A VIA`A - Viata Libera

Transcription

A VIA`A - Viata Libera
De luni, la Galaţi
O săptămână
S-a încheiat „sezonul” debranşărilor
4.4098 lei
3.4250 lei
Meteo
13o 23o
Galaþi]
Şi astăzi va fi însorit
T
agazin V
foto@viata-libera.ro
foto Bogdan Codrescu
Idei & vinuri /2
Gastronomie/3
Casa Tsuen
Cea mai veche
ceainărie din lume
D
Editorial
ISSN
1221‑4914
Octavian Goga
astăzi în
pESTE
e la Revoluţie încoace, gălăţenii s-au obiş‑
nuit să fie minţiţi. Fiecare om care a ajuns în
fruntea oraşului sau în fruntea judeţului şi-a
adus după el clica de incompetenţi, băieţi care nu au fă‑
cut altceva decât să fure bani din fondurile publice, fără
ca nimeni, niciodată, să îi tragă la răspundere. Aceste
lucruri au devenit, din păcate, truisme.
Începând de săptămâna viitoare, „Viaţa li‑
beră”, cu ajutorul unuia dintre cei mai buni
specialişti în administraţie din această parte
a ţării, va demonstra, negru pe alb, cum so‑
cietăţile ce se ocupă de furnizarea serviciilor
publice din Galaţi fură cu bună-ştiinţă, încăl‑
când grav legile şi dreptul oamenilor de a-şi
alege modul în care primesc utilităţile.
În acest moment, am în minte un exem‑
plu cât se poate de simplu: tu, ca gălăţean
plătitor de taxe, cetăţean european, cu drepturi, nu ai
voie să îţi faci branşamente individuale şi eşti prizoni‑
er în iţele complicate ale furnizării de apă şi căldură.
Practic, dacă îţi pui centrală, însă locuieşti într-un bloc
cu apa tăiată din cauza datoriilor uriaşe, chiar dacă eşti
cu plăţile la zi nu poţi să beneficiezi de investiţia făcută,
din cauză că furnizorii îţi spun că nu îţi pot face ţie,
personal, branşament individual. Este cum nu se poate
"A
liviu.ghinea@viata-libera.ro
mai aberant. Culmea, legea permite şi chiar încurajea‑
ză branşamentele individuale. Dar nu se vrea, iar prin
această îndărătnicie, patentată la Galaţi, sunt încurajaţi
rău-platnicii.
Prima constatare este că rău-platnicii, deşi stau prost
cu respectul faţă de vecini şi cu spiritul economic, au un
simţ electoral cu totul special. Se duc la vot frecvent,
Minciuna,
ca o stare de fapt
la fiecare tur de scrutin. Şi pun ştampila unde trebuie.
Adică, pe cei care le promit că-i vor ierta de datorii.
Putem spera că gălăţenii bun-platnici, prinşi în con‑
tinuare în sistemul centralizat de furnizare a apei şi a
căldurii, vor trece cu bine şi de această iarnă. Deşi mă
îndoiesc. Cred că vor ajunge doar până în decembrie
căci, odată alegerile prezidenţiale terminate, se vor opri
şi pomenile. Scenariul e simplu. Cei care nu şi-au plă‑
Dacă OUG 55 nu trece, începe războiul!
foto@viata-libera.ro
Cu cine
s-ar putea bate Stan
pentru Primărie
Index
Eveniment/5
Timp Liber...........................2
Eveniment........................ 3,5
Economie. ..........................4
Sport. ...............................6
viaþa
[ liberã
700
anunţuri
de MICĂ
PUBLICITATE
pag. 7-10
Interior
Timp Liber /2
„Îngeri pentru îngeri”
Trupa Talisman,
în concert
caritabil la Tecuci
La Centrul Multicultural
Concert „Anton
Pann” la Galaţi
foto@viata-libera.ro
Comedie pe linie
la Dramatic
Sâmbătă
şi duminică
râdem mai mult
şi... matrimonial
Eveniment/3
Pentru a-şi cere
drepturile
Economie/4
Liviu Ghinea
foto Bogdan Codrescu
„O dragoste apusă e ca un
vulcan, niciodată nu poţi zice
că a trecut pericolul de a
izbucni din nou.”
foto Bogdan Codrescu
rh
iv
„ArcelorMittal Galaţi
are cele mai bune
rezultate din ultimii
34 de ani”
Trei plasticiene
din Galaţi
expun la Paris
AwardofExcellence
Maxime
În luna august, revenire spectaculoasă a siderurgiei
De la Dunărea de Jos,
în Oraşul Artelor
Cetatea
Râşnovului
- poarta
Transilvaniei
Sinaxar
Eveniment/3
Diaspora /10
COTIDIAN INDEPENDENT®
marcă înregistrată
auditat de Biroul Român de Audit
al Tirajelor membru al Biroului
Internaţional de Audit al Tirajelor
Sf. Mucenici: Trofim, Savatie
şi Dorimedont
[ Oficial,
sistemul public
de termoficare
mai are
la Galaţi 61.000
de clienţi, însă
există surse care
indică faptul că
raportările nu
ar fi conforme
cu realitatea
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
Martora vitejiilor
vremurilor apuse
Adresa redacţiei:
str. Domnească nr. 68
TEL 460 620, FAX 471 028
redactie@viata-libera.ro
.L .
Valuta
Itinerarii /11
î N T O T D E A U N A, P R I M I I ! ©
aV
Publicaţie ce beneficiază de rezultate de audienţă
conform Studiului Naţional de Audienţă măsurate
în perioada august 2011 - august 2012
Istorie,
mâncare
şi vinul Histriei
Sport/6
Încă 3.000 de familii
au renunţat
la serviciile Apaterm
56.000 de cititori zilnic
O dezamăgire
şi două revelaţii,
într-un weekend
la mare
noul căpitan
al roş-alb-albaştrilor
"
COTIDIAN INDEPENDENT
www.viata‑libera.ro
Achiziţie de top pentru Oţelul
Florin Cernat,
;LIBER_
g a l a ţ i ® r o m â n i a
Program
12 pagini + M agazin + Program TV, 1,5 Lei
VIA`A
Timp Liber /2
eekend
19 Septembrie 2014
ONDAT
&
de teatru
independent
Euro
Dolar
Vineri
tit căldura nu îşi vor plăti nici apa rece. Apă Canal va
debranşa în continuare blocurile. Un bun-platnic ce are
ghinionul să locuiască într-un astfel de bloc se va trezi
în situaţia de a fi legat de mâini şi de picioare. Oricât de
mult va subvenţiona Primăria centralele de apartament,
fără un branşament individual la apă rece, acestea vor
fi absolut inutile.
Galaţiul se poate trezi astfel într-o situaţie
şi mai disperată decât cea în care se află deja.
Bun-platnicii se vor transforma, la rândul lor,
în rău-platnici, forţaţi de aleşii locali. În aces‑
te condiţii, iarna anului 2015 se anunţă a fi una
apocaliptică. Acesta este scenariul optimist.
Cel pesimist ar fi ca „Armaghedonul utilităţi‑
lor” să se dezlănţuie în prag de Crăciun, Anno
Domini 2014. Chiar sunt curios ce soluţii pot
gândi aleşii în faţa previzibilei crize.
Însă, dincolo de soluţii, autorităţile ar trebui să caute
şi vinovaţii. Să facă nişte calcule, să vadă cam cât şi cam
cine a furat în ultimul sfert de secol dreptul gălăţenilor
de a trăi într-un oraş civilizat. Şi să sesizeze justiţia!
Promitem că, în limita posibilităţilor, vom ajuta şi noi
cu aceste calcule, pe care le vom publica în paginile zi‑
arului. Să se ştie. În rest, de săptămâna viitoare vom da
drumul campaniei „Apa noastră cea de toate zilele!”.
Pensionarii
au ieşit din nou
în stradă
Prins fără bilet
în autobuz
Adolescent
cu pistolul
în borsetă
Observator /12
Campanie VL/
Lada de zestre
Ansamblul
„Bujoreanca”
şi păstrătorii
de rost
din Cavadineşti
Şefii judeţului jonglează iar cu legea
O hotărâre a CJ
ar putea fi invalidată
de Prefectură
Publicitate......................7-10
Agenda............................. 11
Eveniment/5
Observator........................12
foto@viata-libera.ro
România, Anul xxv, Nr. 7588
foto Bogdan Codrescu
În Divino Club
Începe sezonul balurilor liceenilor
În Teatris
Concert Mandinga
[
Timp liber
Vineri, 3 octombrie, de la ora 21,00, clubul Divino din Galaţi dă star‑
tul noului sezon de baluri pentru liceeni, cu evenimentul Highschool
Nights. Pe lângă obişnuitul concurs de miss şi mister, acolo va fi orga‑
nizată şi o mare petrecere, alături de Partydul Kiss Fm. Balul‑concurs
va fi prezentat de cunoscutul om de radio Dan Finţescu. Biletul de
intrare costă 20 de lei.
Ioana Ivan
Vineri, 26 septembrie, de la ora 21,00, trupa Mandinga va face
mare spectacol pe scena localului Teatris din Galaţi. Hituri precum
„Viva la fiesta”, „Zaleilah”, ori „Cinema” şi multe altele vor putea fi as‑
cultate live atât de fani, cât şi de doritorii de distracţie. Biletul costă
70 de lei.
Ioana Ivan
Vineri, 19 Septembrie 2014
2
Cu ocazia zilei de naşte‑
re a celui mai cunoscut au‑
tor de thriller, horror şi ma‑
cabru, Stephen King, lo‑
calul Paris Cafe, va găzdui
duminică, 21 septembrie,
expoziţia de fotografie
„Ghouls, Kings and Thrills”,
semnată de Iulia Kelt. La
eveniment va fi prezent şi
unicul make‑up artist de
tip science fiction/horror
din Galaţi, Cristina Iliescu.
În plus, iubitorii de film vor
putea viziona pe terasă
pelicula horror psiholo‑
gică „The Shining” (1980),
cu Jack Nicholson în rolul
principal. De asemenea,
organizatorii promit mul‑
te concursuri şi premii
surpriză, în special pentru
cei care vin într‑o ţinută
horror.
Ioana Ivan
În club Infinity
Superbalul
liceelor
Şi în clubul Infinity din
Galaţi se va organiza un bal
pentru elevi. Superbalul li‑
ceelor, ajuns deja la a treia
ediţie, va începe vineri, 26
septembrie. Invitatul spe‑
cial al serii va fi binecunos‑
cutul cântăreţ F. Charm.
Hituri precum „Aproape
de tine”, „30 grade”, „Cod
roşu”, dar şi multe altele,
pot fi auzite live de toţi
cei prezenţi la eveniment.
Preţul biletului la intrare
este 25 de lei, iar cei care
vor să ajungă la petrecere
trebuie să se grăbească,
pentru că tichetele sunt în
număr limitat.
Ioana Ivan
P
entru prima oară, avem
şi noi festival de teatru
independent la Galaţi.
Genul de teatru care,
fără să fie finanţat de stat, se adap‑
tează, ieşind pur şi simplu în calea
publicului, în spaţii neconvenţiona‑
le, cu abordări insolite, curajoase,
ne oferă săptămâna viitoare şase
zile de spectacole, cu producţii ale
unor trupe din Bucureşti, Oradea
şi Galaţi. Festivalul de Teatru
Independent „Butterffly efect”
este organizat de Primăria Galaţi,
în parteneriat cu Social Act Theatre
şi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”,
între 22 şi 28 septembrie, în sălile
Teatrului Dramatic şi la Yoobi Pub.
Deschiderea va fi luni, 22 sep‑
tembrie, ora 14,00, în Sala Studio a
Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, cu
o conferinţă a regizorului Cristian
Theodor Popescu – “O încercare
de clasificare a raporturilor specta‑
col‑public”, după care va urma de
la 19,00, la Yoobi Pub, spectacolul
“Dreaming Romania”, în regia lui
Radu Horghidan şi Mihai Pintilei,
produs de Teatrul Fix. Producţie
nerecomandată celor sub 18 ani. La
ora 21,00, în Sala Studio a Teatrului
Dramatic, se joacă spectacolul
“Gunoierul” de Mimi Brănescu,
produs de Asociaţia ARTemotion
Oradea. Festivalul va oferi zilnic
spectacole de teatru tânăr, dar şi
conferinţe cu regizori şi critici ro‑
mâni – vă vom ţine la curent. Preţul
biletelor este de 10,5 lei pentru pen‑
sionari şi studenţi, 21 lei preţ întreg,
31,5 lei pentru spectacolul lui Florin
Piersic Jr. (foto) şi 25 lei pentru
concertul Adrian Nour. Biletele se
pot procura de la casieria Teatrului
Dramatic sau de la Yoobi Pub.
O super‑selecţie
„Festivalul a fost ideea mea
şi a actorului Florin Toma, de la
Dramatic”, aflăm de la tânărul regi‑
zor Radu Horghidan, de la Teatrul
Muzical „N. Leonard”. „Am lansat
ideea unui astfel de festival undeva
prin luna noiembrie 2013, înainte
să montăm “Doggystyle”. Ne‑am
gândit apoi să montăm una sau
două piese, că n‑ar fi rău să obişnu‑
im publicul, ca să aibă apetit pen‑
tru astfel de spectacole. Discuţiile
cu autorităţile au început încă din
noiembrie, dl director Bacalum şi dl
primar au fost prezenţi la premiera
spectacolului „Doggystyle” şi aşa
a început totul. Am primit apro‑
bare pentru festival în ianuarie, iar
Primăria susţine cea mai mare par‑
te din costuri, la care s‑au adăugat şi
sponsorizări; Galtour, de exemplu,
ne‑a oferit preţuri speciale. Teatrul
La Centrul Multicultural
Cantemir, dar şi muzică veche me‑
dievală românească din perioada
secolelor al XVIII‑lea şi al XIX‑lea.
Grupul „Anton Pann” a prins
contur în primăvara anului 2003
şi este alcătuit din Constantin
Răileanu, Alexandru Stoica,
Ghassan Bouz, Andrei Zamfir şi
Sabin Penea. În deschiderea spec‑
tacolului, voluntarii Asociaţiei
„Tinerii şi viitorul” vor prezen‑
ta câteva dansuri româneşti.
Intrarea la spectacol este liberă.
Iubitorii muzicii latino
sunt aşteptaţi mâine, înce‑
pând cu ora 20,00, să pe‑
treacă o seară nebună de
salsa în Paris Cafe. Gazdele
promit shot‑uri din partea
casei pentru cei mai ener‑
gici dansatori şi un premiu
surpriză pentru cel mai
bun dansator, care va fi
desemnat de juriul format
ad‑hoc.
Ioana Ivan
Dramatic „Fani Tardini” ne‑a spriji‑
nit cu spaţiul, de asemenea, Yoobi
Pub. Nu vă spun cât costă, însă nu
este un festival costisitor – am efici‑
entizat la maximum costurile”, mai
spune Radu Horghidan.
Organizatorii suportă, pentru
o săptămână, costurile pentru
aproape 100 de persoane pentru
cazare, transport şi premiile ofe‑
rite. Înscrierea a început în mai şi
organizatorii au primit înregistrări,
unele spectacole fiindu‑le deja
cunoscute. Au fost selectate, din
producţiile a 50 de trupe indepen‑
dente înscrise, din Cluj, Iaşi, Bacău,
spectacolele „cele mai complete,
mai concretizate conceptual” şi au
rămas astfel cele din Bucureşti şi
unul din Oradea. Vor fi zece spec‑
tacole în concurs şi câteva în secţi‑
unea „Off”. „Ce pot să spun este că
oricine a văzut lista sau cunoaşte
piesele ne‑a spus că am reuşit o
super‑selecţie şi că sunt spectacole
foarte bune.” Să sperăm deci că, pe
viitor, se va vorbi despre spectacole
proaste şi spectacole care au con‑
curat la Galaţi. Show‑urile selectate
nu sunt vulgare, ne asigură regizo‑
rul, deşi unele sunt interzise celor
sub 14 sau chiar 18 ani; într‑unul, de
pildă, personajele beau bere, ceea
ce explică menţiunea precaută a
organizatorilor.
Dintre lucrurile insolite mai no‑
tăm că vor fi şi două spectacole de
teatru documentar. Mai notăm şi că
sâmbătă noapte, concertul finalis‑
tului de la „Vocea României” Adrian
Nour şi‑a propus să adune fon‑
duri pentru înfiinţarea Fundaţiei
Comunitare Galaţi, care va derula
proiecte sociale şi culturale.
Victor Cilincă
jul Zilei Cooperării Europene.
Membrii Ansamblului „Doina
Covurluiului”, îmbrăcaţi în cos‑
tume populare, vor prezenta o
suită de dans popular specifică
zonei noastre şi vor iniţia o horă
tradiţională, la care vor participa
aproximativ 150 de persoane de
la Şcoala de Dans Popular, care
vor purta ii, cămăşi tradiţionale,
ori costume populare. Toţi gălă‑
ţenii care vor fi atunci prin zonă
şi vor dori să danseze vor putea
să intre în imensa horă.
Ioana Ivan
Comedie pe linie la Dramatic
Sâmbătă şi duminică râdem
mai mult şi... matrimonial
„Cerere în căsătorie” ‑ mâi‑
ne, de la ora 19,00, în sala mare a
Teatrului Dramatic „Fani Tardini”,
se joacă recentul spectacol de
succes de A. P. Cehov, în regia lui
Felix Alexa, un „abonat” al sce‑
nei Naţionalului bucureştean,
cu actori de excepţie în roluri de
excepţie, cu un joc de excepţie:
Cristian Gheorghe, Petronela
Buda, Lucian Pînzaru. Un decor
realist (inclusiv cu iepuraşi vii, fum
de la sobă şi… miros de ţuică), co‑
medie în draci, pe un text foarte
jucat şi aplaudat în lume.
„Peţitoarele” ‑ duminică, tot
de la 19,00, se întorc „Peţitoarele”,
piesa care a adus în Festivalul
de Comedie de la Galaţi Premiul
pentru cea mai bună actriţă în
rol principal ‑ Petronela Buda, cel
mai bun actor în rol principal ‑
Cristian Gheorghe, şi cel mai bun
spectacol regizorului Ion Sapdaru
şi echipei gălăţene! Spectacol
premiat anul trecut şi la cea de‑a
XV‑a ediţie a Festivalului de Teatru
de la Herson – Ucraina. O adapta‑
re cu frumoasă nebunie, într‑un
decor fastuos şi funcţional, à la
Commedia dell´ arte a textului
gruzinului Avksentii Tzagareli, un
gruzin superjucat prin Europa în‑
ceputului de secol XX.
Victor Cilincă
„Pe aripile cântului”,
la Muzical
Duminică, 21 septembrie, de la
ora 19,00, publicul gălăţean e in‑
vitat, în Grădina Leonard, la spec‑
tacolul vocal‑simfonic „Pe aripile
cântului”, în regia şi conducerea
muzicală ale lui Eugen Dan Drăgoi.
Vor evolua pe scenă Florin Bobei,
Lăcrămioara Crihană, Adelina
Aurelian Iorga, Rodica Panu,
Narcisa Dumitriu şi Elena
Marin. Preţul biletelor este de
opt lei pentru copii şi zece lei
pentru adulţi.
Ioana Ivan
În Cheers Pub
Jam‑ul
de sâmbătă
Duminică
Horă românească
sub formă de flash mob
Duminică, 21 septembrie,
de la ora 10,30, pe scena
Teatrului de Păpuşi din Galaţi
se va juca spectacolul „Păcală”,
în regia lui Daniel Stanciu.
Toate peripeţiile personajelor
sunt punctate de o ilustraţie
muzicală antrenantă, aparţi‑
nându‑i lui Jou‑Jou Drăgan.
Din distribuţie fac parte acto‑
rii Eduard Şişu, Marian Sterian,
Şi teatru documentar
Cele două evenimente, organiza‑
te de Direcţia Judeţeană pentru
Cultură, Asociaţia „Galaţi, oraşul
meu”, Asociaţia „Tinerii şi viito‑
rul”, Asociaţia pentru Promovarea
Patrimoniului Cultural, Asociaţia
„Fairventures Lower Danube” şi
Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, fac parte din lista acţiunilor des‑
făşurate la Galaţi, cu ocazia Zilelor
Europene ale Patrimoniului.
Ioana Ivan
Pe Faleza Superioară
Sâmbătă, la ora 17,30, pe
aleea pietonală din zona Elice,
va începe un flash mob popu‑
lar. Evenimentul este organizat
de Centrul Cultural „Dunărea
de Jos”, în colaborare cu Biroul
Regional pentru Cooperare
Transfrontalieră Iaşi, cu prile‑
Petrecerile în clubul Divino
încep de astăzi, când gălăţenii
se pot distra pe muzica mixată
de DJ Seva. Fetele au intrarea
liberă, iar băieţii trebuie să
plătească 20 de lei. Mâine, or‑
ganizatorii promit pentru cei
prezenţi un super spectacol
de lumini, multe artificii, cele
mai frumoase animatoare, dar
şi alte surprize. Invitaţii serii vor
fi DJ Lerim şi Mc Ony. Intrarea
costă 10 lei pentru fete şi 20
de lei pentru băieţi.
Ioana Ivan
Invitaţie
la Teatrul de Păpuşi
Întâlnire
cu Păcală
Concert „Anton Pann” la Galaţi
Mâine, la ora 17,30, la Centrul
Multicultural „Dunărea de Jos”, de
pe strada Domnească, numărul
91, va fi inaugurată o expoziţie de
ilustrate vechi cu portul popular
românesc şi biserici construite în
secolele XVII‑XVIII. Apoi, în premi‑
eră, publicul va putea asista la un
spectacol impresionant al forma‑
ţiei „Anton Pann” din Bucureşti.
De la 18,45, timp de o oră, vizita‑
torii pot asculta compoziţiile mu‑
zicale ale domnitorului Dimitrie
În Divino Club
Două zile
de petrecere
.L .
[ Zece spectacole şi 100 de artişti în şapte zile
"A
Mâine seară
Distracţie
în paşi de dans
O săptămână de teatru
independent la Galaţi
aV
În Paris Cafe
Distracţie
de groază
Luni începe!
rh
iv
în
Viaþa
weekend
www.viata-libera.ro
"
viaţa liberă
Diaconu, Nicoleta Maier, Adrian
Mărginean şi Florentina Soare,
alături de orchestra şi corurile
Teatrului Muzical şi ale Facultăţii
de Arte Galaţi. Prezentator este
Ionuţ Negrişanu, iar coregrafia
este semnată de Oana Manolea.
Victor Cilincă
Mâine, de la ora 21,00, în‑
cepe binecunoscutul „atotpu‑
ternic, atotcuprinzător şi atot‑
îndulcitor jam de sâmbătă”, în
Cheers Pub. Florin Chiriac îi
învită pe toţi petrecăreţii la o
seară perfectă, alături de vechi
prieteni ce vor cânta tot felul
de piese rock şi folk. Cei pre‑
zenţi trebuie să vină încărcaţi
cu multă voie bună, pentru că
distracţia se va întinde până în
zorii zilei.
Ioana Ivan
La Casa de Cultură
a Sindicatelor
Show
cu dinozauri
„Îngeri pentru îngeri”
Trupa Talisman, în
concert caritabil la Tecuci
Formaţia „Talisman” va concerta
timp de trei zile la Tecuci, în cadrul
campaniei caritabile „Îngeri pen‑
tru îngeri”. Pe 19, 20 şi 21 septem‑
brie, pe scena amplasată la Casa
de Cultură, din centrul oraşului,
va urca cunoscuta formaţie, dar şi
alţi cântăreţi de muzică uşoară şi
populară, spectacolele desfăşu‑
rându‑se zilnic, între orele 18,00 şi
23,00. Întregul turneu este dedicat
lui Mihai Oprea Nectarie, un copilaş
de numai un an, care s‑a născut cu
grave probleme neuro‑motorii şi
de vedere. El are mare nevoie să
ajungă în Statele Unite, în Detroit,
la tratament, deoarece şansele
lui de vindecare sunt foarte mari.
Intrarea la concert este liberă. Toate
fondurile provenite din vânzarea
ultimului album Talisman, intitulat
„Angels”, vor fi donate familiei şi îl
vor putea ajuta pe micuţ să vadă
şi să meargă. În zona Casei de
Cultură vor fi amplasate şi resta‑
urante, tarabe cu dulciuri de casă
şi preparate culinare româneşti,
obiecte ale meşterilor populari, dar
şi un mic parc de distracţii.
Ioana Ivan
Spectacolul „Jurassic Ad­
ven­tures” este o producţie
care foloseşte tehnologii avan‑
sate, sisteme audio, climatice
şi de lumini spectaculoase,
decoruri şi personaje realistice
şi îi va duce pe spectatori în
lumea fabuloasă a unui parc
din Jurassic, unde vor putea
trăi cu sufletul la gură peripe‑
ţiile personajelor, asistând la
naşterea unui pui de dinozaur.
Datorită tehnologiei perfor‑
mante, toate mişcările şi sune‑
tele vor părea reale. „Jurassic
Adventures“ promite a fi un
show de familie captivant, cu
o importantă latură educati‑
vă pentru cei mici. La Galaţi,
spectacolul va avea loc pe 6
noiembrie, la Casa de Cultură
a Sindicatelor. Preţul biletelor
variază între 45 şi 120 de lei
pentru copii şi 60 şi 200 de lei,
pentru părinţi, în funcţie de
locul din sală.
Ioana Ivan
Electrocentrale
Se vrea schimbarea
sistemului de termoficare
Inima i-a venit de hac
Cardiac găsit mort în casă
[
Eveniment
Potrivit unui comunicat de presă remis de cei de la Electrocentrale,
în urma discuţiilor cu Primăria s-au găsit soluţii viabile pentru implementarea unui nou sistem de producere a energiei termice, corelat
cu necesarul consumatorilor racordaţi în prezent la sistemul de termoficare din Galaţi.
Liviu Ghinea
Un gălăţean de 55 de ani a fost scos de echipajele de intervenţie
din propria locuinţă, după ce apropiaţii săi nu l-au mai văzut de câteva zile. Omul, care locuia într-un bloc din Ţiglina 2, a fost găsit fără
viaţă şi transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie.
Anchetatorii au concluzionat că acesta suferise un infarct, el fiind cunoscut cu probleme de sănătate de circa un an.
Mariana Constandache
Vineri, 19 Septembrie 2014
3
viaţa liberă
[ Oficial, sistemul public de termoficare mai are la Galaţi 61.000 de clienţi,
însă există surse care indică faptul că raportările nu ar fi conforme cu realitatea
C
ei care nu au avut posibilitatea până acum să-şi instaleze centrale termice de
apartament nu o vor mai putea
face până în primăvara viitoare.
Apaterm a anunţat oficial că, de
la începutul acestei săptămâni,
a început operaţiunea încărcării
instalaţiei de termoficare şi efectuarea probelor de etanşeitate pe
reţelele de alimentare cu agent
termic secundar. „Acest demers
are ca scop pregătirea reţelei
de termoficare pentru începerea unui nou sezon de încălzire”,
anunţă oficialii companiei.
Cei care vor continua să se
debranşeze, fără acordul scris al
celor de la Apaterm, sunt pasibili
de amenzi usturătoare. „În conformitate cu prevederile articolului 54, alineatul 1 din Legea nr.
325/2006, golirea instalaţiilor de
către utilizatorul/consumatorul
serviciului în vederea executării
unor modificări sau reparaţii fără
acordul scris al operatorului serviciului şi al asociaţiei de proprietari,
cu excepţia cazurilor de avarii sau
de forţă majoră, se sancţionează
cu amenzi de la 500 la 1.000 de
lei”, mai informează Apaterm.
Din ce în ce mai puţini clienţi
Din cauza modului în care a
fost condusă această societate
în ultimii zece ani, numărul celor
branşaţi la sistemul centralizat
de furnizare a agentului termic
a scăzut cu aproape o treime.
În perioada decembrie 2013
- februarie 2014, aproximativ
2.000 de gălăţeni au renunţat
la serviciile Apaterm, în timp
ce din martie până în iulie au
mai ieşit din sistem încă 800 de
apartamente. De abia la sfârşitul
acestei luni se va face o statistică clară a numărului abonaţilor
ieşiţi din sistemul public de termoficare.
Conform cifrelor oficiale, din
2004 până în vara anului 2014
numărul abonaţilor Apaterm
a scăzut de la 88.000 la 61.000.
Din nou, aceste cifre sunt doar
cele oficiale. Neoficial însă, lu-
Pe timpul unei misiuni
de patrulare, poliţiştii locali au depistat, în zona
bulevardului Milcov, un
gălăţean dat în urmărire, la
începutul lunii septembrie.
Bărbatul, D.M., de 39 ani, a
fost dat în urmărire, deoarece a agresat o minoră în
scara unui bloc de pe strada Ionel Fernic. Cazul a fost
predat, împreună cu cel
reţinut, lucrătorilor din cadrul Biroului de Investigaţii
Criminale al I.P.J. Galaţi.
Teodora Miron
crurile stau şi mai rău pentru societatea aflată deja în insolvenţă. Surse din Apaterm susţin că
oprirea căldurii petrecută iarna
trecută, cât şi nesiguranţa arătată de autorităţi în această vară,
privind modul în care se va furniza agentul termic în această
Prins fără bilet
în autobuz
Adolescent
cu pistolul
în borsetă
iarnă, ar fi redus numărul clienţilor Apaterm până aproape de
50.000.
Liviu Ghinea
Decizii judecătoreşti care se bat cap în cap
Pâslaru, vinovat şi nevinovat în procesul cu ANI
subiect: conflictul de interese
provocat de angajarea pe bani
publici a fiului său la cabinetul
de parlamentar pe care Pâslaru îl
are în Galaţi.
Trimis în judecată, în penal
Dosarele deputatului Florin
Pâslaru iau tot felul de întorsături
în justiţie, semn că magistraţii
pot oricând dărâma soluţii şi demola anumite percepţii despre
un caz. Demnitarul are un caz civil şi unul penal, legate de acelaşi
Dosarul penal a trecut de faza
secretă a camerei preliminare, judecătorii Curţii Supreme găsind
că rechizitoriul şi probele aduse
de procurori sunt absolut legale.
În ianuarie 2014, procurorii bucureşteni l-au trimis în judecată pe
Florin Pâslaru pentru conflictul
de interese semnalat de ANI, el
fiind citat în calitate de inculpat
pentru data de 29 septembrie.
În dosarul civil, Înalta Curte
a impus, pe 12 septembrie, rejudecarea cauzei. Este vorba de
procesul pe Contencios administrativ, unde Pâslaru a solicitat
anularea unui Raport al Agenţiei
Naţionale de Integritate (ANI),
făcut în 7 noiembrie 2011. Actul
În ultima zi de înscriere
Peste 300
de locuri bugetate
libere la masterat
"A
Depistat
de poliţiştii
locali
Dat în
urmărire,
după
ce a agresat
o minoră
O gălăţeancă de 87 de
ani a ajuns la spital în stare
gravă după ce a căzut victimă unui accident rutier.
Potrivit poliţiştilor, vinovată
ar fi atât bătrâna, cât şi o şoferiţă, care nu s-a asigurat
în momentul în care ieşea
de pe o alee dintre blocurile de pe Regiment 11 Siret.
Conducătoarea auto, de 29
de ani, a surprins-o astfel
pe femeia în vârstă, care
tocmai atunci coborâse de
pe trotuar pentru a traversa printr-un loc nemarcat.
Poliţiştii rutieri au deschis o
anchetă, întocmind în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mariana
Constandache
aV
Doi bărbaţi au ajuns
la spital după ce au fost
agresaţi unul de fiul său,
iar celălalt de un cioban
pentru care muncea zilumină. Unul dintre cei
bătuţi este un localnic de
48 de ani din Umbrăreşti,
care a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma
unui conflict domestic.
Omul s-a luat la ceartă cu
fiul său de 20 de ani, care,
nervos că nu i se dă ascultare, a trecut la violenţe.
I-a administrat părintelui
său mai multe lovituri cu
pumnii şi diverse obiecte
care i-au căzut în mână,
rănindu-l suficient de
tare cât să fie nevoie de
intervenţia ambulanţei.
Bărbatul a fost dus la spitalul din Tecuci, având
mai multe traumatisme
craniene şi toracice, dar,
din fericire, starea sa nu a
fost atât de gravă încât să
impună internarea.
Tot pe mâinile medicilor gălăţeni a ajuns şi
un bărbat de 38 de ani
din comuna tulceană I.C.
Brătianu, bătut, se pare,
de mocanul pentru care
lucra. Omul a avut îndrăzneala să-şi ceară banii
cuveniţi, dar a primit în
schimb o bătaie zdravănă, suficient cât să fie
luat cu ambulanţa şi adus
la Galaţi, la Spitalul de
Urgenţă. El este internat
din cauza numeroaselor
leziuni la cap şi torace.
Ambele victime au, potrivit poliţiştilor, posibilitatea să îşi scoată certificate
medico-legale şi să facă
plângere împotriva celor
care i-au agresat. Aceştia
vor fi cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe.
Mariana
Constandache
.L .
Încă 3.000 de familii
au renunţat
la serviciile Apaterm
rh
iv
Bătaia
e ruptă din rai
Victime
în conflicte
rezolvate
cu pumnul
În locul
nepotrivit,
la momentul
nepotrivit
Octogenară
acroşată
de maşină
în Ţiglina 1
"
S-a încheiat „sezonul” debranşărilor
Viaþa
la
zi
www.viata-libera.ro
La cele 52 de programe de
masterat, organizate de facultăţile din cadrul Universităţii
“Dunărea de Jos” din Galaţi, s-au
înscris, până ieri, 460 de candidaţi pe 780 de locuri la buget. Cel
mai bine stau cei de la Facultatea
de Ştiinţe Juridice, Sociale şi
Politice, unde sunt 53 de candidaţi pe 41 de locuri bugetate şi
cei de la Facultatea de Educaţie
Fizică şi Sport, unde s-au înscris
44 pe 43 de locuri la buget. La
Arhitectură Navală mai sunt doar
şase locuri disponibile la buget,
iar la Facultatea de Economie
şi Administrarea Afacerilor s-au
ocupat 85 de locuri dintre cele
105 scoase la concurs la toate programele de masterat. Celelalte
facultăţi - Ştiinţe şi Mediu, Litere,
Istorie, Automatică şi Inginerie
Brăila - aveau locurile ocupate pe
jumătate. La programele de masterat de la Inginerie s-au înscris
68 de candidaţi însă mai sunt disponibile 69 de locuri, iar la Ştiinţa
şi Ingineria Alimentelor mai sunt
71 de locuri libere la buget. La
Facultatea de Arte abia ieri au început înscrierile la programul de
masterat Teatru muzical.
Cei interesaţi sunt aşteptaţi
şi mâine la sediile facultăţilor,
până la ora 15,00. “Din experienţa
anilor trecuţi, la programele de
masterat se întâmplă invers ca la
licenţă. Pentru că cei mai mulţi
dintre candidaţi muncesc, ei vin
să-şi depună dosarele pe ultima
sută de metri, spre sfârşitul săptămânii,” a explicat prof. univ. dr.
ing. Adrian Lungu, prorectorul
Universităţii.
Daniela Bogdan
administrativ spunea că Florin
Pâslaru s-a aflat în conflict de
interese în momentul în care, în
2009, şi-a angajat fiul la cabinetul său parlamentar. Din comunicatul emis de cei de la ANI a
reieşit că deputatul şi-a plătit fiul
cu 21.662 lei (circa 5.150 de euro),
din 2009 şi până la momentul izbucnirii scandalului public. Din
acelaşi comunicat reiese şi că
ANI a sesizat Parchetul General
în ceea ce-l priveşte pe Florin
Pâslaru. În februarie 2012, cei de
la ANI au făcut public faptul că
raportul instituţiei în ceea ce-l
priveşte pe deputatul de Galaţi a
rămas definitiv după ce nu a fost
contestat de parlamentar.
Drum sinuos, în civil
Abia după şase luni de la publicarea raportului ANI, Pâslaru
contestă actul respectiv, la Curtea
de Apel Galaţi. Ulterior, pe site-ul
ANI apare faptul că în dosar s-a fă-
cut o cerere de strămutare, acceptată de Curtea Supremă. Cauza
a ajuns să se judece la Curtea de
Apel Bacău, unde Pâslaru pierde procesul, anul trecut, pe 14
februarie. Cum era de aşteptat,
Florin Pâslaru a atacat decizia, iar
cauza a ajuns la Înalta Curte, în
martie 2013, primind un termen
foarte îndepărtat, peste doi ani,
în 2015. În aprilie 2013, avocaţii fac
o cerere de preschimbare a termenului, care aduce judecata în
februarie 2014. În timp ce procesul civil a mers în favoarea sa, magistraţii trimiţând dosarul înapoi
la Curtea de Apel Bacău, pentru
rejudecarea lui, cel penal susţine
că toate probele sunt bune şi că
judecata merge înainte.
