Geographia Napocensis Anul I, nr. 1-2/2007

Geographia Napocensis Anul I, nr. 1-2/2007

Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
CHIMISMUL APEI PÂRÂURILOR DIN
CÂMPIA TRANSILVANIEI
Victor SOROCOVSCHI
2/
20
07
Academia Română, Filiala Cluj, Colectivul de Geografie,
str. Republicii nr.9, Cluj-Napoca, România.
A
nu
lI
,n
r.
1-
Abstract. The chimism of rivers water from the Transylvania Plain.
Although it has a small number of hydrometric stations, which
monitories the chimism of the river’s water from Transylvania Plain,
yet it was succeded the evidentiation of the specific particularities of
this natural region. So it was analyzed the space and time variation of
the chemical composition of brook’s water and was delimitated the
principal hydrochimical types. Also, it was analyzed the regime of the
organic and biogene substances, of dissolved gases and hydrogen
ions.
sis
Consideraţii generale
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
Chimismul apei râurilor este determinat de caracteristicile
substratului şi influenţat de particularităţile hidrice, climatice şi
morfologice ale teritoriilor de pe care râurile îşi colectează apele. Sursele
subterane de alimentare a râurilor contribuie la diferenţierea
particularităţilor hidrochimice ale pâraielor din teritoriul studiat.
Analiza caracteristicilor cantitative şi calitative ale compoziţiei
chimice a apei pârâurilor din Câmpia Transilvaniei a fost abordată în
lucrări care privesc întreg teritoriul ţării (V.Anghel, 1958, V.Anghel,
I.Ujvari, 1957, I.Ujvari, 1959 şi 1972, Râurile României, 1971) sau care se
referă la bazinele hidrografice ale Someşului (K. Füstös, 1960, I.Buta,
1966, R.Pop, 2003, R.Mihăiescu, 2003) şi Mureşului (V.Trufaş, V.Ştef,
1990). Pentru a urmări evoluţia caracteristicilor hidrochimice ale pârâurilor
din Câmpia Transivaniei au fost prelucrate datele provenite de la două
secţiuni de control de ordinul I (Chiraleş pe Dipşa şi Fizeşu Gherlii pe
Fizeş) şi două de ordinul II (Lechinţa pe Comlod şi Avrămeşti pe Pârâu de
Câmpie). Perioada valorificată a fost 1987 - 1999, cu menţiunea că la
secţiunile de ordinul II au lipsit unele şiruri de date.
19
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
Gradul de mineralizare şi compoziţia chimică a apei pârâurilor
,n
r.
1-
2/
20
07
Gradul de mineralizare a apei pârâurilor depinde de solubilitatea
substanţelor care alcătuiesc substratul bazinelor de recepţie şi intensitatea
cu care se produce circuitul apei. Repartiţia spaţială a mineralizării apei
pârâurilor nu este uniformă, remarcându-se contraste evidente între nordul
şi sudul, respectiv vestul şi estul Câmpiei Transilvaniei.
În partea estică a Câmpiei Someşului, unde circuitul apei este mai
intens, mineralizarea medie anuală este mai redusă ( 500 - 1000 mg/l)
decât în Câmpia Fizeşului şi Dealurile Gădălinului (1000 – 1500 mg/l).
În Câmpia Mureşului, unde solubilitatea substanţelor ce alcătuiesc
substratul acestei regiuni este mai ridicată şi circuitul apei este mai lent,
valorile mineralizării medii anuale sunt cele mai mari (1500 – 2000 mg/l)
(tabelul 1).
S04 -
A
Na+
Cl -
211,0 257,0 239,0
9,176 5,350 6,739
108,1 148,6
2,250 4,190
182,4 507,1 227,9
7,932 10,557 6,426
160,9 832,1 106,5
6,997 17,324 3,003
HC03354,7
5,973
494,0
8,091
458,9
7,516
384,5
6,298
Mineralizare
1189,6
35,991
937,2
25,110
1694,4
51.175
1777,4
52,269
hi
aN
ap
oc
en
sis
Nr. Râul/
Ca++ Mg++
crt. secţiunea
Fizeş
53,8
74,1
1 Fizeşu Gherlii 2,684 6,096
Dipşa
147,2 39,3
2 Chiraleş
7,345 3,233
Comlod
229,5 88,6
3 Lechinţa
11,452 7,290
Pârâu de C.
