ce vor cei care vă roagă să-i
ascultaţi?
- La Priponeşti avem mari probleme
şi nu am de gând să le ascund. Nu ştiu
pe cine ar trebui să mă supăr pentru
stagnarea de la noi. Mă uit la alte
comune - unele sunt deja la a treia
finanţare cu bani din afara ţării, proiecte
după proiecte... Avem şi noi depuse
dosare la care s-a muncit serios, cu
cereri justificate, dar nu ştiu de ce nu li
s-a dat curs ca să putem face şi noi
ceva, cu bani europeni, în folosul
comunităţii locale. Ieri, să vă dăm un
exemplu, am fost la Galaţi, la
Inspectoratul Şcolar, să mă interesez
de soarta dosarului şcolilor propuse a
fi construite cu fonduri de la Banca
Mondială. L-au găsit: dar ştiţi unde? Pus
undeva, jos. Acum mă lupt să-l ridic mai
la suprafaţă.
- Despre ce şcoli este vorba?
- De la Priponeştii de Jos şi din
Ciorăşti - Boaghea. Clădirile actuale ar
Text ºi foto:
OVIDIU AMÃLINEI
mai putea fi folosite un an, nu mai mult.
La Inspectoratul Şcolar mi s-a spus că
vom fi avuţi în vedere cu prioritate.
- În ce situaţie se află corpul de
şcoală din Ciorăştii din Deal, aflat
în vara anului trecut în pericolul de
a se dărâma la un cutremur mai
tărişor? Am scris anul trecut în
“Viaţa liberă” despre ea.
- E în curs de consolidare. Până la 1
august va fi gata. Cât timp a fost închisă
s-a muncit serios la ea. La începutul
anului şcolar următor va fi redeschisă
în condiţii de securitate pentru elevi şi
cadrele didactice.
Oameni nevoiþi sã
care apã cu cobiliþa
- Din partea cărui partid aţi
candidat?
- PUR. Am mers pe mâna domnului
Eugen Durbacă, îl cunosc de pe vremea
ApR-ului. Comuna Priponeşti a dat cele
mai multe voturi în favoarea PUR, dintre
comunele din judeţul Galaţi. Prin munca
şi prestigiul meu am făcut ca la
Priponeşti atâta lume să îşi pună
speranţele în PUR... Acum am şi eu
pretenţia ca atunci când voi bate pe la
uşile şefilor de la Galaţi să fiu ascultat
şi ajutat, să se ţină cont, între altele, că
la noi oamenii încă mai cară apă cu
cobiliţa. Nu mai vorbesc de grozăviile
din timpul iernilor, când stăm izolaţi zile
la rând.
- Înseamnă că din acest motiv
în programul dumneavoastră
figurează şi achiziţionarea unui
plug pentru deszăpezit.
- Nu putem ocoli o problemă de care
ne lovim an de an. Interesându-mă, am
aflat că un asemenea utilaj costă 50 de
milioane de lei şi este produs la Târgu
Secuiesc, de către firma Poliprod. De
ce să nu avem şi noi unul când ne crapă
măseaua? Îl putem oricând monta la un
tractor din sat. La bani nu se pune
problema să ieşim în pierdere.
Gândindu-ne că pe puţin stăm complet
înzăpeziţi o săptămână, freza de la
Drumuri ajunge foarte greu la Priponeşti.
- Dorinţa, domnule Matei, este
justificată. Dar bani aveţi?
- Cheltuiala pentru plug n-a fost
prevăzută în buget. La toamnă, când
se vor opera modificările la buget,
sperăm să fim ajutaţi de Consiliul
Judeţean. Pentru trei km de şosea
deszăpezită, luând în calcul o singură
trecere, înseamnă 15-20 de milioane de
lei, bani plătiţi de Primărie. La trei astfel
de treceri preţul plugului se amortizează.
ION TRIF PLEºA
Q Vicepreºedintele Mircea Toader va da
prioritate parteneriatelor public-private
pentru dezvoltarea localitãþilor
Încrezător în buna funcţionare a
Alianţei PNL-PD şi PUR din cadrul
Consiliului
Judeţean
Galaţi,
vicepreşedintele acestei instituţii,
Mircea Toader (PD), a anunţat primele
măsuri care vor fi luate pentru
dezvoltarea localităţilor din judeţ. Astfel,
programele de dezvoltare durabilă a
localităţilor se vor baza în principal pe
realizarea de parteneriate public-private
în multiple domenii: agroturism, agricol,
de infrastructură etc. Potrivit afirmaţiilor
lui Mircea Toader, prin încheierea unui
parteneriat public-privat se vor înfiinţa
pieţe de gros pentru localităţile mari
producătoare de legume, precum Matca
şi comunele învecinate.
Mâine, la Tecuci, reprezentanţii
administraţiei publice locale se vor
întâlni cu investitori străini, interesaţi să
realizeze lucrări de reabilitare a reţelei
de furnizare a apei potabile. “Deja am
început să realizăm şi reabilitarea
parcului auto pentru autovehiculele de
transport de persoane şi se lucrează
funcţionează pe principiul acumulării,
deponenţii putând efectua în orice
moment depuneri în contul de depozit
(numerar, viramente etc.). Suma minimă
necesară constituirii unui astfel de
depozit este de 5 milioane pentru
depozitul în lei, respectiv 100 de euro
sau dolari pentru cele în valută.
Depozitul „Vacanţa” poate constitui
avansul pentru obţinerea unui credit de
consum, în situaţia în care clientul nu
dispune de toţi banii necesari acoperirii
cheltuielilor de vacanţă.
Dobânda se calculează asupra
soldului zilnic al disponibilităţilor din cont,
acordându-se lunar în ultima zi
lucrătoare a lunii în contul de depozit,
MARIA MÃNDIÞÃ
ÎNTREBÃRI ºI RÃSPUNSURI
Prevederi legale privind
activitatea firmelor
Întrebare: Există posibilitatea
legală de a ridica numerar pentru
nevoile proprii ale asociatului, în
cursul anului, din casieria unei
societăţi comerciale?
Răspuns: Referitor la posibilitatea
ridicării de numerar pentru nevoile
personale, potrivit prevederilor art. 81
din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, numai în cazul
societăţilor în nume colectiv, asociaţii
pot lua din casa societăţii anumite sume
pentru cheltuielile lor particulare, dacă
actul constitutiv stipulează acest lucru.
Această prevedere nu este aplicabilă
în cazul societăţilor comerciale cu
răspundere limitată.
Întrebare: Având în vedere că
mulţi agenţi economici au
activitate de “maxi-taxi”, care este
modelul aprobat de “bilet de
călătorie” pentru transport urban,
valabil pentru această categorie de
prestări de servicii?
Răspuns: Ministerul Finanţelor
Publice nu a aprobat un formular
specific cu regim special pentru
activitatea de transport auto urban de
călători. Pentru activitatea respectivă
se poate utiliza Bonul cu valoare fixă
cod 6-8-31, aprobat prin Ordinul
ministrului Finanţelor nr. 593/1998. În
conformitate cu prevederile art. 7 din
Ordinul ministrului Finanţelor nr. 2055/
1998, care cuprinde şi bonul cu valoare
fixă, în acest formular se pot înscrie şi
alte elemente considerate necesare.
ANCA SPÂNU TUDOR
(conform
www.mfinante.ro)
Bereºti
Speranþa înfiinþãrii
a vreo 20 de locuri de muncã
vine de la Constanþa
Miercurea trecută, la Bereşti s-a
prezentat un investitor autohton, din
Constanţa, domnul lt. col. ing. George
Condrea, ofiţer în rezervă, de la MApN,
interesat de grajdurile noi din incinta
fostului sediu principal al IAS Bereşti şi
de terenuri agricole, ca să cumpere.
Însoţit de inginerul Verginel Enache, de
la Centrul de Consultanţă Agricolă
Locală, s-a dus la grajduri să le vadă
cu ochii săi. Terminate la un an şi ceva
după Revoluţia din ’89, zidite din
Vara asta pleci în
vacanþã cu
Romexterra Bank
Romexterra Bank, în încercarea de
a răspunde continuu nevoilor clienţilor
săi, propune pentru această perioadă
un produs deosebit, pentru ca aceştia
să se poate bucura pe deplin de
concediile lor: depozitul “Vacanţa”. În
acest scop au fost promovate dobânzi
speciale care să le permită clienţilor
Romexterra Bank să profite la
maximum de banii puşi deoparte pentru
vacanţă.
Depozitul
se
adresează
persoanelor fizice, care doresc să-şi
acumuleze banii necesari plecării în
concediu de odihnă. Depozitul
„Vacanţa” se poate constitui pe o
perioadă de 3, 6, 9 sau 12 luni şi
la preluarea la CL Tecuci a unor trasee
de transport de călători în zonele
limitrofe Tecuciului”, a mai spus Toader.
Un alt proiect pe care vicepreşedintele
CJ Galaţi vrea să îl pună în aplicare cât
de curând este încheierea unui
parteneriat public-privat în vederea
introducerii reţelei de gaz metan în toate
localităţile judeţului Galaţi, precizând că
există investitori interesaţi de o astfel
de afacere de anvergură. “Noi am intrat
deja în pâine şi vrem să demonstrăm că
nu aşteptăm să ne curgă din cer. Ce
putem să facem şi ce am promis vom
face”, a încheiat Mircea Toader. Tot
pentru o mai bună funcţionare a
administraţiilor locale din judeţ, până la
jumătatea lunii august, toţi noii primari
din judeţ vor fi instruiţi la Galaţi.
Precizăm că în urma alegerilor locale,
din cele 63 de localităţi ale judeţului
Galaţi, 38 au primari fără experienţă în
domeniu.
realizându-se astfel capitalizarea
lunară a dobânzilor. Valorile anuale ale
acestora sunt de 18% pentru depozitul
în lei şi respectiv 4,1% şi 3,7% pentru
cele în euro şi dolari.
Alături de noul Depozit „Vacanţa”,
Romexterra Bank oferă clienţilor săi o
gamă completă de modalităţi de
economisire, printre care se numără
Depozitul Acumulare sau Depozitul
Atractiv 24. Începând cu această lună,
Depozitul „Vacanţa” poate fi constituit
de către cei interesaţi la toate
sucursalele şi agenţiile Romexterra
Bank din ţară.
P
cărămidă de cea mai bună calitate. Patru
grajduri care nu au fost populate
niciodată. Privite de la distanţă arată
bine, te simţi îndemnat să te apropii de
ele. Situaţia se schimbă în momentul
când păşeşti în ele: tot ce a fost oţel a
dispărut! Din ţevi n-au mai rămas decât
“cioturile” la nivelul pardoselii. S-a tăiat
cu aparatul de sudură, cu bomfaierul
şi cu dalta, furându-se tot. Goana după
oţel bun pentru a fi predat la fier vechi a
determinat hoţii să înceapă să taie şi
din ancorele ce susţin acoperişul unuia
dintre grajduri. Racleţii de la benzile
transportoare, motoarele electrice şi
uşile - adio la toate! “Mirosind” a faliment,
fostul IAS Bereşti, metamorfozat în SC
Horincea SA, a fost strâns cu uşa de
către Administraţia Finanţelor Publice
Bereşti pentru neplata datoriilor către
bugetul statului, ajungându-se în cele
din urmă în situaţia de a se aplica
sechestru şi pe grajduri. Ce mai e bun
la ele: pereţii, acoperişurile, ulucele,
puţul forat, bazinul pentru apă,
conductele îngropate în pământ,
ţarcurile.
Intenţia constănţeanului, în prima
etapă, în cazul că ar deveni proprietarul
gradjurilor: pe unul l-ar popula cu viţei
pentru îngrăşare, iar în altul ar aduce
50 de vaci cu lapte. Caută şi terenuri
arabile, în jurul a 150 de hectare. La
Primăria Bereşti-Meria s-a sugerat să
cumpere de la Balinteşti, din două
tarlale; din zona Bereştilor i s-au
recomandat pământurile de la Căuşanu.
Pornirea afacerii vizează asigurarea
de locuri de muncă la doi ingineri şi alte
15-20 din celelalte meserii mecanizatori, îngrijitori de animale.
ION TRIF PLEºA
Gratuit, la Nãvodari
Fãrã cãutare
În vara aceasta, 300 de elevi gălăţeni provenind din familii nevoiaşe vor beneficia
de tabere gratuite la mare, la Năvodari.
Inginerii metalurgi nu mai sunt căutaţi. Sau, cel puţin, nu cei şcoliţi
la Galaţi.
ADMITEREA LA UNIVERSITATEA
“DUNÃREA DE JOS”
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
Mai e nevoie de
ºtiinþa materialelor?
În vara aceasta, 300 de elevi
gălăţeni provenind din familii
nevoiaşe vor beneficia de
tabere gratuite la mare, la
Năvodari. “Cele mai multe locuri
au fost acordate şcolilor din
mediul rural, cum era şi normal,
deoarece elevii de aici au mult
mai puţine posibilităţi materiale
pentru a-şi permite să meargă
într-o tabără. Consiliile de
administraţie ale şcolilor au
hotărât, în funcţie de rezultatele
la învăţătură şi de situaţia
familială, care sunt elevii care vor
primi gratuit bilete în tabără. Am
avut la unele şcoli şi surpriza că
elevii aleşi au refuzat să meargă
pe diverse motive. La unii, părinţii
erau atât de săraci încât nu
aveau ce să le dea să îmbrace
sau nu aveau cum să le dea bani
de buzunar. Locurile lor au fost
date altor copii care îndeplineau
condiţiile necesare”, ne-a
declarat inspectoarea de
specialitate Cornelia Mateiţă.
petrolului, petrochimie şi carbochimie)
şi 25 de locuri gratuite (din care unul
pentru rromi) şi 15 cu taxă la Ingineria
mediului (specializarea Ingineria şi
protecţia mediului în industrie).
Studenţii nu se înghesuie să urmeze
această facultate, cu atât mai mult cu
cât, Combinatul Siderurgic nemaiavând
prea multă nevoie de specialişti,
estimează că locurile de muncă vor fi
greu de găsit.
Totuşi, rectorul Alexandru Epureanu
susţine că şi absolvenţii acestei facultăţi
şi-ar putea găsi locuri de muncă. Pe
fondul “creşterii economice”, spune
interlocutorul nostru, “întreprinderile din
zonă s-au mai pus pe roate. Galaţiul
este o zonă cu potenţial industrial bun.
Absolvenţii se pot angaja însă nu numai
în locurile tradiţionale, ci şi în firme
transnaţionale care au interes în
atragerea tinerilor din zonă. Aceştia
sunt mai uşor de format, de aceea nu
se mai cere personal cu experienţă”, a
declarat dl Epureanu, motivând interesul
firmelor pentru tineri şi prin ajutorul pe
care îl oferă statul român angajatorilor,
dacă recrutează absolvenţi de
facultate.
Aproape 250 de
locuri pentru vara
aceasta
Pentru vara anului 2004, Facultatea
de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor
scoate la concurs 115 locuri finanţate
de la buget (din care 2 pentru
moldoveni) şi 50 de locuri cu taxă, la
Ingineria materialelor (specializările
Ingineria materialelor, Ingineria
proceselor metalurgice, Ingineria
procesării materialelor), 25 de locuri
bugetare şi 15 cu taxă la Inginerie
chimică (specializarea Prelucrarea
Angajaþi în alte
domenii
Deşi domeniul ar trebui să fie unul
de vârf, iar ştiinţa materialelor ar trebui
să fie implicată în dezvoltarea societăţii
umane, inginerii metalurgi nu mai sunt
căutaţi. Sau, cel puţin, nu cei şcoliţi la
AR
ROXANA PENCIU
Fără a fi supradimensionată,
Facultatea de Metalurgie şi Ştiinţa
Materialelor este şi ea una dintre
instituţiile de învăţământ mari, vechi şi
cunoscute la Galaţi. Ani de zile,
absolvenţii specializărilor de la această
facultate erau sursa principală din care
îşi recruta Combinatul Siderurgic
angajaţii. Totuşi, absolvenţii de
Metalurgie nu se angajau numai în
Combinat, ei îşi găseau de lucru şi în
alte uzine din ţară sau chiar din Galaţi.
Cu trei profiluri şi cinci specializări,
facultatea abia şi-a ocupat, în ultimii ani,
locurile scoase la concursul de
admitere.
Din 2000 încoace, spre exemplu,
locurile de la Metalurgie s-au ocupat
întotdeauna în toamnă, iar de multe ori,
a fost nevoie chiar şi de o a treia
admitere pentru aceasta.
Galaţi. Mulţi dintre absolvenţi au
dificultăţi în găsirea unui loc de muncă,
statisticile spunând că foarte puţini mai
lucrează în domeniul pentru care s-au
pregătit şi pentru care statul a investit,
mult, puţin, nu mai contează. Chiar cei
mai valoroşi dintre ei şi-au găsit locul în
domenii complementare, tot în domenii
în care se cereau ingineri. Mulţi dintre
absolvenţi însă prestează munci sub
calificarea lor, fiind angajaţi în vânzări
directe, în societăţile de asigurări etc.
Important este, desigur, ca ei să
reuşească să se angajeze. Iar diploma
de studii superioare îi ajută la aceasta.
Pentru munca pe care o prestează însă
nu e nevoie de o facultate precum
Metalurgia, nici de diploma aferentă.
Instituţia are însă şi ea o bază
materială pe care nu o poate arunca la
gunoi, are profesori, laboratoare,
personal calificat. Toate acestea nu pot
fi eliminate doar pentru că piaţa muncii
nu mai cere ingineri metalurgi. Totuşi, o
măsură în lucruri trebuie menţinută şi,
câtă vreme piaţa vrea altceva,
facultatea trebuie să ţină seama de asta.
Nu de alta, dar şi de la studiile de
metalurgie, studenţii se retrag înainte
de a termina facultatea. Dacă nu se
poate vorbi despre Metalurgie ca
despre un colos bolnav, precum
Facultatea de Mecanică, în schimb ea
rămâne un pacient despre care medicii
refuză să facă pronosticuri.
PLASTICÃ
“Atelierul artistului
contemporan - artiºti ai sudului”
Expoziþie deschisã de Muzeul de Artã
Vizualã din Galaþi în Bulgaria
Expoziţia deschisă recent de Muzeul
de Artă Vizuală din Galaţi la Galeriile de
Artă din Silistra, Bulgaria, cuprinde o
selecţie semnificativă din creaţia
gălăţeană contemporană. Ea nu
epuizează resursele unei filiale a UAP,
cum este cea din Galaţi, aflată în
creştere în ultimul deceniu, în mod
special, dar oferă o imagine de
substanţă a ei, prin intermediul creaţiei
celor şapte plasticieni prezenţi pe
simezele Galeriei de Artă din Silistra.
Colaborarea dintre Muzeul de Artă
Vizuală din Galaţi, Muzeul Dunării de
Jos din Călăraşi şi Galeriile de Artă din
Silistra au căpătat deja o tradiţie. În ultimii
şase ani, expoziţia unui plastician de
excepţie, Yordan Kissiov (director al
Galeriei şi unul dintre cei mai apreciaţi
artişti ai Bulgariei), expoziţia lui I.S.
Mărculescu, apoi simpozioanele
organizate de muzeele din cele trei
oraşe (Călăraşi, Galaţi şi Silistra) au
creat o continuitate care prilejuieşte
interferenţe culturale semnificative.
Expoziţia actuală a fost realizată ca
urmare a invitaţiei adresate de Yordan
Kissiov Muzeului de Artă Vizuală din
Galaţi, în cadrul simpozionului organizat
de acesta în luna martie. Toate acestea
au antrenat o manifestare unde cele
trei muzee au creat din nou un cadru
propice confruntării între artişti şi public.
Răspunsul Muzeului de Artă din
Galaţi se constituie în selecţia de lucrări
NICOLETA CRÂNGANU
Foto: VASILE CABURGAN
aparţinând unor creatori foarte activi în
viaţa plastică gălăţeană, dar şi în cea
naţională şi implicaţi cu adevărat în
activităţile Muzeului de Artă Vizuală.
Este vorba despre Gheorghe
Andreescu, Jana Andreescu,
Alexandru Pamfil, Gabriela
Georgescu, Liliana Negoescu şi
Anca Tofan. Pe lângă aceştia au fost
invitaţi să participe şi Cornel Corcăcel,
unul dintre reprezentanţii tinerei generaţii
în Filiala UAP din Galaţi şi Mihuţ Boşcu,
elev la Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin”
din Galaţi.
Gheorghe Andreescu, muzeograf, pictor şi scenograf propune un
ansamblu de lucrări care reprezintă o
sinteză a preocupărilor sale. El evoluează între imaginea grafică şi obiect
în lucrările expuse: de la suprarealismul
“Cehovienelor” în alb-negru la
pictura-obiect, evocare a Egiptului antic.
La vernisaj, publicul din Silistra a
vizionat pe CD şi filmul “Corpul uman” unde este înregistrat performance-ul
conceput de Gheorghe Andreescu,
realizat în colaborare cu Teatrul Muzical
“N. Leonard” şi prezentat pentru prima
dată în luna iunie a acestui an, la
manifestările desfăşurate de Muzeul de
Artă Vizuală din Galaţi la Institutul
Cultural al României din Budapesta.
Lucrările de pictură şi obiectele
textile ale Janei Andreescu au reţinut
atenţia prin calităţile specifice autoarei:
AI CARTE, AI PARTE!
Giovanni Boccaccio
Decameronul (Decameron)
Traducere de Eta Boeriu. Postfaţă de Laszlo Alexandru
Ediţia a III-a
702p./14x20. ISBN
973-697-106-6. Preţ: 272.500 lei
O capodoperă al cărei destin,
asemănător cu cel al altor
capodopere, precum Divina
Comedie a lui Dante sau Comedia
umană a lui Balzac, este de a renaşte
cu fiecare nouă generaţie de cititori,
de a se lăsa recitită şi redescoperită
la nesfârşit (sau chiar transpusă în
limbaj cinematografic, în cazul
Decameronului de către un regizor
de talia lui Federico Felini). Perenitatea
operei principale a lui Boccaccio se
HI
VA
300 de
elevi în
tabere
gratuite
5
Colecţia “Capodopere ale
literaturii universale”
verifică prin puterea ei reconstitutivă
care ne face contemporani unui Ev
Mediu frivol şi ciumei florentine din
1348, după cum, prin aceeaşi forţă
miraculoasă a naraţiunii, autorul
acestei fascinante cărţi este mereu
contemporanul nostru. Versiunea
românească poartă semnătura
experimentatei traducătoare Eta
Boeriu, specialistă de marcă în
literatura italiană din perioada
Renaşterii.
rafinament cromatic, capacitate de
evocare a relaţiei artă-natură prin
intermediul simbolului plastic, dinamism
al formelor.
Gabriela Georgescu îşi desfăşoară investigaţiile plastice în zona simbolurilor, concepute ca o metamorfoză
a formelor vegetale şi umane - integrate
însă unei structuri abstracte a compoziţiei. Tratarea sensibilă a culorii şi a
suprafeţelor unde detaliul se integrează
firesc unui ansamblu de largă respiraţie, sunt dominante ale lucrărilor artistei.
Sculpturile lui Alexandru Pamfil
exprimă tensiuni interioare, prin ritmul
desfăşurării în spaţiu a volumelor, prin
alternanţa elementelor figurative şi
geometrice şi conţin experienţa
acumulată de plastician în practica
lucrărilor monumentale.
Compoziţiile Lilianei Jorică
Negoescu aduc în atenţie o temă
preferată a artistei, cea a “Arhitecturilor
spirituale”, realizate pe un suport cu o
textură vizibilă, sugerând parcă
vechimea unui pergament sau a unui
zid, ele se structurează în forme ce
amintesc planuri de lăcaşuri creştine
sau chipuri din icoane.
Suita de lucrări semnate de Anca
Tofan reconstituie expresii umane,
ingenios valorificate prin decupaje
grafice în compoziţii ce valorifică şocul
vizual.
“Măştile” şi “Clownii” lui Cornel
Corcăcel sunt modalităţi de explorare
a figurii umane prin intermediul raporturilor cromatice îndrăzneţe şi valorificând
subtilităţile tehnicii pastelului.
La expoziţie a fost invitat să participe
şi Mihuţ Boşcu, elev al Liceului de Artă
“Dimitrie Cuclin”, ale cărui insecte
supradimensionate, realizate din
deşeuri de angrenaje metalice arată o
promiţătoare inventivitate imagistică.
Primită cu mult interes de publicul din
Silistra şi de numeroşii artişti plastici care
au fost prezenţi la vernisaj, expoziţia
“Artişti ai Sudului” va fi urmată de o
nouă expoziţie a pictorului Yordan
Kissiov ce va fi găzduită în luna august
de Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.
MARIANA TOMOZEI COCOº
"Mecca" pensionarilor
gãlãþeni
CARP Galaţi este complet independentă şi autonomă, nefiind
subordonată şi nici tutelată de autorităţile publice centrale sau locale.
Înjunghiatul "mut"
Prezentând un traumatism craniocerebral acut, un traumatism toracic şi multiple
plăgi înjunghiate - dintre care o plagă înţepată a ochiului stâng - Lucian Daniel L.
a refuzat să dea amănunte despre circumstanţele în care fusese agresat.
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
Acoperiºul discordiei
În ziua de 14 iulie, cadre ale
IJPF Galaţi, în cooperare cu
comisari ai Gărzii Financiare
Galaţi, au desfăşurat o acţiune
de control în piaţa agroalimentară
din cartierul Micro 17, în urma
căreia au fost depistaţi doi
cetăţeni din Republica Moldova
care aveau asupra lor 568 de
pachete de ţigări. Marfa era
destinată comercializării şi nu
avea documente de provenienţă.
Ţigările, în valoare de 14.636.765
lei, au fost confiscate de Garda
Financiară, iar comercianţii au
fost sancţionaţi contravenţional.
Solenza
“burduºitã”
cu
feromangan
În aceeaşi zi, tot pe 14 iulie,
un echipaj din cadrul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Galaţi a oprit
pentru control un autoturism
marca Dacia Solenza, în care se
aflau Ion V., de 42 de ani (din
Vaslui), Fănel N., de 31 de ani,
din Galaţi, şi Nicu G., de 27 de ani
(tot din Galaţi). La verificarea
autovehiculului, în portbagaj a
fost descoperită o cantitate de
600 kg de feromangan, în valoare
de 30.000.000 lei. În urma
cercetărilor întreprinse s-a stabilit
că această cantitate a fost
sustrasă din incinta unei societăţi
comerciale cu sediul în Galaţi.
Persoanelor în cauză li s-au
întocmit actele premergătoare
începerii urmăririi penale sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de
furt calificat. Cantitatea de
feromangan a fost restituită
societăţii păgubite.
Pescuit ilegal
Un echipaj din cadrul
Sectorului Poliţiei de Frontieră
Folteşti a depistat şi reţinut trei
bărbaţi (Marian G., Gheorghe P.,
şi Constantin R.), toţi domiciliaţi
pe raza judeţului Galaţi, care
pescuiau
într-un
bazin
aparţinând complexului piscicol
“Cotul Chiului”. Ustensilele de
pescuit, în valoare de 4.500.000
lei, au fost confiscate, iar cele 3
(trei) kilograme de peşte au fost
predate Direcţiei Sanitar-Veterinare Galaţi. Cei trei pescari
sunt cercetaţi pentru “folosire la
pescuit de setci”.
Sancþiune de
25.000.000 lei
Ce zice legea?
Din capul locului trebuie să spunem
că procesul pentru acoperiş a fost
declanşat de Sofia Marilena Forţu, al
cărei apartament a suferit cele mai multe
pagube din cauza acoperişului spart.
Are femeia argumente legale?
Studiind legislaţia în vigoare am
constatat că, într-adevăr, toţi locatarii
dintr-un imobil sunt obligaţi să
contribuie cu bani la întreţinerea părţilor
comune (acoperiş, subsol, faţadă, scări
etc.) ale clădirii. Acest lucru este
prevăzut explicit atât în Legea 115/1996
(art. 16 din anexa 2 la lege), cât şi în
OUG nr 85/2001 (art. 3).
În aceste condiţii, este evident că
nu-i loc de întors şi că acoperişul trebuie
reparat pe cheltuiala comună. Că nu se
întâmplă aşa e o problemă care suscită
vii controverse între părţi. O să vedeţi
şi de ce.
concurenţă cu cea a acoperişului. Cităm
din document: “Unii solicită efectuarea
de reparaţii la subsol că e mai important,
alţii curăţenie pe casa scărilor, cerând
montarea unui interfon, alţii doresc
repararea acoperişului. S-a întocmit un
tabel nominal cu semnături prin care
fiecare locatar este sau nu este de
acord să contribuie la cota parte pentru
efectuarea reparaţiei. Din tabel reiese
că numai opt locatari din cele 29 de
apartamente ale scării sunt de acord
cu refacerea acoperişului”.
Ce-i drept, argumentele sunt
credibile, priorităţile privind repararea
părţilor comune dintr-un imobil fiind
lăsate de legiuitor la decizia
proprietarilor. Interesant este totuşi că
la celelalte scări ale blocului reparaţiile
la acoperiş au fost făcute fără a apărea
astfel de discuţii...
“Dã tu, cã dãm ºi
noi”
Evident, obligaţia de a întreţine
imobilul (ca de altfel toate obligaţiile
stipulate prin lege) nu este negociabilă.
Lucru recunoscut şi de preşedintele
asociaţiei. Cu toate acestea, în urma
declanşării procesului dintre Sofia Forţu
şi asociaţie, în discuţie a mai fost adus
un argument care transformă întreaga
“afacere” într-un prilej de controversă.
Astfel, asociaţia pretinde reclamantei
să-şi achite obligaţiile restante la
întreţinere, după principiul “Dă tu, că
dăm şi noi”. Adevărul este că, după cum
rezultă din evidenţele asociaţiei, scara
9 are mari datorii la întreţinere (câteva
zeci de milioane, după cum spune
preşedintele), iar ultimul etaj contribuie
covârşitor la datoria comună, datoria
reclamantei depăşind 10 milioane de lei.
Să mai spunem că locatarii scării au
decis, în şedinţă comună, că reparaţiile
nu se vor face până ce datoriile la
întreţinere nu vor fi achitate în întregime
de cei care locuiesc la ultimul etaj.
Aceeaşi concluzie a fost trasă, de altfel,
şi în urma anchetei făcute de serviciul
specializat de la Primărie.
Legea, supusã la
vot!
Ca urmare a notificărilor transmise
de Sofia Forţu, preşedintele Asociaţiei
322, Laurenţiu Sterian, a decis să
organizeze o adunare pe scară, în care
problema să fie supusă la vot.
De ce s-a supus la vot o obligaţie
legală? În memoriul explicativ adresat
instanţei (Dosar 7157/c/2003), preşedintele Laurenţiu Sterian argumentează
că locatarii ar fi cerut şi alte reparaţii, la
LAURA GURÃU
Centrul Regional MENTOR a fost
înfiinţat în anul 2001, la Galaţi, pe bază
de parteneriat între Camera de Comerţ
şi Industrie şi Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci (OSIM). Încă de la
început, centrul a fost astfel organizat
încât să răspundă imperativelor
integrării europene la nivel local, precum
şi creşterii economice regionale printr-o
serie de servicii inovatoare, ce
presupun în mod special abordări
creative. Pentru a obţine rezultate
semnificative în plan regional,
obiectivele Centrului MENTOR s-au axat
pe mai multe direcţii, dintre care amintim:
susţinerea creativităţii ca trăsătură
dominantă a unei noi mentalităţi;
stimularea afacerilor inovatoare bazate
pe tehnologii moderne, prin acţiuni
comune cu mediul de afaceri şi cel
universitar; susţinerea luptei împotriva
piratării, contrafacerii şi concurenţei
neloiale; amplificarea în plan regional a
nivelului de cunoştinţe în domeniul
proprietăţii intelectuale. Acum, după trei
ani de MENTOR, i-am solicitat un scurt
interviu coordonatorului Ticu
Ghecenco, pentru a afla cum s-au
concretizat cei trei ani de activitate de
până acum:
- În plan local, MENTOR este o
componentă de elită a societăţii civile,
cu servicii în planul creşterii economice
bazate pe inovare şi al luptei pentru
prevenirea şi combaterea contrafacerii,
piratării şi a concurenţei neloiale; este
totodată şi prima componentă creativă
a Tehnopolului “Dunărea de Jos”,
500.000 lei
RADIO GALAŢI
lider FM
Sofia Forţu spune că i se face o
mare nedreptate şi că între plata
întreţinerii şi obligaţia de a întreţine părţile
comune ale imobilului nu există nici o
legătură legală. “Nu am putut achita
întreţinerea pentru că nu-mi ajung banii”,
spune femeia. Dacă nu vor să pună
bani, eu nu am cu ce să fac reparaţia.
În iarna asta o să se sfărâme de tot
acoperişul şi o să aibă de suferit şi
apartamentele de la penultimul etaj. În
condiţiile astea, tot blocul este în pericol”,
mai spune reclamanta.
Dată fiind complexitatea situaţiei, am
apelat şi la sfatul unui avocat, mai ales
pentru a clarifica relaţia dintre plata
întreţinerii şi repararea proprietăţii
comune. Iar răspunsul a fost clar: nu
există nici o legătură! Asociaţia de
proprietari poate, însă, în paralel, să
acţioneze rău-platnicii în instanţă,
pentru recuperarea datoriilor restante.
Dar acest lucru nu-i exonerează pe
locatari de plata cotei-părţi pentru
efectuarea de reparaţii la spaţiile
comune. Se poate mai clar de atât?
Justiþia a decis
În data de 3 aprilie 2004, Judecătoria
Galaţi s-a pronunţat în acest caz. După
aproape şase luni de judecată, de
argumente şi contraargumente, judecătoarea Mihaela Surdu a decis că reclamanta nu are dreptate şi că asociaţia
nu poate fi obligată să repare clădirea.
Citind sentinţa civilă nr. 1935, sincer,
n-am ştiut ce să credem. Ne întrebăm,
ca urmare, cum poate o hotărâre
judecătorească să înlăture o obligaţie
Q Interviu cu Ticu Ghecenco,
coordonator al Centrului Regional
pentru Promovarea Protecþiei
Proprietãþii Intelectuale
CÂşTIGI
la
Reclamanta
considerã cã este
nedreptãþitã
Trei ani de MENTOR
structură economică multipolară, de
mari dimensiuni, aflată în plin proces de
promovare.
