"Vatra veche" - Nr. 5/2011

5
Lunar de cultur * Serie veche nou* Anul III, nr. 5(27), mai 2011 *ISSN 2066-0952
VATRA, Foaie ilustrat pentru familie (1894) *Fondatori I.Slavici, I.L. Caragiale, G. Cobuc
VATRA, 1971 *Redactor-ef fondator Romulus Guga* VATRA VECHE, 2009, Redactor-ef Nicolae Bciu
____________________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________
NAE IONESCU, VASILE BNCIL, ANTON DUMITRIU – LUCRRI DE NICPETRE
_________________________________________________________________________________________________________
ANTOLOGIE „VATRA
VECHE”
NU-I LUMIN NICRI
Nu-i lumin nicri,
C-or murit toi oamenii.
Numa’ la mândrua me,
Arde lompa ca -o ste’,
C-o gândit c-oi merj’ la ie!
-atâta m-oi duce-n noapte
Pân m-oi ‘tâlni c-o moarte
i m-o pune-n copâreu,
La un loc cu Dumnezu,
Copâreu cu scânduri late,
Unde moartea nu strbate,
Copâreu cu scânduri ude,
Unde doru’ un ptrunde,
Nici dragostea un rspunde.
(Versiunea interpretat de
Grigore Lee)
Pân în anul 1980 Nicpetre (pseudonimul lui Blnic
Petre) a trit, a creat i a expus în România. A fost
cunoscut i apreciat înc din anii studeniei la Institutul de
arte plastice Nicolae Grigorescu (1958-1964), atât ca
desenator (a colaborat la revistele Luceafrul, România
Literar, Sptmâna, Viaa Româneasc, Albina,
Ifjumuncas) cât i ca sculptor (în anul 1966 a obinut
bursa Storck). Prima expoziie personal de sculptur i
desen, Cariatide, din anul 1969 (Galeria Simeza,
Bucureti), l-a consacrat printre cele mai importante nume
ale generaiei sale.
La 15 iulie 1980, Nicpetre a prsit România,
profitând de invitaia la Simpozionul de sculptur în
marmur de la Skironio (Grecia), organizat de soia
sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria
acestuia. Dup o scurt perioad petrecut în Grecia i în
Italia, în iulie 1981, Nicpetre a emigrat în Canada,
stabilindu-se la Toronto. Avea 45 de ani i o carier
artistic, dar în locul unde i-a imaginat c va gsi
libertatea (de gândire, de creaie) numele su era total
necunoscut, iar din sculptur nu-i putea asigura existena.
A lucrat ca dulgher sau vopsitor pentru a supravieui, dar
în ascuns a continuat s deseneze (ciclul Artistul i
Natura), s picteze (ciclul Livezi înflorite), s scrie
(volumul autobiografic Brilia - Downtown - via UAP) i
s ciopleasc, în parcuri i în locuri izolate, trunchiuri de
copaci doborâi de furtun i, din ce în ce mai rar, în
piatr. Din anul 1982, a început s expun în Toronto,
pictur i sculptur, la Columbus Center, iar în 1985 a
deschis expoziia personal de sculptur la Goethe
Institute. Acesta a fost începutul unei intense activiti
expoziionale care îi va aduce recunoaterea
internaional, culminând cu obinerea Marelui Premiu la
Concursul Internaional de Sculptur Henri Moore de la
Hakone (Japonia), din anul 1991.
Dup anul 1990, Nicpetre a venit anual în ar,
interesat s-i recupereze lucrrile risipite dup plecarea
sa, dar i s ia pulsul vieii culturale româneti. Ar fi dorit
s expun în capital, la Muzeul Naional de Art sau întrun spaiu al U.A.P., dar încercrile lui au euat. Este unul
dintre motivele care ne-au determinat s iniiem proiectul
de înfiinare a Centrului Cultural Nicpetre.
Centrul Cultural a fost inaugurat în 6 decembrie 2001,
cu expoziia de desene Nulla dies sine linea. Cu acest
prilej, Nicpetre a acceptat propunerea noastr de a
organiza expoziia retrospectiv la Brila, în noiembrie
2002, i ne-a comunicat intenia de a dona muzeului o
parte dintre lucrrile aflate în Canada împreun cu
materialul documentar asociat. A treia etap a proiectului,
realizarea albumului monografic Nicpetre, s-a desfurat
în 2003 i s-a încheiat cu lansarea lui la Bucureti
(Muzeul de Istorie i Art a Municipiului - 27 noiembrie)
i la Brila (Centrul Cultural Nicpetre - 2 decembrie).
Proiectul de înfiinare a Centrului Cultural Nicpetre
este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural
naional, a operei unui artist român de talie internaional,
din diaspora. Acesta poate reprezenta un model de
atitudine a unei comuniti care îi respect valorile i
gsete resurse pentru ocrotirea i promovarea lor.
MARIA STOICA
Nu-i lumin nicri/1
Restituiri. Nicpetre, de Maria Stoica/2
Vatra veche dialog cu Tudor Gheorghe, de Raia Rogac/3
Poeme de Mariana Floarea/5
Anchet „Vatra veche”: Prietenia/dumnia literar, Divinul paznic, de Ion
Nete/6
Poeme de Andrei Fischof/7
Miron Costin (30 martie 1633 – 1691)- 320 ani de la moarte, de George Baciu/8
Ipostaze ale satului în poezia lui Lucian Blaga, de Ioan Gheorghior /9
Dulcea povar a biografiei – Hortensia Papadat-Bengescu i Simone de
Beauvoir, (IV) de Carmen Ardelean/11
Lirica interbelic în „Abecedar” i „Pagini literare”, de Maria Vaida/13
Ioan Alexandru, Imnele bucuriei – la o nou lectur, de Aurel Hancu/15
Enciclopedia zmeilor, de Mircea Crtrescu, un posibil model de lectur (III),
de Adela Lungu-Schindler/17
Drama „Meterul” de Adrian Maniu, de Lucreia Bogdan/20
Despre Deschis, de George Popa/22
Alte argumente pro memoria, de Mihai Floarea/25
Cronica literar. Eugen Dorcescu i tentaia fructului interzis, de Iulian
Chivu/27
Cântre al forei negre. Ion Murean. cartea Alcool, de George Paa/28
Poemul Phoenix (Nicolae Bciu), de Ion Pachia Tatomirescu/30
Tcerea Magilor (Valentin Marica), de Menu Maximinian/31
Cuplul lecturii. Sexagenara i tânrul, de Nora Iuga, de Alexandrina Ana
Durac/32
Theodor Damian, pstorul de oameni i de cuvinte, de Lucian Gruia/34
O gâlceav a îneleptului cu lumea (Constantin Clin), de Mircea Dinutz/35
Cu ochii pe literatur (Andrei Moldovan), de Elena M. Cîmpan/36
Un prozator remarcabil (Ioan Voaide), de A.I.Brumaru/38
La aniversar. Valentina Becart, de Mariana Cristescu/39
Filtre. Înger sechestrat (Ion Iancu Vale), de Mihai Antonescu/40
Lucia Sav, o poet cu valene elegiace, de Nastasia Maniu/41
Florin Piersic, o carte, de Menu Maximinian/42
Calea spre inim (Nazarica Munteanu), de Menu Maximinian/42
Managementul serviciilor de bibliotec (Liliana Moldovan), de Constantin
Cublean/43
Podul suspendat.... (Suzana Deac), de Melania Cuc/44
Note de spunere i de lectur (Mariana Brescu), de Cleopatra Loriniu/45
„Drumomania” spiritului (Ion Parhon), de Victor Bibicioiu/47
În braele ceii (Mariana Floarea ), de Dan Damaschin/47
Poeme de Darie Ducan/48
Direcia nou. Sesiunea de autografe, de Elena M. Cîmpan/49
Documentele continuitii. Î.P.S. Ioan Sljanul, Despre sfini, dialog de
Luminia Cornea/51
Aici sau Scrisoare ctre cei ce in în dreptul inimii Cartea, de Valentin Marica/52
Mistica, între convenional i teologic, de Mihai Andrei Aldea/53
Starea prozei. Sfidarea, de Geo Constantinescu/55
Poeme de Ion Cristofor/56
Încercri de strpungere a tcerii gândului (VIII), de Elena Neagoe/57
Poeme de Marin Moscu/59
Poeme de tefan Jurc/59
Mapamond. Un român în India (XI), de Ovidiu Ivancu /60
Biblioteca Babel. Mic florilegiu de poeme nipone, de Ion Roioru/62
Un român în Japonia, Adriana Yamane, de Eugen Axinte/63
Torii – Poarta de piatr, de Adriana Yamane/63
„Vatra veche” dialog cu Constantin Cublean, de Liliana Moldovan/64
Moartea zeiei Lidia, poem de Viorica Lazr/67
Natyanova Bucureti – Târgovite, de George Anca/68
Amarnica mea bucurie. Tratat de singurtate, de Cezarina Adamescu/69
Starea prozei. Zic lumea ce o vrea, de Corina Lucia Costea, cu o prezentare de
Nicolae Bciu/70
Poeme de Sorin Lucaciu/71
„Vatra veche” dialog cu Nicolae Rusu, de Mirela Corina Chindea/72
Concurs de creaie religioas/75
Aniversri. Eripitur persona manet res (Biblioteca „Târgu-Mure”), de Ilie
andru/76
Debut. Miruna Miron/77
Români de mult uitai – Goliat de România, de Ion C. Hiru/78
Pamflet. A cincea scrisoare franco-afon. A tunat i i-a adunat, de Hydra
N.T./79
evalet. Casoni Ibolya – Trepte, de Nicolae Bciu/80
Melania Cuc prin Semne (în) semnate, de Elena M. Cîmpan/81
Istorie i culoare (Gheorghe Opri), de Nicolae Bciu/82
Identiti plastice, de Nicolae Bciu/82
Literatur i film. Lui Dumnezeu nu-i place s ne fotografiem, de Alexandru
Jurcan/83
Optimism/pesimism, de Daniel Murean/83
Concursul “Ion Creang”, de Codrin Vasiloanc-Smirnov/84
„Vatra veche” la „Caiete silvane”/84
Curier/85
Centrul Cultural “Nicpetre”, Brila, foto/87
Starea prozei. A sta în calea oamenilor..., de Adrian Botez/88
Numr ilustrat cu reproduceri dup lucrri de Nicpetre
2
„Muli oameni din ar
au zis c sunt
basarabean”
Cântreul, compozitorul i actorul
Tudor Gheorghe s-a nscut la 1
august 1945 în comuna Podari,
judeul Dolj, într-o familie de rani.
Copilaria, dar mai ales adolescenЮa, iau fost marcate de arestul i
închisoarea, la care a fost supus tatl
su la Aiud, în calitate de deinut
politic.
i-a fcut studiile la Liceul Nicolae
Blcescu din Craiova, apoi la
Institutul de Teatru din Bucureti,
Facultatea de Actorie. Cariera
artistic, dup absolvirea facultii în
1966, o începe ca angajat la Teatrul
Naional din Craiova, fiind la 21 de
ani cel mai tânr actor din ar. Aici a
debutat cu rolul paznicului în Cocoul
negru de Victor Eftimiu. Chiar din
primii ani a jucat alturi de mari
actori craioveni ai timpului în Visul
unei nopi de iarn, de Tudor
Muatescu, D-ale carnavalului, de I.
L. Caragiale, Doamna nevzut, de
Pedro Calderon de la Barca .a. În
perioada 1970 - 1990 a jucat în creaii
de mare profunzime artistic, cum ar
fi Mitic Popescu, de Camil Petrescu,
Filfizonul
pedepsit,
de
John
Vanbrugh, Unchiul Vanea, de Anton
Cehov, Piticul din grdina de var de
Dumitru Radu Popescu .a., care se
bucurau de mare succes la public. În
1969, susine primul spectacol
individual, Menestrel la curile
dorului, având repere poezia lui
Lucian Blaga, Tudor Arghezi i Ion
Barbu. Dup câiva ani de studii la
Institutul de Folclor din Bucureti,
pregtete al doilea spectacol, intitulat
apte balade. Dup acest start foarte
reuit, aproape în fiecare an pregtete i susine câte un spectacol
inedit. Fiind în vizorul Securitii,
aceasta n-a întârziat s-i demonstreze ostilitatea. Spectacolul Pe-un
franc poet, pe versuri de Ion Luca
Caragiale, susinut în 1979, a fost
interzis imediat dup premier,
ulterior i toate celelalte spectacole.
Tudor Gheorghe a revenit în scen
dup revoluie în 1992, cu spectacolul
Cântece cu gura închis. Din 1999
începe
seria
de
spectacole
Anotimpurile poeziei româneti în
colaborare cu dirijorul Marius
Leonard Hristescu. Din 2006, susine
o alte serie de apte spectacole cu
genericul Sptmâna risipitorului de
frumusei.
În 1971, Eugen Barbu meniona:
Scriu cu toat rspunderea c de la
Maria Tnase nu am avut o
personalitate mai puternic în ce
privete comorile noastre folclorice
ca acest tânr i neîntrecut actor din
Craiova.
*
- Domnule Tudor Gheorghe, m
bucur s v revd dup lansarea
crii În umbra menestrelului acum,
înainte de spectacolul Cavalerii
felinarelor târzii, dorind s v
adresez o serie de întrebri de mare
interes pentru publicul basarabean.
Adrian Punescu îmi spunea întrun interviu c naterea Domniei
sale e definitiv basarabean, am
putea spune de Tudor Gheorghe c
are o simire poetic basarabean...
de vreo patru decenii în urm, când
a descoperit primele poezii ale lui
Grigore Vieru.
- A putea s v spun c de multe
ori, datorit afinitii mele pentru
sensibilitatea
acestei
zone
a
României, muli oameni din ar miau zis c sunt basarabean.
- Da?
- Da, da, pe cuvânt, în România,
mi-au zis de multe ori: A! Tudor
Gheorghe, e basarabean. Eu sunt
nscut în Oltenia. i care-i legtura?
Eu sunt nscut pe malul Jiului i am o
mulime de frai nscui pe malul
Prutului. Sunt dou râuri care se leag
într-o prietenie stranic i de-o via.
Eu am îndrgit poezia Basarabiei, am
cunoscut-o mai întâi prin intermediul
lui Grigore Vieru, cum ai spus i
dumneavoastr, mult înainte de 1989,
asta graie prietenilor notri poei de
mare clas, cum ar fi Nichita
Stnescu, Ioan Alexandru .a. Ioan
Alexandru mi-a adus primele lui cri
de la Moscova, s-au întâlnit acolo.
Îmi era foarte greu s citesc, pentru c
poeziile erau scrise în litere chirilice.
Fcusem la coal limba rus i tiam
s citesc. i totui, îmi era foarte
peste mân, ca s zic aa, s citesc În
limba ta i-i dor de mama, vers scris
cu litere ruseti. Dup aceasta, a
aprut o carte la Editura de la Iai
condus de Mircea Iacoban, o
crticic care se chema Steaua de
vineri. i m-am bucurat s gsesc
acolo poezia aceasta în toat
frumuseea ei. Aa am luat contact cu
poezia lui Grigore Vieru. Dup aceea,
am avut bucuria s vin s iau legtura
cu acest colectiv minunat de la
Literatura i arta. Aici i-am cunoscut
pe Nicolae Dabija, pe Leonida Lari,
pe Dumitru Matcovschi, pe Ion
Hadârc i înc pe foarte muli. Mi-a
plcut enorm poezia lui Liviu
Damian, pe care am cântat-o. M-a
uimit i mi-a plcut c aceti poei, de
care v-am spus, aveau o curenie
interioar extraordinar i o poezie
necontrafcut. Dac în România în
acea perioad erau tot felul de cutri
poetice de extravangan poetic, de
exagerri, de imitaie a unor curente
strine, aici nu ajunsese asta, ele
(versurile), curgeau direct dintr-o
poezie simpl, eminescian. i acest
lucru l-am apreciat enorm.
- Spuneai la lansarea crii În
umbra menestrelului, de Mircea
Pospai,
protagonistul
creia
suntei, la întâlnirea cu publicul
basarabean la Teatrul Satiricus Ion
Luca Caragiale, c tii pe dinafar
peste 4000 de poeme, un record
demn pentru Cartea Guinness. RAIA ROGAC
Dac le mai adugai i pe
acestea din spectacolul Cavalerii
felinarelor târzii i cele din
spectacolul cu poezia lui Grigore
Vieru, în ultim etap de pregtire,
atunci chiar c ar trebui atenionai
cei de la Guinness...
- Nu se pune aa problema. Eu de
mult vreme m gândeam la un
spectacol Grigore Vieru. Pe lâng
programele mele care sunt destul de
variate i de vaste, intenionez, în
aceast perioad în care cultura e
pus pe planul doi i sunt alte
interese, s fac un proces detept de
reconstituire a unor valori eseniale
ale poeziei româneti, de promovare a
lor, pentru aceast generaie tânr,
care nu are acces la poezia aceasta,
cci nu i s-a inoculat ideea de a ti, de
a iubi poezia. Ea, tânra generaie, ia pierdut din romantism, este cu ochii
cât mai repede s câtige bani, s
plece din ar. Poate c au dreptate c
viaa acum trebuie trit. Bun! i
dac o trieti degeaba?
- Degeaba, dup câte tiu, e titlul
unui spectacol inedit de ultim or
în stil rock-simfonic, pe care înc
nu l-ai încercat la publicul
basarabean.
- Vom avea timp i pentru acesta.
Dar s revin la gândul despre tânra
generaie... Trebuie în via s ai un
reazm, un sprijin. i atunci mi-am
spus c voi face cunoscut muzica
popular româneasc adevrat, dar
nu contrafacerile. Folclorul la ora
actual e plin de contrafaceri. i am
fcut aceste spectacole de folclor
autentic. Lucrez acum la un spectacol
istorie a evoluiei limbii române prin
poezie de la începuturile ei pân
astzi. Iat c pun în valoare limba
român.
- Va fi un grandios spectacol...
- Tematica este interesant i
frumoas. Am fcut deja un spectacol
pe care vreau s-l aduc la Chiinu în
primvar,
se
cheam
Taina
cuvintelor, începe de la primele
manifestri în limba român i se
încheie la domnul Alecsandri. Al
doilea spectacol va fi Eminescu Macedonski. Doi poei eseniali
pentru limba i cultura român. i pe
urm va fi cel de-al treilea spectacol
consacrat
poeziei
filozoficomeditative de la Eminescu, trecând pe
la Blaga i pân la Ioan Alexandru.
Tot pe aceeai idee a poeziei
filozofico-meditative,
cel
de-al
patrulea spectacol va fi dedicat
poeziei moderne, pornind de la
Macedonski, Arghezi i ajungând la
Marin Sorescu, Nichita Stnescu. În
al cincilea spectacol, voi include
poemele mele preferate din întreaga
literatur contemporan. Aici se vor
regsi i poezii basarabene.
- Avei i un termen limit
pentru aa ceva?
- Termenul numai Dumnezeu i-l
poate da. Numai El tie cât ne las.
- Tot la lansare ai concretizat c
spectacolul dedicat poeziei lui
Grigore Vieru îl avei pregtit
nouzeci la sut, cu acesta putei
veni mai repede decât în
primvar, s zicem în ianuarie la
ziua comemorrii trecerii în
eternitate a poetului sau în
februarie - la comemorarea zilei de
natere.
-Pe lâng proiectele despre care vam vorbit, mai am câteva gânduri
importante de a realiza patru
spectacole cu cei mai reprezentativi
poei contemporani cu mine, poei pe
care i-am prins în via, poei al cror
ritm interior l-am simit eu. i acetia
ar fi: Mircea Micu, mare poet român,
am i fcut pentru el un spectacol,
Dumnezeu s-l ierte, a murit de
curând, acum câteva luni de zile, care
se numea Chemarea psrii deacas, numai versuri de Mircea Micu.
Urmeaz Grigore Vieru. De ce?
Pentru c în mod firesc cele mai
frumoase poeme despre mam în
literatur român le-am întâlnit la
Mircea Micu i la Grigore Vieru. La
Grigore Vieru e îns o cheie în plus în
poezia despre mam, pe care o poi
interpreta. Eu când spun cuvântul
mam, m gândesc într-un fel i la
ar, i atunci poezia lui Grigore
Vieru capt o alt conotaie, mai
dramatic, mai profund, mai
puternic.
- Cum se va numi?
4
- Nu tiu înc, dar sigur voi gsi un
titlu frumos. Va fi o selecie fcut
din toat poezia lui. Nu e deloc uor,
pentru c sunt foarte multe poeme
frumoase, voi selecta în jur de vreo
treizeci, care vor fi i cântate, i
recitate, vor curge una dintr-alta. Va
fi, de fapt, un singur poem, care se va
chema Grigore Vieru.
- Tristeea e sor cu meditaia i
ea are un accent pronunat în
spectacolele dumneavoastr. Avei
i spectacole pur umoristice?
- Satirice. Cum s nu? Gândii-v
c am fcut spectacol cu poezia
domnului Caragiale, care e plin de
umor. Am mai fcut trei spectacole de
folclor, n-am venit cu ele la
Chiinu...
- Înc n-ai venit, dar s-ar putea.
- Bineîneles. Eu nu sunt un
cântre de muzic popular, cum nu
sunt nici un cântre de muzic
uoar. Sunt eu i atât. Ei bine, în
acele spectacole, ca s scpm de o
anume monotonie, pentru c ea
uneori se instaleaz vrei nu vrei, leam împnat cu umor. Sunt absolut
senzaionale în acest sens poemele lui
Marin Sorescu din volumele La
lilieci. Au un umor devastator. Lumea
râde în sal la spectacolele astea de se
in cu mâinile de burt.
- De Marin Sorescu v-a legat o
strâns prietenie, care altele v-au
mai marcat în timp?
- Cea cu Romulus Vulpescu, care
mi-a fost i mentor o bun perioad
de timp. Primul meu spectacol l-am
fcut singur. Al doilea spectacol cu
baladele despre care v-am vorbit, de
asemenea, l-am fcut singur. Dup
aceea, am fcut trei spectacole la
Muzeul Literaturii Române. Acolo
am fcut o introspecie interesant în
poezia român i omul care mi-a
deschis
practic
poarta
ctre
cunoaterea poeziei române a fost
Romulus Vulpescu. i am rmas întro relaie extraordinar. Am fost foarte
bun prieten cu Nichita Stnescu. Am
fost foarte-foarte bun prieten cu
Adrian Punescu. Nici n-a reuit
trupul lui s se rceasc bine în
mormânt, ca s zic aa, i au srit
acetea - impotenii culturali i
pseudo-poeii, s critice, c, m rog,
de ce i-au fcut înmormântare cu onor
militar, ce a fcut pentru aceasta? _____
Foto: Nicolae Bciu, Tudor Gheorghe,
Lazr Ldariu, Târgu-Mure, 10
februarie 2009
Dar are Steaua României în grad de
Cavaler! i pe mine când o s m
îngroape o s se gseasc vreun
tâmpit care s zic ce a mai fcut i
sta, i atunci m voi scula din sicriu
i-i voi spune: tâmpitule, eu am fcut
spectacolul poeziei române de la
origini i pân acum. Dar s revin...
Toi prietenii mei sunt buni, nu pot
s-l pun pe unul mai sus decât altul.
- i basarabeni?
- O-o! Sunt mai muli. Am i spus,
Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi,
dar... acui începe spectacolul.
- Atunci continum dialogul
dup spectacol, pe care vreau s-l
prezentai succint acum.
- Sunt oameni care mai au
nostalgia comunismului. Am vrut s
fac acest spectacol pentru ca generaia
tânr de astzi s tie despre ce este
vorba, s nu mai cread c sistemul
comunist prin care ara mea a trecut
va mai putea fi vreodat suportat.
Spectacolul Cavalerii felinarelor
târzii este un regal muzical care
cuprinde cele mai frumoase melodii
din repertoriul lui Zavaidoc i Jean
Moscopol, dou legende ale muzicii
interbelice. Sunt acompaniat de
Orchestra Arkadia, sub bagheta
dirijorului,
orchestratorului
i
proaspt directorului Filarmonicii din
Craiova, talentatul Marius Hristescu.
Zavaidoc (numele adevrat Marin
Teodorescu), a fost fiul unui apreciat
violonist i ambalist, virtuozitatea sa
a fost înalt preuit de însui George
Enescu, alturi de care a susinut
spectacole muzicale în faa soldailor
i ofierilor români pentru a-i
încuraja. Cellalt – Jan Moscopol,
personalitate complex, s-a remarcat
prin romane i muzic de petrecere.
El a lansat o serie de cântece care au
devenit celebre, cum ar fi Vrei s nentâlnim sâmbt seara .a., preluate
i cântate cu mult succes de Gic
Petrescu. Ulterior, s-a aflat în exil din
cauza
atitudinii
anticomuniste
exprimate în cântecele sale. Ambii
cântrei îi aveau publicul su.
Primul cânta pentru elita Bucuretilor
– boieri i cucoane, al doilea pentru
reprezentanii clasei de mijloc, care,
spre regret, astzi lipsete în România. Ambii erau foarte talentai i se
bucurau de o popularitate deosebit.
- Iar acum v doresc mult
baft!
(dup spectacol)
- Domnule Tudor Ghorghe,
permitei-mi mai întâi s v
adresez felicitri cu prilejul
conferirii înaltei distincii Ordinul
Republicii de ctre preedinteleinterimar Mihai Ghimpu, în semn
de înalt apreciere a meritelor
deosebite în dezvoltarea artei
muzicale,
pentru
contribuie
substanial
la
promovarea
valorilor culturii naionale i înalt
mestrie profesional, de asemenea
pentru marele succes la public, pe
care l-ai avut.
- V mulumesc. Avei toat
încrederea c voi reveni la Chiinu.
Din nou m-am bucurat de cldura
primitoare a oamenilor de aici. A fost
un spectacol care mi-a mers i mie la
inim i se pare c nu numai mie,
pentru c entuziasmul slii a fost cel
care a dat msura satisfaciei mele
depline. Aa cum v spuneam mai
înainte, voi rmâne în permanen
dator moldovenilor, pentru c n-am
venit cu toate spectacolele mele i voi
încerca de acum încolo s repar
aceast greeal i încet-încet s
recupez. Mai mult ca sigur c în
primvar o s vin s facem un
spectacol cu orchestra simfonic, s
ascultm ce înseamn Au înnebunit
salcâmii...
- Dup o poezie de Arhip
Cibotaru.
- Da. Poate termin i spectacolul
cu poezia lui Grigore Vieru i va fi
din nou o sear frumoas.
- Poate continuai i proiectul
despre care ne-ai vorbit în
prealabil despre lansarea unor
lucrri inedite pentru Srbtoarea
Limba noastr cea român de la
Chiinu, la fiecare ediie. V
sugerez în acest sens poezia
regretatului Victor Teleuc O alt
limb mai frumoas nu-i, scris înc
în 1958, iniial fiind neadmis
pentru publicare.
- S-mi ajung timp.
- O ultim întrebare, imprevizibil, dar prefer s-o adresez tuturor
interlocutorilor mei: care sunt relaiile dumnevoastr cu biblioteca?
- Totale. M simt legat de bibliotec, mai ales acum când pregtesc
spectacolul dedicat poeziei române de
la origini i pân în prezent.
- V mulumesc mult i sper s
continum dialogul la primvar,
când vor înnebuni salcâmii, cci nam epuizat toate întrebrile, sau
poate i mai devreme.
- i eu v mulumesc.
5
EchoDopplerpoem
Domnului prof.
dr.Caius Duncea
Sângele meu,
e acesta
în care bate-n volute
piaza cea rea?
pe urma
sprintenei ciute…
O clip-nceat,
Dup-o clipit;
Cât o ochire.
Btaie în ritm
De trei timpi.
Spre mâine
venind de niciunde
ca-ntr-o ferice privire
pironit în gol.
Cum puiul
în jilav toamn,
îndelung
cutând dup stol
aipi, tremurând
i gola,
între ierburi.
Aa,
cu ochii la stea,
inima mea.
In sângele meu bate oare
urma zburând
a ciutei pierdute?
ori piaza cea rea
glonul
urmei gsite
a sprintenei ciute?
De-a pururi pierdute.
În braele ceii
Inima ta în tâmpla mea pulsând:
O venicie de-o clipit.
Cum tainice frunze de vânt
În braele ceii palpit.
Ci-n seri, mai singur ca luna,
Întunecat-n ape de oglinzi,
Pe brae dus, despletit,
De norii vinei, translucizi.
Ca i cum
Ai plecat
ca i cum
n-ai fi venit
niciodat.
Ca i cum
visul întreg
a murit
în chemarea mea vinovat.
MARIANA FLOAREA
care, dei se distribuiau cu o adres precis (pe baza unor texte
expediate redaciei), puteau fi folosite de ctre toi cei pe care îi
preocupa scrisul în ADEVR.
Numai gândul la nelinitea cu care ateptam la fiecare sfârit de
sptmân apariia LUCEAFRULUI îmi i învie în suflet
foamea cu care cutam pagina destinat POTEI REDACIEI,
pentru ofranda ospului spiritual. Fceam abstracie de numele
propriu, pus ca destinatar, considerând c acele rânduri de
înelepciune magic îmi sunt adresate i mie iar de modul în care
îmi voi însui învtura lor depinde devenirea mea ca scriitor.
Aa c, parcurgeam pe nersuflate sentine precum: De pe malul
râului unde locuieti lumea se vede ca prin lacrim, frumoas,
senin, plin de bucurii i cu drumuri pierdute pe sub pduri i
pe sub gânduri. Poezia pe care o scrii sufer de prea mult gârl,
care curge numai pe sub pmânt.
Sau: Schia (o numesc totui impropriu) n-are umor în ciuda
faptului c-o subintitulezi vesel. Are patru file, atât. Sau: Marea
iese din cas e o poezie scris pentru miercuri seara. Sau:
Sfâreal, - nefericit titlu, parc i l-ar fi pus un duman-, e un
început mai mult decât promitor. Am tiat titlul cu dou linii
groase i pstrez schia. Sau: Ai devenit discursiv. Bucuria te-a
fcut s-i pierzi puin capul i humorul.Te rog s te aezi la
mas i s lucrezi serios. Las chiotele pe seama celor care n-au
talent. Sau: M simt dator s-i spun c Dumneata eti devastat
de îndoieli mult mai puin decât îi închipui. Din poemele pe
care le-am citit, am desprins c ai o singur obsesie: aia de a
scrie cu majuscule cuvântul PRINTRE. Ce tain cuprinde
povestea asta?
M-am considerat cu adevrat un fericit absolvent al acestor
cursuri de înelepciune rapid din ziua când mi-am descoperit
numele, în LUCEAFRUL, iar sub el una dintre primele mele
proze. Apoi au urmat altele i altele, zilele sfâritului de
sptmân transformându-se pentru mine în alese srbtori de
suflet.
Mrturisirea de azi o fac dup ce am publicat câteva cri,
având, la nevoie, pe ce s-mi bazez afirmaia c intersectarea
itinerariului vieii mele cu acela al DIVINULUI PAZNIC aflat
în post, la Pota Redaciei, a fost mai mult decât benefic, ei
datorându-se devenirea mea ca scriitor. Nu am pomenit pân
acum cuvântul PRIETENIE, o fac acum cu convingerea c
mrturisirea mea ilustreaz una dintre nebnuitele faete ale
acestui cristal menit s ne înnobileze existena întru spirit. O
consider o prietenie din cele trezitoare, când un om, hrzit s
descopere vocaia literar a semenului nu preget a o face,
manifestând acel dezinteres stimulator. Aadar, chiar dac nu
ne-am împrtit vreodat semnul sentimentului sine qua non
omului fa de om, pot s jur c l-am simit rsfrângându-se
protector aasupra mea, a lua ca argument chiar felul în care,
fr a se simi cât de cât stâjenit de prezena mea, FNU
NEAGU îi trata congenerii, venii s-i ofere creaiile spre
publicare. Sub ochii mei, s-au petrecut scene de genul acesta:
Intrat în posesia filelor cu înscrisul poeziilor, FNU NEAGU
se ridica în picioare, ca la oficierea unei slujbe i, dup ce le
parcurgea, supunându-le tria versurilor la proba luminii minii,
le aeza pe colul biroului, de unde, cu intense suflri de
îndeprtare, le îndrepta spre podea. Alungate, filele cdeau una
dup alta precum frunzele copacului lovit de brum. Ceea ce ma impresionat, de fiecare dat nu s-a suprat nimeni, semn c
valoarea de excepie a omului pe care mi-a fost menit s-l
întâlnesc dinaintea PORII se bucura de o respectabil
recunoatere, nu numai în rândul neofiilor ca mine…
Mrturisirea de fa nu se vrea decât un semn prin care s
dau seam c ucenicia pe lâng marele prozator i adevrat
fondator de universuri imaginare m-a fcut ceea ce sunt, un
învingtor, de-acum putând spune i eu c „Non omnis moriar”,
adic nu am s mor în întregime…
Amân de pe o zi pe alta s scriu ce am
de gând, cutând cuvintele fcute anume
s exprime ceea ce simt în urma norocului
intersectrii existenei mele cu excepia
sub numele FNU NEAGU.
Atins de morbul scrisului, ddeam i eu
târcoale coliviei de aur a vieii literare,
într-o sondare, pe cont propriu, pentru a
m lmuri ce e i cum se ajunge la
mirabila îndeletnicire de scriitor, singura
capabil s-i asigure omului revana, prin deschiderea porilor
întru necuprinsul imaginarului, pentru ptimirile de care viaa nu
preget a-i face parte din belug.
Am sau nu am vocaie literar, aceasta era întrebarea care m
frmânta. Urmat de alta, poate i mai dilematic: cine, cum i
când m poate diagnostica ?
Visând, m lsam amgit de formula introductiv a povetilor
care îmi împuiau capul, pân m vedeam întâmpinat, la captul
cltoriei mele, tocmai de acela care, înzestrat dumnezeiete, ca
urmare a atingerii graiei divine, putea hotrî asupra vieii
mele…
E uor de închipuit ce se întâmpla mai departe, numai c,
deschizând ochii, m trezeam în acelai punct zero al cltoriei,
pentru c nu tiam încotro s-o iau i nici nu avea cine s m
învee.
Eram, altfel spus, în ipostaza kafkianului om de la ar, cred c
aceast mrturisire am mai fcut-o, dar aici i acum îi este locul
pentru c, transplantând-o în alt context, nu am fcut decât s-i
ocolesc adevrata genez, poate i dintr-un egoism ciudat c m
aflu în posesesia unei taine de care nu s-ar mai cuveni s afle
nimeni…
Exact aa cum îi d preotul povee lmuritoare lui K., cum c
în privina justiiei se poate amgi -, ilustrându-i spusa chiar
printr-un extras din una din scrierile ce servesc drept introducere
în lege -, închipuindu-m ca acel om de la ar, ateptam cu
sufletul la gur s-l întâlnesc pe PORTARUL menit s-mi
permit intrarea în lumea literar. i fceam ceea ce îmi sta în
puteri, scriam întruna, adic, bteam, într-un fel, în POART,
respectiv POTA REDACIEI.
Preursirea, mai mult ca sigur, a aranjat în aa fel încât mie s
nu-mi deschid un portar în uniform, preocupat s gseasc
formule de trgnare, prin care s îngduie petrecerea timpului,
ci însui DIVINUL PAZNIC.
Era pe vremea acelui LUCEAFR deschis i încptor precum
cântul închipuit de poet cât s cuprind fonirea mtsoas a
mrilor de sare…
Nu mi-a fost dat s aud „acum nu te pot lsa s intri”, sau „mai
târziu poate c da, acum, îns, nu”, sau „Dac te ispitete aa de
tare, încearc s intri în ciuda interdiciei mele. Dar bag de
seam: EU SUNT PUTERNIC…” i multe alte asemenea
îndoielnice aflri în treab, ca în târziul din urm s mi se spun
„Pe aici n-ar fi putut intra nimeni altul, poarta asta îi fusese
hrzit numai ie. Acum m duc s-o închid.”
Dimpotriv, marele prozator FNU NEAGU m-a integrat în
cursul rapid de însuire a tainelor fr de care profesia de scriitor
este de neînchipuit, între acestea, la loc de înalt respect i
preuire, aflându-se cultul cuvântului scris. Acest curs, dei se
desfura prin intermediul PR (pota redaciei), deschis ca o
agor celor doritori de învtur, mrturisesc cu mâna pe inim
c mi-a fost mai de folos decât tot ceea ce studiasem timp de
cinci ani de zile în facultate. Erau ca nite pastile de înelepciune
ION NETE
6
PIND PE MALURI
Nici teama nu i-o învingi.
Pind pe maluri –
Fiecare pe cel aproape
Fr s tim
C am ajuns.
Fr s ne oprim.
Deasupra-i ciorile ateapt hoitul,
Frigul din tine nu le nimerete.
Locul pietriului ascuit
L-au luat pietrele alunecoase.
Verdele tufelor
Ne-a fost paza
Ascunzând ce va s vin.
Uneori se auzea un cântec
Venind parc sa sting un foc
Niciodat împlinit.
Aa vom pi
Pân când cerul
Va înceta s se oglindeasc
În mare
Precum o uitare târzie.
Gura bârlogului o sufoc
Doar fumul de-aprinse frunze.
Nu zadarnica ateptare.
Doar tu, nimenea altul,
Vei înelege clipa chemrii
Spre alt bârlog.
CERUL CU RAZE ALBASTRE
Doar moartea minii
Despic buturugile amintirilor
Ca un trznet viclean venind din
adâncuri,
Triri rtcite prin labirinturile
Circumvoluiunilor
Pe când acestea erau vii
i risipitoare.
PÂRGHIA
Sunt ca pârghia cu punctul de sprijin
tergându-se pe neobservate
Printre emoiile din memorie.
Braele sale inegale pâlpâie
Desenându-mi setea
De atât de greu câtigatele arome,
Ale celor petrecute
i ale celor, tot mai puine,
Ce vor mai fi s vin.
Cândva am vzut
Clipa tcerii cum se las
Pe faa nevzut a ochilor
Alunecând în propria-i privire
Precum luna
Rtcit în plin zi cu soare
Pe cerul cu raze albastre.
OPRIRI
Nu te atinge de bezn
i nici de lumin
Dac acestea nu vin
Una dupa alta.
E ca i cum ai potrivi rspunsuri
La întrebri nepuse.
Nu ascunde cuvinte nscute
Din tine
Chiar dac rostul lor
Nu se întrevede la orizont.
Ele vor gsi, fr veste, drumul
Spre tine.
SALA DE URGEN
Ca o pârghie sunt,
Dar setea de a scrie, usturtoare,
Umezind culcuul
Privirii din orbite
Învinge seceta dintre oazele
îneltoare.
Omul se nate într-o lume
Ca o camer de urgen,
Fr s tie c acolo
Se va i întoarce.
Uneori prea devreme,
Cci nu totdeauna cei dintâi
Pleac primii.
NICI ÎNGERII
Dinafar totul pare posibil
i menit doar lui,
Dar lui, omului nscut într-o lume
Precum camera de urgen,
Îi este dat s lupte
Pentru fiecare petec de umbr,
Dar nu cuprinde nimic cu mintea-i,
Nici în cine s cread,
Nici în ce.
S mi se fi uscat cuvintele-mi sudori
Din palm?
Pajitea tristeilor s mi se fi
înglbenit
i nu mai recunosc privirea din
oglind?
Sunt, toate, doar seminele neprinse
De-a lungul vremii vremurilor, certe?
Crile-scut pstrând tcerea-n ele
Sunt obeliscul gândului statuie,
Când toate m întreab –
Unde, când i cum fusese viaa-mi?
Nu mai tiu.
i dac voi mrturisi,
Nu m va crede nimeni.
Nici îngerii-cameleoni,
Nici urma lor pe ceruri.
Pdurea va tcea
De teama focului turbat
De vânt.
Nevzutul.
Întors acolo, în sala de urgen,
Din toate i-a rmas doar înstrinarea
Închis sub pleoape.
BÂRLOG
Nu poi intra în bârlog
Dac ii arma de-a curmeziul.
Nici slbticiunea n-o sfâii,
7
Cci în afara hârtiei
Înflorind poeme
Nu exist, cât ar fi viaa toat,
Alte opriri.
APOI, VOM VEDEA
Respiraia e auto-aprare.
Dar dac într-o zi
Voi cdea
Împiedicându-m de atâtea
Nelimpeziri
În stare s orbeasc,
Oare simi-vei ?
Voi încerca s nu privesc
La vreunul din cei oprii
De sfânta curiozitate,
i nici la tine, cea respirându-m.
Nu voi sparge ceea ce a rmas întreg
i nu voi strânge resturile
Amestecate cu propriile umbre.
Voi continua.
Apoi, vom vedea.
ANDREI FISCHOF
Portret de DRAGO MORRESCU
înmormântarea sa. Înzestrat cu o înalt miestrie de povestitor,
Miron Costin a rmas în primul rând istoric, cutând s-i
întemeieze opera sa istoric pe o larg baz documentar.
O alt oper costinian este „Cronica Moldovei i a
Munteniei", scris în 1677. În câteva mici capitole, autorul descrie
cuceririle romane în Dacia, precum i un ir de vestigii ale culturii
materiale ce atest dominaia roman în Bazinul carpatodunrean; prezint date convingtoare cu privire la originea latinoromanic a limbii materne, se oprete succint la legenda despre
Drago, la credinele i superstiiile moldovenilor, îniruie
inuturile, râurile i oraele rii Moldovei. În timpul
prizonieratului în Polonia, M. Costin scrie "Poiema polon" în
versuri (limba polonez), în care proslvete originea roman a
poporului su, deplânge soarta grea a contemporanilor si sub
dominaia turcilor, exprimându-i încrederea c vor fi în stare s
izbândeasc în lupta pentru libertate cu ajutorul regelui polon.
În ultimii ani de via, Miron Costin a lucrat asupra unei alte
opere de larg rezonan i înalt inut tiinific, intitulat „De
neamul moldovenilor, din ce ar au ieit strmoii lor". Opera
const din 17 capitole, în care autorul vorbete despre Imperiul
Roman, despre Dacia i cucerirea acesteia de ctre Traian, despre
strmutarea populaiei româneti din Maramure în Moldova,
despre cetile moldovene, despre îmbrcmintea, obiceiurile i
datinile moldovenilor etc. Scopul urmrit de autor const în a arta
originea nobil roman a poporului su, precum i originea
comun latin a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numit
limba român, care de asemenea este de origine latin. Drept
argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci i
mostre arheologice, epigrafice, numismatice i etnografice.
A scris primul poem filosofic din literatura noastr, „Viaa
lumii”, în versuri de 13-14 silabe, ce concretizeaz concepia
umanist despre lume i om. Poemul - pentru întâia dat publicat
de B.P. Hasdeu în "Satyrul" (1866), cu caractere latine - cuprinde,
în original, 130 de versuri în alfabet chirilic, un mic "tratat" de
versificaie i încercarea unei „teorii" literare.
Miron Costin îi asum explicit intenia de a face literatur,
mai mult chiar, în cuprinsul cuvântului su ctre cititori, boierul
moldovean îi exprim dorina expres de a demonstra c limba
român este capabil de a se structura i de a funciona dup
norme poetice. În mrturisirea cronicarului, intenionalitatea
artistic este însoit de smerenia cretin care transfigureaz
orgoliul creator în orizontul mult mai larg al întemeierii, al unui
desclecat contient al literaritii i al scriiturii în limba naional.
Viaa lumii combin reflecii pesimiste privind soarta omului i a
universului, caracterul trector, precar i imprevizibil al acestora, cu
gânduri optimiste privind capacitatea omului de a se sustrage, prin fapta
moral i cugetare, sorii fatale. Sursa motivului
fortuna labilis (soarta schimbatoare), rspândit în
literatura antic i a Evului Mediu, o gsete
cronicarul, asemenea lui Neagoe Basarab,
îndeosebi în Biblie (prin Ion Hrisostom),
Ecleziastul fiind scrierea din care pare s se fi
inspirat în primul rând. Un alt izvor biblic citat de
Miron Costin sunt Psalmii lui David. Marcat,
totodat, de clasicismul antic (cu reziduuri
ideatice din Ovidiu - Triste, Pontice, Horaiu Ad Postumum, Ode, Vergiliu - Georgice),
scrierea întrebuineaz i maxime locale (ex.
„Anii nu pot aduce ce aduce ceasul”).
GEORGE BACIU
Miron Costin (1633-1691)
a fost crturarul cel mai de
seam al culturii româneti a
secolului al XVII-lea, una dintre
personalitile proeminente ale
spiritualitii carpato -danubiano
- pontice.
Fiul al lui Iancu (Ioan)
Costin – mare hatman, Miron sau
Mironaco, cum era numit în
familie, i-a petrecut copilria în
Polonia, unde silii de împrejurri
se refugiaz Costinetii. Viitorul
cronicar, dup cum singur
mrturisete, îi face studiile la
colegiul iezuit din Bar. Acolo se presupune c, ar fi studiat gramatica,
retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, teologia,
literatura antic i poloneza (se presupune c ar fi studiat i la Lvov).
Prin 1638, i se va acorda titlul de nobil polonez leahtici (titlul i
cetenia polonez au primit-o tatl crturarului Iancu Costin, Miron i
doi frai ai si: Alexandru i Patomir). Mai tîrziu (1652-1653) Miron,
împreun cu fraii si, se întoarce în Moldova, unde, datorit culturii
sale înalte, legturilor cu cele mai mari familii boiereti, va urca repede
pe scara ierarhic a dregtorilor de stat, devenind în 1675 mare
logoft.
Notorietatea lui M. Costin, între contemporani, s-a afirmat de
timpuriu i pe diverse planuri: mare demnitar i om politic, emisar
diplomatic al domnitorilor Moldovei (V. Lupu, Gheorghe tefan,
Eustratie (Istratie) Dabija, Dumitraco Cantacuzino, Constantin
Cantemir), participant activ la campanii militare, mare latifundar
(peste 120 de sate i pri de sate, precum i vii, case etc.), deintor al
unei averi importante i înrudit cu cele mai importante neamuri
boiereti ale Moldovei (Moviletii, Urechetii, Cantacuzinii) i chiar
domneti, crturar iscusit i istoric de prestigiu.
În 1683, dup înfrângerea oastei otomane, M. Costin, ca
participant la asediul Vienei (în tabra otoman), a fost fcut
prizonier de ctre regele Poloniei Ian Sobieski, care îns l-a miluit,
punându-i la dispoziie unul din castelele sale de lâng oraul Stryi,
unde cronicarul a desfurat o activitate crturreasc timp de
aproape doi ani. Dup ce i s-a permis repatrierea, M. Costin nu a
mai reuit s capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatl
lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire neîntemeiat l-a
condamnat la moarte în 1691.
Miron Costin este autorul mai
multor scrieri în proz i versuri.
Principala sa oper este „Letopiseul
rii Moldovei de la Aron-Vod
încoace de unde este prsit de Ureche,
vornicul de ara de Jos, scos de Miron
Costin, vornicul de ara de Jos, în ora
Ia, în anul de la zidirea lumii 7183, iar
de la naterea mântuitorului lumii Iisus
Hristos, 1675 mese ...dni". Letopiseul
este împrit în 22 de capitole
neintitulate, iar acestea în paragrafe,
numite "zaciale", i cuprinde o descriere
desfurat a istoriei rii între anii
1595-1661, încheindu-se cu relatarea
morii lui tefni vod Lupu i
____________
Foto: NICPETRE, CARIATIDA 1
GALAI, MUZEU
8
Poemul Viaa lumii este construit pe un model compoziional
în patru timpi: 1) expunerea temei - fortuna labilis, prin mottoul
din Ecleziastul; 2) exemplificarea sau argumentarea ei - irul
paradigmatic de cazuri care întresc consideraiunile de ordin
teoretic asupra precaritii vieii umane, enumerarea unor situaii
de glorie apus etc.; 3) lamentaia - care recurge la motivul ubi
sunt? (unde sunt?), derivat din fortuna labilis, care a fcut, i el,
carier în epoca medieval, prilej cu care sunt invocate personaje
de notorietate din istoria universal, în chip de victime ale sorii; 4)
epilogul, unde propune o soluie de tip umanist pentru
nestatornicia lumii - superioritatea unei viei morale i îndemnul
carpe diem fundamentat raional. Nu trebuie uitat nici faptul c
poemul a fost conceput în epoca de instabilitate i de slbire a
moravurilor de pe vremea Duci-Vod, de natur s provoace
atare consideraiuni, dup cum trebuie inut cont i de existena
unor opinii potrivit crora motivul fortuna labilis i derivatele sale
ar fi unele tipice pentru atmosfera baroc a respectivei epoci. Ca
atare, dezvoltrile lui Miron Costin sunt debitoare spiritului
vremii. Ideea cu care debuteaz
scrierea, comparând viaa uman cu
un fir de a, pare s fi fost inspirat
de Ovidiu (Pontice, cartea a IV-a,
epistola a III-a): „A lumii cântu cu jale
cumplit viiaa, / Cu griji i primejdii,
cum ieste i aa, / Prea supire i-n
scurta vreme tritoare, / O, lume
hiclean, lume înltoare!". La
Ovidiu: „Omnia sunt hominum tenui
pendentia filo". Sursa comparaiei
putea fi îns, în aceeai msur, textul
unui vechi bocet popular („Plâng a
lumii rea via / Ce se rupe ca o a")
care este posibil s fi circulat înc de
pe vremea lui Miron Costin. Versuri de tipul „Cele ce trec nu mai
vin, nici s-ntorcu iar", „Fum i umbr sunt toate; visuri i
prere”, „Orice ieste muritoriu cu vremea se petrece", „Dintraceast lume trecem ca pentr-o u"). Iat un complex ideatic ce
prezint lumea i existena uman ca fiind antrenate într-un
iremediabil i implacabil mecanism al distrugerii pus în contrast
cu versuri care propun aciunea moral - fapta bun - i care
recomand, dup modelul Ecleziastului, s se aprecieze viaa asa
cum este, dar într-un mod raional, calculat, care „prevede pentru
a preveni" : „Orice faci, f i caut fâritul, cum vine. / Cine nu-l
socotete nu petrece bine"; „Una fapta ce-i rmâne, bun, te
laete / În Ceriu cu fericire în veci te mrete". Dou sunt, aadar,
soluiile: una care trebuie s duc numele omului dincolo de
moarte (aciunea moral) i una care preîntâmpin cderea înainte
de termen (cugetarea).