„Am atacat soluţia Curţii de
Apel cu recurs în contencios, la
Înalta Curte de Casaţie, iar argumentele noastre au fost că, în perioada care i se impută clientului
nostru, ANI nu avea prerogative legale să constate eventuale
conflicte de interese, deputatul
nu şi-a încălcat nicio atribuţie de
serviciu în exercitarea funcţiei
publice, iar angajarea a fost consfinţită juridic de Secretariatul
General al Camerei Deputaţilor şi
avizată de oficiul juridic al camerei. Considerăm că soluţia instanţei supreme este cea firească în
raport de circumstanţele cauzei,
deşi în multe situaţii instanţele
au menţinut opinia Agenţiei de
Integritate”, a explicat avocata
Anca Vlase, care l-a reprezentat
pe deputatul Florin Păslaru în
acest dosar. Vă reamintim că la baza ambelor cauze, civilă şi penală, stă
acelaşi raport din 2011 al ANI,
contestat abia în 2012 de Pâslaru.
Cum până acum instanţele au
avut puncte de vedere diferite,
singurul lucru cert rămâne, deci,
acela că deciziile nu sunt definitive, astfel că mai putem asista la
răsturnări de situaţie.
Maria Fabian
Pentru a-şi cere drepturile
Pensionarii
au ieşit din nou în stradă
Mai mulţi pensionari gălăţeni, care au lucrat în condiţii
grele şi foarte grele, au participat
la a doua serie de proteste organizate, ieri, în faţa Prefecturii.
Vârstnicii sunt supăraţi că din
veniturile lor nu reuşesc să-şi acopere toate cheltuielile necesare
pentru a-şi asigura existenţa. Mai
mult, ei spun că, după ani de zile
de muncă în condiţii grele şi mediu toxic, s-au ales cu pensii de
până la 1.500 de lei, venit ce este
cu mult mai mic decât al colegilor
lor care au ieşit la pensie în ultimii
ani. Deşi în urmă cu o săptămână,
la primul protest, au fost primiţi la
Prefectură, unde li s-a explicat că,
în conformitate cu legile actuale,
acordul global nu constituie bază
de calcul pentru pensii, protestatarii speră că vor obţine o decizie
favorabilă în justiţie. „Conform
decretului 389 din 1972, care a
fost în vigoare până în 2001 când
a fost adoptată o altă lege, so­
cietăţile achitau către bugetul de
stat contribuţii de asigurări sociale
din veniturile brute realizate. Unii
pensionari din ţară şi-au obţinut
drepturile prin judecătorii, întregindu-şi astfel pensia. Aceeaşi regulă trebuie să se aplice şi pentru
noi”, ne-a declarat Vasile Panţuş,
liderul Alianţei pentru Concilierea
Pensionarilor Galaţi.
Protestatarii susţin că au înaintat revendicările lor încă din urmă
cu trei ani tuturor parlamentarilor, dar s-au ales doar cu promisiuni. De aceea au decis ca toată
luna septembrie, în fiecare joi, să
picheteze sediul Prefecturii.
Text şi foto:
Teodora Miron
O patrulă a Poliţiei
Locale, în timp ce executa o misiune de sprijinire
a echipajului de control
din cadrul SC Transurb SA,
a controlat, în zona Şcolii
Gimnaziale Nr.1 „Nicolae
Mantu”, situată pe strada
Brăilei, un tânăr care fusese
dat jos din autobuz fiindcă
nu avea bilet. La vederea
poliţiştilor, el a devenit agitat. „La legitimare, s-a stabilit că acesta se numeşte
M.C.A., de 17 ani, din Galaţi.
Fiind întrebat dacă deţine
asupra sa bunuri interzise
de lege, sus-numitul a deschis borseta pe care o avea
asupra sa, iar în interiorul
acesteia poliţiştii locali au
observat mai multe bile
albe din plastic, un pistol
de culoare neagră, calibru 9
mm, având încărcător cu 13
bile”, ne-a declarat Aurelia
Matei, purtătorul de cuvânt
al Poliţiei Locale Galaţi.
La controlul amănunţit,
în interiorul borsetei au fost
găsite şi 380 bile asemănătoare cu cele din încărcător
şi o mănuşă chirurgicală
din latex de culoare albă,
despre care tânărul a declarat că urma să o folosească la un salon de tatuaje.
Adolescentul le-a spus oamenilor legii că pistolul este
de tip airsoft şi că-l poartă
cu el pentru autoapărare.
Cazul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 3, care vor
continua cercetările.
Teodora Miron
Furt cu căruţul
Şcoală prădată
de un sfert
de tonă de fier
Un adolescent de numai
16 ani a ajuns să aibă dosar
penal, după ce a fost prins
cărând o cantitate apreciabilă de fier spre un centru
de colectare. Tânărul a dat
de necaz în momentul în
care s-a întâlnit pe centura Brateş cu un echipaj al
Secţiei 5. Poliţiştii, însoţiţi
de jandarmi, au observat
că băiatul trăgea după el
un căruţ în care avea opt
piese metalice. Bănuind
că fierul fusese obţinut pe
căi ilicite, oamenii legii l-au
dus la un centru pentru a-l
cântări. Au stabilit că piesele aveau 265 de kilograme
şi că fuseseră furate dintr-o
anexă a unei şcoli din zonă.
Fierul a fost restituit, iar tânărul este cercetat pentru
furt calificat.
Mariana
Constandache
Valute în cont
Curs lei
18 septembrie
Valută
1 franc elveţian
1 EURO
1 liră sterlină
LEI
3,6505
4,4098
5,5873
1 leu moldovenesc
1 dolar SUA
1 gram AUR
Pe segmentul materiilor prime
Conflictul din Ucraina afectează
şi ArcelorMittal Galaţi
[
Economie
Cursul Valutar
0,2372
Evenimentele din Ucraina afectează ArcelorMittal Galaţi în ceea
ce priveşte asigurarea unor materii prime, care nu se mai produc din
cauza conflictului. „Ne asigurăm aceste materii din alte surse, în contextul supracapacităţii. Astfel, impactul asupra noastră este destul de
limitat”, a precizat Bruno Ribo, directorul general al combinatului.
Vineri, 19 Septembrie 2014
3,4250
134,6338
4
www.viata-libera.ro
TATE
I
V
I
S
U
L
C
EX
a
În luna august, revenire spectaculoasă a siderurgiei
„ArcelorMittal Galaţi
are cele mai bune rezultate
din ultimii 34 de ani”
iaþ
v
[
Radu Georgescu
Siderurgia gălăţeană,
raportată la piaţa oţelului
- Care este nivelul actual al
cererii pe piaţa oţelului? Care
sunt perspectivele?
- Volumul producţiei noastre
Balanţă
în siderurgie
Între producţie
şi numărul
de angajaţi
.L .
aV
C
ombinatul siderurgic
ArcelorMittal
Galaţi
este, fără îndoială, o
„ecuaţie” complicată din punct
de vedere financiar, tehnic, social. După şase ani nu lipsiţi de
convulsii în planul rezultatelor
economice, dar şi în relaţiile cu
angajaţii sau cu autorităţile, anul
2014 se anunţă drept unul decisiv pentru viitorul siderurgiei gălăţene. În ce privinţă, puteţi afla
din interviul acordat în exclusivitate ziarului „Viaţa liberă” de
Bruno Ribo, directorul general al
ArcelorMittal Galaţi.
- Ce rezultate se conturează
pentru anul 2014 în comparaţie cu 2013? Care sunt elementele de noutate?
- Producţia anului 2014 va fi
similară cu cea din 2013. Există,
însă, câteva diferenţe pe care aş
vrea să le explic, deoarece sunt
importante pentru viitorul nostru.
În prima jumătate a anului
producţia noastră a scăzut, deoarece am oprit Furnalul 5 şi
Oţelăria pentru investiţii-cheie şi lucrări de mentenanţă. La
Furnalul 5, am finalizat cea de-a
doua etapă a investiţiei majore
începute în urmă cu trei ani, care
a reprezentat, în total, mai mult
de 90 de milioane de euro. Noul
proiect a vizat instalarea unui
nou sistem de încărcare, care
ne-a adus rezultate excelente,
pe termen scurt. În august, am
depăşit cele mai bune rezultate
obţinute în ultimii 34 de ani! De
asemenea, am înlocuit în totalitate un convertizor.
Cele 90 de milioane de euro
investite într-un singur echipament demonstrează, din punctul
meu de vedere, angajamentul
pe care ni l-am asumat faţă de industria oţelului din România.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, producţia a crescut
în cea de-a doua parte a anului,
compensând pierderile înregistrate în prima parte a anului. În
privinţa parametrilor tehnici,
suntem, de asemenea, bucuroşi
să vedem rezultate excelente în
reducerea consumului de combustibili şi energie, precum şi rezultate foarte bune ale calităţii şi
serviciilor către clienţi. Mai mult,
aceste rezultate readuc foşti clienţi şi câştigă alţii noi.
- Cum a evoluat producţia
de oţel? Care este nivelul actual şi care sunt principalii clienţi?
- După criză, producţia a scăzut de la 3-4 milioane de tone de
oţel pe an, la aproximativ 1,6 - 1,7
milioane de tone. Capacitatea
actuală a producţiei este de 3
milioane de tone. Doar Furnalul
5 singur poate produce mai mult
de 2 milioane de tone pe an.
După cum puteţi observa, încă
ne aflăm în situaţia de supra-capacitate.
Principalii noştri clienţi fac
parte din industrii precum: construcţiile navale, industria auto,
cea a construcţiilor şi altele.
Planul nostru este acela de a utiliza la capacitate maximă echipamentele pe care le operăm acum,
dar şi de a ne extinde portofoliul
cu produse cu valoare adăugată
mai mare. Anul viitor, ne-am propus să producem 2 milioane de
tone, care reprezintă o creştere
cu 15 la sută faţă de anul 2014!
este, pur şi simplu, prea mare
pentru România, acesta fiind motivul pentru care exportul este
vital pentru noi. Furnizăm 60–70
la sută din producţia noastră
pentru export, mai ales în zona
Mării Negre, dar, în ultimele luni,
am început să explorăm noi pieţe în Europa Centrală şi de Nord.
Pe continentul nostru, cererea de
oţel a înregistrat o uşoară creştere, dar încă se află sub nivelul cererii dinaintea crizei. Pentru anul
viitor, sperăm că situaţia se va
îmbunătăţi şi vom putea produce semnificativ mai mult decât în
acest an.
În România, deţinem o cotă
de piaţă bună, care a crescut
în ultimii ani, în urma eforturilor noastre de a răspunde mai
bine cerinţelor clienţilor noştri.
Trebuie să continuăm să lucrăm
în acest ritm pentru a ne ajuta
clienţii industriali români să îşi
câştige propriile lor pieţe.
- Care a fost dinamica competitivităţii combinatului si­
de­rurgic în comparaţie cu
principalii concurenţi? Care au
fost factorii care v-au afectat şi
cum anume v-au influenţat?
- Principala noastră dificultate
a rezultat din suprapunerea a trei
elemente principale: criza economică, schimbarea completă a
paradigmei economice pe piaţa
noastră şi pierderile suferite, cauzate de creşterile explozive ale
preţurilor principalelor noastre
resurse energetice: electricitate
şi gaz natural. Noi producători
au apărut în regiunea noastră.
Turcia, care este piaţa noastră
tradiţională, a devenit din importator - exportator de oţel, iar
piaţa locală s-a prăbuşit.
În urma acestui impact triplu, am lansat Programul de
Transformare ARC 2015+, care
reprezintă un set de 100 de proiecte şi măsuri cu scopul îmbunătăţirii competitivităţii combinatului. Rezultatele sunt vizibile
acum, după aproximativ şase ani
de transformare: fabricăm pro-
"A
Leul a revenit ieri pe
apreciere faţă de euro,
cursul mediu coborând
cu aproape un ban, de la
4,4196 la 4,4098 lei.
Piaţa s-a deschis sub
pragul de 4,42 lei, cotaţiile fiind asemănătoare
cu cele de la închiderea
de miercuri. Pe parcursul
şedinţei tranzacţiile, al
căror volum a fost redus,
s-au realizat între un minim de 4,4060 şi un maxim de 4,4210 lei, la ora
14,00 transferurile se realizau la 4,4060 – 4,4090
lei.
Cursul dolarului american a sărit de la 3,4097
la 3,4250 lei, iar cel al
francului elveţian a crescut de la 3,6491 la 3,6505
lei.
În regiune, moneda
poloneză stagna faţă
de euro, la 4,182 – 4,195
zloţi, în timp ce forintul
maghiar se aprecia, cu
circa jumătate de procent, la 311,7 – 313,7 unităţi/euro.
Evoluţia perechii euro/
dolar a fost influenţată
de declaraţiile care au urmat şedinţei Comitetului
de politică monetară a
Rezervei Federale americane.
Oficialii Fed au afirmat că dobânda-cheie
din SUA va fi menţinută
aproape de zero pentru
o perioadă „semnificativă” după ce, începând
de luna viitoare, programul de achiziţii de obligaţiuni de stat sau ale
companiilor va fi încheiat. Reamintim că, în ultimii ani, banca centrală
americană a injectat mii
de miliarde de dolari în
pieţe, ceea ce a provocat
deprecierea semnificativă a monedei americane.
Euro a scăzut, pe pieţele asiatice, până la 1,2835
dolari, cea mai scăzută
cotaţie începând cu data
de 10 iulie 2013, pentru
ca în Europa să fluctueze între 1,2850 şi 1,2895
dolari, mai jos cu circa
un cent american faţă de
miercuri. Scăderea a fost
provocată de declaraţiile
că dobânda ar putea să
înceapă să crească mai
rapid. În piaţa de la Sibiu,
euro se tranzacţiona pe
decembrie la 1,2887 –
1,2910 dolari, iar uncia
de aur scădea pentru octombrie la 1.224 dolari.
Sunt folosite date şi informaţii disponibile până
la ora 14,00.
- declară în exclusivitate pentru „Viaţa liberă” Bruno Ribo, directorul general al combinatului siderurgic gălăţean
rh
iv
Viaþa
firmelor
rã
libe
Analiza zilei
Euro a scăzut
cu un ban
"
viaţa liberă
duse de oţel la o calitate mai ridicată, furnizăm servicii mai bune
şi consumăm mai puţină energie
şi materie primară, în timp ce
echipamentele sunt mai fiabile
ca în trecut.
- Ce investiţii plănuiţi pentru viitorul apropiat?
- Investiţiile în Combinat nu
au încetat niciodată şi nu se vor
opri. În prezent, Furnalul 5 este
un echipament-cheie pentru
Grup, care furnizează rezultate
excelente, niciodată înregistrate
în trecut. În momentul de faţă, ne
axăm pe Oţelărie şi Laminoare,
astfel încât să ne îmbunătăţim
securitatea în muncă, serviciile şi calitatea. Spre exemplu, în
prezent, investim 13 milioane de
euro în noua Maşină de Planat
la Cald de la Laminorul de Tablă
Groasă nr. 2, investiţie programată pentru mijlocul anului viitor.
De asemenea, toate investiţiile
trebuie să aducă rezultate mai
bune în privinţa eficienţei energetice, deoarece preţurile resurselor energetice sunt în continuare ridicate.
Nu suntem aici ca să
închidem combinatul
- Încă persistă zvonurile cu
privire la o posibilă închidere
a Combinatului. Este acest
scenariu posibil? Dacă da, în
ce condiţii?
- Unele dintre măsurile implementate de noi au fost percepute ca fiind precursoare
unei închideri: încetarea utilizării de echipamente învechite,
demolări şi reducerea numărului de angajaţi. De asemenea,
am trecut printr-o perioadă
extrem de dificilă înainte de
distorsiunile din piaţa de electricitate şi gaz, care au început
să fie corectate de către autorităţi. Aceste situaţii au condus la
întrebări legitime cu privire la
viitorul nostru.
Dar adevărul este simplu:
nu suntem aici să închidem
Combinatul, ci să îl salvăm
şi să îl readucem în zona de
profitabilitate, bine adaptat
la noile paradigme din piaţă.
ArcelorMittal doreşte continuapublicitate
rea operaţiunilor din Galaţi.
Între timp, cu toţii trebuie să
înţelegem că viitorul nostru va fi
foarte diferit de trecutul cu care
gălăţenii asociază Combinatul.
Observ o abordare nostalgică,
care nu are nicio legătură cu realitatea din 2014. Astăzi, vedem
în Europa o supracapacitate
structurală de 29 la sută comparativ cu perioada de dinainte
de criză. Acest lucru înseamnă
mai mulţi producători, consum
redus şi o competiţie crescută.
Nu putem schimba această realitate, de aceea trebuie să ne
adaptăm la ea. Aceasta este
una din priorităţile noastre.
Pentru a doua parte a întrebării: în acest moment cred că
scenariul închiderii poate şi va
fi evitat, atât timp cât România
îşi menţine competitivitatea
pentru marile industrii, în special în ceea ce priveşte sectorul
energetic, pentru ca preţurile la
electricitate şi gaz să fie accesibile şi comparabile cu cele de
care beneficiază competitorii
noştri din afara ţării.
Îmbunătăţirea productivităţii muncii a fost principalul obiectiv al schemei de pre-pensioare derulate la ArcelorMittal, în
urma căreia 365 de salariaţi au părăsit combinatul
siderurgic, ne-a declarat
directorul general Bruno
Ribo: „A fost un program
voluntar
implementat
special pentru angajaţii
care au vrut să beneficieze
de avantajele stipulate în
noua legislaţie în domeniu.
Nu putem spune că suntem mulţumiţi, nu am fost
niciodată în momentul în
care numărul de slujbe
s-a redus. A fost o decizie
dureroasă, luată pentru
a îmbunătăţi productivitatea muncii. Pachetele
financiare propuse de noi
au fost primite în mod voluntar. Cei care au dorit să
muncească în continuare,
au rămas în companie.
Procesul de îmbunătăţire
a productivităţii muncii
va continua acţionând
ambele braţe ale balanţei:
creşterea - cât mai mult
posibil - a producţiei şi
adaptarea numărului de
angajaţi prin transformare şi investiţii.”
Corecţii
organizatorice
Recalibrarea
forţei
de muncă
În timpul întâlnirilor directe avute de conducerea ArcelorMittal Galaţi cu
angajaţii din combinatul
siderurgic s-a constatat
că, în unele zone, numărul de angajaţi este mai
mic decât ar fi necesar,
iar în altele mai mulţi decât ar fi necesar, a arătat
directorul general Bruno
Ribo: „În acest moment,
implementăm un proiect
pentru «planificarea forţei
de muncă», care analizează toate aceste aspecte,
pentru a lua măsurile de
corectare. De asemenea,
folosim echipele din cadrul
departamentului
intern
numit Structural and Skill
Pool, care este creat special
pentru a ne oferi flexibilitatea necesară în ceea ce
priveşte personalul”.
Una caldă,
alta rece
Salariile
siderurgiştilor,
raportate
la restul
industriei
Directorul ArcelorMittal
Galaţi, Bruno Ribo, a declarat pentru „Viaţa liberă” că, în ultimii ani, a fost
necesară o îngheţare a
salariilor angajaţilor, dar
aceasta a fost o decizie
corectă, ce a ajutat combinatul să supravieţuiască. Acesta a ţinut însă să
precizeze: „În anii trecuţi,
au fost aplicate măsuri corective, inclusiv o creştere
generală a salariilor. Să nu
uităm că am raportat pierderi financiare în ultimii
şase ani consecutiv, timp
în care am fost susţinuţi
de Grup. Noi ne raportăm
la media industriei siderurgice româneşti şi din
acest punct de vedere,
salariile noastre sunt cu
6 la sută mai mari decât
aceasta”.
Pagină realizată de
Ovidiu Amãlinei
ovidiu@viata-libera.ro
Fostul parlamentar de Galaţi, Mihail Boldea, va fi astăzi la Curtea de Apel
Iaşi, unde i se judecă dosarul instrumentat de procurorii gălăţeni ai DIICOT.
De mai bine de doi ani, Boldea a fost trimis în judecată pentru un tun imobi‑
liar estimat la un milion de euro. Alături de alţi 20 de inculpaţi, ex‑deputatul
este acuzat că ar fi constituit un grup organizat şi că s‑ar fi folosit de falsuri.
Maria Fabian
[
Eveniment
publicitate
La Curtea de Apel Iaşi
Boldea vine astăzi la procesul său cu DIICOT
Vineri, 19 Septembrie 2014
5
Din amânare
în amânare
Magistratul
s‑a abţinut
să o judece
pe Colgiu
Este de comentat, fără îndoială,
sub ce auspicii juridice ne aflăm în
acest moment, iar prima dilemă ar
fi în ce măsură anularea ordonan‑
ţei 55/2014 anulează şi mandatul
lui Marius Stan. Ei bine, potrivit
Legii 393/2004, primarul unei lo‑
calităţi rămâne fără mandat dacă
îşi pierde, prin demisie, calitatea
de membru al partidului pe listele
căruia a fost ales. O să spuneţi că
Marius Stan nu a demisionat din
PNL, ci s‑a înscris în UNPR, urmând
ca liberalii să‑l excludă pentru „tră‑
dare”. Ei bine, nu‑i aşa, căci Legea
partidelor politice (nr.14/2003) sta‑
bileşte, la art. 8, că: „(1) Un cetăţean
român nu poate face parte în ace‑
laşi timp din două sau mai multe
partide politice; (2) Înscrierea unei
persoane într‑un alt partid politic
constituie de drept demisie din
partidul al cărui membru a fost
anterior”. Clar, da? Evident, rămân
în discuţie şi alte aspecte juridice
– cum ar fi legalitatea efectelor
produse de ordonanţă în perioa‑
da dintre publicarea şi anularea ei
– pe care vom încerca să le eluci‑
dăm, cu ajutorul unor specialişti, în
ediţiile viitoare. De asemenea, este
de notat că, dacă ordonanţa trece
de Senat şi devine lege, intră în cal‑
cul şi Curtea Constituţională, care
capătă atribuţiuni în chestiune
(asupra ordonanţelor de urgenţă
nu se poate pronunţa, potrivit le‑
gii). Până la deznodământul final,
însă, sunt demne de luat în seamă
războaiele politice ce se anun‑
De la
Casa Judeţeană
de Pensii
73 de bilete
de tratament,
nedistribuite
Casa Judeţeană de
Pensii anunţă că mai sunt
73 de bilete de trata‑
ment nedistribuite (60 la
Lacu Sărat şi 13 la Slănic
Prahova). Pentru locurile
rămase libere, solicitanţii
care au cerere înregistrată,
dar nu au primit încă bilet,
pot cere unul până cel târ‑
ziu pe 25 septembrie.
Roxana
Artene Penciu
ţă la orizont în cazul în care OUG
55/2014 este anulată, într‑un fel
sau altul.
Cu cine se luptă Stan în UNPR
Chiar dacă este ferm convins că
OUG 55 va ajunge lege, primarul
Stan a acceptat, acum câteva zile,
să comenteze pentru „Viaţa liberă”
şi un eventual scenariu pesimist.
„Şi chiar dacă ar fi să îmi pierd man‑
datul, pot să particip la alte alegeri
şi să demonstrez PNL‑ului că este
un partid de 8,8 la sută, aşa cum
a fost la europarlamentare. Pot
să câştig alegerile pentru că mă
aleg cetăţenii”, declara cu aplomb
Marius Stan.
Rămâne, însă, de văzut dacă
nu cumva noua grupare în care a
intrat Stan are alternative la can‑
didatura acestuia. Este important,
de asemenea, şi ce părere au pu‑
ternicii aliaţi PSD şi PC. Dacă este
să analizăm strict atitudinea UNPR,
constatăm că liderul judeţean al
formaţiunii, Eugen Chebac, nu are
de gând (cel puţin pe moment) să
se înscrie în cursa pentru Primărie.
Totuşi, în cărţi ar putea să intre
Vergiliu Vals (liderul organizaţiei
municipale), aflat pe un culoar de
credibilitate foarte bun. Evident,
pot apărea şi alţii, căci e greu de
crezut că organizaţia, în ansam‑
blul ei, va accepta fără obiecţiuni
ca ultimul venit în partid să fie pus
în capul mesei.
căruţă şi urma să‑şi îndeplineas‑
că obligaţia faţă de Antonescu.
Aşadar, sunt puţini cei care ar paria
pe faptul că PSD Galaţi nu va dori
câştigarea scaunului de primar.
În aceste condiţii, în amintitul
partid se fac deja socoteli şi liste,
mai multe grupări interne reven‑
dicând dreptul la un candidat.
Cel mai credibil pare să fie grupul
care‑l susţine pe medicul Aurel
Nechita, unul dintre social‑demo‑
craţii cu cea mai bună imagine în
judeţ (fost parlamentar, fost direc‑
tor de spital, fost decan al Facultăţii
de Medicină etc). De altfel, Nechita
chiar este disponibil, după ce a fost
scos din toate funcţiile publice în
baza unei decizii controversate a
ANI. Bine poziţionat pare şi actua‑
lul viceprimar Florin Popa, care are
avantaje deloc de neglijat: experi‑
enţa în administraţie (în mandatul
lui Nicolae a fost city‑manager),
PSD şi PC au socotelile lor
Este naiv cel ce‑şi închipuie că
PSD va accepta fără rezerve candi‑
datul UNPR la primărie. Să nu uităm
de pactul Ponta‑Antonescu pri‑
vind alegerile, care s‑a rupt taman
după ce Ponta s‑a văzut cu sacii în
expunerea media şi funcţia po‑
litică (preşedinte al organizaţiei
municipale). Mai mult, sunt toate
semnele că Popa râvneşte la func‑
ţie. Trebuie să spunem şi că o parte
dintre tinerii din partid s‑au adu‑
nat, din ce se vehiculează, în jurul
lui Florin Pâslaru. Sunt greu de
înţeles motivele acestei polarizări,
însă nu trebuie să căutăm neapă‑
rat un fir logic în politică.
Dar să nu uităm PC‑ul, unde
Eugen Durbacă visează la primă‑
rie în continuare. Plus viceprima‑
rul Radu Cosca (ce cu siguranţă
vrea mai mult) şi alţi câţiva tineri
antrenaţi în lupta de gherilă poli‑
tică, cum ar fi Eduard Grosu (şeful
ADP).
În ediţia viitoare vom prezenta
variantele Opoziţiei pentru bătălia
împotriva lui Marius Stan pentru
fotoliul de primar al Galaţiului.
Costel Crângan
Şefii Consiliului Judeţului jonglează din nou cu legea
O hotărâre a CJ ar putea fi
invalidată de Prefectură
Un proiect de hotărâre care
vizează o rectificare bugetară la
nivelul Consiliului Judeţului ce a
fost adoptat, ieri, în şedinţa extra‑
ordinară a CJ, prin votul aleşilor
judeţeni ai PSD, PC şi UNPR, are
mari şanse să nu primească girul
legalităţii din partea Instituţiei
Prefectului. Asta pentru că preşe‑
dintele Nicolae Bacalbaşa a hotă‑
rât, pe ultima sută de metri, să nu‑şi
mai asume amendamentul privind
distribuirea unor sume de bani şi
şi‑a retras semnătura. PSD a schim‑
bat amendamentul cu un altul, dar
însoţit de semnătura vicepreşedin‑
telui Cornel Hamza, fără a avea însă
un număr de înregistrare şi totoda‑
tă fără să fie depus la „mapa” ale‑
şilor în termenul legal prevăzut în
Regulamentul de funcţionare al
Consiliului Judeţului. „Este vorba
despre un amendament pe care
preşedintele Bacalbaşa şi l‑a retras,
nu şi l‑a mai asumat, care are şi un
număr de înregistrare. Cu cinci mi‑
nute înainte de şedinţa din plen,
ni s‑a adus acelaşi amendament,
dar cu un alt semnatar, care nu are
nici măcar număr de înregistrare,
ceea ce înseamnă că s‑a produs
o infracţiune. S‑a încălcat legea”,
a afirmat democrat‑liberalul Ion
Ştefan, care a precizat că va face o
sesizare către prefectul de Galaţi.
De altfel, şi Paul Puşcaş, secretarul
Consiliului Judeţului, a recunos‑
cut că cel de‑al doilea amenda‑
ment a încălcat Regulamentul CJ.
„Primul amendament a fost depus
în termenul legal. În Regulament
se precizează, într‑adevăr, că se
depune cu două ore înainte…”,
a afirmat Paul Puşcaş. „Înţeleg că
cel de‑al doilea este depus în afara
termenului. Mulţumesc, domnu‑
le secretar”, a replicat consilierul
PDL Costel‑Anghel Căluean, cel
care a şi ridicat această problemă
în plen. În ciuda comentariilor, vi‑
cepreşedintele CJ Cornel Hamza
nu a recunoscut că a încălcat le‑
gea, continuând să susţină că este
acelaşi amendament, chiar dacă
semnătura a fost schimbată, iar
actul nu avea număr de înregistra‑
re. Rămâne de văzut ce decizie va
lua conducerea Prefecturii în acest
caz.
Corina Dobre
La Universitatea „Dunărea de Jos”
A treia sesiune de admitere, fără examen
Universitatea „Dunărea de
Jos” din Galaţi va organiza luni
şi marţi o a treia sesiune de ad‑
mitere, de data aceasta doar
pe bază de dosar, fără examen
oral sau scris.
Astfel, în intervalul 22‑23
septembrie, între orele 8,00 şi
15,00, absolvenţii care au o di‑
plomă de bacalaureat şi o me‑
die care să le permită un minim
de concurenţă, sunt aşteptaţi
să se înscrie, la sediul cen‑
tral al Universităţii din strada
La Curtea
de Apel Bacău
„Dosarul
Albo” a intrat
în a noua
lună
de judecată
.L .
Trecerea în alt partid este,
după lege, demisie din primul
"A
Procesul Vioricăi Colgiu
a fost amânat după ce ma‑
gistratul a făcut o cerere
prin care se abţinea s‑o ju‑
dece, pe motiv că este rudă
cu unul dintre procurorii
DNA care au instrumentat
dosarul. Solicitarea i‑a fost
respinsă, urmând ca acum
să stabilească un termen la
care se va relua judecata în
acest caz.
Reamintim că Viorica
Colgiu, în calitate de şef la
Protecţia Consumatorului,
ar fi intervenit pentru
stoparea unui control al
DSVSA la firma pe care o
avea în localitatea Tudor
Vladimirescu. Procurorii
gălăţeni ai DNA au inter‑
ceptat‑o în timp ce‑l ascul‑
tau pe fostul şef al DSVSA,
Viorel Gheorghiţă, care
a şi fost trimis în judeca‑
tă într‑un alt dosar. După
trimiterea lui în faţa justi‑
ţiei, în 2013, a urmat cazul
ex‑şefei de la Protecţia
Consumatorului,
unde
prejudiciul a fost estimat la
85.000 de lei, bani pe care
Colgiu i‑a şi achitat.
Maria Fabian
V
ânzoleală mare în lu‑
mea politică gălăţea‑
nă după ce Camera
Deputaţilor a respins
OUG nr. 55/2014 privind migraţia
politică. În acest moment, pe la
toate partidele se fac şi se desfac
liste de posibili candidaţi pentru
Primăria Galaţi căci, dacă ordo‑
nanţa pică şi la Senat, vom avea
alegeri anticipate.
rh
iv
Emanoil Bocăneanu a
fost prezent, ieri, la pro‑
cesul în care este judecat
pentru fapte de corupţie.
Dosarul s‑a amânat pentru
10 octombrie, din cauza
lipsei unuia dintre avocaţi,
aflat la Curtea Supremă.
Luna viitoare se va discuta
şi despre solicitarea denun‑
ţătoarei, Ileana Schipor,
de a i se acorda protecţie.
Fostul prefect de Galaţi
este acuzat că a intervenit
pentru apropiaţi de-ai săi,
fie pentru a promova un
concurs de ocupare a unui
post, fie pentru a fi scutiţi
de nişte amenzi date de
poliţiştii de la Rutieră.
Maria Fabian
Cu cine s‑ar putea bate
Stan pentru Primărie
Foto: B. Codrescu
Până
pe 10 octombrie
Procesul
lui Bocăneanu,
amânat
Dacă OUG 55 nu trece, începe războiul!
aV
Viaþa
la
zi
www.viata-libera.ro
"
viaţa liberă
Domnească nr. 47. “Încercăm
un experiment. Noi avem ocu‑
pate locurile în proporţie de
97 la sută, dar, pentru că am
optat, la ambele sesiuni de ad‑
mitere, pentru examen ‑ spre
deosebire de alte universităţi
‑ am zis să încercăm şi varianta
admiterii pe bază de dosar”, a
explicat, în cadrul unei confe‑
rinţe de presă, prof. univ. dr.
ing. Toader Munteanu, prorec‑
torul Universităţii, responsabil
cu activitatea didactică.
83 de locuri libere la buget
Mai sunt disponibile 83 de locuri
la buget, la cinci facultăţi: Inginerie
Galaţi, Inginerie Brăila, Ştiinţa şi
Ingineria Alimentelor, Ştiinţe şi
Mediu, Istorie, Filosofie şi Teologie.
Numărul locurilor disponibile ar
putea creşte după ziua de mâine,
atunci când expiră termenul până
la care candidaţii declaraţi admişi
în sesiunea din septembrie trebuie
să‑şi depună diplomele de baca‑
laureat în original. Cele mai multe
locuri ‑ peste jumătate ‑ sunt la
Inginerie Galaţi şi Brăila. Rezultatele
acestei sesiuni de admitere vor fi
cunoscute marţi seară. Locurile ră‑
mase neocupate vor fi redistribuite
tuturor facultăţilor, proporţional cu
numărul candidaţilor care au optat
pentru taxă. Asta înseamnă că unii
studenţi admişi pe locurile cu taxă
ar putea avea norocul să ajungă
la buget. “Nu suntem dependenţi
de locurile cu taxă. Ne‑ar plăcea
să avem 3, 4 locuri cu taxă pentru
fiecare specializare, ca să asigu‑
răm concurenţa”, a precizat prof.
univ. dr. Adrian Lungu, prorectorul
Universităţii responsabil cu strate‑
gia universitară. Acesta din urmă
a explicat că, în acest an, inclusiv
universităţi mari din Bucureşti, Iaşi
sau Braşov au avut probleme în
a‑şi ocupa locurile la buget. “Avem
semnale că peste tot în ţară situa‑
ţia e identică, din pricina bacalau‑
reatului. S‑a atins un minim istoric.
Salvăm ce se mai poate salva”, mai
spune Adrian Lungu.
Daniela Bogdan
Dosarul fostului şef
al DSVSA Galaţi, Viorel
Gheorghiţă, a intrat în
a noua lună de judecată
la Curtea de Apel Bacău.
Peste 20 de inculpaţi
aşteaptă aici decizia de‑
finitivă a magistraţilor
din Bacău.
Dintre aceştia cele
mai grele condam‑
nări, câte şapte ani de
puşcărie, le‑au primit
Gheorghiţă şi omul de
afaceri Dumitru Neculai.
Decizia a fost dată în
2013, după aproape doi
ani de procese.
În ianuarie, proce‑
sul a ajuns la Curtea de
Apel Bacău, dar sub aus‑
piciile noului cod penal,
care dă voie ca în calea
de atac să se adminis‑
treze probe. Asta de‑
oarece deciziile penale
rămân definitive la cea
de‑a doua instanţă şi nu
la Curtea Supremă cum
era până la intrarea în
vigoare a noilor norme
penale.
Rămâne de văzut
ce se va întâmpla în
acest dosar în decursul
lunii viitoare când se
va mai derula un ter‑
men. Reamintim că, în
noiembrie 2011, DNA
Galaţi l‑a trimis în ju‑
decată pe Gheorghiţă
şi pe Dumitru Neculai,
în dosarul supranumit
„Albo”, de la grupul de
firme patronat de aface‑
ristul gălăţean mai sus
amintit.
Şeful DSVSA era acu‑
zat de procurori că l‑a
protejat pe afacerist, şi
nu numai, lăsând să in‑
tre alimente expirate, cu
prezenţa bacteriei E‑coli
pe piaţă.
Maria Fabian
În organizarea
CECCAR
Ziua
Naţională
a Contabilului
Român
Filiala
Galaţi
a
Corpului
Experţilor
Contabili şi Contabililor
Autorizaţi din România
(CECCAR) vor sărbători
duminică, 21 septem‑
brie, Ziua Naţională a
Contabilului Român.
Aflată la a X‑a ediţie,
manifestarea se va des‑
făşura, cu începere de
la ora 10,00, la Teatrul
Muzical „Nae Leonard”.
Anul acesta, sărbătoa‑
rea CECCAR va fi cen‑
trată pe rolul profesio‑
nistului contabil într‑o
economie de piaţă con‑
curenţială.
Ovidiu Amălinei
FOTBAL
]
Programul etapei a opta în Liga I
viaþa
Sp rt
"
Volei
Arcada,
amicale
cu echipa
campioană
Florin Cernat
este noul căpitan
al roş-alb-albaştrilor
.L .