170,6 122,8
4 Avrămeşti
8,512 10,103
nu
lI
Tabel nr.1. Conţinutul ionic mediu în mg/l şi me/l (1987-1999)
mg/l
G
eo
gr
ap
2000
1500
1000
500
0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Fizeşu Gh.
Chiraleş
Fig. 1. Variaţia mineralizării anuale în principalele secţiuni de control
20
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
2/
20
07
Faţă de situaţia medie prezentată apar diferenţe de la an la an impuse de
particularităţile climatice specifice intervalul de timp luat în studiu (fig. 1).
În anii secetoşi gradul de mineralizare a fost ridicat (1991, 1994, 1995 şi
1996) şi scăzut în anii ploioşi (1988, 1998).
În timpul anului, gradul de mineralizare este scăzut în perioadele
când creşte aportul de ape superficiale (ape mari de primăvară şi viiturile
din timpul verii) şi ridicat în perioada apelor mici de vară, toamnă şi iarnă,
când domină aportul subteran (fig. 2).
mg/l
I
II
III
IV
V
VI VII VIII IX
X
lI
,n
r.
1-
Fig.2. Variaţia valorilor medii
lunare ale mineralizării apei în
secţiunea Fizeşu Gherlii
XI XII
nu
1400
1200
1000
800
600
400
200
0
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
sis
A
Aprecierea compoziţiei chimice pe baza ponderii ionice s-a făcut pentru
mineralizările medii care sunt mai concludente, întrucât raportate la debitele
medii de apă ele sintetizează toate modificările care au survenit în timp.
Compoziţia şi regimul hidrochimic al râurilor este în strânsă
corelaţie cu schimbul rapid al apei din albie, cu regimul hidrologic şi
condiţiile climatice, cu solurile şi rocile din bazinele de recepţie etc.
Proporţia ionilor ce se găsesc în apa râurilor diferă în funcţie de o serie de
factori, care conlucrează la formarea compoziţiei chimice a apei (tabelul
1).
Calciu (Ca++) este legat mai ales de ionul bicarbonic şi provine în apa
pârâurilor îndeosebi prin dizolvarea gipsului din rocile sedimentare care
alcătuiesc substratul regiunii studiate. Conţinutul mediu anual de calciu din
secţiunile analizate a oscilat între 53,8 mg/l (Fizeşu Gherlii) şi 229,5 mg/l
(Lechinţa). În general, apa pârâurilor din Câmpia Someşului au un conţinut
mai scăzut de calciu (50 – 150 mg/l) decât cele din Câmpia Mureşului (150250 mg/l). Ecartul de variaţie a concentraţiei de calciu din apa pârâurilor din
Câmpia Transilvaniei este destul de mare (19 – 501,8 mg în cazul mediilor
anuale şi 3,5 – 583 mg/l la cele lunare). În funcţie de cantitatea de apă
scursă, concentraţia în calciu din apa pârâurilor variază atât în profil
multianual, cât şi în timpul anului (fig.3)
21
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
I
II
III
IV
V
VI
VII
Magneziu
IX
X
XI
XII
Sodiu
r.
Calciu
VII
1-
250
225
200
175
150
125
100
75
50
25
0
2/
20
07
mg/l
lI
,n
Fig. 3. Variaţia conţinutului mediu lunar a cationilor în secţiunea Fizeşu Gherlii
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
sis
A
nu
Magneziul (Mg++) se găseşte în cantităţi mai mici în apa râurilor.
Concentraţiile medii anuale de magneziu se situează între 39,3 mg/l
(Chiraleş) şi 122,8 mg/l (Avrămeşti).
Concentraţiile de magneziu sunt mai mici la pârâurile din nordul
Câmpiei Transilvaniei (35 – 75 mg/l) decât la cele din sud (80 -130 mg/l),
unde predomină ape de tip mixt şi sulfatat cu mineralizare foarte ridicată.