Opera lui Miron Costin, preioas perl a literaturii vechi
româneti, însumeaz caliti de stil, virtui literare de înalt
valoare. Ea constituie în acelai timp mrturia dragostei adânci a
autorului pentru patria sa, pentru trecutul ei istoric.
Din scrisul lui Miron Costin, ca dintr-un izvor de frumusee
limpede, dttor de dragoste pentru faptele mari ale neamului, s-au
inspirat în vremuri mai noi slujitori de seama ai condeiului:
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Gane, Mihail Sadoveanu.
_______________
Bibliografie
Cultur i civilizaie medieval româneasc, Andrei
1.
Crezând c „venicia s-a nscut
la sat”, Lucian Blaga considera c
„omul satului” triete în zaritea
cosmic, „pe linia de apogeu genial,
a copilriei”. El mitizeaz „izolarea i
arhaitatea satului românesc”. Aceste
observaii ale lui Ov.S. Crohmlniceanu pot fi completate cu altele
asemntoare, toate ducând la
concluzia c satul e, pentru Blaga,
centrul lumii i se prelungete în mit, în timp ce oraul e
locul unde omul îi pierde sentimentul cosmic.
„SATUL MINUNILOR” – Poetul propovduia, la
un moment dat, o cruciad a copiilor, îndemnându-i s se
risipeasc prin sate, prsind marile orae: „Eu cred c
venicia s-a nscut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/ i
inima-i zvâcnete mai rar,/ Ca i cum nu i-ar bate în
piept/ Ci adânc în pmânt undeva”. (Sufletul satului)
Satul e plin „de-aromele zeului/ ca un cuib de mirosul
slbticiunii”, iar „minunea ânete ca macu-n secar
(Satul minunilor). Poetul simte nevoia s sugereze i locul
naterii: „Sat al meu, ce pori în nume/ sunetele lacrimei,/
la chemri adânci de mume/ în cea noapte te-am ales/ ca
prag de lume/ i potec patimei”.(9 mai 1895)
În alte poeme, cum ar fi Izvorul, apare i numele
satului natal, Lancrm: „Împrii s-au prbuit./Rzboaie
mari ne-au pustiit./Numai în Lancrm subt rzor/Rmas-a
firav un izvor”.
Poetul se duce s vad „ipotul” ori de câte ori se
întoarce în sat, unde îl întâmpin „pragul” i unde „sub
crugul albastru, în Lancrm, îi stau alturea cele
potrivnice, ziua i noaptea” (Orizont pierdut).
SATUL COPILRIEI – Satul e locul copilriei, al
paradisului vieii. Pentru Eminescu, copilria reprezint
vârsta de aur, pentru Arghezi, spaiul misterului, prin jocurile de limbaj (Cartea cu jucrii). Pentru Blaga, copilria este o lume a candorii i a credinelor naive, în care
fabulosul strbate realul, o mitologie a dorului de cas.
Satul copilriei e locul unde „ptea cu alii gâtele-n
ariniti”: „i-mi mai aduc aminte:/într-un lan de cânep/ o
sperietoare pestri de paseri/ se sprijinea/ în par ca vânturi s-o aline./ Ciorchine de turbri avea cercei/ O vrabiei fcuse cuib în plria ei” ”Râdeau copiii toi de ea,/ Dar
mie mi-era mil/ i-o iubeam.” (Din copilria mea)
Lumea copilriei e legat i de „smâna mirabil/ cenchide în sine supreme puteri”, când poetul, „despoiat de
veminte”, intra în cada de grâu, „cufundat pân’ la gur în
boabe de aur”, i simea pe umeri „o povar de râu”.
(Mirabila smân).
Amintirile nvlesc în lumea adultului din „satul cu
coperiurile negre”: drumul pe unde mâna „dobitoacele
sfinte cu biciul”, arinii sub care smulgea „aripi din sânge
de paseri”, morile „fantastice”, casa unde i-a fcut
„intrarea în cântecul zilei”, plinicarul, ura pe care-i
arunca „dinii de lapte”, poarta „întunecat”, unde punea
frunz de leutean pentru a apra de strigoi „laptele i IOAN GHEORGHIOR
Eanu, Ed. ARC, Chiinu, 1996.
2.
Studii de istorie a filosofiei româneti, II, coord. Viorel
Cernica, ed. îngrijit de Mona Mamulea, Bucureti, Ed. Academiei
Române, 2007, p. 447-451.
9
ugerul vacilor”: „Pe-aici mi-am trecut trupul gol al
copilriei/ prin flacra anilor./ Pe-aici s-a furiat i
vremea/ ce mi-a adus desvâririle în ru./ Totul a fost un
joc despletit/ în lumin mare pe ulii.”/
Dar: „Dobitoacele sfinte s-au dus subt pmânt./
Sângele de paseri e mut./ Vreau s rmân aici/
cântare pentru trecut/ peste odihna pietrelor.”
(Cântare pentru trecut)
Când „soarele-n zenit ine cântarul zilei”, poetului îi e
dor de copilria sa, o caut i sufer c nu o regsete:
„Numai sângele meu strig prin pduri/dup îndeprtata-i
copilrie,/ca un cerb btrân/dup ciuta lui pierdut în
moarte./Poate a pierit subt stânci./Poate s-a cufundat în
pmânt./ În zadar i-atept vetile./ Numai peteri rsun,/
pâraie i cer în adânc.//Sânge fr rspuns,/ o, de-ar fi
linite, cât de bine s-ar auzi/ ciuta clcând prin moarte.”
(În marea trecere)
Dezamgit de neputina sa, poetul se aseamn cu un
uciga i închide „cu pumnul toate izvoarele,/ pentru
totdeauna s tac,/ s tac.”
SATUL NELOCUIT – Satul pe care Blaga îl
cutreier, dup douzeci de ani, îi aduce nedorita ipostaz
de strin. Nimeni nu-l cunoate, cu excepia vântului, i a
„plopului de aur”. Turnul „se va uita dou ore” în urma
sa, „nedumerit”: „Totul cât de schimbat!/ Casele toate
sunt mult mai mici/ decât le-a crescut amintirea./Lumina
bate altfel în zid, apele altfel în rm./Pori se deschid si arate uimirea.”(Sat natal)
Satul îi ofer poetului reîntors în lumea, altdat
mirific, ideal i sacr a acestuia, „moara seac” ce
„macin lumin-n gol”, rzboiul de esut pus „dup u”,
esând singur, fântâni care „la ulii rele/ glei coboar i
ridic/ ’n cerul jefuit de stele”, cuiburi în copaci arzând
„cu flcri” i „oule pornind”: „Duhul rului tot vine/ ’n
sat nelocuit s pasc/ iarba morilor de bine”. (Vraj i
blestem).
Simbolistica blagian e, aici, limpede: moara seac
înseamn zdrnicie, fântânile sunt abisurile cunoaterii,
dup u se pun obiectele magice (rzboiul de esut),
uliele rele sunt cele bântuite de duhuri, au rscruci, sunt
încurcate. Eul liric e i el la o rscruce a cunoaterii, în
punctul iniial. Prezena lui sub forma unei umbre ce
„cade pe zid” ne relev imposibilitatea dezlegrii
misterului, mai ales c experiena are loc „pe creasta
nopii”, în punctul zero al cunoaterii.
Poetul este foarte trist i plânge „în hohote” deasupra
leagnului su, gsit într-un ungher, invadat de pianjeni
i de cari, i îi amintete de copilria în care nu suferea,
ca acum, „de prea mult suflet”, în care nu era „aa de
obosit/ de primveri, de trandafiri, de tineree i de râs.”
(Leagnul) E o viziune expresionist de apocalips modern
a satului blagian nelocuit, opus aceleia a „satului
minunilor”, tot de sorginte expresionist, dar mai
îndulcit, cci fusese trecut prin substratul folcloric. În
satul ideal, fântânile aveau puteri magice: în preajma lor,
bolile se stingeau i apreau viaa i cântecul („ip
lstunii”), misterul era relevat (tainele sunt „coapte”, iar
„minunea ânete ca macu-n secar”).
SATUL – MORMÂNT – Poetul e foarte explicit
când e vorba s-i aleag locul unde o s fie îngropat.
Dac va muri „pe un trâm netrebnic, ruinos”, patru
prieteni, „cei din urm prieteni”, îi vor îndeplini dorina
testamentar: „s m luai de unde voi fi fost czut,/ pe-un
drum de sear sau în miez de noapte/ în satul meu pe
umeri s m ducei/ întins pe Lun ca pe-un scut”.
(Cuvinte ctre patru prieteni)
Într-un poem intitulat Cuvântul din urm, Blaga se
simte alungat de drumuri, prsit de semeni, ameninat de
psri, blestemat, i crede, asemenea unui rzboinic
înfrânt, c se va afla, dup moarte, în preajma Domnului:
„Cu cânele i cu sgeile ce mi-au rmas/m-ngrop,/la
rdcinile tale m-ngrop,/Dumnezeule, pom blestemat.”
***
Satul – miracol, satul copilriei, satul prsit ori satul
– mormânt. În oricare dintre aceste ipostaze ar fi, satul
are, în alctuirea sa, meri, arini, brazi sau plopi pe sub
care umbl „ursul cu crin”, tmduitor, cerbul cutându-i
ciuta disprut, ce parc vrea s bea „din ap, numai
cerul”, mânzul negru „ca ogorul”, sltând în ocol ori
taurul „neînjugat”, printre coarnele cruia „soarele vine în
sat”. Este satul peste care zboar ciocârlia, „Hristosul
psresc” ce „descânt pcatele/ peste toate satele”, i
puiul de cuc, „noul voevod,/ fiul pdurii”, i mierla
neagr. Plugarul, „stihuitorul”, olarul sau zugravul trec
dinspre primvara în care „sun ramul, sun glia”, în care
„pomii simt dureri de muguri” i în care „înc-odat iar i
iar/ a iubi e primvar”, în care „risipei se ded florarul”,
spre vara cu „moale cldur”, când „pmântu-ntreg e
numai lan de grâu/ i cântec de lcuste” – cci acestea
dou se pare c erau anotimpurile preferate ale poetului.
Satul blagian, vzut de „la cumpna apelor” sau din
îndeprtatele „curi ale dorului”, fascineaz prin detaliile
memorabile, cu gust de venicie.
_____________
Foto: NICPETRE, „A FOST AICI ODAT”
10
contureaz aceeai imagine a unui tat impozant, distins,
sclav doar al capriciilor „cnriei” lui i având o singur
temere: degradarea strii de sntate a soiei. Mama „prea
blând”, tcut, blajin, mereu ostenit e redus la o
prezen obiectual, decorativ al crei punct comun cu
soul e doar dragostea pentru copil i obsesia perfeciunii
(în cazul ei, în problemele casnice). Aflat în cutarea
unei explicaii pentru izolarea familiei sale, pentru
„mediul restrâns, ales cu scrupulozitate de Tata” (p. 99),
autoarea înelege c, dei diferii ca structur i nevoi, cei
doi reuesc s se modeleze, s se
echilibreze reciproc. Pasiunea
nermurit pentru tat pare a fi
generat de faptul c se simte o
copie fidel a acestuia, a ciudatei
construcii din stri contradictorii,
de „avânt luntric”, de exuberan, secondate permanent de o
emoie i o agitaie ce-i au sursa
în „permanenta dorin a perfeciei” (p. 100). Privindu-se în oglinda patern, Fetia se detaeaz
de copilul care era „pe când tu
eti tot copil!” i se reconstruiete, poate din lipsa altui
model, din constantele de caracter, structurale ale tatlui.
Portretizarea ampl a mamei din A fost odat…
rspunde unei nelmuriri formulate de Liana Cozea în
volumul Exerciii de admiraie i repro. Hortensia
Papadat-Bengescu. Referindu-se la relaiile intrafamiliale,
autoarea aprecia c „simptomatic este absena iubirii
materne i filiale la toate personajele feminine, nu pentru
c iubirea ar fi un sentiment ruinos, degradant, ci pentru
c ea lipsete natural i firesc din alctuirea fiinei lor”1,
reducând încercarea de interpretare psihocritic la
experiena matern a Hortensiei Papadat-Bengescu,
ignorând absena unei relaii naturale, normale mamfiic a autoarei cu propria mam. Citatul urmtor
ilustreaz nu doar teza pe care o susinem, ci amintete de
majoritatea relaiilor mam-fiic ale personajelor
feminine bengesciene: „Nicio intimitate nu se putea
stabili între copil i mam; cu uimire, fetia se afla în
prezena acelui fenomen misterios, acelei suferine
invizibile; în tovria Mamei, un duman necunoscut era
acolo, lâng ele dou, duman de care niciuna dintre ele
dou nu se putea apra.” (p. 101).
De o frumusee glacial, cu un portret fizic ce
amintete, aa cum precizam i mai devreme, de Lenora
prin insistena asupra mâinilor: „albe, fine, cu degetele
astfel desenate, încât admirai în parte juvaerul fiecruia ca
pe o perfecie a sculpturii” (p. 102), „mâinile acelea de
cear i de porelan transparent […] unic frumusee
fizic, dar aceea desvârit, oferit vederii” (pp. 102103), mama e în umbra figurii unui tat adorat, dar cu
rare accese de furie care-i repugn Fetiei, o furie
capricioas, tributar existenei sau absenei dulcelui la
mas ce se rsfrânge, printr-o afiat grimas ursuz
asupra vinovatei Mama Tica.
CARMEN ARDELEAN
Evocarea, readus din vremea apus a lui „a fost
odat”, e un recviem pentru o mam a crei via a fost
(IV)
Obsesia propriei nateri e regsit multiplicat i în
Poveste de demult II. Accentele punctate sunt, îns, altele.
Reconstituirile succesive ale „basmului naterii” pe care
Mama Tica îl reia cu obstinaie îi provoac Fetiei, alturi
de nevoia propriei vizionri cu ochii minii a acelui
moment, o dubl nelinite; ideea respingerii Tatlui dup
o absen motivat de atribuiile militare i imposibilitatea
autoidentificrii cu o proiecie a Fetiei la o alt vârst, ca
o încrâncenat meninere a iluziei eternitii vârstei: „Ea
era mereu aceea de acum i de
fiecare minut ce avea s vie” (p.
77). S ne amintim doar scena în
care muribunda Sia refuz prezena tatlui i declinul Lenorei,
dup cstoria cu Walter, declin
determinat de imposibilitatea
depirii fazei erotice a existenei
sale. Perspectiva maturizrii e
surprins diferit de autoarea
francez; realizând brusc faptul
c va veni ziua când nu se va mai
putea aeza pe genunchii protectori ai mamei, fetia are sentimentul naterii viitorului:
„Brusc, viitorul începea s existe: avea s m preschimbe
într-o alta care va spune eu i nu va mai fi eu” (p. 7).
Alturi de imaginea lumii exterioare, a naturii i a
citadinului, Peisagii ale amintirii, titlu profund metaforic,
urmrete surprinderea mecanismului, a texturii amintirii,
a complicatului proces de eliberare a acesteia, realizând o
adevrat retrospectiv a… retrospectivei. Motivului apei
(valorificat mai ales în proza scurt) îi este asociat tema
vieii pe care „i-o închipuia primejdios: cu pas ferm i
ritmic, cu brae tari, precaute, în care te puteai zbate,
puteai plânge, râde, fr de nicio vtmare” (p. 93), aa
cum cred personajele feminine din romanul Logodnicul.
Preferina pentru sondarea lumii interioare a
personajului e sugerat în fragmentul cu titlul Leagnul
simirii. Plcerea propriei risipiri într-un somn al crui
scop e transcenderea i transfigurarea realitii,
înregistrarea precis a acestuia prin sintagmele „abis de
inerie i extaz al nimicirii” (p. 95) urmeaz lungilor
plimbri crora Fetia de „zece ani i înc ceva” li se
deda. Peste ani, Aneta Pascu btea neostenit strzile
Capitalei, ca odinioar Fetia, „pân la ameeal, pân la
istovire” (p. 95).
„La vârsta de nou ani i opt luni fusese internat la
Bucureti, în pensionatul cel mai bun” (p. 90), prilej de a
evoca drumul, cltoria, casele, societatea divizat în
clase sociale, relaiile interumane, imagine panoramic,
aproape monografic, a unui mediu cruia i se va retrage
sistematic în toat perioada cursurilor, reiterând „absoluta
monotonie” a mediului închis în care copilrise i pe carel prefer i în romane. O însoete îns aceeai simire
exacerbat, „simire a prelungirii în spaiu, pân la infinit,
a orice” (p. 98).
Succintele portrete ale prinilor, rsfirate asemenea
unor infime piese de puzzle în fragmentele anterioare,
1
Liana Cozea, Exerciii de admiraie i repro, Hortensia
Papadat-Bengescu, Piteti, Editura Paralela 45, 2002, pp.48-49.
11
„curmat la marginea marginii puterii de a suna cu tactul
ei dezordonat ceasurile a 50 de ani” (p. 107). E, de altfel,
povestea care marcheaz ieirea din copilrie a Fetiei.
Odat cu Pensionul, asistm la ruperea de orizontul
„fix, al fpturilor scumpe” i emigrarea în universul
„mobil” al oraului, al pensionului. Punctul de legtur e
imaginea geometric, dreptunghiul ce reprezenta forma
casei printeti si pe care „memoria mai precis sau mai
aburit” (p. 108), iscodit de „binoclul amintirii” o
suprapune, semn de constan, peste imaginea
pensionului, nou adpost al Fetiei. Constant e i
imaginaia neistovit, care „cldea orae”, real „avuie”,
diferit de geografie, care n-o interesa din cauza preciziei
absolute, dar care-i provoca o „nostalgie imprecis”.
Lumea „cu realiti de opiu a somnului i a visului” (p.
112)
e
completat
cu
impresionante
imagini
ale
realitii:
amazoanele,
caii,
„bogtaii”, povetile imaginate în
care acetia defilau cu aceeai
graie, nu sunt decât „continuarea
mai plastic a unui vis frumos” (p.
111). Cuplul reprezentat de
domnul M. i logodnica sa,
prinesa C, cu origini relativ
incerte, „nepoat sau strnepoat
de domn român”, e o prefigurare a
triunghiului Ada-Maxeniu-Lic.
Nimic din distincia clreilor din
copilrie nu se regsete în roman,
decât poate doar gestul cavaleresc,
curajos, al lui Lic, trdând o siguran ce d distincie
personajului.
De remarcat e i portretul caricatural al directorului,
adevrat amalgam de trsturi împrumutate personajelor
sale: „Statura mare în diametru, dar puhab prin grsimi
acumulate, gua în care mesteca ocrile ca i indulgena,
buzele late care scpau sudalme, dar i graieri, ochii mici,
înfipi în pleoape, i ele îngreunate de grsime,
compuneau un chip ursuz i indulgent totodat, violent i
fr rutate, atotputernic i totui îndiguit, cu puteri mari,
totui limitate – i limita era tocmai aceea care predomina
totul, adic intelectualitatea, acolo el nu avea niciun
amestec […] prin consorte care poate ajuta, dar nu
decreta”. Prezen protectoare, sesizând frica pe care
Fetia o percepea ca pe o „inferioritate”, Directorul îi
propune o „exorcizare” (de pe poziia psihanalistului),
care s-i permit eliberarea de emoia negativ: „Vreau s
te deprind, Fetio, s nu-i mai fie fric!” (p. 115).
Inoculat i personajelor, frica atinge noi paliere în
romane: frica de boal, de moarte, de un trecut
dezonorant, care ar putea iei la iveal, compromiând
personajul, de o fapt reprobabil, de a lua decizii
tranante privind propriul destin sau al celor din jur
pigmenteaz majoritatea personajelor.
Cu o existen amprentat de nevoia de a cldi „în
indefinit, cu infinitul închipuirii, orae minunate” (p.
119), autoarea n-avea cum s prefere disciplinele practice.
Aceleai preferine sunt remarcate i în cazul lui Simone
de Beauvoir: avid de instruire, gsete plicticos s aplice
cele învate, descifreaz uor o sonatin, dar rateaz
deplorabil dicteurile muzicale, se împotmolete la orice
munc practic.
E de îneles pasiunea Hortensiei Papadat-Bengescu
pentru mitologie, care-i permite s se lase devorat de
necesara evaziune, egalat fiind doar de plcerea privirii
tumultului oraului, a ritmului real al vieii, adevrat prilej
de reverie. Prezena, înc de atunci, a viziunii scriitorului
asupra lumii e evident. Contactul cu lumea, pe care-l
urte, dar care o transfigureaz aa cum ea însi
transfigureaz realitatea în relatarea ei e o interesant
aducere în discuie a vechiului motiv al „lumii ca teatru”.
Ieirea în lume nu e altceva decât vizionarea unei
autentice piese de teatru; capacitatea fixrii mentale a
decorului, cu întreaga recuzit, cu actorii grbii sunt
garanii ale talentului literar. Chiar în spaiul închis al
pensionului, perceperea persoanelor ca personaje rmâne
valabil: „fiece fiin întruchipa un erou citit sau
închipuit, fiecare chip avea pe el
semnele deosebite, astrale, ale unor
destine imaginare, fiece sunet de
glas avea ecouri ce înfiripau sau
maruri triumfale sau melodii
diferite [...]” (p. 125), lsând s
transpar imensa grani existent
între cele dou trupuri, cele dou
lumi – exterioar i interioar – „ca
dou continente”; de aceea, a iei
în ora, a prsi spaiul în care
imaginaia e sub semnul incantaiei
i al magiei echivaleaz cu a prsi
cabina sigur a regizorului. Pentru
autoarea Memoriilor, a înva s
cugete echivaleaz cu a descoperi
„o putere nemrginit i nite limite derizorii” (p. 63),
augmentat în timpul somnului care-i permitea, într-o
form preliminar, creaia, dar exclusiv creaia literar.
Tipologii umane ce populau pensionul sunt
preluate i în romane: fetele voluntare Alexandrina i
Elena, bastardul, copilul „de prisos”, „crescut departe
de mam i fr de un tat” (p. 145) sau Ortansa, orfan
de tat, aflat „în inferioritate când e vorba de
învtur i în superioritate când e vorba de
cochetrie” sunt câteva dintre prototipurile pe care
autoarea le folosete atunci când le creeaz pe Sia,
Nory sau Nina Dragu.
Dirijat de o „busol de preciziune a simirii” (p.
139), fetia care accept destinuirile colegelor ca pe
mai mult sau mai puin reuite piese de teatru, dibuind,
graie acutului sim al realului pe care i-l recunotea i
Mircea Zaciu, „locurile unde decorul era fals” (p. 138).
Singura prezen resimit ca providenial, ale crei
atribute „statu a dreptii imanente”, „statu
dureroas”, „statu a dreptii” (p. 142) îi sunt
împrumutate contestatei Mini, e Doamna care, prin
omniprezen i omniscien, e o plastic imagine a
personajului reflector: „Nu se putea s nu tie tot, tot
din cri i dintr-o alt carte, a acelor legi dup care le
conducea pe ele […] era Profetul i iniierea […] era
cuvântul i era legea – dincolo de care nimic nu mai
putea fi […]” (p. 142).
______________
Foto: NICPETRE,
(pierdut)
12
„UMBR”, PIATR, 1976
Prin cele dou reviste aprute în
perioada interbelic la Brad i apoi la
Turda, „Abecedar” i „Pagini literare,”
acest ora de provincie transilvnean
(i m refer la Turda) devine capitala
cultural a Ardealului în deceniul 19331943, deoarece în paginile lor se
întâlnesc toate numele de rezonan ale
poeziei româneti din vremea aceea, iar
exigena redactorilor în selectarea
creaiilor accentueaz ideea de capital
cultural. O prim dovad e antologia
alctuit de redactorul „Abecedarului,”
profesorul Emil Giurgiuca în anul 1940,
în cuprinsul creia apar numele poeilor
tineri promovai de redactorii revistelor
(în frunte cu profesorul Teodor
Muranu): tefan Baciu, Ion Blan,
Vlaicu Bârna, Mihai Beniuc, George
Boldea, Radu Brate, Teofil Bugnariu,
Olga Caba, N. Caranica, Emil Giurgiuca, Ion Th. Ilea, Ion Moldoveanu,
Teodor Muranu, E. Pamfil, Grigore
Popa, Yvonne Rossignon, Valentin
Strava, C.I. iclovanu. În Prefaa
antologiei, Emil Giurgiuca atenioneaz
c dorete „o expunere precis a acelei
poezii ardelene, care, cu excepia a
dou, trei cazuri, s-a dezvoltat în atmosfera regional din Ardeal, în ciuda
mentalitii locale ostile a unei societi
care, prin structura sa spiritual, n-a
dovedit interesul necesar impus de
frumuseea unui act gratuit.”1 Evoluia
lirismului ardelean e analizat cu obiectivitate, autorul considerând c lipsa de
orientare literar se datoreaz nu doar
unor reviste de felul celei numit „Societatea de mâine”, care n-a învat nimic din experiena „Gândirii”, ci i colilor româneti care „n-au fost în stare
s dea tinerilor o informaie bogat în
materie de literatur i nu i-au putut
apropia ritmul creator contemporan.”2
Fondat în deceniul al patrulea al
secolului XX, revista „Pagini literare”
apare în continuarea „Abecedarului.” În
revista cu titlu modest, s-au afirmat
nume care compun constelaia liric a
1
Emil Giurgiuca, Prefa în Poeii tineri
ardeleni. Antologie, Cu 18 mti în lut de Ion
Vlasiu, Ed. Fundaiei pentru Literatur i Art
„Regele Carol II”, Bucureti, 1940, p. 6.
2
Ibidem, p.6.
volumului antologic semnat de Emil
Giurgiuca, unii conferind o inut de
noble revistei, alii debutând cu
adevrat în paginile acesteia, cei mai
muli tineri cu talent, cu oper original
pe care redactorii revistei i-au stimulat,
i care au contribuit la întreinerea unei
atmosfere favorabil poeziei. Tinerii sau
desctuat
de
retorica
tradiionalitilor, de descriptivismul
acestui curent, dând la lumin creaii cu
accente interiorizante, bazate pe graie
i dezinvoltur specifice tinerilor, o
„poezie a meteugului... poetic.”3 În
mod paradoxal, dac nu au înfundat
pucriile comuniste (Radu Gyr, Vasile
Voiculescu, I. D. Sîrbu), majoritatea
autorilor valoroi din revistele turdene
au luat calea exilului la sfâritul celui
de-al Doilea Rzboi Mondial: tefan
Baciu, N. Caranica, Aron Cotru,
Yvonne Rossignon, Horia Vintil .a.
Teodor Muranu a dovedit o larg
receptivitate fa de spiritul modern i
fa de orientrile cele mai diferite din
cultura româneasc interbelic, fr s
discrimineze pe cineva. Rubricile
revistei, precizate în „Sumar”, vorbesc
de la sine despre diversitatea
preocuprilor literare i culturale ale
redactorului responsabil de destinul
revistei, profesorul Teodor Muranu,
dar i de ale membrilor din colegiul de
redacie sau ale colaboratorilor ei.
Întâlnim în revistele turdene, dar mai
ales în „Pagini literare”, care depete
dimensiunea
liliputan
a
„Abecedarului”, urmtoarele seciuni:
„Versuri”, „Proz”, „Eseuri, studii,
articole”, „Idei, oameni, fapte”,
„Expoziii de art plastic”, „Cri”,
„Reviste”, „Însemnri”4. Alturi de
numele amintite mai sus, au colaborat
la revistele „Abecedar” i „Pagini
literare” i ali autori lirici: C.S.
Anderco, C. Angelescu, Ionel Blan,
Radu Brate, G. Bobei, Virgil Carianopol, Florica Ciura, Sergie Darva, t.
Augustin Doina, Nineta Gusti, Augusta Dragomir, Ion Foceneanu, Gherghinescu Vania, Eugen Jebeleanu, Emil
Isac, Ada Moldovanu, Letiia Papu, Livia Rebreanu-Hulea, Constantin Stelian, Ion iugariu, Al. T. Stamatiad,
Horia Teculescu, Marie-Edmée Tomasian, E. Ar. Zaharia .a. Influenele
liricii lui Blaga sunt benefice pentru
tinerii creatori ai „Paginilor literare”,
preconizând un mitologism naturist,
perceput în poemele unor autori ca:
Olga Caba, Delia Crciun, Dimitrie
Danciu, Victor Felea, Aurel Marin,
George Boldea, Yvonne Rossignon,
Radu Brate, Zorica Laicu, Ion
Moldoveanu, Ada Moldovanu, Virgil
Nistor, Letiia Papu, Ion igra sau
Liviu Teodoru. Acetia au realizat o
schimbare a raportului om-natur,
depind lirismul tradiionalist i
mesianic al poetului ptimirii noastre,
dei pastelul-alegoric rmâne specia
preferat, urmat de balada epic, de
poezia erotic i citadin cu evidente
vibraii meditative. Miturile folclorice
româneti i-au aflat expresia major în
creaia artistic publicat de acesta în
„Pagini literare”. Poeziile ce constituie
o ars poetica sunt numeroase, iar
viziunea este nou, original i
modern.
Exist, evident, un aspect de
modernitate în poezia celor de la
revistele turdene, iar: „Aceast
modernitate a recuzitei tradiionale, Prof. dr. MARIA VAIDA
_________
Foto:
NICPETRE,
„COLUL
IERBII”
3
Ibidem, p. 9.
„Pagini literare”, în Sumarul anului 1936 (an III, 15
Ianuarie 1936 – 15 Decemvrie 1936).
4
13
relevându-i-se noi sunete i imagini,
întâmplat în masa poeilor transilvani,
însemneaz
primul
pas
care,
purificându-le expresia le adâncete
viziunea.”1.
În caseta redacional a „Paginilor
literare”, apar numele urmtorilor
scriitori: Teodor Muranu, Emil
Giurgiuca, George Boldea, Grigore
Popa, Pavel Dan, Mihai Beniuc, iar
ulterior se va aduga acestor nume i
Yvonne Rossignon, disprând, din
pcate numele lui Pavel Dan (19071937), care decedase foarte tânr, i
despre a crui prematur dispariie
„Paginile literare” public mai multe
articole in memoriam. Cercetarea
monografic se izbete de un fapt
nemaiîntâlnit pân acum în literatura
român: existau în epoc mai multe
reviste culturale cu titlu omonim. Pân
prin luna mai a anului 1934, existau trei
publicaii cu numele „Pagini literare” i
care au vzut, cu apariii efemere,
lumina tiparului: la Bucureti (1912), la
Arad (1916), unde i-a înscris
colaborri i Teodor Muranu, i la
Turnu Severin (1930); în septembrie
1934, la Pueti Tutova, avea s mai
apar o publicaie regional cu acelai
nume. Desigur, niciuna dintre aceste
publicaii literare nu va dobândi
valoarea Paginilor turdene, i nici nu
vor avea longevitatea acestora. Muli
dintre poeii publicai în revistele
turdene au trecut în conul de uitare
inerent, dar sunt suficient de numeroi
aceia care merit strdaniile cercetrii
noastre... Am realizat o prezentare în
ordinea alfabetic, singura care nu
etaleaz valoric criteriile unei liste de
preferine, dar subiectiv, totui, aa
cum este domeniul la care facem
referire: poezia.
1. tefan Baciu este poetul care s-a
nscut în 1918 la Braov, urmeaz
liceul la „Andrei aguna” din Braov i
Facultatea de Drept din Bucureti.
Precoce, talentat i înzestrat intelectual,
tefan Baciu va publica în 1935 primul
volum de poezii, Poemele poetului
tânr la Editura Fundaiilor Regale,
urmat de Poeme de dragoste, Ed.
Familia, Oradea, 1936, Micul dor,
1
V. Fanache, Gând românesc i epoca sa literar,
(1933-1940), Editura Enciclopedic Român,
Bucureti, 1973.
Braov, 1937, iar în colaborare cu
Vintil Horia i Ovid Caledoniu, la Ed.
Pavel Suru, 1937, volumul 13 poei-13
poezii de dragoste, apoi în 1938
volumul de traduceri 25 de poeme din
Georg Trakl, Prefa de Octav uluiu,
Ed. Frize, Iai, Drume în anotimpuri i
Cuttorul de comori, ambele în 1939
la Ed. Fundaiei pentru Literatur i
Art „Regele Carol II”, Bucureti.2 S
ne gândim c poetul abia împlinise 20
de ani i avea deja apte volume
publicate! Cu toate c era atât de tânr,
tefan Baciu colaboreaz la revistele
„Rboj”, „Braovul literar i artistic”,
„Klingsor”, „Viaa literar”, „Vremea”,
„Familia”, „Gând românesc”, „Azi”,
„Gândirea”,
„Universul
literar”,
„Sfarm-Piatr”. Aprecierile confrailor
confirm talentul acestui strlucit
creator adolescentin: „Naivitate i
graie, desinvoltur tinereasc i
candoare lilial, e numele poeziei bune
a lui tefan Baciu. Ea trebuie cutat în
Poemele poetului tânr, momentul
luminos al carierei sale poetice, în care
ânirea proaspt a talentului su a
atins nivelul cel mai ridicat. Un caiet de
adolescent,
cu
desene
fragile,
autoportrete i stampe de aur.”3 Se
cuvine s exemplificm printr-o
secven liric din poemul Ape în sear,
format din trei catrene, unde fiecare
debuteaz cu o sintagm legat de
câmpul lexico-semantic al apei (apele
lucii; ape turburi; ape de aur),
suprimând cântecul de flaut i cântecele
albastre în arpegii de simfonie: Ape de
aur: prul de aur, simfonie de metal
2
Emil Giurgiuca, Poeii tineri ardeleni. Antologie,
Cu 18 mti în lut de Ion Vlasiu, Ed. Fundaiei
pentru Literatur i Art „Regele Carol II”,
Bucureti, 1940, p. 9.
3
Ibidem, p. 9.
14
cânttor/ M opresc lâng imagine i
lâng poezie ireal/ Ca palma lâng
buza de cântec i lâng picior/ i-i caut
trupul în amprenta din aer i din
sandal. (Ape în sear). Emil Giurgiuca
face un portret surprinztor al tânrului
su confrate: „O poezie care a surprins
prin razimele ei senzitive, mirarea
orbitoare a copilului, bucuria i tristeea
lui, din clipa de revelaie a destinului
su de poet. O poezie de pur narcisism
[...] o poezie a meteugului su
poetic.”4 Dup publicarea volumului
Micul Dor, tefan Baciu este apreciat
de confrai, cu toate c era nefiresc de
tânr. Placheta cuprinde doar opt
poeme, acestea au ca tem erosul, ca i
cele dou volume anterioare: Poemele
poetului tânr i Cântece de dragoste.
Dac în primele volume, erotica lui
tefan Baciu era o form de bovarism
adolescentin, aici simirea este intens,
nota elegiac se împletete cu aceea
ludic i cu dorina erotic, proiectate în
spiritual. Adevrate lieduri lirice,
poemele acestui volum reflect cele mai
profunde triri: durere i tristee,
bucurie i repro, dorin i regret,
nostalgie i frenezie. Iubirea pentru o
fiin devine un centrum mundi spre
care iradiaz toate afectele creatorului,
dobândind expresie unitar i absolut
în acelai timp: „Tu, iart-m dac din
tine vers am furit,/ E Meterul Manole
ca-ntr-o grot-n mine,/ i nu-mi d pace
pân n-am cldit/ Fptura cea mai
scump-n crmizi de rime” (Ars
poetica). Originalitatea i metesugul
liricii lui tefan Baciu constau în
maniera insolit de a se raporta la
realitate, prin transfigurare, asemeni
fluturelui ce iese din crisalid: Gândul
vine s te-ntrebe-stea târzie, / Ce-ai
fcut, cât ai trit?/ Ai fumat, te-ai
revrsat în poezie, /Ai fost ru, ai plâns
i ai iubit.// Ai sorbit cu buze venic
însetate/ Din rachiul crilor. Ai mai
cântat./ Te-ai culcat cu tâmplele
umflate, / Ai gemut, ai râs i ai
uitat.//[…] Tot aa-i trecur zilele
terestre/ Baciu de oi i lirice cocon/ Ceai trit pitit dup ferestre/ În al aptelea
sau optulea balcon (Autobiografie).
4
Emil Giurgiuca, Poeii tineri ardeleni. Antologie,
Cu 18 mti în lut de Ion Vlasiu, Ed. Fundaiei
pentru Literatur i Art, „Regele Carol II”,
Bucureti, 1940, p. 9.
Dup o struitoare ucenicie la coala14.. lui Pindar,
Ioan Alexandru îmbrtieaz hymnosul, adic acel cântec
solemn de biruin i slav, cum era considerat în Grecia
antic, el având de-a lungul istoriei un caracter iniiatic.
Poetul român se vrea, ca i Pindar, un saphos, adic
îneleptul vizionar, un mijlocitor între cer i pmânt, un
veghetor al Cetii 15. Îndemnul de a-l cunoate pe Pindar,
cel mai vrednic dintre poeii Eladei, i-a venit tot prin
intermediul poetului german, Hölderlin, care tradusese i
el în german din Odele acestuia. Câteva din motivele
Imnelor – cum observ Nicolae Baltag – sunt prefigurate
de volumul anterior - Vmile Pustiei (1969), i anume:
„Pustia”, „Lumina”, „Mirele”, „Fluturii”, „Izvorul”.
Acum ele primesc consisten estetic.
Drumul îndrt, spre acel nerostit dar presupus,
celest, – acas- este un tainic magnet care atrage totul:
totul curge-ntr-acolo: muntele i abisul, amurgul i
viforul, steaua spre stingerea sa, marea spre rm, norul
spre nefiin. Drumul înapoi nu se poate uita (Întoarcerea
poetului ) .
Poate c unul dintre cele mai complexe motive ale
liricii sale este Pustia. Pustia este spaiul în care cerul este
cel mai aproape, este veghere, trud, bucurie, plângere i
totui este rsrit, este acel a fi, un topos sacru: „Eu sunt
schitul i pustia. Eu sunt / i clopotul pustiu. i cine îmi
aude graiul / Rmâne greu, rmâne viu. / Trag clopotele,
arde, plâng. Curg clopotele / În Pustie, Pustia e un clopot
orb ce-i caut / Vederea în Pustie. /O, noapte venic, O,
Rsrit, O, focuri pururi / Fr nume Trag clopotele
negre i e vânt / i cineva se nate-n lume. / i iari
Clopotele vin cu focurile despletite / i se lipesc de capul
meu / În graiuri nemaidesluite. / Pustia este maica celui
care umbla / Ca pe uscat pe mare. Singura noapte ce
rodea / Pustia singur era Pustie pururea fecioar /
Nate i se-nchide iari Pustia / Limpede rodete numai
când focul o umbrete / A fost o zi a fost un ceas Când
grea / Pustia a rmas. Focul pustielor ascuns / Cellalt
foc l-a fost ptruns Izvorul tainic / Din pustie a fost râvnit
de venicie / În miez de noapte când ieea Din sine / i se
pustia în dansul-acela nemicat / S-a dezvelit i s-a lsat
Izvoru-aici / S-a fost deschis i Trsnetul în el / S-anscris, O, sfânt nunt în Pustie / Lumini veneau în
luminie / Lumin lin luminând Pustia zmislea / Cuvânt
Cci universul nu era Decât / Un mort ce nu murea
Acolo-n Rsrit primar / Pustia vieuie fecioar. A plâns
o vreme / i-a plecat i urmele s-au spulberat / Pustia
iari pustiete Îngerul limpede vestete / C-o creang
Rupt dintr-un crin miezul pustiei / E virgin... / Oh. / Oh,
drumu-ndrt, drumul spre cas...” (Întoarcerea
Poetului)
Versurile au o nebnuit profunzime, dar un vl al
misterului este pus anume peste ele, printr-un limbaj
ezoteric, care îl ine pe cititor s nu ptrund adevrul
ultim. Este ceva asemntor cu ceea ce se petrecea cu doi
dintre ucenicii lui Isus, care cltoreau spre Emaus.
Deodat, alturi de ei, apruse al treilea cltor, pe care îl
credeau strin, când - în realitate - era cu ei tocmai Cel
înviat a treia zi, dar ochii lor erau “inui” s nu-l
cunoasc. Ajuni în Emaus, Strinul se prefcu a merge
mai departe. Ei, prini în tain de misterul iubirii, n-au
putut s se despart de El i au struit rugându-l: Rmâi
cu noi c e spre sear i s-a plecat ziua ( Lc. 24,29 ). i a
rmas cu ei, dar l-au cunoscut abia la frângerea Pâinii. i
îndat, El a disprut dintre ei. Apoi au mai zis ei, rmai
singuri: Oare nu ardea în noi inima noastr când ne
vorbea pe cale i când ne tâlcuia Scripturile?(Lc. 24, 32).
Acest limbaj ezoteric este întreinut de utilizarea
alternativ a unor cuvinte scrise când în mod obinuit,
când cu majuscul: ”Eu sunt schitul i pustia” – “Pustia
este maica celui ce umbla / Ca pe uscat pe mare”; “A fost
o zi a fost un ceas Când grea / Pustia a rmas. Focul
pustielor ascuns / Cellalt foc l-a fost ptruns Izvorul
tainic / Din pustie a fost râvnit de venicie / În miez de
noapte când ieea Din sine”. Majuscularea se folosete nu
numai pentru substantive, cum ar fi: “Pustia” – “pustie”;
“Focul[pustielor]” – “[Cellalt] foc” ; “Izvorul[tainic]”
“Trsnetul[din el]”, ci i pentru conective precum :
“Când[grea Pustia]/când”, “Din[sine]”/din”. În felul
acesta, poetul evoc naterea Mântuitorului din Fecioar,
vizita fcut de pstori, de magi. Se ofer ca elemente de
meditaie: pe de o parte, întruparea lui Christos din
Fecioar; pe de alt parte, întoarcerea noastr, a
oamenilor, în spe, a Poetului, spre Casa Tatlui: „Oh,
drumu-ndrt – naterea, rsritul în lume ; Oh, drumundrt, drumul spre cas / De pe meleaguri strine. Dei
lumina e biruitoare - O, sfânt nunt în Pustie / Lumini
veneau în luminie / Lumina lin luminând Pustia zmislea
/ Cuvânt” un anumit dramatism struie în amplul text.
Întoarcere înseamn integrare între strmoi, dar i
participare la “nunta” Mielului, care îi are în grija sa pe
toi. Întoarcerea se face, ca i în Graiul Patriei, în Casa
Printelui ce pururi vegheaz. Mai e ceva, anumite
cuvinte, anumite expresii, anumite situaii sunt prezentate
Pr. prof. drd. AUREL HANCU
14. .
Între 1974 - 1977, va publica cele trei volume: Pindar, Ode,
vol. I-III (85 p., 112 p, 232 p.), Bucureti, Ed. Univers, în
românete de Ioan Alexandru, ediie, introducere i note de
Mihai Nasta. Postfa – Pindar poetul, de Ioan Alexandru, p.
225- 231.
15.
Ibidem.
15
Poate c unele poeme, cum ar fi: Imnul întoarcerii,
Imnul lui Avram Iancu, Imnul stejarului, par prea
discursive în ochiul lectorului, prin amplitudinea lor, prin
hipertrofierea
principiului
estetic,
prin
aerul
“demonstrativ-didactic” - prezente în poem i avansate i
în “teoriile”17. poetului - i ar putea s trezeasc rezerve,
prin presupusul lor “prozaism”, prin metamorfozele
“baroce” care ar putea s “zguduie” edificiul lor
somptuos, în ciuda prezenei multor secvene lirice de
mare profunzime i frumusee ce le salveaz de la uitare.
Criticul literar Alexandru Cistelecan e de prere c
imnologia lui Ioan Alexandru i, în general toat poezia
sa, este, înainte de a fi o formul poetic, o formul
spiritual i nu solicit doar simple opiuni estetice, ci se
constituie mai curând într-o instan de decizie
ontologic, având o agresivitate misionar, care atrage
cititorul în circuitul conversiunilor. Viziunea sa poetic
angajeaz mutaii spirituale masive, reformulând profetic,
temeliile cosmosului i ale condiiei umane. În legtur cu
judecile critice, dictate nu atât de criterii axiologice, cât
de orientarea spiritual a poetului, exist dou “fronturi”:
entuziatii i neîncreztorii. Cei din urm au sporit cu
ocazia evoluiei poeziei sale spre stadiul imnic.
Premeditat sau nu, poezia sa a urmat un traiect dantesc al
cunoaterii i mântuirii, a urmat
un destin exemplar, exhaustiv ca
ordine iniiatic: de la ciclul
pretiinei, la calvarul i bucuria
cunoaterii, de la inocena
euforic a începutului, la euforia
dogmatic din ultima perioad.
La început, universul i se revela
ca un miracol senzorial, de unde
entuziazmul
i
candoarea
jubilative, apoi a aprut un fel de
criz, provocat de necunoatere,
vinovie, care l-au condus la
pocin i ascez, la ciclul
patimilor i al iniierii. Aadar:
limb, infern, purgatoriu, paradis
– splendoare i beatitudine. Acesta este periplul evoluiei
sale.
Ioan Alexandru voia, prin opera sa imnic, s
restabileas o nou Lume, o imago mundi18. cum ar spune
Mircea Eliade – care s corespund cât mai deplin operei
christice, ce are la baz jertfa crucii. El nu putea s vad
aceast recuperare decât prin lumea bizantin. El triete,
prin opera sa imnic, în special, într-un spaiu “deschis”
spre înalt, unde comunicarea cu lumea transcendent e
posibil prin mijlocirea riturilor. În ipostaz imnic, el se
manifest ca homo religiosus. Pentru el, Axis Mundi este
Crucea lui Christos, textul Sfintei Scripturi, Logosul
întrupat în istorie. Oricare ar fi dimensiunile spaiului su
- ara, satul, plaiul, casa - el simte nevoia de a exista
într-o lume organizat dup principii cretine, în acest nou
Cosmos.
____________
Foto: NICPETRE, ÎNGER, travertin, Tg Jiu, 1971
de ctre poet astfel, incât pstreaz – prin conotaii
latente, printr-o “aur” meninut persuasiv - legtura cu
textul biblic, cu fondul sacru în general. De pild, în
enunul: Oh, drumu-ndrt – naterea, rsritul în lume,
cuvântul “drum” are un dublu referent: divin i uman;
“naterea” devine “rsrit”. În crile de cult orientale,
Isus este numit Rsritul cel de sus 16. Aadar, lexemul:
rsritul are o conotaie sacr, alt sens decât cel din
textele laice. Imaginarul poetic, în rostirea imnic a lui
Ioan Alexandru, primete neîncetat – în plan estetic valene ale sacrului.
Asemenea apostolui Pavel care spune: Vai mie de nu
voi bine-vesti ( II Cor. 9,16), poetul se simte dator s duc
în lume - fr patrie i nume - un asfel de mesaj, icoana
imnelor de bucurie. „Sunt strâns de gât de nu le voi rosti /
i ars de viu aicea în chilie”( Cântare de toamn ).
Parc ecouri din psalmii arghezieni sunt prezente
aici, fr îndoielile i rzvrtirile autorului Cuvintelor
potrivite (1927), dar cu o puternic încrctur dramatic:
„Ce vrei cu mine, Doamne, m-ai adus / Pe calea asta
strâmt i-acum m ai la mân / Sunt încolit de tine
oriunde m-a târî / Lcatu-i gros i cheia-i în fântân”.