În ceea ce priveşte fenomenul
contrafacerii şi piratării, conform
statisticilor, aici pe plan local batem toate
recordurile! În ultima vreme, primesc tot
mai multe semnale din partea opiniei
publice gălăţene referitoare la grave
încălcări ale drepturilor de proprietate
intelectuală, infracţiuni în care de regulă
excelează exponenţii puterii economice
locale.
- Sunteţi un centru regional, nu
doar local. Ce înseamnă acest
lucru?
- Înseamnă că în plan regional, pe
lângă cele spuse anterior, MENTOR a
realizat mai multe programe şi iniţiative
de dezvoltare economică, care vizează
dezvoltarea regională bazată pe
inovare, formarea comunităţii locale în
domeniul respectării şi aplicării
drepturilor de proprietate intelectuală.
În plan naţional, facem parte dintr-o
reţea de 14 asemenea centre cu care
colaborăm activ, iar în plan internaţional,
MENTOR a devenit anul trecut membru
al reţelei Oficiului European de Brevete
(OEB), cu sediul la Viena.
- La ce evenimente mai
importante aţi participat în ultimul
timp?
- A fost mai întâi, în 2003, la Galaţi,
întâlnirea româno-moldoveană la nivel
înalt în domeniul PI, unde am prezentat
proiectul aqua-parcului regional Brateş,
al polului maritimo-fluvial şi al complexului
AR
În ziua de 15 iulie, la punctul
de trecere a frontierei Oancea
s-au prezentat pentru formalităţi
cetăţenii Elena V., de 20 de ani,
şi Gheorghe E., de 21 de ani,
ambii din Republica Moldova,
ocazie cu care poliţiştii de
frontieră au descoperit în
bagajele acestora 340 de pachete
de ţigări, în valoare totală de şapte
milioane de lei. Ţigările au fost
reţinute în vederea confiscării de
către organul vamal, iar
persoanele în cauză au fost
sancţionate contravenţional cu
amendă în valoare de 25.000.000
lei.
La scara 9 a blocului SD9D din strada
Siderurgiştilor are loc, de la o vreme,
un adevărat război. De o parte a
baricadei se află familiile care locuiesc
la ultimul etaj al imobilului, şi care cer ca
toţi locatarii să contribuie financiar la
repararea acoperişului. De cealaltă
parte se află restul locatarilor, de fapt
Asociaţia Nr. 322, care consideră că
există cu totul alte priorităţi, cum ar fi
văruitul casei scărilor. Deoarece
oamenilor de la ultimul etaj le plouă în
case ca afară, hidroizolaţia fiind ciuruită,
ei s-au adresat instanţei, cerând
rezolvarea situaţiei.
92,4 FM
Ascultă cu atenţie programele
RADIO GALAŢI şi vei şti
răspunsul concursurilor
“Alege singur, alege sigur!”
În săptămâna 19-25.07.2004: concursuri dedicate
angajaţilor grupului de firme: PROFILAND, INTFOR, PROSERV!
Telefon emisie:319185; Secretariat:460382
Chiar acum
(ºi în vecii vecilor)
legală?! Nu de alta, dar vorbim aici de
pericolul ce planează asupra întregii
clădiri prin nerepararea acoperişului, nu
de văruirea unui perete de hol.
E drept, până să ne documentăm
asupra legilor care reglează relaţiile
dintre proprietarii comuni ai unei clădiri,
şi noi credeam că este o mişelie să ceri
bani ca să repari acoperişul câtă vreme
tu nu-ţi achiţi întreţinerea. Ulterior, însă,
am realizat că cele două probleme nu
pot fi tratate la grămadă şi că Sofia Forţu
are argumente credibile în demersul ei.
Pe de altă parte, totuşi, replica unuia
dintre locatari ne răsună tot timpul în
minte: “Să aibă tupeul să vină la mine la
uşă să ceară bani. Dacă nu-şi plăteşte
întreţinerea înseamnă că nu recunoaşte
asociaţia şi legile, deci n-are de ce să
ceară ca noi să sărutăm unde ea
scuipă”. No comment!
COSTEL CRÂNGAN
Foto: VASILE CABURGAN
P.S. În ultimul moment, preşedintele asociaţiei ne-a confirmat că
a convocat încă o adunare pe scară,
în care va încerca să-i convingă pe
locatari că acoperişul trebuie
reparat. Îi dorim succes!
HI
VA
INFRASCURTE
DE LA
FRONTIERÃ
Þigãri de
contrabandã
Q Familiile de la ultimul etaj al blocului
SD9D ºi-au dat vecinii în judecatã
pentru cã nu dau bani pentru
reparaþia acoperiºului Q În casele
reclamanþilor plouã ca afarã
Q Locatarii spun cã nu dau bani pânã
când reclamanþii nu-ºi plãtesc datoriile
mari pe care le au la întreþinere
6
hidroenergetic Dunăre-Prut-Brateş-Siret. În martie 2004, am participat
la un stagiu de pregătire în Germania, în
cadrul programului de colaborare dintre
OSIM şi OEB, şi am prezentat câteva
din proiectele noastre specialiştilor din
cadrul Parcului industrial LGA-Nürnberg
şi al Camerei de Comerţ din Hamburg.
Iar luna trecută, la Adunarea Generală
a Centrelor Regionale din România, am
prezentat o nouă structură instituţională
în domeniul PI, o adevărată premieră:
Fundaţia pentru Promovarea şi
Dezvoltarea Proprietăţii Intelectuale
Galaţi şi programul său de activitate
până în 2007.
- Ce servicii intelectuale va oferi
această nouă fundaţie?
- Vom insista, normal, pe inovare şi
proprietate intelectuală. Vom oferi
servicii suport pentru afaceri inovative,
abordate ca un ansamblu de acţiuni de
proiectare, consultanţă şi asistenţă
tehnico-economică, pentru funcţia de
noutate a firmei şi, nu în ultimul rând,
vom oferi servicii campus-manager în
parteneriat cu Universitatea “Dunărea
de Jos” şi cu sprijinul OSIM.
CRISTINEL LUCA
Foto: VASILE CABURGAN
Primim de la
Romtelecom S.A.
Stimate domnule
Radu Macovei,
În urma prezentării de către ziarul
“Viaţa liberă” a cazului doamnei
Emilia Mătăsaru din judeţul Galaţi,
comuna Bereşti, strada Trandafirilor
nr. 46, Romtelecom doreşte să facă
o serie de precizări pentru a îndepărta orice suspiciune cu privire la
posibilele erori de care compania
s-ar putea face vinovată.
Conducerea Romtelecom a tratat
cazul cu maxim interes şi a dispus
efectuarea mai multor investigaţii
care să asigure validitatea punctului
de vedere al companiei, susţinut prin
decizia justiţiei, respectiv, de
Tribunalul Galaţi care a pronunţat o
ordonanţă în favoarea Romtelecom.
Astfel, orice comentariu cu privire
la acest caz este de prisos, însă
dată fiind buna colaborare pe care
Romtelecom o are cu ziarul “Viaţa
liberă”, vă prezentăm un rezumat al
analizei cazului doamnei Emilia
Mătăsaru.
Emilia Mătăsaru a fost titulara
postului telefonic cu numărul
342.326 până la data de 28.07.2000,
când a fost desfiinţat pentru neplata
facturilor martie, aprilie 2000. Debitul
înregistrat este în valoare de
37.084.775 de lei reprezentând
contravaloarea abonamentului
(221.748 lei), a prestaţiilor telefonice
(17.498.000 lei), a majorărilor de
întârziere (9.224.476 de lei),
neonorate la plată, precum şi
contravaloarea dobânzilor legale
(10.140.551 de lei), calculate în
conformitate cu art. 3, pct. 3 din
Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000. În
urma contestării de către doamna
Mătăsaru a sumei de 17.498.000 lei,
reprezentând valoarea convorbirilor
telefonice efectuate în 15-16
februarie 2000, către serviciul Call
Line (serviciu cu valoare adăugată
de tipul Audiotex, tarifat în regim de
tarif majorat), care nu au presupus
utilizarea internetului, Direcţia de
Telecomunicaţii Galaţi a început
investigarea amănunţită a situaţiei.
Rezultatele nu au făcut dovada nici
unui tip de deranjament tehnic care
să influenţeze taxarea corectă a
convorbirilor sau a unor conexiuni
clandestine pe circuitul postului
telefonic menţionat. Singura explicaţie ar putea fi aceea că prestaţiile
telefonice au fost efectuate de către
altcineva, în lipsa titularei, însă
această ipoteză nu poate fi confirmată cu dovezi reale, ceea ce
presupune că doamna Mătăsaru, în
calitate de titular al postului, rămâne
în continuare persoana care trebuie
să achite suma menţionată. Dorim
să mai precizăm că doamna Emilia
Mătăsaru a fost invitată la conciliere
(conform articolului 720 Cod procedură civilă) printr-o adresă oficială
a Romtelecom, datată 23.07.2001,
în vederea rezolvării pe cale amiabilă
a litigiului, dar nu s-a prezentat. În
urma acţionării în instanţă, Tribunalul
Galaţi a pronunţat Ordonanţa nr. 818/
2002 în favoarea Romtelecom Galaţi,
obligând-o pe abonată să onoreze
suma imputată. Doamna Mătăsaru a
înaintat o acţiune de anulare a
ordonanţei mai sus menţionate, care
a fost respinsă, Ordonanţa nr. 818/
2002 fiind învestită în data de
30.06.2004 cu formula definitivă şi
executorie.
Departamentul Relaţii MassMedia vă stă la dispoziţie pentru
orice fel de informaţii sau detalii
legate de acest caz.
Cu respect,
DAN PAZARA, director
Corporate Affairs
bună seara doamnă tocmai unde
bună seara doamnă nu am cui
pietre preţioase şi mărunte
a mai smulge ochilor haihui
bună seara doamnă la amiază
te-am zărit senină cum treceai
spre apus crezui că eşti o frază
cu mai stai să vezi cum cirlilai
bună seara doamnă mi se pare
bună seara asta fără rost
fugi din cale fugi din calendare
să nu cred că eşti şi că am fost
bună seara doamnă pe la toacă
a pornit departele de noi
de păsarea care îţi mai roagă
ochii-n urmă paşii înapoi
bună seara doamnă dimineaţă
am bătut la poartă am bătut
cu sfială poate se agaţă
de sfârşitul meu vreun început
bună seara doamnă se-nţelege
sunt bătrân hodorogit şi chior
du-te naibii fă sublimă rece
chiar acum şi-n vecii vecilor
“Mecca”
vârstei a treia
Q Casa de Ajutor
Reciproc a
Pensionarilor Galaþi,
o organizaþie
complet
independentã, care
funcþioneazã pe
principiul
autofinanþãrii
În urma unor evenimente despre
care am scris, în ziarul nostru, cât şi a
unor comentarii privind structuri similare, făcute în presa centrală, considerăm
necesar să definim, cu ajutorul
preşedintelui, Ştefan Hâncu, Casa de
Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi,
binecunoscută de altfel ca fiind cea mai
veche astfel de structură din oraş.
Înfiinţată în 1979, CARP este o
organizaţie civică de drept privat, care
funcţionează conform art. 37, alin. 1
din Constituţia României, prevederilor
Legii nr. 540/2002 şi celor ale OG nr.
26/2002, privind asociaţiile şi fundaţiile.
CARP Galaţi este complet independentă
şi autonomă, nefiind subordonată şi nici
tutelată de autorităţile publice centrale
sau locale. CARP Galaţi are patrimoniu
propriu, organe de conducere alese şi
statut, desfăşurându-şi activitatea pe
principiul autofinanţării, cu buget de
venituri şi cheltuieli aprobat de Adunarea
Generală a pensionarilor, membri ai
CARP.
Scopul CARP este: - acordarea de
împrumuturi rambursabile, cu dobânzi
reduse, membrilor săi; - acordarea de
ajutoare nerambursabile şi ajutoare
pentru acoperirea cheltuielilor de
înmormântare, în funcţie de perioada de
contribuţie; - organizarea de activităţi
culturale, turistice şi de agrement; asigurarea de prestări servicii contra
unor plăţi reduse pentru membri ai Casei,
în diferite domenii (atelier cizmărie,
tâmplărie etc). În domeniul medical,
CARP asigură consultaţii cu preţuri mai
mici în cabinete medicale stomatologice,
de
radiologie
(ecografii,
electrocardiograme etc.), precum şi
consultaţii medicale gratuite în
cabinetele proprii, cu personal calificat,
de medicină generală şi cardiologie.
Veniturile CARP se constituie din:
taxe de înscriere, contribuţii fixe lunare
şi sume depuse la fondul social, dobânzi
încasate la împrumuturile acordate,
dobânzi provenite din plasarea sumelor
disponibile în bănci comerciale, prestări
servicii, donaţii şi sponsorizări, diverse.
Din fondurile obţinute, se acordă
împrumuturi rambursabile, de până la
cinci milioane lei, în funcţie de fondul
social depus. Acestea se acordă
membrilor care au o vechime de cel puţin
trei luni şi la care fondul social reprezintă
o treime din valoarea împrumutului
solicitat. Pentru a obţine împrumutul,
membrii CARP trebuie să prezinte: carnetul de membru cu plata cotizaţiei
la zi, - cuponul de pensie din ultimele
două luni, - 1-3 giranţi, în funcţie de
valoarea împrumutului, pentru care,
dacă sunt salariaţi, se completează
adeverinţe tip CARP, - act de identitate.
Termenul de rambursare nu poate
depăşi 12 luni.
Împrumuturile se vor achita doar
titularilor, în cazuri speciale
împuterniciţilor legal, iar dacă
persoanele sunt netransportabile, plata
se face la domiciliul acestora, de către
un reprezentant al CARP.
Pentru orice alte informaţii, vă puteţi
adresa la sediul CARP Galaţi, din str.
Domnească nr. 53 (vizavi de
Prefectură), în orice zi a săptămânii, între
orele 8,00 şi 12,00.
ANCA SPÂNU TUDOR
DE LA URGENÞE
Ciuruit cu cuþitul,
refuzã sã facã plângere
La Spitalul de Urgenţă “Sf. Apostol
Andrei” a fost internat, la primele ore
ale dimineţii de sâmbătă, un bărbat în
vârstă de 31 de ani, victimă a unei
agresiuni. Prezentând un traumatism
craniocerebral acut, un traumatism
toracic şi multiple plăgi înjunghiate - dintre
care o plagă înţepată a ochiului stâng Lucian Daniel L. a refuzat să dea
amănunte despre circumstanţele în care
fusese agresat. Sesizaţi asupra cazului
de către cadrele medico-sanitare de la
Urgenţe, poliţiştii au demarat totuşi o
anchetă pentru a stabili ce se
întâmplase. Din primele cercetări a
rezultat că, în noaptea de vineri spre
sâmbătă, pe fondul consumului de
alcool, în faţa blocului G4 din Micro 19,
Lucian Daniel L. avusese o altercaţie
cu trei tovarăşi de pahar, care-l
aduseseră în starea în care a ajuns la
spital. Internată iniţial în secţia Anestezie
şi Terapie Intensivă, victima a fost
transferată ulterior în secţia de chirurgie
toracică şi apoi în cea de oftalmologie,
unde a suferit o intervenţie chirurgicală
la ochiul lezat. Chiar dacă Lucian refuză
să facă plângere împotriva agresorilor
săi, dacă el va necesita mai mult de 20
de zile de îngrijiri medicale, poliţiştii se
vor sesiza din oficiu pentru a lua
măsurile de rigoare împotriva făptaşilor.
VIOREL MÂRZA
PLEºA
Conductã cancerigenã?
Q Primarul Bereºtilor, dl Octavian Dicã,
a luat mãsuri pentru a o înlocui
Cunoscută de un număr restrâns de
beneficiari ai apei curse prin ea spre
blocurile din Bereşti, situaţia conductei
de azbociment de la Pleşa, cu diametrul
de 125 mm, ce o continuă pe cea din
oţel zincat “legată” de staţia de pompare
din Râpa Şipotului, a ieşit iar la
“suprafaţă”, ajungând la urechile noilor
autorităţi locale. Îngrijorarea are la
origine informaţii apărute în presă,
conform cărora împingerea apei de băut
prin conducte fabricate din azbociment
ar fi contraindicată, existând pericolul
contaminării acesteia cu agenţi
cancerigeni. Conducta în cauză, lungă
de peste 600 de metri, funcţionează
fără întrerupere din anul 1974.
În plus, a fost “înţepată” în foarte multe
locuri, de-a lungul a 30 de ani, legal şi
ilegal, devenind în timp un factor principal
de irosire a apei, întrucât de la această
conductă cantităţi însemnate de apă
ajung în loturile de lucernă, la rădăcina
butucilor de vie ori la cartofi, pentru
irigare. Noul primar al Bereştilor, dl
Octavian Dică, nu doreşte să mai
tolereze perpetuarea unei astfel de stări.
Deja a pus piciorul în prag: “Avem nevoie,
ne-a declarat domnia sa, de 80 de
milioane de lei ca să schimbăm conducta.
Vom linişti şi oamenii, ca să nu se mai
teamă nimeni că bea apă trecută printr-o
conductă «cu cântec», şi vom spori şi
cantitatea livrată spre bazinul pentru
Bereşti, printr-o modificare a traseului
noii conducte. Cine, de la Pleşa, a irigat
până acum, să fie sănătos! Le închid
«portiţa» fiindcă nu e normal ca unii să
stea cu robinetele uscate la etajul trei,
iar alţii să-şi ude pepenii şi varza. Avem
în cont, la «Apă», 160 de milioane de lei,
sumă din care vom «rupe» 30 de milioane
lei pentru noua conductă. Restul de bani,
50 de milioane, va veni, dar din alte surse,
şi vi le pot spune. Dispunem de două
centrale termice în care rugina a intrat
de mult, neutilizate de vreo două decenii.
Recuperând şi valorificând fierul vechi
din instalaţiile lor, ne completăm banii
pentru conducta din plastic.”
ION TRIF PLEºA
După desfiinţarea transportului în
comun, Consiliul de Administraţie al
S.C. Termsal S.A. Tecuci a fost
reorganizat. Mergând pe premisa că
membrii C.A. nu şi-au îndeplinit sarcinile
ce le reveneau privind redresarea
societăţii, consilierii locali i-au revocat
din funcţii pe toţi membrii şi au propus
şi votat alţii. Astfel, după mai multe
discuţii, consilierii şi-au dat girul pentru
Constantin Moiceanu, Florin Roban,
Mihai Tarcinschi, Constantin Panaite şi
Ionel Ţocu. Noul C.A. va trebui să
depună la secretariatul Consiliului
Local, până la data de 15 august 2004,
un raport privind restructurarea şi
reorganizarea S.C. “Termsal” S.A.
Tecuci. În cazul în care acest termen
nu va fi respectat, consilierii locali vor
revoca şi această nouă componenţă
a Consiliului de Administraţie.
CARMEN SPÃTARU
REÞETA ZILEI
Supã de dovlecei
1 kg dovlecei, 1 morcov sau o
legătură de morcovi noi, 1-2
rădăcini de pătrunjel, 1 ceapă, 50
g unt, 60 g orez, 30 g făină, 1
legătură de mărar, 1 gălbenuş de
ou, 2-3 linguri de smântână, sare,
piper, şi, după gust, zeamă de
lămâie. Zarzavatul, curăţat şi spălat,
se taie mărunt şi se pune la fiert cu
apă şi sare. După ce este aproape
fiert, se adaugă dovleceii raşi de
coajă şi tăiaţi cubuleţe, orezul ales,
spălat şi scurs, şi se lasă să fiarbă
15-20 minute. Între timp se prepară,
din unt şi făină, un sos alb şi se adaugă
la supă; de asemenea, se adaugă
mărar tăiat mărunt, sare, piper şi
zeamă de lămâie după gust. După ce
s-a luat supa de pe foc, se lasă 10-15
minute la o parte, apoi se drege cu
gălbenuş de ou şi smântână.
RODICA
Lupta cu anticorpii
Cel puţin în două rânduri, Gheorghe Miron, de 19 ani, şi Neculai
Dorobăţ, de 33, din satul Meria, au aprovizionat piaţa de păsări a
Bârladului cu găini furate din Bereşti.
În condiţiile în care lipsa anticorpilor dintr-un organism favorizează întotdeauna
îmbolnăvirea, Cristian se luptă dramatic chiar cu aceştia, pentru că sunt prea mulţi,
atât de mulţi şi de puternici, încât i-au atacat propriile organe.
„VL
“
TECUCI
Un nou C A la S.C.
Termsal S.A.
Gãinari
BEREºTI
Îl puteþi ajuta?
Neculai Dorobãþ - dat
în urmãrire generalã
Despre tragedia pe care trebuie s-o
înfrunte familia Badache din Galaţi am
mai scris. Cristian Alex suferă de o
boală în faţa căreia şi medicii, din Galaţi,
Iaşi, Constanţa, Bucureşti s-au mirat.
Una foarte rară, greu şi de imaginat
chiar. În condiţiile în care lipsa anticorpilor dintr-un organism favorizează
întotdeauna îmbolnăvirea, Cristian se
luptă dramatic chiar cu aceştia, pentru
că sunt prea mulţi, atât de mulţi şi de
puternici, încât i-au atacat propriile
organe. Ajuns la Bucureşti, la Spitalul
Colentina, băiatul a fost supus unor
analize complexe, pentru a i se găsi
diagnosticul care să explice starea de
rău pe care o simţea în ultimii ani,
manifestată mai ales prin slăbiciune,
dificultăţi în deplasare, dureri, alergie la
frig şi la cald, erupţii cutanate violente.
Rezultatele au relevat prezenţa unor
viermişori în lichidul de la coloana
vertebrală, precum şi o leziune de
7,4 mm pe creier. Prezenţa anormal de
masivă a anticorpilor era explicaţia.
Cristian are mai multe celule albe decât
este normal, rezultatele ANA ds DNA
fiind 188, faţă de 40/UL//ml. Atacul
organelor vitale s-a dovedit a fi continuu
şi progresiv. Ceea ce este mai grav e
că leziunea de pe creier s-a multiplicat
masiv, aproape generalizându-se.
Consecinţele sunt devastatoare. Pare
o maladie incurabilă, care poate fi doar
strunită permanent, printr-o medicamentaţie specială şi printr-un regim de
viaţă foarte strict. Cristian nu are voie
să se expună la frig sau la razele solare
intense. Trebuie să evite orice intervenţie chirurgicală, nici o măsea nu are
voie să scoată...
Cu toate acestea se confruntă
Cristian Alex. Tocmai acum când a
absolvit cu brio Facultatea de administraţie publică din cadrul Academiei de
Ştiinţe Economice. N-are nici o şansă,
cel puţin deocamdată, să-şi urmeze
frumoasa carieră pe care şi-a ales-o şi
pentru care a învăţat atâţia ani... Stă
mai tot timpul în casă, iar deplasările
absolut necesare (la medici) le face cu
foarte multă greutate, îi trebuie o
jumătate de oră ca să ajungă de la bloc
la prima staţie de autobuz. El este însă
optimist, nu se dă bătut şi ar avea şi mai
mult curaj să înfrunte boala dacă situaţia
materială a familiei sale i-ar fi favorabilă.
Dar nu este; dimpotrivă, mama şi sora
lui mai mică, elevă de liceu, se confruntă
cu greutăţi de necrezut. Singura sursă
de venit pentru cei trei ar fi salariul
doamnei Badache, dânsa are însă o
Ce se face cu furca
la furat: “Dacã
se apropie cineva,
pui mâna
pe ea ºi dai”
slujbă modestă, a fost de curând
angajată ca patiser la un fast-food situat
lângă un liceu, iar acum este în concediu
fără plată, pentru că elevii sunt în
vacanţă. La întreţinere datoriile au
trecut de 30 de milioane, telefonul nu
l-au putut plăti. Nici nu poate fi vorba de
bani pentru medicamentele băiatului,
dacă ar fi, acolo s-ar duce, dar nu sunt
deloc... În aceste condiţii, disperată,
mama lui Cristian a deschis pentru copil
contul 2511.2-55201.1/ROL, la Banca
Comercială. Deşi băiatul s-a împotrivit,
ea a solicitat, prin intermediul ziarului
nostru, ajutorul comunităţii pentru
băiatul la care ţine foarte mult şi pe care
vrea să-l vadă, ca altădată, vesel,
optimist şi plin de viaţă. Îl puteţi ajuta pe
Cristian Alex Badache?
Cel puţin în două rânduri, Gheorghe
Miron, de 19 ani, şi Neculai Dorobăţ,
de 33, din satul Meria, au aprovizionat
piaţa de păsări a Bârladului cu găini
furate din Bereşti. “Operau” în stil mare,
nu se încurcau cu două-trei găini. În
dimineaţa zilei de duminică, 30 mai a.c.,
soarele n-a mai răsărit pe strada lor,
unul dintre ei, Gheorghe Miron, fiind
capturat de subofiţerul de poliţie Costel
Negru în perimetrul Staţiei CFR. Ce făcea
hoţul acolo? Împreună cu Neculai
Dorobăţ se pitise după nişte boscheţi,
ţinând sub observaţie locul unde
lăsaseră genţile cu 28 de găini furate!
Mai era cam vreo oră până la sosirea
trenului spre Bârlad. Peste tot, lumină,
ca dimineaţa puţin după ora 7,00. După
pânde repetate, nopţi la rând, poliţistul în sfârşit! - îi avea în mână. I-a urmărit
de după un plop, fază cu fază. Fiind
O lume nebunã...
La titularizare, cu fiţuica sub fustă. Două
candidate la concursul de titularizare din judeţul Gorj
au fost date afară din examen pentru că au încercat
să copieze. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean
Gorj, una dintre cele două tinere avea o fiţuică băgată
sub fustă, iar cealaltă, o broşură. Urmare a acestui
incident scandalos, propunem ca Ministerul
Educaţiei să introducă o nouă disciplină: copiatul.
Şi să se predea şi în facultate, pentru ca profesorii
să nu mai păţească ruşinea.
Revenind la nuntă, să spunem că viitorii miri au
ales un cadru tradiţional, unul dintre hotelurile de
modă veche de la Hollywood punându-le la
dispoziţie serviciile de care au beneficiat de-a lungul
timpului şi alte cupluri celebre. Aici au mai stat,
printre alţii, Ozzy şi Sharon Osbourne.
Nuntă de 2.000.000 de dolari. Britney Spears s-a
măritat. Din nou. De data asta cu dansatorul Kevin
Federline. Ea a ales pentru fericitul eveniment un
hotel din Beverly Hills, ceremonia urmând să aibă
loc pe 20 noiembrie. Deja ziarele de scandal au
început, zice-se, să-i urmărească pe cei doi,
ironizându-i că se antrenează pentru noaptea nunţii.
Ţigări din... pământ. Vameşii de la Siret au
descoperit o movilă de pământ din care răsăriseră
două colete cu ţigări. Coletele în cauză conţineau
aproximativ şase sute de pachete de ţigări marca
LM, gata-gata să încolţească. Suspicioşi şi vameşii
ăştia... Poate că ţăranii din zonă tocmai
experimentau introducerea în cultură a LM-ului. Nu
de alta, dar au încercat, în urmă cu un an, şi cu
cânepă indiană, dar era să ajungă tot satul la
puşcărie.
Doamna Ecaterina Neagu, din
Bereşti, str. Muzicii nr. 93, în vârstă de
51 de ani, este la această oră “vedeta”
târgului, după ce providenţa, la un
interval de numai patru zile, a ales-o
pentru ca în cartofii cumpăraţi de ea de
la piaţă să se afle şi din cei cu cruce la
mijlocul lor. Marţi, 6 iulie a.c., revenită
acasă cu sacoşa cu cartofi, a ales
câţiva pentru prăjit, că sunt “uşori”.
Secţionându-l în jumătate pe unul, i-au
sărit imediat în ochi crucile “gemene”.
Emoţionată, a lăsat cuţitul din mână,
chemându-i pe cei din familie în jurul ei
să vadă minunea. Cruci mari, evidente!
Un semn ceresc coborât asupra casei
de pe str. Muzicii nr. 93. Era cazul să
rostească rugăciuni şi să se închine,
ceea ce au şi făcut cu toţii, smeriţi. Au
pus bucăţile respective de tubercul
într-un ziar, meditând asupra
“semnului”. În duminica următoare, iar
la piaţă, oprindu-se la taraba de unde
cumpărase cartoful de la Dumnezeu! A
cerut cinci kilograme, plătind 50 de mii
######
Societate angajează muncitori
necalificaţi pentru curăţenie nave.
Relaţii la tel. 0742604924. (ctr)
SC GALMOPAN SA Galaþi
bdul George Coşbuc nr.257
angajează:
- 1 şef serviciu financiar
- 1 şef serviciu contabilitate
Condiţii:
Q studii superioare de specialitate
Q vechime în domeniu minim 5 ani
Q cunoştinţe operare PC
Q cunoştinţe privind standardele internaţionale în contabilitate
- 3 economişti
Condiţii:
Q absolvenţi finanţe-contabilitate sau contabilitate informatică - 2004
Q cunoştinţe operare PC
Depunerea CV-urilor, la sediul societăţii sau fax 494769.
Interviu: 21.07.2004, ora 15,00.
Night Club angajează animatoare
cu sau fără experienţă. Oferim
salarizare atractivă, cazare,
coregrafie, costume. Tel. 467208,
0744577568. (ctr)
######
Alt Stil
ANGAJEAZÃ
urgent
- fierari betonişti
- mecanici utilaje
construcţii
(buldoexcavator)
Salariu > de 150 E
- tablouri electrice, experienţă min. 3 ani, cunoştinţe de lb. engleză;
inginer proiectant
- cunoştinţe în Autocad şi Eplan, experienţă min. 3 ani, cunoştinţe de lb.
engleză;
electrician
Intermediarul din
Bârlad nu mai are
pe cine aºtepta în
spatele staþiei CFR
În prima fază, la Poliţia Bereşti,
Gheorghe Miron s-a “descurcat”,
nerecunoscând nimic. Uitase, însă, de
furcă! O dusese acasă la el, în Meria,
scăpând-o din vedere. Abia când i-a
fost prezentată a început să cedeze,
trecând la recunoaşterea faptei.
Păgubita: “Am plâns după găini ca după
un mort!” Trei găini se asfixiaseră în
geantă, nu mai avea ce face cu ele.
Aceiaşi hoţi mai furaseră şi din coteţele
lui Eugeniu Lazăr şi Ştefan Dumitran,
scandalizând lumea.
Gheorghe Miron a avut “bafta” de a
fi mirosit de câinele de urmărire de la
Tg. Bujor şi de fotografiere. Dorobăţ,
om cu cazier, s-a lăsat înghiţit de
necunoscut. A uitat de concubină, şi de
Meria, şi de intermediarul din Bârlad, cel
care prelua “marfa” furată de el. A fost
dat în urmărire generală. Gheorghe
Miron, orfan şi de mamă, şi de tată,
rătăceşte pe drumuri cumplite. Nu e urât,
nici prost, dar a căzut în plasa poliţiei şi
va trebui să răspundă pentru furturile
la care a participat.
ION TRIF PLEºA
Alte cruci în alþi cartofi
Petrica Patilea
(cu sediul în spatele Metro) angajează urgent
- asistent(ă) medical(ă) cu minim 5 ani
experienţă
- contabil autorizat
- contabil cu experienţă program Light, Arcad
(salarii)
Relaţii la tel. 406143, 406144, fax 406142.
inginer producþie
singur, nu i-a putut lua de guler pe
amândoi: Gheorghe Miron - prins;
celălalt a sărit în albia pârâului Chineja,
dispărând în direcţia Balinteştilor în cea
mai mare viteză. Agentul şef-adjunct
Costel Negru descoperise găinile - 28! înainte ca partea păgubită să ajungă cu
plângerea la poliţie. Sacoşe dosite în
direcţia ultimului vagon, pe partea
opusă, ca să le fie uşor să le urce în
tren fără să fie văzuţi. Găinile erau de
la Aurica Antohi, de pe str. Muncii nr. 2.
Îndesate în genţi de voiaj închise cu
fermoar. La ora 3,00 dinspre ziuă,
Neculai Dorobăţ pătrundea în
gospodăria femeii. Primul lucru făcut
înainte de a se apropia de coteţ, a găsit
o furcă şi i-a dat-o lui Miron, instruindu-l
ce să facă cu ea: “Dacă se apropie
cineva, pui mâna pe ea şi dai!”
ION MANEA
SC METOTEX SRL Galaþi
Angajãm:
7
TÂNÃRUL CRISTIAN ALEX BADACHE SE
LUPTÃ CU SÃRÃCIA ºI CU... ANTICORPII
HI
VA
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
- absolvent şcoală profesională/liceu, profil electric.
Aşteptăm CV-urile dumneavoastră la fax: 412800,
până la data de 26.07.2004.
AR
S.C. SECURITAS WBC S.R.L. selecţionează
personal (bărbaţi) în vederea înscrierii la cursul de calificare
şi angajare în funcţia de agent pază în condiţiile Legii nr.
333/2003. Stagiul militar satisfăcut şi domiciliul stabil în
municipiul Galaţi constituie un avantaj. Relaţii - luni-miercuri
între orele 9,00-12,00 la sediul din strada Mihai Bravu nr.
44, telefon 322200.
Tempo Labour is recruiting for his client, a
prestigious foreign company in shipbuilding
domain, a production manager.
Requirements:
- Strong engineering background in shipbuilding;
- Strong PC knowledge;
- Fluent English - speaking and writing;
- Similar experience for at least 3 years.
If you comply with these requirements send your
CV in English to tel./fax 306006 or
e-mail: office@tempolabour.ro until 30-th july.
Relaţii la sediul firmei
din Galaţi, str. Ana
Ipătescu nr. 23 (lângă
Autogară), tel. 306118.