Cationii alcalo-pământoşi (Ca++ şi Mg++) determină de altfel duritatea
permanentă ridicată a apei pârâurilor din Câmpia Transilvaniei.
Sodiul (Na+) este foarte răspândit în apa râurilor şi este asociat în
special cu ionul Cl -. Cantităţile cele mai mari de sodiu în apa pârâurilor
provin din spălarea masivelor de sare din regiunea diapiră de la periferia
vestică şi nordică a Câmpiei Transilvaniei şi din rocile sedimentare salifere
foarte răspândite în cuprinsul regiunii.
Concentraţiile în sodiu sunt foarte mici pe Dipşa şi crescute pe Fizeş
(211 mg/l), care primeşte ape clorurate din zona diapiră vestică prin
intermediul pârâurilor Săcălaia şi Sic. În secţiunile de pe pârâurile din Câmpia
Mureşului concentraţia medie anuală de sodiu s-a menţinut între 160 şi 185
mg/l (160, 9 mg/l la Avrămeşti şi 182,4 mg/l la Lechinţa), provenind din
spălarea depozitelor sedimentare salifere. Valorile medii anuale ale
concentraţiei în sodiu din apa pârâurilor a oscilat între 11 mg/l (Fizeşu Gherlii)
şi 160,9 mg/l (Avrămeşti), iar a celor lunare între 10 mg/l (Chiraleş) şi 203
mg/l (Avrămeşti).
22
Geographia Napocensis
Anul I, Nr. 1-2, 2007
-
mg/l
nu
lI
,n
r.
a
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
A
450
400
350
300
250
200
150
100
50
0
1-
2/
20
07
Bicarbonatul (HC03 ) reprezintă anionul cel mai răspândit din apa
râurilor şi însoţeşte, de obicei, ionii de Ca++ şi Mg++, generând fenomenul
de alcalinitate aproape în exclusivitate. Concentraţiile medii anuale în
HC03- sunt cuprinse între 350 mg/l şi 500 mg/l, mai scăzute în apele din
regiunea mediană şi vestică a Câmpiei Transilvaniei (354,7 mg/l la Fizeşu
Gherlii şi 384 mg/l la Avrămeşti) şi mai ridicate pe cele din regiunea estică
(458,9 mg/l la Lechinţa şi 494 mg/l la Chiraleş), unde provin în mare parte
din circuitul carbonic al rocilor sedimentare. Ecartul de variaţie a
concentraţiei medii anuale este mare, fiind cuprins între 64 mg/l (Fizeşu
Gherlii) şi 841,8 mg/l (Chiraleş).
mg/l
ap
oc
en
sis
b
aN
400
350
300
250
200
150
100
50
0
hi
mg/l
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
G
eo
gr
ap
600
500
400
300
200
100
0
c
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Fizeşu Gh.
Chiraleş
Fig.4. Variaţia conţinutului mediu anual a anionilor din secţiunile
Fizeşu Gherlii şi Chiraleş (a – cloruri, b – sulfaţi, c – carbonaţi)
23
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
sis
A
nu
lI
,n
r.
1-
2/
20
07
Sulfatul (S04 -) însoţeşte frecvent ionii de Ca++ şi Mg++ şi provine
în cea mai mare măsură din sedimente de gips şi anhidrit, precum şi din
oxidarea sulfurilor metalice care există în roci sedimentare şi eruptive. Cele
mai scăzute concentraţii de sulfat sunt în apa pârâurilor din. nord – estul
Câmpiei Transilvaniei (108,1 mg/l la Chiraleş) de unde valorile cresc în apele
din bazinul Fizeşului (257 mg/l la Fizeşu Gherlii).
Cele mai mari concentraţii medii anuale de sulfaţi (500 – 850 mg/l) se
întâlnesc la pârâurile din Câmpia Mureşului (507,1 mg/l la Lechinţa şi 832,1
mg/l la Avrămeşti).Valorile extreme ale concentraţiei medii anuale au fost
cuprinse între 64 mg/l (Fizeşu Gherlii) şi 1050 mg/l (Lechinţa).