Din încletare, câtig lumina, optimismul, bucuria:
„Paharul bucuriei l-am sorbit / Beie sfânt, pururi slav
ie / Eu nu mai sunt decât un imn
divin / Lumin necreat în
Pustie”.
Cel care vorbete despre
“pustia umbltoare” nu uit de
latura etnografic a existenei, de
obiceiurile i tradiiile din satul
ardelean de odinioar, satul lui
Cobuc, Goga, Iosif i Blaga.
Satul este mai curând un
microcosmos ce se întinde între
Casa printeasc, intirim i un
izvor, care triete – în chip
aparte, într-un timp sacru – prin
marile
srbtori
cretine:
Crciun, Boboteaz, Pati i
Rusalii. Între natere i moarte, sun acelai clopot, dar
cu “glas” diferit. Dumineca i-n alte zile însemnate, mama
în vemânt “cernit”, cu busuioc în mân, cu o prescur
învelit în “pstur”, duce jertfa la icoan. Oamenii
acetia aa se tiu, din neam în nean, harnici i evlavioi:
O mân sap, alta se închin : „Sat transilvan csu de
pmânt / Mucate la fereastr busuioc la grind/ tergar
curat icoanei pe perei / Ziua-nvierii i noaptea de
colind // Rusalii, Boboteaz, postul ctre Pati / i
Maica Domnului în plin var/ Holdele-s coapte,
secertori puini / Viaa noastr, ar milenar”. (Casa
printeasc).
16.
Cf. Orologhion, op. cit., cu referire la naterea Domnului: „
Naterea ta, Christoase – Dumnezeul nostru, rsrit-a lumii
lumina cunotinei, c întru dânsa, cei ce slujeau stelelor, de la
stea s-au înva, s se închine ie, Soarelui dreptii, i s te
cunosc pe Tine, Rsritul cel de sus, Doamne, mrire ie”, p.
363. Se tie c Roman Melodul a avut o contribuie nemijlocit
în realizarea unor astfel de texte cultice.
17. Cf. Cistelecan, Alexandru, Imnologia i caligrafia
sublimului, în: Poezie i lvresc, Ed. Cartea Româneasc,
Bucureti, 1987, p. 167- 171.
18.
Eliade, Mircea, Sacrul i profanul, Ed. Humanitas, Bucureti, 1995,
p. 22
16
Casa (locuina) – la Ioan
Alexandru - este sacralizat, nu
desacralizat, ca locuina modern.
Csua de pmânt are “mucate la
fereastr”, “busuioc la grind”,
“tergar curat icoanei pe perei”. Ea
este un microcosmos, Centrul
Lumii. Prin rugciunea mamei, la
icoan, se face legtura tainic
între Cer i Pmânt, între “acum” i
venicie. Imnologia alexandrin are
ca obiect satul ardelean, casa
printeasc, cimitirul, flora i
fauna locului, chipuri de oameni simpli, dar cu o via
exemplar, eroii neamului, sfinii, topos-uri sacre, posibile
repere ale unei Cosmogonii, ale unei Lumi, furite de
Creatorul Suprem. Ceremoniile vechi, încretinate,
sfinirea apei, a fântânii, a uneltelor (car, plug, grap),
binecuvântarea casei, a “hizaelor” pentru animalele de
curte, tmâierea interioarelor, a seminelor, aprinderea
candelei i ruga din zori, de dinaintea mesei i dup, cea
de dinainte de culcare, fac din vieuirea aceasta un mod
sacru de a fi: “Scump mam, te vd acolo-n sat / Ctre
ceasul miezului de noapte / Când pruncii dorm i lâng
foc / Tu stai cu mâinile împreunate // i-l rogi pe Domnul
opotind / Un grai ce nimeni nu-l pricepe / Ce se termin
venic într-un cânt / Abia lsându-i umbra pe perete”
(Imnul vedenie).
Admiraia pe care o are poetul pentru lumea bizantin
se vede i din poema: Iustin Impratul, care debuteaz în
versuri frumoase, tocmai prin simplitatea i mesajul lor:
„Frumos te vd în zori treaz / Odat cu Aurora sub cerul /
Sfânt al Rsritului // Lucrând lucrând”. Asemeni lui
Noe, a dus sub cupola Sfintei Sofii de toate: „Psrile
orientului perechi / i toat flora lumii / Ceru-nstelat i
petii mrii / Îngerul i fluturii din zilele dintâi”.
Referindu-se la Imnele Bucuriei (1973) al cincilea
volum, dup: Cum s v spun (1964) , Viaa deocamdat
(1965), Infernul discutabil (1967), Vmile Pustiei (1969),
Nicolae Manolescu constat c acesta le sintetizeaz pe
celelalte, dar face i un pas mai departe, în direcia unui
altfel de lirism, mai ceremonial 23. mai amplu, aproape
coral, care denot cunoaterea vechilor poei elini, mai
ales Pindar, dar i a romanticilor, Novalis i Hölderlin, din
care a i tradus (exceptându-l pe Novalis). Tema satului
fabulos i regresiunea din faa civilizaiei persist în acest
volum, atmosfera fiind aici blând i extatic, de la
evocarea direct din Casa printeasc („Poart strveche
în satul printesc / Simbol curat fr zvor […] Atâta-i
casa noastr, o vatr în sla / Unde se-ncinge focul i se
coace pâine…”) la Cântare
veche,
unde
retrospectiv
prezint încretinarea dacilor,
sub semnul aceluiai motiv cu
încrctur
spiritual
–
“Pustia”. Criticul crede c
exist în acest nou stadiu al
liricii sale un tradiionalism
ardelenesc (Goga, Blaga), o
tristee concret i totodat
metafizic, iar provincia natal
este dilatat intr-o Dacie
mitic, simbol care ne trimite
spre Eminescu. Poetul e acum dincolo de “infern” i de
“pustie”, într-o zon de senin contemplaie i îneleapt
reculegere 19.
Cititorul, asaltat de ample poeme, e tentat s treac pe
lâng anumite versuri, fr a le descoperi sensurile lor
adânci. De pild, o poem precum Logos, dincolo de
voalul unor termeni metaforici i simbolici, este o rug
închinat Mântuitorului: "Tu eti vpaie fr grai…// O
d-mi putere s rmân / De-a pururi în aceast zare”. Ca
i Apostolul Pavel, se vede undeva “dus” în cer: „Un
fluture de foc m-a dus / În cuibul meu de dup moarte” .
Poetul chiar triete credina: „M umplu de miresme
i de har / Privindu-te iubita mea minune, / Sunt rstignit
în mine în extaz, / Ptruns de-un imn fr de nume”.
Copleit de bucurie, triete „extaza”: „S cânt nu pot,
mi-e graiul plin / De crini curai i miruire / S tac nu-i
vreme de tcut / Când toate cânt pentru Mire”. Toate îl
laud pe Domnul, cum spune Psalmistul David20...: „Cânt abisu-ntinerit / Cânt pdurile cu toate / Mrile cânt
în furtuni / Prin nopile transfigurate // Popoare mari de
Imne glsuiesc / Cu valuri uriae în netire / Fructele lor
împrtie-n Ether / Vzduhuri grele de iubire”.
Ca i Lumin lin, Marele Preot poate fi considerat
o art poetic. Asemenea preotului la altar, poetul
oficiaz misterul transfigurrii. Cuvintele – pe care le
cunoate, le pate, crora le caut izvoarele - sunt Templul
su, Universul deschis peste „Pustie”. Poetul este un
crucificat: „Graiul e templul în care mi s-a dat / S fiu ca
mare Preot sfintelor cuvinte”.
Motivele statornice ale poetului, în Imnele Bucuriei,
sunt – cum crede Victor Felea - veghea i ateptarea,
drumul, pustia umbltoare, ndejdea, predestinarea,
miraculosul întruchipat de marile figuri ale neamului,
asceza, puritatea etc. Pân la Ioan Alexandru, s-a scris
poezie cretin, e destul s pomenim doar civa poei:
Arghezi, Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu. Prin
intensitatea tririi, prin valorile cretine, prin apelul
„patetic” la via, Ioan Alexandru rmâne un munte de
lumin, în întunecatul sfârit de veac ateist, cel mai
important poet cretin al ultimei jumti de secol 21..
_________
Foto: NICPETRE, ANSAMBLU, “INVOCAII”
(Centrul de Cultur Nicpetre, Brila)
19.. Manolescu, Nicolae, Literatura român posbelic, vol. I, Ed. Aula,
Braov, 2200, p. 249.
20.. Psalmul 148:” Ludai pe Domnul din ceruri, / ludai-l pe El întru
cele înalte. / Ludai-l pe El toi îngerii Lui, / ludai-l pe El toate
puterile Lui. / Ludai-l pe El soarele i luna, / ludai-l pe El toate
stelele i lumina. / Ludai-l pe El cerurile cerurilor i apa cea mai
presus de ceruri[…]Ludai-l pe Domnul toi cei de pe pmânt, balaurii
i toate adâncurile. / Focul, grindina, zpada, gheaa, viforul, / toate
îndeplinii cuvântul Lui. / Munii i toate dealurile, / pomii cei roditori
i toi cedrii; / Fiarele i toate animalele, / târâtoarele i psrile cele
zburtoare; / Împraii pmântului i toate popoarele[…] Tinerii i
fecioarele, btrânii cu tinerii, / S laude numele Domnului, / c numai
numele Lui s-a înlat. / Lauda Lui pe pmânt i în cer…”.
21.Cf. Felea, Victor, Ioan Alexandru: Imnele Bucuriei, în: “Grai”,
Bistria, Anul I, nr.1, 2002, p. 54-56.
17
construiasc universul în care urmau s aib loc aventurile, frunzrise zeci de enciclopedii, manuale i dicionare. Desenase mii de schie, decoruri mree, personaje
impuntoare, montri înspimânttori. Animase fiecare
frunz din codru, fiecare firior de pr de pe braul eroilor.
Inventase apoi regulile jocului, arme i capcane, dar,
tocmai când se atepta ca totul s funcioneze ca într-o
lume real, se întâmplase ceva i totul
deveni o aiureal”14. E aceasta o poveste
simbolic, o metafor despre opera care
capt o existen individual, se
desprinde la modul simbolic de creator
astfel încât acesta n-o mai recunoate
(„cât e ciudat era s umbli prin locuri
închipuite i desenate de tine”15), iar
autorul nu-i mai poate controla sensurile
(personajul virtual Mol-loch, deghizat în
trol încearc s o prind în capcan i s
o supun pe Ding-Ding). Ding-Ding la
rândul ei e scindat în dou: Ding-Ding
cea real, programatoarea din laborator i
Ding-Ding cea din joc, care se confrunt
cu propriile personaje. Nu altceva decât
diferenierea pe care o vedea Lintvelt16 sau Eco17 între
autorul concret, empiric i autorul abstract, model.
Trimiterile lui Crtrescu vizeaz i un asemenea palier
de lectur, Enciclopedia zmeilor devine i o carte despre
ce înseamn literatura, o scriere cu un mesaj programatic.
Pe acelai palier (al doilea), se situeaz întâmplrile
care se petrec în jocul creat de Ding-Ding: Poveste lui
Lobo i a lui Fofo, feciorii zmeului zmeielor; Povestea
micuei poete Vasiliska; Povestea spionului Bombas;
Povestea lui Astor, puiul zmeului de vgun; Poveste
doftorului Chung; Povestea Animictiutorului; Povestea
lui Zumm, muma zmeilor; Povestea Maestrului
Cornichonn, câinele de zmeu.
Pe urmtorul nivel (al treilea), putem aeza Zurba lui
Zurbalan, zmul din Quatr’a, poveste spus doctorului
Chung de balaurul cu dousprezece capete i povestea lui
Klonkan, pe care zmeul zmeielor o spune lui Bombas i
zmeilor de vgun (Povestea spionului Bombas poate fi
aezat deci i pe acest al treilea palier narativ). În linii
mari, putem reprezenta grafic aceste relaii narative astfel:
Cele dou texte sunt aezate fa în fa,
pe dou coloane, pentru a fi comparate.
Ceea ce difer sunt doar semnele de punctuaie, dar în virtutea acestor diferene,
Cornichonn demonstreaz c nu se pune
problema de plagiat. Un vers solemn de
od, din prima coloan, „Sublim! Eti
sublim! Tu, stea a nemuririi!”, devine în
textul lui Cornichonn reversul ei ironic,
dubitativ: „Sublim??! Eti sublim?!! Tu
– stea a nemuririi?!!”10 .a.m.d. Relaia
hipertext – hipotext11 e anulat total de
Cornichonn, care nu recunoate nicio
asemnare între cele dou texte: „Mnânc
aici i acum articolul acesta dac vei gsi
cea mai mic asemnare între inepia
clasicizant i pretenioas din stânga i (nu c am scris-o
eu) admirabila satir sclipind de ironie din partea
dreapt”12. Judectorul Zumm e pe punctul s fac
dreptate: asta presupune s arunce în înlimi mciuca i
s o lase s cad pe coama propriului coif, urmând ca
aceasta s alunece într-o parte sau în alta i s-l loveasc
fatal pe unul dintre împricinai. Numai c mciuca e
încrustat cu nite versete bizare, Zurba inelar a lui
Meer-Tscha, i, uitând de judecat, cei trei încep s
citeasc „cele zece poveti întreesute. i citir i citir i
citir…”13. Bâta cu cele zece poveti e chiar aceast carte,
iar noi, cititorii, intrm în jocul ficiunii, devenim
personaje ale acestei lumi închipuite. Zurba inelar a lui
Meer-Tscha nu e altceva decât numele zmeiesc al ciclului
de poveti din Enciclopedia Zmeilor. Iar pronunia
numelui Meer-Tscha trimite fr niciun dubiu la Mircea,
prenumele lui Crtrescu. Dincolo de identitatea sonor a
celor dou nume, distincia rmâne.
S relum aadar cele zece poveti care alctuiesc
Zurba inelar a lui Meer-Tscha, referindu-ne la demersul
narativ al textului. Autorul ne propune un adevrat joc de
perspective narative, dincolo de povestea propriu-zis,
plin la rândul ei de savoare. Cititorul nu e unul pasiv, ci e
luat mereu prin surprindere, contribuie în permanen la
realizarea textului. Zurba inelar a lui Meer-Tscha e
textul prim, care le cuprinde i le integreaz concentric pe
toate celelalte. Povestea lui Ding-Ding, programatoarea,
aparine urmtorului palier (al doilea). Ding-Ding creeaz
ea însi lumea povetilor, într-un joc video. Ea inventeaz toate personajele din poveti: Lobo, Fofo, Vasiliska,
Bombas, Astor, Chung, Zurbalan, Animictiutorul, Umbello, Zumm, Cornichonn etc. Numai c aceste personaje
devin independente de voina ei, nu le mai poate controla,
lumea imaginat în jocul video are propriile ei legi:
„Lucra la un joc video complicat, care-i luase câteva luni
de programare, i de care înc nu era mulumit. Ca s
ADELA LUNGU-SCHINDLER
14
ibidem, p.140.
ibidem, p. 141.
16
Cf. Lintvelt, Jaap, Încercare de tipologie narativ. Punctul de vedere.
Teorie i analiz, Bucureti, Editura Univers, 1994.
17
Cf. Umberto Eco, op. cit.
10
15
ibidem, p. 166.
11
Cf. Gérard Genette, Palimpsestes, la littérature au second degré, p.11
12
ibidem, p. 166.
13
ibidem, p. 168.
18
munci de peste patru ani”20 (cum noteaz Autorul în
Prefa), balaurul cu dousprezece capete (Poveste
doftorului Chung, zmeul zmeielor (Povestea spionului
Bombas). Autorul este un narator homodiegetic (nareaz
la persoana întâi, este martor, participant i devine actor al
diegezei). El se destinuiete cititorului, povestindu-i cum
a devenit pasionat de studiul zmeilor crora le-a dedicat
apoi toat viaa (Prefaa). Partea I (Universul) e redactat
într-un stil tiinific, savant, cu multe neologisme, dar pe
alocuri sunt inserate pasaje narative care puncteaz
comportamentul, modul de via al zmeilor. De ast dat,
perspectiva Autorului este de tip heterodiegetic (nareaz
la persoana a treia, este diferit fa de actorii diegezei).
Zurba inelar a lui Meer-Tscha aparine unui autor
heterodiegetic care tie totul despre personajele sale, chiar
mai multe decât tiu personajele despre ele însele. Dac
personajele create de Ding-Ding scap de sub controlul
programatoarei i duc o via autonom, întâmplrile prin
care trec sunt narate în Zurba
inelar. Tot o perspectiv narativ
heterodiegetic e i în povestea
balaurului cu dousprezece capete,
care tie i cele mai ascunse
gânduri ale lui Zurbalan i ce s-a
petrecut dup moartea lui, la fel
zmeul zmeielor, când spune
povestea despre Kronkhan.
Dincolo de naraiunea
propriu-zis, personajele tipice
basmului popular fac legtura,
prin nuane parodice, la lumea în
care trim noi. Grunhilda e plasat
mai degrab într-un context al
lumii contemporane, ea vorbete
ca o fat obinuit: nu-l las pe
Lobo s intre în Camera Ascuns
pentru c e dezbrcat, se parfumeaz cu parfum Paloma
Picasso, cere s fie repede închis ua care o ine
prizonier, fiindc altfel se face curent. Detalii de tot felul
îi aeaz pe fiii zmeului zmeielor, Lobo i Fofo în
ipostaze care nu mai provoac teama, ci mai degrab
condescendena cititorului: când cei doi ofteaz îi
provoac tatlui lor arsuri de gradul IV pe obraz, Lobo îi
terpelete tatlui su „ghemul de sfoar purpurie din
buzunarul de la plato”21, iar Fofo i-a tiat o bucat din
cel mai frumos zmeu ca s-i fac solnie e hârtie. La
rândul su, btrânul tat al celor doi zmei e umanizat,
fiind întruchipat ca un btrân argos, dar care totui
provoac simpatia cititorului. (Poveste lui Lobo i a lui
Fofo, feciorii zmeului zmeielor) Foarte tânra zmeoaic,
Vasiliska, e ajutat în drumul ei spre suprafa de Ileana
Cosânzeana, care era inut prizonier de trei zmei.
Întâlnirea celor dou le provoac la început repulsie
reciproc, fiecare se sperie de urâenia celeilalte.
Frumuseea Ilenei trece drept hidoenie dup canoanele
zmeieti.
__________
Foto: NICPETRE, „ALTAR PGÂN”, MARMUR
NEAGR, 1987 (Centrul Cultural Nicpetre Brila).
Dar granie foarte precise nu se pot trasa. Textele se
înlnuie toate, se autogenereaz i se autodevoreaz.
Umbello, personaj din Povestea Animictiutorului (al
doilea palier) apare i în Zurba lui Zurbalan, zmul din
Quatr’a (palierul al treilea), când îl pclete pe Zurbalan
c el e Animictiutorul. Pân i Zurbalan, (palierul al
treilea), despre care povestete balaurul cu dousprezece
capete, devine personaj în lumea virtual a jocului creat
de Ding-Ding (palierul al doilea). Când Ding-Ding,
urmat de celelalte personaje care o însoesc în drumul
spre Castelul Negru îl întâlnete pe Zurbalan, acesta „era
nervos i ciufut. Îi pli nprasnic cu buzduganul, uitând c
el nu era decât un personaj din povestea unui cap de
balaur”18. Zumm, muma zmeilor, Cornichonn i porcul
su de câine favorit, Mr. K. sunt personaje din Povestea
maestrului Cornichonn, câinele de zmeu, (palierul al
doilea), dar prin lectura Zurbei inelare a lui Meer-Tscha
(palierul întâi), ei devin cititori ai propriei viei devenit
poveste într-o lectur circular,
(„inelar”), fr sfârit. Prin
extindere, noi înine, în calitate
de cititori, devenim personaje ale
lumii fictive. Distincia realitateficiune se relativizeaz, cititorul
surprins e invitat indirect s pun
întrebri
de
tipul:
cine
povestete?
despre
cine
povestete? cui povestete?
Zurbalan (Zurba lui Zurbalan,
zmul din Quatr’a) aparine celui
de-al treilea palier, el e actor în
poveste spus de balaurul cu
dousprezece capete (Poveste
doftorului Chung). Balaurul, la
rândul lui, e narator în raport cu
Zurbalan (îl creeaz prin actul
narrii) i actor în raport cu universul diegetic. Doctorul
Chung cruia balaurul îi povestete despre Zurbalan,
îndeplinete funcia de naratar. Dar atât balaurul i
doctorul Chung devin plsmuiri în lumea creat de DingDing (Povestea lui Ding-Ding, programatoarea). DingDing e creatoarea unui întreg univers ficional, „fr ca
mcar o clip s bnuiasc adevrul: c ea însi este
personajul într-o poveste, ca i cealalt Ding-Ding, cea
din frumosul disc cu piste argintii”19. A cui e vocea din
aceast fraz, cui aparine perspectiva narativ? E vorba,
probabil, de Meer-Tscha, care încadreaz în zurba sa
inelar, toate celelalte texte, dispuse ca într-o Matrioc.
Meer-Tscha la rândul su e „narat” de altcineva, de o alt
voce, cea a „Autorului” care semneaz Prefaa. Deasupra
acestuia se situeaz semnatarul de pe coperta crii,
Mircea Crtrescu (scindat la rândul su în autor concret,
empiric i autor abstract, model).
Exist, aadar, mai muli naratori: Autorul (semnatarul
Prefeei, al prii I, Universul i al îndemnului final fcut
cititorilor de a i se altura în tiina zmeologiei), MeerTscha, autorul Zurbei inelare, nume zmeiesc pentru
Enciclopedia Zmeilor, „vestit ciclu epic din literatura
zmeiasc, original […] descifrat de noi la captul unei
18
19
20
ibidem, p.145.
ibidem, p.148.
21
19
ibidem, p. 6.
ibidem, p. 77.
o suit de dramaturgi ca: Ion Luca, Octavian Goga, Lucian
Blaga, Victor Eftimiu, care prezint drama jertfei creatoare.
La apariie, piesa Meterul a fost salutat cu entuziasm de Ion
Marin Sadoveanu i Mircea Eliade. Piesa, fiind în repetiie în
stagiunea 1925-1926 la Teatrul din Craiova,
datorit unor neajunsuri, nu s-a mai jucat.
Aceste motive care au dus la abandonarea
piesei sunt: dificultile în reprezentare i lipsa
psihologiei personajelor, inexistena unui
mediu social, comunicarea convenional în
ciuda elevatului lirism, conflictul abstract.
Dei, critica a remarcat tonalitatea special a
piesei, mai ales modalitatea nou de realizare
dramatic, particulariti care o apropie de
poetica lui Maeterlinck, s-a renunat la
prezentarea ei pe scen: ”Adrian Maniu a voit
s creeze o atmosfer stranie, aproape
înfricotoare, care s nasc cititorului o stare
nervoas capabil de a-l face s priceap sau
s fie preocupat mai mult de mister decât de
realitate - mai mult de sufletul lucrurilor decât
de lucruri, a voit s triasc i s joace o
dram”[4]. Remarcându-se prin originalitate,
“teatrul lui Maniu cuprinde i elemente
parabolice printr-o înclinaie structural spre generalizare i
alegorie, prin comunicarea sintetic i aforistic spre stricta
funcionalitate dramatic i vizualizare.”[5]
Piesa este structurat în trei acte, iar indicaiile scenice din
primul act indic ruinele luminate ale unui centru mitic,
luminile reci din alte lumi. Aceste duhuri ale pmântului afl c
meterul va ridica un nou lca de închinare i orice înlare
nou ar presupune drâmarea vechilor orânduieli. Astfel,
dramaturgul, având un profil aparte al structurii noastre etnice,
construiete în mod echilibrat un univers organic patriarhal întrun timp legendar. Acest moment nu are un caracter excesiv la
fel ca interveniile lui Nichifor Crainic sau ca lirica unor poei
gândiriti, dar a fost momentul care a creat probleme regizorului
i actorilor, deoarece duhurile pmântului sunt greu de
interpretat. Acestea cer jertf pe soie i pe Meter pentru ca
biserica s triasc întâia liturghie, iar cerina lor este împlinit.
În scurtul articol Teatrul Nou din revista Gândirea, Adrian
Maniu “întrezrete înnoirea teatrului românesc, îndeprtarea de
piesele uoare, purificarea i întrirea lui pe baza experienei
teatrului popular”[6]. Aici el pretinde un compromis între
miracolele tiinei i aparena miraculoas, recomandând ca
form dramatic apt s încarneze fantasticul de tip tiinific.
Astfel, Adrian Maniu i ali colaboratori ai revistei Gândirea
gseau surse de inspiraie în eposul românesc, dar nu puteau
stabili forme dramatice populare pure. Basmul este un mijloc de
cunoatere a istoriei vechi a poporului, având rdcini în istorie.
Ion Marin Sadoveanu gsete dramaturgia lui Adrian Maniu
diferit de elementele decorativ-folclorice din feeriile
convenionale: “Prin aceast feerie, cultivat cu înverunare
astzi, în realitate gen searbd i fr via, cred autorii notri c
se pot apropia de mult dorita dram specific româneasc. În
realitate, nu izbutesc decât s dobândeasc o simpl schimbare
de fabul, schimbare care nu amelioreaz întru nimic criza
dramei româneti”[7].
Fiind prima pies despre jertfa creaiei, piesa Meterul este
salutat la apariie de Ion Marin Sadoveanu astfel: ”În sfârit,
cea mai frumoas legend din inuturile noastre i-a gsit
poetul!”[8] Acest motiv preluat de Adrian Maniu în dramaturgia
sa este atât un act de pionierat, cât i o dovad a propriei
maturiti.
Creatorul însui este oglinda dramei sale, primul conflict
fiind între Meter i forele ostile i dintre el i mulimea
inferioar lui.
Drd. LUCREIA BOGDAN
Poet tradiionalist al epocii interbelice,
Adrian Maniu a fcut parte din primul
colegiu director al revistei Gândirea,
alturi de Lucian Blaga, Cezar Petrescu i
Nichifor Crainic. Dac iniial a aparinut
prin poezie genului modernist din ajunul
Primului Rzboi Mondial, alturi de
Bacovia, Arghezi, Vinea, Adrian Maniu a
reînnoit lirica româneasc interbelic prin
instaurarea poeziei banalului, anecdoticului
i amnuntului psihologic, apoi pacurgând
pe rând teritoriile simbolismului, modernismului, expresionismului, tradiionalismului, revitalizat de situaia social i
naional a rii în aceast epoc.
Din grupul poeilor de la Gândirea - care
de altfel nu se simeau în niciun fel legai
ideologicete, mai ales dac îi începuser
colaborarea sub direcia lui Cezar Petrescu
-, era desigur cel ce simea fenomenul etnic
i în genere etnografia ca un artist i un cunosctor”.[1]
Debutul dramatic al lui Adrian Maniu se face sub zodie
simbolist prin piesele: Fata din dafin (1918), Rodia de aur
(1920), Tineree fr btrânee (1925) alturi de piesele lui
tefan Petic, Dimitrie Anghel, tefan Octavian Iosif, Alfred
Mooiu, Alexandru Davila, Zaharia Bârsan, Victor Eftimiu, M.
Demetriade. Influena ortodoxismului gândirist este prezentat
de Dumitru Micu ca pe o “focalizare a tot ce e tenebros,
antiraionalist, frenetic, proteic, exaltat, mistic în cultura
naional.”[2]
Creaiile sale care vin s-i confirme valoarea de dramaturg
sunt piesele: Meterul, Lupii de aram, Jocul întunericului. Prin
acestea scriitorul se situeaz în grupul scriitorilor gândiriti care
au determinat dezvoltarea dramaturgiei româneti prin
instaurarea programatic a modalitii alegorice semnificative,
noul ideal literar fiind valorificarea produciilor folclorice
pentru valenele sale filozofice. Astfel, prin mit i simbol a fost
adâncit expresia dramatic.
Privit în ansamblu, opera dramatic a lui Adrian Maniu se
situeaz sub zodia teatrului poetic sau poematic, formul ce se
bucur de o înnoire a dramei, prin câtigul de cauz al
simbolului, alegoriei i metaforei, a misteriosului i a
fantasticului. Dramaturgii care au promovat aceast înnoire a
teatrului românesc sunt: Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion
Marin Sadoveanu, Victor Papilian. Astfel, se observ o
orientare a teatrului simbolist spre o direcie expresionist prin
recursul la mit, la mister i esen, la personajul generic sau
colectiv.
Pasiunea pentru teatru a poetului este explicat ca fiind o
motenire transmis de bunicul su: “Istoria teatrului pomenete
c bunicul meu dup tat a fost actor acum vreo sut de ani –
actor diletant, bineîneles, pentru c nu a exploatat o meserie, i
îi druia entuziast o pornire sufleteasc vrjitei atracii pe care
o are dintotdeauna scena”[3]. Dramaturgia lui Adrian Maniu
este reprezentat de teatrul de inspiraie mitic, feerii rezultate
din prelucrarea unor basme i dramatizri.
Gheorghe Lzrescu a remarcat în monografia lui c
“expresionismul scriitorului ia o turnur nou, specific, în
funcie de filonul folkloric al creaiei i de temperamentul su
liric, expresionism vizibil în preferina pentru rolul personajelor
de grup al maselor, pentru crearea unei atmosfere de nelinite i
disperare în absena individualitii psihologice a personajelor.
Piesa Meterul, tiprit în 1922, reia tema creaiei în termenii
dramatici din legenda Meterul Manole, precum i
semnificaiile sale, sub aspectul creator-creaie, creator-om,
creator-mulime. În acest sens, Adrian Maniu este primul dintr-
20
Conflictul psihologic este mai puin reprezentat în aceast
pies. El nareaz cu durere cutremurtoare scena zidirii, iar
conflictul se adâncete pân la tragicul pur.
Actul întâi epuizeaz evenimentele i se desfoar sub
semnul fantasticului. Decorul este ireal, pe ruinele unui templu
antic, pietrele prind via ub conducerea unei fpturi telurice,
numit Cuminenia Pmântului. Aceast fptur este
corespondentul lui Gman din piesa blagian i invoc
argumente prin care vrea s opreasc intervenia omului. Faunul
evoc o lume disprut, cea a centaurilor:
“Oare nu credina lui a ucis pe fraii mei,/
Centauri ice tropoteau – zburlindu-i
coamele roii,/ Nechiezatul lor s-a stins –
copitele lor de argint/ Nu mai fonesc de
atuncia Frunze înroite,/ Nu mai spulber
nici zpezile de argint.”
Înlarea unei mnstiri ar însemna
ruperea echilibrului natural, iar cultul
naturii va fi schimbat prin credin.
Versurile Cumineniei Pmântului evoc
credinele pgâne: “Tainele firii sunt
furate de oameni./ Boii la care se rugau
eghiptienii/ sunt astzi înjunghiai, i
îmboldii despic brazde/ Ori care din
dumnezeii vechi va fi prins./ Fratele
nostru focul i sora ap/ Au ajuns smerite
slugi.”Acesta vrea s distrug în primul
rând gândul creator al Meterului: “Lupta
nu între noi i meter vom încinge,/
Vrma fie îns gândul su.”
Un element important al piesei este
eludarea episoadelor care în balad erau puncte culminante:
piedicile i zidirea iubitei, aceasta nu confirm prin prezen
scenic. Se tie de la început c cea zidit are s fie iubita lui,
dar meterul vrea s fac un schimb între fiina iubit i el:
“Doamne, ia oasele mele i f-le piatr./ Ia fruntea mea, s fie
bolt,/ Braele mele, s propteasc greutatea,/ Sufletul meu, s
îi cânte dreptatea.”
Actul al II-lea i al III-lea confrunt drama luntric,
consecinele i întinderea jertfei. Modul de prezentare a
duhurilor pmântului creeaz o atmosfer stranie conform cu
datele referitoare în tradiiile populare. Gesturile, exaltarea,
invocaiile aduc a dans ritualic. “Drama, structurat oratorical în
jurul meditaiei eroului principal, nu suport – cu excepia
acestuia – decât glasuri liniare, cu valoare categorial,
neindividualizate (Clugrul, Domnitorul, Întâiul Lucrtor,
Altul etc). acest fapt sporete liricitatea piesei. Manole la
început nu se difereniaz de ceilali meter ca i creator. În
episodul jurmântului el este singurul care nu îl trdeaz, acest
fapt demonstrând c accept condiia de creator. El triete
ruptura interioar a artistului, spre deosebire de ceilali meteri.
Golul rmas în sufletul protagonistului trebuie umplut: “Var
i crmid/ C-i pustie mult/ i-i lucrare lung!”. Tragicul
strigt de bucurie atinge sublimul, deternimând asupra eroului o
aur de tragedie antic. În faa contiinei, Manole nu poate
stpâni nici iubirea, nici nzuina pentru creaie.
Meterul îi îndeamn pe lucrtori la munc printr-un paradox
al înlrii prin coborâre. Aceast imagine are o mare for
poetic. Statuia faunului transformat în clopot pecetluiete
realizarea creaiei. Meterul este acuzat de mulime i acest
conflict este reprezentativ teatrului expresionist. Mulimea nu
înelege sacrificiul Meterului numai dup ce acesta se sinucide.
Mircea Eliade preciza c “Meterul lui Adrian Maniu se
desfoar într-o atmosfer i cu mijloacele de antic mister.
Aceasta, poate, fr voia i sârguina autorului. Ne închipuim c
Adrian Maniu nu cunoate decât incidental antroposofia, i cu
atât mai puin euritmia. Substantivele acestea par ciudate într-un
foileton literar. Dar Meterul ne silete s le scriem, dei cu
regretul de a nu putea – din atâtea motive! – strui asupra
tainicilor tiine de care se leag”[9].
În cele din urm, dragostea pentru soia zidit devine un imn
închinat mnstirii: “Fiecare stâlp din aste ziduri/ se va înla
subire ca mijlocul tu./ Ferestrele vor avea adânca-i privire/
Turnurile au s fie ca braele tale rsucite de chinuri/ i tcerea
sub boli va suspina./ Razele ptrunzând pe ferestre/ Au s fie
prul tu despletit/ Altarul larg ca un old de mam/ i sufletul
tu luminia din altar/ Iubito, iubito, de acum nu mai eti decât
în gând,/ Gând care înal, gând care furete./ Gând care ca
dumnezeirea înfptuiete;/ Iubito, tu ai dat via prin moartea
ta.”
În actul II, destinul omului creator
este exprimat prin antiteza: “Înapoi la
lucru, (îi îndeamn Meterul pe
lucrtori) scoborâi în pmânt/ Numai
aa ne vom putea înla spre cer.”
Voievodul dorete ca opera ridicat cu
banii lui s rmân unic, de aceea îl
ucide pe Manole. Este simbolic
momentul punerii întrebrii ctre
Manole, când acesta se afl pe schele
sus, deasupra operei, deasupra tuturor, în
timp ce voievodul se afl pe pmânt.
Manole îns, comparativ cu voievodul,
nu ucide, el repet mitul cosmogonic, pe
când voievodul ucide. Amândoi câtig
nemurirea prin nzuina frumuseii
creat de Manole. Piesa Meterul nu
sufer o demitizare, din contr, la fel ca
piesa lui Blaga îi sporete înelesurile.
Acest lucru este dat de lipsa soiei,
despre care se vorbete numai, ceea ce îi
d un spor de emotivitate.
Drama este construit pe lupta dintre forele elementare i
umane, idealul omului find de a învinge atât forele obscure, cât
i pe sine. Acest crez este exprimat de meter, dar i de clugr:
“Tu ai o singur menire – s cldeti, s cldeti, s cldeti.
Numai astfel moartea devine nemurire.”
Temperamentul liric al poetului, mitul jertfei, simplitatea
personajelor, concizia limbajului sunt de factur expresionist.
Acestea ocheaz prin originalitatea versurilor sale i dei, pare
c opera sa se clasicizeaz mult mai târziu, nu renun la
realizrile sale în contact cu unele curente moderne, cum ar fi
simbolismul i expresionismul. Influena spiritului i artei
creatorilor anonimi este revelat în opera sa prin prelucrarea
original a temelor tradiionale.
[1] erban Cioculescu, Amintiri, Ed. Eminescu, Bucureti, 1981, p. 324.
[2] Adrian Maniu, Lupii de aram, Ediie îngrijit i cuvânt înainte de
Doina Modola –Prunea, p. 9 apud Dumitru Micu, Ideologia gândirist
în Luceafrul, nr 47, 1973, p. 6.
[3] Gheorghe Lzrescu în Repere biografice, vol. Adrian Maniu
(monografie), Ed. Albatros, Bucureti, 1985, p. 9.
[4] Aristarc, Cronic literar: Adrian Maniu. Meterul, 3 acte în
versuri, în Gândirea, III, nr. 3 - 4, 20 iunie1923, pp. 62-63.
[5] Adrian Maniu. Lupii de aram, op. cit., p. 25.
[6] Ibidem, vezi Adrian Maniu. Lupii de aram, op. cit., p. 10 apud
revista Gândirea, an I, 1921, nr. 10, p.19.
[7] Gheorghe Lzrescu, op. cit., p. 155.
[8] Ibidem, vezi Gheorghe Lzrescu, op. cit., p. 165 apud Ion Marin
Sadoveanu, Meterul, trei acte în versuri, de d-l Adrian Maniu, în
“Cugetul Românesc”, an II, nr. 2, februarie 1922, pp.165-170
[9] Mircea Eliade, Meterul Manole. Studii de etnologie i mitologie,
Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008, p. 435.
______________
Foto: NICPETRE, „ÎNGER”
21
este simbolul Divinitii i el vorbea de unirea mistic,
intim cu muntele. „Pe Înlimi sunt acas”.
Complexul de la Delphi, situat pe ascensiunea muntelui
Parnas (2457 m.), desfoar în rezumat spiritualitatea
anticei Elade. Se pleac de la templul Atenei Pronaia,
Tolos, simbol al armoniei absolute, suim apoi spre
fântâna Castallia întru purificare pentru a putea urca mai
departe la Templul lui Apollo, unde omul intr în
comunicare cu zeii, precum i cu viitorul, prin mijlocirea
Pythiei. Mai înalt, întâlnim Teatrul, unde omul se juca
de-a zeii, înfruntându-i, aa cum se întâmpl în tragedia
lui Eschile, Prometeu; iar cel mai sus se afl stadionul,
locul unde omul, la întrecerile sportive, aspira s devin
semizeu. Se observ prin urmare, c urcuul se face de la
zei spre om, pentru c „omul este msura tuturor
lucrurilor”, inclusiv a zeilor. Iar pe creasta muntelui se
afl Apollo, zeul ordinei universale i al artelor, al
spiritualitii, alturi de cele nou muze. De asemenea, la
Delphi se afl i omfalosul, semnificând centrul lumii.
Dar tot aici troneaz i Sfinxul, care pune sub semnul
întrebrii omul, viaa, universul. E excepional aceast
simbolic a muntelui ca dezmrginire i înlare a omului
spre divinitate realizat pe traiectoria muntelui Parnas.
Muntele apare frecvent drept simbol al înlrii
spirituale în China i India. El constituie una dintre
constantele atât ale liricii, precum i ale picturii chineze.
Adorat dintotdeauna, muntele este un prieten mai mare,
ocrotitor i msur a depire de sine a omului : „Eu i
muntele din faa mea nu ne plictisim niciodat unul de
altul”, scrie cel mai de seam poet chinez Li Tai Pe. i
iat, în mitologia indian, o metafor a zilei zeilor utilizând ca termen de comparaie muntele. Dac ar exista
un munte de oel înalt cât Himalaia i dac el ar fi uor
atins cu o pânz fin de mtase o dat la o sut de ani,
atunci când prin aceste atingeri repetate muntele se va toci pân se reduce la dimensiunile unui sâmbure de fruct,
nu va fi trecut niciun sfert dintr-o zi a vieii unui zeu.
În viziunea lui Eminescu, muntele, adic înlarea (i
nu ovirea deal-vale) este matricea spiritualitii noastre,
cci înlarea spre munte i stele este i drumul spiritual
al baladei Mioria. Muntele este cântarul cu care românul
îi cântrete patimile i faptele. ,,Cci nu-s culori
destule în lume s-nvestmânte/ A munilor Carpatici
sublime idealuri”.
Deschiderea ctre nemrginire o întâlnim, de pild, în
poemul lui Giacomo Leopardi Infinitul – „Ce dulce mi-i
s naufragiez în vasta mare a nemrginirii” - iar în
poezia Elévation, Charles Baudelaire vorbete de zborul
sufletului în eter pentru „a înelege
graiul florilor i al lucrurilor mute”‚ iar
în poezia Le voyage, ne invit în marele
necunoscut : „Plonger au fond du
gouffre, Enfer ou Ciel, qu’importe ?/
Au fond de l’Inconnu pour trouver du
nouveau !”– S ne scufundm în abis,
Iad sau Cer, ce importan are?/ În
adâncul Necunoscutului pentru a afla
ceva nou! GEORGE POPA
____________
Foto:
NICPETRE,
„ALTAR
PGÂN” (neterminat)
Închisoarea noastr este lumea pe care o vedem.
Platon
În clipe de cumplite îndoieli,
Când toate se-nnoiesc i toate pier,
Deschidei metafizicele pori
S ne urcm spre lumile din cer.
Leonida Maniu
Din punct de vedere
somatic, omul este fiin
finit, aseriune ocupând loc
central
în
filozofia
aristotelic i heideggerian.
Dar totodat, noi ne aflm la
intersecia a dou infinitudini
luntrice: infinitul material structurile inframoleculare i infinitul sufletesc, despre
care nimeni nu poate spune
pân unde se întinde, afirm,
între alii, Heraclit i Eminescu. Pe de alt parte, omul se
afl fa în fa, de asemenea, cu dou nemrginiri –
spaiul cosmic i spaiul cuantic.
Dat fiind c infinitul disperseaz, rezult c lucrurile,
fpturile constituie reuite ale naturii de a întruchipa
forme – adic organizri armonioase, contracarând astfel
risipa, dizolvarea în infinitudine. Dar omul simte propriai form ca pe o înctuare, o temni din care vrea s se
elibereze. Ca atare, nzuina eliberrii metafizice este
inerent spiritului uman. S se elibereze ctre Deschis.
Ce este acest Deschis, care sunt disponibilitile sale ?
Iubirea este o prim deschidere, privilegiu de care
dispune prin vocaie fiina omeneasc. Ea însemneaz
cutarea unui alter ego în care s ne eliberm de noi
înine, deschizând-ne în altul ca într-o neo, mai profund
existen. Aceast deschidere suie îns foarte departe,
începând cu crearea lumii din iubire – kama – de ctre
Brahma pentru a iei din suferina singurtii. Nelimitat
deschidere a iubirii o aflm de la Empedocle i Platon, la
Dante i Hölderlin. Înalt semnificativ, în lirica
eminescian iubirea începe prin confundarea cu natura a
singurtii în doi, aa cum are loc în poezia Dorina, suie
apoi la aprinderea candelei învenicirii în Pe lâng plopii
fr so, pentru a se înla, pân ce „Dou inimi când sembin/ Când cufund pe tu cu eu/ E lumin din lumin,
Dumnezeu din Dumnezeu”, dar i extrem - substituirea
spiritului divin dinaintea Creaiei.
Devenim fiina prim, aa cum
postula i Nietzsche.
Eliberarea de strâmtul eu în
nesfârirea cosmic îmbrac
numeroase forme. Una din cele mai
frecvente
este
înlarea
pe
dimensiunea montan. „Mergând
din creast în creast, s urmez în
cea ce spun o cale unic”, scria
Empedocle. „Minim este timpul ce
i s-a lsat. Triete ca i cum ai fi
pe munte”, îndemna Marcus
Aurelius. Pentru Nietzsche muntele
22
Pentru Pindar, deschiderea este înlare ctre Eter i
anume, prin sophia: „Crete asemenea pomului tânr,
liber virtutea, în curia picturior de rou, prin dreapta
înelepciune a brbailor, i se înal sper Umedul Eter”,
care hrnete focul venic al astrelor (Neemeana VIII-a,
trad. Ioan Alexandru).
Pentru
Friedrich
Hölderlin
deschiderea, aa cum scrie în elegia
Pâine i vin, are loc tot ctre Eter,
„pentru a cuta acolo, oricât de
departe ar fi, un lucru care este al
nostru”, - acel lucru fiind propria
noastr divinitate. În viziunea lui
Johann
Wolfgang
Goethe,
deschisul este zborul de contopire
cu Divinitatea : „Liberi, în zbor
arztor/ Vom sui fr hotare/ i în
dragostea etern/ Ne vom pierde,
vom dispare”.
Într-o poezie halucinant din
volumul
Lebda,
pentru
Rabindranath Tagore deschiderea
suprem este simbolizat de zborul
unui stol de lebede luând pe aripile
lor întreg universul, i care
continu zi i noapte, mereu i
mereu, fr oprire : „Nu aici! Nu
aici! În alt parte ! Altunde!”
Deschierea eliberatoare pe care ne-o druiete noaptea
apare la numeroi poei, precum în primul rând Novalis,
apoi Musset, Rilke, Eminescu .a. În concepia lui
Hölderlin, noaptea constituie una dintre cele mai
tensionate deschideri : "Nopii sublime s-i închinm, aa
cum se cuvine, imnuri i coroane.... Noaptea ne d i
uitare, dar i beie sacr i ânirea verbului” (Pâine i
vin): trei trepte purtând ctre o nou viziune creatoare,
asemntoare beiei îndrgostiilor, dou cupe care îi
schimb între ele plenitudinea. Noaptea poate lua natere
cuvântul pe care ziua cereasc îl ateapt de la poet,
cuvântul cel mai temerar fiind i cel mai sfânt. Iat o
poezie a lui Hegel, Eleusis, dedicat prietenului su
Hölderlin, în care este evocat eliberarea de ctre noapte
a sinelui transmundan de „micul eu” intramundan: În
juru-mi, în mine slluiete pacea./ Mulumescu-i, ie,
o, Noapte, tu,/ Eliberatoarea mea !…/Ochiul meu se
înal spre eterna bolt a cerului,/ Ctând spre tine, o,
strlucitoare stea a nopii !/ i toate din venicia ta
coboar asupr-mi/ Uitarea dorinelor i a speranelor
toate./ Simirea mi se pierde în contemplare,/ Ceea ce
numeam eul meu, dispare./ M druiesc cu totul
nemrginirii,/ Sunt în ea, sunt totul, sunt numai ea.
O alt deschidere se afl spre spaiul morii - nu în
sens de extincie, ci de existen superioar. Astfel,
vechiul egiptean considera c, dup un lung exil, care
este viaa pe pmânt, a muri însemneaz „întoarcerea
acas” pentru a se contopi cu Amon-Re. Pentru eroul
Mioriei moartea este o nunt, o hierofanie cu întreaga
Natur. „Deschisul” este marea aspiraie a lui Rainer
Maria Rilke, îneles ca partea cealalt, infinit a vieii,
spaiul morii, nemrginire pe care nu o vedem i care ne
adast pururi în jur.
În cele patruzeci de variante ale poeziei Mai am un
singur dor, Eminescu nzuiete s fie vegheat dincolo de
via de „sfânta natur”, care „numai ea are dreptate-n
veci”, i anume, de vocea izvoarelor, de dulcile scântei
ale lunii, „atottiutoarea”, de cântarea de bucium pe care
nu o va mai înbui btile inimii - i de zâmbetul
unicilor si prieteni – luceferii, care se confund cu el
însui „Ca un luceafr am trecut prin lume”.
Pentru
Hölderlin,
sublimul
constituie
una
din
formele
transindividuale de eliberare a
sufletului,
deseori
evocat,
fenomenologie subtil descris de
Rilke: Sublimul este o plecare./Ceva
din noi ne depete/ i luându-i
zborul ctre zare,/cu-azurul pur se
logodete.//Extrema artei întâlnire/
nu este cel mai dulce-adio?/ Iar
cântu-i ultima privire / pe care ne-o
vom drui-o.
Sublimul este o ieire din noi
înine întru contopirea cu eterul,
substan a neînceputului, moment
în care, afirm poetul, devenim pur
substan melodic.
Cci, muzica este cea care
constituie
mediul
ideal
de
transcendere din lumea limitelor.
Tensiune suitoare transfiguratoare,
depire
continu,
marea
eliberatoare a omului este muzica. "Muzica face spiritul
liber" afirma Friedrich Nietzsche. „Ea d aripi gândirii.
Devii cu atât mai filozof, cu cât eti mai muzician".