în
6
viaţa liberă
aV
[ Mijlocaşul gălăţean a revenit la clubul care l-a format, semnând un contract până la sfârşitul sezonului,
cu clauză de prelungire încă un an dacă se reuşeşte rămânerea în Liga I
Din Sportul
gãlãþean
Junioarele II,
turneu
de handbal
la Galaţi
Vineri, 19 Septembrie 2014
Achiziţie de top pentru Oţelul
Viaþa
arenă
www.viata-libera.ro
Astăzi, în runda a opta din prima ligă la fotbal, se joacă două partide: Gaz Metan – FC Viitorul (ora 18,30
Look Plus) şi ASA Tg. Mureş – Rapid (ora 21,00, Look TV). Sâmbătă se vor disputa: Concordia - FC Botoşani
(ora 16,00, Look Plus), Oţelul - CFR Cluj (ora 18,30, Look TV), Dinamo - CSMS Iaşi (ora 21,00, Look TV), iar
duminică sunt programate meciurile Ceahlăul - FC Braşov (ora 16,00, Look TV), Astra – Pandurii (ora 18,30,
Look Plus) şi Petrolul – Steaua (ora 21,00, Look TV). Luni se va disputa ultimul joc al etapei, „U” Cluj - CS „U”
Craiova (ora 21,00, Look TV).
Sonia Baciu
Florin Cernat – carte de vizită
Produs al Centrului de copii şi juniori de la Oţelul, Cernat a debut la această echipă când avea 18 ani, jucând 36 de meciuri în tricoul roş-alb-albastru, perioadă în
care a înscris 5 goluri. S-a transferat la Dinamo după doi ani, în 2000, Oţelul încasând
700.000 de euro, ceea ce a însemnat la vremea respectivă cel mai scump transfer
intern. În acea perioadă a primit supranumele „Diamantul”. După un singur an la
echipa bucureşteană, a ajuns la multipla campioană a Ucrainei, Dinamo Kiev, pentru
care a jucat timp de opt ani, inclusiv în Liga Campionilor, perioadă în care a fost selecţionat şi în echipa naţională în 14 meciuri. Apoi a ajuns la una dintre cele mai puternice echipe din Croaţia, Hajduk Split. Din 2010 a jucat în Turcia, la Karabukspor şi
Rizespor, fiind printre cei mai apreciaţi jucători ai acestor formaţii. Are în palmares o
Cupa a României, una a Croaţiei, trei titluri de campion, patru Cupe şi trei Supercupe
ale Ucrainei.
M
ijlocaşul gălăţean Florin
Cernat este din nou jucător al clubului care
l-a format, Oţelul Galaţi. Curtat
insistent în ultimele două săptămâni de conducerea Oţelului,
Cernat a acceptat oferta acesteia.
Florin Cernat a declarat, ieri,
în prima sa conferinţă de presă
de la revenirea la Oţelul, că este
conştient de aşteptările foarte
mari pe care suporterii le au de
la el şi s-a declarat convins că
nu-i va dezamăgi. „Am ales cu
sufletul. Am spus încă de acum
câţiva ani că atunci când voi reveni în România o voi face doar
la Oţelul, clubul la care m-am
format. În ultima lună mi-a luat
telefonul foc la cât de insistenţi
au fost cei de aici pentru semnarea acestui contract şi iată că
am decis că a venit momentul să
încerc să ajut echipa să iasă din
această situaţie dificilă. Nu mă
sperie că suporterii au aşteptări mari de la mine, ştiu ce pot.
Vin după o vacanţă mai lungă şi
estimez că după 2-3 săptămâni
de antrenamente voi fi la un potenţial fizic care să-mi permită
să intru în teren şi să confirm aşteptările suporterilor gălăţeni”,
a declarat Florin Cernat.
După estimările acestuia, ar
urma să poată juca ca titular începând cu meciul contra Stelei,
de peste trei etape, care va fi
programat în jurul datei de 4 octombrie.
Cernat a transmis şi un mesaj suporterilor echipei, înain-
I s-a încredinţat
banderola de căpitan
rh
iv
[ Handbalistele junioare II încep Campionatul
Naţional cu desfăşurarea
jocurilor din primul turneu, care se vor desfăşura
în organizarea Handbal Art
Galaţi. Începând de astăzi
şi până duminică inclusiv, Sala „Siderurgistul” va
găzdui acest turneu, la care
vor mai participa CS Şcolar
Constanţa, LPS Brăila, CS
Şcolar Tulcea, CS Şcolar Galaţi
şi United Galaţi. Meciurile
vor începe de la ora 9,00 şi
vor fi arbitrate de tandemurile Basso / Tofan, Antohi /
Ştefan (Galaţi) şi Toma / Popa
( Galaţi/Brăila ).
[ Centrul de Antrena­
ment Târgu Bujor (secţia
externă a C.S.M. Dunărea
Galaţi) participă cu şase
sportivi la Combinata judeţeană care va participa la
Liga Naţională de juniori la
lupte libere. „Am apelat şi
la serviciile lui Constantin
Neagu pentru această etapă. El este în continuare la
Bucureşti, se pregăteşte la
lot după ce a absolvit Liceul
«Mircea Eliade». Sunt ultimele competiţii la juniori pentru Neagu, la anul urmând
să treacă la seniori”, a spus
antrenorul Octavian Berbeci.
În afara lui Neagu, bujorenii vor fi reprezentaţi şi de
Sorin Zaharagiu (categoria
120 kg), Mihai Bordeianu
(96 kg), Florin Lambrino (74
kg), Ovidiu Crăciun (66 kg) şi
Gelu Radu (66 kg).
[ Turneul de categorie
Futures de la „Costa Mesa
Pro Classic” (California,
USA), îl are pe tabloul principal pe gălăţeanul Cătălin
Ionuţ Gârd. Acesta a făcut
pereche cu japonezul Naoki
Nakagawa şi a fost învins de
dublul Andre Dome/Ascar
Fabian Matthewes (USA), la
scorul 5-7, 3-6. În proba de
simplu, Gârd a fost eliminat
în primul tur de Spencer
Papa (SUA), scor 6-3, 6-3.
[ După ce a trecut examenul medical la Centrul
Naţional Sportiv de la
Bucureşti, Cătălin Rusu se
poate prezenta la Centrul
Naţional
de
Pregătire
Olimpică a juniorilor la haltere de la Bistriţa. Sportivul
de la CS Şcolar Galaţi, descoperit acum trei ani şi pregătit
de antrenorii Costel Dimofte
şi Mariana Bălan, este al
treilea gălăţean care se va
antrena în fieful halterelor
româneşti, alături de cei de
la CSM Dunărea - Bălăuţă şi
Climescu. Cătălin Rusu are 13
ani, este vicecampion naţional la categoria copii şi este
elev în clasa a VII-a (diriginte
prof. Simona Vartolomei) a
Liceului cu Program Sportiv
Galaţi. Pe perioada cantonamentului, Cătălin va fi
transferat şi pe linie şcolară,
urmând să frecventeze cursurile la unitatea similară din
Bistriţa.
Gh. Arsenie
M. Petrescu
la Oţelul o perioadă foarte scurtă,
la antrenamente şi meciuri amicale spre finalul anului 1999, când
fostul portar abia venise la echipa
gălăţeană, iar Cernat a plecat după
puţin timp la Dinamo.
tea meciului de sâmbătă de pe
teren propriu, cu CFR Cluj: „Vă
aştept la stadion pe toţi cei care
iubiţi această echipă, să câştigăm împreună cele trei puncte.
Sunt mulţi jucători tineri în echipa noastră, fără experienţă, este
nevoie de susţinerea suporterilor”.
Munteanu: „Acum sunt fericit”
Cristian Munteanu, team-managerul Oţelului, a spus că revenirea lui Cernat îl face fericit. „A fost
ambiţia noastră, a lui Ovidiu (n.r.
– Ovidiu Burcă, manager sportiv
al clubului) şi a mea, din momentul în care am venit în conducerea
Ovidiu Burcă a precizat că „dincolo de valoarea lui Florin ca fotbalist, am adus un lider, echipa avea
nevoie de aşa ceva”, astfel că Cernat
va fi noul căpitan al echipei pentru
care va juca în tricoul cu numărul
10. Managerul sportiv al clubului
a adăugat că prima raţiune pentru
care s-a făcut acest transfer ţine
de valoarea lui Cernat, nici într-un
caz pentru un câştig de imagine în
rândul suporterilor. „Nu suntem în
momentul în care să creăm imagine, să ne ascundem în spatele unui
nume. L-am dorit în primul rând
din raţiuni tehnico-tactice, pentru
valoarea lui ca jucător. Este un număr 10 autentic, astfel de fotbalişti
sunt pe cale de dispariţie. Trebuie
să creăm o echipă care să-l pună în
valoare, nu să aşteptăm minuni de
la el, să ne câştige singur meciurile”,
a spus Ovidiu Burcă. Florin Cernat
este cel de-al şaselea jucător adus
la Oţelul în cele două săptămâni
de când managementul sportiv a
fost preluat de tandemul Burcă –
Munteanu. Precedentele cinci achiziţii sunt atacantul Emil Jula, mijlocaşii Iulian Popa, Răzvan Grădinaru,
Helder Tavares şi Ruben Brigido,
ultimii doi aduşi din Portugalia.
Astăzi
se va anunţa noul antrenor
Oţelului. Am readus Diamantul
acasă, a revenit cel mai bun produs al acestui club. Am făcut-o şi
pe asta, sunt fericit. A venit pentru
club, pentru oraş, nu pentru bani,
pentru că nu puteam să-i oferim cât merită, jos pălăria în faţa
lui Florin”, a declarat Munteanu.
Acesta a fost coechipier cu Cernat
Cu ocazia conferinţei de presă în care a fost prezentat Florin
Cernat, Ovidiu Burcă a vorbit şi
despre subiectul antrenorului
principal, post deocamdată vacant după demiterea, miercuri, a
germanului Michael Weiss. „Până
mâine (n.r. – vineri), veţi afla şi numele noului antrenor principal.
Viitorul echipei noastre depinde
de această alegere, este prea
importantă pentru a ne grăbi”, a
spus Burcă.
Marian Căpăţînă
"A
Patricia Ţig a produs surpriza
în turneul de la Dobrici
Gălăţeanca Patricia Maria Ţig,
locul 299 în ierarhia mondială, a
reuşit, ieri, să-şi mai treacă în palmares o bornă importantă, prima victorie în faţa unei adversare aflată în primele 150 de locuri
în clasamentul mondial.
Aflată pe tabloul principal al
turneului ITF Pro de la Dobrici
(Bulgaria), dotat cu premii totale
de 25.000 de dolari, a învins-o
în turul al doilea pe jucătoarea
Kateryna Kozlova (Ucraina, locul
147 WTA), favorita numărul doi a
turneului, cu scorul 6-4, 4-6, 6-1.
Până ieri, gălăţeanca nu mai câştigase la o adversară atât de bine
plasată în topul WTA.
În primul tur, Ţig trecuse de
Helen Ploskina (Ucraina), cu scorul 6-4, 0-6, 6-1. În „sferturile” de
finală gălăţeanca o va întâlni, astăzi, pe Evgeniya Rodina, Rusia,
locul 196 WTA. Anul acesta,
Patricia Ţig a câştigat şase tur-
nee Futures, toate cu premii totale de 10.000 de dolari: două în
Antalya (Turcia), unul în Croaţia,
la Bol, şi trei în România, unul la
Sibiu şi două la Galaţi, în iulie şi
septembrie. În total, gălăţeanca
are în palmares 11 turnee câştigate din circuitul ITF Pro.
În această vară, după turneul din iulie, de la Galaţi, Ţig şi-a
schimbat antrenorul, lucrând
acum cu Răzvan Sabău.
Altfel, Andreea Mitu, ex-Dunărea Galaţi, a trecut de turul
secund al aceluiaşi turneu de
la Dobrici. Mitu, locul 165 WTA,
a eliminat-o pe Dia Evtimova,
Bulgaria, 270 WTA, cu scorul
6-1, 6-1. Andreea Mitu a câştigat
precedentul turneu ITF Pro din
Bulgaria, săptămâna trecută la
Sofia, dotat cu premii de 25.000
de dolari.
Sonia Baciu
Fetele
de la Oţelul
joacă
la Târgovişte
[ Meciurile etapei a patra
a Ligii a III-a se vor disputa
astfel: astăzi, Metaloglobus
Bucureşti – Metalosport,
sâmbătă, Sporting Lieşti –
Cetatea Tg. Neamţ şi Viitorul
Axintele – Oţelul II. Ora de
start, 17,00.
[ După o scurtă pauză,
ocazionată de unele meciuri
internaţionale, campionatul Ligii I de fotbal feminin
(eşalonul doi) se reia în acest
weekend. Gălăţencele de la
Oţelul vor juca în deplasare,
duminică, cu CSS Târgovişte.
Este al doilea meci din acest
sezon, primul fiind disputat
tot în deplasare – cu Viitorul
2010 Buzău şi câştigat de
„oţelare” la un scor concludent: 9-0.
[ Sâmbătă au loc două
derbiuri judeţene de juniori:
LPS – CSS Tecuci (Stadionul
„Siderurgistul”, orele 12,00
şi 14,00) şi ACS Municipal
Dunărea - Oţelul (terenul II
de la Stadionul „Dunărea”, la
aceleaşi ore).
Gh. Arsenie
BASCHET
Începe
Campionatul
Naţional
al junioarelor
Cireş, Buleandră, Apostol şi
Iorga – de la prima echipă, plus
Pădure, Salichi, Voinea, Berdilă,
Popa, Paraschiva, Fudulache şi
Pricope.
[ În ceea ce priveşte prima
echipă a Clubului United, participantă în Liga I, aceasta va
susţine meciul cu numărul trei
din acest campionat pe teren
propriu. Este vorba de primul
derbi al competiţiei, United – FK
Odorheiu Secuiesc, echipe care
în sezonul trecut s-au duelat în
prima parte a clasamentului:
Odorheiu s-a clasat pe locul al
treilea, Galaţiul pe al cincilea.
Meciul va avea loc marţi, 23
septembrie, ora 18,00, la Sala
„Dunărea” şi va fi transmis de
Digi Sport 2.
Gh. Arsenie
Sonia Baciu
Primul turneu
din Liga a II-a,
la Galaţi
Echipele din Liga a II-a a
Campionatului Naţional de
futsal se prezintă, în acest
weekend, la startul unui nou
sezon oficial. Meciurile primului turneu sunt programate la
Sala „Siderurgistul” din Galaţi.
Sâmbătă şi duminică, aici se
vor întrece opt echipe: United
II Galaţi, City’us II Tg. Mureş,
Luceafărul Buzău, Blue Angel
Cristian (Braşov), Fortius 2014
Buzău, Ceahlăul Piatra Neamţ,
Pro-Tineret Sighişoara şi Inter
Gheorgheni.
Gălăţenii vor susţine două
jocuri: sâmbătă – cu Luceafărul
Buzău (ora 17,30) şi duminică – cu
Ceahlăul (ora 13,30). Antrenorul
David Asandei ne-a prezentat
lotul de jucători care va aborda
primele jocuri din campionatul
celui de-al doilea eşalon: Bâgu,
FLASH FOTBAL
Noul sezon al Cam­
pionatului Naţional (CN) de
junioare va începe duminică,
echipa Under 13 a Clubului
Phoenix urmând să joace
în Grupa D, alături de CSS
Reghin, Sto-Mart Iaşi, CSS
Gheorgheni şi CSS Botoşani.
Primul meci al gălăţencelor se va juca duminică, ora
10,30 (Sala „Florin Balaiş”),
împotriva CSS Gheorgheni.
În acest sfârşit de săptămână, vor intra în competiţie
şi juniorii Under 18. Phoenix
LPS Galaţi face parte din
Grupa C alături de CSS Tulcea,
CSS Unirea Iaşi, CSM 2007
LPS Focşani şi CSM Moineşti,
primul turneu urmând să se
dispute, de astăzi până duminică, la Focşani. Astăzi,
Phoenix LPS va juca cu CSS
Unirea Iaşi şi CSS Tulcea, iar
sâmbătă şi duminică va juca
câte un meci, cu LPS Focşani,
respectiv cu CSM Moineşti.
Tot de astăzi până duminică, la Iaşi, va avea loc primul turneu al Campionatului
Naţional de juniori Under 14.
În Grupa C, alături de Phoenix
se află Nagy Mazes Tg.
Secuiesc, Sto-Mart Iaşi, Unirea
Iaşi şi Cuza Sport Brăila.
Meciurile echipei gălăţene sunt programate astfel:
vineri, cu Cuza Sport Brăila
şi Sto-Mart; sâmbătă, cu
Unirea Iaşi, iar duminică, cu
Nagy Mosez Tg. Secuiesc.
FUTSAL
TENIS
Astăzi şi mâine, voleibaliştii Clubului Arcada Galaţi
au programate încă două
meciuri de verificare înaintea startului în noul sezon
competiţional (27 septembrie, primul meci din „Cupa
României”, cu VCM Piatra
Neamţ). Cele două jocuri se
vor disputa în Sala Sporturilor
„Tomis”, din Constanţa, în
compania echipei campioane VCM Tomis. Au făcut deplasarea toţi cei 14 jucători
din lot. Cu aceste partide,
elevii antrenorului Marian
Apostu vor ajunge la un total de şapte jocuri amicale,
necesare în ceea ce priveşte
omogenizarea echipei, care
are şase jucători noi faţă de
sezonul trecut.
Gh. Arsenie
[
Imobiliare
DEPARTAMENT PUBLICITATE
Cătălin Barcan
Sorin Cara
Laurian Popa
Adelina Mărgărit
0731 240 401
0731 240 400
0729 550 315
0725 348 675
Vineri, 19 Septembrie 2014
7
Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE:
Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: pub@viata-libera.ro, www.viata-libera.ro
VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 0236460 719, Fax 0236460 875
• Vând garsonieră str. Brăilei, bloc
A5, et.2. Tel. 0747280672. (124702)
• Vând garsonieră M.39A, 4/4, îmbunătăţit. Tel. 0746829466. (125020)
Vânzări
cameră
• Nae Leonard 43 mp, 22500 euro.
0749374726. (124581)
• 1 camera, micro21, spatios, simplu,
pret 85.000lei. 0741914099 (124795)
• Vând apartament 1 cameră, Micro
20, etaj 5. 0740372350, 0742143589.
(124989)
• URGENT! 1 cameră Ţiglina I, A-uri,
etaj 2, mobilat lux, liber, totul nou.
0742895320. (125136)
• Vând apartament o cameră.
0748690858. (125188)
• Vând apartament 1 cameră, Salcia,
4/4, 20000E negociabil. 0236431531.
(125197)
• Mazepa, bloc mixt, parter, 37mp,
imbunatatita, 24.000 E, 0752627723.
(125221)
• Apartament 1 cameră, Doja, parter,
79000 lei. 0723136361. (125236)
Vânzări
2 camere
• Vând urgent 2 camere. 0748647760,
0767070871. (117644)
• Vând apartament 2 camere cu
extindere, 80 mp, str. 1 Decembrie,
stradal, amenajat pentru cabinet,
farmacie. Tel. 0752331342. (124317)
• 2 decomandate Mazepa II, 2/4,
renovat, 39900E. 0757950108.
(124380)
• 2 camere et.3, ICFrimu, mobilat, utilat, 45000. Tel. 0753903176. (124382)
• Mazepa1, stradal Brailei (R-uri),
62mp, vedere superba. 0743146523
(125149)
• Vând apartament 2 camere,
Mazepa 2, et.3, 35000 euro negociabil. 0745747234. (125156)
• Vând apartament 2 camere, poziţie excelenă, Micro 19. Telefon
0771397855. (125194)
• Nae Leonard, etaj 3, simplu, 130.000
lei, 0755296335. (125222)
• Micro 21, etaj, CT, simplu, 33.000 E,
0752627723. (125223)
• Icfrimu, parter, 64mp, simplu,
34.000 E, 0752627723. (125224)
• 2 decomandate Mazepa II, ST52 mp, simplu, 115000 lei neg.
0742886778. (125230)
• 2 decomandate M16, etaj 2, termopan, 27000E neg. 0742886778.
(125231)
• Apartament două camere, etaj
1, zonă excelentă. 0758115454.
(125241)
• 2 cam Mazepa I, parter, LIBER,
118.000 Ron. 0745/526231 (125248)
• 2 dec I.C.Frimu, parter, balcon, TP,
33.000Euro. 0745/526231 (125249)
• 3 decomandate Siderurgistilor
Vest, etaj 2, CT, TP, AC, balcon
mare, 74mp, imbunatatit, 47.000 E,
0752627723. (125225)
• Micro 20, etaj 2/10, simplu, 155.000
lei, 0755296335. (125226)
• 3 decomandate Mazepa II, 2 balcoane, 75 mp, îmbunătăţiri, 39500E
neg. 0754321831. (125233)
• 3 cam Micro 17, etaj 1, simplu,
130.000Ron. 0745/526231 (125252)
• 3 dec Nae Leonard, parter, S-uri,
TP, 80 mp, 46.000Euro. 0745/526231
(125253)
• 3cam dec M21, parter balcon
150.000lei, 0749383399. (125260)
• Vand 3 camere decomandate,
Piata Centrala, parter cu balcon, renovat, centrala termica, apa separat.
48.000 euro. 0751021866 (125264)
Vânzări
4 - 5 camere
• Vilă str. Arcaşilor, dotări+ finisaje
deosebite, 176000E. 0742201368.
(121504)
• Vând vilă Lepşa. Tel. 0745765316.
(121758)
• Vând casă (demolabilă), cu 1400
mp, str. Al. Cernat. 0740090012.
(122381)
Primăria municipiului Galaţi
aduce la cunoştinţă publică proprietarilor de vehicule care din anumite motive le-au
abandonat pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi că, în conformitate cu
prevederile art. 6 din Legea nr. 421/2002 actualizată privind regimul juridic al vehiculelor fără
stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori
al unităţilor administrativ-teritoriale, au obligaţia de a le ridica în termen de cinci zile de la
publicarea anunţului:
- Oltcit, cu număr de înmatriculare GL 02 RVR, str. Brăilei, bl. A7 – A8;
- Dacia, cu număr de înmatriculare GL 05 ELO, str. str. Ovidiu, bl. M11;
- Dacia, cu număr de înmatriculare GL 81 LCM, str. N. Alexandrescu, nr. 16;
- Cielo, culoare roşie, fără număr de înmatriculare, str. N. Alexandrescu, nr. 61;
- Dacia, culoare gri, fără număr de înmatriculare, str. Calea Prutului aferent Elnav.
• Vând vilă nouă, Şendreni, negociabil. 0755155752. (122646)
• Vând/ schimb vilă Sat Costi.
Variante. 0744134948. (122743)
• Vând casă în com. Independenţa.
Relaţii telefon 0745111710. (123103)
• Vând casă în Şiviţa, la şosea,
schimb cu apartament. 0752393464.
(123443)
• Vând casă+ teren, com. Măstăcani.
0741400532. (123751)
• Vând casă Zaclău. Tel. 0748364316.
(123871)
• Vând casă Independenţa, 16000
euro. Tel. 0763054942. (123949)
• Casă cu teren +vie, com. Fîrţăneşti,
25000 euro negociabil. 0740481384.
(124112)
• Două case semi mobilate, 1200
mp- 17000 euro, Văcăreni/ Tulcea.
0746007785. (124140)
• Vând casă zonă centrală curte 1100
mp. Tel. 0720569490, 0753574878.
(124310)
• Vând casă zona Metro. 0745245539.
(124324)
• Vând casă Lepşa 200 mp, parter+
etaj, teren aferent 600 mp. Preţ negociabil. 0766.530.177. (124376)
Persoanele interesate pot solicita informaţii suplimentare apelând numerele de telefon
0336102113 sau 0336102115 în zilele de luni – joi, orele 800 - 1630 şi vineri: 800 – 1400.
Primarul municipiului Galaţi,
Marius Stan
• Vând casă +teren aferent în Galaţi.
Tel.
0755848796,
0753471222.
(125163)
• Casă, Parc CFR, 175 mp total, 27000
euro. 0723136361. (125235)
• Vând garaj 17 mp, zona Ancora,
proprietate personală teren şi construcţie. Relaţii telefon 0724042315.
(125247)
• Vând case la cheie, 41000E.
0733449100. (125251)
• URGENT. Persoană fizică, parter, ICFrimu, liber. 0753576953.
(123504)
• Vând apartament 4 camere, Ţig.1,
bl.B1, et.2, CT, uşi+ geamuri termopan, AC, parchet, UM, 55000E negociabil. Tel. 0757904140. (123967)
• 4 camere dec., st= 106 mp, garaj
curte interioară 19,20 mp, lângă Vila
Mon Caprice, preţ negociabil. Merită
văzut. 0744637970, 0728048263.
(124224)
• Vând apartament 4 camere,
parter, renovat, central. Tel.
0726364923. (124484)
• Vând apartament 4 camere, et.
3/4, izolat, renovat recent, CT, mobilat, Micro 20, preţ la faţa locului.
Merită văzut, exclus agenţii. Tel.
0745836574. (124670)
• Vând apartament 4 camere Micro
16, 39000 E. Tel. 0751382329.
(124984)
• Vând casă 240 mp+ teren
342 mp, Vasile Lupu 10, 80000
E negociabil. 0758030318.
(124504)
Cumpărări
Garsoniere
• O casă deosebită pentru cei care
nu doresc să iasă-n evidenţă. Tel.
0734065771. (124558)
• Vând casă 5 camere, centrală
cu lemne, vie+ 10000 mp, garaj,
apă curentă, condiţii de bloc. Tel.
0743844775. (124628)
• Vând casă sat V. Alecsandri. Tel.
0756575215. (124665)
• Vând casă cu teren str. Traian.
Tel.
0756158258,
0744373118,
0746790770. (124705)
Cumpărări
Case
• Cumpăr casă veche (sau teren 2001000 mp) intravilan, zonă centrală.
0741195100. (123906)
Schimburi
Imobiliare
• Schimb garsonieră M19, parter,
complet renovată, pe teren minim
300 mp, în oraş. Tel. 0747473224.
(124246)
• Schimb garsonieră+ diferenţă,
zona Port, pentru garsonieră A-uri,
I-uri Ţiglina sau apartament 1 cameră. Telefon 0745239718. (124677)
rh
iv
• Avantajos! Apartamente noi,
„Ultimul Leu”. Rate până la 5
ani. Preţ foarte bun la plata integrală. 0758030318. (124501)
• Proprietar, vând apartamente noi cu 1,2 sau 3 camere,
cu posibilitate rate! Telefon:
0744589900. (125140)
• P.F. vând ap. 3 camere Mazepa 2,
parter, lângă parc Viva, posibil privatizare. Tel. 0745673648. (125202)
.L .
• Vând garsonieră bl. A6, Ţiglina
I, et. 3, 68000 lei negociabil. Tel.
0746355598. (124696)
• Vând apartament 2 camere, etaj 4
+mansardă, 35000 E negociabil. Tel.
0740854969. (124999)
• Persoană fizică vând urgent apartament 2 camere, zona Micro 20,
îmbunătăţit, 61 mp, preţ 38000 E
negociabil. 0755418442. (125000)
• Vând urgent apartament 2 camere semidecomandat, Ţiglina I, str.
Saturn nr. 4, bl. C2, etaj 3/4, toate actele la zi, preţ 105000 lei negociabil.
Tel. 0744570550. (125017)
• Vând apartament 2 camere semidecomandat, Parfumul Teilor.
Negociabil 28000E. Tel. 0754573834.
(125022)
• Vând apartament 2 camere Micro
17 cu 120000 lei negociabil. Telefon
0742424601. (125052)
• 2 camere Maz.2, decomandat, et.1,
renovat. 0748957549. (125111)
• Vând 2 camere Ţiglina, Tribunal,
26500 euro şi 2 camere Micro 39C,
22000 euro. 0740063750. (125115)
• Vând aparament 2 camere,
str. Traian nr. 2, bloc K. Telefon
0744536731. (125131)
aV
Vânzări
Garsoniere
"
viaţa liberă
• Proprietar vând apartament 2 camere, Micro 21 (Kaufland), bl.E14,
et.1, AC, CT, gresie, faianţă, parchet.
0740617237. (124521)
• ICFrimu imbunatatit, 54 mp, 27000
euro. 0749374726. (124583)
• Vând ap. 2 camere decomandate.
Tel. 0746909216. (124694)
• 2 semidecomandate, Ţig.III, parter,
2 balcoane, 130000 lei. 0746551187.
(124760)
• Vând apartament 2 camere semidecomandat, etaj 4/4, Ţiglina II. Tel.
0745312061. (124762)
• Vând apartament 2 camere
Mazepa, BR2, et. 8, faţă, 32000
euro negociabil. Tel. 0743308659.
(124770)
• Vând ap. 2 cam. parter şi et.3, Micro
17. Telefon 0741126372. (124787)
• 2 decomandate,mazepa 2,
multiple
imbunatatiri,
pret
31.000e.0741914099 (124792)
• P.F. vând ap. 2 decomandate, M17,
bl.G4C, et.3/4, simplu, liber, 29000
euro. 0741182377. (124843)
• Vând apartament 2 camere semidec. Micro 17. 0746061611. (124846)
• Vând apartament 2 camere Micro
13B, et. 2, decomandat, simplu,
125000 lei sau schimb cu apartament 3 camere +diferenţă. Tel.
0757808908. (124873)
• Vând apartament 2 camere Micro
14, confort I, AC, CT, complet mobilat, utilat modern, preţ 39900 euro.
0754507290. (124891)
• 2cam dec doja etaj intermediar
130.000lei 0746618328 (125259)
Vânzări
3 camere
• Vând apartament 3 cam. et.3/4,
Mazepa 1. Tel. 0748378535. (120148)
• 3 decomandate Mazepa 2, 67 mp,
liber. 0746.897.603. (124525)
• M17, etaj intermediar, 31000 euro.
0749374726. (124584)
• Vând/ schimb 3 cam. dec., parter,
Maz.I, cu 2 cam.+ diferenţă, similar.
0733141444. (124618)
• Vând 3 camere decomandate, Reg.
11 Siret, bloc G1, zugrăvit, termopan
balcon, et.7/10, 42000E. 0724306607.
(124623)
• Vând apartament îmbunătăţit,
3 camere, Nae Leonard. Telefon
0755181643. (124625)
• Apartament Aviaţie, stradal, etaj 1,
balcon mare, 99000 lei. 0758434855.
(124723)
• Vând apartament 3 camere, et. 2,
Micro 16. Tel. 0752817821. (124872)
• P.F. vând apartament 3 camere,
Micro 40, parter, balcon, termopane, gresie, faianţă, 45 mp, 86000 lei.
0748053462. (125059)
• 3 sdec., Mazepa 1, etaj 3, simplu,
30000 euro. 0749055169. (125108)
• Apartament Doja, 105mp, imbunatatit, mobilat, gradina amenajata
200mp. 0743146523 (125150)
• Vând ap. 3 camere semidecomandat, Sp. Judeţean, negociabil. Tel.
0726584178, 0766493078. (125166)
• Persoană fizică doresc să cumpăr garsonieră. Ofer 10000E neg.
0747654797. (124942)
• Cumpăr garsonieră etaj inferior.
Ofer maxim 65000 lei. 0744540050.
(125130)
Cumpărări
1 cameră
• Cumpăr 1 cameră sau garsonieră,
preiau datorii. 0758385587. (122645)
• Cumpar apartament 1 camera.
0751215522 (125125)
Cumpărări
2 camere
• Cumpăr 2 sau 3 camere. 0727897437,
0748647760. (117642)
• Cumpăr 2-3 camere, banii cash.
0756633251. (122643)
• Cumpăr 2-3 camere, preiau datorii.
0758385587. (122644)
• Cumpar urgent 1, 2, camere.
0749374726, 0723247205 (124586)
• Cumpar apartament 2 camere.
0758069003 (125127)
• Cumpărăm apartamente etaj intermediar, oferim preţul pieţei pe loc.
0788090090. (125257)
Cumpărări
3 camere
"A
• Mansardă Micro 20, 2 camere
decomandate, 26500 euro. Tel.
0748111623. (124914)
• Apartament Ţiglina II, liber, etaj
2. 0788090090. (125258)
• Cumpăr garsonieră sau 1 cameră.
0236475479, 0748647760. (117640)
• Vând apartament semidecomandat 2 camere, parter/4, îmbunătăţiri, zona Parfumul Teilor, preţ
33500 euro negociabil. 0747073981,
0746207888. (124935)
• Cumpar apartament 3 camere.
0751021866 (125128)
Cumpărări
4-5 camere
• Cumpar apartament 4 camere.
0758069003 (125129)
Vânzări
Case
• Particular vând urgent casă, zona
Arcaşilor, 200000E neg. 0740054430,
0741066123. (118876)
• Vând casă toate utilităţile, str.
Carnabel. 0745967028. (120984)
• Vând casă în com. Independenţa.
Relaţii tel. 0745111710. (124712)
• Vând casă Alexandru Cernat 117.
0740163404. (124725)
• Vând casă în Şendreni. Preţ 59000
euro negociabil. Tel. 0748944344.
(124735)
• Vând casă str. Domnească
(Parc CFR), preţ negociabil.
0748789286,
0758474362.
(124737)
• Vând urgent casă Galaţi. Tel.
0754239907. (124755)
• Vând casă nouă, com. Vârlezi, ST
2400 mp. Tel. 0740168816. (124840)
• Casă bătrânească central, utilităţi.
0733141444. (124852)
• Vând casă nouă, com. Smârdan, sat
Mihail Kogălniceanu. 0758731943.
(124877)
• Vând casă Şiviţa. Tel. 0754694925.
(124895)
• Vând casă boierească, îmbunătăţiri, zona Catedrală. 0753392690.
(124901)
• Vând casă 3 camere, Cometei 4,
recent renovată, singur curte sau
schimb cu apartament 2 camere
+diferenţă. 0740285777. (124908)
• Vând casă str. Basarabiei, cu gaze
şi canalizare. Tel. 0745828946.
(124964)
• Vând casă cu teren 2200 mp, sat
Rogojeni. Tel. 0745647576. (124980)
• Vând casă com. Jijila, jud. Tulcea, 19
km de Galaţi, 100 mp, full, utilităţi,
construcţie 2000, teren 1200 mp,
sau schimb cu apartament decomandat. 0742528456. (125011)
• Vând casă construită 2009, cu teren 3800 mp, vie, pomi fructiferi,
com. Cavadineşti (Grăpeni), la şosea,
preţ 30000 lei. Telefon 0763662578,
0741571043. (125018)
• Vând casă Parfumul Teilor.
0744181070. (125026)
• Casă Galaţi, 608 mp, 5 camere,
d= 10 m, CT, AC, condiţii de bloc,
preţ negociabil. Tel. 0741088201.
(125071)
• Vila 2011 p+1, 260mp utili, 1300mp
teren, str Tudor Vladimirescu, urgent. 0743146523 (125151)
• Vând casă Şendreni. 0749408831.
(125154)
Închirieri Cereri
Apartamente
• Închiriez apartament mobilat sau nemobilat. 0748647760,
0767070871. (117648)
• Familie serioasă închiriem casă, singuri în curte, termen lung, cu gaze;
sau apartament, indiferent zona
Galaţi. Tel. 0757527296, 0740583525.
(125207)
Închirieri Cereri
Spaţii comerciale
• Doresc închiriere vilă sau spaţiu
birouri, 150-200 mp. 0749.998.710.
(125072)
Închirieri Oferte
Apartamente
• Închiriez apartament. 0336423438,
0744604952. (99242)
• Închiriez apartament mobilat sau
nemobilat. 0767070871, 0727897437.
(117646)
• Închiriez apartament mobilat/ nemobilat. Tel. 0742148672,
0742634633. (122647)
• Pentru studenţi închiriem 14
camere/ 30 locuri, sală de mese,
curte, grătar, parcare auto păzită. Tel. 0744499915, 0236449012.
(122942)
• 6 apartamente 1cameră lux,
Faleză, regim hotelier. 0744793223.
(123129)
• Închiriez apartament 2 camere,
Piaţa Centrală, mobilat, utilat modern, CT, AC, preţ 300E. Telefon
0757830260. (123553)
• Închiriez apartament 2 camere
mobilat, et. 3, Doja. 0743058146.
(123700)
• Două camere Centru, mobilat, utilat deosebit. 0722953464. (124108)
• Închiriez ap. 3 cam. Micro 19, preţ
neg. 250 euro. Tel. 0747853904.
(124214)
• Garsonieră în regim hotelier, 70 lei/
zi. 0757537109. (124309)
• Închiriez apartament complet utilat
şi mobilat, 2 camere, Baia Comunală,
250 euro. Tel. 0740787827. (124593)
• Primesc în gazdă 2 studenţi nefumători, lângă Facultatea de
Mecanică- Medicină- ASE. Tel.
0236416969. (124629)
• Închiriez apartament 2 camere. Tel.
0769878706. (124638)
• Primesc în gazdă un băiat, la bloc,
zona Centru. 0752087943. (124643)
• Primesc în gazdă fete. Tel.
0236467025, 0756632527. (124645)
• Închiriez foarte avantajos apartament Mazepa pentru elevi,
studenţi, firme. 0766249376.