TRIDENT
1. Lucrător tâmplărie
Aluminiu şi PVC,
cerinţe:
- experienţă în domeniu, minim 2 ani;
- salariu 150 E;
2. Geamgiu, cerinţe:
- experienţă în domeniu, minim 2 ani.
Persoanele interesate vor
depune C.V-ul la magazinul TRIDENT
din str. Brăilei, bl. BR2, parter sau la
tel./fax 0236322255, mobil:
0740081216.
de lei. Cartofi noi, cu coaja subţire. Şi
mari, de dimensiunile unui pumn de adult.
Fuga cu ei acasă, alegând câţiva să-i
pregătească soţului, domnul Viorel
Neagu, electrician la S.C. Electrica Tg.
Bujor, cartofi-pai!
Din nou, uluială: alt cartof cu cruce
şi mai mare decât precedenta.
Gospodina a întrerupt lucrul la
bucătărie, îndreptându-şi privirile spre
icoană. Mai, mai să nu poată vorbi. Nu
s-a mai întâmplat vreodată să facă o
asemenea descoperire. Dar de ce, s-a
întrebat, să i se arate crucea în felul
acesta numai ei? Un posibil răspuns:
poate pentru că Bereştiul n-a mai avut
parte până în 2004 de minuni clare.
Cântăreţul bisericesc Costică Radu,
stăpânind profesional târgul, a aflat de
cele două cruci, cerându-i Ecaterinei
Neagu să i le arate. A luat, pe rând,
jumătăţile de cartofi în mână, hotărând:
“Trebuie să le păstraţi aşa cum sunt, la
frigider. O să-i spun părintelui Teodor
Cudriţescu cum stau lucrurile, ca să
aduceţi cartofii la biserică, să-i vadă
credincioşii. Locul lor este într-o cutie,
lângă Icoana Maicii Domnului”.
Ecaterina Neagu, chestionată de
mine la două zile după descoperirea
crucilor, e de părere că semnul lor a
adus în părţile Bereştilor, după câteva
săptămâni de secetă cruntă, ploi curate.
Pentru ea, până acum, anul 2004 n-a
fost chiar bun - vaca a fătat prematur,
cu 60 de zile înainte de termen, o viţică
ce a dat serios de lucru celor din familie
(a fost hrănită cu seringa de 20 ml
apoi cu biberonul); alt necaz, soţul a
căzut de pe scară, văzându-se nevoită
să-l ducă la medic. Şi tot aşa... E
convinsă că ambii cartofi - aflaţi acum
în stare de congelare - vor curma şirul
de neplăceri ivite în familie. Dând
ascultare dascălului, urmează să
comande la tâmplarul Spiridon Nicolau
o cutiuţă de scândură, cu despărţitură
la mijloc şi sticlă deasupra, să pună
cartofii în ea în vederea sfinţirii lor.
Angajăm operatoare xerox. Telefon
461419. (8272727)
Angajăm în Brăila personal pentru
videochat. Câştiguri între 300 $ - 1.000
$, condiţii deosebite. Pentru programare
la preselecţie sunaţi la 0726019666,
Ana, şi 0723290250, 0744376735.
(002520)
Urgent, fără comision, oferte de
muncă Italia, Spania, Anglia, Germania,
calificaţi/necalificaţi
construcţii
industriale/civile, şantiere navale,
agricultură, horticultură, personal
hoteluri/restaurante, reparaţii auto,
petrol/gaze, petrochimie, menajere/
babysitter. 0213134382, 0721822577,
0766233899. (6509544)
Câştigaţi 1.000 dolari lunar lucrând la
domiciliu. Trimiteţi plic la CP 805 Craiova.
(ctr)
Firma SC Pynk Trans SRL angajează
şoferi taxi cu atestat. Telefon
0740974154. (8285896)
####
Angajez reprezentant vânzări
produse panificaţie, nivel naţional, CV
la OP 1, CP 160. (8286116)
Angajez barman sau barmaniţă, bdul.
Coşbuc 294. Telefon 0740946238.
(003944)
Angajăm personal casă de amanet.
Telefon 491485. (8286098)
SC Fxnet SRL angajează operator PC.
Cerinţe: cunoscător Linux nivel mediu,
salariu motivant. Telefon 0745030367.
(8286154)
Societate de internet angajează
personal pentru cablări. Cunoştinţe în
domeniul calculatoarelor (instalări
diverse, soft, asamblări calculatoare).
Telefon 0745030367. (8286154)
###
Domino-Val angajează specialist în
producţia de tâmplărie aluminiu şi
PVC cu permis de conducere şi
stagiul militar satisfăcut. Selecţia are
loc la sediul de la km 0, str. Brăilei nr.
268. Telefon 325000. (ctr)
####
Societate comercială face angajări
pentru meseriile: tâmplar, zidar-faianţar,
merceolog, dragor, sudor electric,
lăcătuş naval, maistru zidar. Depunerea
dosarelor până la 21.07.2004. Relaţii
suplimentare la 494476. (ctr)
Angajez supraveghetoare fitness,
maseuze, 2004, 444616, 0745642631.
(003752)
Angajez secretară cu experienţă.
Se cer cunoştinţe contabilitate
primară la un PC. 472685,
0744781484. (8285993)
Angajez tâmplari în PAL cu
experienţă, salariu motivant.
0744554442, 472685. (8285993)
Angajăm: cuterist, mezelar, celulist,
afumătorist preparate din carne. Telefon
865075. (003626)
SC angajează vânzătoare magazin
alimentar. Relaţii la magazinele Albo,
aleea comerţului, Micro 38. (ctr)
Brutărie angajează urgent cocători la
lopată pentru cuptor vatră şi modelatori
cu experienţă. 478366. (8286092)
S.C. Real
Ancuþa SNC
Galaþi
angajează pentru restaurant
pizzerie “CALIPSO”
LUCRĂTOR COMERCIAL,
GESTIONAR
Cerinţele postului:
- studii medii, studiile economice
constituie un avantaj
- cunoştinţe operare P.C.
- abilităţi de comunicare şi
negociere
- capacitate organizatorică
- disponibilitate program prelungit
- vechime minim 2 ani.
Persoanele interesate vor
depune CV-ul la sediul firmei, str.
Navelor, bloc Siret, parter, inf.
0741476123.
ION TRIF PLEºA
Cotidianul Imparţial angajează
reporteri. Telefon 311931. (8286125)
###
SC angajează zugrav, faianţar, rigipsar
cu experienţă, salariu motivant. Tel.
0741482770, 0741907003. (003956)
Vânzătoare sau vânzători mag.
alimentar, 3.000.000 plus comision,
contract muncă. 463944. (8286157)
Angajăm barmani şi ospătari. Telefon
498168. (ctr)
Angajez vânzătoare bar. Informaţii la
tel. 0745301206, 0742002702, 488509,
414954. (003859)
Doamnă serioasă doresc menajeră.
Rog seriozitate. Tel. 471012,
0744178061. (003852)
Bar Copacabana angajează paznic de
noapte. Relaţii la tel. 478314. (003854)
Angajăm modelator panificaţie cu
experienţă. Telefon 475769. (004025)
Angajez urgent bucătari cu experienţă
în domeniul fast-food (shaorma,
chebap, pui la rotisor etc.). Telefon
0722599766. (003869)
SC Grand Smithy Works International
SRL angajează muncitori necalificaţi
(legători sarcină). Relaţii la tel. 407342
sau la sediul societăţii ISPAT SIDEX, şos.
Smârdan, anexa U.E.T.U. (8286136)
SC angajează de urgenţă zidari.
Telefon 0726142998. (8286170)
Maintenance Services Constanţa
societate prestări servicii angajează:
director zonal. Profilul candidatului:
abilităţi de comunicare, capacitate de a
implementa şi promova pe plan local
activitatea societăţii, rezistenţă la lucrul
în condiţii de stres şi program prelungit,
capacitatea de a evalua şi lua decizii,
spirit organizatoric, cunoştinţe minime
Ms Office şi Internet, domiciliul în oraşul
vizat, permis de conducere categ. B.
Responsabilităţi: organizarea şi
promovarea în zonă a activităţii
societăţii, identificarea de noi clienţi,
negociere şi încheiere de contracte
specifice, deprinderi de formare şi
instruire a altora, abilităţi de conducere
şi supravegherea personalului. Oferim:
salariu fix şi comision; posibilităţi de
avansare în cadrul societăţii, autoturism,
telefon, acordarea de consultanţă şi
consiliere. Trimiteţi CV cu fotografie şi
scrisoare de intenţie până la data de
30.07.2004 la SC Maintenance Services
SRL, 900197, Constanţa, str. Maior Gh.
Murea nr. 29A, fax. 0241556471, e-mail:
office.constanta@maintenance.ro. Vor
fi contactaţi numai candidaţii care
îndeplinesc condiţiile cerute! (1799491)
Angajez 2 (doi) distribuitori preparate
din carne şi 1 maistru mezelar, salariu
atractiv şi comisioane. Rel. la tel.
865075, 0745362265. (003910)
gars. Ţig. II, 5/7 - 440 mil.
gars. Ţig. I, 4/10 - 420 neg.
gars. Ţig. I, 3/4 - 460 neg.
1 cam. M40, îmbunăt. - p/4 - 300 neg.
gars. M40, 1/4 - 230 neg.
1 cam. M21, p/4, liber - 420 neg.
2 sdec. M16, 4/4 - 580 neg.
2 dec. M18, 1/4 - 760 neg.
2 dec. Sid.V, 1/4 - 780 mil.
2 dec. M39 A, 3/4, 55 mp - 680 neg.
2 sdec. M40, 2/4, balc. - 490 neg.
HI
VA
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
2 sdec. M40, 4/4, îmbunăt., termopan, stradal - 550
neg.
2 dec. Piaţa Centrală, 2/4, îmbunăt., bloc nou - 950
neg.
2 sdec. Ţig.II, 3/4, îmbunăt., living etc. - 770 neg.
3 dec. Maz. II, 4/4, 80 mp, 2 balc. - 29.500 E neg.
3 sdec. Ţig. II, 3/4 - 26.000 E neg.
3 dec. M14, p/4, 2 gr. sanit. îmbunăt. - 1.100 neg.
3 dec. M20, 8/10, 2 gr. sanit. - 880 mil.
3 sdec. M17, p, 3/4, liber - 610 mil.
4 dec. I.C.Frimu, N. Leonard, 4/4 - 790 neg.
gars. Ţiglina I, A, 3/4, simplă, curată - 460 mil.
gars. Ţiglina II, 2/7, balc., curată - 460 mil.
1 cam. I.C.Frimu, B, p/4, f.balc., bloc mixt - 490 mil.
1 cam. I.C.Frimu, D, p/4, simplă - 500 mil.
1 cam. Sid.V, V, 3/4, curată - 550 mil.
2 sdec. Ţiglina I, G, 3/4, simplu, curat - 700 mil.
2 sdec. Ţiglina I, C, 2/4, gr+f, curat, balc. - 650 mil.
2 sdec. Ţiglina II, M, 8/9, curat, simplu - 650 mil.
2 dec. Doja, C, 1/4, simplu, 50 mp - 780 mil.
2 sdec. Micro 40, O, p/4, balc., simplu - 510 mil.
3 dec. I.C.Frimu, P, 3/4, curat, liber - 940 mil.
3 dec. Micro 21, PR, 2/8, 90 mp, parchet, gr+f - 27.000 E
3 sdec. Micro 19, G, 3/4, liber, simplu - 570 mil.
3 sdec. Micro 17, L, 3/4, gr+f, uşi schimbate - 630 mil.
3 sdec. Micro 39, N, 2/4, gr+f, balc., mochetat - 560 mil.
4 sdec. Micro 38, K, 1/4, curat, simplu - 600 neg.
4 dec. I.C.Frimu, L, 3/4, 100 mp, simplu - 25.000 E
4 dec. Micro 18, F, 4/10, simplu - 26.500 E
4 dec. Sid., A, p/4, 2 gr.sanit. - 900 mil.
4 dec. Mazepa, BR, 3/10, 2 balc., termopan, centrală 40.000 E
2 dec. Micro 21, E, 2/4, simplu - 750 mil.
2 dec. Micro 20, PR, 5/8, gr+f, termopan - 650 mil.
2 dec. Micro 14, M, 2/4, curat, geam baie - 700 mil.
2 sdec. Micro 17, G, 2/4, simplu - 700 mil.
2 dec. Micro 39B, K, 3/4, liber - 550 neg.
2 sdec. Micro 17, B, 2/4, gr+f+p, balc. - 730 mil.
2 dec. I.C.Frimu, S, 4/4, f.probleme, gr+f - 630 mil.
3 dec. Micro 17, E, 1/4, gr+f, curat - 880 mil.
3 dec. Micro 16, Roza, 1/4, curat - 700 mil.
3 dec. Micro 17, L, 2/8, bloc nou, centrală, termopan 30.000 E
gars. Micro 19, et. 4, liberă, balc.
gars. Micro 19, et. 4, curată
1 cam. Micro 21, parter, balc. mare, îmb.
2 dec. Micro 20, et.4, iz. bună, 2 balc.
2 dec. Micro 19, et.3, stradal, liber
2 sdec. Micro 17, et.3, cf. I, liber
2 sdec. Micro 16, parter, balc. mare, îmb.
2 sdec. Micro 16, et.2, liber, curat
2 dec. Micro 20, et. 8, bloc nou, spaţios
2 dec. Micro 21, et. 2, îmb.
2 dec. Micro 21, et.2, cf. I, curat
2 sdec. Micro 16, et.4, iz. bună, curat
2 dec. Micro 18, et. 10, spaţios
2 dec. Micro 18, et.1, curat, spaţios
2 dec. Micro 21, parter, balc.
2 dec. Micro 19, et.4, liber, balc.
2 dec. Micro 17, et. 3, curat
2 sdec. Micro 17, parter, îmb.
2 sdec. Micro 19, parter, ptr. birouri
2 dec. Micro 20, parter, balc., îmb.
3 sdec. Micro 16, et.3, curat
3 sdec. Micro 19, et.4, liber, iz. bună
3 dec. Micro 21, et.2, bl. nou, îmb.
3 sdec. Micro 19, et. 2, curat
3 dec. Micro 16, et.1, curat, îmb.
3 sdec. Micro 21, et.2, curat, îmb.
3 sdec. Micro 17, et.4, iz. bună, cf. I
3 dec. Micro 18, et. 5, pe sud
3 sdec. Micro 19, et.2, îmb.
3 dec. Micro 21, 6/8, bl. nou, spaţios
3 dec. Micro 17, parter, termopan, gr+f
3 dec. Micro 18, et. 1, pe sud, curat
3 dec. Micro 21, et. 3, spaţios, stradal
4 sdec. Micro 20, et. 2, 2 balc.
4 dec. Micro 21, et. 1, bl. nou, centrală
4 dec. Micro 20, 4/10, curat
180 neg.
300 neg.
480 mil.
650 mil.
500 mil.
620 mil.
630 mil.
650 neg.
650 mil.
650 mil.
700 mil.
550 mil.
550 mil.
750 mil.
670 mil.
430 mil.
700 mil.
670 mil.
25.000 E
750 mil.
700 mil.
500 mil.
27.000 E neg.
650 mil.
700 mil.
550 neg.
600 neg.
900 mil.
700 neg.
30.000 E neg.
830 mil.
23.000 E
850 mil.
800 mil.
33.000 E
850 mil.
AR
gars.
Ţiglina I, 5/10, liberă, curată
430 mil.
gars.
Ţiglina I, 3/4, curată
440 mil.
1 cam. Centru, 3/4, bl. mixt, termopan, gr+f
17.000 E
1 cam. Mazepa I, 2/8, bloc mixt, nou
650 neg.
1 cam. I.C.Frimu, et.1, curată
500 neg.
1 cam. Doja, 3/4, bl. mixt, îmb.
650 neg.
1 cam. M. General, et.3, bl. mixt, curată 560 mil.
2 sdec. Ţiglina I, et.3, stradal, 2 balc.
700 mil.
2 sdec. Centru, et.4, iz.nouă
650 neg.
2 dec. Mazepa II, et.2, liber
900 mil.
2 dec. Domnească, et.3, spaţios, cu pod 900 neg.
2 sdec. Ţiglina I, et.3, curat
600 mil.
2 dec. Mazepa I, 4/10, pe sud
850 mil.
2 dec. Lic. Auto, et. 2, curat
740 mil.
2 dec. Sid. Vest, et.2, curat
720 mil.
2 dec. Micro 39C, et.3, îmb., cf. I
670 mil.
2 dec. IREG, et. 3, 2 balc., curat
750 mil.
2 dec. I.C.Frimu, et.4, f. probleme, curat 600 mil.
2 sdec. Micro 40, et.2, balc. mare, f. curat 530 mil.
2 sdec. Micro 38, et.4, iz. bună, curat
450 neg.
3 dec. Sid. Vest, et. 1, 2 balc., urgent
820 mil.
3 dec. Nae Leonard, et.4, cu pod, spaţios 900 neg.
3 dec. I.C.Frimu, parter, balc., curat
900 neg.
3 dec. I.C.Frimu, et.4, iz. bună
750 mil.
3 dec. I.C.Frimu, et.2, îmb., curat
900 mil.
3 dec. N. Leonard, et.4, f. probleme, curat 760 mil.
3 dec. Ţiglina II, et.4, iz.nouă, liber
800 mil.
3 dec. Ţiglina I, et. 7, spaţios
25.000 E
3 sdec. Ţiglina I, et.2, îmb.
800 neg.
3 dec. Mazepa I, et.10, spaţios
720 mil.
3 dec. Ţiglina I, et.2, îmb.
30.000 E
3 dec. Micro 39C, et. 3, 2 balc.
750 mil.
4 sdec. Micro 39A, et.2, curat
700 mil.
4 dec. Mazepa II, parter, ultraîmb.
40.000 E
4 dec. Piaţă, 1/7, bl. nou, f. spaţios
40.000 E
4 dec. IREG, et. 4, iz. bună, 2 balc.
750 neg.
gars. Micro 39B, 3/4 - 250 neg.
gars. Ţiglina II, 2/7 - 460 mil.
1 cam. Mag. General, 4/4 - 500 neg.
1 cam. Micro 19, 4/4, bloc mixt - 480 mil.
2 dec. Micro 39A, 3/4 - 620 neg.
2 sdec. Micro 40, 2/4 - 400 mil.
2 sdec. Micro 40, 3/4 - 400 neg.
2 dec. Micro 18, 7/10 - 600 mil.
2 sdec. Micro 17, 3/4 - 16.000 E neg.
2 sdec. Micro 18, 4/4 (gaze) - 380 mil.
gars. Viaduct, et.2, curată, urgent
gars. Micro 19, et.3, curată, liberă
gars. Aviaţie, p, gr. sanit., modestă
gars. Port, curată, 20 mp
2 cam. Micro 19, et.2, gaze, curat
1 cam. Micro 20, curată, balc.
2 cam. Aviaţie, p, curat, gaze
gars. Ţiglina II, et. 2, balc., curată
1 cam. I.C.Frimu, p, curată, balc.
3 cam. Aviaţie, p, îmb. recente
2 cam. Micro 19, et.2, curat, balc.
2 cam. Micro 39A, balc., liber, stradal
3 cam. Micro 19, curat, balc., stradal
3 cam. Micro 38, et. 2, stradal, modest
2 cam. Micro 17, et.3, modest
2 cam. Sid. Vest, stradal, curat, urgent
2 cam. Micro 21, liber, modest
2 cam. Micro 13B, et.1, liber, modest
3 cam. Dunărea, 2 gr. sanit., stradal
2 dec. Micro 19, liber, balc., curat
1 cam. Cămin Viaduct, 3/4, gr.sanit. - 300 neg.
gars. Ţiglina I, A, 1/4 - 530 mil.
gars. Ţiglina I, A, 1/4, îmb. - 15.000 neg.
gars. Ţiglina II, I, 5/7, balc. - 450 neg.
gars. Ţiglina II, I, 2/7, balc. - 470 neg.
gars. Ţiglina I, A, 2/4 - 12.000 E
1 cam. IREG, 3/4 - 600 mil.
1 cam. Sid.V, p, balc. - 540 neg.
- 220 neg.
- 200 mil.
- 170 neg.
- 250 mil.
- 410 mil.
- 500 neg.
- 455 neg.
- 470 neg.
- 450 mil.
- 530 neg.
- 540 mil.
- 530 neg.
- 550 mil.
- 560 neg.
- 600 neg.
- 600 mil.
- 500 neg.
- 570 neg.
- 600 neg.
- 440 neg.
Vând apartament urgent. Telefon
436101. (3304172)
2 camere, 6/8, Mazepa II, vedere
la Dunăre, 24.000 E. Telefon
0740119933. (003071)
Vând apartament 4 camere, 2/4,
Sid., ultramodern, posibilităţi rate.
0745657499, 0723307878. (ctr)
Vând apartament 2 camere, parter,
Potcoava de Aur, autorizat cabinet
stomatologic şi laborator dentar.
0723307878, 0745657499. (ctr)
###
Vrei să vinzi sau să cumperi. Tel
verde Donaldo 0800800124, gratuit.
(ctr)
###
2 dec. Sid., 2/4 - 740 mil.
2 dec. Ţiglina I, 4/4 - 600 neg.
2 sdec. Ţiglina I, 4/4 - 650 neg.
2 dec. Micro 19, 9/9, liber - 650 neg.
3 dec. Micro 40, 3/4 - 780 neg.
3 dec. Mazepa II, 3/4, ultraîmb., 2
gr.sanit. - 35.000 E
4 dec. Micro 39B, 3 balc., 4/4 - 750
neg.
4 sdec. Micro 38, 4/4 - 630 neg.
2 SDEC. ŢIGLINA II, C, 2/4, UN
BALC., CURAT - 740 MIL.
2 DEC. I.C.FRIMU, N, 2/4, LAMB.,
GR+F, PARCHET LAMINAT, 55 MP 760 MIL.
2 cam. Sid.V, et.2, curat, spaţios - 800 mil.
3 dec. Micro 20, 2 gr.sanit., liber - 810 mil.
2 dec. Ţiglina I, et.3, 2 balc., curat - 810 mil.
3 cam. Ţiglina II, et.3, modificat, îmb. - 850 mil.
2 cam. Ţiglina I, p, curat, stradal - 650 neg.
4 cam. Micro 18, balc.mare, spaţios - 750 neg.
2 cam. Micro 18, 2 balc., curat - 660 neg.
3 dec. Micro 17, p, curat, stradal - 850 neg.
3 cam. Dunărea, et. 3, curat, îmb. - 640 neg.
3 cam. I.C.Frimu, p, liber, curat - 900 mil.
2 cam. Micro 13, p, balc., stradal - 700 neg.
3 cam. Dunărea, bloc nou, curat, spaţios - 25.000 E
2 cam. N.Leonard, modest, spaţios - 650 neg.
4 cam. Dunărea, 2 balc., curat, îmb. - 700 neg.
2 cam. Micro 21, et.2, conf.I, curat - 650 mil.
4 dec. Micro 20, stradal, spaţios - 900 neg.
4 cam. Micro 20, 2 balc., curat - 700 neg.
3 cam. I.C.Frimu, et. 3, bloc nou, aer. cond. - 25.000 E
2 cam. Ţiglina II, et. 3, est, curat - 700 neg.
3 cam. Sid. Vest, p, 2 gr. sanit., liber - 970 neg.
3 cam. I.C.Frimu, 2 gr. sanit., curat - 700 neg.
4 cam. Micro 16, et.3, 2 gr.sanit., stradal - 950 neg.
4 dec. I.C.Frimu, p, balc., spaţios - 1150 mil.
2 dec. Sid.Vest, p, curat, urgent - 710 neg.
3 dec. Centru, liber, stradal, îmb. - 25.000 E
2 cam. Micro 20, et. 3, îmb., liber - 700 neg.
2 dec. Mazepa II, curat, stradal, spaţios - 720 neg. 4 cam. Sid.V, extindere 30 m, îmb.recente - 42.000 E
3 cam. P-ţa Centrală, et.1, centrală, bloc nou - 35.000
3 cam. Ţiglina I, p, curat, stradal - 740 neg.
E
2 cam. I.C.Frimu, p, liber, modest - 740 neg.
4 cam. Dunărea, et. 3, centrală, bloc nou - 32.000 E
3 dec. Micro 16, et.1, modest, stradal - 720 neg.
Teren zona Maşniţă, S = 2.300 mp, D = 63 m 3 cam. Micro 17, et. 3, 2 balc., liber - 750 neg.
1.200.000/mp
2 cam. I.C.Frimu, et.1, 2 balc., liber - 750 mil.
Teren între Sofin şi Moldova, DS=14 ml - 85 E/mp
2 cam. Micro 20, A, 10/11 - 460 neg.
2 dec. Gării, centrală, 1/4 - 800 neg.
2 dec. Micro 14, M, 2/4 - 700 mil.
2 dec. IREG, SD, 3/4 - 870 neg.
2 dec. Micro 16, 3/4, îmb., 2 balc. - 770 neg.
2 sdec. Micro 17, B, 2/4 - 680 neg.
2 sdec. Ţiglina II, M, 8/9 - 650 neg.
Vând urgent apartament. Telefon
475479. (ctr)
###
Vând apartament 4 cam.,
decomandate, îmbunãtãþiri
deosebite, et. 9/10, str. Brãilei
50.
Tel.
413794
sau
0723661813.
8
Donaldo - liderul Pieţei Imobiliare cumpără/vinde
apartamente,
terenuri, spaţii comerciale. 466428,
476305, 476800. (ctr)
###
Vând apartament 2 cam., dec., zona
0, 4/4, f. probleme, 800 mil. Telefon
0722196533. (003314)
Persoană fizică vând apartament 2
camere, semidecomandat, p/10, Micro
20. Telefon 0740012741. (003445)
Vând apartament Micro 17, et. 2,
decomandat. Telefon 0745823112.
(003708)
Vând urgent apartament 2 camere,
decomandate, stradal, 2 balcoane,
Micro 20, et. 7/10. Telefon 0742842929.
(003582)
Urgent vând garsonieră Viaduct,
modificat, preţ negociabil la faţa locului.
446482, 0741490304. (003558)
3 dec. Micro 18, G5, 7/10, spaţios, pe
sud, str. Brăilei, preţ 770 mil. neg. Tel.
472317, 0742531766. (003728)
2 sdec. Micro 39B, p, balc. - 580 neg.
2 sdec. Micro 19, Z, 3/4 - 550 mil.
2 sdec. Micro 21, 4/4, f. probl. - 500 mil.
2 dec. Micro 20, 6/10 - 740 mil.
2 sdec. Ţiglina I, 2/4 - 650 neg.
3 dec. Micro 16, p, balc. - 780 neg.
3 dec. Micro 18, 5/10, stradal - 900 mil.
3 dec. Micro 14, 2/4, stradal - 750 mil.
4 sdec. Micro 20, 2/4 - 770 neg.
4 dec. N. Leonard, p, C - 40.000 E neg.
Teren 400 mp, Sf. Gheorghe, Deltă, cu
utilităţi - preţ bun
Slănic Moldova. Particular vând
apartament 2 camere, multiple
îmbunătăţiri. Telefon 0740253195.
(003849)
Persoană fizică apartament 2
camere, et. 1, Casa Roşie, multiple
îmbunătăţiri recente. 0742030440.
(003877)
Vând apartament 2 camere
semidecomandate, în stare f. bună, bl.
M1, ap. 51, Micro 17. Tel. 0722268305
sau 0722682085. (003897)
Vând cameră Viaduct 220.000.000
negociabil. Tel. 472109, 0740834073.
(003900)
Vând apartament 2 camere dec., Micro
18, conf. 1, et. 9/10, gresie baie + ap,
aer condiţionat, balcon mare închis, f.
curat, spaţios, 670 mil. lei neg. Tel.
442601, după ora 17,00, 0722651444.
(003906)
Apartament 3 camere, Micro 19, et. 2/
4, îmbunătăţit, 700 mil. negociabil. Tel.
317735, 0722633419. (003918)
Vând 3 camere, decomandate, 2
balcoane, 4/4, Ţiglina II, 25.000 E neg.
Telefon 327504. (003707)
Vând urgent apartament 2 camere,
decomandate, et. 4. Telefon
0742203792. (003942)
Ţiglina I, A-uri, parter, birouri, 14.000
E. 438832, variante. (003797)
Ţiglina I, A-uri, et. 3, curată, 11.500 E.
438832, variante. (003797)
Vând ap. 3 cam. dec., et. 5/10, gresie,
faianţă, apometre, 2 gr. sanitare, curat,
spaţios, stradal, Micro 18, preţ neg.
Telefon 445905. (003973)
Vând apartament 2 camere, Micro 14.
Telefon 479918. (004006)
Persoană fizică vând apartament 2
camere, decomandate, et. 2, Sid.Vest,
poziţie f. bună. Tel. 0788242476,
478869. (003660)
Vând 2 sdec., et. 1, Micro 17, gr+f+p,
700.000.000 neg. 0741327287.
(004020)
Vând apartament 3 camere, Micro
39A, et. 4, 680.000.000 neg. Telefon
321784. (004057)
Vând apartament 3 camere, Micro 19,
preţ atractiv, negociabil. Telefon 496830.
(004073)
Absolut la cheie! Garsonieră Mazepa,
G-uri, proprietar, 680 mil. neg.
0744564956. (003892)
Vând apartament o cameră cu baie,
bucătărie şi gaze, stradal, strada Cluj,
lângă centrala telefonică din Doja, preţ
500 mil. Telefon 0744581310. (003920)
Vând 2 dec., Micro 14, 600 neg.
475479. (ctr)
Urgent vând 2 dec., I.C.Frimu, p/4, cu
balcon, 730 neg. 438381. (ctr)
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
HI
VA
1 cam. PS, p, balc., bloc mixt - 550 neg.
1 cam. M 40, curat, parter, fără îmb. - 400 mil.
1 cam. Sid. Vest, curat, et. 3 - 550 neg.
1 cam. Ţiglina I, 6/7, gr+f, balc. - 460 neg.
gars. Micro 40, 1/4
gars. Ţiglina II, 3/7
1 cam. Micro 38, 3/4
1 cam. I.C.Frimu, 2/4
1 cam. Micro 20, p/10
1 cam. Sid., p/4
2 cam. I.C.Frimu, 4/4
2 cam. I.C.Frimu, 2/4
2 cam. Micro 14, p/4
2 cam. I.C.Frimu, 2/4
2 cam. Sid.V, 3/4
2 cam. Micro 18, 3/10
2 cam. Micro 18, 6/10
2 cam. Micro 18, 9/10
2 cam. Micro 19, 3/4
2 cam. Micro 19, 1/4
2 cam. Micro 20, p/4
2 cam. Micro 20, 2/4
2 cam. Micro 21, 5/10
2 cam. Micro 21, 1/4
2 cam. Micro 17, p/4
2 cam. Micro 17, 2/4
2 cam. Micro 16, 1/4
2 cam. Micro 16, 4/4
2 cam. Ţiglina I, 2/4
2 cam. Ţiglina I, p/4
2 cam. Ţiglina II, 5/10
2 cam. Ţiglina II, p/4
2 cam. Ţiglina II, 8/9
2 cam. Mazepa II, 4/4
2 cam. Mazepa I, 2/4
2 cam. Centru, 2/4
OFERTE
Casă 4 cam. bdul Coşbuc, îmb.
Casă 4 cam. str. Revoluţiei
Casă + garaj str. Vultur
Casă zonă centrală
Casă Vânători - 2.000 mp
Casă Parc CFR
Spaţiu com. Micro 21, 150 mp
Spaţiu com. Micro 16, 220 mp
Hală producţie 240 mp
-
280
465
400
640
600
500
610
750
710
700
750
750
650
600
500
485
650
530
600
700
700
750
625
560
670
650
800
600
620
800
850
830
2 sdec. central, 1/4, reamenajat, modif. - 28.000 E
3 cam. Centru, Albatros, 4/4 - 20.000 E
3 sdec. M17, fără îmb. - 600 mil.
2 sdec. M20, p/10, “Om bogat, om sărac” - 650 neg.
2 dec. M16, curat, 4/4, Lic. Auto - 650 neg.
2 dec. M18, spaţios, 7/10, fără îmb. - 750 neg.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
mil.
2 cam. Micro 40, 2/4
2 cam. Micro 38, 1/4
2 cam. Micro 13, 1/4
3 cam. Micro 40, 1/4
3 cam. Micro 39, p/4
3 cam. Micro 13B, 2/4
3 cam. Sid.V, 3/4
3 cam. Sid., p/4
3 cam. I.C.Frimu, 3/4
3 cam. I.C.Frimu, 4/4
3 cam. Micro 18, 3/11
3 cam. Micro 18, 7/10
3 cam. Micro 17, 4/4
3 cam. Micro 17, 3/4
3 cam. Micro 16, 2/4
3 cam. Ţiglina I, 3/4
3 cam. Ţiglina II, 2/4
3 cam. Mazepa I, 1/4
3 cam. Ţig. I, p/4
3 cam. Mazepa II, 1/4
3 cam. Port, 2/4
3 cam. Micro 20, 4/10
3 cam. Micro 21, 4/4
3 cam. Micro 20, p/4
3 cam. Micro 21, 3/10
3 cam. Micro 21, 3/4
4 cam. Micro 39, 1/4
4 cam. Micro 20, 4/10
4 cam. Micro 20, 3/4
4 cam. Micro 21, 4/4
4 cam. N.Leonard, 4/4
4 cam. Micro 16, 2/4
-
430 mil.
480 mil.
640 mil.
550 mil.
580 mil.
620 mil.
820 mil.
940 mil.
940 mil.
690 mil.
900 mil.
800 mil.
660 mil.
760 mil.
700 mil.
800 mil.
850 mil.
27.000 E
25.000 E
30.000 E
27.000 E
800 mil.
680 mil.
850 mil.
800 mil.
550 mil.
630 mil.
900 mil.
750 mil.
750 mil.
800 mil.
900 mil.
- 45.000 E
- 35.000 E
- 65.000 E
- 150.000 E
- 150.000 E
- 75.000 E
- 65.000 E
- 65.000 E
- 55.000 E
######
Documentaţii cadastrale pentru
apartamente, case, terenuri. Urgent
şi ieftin, doar aici. 418923,
0788320368. (ctr.)