Eliberarea are loc prin convergena unor inefabile energii:
- spre deosebire de celelalte arte, care utilizeaz drept
limbaj elemente ale lumii vizibile, lumea formelor
palpabile - muzica folosete un grai abstract, invizibil,
impalpabil;
- lucrurile sunt scoase din temnia cuvintelor: le
proiecteaz i ne proiecteaz în spaiul fr de numelui;
- muzica nu deseneaz, nu determin, nu definete – nu
se poate arta cu degetul o melodie - este domeniul
indefinisabilului :
- nu este încremenire, ci un fluid continuu, incaptabil:
- fiind asubstanial, muzica ne desubstaniaz,
devenim incorporali i aspaiali într-un timp în afara
timpului, plutind între prezen i absen: alternm între
fiinare cu fiecare not i neant activ în fiecare pauz,
pentru a reînvia în nota urmtoare prin impulsul pauzei
încrcat de dinamica undei care tocmai s-a stins.
Este o fug în beatitudine spre o suprarealitate care
renate mereu din ea însi: "venicie pur în micare" ,
cum a denumit Platon muzica; dezmrginire în mers
continuu, în expansiune indefinit ctre un dincolo mai
sus i mai în afar, "de nelocuit”. Pentru Rilke, muzica
este un “... trâm strin.../ inim care scap din noi,/
spaiul cel mai intim din noi înine,/ care, ridicându-se
deasupra noastr,/ ne expulzeaz: sacr plecare.../
Luntricul nostru ne înconjoar/ ca o deprtare
desvârit încercat,/ ca partea cealalt a vzduhului, /
curat, imens, de nelocuit. ___________
Foto: NICPETRE, „DESCÂNTEC”
23
singur peste oameni pus./ Cci în al zilei eu m vd/
Amestecat cu ei… amestecându-mi/ A mele pasiuni cu a
lor dorine./ Sunetul pcii m trezi… M simt/ Întreg,
întreg i linitit i blând,/ Deasupra omenimei… izolat…/
Aa se simte-un înelept în secoli/ De întuneric…Aa un
sfânt…/ Neatins, neatingând, Solitar… (Sunetul pcii)
La Eminescu, are loc o deschidere luntric prin
asumarea lumii externe cu ajutorul originalei sale
fenomenologii spaiale, i anume, convertirea realitii
fizice din afar în spaii de suflet, în infinitul luntric prin
mijlocirea unei micri fie a elementelor din natur, fie o
micare muzical sau a luminii. Exemplu, lunecarea lunii
pe cer i sunetul de corn din poezia Peste vârfuri. Acest
poem de subtil complexitate este deosebit de
semnificativ, îmbinând trei ordine de deschideri: spre
infinite zri interioare („O, de m-a pierde în infinitul
sufletului meu”), spre inefabilul muzicii, acesta purtând
spre moartea iniiatic întru înviere în beatitudinea strii
de homo sui transcendentalis.
Pentru Giordano Bruno, eliberarea este un eroism al
intelectului, o curs care nu se oprete niciodat, dincolo
de toate cerurile, ctre un nicieri al disponibilitii pure.
La rândul su, Eminescu imagineaz transcenderea nu
numai a antinomiei fiin/nefiin, dar i a oricrei stri
ontologice care ar putea alctui o lume – în nelume –
precum i dincolo de absolut, pentru c absolutul
însemneaz oprire, „absolutul este frate cu moartea”,
afirm autorul Luceafrului, care inteniona s înale cu
mult finalul capodoperei sale, trecând hyperionic în totala
pierdere de sine dincolo de dincolo, în anterioritatea
absolut.
Pentru Eminescu, deschisul are loc dincolo de via i
postvia, dincolo de posibil i imposibil, în transposibil
(Spaiul poetic eminescian 1983). A fost radicala
deschidere a intelectului „eroic” eminescian.
Vorbind despre Nietzsche, Karl Jaspers consider c
supremul Deschis al minii constituie o primejdie în care
puini se arunc. Este o plecare prea departe, prea afund
în raport cu parametrii realului i al raionalitii de
serviciu în lume, astfel c Hölderlin, Van Gogh,
Nietzsche, Eminescu – nu au mai gsit drumul înapoi.
Dar Hölderlin, în acea perioad de înalt desprindere,
plecat infinit în sine însui, a scris gânduri de tulburtoare
adâncime, precum în poezia Figur i spirit: Totul este
luntric/ Asta desparte/ Astfel este ferit poetul//
Temerarule ! Ai vrea fa în
fa/ S-i vezi sufletul/ Te-ai
ruina în flcri.
Bunul tâmplar Zimmer, care la gzduit la Tübingen, pe malul
râului Neckar, timp de cei 36 de
ani de penumbr a minii, afirma
despre Hölderlin: „nu este
nebun, tie prea multe”, el, care
era „atât de singur în inima
frumseii lumii”. Iar Karl
Jaspers: „Nebunia lui Hölderlin
deschidea
fereastra
spre
absolut”.
___________
Foto: NICPETRE, „DOU
UMBRE”
Generând o stare luntric pur, independent de vreo
reprezentare definit, muzica induce o micare luntric
fr obiect. "Muzica este total independent de lumea
fenomenal i o ignor absolut, afirm Schopenhauer. Pe
de alt parte, Schelling : "Lepdându-se cel mai mult de
corporeitate, muzica reprezint însi micarea pur,
spiritualizat."
Pentru a contracara chemarea Îngerului, care l-ar putea
distruge (Elegia I-a duinez), Rilke imagineaz deschisul
în zeul muzicii, Orfeu (Sonetele ctre Orfeu), în care ne
pierdem distrugând numrul, exprimatul: …S mori
neîncetat în Euridice -, i suie cântând iar,/ i mai mult
slvind, suie-napoi în raportul curat./ Intre cei ce se
sting în apunerii ar,/ fii un cristal care, sunând, s-a
spart cu sunetu-odat'//. Fii - i cunoate i a nefiinei
stare,/ infinit întemeind luntrica-i vibrare,/ deplin s-o
desvâreti în aceast unic oar.// Printre uzatele, ca
i printre mutele, fr de nume,/ rezerve ale deplinei
naturi, - negritele sume -/ extatic s te numeri - i
numrul f-l ca s piar.(Sonetul ctre Orfeu II,13)
"Sunetul este nemrginire i depire a morii", afirma
Platon, la fel ca i silaba OM sau AUM a Upaniadelor.
O moarte de tip iniiatic, în sensul c poart la o treapt
mai înalt de fiinare. Pulsaia sunetelor într-o desfurare
melodic este o zbatere repetat de aripi, o reluare tot mai
înalt a zborului ctre ieirea din noi înine. Desfurarea
cântului realizeaz o experien pur a inefabilului, o
"trire a sferelor" (Sphärenerlebnis), afirm Susanne
Larger. Ca atare, muzica lrgete infinit experiena ideal
a eliberrii din lumea empiric i, prin aceasta, ne ofer
deschiderea ctre posibila eliberare spiritual total.
În ce privete deschiderea metafizic, în poemul
Pâine i vin, Hölderlin scrie un cuvânt fundamental:
„Göttlicher Feuer auch treibt, bei Tag und bei Nacht/
Aufzubrechen. So komm ! dass wir das Offene schauen/
Dass ein Eigenes wir suchen so weit es auch ist” - „Focul
divin însui, zi i noapte nzuiete s izbucneasc ! Vino,
deci, s ne îndreptm ctre Deschis, pentru a cuta acolo,
oricât ar fi de departe, un bun care ar fi al nostru.".
Deschiderea are loc cu ajutorul privirii vizionare, prin
"lumina privirii deschise”. "Vino la Deschis, prietene…
Deschide-te ctre Totul... ctre Eter".
În ce privete deschiderile eminesciene, trebuie plecat
de la faptul c, recunoscându-i natura, cea de a fi geniu,
în poezia postum - Povestea magului cltor în stele,
(titlul mai adecvat Lume i
Geniu), autorul Luceafrului
îi descrie identitatea: o
entitate care nu se afl în
planul creaiei, astfel c
Dumnezeu nu-i poate dezlega
misterioasa esen, e un strin
într-o lume strin. Captat în
„corpul cel urât”, dup
eliberare din formula ontic
uman, el îi va crea propria
lume, care este gând pur. Dar
aici, în lumea material,
modalitatea sa de eliberare este
însingurarea : Acest sunet m
face/ Cu aiurirea lui ce sara
umple/ S m trezesc la
solitara-mi pace,/ S m vd
24
Dac nu mi-am convins cititorii
articolului publicat într-un numr
anterior al revistei despre ansa pe care
am avea-o de a ne redresa moral prin
intermediul istoriei recente vii, implicite,
parcurgând
înfiorai
paginile
memorialistice druite de sufletele greu
încercate de bolevismul exportat, cu
voie „de la centru“, pe meleagurile
noastre, m încumet s apelez la
bunvoina redaciei spre a mai aduga
rândurile urmtoare.
Cea mai mare gogori ce mi-a fost
dat s-o aud/citesc pe tema rescrierii juste
a istoriei României e aceea învârtit ca o
gogoa deseori… înfuriat, la propriu,
având drept miez aa-numitul „pericol
legionar“. Chipurile, pucriaii de la
Aiud, de la Gherla, de la Sighet, de la
Târgor, de la Piteti .a.m.d. ar fi fost
realmente
„dumanii
poporului“,
„agenii intereselor strine“ etc. etc. etc.
Nu vreau s polemizez aici ideologic
nici cu urmai ai legionarilor, nici ai
evreilor i nici mcar ai comunitilor ce
se simt atini, în vreun fel sau altul, de
noile interpretri ale evenimentelor. Am
s amintesc îns, mai înainte de orice,
mesajele a doi astfel de „dumani
învederai“, nu ca s lmurim definitiv
problema, cu textele pe mas – permis
fie-mi expresia! – ci doar spre a ilustra
parial ideile în numele crora s-a luptat
i s-a murit în perioada 1940-1964. Unul
dintre aceti „vrjmai“ a trecut demult
la cele de dincolo – Valeriu Gafencu;
cellalt, Aspazia Oel Petrescu, mai
poate da mrturie vie, de la Roman,
despre minciuna sfruntat ce s-a umflat
în jurul acestei doctrine politice
(potrivnice, mai degrab, prea multor
interese neromâneti ca s nu fie
anatemizat atunci i acum – semn c
aproape nimic nu s-a schimbat!): “Mi-s
ochii triti i fruntea/ obosit /De-atâta
priveghere i-ateptare,/ Mi-e inima
bolnav, istovit,/De grea i îndelung
alergare/i plânge ca o pasre rnit.//
Când ochii mi-i închid i cat în
mine/Puteri s sui Golgota pân sus,/O
voce, un ecou din adâncime/ Îmi spune
blând: Viaa e Iisus,/Mrgritarul
preios e-n tine.// Privesc la dimineaa
minunat/ A Învierii Tale din mormânt,/
Ca Magdalena, ca i altdat,/
Îngenunchez ’naintea Ta plângând/ i-s
fericit i plâng cu Tine-n gând”. (Mi-s
ochii triti, cf. www.valeriugafencu.ro/
scrieri/poezii.html).
***
Ce zpezi i ce îngheuri cumplite au
trecut peste ara noastr superb ca o
primvar i câte fapte eroice erau
sortite s rmân simple flori de cire în
plin iarn! i în acelai timp, ce scântei
de curcubee aveau s âneasc din
oasele zdrobite, din trupurile sfârtecate
i din hecatombele care au înghiit rând
pe rând toat floarea intelectualitii
interbelice, tineretul lucid, generos i
dârz i rnimea, fruntea satului
românesc! Toate aceste categorii erau
sortite s fie trimise pe apa lui Nefârtate
de tvlugul rului pustiitor. Pre de o
jumtate de veac, lanul încercrilor nu
se va întrerupe, pentru c revoluia se
deruleaz permanent: mereu se vor gsi
„dumanii de clas“, rtcii de la linia
partidului, deviai de dreapta, „cei ce nu
sunt cu noi“, nebunii care nu sunt
capabili s îneleag „cea mai bun i
cea mai dreapt dintre lumi“, milostivii
din fire care erau osândii pentru
„ajutor legionar“, clerul i monahii care
erau
„otrvitorii
cu
opiu
ai
popoarelor“,
dizideni
vândui
imperialismului i aa mai departe.
Toi trebuiau „zdrobii fr cruare“
i exterminai în fiina lor fizic, dar nu
oricum, ci dup ce au fost desfiinai în
demnitatea lor moral. i aceasta era
cea mai nobil sarcin de partid. […]
(Aspazia Oel Petrescu, Doamne,
strigat-am!, ediia a II-a, Bucureti,
Editura Platytera, 2008, pp. 17-20).
Nu comentez coninuturile i mesajele
acestor dou mrturii: cititorii pot judeca
fr intermediari! Despre ridicolul
afirmaiilor calomnioase (pe care doar
din respect pentru cititorii oneti ai
acestor rânduri nu le-am redat in
extenso) am îns de fcut o precizare:
asemenea probe – crile le stau la
dispoziie, acum necenzurate, tuturor
acelora care mai au înc dubii – nu fac
decât s demonstreze nevinovia,
idealismul i patriotismul unor asemenea
(pe-atunci tineri) oameni. Mai adaug c,
în ceea ce m privete, fiind prea tânr
ca s fi fcut parte dintre legionari i
totodat prea vârstnic pentru a fi devenit
(neo)comunist, îmi mai permit, pe lâng
distanarea biografic fa de cele dou
doctrine contrare ce-au polarizat (i înc
mai polarizeaz!) lumea intelectual
25
româneasc, s afirm actualitatea unor
asemenea idealuri cretine într-o ar
dezbinat i aflat la fundul unei
prpstii economico-politice proiectate
atent pentru zone strategice precum a
noastr de ctre obscure cercuri de
interese ce-i drapeaz inteniile sub
sintagme
precum
„corectitudine
politic“, „legislaie european“ ori sub
argumente generale inând de…
„globalizare“.
Urmtorul argument pe care-l invoc
este acela c texte mrturisitoare despre
detenia politic din perioada 1945-1964
au scris i ini lipsii de „viciul“
ideologic legionar: fie ei români ca
Adriana Georgescu, Nicolae Mrgineanu
(senior) ori Gavril Vatamaniuc, fie evrei
(atei precum Lena Constante, ori cretini
ca Richard Wurmbrandt, devenit pastor
evanaghelic, sau Nicolae Steinhardt,
ajuns preot-clugr ortodox la Rohia).
Aadar, fiind deplin coerente i
compatibile
istoricete,
textele
memorialistice pe care le consider
testamentare
aparinând
acestei
„generaii pierdute“ sunt cu neputin de
uitat nu numai pentru generaia mea –
„de tranziie“, ca s o numesc aa –, ci
mai ales pentru generaiile de dup 1990,
expuse
mediatizrii
intense
a
consumismului,
filmografiei
fr
valoare, pornografiei i libertinajului.
Învmântul (atât cel aa-zis „de
mas“ cât i cel „superior“) nu-i poate
asuma prea curând, dup câte îneleg,
rolul de arbitru neprtinitor în domeniul
ideologic, sensibil la nivel social precum
un abces înc neoperat la nivel
individual, la care m refer prin aceste
rânduri. Raiuni ciudate, privind
„clasificarea documentelor“, ori „viaa
privat“ a actanilor vizai dicteaz
circumspecie; m supun, deci, nuanat
normelor impuse de istorici asupra
„istoriei contemporane“. Dar nu îneleg
s consimt la instituirea unui tabuu în
jurul crimelor comise în intervalul
amintit, chiar dac ele au statut de
„genocid“ ori intr sub incidena „luptei
de clas“ ori pur i simplu a „luptei
politice“. Ba mai mult, voi insista, pe cât
îmi va fi cu putin ca modest
meteugar al verbului scris, asupra
imprescribilitii acestor crime, inclusiv
a acelora comise dup 1964 i mai ales
dup 1989. Atitudinea acelora care
lucreaz în justiie, care au evitat i evit
a se pronuna din motive procedurale
ori… „umanitare“ asupra acestor fapte
odioase, numite fie „accidente“, fie
„mineriade“, nu poate constitui pentru
mine decât un argument convingtor c
faptele cu pricina nu trebuie trecute sub
tcere.
MIHAI FLOAREA
___________
Foto: NICPETRE, „ACROTERA”
Memorialistica pe care o invoc depune
mrturie apsat în favoarea exerciiului
purificator pe care-l propun, mcar la
nivelul celor tineri, dac la cei vârstnici
nu (mai) este posibil. Iat câteva reacii
autentice ale unora dintre elevii claselor
a XII-a în rândul crora am fcut sondaje
de opinie pe tema în cauz:
1. În urma studierii materialului
suport oferit, eu am descoperit o lume a
mizeriei, a rzboiului ce a distrus
copilrii i familii.
Eu consider c un proces al
comunismului ar fi fost o reparaie
moral asupra atrocitilor comise în
timpul comunismului asupra oamenilor,
iar ca urmare, comunismul s fie scos în
afara legii.
2. Din aceste opinii, tineretul ar putea
trage anumite concluzii i anume c
politica comunist nu ar mai trebui
repetat, deoarece a adus multe
nedrepti i înclcri ale drepturilor
cetenilor. Eu consider c cele mai
dezvoltate ri din punct de vedere
economic i legislativ sunt acelea care
nu au avut o politic comunist.
3. Cel mai important aspect pentru
mine este s tiu c mai sunt i alte
persoane care au trit tortura regimului
politic comunist. […] Acest lucru m
întrete i m face s îmi dau seama c
totul trece dac tii s priveti în viitor.
Drama familiilor i a deinuilor politici
este aproape ucigtoare când o citeti,
dar toate aceste lucruri trebuie s fie
tiute i de noi, tineretul, pentru a ne da
seama de sacrificiile pe care generaia
trecut le-a fcut pentru noi.
4. Cred c un proces al comunismului
ar fi grbit ieirea din criza moral a
societii româneti, deoarece oamenii
care au fost deinui, familiile, toi ar fi
simit c sunt îndreptii [sic!] i ar fi
simit c durerea lor este alinat,
deoarece tiu c cei vinovai pltesc
pentru felul în care le-au fost afectate
vieile.
5. În urma studierii materialului
suport, cel mai important aspect îneles
de mine, este faptul ca oricât de jos te-ai
afla, oricât de puternic ar fi cderea i
oricât de nedreapt ar fi justiia cu tine,
o putere divin te poate face s treci
chiar i peste anii grei i nedrepi în
temnia comunismului totalitar.
6. Cei care au cazuri în familie i au
trecut prin vremurile de dup 1945 nu
vor putea uita niciodat ceea ce au trit
sau ceea ce li s-a povestit, dar unii
dintre noi avem tentaia s dm uitrii
ceea ce ni se pare neplcut – aa fac
majoritatea
românilor:
se
las
manipulai de cei care au trecut cu
vederea manipularea istoric de dup
1945 i datorit acestora se fac c nu au
vzut i nu au auzit, cu toate c
realitatea este alta! Cei care trec atât de
uor peste acele vremuri trdeaz
propriul neam contient! etc. etc.
Chiar dac mi-a dori numai opinii
pro în aceast nou intervenie public,
nu pot s mimez rspunsuri 100%
pozitive: realitatea este mereu complex
i nimeni nu-i poate permite s-o
mascheze, indiferent de scopurile
urmrite! Rugând pe cititori, ca i pân
aici, s treac peste stângciile de
exprimare, am s exemplific i dintre
acestea:
7. Sunt de acord cu faptul c au avut
loc unele crime oribile i fr sens. Dar
consider c lumea a evoluat mult i
repede (aa ceva nu se mai poate
repeta... dup mine), iar noi (elevii din
ziua de azi) i cei ce vor urma ar trebui
s învee în coli cum s fie gata pentru
o via într-un mediu dur care cere din
ce în ce mai mult timp i munca psihic,
nu s ne încrcm minile cu nenorociri
i crime. Ar trebui de asemenea s
vedem ce se întâmpl acum, s facem
fa, s fim puternici i capabili de a
profita de avantajele vremurilor în care
trim.
8. Nu cred c un astfel de proces ar fi
grbit ieirea din criza moral a
societii
româneti
dup
1989,
deoarece un simplu proces nu ar putea
schimba
întreaga
mentalitate
a
oamenilor din acea perioad. Pentru a
schimba ceva este nevoie de mai mult
timp, iar o criz moral nu poate fi
depit imediat.
9. Am fost interesat de condiiile pe
care le-a suportat autoarea [Lena
Constante – nota M. F.] în închisoare.
Descrierea celor 400 de zile fr
aproape nimic de mâncare i acele
reguli stricte, programul de dormit,
interzicerea plânsului, a râsului, s te
aezi pe pat în timpul zilei etc. Consider
c a fost un adevrat chin pentru
autoare s treac peste acele clipe. etc.
O meniune special a face-o pentru un
tânr de-o sinceritate dezarmant ce-a
considerat c-i poate formula o
întrebare creia s-i poat elabora i
rspunsul:
Întrebare: Tu cum ai fi procedat i
suportat zilele petrecute în închisoare,
dac ai fi fost în locul autoarei?
Rspuns: Nu cred c a fi fost destul
de puternic psihic s suport acel
tratament i s trec prin acele clipe de
comar, fr mâncare i cu un asemenea
regulament. Probabil c a fi cedat sau
a fi fost împins de la spate de gândul c
astfel, cedând psihic i alegând varianta
lor, le-a fi fcut jocul.
Încheind acest colaj argumentativ, a
vrea s reproduc in extenso unul dintre
cele mai complexe rspunsuri – aproape
eseu, dup cum se va vedea – aparinând
unei eleve cu o gândire superioar:
[…] Sunt multe lucruri în via care
se întâmpl, fie c dorim, fie c nu
dorim, ceea ce face ca oricine s cread
c uneori nu exist nimeni care s aib
controlul asupra lucrurilor întâmplate,
îns, poate spre fericirea sau nefericirea
unora, exist cineva care chiar are
control asupra lucrurilor i acela este
Dumnezeu, Care a rânduit fiecruia
locul i timpul de via, încercrile prin
care trecem fiecare.
În cazul celor din perioada comunist,
întâmplându-se lucruri pe care unii
chiar nu meritau s le peasc,
Dumnezeu le-a dat o lecie de via, fie
c ei au vzut lucrul acesta, fie c nu.
De multe ori primim lecii de via de la
Dumnezeu, prin diferite persoane, prin
diferite întâmplri, dar ceea ce este un
lucru grav este c noi nu Îl apreciem pe
Acela care ne cunoate cum nimeni
altcineva nu ne-ar putea cunoate în
toat viaa pe acest pmânt.
În concluzie, nimic nu este
întâmpltor pe acest pmânt, deoarece
exist un Creator care are control
asupra lucrurilor. Nicio suferin, nicio
problem, nicio bucurie sau tristee,
nicio reuit sau un eec nu sunt
întâmpltoare, ci fiecare are un scop
anume pentru binele omenirii.
Nu-mi rmâne decât a m întreba –
prelungind linia filosofic-religioas
trasat de autoarea pasajelor ilustrative
anterioare – dac memorialistica
româneasc,
rod
al
cumplitului
experiment bolevic aplicat neamului
românesc la jumtatea secolului al XXlea, n-ar avea un rol i mai important
decât m-am încumetat eu s creionez în
aceste intervenii: anume unul pe plan
spiritual internaional? Capabil s
probeze scepticilor i cobitorilor de
ocazie (celor cu nefericit-citata sintagm
ironic „mmliga româneasc“, de
pild) c descendenii dacilor, prin
anumii alei ai lor – ptimitorii,
mrturisitorii, martirii din temnie –, au
fost la înlimea ameitoare a jertfei lui
Iisus Hristos, literatura memorialistic
îi ateapt în continuare cititorii, criticii
i chiar hermeneuii.
___________
Foto: NICPETRE, „MUGURE”
26
Cu volumul su de
poezii aprut în 2010,
Elegiile de la Bad Hofgastein,
publicat la Editura Mirton
din Timioara, Eugen
Dorcescu
ia
pus
semntura, începând din
1972 (Pax magna, Ed.
Cartea Româneasc), pe 37
de volume (unele în mai
multe ediii) i pe alte
câtevavolumedetraduceri
rod al unei activiti
literare bogate, dublate de
o alta nu mai puin
remarcabil, respectiv cea
de cercettor tiinific
principal al Filialei din Timioara a Academiei Române.
Originar din TârguJiu, stabilit la Timioara dup
absolvirea studiilor universitare, încununate mai apoi cu
otezdedoctorat(Structuralingvisticametaforeiînpoezia
român modern), poetul atrage atenia unor specialiti ai
genului ca Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Marian Popa
i este prezent în pagini de dicionare sau de istorie
literar. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1976,
colaboreazlacelemaireprezentativerevisteliteraredin
ar i în multe altele din afar. Vorbind numai despre
parcursulliricalluiEugenDorcescu,putemspunecînc
dinCulegtoruldealge(Ed.Facla,Timioara,1985)poetul
se anun discret ca a fi ispitit de teme majore ale fiind
ului i esenei umane. Lucrurile acestea se vor confirma
odatcuPsalmiiînversuri(Ed.Excelsior,Timioara,1993),
dar mai ales cu Omul de cenu (Ed. Augusta, Timioara,
2002)icuOmuldinoglind(EdituraonlineSemntorul,
Bucureti, 2009), în care tragicul ineluctabil al
„btrânului”sereiadintroaltperspectivînBiblice(Ed.
Marineasa,Timioara,2003),dincarereamintimpoeziaÎn
tcere: „Na fost cu neputin. Na fost greu./Asear am
vorbit cu Dumnezeu./La fel de clar, de simplu, de
senin,/Cum ai tifsui cu un vecin.../E drept c El tcea./
Sau, mai curând,/Iradia în fiecare gând,/În fiecare oapt
i impuls,/În fiecare zbatere de puls./Doar eu griam. i
iat c, treptat,/Discursul în tcere sa mutat,/Tcerea sa
umplut de sens i el,/Tcerea era drumul ctre El./AaI
vorbeam. SpunânduI tot, deschis,/AaI vorbeam: Abis
lâng abis”, iar nota de pe coperta a IVa, semnat de
ValeriuAnaniafiindsuficientpentruuniislaliniezepe
Eugen Dorcescu unor poei de genul lui Vasile
Voiculescu, Nichifor Crainic, Ioan Alexandru etc. Îns
întrun interviu, consemnat de Constantin Buiciuc
(Luceafrul Românesc, 21 sept. 2008, Banat), poetul ine s
precizeze:„Eu, ca autor care tie ce scrie, spun c poezia
mea nu este, pur i simplu, religioas (ce comod ar fi!),
spre a nu zice c, de fapt, nu este deloc religioas. Ar
27
puteafi,eventual,definitdreptmistic,adicîntemeiat
peotriredirect,nemediatderitual,amisterului.”iîn
volumulElegiiledelaBadHofgastein,Dorcescurmânesub
mirajul fiinei pe care o cerceteaz liric din perspectiv
filosofic,fraseîndeprtadetririlemisticeiobserv,
precum Johannes Volkelt (Estetica tragicului, Ed.Univers,
Buc.,1978), c de fapt, omul este singura fptur din
univers care are contiina efemeritii sale. Elegiile lui
Dorcescuaufost,pedreptcuvânt,apreciateafiunmare
poemalfiinei,unprilejdereflecie,dedisecieraional
afectiv a unei culpabiliti transparente, distorsionate în
ecouri i reverberaii: „mama sa trezit, pentru /o frâm
de timp,/ianceput/s m cheme./Ma strigat, cu glas
mare,/pe nume./Ma strigat, de pe pragul, de pe/culmea
aceea,/ dintre lume i/lume./Apoi a reczut/în muta ei
agonie/ i nea prsit fr a primi/vreun rspuns.” Îmi
amintesc, fr s vreau, ce spunea cel pentru care
libertatea înseamn ai asuma ceea ce nai creat, Jean
Paul Sartre (Existen i adevr, Ed. Polirom, Iai,2000):
Fiina i se druiete întreag PentruSinelui ca sine, ceea ce
vrea s spun c iluminarea, în loc s risipeasc întunericul
Fiinei, îl ilumineaz ca întuneric (p.117), ori lucrul acesta
este evident în Elegiile lui Dorcescu, fiindc nu are decât
saccepteineluctabilul.„Aceastaicheiafericirii:/stiia
întâmpina/cuncredinareai/inocena/unuipruncdeozi/
tot ce binevoiete/ai da/ cs suferine,/ cs bucurii –
/Celceafost,/Celcee,/Celce,deapururi,/vafi.”ideaici
nereamintimceeaceEclesiastulavertiza:Bucurte,tinere,
întinereeata,fiicuinimaveselcâtetitânr,umblpecile
alesedeinimataiplcuteochilorti;darstiicpentrutoate
acestea te va chema Dumnezeu la judecat (11.9), observaie
pe care o detaliaz Abelard în Etica lui, când vorbete
despre pcatele spirituale i cele trupeti (hoc est,ex
delectationequamhabetincarne,quaedamappetit,quaetamen
judicio rationis refugit, vel appetenda censet*). Numai c
reverberaia Fiinei în Spirit este dat, precum în
Fenomenologia lui Hegel, ca libertate absolut, unde
Spiritul este contiin de sine care înelege c în
certitudinea de sine st esena. De data aceasta, esena se
retrageînduioasfiliaie,cufrânturidegând:„Cudoiani
înainte/s moar,/mama a locuit la/noi peste iarn/iam
dusoacas/înprimvar.”Sau:„Înurmcunan,/mama
se pregtea/ s traverseze/râul morii/prin vad,/înspre
noua, invizibilai/cas./Între ziua deatunci /i ziua de
acum,/e numai aceast/cognitio mortis experimentalis.”
Neîndoielnic, poetul se situeaz undeva deasupra tririi
suficiente, în mai mult decât suficient (meer dan genoeg),
poate chiar în preamultul simirii (te weel), de aceea el
trietetotatâtadramcâtcunotin,dupcumaspus
iEclesiastul.Refleciaselefuieteîntimpiînparalelcu
trirea: „Absena eo prezen negativ,/Eun gol, o
ateptare,olaten./Emoarteivia,deopotriv–/Chiar
Domnul, pentru simuri, eo absen”, se spune întrun
Prolog. Versul atinge asertotica filosofic dup care
absena devine un anumit fel de „praesentia” în care îi
daumânadeopotrivmoarteaiviaa,iarDumnezeunu
cadesubsimuri(ceeaceesterevelaienuestesim,dup
cum materia nu este spirit, judecând dup antroposofia
lui Rudolf Steiner). Poetul, întrun context dureros de
concret („Tatl a murit o/singur dat./Mama moare în
fiecare zi.”), constat o neputin transcendental:„ dac
mamei a dori/si trimit o scrisoare?/Cum a întocmio
în/idiomul acela, pe care/nul pot vorbi nici viii,/nici
morii.../”, o imposibil trecere de prag, ca s folosim un
termenceinepredilectdeetnologie,pentrucîntrecele
doulumioricecomunicareesteimposibilînafaraunui
sentiment numinos, în afara ritului i dincolo de mistic.
Rememorrileaproapeanimiste,suntemoionante,cade
pildloculdinperete,sanctificatdefotografiamamei:„e
unlocundeastat,/deceniiînir,/Vecheafotografie./Astzi,/
din locul acela/pustiu,/se deschid/nevzute tuneluri de/
vid,/ ctre marele/vid./ Casai pustie, livadai/pustie,/
existenai inexistent,/ pustie./Din tot ce a/fost,/numai
vidul/acela,/din zidul de nord,/numai el nu/accept s
piar,/numai el nu renun/s fie”, precum în
Duhovniceasca lui Tudor Arghezi. Între lamentaie i
reflexie, ambele întrun registru liric grav, Eugen
Dorcescu atinge profunzimi umane i sentimentale
încrcate de semnificaii ridicând poezia liric, dup
ierarhia lui Hölderlin**, la rangul de metafor a unor
concepii ideale, a unor frmântri necontenite ale
efemeruluiitrecedinspreinfinitateaparticularsprecea
general. Aceast trecere ia fost prilejuit poetului de
aceeai reflexivitate a fiinei (sintez misterioas dintre
via i moarte) pe care o produce contientizarea
vremelnicieiasuprasensibilitilorsubtile,întrodrama
existenei:„ În adâncul ascuns,/sub iluzoria lume a/slavei
dearte,/Fiinaisintezadeneptruns/dintreviaimoarte./i
astfél,/i astfél,/i astfél,/fpturai continu/drama.” Într
un liminal firesc al filiaiei, poetul, simultan ce „Eu nu
nceteza/fiviu./Mamanunceteaz/smoar”,îiurmeaz
maicacusimireadincolodecontingent„Ascultândcum,
în/noaptea de dincolo,/duhul ei cltorea,/cum lupta,/
sprea iei/din samsara.” Iar dac la nivelul contiinei, în
filosofia lui Sartre, se poate depi existenialul nu ctre
fiin (atins de o pasivitate compensatoare), ci ctre
sensul ei, în registrul liric, Dorcescu, întro nestvilit
tentaieafructuluiinterzis,atingeculmiîncarefiinanu
maipoateficausasui:„Mîntrebiari/iar:/Încechippoi
plânge,/cum poi a deplânge/pe cel care pleac/din
propriui/sânge?” Dup toate acestea, înfrânt în cuvânt,
dar adâncit în gând, oscilez între o concluzie a lui
Hölderlin (lipsa semnificaiei este marea noastr suferin) i
cuvântul Eclesiastului despre eterna tem a deertciunii
deertciunilor.
IULIANCHIVU
Note:
*Din desftarea pe care o obine prin trup, spiritul
dorete tocmai ceea ce se retrage din calea judecii
raionale,socotindctrebuiesdoreasctocmaiasta
**„Poezia liric, aparent ideal, este naiv prin
semnificaia ei. Ea este o continu metafor a unui unic
sentiment. Poezia epic, aparent naiv, este eroic prin
semnificaia ei. Poezia tragic, aparent eroic, este ideal
prin semnificaia ei. Ea este metafora unei concepii
ideale”(Pagini teoretice, ed. IIa, Ed. Paralela 45, Piteti,
2003,p.80).
Dup volumele de versuri Cartea de iarn
(1981) i Poemul care nu
poate fi îneles (2003),
Ion Murean revine cu un
alt volum de poezie, cartea Alcool, publicat în
2010 la Editura „Charmides”. Dei sunt, de regul,
sceptic în privina omologrilor literare, spun
totui c, i în opinia mea
(subiectiv, desigur), acest ultim volum de versuri al poetului a primit pe merit
titlul de Cartea anului 2010.
Chiar dac avea publicate, pân recent, numai dou
volume de versuri, Ion Murean era deja un poet consacrat, un lider al generaiei sale, apreciat de critica
literar, luat drept model de ctre muli dintre tinerii
poei actuali, fiindc poezia sa, spre deosebire de aceea
a multor textualiti, pstreaz, în ciuda unei narativiti
programatice, semnele unui autentic lirism, fr a fi
tributar unor inovaii lexicale i formule poetice ieite
din comun.
Referindu-se la primul volum de poezie, Cartea de
iarn, criticul Marin Mincu spune c „Ion Murean se
situeaz de la început în interiorul modului sau, mai
precis, în interiorul metodei textualiste, având, ca altdat, Lautréamont, instinctul traiectului tragic al textualizrii, urmrit anatomic în poemul Înlarea la cer”
(Marin Mincu, antologia Poezia român actual, vol.
I. Ed. Pontica, Constana, 1998, p. 364). Despre Poemul care nu poate fi îneles, acelai critic afirma c, în
el, „se întrezrete dubla situare polemic a lui Ion Murean: o dat fa de tradiia poetic de pân la el, apoi
chiar spaima fa de „poezie” ca mecanism textual)”.
Cartea Alcool are 77 de pagini, conine 32 de texte,
dintre care cel mai amplu este Întoarcerea fiului
risipitor, un poem în opt pri. Coperta, simpl i
expresiv, este realizat de Mihai rmure, dup un
desen de Maxim Dumitra. Pe coperta 4 se afl un
fragment din primul text al volumului, Poemul
alcoolicilor. Este de remarcat structura ingenioas a
crii, cu poeme narativizate, în vers alb, alternând cu
texte rimate i ritmate, ca un fel de pauze muzicale între
scenele „bachanaliilor”. Titlul ar putea fi o metafor a
vieii creatoare, pentru c, asemenea alcoolului, i
creaia presupune o distilare/ esenializare a tot ceea ce
exist, rezultând fie licori purulente, fie „buturi urât
mirositoare”, fie butura zeilor, fiindc mai mereu
aceti „alcoolici” au în preajm pe Dumnezeu, ca o
Ultim Instan, atunci când „fora neagr din cap” nu
mai reprezint o salvare.
Mi se pare extraordinar fora poeziei lui Ion Murean
de a ptrunde în realitatea sordid a celor care vd
salvarea în alcool. Îi vedem cum, dup ce unul rostete:
„În curând în curând va veni seara,/ atunci ne vom odihni
i vom afla împcare mut!”, toi se ridic, pe rând, de la
mas, apoi „le este foarte, foarte ruine” (Poemul
28
btaia valurilor.” (Sentimentul mrii într-o cârcium
mic, p. 19). Se mai întâmpl ca spaiul cârciumii s fie
înlocuit de acela al paharului (în poezia pahar, p.24-26),
un microtopos în care se concentreaz totul: i luna, care
„tremur galben i rotund”, „o lespede mare de piatr”,
însi dihania alcoolului, a crei „coad grozav” iese de
sub lespede. Tot acest discurs straniu, aflat, mai curând, în
descendena onirismului dimovian, este punctat de
laitmotivul intertextual „Totu-i vis i armonie” sau de
acela al „vodcii rece ca gheaa”.
Poemul cel mai amplu, cum spuneam, i unul dintre cele
mai reuite din volum, este Întoarcerea fiului risipitor.
Într-un fel, aa cum remarca i Alex Goldi în revista
„Cultura”, s-ar putea vorbi de o întoarcere a lui Ion
Murean
la
postmodernism,
dup
rtcirile
neoexpresioniste: „Totul a fost but” - aa începe acest
poem, cu trimitere, desigur, la principiul postmodern:
„Totul s-a scris”, de acum nu urmeaz decât rescrierea,
principiu bazat i el pe „Ecleziastul”: „Nimic nou sub
soare.” Prima parte a poemului mareaz pe acest
principiu, astfel încât „alcoolicul” vede c „nicio butur
nou nu a aprut sub Soare în timpul vieii (sale)”, s-a
but i „nisipul pustiurilor”, „praf(ul) de aur din cni de
aur”, „pietrele din pahare de piatr”, numai din când în
când „aprea din cri cineva/ care vedea ceva de but/ în
piatr seac/ vedea i bea”. Versul final (i concluziv)
arat c resursele lingvistice nu se vor epuiza niciodat,
fiindc, de când artistul a czut în hedonism (vezi i
aluzia rabelaisian: „Drink!”), totul se re-face printr-o
continu distilare a vieii: „i tot mai trece noaptea pe
drum un om cu o distilerie mic pe umr.” (p. 57-58).
În a doua parte, apare motivul dublului, care poate fi i o
expresie ironic a denaturrii simului vizual pe care îl
suport alcoolicul. Desigur, trimiterea poate fi i la
necesara dedublare contientizat a poetului, care se
detaeaz uneori de sine, spre a auzi „un vuiet venind din
alt lume”, adic permanenta sa pendulare între un „aici”
i un „dincolo” (p. 59). Desigur, Întoarcerea fiului
risipitor e un poem ce ar necesita o analiz aparte, nefiind
scopul unei critici de întâmpinare. Mai spun doar c în
partea a VII-a discursul este mai clar postmodernist, înc
de la început, prin trimiterile la poetica platonician a
arhetipurilor.
Poeziile scrise în prozodie clasic au, uneori, forma
psalmului sau a meditaiei (Rugciune, Înviere), alteori, a
ludicului postmodern (Poem ocazional) sau a onirismului
dimovian – cum s-a mai semnalat - (Poem de dragoste).
Cum spuneam la început, aceste poezii în vers clasic sunt
ca nite pauze muzicale, dar pot constitui i un
contrapunct dintr-un discurs mai amplu. Putem citi cartea,
inând cont i de unitatea sa compoziional, i poeziile
luate separat, fiindc tematica este divers, în ciuda unei
idei sintetizatoare.
Prin urmare, volumul de versuri cartea Alcool este
inedit i valoros în peisajul poetic actual, prin limpezimea
sa discursiv, prin evitarea cderii în pcatul prozaismului
excesiv, putând fi lecturat, cel puin la un nivel „de
suprafa”, i de lectorul nespecializat. Acest lucru nu
exclude profunzimea crii, lecturile interpretative
multiple, deschiderea sa i spre iubitorul de poezie
narativizat, i spre cel atras de lirismul de substan. Întrun cuvânt, nu este nicidecum o carte plictisitoare.
GEORGE PAA
alcoolicilor, p.6). Chiar dac se pstreaz unele dintre
instrumentele textualitilor, cum ar fi: aluzia cultural,
parafraza ironic, narativizarea programatic, mai puin
spiritul bclios – fiindc poetul pare a fi alturi de aceti
Marmeladovi, cuttori ai adevrului pe fundul paharului
– totui cartea pare a iei din canoanele tiute ale
postmodernismului, prin dimensiunea mistic, venind,
cumva, din aceea a „oamenilor din subteran”
dostoievskieni, apropiindu-se, mai degrab, de
neorealismul cu faet expresionist. Sau poate c nevoia
aceasta a criticii literare de a clasifica nu mai este
necesar în asemenea caz, fiindc substana poetic pare a
fi mult mai important, iar „tehnica” poetic ar ine mai
mult de talentul veritabil al unui poet al intuiiei, chiar
dac nu lipsete i vocaia constructorului i a
exploratorului.
Dincolo de realitatea sordid a crii, se simte aluzia la o
lume a artei, unele texte, cum ar fi Cântec negru, O
anumit definiie a poeziei, Mesajul având i valoare de
arte poetice. Mi se pare demn de luat în seam i puterea
acestor versuri de a emoiona, fiind departe de ariditatea i
predilecia pentru un intelectualism excesiv al discursului,
aa cum se întâmpl la ali poei ai generaiei sale. Cu
toate acestea, nu lipsete substana filosofic a versurilor,
nu neaprat prin trimiterile culturale, ci prin acel fior
mistic de care vorbeam, chiar dac multe dintre poeme se
afl într-un balans între demetafizicizare i nevoia de a
reconstrui Realul. Dintre poemele numite, Cântec negru
pare a fi cel mai reuit, poate printre cele mai bune ale
volumului. Este aici o „for neagr” despre care putem
spune c metamorfozeaz realul, tot discursul poetic fiind
acaparat de aceasta, pentru c, aa cum poetul
mrturisete în final, chiar el este „fora neagr din capul
forei negre din capul (su)”, recptând fora demiurgic
de a reconstrui realul sub imperiul unei viziuni onirice,
dar i al unei sugestii verbale ce ine, mai degrab, de
tehnica hipnozei: „Mintea mea e din ce în ce mai
limpede,/ din ce în ce mai steril./ Acum am coborât cu
totul în capul forei negre din capul meu./ Eu sunt fora
neagr din capul forei negre din capul meu./ Ordon:
Cânt fora neagr din capul tu!” (p. 22). Refrenul pare a
avea i el acelai rol persuasiv (m refer la versurile
„Soarele e sus, iarba e putred,/ vremea e numai bun de
cosit!”, versuri care se repet dup fiecare strof mai
ampl).
Toposul poetic este cel al cârciumii, iar eroii lirici sunt
alcoolicii care oscileaz între dimensiunea damnrii i
aceea de privilegiai ai adevrului întrezrit printre aburii
alcoolului. În acest volum, Ion Murean îi limpezete
discursul, apropiindu-se mai mult de Realia, nu neaprat
prin limbajul direct – cum se întâmpl la unii doumiiti –
ci prin fora de sugestie a cuvintelor, nelipsind totui
gustul pentru ludic, prezent la muli dintre textualiti.
Cum spuneam, poetul se apropie cu înelegere de aceti
npstuii, fr a evita ironia blând: „Vai, sracii, vai,
sracii alcoolici,/ cum nu le spune lor nimeni o vorb
bun!/ Dar mai ales, mai ales dimineaa când merg
cltinându-se/ i uneori cad în genunchi i-s ca nite
litere/ scrise de un colar stângaci.” (Poemul alcoolicilor,
p.5). Alteori, toposul cârciumii pare a suferi metamorfoze
stranii, ca într-o „dereglare a simurilor”, alcoolicul
brbos având senzaia c se afl pe malul mrii, „aude
doar un vuiet de valuri i lin, odat cu masa,/ se clatin în
29
dintre cele publicate anterior de Nicolae Bciu, de vreme
ce st sub un motto din Od (în metru antic), de Mihai
Eminescu, ultramodern od în vers safic, unde
„eternul“ erou liric de hyperionic factur, de dup
obinerea statutului din „ora de iubire“, constat
irepresibila „înelare lumeasc“ i solicit Demirgului
re-darea „condiiei sale dintâi“, prin starea
purificatoare a flcrii-pasre-Phoenix ce reînvie:
«De-al meu propriu vis, mistuit m vaiet, / Pe-al meu
propriu rug, m topesc în flacri... / Pot s mai renviu
luminos din el ca Pasrea Phoenix?»… Originala direcie
în care pornesc poemele lui Nicolae Bciu – dinspre ars
poetica sa „generalizat“ – certific o similar conexiune
de privelite fiinial, dar pe feed-back-ul chtonianedenic-germinator al odei eminesciene, firete, chiar în
poemul ce d titlul întregului: «Dup moarte, / poemelor
mele / le cresc unghii i pr, / poemele scriu / singure /
alte poeme / crora le cresc pene i fulgi / i-nva singure
s zboare. / Poemele mele – / slbatice poeme / în care
învam i eu, / s zbor / ca un strin / ce-i caut o ar /
unde s-i creasc / pr i unghii, / în via ca i-n moarte, /
în moarte ca i-n via.» (Poemul Phoenix, p. 227).
Întâlnim în volumul Poemul Phoenix, de Nicolae
Bciu, i alte arte poetice memorabile, potrivit crora
Poezia înseamn „Genez“ („Facere“) – în maniera
paradoxismului cosmologic sorescian din celebrul poem,
Shakespeare, dar într-o alt direcie, tot foarte original
ca i cea despre care s-a fcut grire mai sus –, desigur,
creaie de univers întru Eros, creaie apt de re-creaie:
«Stteai goal în faa mea – / nici înger nu era s te
întreac. / Vroiam s te ating cu verbul meu, / dar el eranvat s tac. / Am vrut s te ating cu mâna mea, / din
trupul meu s-i fac vemântul – / dar trupul meu era
cuvânt, / cci l-a-nceput a fost Cuvântul.» (Genez, p.
35). Verbul trebuie „citit“ pe registul conotativ de-aici
drept Dumnezeu / Iisus Hristos, în spiritul celebrei fraze
de „deschidere“ din «Evanghelia dup Ioan» (La început
era Cuvântul i Cuvântul era cu Dumnezeu, i Cuvântul
era Dumnezeu), cci Verbul este cel ce face / fptuiete
(construiete), inclusiv Muntele Mare / „muntele din
mare“: «Fericit fr s poi scrie, / privind mslinul în
patria lui, / cerul în casa lui, / atât de aproape / c nimeni
nu-i vede / fereastra deschis spre mare. / Fericit c poi
s taci, / s simi cuvintele tolnite / în inima ta / ca-ntr-un
mormânt / de-abia împrejmuit cu flori, / c ziua începe la
apus, / ca o mic sângerare / în palmele care se roag. /
Fericit c timpul st în loc, / c nu exist ne-neles, / c
morii poi s-i dai binee, / c verbul / nu e sclavul vreunui adjectiv, / c masa mea de scris / plutete lin / ca o
corabie pe marea în furtun.» (Muntele din mare, p. 19).
Poezia este „Lumin din Lumin“ – i, ca în
accepiunea bciuian –, „un fel de ea“, „un fel de eu“,
parte („paradoxist-infinit“), parte-ens-de-stea din
sacrul Întreg Cosmic, din acel Dumnezeu cogaionic /
dacic, parte cu fundamentala interfuncie a sntii i
evoluiei / progresului, c dac partea e sntoas i
Întregului îi merge bine, i invers, întru rostuire a Lumii:
«Un fel de-a fi, / un fel de ea, / un fel de-a nu fi / nu, nici
da, / un fel de ieri, / un rest de stea, / un întrebând, / un a
pleca, / un fel de eu, / altundeva, / lumina din lumina ta. /
Atât te-ntreb: / cine e A?» (Litera, p. 16). În ultim
instan lirosofic – de vreme ce se face trimitere la „axa
timp-secundei“, la „eternitatea clipei“ –, Poezia mai
Iniiere
paradoxist
la
Curtea Miastrei i a
Elementului Foc, sau a
„Împratului
Rou“.