(124686)
• Apartament 5 camere, B. Traian,
150 mp, 1200 lei. 0760664506.
(124732)
• Închiriez vilă lux pentru petreceri
private. Tel. 0743077467. (124746)
• Inchiriez garsoniere si apartamente mobilate sau nemobilate.0741914099 (124791)
• Apartament Centru, 2 camere,
curat, nemobilat. 0740504638.
(124798)
• Primesc în gazdă familişti.
0336433824. (124819)
• Casă 3 camere, utilităţi, semimobilată, necesită curăţenie. 0733141444.
(124851)
• Închiriez apartament două camere
în Mazepa II. Telefon 0765213115.
(124874)
• Ofer gazdă pentru una persoană, bloc ultracentral. 0753392690.
(124900)
• Oferim cazare salariaţi foarte serioşi. 0749247774. (124967)
• Închiriez apartament 2 camere,
Micro 17. 0742130900, 0731073343.
(124970)
• Închiriez 2 camere ultracentral,
îmbunătăţit, mobilat, utilat. Tel.
0743135826. (125143)
• Proprietar, închiriez apartament
3 camere, central, mobilat şi utilat. Preţ 900 ron. Tel. 0745.213.838.
(125215)
• 1 camera Mazepa, mobilata, 600
lei, 0755296335. (125218)
• 2 camere mobilate si utilate 230 E,
0755296335. (125219)
• 3 camere mobilate, 250 E,
0755296335. (125220)
• 3 dec SID, etaj 3, mobilat si utilat,
200Euro. 0745/526231 (125254)
• Casă 2 camere, curte, baie, CT, nemobilată. 0745914848. (125265)
• 1 cameră Micro 20, mobilată, 500
lei. 0745914848. (125267)
• 1 cameră Mazepa, mobilată, utilată, 150 E. 0745914848. (125268)
Închirieri Oferte
Spaţii comerciale
• Închiriez bar şi terasă complet
dotată. 0741631582, 0740291379.
(99022)
• Închiriez spaţiu comercial +teren
Coşbuc. 0740015513. (122168)
• Spaţii birouri, producţie, depozitare- 300, 500, 1200 mp. 0744545113.
(122830)
• Primesc în gazdă două fete.
0784548063, 0336425381. (124990)
• Închiriez cameră la casă, unui
băiat sau unei fete, nefumători.
0747623833. (124991)
• Închiriez camere pentru elevi,
studenţi,
băieţi,
nefumători.
0757540580. (125008)
• De închiriat în Micro 17, ap. 2 camere, mobilat. Tel. 0758570412.
(125028)
• Închiriez apartament 2 camere
mobilat, zona Oţelarilor, 800 lei. Tel.
0771780172. (125044)
• Ofer spre închiriere garsonieră
BUCUREŞTI, etaj 4/10, curată, mobilată, dotată (tv, maşină spălat,
frigider, aragaz, internet) lângă
Facultatea „Spiru Haret” (primul
bloc), staţia metrou Apărătorii
Patriei. Tel. 0721266272, 0723191281,
0722747513. (125057)
• Închiriez apartament 2 decomandate, Aurel Vlaicu, et. 2, nemobilat,
igienizat proaspăt. 0751982471.
(125058)
• P.F. închiriez apartament 2 camere, mobilat, Micro 21. 0745362963.
(125069)
• Închiriez apartament lux, regim
hotelier, zona Doja. 0742905017.
(124465)
• Închiriez apartament două camere, parţial mobilat, bdul Coşbuc,
bl. M3, ap. 61. Telefon 0741313134,
0236430567. (125106)
• Inchiriez apartament 1 sau 2 camere, mobilate sau nemobilate.
0746624540, 0722962581. (124511)
• Ofer cameră unei studente nefumătoare, liniştită, zona Parc Viva.
Telefon 0236437162. (125107)
• Camere apartamente, casă, hale.
0757401174. (124553)
• Închiriez apartament parţial mobilat, 2 camere. 0755918873. (125124)
• Închiriez spaţiu la demisol/ etaj,
pretabil activităţi comerciale/ depozitare/ birouri, str. Brăilei- Micro 19
vis-a-vis de Mall Dunărea. Telefon
0744375988. (123814)
• Spaţiu comercial/ birouri, ieftin,
trafic intens. 0761633655. (123915)
• Inchiriez cladire noua P+2 +S, pe
Domneasca, 65mp pe nivel, pretabila cabinete medicale, birouri, locuinta s.a. Tel. 0744786223
(124049)
• Hală construcţie nouă, 400 mp, curent 380V-220V, utilităţi birou, vestiar, baie. Tel. 0749591526. (124191)
• Hală industrială, st= 230 mp inclusv
magazie şi vestiare, pretabilă pentru
service auto etc, apă curentă, canalizare, curent electric 220-380V, căldură, 900 mp spaţiu de închiriat sau
colaborare, nivel I al clădirii, la roşu.
0744637970, 0728048263. (124225)
[
Publicitate
Important!
PROGRAM MICA PUBLICITATE
LUNI - VINERI
SÂMBĂTĂ
DUMINICĂ
800-1700
900-1200
Vineri, 19 Septembrie 2014
8
Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE:
Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: pub@viata-libera.ro, www.viata-libera.ro
• SC închiriază birouri. Relaţii la
telefon 0744846778. (124287)
• Închiriez spaţiu 60 mp, cu toate
utilităţile, pretabil birouri, cabinete,
zona Ţig.I. 0726144752. (124383)
• Închiriez spaţiu comercial 12 mp,
Ţiglina 1- lângă Cinema. 0743141444.
(124545)
• Închiriez spaţiu comercial str.
1 Decembrie 1918. 0728043518.
(124646)
• Închiriez spaţiu comercial cu
sau fără aparatură fast food.
0757620964. (124663)
• Închiriez imobil în Galaţi,
curte interioară (S- 1000 mp)
zonă istorică (SC 800 mp)
pentru grădiniţe, azil de bătrâni, sediu de firmă etc. Tel.
0744277081. (124768)
• Închiriez spaţiu, etaj 1, Coşbuc vizavi Mall, 140 mp, spălătorie auto.
0742673449. (124816)
• Închiriez spaţiu ultra central, 125
mp. 0742673449. (124817)
Cumpărări
Terenuri
• Cumpăr/ arendez teren în zona
Agrogal (Bădălan) şi Zătun.
0749546670. (91192)
• Cumpăr teren 200- 300 mp,
Coşbuc- Arcaşilor- Domnească.
0743760067. (123740)
• CUMPĂR TEREN AGRICOL ÎN
COM. ŞENDRENI, JUD. GALAŢI.
TEL. 0758430917. (125165)
Vânzări Spaţii
Comerciale
• Bar „2 Măgari”, Complex Siretu,
17.000 euro. 0751167540. (122139)
• Vând spaţiu P+2, 2400 mp.
0744545113. (122832)
• Vând spaţiu (hală) pretabil
service sau depozit, intravilan,
200 mp- betonat, negociabil.
0755868675. (123987)
• Angajez alpinişti utilitari, muncitori pe schelă, amenajări interioare.
0757776685. (121940)
• Angajez medic dentist, cu
experienţă. Relaţii la telefon
0735847891. (121951)
• Societate comercială angajăm
vânzătoare, cu şi fără experienţă.
Telefon 0788600309. (122736)
• CASA GUSTULUI angajează barmani, ospătăriţe, spălător vase.
Relaţii după ora 12.00, telefon
0760619543. (122748)
• Societate comercială cu activitate
în domeniul instalaţiilor electrice
angajeză personal cu permis categoria B. CV la: yankei_srl@yahoo.
com (122771)
• HFC angajează personal fast -food.
0747622174. (122850)
• Departamentul de pază Alfa angajează agent securitate. Relaţii la
telefon 0755.050.470. (122979)
• Închiriez spaţiu comercial stradal.
Tel. 0751965399. (124937)
• De închiriat spaţiu comercial parter bloc, Micro 17. Tel. 0758570412.
(125029)
• Departamentul de pază Alfa angajează agent intervenţie şofer,
cu experienţă pe maşina de intervenţie rapidă. Relaţii la telefon
0236.323.778. (122980)
• Închiriez avantajos casă 6 camere
+curte 400 mp, ideal birouri/ depozit. Tel. 0743182368. (125141)
str. Calea Prutului nr. 230
angajează:
Electromecanic - motoare
şi subansambluri electrice
Studii - calificarea şi experienţa în domeniu
reprezintă un avantaj.
• Restaurant HAZARD angajează ospătăriţe şi vânzătoare linie autoservire. Relaţii la sediul din str. Brăilei
nr. 159E. (123842)
• Angajăm economist gestiune (cod
EG) şi asistent manager (cod AM).
CV la: databox.city@gmail.com
(123904)
• S.C. angajeaza maistru sablator
cu experienta in domeniul naval
de minim 10 ani, salariu 2500 euro/
luna. Relatii de luni pina vineri intre
orele 09.00-14.00 la tel.0756169772 .
(123912)
• SC Dialfa Security SRL organizează selecţii în vederea ocupării
locurilor gratuite pentru cursul de
agent de securitate, cu posibilitate
de angajare. Relaţii şi înscrieri la tel.
0236.323.778. (122981)
• BUCĂTĂREASĂ, experienţă
mese festive, pomeniri, angajăm
restaurant zona ICFrimu. Tel.
0746114988. (124404)
• Angajez vânzătoare magazin alimentar. Tel. 0746032995. (124420)
• Iristerm SRL angajează muncitori calificaţi în termoizolaţii.
0748457835. (124440)
rh
iv
• Ofer spre închiriere spaţiu pretabil
bar, birouri. 0755662974. (125185)
Vânzări Terenuri
• Vând teren 800 mp în str. Cetăţuiei.
Tel. 0722455531.
• Lepşa 10200 mp, D-Putna, ieftin,
rate. 0761633655. (120914)
• 599 mp, sat Costi, „La Coşare”.
0757357773. (122237)
• 2900 mp, parcele de 550 mp, cu
utilităţi, central, preţ avantajos.
0741.358.528. (122262)
• Teren Bariera Traian, cu căsuţă barbeque. 0740429421. (122405)
• Teren casă 2135 mp, Schela, utilităţi. 0753576953. (123506)
• Vând 1000 mp Vânători (vedere Brateş), 12 E/mp. Telefon
0744559651. (124220)
• Vând 1000 mp Odaia Manolache,
Vânători. Tel. 0744615306. (124303)
• Vând teren 650 mp, Tecuci
colţ cu Morilor. Preţ avantajos.
0758030318. (124503)
• Arcasilor, utilitati pe teren, 35 euro.
0749374726 (124588)
• Teren 180mp cu utilităţi, deschidere 9m, strada Alexandru cel Bun.
0744792802. (124624)
• Vând 500 mp intravilan, com.
Vânători. Tel. 0744934760. (124656)
• Vând spaţiu comercial 25 mp,
la parte de bloc, toate utilităţile, zona Spicu, bloc M. Relaţii tel.
0722213824. (124300)
• Vând spaţiu comercial
Centru, 80 mp, utilităţi, parter, stradal, 145000 E. Tel.
0745262287. (124734)
• Vând/ închiriez spaţiu comercial
Aleea Comerţului- Micro 19, 3 camere, 75 mp. 0745314899. (124821)
• Hală 200 mp, piaţă, birouri 200
mp, 380 V, CT, utilităţi. 0757540589.
(125007)
• Vând chioşc zona Spicul, utilităţi, apă, canal, aer, 220V. Tel.
0722321060. (125217)
• Spaţiu comercial, 125 mp, amenajat. Vad bun. 0758115454. (125242)
• Angajez cofetar cu experienţă.
Salariu de la 1400 lei. 0745540029.
(123110)
• SC COMBAVIPOR SA angajeaza. Soferi TIR experienta:
Categoria B C E, atestat transport marfă, card tahograf
Contact: str. Stefan cel Mare,
9, telefon: 0755055270, email:
combavipor@yahoo.com, fax:
0336401980. (123262)
• Abatorul Şerbăneşti Livadă angajează măcelari calificaţi şi necalificaţi pentru punctul de lucru din
comuna Lieşti. Oferim salarii avantajoase. 0236821753, 0728936668.
E-mail:
serbanestilivada@yahoo.
com (123308)
Oferte
de Serviciu
• Sat Costi, 4000 mp şi parcelabil, 7
euro/mp. 0740504638. (124799)
• Societate de pază angajează agenţi
de securitate care să îndeplinească
condiţiile prevăzute de Legea 333/
2003. Relaţii la telefon 0730058985.
(123394)
• Vând teren 1000 mp, centură (lângă Opel)- 59500 euro. 0752926686.
(124822)
• SC angajează sudori CO2 şi
lăcătuşi confecţii metalice.
Tel. 0751637592. (123422)
"A
10-12-20E.
• Vând teren 600 mp, str. Tecuci 227.
Tel. 0748318989. (124837)
• SC angajează confecţioneri
tâmplărie PVC şi instalatori
sanitari. Tel. 0751637592.
(123424)
• Vând vatră casă com. Smârdan,
1000 mp, deschidere 20 m, 6300
E negociabil. Tel. 0740183833.
(124958)
• Vând teren 250 mp, cu alee de 1,5-2
m. Tel. 0336416716. (125019)
• Vând teren pentru livadă, stupi
albine, microfermă, păsări şi animale, 1,57 hectare, la DN 26 comuna
Vânători. 0336434846. (125164)
• Vând 1000 mp Odaia Manolache
-Vânători. Tel. 0744615306. (125169)
• Vând teren Şendreni, 7000 mp. Tel.
0747012864. (125176)
• Vând teren 1100 mp Vânători în
sat, toate utilităţile, preţ bun. Tel.
0723249126. (125181)
• Reducere 30%, 1000 mp intravilan,
M. Kogălniceanu, poziţie bună, teren drept. 0751698679. (125212)
• Angajez dulgheri, fierari şi zidari.
0742598097, 0744705263. (112578)
• Salon masaj angajează cu/fără
experienţă. Condiţii avantajoase,
calificare în domeniu. 0729076181.
(120243)
• Angajez sudori CO2, lăcătuş mecanic, vopsitor industrial. 0745182838.
(124460)
• Angalez agent imobiliar cu experienta. Telefon: 0742177300. (123031)
Mica
Publicitate
• Vând 1000 mp teren de casă cu
fundaţie şi materiale de construcţii, Smârdan, 120000 lei negociabil.
0757183047. (124710)
• Loturi Sat Costi
0760664506. (124733)
Port Bazinul Nou SA -
Vă rugăm trimiteţi CV-ul dvs. până la data de 26.09.2014
la e-mail angela.marangos@portbazinulnou.ro, fax
0236/449997 sau la sediul societăţii. Doar candidaţii
selectaţi vor fi invitaţi la interviu.
• Vând hale+ anexe 1400 mp+ 6400
mp teren platforme betonate, utilităţi, împrejmuit- Tuluceşti, ideal
fermă, depozit, producţie, 60000
euro negociabil, posibilitate rate; şi
9500 mp intravilan Vânători- 6 euro/
mp negociabil. Tel. 0744559651.
(124218)
• Închiriez/ vând spaţiu comercial Piaţa Centrală (70 mp, termopan, vitrină, stradal, amenajat).
0740194195. (124864)
.L .
Închirieri Oferte
Spaţii comerciale
• Teren Str. Posta Veche, 360mp,
D=16m, 36.000 E, 0755296335.
(125227)
• Vând teren Sat Costi, 5E.
0733449100. (125250)
aV
Piaþa
Imobiliarã
"
viaţa liberă
• Club Vila Bran (Bran, Brasov), angajeaza cu experienta: receptioner,
animator (fire sociabila si sportiva), bucatar, ospatar. 0722268866
(123488)
• Angajez sportiv pentru sală culturism. Tel. 0751388631. (123674)
• Angajăm urgent reprezentanţi vânzări cu salariul fix de
1000 ron. Trimite cv la office@
bannesto.co.uk. (120836)
• Florăria GARDENIA angajează
cu carte de muncă vânzător -lucrător cu expperienţă în domeniu. Tel. 0745940777. (123726)
• NIGHT Braşov angajează dansatoare, cu sau fără experienţă, condiţii
deosebite. Oferim cazare. Telefon
0754427360. (121158)
• SC angajează maistru LCN, lăcătuşi
navali, sudori CO2, pentru Şantierul
Naval Mangalia. Tel. 0753052404.
(123823)
• Angajăm macaragii pod rulant
pentru platforma ArcelorMittal.
Relaţii vizavi Autogară, de luni până
vineri, orele 7,00-16,00. (123917)
• Domn în vârstă, foarte bine situat
social, caut persoană cu studii superioare pentru întreţinere şi convieţuire. Salariu negociabil. Telefon
0741023520, zilnic între orele 14,0018,00. (123986)
• Angajez lăcătuşi navali, sudori
electric CO2 şi autogen, polizatori
cu experienţă. 0751166906. (124142)
• Societate comercială angajează bucătăreasă şi cameristă.
0740425775. (124144)
• Angajez barmaniţă, bar cu jocuri
electronice. 0745362963. (124150)
• Angajez vulcanizator. 0745362963.
(124151)
• Angajez coafeză, cosmeticiană,
frizeriţă, salon cu vad. 0754074229.
(124152)
• Angajăm personal spălătorie auto
cu sau fără experienţă. Relaţii spălătoria Bobo, Ţiglina 3, vizavi Lulu´S
Gym. (124222)
• Restaurant Oanny´S, Ţiglina 3, vizavi Lulu´S Gym angajează personal
cafe bar. (124223)
• SC angajează secretară limba engleză, maşiniste, călcători, şefă de
bandă. Relaţii la tel. 0236334653.
(124318)
• SC angajează electricieni cu experienţă minim 3 ani în domeniul
naval. Se oferă salariu atractiv+ tichete de masă. Seriozitate. Telefon
0724364671, 0729815597. (124348)
• Angajăm şofer distribuţie cu experienţă. Relaţii, între orele 12.0014.00, la Corabia Piraţilor- Potcoava
de Aur. (124358)
• Caut muncitori cu experienţă în construcţii. Salariu atractiv.
0767.170.878. (124374)
• Angajăm BUCĂTĂREASĂ cu experienţă, restaurant Azzuro- ICFrimu.
Tel. 0744431568. (124403)
• Angajez vânzătoare pentru
stand. 0754353230. (124470)
• Angajăm vânzători presă la tarabă
stradală. 0747777859. (124483)
• Angajăm barman/ barmaniţă TAO PUB- Ţig.1. 0756826764.
(124518)
• Societate angajează sudori MIGMAG şi lăcătuşi confecţii metalice
cu experienţă. CV-urile se trimit la
adresa de e-mail: procent.office@
gmail.com. Relaţii la tel. 0236318924.
(124524)
• SC angajează şef staţie Peco. CVurile pe email: nevadagl@yahoo.
com (124527)
• Angajez lucrător comercial benzinărie şi şoferi profesionişti. CV-urile
pe: benzinarie_2014@yahoo.com
(124529)
• Angajez secretară şi manager parc
auto. CV-urile pe email: officerecrutare_ie@yahoo.com (124530)
• SC BAMEN SERVICES SRL
angajează: frigotehnişti, instalatori echipamente de aer
condiţionat, instalatori centrale termice, instalatori tehnico-sanitari, tehnicieni instalare tubulatură de ventilaţie,
lăcătuşi mecanici. CV-urile se
depun la adresa: Bd.George
Coşbuc nr.223A - Showroom
BAMEN sau pe email: office@
bamen.eu. Relaţii la telefon:
0336.802.200 / 0336.401.299,
0758.801.284 / 0727.244.145.
(124557)
• Restaurant NEACŞU angajează ajutor bucătar, ospătar, lucrător spălat
vase. Relaţii la sediul firmei- Micro
19. (124594)
•
ŞCOLARIZĂM
DE
SECURITATE.
0740030048. (124603)
AGENŢI
RELAŢII
• Angajez vânzătoare magazin alimentar, şi patiser.
0756296641. (124620)
• SC angajează gestionar, frigotehnist, mecanic auto şi electrician
auto cu cunoştinţe despre aer condiţionat auto. Relaţii la 0746269699.
CV-uri la: ceminibus@gmail.com
(124666)
• Angajez personal spălătorie auto.
Sr. Revoluţiei nr. 70. 0746480866,
0742432199. (124667)
• SC angajează vânzătoare
cu experienţă pentru magazin mixt. Salariu motivant. Tel.
0757671372. (124671)
• SC angajează zidar şi fierar, cu experienţă. Tel. 0744106421. (124678)
• SC angajează muncitori necalificaţi
în construcţii şi muncitor în tencuială mecanizată, cu experienţă. Tel.
0740680370. (124679)
• S.C. angajează personal spălătorie auto. 0744.426.515. (124684)
• Angajăm şoferi profesionişti categoria C,CE, pentru intern şi comunitate. Telefon 0729290205. (124685)
• SC angajează vânzătoare. Tel.
0741700486. (124688)
• Şofer TIR prelată. 0769053534.
(124693)
• SC angajează muncitori necalificaţi
în croitorie, confecţioneri textile.
Transport gratuit. Tel. 0236449440.
(124695)
• URGENT!!! Angajez BUCĂTAR.
0724689827. (124697)
• Angajez personal pentru spălătorie
şi vulcanizare auto. Tel. 0743607156,
0723170225. (124706)
• Angajăm muncitoare necalificate pentru spălătorie auto. Tel.
0236412560. (124713)
• Angajăm ucenic pentru service auto. Telefon 0236413344.
(124714)
• Angajăm vânzătoare încălţăminte
pentru stand Piaţa Centrală. Salariu
motivant. Tel. 0746587294. (124655)
• Angajez măcelar cu experienţă. Tel. 0744978795,
0744637815. (124759)
• Angajez personal cu experienţă
florărie. 0752380448. (124765)
• Angajez personal pentru spaţii verzi, sere de flori şi amenajări grădini.
0752380448. (124766)
• Angajez vânzătoare magazin
alimentar. Telefon 0732117502.
(124767)
• Angajez personal cu experienţă pentru finisaje interioare, exterioare imobil. Pentru
selecţie: str. Mihai Bravu 11
(9,00-17,00) zilnic. (124769)
• ASENA angajează şofer tir, croitor
tapiţerie şi contabil primar. Telefon
0753114458, email: asenamob@yahoo.ro (124781)
• Angajez personal calificat: tencuitor nisip var câlţ- biserică. Telefon
0741989474. (124627)
• Angajez persoană pentru misiuni
de detectiv. Telefon 0744388694.
(124630)
• Restaurant MON CAPRICE angajează: ajutor bucătar cu/ fără experienţă, ajutor grataragii, ospătar.
Domnească 87. (124718)
•
ANGAJĂM
CROITOREASĂ
PENTRU
RETUŞURI
ROCHII.
TELEFON 0726502672, 0749925029,
0760293810. (124719)
• Angajez croitoreasă. 0745492959.
(124741)
• Restaurantul chinezesc de la parterul Casei de Modă angajează ospătăriţe. Salariu motivant. Interviul ora
12,00. (124742)
• Angajăm ospătari, pizzari, bucătari,
personal fast food. Salariu 10001700. Interviul ora 12.00, Corabia
Piraţilor- lângă Passage. (124743)
• Angajăm cocător cu experienţă,
salariul 1200- 1500 lei, şi modelator
cu experienţă, salariul 1000 lei. Tel.
0722345169. (124744)
• Societate comercială angajează
alpinişti utilitari cu experienţă în
domeniu reparaţii, recondiţionări,
montaje. 0749134456. (124747)
• Societate comercială angajează
zilieri pentru muncă necalificată.
Relaţii la telefon 0752232568 sau CV
la fax 0236449977. (124750)
• Societate comercială angajează
ingineri, personal calificat şi necalificat, cu şi fără experienţă în domeniul panificaţie, patiserie şi cofetărie, cu calificări la locul de muncă,
şoferi categoria B sau C. Relaţii la
telefon 0752232568 sau CV la fax
0236449977. (124751)
• Salon central, vad extraordinar angajează /închiriază avantajos casieră, manichiuristă, coafeză, ucenici.
0747423922. (124756)
• Reprezentanţă auto angajează
proaspăt absolvent al facultăţii
de mecanică, în vederea formării
în activitatea de recepţie service.
Aşteptăm CV-urile pe email, la
adresa: service@autouniversal.
ro (124715)
• Angajăm cocător şi modelatoare pentru covrigărie. Tel.
0752592122. (124788)
• SC Stiloterm SRL angajează reprezentant vânzări. Relaţii la tel.
0751829026. (124790)
[
Publicitate
Vineri, 19 Septembrie 2014
9
Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE:
Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: pub@viata-libera.ro, www.viata-libera.ro
VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 0236460 719, Fax 0236460 875
"
viaţa liberă
.L .
NEW!
SCSERVLANDSRL
PROIECTARE SI CONSULTANTA
in domeniile:
x
drumuri,
x
poduri,
x
caiferate,
x
alimentaricuapasicanalizari,
x
edilitare,
x
constructiidinbetonsimetal.
Deasemenea,intocmimdocumentatiicompletepentruproiecte
cufondurieuropene,pentruautoritatipublicesipersoane
private.
eͲmail:servland2@yahoo.comtelefon:0236459039
• Angajez frizeriţe şi coafeze. Condiţii
avantajoase. 0746070504. (124793)
• Angajez cioban, iernat fermă capre,
zona Sibiului. 0746165293. (124801)
• Angajăm muncitori cu experienţă
în montaj ţiglă metalică, ceramică, tablă fălţuită. Tel. 0766317949
(124806)
• SC GINAVIDOR TRANS SRL
Galaţi angajează, în condiţii
deosebit de avantajoase, conducători auto cat. B,C,E pentru transport marfă intern şi
internaţional. Cerinţe: card,
tahograf, atestat transport
marfă, cazier rutier etc. CV-uri
email: transginavidor@yahoo.
com (124888)
• Restaurant angajez ospătăriţă. Rog seriozitate. 0742038538.
(124889)
• Angajez vulcanizator auto. Tel.
0757240854. (124944)
• SC angajează şoferi profesionişti
cat. B.C.E, cu experienţă TIR, basculă
articulată 40 to. Telefon 0742735890,
0752403051. (124948)
• SC Firogal angajeaza fierari-betonisti. CV-urile se depun la sediu, str.
Traian, nr. 446 (din bariera Traian
catre Metro pe partea dreapta o
statie de autobuz). Relatii la tel.
0731359567 (124955)
• Angajez tubulatori navali, cu experienţă pentru muncă în străinătate.
Tel. 0744700750. (125030)
• Angajăm vânzătoare magazin cosmetice. Tel. 0749059182.
(125034)
• Angajez barman -ospătar. Tel.
0744984192. (125037)
• Angajez cocător, modelator
pâine. Tel. 0751490542. (125039)
• Angajez zilieri în Bădălan. Plecarea
dimineaţa la 6,30 de pe Mihai Bravu,
cap pod, cu maşina GL 17 BRL. Tel.
0742906409. (125040)
• Angajez barmaniţă /barman.
Rog
seriozitate.
0729908173,
0754327573. (125041)
• SC Firogal angajeaza responsabil
parc auto cu experienta, sudor electric si autogen. CV-urile se depun
la sediu, pe str. Traian, nr. 446 (din
bariera Traian catre Metro pe partea
dreapta o statie de autobuz). Relatii
la tel. 0731359567 (125101)
• Spălătorie auto angajează personal- spălătorese auto, cu sau fără experienţă. Tel. 0757479151. (125103)
• SC angajează, numai cu experienţă, zidari, fierari, dulgheri. Tel.
0755354988. (125104)
• SKY BETS -pariuri sportive
angajează operatoare pariuri
şi barmaniţă. Relaţii telefon
0751688530. (125112)
rh
iv
• Elitegym Fitness Club angajează recepţioner 2 posturi, studii
medii, superioare/ student. CV
+foto la adresa: wellness@elitegym.ro. (124893)
• SC angajează asistent manager.
0748351279. (124815)
• Sinaprest angajează montatori
confecţioneri tâmplărie PVC, cu
experienţă sau ucenici. Telefon
0764449817. (124824)
• Angajez confecţioneri maşinişti,
maşină simplă pentru Italia. Relaţii
la telefon 0769510726. (124826)
• SC angajează zidari, rigipsari, faianţari. 0742590755. (124827)
• Angajez personal pt. spălătorie auto, cu şi fără experienţă. Tel.
0747509011. (124839)
• Angajez mulgători vaci (mecanic).
0740090012. (124844)
• SC angajează vulcanizator auto,
cu sau fără experienţă. Telefon
0756955955. (124853)
• SC angajează şofer profesionist categoriile B,C,E, pentru tractări auto.
Telefon 0756955955. (124855)
• SC angajează mecanici auto şi ucenici pentru dezmembrări. Telefon
0756955955. (124856)
• Brutărie angajează modelatoare.
Salariu atractiv. Tel. 0236319412,
0741524447. (124909)
• Angajez vânzătoare magazin mixt.
0742799698. (124910)
• SC angajează vânzătoare pescărie cu experienţă. 0734225006.
(124918)
• Angajez personal cu experienţă pentru pizzerie, fast-food. Tel.
0743388005. (124923)
• Union Jack Pub restaurant angajează ospătari cu experienţă. Relaţii
0746168242, între orele 10,00-16,00.
(124926)
• Angajăm împărţitori pliante, disponibili la deplasări în ţară, transport,
cazare şi diurnă asigurae, salariu 700
lei. 0753946834. (124928)
• Clinică medicală angajează: medic
generalist cu competenţă ecografie,
medic cardiolog, psiholog, medic
endocrinolog, medic ortoped, medic neurolog. CV-urile se depun la
adresa: office.medicina@gmail.com
(124931)
• Angajăm URGENT reprezentanţi vânzări cu salariul fix de
1000 RON. Trimite cv la office@
bannesto.co.uk. (124932)
• Bucătăreasă, Ospătăriţă, colaborare mese festive restaurant.
0744431568. (124959)
• Angajez dulgheri, zidari, zugravi,
cu experienţă. Tel. 0742620758.
(124961)
• Societate angajează lăcătuşi
confecţii metalice, cu experienţă.
0746230939. (124963)
• RESTAURANT angajează AJUTOR
BARMAN (fete sau băieţi). Salariu
atractiv şi la timp. Tel. 0747632608.
(124965)
• Caut şofer TIR, cu experienţă pentru comunitate, cunoscător limba
engleză. Tel. 0758654695. (124985)
• Angajez asistentă clinică stomatologică. 0761334575. (124987)
• Asociaţia de Proprietari nr.455 angajează administrator PFA. Telefon
0741053439. (124988)
• ASIM TRADING, depozit materiale de construcţii angajează
MANIPULANT MĂRFURI. CV-urile
se depun la sediul din bdul. George
Coşbuc nr. 219 colţ cu Basarabiei.
Relaţii la tel. 0742999231. (124994)
• Salon cu vad format angajez coafeză. Tel. 0751926106. (124997)
• Societatea Katy angajează pentru lucrări în Mittal, macaragii pod
rulant, tăietori Oxigaz, sudori autogen, finisori, laminatori, ambalaori.
Relaţii vizavi Autogară. (125004)
• Angajăm croitoreasă cu experienţă retuş şi comandă. Salariu atractiv.
0722246995, 0744248800. (125005)
• Angajăm biochimist sau chimist.
Cerinţe: autorizaţie de liberă practică valabilă pentru lucrul în laborator. Experienţa minim 1 an constituie avantaj. real_medical@yahoo.
com (125009)
• SC angajează vânzătoare. CV-urile
cu poză se depun la magazinele
Walkin din Ţiglina şi din Micro 18 (vizavi de Parma). (125013)
• Angajăm vânzător/ manipulant marfă (permis cat.B). CV-urile
cu poză se depun la magazinele WALKIN din Ţiglina şi vizavi de
Parma. (125014)
• Angajez vânzătoare tarabă legume -fructe, Piaţa Micro 19. Tel.
0746918247. (125025)
• SC angajează urgent pentru lucrări de întreţinere -reparaţii pe
platforma siderurgică: sudori electric şi autogen şi lăcătuşi mecanici.
Experienţă Sidex şi/sau ICMRSG
constituie un avantaj. Detalii telefon
0744640639. (125027)
"A
• Angajăm persoană îngrijire bătrâni,
permanent. 0756596396. (124857)
• Angajez agent de asigurări
pentru punct fix. 0749399401.
(124902)
• Angajez asistentă medicală
şi infirmieră centru de bătrâni
Bucureşti. Cazare şi masă asigurată.
0756387527. (124867)
• Restaurant Royal, str. Mihai
Bravu nr. 12 angajează bucătar, experienţă în domeniu minim 3 ani. Telefon 0722458711.
(124875)
• Angajăm personal restaurant:
barman, ospătar, ajutor bucătar şi
femeie servici. Telefon 0754407543.
(124881)
• Angajăm mecanic auto cu experienţă. Telefon 0753311113, între orele
10,00-15,00. (124882)
• Angajăm contabilă cu experienţă
posibil până la balanţă. 0740684096,
0753311113. (124883)
• Angajăm Cofetar, Patiser, Brutar,
Frământător, Şofer distribuţie. Relaţii
la telefon 0755114037, 0753311113.
(124885)
• Vrei să devii INDEPENDENT
FINANCIAR dar te chinui în fiecare lună să-ţi plăteşti datoriile? Indiferent cine eşti, noi îţi
oferim această OPORTUNITATE.
Sună ACUM la 0336.802.626 sau
0748.839.271. (124939)
• Firma producţie publicitară
angajează operator comanda
numerică, cunoştinţe grafică
computerizată,
creativitate. C.V.-ul poate fi depus pe
adresa: poliprod1@gmail.com
(124940)
• SC INSTALTERM SRL angajeaza sudor. Relatii la telefon 0236469001, si
0236410500. (124943)
• ALBNEGRU 777 angajează zidari, rigipsar, faianţar, sudori; cunoscători
finisaje, permis auto B. 0756840364.
(125204)
• Brutărie angajează cocători, patiseri şi ambalatori cu experienţă.
Salariu atractiv, transport asigurat.
0742431877. (125206)
• Angajez persoană cu experienţă în
construcţii. 0749466018. (125209)
• Angajez meseriaş amenajări interioare, cu experienţă. 0749466018.
(125210)
•
Angajez
buldoexcavatorist.
0756799744. (125228)
• Societate comercială angajează:
fierari betonişti, dulgheri. Relaţii telefon 0748359895. (125229)
• Societate comercială angajează
personal: electricieni, zidari, stivuitorişti, muncitori necalificaţi, sudori.
Tel. 0722323962. (125239)
• Angajez persoană pentru menaj
şi supraveghere copii peste 7 ani,
zona Piaţa Centrală. Program 8,0016,00. Tel. 0742928767. (125245)
• Angajez electrician cu experienţă
în automatizări. Tel. 0745769838.
(125246)
• SC angajează zidari -faianţari. Tel.
0752645635. (125261)
• Angajez personal spălătorie auto.
Tel. 0746681154. (125263)
• ANGAJEZ MUCITORI CU EXPERIENTA
IN
DOMENIUL
TAMPLARIEI
ALUMINIU PLACARI EXTERIOARE SI
FABRICARII GEAMULUI TERMOPAN.
TEL 0744581424 (125271)
• ANGAJĂM ŞOFER DE TIR CU
EXPERIENŢĂ PENTRU ROMÂNIA.
0757092212 (125274)
• SC Solinvest SRL angajează sudori
şi lăcătuşi. Telefon 0725526991, între
orele 8,00-16,00. (125275)
aV
OFERAURMATOARELESERVICII
Oferte
de Serviciu
• Reparaţii aer condiţionat, montaj, vânzare 24 ore. 0744105096.
(99836)
• EXECUTĂM IEFTIN FUNDAŢII,
garduri, fose, trotuare, acoperişuri, mansarde, zidării. 0742111307.
(112780)
• DECUPAJE (DEMOLĂRI) PEREŢI,
debarale, băi, balcoane+ transport
moluz. 0742111307. (112784)
• Rulouri exterioare- jaluzele.
Preţuri minime- montaj profesional. 0236436785, 0722248732,
0741793039. (116788)
• HIDROIZOLAŢII, calitate, experienţă, seriozitate, garanţie. 0741211335.
(119220)
• Transport balast, pământ, executăm demolări şi săpături, închirieri
utilaje construcţii şi autobasculante, ridicăm moloz domiciliu.
0756799744. (119284)
• Salon MIRROR (locaţie centrală)
angajează coafeză, manichiuristă, cosmeticiană, cu experienţă minim 1 an. 0743753488.
(125051)
• Bar DONDI (Complex Ţiglina
1) angajează barmaniţă cu experienţă şi cunoştinţe jocuri
electronice. Relaţii telefon
0751688530. (125113)
• Restaurant angajează barmani
cu experienţă. Tel. 0748211128.
(125054)
• Angajez asistent manager domeniul imobiliare. Rog CV danlazargala@yahoo.com (125116)
• SC Tricotton Junior SRL, angajează
tehnician creaţie (constructor tipare). 0726984612. (125117)
• SC Moldovulcan SA, angajează
în conţiile legii, sudori si lacatusi mecanici pentru lucrari pe
platforma Arcelor Mittal Galati.