Vând apartament 3 camere, I.C.Frimu,
et. 3, 2 băi, gr+f, liber. Tel. 499177,
0744332511. (003802)
Vând 2 dec., 2 balcoane, et. 1, 725
mil. Telefon 418900. (ctr)
Vând 2 dec., p, preţ 650 neg. Telefon
418900. (ctr)
Vând gars. et. 1, preţ 250 neg. Telefon
418900. (ctr)
Vând 3 cam., Mazepa I, et. 2, termopan
int. + ext., A.C., centrală, modificat, gr+f,
extindere, grup sanitar, preţ 36.000 E.
Telefon 322555. (ctr)
Vând 1 cam. Mazepa I, et. 3, gr+f, p.,
modificat, 15.500 E. Telefon 322555.
(ctr)
Vând 3 cam. dec., Ţiglina II, termopan,
liber, 830 neg. Telefon 322555. (ctr)
Vând 4 cam. dec., Micro 20, 4/10,
spaţios, 900 neg. Telefon 322555. (ctr)
Vând apartament 3 camere,
decomandate, 2 gr. sanit., I.C.Frimu, et.
4/4, fără probleme la izolaţie, îmb., preţ
700 mil. neg. Telefon 0745525031. (ctr)
Agenţia imobiliară REAL vinde
apartamente în orice zonă. Tel.
438935, 0744840641. (ctr)
Vând ap. 1 cameră, Mag. General, 4/
4, 500 neg. Tel. 0744666809. (ctr)
Vând ap. 2 camere dec., Micro 18, 7/
10, liber, 600 mil. Telefon 0745648843.
(ctr)
Vând 2 dec. Micro 19, 9/9, liber, 650
neg. Telefon 0745648843. (ctr)
Vând apartament 2 camere, conf.
II, Micro 19, bl. L2, preţ 11.500 E. Tel.
472073, 0744923673. (003628)
AR
Vând urgent 3 dec., I.C.Frimu, 3/4, liber,
910 neg. 475479. (ctr)
Vând 2 dec., Micro 18, 7/10, 600.
438381. (ctr)
balc.mare - 735 mil.
3 sdec. Micro 21, 3/4, apom., uşă lemn,
liber - 530 mil.
3 dec. Sid. Vest, 1/4, 2 balc. - 820 mil.
3 dec. Micro 16, 1/4, simplu - 700 mil.
2 sdec. Micro 16, 3/4, liber - 680 neg.
2 dec. Micro 18, 9/10, aer cond., f.curat - 670
neg.
2 dec. I.C.Frimu, 3/4, parchet, gr+f, apom.,
1 cam. Micro 40, 1/4, stradal, balc., gaze 400 neg.
1 cam. Micro 19, 3/4, liberă - 440 mil.
1 cam. Mazepa I, p/7, balc. - 14.000 E
######
Vând apartament 2 camere
semidecomandate, Micro 38, N-uri.
Telefon 0740194711. (003697)
Vând avantajos apartament. 477705,
0740752829. (ctr)
2 decomandate, et. 1, Doja, fără
agenţii. Telefon 0742483073. (003848)
Apartament 2 camere, zona IREG,
454522. Fără intermediari. (003479)
2 dec. I.C.Frimu, et. 4, 600 mil. neg.
438874. (4743355)
3 dec. Doja, et. 3, 750 mil. 438874.
(4743355)
4 dec. Micro 17, et. 2/8, bl. nou, 32.000
E neg. 438874. (4743355)
2 camere, Micro 14, parter, balcon,
715.000.000 lei. 406010. (004071)
Vând 3 cam., Siderurgiştilor, 830 mil.
406010. (004071)
P.F. vând apartament 1 cameră
I.C.Frimu. Telefon 0740693215.
(003905)
Vând apartament 2 camere,
decomandate, deosebit, la cheie, Gh.
Doja, et. 3. Telefon 473037. (004033)
Vând apartament o cameră, I.C.Frimu,
40 mp. 466898. (004034)
Vând apartament 3 camere, I.C.Frimu,
et. 3, gr+f, 2 băi, başcă, liber, 880 mil.
Accept agenţii. Tel. 499177,
0740279650. (003927)
Vând apartament 2 camere la General.
Telefon 0742460559. (003921)
Apartament confort 1, Micro 19,
îmbunătăţit, stradal, et. 3, 710.000.000.
318622. (00391)
Vând apartament 2 camere sdec.,
Micro 19, lângă Piaţă, 4/4, balcon, îmb.,
fără probleme, 550 mil. neg. Tel.
0722512520, 443243. (003915)
Vând cameră Viaduct, îmbunătăţită,
liberă. 0726187312, 0723346647.
(003981)
Vând urgent apartament 3 camere,
decomandate, I.C.Frimu, et. 4/4, preţ 700
mil neg. Tel. 317299, 0741662540.
(003736)
800.000.000 lei 3 cam., et.1, conf.I,
Micro 20, liber, necesită curăţenie.
324060. (ctr.)
Super-ofertă, ap.2 cam., LC, impecabil,
îmb., pe est, 800 mil. Tel. 472177. (ctr.)
Vând urgent ap. Micro 20, 4 dec.,
f.mare, 2 holuri, super curat, et.intermediar, 900 mil. Tel. 472177. (ctr.)
Vând 2 dec. Siderurgiştilor, 2 balc.,
inst.sanit.noi, 630 neg. Tel. 416055. (ctr.)
Vând 1 cam. Mazepa I, curat, spaţios,
560 neg. Tel. 465532. (ctr.)
Vând gars. Micro 39A, et.1, gresie,
faianţă, parchet, 350 neg. (ctr.)
Vând ap. 2 cam.dec., 65 mp Micro 20,
parter. Tel. 461340. (003942)
Vând ap. 2 cam. M1, et.8/9, Ţiglina II.
Tel. 830177, 0742996207. (003934)
Urgent 4 sdec. Micro 39A, et.3, preţ
630 neg. Tel. 0741104100. (003936)
Vând urgent 4 dec., parter I.C.Frimu
(lângă Două Babe), 24.000 E neg. Tel.
0741934094. (003936)
Persoană fizică vând urgent 3
cam.dec. Micro 16, Roza II (lângă
complex Siretul), parter, curat, liber, preţ
neg. Tel. 0740063137. (003937)
Persoană fizică vând urgent gars.
Viaduct, et.2, curat, liber, preţ neg. Tel.
0741089849. (003937)
VÂND URGENT 3 DEC. ET.1, SID.VEST,
2 BALC., 820 MIL. TEL. 472903. (ctr.)
VÂND 2 CAM. ŢIGLINA I, ET.3,
STRADAL, 2 BALC., 700 MIL. TEL.
472902. (ctr.)
APARTAMENT 4 DEC. PIAŢA
CENTRALĂ, ET.1, ULTRASPAŢIOS,
BL.NOU, 40000 E. TEL. 472903. (ctr.)
VÂND 3 DEC. ET.1, MICRO 16, 700
MIL. TEL. 472903. (ctr.)
Vând 1 cam. et.intermediar, Dunărea.
Rel.498750. (ctr.)
Vând 3 cam., 2 balc., Sid.Vest, 820
mil. Tel. 498750. (ctr.)
Vând gars. Ţiglina II, 450 mil. Tel.
498750. (ctr.)
Vând 2 cam., 2 balc. Ţiglina II. Tel.
498750. (ctr.)
Vând 2 cam. I.C.Frimu, 735 mil. Tel.
0744641933. (ctr.)
Particular vând 3 camere,
decomandate, bl. nou, str. Frunzei,
et. 6/8, 27.000 E. Telefon
0744492266. (ctr)
Vând urgent ap. 3 camere,
decomandate, 2 gr. sanit.,
ultraîmbunătăţit, Casa Roşie,
exclus agenţii. Tel. 0742025389,
493264. (003848)
Vând apartament 3 camere,
Mazepa I, et. 3, dotări lux, centrală
termică, aer condiţionat, termopan
cu rulouri exterioare PVC, gresie +
faianţă Italia, tapet, parţial mobilat
comandă etc. Tel. 0722228352, preţ
35.000 E. (ctr)
Cumpăr garsonieră sau apartament 1
cameră, indiferent de zonă. Telefon
466428. (ctr)
Urgent apartament 2 camere. Telefon
476800. (ctr)
Apartament
3-4
camere
şi
semidecomandate. Telefon 314794.
(ctr)
Cumpăr apartament indiferent de zonă,
etaj sau stare, preiau şi datorii sau
neproprietăţi. 435572. (3304172)
Cumpăr apartament 2 camere Micro
18, service-ul vechi sau în spatele
farmaciei
non-stop.
313735,
0744649044. (3338438)
####
4 dec. Micro 18, 4/10, simplu - 25.000 E
4 dec. N.Leonard, p/4, termopan, balc. 40.000 E
4 dec. Mazepa, 3/10, garaj, renovat 40.000 E
3 dec. I.C.Frimu, 2 băi, 3/4, “Două Babe” - 910 mil.
3 sdec. M19, 2/4, îmb., Parma - 700 mil.
3 sdec. M19, 2/4, îmb., curat, liber - 535 mil.
Casă 145/415 mp, colţ cu Traian - 1,5 mld.
Cumpăr gars. sau ap. 1 cam. Tel.
472902. (ctr.)
Urgent ap. 2-3 cam. I.C.Frimu, Sid.Vest,
ofer banii imediat. Tel. 472903. (ctr.)
Cumpăr apartament în cartier Dunărea,
de preferat cu balcon. Tel. 472902. (ctr.)
Vând casă în comuna Costache Negri.
Telefon 825980. (003120)
Vând urgent casă nouă, Şendreni,
zona vilelor, terminată. Telefon
0740345111. (003672)
Vând casă cu teren la şosea sat
Greşu, jud. Vrancea. Tel. 0237212284,
după ora 17,00. (003607)
Vând casă şi spaţiu comercial, 250
mp construiţi, 800 mp teren, FS 12
m, poziţie centrală, toate facilităţile,
CF cărămidă, preţ negociabil.
Telefon 0788353141. (003740)
Vând vilă P+1, zona Metro. Telefon
0722169651. (003796)
Vând casă com. Smârdan, fam.
Lepădatu Costel. (004031)
Vând casă+teren, ultracentral, st 400
mp, deschidere 10 m. Telefon
0723072633. (003896)
Vând vilă str. Română nr. 121.
Cumpăr urgent apartament, doresc
seriozitate. 475479. (ctr)
####
Cumpăr apartament în orice zonă.
Telefon 322555. (ctr)
Cumpăr garsonieră sau apartament,
preiau şi datorii. 477705, 0740752829.
(ctr)
Cumpăr apartament cu banii în mână.
406010. (002609)
Cumpăr 2 dec. Sid.Vest, Doja, Micro
18, et.1, 2, ofer 760 mil. Tel. 464595.
(ctr.)
Cumpăr apartament 1 cameră Ţigline,
I.C.Frimu. Tel. 313735, 0722248412.
(3338438)
Cumpăr 2 cam. Ţiglina, Mazepa,
Centru, ofer plată valută. Tel. 472902.
(ctr.)
Apartament 3-4 cam. Mazepa, Centru,
Piaţă sau Ţiglina, cer seriozitate. Tel.
472903. (ctr.)
9
Doresc să închiriez spaţiu pentru
amenajare atelier. Tel. 0745323103,
492036. (003597)
Închiriez spaţiu pretabil casă de
amanet zona Piaţa Micro 19, 17. Tel.
0744797400, 314748. (003766)
Altivom închiriază apartamente,
garsoniere mobilate şi nemobilate. Tel.
475479, 438381. (ctr)
2 camere, Ţiglina I, mobilate, 120
E. 475479. (ctr)
Garsonieră, mobilată, 70 E. 438381.
(ctr)
3 camere, mobilate, 100 E. 475479.
(ctr)
Închiriez apartament (ne)mobilat.
419813, 472257, 0744604952. (ctr.)
Închiriez spaţiu pentru birouri, 80
mp, Ţiglina I, 430711, 0744480669.
(003451)
Închiriez sau vând ciupercărie.
Telefon 0742023800. (003085)
Închiriez
urgent
apartament
ne(mobilat). Telefon 0740487118.
(3304176)
Oferim cazare studenţi condiţii
deosebite. 410317, 427414. (003539)
Apartament o cameră lux regim
hotelier/scurt/mediu. 0744793223.
(003652)
Închiriez 130 mp, ultracentral, total sau
parţial. Telefon 0742673449. (003943)
Închiriez apartament o cameră
I.C.Frimu, avans 3 luni. Telefon
0740233929. (003752)
Ofer spre închiriere apartament,
avantajos. Telefon 436101. (3304172)
Închiriez spaţiu depozit sau alte
activităţi. Telefon 0744503928. (003844)
Închiriez 2 spaţii comerciale Tecuci.
Vad format, de 40 mp fiecare, zonă
centrală. Telefon 0740684205.
(003836)
Telefon 0742395868. (004100)
Vând casă proprietate + 1000 mp, str.
Dumbrava Roşie nr. 6, Bariera Traian.
(003786)
Vând casă + dependinţe, bolţari, toate
utilităţile, Schela, 26.000 E neg. Telefon
828179. (004040)
Vând casă bătrânească, Mazepa II,
locuibilă, la preţ de teren: 256 mp, 100
E/mp. Tel. 491042, 0722659163.
(004019)
Schimb cameră Port cu ap. 2, 3 camere
+ dif. Tel. 0742339494. (004081)
Schimb ap. 1 cam., parter cu ap. 2
camere+dif. 0745902227. (004080)
Caut să închiriez garsonieră sau
apartament, poate fi şi mobilat.
435572. (3304172)
Închiriez urgent apartament ne(mobilat). Tel. 0744757075. (3304176)
Altivom închiriază apartamente,
garsoniere, comision 0 proprietar.
Tel. 475479, 438381. (ctr)
Închiriez apartament (ne)mobilat.
419813, 472257, 0744604952. (ctr)
Închiriez apartament mobilat sau
nemobilat. Telefon 472902. (ctr)
Închiriez garsonieră sau apartament
mobilat sau nemobilat. Tel. 477705,
0740752829. (ctr)
Închiriez apartament (ne)mobilat.
438381. (ctr.)
Închiriez apartament o cameră, plata
în avans 2 luni. Tel. 0740112751,
0740881018. (003887)
Oferim spre închiriere spaţiu la
parterul blocului R2, sc. 1, pentru
diverse activităţi. Telefon 461949.
(8286142)
Închiriez apartament 2 camere,
mobilate, familişti, I.C.Frimu. Telefon
468218, după ora 16,00. (003916)
Închiriez apartament 3 camere, Centru,
mobilat, centrală, et. 4. Tel. 0744626827,
434000. (003666)
Închiriez urgent 2 camere dec., Piaţa
Centrală, 3/4, nemobilat, 100E/lună. Tel.
0745525031. (ctr)
10
Închiriez vilă Lepşa, zona
Cascadă, dotări complete şi
moderne, 4 camere, 2 băi, terasă.
Telefon 0744577373. (003930)
Societate închiriem spaţiu P+1,
(60+70 mp), toate utilităţile, vad
comercial
pentru
comerţ,
reprezentanţe, birouri, cabinete.
Relaţii str. Columb nr. 37. (8286151)
Urgent!! 40 m distanţă Autogară,
teren 950 mp + construcţii 110 mp
+ izvor + racordare toate utilităţile.
466801, 318327, 311917. (ctr)
Vând teren casă 2000 mp, 2,5 E/mp.
0740414674. (003753)
Teren construcţii 930 mp Micro 17, 727
mp Calea Prutului. Tel. 317500,
0740344544. (003917)
Vând teren 1040 mp Galaţi, Pictor Isser,
deschidere 2 străzi, preţ neg. Tel.
311925, 0744690016. (003799)
Vând teren 250 mp, zona Mioriţa. Tel.
319472. (003877)
Vând teren 256 mp Mazepa II, 100 E/
mp. Tel. 491042. (002771)
Teren 200 mp, liber, toate utilităţile,
semicentral, 530 mil.neg. 0722744180.
(003515)
Vând 400 mp, 20/20, zonă centrală,
120 E/mp. Tel. 0744641933. (ctr.)
Cumpăr teren 1.000-2.000 mp în zona
Galaţi cu sau fără casă, dar îngrădit.
Relaţii la tel. 0724175570. (8286012)
Cumpăr teren, eventual cu casă, în
Galaţi. Telefon 472903. (ctr)
Companie naţională de distribuţie
cumpără teren min. 10.000 mp,
deschidere drum principal, situaţie
juridică clară. Mobil 0741110014, tel./fax
0212600881. (ctr)
Reţea de magazine naţională
închiriază/cumpără spaţiu comercial,
ultracentral. Mobil 0741110014, tel./fax
0212600881. (ctr)
Neosoft
Computers
vinde
calculatoare noi şi sh în rate. Telefon
410014. (ctr)
Copiatoare second-hand cu
reparaţie capitală (arată ca noi), în
rate: avans 30% şi 6 rate lunare.
Preţuri începând cu 350 E + TVA.
Asigurăm garanţie, consumabile,
service. Gratuit: transportul,
instalarea, instruirea operatorilor.
Tel. 410490 sau 0740100899.
(8286015)
Cumpăr, închiriez spaţiu comercial cu
vad. Telefon 472902. (ctr)
###
Vrei să vinzi sau să cumperi? Tel.
verde Donaldo 0800800124, gratuit.
(ctr)
###
######
Donaldo - Liderul Pieţei Imobiliare
cumpără/vinde
apartamente,
terenuri, spaţii comerciale, preţuri şi
evaluări reale. 466428, 476305,
476800. (ctr)
######
Vânzări mobilă, frigidere, maşini de
spălat, saltele, motoare frigider
import Germania. Adresa: incinta
Galexpo
(lângă
Magazinul
Gospodarul) sau incinta grupului de
firme Mariano Agro-Dunărea din
Micro 39. Tel. 0745807371.
(8286004)
AUTOMOTIVE HESS importă maşini
second hand din GERMANIA.
Sistem de leasing avantajos. Tel.
0744260802, 0744164933.
B i r o u : str. Domnească nr. 24,
et.1
(Magazin
Modern).
www.automotivehess.com. (ctr)
Vând Volvo TD, fabr.’86, 3200 E
neg. Tel. 0722428674. (003770)
Cumpăr Dacia ’80-2002, Cielo şi alte
mărci. 458782, 0744502929. (003351)
Dacia 1980-2000, plata imediat.
426150, 0745004667. (001906)
Cumpăr Dacia ’80-’95, plata imediat.
423462. (003447)
Dacia 1980-2003, plata pe loc.
0722291062, 451473. (003946)
Ofertă! Cumpără de la Bim Electric
frigidere,
combine
frigorifice,
congelatoare, răcitoare, tv color şi
primeşti cadou un produs HI-FI. Tv color
37 cm - 3.500.000, tv color 55 cm 5.200.000, calculatoare noi sistem AMD
XP - 12.200.000, sistem Intel Celerom
2,4 GHZ - 13.990.000, sistem Intel
Pentium 2,4 GHZ - 18.350.000,
monitoare Lifetec 19 inch - 4.500.000.
Rate fără giranţi la sediul firmei. Tel.
315965. (ctr.)
Ofertă specială. Televizoare color
stereo, teletext, plastic toate tipurile,
audio, video, maşini de spălat 500.0004.000.000. Telecomenzi 170.000. Cadou
aparat video sau audio. Calitate
garantată, rate. Telefon 316914,
0788392806. (ctr)
Vând/cumpăr telefoane mobile, decodez. 464877, 0745088879. (8270552)
###
Reparaţii, deblocări orice GSM,
constatare gratuită, 470144,
0744792041. (003574)
###
Vând frigider şi congelator Arctic.
Telefon 499806. (003846)
Cumpăr păr natural. 417742. (ctr)
Cumpăr ceas elveţian universal
Geneve. 0744692326. (003426)
Cumpăr deşeuri fier vechi de la adresa
pers.fizice, juridice, idem calorifere.
Plata imediat. Tel. 434066. (8286171)
####
Cărămidă 280x180x140, ciment,
var hidratat. Telefon 0723159883.
(3317763)
####
Balast, nisip, pietriş, transport la
domiciliu. 0744602843. (003094)
Vând/ aprovizionez cherestea brad,
elemente construcţie la comandă. Tel.
0741354225. (003116)
Vând mobilier birou, 550 E.
0723794276. (8285947)
SC vinde foişoare, gard ornamental,
bănci grădină din lemn. 332901,
0744395480. (8286039)
Vând agregate frigorifice la preţ
avantajos. Tel. 0721306037. (003530)
Vând maşini de cusut industriale
Triplok, Kuritz, simple Textima şi
Minerva. Telefon 0745502414. (ctr)
Mobilier deosebit lemn bar restaurant
terasă. 0722256426. (8285991)
Vând urgent şi convenabil firmă cu
multiple oferte. Tel. 494160. (003725)
Fier beton PC d30, tablă cutată,
malaxor, cernător, cuptoare pâine
rotative la 4000 E/buc, friteoză gogoşi.
0745959422. (003813)
Vând garaj Ţiglina I. Tel. 0745645997.
(003901)
Vând lanţ cu cruce aur, 350 mii/gr.neg.
Tel. 471012, 0744178061. (003851)
Ofertă! Tratat Procedură Penală,
Neagu 2004, vol.I-II, 800.000 lei.
0745465844, 0745417892. (003984)
Vând maşină de cusut electrică Union,
relaţii tel. 0726306150. (ctr.)
Vând pui ciobănesc german. Tel.
325767. (004029)
Vând presă balotat. Tel. 0745370412.
(004035)
Căţei ciobănesc german, vaccinaţi cu
carnet. 471062, 426253, 0742502502.
(003684)
Vând sufragerie deosebită lemn masiv
sculptat. Tel. 318468, 0722335273.
(003875)
Vând rochie mireasă. Tel. 420069.
(003866)
Vând cositori, greble, pluguri, discuri,
MET 300, 400, 600 l, noi, import
Germania, garanţie 12 luni. Asigur orice
piesă de schimb. SH prese, combine,
tractoare. 0744211762. (004036)
Vând vacă cu viţel. Inf.tel.334080.
(003857)
Vând garaj Micro 39C. Tel. 310480.
(004089)
Vând vitrină frigorifică orizontală şi
verticală, frigidere, 2 buc., cântar
balanţă 10 kg şi cântar tijă 5 kg, mobilier
pentru magazin alimentar. Relaţii
tel.0741065668 sau 0745883154.
(003919)
Medicamente, impotenţă, ejaculare
rapidă, consultaţie, ecografie, analize,
discreţie. Galaţi 317677, 0740086929.
www.onlineclinic.ro. (ctr)
Viagra 290.000, Cialis 430.000, Levitra
350.000, spray contra ejaculării rapide
400.000. 0741088800, 0726166066.
(ctr)
Vând răsad varză soiul Buzău. Tel.
330053. (003663)
Rochie mireasă Agnes Toma 46 cu
accesorii. 474214. (003774)
AR
Vând spaţiu comercial poziţie
centrală. Telefon 0721110142.
Vând sau închiriez spaţiu 150 mp, preţ
convenabil. Telefon 0721306037.
(003531)
Vând staţie Peco, ultramodernă cu
restaurant şi cazare. 0744583936.
(003650)
Vând, închiriez spaţiu comercial
amenajat alimentară, 130 mp, proprietar
unic. 0744692350. (003830)
Vând chioşc 12 mp, dotat.
0744583917. (004062)
Cedez stand Galgros. 0740245317.
(004028)
Vând Toyota Camry în perfectă
stare, 2000 cmc, 130.000 km reali,
preţ
negociabil.
Telefon
0723199637.
Vând Mercedes 2000 Cobra 1985,
execlent întreţinut, la vedere preţ neg.
Tel. 435236, 0722974612, 0722306945.
(003398)
Vând BMW 530 D, fabr.2000.XI., recent
adus Germania, full extrase. Variante
auto. Tel. 0744226406. (003496)
Vând Dacia Berlină 2003, proprietar,
garanţie, îmb. 466907, 0722267132.
(003769)
Vând cap tractor cu semiremorcă
marca IFA W50LS, prefectă stare de
funcţionare, preţ 10.000 $. Tel.
0723648360, 0740907397. (003951)
Vând blocuri motor Raba, arbore motor
CN, arcuri faţă Raba, turbo suflantă
Raba, cutie viteză ARO, grupuri faţă,
spate ARO. Tel. 0744617026. (003805)
Vând Dacia, bună, preţ convenabil.
Tel. 480152. (003876)
Dacia Dacia Super Nova 2003 şi Dacia
1410, 2001, echipată taxi, licenţă. Tel.
0745501638. (003873)
Vând ARO 243, piese. Tel. 344717,
476518. (004042)
Vând Papuc 2 locuri 4x4 obloane 2002,
proprietar. 0744211762. (004037)
Vând Skoda Octavia 1,9 SDI, an
fabr.2001, 53.000 km, consum 4,5%,
unic proprietar. Tel. 0236/821217 sau
0744934101. (ctr.)
Vând Tico 2000 cu AC, 85 mil.neg.
316475, 0742147204. (003667)
Vând Alfa Romeo 164 I Spark nr. Italia,
an 1993 culoare neagră, preţ neg. Tel.
0740512673. (003900)
Vând Dacia 1307 Pick-up din 1997.09.
Tel. 0744185941. (004021)
Dacia 1996, 64 mil., Dacia 1997, 67
mil. Tel. 0744485139. (003758)
VW Passat, an fabr.2002, Limuzină.
Tel. 0744923673. (003627)
Cielo Coreea 1996, full, bleumarin,
3700 E neg. 0723815314. (003692)
Vând Cielo full options din 1966,
înmatriculat în 1998, 4000 E neg. Tel.
0724553166. (003639)
Cielo 1998, AC, full electric,
închidere
centralizată,
unic
proprietar. 0740174922. (003931)
Vând loc de veci Eternitatea
ultracentral 12 mp. Tel. 0239695555.
(004017)
Vând lucernă baloţi, după ora 16,00.
Tel. 322713. (003478)
SC vinde BCA pentru construcţii orice
dimensiune la comandă. Preţ 2.300.000
cu TVA. Asigurăm transport Galaţi,
Tecuci,
Brăila.
Tel.
496643,
0744513873. (8286162)
Vând dozator bere cu tub oxigen. Tel.
326428. (003939)
Motostivuitor Balkancar 1600 kg,
cântare 500-1000 kg, cărămidă din
demolări, 2 vitrine frigorifice
orizontale. 0742780573. (003941)
Angajăm vânzătoare experienţă
chioşc non stop. 0741203290.
(8285682)
Angajez croitor şi maşinist cu
experienţă. 0740244314, 314738.
(003935)
Angajăm vânzătoare magazin mixt 1/
2 normă SC Frăsinel SRL, str. Brăilei,
staţie autobuz Ţiglina. (8286139)
Angajăm menajeră, program
flexibil (2 ore/zi). Rog seriozitate.
Telefon 438744. (ctr)
SC angajează electricieni cu
experienţă în domeniul contrucţii şi
reparaţii nave. Telefon 0788299353.
(8286134)
Angajăm vânzătoare pentru magazin
mixt. Relaţii tel. 0745904136. (8286168)
Rosyntetyk angajează director zonă
şi reprezentanţi zonă pentru divizia
dezinfectanţi-sanitizanţi. Abilităţi
comerciale/ comunicare. Tel./fax
326668. (8286163)
S.C.D.V.V. Bujoru scoate la concurs
un post de asistent cercetare - studii
superioare pentru laboratorul de
ameliorarea plantelor (absolvenţi
Facultatea de Horticultură 2004) şi un
post de laborant (studii medii horticole)
pentru sectorul de agrotehnică viticolă.
Relaţii suplimentare la telefon 0236/
340640, interior 14. (ctr)
Asigur locuri de muncă, cazare,
mâncare + 750 E lunar în agricultură
pentru Italia. Cei interesaţi sunaţi la
numărul de telefon 0740920610 sau
313063. (004023)
Angajez zugrav. 0741238177,
0724127318. (004014)
SC Azia angajează agenţi de pază.
Relaţii la tel. 0726555838. (8286128)
Angajăm tâmplar mobilier pal cu
experienţă. 434931. (004069)
Angajăm zidari, zugravi, ajutor zugrav,
necalificaţi. Telefon 0722329866.
(004078)
SC angajează cusătoare cu
experienţă pe maşini de cusut
industriale. Relaţii tel. 321724, orele
8,00-16,00, str. Grădina Veche nr.15.
(8286173)
SC angajează zidari, zugravi, rigipsari.
Telefon 415077. (8286121)
Angajez urgent agent imobiliar cu
sau
fără
experienţă.
Tel.
0744840641, 0788295580. (ctr)
INTERSACA GRUP CONSULT
ANGAJEAZĂ BROKER IMOBILIAR CU
EXPERIENŢĂ ŞI AGENT IMOBILIAR. TEL.
472903. (ctr)
#####
HI
VA
Închiriez garsonieră sau apartament
mobilat sau nemobilat. 477705,
0740752829. (ctr)
Închiriez spaţiu comercial, 110 mp,
ultracentral, bl. nou, parter. 418808.
(003618)
Închiriez cameră mobilată, convenabil,
bloc. Telefon 415607. (003698)
Închiriez o cameră, mobilată, gazdă.
Telefon 461107. (003902)
Închiriez clădire nouă (parter, etaj,
subsol), vad comercial excelent, şi 2
apartamente ultracentral, mobilate şi
utilate confort lux. Tel. 0740020422,
0744652285. (8286090)
Închiriez apartament ultracentral cu 2
cam. amenajat şi dotat de lux, et.2. Tel.
324060. (ctr.)
Închiriez spaţiu 60 mp, pretabil
magazin, depozit, atelier etc., str.
A.Vlaicu. 0742838592, 477770.
(003943)
Vând imprimantă laser A3, model HP
LJ 5000, toner 10.000 copii. Tel.
0745959975, 0721959524. (003880)
Vând boxe, staţii 250-400 W,
negociabil. 0724996129, 413978.
(004059)
Orice telecomandă pentru televizor
(200.000 lei), video, satelit, aer
condiţionat;
difuzoare,
boxe,
componente electronice. 0722342252,
0745794894; www.telecomanda.ro.
(6509447)
Vând congelator 7 sertare, aproape
nou, preţ foarte bun. Telefon 496092.
(003650)
Vând combină frigorifică, 4.000.000
lei şi maşină de spălat cu storcător,
3.000.000 lei. Tel. 479472, după ora
18,00. (003923)
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
Sărbătoarea zilei de naştere
oferă prilejul de a ura domnului
Nelu Midoi un sincer “La mulţi
ani!”. O prietenă. (004007)
Societate comercială angajează
electricieni. Cerinţe: experienţă practică
în domeniu, studii minim şcoala
profesională. CV-urile se pot depune la
sediul firmei în Galaţi, str. Brăilei, bl.
BR5B, ap. 5 sau la adresa de email
resurseumane@meddent.ro.
(8286172)
Angajez vânzătoare magazin
mobilier la comandă. Se cer:
cunoştinţe desen tehnic, design
mobilier. Tel. 410300, 0744781484,
0744554442. (8286141)
Angajăm brutari, patiser, condiţii bune.
0740494735, 472937. (004092)
Angajez: placatori gips-carton,
montatori parchet, faianţari, zidari,
zugravi, necalificaţi. Relaţii la tel. 495225
sau 0745370382, 0745250264, salariu
f. atractiv. (8286174)
Angajez programator PHP, MYSQL.
CV la fax 416072, tel. 0744649044. (ctr)
Şcoala de Şoferi Aviaţia pregăteşte
şoferi amatori şi profesionişti, calitate,
profesionalism, mari reduceri pentru
două categorii, plata în rate. Vă
aşteptăm zilnic în Micro 39B, vizavi
Cinema Flacăra. Telefon 472799. (ctr)
Laboratorul psihologic al Şcolii de
Şoferi profesionişti Aviaţia efectuează
examinări pentru obţinere categorii,
atestate şi control periodic şoferi. Zilnic,
orele 8,00-17,00. Telefon 472799. (ctr)
############
Onaxa Service angajează în
vederea extinderii activităţii
secretară. Se cer: abilităţi
comunicare, negociere, dinamism,
cunoştinţe operare PC, cunoştinţe
avansate de limba engleză.
Experienţa în domeniu constituie
avantaj. CV-urile se vor depune la
sediul din Ţiglina II, staţie bus
Leagănul de copii, între orele 12,0015,00. Numai persoanele selectate
vor fi contactate. Relaţii la tel.
475550. (ctr.)
############
##############
Onaxa Service angajează în
vederea extinderii activităţii agenţi
imobiliari. Se cer: experienţă în
domeniul vânzărilor (în orice
domeniu), abilităţi de comunicare,
negociere, dinamism, cunoştinţe
operare PC. Se oferă: condiţii de
muncă motivante. Experienţa în
domeniu constituie avantaj. CV-urile
se vor depune la sediul din Ţiglina II,
staţie bus Leagănul de copii, între
orele 12,00-15,00. Numai persoanele
selectate vor fi contactate. Relaţii la
tel. 475550. (ctr.)
#############
SC Exfilmetal SA angajează sudori
electrici şi autogeni, strungari şi
lăcătuşi. Tel. 477013, 326078.
(8285992)
Centrul de calificare şi recalificare
pofesională
SOCIAL
TRADE
organizează ### CURSURI GRATUITE
PENTRU ŞOMERI, ##### în diverse
domenii. Se eliberează ##### DIPLOME
MMSSF ŞI MECT. ####### Tel. 498454,
0740174918. (ctr)
Firma Rodnig Constanţa angajează
baby sitter pentru Anglia. Telefon
0241550733. (8289537)
VOXNET dealer CONNEX
angajează: gestionar - depozit
central. Cerinţe minime: cunoştinţe
utilizare PC (Word, Excel, internet);
gestiune şi contabilitate primară,
sistem operare Gest Pro; aptitudini
de studiu; experienţă pe post de
minim un an; rezistenţă la stres;
disponibilitate program prelungit.