Reprezentantul de marc al
refluxgeneraiei
postbelicsecunde (the Generation of
Deep Clearness), poetul
Nicolae Bciu, creator al
unui relief liric inconfundabil
i
indiscutabil
–
prin
volumele: «Muzeul de iarn»
(Ed. Dacia, 1986), «Memoria
zpezii» (Bucureti, Editura
Cartea Româneasc, 1989), «Nostalgii interzise» (TârguMure, Editura Columna, 1991), «Casa cu idoli» (TârguMure, Editura Tipomur, 1996), «Lumin Lin» (versuri
pentru copii, Ed. Tipomur, 1999), «Manualul de cear»
(Ed. Academos, 2001), «Poduri de umbr» / «Hidak az
arnyekok felett» (ediie bilingv, în valah i maghiar,
Ed. Tipomur, 2001), «Solstiiu la Echinox» (Ed. Tipomur,
2002), «Alb pe alb» (Ed. Tipomur, 2003), «Singurând»
(2007) etc. –, relief al unui expresionism bine
paradoxizat, dar i autor al unor impresionante volume de
eseuri, de jurnale de cltorie, de interviuri cu figuri
celebre ale artei cuvântului, ale culturii contemporane
(«Anotimpul probabil», 1995; «Curs i recurs», 1997;
«Oglinzi paralele», 1997; «Babel dup Babel», 2000;
«Aproape departe», 2001; «Între lumi. Convorbiri cu
Nicolae Steinhardt», 1994; «O istorie a literaturii române
contemporane în interviuri», 2005; etc.), rod al unei
temeinice activiti jurnalistice prin decenii (ca redactor,
secretar de redacie, redactor-ef etc., la revistele:
«Echinox», din Cluj-Napoca, 1978 – 1982; «Vatra»,
Târgu-Mure, 1983 – 2003; «Ambasador», «Vatra
Veche» etc.), sporete – în prezentul anotimp – corola de
nestemate veritabile din teritoriul su poetic, prin cele
douzeci i patru de carate estetico-literare ale volumului
Poemul Phoenix (2011*).
Din cele trei prezentri de pe faa a patra a copertei,
Distinsul Receptor reine, mai întâi, de la Eugen Simion,
c – la poetul Nicolae Bciu – «biografia rmâne, în
continuare, dominat de fantasmele cunoscute ale poeziei
post-blagiene; o biografie a Poeziei i, cum am zis, a
Poetului care umbl prin lumea plin de tâlcuri pentru a
afla arhetipurile i înelesurile», apoi, de la Gh. Grigurcu,
în certificarea cruia se arat c «starea liric, statutul
cuvântului, poesisul sunt socotite fr prejudecat drept
motivri principale ale discursului liric, racorduri
plauzibile, necontenit reluate, la substana sa intrinsec»;
Petru Poant mai evideniaz în lirica bciuian c
«tiina ambiguizrii, a intersectrii planului afectiv cu cel
al discursului, este exemplar; poemul face parte din
recuzita imagistic, fiziologicul devine limbaj».
Despre cum i în ce msur se iniiaz eroul liric
bciuian între expresionism i paradoxismul bine
temperat de la Curtea Miastrei i a Elementului Foc sau a
„Împratului Rou“, spre a crea apoi armonicele-i reliefuri
din blândul su teritoriu poetic, griete foarte recentul
volum, Poemul Phoenix, firete, mai mult decât oricare
30
rmâne i «Lecie / de / anatomie / a unei / secunde.»
(Poezia, p. 5).
Pentru eroul liric bciuian, „nunta de argint“ (cu o
mireas, zân a apelor, siren «cu solzi de cear») «e o
margine de zi / btut-n cuie – / alt Christos», viitorind
petrecerea puritii, „a albului în os“, „în Unul, sau în
Niciunul“, derulându-se «tocmai când mirose-a
primvar», «când tocmai înc-o primvar / inel pe deget
înconjoar» (Nunta de argint, p. 6); pentru el, bacovianul
verde „crud“ / „pur“ se metamorfozeaz în «verde chip, /
verde chip, / bip… bip…» (Bip, p. 7), spre a «trece o dat
/ i înc o dat, / jumtatea […] împerecheat, / jumtatea
[…] de cuvânt, / jumtatea […] de descânt, / jumtatea
[…] / de via, / întregul…» (Basm, p. 8), adic jumtile
de la „chirurgizarea zeiasc“ a Androginului, jumtate
androginic în care se i oglindete într-un autoportret de
Sfintele Pati (diferit de al stnescian-paradoxistului OmFant): «Trupul meu / ca o ran / deasupra / ierbii – / o
pictur / de sânge.» (Autoportret de Pate, p.11).
În oglinda alteritii, eroul liric se mrturisete între
pragurile „nord“ i „sud“ ale verosimilului, „arpe“ i
„frânghie“ a limitei tragic-existeniale: «Ca un arpe /
crescut la sân, / ca o funie / împletit la gât – / eu – altul –
/ încât / s fiu mai btrân / cu-o secund, / mai scund, /
mai urât, / mai singur / decât / mama care nu m-a nscut –
/ ca un sfârit / care n-are-nceput.» (Alter ego, p. 13).
Autentic mân magic-paradoxist are acest erou liric:
«Nu-i mâna mea / decât un ir de ochi – / amprenta
degetelor / nu-i decât vedere.» (La revedere, p.15). Nod
gordian îi este viaa («Pân la zbor, / pod peste ape, /
norul e nor / fr de pleoape. / […] / Pân la tine / nu-i
niciun pod – / cum pleac i vine, / viaa mi-e nod.» –
Nod, p. 18) i lacrima-i «o margine de curcubeu»
(Înecarea lacrimei, p. 25), la „coborârea numelui“ în fii
(cf. Nascendo, p 26), pe coordonatele îndumnezeirii ensului unei spaialiti oximoronizate / paradoxizate: «Cu
tine timpul i-a ieit din timp, / anotimp de vindecare nu-i,
/ în locul tu e o icoan / cu chipul nimnui. / Cu tine
izgonit în Rai, / când în scdere m adun, / cu tine în
cuvântul ne-nceput, / cu tine rsrit în care-apun.»
(Izgonirea în Rai, p. 32), întrucât, din cretin-profund
fiinare, eul declar fr ovire: «Nu sunt întreg fr tine,
/ n-am început i nici sfârit, / n-am nici devreme, nici
târziu / i nici apus, nici rsrit, / nu sunt nici jungl, nici
pustiu, / nu sunt nici fiu i nici nu-s tat – / eu sunt doar
tu, care odat / se cobora din mam-n fiu.» (* * *, p.33).
Pelasgo-dacicul / valaho-dacicul mit fundamental al
jertfei zidirii cunoate la poetul Nicolae Bciu o „mutaie
genetic“ – s-ar putea spune –, de la jertfirea / zidirea de
vie a Anei întru dinuirea mânstirii, la jertfirea / zidirea
Anei întru dinuirea mrului „viu“, cel de dinaintea clipei
cderii în pcat: «Ana are mere / i Ana se zidete într-un
mr.» (Abecedar în Paradis, p. 44), în vreme ce
alteritatea îl pro-jeteaz drept lacrim a secundei: «Tu,
Nicolae, de tine fug, / ca de o umbr fr trup; / dac n-a
fi privirea ta, / din tine-a vrea s m rup. / A întinde
mâna spre tine / ca înspre limba unui ceas / din care ora se
desprinde, / meridian într-un atlas. / De tine fug i nu am
unde – / sunt lacrima unei secunde.» (Alt Nicolae, p. 65).
i prin „psalmii“, prin densele „litanii“ ale recentului
volum, Poemul Phoenix (2011), Nicolae Bciu convinge
într-un mod orfic-paradoxist fr asemnare c (se) scrie,
se caligrafiaz («Când trupul meu / rmâne un cuvânt, /
[…] / ca o duminic / m-ntorc / în sptmâna fr patimi,
/ cu timp cu tot. / Doar un cuvânt.» – Cu timp cu tot, p.
67) pân în sublima metamorfozare a sinelui i a trupului,
ca semnificat, credincios fiind nu numai în psreaflacr-semnificant, ci i în sacra putere „de la început“ a
rostitorului întru Logos. (* Nicolae Bciu, «Poemul
Phoenix», Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI – colecia
Poei contemporani –, 2011; pagini A-5: 256; ISBN 978606-604-029-7).
Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
În colecia „Scriitori, ceteni de onoare ai Srmaului”,
iniiat de primarul Ioan
Mocean, a aprut volumul
„Tcerea magilor”, cu
poeme
semnate
de
conjudeeanul
nostru
Valentin Marica. O poezie
care
mustete
de
religiozitate, apropiinduse pân la contopirea
extrem
cu
rdcina
identitii:
„Încolea
cuvântul/ s m ia de
mâini/ s-mi arate ziua/ în
potiri de pâini”. În oapta
câmpiei, Valentin Marica
descoper visul izvorât din tria pietrei pentru ca mai
apoi, în dimineile „în care crap lumina/ de atâta
blândee” s primeneasc casa dintâi a literei. Atunci
când „mâna lui Dumnezeu/ despletete cerul peste
pcat” este momentul prielnic rzvrtirii cuvintelor care
se transform în crucea biruinei: „mâna/ strfulgerare/
împrtie la pori/ pcatul ultimului cuvânt”.
Descoperim la Valentin Marica o poezie existenial în
care elementele primordiale devin esen pentru trire:
„piatra crete din ap”.
O poezie în care cuvântul se transfigureaz, devenind
obiect de lux – „Pe dunga unui cuvânt” – pentru ca mai
apoi, ca un miez de pâine, s fie bucurie pentru cei care
triesc din magia acestuia. „Tcerea magilor/ adun
zpezi în cina naterii” pentru ca mai apoi valul luminii
s fie rstignit pentru izbânda cuvântului. La botezul
literei particip întreaga suflare, iar rdcina de la
fereastra sufletului acompaniaz harpa îngerilor pentru
ca zpada s se ridice în altare: „Sub vârtejul umbrei/
mâna arat/ c cerul e pasre cltoare”. Când timpul
încremenete, soluia cea mai bun este salvarea prin
cuvânt: „Numai cuvântul îi d legnare”.
Valentin Marica tie s deschid poarta spre rai prin
cuvinte care dezvluie tainele lumii: „Numai îngerul
îmi spune/ cum s calc iasca din freamtul crucii/
numai îngerul îmi spune/ c apa ce curge/ e vecernie”.
Valentin Marica este poetul nscut la Zoreni, cu suflet
sensibil precum apa cea limpede a strmoilor care a
izvorât din eternitatea rdcinii româneti.
MENU MAXIMINIAN
31
privirii acaparatoare a cititorului. Cititorul însui ia, prin
actul lecturii, în posesie textul, devine „o privire verde”
plimbându-se de-a lungul unui ficional corp – „un corp
erotic”, în viziunea lui Roland Barthes26, ateptând,
insinuând, nerbdtor sau plictisit.
Privirea celui care ascult – metafor metonimic
pentru cititorul abstract, dar i pentru brbat – reface
itinerariul atingerii erotice – „Privirea verde urc iar de la
palme pe brae, de la brae pe umeri, pe gât, se retrage ca
un melc în ureche (....) Îl las s intre tot mai adânc în ea.
Îi simte arterele, sângele, sexul.”27 i, dac lectura
presupune privirea, pentru Anna, care „are chestia asta cu
ochii”, „toate amorurile (...) au început de la ochi”,
mrturisind c „nimic nu o excit mai ru decât o
privire”28.
Teoretizarea camuflat asupra relaiei scriitor-lector
este reactivat de-a lungul textului, ca nite insule de
„sinceritate” asupra implicaiilor procesului de creaie pe
care le instaureaz conceptul (indispensabil) de lector:
„Nu-mi dau seama ce l-o fi pus în priz. Exist un fel de
flux i reflux care-i schimb culoarea asemenea mrii, dar
ghicesc cu greu la ce semnal de-al meu rspunde el acolo
înuntru.”29 Privirii verzi îi rspunde privirea scriitorului,
amândou priviri ale ateptrii: prima ateptând
confesiunea (povestea) – „Privirea ateapt cuminte, cum
ateapt un câine felia de salam”30 –, cealalt ateptând
direcia (confesiunii) – „În capul Annei se învârte ruleta.
Nu tie pe ce culoare s mizeze, pe negru, pe rou. Nu tie
cum s-l întoarc din drum.”31
Catalizator al discursului creator, dorina (ca
ateptare i ca întâmpinare a privirii) susine atât actul
spunerii, cât i virtualul act erotic, scriitoarea însi
mrturisind c vede „fervoarea îndrgostitului i inspiraia
poetului suprapunându-se perfect ca jumtile unui fruct
rotund – nimic altceva decât reîncarnarea strii de graie,
menit s ne aduc aminte c suntem ceteni ai Edenului
i c tânjim s ne repatriem”32.
Privirea verde este cea care „creeaz (...) în camer o
atmosfer atât de intim”, încât provoac la amintire, iar
„amintirile”, pentru Anna, „n-au alt scop decât s nasc
literatur”33. Prezena lectorului este necesar pentru
declanarea „atmosferei de literatur”, prezena lui
„mut” i „ambigu” este „autorul moral al acestor
mrturisiri”34. Are loc i o discutare a statutului privirii
verzi între dou entiti narative, pe care le putem
identifica drept Anna, confesoarea, i o instan la
persoana a treia: „i ce dac îl pierd? i-e uor s
vorbeti, dar dac el nu mai st aici pe scunel, la
picioarele tale, nu mai eti nici tu. Raiunea ta de a exista
înceteaz în afara lui, pentru c dac nu mai ai ce inventa,
dispari”. Se afirm condiionarea implicit, existenial a
actului scrierii prin binomul cititor abstract-scriitor
I think about your body day and night.
When I try to read, it’s you I’m
reading.
(Jeanette Winterson, Written on the
Body)
Dependena scriitoarei de
text se transform, în romanul
Norei Iuga, într-o pledoarie
pentru suveranitatea autorului
în raport cu lumea ficional,
dar i într-o febril încercare de
regsire a eului erotic – un alt
fel de suveranitate – transformând textul literar într-un
produs erotizat – i erotizant.
Disocierea lui Roland Barthes între diferitele
modaliti de regsire a corpului erotic în textul literar –
„figuraie” i „reprezentare” („o figuraie stânjenit”)22 –
ofer o posibil perspectiv asupra ficiunii Sexagenara i
tânrul. Dac ar fi s lum în considerare mrturisirea
autoarei cum c „romanul Sexagenara i tânrul este 90%
biografie”23, cea mai adecvat variant de interpretare din
punctul de vedere al distinciei realizat de criticul francez
este figuraia, apariia „nestânjenit” a corpului erotic în
profilul textului literar, consecin a „apariiei autorului în
textul su”. Aceast afirmare a eului auctorial nu are îns
loc „sub forma biografiei directe”; mai rmâne, în urma
unui calcul matematic creator de lumi virtuale, acel
procent de 10% necesar – i suficient – unei lumi
ficionale de sine stttoare în care o scriitoare se
confeseaz la aizeci de ani. În plus, manipularea unui alt
concept esenial în receptarea textului Norei Iuga –
dorina – ne ofer un indiciu în ceea ce privete plasarea
modalitii de revelare a corpului erotic în acest text sub
semnul figuraiei, dar i o transcendere a acestei
catalogri. Este o disociere pe care nu o ofer textul lui
Barthes, care vorbete îns de „conceperea unei dorine
pentru un personaj de roman (prin pulsiuni fugitive)”24 ca
mod de realizare a figuraiei – o dorin care circul pe
sens invers fa de cea care susine semantic romanul
acesta. Astfel, dac prin reprezentare dorina este imitat
i nu depete nicicând spaiul ficiunii, prizonier a unui
flux conectând personajele ficionale25, în romanul Norei
Iuga dorina sub semnul reprezentrii exist – dorina erotic dinspre sexagenar înspre „brbatul” care ascult –
dar e doar o proiecie ficional a unei alte dorine: dorina
dinspre scriitor înspre cititor, un „alt fel” de erotism.
Astfel, corpul feminin, sub scrutarea insidioas a
„privirii verzi”, devine un analogon al textului supus
26
„Textul are o form omeneasc, este o figur, o anagram a
corpului? Da, dar a corpului nostru erotic”, idem, p. 27.
27
Idem, p. 84.
28
Nora Iuga, Sexagenara i tânrul, Ed. Polirom, Iai, p.166.
29
Idem, p.143.
30
Idem, p.103
31
Idem, p.76
32
Perfeciunea moie în memoria noastr pasiv, interviu cu
Nora Iuga realizat de Marius Chivu, „Dilema veche”, nr. 109/24
februarie-2 martie 2006
33
Nora Iuga, Sexagenara i tânrul, Ed. Polirom, Iai, p. 117.
34
Idem, p. 118.
22
Roland Barthes, Plcerea textului, Ed. Echinox, Cluj, 1994, p.
87.
Perfeciunea moie în memoria noastr pasiv, interviu cu
Nora Iuga realizat de Marius Chivu, „Dilema veche”, nr. 109/24
februarie-2 martie 2006.
24
Roland Barthes, op.cit., p.88.
25
„Reprezentarea poate lua ca obiect al imitaiei dorina însi: dar
atunci aceast dorin nu iese niciodat din cadru, din tablou, ea
circul între pesonaje; dac are un destinatar, acest destinatar
rmâne interior ficiunii”, idem, p. 89.
23
32
abstract (în terminologia lui Jaap Lintvelt) care propune
cvasi-materializarea cititorului, o prezen „ambigu i
mut”, dorina de cititor dublând dorina prezenei
masculine, necesar pentru resuscitarea trupului. Acest
cititor abstract este un dublu al scriitoarei abstracte, o
excrescen a „singurtii ei”, reflectând pilonii de
construcie a textului literar.
Frazele de început fixeaz, ex abrupto, printr-un ir
de negaii, aceast autoafirmare a eului (feminin) care se
va metamorfoza, subtil, de-a lungul textului, într-o
autentic voce auctorial, auto/atotcontient. Nimic care
s surprind în aceast confesiune la o nesurprinztoare
persoana întâi („nu-mi place”, „nu-mi plac”); intervenia
persoanei a treia, a „vocii narative”, este cea care
disociaz între polii confesiunii: femeia care se
confeseaz – brbatul care ascult, obiectivând, cel puin
aparent, discursul. Anticipm, afirmând c binomul pasivactiv, feminin-masculin, autor-cititor, cuvânt-tcere
instaurat prin acest început, îi va neantiza polaritile
într-o final re-creare, din cenua tuturor complementaritilor, a autorului suveran.
Îns cuplul care se insinueaz autoritar de-a lungul
(sau în adâncul) Sexagenarei i tânrului este cel al
metaromanului, în care sunt prinse, precum în acel hyphos
de care amintea Barthes35, vocea personajului – narator i
vocea naratorului, iar a le analiza va constitui studiul a
ceea ce Gérard Genette numete „les rapports délicats
qu’y entretiennent les exigences du récit et les nécessités
du discours”36. Prizonierat asumat în „pânza de paianjen”
a ficiunii sau modalitate de a afirma necondiionat libertatea, aceast „schizofrenie” narativ devine una dintre
emblemele prezenei auctoriale în textul Norei Iuga.
Roman „la dou voci”, primul fragment instaureaz
formula narativ dual înaintând schimbrile de
perspectiv narativ (persoana întâi, persoana a treia) fr
modificri structurale la nivelul lexicului, al punctuaiei
sau al spaierii. „Contaminarea” dintre cele dou tipuri de
discurs care se petrece în textul Norei Iuga nu reprezint
altceva decât un indice al originii comune a celor dou
voci. Un narator ludic se afirm lucid, când personaj, când
narator, autor al unui caleidoscop al identitii pentru a
sugera imposibilitatea determinrii unei vârste i evidena
unui ego absolut.
Distana naratorial impus de discursul la persoana a
treia în frazele de debut este accentuat prin folosirea
substantivelor
comune
(„femeia”,
„brbatul”),
generalizante. Dar brbatul e „prototipul brbatului bun la
pat”, fixeaz deci un (proto)tip erotic, prezena lui „pe
scunelul scund în faa ei într-o poziie incomod”37 ofer
o imagine spaializant care abia mai târziu va dobândi
contururile vagi ale unui apartament de scriitoare… de
aizeci de ani. În acest moment de început, surprins în
cuvintele unei voci la persoana a treia, ceea ce se
schieaz este reprezentare în plan a unei femei,
confortabil retrgându-i corpul38 pentru a rmâne doar
voce (la persoana întâi, de aceast dat) dublat de cea a
unui brbat refugiat incomod pe un scaun scund – care îi
limiteaz micrile, fr a-i diminua îns „potenialul”
erotic al prezenei. Este vocea la persoana a treia cea care
va observa – sau ne va face s observm – c „brbatul se
foia pe scunelul prea mic pentru el, ar fi vrut s se ridice,
dar îi era ruine s o fac, pentru c ea îi vorbea”39 (s.n.).
Reacia este, într-adevr, o reminiscen a unor reguli
sociale; îns cuvintele care fixeaz cauzalitatea sunt de o
simplitate care evoc mitul cântecului orfic – sau al
sirenelor, brbatul recurgând la un subterfugiu social
pentru a o „întrerupe”40. Esenial aceast imaginare, pe
un fundal deocamdat vid, a personajelor: brbatul – ideal
erotic i femeia – voce.
Aceast naraiune alternativ, când la persoana întâi,
când la persoana a treia, cunoate o a doua, mai profund,
disociere, între tipurile de naraiuni crora se ded Anna,
naratorul la persoana întâi. Este monolog adresat, este
dialog, este povestire la persoana a treia a unor
evenimente, chipuri ale vieii sale, este introspecie. O alt
distincie poate fi fcut între modul narrii la persoana a
treia, obiectiv, de ctre narator, a faptelor i a cuvintelor
personajului Anna, utilizând stilul indirect liber. i, o
final ipotez s-ar susine prin regsirea naratorului în
toate ipostazele, Anna-obiectiv, Anna la persoana întâi,
Terry41, brbatul asculttor ca proiecie a unui lector ideal
i a unui brbat ideal imaginai de… Anna. Ambiguizarea
identitii vocii narative prin tonul narativ oscilant
(obiectiv-subiectiv, implicat-neimplicat) are drept rezultat
reconstituirea unui „portret de scriitor” ce se dorete
exhaustiv, reinterpretând disocierea lui Gérard Genette
conform creia „dans le discourse quelqu’un parle, et sa
situation dans l’acte même de parler est le foyer des
significations les plus importantes; dans le récit (…)
personne ne parle”42. Acest „nimeni” este îns la fel de
individualizat ca i vocea Annei, mai bine zis, este atât de
nuanat tocmai datorit Annei. Actul narator devine astfel
un complex proces de autoreflectare într-o oglind cu
multiple fee inegale. Îns în faa ei vom gsi, indiferent
de înlime, perspectiv sau cuvinte, autoarea, pe „ea care
(ne) (îi) vorbete” printr-o miestrie a tehnicii
„travestiului”, „pitit mereu bine dup altcineva”.43
ALEXANDRINA ANA DURAC
39
Idem, p. 8.
„Îi ceru voie s-i aprind igara, ca s-o întrerup”, idem, ibidem.
“Poate c nici nu existm decât ca jumti ale aceluiai întreg.
Poate c atunci când vorbesc despre ea, vorbesc de fapt despre
mine, îi atribui ei faa mea reprobabil ca s pot spune tot adevrul
despre mine fr s m dau de gol.”, p. 139, o ipostaz a
personajului ca cenzur a confesiunii prin preluarea unor date ale
confesorului i prelucrarea lor într-o identitate ficional.
42
Gérard Genette, ibidem.
43
Nora Iuga, op.cit., p.139.
40
41
35
„estura i pânza de paianjen”, Roland Barthes, op.cit., p. 100.
Gérard Genette, Figures II, Editions du Seuil, 1969, Paris, p. 64.
37
Nora Iuga, op.cit, p. 5.
38
„Femeia îi strânge picioarele sub ea…”, idem, p. 5.
36
33
ne-a dat un rost pe lume, s fim virtuoi i s ne împlinim
spiritual. Scopul care i s-a dat poetului-preot Theodor
Damian este s pstoreasc oameni i cuvinte. Autorul
mai crede c poezia adevrat este de sorginte divin i
inspiraia trebuie primit cu smerenie: „Isihia, Isihia / din
tine se nate / cu adevrat poezia/ trebuie s arzi mult / pe
rugul tcerii / s duci crbune încins / apoi s te aezi
credincios / în cuvânt / i s tii s atepi / i se va trimite
glas subire / de vânt / ca s trieti / fr vânt crbunele
moare / când vine glasul / trebuie s nu dormi / ci s-i
scoi smerit sandalele / din picioare / abia atunci eti gata
s-asculi / abia atunci vei face / ce i se spune / aa se scrie
poemul / când fiecare cuvânt / a devenit rugciune.”
Cartea este dedicat soiei sale, Claudia, dar din
coninutul ei deducem c i personalului spitalului
münchenez care l-a îngrijit cu devoiune. Theodor
Damian ne spune c, atunci când omul face fapte bune, îi
relev partea sa îngereasc. De aceea medicii i
asistentele îi preau nite îngeri albatri, ale cror halate
simbolizau cerul senin.
Poemul fluviu SEMNUL ISAR este divizat în 86 de
poezii. Stilul limpede poart o structur subiacent de
balad. Rimele puine apar atunci când accentueaz o
sentin memorabil: „Isihia, Isihia / ce frumos ne
pândete în cuvânt / poezia”; nu tii nimic / dac nu tii /
iubirea de frai”.
Într-adevr iubirea cretin constituie liantul poeziilor
lui Theodor Damian. Pentru el verbul a fi este sinonim cu
verbul a iubi. Conjugând verbul a fi poetul ne spune c la
persoana întâia singular, eu sunt poate fi rostit numai de
Dumnezeu pentru c el a creat lumea. Omul poate folosi
acest verb numai la persoana a doua (tu eti), fiindc el
aparine lumii create i aceasta este. i lumea este iubirea
lui Dumnezeu, iar poezia (creaia uman) este iubirea
omului ctre semeni: „Cuvântul meu creeaz / aduce întru
fiin / de aceea el vede este-le / i se recunoate / autocontemplare i iubire / te
iubesc pentru c eti / sau
eti / pentru c te iubesc.”
din
volumul
(Eti
–
EXERCIII DE ÎNVIETE,
Ed. Universalia, Bucureti,
2009)
Volumul SEMNUL LUI
ISAR apare în ediie
bilingv, traducerea în limba
englez, precum i postfaa,
datorându-se
poetei
Mugura Maria Petrescu.
Prefaa
volumului
este
semnat de Vasile Andru,
care consider aceast carte
drept cea mai împlinit din
cele scrise pân în prezent
de Theodor Damian.
LUCIAN GRUIA
Recentul volum de versuri
al poetului i preotului
Theodor
Damian
–
SEMNUL
ISAR
(Ed.
Cluza v.b., 2011) reprezint reflexiile autorului pe
un pat de spital din
München, dup o operaie
dificil, aflându-se la grania
dintre via i moarte.
Convalescentul a fost aezat
câteva zile în faa porii
lumilor, a privit dincolo, s-a
speriat
(fr
s
se
îngrozeasc), dup care
Dumnezeu l-a întors cu faa ctre via. De atunci, omului
Theodor Damian i s-au acutizat simurile i radiografiind
realitatea cu ochii minii, i s-au artat esenele. Poezia sa a
devenit reflexiv, psaltic, sapienial, smerit i
iubitoare: „ce tain este aceasta / numai cel care trece prin
moarte va tii / prin pustia morii / patruzeci de ani / sau o
via / trebuie s mori ca s trieti / moartea ca dar /
altfel trieti dup moartea / de-o clip / sau de mai multe
/ devenit foc i jar / atunci scrii adevrata / poezie / ca s
tii de unde vii / i unde te duci / în rest totul e orbecial
/ palavre, palavre.”
Revenind la via, lumea i-a aprut nou, minunat,
curat ca dup Genez: „arborii i apa, cerul i lumina /
sunt noi i proaspete / ca dup facerea lumii”. Renaterea
sa nu a fost numai fizic, ci i spiritual: „Trebuie s-mi
rescriu poemele / s-ar putea s le scriu invers / de la
moarte la natere”.
Privind din camera de spital
râul Isar, poetul triete
sacerdotal reveriile acvatice:
Apa reprezint o abluiune, un
botez cosmic: „Isarul trece prin
rnile mele / i mi le spal / ca
Iordanul pcatele / cele multe
i grele”. Dar apa curgtoare îi
fur chipul curat i poeziile i
poart
prin
lume,
le
deversându-le
departe
în
ocean, adic în venicie:
„Isarul curge / ce alinare c
murind / lsm ceva în urm
/un copil, o ap, o stea”.
Steaua lui Theodor Damian
este pstorirea oamenilor i a
cuvintelor: „i s-a dat un sens /
asta-i esenialul / scrie poezie
i taci”.
Ce ne transmite Theodor
Damian
dup
aceast
experien zguduitoare? C
viaa este cel mai minunat dar
pe care ni l-a druit Dumnezeu
i c lumea este frumoas! El
_______
Foto:
NICPETRE,
„VRJITOARE”
34
Seciunea a treia, intitulat Cronici mrunte (accente i
exemple), reunete 184 de texte performante, în ciuda
proporiilor modeste: O noti poate fi un germen, un mugur, un
spin, o pictur de acid. Când e reuit, se ine minte, ne spune
autorul în Prefa. Într-o vreme de extrem confuzie a valorilor,
de pragmatism vulgar, de manifestri anarhice, moralistul
erudit se strduiete s ofere repere morale, pe care le gsete în
trecut (M. Koglniceanu, N. Iorga), dar i în prezentul
descurajant (scderea interesului pentru carte, mitocnia
generalizat, atrofierea simului civic) unde înregistreaz – cu
satisfacie – autoritatea real a printelui
D. Stniloaie, prestaia fascinant a lui O.
Paler, fibra moral rezistent a lui Paul
Goma, nobleea sufleteasc a lui C.
Ciopraga. Publicist de atitudine, acesta
umbl constant la raftul cu fie, de unde
selecteaz, pentru demonstraiile sale,
acele texte ce pot lumina, din varii
unghiuri de vedere, o realitate
disconfortabil, în continu micare.
Triumful subiectivitii îl atinge în
seciunea ultim a crii, Confesiuni.
Pretexte. Jurnal, ce cuprinde nu mai
puin de 245 de texte. Nimic nu scap
ateniei moralistului, niciun subiect nu e
minor, dac ai privirea ptrunztoare i,
pe aceeai msur a evalurilor, o
impresionant suprafa cultural la
îndemân (Suntem fcui din tot ce vedem
i auzim, din tot ce citim i credem,
afirma Julien Green): mefiena fa de
gândire, nostalgia satului natal, textele
sacre în interpretri personale, reflecii
asupra celor dou modele culturale
(Luther i Erasmus), oapa i pensionarul,
Eusebiu Camilar, lupta cu somnul,
melancoliile criticilor, umilina ca stare existenial, o lume în
degradare continu, privit cu ochiul mâhnicios al moralistului.
Sunt întru totul de acord cu observaia lui Emil Nicolae care
era de prere (în „Conta” nr. 5/2011) c Anamnezele (12)
reprezint cheia acestei ultime seciuni a crii; ele ritmeaz i
motiveaz întregul discurs confesiv, urmrind – prin secvene
bine alese – devenirea intelectual i moral a lui Constantin
Clin, din copilrie pân la senectute. Strlucesc, i de aceast
dat, icoanele prinilor, care au dat un sens deplin vieii lor prin
susinerea fiului, atât de dotat, la studii, într-o vreme când, spre
deosebire de azi, parcursul didactic era o ans de afirmare
social, dincolo de condiia social a prinilor. Dac în copilrie
i-a dezvoltat sentimentul datoriei fa de Sine i fa de
sacrificiile prinilor si, mai târziu, textele biblice trezesc în el
sentimentul vinoviei. Lupta cu strinul din sine, cu duhul cel
ru reveleaz o existen dramatic, luminat intermitent de
puterile sacrului, întotdeauna biruitor.
Cu fiecare carte a sa, de istorie literar, memorialistic sau
publicistic, autorul bcuan descoper privirilor noastre omul
cu nelinitile i îndoielile sale, pe care nu încearc a le estompa,
fiina sa moral cldit pe o autocenzur sever, iubitoare de
adevr i frumusee, echilibru i responsabilitate, naturalee i
comprehensiune, nu în ultimul rând, dragostea de oameni i de
neam, cu o neclintit credin în Dumnezeu i-n puterile sale.
Fire independent, structural onest în tot ceea ce întreprinde, cu
ochii avizi de lumin îndreptai spre Trecut i Morala Naturii, nu
a abdicat vreodat de la norma stpânirii de sine, ceea ce a fcut
din autorul Dosarului Bacovia un marginal ce-i triete, cu
demnitate, marginalitatea. Deficitului sufletesc din jurul su,
Constantin Clin îi rspunde cu un preaplin al iubirii sale:
Doamne, dac inima mea ar avea brae, te-ar cuprinde!
Regsesc aici, în aceast carte44, gândit i organizat dup
criterii mult cumpnite, la o lectur atent, marile caliti ale
scrisului unuia dintre cei mai elevai publiciti pe care-i avem la
aceast or, Constantin Clin: concizie, miez, igien moral,
cinste
intelectual,
integritate
i
autenticitate,
expresie
plastic/
memorabil pe orice tem (social,
religioas, politic, moral, cultural) cu
o lejeritate pe care i-o asigur erudiia i
vârsta, dubla experien a vieii i a
bibliotecii (aa-numita, de autor, vizuin
de hârtie). Discursul pleac adeseori de
la bibliotec spre via, întrucât zestrea
livresc (impresionant) îl ajut s vad
lucruri pe care semenii si, prea îngropai
în imediat i prea departe de aerul tare al
ideilor, nu reuesc s le ptrund, dup
care experiena cotidian, confruntarea cu
lumea, foarte departe de a fi cea mai bun
dintre lumile posibile, îl ajut s-i
sporeasc privirea interioar, spiritul de
observaie. Din vizuina (sa) de cri se
întoarce grav spre trecut, care, în opinia
lui, se confund cu tradiia (o tabl de
valori decantat, garantul normalitii).
Sau cum spune autorul în mai puine i
substaniale cuvinte: biblioteca se
deschide spre via i viaa caut o
verificare în bibliotec.
Tomul acesta cuprinde un total de 628
de texte în 662 de pagini, organizat în patru seciuni. Zigzaguri,
cu 122 de texte, ofer o radiografie minuioas i lucid a
fenomenelor sociale, cât i a exceselor de orice fel: un
învmânt grav afectat de superficialitate i amoralitate, o pres
avid de senzaional, mai degrab nociv, o îngrijortoare
cretere i generalizare a violenei, în toate formele sale de
manifestare, estomparea sentimentelor patriotice pân la
anihilarea lor total, decderea bunicilor din autoritatea lor
blând-patriarhal, absena reperelor morale autentice, mai peste
tot, apreciaz publicistul sincer îngrijorat de ceea ce vede i
aude, strada a devenit o lectur obositoare. Dintre toate
lucrrile Divinitii, natura este cea mai uimitoare i mai
rezistent, pentru c ea înseamn ordine, echilibru, perfeciune,
dar i pentru c presupune, în egal msur, ideea de
recompens i sanciune.
În Politice, cu doar 77 de texte, radiografiaz, selectiv,
evenimentele începând cu data de 23 decembrie 1989 pân la 31
decembrie 2005. Acesta strbate „drumul” de la entuziasm,
aderare necondiionat la ideea de schimbare (s redescoperim –
spune sofoclian – c omul e o fptur minunat, sperana în
meritocraie) la rcirea prematur a sentimentelor dintâi, în faa
evidenei c modificrile social-politice nu au fost însoite de o
schimbare de mentalitate, trecând printr-un lung „tunel” al
dezamgirilor (iluzia normalitii în toate planurile, iluzia
prosperitii, mitul reformei) pân la sentimentul adânc de jen
i frustrare de la sfâritul anului 2000 când, întrebat de ce nu se
mai apropie de temele politice, a rspuns, de aceast dat,
resemnat: Dintr-un sentiment de inutilitate. Dup doar 18 luni de
la schimbarea de regim politic, observaia lui Constantin Clin
cade ca lama rece a unei ghilotine iacobine: Tranziia e epoca
de aur a simulanilor.
MIRCEA DINUTZ
44
Constantin Clin, Stpânirea de sine. Miscelaneu, Bacu,
Editura Ateneul Scriitorilor, 2010, 662 pag.
35
Unele dintre titluri au fost citite i de ctre noi i ne-am
regsit/ verificat în barem, despre altele am citit doar
interpretarea, mulumindu-ne cu textul despre cartea în
original, aa cum fac elevii/ studenii care-i pregtesc în
grab unele examene, propunându-i un alt timp pentru
lectur, tiind c singur, critica, nu face literatur.
Criticul Andrei Moldovan i-a citit pe teoreticienii literaturii de la care a primit investirea de-a se apropia uor
de cri, cu pricepere, dându-le din lumina pe care a cunoscut-o. Ceea ce reuete s exprime Andrei Moldovan,
fa de ali critici – unii analitici, alii subiectivi – e faptul
de-a pune în legtur crile cu un timp al scrierii lor. Acest timp este delimitat de momentul 89-90, ce reprezint
un prag, dincolo i dincoace de care se contureaz dou
linii de creaie: una dominat de parabol, ante- decembrist, i una ce valorific mai mult limbajul, post –
decembrist. Desprirea de fabulos aduce în prim-plan
instanele textului, rupt de context social.
În gneral, cititorul se afl în dubl ipostaz fa de
cartea de critic: fie a citit i el cartea criticat i tie
despre ce este vorba, aprobând sau completând
observaiile, fie n-a citit cartea în discuie i se las atras/
convins pân unde dorete el, ca-ntr-un joc al seducerii i
al acceptrii seducerii, crezând i-n originalitatea criticii,
nu doar a operei literare. Istoria literaturii se scrie i pe
suprafee mici. Destinele literaturii sunt i geografii
literare. Aa se impune Andrei Moldovan i ca istoric
literar, nu doar critic, pentru c are grij de valorile zonei
în care triete sau în care se întinde cu diferite ocazii,
simpozioane, întâlniri literare, vorbete cu egal pricepere despre crile lor, despre personalitile, pe nedrept
uitate, cum sunt cazurile Pavel Dan, Radu Splcan. Dac
admitem c un critic e un teritoriu (un pmânt?) pe care
„cresc” anumite opere literare, atunci înelegem apropierea fa de aceste culturi i nu altele.
E de remarcat grija pe care o acord Andrei Moldovan
alctuirii frazei, dense i frumoase, detaliului ca element
persuasiv i posesiv criticului, abordarea operei din
perspectiv diacronic i sincronic, aflarea elementului
dominant în fiecare sistem propus individual. Literat i
profesor, Andrei Moldovan folosete în demersul su
critic cele dou preocupri ce-l însoesc i pe care le
însoete: este atras de carte cu pasiunea unui colecionar
de obiecte rare i este dispus a transmite, pe îneles cât
mai larg, multe din învturile lui.
Lecia (de) critic are un ton cald care apropie, nu
deprteaz, ba chiar câtig adepi: „Trebuie s fim de
acord c orice literatur este un peisaj complex, cu
componente ce se impun imediat percepiei, de valoare
mai mare sau mai mic, alteori având spaii mai puin
vizibile, dar poate c nu lipsite de sensuri adânci, cu
multe alte elemente de decor, durabile sau trectoare,
conjuncturale sau eseniale, fiecare cu rostul su sub
privirea generoas a celui ce contempl.”
Adunate într-o carte, studiile lui Andrei Moldovan
alctuiesc un corp de granit i propun un sistem de-a
înelege literatura, firesc, fr exagerri, fr ochi închii.
Critica nu este ceva care s ne sperie. Multe dintre
revistele de literatur ar trebui s se numeasc / s fie i
critice, dup modelul „Convorbirilor critice” ale lui
Mihail Dragomirescu, adus în imagine cu ocazia lucrrii
lui Andrei Moldovan. Mai mult, cri ar trebui privite/
primite i critic, obiectiv, nu doar îngduitor- subiectiv,
Un colocviu cu profesorul Andrei Moldovan e
în msur s-i îmbogeasc, spiritual i literar,
pe cei ce accept s fie
prezeni la o dezvluire a
lecturilor. În „Butelia cu
oxigen”, Consemnri critice, Ed. Eikon, 2010, vocea lui Andrei Moldovan
e una autorizat, îndelung
exersat la umbra marilor
teoreticieni, pe care îi alege dup afiniti, îi cultiv în judecarea literaturii cu msurile lor, dar
îi i numete într-un gest
de slvire, bine îneleas:
Todorov, Genette, Barthes.
Lucrurile din aceast carte se prezint destul de simplu,
în ipostaza unor trei paliere, la mijloc aflându-se criticul
care face legtura dintre instrumentele de observare i de
lucru i crile cu autori, aezate, la rând, în ateptare, la
vedere, astfel încât ochiul obinuit s nu piard nimic din
vedere, s nu greeasc, s adune destul material pentru
teza la care lucreaz: soarta literaturii. „Cei chemai” la
dezbaterea crilor ascult ateni dinuntru sau privesc pe
fereastr, dinafar, interesai, atrai de spectacolul unic.
Înzestrat i înarmat cu aparatul critic de bun calitate, la
care a citit îndelung i pe care tie s-l foloseasc, Andrei
Moldovan alege s scrie, supune ateniei nume precum
nelipsiii din preocuprile sale: Cobuc i Rebreanu, apoi
Radu Splcan, Ioan Groan, Radu Mare, Vasile Gogea,
Gheorghe Perian, Gheorghe Glodeanu, Alexandru Buican, Ion Vlad, Aron Cotru, Pavel Dan, Vintil Horia,
Lucian Blaga, Ioan Alexandru, dar i foti elevi, Aurel
Onior, Nicolae Avram, Liviu Dnil.
Cele mai multe studii ale crii sunt consemnri critice
(dup cum spune i titlul) la alte cri de critic, de interpretare, de istorie literar. Ceea ce facem noi acum este o
critic la critic, ceea ce-i mai greu de realizat/ de urmrit. Adevrate cri de critic apar mai rar. Ceea ce nea atras la aceast carte este obiectivitatea ei, aplicarea
just a judecilor de valoare despre o oper, cursivitatea
discursului critic, persuasiv, aglomerat dar plin de aspecte
plcute, interesante, atractive la orice pas, i absena
oricror alunecri spre latura subiectiv a percepiei.
Textul nostru e o deducere din alt deducere? Pân unde ajungem cu astfel de extrageri i ce-l oprete pe cititorul ce urmeaz s nu mearg i el mai departe? Ce presupune lectura unui text critic i de ce alegem s citim o
carte despre alte cri? Parfumul literaturii critice e mult
mai tare decât al literaturii beletristice. Ce ne face s-l alegem, aadar? Ne intereseaz operele în discuie i citim
textele propuse ca pe un instument de lucru, de consultat?
Ne atrage stilul folosit de exeget sau ne verificm
lecturile proprii, testând dac aprecierile noastre coincid
cu cele ale unei autoriti în domeniu? Ar mai fi o cale:
aceea de-a vedea cum se mai scrie despre cri, cum sunt
receptate crile, cum se face situarea în istoria literar.
36
admirativ de colegii colii Medii nr. 13 din Cluj, unde se
afla i Andrei Moldovan („Despre poei numai moartea
poate vorbi,/ singur moartea tie despre ei câte ceva” –
„Amintirea poetului”), i a lui Lucian Blaga – „Omul în
loden”, vzut în Clujul de altdat: „Avea o atitudine de
fiin absent, insensibil la tot ce era în jur. Copilul ce
eram pe atunci era intrigat, ba chiar revoltat de faptul c
(...) omul în loden (...) trecea inevitabil i impasibil pe
sub copacii plini de psri...”
În Capitolul „Teme literare”, Andrei Moldovan scrie
despre „acceptarea literaturii ca studiu al formelor”,
propus de Ion Vlad, în „Aventura formelor”, Editura
Didactic i Pedagogic, 1996. Plecând de la profesorul
Ion Vlad, „unul dintre puinii teoreticieni cu o viziune
atât de limpede, dar i îndrznea, invocând triada:
retoric, poetic i logic a formelor în studiul teoriei
literare, Andrei Moldovan sesizeaz faptul c „tot mai
muli autori de texte critice sunt de fapt prozatori sau
poei” i c „nu pot fi imaginate interpretarea i evaluarea
critic fr un necesar suport teoretic”, citând din
Northrop Frye: „Criticul literar trebuie în primul rând s
citeasc literatur, s efectueze o cercetare inductiv de
ansamblu a propriului su domeniu i s-i elaboreze
principiile critice numai cu ajutorul cunotinelor pe care
le posed în acest domeniu.”
Tot aici, sunt i rspunsuri la unele anchete literare
gzduite de revistele „Conta” (Neam), „Verso” (Cluj),
„Micarea literar” (Bistria). Despre „Literatura român
– provincie i provincialism”, Andrei Moldovan, cu
îngduin i cunoatere, afirm: „eu nu a asocia
provincia cu provincialismul pentru c au dou înelesuri
total diferite”. În legtur cu „Presa literar i literatura”,
opineaz: „Cred c revistele noastre literare s-au orientat
bine i la timp în faa mutaiilor survenite. Paginile lor sau animat dup 90 cu tot ce era oprit înainte: dezvluiri,
memorialistic, pagini de jurnal, revizuiri, noi sinteze...”.
La provocarea lansat despre „Lectura util”, Andrei
Moldovan intervine, cu trimitere la studiile de estetic ale
lui Hans Robert Jauss care „imagineaz o situare în form
circular a trei momente eseniale din existena operei
literare: poiesis, aesthesis i catharsis, la care se adaug i
nelipsitul orizont de ateptare”.
Cartea lui Andrei Moldovan, „Butelia cu oxigen”,
Consemnri critice, st sub semnul formulrii criticului
Tzvetan Todorov: „Literatura în pericol”. Un titlu
incendiar care pune pe gânduri. Una dintre problemele
indicate pentru aceast situaie este aceea c „la coal nu
se înva despre ce vorbesc operele, ci despre ce vorbesc
criticii”. Todorov observ c „o concepie reductiv
despre literatur nu se manifest doar în coal i
universitate, ci i la comentatorii din revistele de cultur
sau chiar la scriitori”. Todorov spune c „Cititorul
obinuit, care continu s caute în operele ce le citete
ceea ce d sens existenei sale, are dreptate împotriva
profesorilor, criticilor i scriitorilor”:
Andrei Moldovan tie cel mai bine i ce ateapt
elevul i ce vrea scriitorul de la crile propuse: „o
dezbatere de idei”. Ceea ce reuete „Butelia cu oxigen”
este ca, în spatele crilor, aceleai, coperte, culoare,
form, s gseasc o comoar ce ateapt s fie
prezentat în cele mai vizitate muzee.
ELENA M. CÎMPAN
chiar dac o „literatur mare” e susinut de o „literatur
mic”. Cu rbdare i probitate, cu desfacerea firului în
apte, cu presupuneri, cu certitudini, cu întoarceri a
temelor pe toate prile, amintind de „Teme”-le lui Nicolae Manolescu, Andrei Moldovan las deschis abordarea
lui critic, de cele mai multe ori fr s uite s anune un
enigmatic „cine tie?...”, retoric i dubitativ. Noi îl
recunoatem aici pe imbatabilul Andrei Moldovan i tim
c el tie. tie i scrie de la admiraia pentru scriitorii care
au avut ceva de spus într-un moment literar dat i pân la
sfaturile pe care le d tinerilor preocupai de literatur:
„un scriitor trebuie s cunoasc resursele cele mai
ascunse ale mijloacelor de exprimare ce le utilizeaz.”
„Butelia cu oxigen”, Consemnri critice, are patru capitole: I. „Cri i autori”, care se ocup de recenzii la
cri reprezentative pentru ateptrile criticului, cu un anume impact în vreme, II. „Teme literare”, cu problematica nscut din fenomenul literar actual, III. „Contribuii
de istorie literar”, adevrate descoperiri, cum ar fi scrisori de-ale lui Slavici sau Rebreanu, posibilul pseudonim
I.L. Dorna pentru Rebreanu, i IV. „Adnotri”, ce
recupereaz, oarecum nostalgic, triri literare, marcate de
personaliti, precum Ioan Alexandru sau Lucian Blaga.
Din întreg volumul crii, se desprind figura lui Liviu
Rebreanu i a celui care s-a ocupat ani de-a rândul cu
editarea Operelor lui Rebreanu, istoricul Niculae Gheran.
Cum altfel? Dac Andrei Moldovan a scris împreun cu
Niculae Gheran „Liviu Rebreanu prin el însui”, Editura
Academiei Române, 2008, carte premiat de Uniunea
Scriitorilor, Filiala Cluj. Cum altfel? Dac Andrei
Moldovan însui a prefaat o ediie Liviu Rebreanu?