Relaţii la tel.0236/492102. CVurile pot fi lasate la sediul firmei din str. Fagului, nr. 6. la fax.
nr.0236465349 sau e-mail: moldovulcan@gmail.com (125062)
• Angajez cofetar cu experienţă, salariu de la 1400 lei. Telefon
0745624886. (125064)
• Angajez bucătăreasă, barmaniţă.
0745362964. (125066)
• Vânzătoare magazin alimentar, cu
sau fără experienţă, str. Domnească
-Parfumul
Teilor.
0756922029.
(125067)
• Angajez cosmeticiană, coafeză cu
experienţă. 0745362964. (125068)
• Angajez şofer benă cereale.
0745362963. (125070)
• Angajez tâmplar şi dulgher. tel.
0746851252. (125078)
• SC Nelfiacom Impex angajează
şofer cat. C pentru distribuţie naţională produse alimentare, cu autoutilitară Iveco Daily, pentru punct
de lucru Vânători. Tel. 0745667058.
(125080)
• SC Metal Grup Industrie SRL angajează pentru punctul de lucru
din Galaţi, str. Calea Prutului nr. 11,
sudori şi lăcătuşi. Relaţii telefon
0236448700. (125082)
• Restaurant angajăm în condiţii
deosebite bucătar cu experienţă.
Cerem seriozitate şi profesionalism,
oferim salariu motivant şi condiţii
deosebite de muncă. Relaţii la telefon 0744407717; email pentru CV:
iuliandit70@gmailcom (125083)
• SC Prodomus angajează tâmplari PAL. Telefon 0743162465.
(125098)
• S.C. ATLAS MANAGEMENT TRADE
ATL SRL GALAŢI, ANGAJEAZĂ
ECONOMIŞTI,INGINERI. Nu solicităm
experienţă profesională. CV-ul va fi
transmis prin fax la nr.0236448113.
Interviul va fi organizat pe data de
24.09.2014, ora 12.00. Relaţii suplimentare, telefon 0236448114
Program: Luni – Vineri, orele 8.3016.30. (125099)
• Restaurantul Perla Dunarii Turn
Tv. angajează paznici, preferabil
cu permis conducere categoria
B. Selecţia astăzi ora 15 la restaurant. (125100)
• SC Profilco RO SRL angajează o
persoană dinamică, comunicativă şi perseverentă în funcţia de
asistent vânzări. CV-urile online
pe adresa: office@profilco-romania.ro sau la fax 0213501943.
(125122)
• SC ANGAJEAZĂ ŞOFER DISTRIBUŢIE
BUTELII ARAGAZ CAT. C CU ATESTAT
ADR. RELAŢII LA 0742177104 (125137)
• Clinică medicală angajează asistentă medicală generalistă. Tel.
0742203787.
cv.medical@yahoo.
com (125144)
• Restaurant situat în Centru angajează bucătar şi ajutor bucătar,
experienţa constituie avantaj.
0740664926. (125145)
•
Restaurant
ACQUARELLO
angajează barmani, telefon:
0747929866 (125147)
Cereri
de Serviciu
• Asistent maternal profesionist (pensionar), experienţă gemeni, doresc supraveghere copii.
0756870988. (125060)
• Femeie serioasă doresc să fac menaj la domiciliu. Telefon 0758765030.
(125189)
Matrimoniale
• Angajez de urgenţă croitoreasă cu experienţă. Telefon
0744639190. (125190)
• Angajăm vânzătoare panificaţie Piaţa Basarabiei. 0236311905.
(125195)
• SC angajează dulgheri, zidari, fierari. 0749549018. (125196)
• Angajez vânzătoare tarabă legume- fructe. Rog seriozitate. Tel.
0743316654. (125199)
• Bingo Europa angajează casiere
aparate electronice. Interviul astăzi
ora 12.00 la sediul firmei. (125201)
•
M.C.
ALPIN
execută
TERMOIZOLAŢII schelă+ alpinişti
utilitari, AMENAJĂRI INTERIOARE.
0757776685. (121939)
• SPĂLĂTORIA Spiridon specializată spălat COVOARE. Transport
GRATUIT. 0741421697. (121950)
• Fimări video HD, fotografii evenimente speciale. Preţuri atractive. 0762773589. (122096)
• Transport marfă 1,5 lei km.
0748942643, 0764891571. (122305)
• REPARAŢII FRIGIDERE, MAŞINI
SPĂLAT automate, domiciliul clientului, GARANŢIE 12 luni. 0763772722,
0741580988,
0336809021,
0236496406. (122487)
• Vlaicuinstal execută instalaţii sanitare, termice, electrice, gaze,
amenajări interioare. 0743614639,
0749669436. (122581)
• Alpinişti utilitari executăm
TERMOIZOLAŢII, reparaţii etc.
Preţuri
foarte
avantajoase.
0753662934. (122622)
• INSTALATOR CENTRALE, montaje- reparaţii sanitare+ termice.
0758294335. (122659)
• REPARAŢII FRIGIDERE, congelatoare, lăzi, MAŞINI SPĂLAT. Domiciliu,
GARANŢIE. 0741523857, 0236334137.
(122855)
• Înfiinţări firme, ieftin, 3 zile, SRL,
PFA, II. 0752904043. (122912)
• Execut instalaţii sanitare, echipez
băi etc. 0740536715. (123264)
• Echipă cu experienţă execută zugrăveli, faianţă, gresie, tencuieli,
şape, apartamente, case la cheie.0740536715. (123265)
• Bărbat, caut femeie 30-40 ani,
pentru prietenie, căsătorie. Tel.
0744388694. (123685)
• Divorţat, 43 ani, doresc cunoştinţă
doamnă serioasă pentru o relaţie
serioasă. 0757729489. (124896)
Prestări Servicii
• SC angajează sudori electric, oxigaz
în instalaţii industriale şi instalatori
industriali. Interviul zilnic, între orele 15,00-17,00, în str. Basarabiei nr.
124. Telefon 0236469249. (125161)
• Angajez electrician auto şi mecanic
pentru camioane. Tel.0744610718.
(125167)
• Angajez muncitori calificaţi în construcţii. Tel. 0752481457. (125182)
• SC angajează reprezentant
tehnico- comercial şi lucrător
depozit. Experienţa în domeniu
constituie un avantaj; permis
conducere categoria B. CV-uri la
fax 0236465575, email: comercial.galati@blackseasuppliers.ro.
(125187)
• Execut amenajări interioare+ exterioare, compartimentări rigips, tencuit, zidărie, gresie, faianţă, şape,
demolări. 0744177056. (120381)
• Filmări profesionale, fotografii, avantajos. Tel. 0757624481,
0746689591. (121891)
• Alpinişti utilitari executăm termoizolaţii, tâmplărie Al-PVC, demolăm- zidim balcoane. 0745209979.
(123678)
• Demolări- decupaje pereţi, găuri
hotă, gips carton, amenajări interioare. 0745209979. (123679)
• Schimb tapiţerie canapele şi fotolii.
0755378221. (123688)
• Reparaţii laptop, calculatoare, la
domiciliul clientului. 0745227901.
(123736)
• RomTopINSTAL intervenţii sanitare, termice, subsoluri, apometre, aer
condiţionat. 0743042562, contact@
galati-instal.ro (92899)
• Filmări video, fotografii, sonorizări.
PREŢURI MINIME. 0743042560, contact@prowedding.ro (92900)
• REPARAŢII FRIGIDERE, maşini de spălat, aer condiţionat.
Domiciliul clientului. GARANŢIE.
0753862501,
0768796861.
(93455)
• REPAR TELEVIZOARE COLOR, rapid,
garanţie, la domiciliu. 0746983030,
0236320318 (99831)
• Electrician autorizat execut, repar instalaţii, dosare „Electrica”.
0741114619. (124466)
• ELECTRICIAN AUTORIZAT execuţii,
reparaţii, automatizări porţi, interfoane. 0726534069. (124467)
• PARTICULAR! Zugrăveli, tapet, f+g,
rigips, instalaţii sanitare, electrice, parchet, lambriu. 0744291422.
(124487)
• SC execută construcţii civile, amenajări interioare şi exterioare. Tel.
0740367063. (124542)
• Rigips, parchet, zugrăveli, faianţă, tencuieli, sanitare. 0746366488,
0725088456. (124591)
• RAPID şi AVANTAJOS! Izolaţii cu
polistiren şi amenajări interioare.
0757121223. (124605)
• Amenajări apartamente, case,
zugrăveli, faianţă, instalaţii sanitare- electrice, parchet, balcoane,
zidărie, şape la cheie etc. Preţuri negociabile. Cerem, oferim seriozitate.
0740260961. (124608)
• Reparaţii televizoare, cuptoare microunde. Tel. 0741486120. (124649)
[
Publicitate
Important!
PROGRAM MICA PUBLICITATE
LUNI - VINERI
SÂMBĂTĂ
DUMINICĂ
800-1700
900-1200
Vineri, 19 Septembrie 2014
10
Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE:
Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: pub@viata-libera.ro, www.viata-libera.ro
• Societate comercială execută
termosisteme, montaje, reparaţii,
toaletări copaci folosind alpinişti
utilitari, şi amenajări interioare, construcţii beton, metalice sau lemn.
0749134456. (124749)
• Execut puţuri forate şi denisipări.
0747996936. (124825)
• Întocmesc evidenţe contabile
complete. 0726786442. (124838)
• Execut lucrări din fier forjat (garduri, porţi, gratii etc). 0743042578.
(124859)
Vând Ford Transit 2,4 Tdci, 125
CP, 17+1 locuri, an fabricaţie
2009, înmatriculat 2010, 57.000
km reali, închidere centralizată, ABS, tahograf, trapă, revizii
la zi, la reprezentanţă. Prim
proprie­tar persoană juridică.
Telefon 0729.550.315
• Mobilier birouri, dozator apă caldă
-rece, noi. 0722953464. (124109)
• Vând butelie aragaz, încărcată,
echipată, neg. Tel. 0751803717.
(124265)
• Vând armă Tir sportiv, calibru
5,5 şi mânere cavou. 0743683389.
(124754)
• Vând teasc, zdrobitor struguri şi
două damigene 50L în coş din plastic, noi. Tel. 0761132263. (124820)
• Birou şcolar, bibliotecă mică şcoală,
canapea, fotoliu pat, maşină cusut,
dulap cu superioară, pompă stropit,
masă tv, televizor, scaune tapiţate,
bufet bucătărie, covor. 0236477142.
(124836)
• Închiriez laborator cofetăriepatiserie dotat complet. Detalii
0723.531.409. (123509)
• Vând afacere la cheie: 3 restaurante modern amenajate,
echipate complet, capacitate
totală 500 persoane, suprafaţă total construită 2080 mp,
preţ 350 euro/mp, curte 325
mp, preţ 150 euro/mp, zona O.
Telefon 0722377122. (124213)
• Asistentul principal Tofan, autorizat pentru ÎMBĂLSĂMĂRI,
răspunde
solicitărilor
prin
0744477943. (122469)
• Vând loc veci Cimitirul SF. Lazăr,
convenabil. 0743827487. (124930)
• Doreşti să scapi de clauzele abuzive din contractul
tău de credit? Problema se
poate rezolva! Relaţii la tel.
0725481568,
0749933703.
(124957)
Citaţii
Vând Fiat Doblo 1,3 Diesel, 75
CP, 5 locuri (autoutilitară), an
fabricaţie 2007, km reali, închidere centralizată, proiectoare
ceaţă, aer condiţionat, revizii
la zi, la reprezentanţă. Prim
proprie­tar persoană juridică.
Preţ 4.200 euro, negociabil.
Telefon 0729.550.315.
• Vând iepuri belgieni, vârsta 6 luni,
5 kg, pentru montă şi sacrificare.
Asigur sacrificarea. 0757307294.
(124974)
• Vând piatră plată, naturală, albă,
de munte, pentru pavat, 24 lei mp.
0757307294. (124975)
• Vând găini albe, outoare peste 1,50
kg. 0757307294. (124976)
• Vând 40 oi. Telefon 0740101259.
(124993)
• Vând loc veci Eternitatea, poziţie
centrală. Tel. 0747079206. (124996)
• Vând mobilă şi covor persan manual 400 lei. Tel. 0748111624. (125075)
• Vând loc veci Cimitir Sf. lazăr.
Telefon 0740461751. (125162)
Vând Fiat Doblo 1,3 Diesel, 75
CP, 5 locuri (autoutilitară), an
fabricaţie 2006, km reali, închidere centralizată, proiectoare
ceaţă, aer condiţionat, revizii
la zi, la reprezentanţă. Prim
proprie­tar persoană juridică.
Preţ 4.000 euro, negociabil.
Telefon 0729.550.315.
Cumpărări
Auto
• Vând afacere la cheie, service auto
ultracentral complet utilat pentru
mecanică. Preţ 11000E. 0757659846.
(124929)
• Vând fermă mică pentru creştere animale. Telefon 0751167448,
0754822469. (125244)
• Rafuri, toneti, boluri sticlă, vitrine
frigorifice, râşniţă cafea pentru magazin. 0744334040. (125173)
• Repartitoare Siemens stare bună,
cumpăr. Tel. 0746100635. (125174)
• Vând struguri vin, butoi stejar 340.
Tel. 0742064584. (125177)
• Staţiunea de Cercetare şi
Dezvoltare pentru Viticultură
şi Vinificaţie Bujoru scoate la
vânzare must şi struguri de vin.
Relaţii telefon 0745137529 sau la
sediul staţiunii din Târgul Bujor,
str. E. Grigorescu nr.65. (125186)
Meditaţii
• Limba italiană: cursuri/ traduceri/
meditaţii. 0746061554. (122789)
• Meditez avantajos la domiciliul
elevului, engleză sau română, I-XII.
0771397874. (124641)
• Meditaţii matematică clasele 5-8,
pregătire individuală la domiciliul
elevului. 0756084813. (124861)
• Cursuri engleză: pregătire examene Cambridge, teme şcolare, conversaţii practice, evaluare gratuită.
Telefon 0746994353. (124879)
• Meditaţii matematică V-VIII. Tel.
0740279899. (125110)
Pierderi
• Pierdut certificat de înmatriculare şi ştampilă societatea Planet
Trading, J17/784/2001. Se declară
nule. (125158)
• Pierdut certificat constatator sediu
social Kamsuin SRL. Se declară nul.
(125193)
• Dragul nostru ANDREI NICOLAE
DUDA nu mai este! Dispariţia lui
prematură şi fulgerătoare, întrun tragic accident, a lăsat în urmă
un gol imens, durere şi suferinţă.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui bun! Înmormântarea va
avea loc astăzi, ora 13,00, la
Cimitirul Metalurgiei, Bucureşti.
Părinţii, soţia, sora, cumnatul şi
nepoţii. (125234)
rh
iv
• Executăm zidării, tencuieli, şape,
gresie, zugrăveli, glet, case la roşu,
tablă lindab. Tel. 0754647922.
(124960)
• TRANSPORT marfă, mobilă în ţară şi
local. Telefon 0757307294. (124972)
• Livrăm balast, nisip, cărăm moloz,
autobasculantă 5 tone. 0734089613.
(125053)
• Ofer lucrare 30 geamuri, 10 uşi
din lemn pentru montat feronerie sistem termopan. 0736381880.
(125065)
• Execut amenajări interioare+ exterioare, cele mai bune preţuri, gresie,
faianţă, rigips, zugrăveli, parchet
etc. 0749392878. (125157)
• Birou de consultanţă din
Birmingham (Marea Britanie) oferă: Consultanţă pentru stabilire UK;
Înfiinţări companii LTD sau SELF
Employed; Contracte de muncă;
Închirieri sau cumpărări case, apartamente; Cumpărări maşini, utilaje
agricole sau industriale; Traduceri
şi translatori autorizaţi; Intermedieri
afaceri, matrimoniale; Organizări
evenimente.
Tel.
0740394848,
00447442418063. (125170)
• Şofer cu maşină proprie efectuez
curse oriunde în ţară. 0744872536.
(125214)
• Executăm termoizolaţii polistiren,
zugrăveli, rigips, gresie, tencuieli etc.
Seriozitate. 0745989324. (125232)
• Vând pui porumbaci şi roşii între
1-1,50 kg. 0757307294. (124973)
• Sunt alături de buna mea colegă
şi prietenă as. Constanţa Apostol,
la greaua încercare prin care trece
acum când se desparte de sora sa
IOANA. Condoleanţe familiei. Jeni
Lungeanu. (125203)
aV
• Executăm rapid reparaţii acoperişuri, burlane, montăm orice tip de
tablă, dulgherie, mansarde, opritori
zăpadă etc. Reducere 15% pentru
pensionari. 0753478219. (124903)
• Executăm rapid hidroizolaţii bloc,
glafuri, acoperişuri, uluce, burlane
etc. Reducere 10% pentru pensionari. 0753478219. (124904)
• Asociaţia de Proprietari nr. 167,
în calitate de reclamant cheamă
în judecată pe Paveliuc Camelia
Florentina, în calitate de pârât,
pentru data de 26.09.2014, ora
8,00, la Judecătoria Galaţi, dosar nr.
17130/233/2009*. (125213)
Vânzări Auto
Vânzări
Electronice
• OFERTĂ: maşini de spălat -399, frigidere -350, televizoare -250. Tel.
0745353977. (122638)
• Laptop Lenovo, G500S, I5, 15,6”,
nou. 0733141444. (124617)
• Vând TV Zass, stare perfectă, foarte
convenabil. 0741248779. (125237)
• Vând mobilă sufragerie (bibliotecă),
an 2000, 1000 lei. Tel. 0740034748.
(125205)
• Vând loc veci cimitir Eternitatea,
suprafaţa- 8,5 mp, localizare- parcela 67. Contact 0751034421. (125208)
•
Vând
zdrobitor
struguri.
0762271849. (125256)
• Vând urgent şi convenabil butoaie
salcâm. Tel. 0749184614. (125277)
Cumpărări
Diverse
• Antichităţi, bani vechi, decoraţii,
vederi, ceasuri, eurocenţi, tablouri, cristaluri, cărţi. 0751167540.
(122138)
Vânzări
Diverse
• Vând urgent oi tinere rasa Ţigaie,
preţ atractiv. Tel. 0751417900,
0733421308, 0751941475. (122193)
• Producator,vand brichete din rumegus –0,45 lei/kg tel:0744546850
(122263)
• Vând betonieră SH, 350L.
0721253641. (122460)
• Vând solarii metalice pentru legume. Tel. 0757854231. (122657)
• Oţel beton fasonat. Tel.
0236449012, 0735162624. Mail:
f asonare @ omcoromania . ro.
(122944)
• Vând garaj- 2 maşini, ICFrimu. Preţ
negociabil. Telefon 0732524238.
(123713)
• Vând două locuri de veci, central,
Eternitatea, 10000 lei. 0771515973.
(123982)
• PIERDUT PORTOFEL CU ACTE IN EL,
STEFANESCU VIRGIL. 0745437098
(125273)
Vânzări Utilaje
agricole
• Vând 2 tractoare cu balotiere
Galiame 7000 şi Eston. Telefon
0752523796. (124982)
•
SC
ACHIZIŢIONEAZĂ
FIER
VECHI,DOZE ALUMINIU, NEFEROASE,
CARTON, PLASTIC DIRECT DE LA
DOMICILIU. CEL MAI BUN PREŢ!TEL
0745.383.583 (122637)
• Magazin antichităţi cumpără
pictură, obiecte decorative, diverse. 0236.315033, 0740.562770.
(122650)
• SC cumpăr fier vechi direct
de la domiciliu, cu plata pe
loc. Rog seriozitate. Telefon
0740095508. (122890)
• Cumpăr fier vechi de la domiciliu.
Preţ bun. 0742901623. (122965)
• Cumpăr fier vechi de la persoane
fizice şi societăţi, cu transport gratuit. 0755178601. (123315)
• Cumpăr 30 ml plăci gard beton, cu
sâlpi sau fără stâlpi, noi sau dezafectate. Tel. 0741565433. (125191)
Propuneri
de Afaceri
• Instituţie Financiară Nebancară
acordăm împrumuturi: persoane fizice/ juridice. Condiţii avantajoase.
0236411122, 0724599854. (122351)
• URGENT! Afacere SRL, 2 taxiuri.
0741205785, 0745564173. (122690)
• Liceul Teoretic „Marin
Coman” face înscrieri pentru
anul şcolar 2014- 2015. Pentru
învăţământul de zi: cls. a IX-a
30 locuri; cls. a X-a 20 locuri;
cls. a XI-a 15 locuri; cls. a XII-a
15 locuri. Pentru învăţământul
cu frecvenţă redusă (completarea studiilor): cls. IX-XIII 300
locuri. Informaţii suplimentare la secretariatul Liceului
Teoretic
„Marin
Coman”,
cu sediul în str. Domnească
nr.231. Telefon 0236479432,
fax 0236479400. (122960)
• Şcoala Sanitară Postliceală
„COMAN”,
autorizată
de
MEN, face înscrieri pentru
anul I, 2014-2015: ASISTENT
MEDICAL GENERALIST- 25
locuri; ASISTENT MEDICAL
FARMACIE- 25 locuri. Informaţii
la secretariat, str. Domnească
nr.231. Tel. 0236479432, fax
0236479400. (122962)
• Iubitul nostru soţ, tată şi bunic
BALOSIN IONIŢĂ fost maistru
TRANSPEC, pe 19 septembrie 2014
ai fi împlinit 61 ani, moment important în viaţa familiei noastre, când
petreceam cu toată familia şi cu prietenii. Chipul şi sufletul lui nobil vor
rămâne veşnic în inimile noastre.
Dragostea şi bunătatea ta ne vor lipsi toată viaţa. Numai lumină, flori şi
lacrimi pe tristul mormânt.
Dumnezeu să te ierte şi să te aibă în
pază! Soţia Constanţa, fiicele cu ginerii şi nepoţelul. (124672)
• Se împlinesc cinci ani de când a
plecat dintre noi dragul nostru ing.
GHEORGHE MIHAI. Dumnezeu să-l
odihnească în pace! Familia.
(124884)
• Comunitatea Elenă Galaţi
anunţă începerea cursurilor
de limba greacă pentru copii
şi adulţi. Înscrierile şi alte informaţii se po obţine la telefon 0236411508, 0727375988
sau la sediul comunităţii (fosta
Stare Civilă) zilnic de luni până
vineri, între orele 10,00-14,00.
(124724)
• LICEUL PARTICULAR „DIMITRIE
CANTEMIR”, acreditat, profil filologie, face înscrieri pentru liceu
frecvenţă redusă, clasele IX-XIII.
Relaţii: 0236434446, 0236416621,
0744694113. (124915)
• Astăzi 19.09.2014, se împlinesc patru ani. O rugăciune, o floare, o lumânare şi multe lacrimi la tristul tău
mormânt
IONUŢ
PETRICĂ.
Dumnezeu să te aibă în grija Lui!
Mama, tata şi fratele. (125079)
Comemorări
• Pierdut certificat constatator sediu
social str. Tecuci nr. 211, bl. M7, ap. 45,
Marco Ababei SRL, J17/2198/1993,
RO4624317. Se declară nul. (125255)
Cursuri
"A
• Vând Mercedes Vito 2004, izotermat, sau schimb cu apartament +
diferenţă. 0744390825. (124728)
• Autoutilitară 3,5 t, 2002, perfectă stare funcţionare, îmbunătăţiri.
0236432164, 0744359944. (124752)
• Vând Renault 2003, înscrisă, G.P.L,
taxa 0. Tel. 0744326727. (124886)
• Vând Renault Espace 7 locuri, fabricaţie 2000, neg. 0746918866.
(124925)
• Dacia Nova GTI, 1998, puţin rulată,
pentru program Rabla. 0729460950.
(125073)
• Vând Mercedes A140, an 1999. Tel.
0746630422. (125077)
• Vând 2 Dacii pentru program Rabla
sau fie vechi. 0757183047. (125243)
• VAND 2 BUC DACIA LOGAN 1.5 DCI
DIN 2006, MACARA TELEMAC 12,5
TO BRAT 18M, AUTOMACARA 12,5
TO, SASIU RABA, BRAT 18M. TEL.
0744581424 (125272)
• Cumpăr Dacii Nova, Super Nova,
Solenza, Logan avariate pentru dezmembrat. 0744108878. (121825)
• CUMPĂR AUTOTURISME orice tip,
2004- 2012. RADIERE. 0742597315.
(123114)
• Cumpăr auto după 2004. Asigur radiere. 0743760067. (123742)
• Cumpăr Dacia după 1998.
0745495473. (124366)
Licitaţii
• Credite şi refinanţări, pentru pensionari până la 75 ani. 0753363127.
(124634)
• P.F. vând mobilă din apartament.
0753352816. (124866)
• Ciobănesc german, 4 luni, 3 vaccinuri. 0742502502. (124971)
Decese
• In temeiul art. 162 alin. (1) din
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de Procedura Fiscala,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare se face cunoscut
ca in ziua de 30, luna septembrie, ora
10, anul 2014, la sediul Administratiei
Judetene a Finantelor Publice
Galati, str. Brailei, nr. 33, cam. 514,
se vor vinde prin licitatie urmatoarele bunuri mobile apartinand S.C.
TAS S.R.L., cu domiciliul fiscal in jud.
Galati, Str. Nucului nr. 3, bl. Z6, ap. 46,
cod de identificare fiscala 1634251.
LICITATIA a III - a 1. Autoturism FIAT
LINEA - berlina, an fabricatie 2008,
motor 1386 cm3 - benzina , pret –
9.400 lei Aceste bunuri mobile sunt
situate in jud. Galati, nu sunt grevate
de sarcini, iar valoarea lor este fara
TVA. Invitam pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri sa
instiinteze despre aceasta organul
de executare, inainte de data stabilita pentru vanzare. Cei interesati in
cumpararea bunurilor sunt invitati
sa prezinte, pana la termenul de
vanzare sau, in cazul vanzarii prin
licitatie, pana in ziua precedenta
termenului de vanzare: - oferta de
cumparare; - dovada platii taxei de
participare, reprezentand 10 % din
pretul de pornire a licitatiei in contul
nr. RO53TREZ3065067XXX009234
deschis la Trezoreria mun. Galati,
beneficiar DGRFP Galati, cod fiscal
3878783; - imputernicirea persoanei
care il reprezinta pe ofertant; - pentru persoanele juridice de nationalitate romana, copie de pe certificatul
unic de inregistrare eliberat de oficiul registrului comertului; - pentru
persoane juridice straine actul de
inmatriculare tradus in limba romana; - pentru persoane fizice romane, copie de pe actul de identitate;
-dovada emisa de creditorii fiscali
( AJFP Galati + Primarie ) ca nu au
obligatii fiscale restante, urmand sa
se prezinte la data stabilita pentru
vanzare la locul fixat in acest scop.
Impotriva prezentului inscris, cel interesat poate introduce contestatie
la instanta judecatoreasca competenta, in termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunostinta, in
conformitate cu prevederile art 172173 din Ordonanta Guvernului nr.
92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit
dispozitiilor art 9 alin (2) lit. d) din
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cand urmeaza
sa se ia masuri de executare silita,
nu este obligatorie audierea contribuabilului. Pentru informatii suplimentare va puteti adresa la sediul
Administratiei Finantelor Publice
Galati etaj. 5 camera 514 sau la telefon 491010 interior 2146. (125211)
.L .
Prestări Servicii
"
viaţa liberă
• LIŞCĂ ANTON 55 ani. Dumnezeu a
rupt o floare, în grădina Lui şi acum,
tu eşti floarea ce în Rai risipeşti, al
tău parfum şi miros de lăcrămioare
se coboară peste cruce, unde de 5
ani mereu mama te sărută dulce.
(125024)
• În urmă cu un an ai plecat încrezător şi optimist că te vei întoarce acasă. La toţi ne spuneai că
totul este bine... dar nu a fost aşa.
Te sunăm şi nu ne mai răspunzi,
te căutăm şi nu te găsim, te aşteptăm şi nu mai vii. Ne rămân
doar amintirile şi un dor nestins
în inimile noastre. Dumnezeu săţi odihnească în pace sufletul tău
blând, TINCU IONUŢ. Familia.
(125159)
• Pioasă amintire la împlinirea a
şapte ani de la trecerea spre cele
veşnice a bunului nostru vecin
EMIL CONDREA. Odihnească-se
în pace! Familia ing. Constantin
Miclescu. (125178)
• Cu adâncă durere în suflet, anunţăm împlinirea a şase luni de la dispariţia fulgerătoare a fratelui nostru
CAMEL ISPAS. Cu mult regret, familia Nuţu Ispas. (125216)
• Timpul s-a scurs nemilos şi pe
21 septembrie se vor împlini doi
ani de la dureroasa despărţire de
scumpul nostru tată şi soţ
GUŢANU VICTOR SORIN. Te vom
păstra mereu în sufletele noastre. (125262)
Diverse
• COMUNA BĂLENI, titular al proiectului ” Modernizare drumuri de interes local în com. Băleni, jud. Galati”,
anuntă publicul interesat asupra
luării deciziei etapei de încadrare
fără evaluarea impactului asupra
mediului de către A.P.M. Galati, în
cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru
proiectul susmentionat, propus a
fi amplasat în satul Băleni, comuna
Băleni, jud. Galati. Proiectul deciziei
de încadrare si motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Galati, din str. Regiment
11 Siret, nr. 2, în zilele de luni-joi,
între orele 8,30-16,00 si vineri între
orele 8,30-13,30, precum si la următoarea adresă de internet http://
apmgl.anpm.ro la: ReglementăriAcordul de mediu-Proiect decizie
etapă de încadrare. Publicul intersat
poate înainta comentarii/observatii
la proiectul deciziei de încadrare în
termen de 5 zile de la data publicării
prezentului anunt. (125160)
• SC Miroflor SRL anunţă publicul
interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu
pentru proiectul „Construire hală
producţie şi prestări servicii”, propus a fi realizat în intravilanul comunei Şendreni, sat Şendreni, jud.
Galaţi. Informaţiile privind proiectul
propus po fi consultate la sediul
APM Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr.
2 Galaţi şi la sediul SC Miroflor SRL
din comuna Şendreni, sat Şendreni
jud. Galaţi. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM
Galaţi din str. Regiment 11 Siret nr. 2
Galaţi. (125276)
Viaþa Horoscop
GALAŢI Isaccea Tulcea 411 cm
311 cm
270 cm
Bun găsit dragi iubitori de ani‑
male! Şi astăzi vom încerca să vă
oferim sfaturi utile pentru creşte‑
rea şi îngrijirea prietenilor necu‑
vântători. Vom începe astăzi un
nou serial dedicat stăpânilor care
au deja un animal de companie
şi îşi doresc un al doilea. Pentru
că, în genere, posesorul de pisică
este primul care se înscrie pe lista
adopţiei unei a doua feline, vom
explica astăzi ce responsabilităţi şi
riscuri implică punerea în practică
a acestei decizii.
„Ţi‑am adus o prietenă/
un prieten”
„Să aibă Pisi cu cine se juca”,
„Uite ce frumos este pisoiul!”, „Să‑şi
ţină una alteia de urât”, acestea
sunt, în general, motivele pentru
care în familia cu o pisică apare o
a doua felină. Numai că realitatea
ar putea fi taman pe dos. Prima pi‑
sică poate să nu o accepte pe cea
de‑a doua, iar apartamentul să
devină un ring de război mâţesc.
Specialiştii recomandă ca, din start,
să fie adoptate două pisici, de pre‑
ferinţă care au locuit sau crescut
împreună. Cea de‑a doua pisică
poate fi şi puiul celei dintâi, caz în
care lucrurile vor merge bine de la
sine. Atenţie, însă, dacă puiul este
motan, el va trebui sterilizat pen‑
tru a nu se ajunge la o împereche‑
re nedorită. Dacă prima pisică este
tânără, chiar pui, i‑ar putea fi mai
uşor să accepte un tovarăş de joa‑
că. Dacă, însă, aveţi o pisică matură,
foarte ataşată de dumneavoastră,
Planurile pe care vi le
faceţi azi se vor concretiza
rapid şi vă vor aduce satis‑
facţii financiare.
Astăzi aveţi un farmec
deosebit, care vă deschi‑
de toate uşile. Puteţi să vă
ocupaţi de afaceri şi să fa‑
ceţi investiţii pentru că‑
min.
Aveţi ocazia să începeţi
o activitate care vă va
aduce mari satisfacţii pro‑
fesionale şi financiare.
Relaţiile sentimentale
s‑ar putea să fie puţin ten‑
sionate astăzi. Vă sfătuim
să discutaţi calm cu parte‑
nerul de viaţă.
S‑ar putea să vă indis‑
pună o rudă apropiată.
Totuşi, mai târziu, sfaturile
sale s‑ar putea dovedi uti‑
le.
Astăzi sunt şanse să
culegeţi roadele unei co‑
laborări. Vă sfătuim să
acordaţi mai mult timp
odihnei şi activităţilor cas‑
nice.
editare şi care descrie viaţa unor
copii englezi care, fiind evacuaţi în
timpul unui război atomic distru‑
gător, supravieţuiesc unui accident
de avion. Au urmat alte 11 romane
şi două volume de eseuri, tratând,
toate, aceeaşi temă, dintre care no‑
minalizăm: „Moştenitorii”, „Martin
hoţul”, „Cădere liberă” şi piesa de
teatru „Fluture de aramă”.
În anul 1983, a primit Premiul
Nobel pentru Literatură; în anul
1988, a primit, din partea reginei
Elisabeta a II‑a a Regatului Unit,
titlul de Cavaler.
S‑a stins din viaţă la 19 iulie
1993.
V.G.
Orez cu legume
Ingrediente: 300 g orez cu
bobul rotund, 2 bucăţi morcovi,
2 bucăţi ceapă, 200 g suc de ro‑
şii, busuioc măcinat, sare, piper
negru măcinat, 200 ml ulei floa‑
rea‑soarelui, 1 legătură pătrunjel.
Mod de preparare: se alege ore‑
zul, se spală şi se lasă să se scurgă.
Separat, se curăţă ceapa, morcovii
şi ardeiul gras. Se spală şi se toacă.
Se toarnă ulei într‑o crăticioară, se
adaugă legumele şi se călesc timp
de câteva minute la foc potrivit.
Se pun orezul şi apa fiartă puţin
câte puţin până se îngroaşă. Se
condimentează cu sare, piper şi
busuioc şi se mai lasă 5 minute
la foc mic. La sfârşit, se adaugă
piureul de roşii şi se bagă pentru
5‑10 minute în cuptorul cald. Se
serveşte ornat cu pătrunjel.
L.A.
S‑a întâmplat
Dispecerat Urgenţe ‑ 112
Ambulanţă non‑stop (VITAL MED) ‑
0236/462222
Pompieri ‑ 981; ‑ 0236/460441
Centrala Inspectoratului
Judeţean de Poliţie ‑ 0236/407000
Poliţia Transporturi ‑ 0236/418460
Secţia 1 de Poliţie ‑ 0236/419966
Secţia 2 de Poliţie ‑ 0236/460854
Secţia 3 de Poliţie ‑ 0236/413400
Secţia 4 de Poliţie ‑ 0236/468490
Secţia 5 de Poliţie ‑ 0236/416945
Serviciul Teritorial al Poliţiei
de Frontieră Galaţi ‑ 0236/491066
Centrul de prevenire şi
consiliere antidrog ‑ 0236/461800
Jandarmi ‑ 0236/334152
Poliţia comunitară ‑ 0236/316000;
0236/314000
Prefectură ‑ 0236/462739;
0236/460330
Consiliul Judeţului ‑ 0236/411099
Primărie ‑ 0236/307775
Protecţia civilă ‑ 982; 0236/411456;
fax ‑ 0236/413219
Garda de Mediu
‑ tel.: 0236/311333
‑ fax: 0236/413170
S.C. ECOSAL PREST S.A.
‑ 0236/312282 ‑ secţia menaj
Informaţii CFR ‑ 0236/460643
Rezervare bilete tren
‑ 0236/496000
Agenţia CFR ‑ 0236/472420
Comisariatul Judeţean pentru
Protecţia Consumatorului ‑
0236/413929; 0236/460355.