Condiţii de lucru: birou în cadrul
sediului de firmă; colectiv tânăr bine
organizat. Se oferă: salariu motivant;
suport logistic avansat; şcolarizare
în domeniu; perspective reale de
promovare. CV-urile se vor trimite
pe e-mail: personal@voxnetgrup.ro
sau fax 0236/313226 până la data
de 20.07.2004. (ctr)
####
Căutăm personal cunoscător engleză
videochat, experienţă, avantaj, salariu
excelent.
0721537245
oanamihai33@yahoo.com. (003945)
Angajez
vânzătoare,
salariu
4.000.000 net. Relaţii la chioşc lângă
CEC Ţiglina II, la ora 19,00. (003929)
Societate
de
distribuţie
angajează agenţi vânzări pentru
Galaţi şi Brăila, salariu fix +
comision. 0723661511, 0741620503.
(003935)
SC Prestige Trading SRL, importator
şi distribuitor produse alimentare şi
cosmetice, angajează agenţi vânzări
zona Galaţi. Se cer experienţă în
domeniu şi opermis conducere
categoria B. Telefon/fax 0236/334198.
(8286176)
Caut femeie, familie serioasă pentru
îngrijire bătrâni în judeţ, condiţii
avantajoase. Tel. 494154, după 19,00.
(ctr.)
Urgent! SC Canro recrutează
şi plasează asistente medicale
în azile pentru bătrâni în Marea
Britanie.
Telefon
460087.
(8272728)
Cabinetul Revital organizează
cursuri de reflexoterapie şi
cursuri de masaj. Posibilităţi de
angajare. 433057. (8285967)
SC Ivas SRL angajează: I.
ingineri autovehicule rutiere.
Cerinţe: abilităţi ridicate de
comunicare; II. mecanici auto,
electricieni auto, vopsitori auto.
Cerinţe:
experienţă
în
activitatea de service auto. CVurile se vor trimite la OP 1, CP
39, până la data de 22.VII.2004.
(8286037)
SC Ra&Fa Company cu barul
de noapte Royal din Bistriţa, str.
Lt. Călin nr. 6, angajează dansatoare profesioniste şi amatoare. Ofer cazare gratuită şi
salariu de 200 E. Relaţii la nr. de
tel. 0744218478, 0788291828,
02631/213772. (8286126)
SC Trefo SA Galaţi angajează pe
perioadă determinată 4 persoane
pentru presare cuie. Calificare profil
mecanic sau meserii înrudite. Persoanele interesate se vor prezenta
urgent la sediul societăţii pentru
selecţie cu carnetul de muncă şi
actul de calificare. Telefon 472301
int. 313. (ctr)
Angajăm: zugravi şi faianţari cu
experienţă. Salarizare în funcţie de
experienţă. Telefon 0742005072.
(8286105)
Societate comercială angajează lăcătuşi pentru lăcătuşerie generală nave. Condiţii
salariale atractive. Relaţii la tel.
326500. (ctr)
SC Trefo SA Galaţi angajează
personal specializat în domeniul
marketing-vânzări pentru Direcţia
Comercială. Cerinţe: studii medii sau
superioare, experienţa constituie un
avantaj, cunoştinţe obligatorii limba
italiană şi engleză. CV-urile se trimit
la fax 464650 sau se depun la sediul
societăţii bdul G. Coşbuc 251, Galaţi,
până la data de 9.08.2004. (ctr)
SC Trefo SA Galaţi angajează 4
trefilatori. Cerinţe: calificarea în
meseria de trefilator sau meserii
înrudite; vechime în meserie obligatoriu. Persoanele interesate se vor
prezenta urgent la sediul societăţii
bdul G. Coşbuc 251 Galaţi până la
data de 22.07.2004. (ctr)
Donaldo angajează agenţi imobiliari,
experienţa nu este necesară, CVurile se depun la sediu agenţiei din
bdul G.Coşbuc nr.3, bl.M1, ap.6, în
perioada 19.07-23.07.2004. (ctr.)
Donaldo angajează consultanţi
imobiliari cu experienţă minim un an
în domeniu, CV-urile se depun la
sediul agenţiei din bdul G.Coşbuc
nr.3, bl.M1, ap.6, în perioada 19.0723.07.2004. (ctr.)
Depozit materiale construcţii
angajează manipulant. Tel.
469935. (8286175)
Nou! În atenţia agenţilor economici! În curând veţi putea închiria standuri în zonă cu vad
deosebit (complex comercial
Ţiglina I). Spaţiile fiind limitate
vă aşteptăm pentru primele
contracte! Relaţii la tel. 0236/
319300, 0722649308. (ctr.)
Societate comercială autorizată
vinde, montează apometre Zenner
(clasa B, clasa C), reverificare metrologică apometre. Reparaţii subsoluri şi
montaj instalaţii sanitare, centrale
termice. Tel. 460975, 0723182765. (ctr)
Amenajări interioare, termoizolaţii,
zugrăveli, reparaţii. 0744931051,
472477. (3317785)
Autorizaţi metrologic, vindem apometre - 410.000 lei/buc. Montăm, sigilăm
apometre în rate. Obiecte sanitare în
rate (Magazin Climaserv, Micro 21).
Telefon 473026, 0723287691. (ctr.)
Montaj centrale, obiecte sanitare,
scurgeri
separate.
476076,
0722294373. (001783)
#####
Gepetto execută tâmplărie aluminiu
şi PVC. Gratuit: măsurători şi glafuri.
Amenajări interioare la cheie. Tel.
0724986780, 0741691604, fax:
445971.
########
Societate
autorizată
asigură
reverificare metrologică şi sigilare
apometre - 135.000 lei/apometru sau
servicii complete - 170.000 lei/apometru
(Magazin Climaserv, Micro 21). Tel.
473026, 0723287691. (ctr)
########
RATE FĂRĂ GIRANT! Tâmplărie din
aluminiu şi PVC, geam termopan.
312166, 0722437530. (ctr)
#########
Confecţionăm, la preţuri foarte mici,
tâmplărie aluminiu (Grecia), PVC, geam
termopan, zidării balcoane, jaluzele
verticale, orizontale, rulouri exterioare.
Tel. 494480, 0745499831. (8285957)
FILMĂRI VIDEO, DVD/CD, MUZICĂ
NUNŢI (DJ), FOTOGRAFII. 320159.
(002089)
Execut construcţii case, balcoane,
zugrăveli lavabile, placări rigips,
faianţări, parchet laminat. 422397,
0742344968. (ctr.)
###
Hidroizolaţii termosudabile Italia, cel
mai bun raport PREŢ/CALITATE, rate
fără girant, garanţie maxim 15 ani.
435746, 0788249810. (ctr)
###
###
HIDROIZOLAŢII cu materiale
performante. TÂMPLĂRIE DIN
ALUMINIU cu geam termopan. RATE,
GARANŢIE.
Tel.
490277,
0745922235. (ctr)
###
##
PREŢURI PROMOŢIONALE! Vindem
şi montăm jaluzele, rulouri, parchet
laminat. 324794. (ctr)
##
Devalo Construct execută cu materiale
de cea mai bună calitate tâmplărie
aluminiu, PVC - jaluzele verticale,
construcţii civile şi amenajări interioare.
Alegeţi produsele executate cu personal
calificat, alegeţi calitatea!!! Tel. 490335,
0745622661. (8290617)
Transport marfă 3 t, Mercedes
Sprinter, extralung. 0745482140.
(002142)
MUZICĂ
NUNŢI,
FILMĂRI
PROFESIONALE (COPIERI DVD/CD),
FOTOGRAFII. 0722424502, 455273.
(3317792)
Transport persoane în Italia, Franţa,
Germania, Belgia, Portugalia. Plecări
săptămânale, preţuri avantajoase. Tel.
0741989126, 0744488368. (ctr)
Societate comercială reparăm
frigidere şi congelatoare la
domiciliul clientului. Tel. 480627,
445841. (8285698)
Transport marfă, mobilă, Iveco 3 t,
seriozitate. 0745232029. (003081)
Societate autorizată întocmeşte şi
certifică bilanţ, declaraţii, evidenţă
contabilă pe calculator. 496307,
0724594167. (8285919)
Repar tv color, deplasare, constatare
gratuite. 320318, 0744105096. (003190)
Hidroizolaţii termosudabile între
100.000 şi 175.000 lei. 0726835985,
452525. (8272731)
Raşchetăm parchet, maşină cu
aspirator, ieftin. 0726835985. (8272731)
Amenajări interioare, exterioare,
zidărie, tencuieli, acoperişuri. Telefon
0741128712. (003535)
Ieftin! Muzică nunţi (CD calculator).
444616, 0745642631. (003751)
Muzică nunţi, ocazii, aparatură
profesională.
0722256426,
0741283293. (8285990)
Execut zugrăveli, montăm faianţă,
parchet, raşchetăm, paluxăm. 476752,
0741361754. (003802)
SC Moty Prod. Company execută
amenajări interioare de excepţie.
0744177571, 470849. (003661)
Filmări video Panasonic profesioniste
pentru diverse ocazii (nunţi, botezuri
etc.). Telefon 0723451705. (003632)
Repar mobilier, uşi, ferestre. 462432,
441441, 0740852292. (003868)
Formaţie nunţi calitate ireproşabilă,
avantajos. 433117, 0745612477.
(003885)
Execut zugrăveli, faianţări, parchetări
şi lambriuri. 0740457420. (003919)
Execut orice amenajări interioare,
avantajos. Telefon 328964. (003721)
Spargem, decupăm pereţi, rapid
negociabil. Telefon 0740292600. (003782)
SC Prosolar execută la preţuri
avantajoase tâmplărie PVC, aluminiu,
zidării balcoane, jaluzele verticale. Tel.
479934, 0745516410. (8286119)
SC execută zugrăveli, faianţări, placări
şi modelaje rigips, inst. sanitare, calitate,
garanţie.
Tel.
0741482770,
0741907003. (003957)
taxa ctg. B:
Berlinã - 2.280.000 lei;
„VL
“
Q
Super Nova - 2.380.000 lei;
reduceri:
800.000 lei pentru douã ctg.; Solenza - 2.480.000 lei.
1.000.000 lei pentru trei ctg.
Relaþii la telefon 463220 sau
la sediul ªcolii din Complexul Comercial Þiglina I
O
HI
VA
Plata în rate
Pentru mare publicitate sunaţi la telefon 460719, fax 460875
email: pub@viata-libera.galati.ro
PROFILEAZÃ-TE PE CALITATE!
Alege STAR, ºcoala în care tu conduci!
OFERTA VERII:
11
Atenþie!
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
ANUNÞ IMPORTANT
SC APATERM SA GALAŢI aduce la cunoştinţa clienţilor săi că în conformitate
cu “Programul de reparaţii la sistemul de termoficare al municipiului Galaţi pe
anul 2004”, desfăşurat în colaborare cu SC Electrocentrale SA Galaţi, în perioada
19.07.2004 - 30.07.2004, se va derula a treia etapă, care prevede executarea
de reparaţii la punctele termice şi reţelele de termoficare aferente din zonele
Micro 38, Micro 39, Micro 40, Micro 13, Aviaţie, Centru II şi Magistrala II
Termoficare. În perioada anterior menţionată, nu vor fi alimentate cu apă caldă
menajeră următoarele blocuri:
AR
Micro 38
Q SC 4 blocurile: J1, K2, K5, T6, T7, U1, U2, Y1, Y2, Y3, Y4, Y5, N9, N10,
N15, N16, N17, N18, O3, O4, K1, K3, L6, L8, L9, N11, N12, Z5, Y6, Y7, Y8, Y25;
Q SC 5 blocurile: J2, J3, J8, T5, Z1, Z2, Z3, Z4, Z6, Z7, Z16, Z17, K4, L7,
L10, N13, N14, N19, N20, V1, V2, W1, W2, W3, W4, Y15;
Q SC 9 blocurile: A1, A2, A3, B4, B1, B2, B3, C1, C2, C3, C5, C10, C4A, C4B,
V;
Q SC 10 blocurile: C6, C7, C8, C9, D1, D2, D3, F.
Micro 39
Q SC 6 blocurile: A9, B9, N21, N22, N23, T8, T9, T10, U3, U4, Z8, Z9, Z10,
Z11, Z12, Z13, Z15, Y9, Y10, Y11, Y12, Y13, Y14, Y16, Y17, K6, Cămin
Pexco, Cămin Trefo, C5A;
Q SC 7 blocurile: V3, V5, K7, K8, K9, K10, J4, W5, W6, W7, W8, Y18, Y19,
Y20, Y21, Y22, Y23, Y24, T11, T12, Z14, U5, Cămin Linx, B1, B2;
Q SC 104 blocurile: A2, A3, A4, A5, A6, A7, A8, B2, B3, B4, B5, B6, B7, B8,
C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C120, G.
Micro 40
Q SC 1 blocurile: A1, A2, A3, A4, A5, A6, G, B, C1, C2, D1, D2, E, H1, H2, I1,
I2, F1, F2;
Q SC 2 blocurile: L1, L2, L3, L4, N1, N2, N3, T1, T2, T3, T4, R, M1, M2, S1;
Q SC 3 blocurile: L5, N4, N5, N6, N7, N8, O1, O2, J5, J6, J7, J11, J10, J12,
PM, V4, Mehid 1, Teleconstrucţia;
Q PT CSG blocurile (cămine): GSC1, ACH, Mehid 2, C1, C2, C3, C4, C5, C6,
C304.
Aurel Vlaicu
Q SC11: A1, B, C, B1, S3, S4, A, PM6;
Q SC70: B3, B4, L1A, P5A, B2, P1A, P3, P3A, P6A, S8, G2, K1A, P4, P4A,
S7A, S7B, S7C, S7D, S9A-E;
Micro 14
Q SC 69 blocurile: M4A, M4B, M5A, M5B, S5B, S5C, S6A, S6B, S6C, M6, M7,
PM1, PM2, PM3, PM4, PM5, PM7, S5A, G1, M1A, M1B;
Q PT Liceul ICMRSG blocurile: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, Viaduct 1, 2;
Q Staţia de apă Fileşti
Centru II
Q PT Liceul de Muzică blocurile: 12 apartamente, 6 apartamente.
Centru III
Q PT Plombă blocurile: Ialomiţa, Mihai Bravu nr. 33, Domnească nr. 116, 121,
123, 128, 135, 137, 139;
Q PT Vultur blocurile: A1, A2, A3, A4, A5, A6, B1, B2;
Restul consumatorilor vor fi alimentaţi cu apă caldă menajeră.
Vă mulţumim pentru înţelegere.
MILIOANELE
"VIEÞII
LIBERE"
Anunþ privind vânzarea pentru
bunuri mobile
19 iulie 2004
În temeiul art. 97, alin. (2) din OG nr.61/2002 republicată privind colectarea
creanţelor bugetare, coroborat cu OG 92/2003 se face cunoscut prin prezenta
că în ziua de 29 iulie 2004, ora 13,00, în str. Bucureştii Noi nr.37 Galaţi, se vor
vinde la licitaţie următoarele bunuri mobile, proprietate a debitorului SC PETCON
FORESTA SRL, cu sediul la adresa mai sus menţionată, CF 5265963.
Nr.
crt.
Denumirea
mijlocului fix
1.
Autoutilitară marca
ROMAN, tip
10215 DAC,
cu 2 locuri, an de
fabricaţie 1984
Autoutilitară marca
ROMAN
8135F, 2 locuri,
an fabricaţie 1976
Instalaţie aer
condiţionat DOLI
12.000 BTU
Copiator C W 28
D38N
2.
3.
4.
Cantitate Preţul de evaluare
pentru licitaţie
Valoare actualizată
pentru licitaţie
1
258.400.000
258.400.000
1
125.000.000
125.000.000
1
11.770.000
11.770.000
1
10.400.000
10.400.000
TOTAL
405.570.000
Preţul nu are inclus TVA.
Toţi cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre
aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare.
Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor se vor prezenta, până în ziua
precedentă termenului de vânzare, cu oferte de cumpărare, ataşând totodată
şi dovada achitării taxei de participare la licitaţie reprezentând 10% din preţul
de pornire a licitaţiei, cât şi dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligaţii
bugetare restante. Taxa de participare la licitaţie se va vira în contul 50053127190
deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi, urmând să se prezinte la data stabilită
pentru vânzare la locul fixat în acest scop.
Relaţii suplimentare la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, etaj 5, camere
510 sau la telefon 491010 interior 2142.
29
Luni
Talon
de
participare
Douã milioane
pe sãptãmânã
Numele
Adresa
Telefon
Talon pentru perioada
19 - 25 iulie 2004
12
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
O amintire frumoasă pentru cei care
au cunoscut-o şi suferinţă veşnică
pentru noi care am pierdut-o la împlinirea
a 6 luni de la trecerea în nefiinţă a celei
Societate solicită oferte pentru
imprimat tricouri. Fax 413947, tel.
0724529133, I-CS_galati@yahoo.com
(003777)
Serviciul Public Administrarea
Domeniului Public solicită autorizaţie de
mediu pentru activitatea de întreţinere
spaţii verzi. (ctr)
care a fost CHITROSAN RĂDIŢA. Ne
rugăm la Bunul Dumnezeu să se
odihnească în pace. Familiile Norocea
Marian şi Enache Alecu. (004095)
Pios omagiu şi flori la 2 ani de la
trecerea în eternitate a celui care a fost
PROSEANCHIN NICOLAE. Fam. Dumitru.
(003948)
Şase luni de când s-a sfârşit
nedrept într-un tragic accident
#######
CHRISTIAN COMPANY
Sicrie între 850.000 şi italian
4.750.000, transport 150.000. Tel.
496000, 0745781785. (ctr)
ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI
Director: 0236.492424, fax: 0236.461053
Cod fiscal: 3878783
Galaţi, Str
Str.. Brăilei nr
nr.. 33, Cod poştal 800048
Pentru persoanele fizice ce se regăsesc în următorul tabel au fost emise Decizii de impunere anuală pentru anul 2002
din care rezultă diferenţe de impozit anual în plus (de plată în sarcina contribuabilului). Publicarea acstei liste se face în
conformitate cu art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată - privind codul de procedură fiscală.
Anunþ privind vânzarea pentru bunuri imobile
19 iulie 2004
În temeiul art. 97, alin. (2) din O.G. nr.61/2002 republicată privind colectarea
creanţelor bugetare, se face cunoscut prin prezenta că în ziua de 29 iulie
2004, ora 13,00, în str. Bucureştii Noi nr.37, Galaţi, se vor vinde la licitaţie
următoarele bunuri imobile, proprietate a debitorului SC PETCON FORESTA
SRL, cu sediul în str. Bucureştii Noi nr.37, CF 5265963.
a) teren intravilan, str. Crizantemelor nr.13, cu suprafaţa totală de 262,37
mp, preţ de evaluare al primei licitaţii 193.800.000 lei;
b) teren intravilan, str. Bucureştii Noi nr.37, cu suprafaţa totală de 176,15
mp, preţ de evaluare al primei licitaţii 130.120.000 lei.
Pentru bunurile imobile prevăzute mai sus nu au comunicat titluri executorii
alţi creditori. Preţul nu are inclus TVA. Menţionăm că bunurile nu sunt grevate
de sarcini.
Toţi cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri sunt invitaţi să
înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită
pentru vânzare.
Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până în ziua
precedentă termenului de vânzare, oferte de cumpărare, ataşând totodată şi
dovada achitării taxei de participare la licitaţie, reprezentând 10% din preţul de
pornire a licitaţiei, cât şi dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligaţii
bugetare restante. Taxa de participare la licitaţie se va vira în contul
50053127190 deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi, urmând să se prezinte
la data stabilită pentru vânzare la locul fixat în acest scop.
Relaţii suplimentare la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, etaj 5, camera
510 sau la telefon 491010 interior 2142.
###
Oferim sonorizări la cele mai mici
preţuri pentru nunţi, cumetrii etc. Tel.
493152, 0741403722. (003839)
Spargem, decupăm pereţi rapid, ieftin.
Telefon 479934. (003885)
Zugrăvim foarte ieftin apartamente
sau case la ţară, zidărie, faianţă,
instalaţii electrice şi sanitare. Tel.
345325, 0742820166. (004072)
Executăm zugrăveli, montăm faianţă,
gresie, rigips. Telefon 475949. (003922)
Reparaţii frigidere, congelatoare, lăzi
la domiciliu. Tel. 462212, 0742170898.
(002936)
Proiectez cablaje (PCB-uri) pentru
scheme date de client. Relaţii
0745082919. (003735)
###
2621031170321
1680312040023
2590630170337
1600213170357
2691223170316
1500827170324
1600405170311
2710614170369
1660418394286
2560819170368
1500514170354
1550102170376
2820916170044
2690504170385
2460117170311
2600718170342
2500406170408
2700314173162
2660926100065
Parchetar. Maşină cu aspirator.
464518. 0744162561. Seriozitate!
(002934)
######
Urgent
înfiinţări
societăţi
comerciale,
obţinem
avize,
autorizaţii. Tel. 324400, 0723834563.
(ctr)
######
###
Înfiinţări şi modificări societăţi
comerciale, urgent. Tel. 463478,
0740426425,
0745320605.
(8286164)
###
Execut lucrări izolaţii carton,
membrană, zidării 80/mp, zugrăveli de
la A la Z, 40/mp gresie, faianţă 80/mp.
Tel. 495072 negociabil. (003829)
Executăm tâmplărie aluminiu 240.000
lei/ml şi PVC 400.000 lei/ml.
0722619020, 0722462288. (004004)
Ras, gletuit, văruit pereţi, rigips.
0741238177, 0724127318. (004015)
Rulouri exterioare, jaluzele lamelare,
preţuri minime, calitate maximă. 436785,
0722248732, 0741793039. (8285846)
Reparaţii frigidere la domiciliu,
garanţie, rate. 473715, 426846.
(003928)
Zugrăveli, faianţări, rapid, convenabil,
calitativ. Tel. 477494. (003947)
Executăm parchet laminat, faianţă,
zugrăvire, tencuieli. 451869. (003944)
AR
Superavantajos!
Apostile,
traduceri, supralegalizări certificate
căsătorie/naştere
etc.,
pt.
reîntregirea familiei străinătate
(Ministere Bucureşti) fără avans
iniţial! 0722347342, 0742062992,
0788297827. (8285756)
ALBERT VIOREL
ALEXANDRU MIHAI-CĂTĂLIN
ANDREI SIMONA-CORNELIA
ANGHEL ELENA
ANTOHI ROBERT-VICTORAŞ
ANTON SALVADORE
ANTONAŞ LIVIU-NARCIZ
ANTONIADE VERONICA-ADELA
BALTACOV MIHAI
BANEA NASTASIA
BANU MIHAELA
BAYER ALEXANDRU
BEJAN MARIANA
BENDREA CONSTANTIN
BITIRE ADRIAN
BOBOC IOAN
BOSTAN GEORGE
BOTEZ ZOIŢA
BROASCĂ CARMEN-MARIANA
BUHĂESCU IOAN-LIVIU
BUHĂESCU ROMULUS-DORU
BULGARU LUCIAN
BUTUMAN ILIANA
BÎNZAR LILIANA-CARMEN
CAPOTĂ IONEL
CEAPĂ CORNEL
CERBU CONSTANTIN
CERBU ZOIŢA
CHERMENSCHI IONUŢ-AURELIAN
CHIRIAC EUGEN
CHITIC COSTICĂ
CIOBOTARU DUMITRU
CIORNENSCHI DANELA-MARLENA
CIUCUR-CHELEŞ VERONICAPARASCHIVA
CLOŞCĂ VICTORIŢA
COLOMBO CESARE-AMEDEO
COSTACHE CARMEN-MARIANA
CRIHANĂ GELU
CRISTESCU ANA
CRISTIAN VIOREL
CRIŞAN RELU
CÎRLAN ELENA
DANTIŞ DUMITRU
DECIANU ECATERINA
DEDIU GHEORGHE
DOGARU COSTICĂ
DRAGOMIR IONELA-ADRIANA
DUMITRESCU CĂTĂLINAIULIANA
DUŢĂ MARIANA-ANTONINA
FETECĂU CARMEN-DANA
FIRCĂ ELENA
FROSIN DOINIŢA
GEORGESCU SILVIA
###
Repar frigidere, congelatoare, lăzi,
maşini spălat, domiciliu, garanţie.
471743, 334137, 0741324904. (003755)
Contabil cu experienţă, evidenţă
contabilă, declaraţii, bilanţ. 0740672762.
(003732)
DJ nunţi, cumetrii, asigur gătitul
miresei. Tel. 315568, mobil 0723689864.
(004024)
Execut lucrări de gresie, faianţă,
zugrăveli, amenajări interioare. Tel.
0741403722, 493152. (003838)
1660204170329
2560603170318
2520406170340
1760130170361
2610120354766
2630318170369
1671019170514
1560210170458
1410929170333
1681212170422
2490805170361
2670720170423
1690806170363
1740225173168
1560404170397
2491018170373
2680224170352
2560325170380
1681027170336
2570619170326
1690930170391
2620920170374
1710303393131
1560330170364
2740720170329
1580813170366
1620907170354
1530714170380
1460320170346
1490818170361
1561004170318
2730217170393
1680629170359
1560702170392
1740916170317
2640827170325
1601207170310
1700515170333
1671230170323
1680916170401
2761220173155
1800120170021
1750626170467
2671007170381
1780916170379
2541231170335
1540628170381
2530404170386
1480908170417
2781005170370
1590805173167
2531013170422
1620222090030
1580516170461
2740706170439
2531019170402
1510324170350
GEORGESCU SORIN
GHEORGHE RARIŢA
GHEŢIU MIHAELA-JANA
GHIONEA MARIAN
GOLIANU MADALINA
GRIGORE GHERGHINA
GĂUREANU VALERICĂ
HOLBAN CHIRITĂ-COSTEL
HUHU ALEXANDRU
HUSARIU LIVIU
HÂNCU LINA
HÎRJAN ANGELICA
HÎRJAN DANIEL-VASILE
IFROSĂ LILIAN-IONUŢ
IOAN ROMEO-VALENTIN
IONESCU ELISABETA
IONIŢĂ ANCA-MANUELA
IORDACHE GABRIELA-LILIANA
LAZĂR MARIAN
LEANCĂ MARICICA
LEHANU GIGI-GELU
LIHĂCEANU MĂNDIŢA
LUNGU AURELIAN
LUNGU GEORGICĂ
MANOLACHE IULIA-ADRIANA
MANOLE CONSTANTIN
MARANDICI NICOLAE
MARDARE GHEORGHE
MARIN NECULAI
MARIN STAN
MARIN VASILE
MARINESCU MIRELA
MARINESCU PETRIŞOR
MARINESCU VASILICĂ
MATEI DĂNUŢ
METAXA ISABELLE
MICU LICĂ
MIHAI BOGDAN
MILEA NECULAI
MIRCIOIU SILVIU
MITRACHE LAURA
MIŢU CLAUDIU-DANIEL
MOCANU ION
MOLOMAN AIDA-MIRELA
MOLŢER DANIEL
MORARU IOANA
NADĂ VIRGIL
NASTEA COSTANDA
NICULESCU MIHALACHE
OANCEA GIANINA-CERASELA
OCHIANĂ JENICĂ
OLĂREANU RADA
PALOŞAN VASILE
PAVEL DUMITRU
PAŞCANU GINA
PETRE MARGARETA
PLATICĂ-VIDOVICI ILIE
2550211170411
1510124170396
1771123170361
1610904170341
2460727170392
1760617170421
2760314170326
2710327170337
1691128170373
2640304170387
2531004170358
2580925173165
1490318390703
1780819341331
1700327170345
2680419170323
1680108170330
1450624400174
1720618170390
2580508170322
2560616170389
1501102170392
1591008170348
1470830170331
1680531170340
2720811170315
2601012170384
2620415170411
1761111170354
1690208451511
2531223170388
1430113170381
1611116170369
2581029170361
2730811170348
1531002170430
2641112170372
2520117170356
2590628170376
PODARU TINCA
POHRIB TOADER
POPA DAN-BOGDAN
POPA TEODOR-LUCIAN
POPESCU ELENA
POPESCU RADU
POPÎRŢAC MANUELA
POSTELNICU FLORICA
PROFIR TUDOR
PÂRLOG VIORICA
PĂDURARU MARIANA
PĂRJOLEANU VIRGINICA
PĂTRAŞCU MANOLACHE
RADOI VALENTIN
RADU PETRICĂ
RAILEANU LUMINIŢA-GEORGETA
REZNIC ANTONIO
RITIVOIU ALEXANDRU
ROŞU PETRICĂ
RUSU AURELIA
RÂJALĂ IONICA
RĂCEANU GHEORGHE
RĂCHITOSU MARICEL
RĂZLOG GEORGEL-PETRIŞOR
RÎNJA LUCIAN
SAMONIUC SĂNDIŢA
SANDU JENICA
SIMION MARICICA
SIMIONOV CLAUDIU
SPIREA EMIL
STAMATE DOINA
STANCU STELIEAN
STATE MARIAN
STOLERIU GEORGETA
STRATULAT GABRIELA
SĂLCEANU PARASCHIV
SÎRBU MARIANA
TOBOŞARU ANTONETA
TOFAN ANCA-ARGHIRIŢAMIHAELA
TOMA ELENA
TUDOR MIHAELA
TUDOR-MONU MARICEL
TUDORIE VIOREL
VASILIU MIRCEA
VATRĂ SORIN-DUMITRU
VICLEANU GHIŢĂ
VICOL PATRICEA-LILIANA
VLAD DUMITRU
VLAD EMIL-CORNELIU
VOINESCU BONICA
VĂDUVA COSTEL
ZAIBEL MARIA
ZONTEA DANIELA
ZOSIN SILVIA
ŢIU CLAUDIU
ŢOCU VASILE
HI
VA
1780304170315
1500111170319
2750403170331
2571225170335
1760315174893
1620803170384
1560921170320
2520311170322
1401205174901
2610914170312
2690430170360
1460501170329
2700628170359
1610808170320
1770308170387
1480224170315
1670610170326
2530830170327
2710818090033
1731130170382
1760102170414
1550228170334
2501026170392
2660412170311
1600314170310
1671222170323
1590520170328
2511112170320
1751103170321
1451002170334
1641205170326
1470617170314
2671207170440
2511014170349
NUME PRENUME
Proconsult înfiinţează firme,
modifică acte societăţi. Comision
zero. 499267, 0744124925. (8285747)
###
Repar frigidere, congelatoare, lăzi
frigorifice, urgent şi ieftin. Telefon
318615. (003283)
###
Urgent înfiinţări, modificări
societăţi. 416906, 0723926687,
0740089025. (8272545)
Repar frigidere, vitrine, lăzi
frigorifice, instalaţii climatizare auto.
Constatare, transport gratuite.
496609, 0722736633. (8285780)
Emailez
căzi
baie.
Tel.
0744279983, 426766. (003641)
Montăm maşini de spălat orice
model, calorifere, instalaţii sanitare.
Tel. 479627, 0740191757. (003871)
2550113170392
2660410170365
1620130170424
1670509390675
1340108170363
1711026170316
1490504170452
2681031170361
1740904170383
1610212170408
2451020170382
1710211170401
2660508170349
2680422170311
2601110170358
1760528170360
1721111170378
Societate comercială vinde salon
înfrumuseţare dotat ultramodern în
spaţiu închiriat, preţ negociabil. Tel.
410635, 0740141744. (ctr)
###
Cedare (colaborare), contract
închiriere spaţiu pe bdul G.Coşbuc,
amenajat pentru service auto. Tel.
0744566992. (8286132)
VOBIS
Servicii funerare complete (sicrie,
transport, îmbălsămări, coroane şi
jerbe) monumente şi lucrări
funerare.
minunea noastră, ing. MIHAI
FLORIN METENIDIS, 27 ani. Dorul şi
durerea nu se vor sfârşi niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Familia. (003953)
Cu inimile zdrobite de durere
anunţăm că pe 19 iulie se împlinesc
şase luni de la despărţirea de nepotul
Magazine: Micro 17 (vizavi de Piaţa
Ruşilor), str. N.Bălcescu nr.50
(vizavi de Biserica Bulgărească).
Program non stop! Tel. 314623,
0788240091, 0745894473. (ctr)
########
#####
NOVOMATIC, vânzări sicrie,
transport funerar autorizat urban,
interurban, Ţiglina I, bl. A1, et. 1, ap.
44. 461123 non stop 0745230304.
(ctr)
Fiul, fiicele, ginerele şi nepotul
anunţă cu durere încetarea din viaţă
a dragii lor
POPESCU EMILIA (OJOGA).
Înmormântarea are loc astăzi, 19
iulie, ora 11,00. (003938)
Cu adâncã durere anunþãm
decesul tatãlui nostru
GHEORGHE GUÞU - 73 ani
(comuna Jorãºti). Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!
Lucica ºi Valentina, fiice.
nostru drag, ing. METENIDIS MIHAI
FLORIN, 27 ani. Maia şi bunelu.
(003953)
S-au scurs 20 de zile de la trecerea
în eternitate a dragului nostru soţ şi
tată TRIFAN IOAN, 43 ani. Cuvintele
sunt prea sărace pentru a exprima
Suntem alături de familia Penca în
momentele grele pricinuite de
trecerea în nefiinţă a celui care a
fost ing. PENCA ION. Familia
Stoenescu Romică.
S-au scurs şapte ani trişti de la
trecerea în eternitate a vărului meu
GEORGE LAURENŢIU BRĂILESCU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Minodora Comşa. (003970)
La opt ani de la despărţirea de
fiul şi fratele nostru CONSTANTIN
COSTEL, simţim un dureros dor de
chipul lui frumos, blând şi drag.
durerea şi golul din viaţa şi sufletele
noastre, pricinuite de dispariţia sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Soţia şi copilul. (004086)
Destinul crud ţi-a cerut să pleci
când viaţa îţi era mai dragă şi ai vrut
să trăieşti din plin. Astăzi se
împlinesc trei luni de când tu, dragul
nostru
Profesor de matematică cu experienţă
meditez avantajos bacalaureat
sesiunea august. Tel. 463932. (004087)
Română,
engleză,
franceză,
bacalaureat, admitere facultate.
465631. (003787)
Absolvent
Cisco
Networking
Academy, cunoştinţe administrare
reţele bazate pe echipament Cisco.