Clorul (Cl -) este un element important al apei râurilor şi însoţeşte,
de obicei, ionii alcalini, în special de Na+, provenind din zăcămintele de
sare, din rocile sedimentare care conţin clorură de sodiu (de obicei argila).
Concentraţiile medii anuale de clor întâlnite în secţiunile de control
analizate variază între 148,6 mg/l (Chiraleş) şi 239 mg/l (Fizeşu Gherlii.
Concentraţiile de clor sunt mai ridicate pe Fizeş şi Comlod şi mai scăzute
pe Dipşa şi Pârâu de Câmpie.
Particularităţile climatice ale anilor din intervalul analizat au
influenţat concentraţia de cloruri din apa pârâurilor din Câmpia
Transilvaniei, care a oscilat între 41 şi 1200 mg/l în secţiunea Fizeşu
Gherlii (fig.4).
În funcţie de regimul scurgerii, concentraţia cationilor variază în
timpul anului în limite rezonabile. La staţia hidrometrică Dipşa variaţiile
conţinutului în cloruri şi sulfaţi nu sunt prea mari faţă de cele înregistrate la
staţia hidrometrică Fizeşu Gherlii. Se pun totuşi în evidenţă lunile cu
concentraţii maxime şi minime determinate de condiţiile climatice
specifice fiecărui bazin hidrografic.
Concentraţia maximă a clorurilor corespunde lunilor cu scurgere
redusă în care dominantă este alimentarea subterană (august pe Fizeş şi
ianuarie pe Dipşa), iar minimă perioadelor cu scurgere ridicată (mai).
În cazul sulfaţilor concentraţia maximă corespunde lunii februarie,
iar minimă lunilor mai (Dipşa) şi iulie (Fizeş) când frecvenţa viiturilor este
ridicată, ceea ce permite diluarea sulfaţilor din apa pârâurilor.
Concentraţia maximă a carbonaţilor a fost semnaltă la sfârşitul
toamnei şi iarna (noiembrie pe Fizeş şi decembrie pe Dipşa), iar minimă în
iulie (Fizeş) şi septembrie (Dipşa) (fig. 5).
24
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
b
mg/l
XII
r.
500
,n
400
300
lI
200
II
III
IV
V
VII
VIII
Sulfaţi
IX
X
XI
XII
Carbonaţi
en
sis
Cloruri
VI
A
I
nu
100
0
XI
1-
600
500
400
300
200
100
0
2/
20
07
a
mg/l
ap
oc
Fig. 5. Variaţia conţinutului mediu lunar a anionilor din secţiunile:
a- Chiraleş şi b – Fizeşu Gherlii
aN
Tipurile hidrochimice ale pârâurilor din Câmpia Transilvaniei
G
eo
gr
ap
hi
Pentru determinarea tipului hidrochimic majoritatea autorilor
compară rezultatele exprimate în miliechivalenţi sau după transformarea
procentuală a acestora (% echivalenţi). Compararea valorilor procentuale
permite evidenţierea proporţiilor reale dintre elemente.
Clasificarea apei râurilor s-a făcut după criteriile enunţate de O. A.
Alekin (1953) şi îmbunătăţite de N. Florea (1971). Apele Fizeşului şi
Lechinţei se încadrează în clasa mixtă grupa sodiului, respectiv mixtă
(tabelul 2).
Tipul carbonatat - calcic este caracteristic pârâului Dipşa, unde
circuitul apei este mai intens şi ca urmare posibilităţile de dizolvare a
carbonaţilor este mai mare.
25
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
Tabel nr.2. Mineralizarea medie a apei pârâurilor în % echivalente (1987-1999)
Cationi
Mg++
32,9
30,6
27,4
39,5
Anioni
HC0333,1
55,7
30,7
23,0
Na+
51,1
29,7
27,3
S0429,6
15,5
43,1
65,0
Cl37,3
28,8
26,2
11,4
Clasa
Grupa
Mixtă
Carbon.
Mixtă
Sulfat.
Sodiului
Calciului
Mixtă
Mixtă
2/
20
07
Ca++
15,0
69,4
42,9
33,2
Secţiunea
Fizeşu Gh.