Aspecte inedite, mai puin cunoscute din viaa
prozatorului, pot fi citite în „Butelia cu oxigen”, aa cum
reies ele din „Neamul Rebrenilor ctre Liviu”, carte
scris de nepotul lui Rebreanu, Ilderim Rebreanu, Editura
Academiei Române, 2008, din cartea lui Gheorghe
Glodeanu, „Liviu Rebreanu, Ipostaze ale discursului
epic”, Editura Tipo, Moldova, Iai, 2010, din cercetarea
lui Ion Simu, „Rebreanu dincolo de realism”, Biblioteca
Revistei Familia, Oradea, 1997.
Andrei Moldovan se oprete asupra crii lui Niculae
Gheran, „Arta de-a fi pguba”, roman, Biblioteca
Bucuretilor, 2008, ca o altfel de privire a celui ce-a
îngrijit 23 de volume din ediia critic dedicat lui Liviu
Rebreanu: „Dac cineva se ateapt ca romanul lui
Niculae Gheran s plteasc tribut Maestrului pe care l-a
slujit zeci de ani, va fi foarte dezamgit. Nimic nu pare
s-l trimit spre Rebreanu”.
A doua figur sonor a „Buteliei...” este George
Cobuc, pentru c Andrei Moldovan a scris i „Cobuc
sau lirismul pragurilor”, Editura Clusium, 1997, i acum
e rândul de a-l privi pe poetul din Hordou tradus în limba
arab de ctre Salah Mahdi i Bara Hati Abdul Baki,
Editura Eikon, 2010.
La mic distan, se afl amintirea lui Radu Splcan,
într-o sosire de competiie bazat pe afiniti elective cu
criticul Andrei Moldovan, care îl descrie pe Radu
Splcan „ca fcând parte dintre puinii oameni care s-au
nscut cu vocaia creatorului de coal cultural”,
activitatea lui fiind legat de cenaclul „Saeculum”, unde a
fost lansat formula „Cât prietenie, atâta exigen”.
Urmeaz apoi portretele lui Ioan Alexandru (Ioan
andor, cum era trecut în catalog), „Poetul”, poreclit
37
dictatura româneasc. Ne putem lesne închipui pericolul
ce pândea din titluri de fabule ca: Scroafa, Cioara,
Codrul i democraia, Revoluionarul, Oratorul,
Portretul, Macheta piramidei, Uriaul etc. Manuscrisul
fabulelor nu ajunge La „Europa Liber”, dei marele
antrenor Gunther Bosch, originar din România, a dorit si serveasc prietenul din Braov. A sosit în vizit la
prini, dar manuscrisul nu era încheiat. Autorul fabulelor
nu tia c pentru postul de la München erau de ajuns,
finisate, numai câteva piese.
Ioan Voaide s-a aflat în linia întâia, la Braov i
Bucureti, în speciala noastr revoluie. Este ales dup
1989 vicepreedinte al „Asociaiei 15 Noiembrie 1987”
(gruparea bravilor braoveni care i-a vestit lui N.
Ceauescu c sfâritul domniei lui e aproape) i particip
la aciunile politice din Braov, Timioara i Bucureti,
aci organizaia amintit pichetând, de-a lungul primverii
anului 1991, noul parlament (tot) comunist. A respins
mereu orice câtig material. „Ceteanul – este de prere
Ioan Voaide – are obligaia s sprijine reinstaurarea
democraiei i, în libertate, s-o vegheze, spre a-i asigura
existena, muncind. Nu s devin lipitoare pe trupul
vlguit al rii sale” (vezi eseul Jertfire din volumul
Marul, 2005). „Sunt mâhnit – a mai adugat – i de
barbaria sentinei din caricatura de proces, semnat cu
sângele copiilor de gaca venit dup 1989 la putere, care
a ales o zi sfânt s ne mânjeasc renumele de popor
cretin. Vinovaii – parafrazându-l pe marele scriitor rus
– meritau s fie condamnai, s triasc printre cei pe care
i-au chinuit i nu împucai în mod la.”
La un moment dat, demoralizat c a trit atâta timp
stresat i c în România cultural nu s-a organizat înc o
dezbatere pe tema literaturii de sertar (ar fi, e convins, o
dovad c i noi am cutezat), i-am reamintit lui Voaide
c regretatul critic literar Nicolae Ciobanu, ascultându-i o
povestire citit la o reuniune literar petrecut la Fgra,
a rostit doar trei cuvinte: „talent cu carul!” Iar
universitarul i scriitorul Ovidiu Moceanu i-a confirmat
spusele la o întâlnire a Cenaclului Astra: „Ioan Voaide
vine din mantaua lui Gogol. E clar c avem de-a face cu o
vocaie înnscut”. I-am identificat apoi termenii atribuii
de distinii literai: imaginaia – nsctoare, iat, a peste
trei sute de fabule (în volumele Portretul, 2000 i
Marul, 2005); raiunea critic – ordonatoare a
numeroaselor sale eseuri (vezi Gazeta de Transilvania,
dar i volumul Marul); umorul de calitate, tragism în
aceeai msur; memoria prodigioas.
Texte ale unui moralist, ale unui „artist-cetean”, cum
îl catacterizeaz Tudorel Urianu, prozele lui Ioan Voaide
înfieaz
dimensiuni
caracteriale de alterarea crora,
cu destule efecte perverse, ne
izbim necontenit, înelegându-ne
astfel, nu fr haz de necaz, i
neputina noastr de a le înfrâna
sau eradica.
A.I.BRUMARU
_______
Foto:
NICPETRE,
„UMBR”,
Skironio
Muzeum, Grecia
Despre proza scurt a lui
Ioan Voaide (Mmosul,
Editura Minerva, Bucureti,
2010, colecia „Literatur
Român Contemporan”) sau exprimat pân acum doi
reprezentani cunoscui ai
expertizei literare, Tudorel
Urian
(îndeosebi
din
paginile României Literare)
i Pavel Perfil. Remarcând
cu
încântare
umorul
„fabulos pân la hiperbolic”
al prozatorului, acesta din
urm îl deduce din „stirpea” unor Mark Twain ori Jerome
K.Jerome. În povestirile inspirate din vremea
comunismului, gsete afiniti cu ruii Ilf i Petrov
(Dousprezece scaune, Vielul de aur) i Zoscenko
(Galoul, Aristocrata etc.). Atât în acestea, cât i în
prozele reflectând anii posdecembriti ai tranziiei, Pavel
Perfil remarc „spectacolul grotesc i totodat duios.”
Pentru Tudorel Urian („chiar dac umorul nu este deloc o
raritate în textele sale”), Ioan Voaide este mai mult decât
un umorist, este un moralist, amintind cu prozele sale de
Caracterele lui La Bruyère. Criticul mai evoc, citind
alte texte (vezi Neam de slug), pe rusul Gogol. Regula
prozei autentice enunat de N.Breban, observ Tudorel
Urian, anume c bunul prozator este cel care descrie, nu
neaprat analistul, e o lecie corect însuit de Ioan
Voaide. Nu-i vor scpa exegetului caracterul
cinematografic al povestirilor, ca i alte trsturi stilistice
ale naratorului: fraza scurt i eficient, îndeprtarea
zorzoanelor inutile, fastidioase.
Nscut la Volobeni (judeul Harghita), maestrul
sportului Ioan Voiade (grad valoric obinut pe vremea
când, în România, Luptele Greco-Romane i Luptele
Libere erau în elita mondial), schimb, în urma unor
accidente, efortul fizic cu lucrarea literar. Debuteaz cu
proze umoristice în Cenaclul braovean Astra, dup
numai un an prozatorul câtigând un concurs cu o
povestire (totui) tragic (naraiunea cu pricina fiind
tradus i în ungurete). A urmat o naraiune mai întins,
comentat cu interes i publicat în revista Astra. Ioan
Voaide e invitat la edinele Filialei Braov a Uniunii
Scriitorilor ca o speran autentic, dar începe, nu peste
mult, „Cântarea României”, cu temele ei recomandate,
comandate, deja impuse,
ceea ce-l determin s se
retrag pentru aproximativ
dou decenii, interval în
care-i extinde i adâncete
orizontul cunoaterii. Scrie
totui, în acelai timp,
literatur
de
sertar,
îndrznind, prin promovarea
unei altfel de fabul, s
inteasc critic nu doar
necazurile
cauzate
de
regimul comunist, ci i
perechea poruncitoare din
38
La aniversar
nopilor albe/ ce-au stat la
cptâi…/ s-mi dai o
poezie/ (un dar nesperat)/
pentru ultima insomnie…”
(„Un strop de ap vie”, din
ciclul „Poeme becartiene”). „Intr!/ Flcrile te
vor înlnui/ cu graia
ultimei
fecioare/
din
Troia.../ i dumnezeirea –
adânc va deveni/ când
ultimul tu strigt/ se va
stinge/ la jumtatea gândului/ ce-a întrezrit semnul
crucii -/ semnul...” (versurile înscrise pe coperta 4 a
prezentului volum).
„Chiar dac poeta nu gsete totdeauna rspunsuri
satisfctoare la întrebrile chinuitoare «de la adpostul
nopii», pe care le pune lumii sau siei cu privire la
via, moarte, eternitate (timp), creaie, destin, iubire
.a., nu disper i nu eueaz în forme de agnosticism,
pesimism, misticism sau în fatalism” – scrie prof. dr.
Mihai Pstrgu, vicepreedinte al filialei Iai Moldova a Ligii Scriitorilor Români, remarcabil exeget
al creaiei Valentinei Becart (i numai). „Este o fire cu
inteligen jucu – continu criticul -, cu o
sensibilitate rafinat, i are ochii permanent deschii nu
spre abisalul cderilor, ci spre orizonturile înltoare
de la care, cu un optimism prudent, ateapt
«surprizele» destinului... Poet înnscut, cu un înalt
sim civic i moral, are un discurs liric fr sincope,
care d drumul versului s curg cu o uurin natural,
comparabil cu rubaiatele arabe i cu poezia
renascentist, iar prin stilul su modern, dar msurat i
controlat de bunul gust, îl pune pe cititor în postura de
vistor i coparticipant la ideaia poetic. Poezia sa, în
cea mai mare parte, dei construit în note grave pe un
portativ filosofic, este uor de citit, de îneles i de trit,
ceea ce limpezete sensurile mesajului, înlesnete
comunicarea i o face rezistent la curgerea timpului.
Se poate spune c este o poezie cu reale caliti
estetice, cu mesaj militant, subtil i intelectual, motiv
pentru care unele poezii circul deja în spaiul virtual,
intern i extern, sub numele de „poeziile Valentinei”,
fcând din poet o legend popular.”
La aniversar, poeta i-a druit... aceast carte,
intitulat „Pe muchia instabil existent dintre
existen i neant” (poeme alese), sub egida Editurii
„tef”! Exist, oare, vreun dar mai preios decât o
carte?
M onoreaz faptul c gândul Valentinei Becart a
trecut Carpaii, oprindu-se la mine-n poart, în TârguMure, dorind s-i scriu câteva rânduri de întâmpinare.
M înclin cu respect în faa dragei i talentatei noastre
prietene, pe cât de graioas, pe atât de puternic,
neobosit lupttoare sub stindardul culturii româneti.
Fie ca aceste câteva grbite rânduri s se transforme în
flori pân în Moldova, bucurându-i inima i rostindui... „La muli ani, în lumin i iubire!”
MARIANA CRISTESCU
În vremurile acestea bântuite de neliniti i disperri,
din ce în ce mai golite de sensuri i speran, glasul
unei femei gracile, învemântat în armur de rou, se
înal spre cer, „mrturisindu-se” i rcorindu-ne
inimile: „i eu i tu…/ ne furiam printre oameni/ ca-n
mijlocul unei pduri/ cuprinse de flcri…/ ar fi
pcat/ ca vreun rebel rzvrtit/ într-un elan naiv/ s
sting/ aceast «ardere de tot»// i eu i tu…/
alunecam în mare/ ca-n linitea unui mormânt/ ce rost
mai au scafandrii ?/ pmântul reavn/ nu va ti
niciodat/ cine-i sinuciga/ i cine/ «erou» anonim…”
Am citat un fragment din „Ne furiam printre
oameni”, un splendid poem, mai recent, poate cel mai
apropiat de „definiia”
Valentinei Becart, o
poet cât o lume,
misterioas, ispititoare,
victim a propriei
sensibiliti
tuante,
seductoare, arcuind
peste huri, aidoma
unui
curcubeu,
propriile-i triri, în
casta lor nuditate,
departe de „lumea
dezlnuit”, cu falsele
ei repere: „Din coapsa
nopii/ am smuls o
tain/ ce-o voi pstra/
în retina-mi flacr/ sâmbure negerminat/
al lumii –/ (poate o vreme…)// Apoi…/ voi cuta
grdina/ i-aici voi recldi/ un univers/ al neîntinrii/
i-al nerostirii/ falselor identiti…// Din trupul nopii/
am smuls rdcina/ ce-i hrnea întunericul/ cu
spaimele i «murirea»/ din mine…// i poate…/ o voi
târî (o vreme)/ prin mâlul pctos/ al falselor iluzii…/
iluzii…” („Zdrnicia falselor identiti...”, din ciclul
„Poeme becartiene”).
Valentina Becart, trecut prin ceas aniversar (în ziua
de 12 aprilie a.c., i-am urat „La muli ani!”, umplândui braele cu flori), pare a fi rsrit din poezie ca Venus
din valurile lui Boticelli, înfurându-se i arzând,
precum Nessus, în „manta-i” cu parfum de tei, de
dorul-dor, ostoit numai i numai de poezia – ap vie:
„Când orele târzii/ vor lâncezi în agonie,/ s-mi dai o
poezie,/ cuvântul nesperat…/ i-n candel/ s torni/ un
strop de ap vie…// Când luna se va mistui/ de sete…/
în adâncuri/ i cerul – de friguri sfâiat -/ se va arcui/
ca un trup despuiat…/ s-mi dai un vers/ (ca leac
miraculos)/ pentru imima-mi btrân/ izgonit
prematur/ i fr mil/ din propriul Univers…// Când
glasul orelor/ târzii/ va opti cu nostalgie/ „adio”…/
39
m-am împrit la drepi i hoi/i n-am cerut la nimeni
plat/poet cinstit alcoolizat i dur/râvnind la tihne
nepermise/mi-am înjugat pornirile aprinse/nevrând la bara
vieii strâmb s jur”. (Antet) Pe adevrul lui i pe versurile
lui pariem, citind volumul „Înger sechestrat”, aprut la
Editura Sfinx din Târgovite în anul 2000, cu o prefa de
Costea Glodeanu. Deambulând prin balad i doin, boem
cât încape i confesiv doar iubirii i stelei rstignite pe
largul vederii, poetul nscut cu genunchii întregi i cu
fruntea mai presus de orice umilin, st vertical dinaintea
celor ce adeseori nu-l merit, ca un voievod pe dinafara
morii lui, ori ca o instan despre adevr i frumos „îi
cretea ploaia pe cap/ca o iarb neatins de coas/i se
zbtea privirea/peste revrsri de mâl/simea scoaba
vântului/pân dincolo de coaj/i mirosul de
npârc/venind din culctori/auzea scâncetele puilor/ce
piereau în leagne/cci se murea cu sârg/pân i în
bârlogul urilor/se mai lumina din când în când/dar tot a
potop/i iar crpa cerul ca o piele sub bici/iar el se ruga,
se ruga: nu m trzni, Doamne, nu m trzni!/nu vezi ce
de cuiburi/sunt în frunziul meu?”. (Copacul) Iubirea
poetului e una fr rmuri sau mal, înrudit cu vecia ori
moartea dac trebuie, aternându-se în cuvinte cu blândee
i fermitate, parc dintr-o lumin sacr ar construi fluier
pentru ea, s o fac unic, irepetabil: „uit-te/cât de
frumos/a devenit trupul tu/i l-am splat cu gura/nu
lsa/nici cea mai curat mân/s i-l ating/cci voi muri
otrvit/chiar dac numai în vis/i-l voi mai sruta”.
(Patos) Am cunoscut mari poei scriind despre ara lor cu
cuvintele cu care au plâns i au râs, din leagn pân-n
pieptul ierbii, cu dorul de jucrii i îngeri întiprit pe lumina palmelor în rugciune la ceas de singurtate - ori de
singurti - îns niciunul parc, nu pune în ele, în
cuvinte, atâta simplitate mrea i de neegalat decât prin
ea însi, cum o înzidete Ion Iancu Vale: „Patria nu e
doar/pmântul sfânt al rii/i cei care slluiesc în ea/ea
este i cuvântul/care o cânt, o plânge/i o apr.” (Patria
i cuvântul) Sau: „eti frumoas iubito/precum dragostea
de ar./de aceea nu s-a inventat înc/roata/care s m
poarte/dincolo de tine.” (Convingere) Cu un umr adânc
înfipt în zarea timpului su i cu un pas dincolo de
limitele lui, poetul Ion Iancu Vale aeaz în istorie i cri,
unele dintre cele mai frumoase poeme scrise ale limbii
române dintotdeauna: „luna
mângâie norii/într-un joc tcut/ i ciudat/pmântul strunjete nevzut/osia universului/ nu se aude decât vântul/
numrând tatuajele mictoare/ ale umbrelor/i greierii
zimuind/toarta rotund a
nopii/iar florile dormind/
cine tie pe ce parte/se
îngeamn
cu
visele
copiilor/... e clipa când se
nasc poeii.” (Calm nocturn)
MIHAI ANTONESCU
Ce
s
înelegem,
privind un cuit înfipt
în scoara unui copac ?
Au, gândul ne zboar
la suprarea mâinii ce
i-a îndemnat lovitura?
Au, ochiul decupeaz
în închipuire obrazul
întunecându-se
sub
matca
lacrimilor
omului rmas orfan de
semeni i Dumnezeu?
„Bine c e doar un copac, ne resemnm
bântuii de-o grea
presimire, fierul, or s-l mnânce ploile, mâna care 1-a
trimis. o va îmblânzi pmântul, la o vreme. Ori, nu ?!”
Spirit umbltor printr-o lume ne asemeni lui, poetul Ion
Iancu Vale (Înger sechestrat, Editura „Sfinx 2000”) îngân doar pentru sine i cer un cântec amar la gust, ca
oelul trecut pe gresia lunii. Cuvintele sunt rotunde i
aspre, iar ecoul lor, urlet învelit în mtsuri i catifea, se
întoarce de oriunde ar ajunge, tot pe baiera sângerând a
sufletului: „în zborul tu subire/apropie-mi-te Cântec
Albastru/i acoper-mi ochiul fereastr de inim/cu
pleoapa ta mereu zbtând/s nu-mi mai amintesc
femeia/care îi termin drumul/departe de ua mea mereu/
s-mi uit nerostul/hain zdrenuit/în iarna mea cea de
toate zilele/s nu-mi uit dumanii ce nu-i vreau rpui/fr
s le rumeg remucarea/s nu m uite prietenii/pe care iam înnodat în suflet/precum sracul banii în batist/si mai
ales s nu m înjure urmaii/ca pe un oricare uciga de
timp”. (Când din alean se întrupa cântul) Câte rni poart
cu el omul acesta nepereche! Câte diminei i-au întors
spatele, câte înserri nu au vrut s-l primeasc atunci când
numai el sfida vorba îndoit cu miere fals a lumii, când
porile se zvorau dinaintea asprimii cuvintelor lui Ion
Iancu Vale e un poet i o instan: „poet cinstit alcoolizat
i dur/râvnind la tihna
nepermis/mi-am
înjugat
pornirile aprinse/nevrând la
bara vieii strâmb s jur/
muntean nscut la umbr
grea de fag/în luna mai iadus acas-n poal/pachetul
tatei de igri fiindu-mi
coal/cuvântul spad l-am
fcut i steag/în ara mea
bogat i râvnit/perpedesist
srac i-un pic nebun/metale
rare m-am pornit s-adun/i
s le cern prin îndoit sit/cu
faa aspr de pirat/si sufletul
fragil de floare/doar soarelui
vândut m-am dat/i lutului
de sub picioare/m-am rupt
cu darnicie în buci/ca
dintr-o pâine-n sân purtat/
Foto:
NICPETRE,
„TREI
ALTARE
PGÂNE”
40
ritmurile mioritice, într-un mod atât de natural i de
spontan, încât acest lucru nu duneaz poeziei, ci, a
zice, dimpotriv. Iat un exemplu: „Tibullus,
Propertius i, tu, Catullus,/voi, umbre antice,/în trâm
de tain,/ de va fi s treac/ cel ce v-a slujit/
i-n dulcele grai/ v-a înmldiat/ versul în ritm
antic,/ mirele meu blând,/ fluture plpând,/
voi, plinii-mi ruga,/voi, s mi-l petrecei,/
dincolo mi-l trecei/ pe trâm sorin,/ în apus
marin,/ unde îl ateapt/ multimistuitoare/
lumin i floare.”
Construcia - care pstreaz intact întreaga sensibilitate a poetei, întreaga atmosfer de
tragedie antic, de elegie ovidian - continu astfel numerotarea poemelor i in capitolul urmtor, intitulat
Avataruri, unde, în acelai cadru poetic, constituit de
urmele anticului Tomis, aspru i neprimitor, care a gzduit i tristeea exilatului poet Ovidiu, autoarea îi continu, aidoma unei eroine tragice, cutrile zadarnice,
fr odihn. Cel de-al doilea ciclu nu schimb ritmul,
nici cadrul de desfurare elegiac, în care poeta urmeaz vrjit i parc îndrgostit de propria ei durere
un traseu enigmatic, sumbru marin, înfricotor i, totui, tandru: „Prelins din adânc,/ reptila-i ese mreaja/ din rana înserrii./ Undirile-i/ uor m înfoarn/ vpaie de oglinzi,/ abisul ochilor de-absint/ beat
privirea mi-o soarbe;/ glasul lui, clinchet de argint,/
ispit dulce, vorba/ venin în mine strecoar.”
Egal cu sine i parc fidel propriei sale suferine,
Lucia Sav îi continu bocetul tragic, pstrând un
constant ton elegiac i în cel de-al treilea capitol, mult
mai amplu decât precedentele, sugestiv intitulat
Cântecele Sulpiciei: „Rtcind pe rmul pustiu,/
Sulpicia-i destinuie-n cântec iubirea.” Aa cum reiese
i din cele dou versuri care deschid capitolul, aici
tristeea este luminat de iubire, iar autoarea se las
purtat de imaginea celui disprut într-un spaiu al
reveriei, spulberat îns de „necrutoare/ secera
vântului" care aici ar putea întruchipa realitatea
implacabil ce te trezete din vis.
De remarcat este faptul c întregul volum este
încrustat cu citate, cu inserii livreti aparinând atât
celui disprut cât i celor care au scris despre el, despre
crile lui. Dealtminteri, în acest al treilea capitol,
fragmente întregi din cronici literare sau chiar articole
întregi sunt inserate în continuarea poemelor ajunse la
numrul nouzeci, iar apoi aceste cronici sunt
continuate cu alte poeme, parc într-o curgere fireasc,
de fapt, într-o structur intertextual.
Ultimul capitol, care, aparent, nu are nicio legtur
cu precedentele, nici ca form, nici ca mesaj, e alctuit
dintr-un singur poem epico-dramatic, intitulat Albastru
- violet, în care autoarea nareaz întâlnirea ei cu un
personaj feminin bizar, ce pare a fi cu minile plecate,
dar care, în incoerena sa, rostete multe adevruri
triste despre realitatea cotidian i nu doar cotidian i
care ne evoc parc alienarea i singurtatea fiecruia
dintre noi. Ca i cum ar vrea s fac legtura cu restul
crii, în final, autoarea îi suprapune propria-i
singurtate peste singurtatea personajului ei.
NASTASIA MANIU
Cea de-a treia carte de versuri,
Testimonii, a poetei i traductoarei clujene
Lucia Sav, urmat pân la ora actual de alte
dou volume, a avut ca impuls creativ iniial
drama personal a pierderii celui care nu i-a
fost doar so, ci un adevrat mire mistic
(„mirele blând”) cu care alctuia un veritabil
cuplu cultural. Este vorba de poetul,
latinistul i traductorul Vasile Sav, cel ce a
reuit printr-un efort titanic i o voin de neclintit nu
doar s traduc pe cei mai importani poei latini, ci i
s scoat în lumina limbii noastre neolatine,
transpunând i publicând în limba român ase dintre
volumele proiectatei opere integrale a Sfântului
Augustin, pentru care, dealtminteri, a i fost
recompensat cu un premiu al Uniunii Scriitorilor.
Dar nu despre regretatul Vasile Sav intenionez s
vorbesc aici, ci despre cartea de poezie dedicat lui de
ctre cea care i-a fost partener de via, poeta Lucia
Sav, pe care am cunoscut-o i cu care m-am împrietenit
înc din anii îndeprtatei mele studenii clujene. Din
pcate, la terminarea studiilor, viaa ne-a desprit i
nu ne-am reîntâlnit decât dup zeci de ani, prilej cu
care mi-a druit misterioasa ei carte, Testimonii, aprut
la Editura IDC Press din Cluj-Napoca, în 2004, dup
trecerea în venicie a regretatului ei so. Aa se explic
faptul c scriu cu o atât de mare întârziere de la apariia
ei despre aceast carte care poart ca pe o emblem nobiliar suferina nedisimulat i nemachiat a autoarei.
Dar cum timpul în care se msoar poezia e altul decât
meschinul timp cotidian, nu simt niciun disconfort
legat de aa-zisul decalaj temporal, cu atât mai mult cu
cât antenele mele interioare sunt extratemporale.
S revin îns la poezia din acest volum, o poezie
care îi inspir încredere înc de la început, prin
sobrietate, simplitate i sinceritate, prin curajul poetei
de a fi ea însi, neinând cont de mode, de trenduri i
de alte câte i mai câte pornografice nravuri existente
la ora actual în poezie i nu doar în poezie, dei, între
noi fie vorba, i aceast mod deochiat, ca toate
modele, de altminteri, e pe duc, aflându-se într-un fel
de com prelungit artificial.
S pun punct îns acestei dizertaii necesare i s
revin (pentru a câta oar?) la cartea în discuie despre
care voi remarca, pentru început, c e construit pe
patru piloni (a se citi „capitole”), inegali ca dimensiuni,
având un crescendo ca for de expresie.
Primul capitol nu poart un titlu, ci doar un citat
din Solilocviile lui Vasile Sav, citat folosit drept motto i
impuls de pornire pentru fluxul liric al poetei. Dealtfel,
nici poeziile - scurte cel mai adesea, dar intense ca
trire - nu au un titlu, ci sunt numerotate, de parc
autoarea ar vrea s sublinieze, i pe aceast cale,
curgerea din unul în altul a suferinei care o poart în
acest demers tragico-liric. Cincisprezece sunt poemele
care compun acest prim capitol al crii în ritmuri
antice latine, dar care alunec uneori, insesizabil, în
41
Dac Clujul i-a druit Ceteanului de Onoare Florin
Piersic un cinematograf,
Bistria nu se las mai prejos
i aduce în atenia publicului,
prin scriitorul Augustin Ostace, volumul „Actor Anthropos”, aprut la Editura
Charmides, zilele acestea.
Cartea surprinde, în mod
plcut, turneul pe care actorul
l-a avut în Koln, Germania,
pe 28 noiembrie 2010.
Un volum al filozofiilor existeniale, în
care fiecare pas al marelui actor pe
trâmul german reprezint o întâlnire
gnostic de parcurgere a unui „labyrinth”,
o adevrat purificare pentru comunitatea
româneasc, Actorul retrasând rolul fiinei
i al destinului. Povestea noastr se
întinde pe parcursul a câtorva ceasuri, de
la ora 14.00 la 24.00, o zi plin de
încrcturi emoionale, surprinse ca
pastil pentru suflet în 66 de capitole.
Diaspora myorithica din occident
primete cu bucurie pe marele Actor care
îmbrieaz fr reinere pe fiecare
român care dorete s-i
stâmpere dorul de cas.
„Nu te speria Io’s”, îi
spune Actorul lui Augustin
Ostace, care de acum se va
numi Press-Verein. Augustin
este un spectator transatlantic,
care l-a urmrit în urm cu ani
într-o reprezentaie pe actor i la
New York. Pe parcursul a zeci
de minute, pân la intrarea în
scen, descoperim un dialog
frumos, în care filozofia vieii
este deirat fir-apr de El
celebru, El-cineva, Un deja
cunoscut în lume, marele Actor. În
pregtirea pentru spectacol, Actorul
rmâne întru concentrarea de sine i
pentru sine, netulburat de prezena
prietenului din pres. El continu,
netulburat hygienicul imobilului chip întro adevrat trans întru deschiderea
sufletului spre oamenii care îl ateapt. Pe
alocuri, dialogul este unul al glumelor
savuroase, Actorul fiind renumit pentru
acest fapt despre occidentali i criza lor,
spunând c dei sunt scuturai „se
învârtesc, se sucesc i o scot cumva la
capt”. În transformarea omului în actor
gsim o adevrat apariie magic ce-i ia
zborul pentru a se elibera din el însui, din
emoie, din singurtate, din tortura
machiajelor i costumaiilor, a momentelor de cumpn din nesfâritele dileme ale
actorismului. Prezena pe scen e una
magic, Actorul i Publicul fiind, pân la
urm, în aceeai ambian spiritual, la
acelai nivel de zâmbet, de priviri, de
atingeri. În aceste clipe de euforie se nate
gândul de a scrie o carte, Piersic spunând:
„M, n-am putut tcea, cine tie ce carte îi
scrie de mine, m omori, m gai di p
lume cu din estea!”, dup care tot el spune
despre cuvintele lui Ostace: „Par a fi
faine, par a spune ceva, îs tare curios cum
or iei în carte”. i iat c, eroul
românilor, care împreun cu Augustin
adun 132 ani, este eroul unei cri
frumos conturate, o carte unic scris întrun stil propriu care, cu siguran, va
rmâne ca un reper în biografia actorului.
Volumul va fi lansat atât la Cluj, la
Cinematograful „Florin Piersic”, cât i la
Bistria, la Centrul Cultural Municipal,
unde Florin Piersic vine întotdeauna cu
dragoste. O carte frumoas despre un
actor cu suflet mare, scris de bistrieanul
Augustin Ostace.
____________________________________________________________________________________________________
copilria redevine actual, aducând
cea mai frumoas mireasm a
vremurilor inocenei.
O rândunic i-a aezat aripa-vers pe o ramur a nemuririi.
Poemele-rugciune sunt foarte
A fcut din cuvânt altar pentru lume, ducând peste zri pe ale
emoionante, descriind starea omului
vântului coame poezia.
aflat în comuniune direct cu
Misterioasa clip încremenete sub pana poetei Nazarica
divinitatea: „Doamne Sfinte/d-mi
Munteanu. Casa-cuvânt, Casa-carte, se deschide pentru a ne
putere/ s-mi leg/ visele-ntre ele/
face prtai la lumea de dincolo de trâmul visurilor, lumea
Doamne Sfinte/ d-mi lumin/ f-m
creaiei, acolo unde îngerii: „mai vegheaz/ printre
ochi/ fr pupil/ f-m lacrim/ de
poemele/aproape laice”. Atunci când copacul cu litere d în
rou/ s despic/ pmântu-n dou”.
pârg, iubirea supravieuiete într-o floare, iar parfumul
Casa plin cu flori este locul unde
acesteia e adus pe scri de poeme. Când visele întrupate-n
omul devine poet, iar poetul om, într-o sublim stare a
vi se adap în apa vie, e momentul prielnic pentru creaie.
frumuseii.
Versurile sunt oglindirea timpului prbuit pe trepte de cear,
Poeta e o pdureanc „cu trupul /mângâiat/de arbori
iar infinitul mistuie molcom pas cu pas, pentru bucuria
zveli”, devenind parte din nemurire, vremurile zidind în
cântecului. A fi poet este similar cu a-i întrupa sufletul în
brae ierburile crude date de Divinitate ca balsam pentru
vers, a cânta iubirile oamenilor. Visul este cântrit în palm,
suflete.
iar
candelele
aprinse
lumineaz
esena
vieii.
Grdinile sunt npdite de o furtun de culori, care
Din adâncul sufletului, izvorte puterea de a cltori în
modeleaz din lut ulcioare pline cu ap ce zidete în gând
universul literei preapline de esene de via. Atunci când
iubiri. Pmântul rodete în cânt pe aripi de versuri, atunci
cerul „adun-n rozariu/bijuterii obscure/în deertul/
când trec venic clipe dup clipe.
întunericului/ la infinit/se zbate/timpul”.
O poezie nscut în lacrimi, împletit în lumini i sperane,
Metaforele abund în fiecare strof, Nazarica Munteanu
în amintiri pentru cei dragi, cu miresme de rani, fluturi i
redescoperind calea spre inim, precum Cupidonul îndrgosSfânt Transilvanie.
tiilor, drumul netiut fiind bttorit întru descoperirea
O poezie a-nvierii, a leagnului strbun, a sfinilor i a
florilor celeste. Cu numele sculptat în dragoste, cu credin,
busuiocului. Atunci când se aude doina, lanurile de grâu
poeta se sprijin de umrul iubirii, optind, de pe dealul cu
plâng, iar privighetorile binecuvânteaz lumea. Cânt râna,
îngeri, dorul nestâmprat, în sperana c va avea un trifoi pe
cerul, apa, clopotul vestete intrarea în clepsidra minunilor
care s scrie poemul de iubire. Nazarica aduce prin poezia ei
de netgduit. Cu sufletul în palm, Nazarica Munteanu se
naturaleea lumii ce ne înconjoar, frumuseea cuvântului de
destinuie într-o poezie ce vegheaz la lumina candelei ziua
început, mângâierea slovei care compune poemul.
de mâine, atunci când pdureanca optete ritmat poveti
Cartea este o invitaie la meditaie despre dualitatea
despre tineree, într-o srbtoare a literei.
existenial, o abandonare a trupului spre a cltori pe
O carte a descoperirilor, în care misterul este estompat, în
imensa scen divin a Universului Spiritual.
care litera devine cuvânt de netgduit a plaiurilor artei.
Poeta se declar una cu natura: „Îmi curge iarba/prin
MENU MAXIMINIAN
mdulare/ în loc de plete-mi/ atârn flori”. Moment în care
42
bibliotec (Editura Dacia XXI, Cluj-Npoca, 2010), o
carte de adevrat hermeneutic în domeniu.
Domnia sa pleac de la bogata experien de
bibliotecar, la Biblioteca judeean din Târgu Mure, dar
i de la cunoaterea i studierea unui însemnat numr de
cri de specialitate, pe baza crora propune acum un
adevrat sistem de organizare i de comportament, de
desfurare a tuturor activitilor de bibliotec – un ghid
excelent nu doar pentru bibliotecarii de profesie (“meseria
de bibliotecar”, cum se exprim dânsa), ci i pentru toi
beneficiarii acestor servicii. “Ceea ce se schimb - spune
Liliana Moldovan – sunt dorinele benaficiarilor. Prin
urmare, între interesele clienilor i interesele bibliotecii,
trebuie creat i pstrat o conexiune trainic i
permanent“. Despre aceast conexiune se vorbete în
aceast carte, în care se ofer o mulime de soluii i de
norme de conduit, de munc efectiv cu cartea, de
desfurare a relaiilor cu cititorii etc. Astfel, într-un prim
capitol, Managementul serviciilor de bibliotec, sunt
definite i tratate diversele procese ale activitii propriuzise: Tipologia serviciilor de bibliotec, Politica de
achiziii, Abonamentele la ziare i reviste, Schimbul
interbibliotecar, Descrierea bibliografic, Catalogarea,
Serviciile de comunicare a coleciilor etc. Totul explicat
metodic i cât se poate de simplu, pe înelesul tuturor,
oferindu-se deopotriv soluii de urmat. Într-un al doilea
capitol, Managementul organizrii evenimentelor
comunitare, ni se ofer principiile generale i
modalitile concrete de organizare i gestionare a
serviciilor i activitilor comunitare, inând seama de
nevoia de ameliorare a imaginii bibliotecii, de misiunea i
utilitatea
proiectelor
comunitare,
de
alegerea
colaboratorilor din mediul public sau din cel privat etc.
Dup cum lesne se poate
observa, cartea este, în fapt, un
ghid real i util de sistematizare a
tuturor activitilor de bibliotec,
fr a se ocoli i structura
organizatoric a campaniilor i
activitilor publice - totul pentru o
cât mai bun deservire a cititorilor,
a iubitorilor de carte.
Cum bine observa Ionela van
Rees-Zota, în prezentarea crii, pe
coperta a IV-a a ei, “autoarea
reuete s deconspire unele secrete
ale succesului strategiilor de
dezvoltare i inovare, formulate
pentru
bibliotecile
publice”,
punându-se accentul pe ideea c
“performana
este
rezultatul
meninerii unui echilibru perfect între tradiional i
modern, între funciile de baz ale bibliotecii i noile
servicii solicitate de ceteni”. Este, aadar, o carte care se
citete cu interes de ctre oricine, dar mai ales este o carte
pe care Bibliotecarii de oriunde ar trebui s o aib în
permanen pe masa de lucru, fiind o carte generatoare
continu de idei în munca practic din acest domeniu.
CONSTANTIN CUBLEAN
_______
Foto: NICPETRE, „UMBRE”
În momentul de fa, la
noi, difuzarea presei i a
crii
este
complet
deficitar. Revistele nu
circul. Cartea nu circul.
Nu poi afla decât,
eventual, pe internet, ce
cri public editurile din
Craiova, din Iai sau de la
Constana
etc.
De
asemenea, revistele din
Oradea nu ajung la Galai,
cele din Focani la Arad i
aa mai departe. Nu mai vorbesc de faptul c pentru
salariile celor care doresc s cumpere cri, acestea sunt
foarte scumpe. Iar cei care au bani nu sunt interesai s
achiziioneze cri. Mai degrab îi cumpr yahturi sau
case de vacan în Insulele Canare, dac nu cumva chiar
insule întregi, dup cum am aflat c se întâmpl s fac
magnaii notri, îmbogiii de dup... rzboi, prin te miri
ce matrapazlâcuri, ca s nu le spun escrocherii, mai mici
ori mai mari. i atunci, nu librriile sunt cele care atrag
oamenii, ci Bibliotecile. Ele vor deveni, au devenit deja,
centre i focare de rspândire a culturii. Dar i aici, las c
nu gseti prea multe cri de ultim or. Editurile, multe
dintre ele, sfideaz legea i nu trimit acele vreo zece
exemplare, din fiecare titlu pe care îl realizeaz, la fondul
centralizat, de unde se aprovizioneaz marile biblioteci
ale rii. E o devlmie în privina producerii i
desfacerii crii, ce rimeaz perfect
cu vraitea din celelalte domenii
de activitate din ar. i, totui...
Frecventând Biblioteca, aa cum
m-am obinuit de-o viaa, am
constatat c din ce în ce mai mult
lume calc pragul acestei instituii.
i nu numai elevii i studenii, care
îi caut crile de studiu, ci i
ceilali oameni care înc mai au
deprinderea cititului, pe care
industria internetului o va spulbera
cât de curând, cu mare voioie,
dac prinii nu vor avea grij s-i
învee pe copii s citeasac i cri
nu doar s navigheze pe internet,
ba mai mult, s se joace pe
calculator
cu
hoardele
de
invadatori extrateretri. Dar, în fine...
Pentru bunul mers al bibliotecii, e nevoie de o bun
gospodrire a tuturor serviciilor ce in de statutul lor.
Pentru c, la drept vorbind, biblioteca de azi nu mai e cea
de ieri, alaltieri, ea trebuie s in pasul cu modernizarea
tehnologiilor de comunicare i mai ales cu dorinele
cititorilor. Ori, în acest caz, e nevoie de programe de
organizare modern a serviciilor în biblioteci. Aceast
chestiune o abordeaz doamna Liliana Moldovan în cartea
sa: Introducere în managementul serviciilor de
43
ca într-o vitrin , - dar întodeauna în relaie existenial cu
brbatul. Despre aceast relaie, dintre sexe, aa cum o
readuce pe tapet Suzana Deac, prefaaroarea crii, Virginia
Paraschiv, spune: ,,Erosul subtil i spiritualizat îi face
simit prezena, El i Ea, contopii mai degrab în tensiunea
strii (....)”.
Dincoace de lumea plsmuit în carte, pornind de la umbra
firului de iarb, trecând prin Alpii Elveiei, la Techirghiol
etc... prin tot atâtea locaii care pot fi atinse, - exist o
realitate creatoare, în care autoarea caut aproape
întotdeauna iubirea. Dragoste i durere! Dou faete ale
aceleai monede. Linitea de dinainte de furtun, mai apoi,
dezastrul.
Între cele dou, st firul insignifiant al unui pianjen, ce se
numete: Destin.
Fiecare scriere din carte este o poveste, are tâlc i o citim
cu plcere pentru c lumea însi este o poveste fr început
i sfârit, pentru c noi toi facem parte din aceast Poveste.
Ceea ce ne rmâne în urma lecturii este definitoriu pentru
omul modern.
Suzana este un fin observator al societii, dublat de
naratorul de excepie. Are stil i nu se arunc în vâltoarea
desfurrii epice pân când nu simte c acolo este punctul,
în care se intersecteaz imaginile de care are nevoie, pentru
ca scrisul ei s aib aciune, culoare.
În proza aceasta exist i eantioane inedite de stri
psihologice clasice, dar i spaii obinuite, prin care, de
obicei, trecem zilnic cu indiferena omului grbit s ajung
acas.
Pagin dup pagin, PODUL SUSPENDAT ne las s
înelegem c noi suntem doar acrobaii, care facem spectacol,
fiind prini de firul subire al unui pianjen. PODUL
SUSPENDAT este istoria individului, care afl c este la
mâna Destinului, c lupta sa este inegal i c drumul nostru
conteaz mai mult decât destinaia.
Prin tehnica personal, de redare a emoiilor umane,
Suzana Deac merge în echilibru perfect,- îmbinând
sensibilitatea poetei cu atitudinea frust a prozatoarei.
Iat un demers literar de calitate cert i unde, ea tie
foarte bine, când s treac de la starea de beatitudine a
fericirii la starea de ,,avarie” a vieii.
Scriitoarea nu d sfaturi profesionale, nu vine cu formule
magice.
Cartea nu este mcini de stri, nu este nici colaj din
culori, sunete, arome i atingeri de înger. PODUL
SUSPENDAT, dintr-o copert în alta, mustete de Via!
Este Viaa cu urcuurile spectaculoase i mai ales, cu
prbuirile inevitabile. Lecii personale.
În acest sens, toponimele, cele mai multe preluate de pe
harta geografic, te ajut s localizezi personajele în spaii
deja cunoscute i cu potenial de imaginaie magic-real.
i totui, autoarea ne vinde, ca oricare scriitor veritabil, ne
ofer iluzii. Vinde vise ambalate în sintagme bine lefuite.
Nimic în plus. Nimic în minus în construcia crii care are
consistena cltoriei cu un tren de noapte. Unul dup altul,
personajele urc în vagoane, îi povestesc viaa intim unor
oameni, pe care tiu c nu îi vor mai întâlni niciodat.
Coboar din halt în halt, anonimi, lsând în urm amprenta
povetilor lor. Totul devine Destin colectiv.
Ne recunoatem în persoanjele crii Suzanei Deac pentru
c ea, autoarea este un observator fin al lumii care ne
înconjoar, un Om cu talent, care tie s adune în pagini de
proz, evenimente, stri, spaii de conflict, - dar mai presus
de toate tie cum s declaneze, în noi, declick-ul
întrebrilor. De ce? Unde? Cum?
Volumul de proz scurt
PODUL
SUSPENDAT,
semnat de Suzana Deac, i
aprut în 2011, la Editura
Transilvania din Baia Mare,
are
girul
Proiectului
CITITOR DE PROZA i
Republica Artelor, cu sediul
la Londra, coperta fiind
semnat de Maia Martin.
Criticul
literar
Virginia
Paraschiv, într-o prefa, care
beneficiaz
de
toate
ingredientele de care numai
un profesionist ca domnia sa
dispune, îi face lucrrii o
prezentare la obiect, schiând
în tue fine i portretul scriitoarei.
„Suzana Deac oficiaz ca prozator în volumul Podul
suspendat, un ritual de exorcizare a fantasmelor morbide,
induse de ,,programatorul de suflete” - accidentalul
traumatizant sau durata cleioas a cotidianului cenuiu”.
Modest, ca o privighetoare care îi cunoate valoarea liric,
Suzana iese în luminile rampei literaturii contemporane doar
când are ceva a spune, când imaginile i ideile sale de creator
autentic au ajuns la maturitate, dein esena comunicrii.
Suzana nu este o feminist utopic, nu este lupttorul care se
arunc în aren pentru ca mai apoi s-i descrie aventura. Ea
este observatorul inteligent, tenace i care tie s decanteze
sterilul de diamantele care, în cazul de fa, devin literatur.
Dup mai multe volume scrise în limba român i în limba
maghiar, cri de beletristic, dar i de specialitate (cu
accente în psihopedagogia persoanei) Suzana Deac revine pe
piaa de carte cu un volum de proz scurt deosebit. Lecii
de via!
Într-o perioad în care creaia literar depete cu mult
numrul cititorilor de carte, un autor care tie s-i aleag
subiectul va reui s se evidenieze, s se bucure de
recunoaterea publicului larg, dar i de aprecierile criticilor.
Nimic nou sub soare! i totui, Suzana Deac reuete s
evadeze din locul comun printr-o transcedere aproape
geografic, prin paralelisme de stri i situaii la limit, - tot
motive bune pentru a susine un scris cu tent firesc,
feminin, dar care este dublat de persectiva pe care i-o
impune, pragmatic, obiectiv, psihologul.
Folosindu-se de darul literar hrzit de Sus, adugând
travaliului creativ tiina psihologiei omului modern,
autoarea face în PODUL SUPSENDAT un exerciiu de
decuplare de la ,,tihna” spre care ne împinge tot mai mult
confortul cotidian (maina, televizorul etc). Ne oblig s
gândim, s ne redefinim, s ne regsim în situaiile speciale,
pentru a deveni parte din personajele sale.
Lumea prin care ,,cotrobie” dup Art este lumea pe care
o trim laolalt sau separat, familia, concetenii, prietenii
virtuali - cunoscuii i necunoscuii. tirile din mass media,
preluate la cald i procesate mai apoi, pân devin Oper, sunt alt material de construcie pentru cartea de fa, autoarea
se mic firesc într-un conglomerat de aciuni pe care îl
transform în proz de calitate.
Femeia ca entitate care, cândva, a fost una cu brbatul,
constituie de-a lungul crii, un soi de plac turnant, - când
frivol, când responsabil, frumoas, complexat ... Expus
MELANIA CUC
44
Imperfeciuni provizorii este o carte isvorât din talent pur
i din umor pur, o calitate se pare destul de rar i mai ales
imposibil de mimat. Sunt adevrate bijuterii de proz,
pornind de la nite situaii îndeobte imaginare, dar care
pleac dintr-un resort al realitii. Iar ea, realitatea, e plin de
nebunie, de râsu’- plânsu’, i autoarea tie cu prisosin ca
dintr-un sâmbure de real s creeze o întreag poveste, fcând s sar copcile acelui real, iar grania aceasta dintre
real i absurd imaginar, care are o miz, ei bine sritul peste
aceast frontier nevzut, se petrece pe nesimite, de unde
senzaia halucinant c aluneci pur i simplu dintr-un tablou
în altul.
Povestirea în care într-o comun funciile sunt schimbate,
dând fiecruia dreptul orgoliului su, vechea nomencaltur e
abrogat i fotii grjdari devin minitrii oilor i toi cetenii
sunt ei înii mari efi, directori este, dincolo de hazul
absolut nebun, fichiuitor de-a dreptul, halucinant i
internaional valabil.
Ea poate fi tradus în orice clip într-o limb de mare
circulaie, cci iat, în Frana de azi, nicio femeie de serviciu
nu se numete aa, ci este …« technicien de surface ».
Uluitoare e i povestea despre profesorul universitar
doctor docent care ajunge s dea în patima romanului
poliist, sau absolut nebuneasca povestire despre vizitele
scritorilor iubitori de vin în satul Udritea sau povestea
cititorului de contoar care bifeaz un amor i o cstorie ca
i cum ar bifa o rubric pe nite registre de evidena
electricitii consumate.
Sunt personajele acestor schie doar caricaturi de oameni ?
E greu de spus; cert e c situaiile sunt inventate de aa
natur încât s poat iei la suprafa ironizarea lor. E
evident îns c personajele sunt aa pentru c triesc o
vreme, un timp reducionist care le i împinge s fac
anumite lucruri, i c pîn la urm hibele epocii sunt
aruncate în vzul nostru.