Telefon 0723797074. (003028)
Şofer profesionist solicit angajare.
Telefon 0744216364. (003757)
Îngrijesc un copil, o bătrână. Telefon
491645. (003883)
Licenţiată în informatică, promoţia 2004
solicit angajare, rog seriozitate. Relaţii
0741792969. (003736)
Închiriez Expresso Saeco Italia,
termen
lung,
fără
avans.
0722617230. (003897)
###
ELCORP execută MONUMENTE
FUNERARE, cele mai mici preţuri,
plata în rate. Tel. 310681, 479012,
0741613757. (8285689)
##########
#######
ANUNÞ IMPORTANT
CNP
######
###########
Pentru cei care l-au cunoscut,
pioasă amintire. Dumnezeu să-l
ierte! (003967)
19 iulie 1997, prima dintre cele mai
triste zile din viaţa noastră, scumpul şi
iubitul nostru tată MOCANU C.
GHEORGHE, 62 ani, ne-a părăsit pentru
totdeauna! Sufletul lui blând şi grija
deosebită vor rămâne mereu în sufletul
Pierdut căţeluşă Bichon. Oferim
recompensă substanţială. Tel. 311004,
0745657292. (003891)
Pierdut legitimaţie student pe numele
Zaharia Nicoleta. Se declară nulă.
(8286177)
Şcoala Postliceală Sanitară “Sf. Vasile
cel Mare” face înscrieri pentru asistent
farmacie. Telefon 0722663156.
(8286082)
Mulţumesc celei mai puternice
prezicătoare Aurica. Îndreaptă boli,
dezleagă cununii, descântă de băutură,
argint viu, spor în casă şi afaceri,
ghiceşte în tarot şi globul magic. Apelaţi
cu încredere 438955, 0742367465,
Română 123. (003972)
Căutăm cumetri pentru cumetrie, tineri,
rugăm seriozitate. Telefon 463795, după
ora 16,00. (003975)
În temeiul art. 43, alineat 3 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003,
republicată privind Codul de Procedură
Fiscală cu privire la comunicarea actului
administrativ, Direcţia de Control Fiscal
Galaţi anunţă că s-a emis proces-verbal
pentru SC Dumitrache Com SNC Galaţi
nr. 6803/15.07.2004. (ctr) X mulţumesc
binefăcătoarei
Roxana
pentru
vindecarea băuturii şi impotenţei.
Ghiceşte în tarot. Telefon 314121.
(003977)
Iulia mulţumesc ghicitoarei Roxana
pentru aducerea soţului pe calea cea
bună şi îndepărtarea farmecelor.
Rezolvă orice problemă, apelaţi cu
încredere. 0740771190. (003977)
RUSU VIOREL, 40 ani
ai plecat de ziua Blajinilor în lumea
celor drepţi şi buni. Te vom iubi şi
plânge toată viaţa. Soţia Florentina
şi fiul Andrei. (003933)
Se împlinesc 20 de ani de la
decesul celui care a fost soţ şi tată
drag, GEORGE IFRIM. Nu-l vom uita
niciodată. Soţia, copiii şi nepotul.
(003940)
nostru la fiecare pas. Viaţa noastră e
foarte tristă, plină de durere şi lacrimi.
Ştim că din Împărăţia cerului sufletele
voastre, dragi părinţi, veghează asupra
noastră în permanenţă. Pios omagiu şi
recunoştinţă. Dumnezeu să vă odihnească în pace! Copiii. Prof.ec.Mocanu
Matei Claudiu şi as. Mariana Mocanu.
(003918)
6 ani de când ne-ai părăsit, durerea a
fost, este şi va fi imposibil de înlăturat.
Vei rămâne aceeaşi floare scumpă.
O amintire frumoasă pentru cei care
te-au cunoscut şi o durere veşnică
pentru cei care te-au pierdut.
Duioase amintiri la comemorarea a
trei luni de când ai plecat de lângă
noi, în plină tinereţe, spre veşnicie
RUSU VIOREL, 40 ani.
Nimeni şi nimic nu te va putea înlocui,
tu care ai fost soţie şi mamă deosebită,
ing. PASCAL GABRIELA. Dumnezeu să
te ocrotească! Familia. (004066)
Dumnezeu să-ţi odihnească în
pace sufletul blând şi bun. Mama,
tata, sora, fam. Panţuş. (003932)
A 19-a victorie
60 de ani
Rutierul american Lance Armstrong a câştigat etapa a 13-a a Turului
ciclist al Franţei, obţinând cea de-a 19-a victorie de etapă din carieră
în Marea Buclă.
Clubul FC Naţional a sărbătorit 60 de ani de la înfiinţare, cu această ocazie având
loc un meci de old-boys între gruparea bancară şi Rapid Bucureşti, care s-a încheiat
la egalitate, scor 8-8.
Abramovici... gazoneazã
terenul Oþelului!
FCM
Dunãrea în
cantonament,
la munte
despre ceea ce se întâmplă acum la
Oţelul. “Suntem în faza de decopertare,
după care urmează să facem drenajul
terenului, să montăm instalaţia
computerizată de apă şi apoi să plantăm
sămânţa de gazon. Lucrăm după o
tehnologie americană, iar instalaţia de
drenaj va fi asemănătoare celor de pe
stadioanele de la EURO 2004. Numai
pentru transferul apei vom monta o
«placă» de 30 de centimetri de nisip”,
ne-a spus Ştefan Abramovici, care nu
are nici o legătură cu patronul rus al
formaţiei Chelsea Londra, Roman
Abramovici. Constructorul, care este în
acelaşi timp şi directorul Stadionului
“Naţional” din Israel, ne-a mai precizat
că firma pentru care lucrează are la
activ peste 100 de terenuri, în aproape
FOTBAL
ÎNTRE VESTIAR ºI GAZON
Gigi Becali a
schimbat macazul!
Q Patronul FC Steaua Bucureşti, Gigi
Becali (FOTO), a declarat, într-o
conferinţă de presă, că gruparea pe
care o conduce va permite televiziunilor
să transmită gratis meciurile de pe teren
propriu din sezonul 2004/2005. După
ce a cerut vehement negocierea
separată a drepturilor de televizare,
pentru a obţine mai mulţi bani, Becali
şi-a schimbat brusc punctul de vedere,
declarând că se gândeşte la suporteri!
Patronul stelist a precizat că şi
conducerile grupărilor Rapid şi Dinamo
sunt de acord ca meciurile de pe teren
propriu ale echipelor lor să fie televizate
gratis. În replică, preşedintele Ligii
Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru
Dragomir, a declarat că grupările
Steaua, Dinamo şi Rapid nu au dreptul
să permită televiziunilor să filmeze gratis
meciurile de pe teren propriu, deoarece
nu se pot televiza partide fără acordul
LPF, Liga fiind organizatoare a
competiţiilor de fotbal profesionist din
România.
Q Clubul FC Naţional a sărbătorit
60 de ani de la înfiinţare, iar cu
această ocazie a avut loc, sâmbătă,
pe Stadionul “Cotroceni”, un meci
de old-boys între gruparea bancară
şi Rapid Bucureşti, care s-a încheiat
la egalitate, scor 8-8. FC Naţional
i-a avut în componenţă, printre alţi,
pe Dinulescu, Maier, Dună, Tevi şi
Mihai Stoica, antrenori fiind Cornel
Drăguşin şi Nicolae Oaidă. La Rapid,
au evoluat Codreanu, Manea,
Damaschin, Caciureac, Târţău,
Bealcu, Goanţă, Ţâră şi Rontea,
antrenorul formaţiei fiind Nelu
Motroc.
Q Gruparea MSK Zilina, adversara
echipei Dinamo Bucureşti în turul doi
Paginã realizatã de
GH. ARSENIE
D.C. PREDESCU
Foto: COSTEL STROE
preliminar al Ligii Campionilor, a fost
fondată în 1908 şi a câştigat până în
prezent de trei ori consecutiv
campionatul Slovaciei, în 2001/2002,
2002/2003 şi 2003/2004, acestea fiind
cele mai mari performanţe din istoria
clubului. Cea mai bună performanţă în
Liga Campionilor a reuşit-o în sezonul
trecut, când a reuşit să se califice în
turul trei preliminar, după ce a eliminat
pe Maccabi Tel Aviv (1-0 acasă şi 1-1
în deplasare). În turul trei preliminar,
slovacii au fost eliminaţi de Chelsea,
după o dublă înfrângere (0-2 acasă şi
0-3 la Londra). Apoi Zilina a evoluat în
turul întâi al Cupei UEFA, fiind eliminată
de olandezii de la FC Utrecht (0-4 acasă
şi 0-2 în deplasare). Zilina este
antrenată de cehul Ladislav Jurkemik,
fost selecţioner, şi are în lot un brazilian,
Aderaldo. Căpitanul echipei este
internaţionalul slovac Branislav Labant,
alţi internaţionali fiind Fabus, Zabavnik
şi Strba. Stadionul formaţiei slovace are
o capacitate de 6.300 de locuri. Zilina
este situată în nord-vestul Slovaciei (la
aproximativ 200 km de capitala
Bratislava) şi are o populaţie de 86.800
de locuitori, fiind al treilea oraş al
Slovaciei, după Bratislava şi Kosice.
GOLURI, GOLURI...
Meciuri amicale în fiecare zi
ROMÂNIA. Formaţia Dinamo
Bucureşti a învins, cu scorul de 4-0
(2-0), echipa FC Argeş, într-o partidă
din cadrul “Cupei Silviu Ploieşteanu”,
care a avut loc la Braşov. Golurile
dinamoviştilor au fost înscrise de
Cl.Niculescu - 2, Dănciulescu şi
Ciubotariu. Într-o altă partidă din
cadrul turneului, FC Braşov - FCM
Bacău 0-0. În ultima zi a competiţiei
s-au înregistrat rezultatele: FC
Argeş - FCM Bacău 1-0 (a marcat
E.Dică); FC Braşov - Dinamo 1-0
(Buga).
AUSTRIA. Echipa Universitatea
Craiova a câştigat, cu scorul de 1-0
(0-0), meciul amical disputat în
compania formaţiei maghiare
Ferencvaros Budapesta, în turneul
de pregătire din Austria. Unicul gol
al partidei a fost marcat de Luţu, în
minutul 89. În turneul din Austria,
Universitatea a susţinut şase
meciuri, din care a câştigat cinci (2-1
cu LASK Linz, 1-0 cu TSV Munchen
1860, 11-0 cu FC Filzmoos, 10-0 cu
Zell am See şi 1-0 cu Ferencvaros
Budapesta) şi a pierdut una (1-5 cu
Legia Varşovia).
ROMÂNIA. Formaţia Poli AEK
Timişoara a învins, sâmbătă, cu
scorul de 1-0, echipa maghiară
Ujpest Dosza, într-o partidă amicală
disputată pe Stadionul “Dan
Păltinişanu”. Unicul gol al meciului a
fost marcat de Niculiţă.
GERMANIA. Formaţia Beşiktaş
Istanbul a învins, cu scorul de 2-1
AR
Q Echipa FCM Dunărea a
plecat în cursul dimineţii de
astăzi în cantonament. În
perioada 19-28 iulie, fotbalişii
divizionarei B se vor pregăti
în oraşul Sfântu Gheorghe,
unde
vor
avea
loc
antrenamente şi jocuri.
Conducerea tehnică asigurată de Ion Viorel, ajutat
de Aurel Braşoveanu şi
Gh.Cucu - va avea la pregătiri
lotul cunoscut, precum şi
câţiva jucători noi sau
reveniţi. Este vorba despre
Ioviţă (de la Sportul
Studenţesc),
Neculce,
Cosoreanu,
Popleacă,
Dumitran şi Tănăsilă, jucători
reveniţi după ce au evoluat la
alte echipe.
Înainte de plecare,
dunărenii au susţinut,
sâmbătă, la Brăila, un meci
amical cu Dacia Unirea. Au
câştigat brăilenii, cu scorul de
2-0 (1-0).
Q Popicarii de la Clubul
ICMRSG, participanţi în
Superliga Naţională, încep,
astăzi, pregătirile în vederea
participării la meciurile
viitorului sezon, care va
debuta în luna septembrie. În
lot există şi o noutate - Remus
Antimirescu, care revine la
clubul gălăţen, după o
perioadă în care a reprezentat
culorile Clubului Rulmentul
Braşov.
Pregătirile vor fi coordonate
de antrenorul emerit Ilie Băiaş.
Q Miercuri, 21 iulie, se vor
disputa primele meciuri oficiale
de fotbal din acest sezon. Este
voba despre prima fază naţională - a “Cupei României”,
în care vor intra în competiţie
echipele câştigătoare ale
etapei judeţene şi divizionarele
C.
Echipa Junkers Galaţi va
juca în deplasare, în compania
formaţiei Liceului cu Program
Sportiv Vaslui. Întâlnirea va
începe la ora 18,00.
Câştigătoarele acestor
meciuri vor disputa jocurile
fazei a doua, miercuri, 4
august, de la aceeaşi oră.
Q În perioada 5-8 august,
g ă l ă ţ e a n u l A n d r e i Vu l t u r
(component al lotului naţional)
va concura la Campionatele
Balcanice de judo, care vor
avea
loc
în
Serbia-Muntenegru.
Q Vineri, 23 iulie, la
Patinoarul Artificial din Galaţi
va avea loc al doilea Local
Kombat. Reuniunea va fi
organizată de Clubul Sportiv
K-1 şi va beneficia de
prezenţa unor luptători de K1
şi kick-boxing de valoare din
ţară.
Q În perioada 23-25 iulie, la
Galaţi va avea loc un
Campionat de tenis pentru
sportivii veterani din judeţul
Galaţi. Vor avea loc meciuri la
cinci categorii de vârstă:
35-45 ani, 45-50 ani, 50-55
ani, 55-60 ani şi peste 60 ani.
Meciurile vor avea loc pe
terenurile Complexului Sportiv
“Dacia”. Înscrierile şi şedinţa
tehnică - joi, 22 iulie, ora 19,00,
la baza sportivă.
Q Clubul Sportiv Dacia
organizează selecţii şi inţiere
la tenis de câmp. Acţiunea are
loc în zilele de luni, marţi,
miercuri, joi şi vineri, orele
9.00-11.00 şi 15.00-18.00, şi
este supravegheată de
antrenori cu experienţă. Relaţii
suplimentare - la telefoanele
0766464277 şi 0740695595.
Q Fotbal Club Călin face
înscrieri pentru copii de 10, 11
şi 12 ani, zilnic, orele
8,00-10,00, la Plaja “Dunărea”
(lângă terenul cu gazon artificial) şi între orele 17,00-19,00
la Stadionul “Metalosport”.
Relaţii suplimentare la
antrenorul Călin Gheorghe,
telefon 0742780791.
Începute luna trecută, lucrările de
modernizare ale Stadionului “Oţelul”
continuă, în ciuda vremii nefavorabile
din ultimele zile. După ce s-a decopertat
vechiul gazon, a început să fie scos
pământul, pentru a se putea realiza
sistemul de drenare al arenei. Întreaga
lucrare, estimată la o valoare de 125.000
de dolari, este prevăzută a se finaliza
la sfârşitul lunii septembrie.
Constructorul care va da o faţă cu
totul nouă stadionului gălăţean este
firma “Desche Noi”, o companie
israeliană cu 15 ani de experienţă în
acest domeniu. Am avut surpriza să
aflăm că reprezentantul acestei firme
se numeşte Ştefan Abramovici, astfel
că am putut discuta în româneşte
toate ţările din bazinul mediteranean.
Partea de gazonare a suprafeţei de joc
de pe Stadionul “Oţelul” va fi realizată
de Joar Korenfeld, specialist agronom,
care se află şi el la Galaţi şi va
supraveghea lucrările pe întreaga
perioadă de execuţie.
De la cei doi specialişti am mai aflat
că, la marile stadioane ale lumii (“San
Siro” din Milano a fost exemplul concret
oferit), proprietarii investesc anual în
jur de două milioane de dolari numai
pentru menţinerea gazonului.
Oţelul cu siguranţă nu are atâţia bani.
Dar o suprafaţă de joc acceptabilă se
poate realiza şi sperăm să nu se mai
spună, de-acum încolo, că echipa a
pierdut acasă din cauza stării proaste
a terenului.
HI
VA
DIN
SPORTUL
GÃLÃÞEAN
BOX
Românii
au dominat
“Centura de Aur”
Turneul de box “Centura de Aur”,
care s-a desfăşurat în Sala “Ioan Kunst
Ghermănescu” din Bucureşti, a fost
dominat de pugiliştii români, care au
câştigat şase dintre cele 11 medalii de
aur ale competiţiei. Celelalte titluri au
revenit boxerilor din Kazahstan - 2,
Moldova, Georgia şi Cipru.
Iată rezultatele înregistrate în finalele
turneului: categoria 48 kg: Iulian Poczo
(România) b.ab. Marius Hondaru
(Rapid); cat. 51 kg: Izorin Nokoloz
(Georgia) b.p. (scor 23-21) Igor
Samoilenko (Republica Moldova); cat.
54 kg: Bogdan Dobrescu (România) b.p.
(34-24) Argemis Mendez (Republica
Dominicană); cat. 57 kg: Viorel Simion
(România) b. neprezentare (medical)
Galib Jafarov (Kazahstan); cat. 60 kg:
Ovidiu Bobârnat (Cipru) b.p. (19-18)
Serik Eleyov (Kazahstan); cat. 64 kg:
Ionuţ Gheorghe (România) b.ab.
Nurzhan Karimzhanov (Kazahstan);
cat. 69 kg: Vitalie Grusac (Moldova)
b.ab. Ştefan Dragomir (România); cat.
75 kg: Ghennadi Golokvin (Kazahstan)
b.ab. Marian Simion (România); cat. 81
kg: Constantin Bejenaru (România) b.p.
(26-22) Shumenov Beibut (Kazahstan);
cat. 91 kg: Florin Stan (România) b.p.
(30-16) Ovidiu Cherecheş (Steaua); cat.
+91 kg: Mukhrakhan Dildaberov (Kazahstan) b.inf. Marius Tufiş (Metrorex).
Viorel Simion a primit Premiul
“Erbaşu”, pentru cel mai bun pugilist
român prezent în competiţie.
13
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
(1-1), echipa Munchen 1860, într-o
partidă amicală disputată în
Germania.
ROMÂNIA. Formaţia Steaua a
învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0,
echipa Sportul Studenţesc, într-o
partidă amicală disputată pe terenul
central din Complexul Sportiv
Steaua. Singurul gol al partidei a fost
marcat de Boştină.
Cei mai buni
arbitri
ai sezonului
2003/2004 au
fost premiaþi
Cei mai buni arbitri ai sezonului
2003/2004 au fost premiaţi, ieri, în
cadrul unei festivităţi ce a avut loc
la Casa Fotbalului.
Sorin Corpodean s-a situat pe
primul loc în clasamentul celor mai
buni arbitri de centru, fiind urmat
de Cristian Balaj şi Alexandru Tudor.
Cei trei au fost premiaţi cu câte un
echipament complet. Cel mai bun
arbitru asistent a fost ales Cristian
Nica, care a primit o pereche de
ghete din piele de cangur. Dintre
femei, Cristina Ionescu a fost
desemnată cel mai bun arbitru de
centru, iar Irina Mârţ cel mai bun
arbitru asistent. Cele două au
prezentat şi noul echipament Lotto
pentru antrenament şi stradă, de
culoare roşie.
Ieri a avut loc şi testarea fizică
a arbitrilor asistenţi din lotul
naţional, care s-a desfăşurat pe
Stadionul Naţional din Complexul
Sportiv “Lia Manoliu”, precum şi
testarea teoretică a centralilor.
Arbitrii de centru din lotul naţional
au susţinut testele fizice obligatorii
sâmbătă, în cadrul cursului de
instruire care a avut loc la Casa
Fotbalului. La testul Cooper, care
presupune acoperirea cel puţin a
distanţei de 2.900 de metri în 12
minute, Ionică Serea, Marian
Salomir, Alexandru Tudor şi
Mugurel Vădan au terminat proba
umăr la umăr, alergând 3.250 de
metri. Printre ultimii au fost
Augustus Constantin şi Alexandru
Deaconu, care au terminat cursa
după 2.920 de metri. Arbitra Cristina
Ionescu, care se pregăteşte şi
pentru participarea la Jocurile
Olimpice de la Atena, a alergat
2.550 de metri. Arbitrii au mai avut
de trecut câte două serii de alergări
pe distanţele de 50, respectiv, 200
de metri.
FOTBALUL GÃLÃÞEAN LA ORA BILANÞULUI
Punct final
în competiþiile de la
nivelul judeþului...
La nivelul judeţului nostru s-au
desfăşurat două competiţii fotbalistice
- Divizia D şi Campionatul judeţean,
Categoria “Onoare”.
Principala competiţie a fost Divizia
D, în care au activat 16 echipe,
repartizate într-o singură serie.
Meciurile au fost dominate de echipele
gălăţene Junkers (fostă Sporting Şiviţa)
şi CSU Metal (fostă Hidraulic).
Prima clasată - Junkers (antrenor Puiu Antohi) - a dominat de o manieră
clară competiţia, câştigând 27 partide
(din 30), încheind două la egalitate şi
pierzând una singură. Golaverajul este,
de asemenea, impresionant: 149 de
goluri marcate şi doar 11 primite. A
realizat 83 de puncte şi un activ la
“adevăr” de 38 de puncte. Graţie
acestor realizări, Junkers a promovat
în Divizia C.
Cea de-a doua clasată - CSU Metal
(antrenor Toader Toma) - a încheiat
competiţia la 14 puncte de lider.Pe locul
al treilea - Sporting Voinţa Lieşti, care
înregistrează, astfel, o frumoasă
performanţă. O clasare ceva mai
modestă a realizat Sporting Tecuci echipa aflată multă vreme în lupta pentru
primul loc.
O situaţie aparte a avut FCM Dunărea
II. După o evoluţie foarte bună, cea de-a
doua echipă a clubului gălăţean se situa
printre primele clasate. Numai că, din
motive financiare, respectiva formaţie
s-a retras din competiţie la începutul
returului. A doua echipă care s-a retras
a fost Petrol Plus Oancea. În ultima parte
a campionatului şi Dueta Fântânele a
fost exclusă, pentru trei neprezentări.
De-a lungul campionatului, echipele
au fost penalizate cu 60 de cartonaşe
roşii şi 612 cartonaşe galbene. În urma
acestor avertismente au apărut şi
sancţiunile, cu multe etape de
suspendare. Cele mai multe cartonaşe
galbene a primit Avântul Lieşti - 64, plus
3 roşii, ceea ce i-a atras 10 etape de
suspendare. Echipa Bujorii Tg.Bujor a
“beneficiat” de... un an şi o etapă de
suspendare, iar Dueta Fântânele a
acumulat un an, şase luni, plus alte 17
etape de suspendare!
Câteva echipe au avut câte o
neprezentare: Ghidigeniul, Măstăcani,
Voinţa Cudalbi, Avântul şi Sporting
Voinţa Lieşti şi Dunis Iveşti.
La sfârşitul competiţiei, Junkers a
promovat în Divizia C, iar Katy Ciorăşti,
Viitorul Costache Negri, Victoria
Independenţa şi - după judecarea unor
contestaţii de către Comisia de
Competiţii a AJF - Petrolul Schela (sau
Zorile Griviţa) au ajuns în Divizia D.
CARUSELUL ANTRENORILOR
Hiddink negociazã
preluarea Germaniei
Q Antrenorul echipei PSV
Eindhoven, Guus Hiddink, a confirmat
că negociază cu Federaţia Germană de
Fotbal preluarea conducerii tehnice a
reprezentativei germane. Contractul lui
Hiddink cu Eindhoven este valabil până
în 2007. Un alt tehnician considerat
favorit pentru preluarea postului de
selecţioner al Germaniei este Morten
Olsen, în prezent antrenor al
reprezentativei Danemarcei.
Q Tehnicianul Ottmar Hitzfeld a
refuzat să devină antrenor al
reprezentativei statului Quatar, a
anunţat cotidianul “Bild”. “Bineînţeles că
nu am acceptat oferta. Vreau să mă
odihnesc”, a afirmat antrenorul, în
vârstă de 55 de ani. Hitzfeld s-a aflat şi
printre favoriţii pentru postul de
selecţioner al Germaniei, dar nu a
acceptat nici acest post.
BURSA TRANSFERURILOR
Neaga vrea
la Steaua
“pe viaþã”
Q Atacantul Adrian Neaga a
declarat că ar vrea să rămână la echipa
Steaua pe viaţă, după ce a ratat
transferul în Rusia, la Alania
Vladikavkaz. “M-am hotărât. Rămân la
Steaua pe viaţă dacă se poate. Este
cea mai iubită echipă din România, are
cel mai bogat palmares şi este formaţia
la care orice fotbalist din Divizia A ar
vrea să joace”, a spus Neaga.
Q Gruparea franceză FC Nantes a
renunţat la achiziţionarea atacantului
dinamovist Ionel Dănciulescu,
informează site-ul nantesfoot.com.
“Preşedintele grupării, Jean-Luc
Gripond, a spus că Dănciulescu nu va
deveni «canar», deoarece clubul a
decis să renunţe la el. Legăturile au fost
rupte definitiv, în urma conflictului privind
partea financiară şi deoarece oficialii
români nu au dorit să renunţe la jucător
până la sfârşitul lunii august”, notează
nantesfoot.com.
Q Mijlocaşul echipei Rapid Bucureşti,
Noureddine Ziyati, l-a contactat pe
antrenorul formaţiei Universitatea
Craiova, Mircea Rednic, şi i-a spus că
vrea să joace la gruparea craioveană.
“Am avea nevoie de Ziyati. E un jucător
valoros, dar în acelaşi timp destul de
dificil. Dacă ştii să lucrezi cu el, poate fi
un jucător de bază al echipei”, a declarat
Rednic. Ziyati a revenit din Elveţia, unde
Rapid se află într-un stagiu de pregătire,
după ce a fost exclus din lot de
antrenorul Răzvan Lucescu, cu care a
avut o altercaţie.
Q Conducerea clubului Apulum a
renunţat la achiziţionarea atacantului
Ciprian Prodan, deşi jucătorul s-a
pregătit în ultima perioadă cu formaţia
din Alba Iulia. Reprezentanţii clubului din
Alba Iulia nu au ajuns la un acord cu
impresarul jucătorului, fratele său Daniel
Prodan. Fostul atacant al echipei Poli
Timişoara a plecat la o echipă din liga a
doua a Greciei.
Q Internaţionalul portughez Ricardo
Carvalho a declarat că intenţionează
să părăsească echipa FC Porto.
“Obiectivul meu este să plec. Nu ştiu
dacă acest lucru se va întâmpla sezonul
acesta sau sezonul următor. Este
important pentru cariera mea să
experimentez lucruri noi”, a declarat
fundaşul portughez. Real Madrid este
unul dintre cluburile interesate de
Carvalho, însă FC Porto a refuzat
oferta, din cauza sumei oferite de
spanioli, care a fost considerată
insuficientă.
COMPETIÞII Q ªTIRI Q REZULTATE
Turneu internaþional de polo
ATLETISM. Sportiva Ionela
Târlea-Manolache a ocupat, sâmbătă,
primul loc în proba de 400 metri (cu
timpul de 50.80) din cadrul reuniunii de
atletism de la Madrid, contând pentru
Super Grand Prix IAAF. În proba
feminină de săritură în lungime, Adina
Anton s-a clasat pe locul 4 (cu 6,56
metri), în timp ce la aruncarea suliţei,
Felicia Ţilea-Moldovan a ocupat poziţia
a 7-a (cu 57,89 metri). Bogdan Ţăruş
s-a clasat pe locul 4 (cu 7,99 m) în
proba de săritură în lungime, iar la
aruncarea greutăţii, Gheorghe Guşet
a ocupat poziţia a 6-a (cu 19,97 m).
DIVERSE. Fundaşul echipei
Universitatea Craiova, Marius
Iordache, a accidentat mortal un bărbat
în vârstă de aproximativ 30 de ani, ieri
dimineaţă, în comuna Teasc din judeţul
Dolj. Fotbalistul, aflat la volanul unui
automobil marca Toyota, a lovit
bărbatul, care circula cu bicicleta,
după ce acesta a făcut un viraj la
stânga fără să se asigure.
POLO. Cinci echipe naţionale vor
participa la turneul internaţional de polo
al României, care se va desfăşura în
perioada 22-25 iulie, la bazinul
descoperit din incinta Parcului Sportiv
Dinamo. La competiţie vor participa,
alături de România, campioana Africii Egipt, campioana Asiei - Kazahstan,
campioana Oceaniei - Australia,
precum şi reprezentativa Franţei.
ATLETISM. Atleta Simona Barcău
a câştigat medalia de argint în proba
de 800 metri din cadrul Campionatelor
Mondiale de juniori de la Grossetto
(Italia). Barcău a fost cronometrată cu
timpul de 2:02.23, fiind devansată de
Natalia Koreivo, din Belarus (2:01.47).
BASCHET. Doi jucători de baschet
din
campionatul
universitar
nord-american (NCAA), Courtland
Freeman şi Omari Fulkner, vor vizita
România în perioada 19-25 iulie în
cadrul programului-pilot “Reprezentanţi
Culturali”, organizat de Departamentul
de Stat al SUA. Freeman şi Fulkner vor
juca baschet cu copii din România şi
se vor întâlni cu studenţi şi voluntari
români şi americani.
BOX. Antrenorul lotului de box al
României, Francisc Vaştag, a declarat
că speră ca elevii săi să cucerească
trei medalii la Jocurile Olimpice de la
Atena. “Vrem să obţinem trei medalii.
Mai mult nu se poate. Cei mai puternici
adversari sunt cubanezii şi ruşii. Să
dea Dumnezeu să nu picăm pe aceeaşi
parte a tabloului cu cubanezii şi să ne
întâlnim cu ei abia în finală”, a spus
Vaştag.
CICLISM. Rutierul american Lance
Armstrong a câştigat, sâmbătă, etapa
a 13-a a Turului ciclist al Franţei,
desfăşurată pe traseul Lannemezan Plateau de Beille (205,5 km). Armstrong,
care a obţinut cea de-a 19-a victorie
de etapă în Turul Franţei, a parcurs
traseul în 6h 04:38, fiind urmat de
italianul Ivan Basso (în acelaşi timp) şi
de austriacul Georg Totschning (la
1:05). Etapa a 14-a, disputaă ieri, pe
traseul Carcasonne - Nîmes (192,5
km), a revenit spaniolului Aitor
Gonzalez, care a parcurs distanţa în
4h 18:32. Pe locurile următoare au
sosit, la 0:25, francezii Nicolas Jalabert
şi Christophe Mengin. Pe primul loc al
clasamentului general se află, în
continuare, francezul Thomas
Voeckler (62h 33:11), secondat de
Armstrong (la 0:22) şi de Basso (la
1:39). Astăzi este zi de pauză.
AUTOMOBILISM. Tenismanul
David Nalbandian a fost copilotul
spaniolului Carlos Sainz (Citroen
Xsara), în timpul ultimei şedinţe de
încercări din Raliul Argentinei, a opta
etapă a Campionatului Mondial. De
asemenea, Nalbandian l-a întâlnit pe
Carlos Sainz, într-un meci demonstrativ
de tenis.
BASCHET. Jucătorul american
Shaquille O’Neal a fost transferat
oficial la echipa Miami Heat, după ce,
în ultimele opt sezoane ale
Campionatului Nord-American de
Baschet (NBA), a evoluat pentru
formaţia Los Angeles Lakers. O’Neal
(32 de ani), care mai avea un an de
contract cu echipa din Los Angeles, a
fost dat la schimb cu jucătorii Caron
Butler, Lamar Odom, Brian Grant şi o
viitoare primă alegere din “draft” selecţia anuală de noi candidaţi la
ocuparea unui loc în NBA. În acelaşi
timp, jucătorul echipei Cleveland
Cavaliers, Carlos Boozer (23 de ani),
a semnat un contract pe o perioadă de
şase ani cu formaţia Utah Jazz, pentru
suma de 55 milioane de euro.
HALTERE. Halterofilul polonez
Szymon Kolecki, medaliat cu argint la
Jocurile Olimpice de la Sydney, şi
deţinător al recordului mondial al
categoriei 94 kg, a fost depistat pozitiv
la un control antidoping, efectuat în
timpul campionatelor naţionale.
Conform rezultatelor controlului,
Kolecki a folosit nandrolon.
Meteo
Calendar ortodox
Vremea se va menţine frumoasă şi caldă, pe fondul unui cer în general senin.
Temperaturile maxime vor oscila, astăzi, între 28 şi 30°C, iar minimele vor fi cuprinse, în
timpul nopţii, între 17 şi 19°C. Vântul va prezenta doar intensificări temporare, din sector
sudic şi sud-estic, cu viteze de 10-15 km/h. (informaţii preluate din surse on-line)
QFILME LA TV Q FILME LA TV
Glume, glume
- De ce pui pe noptieră seara un
pahar cu apă, iar alături altul, gol?
- Păi, s-ar putea să-mi fie sete ori să
nu-mi fie.
Q
- A cui e vaca aceea care paşte în
porumbul meu, bade?
- Nu-i a mea.
- Dar viţelul al cui e?
- Al vacii.
Q
- Domnule poliţist, vă rog să-mi faceţi
un proces-verbal de amendă că am
mers cu Trabantul meu cu peste o sută
de km pe oră.
- Dar pentru ce îţi trebuie?
- Vreau să-l vând.
Dr. Jekyll ºi Dna Hyde
(comedie, SUA, 1995)
Naţional TV, ora 22,05
Cu: Sean Young, Timothy Daly,
Lysette Anthony. Titlu original: Dr.
Jekyll and Ms. Hyde
Richard Jacks este un cercetător
care încearcă să urce pe scara
ierarhică a unei importante companii
producătoare de parfumuri. El
moşteneşte jurnalele străbunicului său,
doctorul Henry Jekyll. Fascinat de ideea
lui Jekyll despre dualitatea omului, Jacks
începe să facă experimente prin care
încearcă să obţină acea substanţă care
ar putea izola răul de bine în natura
umană. Formula încercată de Richard
însă are un rezultat cu totul diferit de
cel preconizat de Jekyll, astfel încât, în
RAC
Vă este greu să
renunţaţi la o stare atât de
plăcută cum este cea dată de
weekend pentru a vă întoarce la
rutină. Vă plictisiţi.