Chiraleş
Lechinţa
Avrămeşti
,n
r.
1-
Apele sulfatate sunt răspândite în bazinul Pârâului de Câmpie, unde
aportul de sulfaţi provine din dizolvarea gipsului din rocile sedimentare
care alcătuiesc substratul acestui areal. Luând în considerare participarea
cationilor la mineralizarea apei Pârâului de Câmpie, aceasta s-a inclus în
clasa mixtă.
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
sis
A
nu
lI
Regimul substanţelor biogene şi organice
Principalele substanţe biogene sunt formate din compuşii azotului
şi din ionii fosforici. Substanţele biogene apar frecvent pe seama
proceselor de descompunere a substanţelor organice şi se găsesc sub formă
de ioni sau de coloizi.
Amoniul (NH4+) apare frecvent pe seama proceselor de
descompunere a substanţelor organice sau prin reducerea azotiţilor.
Existenţa ionului amoniu poate indica o contaminare recentă cu produse de
descompunere celulară sau deversări de ape uzate.
Cantităţile medii anuale ale ionului de amoniu (NH4+) sunt mai
ridicate în secţiunea Fizeşu Gherlii (2,13 mg/l) decât în secţiunea Chiraleş
(1,38 mg/l). În perioada analizată, concentraţiile anuale ale ionului de
amoniu au variat între 0,44 şi 3,75 mg/l.
Azotaţii (NO3-) reprezintă stadiul avansat de oxidare al amoniului şi
semnalează o impurificare mai veche. Provenienţa lor poate fi de natură
organică (mineralizarea proteinelor) sau minerală. Concentraţia medie
anuală a azotaţilor a fost cuprinsă între 3,40 mg/l (Fizeşu Gherlii) şi 4,475
mg/l (Chiraleş), iar valorile extreme ale mediilor anuale au oscilat între
0,63 mg/l şi 16,9 mg/l (fig.6).
26
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
mg/l
18
16
14
12
10
8
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1996
1997
Fizeşu Gh.
1998
1999
1-
Chiraleş
1995
2/
20
07
6
4
2
0
lI
,n
r.
Fig.6. Variaţia conţinutului anual de azotaţi în secţiunile Chiraleş
şi Fizeşu Gherlii
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
sis
A
nu
Azotiţii (N0 2-) reprezintă prima treaptă de oxidare a amoniului, iar
prezenţa lor în apă poate indica o contaminare recentă. Concentraţia medie
anuală în azotiţi este cea mai redusă, fiind cuprinsă între 0,12 mgl (Fizeşu
Gherlii) şi 0,193 mg/l (Chiraleş). Valorile extreme au oscilat între 0,12 şi
1,05 mg/l.
Ionii acidului fosforic au un rol important în dezvoltarea vieţii acvatice, iar
în cazul în care concentraţia lor creşte acţionează ca inhibator în
dezvoltarea unor specii. Conţinutul în fosfor al apelor variază între 0,001 şi
0,010 mg/l şi este unul dintre factorii care trebuie luaţi în seamă atunci
când dezvoltarea algelor este foarte mare.
Pe lângă compuşii azotului şi fosforului, în categoria substanţelor
biogene se încadrează şi compuşii fierului şi siliciului. Fierul se întâlneşte
sub formă de coloizi şi complecşi ai fierului cu substanţe organice de
provenienţă humică. Deoarece precipită foarte repede, fierul se găseşte în
cantităţi foarte mici (0,100 – 0,200 mg/l). Cunoaşterea concentraţiilor în
fier are importanţă deosebită deoarece un conţinut ridicat (peste 0,3 mg/l)
modifică caracteristice organoleptice şi împiedică folosirea apei în procese
tehnologice, precum şi dificultăţi la alimentarea cu apă potabilă.