Starea Civilă ‑ 0236/307747
Deranjamente ‑
intervenţii:
APATERM: dispecerat ‑ 0236/311018,
0236/473100/120;
relaţii cu publicul
‑ 0236/473151;
APA‑CANAL: dispecerat ‑
0236/463294, 0236/473380;
DISTRIGAZ SUD
(Sucursala Galaţi)
‑ 0236/928
viaþa
[ liberã
Gabriela creţu
Director general
Costel CRÂNGAN
Redactor şef
Anca SPÂNU
Redactor şef adjunct
Dan Cătălin PREDESCU
Editor coordonator
*Minunile se întâm‑
plă! O dovedesc din plin
Oana şi Viorel Lis, care
au anunţat zilele aces‑
tea că urmează să aibă
un copil. Nu vă gândiţi la
prostii. Barza nu a venit
tocmai pe cale naturală,
ca să spunem aşa. Oana
s‑a gândit probabil că
genele lui Viorel nu sunt
tocmai sănătoase, aşa că
a apelat la o cale artificia‑
lă. “Momentan nu se ştie
dacă sunt însărcinată. Am
fost la o clinică de fertili‑
zare şi dacă vrei să inse‑
minezi şi nu cu soţul, cu
un bărbat străin de unde
provine... Mi s‑a spus că
nu se poate cumpăra
«sămânţă» din ţară. Cică,
avem contract numai cu
Danemarca. Dar, poate
mie nu‑mi plac danezii!”,
a povestit Oana Lis la
Antena Stars. Îi sugerăm
Oanei pe această cale
să încerce sămânţa din
Botswana. Poate o fi ceva
mai virilă... zic şi eu!
*Mirciulică
Badea
şi‑a luat‑o în freză toc‑
mai de la... mămica
lui. Invitată la lansarea
de carte a lui Carmen
Brumă, cea care i‑a dăruit
prezentatorului emisiunii
“În gura presei” un copil,
mama lui Mircea a dat
cărţile pe faţă. “Îmi place
de ea foarte mult. Discut
cu ea o grămadă de lu‑
cruri. E e foarte cultivată,
citeşte mult şi eu admir
persoanele care citesc. E
naturală şi foarte sinceră,
spune ce gândeşte şi e şi
foarte frumoasă. Şi, ştiţi,
băiatul meu este într‑un
fel. E greu de trăit cu el,
credeţi‑mă. E greu, da. Eu
întotdeauna am preţuit‑o
pe Carmen pentru treaba
asta. El gândeşte repede
şi, dacă nu ţii ritmul cu el,
se enervează. Ea are răb‑
dare cu el”, ne‑a declarat
Mariana Badea. Păi, dom‑
nu’ Mircea... aşa ceva?
Nici mămica nu vă prea
suportă?
* Antena 1 a luat iar
bătaie la audienţe. Deşi
a furat multe dintre vede‑
tele Pro‑ului, Antena 1 nu
a reuşit să facă decât un
scor de trei ori mai mic
decât postul din Pache
Protopopescu,
marţi
seară, atunci când s‑au
lansat două emisiuni si‑
milare, respectiv “Vocea
României” pe Pro Tv şi
“Next Star” pe Antena 1.
Cam miroase a gaură în
buget zic!
poziţia „Ambient tradiţional ro‑
mânesc”.
‑ Complexul
Muzeal de
Ştiinţe ale Naturii „Răsvan
Angheluţă” ‑ „EL şi EA în lumea
vie”, „Universul recifelor de co‑
rali”, „Simţurile animalelor noctur‑
ne”, „Oameni şi locuri de pe cinci
continente”. Se pot vizita Grădina
Botanică, Acvariul şi Observatorul
Astronomic (deschis între 10,00 ‑
18,00).
‑ Universitatea “Dunărea
de Jos”‑ expoziţia de fotografie
artistică „Spaţiul Poetic Edirne ‑
Istanbul”.
Biblioteci
‑ Biblioteca “V.A.Ure­chia”
‑ 9,00 ‑ 20,00. Puteţi vedea expo‑
ziţiile „Figuri ilustre ale Renaşterii
şi creaţiile lor artistice” şi „Popasul
Bibliofilului (Mezanin)”.
‑ Biblioteca estivală din Parcul
“Eminescu” ‑ 9,00 ‑ 21,00.
‑
Biblioteca
Franceză
“Eugène Ionesco“ ‑ închis.
Ioana Ivan
pe 19 septembrie...
Virgil Guruianu
1863 [ Încetează din viaţă
ALFRED de VIGNY (n. 1797), scriitor
francez.
[ Sfinţirea cimitirului co‑
munei Galaţi (azi
cimitirul
“Eternitatea”).
1887 ‑ Se naşte la Folteşti,
jud. Galaţi, EUGEN BĂDĂRĂU
(m. 1975), fizician, membru al
Academiei Române, cu contribuţii
însemnate în spectroscopie, acus‑
tică, fizica plasmei.
1898 ‑ Se naşte, la Galaţi,
MIRCEA OLARIAN (m. 1985), pic‑
tor, grafician.
1910 ‑ Comisia Generală a
Sindicatelor din România se afilia‑
ză la Internaţionala Sindicală.
1927 ‑ Se naşte ANGELA
MOLDOVAN (m. 2013), interpretă
de muzică populară, laureată cu
premii la festivaluri şi concursuri
naţionale şi internaţionale de
gen. În anul 2002, a primit Ordinul
Naţional „Steaua României” în
grad de Cavaler.
1946 ‑ Apare, în Monitorul
Oficial, Regulamentul pentru apli‑
carea Statutului naţionalităţilor, ce
stabilea, între altele, limba română
ca limbă oficială şi obligatorie.
1961 ‑ Încetează din viaţă
LUCIA STURDZA BULANDRA
(n. 1873), actriţă şi directoare a
Teatrului Municipal din Bucureşti
(azi Teatrul „Bulandra“) între
Meteo
Telefoane Utile
ondat
F1989
Dimineaţă s‑ar putea
să primiţi o veste bună în
legătură cu o sumă de
bani pe care trebuie să îi
primiţi, poate chiar de la
serviciu.
teritorială şi dominatoare, atunci
apariţia unei pisici concurente ar
putea duce la comportamente
nedorite. Felina cu state vechi ar
putea deveni agresivă, zgomotoa‑
să şi, mai grav, ar putea începe să
marcheze prin casă ori să‑şi facă
necesităţile fiziologice în alte lo‑
curi decât în litieră. Toate acestea
nu sunt altceva decât moduri de
a‑şi exprima nemulţumirea faţă de
aducerea companionului. Ce aveţi
de făcut, vă spunem săptămâna
următoare.
Anca Melinte
Reţeta zilei
"A
Astăzi, vă simţiţi plin/ă
de energie şi cei din jur vă
apreciază ideile.
Scriitorul britanic William
Golding s‑a născut pe 19 sep‑
tembrie 1911, la St. Columb
Minor. A urmat cursurile şcolii din
Marlborough, apoi ale Colegiului
‑ Muzeul de Artă Vizuală ‑ ex‑
poziţia “Pictură”, de Vasilica Chifu.
‑ Sala „Nicolae Mantu” a
Galeriilor de Artă ‑ expoziţia de
artă plastică “Artişti brăileni”.
‑ Muzeul Judeţean de Istorie
‑ Casa Cuza Vodă ‑ expoziţia
„Patrimoniu muzeal: 1939 ‑ 2014”,
Exponatul lunii: Metrul lui Cuza,
expoziţia “Danube Limes Day”. La
sediul din strada Domnească nr.
25, puteţi vedea: „Secvenţe arhe‑
ologice gălăţene”, „Arme albe şi
de foc ‑ sec. al XIX‑lea, începutul
secolului XX”, Urmele mocanilor
săceleni în Dobrogea”. Muzeul
Casa Colecţiilor (Farmacia Ţinc)
‑ „Ambient interior gălăţean ‑ sfâr‑
şitul secolului al XIX‑lea ‑ începutul
secolului XX”, „Restituiri Makşay”,
„Smaranda Brăescu ‑ Regina aeru‑
lui”. Casa Memorială „Costache
Negri” (com. Costache Negri) ‑
„Situri arheologice şi monumente
istorice din judeţul Galaţi”. Casa
Memorială „H.P. Bengescu”
(com. Iveşti) ‑ „Personalităţi iveş‑
tene”. Casa Rurală „Ioan Avram
Dunăreanu” (com. Suhurlui) ‑ ex‑
rh
iv
Astăzi, puteţi avea suc‑
ces în toate activităţile le‑
gate de cămin, dar şi în
societate.
Agenda Culturală
William Golding (1911‑1993)
Brasenose, de la Oxford. A studi‑
at ştiinţele naturii la Universitatea
din Oxford. A fost, pe rând, ac‑
tor, marinar, muzician, a devenit
profesor de engleză şi filozofie la
Şcoala Brishop Wordsworth, din
Salisbury, însă s‑a dedicat exclusiv
scrisului, mai ales după anii ’950,
în opera sa prezentând, în mod
simbolic, „descompunerea morală
a oamenilor, atunci când se află în
faţa unor împrejurări neobişnui‑
te”.
Prima sa carte, o culegere de
poeme, a apărut în anul 1934,
urmată de primul său roman,
„Împăratul muştelor”, roman ce a
cunoscut succesul imediat după
Inseminarea
se face...
la rece
viaţa liberă
Şcoala iubitorilor de animale
Vă sfătuim să profitaţi
şi să vă dedicaţi, astăzi,
studiului sau proiectelor
de viitor.
Aveţi multe probleme
de rezolvat. Vă sfătuim să
vă planificaţi cât mai bine,
ca să nu vă consumaţi
energia inutil.
11
Sfaturi
Laureaţi ai Premiului Nobel
Atât pe plan sentimen‑
tal, cât şi financiar staţi
bine. Se pare că astăzi no‑
rocul vă zâmbeşte.
+ 7 cm
+ 9 cm
+ 5 cm
"
+ 6 cm
+ 12 cm
+ 7 cm
1947‑1961. Ca profesoară la
Conservatorul de Artă Dramatică
din Bucureşti a ajutat la formarea
şi lansarea unor talente, precum
Ion Finteşteanu, Radu Beligan,
Fory Etterle, George Vraca, G.
Calboreanu, Victor Rebenciuc ş.a.;
în film două apariţii („Amor fatal”
şi „Escadrila albă”). A publicat vo‑
lumele: „Actorul şi arta dramatică”
şi „Amintiri… Amintiri…”.
1967 ‑ Ministrul Afacerilor
Externe al României, CORNELIU
MĂNESCU, este ales preşedintele
celei de‑a XXII‑a Sesiuni a Adunării
Generale a ONU.
1984 ‑ Încetează din via‑
ţă TOMA DIMITRIU (n. 1908,
la Tămăoani, Frumuşiţa, jud.
Galaţi), actor de teatru şi film.
1992 ‑ Încetează din viaţă
CELLA SERGHI (n. 1907), prozatoa‑
re. A publicat şi memorialistică,
literatură pentru copii.
2004 ‑ Încetează din viaţă ION
R. BACIU (n. 1921), medic, membru
al Academiei Române.
2010 ‑ Încetează din viaţă
HORIA ŞERBĂNESCU (n. 1924),
actor, laureat cu Premiul UNITER
pentru teatru de revistă.
2011 ‑ Încetează din viaţă ION
(JOHNNY) RĂDUCANU (n. 1931),
contrabasist, pianist, compozitor,
aranjor de formaţii, „exponent de
seamă al şcolii româneşti de jazz”.
România Sud‑Est 19 septembrie
ELECTRICA (Galaţi) ‑ 929;
0236/480762
(număr unic cu apel gratuit pentru
toţi clienţii indiferent de zona de
reşedinţă)
Spitale
De Urgenţă ‑ 0236/301111,
0236/301112
Municipal nr.1 ‑ 0236/479401/02
Boli Infecţioase ‑ 0236/334147,
0236/334233
De Copii ‑ 0236/469849,
0236/320406
Militar ‑ 0236/423983
TBC ‑ 0236/460712; 0236/460314
CFR ‑ 0236/475678,
0236/475768
fax 0236/411613
Maternitatea Municipală
‑ 0236/413131, 0236/431132
Farmacii non‑stop:
Hygeia (vizavi de Spitalul Judeţean)
‑ 0236/473013
Soarele
 răsare: 6:48 am
 apune: 7:13 pm
Braşov
7o/22o
Galaţi
13 o/23o
Brăila
8 o/24o
Bucureşti
9 o/24o
Vremea se va menţine senină, cu o temperatură
de până la 23 de grade Celsius. Pe timpul nopţii,
mercurul în termometre va ajunge la circa 13 grade
Celsius.
Presiunea atmosferică se va menţine la circa 768
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Galaţi, str. Domneascã nr. 68 / SECRETARIAT tel. 0236/460620, fax 0236/471028 /
BIROU COORDONATORI tel: 0372/363643 / POLITIC, NEWS-DESK tel. 0372/363625
ECONOMIC, EVENIMENT, SOCIAL tel. 0372/363631, 0372/363633 / SPORT tel. 0236/411644 / TEHNO tel. 0372/363626 /
PUBLICITATE tel. 0236/460719, fax 0236/460875 / MICA PUBLICITATE tel. 0236/463664 / DIFUZARE tel. 0236/460395
Litoral
10 o/23o
Şi astăzi
va fi însorit
mm coloană de mercur. Nu sunt şanse de precipi‑
taţii. Vântul va bate cu o viteză de până la 9 kilo‑
metri pe oră.
(informaţii preluate din surse online)
PUBLICAȚIE EDITATĂ DE
VIAȚA LIBERĂ srl
[ ECONOMIC - ADMINISTRAŢIE/ Ovidiu Amãlinei, Corina DOBRE, Liviu Ghinea, Gabriel Kolbay, Anca Melinte, Nicoleta ONOFREI
[ SOCIAL - EVENIMENT / Roxana Artene Penciu, Remus Basalic, Victor Cilincã, Mariana CoNstandache, Maria fabian, Ioana IVAN, Teodora Miron
[ SPORT / Marian Căpăţînă, Sonia BACIU, Gheorghe ARSENIE [ online / Adrian BOT, Monica Zanet [ FOTO / Bogdan Codrescu
[ Redactori colaboratori / Mihai ANGHELUŢĂ jr., Alina Comşa Durbacã, Dănuţ Lungu, Virgil Guruianu, Dan Plăeşu, Ion Zimbru, Angela RIBINCIUC, Marius Ţuca
[ DEPARTAMENT CALCULATOARE / Camelia LUPU, Adrian BARBU, Andra AMĂLINEI, Dan CABURGAN, Lili CRÃCIUN, Constantin Popa, Tiberiana PRISACARIU, Camelia NEDELCU, Dorina AXENTE,
Elena Arghir, Cristina GHIZDĂVESCU (C.M.), Ramona COTÂRLEŢ, Dana AXENTE ‑ Echipamente livrate de ROMLOTUS
[ DIRECTOR VÂNZĂRI PUBLICITATE / Laurian POPA
Pãnuţ HAGHIAC, Nicuşor CRÃCIUN, Silviu PĂDURARU, Cătălin BOGHIAN, Vasile STAVĂR, Marius CĂLMUC, Mihai PĂTRAŞCU
Unica tipografie din zona Galaţi ‑ Vrancea ‑ Brãila, care tipãreşte un ziar cotidian, la calitate de nivel naţional! 0236/413111
Copierea oricãror elemente grafice ale acestei publicaţii va fi sancţionatã prin lege
auditat de
Biroul Român
de Audit
al Tirajelor
membru al
Biroului
Internaţional
de Audit
al Tirajelor
Echipa de serviciu:
Responsabil ediţie: Anca Spânu
Corectura: Lili Arghir, Ramona Cotârleţ
din
Viaþa
carnet
www.viata‑libera.ro
373cm
418 cm
425 cm
marcă înregistrată
din 18 septembrie 2014
Cernavodă
Hârşova
Brăila Vineri, 19 Septembrie 2014
ISSN 1221‑4914
Cotele apelor Dunãrii
Liviu Ghinea
liviu.ghinea@viata‑libera.ro
COTIDIAN INDEPENDENT®
‑ Este România o ţară
fertilă?
‑ Da! Semeni funcţio‑
nari şi cresc impozite.
TVmania
[
‑ Uite, nevastă, zise preşedintele, ce preţuri la
haine: sacou ‑15 lei; pantaloni ‑10 lei, cămaşă ‑ 5 lei.
Şi se mai plâng că e greu, în loc să‑mi mulţu‑
mească.
‑ Taci, să nu te audă cineva! Aici e spălătorie.
[
.L .
Vasile Ghica
19 septembrie
[
Agenda
[
‑ Când naşte soţia ta?
‑ Trebuia să nască de trei luni. Din când în
când, copilul scoate capul şi întreabă: Mai este
Băsescu preşedinte?
aV
Glume
VL
"
de zestre
12
viaţa liberă
.L .
Ansamblul „Bujoreanca”
şi păstrătorii de rost
din Cavadineşti
[ O mână de oameni
fac eforturi susţinute
ca să le transmită
copiilor tradiţia
înaintaşilor P
Nicoleta Onofrei
Ansamblul cu repertoriu
din satul de altădată
deja o grupă şi urmează să mai
înfiinţăm încă una. Este esenţial
pentru copii să înveţe dansul, ca
să poată intra în lumea tradiţiei
noastre”, ne spune Aurel Florea.
Deşi cei mici vin cu inima deschisă la repetiţii, nu-i deloc lucru
uşor să-i înveţi dansuri populare,
cum ar fi, spre exemplu, joiana.
Iar pe lângă grupele de dansuri,
ansamblul mai are şi un grup
vocal, format din opt fete, eleve
ale ciclului gimnazial. Prima voce
este Teodora. Are 13 ani şi ne
spune că e mare lucru să cânţi în
ansamblul „Bujoreanca”.
„De fiecare dată am emoţii
când avem spectacole. Dar, în
egală măsură, mi se pare frumos
şi n-aş renunţa la asta”, e de părere copila. Printre celelalte voci din
ansamblu sunt: Andreea Lupu
(12 ani), Alina Crăciun (12 ani) şi
„Bujoreanca” este un ansamblu folcloric în care se reunesc şi
copii, şi adolescenţi, şi vârstnici.
Ca şi satul de odinioară, fiecare
îşi are locul şi rostul său. „În fiecare an, organizăm câte două grupe de dansuri populare, cu copiii
care au între cinci ani şi opt ani.
Până în prezent, pentru perioada
imediat următoare, am formată
eu şi doamna Luminiţa Tăune am
colaborat cu Secţia de Cercetare
a Centrului Cultural „Dunărea de
Jos” şi am stabilit felul în care arătau costumele populare în zona
noastră. Apoi, pentru că aveam
război, ne-am apucat să ţesem şi
să coasem. N-a fost uşor. Fiecare
om are treburile lui pe acasă, dar
până la urmă ne-am tot reunit ca
la o clacă. În încă un an de muncă am făcut trei rânduri de costume şi pentru dansatori, şi pentru
grupul vocal, şi pentru rapsozii
vârstnici. Le avem şi acum, sunt
cea mai de preţ comoară a muzeului nostru până la urmă”, apreciază Aurel Florea. Asta, în condiţiile în care muzeul are, per total,
circa 300 de exponate.
Povestea
costumelor populare
Când au început să repete, nici membrii ansamblului
„Bujoreanca” nu aveau costume
populare. Soluţia a venit, însă, cât
se poate de firesc. „Un an de zile,
Gabriel Kolbay
Foto: arhivă CCDJ
Brăila: începe Salonul de Caricatură
Presa, în săgeţile
caricaturiştilor
Imagine de la Salonul de Caricatură de anul trecut
Campanie umanitară pe Facebook
Gemenii Yanis şi Rareş
au nevoie de ajutor
"A
37
Cătălina Iorga (12). Nu în ultimul
rând, ansamblul are patru solişti,
oameni în toată firea care cântă
„ca pe vremuri” atunci când se
reunesc la repetiţii şi spectacole. Şi încă un membru, cu un rol
esenţial. Glumeţul ansamblului,
cel bun de gură, care antrenează
spectatorii. „Nu-i un moft de-al
nostru includerea în grup a acestui glumeţ. El exista în tradiţie şi
era foarte important, pentru că
era sarcina lui să întreţină voia
bună”, ne spune Aurel Florea.
rh
iv
Primăria municipiului Galaţi îşi modernizează pagina web
pentru a uşura accesul
publicului la informaţii,
arată un comunicat de
presă al instituţiei.
Site-ul este modernizat pe etape, începând cu subdomeniul
dedicat asociaţiilor de
proprietari, care este
deja activ şi care poate fi accesat la adresa
http://asociatiiproprietari.primariagalati.ro/.
„Subdomeniul este
o platformă complexă
şi completă, care conţine toate informaţiile
necesare şi utile pentru
cetăţeni în privinţa asociaţiilor de proprietari:
legislaţie, documente
necesare, statistici privind toate asociaţiile de
proprietari din Galaţi,
evidenţa tuturor administratorilor de asociaţii
din Galaţi, posibilitatea
de a depune petiţii online 24 de ore din 24,
întrebări frecvente şi
răspunsuri”, mai arată
informarea oficială.
Următoarele subdomenii care vor fi modernizate sunt asistenţă socială, învăţământ,
cultură şi sport.
entru că au înţeles că
tradiţia, odată îngropată, nu mai poate fi adusă
la viaţă, mai mulţi gospodari din
comuna gălăţeană Cavadineşti
şi-au unit forţele şi au hotărât
că e treaba lor să păstreze, dar
şi să dea mai departe bogăţiile
culturale primite de la înaintaşi.
Tocmai de aceea mai răsună
încă, de la căminul cultural, sârba lui Moş Bumbaru şi tot de asta
părinţii copiilor de şcoală s-au întâlnit vreme de vreun an încheiat
ca să ţeasă şi să coasă costume
populare pentru ansamblul local, numit „Bujoreanca”.
Coordonatorul întregii activităţi de păstrare a rostului tradiţional este fostul primar din comună, Aurel Florea, acelaşi care
a condus şi amenajarea unui muzeu al satului.
15 - 20 sept. 2014
Reprezentanţii
Asociaţiei
„Salvează o inimă” lansează o
campanie mai puţin obişnuită,
în speranţa că îi vor determina
pe români să doneze bani pen-
Manual de şcoală
de corecţie
‑NAPOI
Dănuţ Lungu
danut@viata-libera.ro
[ De când s-a reluat şcoala, s-a umplut Feisbucul de poze
cu elevi, de mămici coafate la umbra cărora tremură de emoţie
câte un vlăstar cu sarafan sau cravată. Ai, n-ai ce spune despre
abecedar sau manualul de istorie, urci o fotografie pe reţeaua
de socializare (la mişto) şi îţi lauzi făptura incluzându-te în
ecuaţie - „am trecut în clasa a IV-a şi suntem emoţionate”. Parcă
am mai întâlnit atitudinea asta... Ah, gata, ştiu: posesorii de
mâţe şi câini formează în mod abuziv un plural bezmetic. Avem
pui sau ne-au crescut mult mustăţile, chestiuni pe care nu le
înţelegi dacă n-ai suflet de om în tine. De fapt, nu de om, ci de
animăluţ domestic. [ Presa centrală semnalează existenţa câtorva lecţii debile
dintr-un manual auxiliar destinat clasei I. Autoarea tipăriturii,
Carmen Iordăchescu, femeie neajutorată ca lexic (măcar şi-a
rotunjit bugetul, ce licitaţia ei!), le prezintă ţâncilor de şcoală
primară câteva situaţii demne de penitenciar. Sau de şcoala de
corecţie, dacă vreţi... Un prim text cu pretenţii de scenetă le
conţine pe Maria şi Ileana (înţeleg că sunt domnişoare, poate chiar la prima tentativă de epilare), dialogul intitulându-se,
candid, pufos, „O lamă nouă”. Copilul de clasa I poate gândi
că vârsta celor două este şi mai scăzută, undeva pe la 10-11 ani,
nu? Dar iată cum se desfăşoară acţiunea, urmează momente
care v-ar putea tulbura: „Maria ia o lamă nouă. – Maria, aruncă
lama! / Nu, Ileana, e lama mea! Acum Maria are o rană mare”.
Ce-ar mai fi de zis după o asemenea desfăşurare de forţe?
1. Maria suferă de un început de suicid, deci istoria asta
n-are ce căuta într-un manual şcolar.
2. Ileana nu-i prea departe de Maria. Cum s-o sfătuieşti să
arunce lama? Dacă loveşte pe cineva... Corect era să-i spună că
lama trebuie aşezată uşor pe etajeră, poate împăturită într-un
şerveţel şi aruncată la coşul de gunoi.
3. Maria s-a ales cu o rană mare. Autoarea ne lasă de izbelişte, demonstrează că are un suflet mic. Nu ne deapănă dacă
Ileana, şocată de gestul Mariei, a apucat să sune la 112. Sunt
panicat.
(va urma)
aV
Pentru
acces facil
la informaţii
Primăria
îşi înnoieşte
pagina web
e
CampLaadani
Vineri, 19 Septembrie 2014
tru ajutorarea lui Yanis şi Rareş,
fraţi gemeni, în vârstă de un an şi
jumătate, care suferă de retinopatie de prematuritate. Oamenii
sunt rugaţi să realizeze o fotografie cu ochii închişi şi, pe o
foaie A4, să scrie răspunsul la întrebarea „Ce ţi-ar lipsi dacă nu ai
vedea?”. Fotografiile vor fi trimise la adresa de e-mail office@salveazaoinima.ro, vor fi postate pe
paginile personale de Facebook
şi pe pagina oficială a Asociaţiei
“Salvează o inimă”. Donaţiile se
fac online pe http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/,
sau direct în contul RO95RNCB
0047127259210001 (în lei) de pe
numele mamei copiilor Lionte
Flavia Luciana.
Ioana Ivan
Astăzi, 19 septembrie, la ora
18,00, la Galeriile de Artă ale municipiului Brăila, din Piaţa Traian,
va avea loc vernisajul unei expoziţii cu cele mai valoroase lucrări
ale ”Salonului Internaţional de
Caricatură 2014”, ediţia a IX-a.
La salon participă 263 de artişti
din 54 de ţări, cu 870 de lucrări.
Din juriul prezidat de criticul de
artă şi jurnalistul Tudor Octavian,
născut la Brăila, fac parte caricaturişti celebri – Mihai Stănescu,
Ultra
NecPlus
pe
Viaþa
scurt
www.viata‑libera.ro
!
14
în 20
i
ş
ţ
re
laşi p
e
c
a
ează
Păstr
PE REPEDE
Nr. 37 Vineri
[
Observator
Leonte Năstase, Costel Pătrăşcan
(şi el brăilean), şi laureatul ediţiei precedente, Iulian Pena Pai.
Tema Salonului este în acest an
”presa”. Cele şapte premii sunt în
valoare totală de 5.000 de euro.
Principal organizator al evenimentului este Centrul Judeţean
de Conservare şi Promovare a
Culturii Tradiţionale, din cadrul
Consiliului Judeţean Brăila.
Armanda Filipine
O toamnă cu Ion
(sindromul X)
Ion Zimbru
redactie@viata-libera.ro
Din colecţia “poezii
rămase tablou”
pe săptămână!
Premiile se revendică
până la data
următoarei extrageri.
Nume:_____________
Prenume:_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Ocupaţie:_ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Adresă______________
___________________
___________________
Telefon:_____________
BI/CI:_______________
O să apară trenul, odată şi odată...
mă simt ca o traversă de vreme putrezind,
păstrez ca pe un idol iluzia ferată
şi-i cumpăr flori de toamnă, de colţ, de oare când!
Visez că dorm pe linii, tresar când trec marfare,
mi-i teamă că macazul va rugini de plâns
şi n-o să ştie unde frumoasa-mi să coboare,
să-mi spună că va ninge şi voi fi primul nins!
Visez că trece trenul cu flăcări şi cu fluturi,
cu ea şi cu nuntirea...şi nu-s acolo, nu-s...
Visez că niciodată n-o să mai bem din ciuturi,
să mai vedem în apă cum josul nostru-i sus!...
Gata, se surpă visul...gata, mă mut în gară,
plătesc tributul, taxa, chiria la peron...
Mă ştiu atâtea trenuri strâmb/drept pe dinafară...
şi-i cumpăr flori de toamnă...şi-aştept...şi sun Ion!
publicitate
Tragedia
Divina
Talon valabil pe perioada
15 - 20 septembrie 2014
Orto/ceartă
despre păsări
în faţa lui Dumnezeu
Ion Zimbru
redactie@viata-libera.ro
Sigur că da...aşa s-a întâmplat şi aşa zicem: „A vrut să pătrundă-n
iubire, cu forţa!/ a vrut, samavolnic, să intre în moarte!/ Dumnezeu
l-a certat cu tandreţe şi milă/ ş-apoi l-a rugat să citească o Carte!”
Sigur că da...n-a avut încotro şi aşa i-a mai spus Dumnezeu:
„Apropie-ţi cerul, priveşte la păsări!/ nu poţi să te superi pe viaţă,
aiurea!/ visează-te singur, n-ai voie sărutul/ pe sânul iubitei să-l pui
cu securea!”
Şi aşa a continuat Dumnezeu...şi aşa spunem: „Nu cumva să
blestemi, nu glumi cu Eternul/ când viaţa îţi pare enormă şi piatră!/
când pleacă iubita,
când fuge iubita,/ te uită la Lună cum plânge şi latră!”
Aici şi acum începe acuzarea: „Ai grijă, curat nu ai fost niciodată/ şi nici nu ai dat demâncare la zei!/ Cuvântul îţi vine şi-ţi bate la
poartă,/ dar nu eşti acasă,/ nu eşti nici sub tei!”
Şi mai abitir: „Nu ştiu unde umbli şi nu-ţi pot închide/ nici drumul, nici visul, nici ochii, nici Cartea!.../ dar nu samavolnic se intră
în moarte/ şi nu samavolnic întregul ia partea!”
Şi aproape o rugăciune, dacă nu poruncă: „Fii bun ca un câine,
fă-ţi timp de hodină.../ şi cere-mi, o dată măcar, să te iert,/ căci vina
pe care o duci în spinare/ e grea mult mai mult ca păcatul incert!// Şi
nu te sfii...şi nu-ţi fie prea frică.../ iubita se-ntoarce...căci nu-i prea
departe!/...N-ai voie să intri-n iubire cu forţa!/...Mai bine citeşti până
mori într-o Carte!”...
Sigur că da...aşa s-a petrecut şi aşa se petrece şi acum! Şi eu...
eu cum să răspund acestui rechizitoriu, acestei provocări? Eu nu pot
răspunde decât aşa: „Luaţi-mi umbra, verdele şi vântul,/ turnaţi-mi
cer pe ultimul cuvânt,/ cărări şi păsări, viscole pe gură.../ copacii mei
cu vârful în pământ!/ M-aţi învăţat să mă iubească lupii/ şi frunzele
să-mi spună ce-am uitat,/ iar eu, sălbatec, le-am întins capcane/ şi
i-am vândut pe un covrig uscat!/ Voi aţi ştiut să-mi puneţi rădăcina/
drept leagăn pentru dor şi pentru vis.../ Lupii veneau să-mi ocrotească somnul,/ şi i-am ucis, iubito, i-am ucis!/ Şi dacă timpul poate să
te-aducă/ mireasă în pădurea de argint,/ să ne mirăm, să ne admire
lupii.../ fiindcă lupii urlă, dar nu mint!/ Nu ştie nici un lup şi nici o
frunză: numai Poetul moare pe Cuvânt!/...Luaţi-mi vorba, strigătul şi
cerul.../ copacii mei cu vârful în pământ!”...Sigur că da! Nu?
Sentinţa (şi rugăciunea) se pun în aplicare/execuţie fără drept de
apel, zilnic, la ora când clopotele bat de vecernie şi când purtătorul
de biruinţă se dă jos de pe şaua amintirii şi vine pe prispă să-mi mai
spună o dată că numai şi numai aşa se poate merge mai departe!
Nu?
eekend
Site
de medicină
estetică
şi chirurgie
plastică
iv
Într-o dimineaţă, după ce
toţi călătorii au debarcat, marinarul Danny Boodmann descoperă în luxosul salon de bal
al transatlanticului Virginian o
cutie de carton. În ea, un nounăscut, pe care matrozul se
hotărăşte să-l adopte, dându-i
numele secolului care de-abia
începea: Novecento. La opt
ani, când Danny Boodmann
moare, micul Novecento rămâne pentru a doua oară al nimănui. Adoptat din nou, de data
aceasta de căpitan şi de întregul echipaj, băiatul îşi dezvăluie talentul extraordinar: este
un pianist desăvârşit, care seara, alături de orchestra vasului,
îi încântă pe pasagerii bogaţi
de la clasa întâi, iar noaptea,
de unul singur, le oferă umililor călători de la clasa a treia
o muzică supraomenească,
menită să alunge orice urmă
de nefericire. Şi totuşi, cum
de poate Novecento, care nu
a coborât niciodată de pe vas,
să cânte despre toată frumuseţea lumii? Răspunsul îl aflaţi
citind romanul „Novecento”,
de Alessandro Baricco.
Cum nu are nevoie atunci când
se relaxează decât de o carte şi de
muzica lui Frank Sinatra. Cam toţi
medicii dăruiţi au acelaşi profil. Şi
par altfel decât noi, iar noi ne plecăm în faţa generozităţii lor.
M-am gândit la începutul acestui an, pornind de la o experienţă
de viaţă personală, să iniţiez un
proiect care să ajute pacientul
­să-şi găsească informaţia de care
are nevoie dintr-o sursă profesionistă, directă, de încredere.
Domeniul pe care l-am ales este
frumuseţea şi tot ce ţine de medicina estetică, de chirurgie plastică
şi reparatorie, de dermatologie,
nutriţie, estetică dentară, oculoplastie şi multe altele, care să vă
ofere tot ce este inovativ în acest
domeniu.
Site-ul se adresează unei categorii largi de public, care are ocazia să fie informat cu ştiinţă şi drag
de o echipă tânără şi dedicată.
Sunt realizate interviuri cu specialişti din ţară şi străinătate, operaţii
în direct sau înregistrate, posibilitatea de a alege medicul potrivit”,
povesteşte Andreea.
Pasiunea Andreei pentru acest
domeniu i-a fost insuflată de dr.
Constantin Stan, cel care este şi
partenerul de viaţă al frumoasei
vedete de la Antena 1.
“Experienţa jurnalistică de peste 20 de ani m-a ajutat în demersul meu, dar şi viaţa trăită alături
de un specialist în domeniu, in-
rh
"Novecento"
A
ndreea
Berecleanu,
prezentatoarea Observatorului de la ora 19,00
de la Antena 1, a lansat de curând
primul portal din România cu informaţii despre medicina estetică.
Pasionată de medicină, frumoasa
vedetă îşi doreşte să ofere o sursă
profesionistă de informare în ceea
ce priveşte tehnicile de medicină
estetică, de chirurgie plastică şi reparatorie, de dermatologie, nutriţie, estetică dentară, oculoplastie
şi multe altele, care să prezinte tot
ce este inovativ în acest domeniu.
“Meseria pe care mi-am ales-o,
dar şi structura mea mă fac să fiu
un om curios. Nu mă refer, desigur, la curtea vecinului, ci la ce e
important să aflu ca să evoluez.
De aceea îmi place să vorbesc, să
întreb, să aflu, dar să şi împărtăşesc, să transmit. Iubesc şi respect
multe profesii şi mă simt norocoasă când sunt în preajma unor
oameni care le practică. Şi nu oricum, cu talent şi pasiune, cu ştiinţă şi seriozitate. Printre ele este şi
medicina.
Nu pot să uit clipele trăite alături de îngerul copiilor, chirurgul
Alexandru Pesamosca, şi de discuţiile lungi cu acesta în cămăruţa
în care trăia la Spitalul Budimex
(actualmente ”Marie Curie”). Mi-a
povestit cum a salvat mii de vieţi,
cum a făcut fericiţi mii de părinţi,
cum şi-a construit viaţa simplu,
doar pentru a schimba destine.
"A
Mia este o violoncelistă talentată, în vârstă de 17 ani, cu
o familie iubitoare şi un iubit
minunat, Adam. Ea nu trebuie
decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia
la Julliard sau dacă va rămâne
în Oregon alături de cei dragi.
Însă, într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar
decizia pe care brusc trebuie
să o ia devine dramatică şi cu
adevărat dificilă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic
­într-un accident rutier şi, cu
toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate
vedea pe cei din jur şi pe sine.
Mia evocă evenimente din
viaţa sa, descrie ceea ce vede
şi aude în spital, deşi nu poate
simţi nimic şi este din ce în ce
mai slăbită.
Citim...
Andreea
Berecleanu
aV
"Dacă aş rămâne"
agazin
.L.
Site
de medicină
estetică
şi chirurgie
plastică
Vedem…
TV
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
Andreea
Berecleanu
Ştiri de weekend
Săptămâna
19 - 25 septembrie 2014
"
LumeaVedetelor20
Program
ventator internaţional, omul care
m-a lăsat să intru în sala de operaţie şi să văd, să cunosc, să simt
direct vibraţia acestei meserii şi să
o transmit ca sursă de informaţie
mai departe. Motto-ul site-ului
este «Think young and beautiful»”,
a mai adăugat ea.
A
ndreea Berecleanu, prezentatoarea Observatorului de la ora 19,00 de la Antena 1, schimbă macazul.
Vedeta nu renunţă la pupitrul ştirilor, însă şi-a lărgit recent sfera de activitate, lansând primul site din
România despre şi pentru tendinţe în estetică şi cult al frumuseţii, care se doreşte a fi o sursă profesionistă de informare.