(dramă, SUA, 1996)
Prima TV, ora 20,30
Cu: Tony Shalhoub, Stanley Tucci,
Isabella Rossellini. Titlu original:
Big Night
LEU
Observaţi că oamenii se
ocupă cu planificarea vieţii
dvs. Dacă la început aceasta v-a
amuzat, acum nu mai zâmbiţi.
FECIOARÃ
Ţineţi permanent sub
supraveghere o persoană
minoră şi vă întrebaţi ce este
în capul celor care au curaj să aibă
copii.
Simţiţi că nimeni nu vă
înţelege. Vă însinguraţi şi vă
plângeţi de milă până când cineva
încearcă marea cu degetul şi vrea
să vorbească cu dvs.
SCORPION
Reuşiţi să vă refaceţi
imaginea după ce aceasta a
suferit din cauza unei şifonări
neprovocate de dvs. Oricum, acum
totul este intact.
SÃGETÃTOR
Sunteţi aşteptat(ă) să vă
spuneţi părerea, dar nu
ţineţi cont de oră şi întârziaţi. Totuşi
dvs. vi se iartă cam orice şi nu
degeaba...
CAPRICORN
Faceţi o plimbare scurtă
care vă ajută să vă limpeziţi
gândurile.Dinstanţa de casă vă arată
ce vă doriţi dvs. de fapt.
VÃRSÃTOR
Împărţiţi grijile gospodăriei
cu o persoană mai în vârstă,
foarte dornică să vă ajute. Trebuie
să arătaţi şi dvs. puţină recunoştinţă.
PEªTI
Vă vin veşti destul de
departe, dar că păcat!,
pentru că pe dvs. nu vă mai
interesează deloc. Preferaţi să
vedeţi ce aveţi.
BERBEC
Cineva simte impulsul de
a veni şi a vă da un cadou.
Poate că la început nu găsiţi o
explicaţie pentru gest, dar mai
târziu...
TAUR
Vă place să creaţi o
impresie de persoană
pentru care problemele de
bun-gust sunt ca a doua natură.
Reuşiţi în toate ocaziile.
GEMENI
Se pare că vă veţi
schimba locul de muncă sau
cel puţin condiţiile de
salarizare. O transformare în bine
se petrece sigur.
CASANDRA
American Ninja: Anihilarea
(acţiune, SUA, 1991)
Antena 1, ora 20,00
Cu: Michael Dudikoff, David Bradley.
Titlu original: American Ninja 4: The
Annihilation
Agentul CIA Sean Davidson şi partenerul
lui, Carl, sunt trimişi în ascunzătoarea lui
Mulgrew, un fost soldat britanic renumit pentru
sadismul său, ca să salveze un grup de
comando al Delta Force care fusese capturat
şi torturat. În momentul în care Sean, Carl şi
frumoasa doctoriţă Sarah dau de necaz,
veteranul Joe Armstrong este chemat să dea
o mână de ajutor. Diabolicul Mulgrew plănuia
să detoneze o bombă nucleară în centrul New
York-ului.
BURSA locurilor de muncã
AGENÞIA JUDEÞEANÃ PENTRU OCUPAREA FORÞEI
DE MUNCÃ GALAÞI
Str. Domnească nr. 191, Galaţi; Tel.: 0236/412262; fax: 0236/415151;
e-mail: ajofmgl@ galati.astral.ro.
Persoanele interesate de ocuparea locurilor de muncă vacante şi de înregistrarea
ofertei de locuri de muncă vacante sunt aşteptate la noul sediu al AJOFM Galaţi, de
pe strada Domnească nr. 191 (Apollo), de luni până joi, între orele 7,30-14,00.
AJOFM Galaţi primeşte înscrieri la următoarele cursuri gratuite cu
asigurare de loc de muncă pentru şomeri: ospătar, montator pereţi şi
plafoane din gips carton, bucătar, lucrător comercial,
recepţioner-distribuitor, agent de pază.
Persoanele interesate se vor adresa la intrarea C.
Lista locurilor de muncă vacante anunţate la AJOFM Galaţi, valabilă
astăzi, 19.07.2004:
administrator credite; agent de pază, control, acces, ordine şi intervenţie; agent
reclamă publicitară; asamblator montator profile aluminiu şi geam termopan; asistent
medical generalist; designer industrial; lăcătuş construcţii metalice şi navale;
lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale; lucrător comercial (posesor
permis B); manipulant mărfuri; muncitori necalificat pentru calificarea la locul de
muncă; operator chimist la producerea compuşilor organici de sulf, îngrăşăminte
fosfatice; referent de specialitate horticol; sculer matriţer; şofer de autoturisme şi
camionete; sudor electric; ţesător manual de covoare; tâmplar universal.
CINEMA
Galaţi
Cinema “Central”: Surpriza: Vine Polly! - orele: 9,30; 11,30; 13,30; 15,30;
17,30; 19,30. Cinema “Republica”: Identităţi furate- orele 15,30; 17,30; 19,30.
Tecuci
“Arta”: Master & Commander - orele: 15,30; 17,30. Sâmbătă şi duminică,
matineu: ora 10,00.
MEGA TV
19 IULIE
L
L
L
TV GALAÞI -
Făcute de
pomană
Soldaţi de
altădată
7,00 Ora 7 dimineaţa; 9,00 În
căutarea lui Hristos; 9,30 Retrospectiva
Prim-plan; 10,00 Oraşul meu; 10,30
Zona de est; 11,00 URSS la revedere documentar; 12,00 Fete de fete; 15,00
Prim-plan; 15,05 Vacanţă la Ibiza; 16,00
Prim-plan; 16,05 Spectacol - Dan
Spătaru; 16,35 Peştera interzisă; 17,00
Prim-plan; 17,05 Fabrica razei de soare;
17,30 Prim-plan; 17,35 Atelier; 18,00
Prim-plan; 18,05 În căutarea lui Hristos;
18,30 Prim-plan; 19,00 Ediţie specială;
19,30 Oraşul meu; 20,00 Weekend
plăcut; 21,00 Film: Călătoria; 22,00
Prim-plan; 22,30 Ediţie specială; 23,00
Biserica... lăcaş de spiritualitate; 23,15
Prim-plan; 00,00 Ora 7 dimineaţa (r).
Rotundul
geometric
Legea
răzbunării
Plătite după
avans
Plase de
peşte
17,00 - Ştirile zilei; 17,05 - Est
meridian magazin - magazin de
informaţii şi divertisment - evenimentele
verii, concursuri cu premii, dedicaţii
muzicale în direct, ştiri sportive; rubrici
- Arena, Vacanţă cu elevii şi studenţii;
moderator Maria Florea; 18,40 Expres
- ştiri din actualitatea regională.
COTELE
apelor Dunãrii din 18 iulie
Cernavodă
Hârşova
Brăila
GALAŢI
Isaccea
Tulcea
Scoase
din casă!
Personalul
de trei!
Într-un
sens!
Timpul
înserării!
Schimbate
la pauză
Gaşcă,
clică
Teste!
Lipsit de
putere
Fericirea
de apoi
Terci prin
Moldova
Prinse de
urechi
Cunună la
mănăstire!
Antenă!
Aflate în
post!
Cântec de
leagăn
Tunică!
Gaz de
sondă
Urmele
războiului
Prinse în
horă!
Singură!
134
216
264
260
206
168
cm
cm
cm
cm
cm
cm
Rămaşi
la
datorie
Alege cu
ochii
Mulţime
de lucruri
Sinus
Fermi pe
poziţie
Prima TV
7,00 Ora 7 dimineaţa; 18,30
Prim-plan; 23,15 Prim-plan.
19 IULIE
E... de la
răsărit
Intrat în
sânge
TV GALAÞI 19 IULIE
12,35
13,00
13,50
14,00
14,30
15,00
15,30
16,00
16,55
17,55
18,00
18,05
19,00
20,00
21,50
22,00
22,30
23,30
23,30
23,35
1,05
2,00
2,10
3,10
4,45
-
10 cm
10 cm
4 cm
4 cm
4 cm
3 cm
19 IULIE
19 IULIE
7,00 Ştirile PRO TV
cu Mihai Dedu şi Olivia Steer
Ce se întâmplă, doctore?
cu Oana Cuzino
9,00 Omul care aduce cartea
cu Dan C. Mihăilescu
9,10 Tânăr şi neliniştit (s/r)
11,00 Lecţia de supravieţuire (r)
(aventuri, SUA, 1987)
cu Kevin Bacon, Sean Astin J.
Ward
13,00 Ştirile PRO TV
13,15 Miss Romania World 2004 (r)
14,00 Liga juniorilor (r)
(comedie, coprod., 2002)
cu Jeffrey Ballard, J. Brazeau
16,00 Tânăr şi neliniştit (s) cu
Jushua Morrow, Lauralee Bell
17,00 Ştirile PRO TV
cu Monica Dascălu
17,45 Miss Romania World 2004
18,00 Tânăr şi neliniştit (s)
19,00 Ştirile PRO TV
cu Andreea Esca
20,15 Pe urmele mafiei
(acţiune, SUA, 1989)
22,15 Vacanţa Mare (r)
cu Mugur Mihăescu
23,00 Ştirile PRO TV
23,50 Miss Romania World 2004 (r)
0,00 Ratatul
(comedie, SUA, 1992)
cu Christian Slater
2,00 Ştirile PRO TV
3,00 Pe urmele mafiei
(acţiune, SUA, 1989)
4,30 Teo şi Andi vedete de serviciu
(r)
6,15 Teo (r)
7,00 Teleshopping
7,30 Dragoste şi putere
8,00 Focus cu Adriana Mariş şi
Adrian Bucur
11,00 Roseanne (s)
11,42 ANDOgrafia zilei
11,45 Filmul şi televiziunea (r)
12,30 Focus
12,40 Monica (s)
14,00 Sunset
Beach (s/r)
15,30 Dragoste şi putere
16,00 Pitici şi tătici (s)
16,30 Roseanne (s/r)
17,00 Al şaselea simţ (r)
18,00 Focus cu Cristina Ţopescu
19,00 Pitici şi tătici (s)
19,30 Monica
20,30 Noaptea cea mare (dramă,
SUA, 1996) cu Isabella
Rossellini, Stanley Tucci
22,30 Dincolo de limite
23,00 Focus Plus
23,30 Banc Show de vară
0,30 Focus (r)
1,25 Clip Art
1,30 Noaptea cea mare (r)
(dramă, SUA, 1996)
3,30 Chat TV
19 IULIE
7,00 Mercenarii
universului
(s/r)
7,45 Teleshopping
8,15 Răscruci
8,45 Cinci minute
de cultură
9,00 Eco magazin
9,45 Tonomatul DP 2
cu Cătălin Măruţă
12,15 Atenţie,
se cântă! (r)
cu Horia Moculescu
13,50 Cinci minute
de cultură
14,00 Desene
animate:
Felix motanul
14,30 Micii
savanţi (s)
15,00 Primul pas
16,00 Teleshopping
17,00 Descoperiri
în medicină
18,00 Rebelii (s)
18,50 Cinci minute
de cultură
19,00 Pasiuni (s)
19,50 Euro-dispecer
20,00 Jurnalul TVR
20,30 Eu, eu... şi ceilalţi
21,00 Marea Brava (s)
21,50 Miracole (s)
23,40 Arma
ucigaşă (s)
cu Rosanna Arquette,
James Gandolfini
0,35 Descoperiri
în medicină (r)
1,30 Ultima confruntare
(dramă, SUA, 1996)
cu Don Jim Kim
3,10 Euro-dispecer (r)
IAşI
Calităţi
deosebite
Arbuşti
spinoşi
canal propriu
19 IULIE
V.G.
Te duc în
nesimţire
Carie la
molari!
Lipsit de
coadă
Roşii... la
cules
Plecăciune
musulmană
Cutezător
Jocuri de
cuvinte
AR
Ştirile Mega TV de luni până vineri
orele: 8,30 - 19,00 şi 21,00 - 21,30.
MEANDRE - ORIZONTAL: COMARNIC; F; ORAŞ; UMILE; BINOCLU; UM; I; ACE;
NUME; LI; ISCA; II; INVATA; SN; TUR; IMITAT; AMAR; PUR; E; ACUM; TONT; ANI;
CRIPTE.
TRIUNGHIUL MAGIC - ORIZONTAL: STRALUCIRE; TRATAMENT; RAPITORI;
ATIPIRE; LATITI; UMORI; CERE; INI; RT; E.
RECONSTITUIRE - SOLUŢIA: DEM RĂDULESCU; STELA POPESCU; TOMA
CARAGIU; PUIU CĂLINESCU.
GH. GURÃU
Revizie tehnică
18,30 Obiectiv - jurnal informativ;
19,30 “Viitorul trecutului” cu Ioan
Manole; 20,00 Penalty; 21,30 Obiectiv
Express - jurnal informativ; 22,00
Închiderea programului.
10,30
11,00
Jurnalul TVR
Duelul campionilor
Cinci minute de cultură
Ora G... de vară (r)
Teleshopping
Năzdrăvăniile fraţilor Kratt
(s)
Lumi ascunse
Josh, apărătorul
universului
(aventuri, SUA, 1995) p. III
Zburătorii României
Counterstrike sau jocul
puterii (s)
Corect!
Jurnalul TVR
Teleshopping
Vector III. Magazin ştiinţific
Pro Patria
Kronika
TVR în direct
Avanpremieră
Vine Cerbul 2004!
Sânge de ţigan (s)
Jurnalul TVR
În mâinile duşmanilor
(dramă, SUA, 2004) cu
William H. Macy
Vine Cerbul 2004!
Lori, Dan şi tanti Milli (s)
Reflecţii rutiere
Jurnalul TVR
Duelul campionilor: Leonard
Doroftei - Arturo Gatti
Groaza (horror, SUA, 2002)
p. I cu Nancy Travis
Counterstrike sau jocul
puterii (s/r)
Cinci minute de cultură (r)
Jurnalul TVR (r)
“O” de la Othello (r)
Spectacolul lumii (r)
19 IULIE
7,00
8,00
8,30
9,00
10,00
12,00
13,00
13,15
15,30
16,00
17,00
17,45
18,55
19,00
20,00
22,00
23,00
23,30
0,00
0,30
1,00
2,00
3,00
Observator. Sport
Comedia animalelor
Benny Hill
Desene animate:
Samurai X
Păcatul (s)
Incredibil, dar adevărat!
Observator
Folclorul contraatacă (r)
Comedia animalelor
Destine
înlănţuite
(dramă, SUA, 1985) prima
parte
cu Joan Allen
Brigada mobilă
cu Andreea Berecleanu şi
Andrei Zaharescu
Vivere A trăi cu pasiune (s)
Meteo
Observator. Sport. Meteo
cu Alessandra Stoicescu şi
Lucian Mândruţă
American Ninja:
Anihilarea
(acţiune, SUA, 1991) cu
Michael Dudikoff
Ce-am avut
şi ce-am pierdut
Observator. Sport
cu Letiţia Zaharia
Stagiarii (s)
Dilemele vârstei
cu Jemima Rooper,
Orlando Wells
Steven Spielberg’s
Amazing Stories (s)
Observator (r)
Incredibil,
dar adevărat! (r)
Zile din viaţa noastră (s)
19 IULIE
19 IULIE
de pe Canalul 2
al Televiziunii Române
Perioada: 16 - 22.07.2004
Soluţiile jocurilor apărute în pagina 14 a suplimentului
de sâmbătă “Altă viaţă - magazin”
19 IULIE
7,00
7,40
7,50
8,00
9,30
10,00
HI
VA
BALANÞÃ
1834 - Se naşte HILAIRE-GERMAINE-EDGAR DEGAS (m. 1917), pictor, desenator, sculptor, impresionist francez.
1874 - Se naşte, la Galaţi,
CONSTANTIN LEVADITI (m.1953),
medic, virusolog, infecţionist.
1877 - Marele duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor ruseşti,
adresează domnitorului Carol I o
telegramă, în care se cere cu insistenţă
ca armata română să treacă Dunărea,
pentru a face faţă situaţiei create prin
înfrângerea suferită de trupele ruseşti
în cea de a doua bătălie de la Plevna.
1896 - Se naşte ARCHIBALD
JOSEPH CRONIN (m.1981), scriitor
britanic.
1898 - Se naşte HERBERT MARCUSE (m. 1979), filosof, sociolog
american.
1907 - Se naşte CONSTANTIN
DRÂMBĂ (m. 1997), astronom, matematician, membru al Academiei Române.
1909 - Încetează din viaţă GRIGORE
VENTURA (n. 1840, la Galaţi), critic
muzical, dramaturg, pianist, compozitor.
1914 - Germania declară război
Rusiei.
1922 - Are loc primul meci al echipei
de tenis a României în Cupa Davis
(India-România: 5-0).
1924 - Se naşte TRAIAN LIVIU
BIRĂESCU, critic literar, prozator.
1930 - Se naşte POMPILIU TEODOR
(m. 2001), istoric, membru corespondent
al Academiei Române.
1931 - Încetează din viaţă NICOLAE
PAULESCU (n. 1869), medic, unul dintre
precursorii descoperirii insulinei, membru, post-mortem, al Academiei Române.
1937 - Încetează din viaţă
GUGLIELMO MARCONI (n. 1874),
fizician italian, unul dintre pionierii
radiotehnicii, laureat cu Premiul Nobel.
1943 - Se naşte MARIA LUIZA
CRISTESCU, prozatoare, laureată cu
Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1973; 1976), cu Premiul “Mihai
Eminescu” (1999).
1946 - Se naşte ILIE NĂSTASE, fost
mare tenisman, preşedinte al Federaţiei
Române de Tenis.
1960 - Încetează din viaţă GRIGORE
FLORESCU (n. 1892), arheolog şi
epigrafist al romanităţii în Dacia.
1966 - Încetează din viaţă LIVIU
MOLDOVAN (n. 1882), medic, membru
al Academiei Române.
1971 - Încetează din viaţă HERMAN
MAX MAXY (n.1895), pictor, maestru
emerit al artei.
1976 - Încetează din viaţă HENRI
CATARGI (n.1894), pictor, maestru
emerit al artei, artist al poporului, laureat
cu Premiul de Stat (1952), cu Premiul
UAP (1964).
1993 Q Încetează din viaţă DIONISIE
PIPPIDI (n. 1905), arheolog, epigrafist,
istoric, membru al Academiei Române.
Q Încetează din viaţă JEAN
NEGULESCO (n. 1900), regizor
american de origine română, membru de
onore al Academiei Române.
19 IULIE
8,00 Nelegiuiţii
Vestului Sălbatic
(western, 6SUA,
MAI2001)
9,35 Staruri la Hollywood:
Tom Cruise
10,00 Debutantul
(dramă, SUA, 2002)
12,05 Proiecţionistul lui Stalin
(dramă, SUA, 1991)
14,20 Vedete la Hollywood:
Renée Zellweger
14,50 Sunt spion
(acţiune, SUA, 2002)
cu Eddie Murphy
16,25 Pârtia de snowboard
(comedie, SUA, 2001)
17,55 Nelegiuiţii
Vestului Sălbatic (r)
(western, SUA, 2001)
cu C. Farrell
(aventuri, SUA, 2002)
19,30 Pe platourile de filmare
20,00 Călătoria fantastică
(comedie fantastică, SUA,
1987)
cu Meg Ryan,
Dennis Quaid
22,00 Pietrele
(dramă, Spania, ’02)
cu Angela Molina
0,15 Legătura de sânge
(thriller, SUA, 2002)
cu Clint Eastwood,
J. Daniels
redactie@viata-libera.galati.ro
19 IULIE
Noaptea cea mare
Secondo şi tânărul şi mai rafinatul
său frate Primo vor să reuşească în
America în afacerile cu restaurante.
Fraţii părăsesc Italia anilor ’50 pentru
a deveni patronii unui mic restaurant
italian în “Lumea Nouă”. Problema este
că Primo nu vrea să servească spaghete şi chiftele.
Capodoperele sale gastronomice includ tot felul de
mâncăruri sofisticate care
însă trebuie să fie “înţelese”
pentru a fi savurate de către
devoratorii americani de
fast-food şi pizza. Secondo,
managerul, e din ce în ce mai
panicat de diminuarea contului bancar şi exasperat de
încăpăţânarea fratelui de a
găti numai mâncăruri
sofisticate.
S-a întâmplat
pe 19 iulie
Program tv
Aşteptăm de la cititori informaţii, reclamaţii,
observaţii etc. pe adresa:
HOROSCOP
V. GHICA
loc să-l transforme într-o fiară, îl
transformă într-o frumoasă şi sexy
femeie pe nume Helen Hyde, ce-i drept,
puţin cam nimfomană.
14
„VL
“
Cuv. Macrina; Cuv. Dia; Cuv. Serafim din Sarov.
Dezlegarea integramei IMBOLDURI apărută în “Altă viaţă - magazin” de sâmbătă.
ORIZONTAL: C; C; P; S; CUM; F; VALIDITATE; UTIL; RATACIRE; STELE; LITERATI; ATAS; N; TETE; ATASA; APE;
ZARE; IN; MATALE; BA; ANIMAL; RATA; SILITE; INTRA; IS; LETALE; TACTICA.
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
19 IULIE
7,15
8,00
9,00
9,30
11,15
12,30
13,00
14,00
14,15
15,15
16,30
17,30
17,55
18,10
20,00
21,00
23,00
0,00
1,15
2,15
2,45
4,15
6,00
Suflete pereche (s/r)
Jurământul (s/r)
Club 700 (r)
De 3 X femeie (r)
Al şaptelea cer (s/r)
Căsătorie de probă (s/r)
Ola, tati! (s/r)
Învaţă engleza cu Victor
Perla, cărările iubirii (s)
Clona (r)
Suflete pereche (s) cu
Kate del Castillo, J. Soler
Poveştiri adevărate (r)
cu Lucian Viziru
Reţeta de Acasă
Să iubeşti din nou (s)
cu Iran Castillo, V. Lanus
Prizoniera (s)
cu Gabriela Spanic
Femei îndrăgostite (s)
cu Christiane Torloni
Jurământul (s)
Căpşune cu zahăr (s)
cu Benedita Pereira
Clona (s/r)
Poveştiri adevărate (r)
De 3 X femeie (r)
Un bărbat adevărat (r)
Căsătorie de probă (s/r)
19 IULIE
11,00 Making
of TVR (r)
11,40 Amintiri
despre vedete
12,05 Concert de prânz
13,00 Identităţi
13,30 Patrimoniu (r)
14,00 Curs
de engleză
15,00 Lumea secretă
a lui Alex
Mack (s)
15,30 Desene
animate
16,00 Amintiri
despre vedete (r)
16,25 Curs
de engleză (r)
17,00 Rocancourt
18,00 Linia
maritimă Onedin (s)
18,55 Democraţia
19,25 Patrimoniu
20,00 Poliţist
la “Omucideri” (s)
20,55 Codul
manierelor elegante
21,15 Cultura IT
21,45 Jurnal cultural
22,10 Miraj
(dramă, SUA, 1965)
0,15 J.S. Bach
6,00 Jurnal TV
7,45 Revista presei
10,15 Pentru
dumneavoastră,
doamnă (r)
11,00 Jurnal TV
11,15 Ce ni
se întâmplă? (r)
12,45 Revista presei
13,15 În spatele
imaginii (r)
14,00 Jurnal TV
14,45 Naşterea
unei naţiuni
15,15 Realitatea medicală
cu Carmen Toma
16,50 Naşterea
unei naţiuni
17,15 Audienţa în direct
cu S. Bălănescu
18,00 Jurnal TV
18,50 Naşterea
unei naţiuni
19,50 Proiect: România
20,15 100%
cu Robert
Turcescu
21,50 Proiect:
România
cu Vlad Nistor
22,15 Ştirea de la ora 22
cu Răzvan Dumitrescu
23,00 Jurnal TV
23,50 Proiect: România
TELEFOANE UTILE
Salvare
- 961; 411000; 426200
Ambulanţă non stop (VITAL MED)
- 462222
Pompieri
- 981; - 460441
Centrala Inspectoratului
Judeţean de Poliţie
- 407000
Poliţia Municipală
- 412222
Poliţia Transporturi
- 418460
Secţia 1 de Poliţie
- 419966
Secţia 2 de Poliţie
- 460854
Secţia 3 de Poliţie
- 413400
Secţia 4 de Poliţie
- 468490
Secţia 5 de Poliţie
- 416945
Inspectoratul Judeţean
al Poliţiei de Frontieră
- 959
Centrul de prevenire
şi consiliere antidrog
- 934;
- 461800
Jandarmi
- 956
Corpul Gardienilor Publici
- 470617
Prefectură
- 312100
Primărie
- 307799
Protecţia civilă - 982; 411456; fax - 413219
Autoritatea Teritorială de Ordine
Publică Galaţi
- tel. verde: 0800828674
- 477900; fax: 325530
Diverse:
Deranjamente - intervenţii:
APATERM - centrală
- 473380
- dispecerat
- 463294
S.C. ECOSAL PREST S.A.
Informaţii CFR
Autogara
Agenţia CFR
Serviciul INFO LINE
Farmacii non-stop:
Hygeia (vizavi de Spitalul Judeţean) - 473013
Bayer Pharm (Siderurgiştilor)
- 464542
Myosotis, Micro 38, bl.J2, parter - 461718, 479422
ISIS1 SRL, bl. Olt 3 (Liceul de Marină) - 460428
- 312282
- 460643
- 412683
- 472420
- 469000; 469005
DISTRIGAZ SUD
(Sucursala Galaţi) - centrală
- dispecerat
- 460206
- 460419
ELECTRICA (Galaţi)
- 929;- 460500
(număr unic cu apel gratuit pentru toţi clienţii
indiferent de zona de reşedinţă)
- 460496/460474 (Galaţi)
- 460488 (zona rurală)
- 820159/820160 (Tecuci)
Spitale
De Urgenţă
- 315555
Municipal nr.1
- 479401
Boli Infecţioase
- 423374
De Copii
- 469100
Militar
- 423938
TBC
- 460712
CFR
- 476716;
Interne
- 475768
Maternitatea
- 413131
Centrul de diagnostic şi tratament
(fosta Policlinică Municipală)
- 417941
Centrul de permanenţă adulţi (non stop
în Centrul de diagnostic şi tratament) - 417942
Apreciere
Accident
Administraţia prezidenţială ucraineană nu consideră că există
motive pentru agravarea relaţiilor sale cu Uniunea Europeană,
din cauza construirii canalului Dunăre-Marea Neagră.
Un cuplu de români stabiliţi în Statele Unite şi trei dintre copiii lor au murit, iar alţi
trei sunt în spital, în urma unui accident rutier produs în California, la sfârşitul
săptămânii.
Românii
din Spania
Þiganii români au manifestat
pentru drepturile lor
Incident
Patru albanezi au fost răniţi în
sudul Serbiei de către doi bărbaţi
înarmaţi, care au deschis focul
asupra maşinii în care se aflau, a
anunţat ieri presa sârbă.
Sâmbătă seara, doi bărbaţi
mascaţi au oprit o maşină în care
se afla o familie de albanezi, care
se întorceau dintr-o călătorie din
Elveţia, a declarat un responsabil
municipal din oraşul Bujanovac,
Mica Markovic. Acest “atac
terorist” a avut loc în oraşul
Konculj, situat în apropiere de
provincia Kosovo, care este
administrată de ONU. Mascaţii au
tras aproximativ 20 de focuri
asupra maşinii. Pasagerii au fost
răniţi şi au fost spitalizaţi.
Regiunea de sud a Serbiei, a
cărei populaţie este în majoritate
albaneză, este teatrul unor
frecvente înfruntări între forţele
sârbeşti şi extremiştii albanezi.
Extrãdare
Autorităţile de la Riyad, implicate într-un război împotriva
teroriştilor de pe teritoriul regatului, au anunţat că au obţinut
extrădarea a 27 de saudiţi căutaţi
pentru “cazuri privind securitatea” şi care se aflau în
străinătate, transmite AFP.
“Douăzeci şi şapte de saudiţi
căutaţi pentru cazuri în legătură
cu securitatea au fost predaţi
autorităţilor de securitate competente de către ţările prietene”, a
declarat, duminică, purtătorul de
cuvânt oficial, citat de agenţia
saudită Spa.
Responsabilul a adăugat că,
“în interesul anchetei”, se abţine
să dea detalii despre persoanele
extrădate.
Retragere
Liderul palestinian Yasser Arafat a
anunţat, sâmbătă, o reformă a serviciilor
de securitate, după ameninţarea cu
demisia formulată de premierul Ahmad
Qorei, ca urmare a unei serii de răpiri
comise în Fâşia Gaza, transmite AFP.
“Qorei şi-a dat demisia, dar Arafat i-a
cerut să renunţe la acest lucru,
promiţându-i reformarea serviciilor de
securitate”, a declarat un colaborator
al premierului.
Principalul consilier al lui Arafat, Nabil
Abu Rudeina, a anunţat, la rândul său,
că preşedintele Autorităţii Palestiniene
“a adoptat o decizie care va fi aplicată
imediat, privind reducerea numărului
serviciilor de securitate de la opt la trei:
poliţia, serviciul general de securitate
şi serviciul de informaţii”. De asemenea,
el a declarat că generalul Musa Arafat
a fost numit în fruntea serviciului
general de securitate.
Şeful poliţiei, generalul Ghazi Jabali,
ţinut ostatic vineri, timp de patru ore, de
o grupare palestiniană care l-a acuzat
de “corupţie”, a fost înlocuit în funcţie
de generalul Saeb al-Ajez. Şeful
serviciului de informaţii rămâne
generalul Amin al-Hindi, a cărui demisie,
prezentată vineri, a fost respinsă de
Arafat.
Aceste măsuri au fost anunţate
înaintea unei reuniuni de urgenţă a
Cabinetului palestinian, confruntat cu o
criză de autoritate fără precedent,
provocată de o serie de răpiri în Fâşia
Gaza, pe fondul acuzaţiilor de corupţie.
Brigăzile Martirilor al-Aqsa, o grupare
armată în legătură cu mişcarea Fatah a
lui Yasser Arafat, a cerut Autorităţii
Palestiniene demiterea “simbolurilor
corupţiei”. Răpirile nu au durat decât
câteva ore, iar victimele au fost patru
francezi şi doi ofiţeri superiori
palestinieni.
ªeful poliþiei navale
palestiniene ºi-a
prezentat demisia
Şeful poliţiei navale palestiniene,
generalul Jomaa Ghali, şi-a prezentat
demisia, ieri, în semn de protest faţă
de “situaţia haotică ce domneşte în
Fâşia Gaza”, au anunţat surse oficiale
palestiniene, citate de AFP. “Situaţia
actuală ne conduce direct către o
revoltă şi, în condiţiile acestea, nu pot
continua să rămân în funcţie”, a afirmat
generalul Ghali, în scrisoarea sa de
demisie adresată preşedintelui
Autorităţii Palestiniene.
În conformitate cu reforma
anunţată, sâmbătă, de Arafat,
serviciul condus de generalul Jomaa
Ghali trebuie să treacă în subordinea
serviciului general de securitate, în
fruntea căruia a fost numit un nepot al
liderului palestinian, generalul Musa
Arafat, fapt care a declanşat proteste
vehemente.
Brigăzile Martirilor al-Aqsa, grupare
armată în legătură cu mişcarea Fatah
a lui Yasser Arafat, dar şi mai mulţi
responsabili ai serviciilor de securitate
au denunţat numirea lui Musa Arafat,
acuzându-l că ar fi un “simbol al
corupţiei” din cadrul Autorităţii
Palestiniene. În Fâşia Gaza, circa 3.000
de palestinieni au manifestat, sâmbătă
seară, împotriva desemnării acestuia.
Totuşi, ieri, generalul Musa Arafat a
anunţat că nu are nici o intenţie să
demisioneze. “Nu-mi voi da demisia.
Singurul care mă poate demite este cel
care m-a numit”, a declarat el.
Pe de altă parte, ieri, ministrul
palestinian pentru negocieri, Saeb
Erakat, a afirmat că poporul
palestinian este martorul dezintegrării
ordinii şi legii, fenomen susceptibil de
a determina o destrămare a structurii
sociale. El a declarat că noii
responsabili palestinieni pentru
securitate trebuie să primească o
şansă de a-şi dovedi eficienţa. “De mult
timp am avertizat în legătură cu anarhia
şi bandele înarmate (...). Structura
socială a poporului este pe cale să fie
distrusă”, a precizat el, pentru postul
de radio militar israelian, referindu-se
la valul de răpiri fără precedent din
Fâşia Gaza. “Cred că şefii celor trei
servicii de securitate trebuie să aibă o
şansă” de a-şi demonstra capacităţile,
a adăugat Erakat, care a afirmat că
palestinienii au datoria de a restabili
ordinea şi legea.
Adjunctul ministrului palestinian al
Afacerilor Civile, Sofian Abu Zaida,
membru al mişcării Fatah a lui Yasser
Arafat, a declarat, într-un interviu
acordat postului militar de radio
israelian, că, în opinia palestinienilor,
preşedintele Autorităţii Palestiniene nu
mai este un simbol sfânt. “Ceea ce s-a
schimbat de ieri până azi este că,
pentru palestinieni, nu mai există
simboluri sfinte. Oamenii sunt sătui de
situaţie (...). Respectul pentru Yasser
Arafat ca reprezentant al luptei
palestiniene există şi este încă
intangibil. Ceea ce s-a pierdut este
încrederea în modul său de gestionare
a Autorităţii Palestiniene”, a afirmat Abu
Zaida. “Sunt sigur de un lucru. Maniera
în care Arafat a administrat Autoritatea
Palestiniană nu va continua”, a subliniat
el. “Există un consens în cadrul
poporului palestinian, situaţia actuală
nu poate dura. Nu mai există Autoritatea
Palestiană. Sunt luni întregi de când
Arafat este rugat să facă reforme”, a
mai declarat Sofian Abu Zaida.