Important e c asta se face cu maliie, cu haz, cu ironie
acid dar în fine, cu mijloace literare care s fac lectura
plcut, uoar. Descrierea personajului cade cu o exactitate
extrem i cu o capacitate de mare desenator de-a face din
câteva linii un crochiu reuit. Iat: «Doamna Katz e o femeie
ordonat. Ca i numele, obiceiul ordinii sunt motenite de
familie. Doamna Wilma Katz este, bineîneles, nemoaic!
Când o nemoaic trebuie s rezolve un lucru, evident îl rezolv. Nu e vorba de perseveren, cum cei mai muli ar putea crede. Nu. Dar orice lucru, care iese din rutin, o incomodeaz atât de tare încât singura soluie este s scape de
el. Cu rbdare i tenacitate, doamna Katz studiaz i asediaz situaiile insolite încât ele cad istovite una dup alta. »
Iat cum în Un scop în via din nou ironia scriitoarei se
îndreapt ctre relaii aparent legate de iubire. Este oarecum
obsesiv ideea c personajele nu sunt în stare s iubeasc cu
adevrat, ci doar îi imagineze c triesc dup un proiect,
dup scheme, se prefac pentru c aa trebuie, aa d bine,
aa e gândit societatea în care triesc.Un vid sufletesc, un
handicap, o limitare sufleteasc, o micime consubstanial în
derularea acestor trasee de via ? Greu de spus, dar din
aceste situaii i personaje îndeobte atinse de o infirmitate
sufleteasc sau dintr-o slugrnicie social, iese umorul,
adeseori unul foarte crud, de-a dreptul dureros.
Sunt i proze care într-un chip hilar pun degetul pe ran
mai cu seam fa de raporturile din societate, proze cum a
spus autoarea însi în festivitatea despre care am început s
v povestesc, de « nepublicat » într-o lume a dictaturii
precum Vduva vesel.
CLEOPATRA LORINIU
Apariia celor dou cri de
proz scurt semnate de Mariana Brescu* a fost marcat de
o lansare de carte la Libraria
Mihail Sadoveanu din Bucureti, loc ce ne amintete lansrile i zpezile de odinioar.
Prilejul acesta, al apariiei unor
cri, e în sine un motiv de bucurie tainic pentru autor, dar la
noi, la români, el poate s ia i
forma unei srbtori. Fa de celebrele «dédicaces des li-res »,
cum se fac prin Occident, la noi
lumea se adun, criticii se
exprim, autorul citete iar la sfârit d îmbujurat dedicaii
pe cri, stropite cu un pahar de vin sau de suc. Nu e aa ?
Lansarea din 3 martie anul curent s-a remarcat prin câteva
aspecte fermectoare de altfel, cci doi actori valoroi ai
scenei i ai filmului românesc au citit câte o povestire de-a
autoarei . Mai exact, Florina Cercel i Adrian Pduraru.
Exerciiu artistic frapant, care a pus în valoare virtuile
textului. De vorbit despre cele dou cri publicate la mai
bine de douzeci i ceva de ani de la elaborarea lor, au
vorbit, nu critici ca de obicei, ci … autori, ei înii, mai
exact Tudor Octavian i cu mine.
S precizez faptul c Mariana Brescu public Imperfeciuni provizorii în premier absolut ca volum, iar Îmi amintesc i îmi imaginez e o reeditare dup o ediie din 2005.
Aceste proze scurte, scrise în deceniul opt, ar putea s
par aidoma unor mesaje vârâte în sticle i aruncate în mare,
rmânând ca ele s depun mrturie despre un timp, la urma
urmelor. Dar ele sunt mai mult decât atât, nu doar c depun
mrturie despre un tip de gândire, de provocare chiar, dar se
ridic mult peste asta, cci senzaia valabilitii lor atemporale este evident. E primul lucru care m-a frapat, constatând eu cu o satisfacie nespus c observaia acid a scriitoarei se arunc spre situaii mereu valabile, spre personaje
i stri de fapt precum dintr-o excelent caricatur, capabile
s spun multe i s intre repede de tot în memoria
cititorului. Cele dou cri sunt precum feele lui Janus.
Diferite, aparent chiar total diferite, ele se ating totui
pân la urm într-o limit a subtilului i poate a organizrii
materiei epice, cci ele sunt construite, ca stil, oarecum la
fel, mizând pe o bun dozare a efectului, pe acumulare,
punct culminant i surpriz.
Prozele, oricât de scurte ar fi ca întindere, au dozajul i
reeta unor piese de teatru, ceea ce într-un fel e normal, cci
Mariana Brescu s-a vrut înainte de toate, cred, dramaturg .
S nu ignorm faptul c scriitorul intr la noi, la români,
în contiina contemporanilor într-un anume fel i se pare c
adeseori aa i rmâne.
Dac ar fi s aplic aceast gândire la propria i umila mea
persoan, a spune c am debutat cu poezie, am publicat
cri de poezie i apoi vreme de treizeci de ani am intrat în
genuri diferite, în proz, în critic, în memorialistic… în
analiz geostrategic, în documentar de film, îns nimic din
ce am fcut, oricât de bine sau de mult, nu a putut s tearg
acea etichet iniial, anume cea de poet.
Cred c i Mariana Brescu se va confrunta mereu cu acest
lucru. Cci pentru ea, dramaturgia a fost o fascinaie, o
chemare, poate chiar o somaie. Ziceam, deci, c aceste
proze scurte nu sunt departe de dramaturgie, de spiritul ei.
45
Directorul general al « celui mai mare Combinat de profil
din ar i din Europa » ( vezi cultul exageraiunii, mania
grandorii care fcea purici în epoca de aur, dar de care nu
ne-am lsat defel noi românii, se pare c e una din
metehnele tiparului nostru naional), e strbtut de o brusc
idee cultural i cere bilete la spectacolul de operet care
viziteaz urbea, cu Vduva vesel.
Comicul vine aici din slugrnicia dus evident pân la
absurd, cci cei cinci mii de angajai slugarnici i dezorientai stau în faa slii în ateptarea directorului, de team ca
eticheta s nu fie ignorat sau, cumva, vreo prob de respect
s nu fie la înlimea situaiei. Cântreaa cânt singur pe
scen, într-o sal complet goal, iar oamenii ateapt în
continuare i dup spectacol, toat noaptea, pân a doua zi,
cci, vai, directorul uitase vin la spectacol. E rândul acestuia s-i ia câmpii a doua zi dimineaa când gsete
combinatul complet gol i afl de la portar (aici umorul e dea dreptul nebun !) « C toi plecaser, înc de ieri,
încolonai la o vduv, în ora. » Finalul gsit este simpatic
i blând cci « În clipa aceea, directorul fu sigur c i-a
pierdut minile i c tot ceea ce i se pare c vede i aude
este rezultatul acestei nebunii. Se liniti brusc, ls oferul
în plata Domnului i plec spre ora, plutind uor, fericit,
recunosctor c, slav Domnului, lumea e sntoas, dar
aa-i viaa, exist i excepii ».
De observat faptul c exact ca în proza realismului magic
ilustrat strlucit de literatura sud-american a secolului XX,
totul începe cu detalii precise, cu evenimente plauzibile i
aparent banale, ca pe parcurs s apar un sâmbure de idee, o
sugestie, un te-miri-ce, care face ca totul s balanseze i din
ceva banal i aparent foarte obinuit, povestea s ia o turnur
halucinant. În cazul acestor povestiri, o turnur halucinant
agrementat de o doz mare de humor. Procedeu folosit i în
cinema, ca s nu amintesc decât filmul clasic al lui Jean
Marie Poirie, ”Papy fait de la Resistence”(1983), în care
evenimentele pleac dintr-un real posibil, ajungând prin
exagerare i denaturare folcloric s devin imposibile,
groteti dar i cumplit de amuzante.
Tehnica autorilor din vremea imposibilitii de a spune
devenise, s recunoatem, extrem de sofisticat i de eficient, cum de altfel a i subliniat scriitorul Tudor Octavian în
evenimentul de lansare a crii, amintind cu har i umor
unic, situaii tragi-comice, halucinante i în acelai timp de-o
anume amrciune din anii cenzurilor tematice i ideologice
în care existau liste de cuvinte i expresii interzise.
Acelai lucru s-a petrecut i în America de Sud, cu care ne
asemnm pe multe paliere, printre care i acesta, al tehnicii
tematice gsite pentru a putea spune ceea ce e greu de spus
dar uor de ghicit, cci toat lumea tie.
Deci meritul acestor proze care nu au aprut atâta vreme
în volum este unul în sine, de pur calitate literar, i mai
exist un altul, legat de indiciile pe care ni le dau asupra unei
epoci despre care nu s-a spus i nu s-a scris tot, din varii
motive. Las cititorului deliciul întâlnirii cu aceste povestiri,
(cartea se autosubintituleaz: povestiri satirice) degustarea
acestor eantioane de privire acid, ironic uneori cu tandree fa de personaje, alteori cu biciuitoare neîngduin în
diferitele registre, de la ironia ludic, la registrul sarcastic.
i m întorc spre cealalt carte de proz extrem de
complex, cu accente de oniric, cu un abur de plonjare întrun timp nedefinit amintind marea tradiie a prozei moldave.
Autoarea însi le intituleaz, de ast dat, povestiri vrjite.
Despre ea am mai scris la Vatra veche, mai demult, la
rubrica mea Dulce harababur, o notaie intitulat Prin
lentila pe care sarea s-a cristalizat…
(fiind vorba acum despre o
reeditare), i am remarcat nu
o dat farmecul scriiturii,
capacitatea de a crea
atmosfer,
personajele
suprinztoare,
descrise
viguros i care ajung s te
urmreasc, s te obsedeze.
Grecoaiaca, spre pild, pe
care am reascultat-o la
lansare în rostirea Florinei
Cercel, mare doamn a
teatrului românesc, este o
povestire de-o tensiune rar,
în care personajul descris este
obsedant, dotat cu însuiri
halucinante, un soi de putere
feminin
devoratoare,
capabil s subjuge brbaii ca mai apoi s îi consume, s îi
devore i s îi vlguiasc. Descrierile sunt acaparatoare i
dovedesc un talent nvalnic. Ultima victim a personajului
malefic, acaparant i nimfoman, este un biat de liceu, un
adolescent czut prad farmecului nebun al grecoaicei, iar
descrierea ravagiilor acestei boli de patim de dragoste
nesntoas i asasinat este remarcabil : « Îndrgostitul,
nefericitul biat, grec i el, nu se mai dezlipea cu ochii de
balconul grecoaicei ; ochii lui negri cptar cearcne
grele tot urmrind, zile i sptmîni în ir, cum urc tot cu
altul, cum se aprinde lumina putred a lampadarului dup
perdeaua de mtase galben i cum ieea, felin pofticioas,
duminic de duminic, intuindu-i victimele dup evantaiul
de mtase. Au încercat s-l ia cu vorba, cu fora. Nu s-a
putut. Grecul era bolnav : trupul lui de biat a început s se
subieze, s se topeasc, faa s capete paloare i ochii s se
nruie i s fac s creasc hul din pupilele lui negre i
îndurerate. »… i într-o diminea, primii trectori au vzut
îngrozii c, din îndrgostit, din biatul de liceu, grec i el,
nu rmseser decât ochii lipii de zid, ca-ntr-o fotografie ».
Vei remarca, aadar, aceeai tehnic a realimului magic, a
lucrului imposibil i halucinant care înseamn trecerea unei
granie nevzute între real i ireal, între posibil i imposibil,
prin halucinant, de ast dat aplicat unor subiecte cu tent
diferit, poveti de via, de dragoste i de moarte, care
pleac din întâmplri îndeobte din orele uitate de lume, în
timpi auctoriali imprecii, tocmai pentru a sugera
valabilitatea general, tot atemporal, a unor teme i motive.
Tonul este mereu dezinvolt, bazat pe repetitiviti i pe
descrieri în care o scenografie anume creeaz un cadru,
evident cinematografic sau dramaturgic, cci i aceste proze
au dimensiunea de care vorbeam la început, pot deveni
sugestii de scene, de întâmplri dramatizabile.
Întâlnirea cu proza Marianei Brescu, adunat de ast dat
în dou elegante volume publicate de Editura Carpathia,
este o bucurie din mai multe puncte de vedere ; întâi de
toate, aplecându-ne asupra lor, facem un gest de dreptate
literar, cci restituirea dup mai bine de 25 de ani are
totdeauna ceva tulburtor. În al doilea rînd, crile o aaz în
rândul prozatorilor generaiei sale aa cum se cuvine,
demonstrând faptul c cenzurile, chiar atunci când încearc
s înbue un talent real, nu reuesc.
Iar ideea asta ne poate da de gândit i ne poate face pentru
o clip, brusc, fericii.
_____________
Mariana Brescu, Îmi amintesc i îmi imaginez, Editura
Carpathia, 2011 Imperfeciuni provizorii, Editura Carpathia,
2011
46
Aliaj de modaliti stilistice
diverse - jurnal de pelerin,
comentarii i reportaje inspirate de
evenimente culese din varii zone
geografice i spirituale, portrete, ,,Pe
în ' 89 în linia întâi a cronicarilor de
film, bolnav de drumomanie, cu
adevrat, dovedindu-se a fi în
ultimele decenii, când ,,viza" nu a
mai constituit o ,,problem".
repede înapoi" intete, în egal
msur, interesul lectorului versat, cu
preocupri
aparinând
intrinsec
domeniului artistic, cât i al celui
amator de curioziti i naraiuni pe
teme i subiecte inflamate de
experiene atipice.
În duet, Cltoria i Teatrul inepuizabile surse de concepie,
expunere i receptare a spectacolului,
,,nepreuit demers iniiatic, menit s
iscodeasc tainicele unghere ale
memoriei i s înaripeze imaginaia",
potrivit
îmbinare
,,a
dou
dimensiuni ale cunoaterii de sine i
ale descifrrii miracolului vieii".
Dorinele i plcerile, ,,fireti i
necesare", mrturisite, ca atare, dintrun început, a cror finalitate se
topete în creuzetul scrierii, sunt,
aadar, aceea de a cltori, motiv de
glume, pesemne i picante, fcute de
autorul...autorului (medic, nepot, de
frate al ilustrului endocrinolog), i se
înelege, aceea de a urmri jocurile
vieii i ale întâmplrii urcate pe
scen sau conservate în pelicule;
deloc îmbtrânit prietenul nostru, Ion
(Bebe) PARHON, afirmându-se pân
,,Pe repede înapoi" strânge între
coperile sale, sugestiv ilustrate, o
parte însemnat din experiena
cronicarului,
în
nobila
idee
aristotelic (,,izvorul adevrului"),
descoperind esenele cunoaterii de
sine în oglinzile artei pretutindeni
plantate, semn al strii de creativitate
la nivel superior, mai ales a breslei
,,histrionilor". A umblat, se vede
treaba, cu folos, Ion Parhon, peste tot
unde i s-a propus, sprijinit ori de
ambiana breslei ori nzrit, topind
re(sursele) de existen personale, fie
provenite din medii apropiate.
Trasee, ,,premiere", spectacole i
protagoniti - preponderent de
recunoatere (inter)naional, un
ansamblu i evantai de calitate
meritat mediatizate.
Dar o asemenea carte - ale crei
subiecte (o parte dintre ele) am avut
privilegiul de a le tri, nu rareori în
contexte conturate de aceleai
conjucturi - anturaj, spaiu i timp nu permite detalierea ,,cuprinsului"
decât într-o prezentare în sintez,
sumar.
Lectura
textului
emoioneaz prin amintirea celor
,,nscui" pentru a sluji în chip
hotrâtor scena, cu deo-sebire, a
colegilor de breasl, trecui unii prea
devreme,
...dincolo
de
Styx.
Copleitoare, lista celor evocai creatori (actori, regizori, scenografi,
dramaturgi) i receptori, a ,,produciilor", harta locaiilor, întrunirilor
(Festivaluri, Simpozioane etc).
Prin informaiile i opiniile
personale, la obiect, pertinente,
profunde, coninute, ,,Pe repede
înapoi" identific un ghid privind
înalta cot a vocaiei artistice a
românilor, disponibilitatea instituiei
teatrale româneti de a se plasa între
brandurile internaionale, precum i
un reper solid al lucrrilor viitoare de
cercetare a istoriei culturii i
civilizaiei, în general.
VICTOR BIBICIOIU
__________________________________________________________________________________________________________
în-somnorrii evideniaz o disponibilitate accentuat spre
reverie funcionând ca intermediar i adjuvant ce înlesnete
accesul spre spaiul fantasmelor onirice. Corolar al acestor
proiecii fantasmatice, trâmul paradisiac, jinduit
Aadar, nu macrocosmosul, nu marile revelaii
i prefigurat în estura inefabil a poemului
ori clamarea certitudinilor copleitoare i
Eden (piesa de rezisten a volumului), traduce
definitive, ci, dimpotriv, microcosmosul
aspiraia eului liric întru recuperarea vârstei
oglindit în bobul de rou (devoalat într-un
aurorale, a inocenei originare, în a crei
„dialog cu brânduile”, sau în transcrierea
plenitudine Binele i Frumosul coabiteaz
monologului unui clu de mare), iluminarea
armonios.
survenit din contemplarea veniciei „de-o
Nu întâmpltor am evocat concepia despre
clipit”, discreia oaptei tlmcind o închietant
poet i poezie a poetei americane din veacul 19;
mirare.
afinitatea cu Emily Dickinson e subliniat de
Asemenea Poetului imaginat de Emily
autoarea însi, atât în motto-ul aezat în fruntea
Dickinson, cel care „tâlcuri uimitoare distileaz /
plachetei sale, cât i printr-o graioas
i-atâtea esene adun” frecventând cu predilecie
compunere, la finele creia, Domnioara Emily,
crângurile mrunte i obscure ale grdinilor Firii
„înstrinat-adânc în sine, / Firav / i savantori liziera locurilor comune ale bibliotecii,
naiv” este invocat i revendicat drept „sor”
autoarea izbutete adesea s rein adierea
întru Poezie, dar i ca alctuire i sensibilitate
duhului inspirator, ca în aceast „tâlcuire” cu
sufleteasc.
trimitere evident la o parabol a evanghelistului Ioan: „bobul
Structura bovaric (se identific, undeva, cu dostoievsde grâu / în firul subire, / piere-ncolind, / Iar nevzutele / se
kiana Nastasia Filippovna) i introvertit, dialogând cu destine
strvd /luminînd. / De-nviere”. / Sau creionînd, graios,
(dar i cu modaliti i sensibiliti lirice) „peste mode i Timp”,
portretul unor copaci: / Nite clugri în tulpini / mustind în
devotat misterelor aparinând naturii naturans (crora le
barb slav vegetal / Cu subioara amirosind rini / De lemn
confer noi sensuri spirituale) poeta Mariana Floarea se afl la
ispind în vioar. / Cci cruce lorui i icoan sunt / Din
captul drumului parcurs întru aflarea propriei identiti lirice.
necuprinsul Firii întru Fire”.
DAN DAMASCHIN
Alturi de motivul în-cântrii, semnalat deja, recurent i
sesizabil, de asemenea, în versurile Marianei Floarea, motivul
47
geieri s-au murat la teama ta
de chei bgate-n ui.
Se întâmpl ceva: odinioara ne spal
parbrizele cu porumbei mori.
<Pun pariu c în dimineaa aceasta
eti un cire ce îi aranjeaz
cursurile cu crengile în cmrua
ta tricotat cu oase de pete
din mari sete.>
Tropice
50 de ani ai primit în
continuu pe mobil
aceleai mesaje Îi amintim c factura
ta...
de la vârsta lui Noe.
Le-ai deschis încet,
lemn cu lemn, cariu cu cariu
i însufleit ai fost când
ai dat de un cui;
ai rmas i acum ultima lui
imagine de pe retin.
Aceti ochi electrici
Aceti ochi electrici
i-au jucat transpiraia la cri
cu mâna ud de vise,
cu dangtul corupt de abloane.
Un pianist i acum
cânt la codul de bare
cu cioturile în timp
ce Iuda e clapa do
ce poart un maiou puturos.
N-ai s îi revii niciodat
dac nu calculezi doza de ochi
necesar întrebrilor. i-au
aprut pe piele deja hri de peteri,
doinelor moarte undeva le crete
pr de când pe toate zidurile
vezi animalice anunuri CUMPR
PR
de parc zidurile se cer oameni.
Psalm pariu
Se las o aproximativ laitate
dinspre creiere spre sear:
Un zcmânt cutreier
recamierele, un zcmânt de cald,
o sear cu acid, pe o mare
de lmâi i s-a spus c nu poi s
aluneci.
<Pun pariu c în dimineaa aceasta
eti un cire ce îi aranjeaz
cursurile cu crengile în cmrua
ta tricotat cu oase de pete
din mari sete.>
Cine nu e de acord se las pe pat,
cine sper înva s cad ca o
frunz; Se mtur patul cu irii,
cu bani mototolii i adevruri,
din igrile stinse-n picioare
crete în contrasens firul de iarb
ce unic troi ne este.
<Pun pariu c în dimineaa aceasta
eti un cire ce îi aranjeaz
cursurile cu crengile în cmrua
ta tricotat cu oase de pete
din mari sete.>
i, ca s nu poi s spui altceva,
leie moale te ajunge,
s te-ajung-n cer
sângele de miel
care s-a vrsat
pe pmânt curat...
<Pun pariu c niciodat
lâna asta nu va demola
între noi astfel încât pe-orice
te-ai aeza s dai cu capul.>
Intermezzo
S-a ajuns la mine din cutarea
dac un vecin mi-a deteriorat pomii
ce pete?
i eu sunt fericit i rsculat ca sângele
care
singur se ridic din furci i pleac
s-i dea de but prin cârciumi:
ce femei frumoase au crpat acolo
ca burta reptilelor ce îi vorbete,
48
zidul ne-a vândut visul i acum ni-l
explic
prin gesturi cu boabe mari.
S-a ajuns la mine din cutarea
dac un vecin mi-a deteriorat pomii
ce pete?
i eu sunt fericit i în sigur chilug ca
un sac de cartofi
ce ateapt în gar pmântul c-ar fi
undeva mai mult,
se învârte. Gândete-te ce ai s-mi
ieri ca s vd
ce mere scot din crim. M-au cusut cu
und
i, ca s nu m deir, îi tot dau
apeluri...
Teorie
Exist împrejurul uscatului
nu oceane, nu ap,
nu altceva, ci plin de spline
durute dup fuga cuiva de cineva,
sufletului de trup,
unei femei de un brbat;
De la sine prin ploaie se fecundeaz
un lact i grâul doarme
la Antipa prin foamea paznicilor.
Undeva îns, într-un cmin
din Grozveti, o ruf se usuc
în numele meu ca botez.
O doin de câine
O doin de câine
se aude din mruntaiele
viciilor
întinse pe casa scrilor când vii
seara,
o doin de câine stul
i care nu mai tii
dup ce cânt
la oasele picioarelor
trectorilor,
când coboar e mai de jale,
o doin de câine
mcelrit în lift
se aude pe toate potecile,
prin toi munii,
hulesc toi
o doin de câine
pân d soarta în ei
cu mere domneti.
Le mnânc
dar i atunci vor lega
de cotorul lor câinii.
DARIE DUCAN
DIRECIA NOU
Când am primit pe e-mail invitaie la o lansare de carte
i la sfâritul programului/ textului era scris „Sesiune de
autografe”, am crezut c este vorba despre o glum, o
ironie. Dup aceea, am observat c sintagma se repet, e
folosit ca un semn al elitei literare, e frecventat de la
Cmin cultural la Centru cultural, naional, european, la
alte Institute i Instituii care promoveaz cartea proaspt
aprut.
În mintea noastr, „sesiune” se potrivete în cu totul alte
contexte, dintre care cea mai uzat este „sesiunea de
examene”, de corigene, de var, de toamn, cu studeni,
cu reguli, cu materie, cu evaluare. Ce s fie în comun
aici? A transforma un moment al crii într-o rigoare
profesoral este o mutare lipsit de inspiraie, dei
strategic, în ideea de-a salva de la plictiseal un obicei
înurubat prin natura existenei unei lumi paralele, care
este cea a crilor. Autorul ofer autografe, în încheierea
lansrii, potrivit unei cutume care nu mai are nevoie de
prezentare. Ritualul merit, în schimb, reinut i nu tim
câi mai au timp, atenie discreie pentru a observa,
gesturile, micrile, din jur. Autorul însui deschide
cartea, scrie pe prima pagin câteva rânduri, ca o invitaie
de-a merge mai departe, cu dat, semntur, lâng care
apare i numele celui ce-a achiziionat cartea, ca un fel de
pact, de legmânt, ca o pecete peste ani, între cel ce-a
scris i cel ce va citi, ca o unire a destinelor.
Unul dintre gândurile care nu ne d pace, dup ce am
scris o carte, provine din frmântarea/ nelinitea legate de
întrebrile: ce voi scrie pe prima pagin? voi ti s dau
autografe? cum vor „suna” dedicaiile mele? Fuga de
banal, de copieri, de repetri, dorina de inedit, de
originalitate, de seducie... fac nopi albe, înainte de vreo
lansare. Pân la urm, totul ar trebui s se întâmple firesc,
cu sinceritate, cu bucuria aceea unic, rar simit, de a
oferi/ a primi o carte cu scrisul de mân mrturie, într-o
predare de tafet, direct, de la scriitor la cititor.
Cartea e cea care conteaz. Nu s-a
întors nimeni s spun „autograful
nu e pe msura crii” sau „cartea e
bun, autograful e penibil”, „cartea e
o ruine, autograful – genial”.
Autograful e indiciu al trecerii unui
scriitor prin preajma cititorului.
Valoarea unui autograf e, ca în cazul
jurnalului, pe msura celui care îl
scrie. De câte ori nu rmân cri
necitite i doar autograful depune
mrturie despre o „preajm” a
scriitorului?...
Exist formule de adresare
standard, ablon: „bunului meu
prieten”, „încânttoarei prezene
feminine”,
„sufletului
ales”,
„dragului” sau „dragei”. Pe lâng
aceste adresri, deseori întâlnite, de
cas, mai exist i enunuri
protocolare: „domnului”, „doamnei”,
„distinsei”, „distinsului”, „mult
stimatei”... Textul propriu-zis ine de inspiraia celui ce
scrie, de contextul creat, de dispoziie. Formulele de
încheiere sunt i ele felurite: „cu sentimente alese”, „cu
consideraie”, „cordial”, „cu prietenie”, „aprecierea i
respectul lui...”
Nu exist cas în care s nu fie mcar o carte cu
autograf, semn al apropierii de un scriitor, al întâmplrii
cu un scriitor, chiar al trecerii lui, argument al propoziiei
„i eu l-am cunoscut pe...” Dac s-ar face un top al
autografelor, cred c ar aprea aspecte foarte interesante.
Aa cum se înregistreaz tez de doctorat pornind de la
copertele de carte, de ce n-ar constitui i autograful un
posibil subiect de studiu extins?
Autograful ine de o anume gingie a primei pagini, pe
care scriitorul îi aeaz scrisul lui de mân, original,
individual. Fie c se scrie mult sau puin în autograf, acea
carte care-l poart este re-dimensionat, capt o alt
valoare, se va lsa cu greu înstrinat, aruncat, rupt. De
aici i pân la sintagma „sesiune de autografe”, calea e
lung i presupune o schimbare de viziune. În esen, se
întâmpl acelai lucru, doar c într-un cadru diferit,
constituit, supravegheat, în aa fel încât s nu poat fi
„srit”, minimalizat, lipsit de importan. Dei sesiune ar
presupune i o dezbatere, întins pe mai multe ore, zile
(imposibil doar pentru o lansare), în care s-ar intra chiar
în interiorul lecturii, în impresiile formate în urma
acesteia, în propuneri din partea
scriitorului, în cheia potrivit, cu
raportul dintre plan i înfptuire,
dintre ateptare i apariie, ea
rmâne la stadiul de scurte
dedicaii,
mulumiri
pentru
prezen, pentru timpul rezervat,
pentru amabilitate. Chiar dac a
primit un alt nume, momentul se
desfoar la fel i dureaz mai
mult sau mai puin, dup
prezentarea propriu-zis, în funcie
de valoarea crii, de numele celui
ce-a scris-o, de numrul de
participani. Lucrurile se opresc,
de obicei, aici. Nimeni nu merge
mai departe pe drumul deschis de
un autograf. ELENA M. CÎMPAN
_________
Foto: NICPETRE,
„DEVENIRE”
49
Cum ar fi dac s-ar întoarce un cititor cu autograful pe
carte s spun cât a fost adevr i cât a fost gratuitate în
textul primit ca o lumânare aprins, de Înviere, cu care
trebuia s ajung, obligatoriu, acas i s o predea în alte
locuri, spre vindecare, purificare, nemurire.
Cum influeneaz un autograf lectura? Mai demult,
când i crile erau mai puine, primirea unui autograf
era un eveniment i erau puine ocazii în prezena
scriitorului. N-am spune c acele cri ar fi fost alese, ar
fi avut un semn pe ele, care le fcea mai bune, pentru c
valoarea unei cri nu st într-un autograf, dar exist
altceva care promoveaz un text cu autograf, care spune
mai mult/ multe despre povestea acelei cri. O privire
prin bibliotec este atras de cri cu autografe ale lui
Augustin
Buzura,
Nicolae
Breban, Ana Blandiana, Nicolae
Prelipceanu, scriitori pe care iam vzut la întâlnirile de var de
la Costineti, la Hotel „Forum”.
Bagajul cu care m întorceam de
la mare era mai greu nu doar din
cauza crilor cu care veneam de
la mare, dar mai ales din cauza
autografelor pe care acestea le
conineau. La un scurt inventar,
se remarc prezena unor cri pe
care scrie Bucureti, Suceava,
Cluj-Napoca.
Lansrile
cu
scriitori (se întâmpla i fr de
ei) în via erau ca nite srbtori
eseniale. Locuitori ai Sucevei, îi
vedeai rar pe strad, iar lansrile
erau adevr c triesc i scriu i
dau autografe: George Damian,
Ion
Beldeanu,
Constantin
tefuriuc, Constantin Severin,
Constantin Hrehor, Onu Cazan,
Marcel Mureanu. Au fost mai muli. Din pcate, din
unii n-au mai rmas decât autografele. Apoi la Iai:
Dorin Popa, Liviu Antonesei, Nichita Danilov, Virgil
Cuitaru. Mi-amintesc, cu tristee, c erau lansri la care
se spunea franc: sunt acceptai numai membrii Uniunii
Scriitorilor din România. Nu tiu cum ar fi reacionat
organizatorii dac se anunau membri ai uniunilor de
scriitori din alte ri. Probabil c ar fi fost pui în
încurctur. Azi, pe majoritatea crilor cu autograf
scrie „Bistria” i îi are protagoniti pe bistrieni sau pe
invitaii lor. Tot de domeniul trecutului este i aspectul
ce merit amintit: uneori, un scriitor era frumos
prezentat dar nu mai avea cri de oferit, erau toate ...
”epuizate” i atunci se luau autografe pe alte cri care
se gseau în librrie, aa c nu trebuie pierdut din
vedere faptul c poate s existe o nepotrivire între
autorul crii i autorul autografului i c trebuie s fim
foarte ateni când judecm lucrurile.
Dup un timp, al acumulrii de experien, autograful
nu mai constituie o problem, nu-l mai preocup atât de
mult pe scriitor. Devine o obinuin, o problem de
moment, de uzan, de rodaj. Autografele simple poart
cu ele o anume sensibilitate i transmit o stare de spirit.
Azi, când primim autografe de la persoane cunoscute,
rareori ne mai „mic” vreo exprimare, considerându-le
fireti, deja rostite, uneori cu superioritatea, exprimat
sau nu, c le meritm, c suntem în msur s le primim.
Dar farmecul autografului „anonim” a disprut. Era cantr-o curs în care vroiai parc s vezi cum te...vede acel
scriitor care scria doar pentru tine, ca un fel de bileel de
amor, de apreciere, de trecere, de cltorie.
Au fost situaii când am stat la rând pentru un autograf,
fr s mi se par deplasat, ruinos, obositor. Nu dm
nume. Nu nominalizm un top al celor mai cutate
autografe. Aceea da, „sesiune”! Rein cu emoie acea
privire, cu ochii înlai de la masa de scris, pe care
numai un scriitor adevrat o poate avea, i întrebarea:
„cum v numii?” Câteodat, scriitorul repeta, eu repetam
numele - scris corect sau nu – era mai puin important. Se
putea limita i doar la prenume. Era suficient pentru a
reine vraja, sgeata, apropierea.
Emoia plutea în aer. În aerul cu
autografe.
Acum, când scriitorii vin la
lansri cu cri gata autografiate i
le împart precum colacii de
srbtori (fie c am colindat sau
nu), parc duc dorul ateptrii,
linitii din preajma unui autograf,
întrebrii de pe buzele scriitorului
„dar, dumneavoastr cum v
numii”... era ca o trezire dintr-un
vis cu ochii deschii. Ne-am putea
întreba: pe când autografe
standard, care s fie tiprite,
propuse de scriitor, de editur, ca
un mod de identificare i
individualizare al scriitorului „X”
fa de scriitorul „Y”. i cel mai
„ters” autograf, rmas acolo peste
timp, pe prima pagin a crii,
spune ceva despre sufletul
scriitorului, despre o anume trire
din preajma lansrii.
Când s-a lansat prima mea carte, cel mai fric mi-a fost
de autografe. Nu tiam ce s scriu. Mi-am pregtit în
minte câteva formule pe care, bineîneles, le-am uitat i
am trecut momentul cu greu, lsându-m în grija
inspiraiei de salvare. Am cutat s scriu frumos, ca o
form de respect pentru cei prezeni. Tot mai mult observ
c valoarea autografului a sczut. Circulaia crilor pe
internet ne scap de povara autografului. Ediiile
electronice nu mai au parfum de plumb tipografic, dar
nici nu mai pot fi însufleite cu vreun autograf, scris de
mân, la timpul prezent, la botezul crii.
Denumirea aceasta de „sesiune de autografe”, în
înelesul ei extins, s-ar potrivi în varianta computerizat.
Întâlnindu-se on-line, scriitorul i cititorul ar putea
desvâri momentul autografului, prin e-mail. În plus, tot
ei uit pur i simplu de autograful de pe o carte.
Pentru a oferi cartea cu autograf, scriitorul alege s fac
lansare de ziua lui i e la mod s scrii cel puin o carte
pentru a (te) srbtori cum se cuvine. Despre „Ziua
scriitorului”, în urmtorul numr.
_________
Foto: NICPETRE, „ÎNGER”
50
cineva de aici va ajunge în Rai va auzi sfini rugându-se
i cântând în dulcele grai românesc.
Dar ce-au fcut aceti oameni ca Dumnezeu s-i treac
în Cartea Sfinilor? Ce trebuie s facem noi, ca s
ajungem i noi în Cartea Sfinilor? Între poruncile date de
Dumnezeu, exist una fundamental, esenial pentru noi
– „Fii sfini, fii desvârii”, spune Mântuitorul
nostru Iisus Hristos. Acesta este rolul i rostul
primordial al omului pe pmânt, s devin sfânt.
L.C. Sfântul Ioan Boteztorul este sfântul cinstit de
românii ortodoci. Numele Ioan/Ion este frecvent întâlnit
la poporul român. Este numele Înaltpreasfiniei Voastre, a
fost i numele tatlui meu, preotul Ioan Graure. În
eparhia Covasna-Harghita, ai ctitorit, în
ultimii ani, dou sfinte mânstiri
închinate Sfântului Ioan Boteztorul,
„Tierea
Capului
Sfântului
Ioan
Boteztorul” la Fgeel, judeul Harghita,
i „Naterea Sfântului Ioan Boteztorul”
la Valea Mare, judeul Covasna. Ce a
însemnat Sfântul Ioan Boteztorul
pentru istoria mântuirii cretinilor? Cine a
fost acest mare sfânt?
Î.P.S. Ioan: Sfântul Ioan Boteztorul
este prorocul care închide cartea
Vechiului Testament i o deschide pe cea
a Noului Testament. ine Vechiul
Testament într-o mân i în cealalt Noul
Testament. Adic este omul care închide
lumea legii i deschide, prin Cel pe care îl anun, prin
Hristos, lumea Harului, lumea iubirii lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Boteztorul s-a nscut, dup cele mai
multe izvoare atestate, la Ain-Karem, unde a locuit
alturi de tatl su, preotul Zaharia, i mama sa,
Elisabeta. Alte izvoare vorbesc c s-ar fi nscut la
Ierusalim, nu chiar în cetate, ci la marginea ei, unde i
astzi se pstreaz o strad cu oareicare mrturii.
Majoritatea specialitilor i cercettorilor istorici înclin
spre localitatea Ain-Karem, aflat la aproximativ 10 km
de Ierusalim. Numele localitii Ain-Karem se traduce în
limba român „izvorul din grdin”. Cu adevrat, în
aceast localitate, se afl un izvor, iar alturi de el, o mic
peter, venerat pân astzi ca Petera Sfântului Ioan
Boteztorul. Iar în jurul acestui izvor, s-a construit o
mânstire care are bineîneles o frumoas plantaie de
pomi fructiferi, deci o grdin, aa cum arat denumirea
localitii.
L.C. De multe ori, am participat la slujba hramului de
la Sfânta Mânstire „Naterea Sfântului Ioan
Boteztorul”, Valea Mare, judeul Covasna. Pericopa
evanghelic citit în acea zi îmi este întiprit în minte
prin minunea petrecut cu preotul Zaharia la naterea
Sfântului Ioan. Ce învtur am putea trage din acest
eveniment?
Î.P.S. Ioan: Aa cum Zaharia a rmas mut, necrezând
posibilitatea naterii unui prunc la btrânee, tot aa i cei
care nu cred în cuvântul lui Dumnezeu vor rmâne mui.
Putem vedea i astzi, printre noi, oameni care au auzit
nu cuvânt de înger i de profet, ci cuvintele rostite de
însui Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Sfânta
Evanghelie – i nu le cred. LUMINIA CORNEA
Arhiepiscopul Covasnei i Harghitei
„Minunat este Dumnezeu între
Sfinii Lui!” (Ps. 115)
Luminia Cornea: Înaltpreasfinia
Voastr, în excursiile pe care le-am
organizat, de-a lungul anilor cu elevii
mei, am vizitat multe mânstiri i
muzee. În luna mai a anului 2005, am
vizitat cu un grup de elevi Casa
Memorial „Mitropolit Visarion Puiu
– Mihail Sadoveanu”, care se afl în
subordinea
Mnstirii
Neam.
Muzeograf era atunci, poate este i
acum, ieromonahul Mihail Daniliuc,
monah la schitul Vovidenia, aflat în
imediata apropiere a muzeului. Când a
aflat c suntem din Episcopia
Covasnei i Harghitei, acesta a
pronunat cu deosebit apreciere
numele Înaltpreasfiniei Voastre, numindu-v „Sfânt al
zilelor, noastre”, povestindu-ne apoi cum v-a auzit
spunând o predic despre Sfânta Cruce la vecernia de
priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iai, în
toamna anului care se petrecuse.
Cu aceast introducere doresc s v rog s discutm
despre sfini. Într-un cuvânt de învtur, Înaltpreasfinia
Voastr îndemnai credincioii s îi cinsteasc pe Sfini,
ca pe casnicii lui Dumnezeu. Am participat, într-o
duminic de la sfâritul lunii mai a acestui an, la sfânta
liturghie arhiereasc din satul Chichi, lâng Sfântu
Gheorghe. Era Duminica tuturor sfinilor. Atunci,
Înaltpreasfinia Voastr, în cuvântul de învtur, ne-ai
încurajat c toi putem s devenim sfâni.
Î.P.S. Ioan: Da, spun i acum. Binecuvântat s fie
Dumnezeu c ne cheam în toate sfintele noastre biserici
ortodoxe, în fiecare duminic, când prznuim Învierea
Domnului. Dar în Duminica tuturor sfinilor este hram
în cer, este mare osp duhovnicesc în cer, pentru c în
acea zi în bisericile noastre sunt pomenii toi sfinii. Cred
c ai vzut cu câte i cu ce litere mrunte sunt scrise în
calendar numele sfinilor, în fiecare zi. Dar aceste nume
sunt cu miile, poate cu milioanele i de aceea, în
duminica de dup Pogorârea Duhului Sfânt, Prinii
Bisericii au rânduit s fie pomenii toi sfinii, tiui i
netiui. V asigur c în Împraia lui Dumnezeu sunt
sfini din toate satele noastre româneti de la poalele
Carpailor. S nu cread cineva c plecând în Împraia
lui Dumnezeu, în Rai, nu va gsi, pe lâng un râu, pe o
vale a Raiului, nu va gsi oameni de pe la noi, rugându-se
lui Dumnezeu în graiul nostru românesc, în limba
român. Atunci când se ntea, limba noastr român a
fost botezat, din fraged pruncie, de Duhul Sfânt prin
Duhul Sfânt, în numele Sfintei Treimi. De aceea, când
51
Mure. Toate purtând fiorul credinei,
al gândului înalt, al sufletului viu,
confratern, ce a nscut ideea
deschiderii la Chiinu a Bibliotecii
„Târgu-Mure”. Aici a devenit
temelie jurmântul unirii în spirit,
exprimat - primum movens - de
istoricul literar Dimitrie Poptma,
reverberat, apoi, de atâtea voci alese
care au simit dorul basarabean pentru
fluidul sacru al limbii i literaturii
române, dorul celor care - parafrazm
un vers din Ochi de veghe de Serafim
Duicu – îi cutau alinare prin ruga
în faa Cuvântului.
Aici i se face dreptate limbii i literaturii române, sporind, cum spunea
Constantin Noica, cuminecarea în
spiritul limbii noastre, adic împrtirea de la trupul i sângele ei.
Simi Aici aceea intimitate vie i
expresiv a crilor despre care
vorbea Petrarca, pentru c Aici cartea
este învelit în neîntrerupt dragoste
i evident respect. Aici, lumina cade
peste coperile crilor cu un murmur
sfânt; ca la un altar. Poate venind din
undele de venicie ale Mureului.
Cci, scria conf. univ. dr. Lidia
Kulikovski, directorul general al
Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”: O bibliotec este imaginea
localitii care a fondat-o.
Sunt doar la câiva pai de Dumneavostr; cci, de fiecare dat, când
am în minte imaginea Bibliotecii
„Târgu-Mure” din frumosul Chiinu, distanele fizice dispar, fiind Aici, la masa crilor, privindu-le vemântul curat i simindu-m privit de
Aici, la Biblioteca „Târgu-Mure”,
ochii lor mari. Sunt fiin între fiine;
e atât de cald locul i atât de frumoi
fiin fragil, între acele fiine putercei ce-l vegheaz, bibliotecarii. i
nice, stând, prin rânduielile drepte, pe
fr oboseal destoinicia doamnei
malul timpului care nu se surp.
director
Claudia
atravca.
Aici mi-am înveselit spiritul; de
Bibliotecari i oameni..., înelegând i
atâtea ori... Ca reporter, am
transmiând adevrul c oricine poate
înregistrat interviuri cu nume mari ale
dobândi
putere
i
frumusee
culturii Basarabiei, mi-am lansat cri
sufleteasc prin carte. Vorba aceea:
de poezie sau de publicistic, am dat
Mai bine pug seac, decât cap sec.
i am primit autografe, am trit
Când în lumea larg, zilele i
bucuria întâlnirii cu oameni pe care
nopile se macin în vicleniile
din momentul în care i-am cunoscut îi
vorbriei goale, în nerozii i npaste,
preuiesc nespus de mult, am înmânat
Aici se lumineaz spiritul, ferit de
unor distini scriitori Diplomele de
„urâta netiin”. Crile îi deschid
Excelen ale Studioului Regional de
paginile ca timpul s recltoreasc
Radio Târgu-Mure, am oferit
cu folos, s aib onoare, iar cititorii
Premiile „Cezara” ale Fundaiei
s poat aeza sperana în binele
Culturale „Cezara Codrua Marica”,
spiritual ca motto pe pagina-titlu a
am prezentat proiecte ale Centrului de
fiecrei cri. Aici e loc de cinste al
Studii Literare „Grigore Vieru” din
Chiinului, o poveste a omului ce
Târgu-Mure, dintre acestea volumul
crede în Fântâna Blanduziei...
Alb de duminic. Grigore Vieru în
Prof.dr. VALENTIN MARICA
mrturiile scriitorilor din Târgu______________________________________________________________________________________________
Domnul a prinilor si. A aflat despre credina într-un
Aa muli dintre noi rmân mui, pentru c nu cred.
Aa c nu este de mirare de ce noi astzi trim într-o
singur Dumnezeu de la tatl su, apoi de la înelepii i
lume a muilor. Suntem mui i n-avem puterea de a
învaii de la templu, pentru ca mai apoi s îl gsim în a
propovdui i îndemna pe semenii notri de a urma i de
doua parte a vieii sale pe malul Iordanului în poziia de
a împlini Evanghelia lui Hristos.
profet i învtor al pocinei.
Într-un moment de cercetare asupra vieuirii noastre,
Sfânta Scriptur spune c veneau la el muli oameni de
am putea s ne întrebm de ce fiul meu, fiica mea ori cei
la Ierusalim i din tot inutul Iudeii. Cei care veneau la el
din casa mea, din familia mea, nu
se mrturiseau i erau botezai în
sunt mai apropiai de Dumnezeu i
apa Iordanului. Am putea spune
de Biseric. De ce? Pentru c, întâi
c Sfântul Ioan Boteztorul este
de toate, eu ca mam, ca tat, ca
primul duhovnic atestat în Noul
slujitor al altarului sunt mut în faa
Testament. Prin urmare, Sfântul
Ioan Boteztorul înainte de Hristos
credincioilor încredinai mie de
a pregtit i crarea noastr, a
Dumnezeu i poate de aceea lumea
celor crora Dumnezeu ne-a
alunec spre pierzanie, spre pcat,
încredinat câte o turm de
spre întuneric, iar nu spre lumina
pstorit, ca s le fim duhovnici în
harului lui Dumnezeu.
viaa aceasta. Da, este ocrotitorul
L.C. Numelui Sfântului Ioan
duhovnicilor, de aceea, în ziua
Boteztorul i se altur sintagma
când prznuim naterea Sfântului
„ocrotitorul duhovnicilor”. Exist
Ioan Boteztorul, putem spune c serbm i ziua dudate scripturistice despre viaa acestui mare sfânt? V
hovnicilor. Aa c doctorii sufletelor, preoii duhovnici,
rugm s ne alctuii un portret al Înaintemergtorului
Domnului.
ar trebui s învee din felul cum povuia i vindeca
Î. P. S. Ioan: Ca unul care am trit o vreme i la AinBoteztorul Domnului pe oamenii din vremea aceea.
________
Karem, am gsit urmele acestui mare sfânt i profet înc
Foto: Vernisaj - Expo icoane „Crucea din
vii. Am vzut dealurile, izvorul de unde a but ap,
fereastr”,
Toplia, 18 iulie 2009
petera în care s-a retras, mai ales dup plecarea la
52
(definiri i delimitri) (II)
Aa cum am artat mai sus, în citatul
dat de printele Dumitru Stniloae i
în cele de dup acesta, devenirea
omului – întru Dumnezeu, desigur –
înseamn, în teologia ortodox, i o
devenire sau transfigurare a lumii (de
asemenea întru Dumnezeu). Acesta e
sensul misticii ortodoxe, caracteristic fundamental a acesteia i a
spiritualitii ortodoxe în general.
Mai e absolut necesar s precizm
c Ortodoxia folosete atât pentru
Mistic, dar i pentru alte domenii ale
sacrului, un limbaj profund simbolic.
Acesta are un vocabular propriu i o
serie lung de reguli de exprimare.
Înclcarea lor înseamn automat alunecarea în afara domeniului spiritualitii ortodoxe, reintegrarea putându-se face doar printr-o redefinire a
termenilor i contextului în conformitate cu instrumentarul ortodox
(vom reveni asupra acestor aspecte).
Discuia aceasta, care poate prea
strin etnologiei sau folcloristicii,
este în fapt absolut necesar unei
cutri a misticii în folclorul
românesc, luat – aceast cutare – ca
premis a realizrii unei analize
ulterioare a acestei mistici.
Sunt dou întrebri la care trebuie
rspuns i care fac aceast discuie
absolut necesar:
a) Exist o mistic folcloric?
b) Dac da, în ce msur mistica
folcloric e ortodox sau eterodox?
(Iar aceast eterodoxie, dac exist,
necesit o analiz detaliat ulterioar,
atât pentru delimitarea originilor, cât
i a rosturilor sau funciilor îndeplinite în cultura profund româneasc).