Mai multe amănunte în pag. 20
eekend
Idei şi vinuri2
Săptămâna
19 - 25 septembrie
2014
agazin
"
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
O dezamăgire şi două revelaţii, într-un weekend la mare
Istorie, mâncare
şi vinul Histriei
D
rumul meu de dus la
mare începe la punctul Trecere bac Galaţi.
Ajunge la Măcin, după care străbate dealuri şi văi, pe marginea munţilor pitici ai Dobrogei, trece apoi
prin păduri de nuci şi salcâmi, prin
localităţi cu nume frumoase - Slava
Rusă, Slava Cercheză, Caugagia şi
altele - până se uneşte cu drumul
Tulcea - Constanţa, unde pădurile
de salcâm sunt înlocuite cu păduri
de eoliene. Drumul e presărat cu
nenumărate semne indicând diverse situri arheologice şi cetăţi
cu nume antice. Mărturisesc cu
ruşine că am trecut tot de atâtea
ori în viteză pe lângă intersecţiile
de unde pleacă drumul spre ele,
deoarece, în majoritatea cazurilor, acesta nu e decât un drum de
pământ, brăzdat de cavernoase
urme de roţi de tractor.
iv
Dacă sunteţi în pericol
să pierdeţi ultimul bac sau
telenovela favorită v-aş recomanda să răbdaţi până
acasă, deoarece prepararea
a durat destul de mult (45 de
minute?). Sau mai bine, daţi
comanda, vizitaţi muzeul şi
cetatea, şi întoarceţi-vă la
masă să beţi un pahar cu apă
înainte de masa propriu-zisă.
Cred că aşa e mai înţelept.
Aşa n-o să fie nici revelaţie,
dar nici dezamăgire.
Cât despre vin, ei bine,
ştim deja că e un produs
DAVINO, un vin scump (peste 90 de lei în magazine
nespecializate şi online) şi
foarte bun. Ce a stat la baza
ilustraţiei de pe etichetă ar
fi putut foarte bine să fi fost
excavat de la Histria. Dar nu
asta le uneşte, ci pur şi simplu faptul că pe Revelatio
l-am încercat sâmbătă seara,
iar duminică după prânz am
ajuns la Histria.
.L.
Mâncarea vine
greu, dar vinul...
aV
Răbdare
rh
în sensul de mers spre Constanţa.
Într-o duminică după-amiază, pe
drumul de întoarcere spre casă,
am zis - atins brusc de un sentiment de comuniune cu înaintaşii,
precum şi de pofta unui borş pescăresc, deoarece chiar lângă cetate
ar fi trebuit să se afle Cherhanaua
Histria, un restaurant despre care
auzisem două-trei vorbe bune - că
e cazul să văd cu ochii mei marea
cetate de pe malul lacului Sinoe.
Vorbim de un ocol de numai 15
kilometri de la drumul european,
pe asfalt perfect practicabil. Veţi
trece pe lângă o salbă de lacuri:
Nuntaşi, Histria, Sinoe, chestiune
plăcută vederii.
Şi ajungi într-o parcare unde e
o clădire mare, albă, într-o parte
şi un restaurant cu pavilioane şi
terasă, în partea opusă. Clădirea
albă e muzeul Histria. Am rămas
un pic surprins - nu mă aşteptam
la ditamai edificiul în mijlocul lui
nicăieri, obişnuit cu neantul din
preajma altor vestigii, mai familiare gălăţeanului, cum ar fi castrul
roman de la Barboşi.
Biletul, din ce îmi amintesc costa 14 lei (muzeu+cetate). Înăuntru,
căldură mare, acoperişul e tip solar, iar soluţii de climatizare n-am
văzut. Cu toate astea, eşti foarte
repede copleşit de bogăţia exponatelor - şi mai ales de diversitatea
lor culturală - din neolitic, trecând
Histria
O excepţie o reprezintă drumul
către cetatea Histria, care se deschide la intrarea în satul Tariverde,
"A
Revelatio 2013 este un
blend de sauvignon blanc
(majoritar) şi fetească albă.
Aduce un „nas“ de caise, coajă de gref, nuanţe minerale,
physalis şi un gust plin, extractiv, citric, în care se simte
şi o senzaţie dulce-piersicată,
aromă care - după experienţele mele trecute cu acest vin
- cel mai probabil se va disipa
în timp, creând o combinaţie
de gutuie coaptă, parfumată.
Are 13,6 la sută alcool, foarte
bine ascuns printre pliurile
gustative.
În concluzie: vin serios,
demn de orice masă. Fiind
un vin robust şi echilibrat,
cred că are un potenţial de
păstrare de 5-7 ani, deşi n-aş
fi surprins şi de o durabilitate
mai mare.
Paginã realizatã de
George Mitea
apoi spre traci, greci, romani, bizantini, turci. Dacă vă întrebaţi de
ce ar fi construit grecii o ditamai
cetatea pe malul unui lac, ei bine,
răspunsul e simplu: acum 2.600
de ani, Sinoe era un golf al Mării
Negre, nu un lac.
Bun, urmează vizitarea ruinelor
cetăţii. De la muzeu mergi pe un
drum presărat cu vestigii, coloane de piatră, diverse decoraţiuni
murale, statui, care-ţi iau ochii de
la câmpurile pline de buruieni din
jur. Ajungi la poalele cetăţii, unde
singurul indicator (din tot complexul), ergo o săgeată îndreptată
spre stânga, îţi dă de înţeles că pe
acolo e intrarea, deşi o altă poartă
este chiar în faţa ta.
Treabă românească
În întreaga cetate nu există nicio plăcuţă, panou sau orice alt
mod, oricât de rudimentar, care
să-ţi indice ce anume este o clădire sau alta. Nimic! Pur şi simplu,
contra a şapte lei nu faci decât să
te plimbi prin ruine şi să-ţi dai cu
părerea, după abilităţile şi cunoştinţele tale, despre ce anume ar
putea fi respectivele vestigii.
Există locuri unde se pare că se
mai fac săpături. Şi acelea sunt singurele curăţate de buruieni. Nu că
n-ar fi romantic, dar, de exemplu,
într-unul din ele am zărit o sticlă
de Borsec. Ce dovadă mai mare a
renumelui multisecular al celebrei
ape minerale decât acest vestigiu
incredibil de bine conservat!
În timp ce vizitam cetatea, am
observat un cuplu care citea o
broşură şi exclamau: „Uite, dragă,
aici au fost termele...!“. Nu mi-a
spus nimeni că aşa ceva ar fi de
cumpărat, greşeala mea. După ce
am ieşit, am dat nişte lei pe broşura respectivă şi aşa am aflat unele
din lucrurile spuse mai sus.
Există şi o hartă în acea broşură, dar cred că a fost desenată de
Vasile Pârvan însuşi, deoarece cu
greu poţi deduce ceva util turistului neştiutor, din cercetarea ei.
Până şi bulgarii sunt în stare să
construiască un complex, cu parc,
magazin de suverniruri etc., în jurul unei bucăţi de piatră sau altei
ruine liliputane şi lipsite de mare
importanţă. De greci, ce să mai
vorbim. În fond, cetatea asta a fost
fondată de ei - poate vor să ne înveţe una-alta despre exploatarea
unor astfel de resurse.
Şi în caz că turismul gastronomic vă este mai drag decât cel
printre ruine şi căldură ameţitoare, să ştiţi că borşul pescăresc (16
lei) de la Cherhanaua Histria e
autentic şi competent, porţiile cu
animale acvatice specifice (crap,
chefal, scrumbie, somn, zargan)
sunt în genere mari, mai ales că
se plăteşte la suta de grame. Cu
un borş şi două frigărui de rapane
(zece lei) puteţi să scăpaţi destul
de îndestulaţi şi fără pierderi colosale. Şi saramura de crap e bună şi
porţia mare, deci nu vă recomand
şi altceva pe lângă, decât dacă
aveţi un apetit pantagruelic. A fost
cald, dar asta nu a descurajat taraful de lăutari (taraf clasic cu contrabas, ţambal, vioară, acordeon!)
să-şi facă cu aplomb datoria.
Casa Tsuen
Săptămâna
19 - 25 septembrie 2014
agazin
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
"
Gastronomie3
eekend
.L.
Cea mai veche
ceainărie din lume
Ceaiul
ecologic Panda
Ciudăţenii
de pe mapamond
Primul Tsuen
Ryotaro Tsuen, maestru din cea
de-a 23-a generaţie a familiei
J
Licori orientale
ţă, familia Tsuen a pregătit ceaiul
pentru milioane de călători, samurai şi shoguni. Generaţiile cu
numărul 23 şi 24 îi asigură continuitatea astăzi, în epoca internetului.
Magazinul de ceai din oraşul
Uji e deschis de atât de mult timp
încât numele Tsuen, familia care
a pus pe picioare afacerea, are
propria sa definiţie de dicţionar.
Kojien defineşte substantivul cu
„maestru al ceaiului care serveşte ceai pentru călătorii de pe râul
Uji”.
rh
aponia
conduce
fără
drept de apel lista celor
mai vechi companii din
lume aflate încă în funcţiune.
Din primele zece afaceri, şapte provin din turism, construcţii sau producţie de hârtie.
Pe poziţia 24, cu o vechime de
„doar“ 852 de ani, îşi face loc cea
mai bătrână ceainărie din lume,
un magazin deschis în anul 1160,
lângă cel mai vechi pod din Ţara
Soarelui Răsare (construit în 647),
potrivit stylereport.ro.
În cele opt secole de existen-
iv
aV
Primul Tsuen a fost un samurai
retras din activitate şi stabilit în locul pe care există şi astăzi ceainăria.
Podul Uji era un obiectiv strategic important între oraşele Nara şi
Kyoto, iar Tsuen Masahisa s-a angajat ca grănicer, servindu-le în acelaşi
timp ceai cald călătorilor aflaţi în
popas. 20 de ani mai târziu, localitatea era prinsă în mijlocul unei bătălii
între două clanuri adverse, Taira şi
Minamoto. Samuraiul s-a alăturat
trupelor Minamoto, dar a pierdut
lupta şi, conform codului bushido al
onoarei, şi-a făcut harakiri alături de
stăpânul său, într-un templu considerat astăzi monument UNESCO.
Familia Tsuen a supravieţuit şi a continuat afacerea cu ceai, într-o perioadă în care băutura devenea din ce
în ce mai populară printre samurai şi
călugări. În prezent, localul construit
în secolul al XVII-lea este condus de
a 23-a şi a 24-a generaţie a familiei
Tsuen. În epoca modernă, internetul deschide pieţe multiple pentru
ceainărie. Tsuen Tea vinde în toată
lumea sortimente de ceai specific
japoneze, fiecare cu propriul mod
de preparare şi un gust aparte.
Clădirea în care funcţionează şi astăzi Casa de ceai Tsuen a fost
construită în 1672
"A
Cele mai populare ceaiuri japoneze
„Sencha“ este cel mai popular
ceai japonez, relatează stylereport.ro. Se prepară prin infuzia
din frunze mărunţite şi uscate prin
coacere.
„Gyokyro“ este, de asemenea,
un ceai considerat a fi extrem de
valoros. Înainte de a fi culese, frunzele de ceai sunt ţinute la umbră
pentru 20 de zile. Procesul înceti-
neşte creşterea, întunecă nuanţa
frunzelor şi declanşează producerea de aminoacizi. În forma sa finală, ceaiul arată precum "Sencha".
„Hojicha“ este un tip aparte de
ceai verde, pentru că frunzele sunt
coapte într-un vas de porţelan
deasupra cărbunelui încins, ceea
ce le schimbă culoarea de la verde la o nuanţă roşie-maro. Ceaiul
poate fi băut chiar în salonul a cărui fereastră stă deschisă spre râul
Uji, alături de găluşte tradiţionale
şi alte preparate japoneze. La fel
ca acum 850 de ani.
„Matcha“ este un ceai verde,
uscat şi râşnit până în momentul
în care devine o pudră extrem de
fină. Ceremonia japoneză „chanoyu“ a servirii ceaiului este con-
centrată pe "matcha" şi presupune
prepararea, servirea şi băutul ritual al acestui tip de ceai.
Familia Tsuen cultivă o porţiune
de pământ extrem de mică, uşor
de îngrijit şi de păstrat în standarde. Ceaiul este ales cu grijă şi cules
de mână, astfel încât are o calitate
aparte şi un gust foarte „moale“,
care nu necesită îndulcire.
De la beri infuzate cu te miri
ce până la tării din lapte de vacă
sau coarne de cerb, lumea pare
să bea cam orice. Sunt băuturi
rare, care pentru noi pot părea
nişte ciudăţenii, însă pentru alţii sunt delicatese.
Printre acestea se numără şi
ceaiul ecologic Panda. Un antreprenor chinez din Sichuan a
patentat o metodă de a creşte
plante de ceai verde în balegă
de urs panda, a relatat capital.
ro.
Apoi, a început o colaborare cu o rezervaţie de urşi din
oraşul său şi a lansat pe piaţă
produsul Panda Ecological Tea.
Ceaiul este apreciat pentru
gustul său şi este produs într-o
ediţie limitată. Preţul unui kilogram a ajuns şi la 72.000 de
dolari.
Lista poate continua cu "berile curcubeului". Japonezii de
la Abashiri Brewery sunt cunoscuţi în lume pentru berile
lor foarte viu colorate, cum
este de pildă Ryuhyo, de un albastru aprins, Hamanasu, care
este roşie, Shiretoko - verde şi
Jyaga - roz.
Cele patru beri simbolizează culorile anotimpurilor pe
insula Hokkaido, cea mai nordică insulă a Japoniei, unde se
află şi cartierul general al firmei
Abashiri.
Este interesant că apa folosită la producerea celei albastre,
care simbolizează iarna, provine de la gheţarii din apropierea insulei.
Culorile sunt obţinute natural din alge fermentate, fructe
şi legume locale.
Pagină realizată
din surse on‑line de
Monica Zanet
monica.zanet@viata‑libera.ro
eekend
Săptămâna
19 - 25 septembrie
2014
agazin
Lectură4
Despre sensibilitatea
unei fiare
.L.
C
artea Tatianei Nona Ciofu,
„Fiara de hârtie“, manuscris
premiat de editura Alfa,
în 2011, şi publicat de către Editura
Vinea, în 2012, incită şi aţâţă exact
ca o fiară în joaca ei cu victima, fie
că „victima” este cititorul sau eul liric,
prins în mrejele altei fiare, pentru că
orice naş îşi are naşul.
„De-a lungul zidului/ smulgeam
din pletele iederei/ s-o ascult cum
scânceşte./ Rupeam bucăţi din scoarţa copacilor/ să-i văd pe dinăuntru”.
Această fiară nu vrea decât să descopere, să scoată la iveală ascunsul, care
nu poate fi descoperit decât prin jupuială, prin durere, exact ca o mamă
care îşi aduce copilul în lume, prin
durere şi la durere. Omul oferă viaţă
omului trecând prin chinuri, descoperirea a ceva nu este niciodată comod,
dar apoi vine şi frumuseţea, pentru că
durerea produsă este acoperită apoi
de gâdilături, de un altfel de joc, un
joc intim al îndrăgostiţilor. Jupuiala
aceasta nu este fără rost sau de dragul de a vedea durere, ci este pentru
a putea proteja mai bine subiectul jupuielii de gurile cleştilor. “Sunt în locul
unde/ tac/ întotdeauna/ copiii. Adun
răsuflările şi-i înfăşor în pielea mea,/
le murmur, cu ochii închişi,/ cântecul
de leagăn”.
Totul în textele Nonei este un
du-te-vino, un flirt, între iubiţi, între
eul liric şi viaţă, între fiară şi victimă.
Oricum, fiara este doar de hârtie, este
o fiară slabă, iar rolul ei îl poate juca
oricine, actorul este (inter)schimbabil. Fiara poate fi pe rând oricine, eu
pentru tine şi tu pentru mine, poate
fi zidul prin tăcerea sa, iar zidul poate
fi iubitul sau iubita. Fiare pot fi până şi
păpădiile, care orbesc zborul fiinţelor
îndrăgostite. Cartea Nonei este una
de iubire, este o carte aproape maternă, dar nu numai, şi în orice caz nu
este poezie leşinată, ori prea romanţioasă.
Eul liric nu vrea altceva decât ce
vor toţi oamenii, până la urmă, împlinirea în cuplu, liniştea visării la umbra a “doi butuci de viţă-de-vie/ cu
genunchii înfloriţi”. Textele din acest
volum au şi inserţii care diluează, cel
puţin aparent, care nu oferă cu nimic
mai multă greutate, dar care au sens,
care vin mai mult ca flashuri, imagini
trecătoare.
Jocul, chiar dacă uneori agresiv,
pare a fi total, smulge şi rupe copilăros, pentru a se lovi de seriozitatea
zidului, care subjugă fiara dintâi, care
o îngenunchează, o pune cu botul
pe labe. Volumul analizează relaţiile
interumane în diferite planuri, vedem
realizarea acestora, închegate ca o
stâncă într-un câmp de păpădii, dar
şi instabilitatea acestora, ca pe un
zbor ce poate fi oprit oricând, în care
partenerii aproape că se târâie. Lupta
aceasta de a rezista oboseşte, singurul lucru care ar salva conexiunea de
către vicisitudinile vieţii ar fi doar o
serie de „tălpi - rădăcini”.
În mod clar, cartea semnată de
Tatiana Nona Ciofu este o lectură mai
mult decât atrăgătoare, este moşită
cu fineţe, cu delicateţe şi verticalitate.
Nicoleta Onofrei
rh
“Cum să nu mierleşti”
este o piesă în două acte,
semnată şi citită săptămâna
trecută la noi de Paul Albert
Berenştain. Ion Avram a spus
că e o piesă suficient de modernă, savuroasă şi plină de
vervă, care i-a adus aminte
de Ivan Turbincă şi are tot
ce-i trebuie pentru a fi primită cu bine de public. Stela
Iorga a fost uimită şi mulţumită de vioiciunea, cadenţa
şi rapiditatea replicilor, iar
Carmen Neacşu a fost fascinată de îndemânarea deosebită de care dă dovadă
autorul. Anca Şerban Gaiu
a remarcat inteligenţa scriiturii, prezentă în toate textele citite de Paul. Cristina
Dobreanu zis-a că e o piesă
cursivă, dinamică, a remarcat că există umor, dar totuși
lipseşte literatura. Anei
Maria Panagatos i-ar plăcea
să vadă piesa şi a observant
că proza citită de Paul, până
la această dată, a fost doar o
cale spre dramaturgie. Radu
Dragomir i-a sugerat să mai
scoată nişte replici din actul doi (yep!). Gelu Ghemiş
a observat că piesa a început să treneze spre final, iar
Ionuţ Vasile a declarat că autorul este talentat, pentru că
are o îndemânare a scrisului
care se dobândeşte în timp,
“parcă ar fi scris de-o viață,
ceea ce nu poţi spune, dacă
îţi aminteşti vârsta lui”.
Paul Albert Berenştain
are umor în scris şi a reuşit
din nou să ne binedispună. Ştie să construiască,
adică ştie ce să scrie şi cum
să scrie. Piesa, care a făcut
subiectul şedinţei de săptămâna trecută, ar mai putea
continua, pentru că unele
replici dau, prin repetiţie, un
suspans care nu duce spre
o finalitate, nici măcar una
intuită. Aş mai zice că e prea
multă mişcare scenică şi că
personajele îşi spun replica
scurtă şi parcă ar pleca din
scenă prea devreme; cum
Moartea cheamă “un ajutor” prin telefon şi acesta nu
apare sau se prea poate să-I
lipsească o scenă, dar Paul
ştie mai bine ce are de făcut.
Succes!
Astăzi, la orele 18,00, la
sediul cotidianului “Viața
liberă”, ne va citi Anca
Şerban-Gaiu.
Simona Toma
aV
Moartea,
un imbecil
în rochie neagră
Cronică de carte
iv
cronică
de CENACLU
"
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
„Târziu de tot...“
"A
Poemele unei vieţi de roman
Una dintre cărţile publicate anul
acesta la Galaţi este şi „Târziu de
tot…”, care adună între copertele
sale textele Constanţei Abraşu,
scrise într-o viaţă, dar şi textele fiicei sale, Ileana Bobeică, menite să
dea rotunjime volumului. Cartea
poartă însemnul editurii Pax Aura
Mundi.
Aşa cum spune şi Ileana Bobeică
în prefaţa cărţii, poeziile sunt simple, uşoare şi accesibile tuturor.
Volumul nu are pretenţii poetice,
aşa cum nu a avut nici autoarea,
Constanţa Abraşu, care nu a făcut
decât să îşi aştearnă cu sinceritate
câteva gânduri, regrete, dar şi speranţe pe hârtie: „Eu nu sunt poetă,/ Nici carte nu prea ştiu, / Dar o
întâmplare/ M-a făcut să scriu”. Aş
spune chiar mai multe întâmplări,
pentru că dacă este ceva extraordinar la Constanţa Abraşu, este
chiar povestea ei, spusă pe scurt
de către fiica sa, în prefaţă, dar
demnă de un film, nu numai de o
prefaţă de carte. Ba chiar cred că
ar putea ieşi un roman pe care să-l
citeşti cu sufletul la gură, dacă cineva dotat cu instrumentele necesare s-ar apuca să pună cu sensibilitate şi imaginaţie pe hârtie viaţa
Constanţei Abraşu, care a părut că
merge mult timp în bătaia vântului, că înoată contra curentului. Cu
tatăl mai mult plecat de acasă, fiind
negustor ambulant, apoi mobilizat
pe front, despărţită de mamă pentru totdeauna la 14 ani, Constanţa
Abraşu a trecut prin războaie mai
mult singură, pentru a ajunge la 30
de ani, despărţită de soţ, cu patru
copii şi unul decedat.
“Titlul cărţii atenţionează asupra indiferenţei, inconştienţei
aproape involuntare, cu care noi,
oamenii, lăsăm timpul să treacă
fără a-l fructifica aşa cum s-ar cuveni. În mod dureros, se regretă
apoi “timpul risipit”, “lipsa de vigilenţă” în preţuirea lui, ceea ce uneori poate schimba destine sau ne
poate fi chiar fatal”, notează Ileana
Bobeică, despre cartea dăruită mamei sale, Constanţa Abraşu, chiar
dacă prea târziu, după ce aceasta
a părăsit lumea.
Nicoleta Onofrei
Sâmbătă, HBO, ora 20,15
Duminică, PRO TV, ora 22,45
Inamic
şi aliat
Captură la dublu
]]SUA, 2013, comedie de acţiune
]]Anglia-Statele Unite ale
Americii, 2013, film de acţiune
Perioada 19 - 25 septembrie 2014
Vineri, ora 22,45
]]Statele Unite ale Americii, 2011,
film poliţist
aV
Avocatul
din limuzină
.L.
]]Statele Unite ale Americii,
2013, film dramă
iv
Mickey Haller este un avocat oarecare din L.A., care, mereu
pe drumuri, foloseşte bancheta din spate a unei limuzine Lincoln
drept birou. Cu maşina se plimbă între tribunalele din oraş şi infractorii mărunţi pe care îi apără: farsori, şoferi prinşi beţi, motociclişti certaţi cu legea sau traficanţi de droguri. Pentru el, legea
nu mai este de mult timp o unealtă a binelui, ci mai degrabă un
exerciţiu de speculare şi manipulare a circumstanţelor pentru a
obţine rezultatele dorite de clienţi. Pe parcursul întregii cariere,
Haller s-a temut că a devenit incapabil să recunoască un om inocent, dar ultimul său caz îl face să simtă gustul groaznic al vinovăţiei, al răului nativ, pur şi diabolic.
Louis Roulet, cel mai recent client, este arestat pentru vătămarea unei femei pe care a cunoscut-o într-un bar. Provenit dintr-o
familie înstărită, playboy-ul este protejat şi susţinut de mama sa,
care vrea cu orice preţ să îl scoată basma curată. Pe măsură ce
desluşesc cazul, Haller şi detectivul Raul Levin scot la lumină o
latură sinistră a personalităţii lui Roulet şi nenumărate dovezi ale
trecutului său întunecat. Deşi tânărul este cel mai bănos client pe
care l-a avut vreodată, Haller începe să fie îngrozit de dimensiunile ororii şi, cu preţul propriei vieţi, se zbate să facă dreptate în
această poveste.
rh
Columbiana
"A
Întotdeauna, primii!
Vineri, ora 20,00
"
S-a întâmplat
într-o vară
Recomandări
Sâmbătă, ora 20,30
]]Franţa, 2011, film de acţiune
Un action thriller impresionant, în care o copilă este aruncată în lumea cumplită a crimelor,
a violenţei fără limite şi, nu în
ultimul rând, a răzbunării. La vârsta de numai nouă ani, Cataleya
Restrepo este martoră la uciderea cu sânge rece a părinţilor săi,
oribila crimă fiind ordonată de cel
mai mare mafiot local. Printr-o
ploaie de gloanţe, copila reuşeşte
să scape de asasini şi se refugiază
în Chicago, la unchiul său, Emilio.
Din acel moment, Cataleya a crescut cu un singur scop: să-l găsească şi să-l extermine pe criminal.
În ciuda eforturilor lui Emilio de
a o ţine departe de o viaţă însângerată, tânăra devine repede
un asasin profesionist cu metode
unice şi începe să îşi caute dreptatea. Antrenată să ucidă, nu iartă
şi nu uită. Acum, momentul ei se
apropie... Pentru celebrul creator
Luc Besson, filmul reprezintă împlinirea dorinţei sale de a aduce
o continuare proiectelor sale faimoase, "Leon: The Professional"
şi "Nikita".
Redacţia ziarului „Viaţa li­be­ră“ nu este res­pon­sa­bilă pentru mo­dificările sur­ve­ni­te în programul TV după în­chiderea ediţiei.
Agentul special FBI Ashburn,
nu foarte iubit de partenerii săi,
primeşte ca membru de echipă
pe cel mai neconvenţional poliţist
ever. Shannon, mare, rea de gură,
rapidă în reacţii imprevizibile, dar
şi dură, cea mai eficace poliţistă de
stradă din Boston, pare exact provocarea de care are nevoie înţepata agendă FBI. Cele două, atât de
nepotrivite în aparenţă, pornesc
în noua lor misiune. Profesioniste,
ele îşi focalizează energia pe prinderea reţelei de droguri. Şi nimic
nu poate să le stea în cale. Nimic.
Sâmbătă, ora 22,30
Cred că îmi iubesc
nevasta
]]coprod., 2007, comedie romantică
„Cred că îmi iubesc nevasta”
este o comedie sofisticată despre
mariaj şi despre tentaţiile pe care
le întâlneşte un bancher care are
o soţie superbă, doi copii reuşiţi,
o slujbă extraordinară şi cam tot
ceea ce îţi trebuie ca să îmbătrâneşti liniştit şi împlinit. Acesta visează însă cu ochii deschişi la alte
femei şi, într-o zi, îşi vede dorinţa
îndeplinită, dar şi conştiinţa încercată. Atunci când o reîntâlneşte pe
fosta amantă a unui vechi prieten.
Sâmbătă,
ora 23,45
Pistolarul şi comoara
]]coprod., 1998, western
Un pistolar foarte rapid fuge
după ce a comis o crimă şi ajunge
în compania unui fost soldat confederat, care ştie unde se află ascunsă o mare cantitate de aur. Din
păcate, cei doi nu se pot concentra
asupra găsirii comorii, amândoi
sunt urmăriţi şi trebuie să fugă să
se salveze. O a treia persoană pe
care o ajută să evadeze, fiindcă are
o bucată din harta comorii, aduce
şi urmăritori spanioli pe urmele lor.
Dar se pare că numărul celor care
ştiu despre aur se măreşte mereu,
după cum vor descoperi când vor
ajunge într-un orăşel terorizat de
armată...
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
Paginã realizatã de
Anca Melinte
ancam@viata‑libera.ro
.L.
aV
Rodica Costianu şi Elena Ilash
„Foarte repede o să vină şi expoziţia din 25 septembrie - 18 octombrie, care se va desfăşura în
spaţiul Maisson des Association
arondismentul 5 Paris şi care
va reuni opt artişti, membri ai
Association Parisienne des Artistes
Roumains pe care o coordonez.
Printre participanţi se află două
artiste plastice cunoscute publicului gălăţean: Mihaela Brumar,
arte decorative şi design, şi Elena
Ilash, sculptor”, ne-a povestit plasticiana. Pe 10 octombrie, Rodica
Costianu va zbura către România
pentru a onora deschiderea expoziţiei de la Braşov, Centrul Cultural
Reduta (14 octombrie - 14 noiembrie): o „Conversaţie” cu desen
şi culoare cu artistul plastic Ana
Călugăru.
Atenţie, colecţionari şi galerişti!
În noiembrie, Rodica Costianu va
fi prezentă cu două lucrări, desen în
tuş, la „Salon de dessin et peinture à
l’eau“, expoziţie găzduită de Grand
Palais Paris. „Salon de dessin et peinture à l’eau e unul dintre cele mai
aşteptate evenimente ale anului în
arta contemporană pariziană, moment în care artiştii îşi expun cele
mai reprezentative lucrări. Numărul
artiştilor veniţi din toate colţurile lumii fiind foarte mare, lucrările participante sunt reduse la una sau două
de participant. Un asemenea eveniment poate schimba uneori radical
viaţa unui artist, putând fi remarcat
de colecţionari, galerişti”, ne-a mărturisit Rodica Costianu.
Plasticiana va încheia anul cu o
ultimă participare la expoziţia trinaţională de pictură, 26 noiembrie
- 7 decembrie, din oraşul impresioniştilor Croissy sur Seine, unde va
reîntâlni artişti români, reuniţi sub
acelaşi spaţiu expoziţional: Adin
Olteanu, Nicolae Maniu şi Daniela
Bălănescu. Asta înseamnă să fii
plastician talentat în Oraşul Artelor.
Rodica Costianu
Apel către comunitate
Cui îi pasă de artiştii gălăţeni?
Artistul vizual Rodica Costianu,
preşedinta Association Parisienne
des Artistes Roumains, este cea
care a pus la cale schimbul cultural
care a avut loc în perioada 21-29 iulie, la Facultatea de Mecanică, prin
care şase artişti francezi din grupul
“Terre d’artistes” din Dreux au venit
în Galaţi. Pentru continuarea schimbului cultural, Grupul Athanor ar
trebui să onoreze invitaţia grupului
"Terre d'artistes" în Franţa, la Dreux,
în perioada 27 septembrie - 8 octombrie 2014. Rodica Costianu este
revoltată că, până la începutul acestei săptămâni, cei şase artişti din cadrul mişcării Athanor Galaţi, Eduard
Costandache, Gina Ciobotaru Pop
- pictură, Cristiana Culiţă - pictură, Rodica Gherghinoiu - pictură,
Mihaela Brumar - arte decorative
şi design, Marcel Marcu - fotografie
şi Tudor Şerban - grafică, nu au un
răspuns concret pentru finanţarea
transportului.
„De ce oare, într-o societate
democrată, liberă, modernă cum
dorim să ne numim, artiştii sunt
puşi la colţ, fără un suport real din
partea comunităţii, lăsaţi să se umilească, să apară ca nişte cerşetori.
Nimeni, dintr-un oraş de aproape
300.000 de locuitori, nu le poate
S
ituată pe înălţimile unui
deal calcaros, Cetatea
Râşnovului îţi fură privirile
de oriunde ai veni, Braşov, Predeal
sau Bran. Deşi fără turnuleţe dantelate şi creneluri meşteşugite,
Cetatea Râşnovului este frumoasă
şi impresionantă prin povestea ei
cu multe asedii cărora le-a rezistat
cu vitejie.
Cetatea Râşnov este unul din
cele mai bine păstrate ansambluri
fortificate din Transilvania. Cele
mai vechi structuri păstrate până
în prezent datează din secolul al
XIV-lea, probabil pe locul fortificaţiei din lemn ridicate de Cavalerii
Teutoni la începutul secolului al
XIII-lea.
iv
Trei gălăţence
şi un zbor spre România
rh
Î
n România, toamna se numără bobocii. În Franţa, se
numără expoziţiile de artă.
Pentru Rodica Costianu, plasticiana despre care aţi mai putut citi
în pagina de Diaspora a ziarului
„Viaţa liberă”, un nou sezon artistic a luat startul. Ieri a avut loc vernisajul expoziţiei „Têtes de l’art“
(16 septembrie - 18 octombrie), la
Espace Art et Liberté, primul dintr-o serie de evenimente la care
lucrările gălăţencei vor putea fi
admirate. Iar cel mai important
dintre toate este că va expune în
celebrul Grand Palais din Paris.
La expoziţia al cărei vernisaj a
avut loc ieri participă, după cum
am aflat de la Rodica Costianu, 20
de artişti de naţionalităţi diferite.
Portretul în arta contemporană,
prezentat prin propria lor viziune,
constituie motivul care i-a adus
împreună. „Eu sunt prezentă cu 13
desene figurative, lucrate în tuş.
De-a lungul timpului, omul a fost
reprezentat în lucrările de artă.
Înţelegerea privirii unui model nu
va fi niciodată un gest gol”, ne-a
mărturisit plasticiana.
agazin
Cetatea Râşnovului poarta Transilvaniei
Trei
plasticiene
din Galaţi
expun
la Paris
oferi spaţii de lucru, condiţii pentru a deschide un atelier decent,
unde să-şi desfăşoare activităţile
şi să-şi câştige propria pâine fără a
sta cu mâna întinsă la comunitate,
o galerie modernă unde să poată
expune. Ce s-a întâmplat cu comunitatea care altădată ţinea la loc de
cinste artiştii, scriitorii şi toţi oamenii de cultură?”, ne-a spus Rodica
Costianu.
Poziţie strategică
Cetatea controla prin poziţia sa
strategică accesul în Transilvania
dinspre Valea Râşnoavei. Dată fiind importanţa trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice,
drumul Branului a fost supravegheat militar şi după alungarea
cavalerilor teutoni, regalitatea
maghiară încredinţând fortificaţia
de la Râşnov cavalerilor Ordinului
Sfintei Cruci. Aceştia au fost subordonaţi fie comitelui secuilor, fie
voievodului Transilvaniei.
Până la mutarea vămii de la
Rucăr la Bran şi construirea cetăţii Bran pentru protejarea vămii
regale, la sfârşitul secolului al
XIV-lea, cetatea Râşnov era prima
fortificaţie lângă drumul Branului,
după intrarea în Transilvania. În
anul 1427, împăratul Sigismund
de Luxemburg a vizitat cetatea
Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale, căreia
i-a acordat rangul de târg.
Asedii multiple
Turcii şi-au încercat norocul de
a cuceri punctul strategic, în mai
multe campanii, începând cu anul
1421, însă fără succes, ceea ce nu
se poate spune despre Cetatea
Braşovului, care a fost distrusă,
aceasta nefiind încă fortificată la
acea dată. Se poate spune ast-
fel că, în pofida cuceririi de către
principele Gabriel Báthory în anul
1612, Cetatea Râşnovului şi-a îndeplinit scopul de a-i adăposti pe
locuitorii săi şi pe animalele acestora în curtea exterioară, care le
asigurau supravieţuirea în perioada lungilor asedii.
În martie 1612, Gabriel Bathory,
duşman al saşilor, în încercarea
de a restrânge libertăţile comunităţii transilvănene, a organizat o
campanie militară în Ţara Bârsei.
Cetatea Râşnov era aparată de
locuitorii din Râşnov, Ghimbav,
Cristian şi un detaşament de ostaşi români, care făcuseră parte
din armata domnitorului muntean Radu Şerban. Deşi tunurile
armatei lui Bathory nu au provocat decât mici stricăciuni zidurilor
cetăţii, asediul a devenit deosebit
de eficient după ce o parte din trupele inamice au ocupat panta estică, blocând accesul apărătorilor
cetăţii la izvorul tăinuit de unde se
aprovizionau cu apă.
Ziduri şi pante abrupte
Accesul în cetatea propriu-zisă
nu se face direct, ci printr-o incin-
Săptămâna
19 - 25 septembrie
2014
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
Martora vitejiilor vremurilor apuse
De la Dunărea de Jos, în Oraşul Artelor
"A
Stabilită de patru ani la
Paris, Rodica Costianu a
revenit, în cadrul unui proiect cultural, la Galaţi şi am
fost curioşi să aflăm cum
se vede oraşul prin ochii
plasticienei. „Modernizat
cred ca e cuvântul potrivit. L-am găsit schimbat în
bine, evoluat. Dar simt că
şi-a pierdut din identitate.
Tendinţa de modernizare occidentală, pe alocuri
prost reprezentată. Din
punct de vedere artistic,
m-a durut ce am văzut:
clădiri cu arhitecturi superbe lăsate în paragină.
Unele, găzduind localuri,
măcar au fost salvate. Dar
ce se întâmplă cu zecile
de case care altădată erau
mândria oraşului? Pe acelea cine le salvează? Există
în Galaţi arhitecţi, artişti
plastici de toate categoriile. Ei trebuie consultaţi şi
puşi la treabă, să schimbe imaginea oraşului în
bine”, ne-a spus Rodica
Costianu.