“Apelurile la demisia lui Abu Alaa fac şi
ele obiectul unui consens. Oamenii sunt
foarte mulţumiţi că acesta a
demisionat, ei ar fi fost furioşi dacă nu
ar fi făcut-o. Nu şi-a îndeplinit
obligaţiile”, a adăugat el.
AR
Ultimii militari ai contingentului
filipinez din Irak se vor retrage
din această ţară astăzi, a
anunţat, ieri, ministrul de Externe
de la Manila, Delia Albert,
relatează AFP.
Autorităţile de la Manila au
început, vineri, procesul de
retragere a celor 51 de militari şi
poliţişti, după ce răpitorii unui
cetăţean filipinez au ameninţat că
îl vor executa dacă trupele nu vor
fi retrase până la sfârşitul acestei
luni. Militarii care se mai află în
Irak se vor deplasa, astăzi, în
Kuwait, unde se vor îmbarca la
bordul unor aeronave care îi vor
transporta în Filipine, a precizat
Albert.
Arafat acceptã
reformarea serviciilor
de securitate
Paginã realizatã de
CRISTINA GOGA
din surse MEDIAFAX
ºi CLICK NEWS
IRAKUL LA ZI
Raiduri aeriene
americane la
Fallujah
Cel puţin 11 persoane au fost ucise
şi alte şapte rănite în mai multe raiduri
aeriene efectuate, ieri, asupra localităţii
Fallujah, au anunţat surse medicale din
oraşul sunnit situat la vest de Bagdad,
transmite AFP. “În total s-au înregistrat
11 morţi şi şapte răniţi”, a declarat
medicul Adnan Mohammadi, de la spitalul
din Fallujah, după ce un ofiţer de poliţie
afirmase că şase persoane au fost
ucise. Potrivit medicului, mai multe
victime au fost înmormântate, iar rudele
acestora au venit ulterior “să declare
decesul lor”.
Un locuitor din cartierul de sud al
oraşului Fallujah a precizat că “11
cadavre au fost înmormântate”.
Armata americană a anunţat atacuri
aeriene, ieri dimineaţă, la Fallujah, unde
există bănuieli că islamistul Abu Musab
al-Zarqawi ar avea ascunzători. “Au
avut loc raiduri aeriene în cursul nopţii,
la Fallujah”, a precizat un purtător de
cuvânt militar american.
serviciilor de securitate, transmite AFP.
“O persoană a fost ucisă şi alte 25 au
fost rănite, dintre care civili şi membri ai
Gărzii Naţionale”, a declarat Kassem
Obeid, un medic de la spitalul din
localitate. “O maşină Oldsmobile a
accelerat spre clădire, iar şoferul a
refuzat să oprească. Gardienii au
deschis focul în direcţia acestuia,
provocând explozia maşinii, la circa 25
de metri de intrare”, a precizat un
membru al Gărzii Naţionale, Adel Taha.
Explozia s-a produs în timp ce mai mulţi
tineri se îndreptau spre Cartierul
General, pentru a se alătura Gărzii
Naţionale, a precizat un alt membru al
acestui serviciu, Ahmed Hamza.
Deflagraţia a provocat un crater de doi
metri lărgime şi un metru adâncime.
Atac sinucigaº la
sud de Bagdad
Un atentat sinucigaş cu
maşină-capcană, comis, sâmbătă, la
Cartierul General al Gărzii Naţionale de
la Mahmudiyah, la sud de Bagdad, s-a
soldat cu un mort şi 25 de răniţi, au
anunţat surse medicale şi din cadrul
Ministrul Justiþiei a
supravieþuit unui
atentat
Ministrul irakian al Justiţiei, Malek
Dohan al-Hassan, a scăpat cu viaţă,
sâmbătă, dintr-un atentat cu explozivi
care a vizat convoiul în care se afla, la
Bagdad, şi care s-a soldat cu patru
morţi, au anunţat surse medicale, citate
de AFP. “Am primit patru morţi şi trei
răniţi, inclusiv o fetiţă în vârstă de patru
ani”, a declarat Hazem Abdelrahman
Hussein, responsabilul secţiei de
urgenţă a spitalului Iskan, din apropierea
locului atentatului. Potrivit martorilor
oculari, ar fi vorba despre un atentat
cu maşină-capcană, dar poliţiştii de la
faţa locului au afirmat că a fost detonată
o bombă de mare putere.
Incendii incontrolabile
în vestul Statelor Unite
Al-Qaida ameninþã Italia
cu “o baie de sânge”
Un site internet islamist a atribuit
reţelei al-Qaida un comunicat în care
Italia este ameninţată cu “o baie de
sânge similară celei de la 11
septembrie” 2001 din Statele Unite,
dacă italienii nu îl înlătură de la putere
pe premierul Silvio Berlusconi, relatează
AFP. “Ori vă debarasaţi de incompetentul Berlusconi, ori vom incendia
efectiv Italia (..) Vă aşteaptă o baie de
sânge similară celei de la 11
septembrie”, avertizează textul, semnat
“Brigăzile Abu Hafs al-Masri”, publicat
pe site-ul http://www.ansarnet.ws/vb
Incendiile care afectează, de mai
multe zile, împrejurimile localităţii Carson
City (Nevada) şi Los Angeles, par
incontrolabile şi sunt înteţite de căldură
şi de vânt, în ciuda eforturilor pompierilor, care au fost mobilizaţi în masă, au
anunţat surse oficiale, citate de AFP.
În apropiere de Carson City şi în
pădurea naţională de la Los Angeles,
pompierii încearcă să controleze
incendiile, în condiţiile în care vântul în
rafale a intensificat flăcările, care au
distrus deja peste 5.600 hectare de
vegetaţie uscată şi trei case. Evacuările
continuă în această regiune, cel puţin o
mie de persoane părăsind zona
începând de luni. Circa 227 de
persoane, dintre care 205 tineri deţinuţi,
au fost evacuate din două centre de
reeducare vineri dimineaţă.
“Vântul suflă în rafale şi este dificil
de prevăzut ce se va întâmpla”, a
declarat un căpitan al pompierilor,
Dennis Cross.
Carson City, oraş cu 50.000 de
locuitori, pare direct ameninţat de un
incendiu declanşat miercuri. O mie de
locuinţe sunt în pericol, iar sute de
persoane au fost evacuate, în timp ce
3.640 de hectare au fost distruse,
conform unui responsabil al serviciului
de protecţie a pădurilor, Paddy Hardy.
“Este un incendiu foarte dificil de
controlat, deoarece a fost foarte
neregulat şi temperaturile au fost
ridicate”, a precizat el, adăugând că
patru ani de secetă au făcut ca
vegetaţia să fie extrem de inflamabilă.
Arborii au explodat pur şi simplu,
aruncând flăcările la peste 30 de metri
înălţime. Aproximativ 1.100 de pompieri,
care beneficiază de sprijinul a 13
elicoptere şi şase avioane de largare,
au fost mobilizaţi pentru a proteja oraşul,
capitala statului Nevada, faţă de acest
incendiu care a distrus deja 14 locuinţe
şi un imobil comercial şi s-a apropiat de
reşedinţa guvernatorului.
Militarii ruşi au ucis 19 separatişti în
timpul unei operaţiuni majore în
sud-estul Ceceniei, potrivit agenţiei de
presă ruse Interfax, citată de
Yahoo!News.
Un purtător de cuvânt din cadrul
armatei ruse, Ilya Shabalkin, a precizat
pentru Interfax că ieri au fost ucişi 13
rebeli în timpul unui schimb de focuri cu
forţele de securitate, în sectorul
Nozhai-Yurt, situat la aproximativ 50 km
FLASH
rănirii unei angajate, în timpul unui
experiment, a anunţat purtătorul de
cuvânt al instituţiei. Q Avertisment Q
FBI a avertizat cu privire la posibilitatea
ca reţeaua al-Qaida să recruteze
cetăţeni care nu sunt arabi, pentru
comiterea unor atentate în Statele Unite.
Q Apreciere Q Seria fără precedent
de răpiri de la sfârşitul acestei săptămâni, din Fâşia Gaza reflectă anarhia
instaurată în teritoriile palestiniene, iar
presa israeliană de duminică apreciază
că acesta este preambulul prăbuşirii
Q Descoperire
Autorităţii Palestiniene.Q
Q Poliţia germană a descoperit că
cetăţeanul germano-marocan Said
Bahiji, suspectat de implicare în
atentatele de la 11 septembrie 2001,
este în Pakistan, de unde a contactat-o
pe soţia sa aflată la Hamburg, potrivit
ediţiei de luni a săptămânalului Focus.
Q Acuzaţii Q Poliţia indiană a acuzat
cinci persoane de neglijenţă, în legătură
cu moartea a 90 de copii într-un incendiu
produs la o şcoală primară din sudul
statului Tamil Nadu. Q Dezminţire Q
Vicepreşedintele american Dick Cheney
a negat, sâmbătă, zvonurile potrivit
cărora preşedintele George W. Bush
ar căuta un alt candidat în vederea
alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Q
Q
Recomandare
Comisia
independentă de anchetă asupra
circumstanţelor comiterii atentatelor de
la 11 septembrie 2001 va recomanda
crearea unui post de responsabil
însărcinat cu supravegherea activităţii
diferitelor agenţii de informaţii din Statele
Unite. Q Interogatorii Q Agenţii FBI
interoghează tot mai mulţi musulmani şi
arabi americani pentru a afla informaţii
care să le permită evitarea unui eventual
atentat, despre care se crede că ar fi
pregătit pentru acest an. Q Identificare Q Bulgaria ar putea afla,
săptămâna viitoare, dacă trupul
neînsufleţit decapitat găsit în Irak
aparţine ostaticului Gheorghi Lazov.
Q Şcoli închise Q Autorităţile
statului indian Tamil Nadu au ordonat
închiderea a peste 200 de şcoli din
regiune, din motive de securitate, după
incendiul produs, vineri, într-o instituţie
şcolară, soldat cu moartea a 90 de copii.
Q Arestări Q Poliţia a arestat în
sud-estul Olandei, la Nimegue, doi
bărbaţi suspectaţi că intenţionau să îi
atace pe militarii care urmează să
participe, peste câteva zile, la un
eveniment sportiv desfăşurat în acest
oraş. Q Afirmaţie Q Ministrul iranian
pentru Informaţii, Ali Yunessi, a afirmat
că serviciile sale au dizolvat “toate
facţiunile iraniene” ale reţelei al-Qaida,
a anunţat postul de televiziune de
Q Activitate suspendată Q
stat.Q
Întreaga activitate a laboratorului
american de armament nuclear de la
Los Alamos a fost suspendată din
cauza unor probleme de securitate şi a
şi a cărui autenticitate nu a putut fi
verificată.
Abu Hafs al-Masri, şeful
operaţiunilor militare al-Qaida, a fost ucis
în operaţiunile armatei americane din
Afganistan, în 2001. Grupul care îi
poartă numele a revendicat, într-un
comunicat trimis cotidianului arab
Al-Qods al-Arabi, publicat la Londra,
atentatele comise la 11 martie, la Madrid,
precum şi pe cele comise în noiembrie
2003 asupra a două sinagogi din
Istanbul şi în august, asupra Cartierului
General al ONU din Bagdad.
Operaþiune a
militarilor ruºi în
sud-estul Ceceniei
sud-est de capitala Groznâi. De
asemenea, el a precizat că alţi şase
separatişti au fost ucişi în aceeaşi
regiune, cu o zi în urmă, în timpul
raidurilor întreprinse de grupurile de
comando ruseşti asupra refugiaţilor
separatişti ceceni.Grupurile de
comando, formate din militari special
antrenaţi, au devenit cel mai eficient
instrument folosit de armata rusă în lupta
împotriva separatiştilor ceceni.
TRÃSNAIA
ZILEI
Descoperire
Scafandrii britanici au sărbătorit
descoperirea a aproximativ 20.000 de
sticle de şampanie vechi de o jumătate
de secol. După cum informează site-ul
matin.qc.ca, sticlele au fost găsite în
cala unui cargou francez care a naufragiat. Scafandrii au deschis câteva dintre
sticlele descoperite.Spre surprinderea
lor ei au constatat că şampania avea
un gust bun, însă un miros puternic de
peşte. Sticlele au fost decoperite de
către membrii Clubului de scufundări din
oraşul britanic Folkestone, care au
refuzat să precizeze locul exact unde
au fost găsite sticlele. Ei s-au rezumat
doar la a preciza că şampania a fost
găsită pe vaporul francez La Seine care
se îndrepta către Anglia şi s-a ciocnit
cu cu un cargou sovietic în 1955.
Cap limpede: Cristinel Luca
Corectură: Mihaela Maravela
Lili Arghir
Trei persoane şi-au pierdut
viaţa şi alte 20 au fost grav rănite
în urma unui grav accident rutier.
După cum informează site-ul
swissingo.org, un autobuz
înregistrat în Danemarca şi la
bordul căruia se aflau mai mulţi
turişti tineri a deviat, ieri, de pe o
autostradă din Germania şi s-a
prăbuşit 10 metri în gol, de pe o
faleză.
Poliţiştii şi forţele de salvare
s-au deplasat imediat la locul
accidentului. Peste 60 de
pasageri au fost răniţi, dintre care
20 foarte grav.
Secretar de redacţie: Gh. Arsenie
Accident
rutier
e 12 ani locuiesc în Spania. Nimic extraordinar. Şi totuşi, pentru
un român este foarte important ca, departe fiind, de 12 ani de
zile să nu piardă contactul cu ţara. De multe ori, în lupta cu viaţa,
m-am gândit la România. Şi acest gând m-a salvat.
Am încercat un sentiment de profundă fericire, miercuri, 14 iulie,
când la Ambasada României din Spania a fost prezentă o echipă de la
Televiziunea Română, condusă de doamna Mihaela Crăciun. Dumneaei
pregătea o emisiune despre românii aflaţi în Spania. În acest sens, a
luat interviuri câtorva persoane care “au reuşit să se realizeze”.
Mărturisesc că mi-e greu să fac distincţie între cei care “au reuşit” şi cei
care “nu au reuşit”. Ce înseamnă a reuşi? A reuşi să studiezi, să iei un
doctorat, să fii profesor la universitate, sau a reuşi să rezişti printre
străini, să ai un loc de muncă, să faci cinste numelui de român, pentru
mine reprezintă acelaşi lucru. Cred că suntem o naţiune luptătoare,
puţin obişnuită cu un destin pozitiv, cu daruri oferite de şansă. Noi ne
deschidem singuri porţile. Răzbatem. De aceea, nu pot spune că printre
cei care au plecat cu gânduri curate din ţară există rataţi. Ar fi nedrept
să situăm oamenii în două categorii: cei care “au reuşit” pentru faptul că
şi-au luat un doctorat şi cei care nu au reuşit pentru faptul că sunt
muncitori în construcţii, sau pentru faptul că, după un timp, au decis să
se întoarcă în ţară. Nimeni nu a naufragiat. Toată lumea care a plecat de
acasă şi care s-a întors acasă are acelaşi merit: cel de a fi încercat
zborul! Faptul că s-au întors e un merit enorm. Unde e mai bine decât
acasă? Revenind la interviurile realizate de doamna Mihaela Crăciun de
la Televiziunea Română, scriu că am avut onoarea de a vorbi despre
experienţa mea spaniolă, despre dorul de ţară, despre modestele mele
realizări. Alături de mine, s-au aflat Iuliana Botezan din Călăraşi, o tânără
profesoară, care şi-a susţinut de curând teza de doctorat la Madrid. De
asemenea, a fost prezent Alin Alexandru Mercaş, un tânăr inimos
realizator al revistei “Român în lume”, editată în limba română, în toate
ţările din Uniunea Europeană, unde există colonii importante de români,
o tânără poetă şi bineînţeles domnul Stelian Oancea, ambasador al
României în Spania, doamna Florina Nicolae, ataşat cultural al Ambasadei.
Printre rafturi cu cărţi, cu Eminescu aproape, cu România în suflet şi în
priviri, cu toţii am încercat să răspundem cât mai limpede întrebărilor
doamnei Mihaela Crăciun. Românii din Spania nu suntem doar noi, o
mână de oameni care încercăm să ne unim, care pledăm pentru valorile
spirituale româneşti, care luptăm pentru constituirea unui Institut Cultural
Românesc la Madrid. Românii din Spania sunt mulţi, sunt foarte mulţi,
răspândiţi prin toate comunităţile autonome ale ţării. Unii dintre ei lucrează
pe câmp, au privirile triste, dar curate, alţii muncesc pe şantiere de
construcţii, la 40 de grade Celsius şi au mâinile crăpate, dar curate, alţii
studiază, alţii fac curat prin case sau sunt barmani prin restaurante. Alţii
şi-au pierdut viaţa în teribilul atentat din 11 martie, devenind eroi anonimi
în lupta împotriva terorismului. Românii din Spania sunt oameni cinstiţi în
cea mai mare parte. Au copii care studiază la şcolile spaniole, care
învaţă foarte bine limba, sunt bilingvi şi se integrează perfect în societatea
spaniolă. Verile, călătoresc în ţară şi se întorc cu Carpaţii şi cu Dunărea
în priviri. Limba română se aude de fiecare dată mai mult pe străzile
spaniole. E o plăcere... E o minune! Cu tristeţe trebuie să afirm că există
şi o categorie de români care nu fac cinste ţării peste hotare. E vorba
despre delincvenţi, cei care dau bătaie de cap poliţiei spaniole. Dor
privirile româncelor care se prostituează, aşa-zisele dansatoare, dor
cuvintele românilor care fură. Pe când mai multă seriozitate, cinste şi
onoare? Cred că menirea celor care trăim în afara ţării, în Spania sau în
oricare altă ţară, este să purtăm România permanent în suflet. Chiar
dacă locuim de-o viaţă pe aici, sau am sosit ieri, trebuie să oferim ţării în
fiecare zi, prin intermediul acţiunilor noastre, o imagine pozitivă în lume,
să arătăm străinilor valorile spirituale ale unei ţări nepereche, cu o limbă
şi cu o cultură profunde şi spirituale. Să demonstrăm că imaginea
României este luminoasă: o ţară deschisă spre lume, spre valorile
occidentale, atât prin poziţia sa geopolitică, cât şi prin calitatea materialului
uman. Şi mai ales, să nu pierdem contactul cu ţara, să nu existe nici o zi
în care să nu ne gândim acasă. Cuvântul acasă este cel mai drag
cuvânt, echivalent cu dorul, echivalent cu România. Vă invit pe
dumneavoastră, cititorii dragi ai acestui ziar de suflet, să vizionaţi
emisiunea realizată la Madrid de doamna Mihaela Crăciun. Să ne vedeti
pe noi, o parte a românilor de pe aiurea. Cu idealurile noastre. Cu
realizările, cu dorurile şi cu nostalgiile noastre...
D
ANALIZA
Un puternic cutremur, cu o
magnitudine de 5,5 grade pe
scara Richter, a fost resimţit,
sâmbătă, la Tokyo şi în împrejurimi, dar nu s-au înregistrat
victime sau pagube materiale,
potrivit primelor informaţii
disponibile, citate de AFP.
Cutremurul a avut loc la ora
locală 15.10 (09.10 ora
României), epicentrul fiind
localizat la o sută de kilometri sud
de capitală, iar focarul în largul
peninsulei Boso, la 60 de kilometri
adâncime, a precizat serviciul
naţional de meteorologie.
Japonia se află la întâlnirea
dintre patru plăci tectonice, mii de
cutremure producându-se în
regiune anual.
SILVIA MARCU
HI
VA
Cutremur
Aproximativ 250 de ţigani români aflaţi ilegal în
suburbiile Parisului au manifestat sâmbătă după-amiaza
în capitala franceză, pentru a protesta împotriva
expulzării şi pentru a cere să li se acorde mai multe
drepturi, inclusiv vize de şedere. După cum informează
ediţia electronică a cotidianului francez Le Parisien, la
manifestaţie au participat pe lângă romii care locuiesc
în zonele Saint-Denis, Montreuil, Bagnolet, Limeil şi
Aubervilliers, şi membrii ai Comitetului de susţinere a
romilor din Saint-Denis precum şi reprezentanţi ai
Confederaţiei Naţionale a Muncii(CNT).
Marşul a început la ora locală 14.30 din Piaţa Clichy,
iar protestatarii s-au îndreptat către Piaţa
Saint-Augustin. Ei au afişat un bener pe care era scris:
“Noi suntem ţigani, fiinţe umane fără drepturi în Europa”.
“Vrem vize de şedere pentru a nu mai sta cu teama că
vom fi expulzaţi sau să ne mutăm din cartier în cartier
de teamă. Vrem ca fiii noştrii să primească o educaţie
în Franţa şi să aibă parte de condiţii de viaţă mai bune
decât în România”, a explicat unul dintre reprezentanţii
romilor români din Saint-Denis, Mişa Boti. “Nu vom părăsi
pentru nimic în lume Franţa”, a mai adăugat acesta.
“Romii au în general viză turistică. Aceasta este
valabilă doar trei luni şi nu le permite să muncească pe
teritoriul francez în mod legal. După expirarea celor trei
luni, cei mai mulţi dintre rromi sunt prinşi şi expulzaţi”, a
subliniat un reprezentant al comitetului de sprijin al
romilor, Gabriel Szeles.
“Nu vrem să fim expulzaţi. Copiii noştri merg la şcoală
aici. Chiar dacă ne va costa viaţa suntem hotărâţi să
nu părăsim Franţa. Vrem acte şi autorizaţii de muncă
pentru a putea avea o viaţă mai bună”, a mai precizat
unul dintre participanţii la manifestare.
Echipa de serviciu:
PARIS
15
„VL
“
Nr. 4463
Luni,
19 iulie 2004
Clãdirea - telefon
Biciclete din cocainã
Excentricul milionar John Ilhan va construi un imobil în formă de
telefon mobil, informează site-ul noticias.com.
CODRIN PRINTRE VEDETE
Pepino de la
“Parlament”
este superstiþios
Vânzătorul de telefoane mobile
şi excentricul milionar John Ilhan va
construi un imobil în formă de telefon
mobil,
informează
site-ul
noticias.com. Intenţia sa este să
transforme edificiul în simbolul
afacerii sale prospere. Ca să pară
într-adevăr un telefon mobil,
exteriorul edificiului cu 166 de
apartamente, respectiv partea din
faţă, va avea inclusiv butoanele de
“pornit” şi “oprit”, iar antena
telefonului va fi în acoperişul clădirii.
Ilhan a obţinut deja permisiunea
de a construi clădirea de 110 metri
înălţime. Excentricul milionar va
cheltui 300 de milioane de dolari
pentru acest proiect.
Expoziþie
deosebitã
O nouă expoziţie de artă
abstractă a fost inaugurată în aceste
zile în Rusia. Originalul acestei
expoziţii constă în faptul că artiştii
nu sunt oameni, ci animale. Lucrările
de artă, pictate de animale precum,
porci, vaci, elefanţi, dar şi ciori au
fost expuse la un muzeu din
Moscova. Pentru a-şi convinge
vizitatorii de talentul lor înnăscut,
originalii artişti oferă reprezentaţii de
pictură live.
Instructorul necuvântătoarelor,
Svetlana Maksimova, crede că
animalele se angajează activ în
procesul creativ atunci când li se
oferă o pensulă şi acuarele.”Sunt
convinsă că animalele se implică
efectiv în ceea ce fac, deoarece de
fiecare dată ele pictează diferit. Şi
se vede că fac acest lucru în mod
conştient. Nu pictează în mod
mecanic, ci are loc un proces
creativ”, spune Maksimova, care a
mărturisit că a fost nevoie de cinci
ani pentru a învăţa animalele să
picteze.
Biciclete
cu cadre
din cocainã
AR
Traficanţii de cocaină din
Columbia găsesc cele mai inedite
metode de a scoate stupefiantele în
afara graniţelor tării. După cum
informează Rueters.de, poliţiştii
columbieni au confiscat pe
aeroportul internaţional din Bogota
două biciclete ale căror cadre erau
făcute chiar din cocaină. Surse din
poliţie au declarat că traficanţii au
vopsit în argintiu cadrele, astfel încât
acestea imitau perfect aluminiul şi
erau aproape imposibil de detectat.
Transportul de droguri urma să
ajungă în Spania. În urma
investigaţiilor, poliţiştii au descoperit
două kilograme de cocaină, acoperite
cu un strat subţire de vopsea
argintie. Amestecul vopselei cu un
solvent special a făcut ca barele de
cocaină să se îmbine perfect cu
celelalte dispozitive ale bicicletei.
- Pierd câteodată contactul cu cei
din jur, dar mi-l restabilesc repede...
- În ce sens?
- În sensul că, ştiind ce am de
făcut, am momente în care nu mai ţin
cont de ce se întâmplă în jurul meu şi
de faptul că unii sunt de altă părere.
Oricum, practica mi-a demonstrat că
am mult discernământ în luarea
deciziilor. Sunt momente în care
deranjez, dar îmi revin repede.
- Ce n-ai face pentru nimic în
lume?
- Manele!!! Sub nici o formă!
- Paparazzi te agasează
adesea?
- Sigur că da. Însă dacă eşti
suficient de deştept să le dai ceea ce
vor, ai scăpat. Ştii cum e? Ei se
ambiţionează foarte tare dacă-i refuzi.
Cu cât au senzaţia „fructului oprit”,
cu atât sunt mai agresivi şi într-adevăr
apar probleme între noi şi ei. Dacă eşti
însă foarte deschis, chiar dacă le arăţi
anumite faţete, atunci când au nevoie,
te lasă în pace, se îndreaptă spre
altcineva. Ei caută senzaţionalul.
Numai lucruri fenomenale, cele pe care
noi le numim „fructe oprite”. Nicidecum
chestii la vedere.
- Încerci să le faci pe plac sau
îţi vine să-i iei la bătaie?
- Noi, în general, încercăm să nu
fim în relaţii proaste cu presa. Este şi
o politică pe care ne-o bagă în cap cei
de la casa de producţie, încontinuu,
şi ne putem mândri că nu am făcut
nici un bâlci în presă până acum.
- Ce îţi este interzis?
- Să urc în stare de ebrietate pe
scenă. E stipulat în contractul cu Nova
Music şi sunt percepute nişte amenzi
teribil de mari.
- Care-i cea mai mare realizare
pe plan personal de până acum?
- Faptul că am dat de cea mai
minunată fată, anume construită
pentru mine, şi cu care doresc să-mi
întemeiez o familie şi să trăiesc până
la adânci bătrâneţi. O cheamă Maria.
Atât îţi spun!
- Cea mai mare dezamăgire ai
avut-o atunci când...
- ...Am încercat să ne autovotăm
la Eurovision şi era ocupat încontinuu.
Şi a trebuit, înfrânţi şi răpuşi, să
16
Nãuceli de varã
MIHAI COSTACHE
închidem telefoanele. Care, oricum,
sunau de la cunoscuţi şi fani.
- Eşti superstiţios?
- Am o singură superstiţie în care
cred: Nu-mi place să calc pe canalizări
care au capace cu patru găuri. E o
prostie, dar e prea mult timp de când
cred. Şi mi-e impobil să mă schimb.
Dar cred că nu mai are legătură cu
superstiţia, e un automatism de care
nu pot să scap.
- Cum arată femeia ideală?
- Este o combinaţie foarte profundă
şi aproape metafizică, mulată pe
personalitatea fiecăruia. Şi e foarte
greu să-ţi dai seama dacă e sau nu
persoana ideală. Am cunoscut femei
care se pliau exact pe personalitatea
mea. Şi nu acestea sunt pentru mine
femeile ideale. Nu trebuie să fie
compatibilă 100 la sută. Atunci când
nu e de acord cu tine trebuie să existe
puterea de a discuta deschis. Căci
altfel nu mai există acea persoană
care să te corecteze de câte ori ai
greşit, disputa de idei, schimbul de
idei. Altfel, se ajunge la un plictis total.
Şi, după 50 de ani, se întâmplă ca cei
mai mulţi să calce strâmb. Şi în acelaşi
timp trebuie să fie şi înţelegătoare
când ajungi acasă şi să-ţi poată oferi
liniştea sufletească de care ai atâta
nevoie.
- Ce urăşti ca persoană
publică?
- Că oamenii încearcă să se bage
cu cizmele în viaţa ta personală.
- Ce faceţi vara asta?
- Vom concerta non-stop la mare.
- Care-i cea mai stupidă
întrebare care ţi s-a pus
vreodată?
- De ce „Parlament”?
HI
VA
Clãdire
în formã de
telefon mobil
- Ce sau cine te-a ajutat să intri
în show-biz?
- A fost destinul. E acelaşi lucru şi
pentru cel care sapă canale ca şi
pentru noi. Evoluţia fiecăruia dintre noi
are o explicaţie şi aceasta se
„traduce” prin destin.
- La ce te gândeşti când auzi
de concurenţă?
- Este motorul progresului. Îmi dă
acea „pişcătură” care te face să nu
rămâi niciodată relaxat. În timp ce tu
crezi că ai compus cel mai tare
cântec de pe pământ, alături de tine,
la câteva case mai încolo, un alt artist
face o compoziţie care devansează
orice valori ce au existat până atunci
şi instaurează o nouă ordine în
muzică.
- Ce te enervează cel mai tare?
- Suficienţa unor persoane. Sunt
unele aşa-numite vedete care se
comportă ca şi cum ar fi fost
înzestrate de la natură cu ce au
nevoie şi chiar mai mult. Şi care, în
fond, sunt total pe dinafară. Mă uit la
ele, îmi este simplu să-mi dau seama
cât valorează şi totuşi când văd cum
se poartă, nu pot decât să le întorc
spatele şi să-mi văd de drum.
- Cum crezi că reuşesc şi
aceşti „artişti”, de care vorbeşti,
să se menţină pe acelaşi
piedestal ca şi voi? Poate din
cauza imaginii?
- Se merge pe imagine şi nu de azi
de ieri. Dacă în România moda aceasta
a fetelor care fac playback şi dau din
buric e de câţiva ani, în America are
deja o tradiţie de peste 50 de ani. Uite,
Elvis Presley. Investea milioane de
dolari în imagine. Conta foarte mult
acest aspect.
- Cum te caracterizezi în câteva
cuvinte?
- Sunt foarte sincer deşi am
observat că-ţi faci numeroşi duşmani
dacă eşti sincer, dar ăsta-i felul meu.
N-am ce face. Ne ducem piatra în
spate. Alte trăsături de caracter ale
mele, care au o oarecare legătură,
sunt consecvenţa şi perseverenţa.
Când vreau să obţin ceva, merg până
la capăt, orice ar fi. Mai ales că merg
şi eu după principiul pe care l-am citit
într-o carte când eram mai mic - „lumea
e a celor consecvenţi”. Iar cei ca noi
reuşesc întotdeauna.
- Un defect?
„VL
“
Poliţiştii columbieni au confiscat pe aeroportul internaţional din Bogota două
biciclete ale căror cadre erau făcute chiar din cocaină.
Vâltoarea evenimentelor de dinaintea weekend-ului putea să înţepenească
mintea oricărui om cât de cât dornic de conectare la realitate dar care-ar avea
toate motivele să facă un pas înapoi în încercarea de a-şi trăi viaţa fără nervi
pe moaţe şi fără extrapolări de rang naţional ale unor tragedii personale.
N-aveau românii chef să dezbată spinoasa problemă a preţului roşiilor, cu
tot cu adaosurile săvârşite de intermediarii tuciurii că s-a şi găsit fostul prefect
să palpite a demisie dintr-o slujbă la stat doar pentru a încerca să facă oamenii
să creadă că are multă treabă la partidul unde, neavând voie să facă prea
multă politică în ultimii ani, evident că ştie exact cum stau lucrurile. În cazul
firesc în care treburile nu ar căpăta o dinamică periculoasă, impulsionată de
avertizările electoratului, care de bine ce-a semnalat că vrea schimbare, nu a
provocat în tabăra social democrată decât o reacţie de tip arici încolţit de-o
vulpe sau de-un maidanez.
Sau, mă rog, încolţit de-o opoziţie cu o ogradă prea mare ca să nu işte
divergenţe, nu numai convergenţe. Strict doctrinar, propunerea lui Valeriu
Stoica are intenţia de a limpezi apele-n scena politică, să vadă oamenii care-s
de stânga şi care-s de dreapta, că fazele cu centru şi-mprejur nu-s suficient
de clare. Numai că politicienii români, nefiind altceva decât reprezentări fidele
ale anumitor stadii de maturizare electorală a naţiunii, nu au nimic în comun cu
doctrinele ci mai mult cu foamea românească. Iar dacă românii sunt obişnuiţi
să pape patru ani la prânz fasole şi seara varză este evident că vor remarca,
poate chiar cu entuziasm, structurala schimbare de meniu pe următorii patru
ani: varză la prânz şi seara fasole.
Buclucul începe însă în momentul în care apar condimentele. Episoade de
genul erorii medicale care-a înţepenit atenţia publică atât înspre nădragii unui
terifiant de ghinionist cât şi spre capacitatea lumii medicale de a tândăli incizia
până la bifurcarea chestiunii: ce-a fost mai mult? Greşeală omenească sau
eroare medicală? Adică uite-aşa găsim prilejuri de a constata, cu preţul unor
suferinţe individuale şi-a unor vaste studii de marketing sociologic că românii,
umblând c-o falcă-n cer şi una-n subteran, au loc să plimbe-n maxilar nu
numai corupţia.
Un zâmbet pe zi
Text ºi foto:
CODRIN-ªTEFAN ARSENE
De la Poliþia Rutierã
Unde va fi radarul
astãzi
În municipiul Galaţi - pe străzile
Siderurgiştilor şi Brăilei, pe Calea
Prutului şi Drumul de Centură; în
municipiul Tecuci - pe străzile
Gheorghe Petraşcu şi Tecuciul Nou.
În judeţ, pe Drumul Naţional (DN)
24 - în localităţile Munteni şi Cosmeşti;
pe DN 25 - la Şendreni, Independenţa,
Piscu şi Hanu Conachi; pe DN 26 - la
Tătarca, Şiviţa şi Frumuşiţa; pe Drumul
Judeţean (DJ) 251 - la Slobozia
Conachi, Schela şi Smârdan.
Când tragi cu ochiul...
Foto: K. NANU