Regimul natural al azotaţilor se caracterizează printr-un conţinut mai
scăzut în lunile de vară şi crescut iarna, datorită consumului redus şi al
regenerării prin descompunerea substanţelor organice şi al trecerii
azotaţilor din forma organică în cea minerală. Acest regim se modifică în
27
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
funcţie de aportul cantităţilor suplimentare aduse de apele uzate sau cele
care spală terenurile tratate cu îngrăşăminte chimice sau naturale. Astfel, în
secţiunea Chiraleş concentraţii maxime se constată în martie şi aprilie
(fig.7).
a
mg/l
2/
20
07
12
10
8
1-
6
4
,n
r.
2
b
A
5
en
sis
4
4
3
ap
aN
I
II
III
IV
Azotaţi
V
VI
Amoniu
VII
VIII
Azotiţi
IX
X
XI
XII
Fosfor
gr
ap
hi
0
oc
3
2
2
1
1
nu
mg/l
lI
0
G
eo
Fig. 7. Variaţia conţinutului mediu lunar de substanţe biogene
în secţiunile:a – Chiraleş şi b – Fizeşu Gherlii
În regimul azotiţilor se remarcă un maxim la sfârşitul verii (august) şi
toamna şi un minim iarna. Regimul amoniului este asemănător cu cel al
azotaţilor şi azotiţilor.
În regimul conţinutului de fier se constată un maxim primăvara
28
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
2/
20
07
când apele rezultate din precipitaţii spală humusul de la suprafaţa solurilor.
Vara, conţinutul în fier este mai mic decât iarna în prezenţa podului de
gheaţă.
Cunoaşterea proporţiilor în care se găsesc substanţele biogene în apa
pârâurilor şi a regimului lor are o importanţă deosebită în aprecierea calităţii
apelor şi a posibilităţilor de utilizare a lor în diferite scopuri (alimentarea cu
apă potabilă, piscicultură etc).
aN
ap
oc
en
sis
A
nu
lI
,n
r.
1-
Regimul gazelor dizolvate şi al ionilor de hidrogen
Regimul gazelor dizolvate din apa râurilor (oxigen şi dioxid de
carbon) este condiţionat de variaţia temperaturii apei, de intensitatea
procesului de fotosinteză, de sursele de alimentare a râurilor şi de
presiunea lor parţială.
Oxigenul constituie unul din principalele gaze dizolvate în apă,
indispensabil tuturor condiţiilor de viaţă a organismelor acvatice. El
provine prin dizolvarea aerului atmosferic şi în urma procesului de
fotosinteză. Oxigenarea apei este influenţată de dinamica ei (reaerare), de
temperatura şi presiunea atmosferică, precum şi de consumul biologic.
Elementele care consumă oxigen şi procesul de fotosinteză determină
variaţia diurnă a conţinutului de oxigen dizolvat, care indică valori scăzute
dimineaţa şi crescute în a doua jumătate a zilei.
Conţinutul mediu anual de oxigen dizolvat a oscilat între 8 şi 8,8
mg/l, fiind mai ridicat pe Dipşa (8,8 mg/l) decât pe Fizeş (8,0 mg/l).
Cantităţile anuale de oxigen dizolvat au oscilat între 4,9 şi 10,6 mg/l
(fig.8.)
hi
mg/l
12
ap
10
gr
8
G
eo
6
4
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Fig.8. Variaţia cantităţii anuale de oxigen dizolvat în secţiunea
Fizeşu Gherlii
29
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
en
sis
A
nu
lI
,n
r.
1-
2/
20
07
În timpul anului, conţinutul mediu lunar de oxigen prezintă o
variaţie opusă temperaturii aerului în sensul că cele mai mari valori
corespund sezonului rece, când se intensifică procesul de dizolvare a
oxigenului din aerul atmosferic, iar cele mai mici sezonului cald, favorabil
consumului de oxigen prin procesele de oxidare a substanţelor organice ce
impurifică apa.
Temperaturile ridicate din timpul verii determină scăderea
solubilităţii oxigenului şi favorizează dezvoltarea bacteriilor care îl
consumă. În schimb, iarna temperaturile scăzute sporesc solubilitatea
oxigenului, însă prezenţa podului de gheaţă şi dominarea alimentării
subterane determină reducerea saturaţiei cu oxigen a apei. În asemenea
situaţii, diminuarea drastică a concentraţiei în oxigen poate duce la
dispariţia peştilor.