În postura de ghid
pentru colegii din „Terre
d’artistes”, gălăţeanca a
fost pusă în dificultate
atunci când francezii au
întrebat-o unde pot găsi
o hartă cu obiectivele
turistice ale oraşului şi
un pliant cu programul
mijloacelor de transport.
„Nu am avut de unde să
procur aşa ceva, pentru
că nu există. Îmi doresc să
cred că data viitoare vom
găsi toate astea. Şi că vor
exista mai mulţi oameni
care ne vor sprijini în proiecte viitoare, pentru că
eu nu voi lăsa lucrurile
să se oprească aici. Am
primit propuneri pentru
noi schimburi cu Galaţi,
România. Dar este Galaţiul
pregătit să ne primească
şi susţină cu noi proiecte?
Sper, îmi doresc enorm să
se schimbe ceva! Nu, nu
sunt politician, nu sunt
în campanie, sunt doar o
gălăţeancă şi vreau să fac
ceva pentru comunitatea mea”, ne-a mărturisit
Rodica Costianu.
eekend
"
agazin
2014
Galaţiul,
prin ochii
Rodicăi Costianu
„Oraşul
şi-a pierdut
din identitate”
Itinerarii11
Diaspora10
eekend 19 -Săptămâna
25 septembrie
tă înconjurată de un zid de piatră,
aflată în prezent în ruină, având în
extremitatea de răsărit un turn în
plan dreptunghiular, din care se
păstrează numai parterul. Dinspre
celelalte trei laturi - sud, vest,
nord-vest - zidurile sunt flancate
de pante abrupte, cu o înălţime de
aproximativ 150 de metri. Zidurile
dinspre nord şi est erau apărate
de o galerie continuă din două
anteforturi şi şapte turnuri. Calea
de acces este cea mai veche parte
a aşezământului, fiind construită
numai din piatră, spre deosebire
de cetatea propriu-zisă, unde întâlnim şi cărămidă.
Înfăţişarea cetăţii a cunoscut
până în prezent numeroase modificări. Imaginea contemporană
păstrează totuşi elemente arhitecturale care pot reconstitui istoria
unei fortificaţii ce a rezistat cu succes asediilor la care a fost supusă.
Tipologia cetăţii este demonstrată
de dimensiunile acesteia: aproximativ 3.500 mp ca suprafaţă, materialele folosite pentru ridicarea
fortificaţiilor fiind piatra şi cărămida legate prin mortar simplu,
fortificaţii încadrate de opt turnuri
patrulatere şi unul poligonal.
Nimic nu e veşnic
Punctul slab
al cetăţii
Călcâiul lui Ahile al acestei
aşezări l-a constituit, multă vreme, lipsa unui izvor de alimentare cu apă. Când atacurile se
prelungeau, iar rezervele de apă
erau pe sfârşite, refugiaţii din cetate ieşeau noaptea pe poarta
principală şi aduceau apa de la
un izvor ştiut numai de ei. Pentru
o apărare eficientă, pantele dealului cetăţii au fost defrişate, iar
acolo unde ascensiunea se putea face uşor au fost săpate şanţuri în stâncă.
Numele cetăţii şi al întregii
zone vine de la trandafir şi de
la Rosenau, numele ţinutului de
pe malul Rinului de unde proveneau saşii stabiliţi în regiune şi
merită vizitată pentru că este autentică şi are o poveste adevărată, ce ascunde momente dramatice şi deosebit de emoţionante.
Nu poţi să nu-ţi imaginezi clipele
când se dădea alarma, apoi urma
goana oamenilor simpli către zidurile cetăţii, ultimul oblon tras
după cel din urmă sătean. Apoi,
prima săgeată inamică, zilelele
interminabile de asediu şi sacrificul celor care plecau după
apă…
O vizită aici este o lecţie de istorie şi una de viaţă, pentru că e
mare lucru ca o mână de oameni
să reuşească să creeze, într-o perioadă dominată de dezbinare şi
de ameninţări din toate părţile,
ceva atât de trainic şi puternic,
dar mai ales în folosul comunităţii.
În prezent, turiştii pot vizita
în interiorul cetăţii şi muzeul de
artă feudală, în care sunt expuse
arme, unelte, galerii, mobilier de
epocă, stampe, armuri, porturi
specifice secolului şi diverse fotocopii ale documentelor din
acea vreme. În muzeu sunt expuse şi câteva obiecte neobişnuite secolului nostru: o mască de
tortură şi un jug care folosea la
transportarea prizonierilor.
Paginã realizatã de
Adrian Bot
adrian.bot@viata‑libera.ro
Săptămâna
19 - 25 septembrie 2014
agazin
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
"
Probleme de cuplu
Sexologie15
eekend
.L.
Mituri sexuale care pot
strica o căsnicie
Concluzii
îngrijorătoare
Femeile
nu-şi cunosc
propriul corp
N
iv
aV
[ Viaţa sexuală îşi pierde din farmec nu numai din cauza rutinei care apare într-o relaţie,
ci şi ca urmare a ideii că mariajul distruge pasiunea dintre parteneri
realitate, nimeni nu ne opreşte să
facem nebunii şi să dăm dovadă de
imaginaţie când vine vorba de sex
şi după ce ne-am jurat iubire veşnică şi ne-am pus verigheta pe deget.
De altfel, un studiu recent a relevat
că oamenii căsătoriţi se masturbează mai des decât cei care nu au o
relaţie stabilă, dar nu pentru că nu
au parte de activitate sexuală, ci
tocmai pentru că apropierea adusă
de un mariaj face ca partenerii să fie
mai dispuşi să exploreze şi alte posibilităţi şi să aibă mai multă răbdare
unul cu celălalt. „Este total greşit să
trăim cu convingerea că după căsătorie piere pasiunea dintr-o relaţie.
Din contră, este vital să existe cât
mai multe momente de tandreţe şi
de apropiere fizică, pentru a elimina din stresul unei relaţii serioase,
în care apar mult mai multe responsabilităţi“, subliniază sexologii
americani.
Sexul nu mai este la fel
de atractiv după căsătorie
Bărbaţii şi femeile ating
la vârste diferite cea mai bună
perioadă sexuală
între momentele în care ating cea
mai bună perioadă sexuală a vieţii. În timp ce la bărbaţi se vorbeşte despre vârsta de 20-25 de ani, la
femei se avansează vârsta de 30-35
de ani. Nimic mai fals, sunt de părere psihologii. Atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cazul femeilor aceste
momente fluctuează de-a lungul
vieţii, fiind influenţate de o mulţime
de factori. Prin urmare, lipsa dorinţei sexuale poate fi un semnal care
indică o problemă în cuplu sau o dificultate cu care se confruntă unul
dintre parteneri, ceea ce înseamnă
că trebuie găsită adevărata cauza a
dezinteresului.
"A
rh
u este simplu să admiţi că
greşeşti, lucru care se dovedeşte cu atât mai dificil
într-un mariaj, mai ales când partenerii sunt convinşi că au dreptate
doar pentru că anumite informaţii
sunt preluate eronat şi capătă putere de adevăr general acceptat.
Eforturile specialiştilor în probleme de cuplu se concentrează în ultimii ani pe dărâmarea unor mituri
care afectează relaţiile, influenţând
în mod negativ relaţiile stabile şi
mariajele. Dr. Aaron E. Carroll şi dr.
Rachel C. Vreeman sunt doi dintre
sexologii care au lansat recent o carte, intitulată „Put That in There! And
69 Other Sex Myths Debunked“, în
care prezintă, printre altele, o serie
de idei în care multe cupluri din
ziua de azi cred doar pentru că aşa
am fost învăţaţi şi educaţi să privim
anumite aspecte care ţin de „culisele“ unei căsnicii.
Viaţa sexuală îşi pierde din farmec nu numai din cauza rutinei, ci
şi ca urmare a ideii că mariajul distruge pasiunea dintre parteneri. În
O altă idee preconcepută este
cea care spune că între femei şi bărbaţi ar exista o diferenţă de zece ani
Bărbaţii sunt predispuşi
să înşele
„Toţi bărbaţii ajung să-şi înşele
partenerele mai devreme sau mai
târziu“, iată o credinţă populară
care ne influenţează viaţa de cuplu
aproape fără să realizăm. Nu există bărbat care să înşele fără motiv
(poate nu este satisfăcut sexual sau
este respins constant de parteneră
etc.), la fel cum există la fel de multe femei care caută în afara relaţiei
ceea ce le lipseşte.
Treburile casnice
sunt pentru femei
Împărţirea îndatoririlor casnice între soţi face ca relaţia să fie mai fericită pe toate planurile, iar acest lucru a
fost stabilit în urma unui studiu, dacă
mai era nevoie. Este clar că egalitatea
între soţi nu va face decât să ducă la o
mai bună înţelegere, dincolo de faptul
că este o formă de respect şi o dovadă de iubire. Numai că studiul amintit
a indicat faptul că bărbaţii ar trebui să
se ocupe de acele îndatoriri rezervate
sexului tare (tuns iarba, reparaţii prin
casă etc.), iar femeile de îndeletnicirile feminine. Prin urmare, bărbaţii care
spală vase sau fac mâncare, dacă o
fac din obligaţie, nu prea se mai simt
bărbaţi cu adevărat în pat.
Apetitul sexual al femeilor este
mult mai scăzut decât
cel al bărbaţilor
Mereu s-a vorbit despre faptul că
pornirile sexuale ale bărbaţilor sunt
mai puternice decât ale femeilor, însă
cercetări recente au indicat că femeile
vor la fel de mult să facă sex precum
bărbaţii, numai că au alte aşteptări de
la parteneri.
Rezultatele unor studii
recente au scos la iveală că
jumătate dintre femei nu
pot localiza vaginul pe o
imagine a aparatului reproducător feminin. Jumătate
dintre femeile cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani au
fost incapabile să identifice
vaginul pe o diagramă medicală a sistemului reproducător feminin, potrivit unui
studiu realizat de Fundaţia
americană pentru cancer
„The Eve Appeal”. Pe de altă
parte, majoritatea femeilor
cu vârste cuprinse între 66
şi 75 de ani s-au dovedit a fi
mult mai educate cu privire
la anatomia propriului corp.
Fundaţia
„The
Eve
Appeal” va lansa o campanie de conştientizare a cancerului ginecologic, care include toate cele cinci tipuri
de cancer ale sistemului reproducător feminin (cervical, ovarian, uterin, vaginal
şi vulvar). Campania va începe luna viitoare şi va urmări
determinarea femeilor tinere să înfrunte ruşinea când
vine vorba de sănătatea
organelor genitale, pentru
a preveni cazurile de cancer. Studiul fundaţiei a scos
la iveală şi faptul că una din
cinci femei tinere nu poate
numi corect nici măcar un
simptom al cancerului ginecologic, care poate afecta uterul, cervixul, ovarele,
vaginul şi vulva. „Cancerul
ginecologic are o rată de
mortalitate de 40 la sută.
Înţelegerea simptomelor ar
putea salva vieţi”, a declarat
Helena Morrissey, directorul
Fundaţiei „The Eve Appeal”.
Pagină realizată din surse on‑line
Remus Basalic
remus@viata‑libera.ro
agazin
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
Mari dinastii ale lumii
.L.
O perioadă întunecată
Pontifi corupţi
şi depravaţi
Fără îndoială, Alexandru al
VI-lea a fost un papă cu multe
aventuri „nepotrivite”. A recunoscut că a avut mulţi copii
cu amanta sa, Vannozza dei
Cattanei, iar apoi s-a bucurat
de afecţiunea legendarei Giulia
Farnese, cunoscută ca una
din cele mai frumoase femei
din epocă. Dar nici la capitolul
acesta, Rodrigo Borgia nu se diferenţiază de predecesorii sau
succesorii săi. Era un fapt cunoscut de toată lumea că papii
şi cardinalii aveau, aproape fără
excepţie, amante. Iulius al II-lea
a avut, de asemenea, numeroşi
copii pe care nu i-a ascuns, iar
cardinalul Jean de Jouffroy era
un client fidel al bordelurilor.
Aventurile homosexuale nu
erau nici ele ieşite din comun
în Roma papală, atât în rândurile pontifilor, cât şi în rândurile
cardinalilor.
Nici reputaţia de megalomanie a lui Cesare nu e la fel de
impresionantă atunci când e
analizată în contextul epocii.
I
talia renascentistă a fost dominată de familii bogate şi
puternice, ale căror reputaţii
au fost influenţate de nenumăratele fapte teribile pe care le-au
comis. Însă, în toată ţara, în acea
perioadă, niciun nume nu trezea
reacţii mai puternice decât cel al
familiei Borgia.
Astăzi, este imposibil să ne
imaginăm o familie cu o reputaţie
mai proastă cauzată de păcate şi
imoralitate şi cu greu s-ar găsi un
membru al acestei familii care să
nu fi căzut în capcanele puterii.
iv
Începuturile
Primul dintre membrii importanţi ai familiei Borgia, Alfons de
Borja (1378-1458), cunoscut mai
degrabă drept Papa Calixt al ­III-lea,
a fost descris de apropiaţii săi
drept „scandalul epocii”, din cauza
corupţiei ce i-a caracterizat anii la
putere. Nepotul său, Rodrigo, care
avea să devină şi el papă, sub numele de Alexandru al VI-lea, a avut
o reputaţie chiar şi mai proastă.
Acuzat că şi-a cumpărat alegerea
ca pontif, Rodrigo Borgia avea să
devină centrul unor zvonuri atât
de dure încât diplomatul veneţian
Girolamo Priuli a ajuns să creadă
că acesta „şi-a dat sufletul şi trupul
diavolului”.
Papa Alexander al VI-lea
Confruntaţi cu un asemenea
portret de familie, pare greu de
crezut că familia Borgia putea fi
mai înfiorătoare de atât. Dar tocmai pentru că imaginea ce reiese
din relatările contemporane e atât
de dură, este la fel de greu să nu
ne întrebăm dacă o asemenea reputaţie teribilă a fost întru totul
justificată. A fost familia Borgia
chiar atât de rea?
rh
Cesare Borgia a fost, fără îndoială, un om foarte ambiţios,
care a folosit cele mai josnice
tactici pentru a obţine ceea
ce-şi dorea. După ce a scăpat
de funcţia de cardinal, a luptat trei ani în Romagna şi Le
Marche, pentru a-şi construi un
fief personal foarte vast, iar în
acea perioadă a ordonat asasinarea a foarte multe persoane,
atât laici, cât şi preoţi. Dintr-un
anumit punct de vedere, ambiţia lui Cesare era de înţeles. Era
ceva normal ca rudele papilor
să urmărească achiziţia şi cucerirea de noi teritorii. Familia
Borgia, spre exemplu, nu avea
deloc pământuri şi era şi de origine străină. De aceea, rudele
lor au fost încurajate să cucerească suficiente teritorii, astfel
încât să ajungă la nivelul marilor familii nobiliare din Italia.
Asta însemna război, iar într-o
epocă în care războiul se purta
prin intermediul mercenarilor,
asta presupunea războaie foarte brutale.
Sursa: historia.ro
"
Istoria altfel16
Familia Borgia corupţie, crime
şi scandaluri
Săptămâna
19 -25 septembrie
2014
aV
eekend
Aşchia nu sare departe
de trunchi
"A
Şi mai proastă a fost reputaţia
copiilor lui Alexandru, iar comentariul lui Burchard, potrivit căruia
aceştia erau „complet depravaţi”,
abia dacă reuşeşte să descrie crimele cu care au fost asociaţi.
Lucrezia (1480-1519), despre
care s-a spus că s-ar fi culcat cu
tatăl ei, era văzută drept o femeie
uşoară, o ucigaşă şi o vrăjitoare. Iar
despre Cesare (1475/6-1507) - cel
mai chipeş, elegant şi demn de
dispreţ dintre toţi membrii familiei Borgia - s-a spus că şi-ar fi ucis
propriul frate, într-o criză de gelozie, că s-ar fi culcat cu sora sa şi că
a început o campanie violentă de
masacre şi cuceriri, cu scopul de
a-şi forma un regat din statele mici
din nordul Italiei.
Pagină realizată de
Adrian Bot
adrian.bot@viata‑libera.ro
Adevărul despre familia Borgia
Pe de o parte, membrii familiei Borgia nu au fost, cu siguranţă,
personajele demonice pe care
le prezintă sursele contemporane lor. Dincolo de relatările
„colorate” oferite de observatori, precum Burchard, Priuli,
Machiavelli şi Guicciardini, e clar
că cel puţin o parte a reputaţiei
familiei era nemeritată. Acuzaţia
de incest, spre exemplu, pare a fi
complet lipsită de dovezi, precum
şi sugestia că Lucrezia ar fi otrăvit
pe cineva. Deşi a fost căsătorită de
trei ori (pentru motive politice), ea
a fost, după toate mărturiile, o femeie foarte cultivată şi inteligentă,
admirată de contemporanii săi.
La fel de lipsită de dovezi e şi
ideea că Cesare şi-ar fi ucis fratele.
Acesta nu ar fi avut nimic de câştigat de pe urma morţii lui Juan
Borgia, şi - având în vedere că
Cesare a fost obligat să renunţe
la funcţia de cardinal pentru a-şi
asuma îndatoririle seculare ale
fratelui său - se poate argumenta că poziţia familiei a fost chiar
slăbită de pe urma incidentului. E
mai plauzibil ca Juan să fi fost ucis
din cauza unei aventuri amoroase
terminate prost
sau chiar la ordinul cardinalului
Ascanio Sforza, un inamic declarat
al familiei Borgia.
Pe de altă parte, crimele de care
familia Borgia se face într-adevăr
vinovată nu erau ieşite din comun.
Analizând dovezile, reiese că familia Borgia nu era cu nimic diferită
de celelalte familii renascentiste
care concurau permament pentru
funcţia papală.
Toţi erau, spre exemplu, vinovaţi de nepotism şi simonie. Şi,
deşi sumele implicate au fost cu
siguranţă exagerate de cronicarii vremii, ştim sigur că atât Calixt
al III-lea, cât şi Alexandru al VIlea şi-au cumpărat drumul către
Pontificat şi că şi-au folosit puterea pentru a-şi avansa familia în
poziţii cât mai puternice. Astfel,
Alexandru al VI-lea şi-a adus zece
rude în colegiul cardinalilor, iar
altora le-a acordat nenumărate
fiefuri în Statele Papale. Dar aceste abuzuri ecleziastice nu erau în
niciun caz ieşite din comun, ele
având loc la oricare nou pontificat,
tocmai pentru că papalitatea putea fi folosită ca mijloc de îmbogăţire a familiilor implicate.
Descoperă17
Săptămâna
19 - 25 septembrie
2014
agazin
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
Încălzirea globală are şi efecte „pozitive”
Î
aV
.L.
O corabie pierdută
a fost descoperită
la Polul Nord
Poveşti
de noapte bună
Inimioara
şi biscuitul
n 1845, o echipă de exploratori specializaţi în expediţii
nordice şi-a propus să exploreze o rută necunoscută până
atunci: Pasajul de Nord-Vest, care
conectează Atlanticul de Pacific,
prin nord. Comandantul, Sir John
Franklin, în vârstă de 59 de ani,
avea experienţă în astfel de voiaje periculoase, fiind conducătorul
altor două expediţii în zona arctică. Cu toate astea, natura s-a dovedit necruţătoare, iar cele două
nave care au plecat din Anglia au
dispărut fără urmă.
iv
Dovezi puţine
Expediţia a fost alcătuită din
două vase de „ultimă generaţie”,
cu 128 de oameni la bord. Nu au
existat supravieţuitori. Un singur
lucru este clar chiar şi în prezent:
cele două nave s-au scufundat,
dar unde nimeni nu ştia.
Singurele „urme” au constat
în mărturia unui inuit, care a spus
că a văzut un vas trecând prin
zonă şi scufundându-se şi câteva
morminte nemarcate conţinând
bucăţele de oase - cercetătorii
considerând că unii dintre membrii expediţiei au fost mâncaţi de
către localnici. Tragedia a marcat
puternic până şi autorităţile, până
şi Stephen Harper, premierul
Canadei, declarând că expediţia a
devenit una dintre cele mai mari
enigme.
rh
Prinţesa Mov respira zi de
zi foarte-foooarte încet atunci
când Gândăcelul i se cocoţa pe
bluză, nu de alta, dar ea nu voia
ca mititelul să cadă cumva deacolo de sus şi să păţească ceva
la cap! Iar Gândăcelul Maro urca,
seară de seară mai ales, pe bluza
ei bej şi se uita la Lună. Dacă Luna
era destul de sus! Când Luna
părea să stea mai jos, cum stau
băieţii pe vine atunci când pescuiesc, Gândăcelul apleca mult
căpşorul cel cu două antene ca
de televizor special. Când stătea
pe bluza Prinţesei, Gândăcelul
se aşeza undeva pe lângă inimă,
căci o iubea şi spera că într-o zi
el o să crească destul de mult încât să aibă curaj să ceară mâna
Prinţesei. Auzea cum inima ei
face „bum”, uneori „bum-bumbum”, dar mai întotdeauna „fâşfâş”, ca vâsla lenoasă prin apă
mică. El şedea chiar pe partea pe
care purta ea inima şi ştia deci
când vine o primejdie, o privelişte sau un prilej, după cât de
„bum-bum-bum” ori „bun-bunbun!” îi bătea ei inimioara. De
cum veni vara, începu să fie prea
cald lângă o inimă care face tare,
ca motorul, atunci când vede
emoţii! Încercă el, Gândăcelul, săşi facă vânt, dar căzu, sărăcuţul,
pe jos! Iar pe jos fiind tot maro,
nici nu-l mai vedeau paşii multora, care treceau pe deasupra lui,
„pluf-plufff!”… Gândăcelul Maro
se rostogoli până la mal. Şi ce să
vezi: o Apă curgea şi tot curgea
şi venea de Undeva şi pleca spre
Altundeva. Decât să-l calce unul
şi altul, se gândi Gândăcelul cu
mintea sa mică şi maro de gândăcel, mai bine pleca el în Lume,
de Aici spre Altundeva. Dar pe
ce să stea? Uite colo: ceva plutea
bine! Să tot fie un biscuit mare,
dolofan - ţuşti pe el, Gândăcel!
Dar ce faci, gândăcelule, cu inima Prinţesei? „O bate ea şi pân´
ce mă-ntorc eu din Lume, ca să
cer atunci mâna Prinţesei”, spuse
el, voinic. Şi dus a fost! Biscuitul
plutea, dar de apă se tot umfla,
în bucăţi se rupea, se pleoştea,
se fărâmiţa… Şi de unde o inimă
destul de mare care să-l usuce la
loc, prin căldura ei? Că inimioara lui era prea mică pentru aşa
ceva!
Victor Cilincă
"
eekend
Căutări intense
"A
Presat de văduva lui Sir John
Franklin, Ministerul Marinei din
Anglia a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca eventualii supravieţuitori să fie găsiţi, una dintre măsuri fiind oferirea unei recompense
oricui găsea date exacte despre navigatorii britanici. Căutările au fost
atât de intense, încât, în 1850, erau
înregistrate 11 nave britanice şi
două americane în căutarea lui Sir
John Franklin şi a membrilor expediţiei din 1845. Cu toate că eforturile de găsire a celor 129 de dispăruţi
au continuat pe întreaga perioadă
rămasă din secolul XIX, tot ce s-a
putut găsi constând în mărturii
neconcludente ale inuiţilor, resturi
de vas şi o scrisoare în care Sir John
Franklin spunea încotro urmează
să plece.
pe sonar, găsirea celei de-a doua
va fi o treabă uşoară. De asemenea,
aceştia speră ca temperatura scă-
zută a apei să fi conservat o parte
dintre obiectele şi jurnalele aflate la
bord, permiţând astfel dezlegarea
misterului.
Eureka!
Pasajul prin gheaţă
Una dintre cele două nave botezate H.M.S. Erebus şi H.M.S.
Terror - a fost descoperită în urmă
cu câteva săptămâni de către un
submersibil fără echipaj aparţinând
departamentului canadian care
se ocupă cu conservarea siturilor
istorice, care s-a întors cu imagini
obţinute cu sonarul în care se vede
clar una dintre navele comandate
de Sir John Franklin.
Descoperirea a fost atât de importantă încât premierul Canadei,
Stephen Harper, a fost cel care a
făcut anunţul public, spunând că
este un moment istoric pentru ţara
sa.
Autorităţile canadiene sunt ferm
convinse că o dată ce vor reuşi să
recupereze epava navei observate
Ruta care leagă Atlanticul de
Pacific traversează arhipelagul
arctic canadian şi a fost navigată
pentru prima oară de către Roald
Amundsen între 1903 şi 1906, fiind considerată un traseu profitabil pentru comerţ. Cu toate astea,
gheaţa şi vremea extremă au dovedit contrariul până în 2009. Atunci,
parlamentul canadian a decis să
dechidă ruta, redenumind-o în
„Pasajul nord­-vestic canadian”, ca
urmare a retragerii gheţurilor datorită încălzirii globale.
Material realizat
din surse online de
Adrian Bot
adrian.bot@viata‑libera.ro
Sudoku
Înscrieţi în căsuţele libere
din cele nouă casete numere de la 1 la 9 fără a se repeta, astfel încât suma totală
pentru fiecare casetă în parte să fie 45 şi, de asemenea,
suma pentru fiecare linie
sau coloană să fie tot 45.
6
5
6
2
9
3
4
5
2
1
3
6
3
4
5
2
5
8
9
7
1
6
7
3
8
Inspiraţie
4
5
6
9
8
10
[[
[[
[[
[[
[[
[[
[[
[[
5
AR, AT, DA, JE, PC, RA, SA;
AGĂ, ALO, ECI, ETA, IAL, IAR, ROS, SIN, ARE;
ARID, LIPA, PIRĂ, SPRE, ŢIPA;
CREON, ITALI, PLITĂ, SPERA, UZINĂ;
ARĂTAT, CRĂIŢĂ, JOAGĂR;
ÎNCREŢI, TAURINE, TĂIŞURI;
ORZOAICĂ;
ELEMENTARI, ISCODITORI, SCURT PE DOI, SOŢ
ŞI SOŢIE.
10
VERTICAL: 1) Ce ţi-e scris şi-n frunte
ţi-e pus. 2) Se întreţine cu nu prea mare
greutate. 3) Avut în vederea selecţionerului – Baie comună pentru ortaci. 4)
Ocupat cu hrana pentru animale (pl.) –
Termen-limită! 5) Rămaşi după cariere
– Dedublate! 6) Ieşiţi în pierdere la judecată – Un loc de bună-credinţă. 7) Au
viitorul asigurat din naştere – O indicaţie
de la distanţă. 8) Aflată în susul coloanei
– Se exprimă cu mare greutate. 9) Merge
ca de obicei la biserică – Sunt în stare de
căţărat! – În amonte de ponton! 10) Se
ridică de jos cu multă greutate (pl.).
rh
ORIZONTAL: 1) Primită cu o vorbă
bună. 2) Uşor de prins! 3) Care ţine locul mulţimii. 4) Bilanţul acumulărilor
de peste luni – Fermă de stat... la îndemâna bărbaţilor. 5) Aflat sub ocupaţie
– Aleasă după ureche. 6) Nămolul din
cimitir! – Secvenţe din viaţă interpretate la pian! – Acte ce nu au nicio valoare! 7) Se pierd în aplauze (sg.) – Duo...
la un joc de cărţi! 8) Ţine de locul din
faţă – Sare în angro. 9) Judecat în lipsă
după cum îl duce capul – Primul care
iese la zăpadă. 10) Selecţionat de probă (pl.).
M
P
S
M
R
R
N
"A
R
C
T
C
N
N
T
R
R
S
T
N
4
5
6
7
8
9
10
4
6
7
8
9
10
1
2
1
8
4
11
1
1
12
5
2
4
2
1
1
13
1
14
3
4
5
1
10
7
4
2
4
5
13
5
2
4
2
9
5
10
5
15
1
8
5
5
6
1
7
4
10
5
8
10
7
16
2
4
10
1
10
4
1
2
16
11
1
5
3
4
8
4
14
13
17
1
3
16
9
5
2
1
14
3
5
2
4
5
1
8
7
9
N
4
P
N
P
E ţara-ntreagă-n bucurie
Şi într-o mare hăhăială
Motiv de-a pune pe hârtie
Trăim în ţara lui Păcală…
Mă uit la unii ce-s în „stare”
Deşi nu au nici pic de şcoală
Ajunşi pe bănci parlamentare
Trăim în ţara lui Păcală…
Dacă-i întrebi cum de se poate
Ei îţi răspund, mare scofală
Am fost ales la vot”măi frate”
Trăim în ţara lui Păcală…
El dă şi legi, c-aşa se poartă
Şi-ţi râde-n nas, aşa de boală
Iar noi, umili, cumplită soartă
Trăim (în ţara lui Păcală)…
Veţi spune că sunt rău de clanţă
Închei, nu fără o morală
Aşa ni-i scris, nici o speranţă
Trăim în ţara lui Păcală!...
T
L
R
T
D
T
T
L
N
R
T
V
T
T
Trăim în ţara
lui Păcală
T
R
P
N
Pagini realizate
de Gheorghe Gurău
P
L
T
Înlocuind numerele cu litere corespunzătoare, se vor afla pe spaţiul
marcat prin raster, citind din colţul
dreapta-sus, denumirea unui medicament care calmează durerile, şi în
special nevralgiile, iar pe orizontală,
noţiuni medicale.
S
S
L
V
10
T
G
T
L
5
P
T
V
D
3
2
3
iv
9
2
1
Vă invităm să potriviţi în grila de faţă toate cuvintele
de mai jos, astfel încât să rezulte o încrucişare corectă:
Aritmogrif
7
N.A. Completaţi vocalele lipsă pentru o încrucişare corectă
de încrucişare
3
4
3
Fuga vocalelor
4
7
6
2
C
Exerciţii
6
9
1
M
7
7
5
7
4
3
8
8
2
5
1
1
aV
1
.L.
agazin
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
"
Jocuri18
eekend19-25Săptămâna
septembrie 2014
T
B
R
R
Jocuri19
8
1
4
7
3
4
5
9
8
3
7
9
1
8
6
3
4
5
5
8
2
O
9
2
4
1
2
4
Reconstituire
2
1
6
Încrucişare
1
2
3
4
2
[[ AB, AT, CC, EM, IR, SE, SN, TA, TU;
[[ ARI, ANI, CAL, POT, RAS, RÂT, TOP;
[[ ATAS, CIOB, CRIN, ICAR, ISON, LIŢĂ, NATO,
SCOP, SUTĂ, TĂIŞ;
[[ ILOŢI, LABIL, NOARI, NOTES, PASTĂ, SCĂRI;
[[ ŢĂRANI;
[[ TOBOŞAR;
[[ ALINA STERE, AMALIA STAN, ENE CĂTĂLIN,
MARIN COMAN, NICĂ TĂNASE.
4
8
O
U
O
V
O
Înscrieţi în cele
24 de casete
toate cuvintele
de mai jos si se
vor putea citi
numele unei
poete gălăţene,
localitatea
de naştere,
precum şi titlul
unei scrieri din
creaţia sa.
Z
L
P
F
R
H
R
T
B
R
P
Mare la facultate
Strop
Z
2
8
9
3
4
5
6
7
8
9
Soluţiile jocurilor
Soluţiile
jocurilor
apărute în
apărute
în ziarul
ziarulde
deieri:
ieri
10
ACTOR ROMÂN
Orizontal:
D, C, R, TEMERAR, MARINA,
A, ARI, MIR, STANA, LA, I,
ACADEA, AS, ACU, ULTIM,
ATALE, MAC, STIRE, MANA,
OZ, STIMAT, CRANCEN, TA, IT,
UNITAR.
4
5
6
CURAJ
Orizontal:
7
RUDIMENTAR, ADAPATOARE,
TAC, CER, AB, A, ILIR, OMU,
CRAI, AFLAT, IU, PATRAR,
TRIST, ACIA, ANALOGA, L, ALO,
ENERVA, LATITUDINI.
8
10
ORIZONTAL: 1) Stil italian de
muzică uşoară. 2) Cu har într-ale
celor sfinte – Suflă... la teologie!
3) Operaţie făcută la putere. 4)
A patra dublă – Oful croitorului
cu vederi înguste (pl.) – Centru
de înot pentru minori! 5) Urlă
în centru la Berlin! – Avută la
picior de cal. 6) Spărtură în zid
– Apreciat pentru zicerile sale.
7) Încercări reuşite... în scris –
Te trec într-o situaţie de criză
(sing.). 8) Oferă sprijin de stat
la ţară – Ridicat din drum. 9)
Trecută prin proba de foc – O
tragi la rece (pl.). 10) Însemn de
demnitar! – CASE DE BANI.
VERTICAL: 1) Revenire pe
marea scenă a muzicii italie-
6
7
2
1
8
3
4
9
5
4
5
1
7
9
6
2
8
3
3
8
9
4
5
2
6
7
1
1
2
6
5
7
4
9
3
8
9
4
7
3
2
8
1
5
6
8
3
5
6
1
9
7
4
2
2
9
4
8
3
1
5
6
7
7
1
3
9
6
5
8
2
4
5
6
8
2
4
7
3
1
9
1
6
4
9
7
3
5
8
2
5
8
7
2
6
4
3
9
1
2
3
9
5
8
1
7
6
4
3
1
6
7
2
8
4
5
9
4
5
2
6
3
9
1
7
8
7
9
8
4
1
5
2
3
6
8
2
1
3
5
6
9
4
7
9
7
3
8
4
2
6
1
5
6
4
5
1
9
7
8
2
3
Legat la gură
Tunete!
...
...
...
Îmbinat
A căra
Culmi de nisip
Opriţi
Prezentul la Iaşi
Deosebit de des
Ornat pe mijloc!
Cultivatori de in
Crâncen
Oneste!
Limita de sus!
...
Tuburi de
reclamă
O ...iţă
Ceasuri
Cai dobrogeni
Rea la condus
Ros în gură
Un acord
semnat
Sudoku
ne. 2) Bătutul în lemn de frică!
– Călcatul în dungi. 3) Alesul
miresei pentru noaptea nunţii –
Datul de pământ cu forţă. 4) O
fată, în etate fiind – A face tot
posibilul să dea de necunoscut.
5) Urmărit de poliţişti în mare
viteză – Scoase din praf! 6) Te
duc în nesimţire – Unsă pentru
un salariu de ambasador! 7)
Una după care plângi la masă
(pl.) – Trasul la faţă, da’ nu cu
lama. 8) Albul care se topeşte
de căldură – A merge la agăţat.
9) Se înfige la bătaie marcând
un gol – Luminiţa de la capătul
tunelului. 10) Imitaţie picturală
în ulei.
Cântec de ţară
Alert
Acţiune de
început
Omis
Locuinţe
Leziune
Timp de
vacanţă!
A da în bobi
Două din zece!
Arbori de
ceai
10
7
3
Acute!
Întrebare
A şterge
Fără conţinut
Automată
"A
Colţul Ciobanului
Cel ce saltă
Potrivit
J
9
6
2
rh
V
8
10
iv
N
7
5
9
ASASIN, AVARIE,
BALADĂ,
EMISAR, FIRAVĂ,
GALOPA,
GHETOU,
HARAPI, INDIGO,
INTACT, LINŞAJ,
MEZINI, NERAŞI,
OBICEI, PREZON,
PROSOP, PROSTI,
SCĂZUT,
ŞALUPĂ, STATIV,
TĂRÂŢE, UNELTE,
VETUST,
ZLOTAŞ.
6
3
1
E
5
1
Vă invităm să potriviţi în grila de faţă toate cuvintele
de mai jos, astfel încât să rezulte o încrucişare corectă:
1
U
M
6
aV
Înscrieţi în căsuţele libere
din cele nouă casete numere
de la 1 la 9 fără a se repeta,
astfel încât suma totală pentru fiecare casetă în parte să
fie 45 şi, de asemenea, suma
pentru fiecare linie şi coloană să fie tot 45.
2
] Supliment gratuit al cotidianului “Viaţa liberă”
"
5
7
agazin
2014
.L.
1
Complicaţii
Sudoku
eekend19 -Săptămâna
25 septembrie
Cură la
Amara!
Caiet de
citire!
...

Similar documents

File - Scoala Gimnaziala Slimnic

File - Scoala Gimnaziala Slimnic când Dumnezeu i-a spus cum va cunoaște pe Fiul Său întrupat, și a fost apostol când a văzut pe Duhul Sfânt pogorât peste Hristos și a auzit glasul Tatălui cu privire la El. Cum putea vorbi omenește...

More information

The Leading Manufacturer of Forged Hand and Power

The Leading Manufacturer of Forged Hand and Power built on its expertise and its manufacturing processes, earning a reputation of uncompromising dedication to quality and service • Made in U.S.A. and Owned and Operated by the Benedict family for o...

More information

pregătiţi pentru performanţă - Trustul de presa al Ministerului

pregătiţi pentru performanţă - Trustul de presa al Ministerului cele din Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania, au transmis un semnal puternic de reasigurare şi de solidaritate aliată, în actualul context internaţional complex, a apreciat ministrul apărării na...

More information