Iarna, cantităţile medii lunare de oxigen dizolvat se menţin între 9
şi 10 mg/l, fără să existe contraste între secţiunile de control analizate. În
schimb, vara cantităţile medii lunare de oxigen dizolvat ser reduc la 6,5 – 8
mg/l, fiind mai scăzute cu 0,5 – 1,5 mg/l pe Fizeş faţă de Dipşa (fig.9).
Prezenţa unor impurificatori nu schimbă forma de evoluţie anuală a
conţinutului mediu lunar de oxigen dizolvat, dar reduce valorile
corespunzătoare unor condiţii naturale neinfluenţate antropic.
oc
mg/l
ap
10
aN
8
hi
6
G
eo
gr
ap
4
I
II
III
IV
V
VI
Chiraleş
VII
VIII
IX
X
XI
XII
Fizeşu Gh.
Fig.9. Variaţia valorilor medii lunare de oxigen
dizolvat în secţiunile Chiraleş şi Fizeşu Gherlii
Regimul dioxidului de carbon din apa râurilor este opus celui de
oxigen. Astfel, iarna sub podul de gheaţă conţinutul de dioxid de carbon
este mai mare decât cel normal pentru temperatura şi presiunea respectivă.
30
Anul I, Nr. 1-2, 2007
Geographia Napocensis
lI
,n
BIBLIOGRAFIE
r.
1-
2/
20
07
Odată cu dispariţia podului de gheaţă conţinutul de dioxid de carbon scade
rapid. Vara, conţinutul de dioxid de carbon scade până la câteva zecimi de
mg/l sau chiar dispare.
Concentraţia ionilor de hidrogen, exprimată în unităţi de pH, are valori
medii multianuale cuprinse între 7,7 şi 8, 0, ceea ce indică ape neutre şi
slab alcaline bogate în bicarbonaţi de calciu şi sodiu, proveniţi din spălarea
formaţiunilor marnoase care ocupă areale extinse din Câmpia
Transilvaniei. Valorile extreme ale mediilor anuale au oscilat între 7,2 şi
8,2 unităţi pH, iar a celor lunare între 6,2 şi 8,9 unităţi pH.
Regimul concentraţiei ionilor de hidrogen este, în general
asemănător cu al dioxidului de carbon. Iarna, valorile pH-lui sunt mai
scăzute (7,8 – 8,0) decât vara (8,0 – 8,2).
G
eo
gr
ap
hi
aN
ap
oc
en
sis
A
nu
ANGHEL, V.(1957), Raionarea hidrochimică a teritoriului R.P.R., Rev. Met şi
Hidrol., 3, Bucureşti.
ANGHEL, V.(1958), Consideraţii asupra raionării hidrochimice a apelor
curgătoare din R.P.R., Rev.Met.Hidr. şi Gosp.Ap., 4, Bucureşti.
BUCUR, AURELIA (1999), Elemente de chimia apei, Edit. H.G.A., Bucureşti.
BUTA, I.(1966), Caracteristicile hidrochimice ale râurilor din bazinul
Someşului, SUBB, Geol.- Geogr., 2, Cluj.
FÜSTÖS, K.(1960), Caracterizarea hidrochimică a bazinului râului Someş, Rev.
Met.Hidr. şi Gosp.Apelor, 2, Bucureşti.
POP.R.F.(2003),Unele aspecte ale calităţii apei în bazinul Someşului Mic, SUBB,
Geogr.,XLVIII,1, Cluj-Napoca.
SOROCOVSCHI, V. (2005), Câmpia Transilvaniei, Studiu hidrogeografic.
TRUFAŞ, V., TRUFAŞ, CONSTANŢA (2003), Hidrochimie, Ediţia a II-a,
Editura AGORA, Călăraşi.
TRUFAŞ, V., ŞTEF, V.(1990), Le chimisme des riviers du bassin
hydrographique du Mureş, Analele Universităţii Bucureşti, Seria
Geografie.
VARDUCA, A. (1997), Hidrochimie şi poluarea chimică a apelor, Edit. H.G.A.,
Bucureşti.
31