Dat fiind c fondul religios
fundamental al românilor este cel
ortodox [Aldea, 2000: 38-45], este de
la sine îneles c i în folclor ne
putem atepta la existena unor
trsturi de baz ortodoxe. Aceast
presupunere logic a fost îns de prea
multe ori înlocuit cu prezumia –
neargumentat real – a unui
fundament pgân, pre-cretin, al
folclorului românesc. Asemenea
prezumie a determinat i respingerea
aprioric – de multe ori cu indignare
– a argumentrii cretine a unor fapte
de folclor. Fr a discuta contextul
istoric al formrii românilor i al
formrii culturii profunde româneti,
context ce ar lmuri destul de limpede
aceast problem, credem c se
cuvine a meniona trei elemente
revelatoare. Întâi, faptul c dac
românii au avut sau nu anumite forme
de organizare i instituii – ca armata,
voievodatul, coala, cnezatul, regatul,
judeul, inutul, ara cl – în funcie de
loc i vreme, în schimb totdeauna
cretinismul i Biserica au însoit
istoria românilor45. În al doilea rând,
nu se cunosc aproape deloc date
concrete despre concepiile mistice i
în general religioase ale tracilor.
Desigur, la aceast afirmaie se poate
replica printr-o întins bibliografie.
Aceasta prezint îns dou cusururi:
un uria numr de speculaii i
fantezii i un foarte redus numr de
izvoare. Acest ultim fapt, completat
de cel al valorii limitate a izvoarelor
scrise pe tem (aproape toate
externe46), duc la o cunoatere foarte
aproximativ a mediului religios trac
i traco-ilir, mai ales din perspectiva
detaliilor47. Or, în cazul cercetrii
etnologice i folcloristice acestea sunt
eseniale. În fine, al treilea element
care pune îndoieli serioase asupra
prezumiei de pgânism strvechi al
45
Excepia câtorva megleno-români trecui prin
silnicie la islamism nu face decât s întreasc
regula.
46
Adic armeneti, greceti, romane etc., dar nu
tracice. Izvoarele arheologice sunt mult mai bine
reprezentate, îns înelegerea lor este grevat întâi
de dependena politic a istoriografiilor naionale,
apoi de lipsa unor lucrri vaste de sistematizare a
materialului i în final de ambiguitatea
interpretrilor în cazul pieselor de factur incert
în lipsa unor izvoare (scrise) complementare; dup
cum se poate vedea, nici nu am mai amintit de
subiectivitatea personal.
47
Aceste „detalii” le numim ca atare în comparaie
cu fondul fundamental, general, în linii mari
cunoscut din izvoarele existente (dar nici el
complet!). Un exemplu simplu este zeia Bendis, a
crei existen se cunoate, dar ale crei atribuii
sunt oarecum incerte, iar rspândirea exact a
cultului ei, formele locale i generale ale acestui
cult i numeroase alte date similare sunt în cea mai
mare parte ori chiar total acoperite de întuneric.
Fr asemenea informaii, paralele sunt imposibile
sau pur i simplu fantezie.
53
folclorului românesc st chiar în
combinaia
dintre
prejudecile
multor cercettori i lipsa lor de
pregtire teologic. Am crede c este
evident faptul c nu este de ateptat a
gsi
în
folclorul
românesc
fundamentele spirituale din Africa ori
Polinezia, din Scandinavia ori India.
Cu toate acestea, muli au fost
convini de contrariul, ba chiar s-au
strduit s-l dovedeasc, indiferent de
context, situându-se astfel în afara
abordrii tiinifice a problemei.
Discuia
anterioar
a dovedit
îndeajuns, credem noi, cât de uor
poate cdea în eroare chiar i un
geniu ca marele Constantin Noica
atunci când atac problemele inând
de o disciplin (teologia ortodox, în
cazul prezentat) cu instrumentarul
altor discipline (filosofia, în acelai
caz). Este de la sine îneles c pentru
a putea identifica obiectiv existena i
caracterul ortodox sau eterodox al
unei mistici populare româneti
pregtirea teologic e indispensabil.
În lipsa ei, rezultatele sunt sortite
dintru început erorii sau, în cel mai
bun caz, fortuitului. E îns necesar,
chiar în cazul existenei pregtirii
teologice, obiectivitatea. Dac ipoteza
fondului ortodox al spiritualitii
populare are o justificare în condiiile
istorice de formare i fiinare a
poporului român, ea rmâne îns a fi
dovedit sau infirmat prin fapte
concrete. Fondul acesta ortodox
trebuie dovedit limpede sau infirmat
limpede, aa cum tot limpede trebuie
trasate eventualele limite sau
caracteristici personale .a.m.d. De
prea multe ori în domeniile în care ar
trebui s domneasc obiectivitatea,
observarea realului i prezentarea lui
fr ada-osuri sau eliminri, intervine
arbitra-rul prerilor sau dorinelor
personale. Pentru a se depi
asemenea mani-festri duntoare
demersului tiin-ific, e necesar
organizarea
unui
in-strumentar
tiinific foarte clar, începând chiar cu
unitile de msur sau criteriile.
Din acest punct de vedere, putem
spune cu mulumire c exist asemenea instrumentar pentru a putea
identifica pe deplin existena sau nu a
structurilor ortodoxe în spiritualitatea
popular (fie ea româneasc sau nu).
Pr. drd. MIHAI ANDREI ALDEA
Acest instrumentar este oferit în
primul rând de Teologia Dogmatic,
disciplin ce expune i argumenteaz
adevrurile de credin sau dogmele
Ortodoxiei. Dac argumentarea, ca
domeniu
exclusiv
teologic,
intereseaz prea puin în studiul de
fa, în schimb expunerea este absolut
necesar. Cunoaterea ei este chiar
însuirea instrumentarului de care
avem nevoie. Poziia noastr în
aceast privin este departe de a fi
singular. Încercând a scrie pentru
publicul apusean o prezentare a
icoanei ortodoxe, Michel Quenot este
nevoit a construi, pe o baz nu doar
teologic, ci i psihologic, istoric
etc., un întreg sistem de integrare a
cititorului în gândirea i simbolica
ortodox. Anumite nuane i
diferene – uneori radicale – între
limbajul cretin i cel profan sunt
prezentate de autorul elveian cu
deosebit
claritate,
permiând
însuirea lor corect [Quenot,
1999:15-30 cl]. Desigur, dat fiind
marea deosebire dintre cele dou
limbaje, însuirea nu se face fr
dificulti, dar acestea sunt inerente
oricrui proces intelectual serios 48.
Un demers asemntor este necesar
i în cazul lucrrii noastre.
Afirmaia autorului elveian „arta
sacr
autentic
vehiculeaz
[transmite, n.n.] adevrurile de
credin” [Quenot, 1999:19] –
aplicabil nu doar la art, ci la toate
domeniile aparintoare sacrului –
ar trebui s fie mai mult decât
suficient
pentru
a
dovedi
necesitatea absolut a Dogmaticii ca
instrumentar
pentru
subiectul
studiat.
48
Efectele unei carene în domeniul însuirii
limbajului disciplinelor complementare sunt
clar reprezentate de larg rspândita confuzie
între adorare i venerare, în limbaj teologic,
sau, altfel spus, între divinizare i cinstire (un
btrân este venerat sau cinstit, ba chiar i un
duman vrednic de respect, dar divinizat sau
adorat este Dumnezeu sau zeul Y, dup caz).
Cei doi termeni definesc poziii diferite,
categorii puternic ori chiar total difereniate,
dar sunt de foarte multe ori folosii nepotrivit.
Astfel apare într-o oper celebr [Vulcnescu
R., 1987:113] ideea „divinizrii” totemului urs
ori respectiv lup de ctre daci, idee nu doar
lipsit de orice atestare istoric, nu doar bazat
pe confuzia dintre simbolistica figurativ
dacic i cea din alte regiuni ale lumii, în care
apare o asemenea divinizare, cât mai ales pe
confuzia dintre venerare ori cinstire (sau
respect) i divinizare. De fapt i DEX, la
definiia totemului, folosete, în mod corect,
termenul teologic de venerare, nu pe cel
nepotrivit de divinizare.
Dac totui acest lucru nu
convinge, putem apela la un rspuns
oferit de Michel Quenot pentru
întrebarea: de ce Ortodoxia a ales
un anumit stil iconografic [stilul zis
„bizantin”] i nu altul? În aceast
privin, Michel Quenot are un ton
deosebit de categoric, excluzând
fr ezitare iconografia „deviant”
sau „decadent”, în care include, în
fapt, cam tot ce nu intr exact în
tiparele bizantine. Sub ce motiv?
(De fapt aceeai întrebare, sub alt
form). Autorul citat pornete de la
un cuvânt al Sfântului Ioan
Damaschin, care îi sftuia pe
cretini ca, dac un pgân le cere o
expunere a învturii de credin,
s îl duc în biseric i s îi arate
sfintele icoane. Prin urmare,
conchide autorul, dac o iconografie
autentic poate avea un efect de
convertire – i tim c este chiar
cazul su! – atunci este evident c o
iconografie falsificat are efect de
rtcire sau îndeprtare de Biseric.
De fapt, chiar în aceast falsificare
a iconografiei, cu rezultatele sale nu
doar artistice, ci i sufleteti,
gsete Quenot pricina multor
izbucniri iconoclaste i mai ales pe
cele ale Reformei. Dar, pân la
urm, de ce stilul bizantin i nu
altul? Cum de un stil iconografic
este corect, iar altul greit?
Rspunsul este limpede i, de
asemenea, categoric: „arta sacr
autentic vehiculeaz adevrurile de
credin”!!! [Quenot, 1999:19]
Putem observa c, vrem sau nu,
discuia revine la problematica
adevrurilor de credin sau a
dogmelor, relevând iar i iar
necesitatea Dogmaticii ca mijloc de
cernere a creaiei (gândirii, culturii)
ortodoxe de cea eterodox.
Dar prezena adevrurilor de
credin nu se mrginete la o
expunere formal. Am amintit mai
sus atât de caracterul de tain al
Misticii (form a gândirii, dar i ca
disciplin, dup cum vom vedea
mai jos), cât i de cel de comunicare
simbolic al limbajului ortodox
(inclusiv – sau mai ales – mistic).
Pentru a ne mrgini la lucrarea
citat, observm c atunci când vorbete despre iconografia adevrat
i despre respectarea canoanelor,
Michel Quenot adaug la acestea i
„absena sentimentalismului, a pseudoemoiei religioase, a mimrii i
posturii
artificiale”
[Quenot,
1999:20-21]. Dincolo de limbajul
direct clasificator folosit de autor,
rmâne respingerea categoric a reprezentrii nu doar corporale realiste – fapt ce merit reinut –, ci i
a posturilor i formelor care ar sugera sentimente, emoii religioase,
mai ales „artificiale”. Acest fapt pare, iari, paradoxal. Chiar dac „esenialul nu este ca o imagine sacr
s fie veche sau modern, ci s
exprime ADEVRUL” [ibidem:21]
exprimarea
sentimentelor
i
emoiilor religioase impieteaz,
oare, asupra adevrului?
Iar
artificialul nu este, în final, tot ceea
ce este creat de om, deci inclusiv
limbajul (fie el artistic sau nu)?
(Capitolul introductiv din teza de
doctorat în curs de elaborare
Predestinare i liber-arbitru în
mistica folcloric.)
______
Foto. NICPETRE, “CADENE
PENTRU GLENN GOULD”(SUS),
“ÎNGER ALBASTRU” (JOS)
54
-Mai las-o balt, nene Gogule, c prea este gogonat!
-Ei. ia te uit, face el întorcându-se ctre ceilali. Eu
vorbesc despre ce am trit i dumnealui nu crede. Se vede
clar c n-ai fcut rzboiul...
-Nene Pungaule, hai spune-ne o dat. Te treci în
întovrire cu ceilali sau ne dai pace. Eu mam sturat de povetile dumitale.
-Dar eu nu v dau pace, to’au Sulea? Nu
dumneavoastr suntei cel cu ”povetile”? C e
mai bine, c e aa, c e pe dincolo i – s m
iertai - toate pe...uica mea.
-Isclete tovare c nu vrei s te înscrii i te
dau eu pe mâinile cui trebuie s te ”prelucreze”.
S vedem, pe dumnealor îi mai duci aa, cu
zhrelul?
-Dar am afirmat eu c nu m înscriu? Am zis
doar aa. S mai discutm, s punem la cântar, s vedem care-s avantajele, de unde apar, dac apar, de unde ne vin ponoasele. C uic, slav domnului, mai avem. Dar pe-aia cu
anteza de la Teatrul ”Colorado” pun rmag c nu o tii...
-Ba s-mi fie cu iertare, nene Gogule, eu nu mai suport.
Plec. i nici nu v salut, încuiailor! Pe dumneavoastr n-o
s v lumineze Partidul în veci.
Tovarul Sulea iese cltinându-se. De la poart începe s
cânte: ”aapte vi i-o vale-adânc/ i-aici lupii m
manânc!...” pân când glasul dogit i se pierde în noapte.
-Cam aprig activistul sta al nostru. E pus pe fapte mari,
ehei! Dar m întreb i eu, aa, ca prostul, ce caut el, dom’le
pe coclaurile astea ale noastre? Aici lumea judec mai pe
îndelete, mai cu msur. Ce-i atâta pripeal? Vrea dumnealui s mute dealurile Olteului din loc? N-a prea crede.
-Cic vrea s le fac mai roditoare.
-Eu nici pe asta nu m-ncumet a crede.
-Aa eti dumneata, Toma necredinciosul. O avea i el un
rost acolo, unde-i pus, c nu de flori de mr ne tot
pislogete. Dar zi-o pe aia cu Teatrul ”Colorado”.
-Care, dom’le?
-Aia, nene Gogule, cu anteza, pe care ne-ai promis-o.
-A, aha! Ha, ha, ha, ha! Uite, domnule, ce a pierdut omul.
Las, c e mai bine aa. Dumnealui îi trebuie somn. Sau se
duce la Frusinica, vduva lui Flocea, ca s-l mai oblojeasc.
Cum i-a oblojit pe toi ceilali, dinainte. Pi bine, b necot,
cum de nu înelegi tu c dac le-am dat noi nemilor pild de
civilizaie pe când ei au venit cu armele peste noi, nu-i
punem la respect i pe rui cu ”colectiva” lor? Adic s fiu
eu pe acelai loc cu Peoi, eu, cu plugul meu, cu carul meu,
cu raria mea, cu pritoarea i cu boii mei cât munii, pe
când el, pân acuma, n-a vzut niciodat nimica prin curte?
i mai apoi munca noastr împreun s-o-mprim? Pi eu
cred c tovaru’ Sulea nu e în toate minile. ----!
Privete, pentru câteva clipe nesfârite, undeva, în gol.
Reia mai apoi povestirea. Glasul îi curgea bolovnos i
hâtru, pe când ardeii se goleau repede. El se oprea din când
în când i-i umplea uor, tacticos, fr obid, cu lichidul de
culoare glbuie, aspru, ca de foc.
Afar, o burni înfiora satul btrân, cu uliele zgribulite
i cu salcâmii goi, ale cror ramuri parc cereau îndurare
iernii care se vestea, cu adierea vântului rece de la Rsrit,
aprig i neîndurtoare.
GEO CONSTANTINESCU
Starea prozei
...Dar cele mai cumplite momente nu erau cele ale focului
viu, care mutila oamenii îi sfârteca i-i secera
în jurul tu cu nemiluita, ci acea ateptare, sau
mai bine zis acea lâncezeal, când stteam
intuii pe poziii, cu inamicul dincolo, foarte
aproape, iar zilele curgeau lungi, pline de
boare i nduf, parc fr de sfârit. Stteam
epeni, cu hainele atârnând grele, în care
trupurile ne chinuiau ca nite rni deschise sub
straturile de sudoare i jeg. Dintr-o viroag se
ridica fumul buctriei noastre, singurul semn
de via. De la nemi la fel, dintr-o alt
viroag, ne îneca, dar nimeni nu se sinchisea,
prea c se instalase pacea de când lumea. Ba înc, în
nopile lungi, nemii începeau s cânte, ba câte o polc, ba
câte o roman de-a lor i atunci o luam i noi, cu câte o
doin, cu câte un cântec btrânesc, aa, domol, ca s le lum
piuitul. Pân când, într-o zi, comandantul nostru, un colonel
btrân, dar btios, cu faa stafidit, parc-l vd, coboar în
mijlocul nostru: ”Frailor, bravi ostai, de mult vreme ne
vedem silii s zacem în amorire. Aproape c ne degradm
ca oameni. Trebuie s facem ceva. Ceva deosebit, ca s-l
copleeasc pe inamic, s-l usture în rrunchi. Stii voi la ce
m-am gândit eu?” În ochi îi licrea o palid scânteie de
deteptciune. Noi i-am rspuns cu o tcere lung,
stânjenitoare. Tot el ne-a scos din impas. ”Frioii de
dincolo” (arta cu brbia ascuit spre poziiile lor) ”se cred
cuceritorii lumii. Cic vor s civilizeze cu armele lor tot
globul pmântesc. Vax! Simii i voi când bate vântul
dinspre apus ce damf puturos ne aduce? Îi mut nasul din
loc, nu alta! Ia s le dm noi un exemplu de civilizaie. S
construim aici, în mijlocul poziiilor, un closet uria, un
monument al igienei i cureniei fizice i – de ce nu? –
morale. Aa. S le crape obrazul de ruine!” ”Uraaa!”
Rsun glasurile noastre deplin aprobatoare. ”Cine zicei c
e dulgherul companiei?” ”Cine altul decât Gogu Pungau?
El e cel mai bun dintre toi.” ”Atunci la treab, metere!”
Aa, fr zbav, sub privirile mute de admiraie ale
camarazilor i cele îngrozite de uluire ale nemilor, am
ridicat un closet de toat frumuseea. L-am stropit mai apoi,
fr s m zgârcesc, cu dou rânduri de var. Ce mai,
strlucea în btaia soarelui de-i lua ochii. Mi-am ocupat mai
apoi, linitit, poziia. Nemii îi concentraser asupra lui
toat aparatura optic.
-Mi, nea Gogule, dar ce rost îi avea closetul, domnule?
-Pi ho, ai rbdare, c aici e clenciul. Îi rsucete mustile lungi, stufoase, îi umple cu uic ardeiul gras cruia îi
scosese cu dibcie partea cu seminele i coada ca s-i
slujeasc de pahar, îl ridic în sus sfredelindu-i pe ceilali cu
ochii-i albatri, vii i-l d repede peste cap. Ceilali fac la
fel. Plescie zgomotos din limb. Sunt numai ochi i urechi.
Pi l-am fcut, domle, uite aa, de chestie... S-i punem pe
frii nielu pe gânduri. S vad i ei cu cine au de-a face.
Dracu’ s-a gândit c ia încep bombardamentele la metru
ptrat? Cic l-au confundat cu gara...
55
O bucat de ureche
Capul luminos al îngerului
se ivete din când în când la fereastr
dar nimeni nu pare s-l ia în seam
în rest doar întuneric bezn i bezn
i urletul de siren al trenului
zgomotul roilor acoper ltratul
câinilor de la marginea satelor
iar fâlfâitul de aripi al îngerului e din
ce în ce mai obosit
Din când în când un pitic trece cu
cruciorul
pe lâng ua compartimentului
cu cafea ciocolat i bere
Îngrozitor ce seamn cu un personaj
important
ne întreab vesel dac mai vrem ceva
dar toi dm din cap în semn de refuz
poate doar o bucat din urechea
neantului
Afar e noapte poeii dorm
de toate s-a ales praful
pe o ruin de vorbe fumeg trupul
meu tânr
o pulbere de aur se las peste
celulele mele singure
dornice de femeie
Oboseala pietrelor
Pietrele abia rsuflau obosite
luna îi uitase proteza de os pe
fereastr
i pâlcuri de arbori începeau s-i
sfâie beteala
În pâraiele umflate de primvar
tocmai pornea nunta de argint a
pstrvilor
Prul tu se revrsa verde într-un lan
de grâu îndeprtat
ca sunetele unui clavecin
la etajul de sus pianul ddea spornic
lstari
În transparena sângelui tu
curat ca o lacrim
rsare pmântul
albastrul pmânt
Limba lupilor
Înc nu am uitat
limba lupilor
frate de sânge cu înelepii i nebunii
În unele nopi
umbra mea pe zpad
url din rsputeri în
urechea de piatr a lunii
Capul obosit
Blând aproape netiut
pâlpâie fosforul din
oasele noastre
conversând cu petii
marini cu stelele violete
în întunericul ce ne
acoper rnile cu o fin
plas de sârm
Pe trepte de marmur toamna
rostogolete acum
fructe putrede mumia unui copil
easta unui rege
în timp ce disperat cineva bate
tobele-n noapte
cineva socotete mâini i picioare
E timpul s stingi lampa i s adormi
oasele tâmplei se cioroviesc între
ele
au început s gândeasc asemenea
arborilor
asemenea rândunicilor gata s plece
în rile calde
ne privete cu mânie fr team în
fa
i palizi ca varul ne-am strecurat
printre zidurile caselor
când brusc am realizat c e o
toamn fr lumin
fr femei fr urm de poezie fr
Dumnezeu
Ca o procesiune de lumânri în
zpad
ca un ir de cranii în catacombe
sunt literele i rândurile crii
pe care îi sprijini capul obosit ca pe
un catafalc
Atunci am simit c prietenul
nostru Augustin Pop ne strig
de undeva dintr-o fundtur dintr-o
strdu lturalnic
pe unde s-a rtcit ca i cum s-ar fi
încurcat într-o plas de pescuit
în timp ce în faa noastr zidurile
se umpleau de semne
necunoscute
de semne întunecate ca i când
marea ar nvli
i focul ar cuprinde deodat
flautele fagoii i tubele din
încpere
Prietenul nostru Augustin Pop
Un înger sau un ghear
Auzisem glasuri nedesluite sau cam
aa ceva
era pe vremea când pstile îi
scoteau la vedere neruinate
sfârcurile lor roii pestrie lucitoare
ca marmura
când aburi ieeau din pmânt din
gura morilor
ca fumul de la igrile prizonierilor
ce fumau într-o gar
Nimeni nu poate s spun
cum în oraul acela provincial
oamenii dispreau în pmânt unul
dup altul
Auzeam ciocnitoarea trebluind în
copacii bolnavi
sau nevzutele bastoane ale unui
convoi de orbi
respiraia greoaie a arborilor în cea
i deodat vântul ne acoperi feele cu
o pânz violet
ca apa mrii dintr-un poem de
Umberto Saba
Deodat ne-am dat seama c ochiul
de viper al realitii
56
i totui arborii continu s
înfloreasc
s scoat frunze impasibili
În oraul acela aproape pustiu
casele sunt locuite doar de spaim
i de singurtate
Acolo ochii întunericului ne
privesc
cu o inexplicabil rceal
i pe nepus mas uneori
un înger sau un ghear
plutete pe deasupra capetelor
noastre
ION CRISTOFOR
c doar Ioana proiectase asupra prietenei adolescente câte
ceva din propria ei fptur luntric.
Am avut un lung rgaz de reflecie asupra subiectului,
cu totul lturalnic aici, al metamorfozelor prin care poate
trece cineva pe parcursul vieii: dup foarte muli ani, am
fost pentru vreo 10 zile în satul batinei tatlui meu,
„departe, frate, departe”, tocmai pe valea Topologului. Nam luat cu mine jucreaua voluminoas la care
clmpnesc dimineile i am pierdut de mult obinuina de
a scrie „cu condeiul pe hârtie”. Am deplâns adesea
triumful, previzibil, al acestui performant instrument care
a fcut din „manuscris” un arhaism, o pierdere major în
cazul marilor scriitori, ale cror lucrri se vor prezenta
lumii precum Atena, nscut din
capul lui Zeus gata înarmat, iar
crrile fascinante ale facerii lor
vor rmâne definitiv pierdute.
Nimeni nu va mai jindui s
gseasc cu degetele lui
emoionate i târzii urmele
invizibile ale celor ale autorului.
Aceste adevrate sfinte moate
ale actului creator care sunt
manuscrisele nu mai exist, iar
memoria calculatoarelor, care
poate ar da posibilitatea unor
informaticieni de a reface metamorfozele textului, e
reciclabil. i, dincolo de astfel de plceri de filolog, cum
s rsfoieti emailuri?! Trecutul concret nu mai struie
insidios i chemtor în obiecte familiare, se dizolv rapid
într-un „a fost” al crui trup material zace o vreme în
gropile de gunoi. Jelania decesului scrisului de mân –
ades repetat – n-a avut, dup cum se vede, niciun efect
practic asupra mea, fiindc în lipsa PC-ului renun pur i
simplu la scris, cum mi s-a întâmplat i în sejurul meu
bârsetean: mi-am petrecut toate dimineile în pridvor
urmrind naterea zilei i rsritul soarelui, deja târziu, în
jur de 7. Nu mi-a lipsit nimic: aveam lâng mine cealalt
jucrea sofisticat, aparatul foto, în a crui memorie am
înregistrat clipe efemere, în vreme ce gîndul –
inconsistent i fluid ca visul – vagabonda între prezentul
zborului sgetat al rândunelelor (niciodat fixat de
obiectiv) i frânturi de imagini de-acum mai bine de o
jumtate de secol când, foarte proaspt student, am
vzut pentru prima dat satul pe atunci pitoresc arhaic. Nau fost prea multe schimbri în rutina mea zilnic, nici
mcar nu pot spune c m-am adaptat, mai curând locurile
s-au substituit oarecum de la sine. M pot întreba aadar
în ce msur cele 10 zile au fost „rgaz de reflecie”, dup
cum am scris. E poate o jumtate de adevr, cci trebuie
mult îngduin s numeti „reflecie” caleidoscopul
mictor al gândurilor mele. Am conchis totui – probabil
provizoriu – c docila i credincioasa soie a crei lume se
mrginea la soarele orbitor Aurel - asta a ajuns Ileana –
era una dintre „Ilenele” posibile. Îi trebuie vlag, nu
glum, spre a fi altceva decât o oglind a cuiva, iar asta e
un lucru rar, cu mare risc. i uite aa, am redescoperit oul
lui Columb într-un motiv adiacent al temei mele, la care
revin cam împiedecat, nu înainte s consemnez strania i
ironica potrivire (parial, doar parial!): cele dou
prietene de pe vremea copilriei cu destine atât de diferite
altfel au ales o dat pentru o via.
ELENA NEAGOE
Ileana – aa o chema pe colega mea de promoie – i
Ioana îi descoperiser asemenea afiniti i la data
începutului studeniei erau vechi i bune prietene, iar
faptul c erau ambele filoloage vdete i natura
interesului comun, ba chiar Ileana – o tiu de la Ioana – îi
exersa condeiul probabil într-ale
poeziei. Nu este lipsit de
semnificaie faptul c cele dou
au ales totui secii diferite,
Ioana la Român, Ileana la
Francez. La vremea aceea, cu
excepia limbii ruse – obligatorie
în toate colile din clasa a IV-a i
pân la absolvire -, limbile
strine ocupau un loc cu totul
modest în coal: se înva una,
în regim de dou ore sptmânal,
la liceu. Pentru admiterea la facultate, pregtirea de la
coal era insuficient, aa încât, mai ales la Francez,
unde concurena era acerb, majoritatea studenilor
proveneau din familii în care învarea unei limbi strine
intra în programul educaional de acas, început foarte de
timpuriu i care nu avea în vedere neaprat o viitoare
carier; ca i studiul unui instrument (pianul, cel mai
adesea), limba strin deprins în copilrie era o
reminiscen a ceea ce în perioada interbelic era
considerat o educaie aleas. Inutil s mai spun c
majoritatea studentelor care purtau la diferite ocazii
bijuterii vechi erau de la limbi strine. În acelai timp, la
mai plebeea secie Român se înscriau îns majoritatea
absolvenilor de liceu cu „gânduri mari”, cei dintre care
se alegeau viitoarele „nume” în cercetare, publicistic i
în zona academic. Opiunea iniial era aadar i un test
pentru ambiiile i proiectele de viitor.
Recunosc c e o speculaie s motivez alegerea de ctre
Aurel a prietenei (devenite repede logodnic) pe baza
atuurilor de ordin material i de prestan social, nu una
fr temei.
Spre surpriza – cu totul neplcut – a Ioanei, iubirea
pentru Aurel a avut efecte nefericite asupra Ilenei (aa se
vedeau dinspre Ioana, evident) i vechea prietenie s-a
rcit destul de curând. A noastr atunci se înfiripa,
favorizat de faptul c eram colege de grup, ne întâlneam
deci zilnic la cursuri i seminarii care ne ofereau subiecte
de discuii pasionante. Ileana nu mai era interesat decât
de Aurel, pe care nu ostenea s-l laude în întâlnirile ei cu
Ioana; a socotit chiar c ar fi foarte potrivit s se
alctuiasc din cele dou perechi de îndrgostii (Ioana i
Liviu, ea i Aurel) un grup de prieteni în care cei doi
„brbai” s discute „de-ale lor” (chestiuni înalte,
intelectuale), în vreme ce ele, „fetele”, ar avea propriile
lor subiecte (culinare i lauda brbailor, se sugera). Nu-i
de mirare c am izbucnit în hohote de râs la auzul unei
asemenea idei (mi-a relatat-o cu stupoare Ioana), fiindc
era deopotriv aberant i stupid. Cu toate c Ioana m
încredinase c Ileana nu fusese aa i c doar proaspta ei
iubire o fcuse s fie un naiv i entuziast ecou al
cuvintelor lui Aurel, mult vreme am avut dubii cu privire
la calitile i interesele intelectuale ale Ilenei; socoteam
57
Tot speculativ, îns cu anse de adevr, avansez ideea
c refuzul de a accepta prietenia în patru, despre care am
pomenit anterior, a avut locul lui în sistematica aciune de
umilire a lui Liviu în rstimpul newyorkez. C acesta a
fost scopul ambasadorului aflat atunci pe val nu am nicio
îndoial. Rmâne de stabilit în ce msur a reuit i cu ce
impact asupra lui Liviu.
Dintr-o izbucnire a lui în timp ce-mi relata amestecul
abuziv al lui Aurel în deciziile mari i mici legate de
pregtirea inaugurrii noului
sediu i anume în prezena sa,
cu totul ignorat întâi i-apoi
considerat
ca
simplu executant, am îneles
c acest aspect a fost în cele
din urm cel mai greu de
înghiit: „Da’ ce-s eu ca s-mi
dea el ordine!”, aa a spus cu o
voce necunoscut, încrcat de
o revolt seac, tioas i
distant. Numai c, am bnuit
eu, Aurel n-a auzit nimic
similar de la Liviu i sunt înclinat s cred c a descoperit
pur i simplu c Liviu plecase. O plecare care mi s-a prut
întotdeauna o fug. Personalul centrului socot c a fost
informat despre un concediu i asta doar în ultima clip.
Poate c el însui i-a dat rgazul lurii unei hotrâri
definitive, întrucât, aa cum mi-a spus într-o convorbire
telefonic, doar la câteva zile dup întoarcerea în ar l-a
contactat pe ministrul de Externe de atunci i, la invitaia
acestuia, a fcut un drum pân la Bucureti pentru o
discuie lmuritoare. Reieea din relatarea lui sumar c,
atât în convorbirea telefonic, cât i în cea direct,
atmosfera a fost destins i oarecum prieteneasc, îns
despre subiectul lor Liviu nu mi-a spus absolut nimic.
Înclin s cred c pe parcursul lor a rostit decizia renunrii
definitive la postul newyorkez.
Am încercat recent s aflu câte ceva de la ministrul de
Externe de atunci despre aceste discuii, îns fr niciun
rezultat, aa încât nu-mi rmâne decât s avansez ipoteze.
Certitudine, pentru mine cel puin, rmâne doar faptul c
Liviu n-a fcut fa confruntrii cu Aurel i a fugit de la
locul btliei, abandonând un proiect care-i plcuse i în a
crui realizare se implicase total.
Cum personal considerasem întotdeauna misiunea
newyorkez ca una pasager, încheierea ei intempestiv,
înainte de termen, fr s m încânte neaprat, nici nu m-a
nelinitit, sau nu prea tare. Am rmas totui cu impresia
c a fost un eec, unul cu tipar cunoscut, cel care trebuie
s fi fost i cel al scenei din redacia Tribunei când fcuse
concesia major a acceptrii nepublicrii Dreptului la
replic al Ioanei în schimbul unei rubrici permanente.
Izvorul: un deficit de îndrzneal. Ca i în zborul
gândului, exista ceva ovielnic în structura sa luntric,
era dominat de situaii.
Nu pot s trec peste acest episod newyorkez fr s
amintesc o ultim discuie legat indirect de el; indirect,
fiindc-l viza pe A.D.Munteanu care produsese ultima
vâlv a vieii sale. Fiind înc în funcie de ambasador îi
depusese actele pentru obinerea aa numitei crii verzi,
situaie fr precedent în lumea diplomatic i cu un
impact dezastruos asupra imaginii guvernului de la
Bucureti pe care îl reprezenta. Din raiuni pe care nu le
cunosc – pot doar s speculez, dar nu intereseaz aici –
Bucuretiul n-a luat decizia, obligatorie, în opinia mea, de
a-l demite îndat din funcie i i-a lsat posibilitatea
gestului teatral de a-i da el demisia, îns dup ce a
obinut documentul dorit. Motivaia dat publicitii se
referea la dezacordul cu politica guvernului României i
nu era neaprat inedit: ambasadorul de la Paris,
Alexandru Paleologu, n-a fcut niciun secret din poziia
sa „independent” de cea a guvernului, cci el nu socotea
c-l reprezint, el reprezenta România. De-aici încolo îns
orice asemnare între cei doi ambasadori înceteaz,
firete. În zvonistica vremii era în circulaie informaia
potrivit creia A.D. Munteanu ar fi întâmpinat mari riscuri
la o eventual revenire în ar. Nu era foarte limpede de
unde ar fi venit ameninrile: de la colegi de breasl din
zona literar-publicistic, deintori ai unor secrete
periculoase pentru cariera lui public sau de la alt soi de
„colegi de breasl”, din zona
serviciilor secrete, care ar fi
avut de reglat conturi mult mai
grave i care, se sugera, ar fi
preferat unei execuii publice
politice una dosnic, îns
definitiv.
Cercetând
de
curând informaiile de pe
Google despre fostul coleg de
an, am remarcat persistena
celor dou variante ale
motivaiei, cea invocat în
demisie i cea a unor posibile
consecine în ar a unor
legturi secrete cu serviciile de informaii, înainte de 89.
Curios mi s-a prut c într-o biografie „pieptnat” se
vorbete despre o virulent campanie de pres împotriva
lui, cu numeroase dezinformri, care ar fi avut loc în ar
înaintea demisiei. La vremea aceea, mai eram înc un
consumator flmând de pres i, dat fiind subiectul, a fi
remarcat-o fr îndoial. N-a existat aa ceva; ea e o
invenie ce susine îns indirect varianta unor legturi
ascunse cu serviciile de informaii. Personal, consider mai
mult decât verosimil aceast supoziie ce ar lumina
ascensiunea exploziv, neîntemeiat pe vreo izbând
literar, a lui Aurel Drago Munteanu, ajuns la un
moment dat director al revistei „Luceafrul”. Cred îns c
a fost cu intenie suprasolicitat propagandistic: se
potrivea perfect cu ideea, larg rspândit i întreinut
entuziast de diaspora, a supravieuirii „securitii” care-i
are în vizor pe fotii „dizideni”. Cred i acum c, îmbtat
de succesul diplomatic de la ONU i sigur pe sprijinul
unor cercuri evreieti din SUA, Aurel se considera prea
mare pentru o ar ca România i miza pe o carier de
succes în SUA, calcul greit, de egolatru.
Discutam aadar, tot în faa bibliotecii impuntoare,
situaia scandaloas i bizar în acelai timp a defeciunii
fostului ambasador. Liviu nu-i pstrase resentimente
pentru felul în care se purtase cu el, vorbea oarecum
admirativ despre abilitatea cu care Aurel îi asigurase o
carier de succes în SUA, fiindc era sigur de asta, nu
întemeiat pe cine tie ce caliti ale lui, dei izbânda
diplomatic de la ONU nu putea fi trecut cu vederea, ci
pe gratitudinea oficialitilor americane crora le fcuse
un mare serviciu pro bono.
58
Rondelul rzbunrii
Rondelul vinului
N-am vrut s te rnesc vreodat
Aa cum tu, cred c gândeti.
tiu, gestul meu i-e corvoad
Cum ru-i ru dac-l doreti
i binele purtând o pat
A ne-nelegerii,de-l creti,
N-am vrut s te rnesc vreodat
Aa cum tu, cred c gândeti.
Pe altarul visului
Vinul curge-ncet la vale
Druind destinului
Suflet ce s-a pus în cale
Piramidei trupului,
Inimii s-i dea târcoale,
Pe altarul visului
Vinul curge-ncet la vale.
Am vrut iubirea rzbunat
De iretlicurile lumeti,
Tu-mi eti iubire-adevrat,
De m renegi, tiu c greeti,
N-am vrut s te rnesc vreodat.
Frumuseea dorului
E în miresmele tale,
Împlinind brbatului
Chiar i poftele carnale
Pe altarul visului.
MARIN MOSCU
Foto: NICPETRE, “ALTAR PGÂN”
_______________________________________________________________________________________________________________________
i noi un trup comun
Cu mil Dumnezeu ne inspecta
Destinul
În marea catedral rece.
Urcau precum miriapozii
Spre muntele cu falnica minune,
Curgea un râu cât lacrima i linitit
La gleznele mântuitorului cel prins
Pe crucea de mesteacn.
Fecioarele cu prul lung
Numai genunchi ce-i botezau cu
apa
Ochilor îngust faa
i mâinile numai a rug
i ochii mari de ceriu-nalt
Erau de-acum mult mai aproape.
Ci lacrimile ce se-nlnuie sporeau
Genunchii se-nmuleau pe stânci
i-un plâns domol se pogora
i steaua magilor nu era stea
i nici pe cruce nimenea nu sta -.
Un râu uor se cobora
Dom
i degetele rtceau pe clape,
Impuls divin zcea în ele
De muzic, slbticind ne traversa
Rscolitor, înalt un cer
De piatr întins peste acorduri
i prul tu, dezlnuit delir
În neagra catedral rece
.
Numai prere de eram
În frontul de acorduri
i orga cucerea aprins
O, sânge muritor, visai
Purificare
În glas de fecioar optesc
Prin inima nopii c trecem
Sfintele clopote.
.
Dansatoare
Un râu
În glas
Pe terasa-ntomnat
Ochii de ghea ai dansatoarei
Inutilul cpor de ppu
monden,
Îi judecam incisivul ciobit
Ce-i lumineaz faa
Pulpele ce degaj micri arcuite Intimata era o dansatoare uciga.
Vigilenii suspicioi îi cântreau
fapta
Dintr-un taler pe altul Discreie profesional,
Fericii suntei, orbilor,
Ameitoare hituita felin
Veghe
Eu sunt oare soldatul
Îmbtrînit lâng arme
Ateptând clipa asaltului?
Eu sunt oare acela
Ce mângîie fierul
Ca o eav de trestie
Prin care
Se zbenguie vântul
i cucul copilriei ?
Aud, pregtii-s de somn
Sfinii în domuri solemni
Cu ochii deschii,
Cum cânt i plâng
În somnul soldailor
Acas, logodnicele
Cetate
În lumina lunii pzesc
Fortificaii întortocheate
Dincolo de anuri legnându-se,
Arborii s-i ofere
Penumbre i frunzele scuturi Cetate medieval
Pe colina oraului.
.
Sub arme cum sunt se cuvine
S calc vigilent i s uit
Gândul din inim când altul
Îi caut locul,
Larm de frunze aud,
Pai grei înaintând
i-mi pare de-un timp
Sosind tot mai greu
Santinela de schimb.
Amiaz
Prin faguri de aur
În clipele zilei
În uitare de sine
Rivala furnicii –
Albina
Insecta fantastic.
STEFAN JURC
_________
Foto: NICPETRE, „CARIATID
TIMPUL”, 1969
59
plcea s mergem undeva, s vorbim în român i s
subminm pentru totdeauna sistemul acesta în care coala
devine temni. M trezesc la realitate când unul dintre
studeni m întreab ceva despre articolul nehotrât.
Se apropie o srbtoare la care anul trecut nu am
participat din spirit de frond. Cam cu o sptmân
înainte de Festivalul Culorilor, de la balcoane, din goana
motocicletelor sau pur i simplu de pe strad, indieni
aduli i copii arunc în trectori cu pungi pline cu ap. În
nordul capitalei, e enervant. Am îneles c e un obicei de
dat relativ recent. Anul trecut îmi amintesc de imaginea
unei familii de indieni (bunici, prini i fiu) instalai în
balcon. Fiul, un tânr de vreo 13-14 ani, cu alura unui
lupttor de sumo (mult prea bine hrnit, dac m întrebai
pe mine) arunca de zor cu ap înspre trectori, sub
privirile admirative ale familiei. Atitudinea acestui Goe
asiatic te fcea s te întrebi nu fr o oarecare curiozitate
cum va evolua mai târziu ca brbat, tat i bunic… Dup
o sptmân de agitaie, duminic e timpul pentru
Festivalul Culorilor. E una dintre cele mai importante
srbtori pentru hindui. Înarmai cu provizii de vopsele,
oamenii arunc unii în alii, fiecare dup posibiliti i
intelect, uneori cu glei cu ap i vopsea roie, alteori
doar cu pudr de diferite culori. A te aventura pe strzi în
astfel de zile e aproape o nebunie. Motiv pentru care
alegem s rmânem în interiorul complexului în care
locuim. Timp de vreo jumtate de or, pe modelul tuturor
hinduilor din India i nu numai, ne anulm orice urm de
maturitate, încetm s ne comportm ca nite aduli
responsabili (mai ru, ca nite profesori responsabili) i
ne alergm unii pe alii cu glei cu ap i vopsele de
diferite culori. Toat India arat în aceast duminic la
fel: sute de milioane de oameni cu feele i prul acoperite
de vopsea. Urmele se vor vedea înc vreo câteva zile. Nu
toate vopselele ies de la primele duuri. Nimnui, îns,
nu îi pas aici de rigorile… esteticii Occidentale, s
zicem. Sunt norocos… Dup primul du, abia dac se mai
vd câteva urma de rou în dreptul arcadei drepte.
Rezonabil…
Împreun cu S.C hotrsc s ne implicm într-un
proiect care, la prima vedere cel puin, sun bine. Vom
crea un blog în care fiecare dintre noi va scrie despre
India, fr restricii, în ce limb considerm necesar. Va fi
un nou Turn Babel care cred c în cele din urm poate
prea interesant. Crem blogul i începem s postm.
Momentan, nu ne putem luda cu un trafic numeros. Nici
nu m ateptam la asta de la bun început. Pentru mine,
îns, nu e niciun efort suplimentar. Deocamdat, voi posta
texte deja scrise. Le voi muta doar de pe blogul meu
personal pe cel nou-creat. Nu sunt înc destul de convins
c ar trebui s scriu texte special pentru
credibleindia.wordpress.com (numele blogului). Nu tiu
realmente dac nu va fi un proiect la care, dup trecerea
entuziasmului iniial, vom renuna rând pe rând. Am vzut
destule asemenea evoluii. Îmi amintesc c pe vremea
adolescenei mele lucram într-o redacie de ziar. De cel
puin dou ori într-un an, nemulumii de atmosfer,
încercam s scoatem un ziar nou. OVIDIU IVANCU
Mapamond
(XI)
Martie 2011
Conferina organizat la Universitate mai anim puin
atmosfera. Altfel, în curând vor începe examenele i peste
doar dou luni se va încheia i acest an universitar. Am
terminat de pregtit examenele i acum e timpul potrivit
pentru o recapitulare general. Studenii devin ceva mai
agitai, ca de fiecare dat în preajma examenelor. La fel se
întâmpla pe vremea studeniei mele, la fel se întâmpl,
pare-se, i astzi în multe dintre colurile lumii. Iat o
constan. Se schimb generaiile, se nasc tot felul de
conflicte între ele, dar în astfel de contexte redevenim cu
toii la fel. De câiva ani, eliberat de povara examenelor,
m trezesc nostalgic în astfel de momente. Nostalgic i
revoltat. M amuz teribil tensiunea examenelor cu atât
mai mult cu cât am descoperit cu ceva timp în urm c ele
nu au decât importana pe care le-o dm noi i birocraia
care ne înconjoar. Ceea ce cldeti, intelectual vorbind,
zi de zi în anii de studiu are o infinit mai mare valoare
decât orele acelea în care stai în banc, transpirat,
încercând s arunci pe hârtie lucruri care îi imaginezi c
i-ar putea impresiona pe cei care vor corecta. Apoi, e cu
mult mai important ceea ce faci dup. E plin lumea
aceasta de indivizi care au strlucit prin coli, dar care sau strecurat teri prin via. E o fars de proporii, cu
regie i recuzit, repetabil i din ce în ce mai inutil.
Frustrarea mea e c nu le pot vorbi studenilor sau elevilor
mei, de aici sau din alt parte, despre toate astea. Atât ei
cât i prinii lor sunt deja modelai într-un anume spirit.
Un aa-zis spirit de competiie. Cine va lua i anul acesta
nota cea mai mare? Nu se poate s fie odrasla vecinei de
la etajul 4. Bieii elevi i studeni nu sunt altceva în astfel
de momente decât mijloace de a hrni snobismul
propriilor lor prini (care se presupune c sunt i aduli i
maturi). M gândesc la toate astea în vreme ce îmi privesc
studenii aplecai asupra dicionarelor i a caietelor. Dac
ar fi dup mine, activitatea lor din timpul anului ar
constitui în acelai timp i nota lor de examen. Iar la data
la care oficial ar trebui eu s devin un supraveghetorcerber iar ei biete fiine traumatizate scrijelind pe foile de
examen lucruri deja cunoscute de toat lumea mi-ar
______________
Foto: Conferina la Delhi University, martie 2011
60
maxim de rezisten e atins la vreo 40 de minute de la
începerea filmului. Începe s-i priveasc insistent
telefonul de parc atunci l-ar vedea pentru prima dat i în
cele din urm pleac. N-a putea spune c m deranjeaz
gestul… Conversaiile cu el sunt de o mie de ori mai rele
decât absena oricrei conversaii. În rarele ocazii când
discutm despre literatur, D.S e autorul celor mai bizare
remarci. În general, dialogul dintre noi e un comar. Îmi
amintesc c voia s tie cum ar putea s se cstoreasc
cu o fat din România… În mod normal, i-a fi spus c ar
fi bine s acceseze ceva siteuri de matrimoniale pentru
asta i nu s-i întrebe profesorul… M-am abinut. Ar fi
fost în stare s-o fac. Cea mai
mare problem în conversaiile
mele cu D.S e c niciodat el nu
poate percepe tonul ironic. În
astfel de condiii, nu mi-a rmas
de fcut decât un singur lucru:
s-l evit cât pot de mult în afara
orelor de curs.
Relaia noastr e deja
tensionat. Într-o duminic, m-a
sunat de nu mai puin de 20 de
ori ca s m întrebe dac a doua
zi avem ore. Se întâmpla la
câteva luni de la începerea anului universitar, când orarul
fusese demult stabilit. În cele din urm, i-am rspuns.
Credeam c într-adevr s-a întâmplat ceva grav. Am fost
destul de enervat i i-am interzis s m sune. E o msur
radical pe care nu am mai aplicat-o pân acum… e,
totui, o necesitate. D.S aparent a îneles… acum câteva
sptmâni i-a rugat sora s m apeleze i s m anune c
el nu poate veni la urmtorul curs. M-a amuzat gestul. Au
urmat la scurt distan câteva sms-uri în care D.S îmi
descria cu relativ lux de amnunte boala sa. Ceva dureri
de…oase. Nu tiu cu exactitate, dup primele dou smsuri, am încetat s le mai citesc. Dup toate aceste
incidente, a încercat s îmi ofere un cadou. Un portigaret
de piele i un pachet de igri… De un prost gust total
gestul, dar nu a putea spune c m-a surprins. L-am
refuzat încercând s îi explic c un cadou presupune o
anume doz de familiaritate între cel care primete i cel
care ofer i c natura relaiei noastre (profesor-student)
nu e compatibil cu astfel de gesturi. Nu a îneles. Am
coborât nivelul discursului pân la a-i explica franc c
pentru mine între cadoul lui i definiia clasic a mitei nu
e nicio diferen. Nici asta nu a îneles… a fi coborât
nivelul argumentaiei i mai jos de atât, dar m tem c na ti cum… aa c am renunat.
E foarte important în India s rmâi calm… Calm în
faa zgomotului infernal de zi cu zi, calm în faa lipsei de
politee (aa cum o înelegem noi, aplicând standarde
europene), calm în faa sistemelor greoaie, calm în faa
aroganei deghizate în patriotism, calm în faa
superficialitii sistemului de educaie, calm în faa
obtuzitii camuflate eufemistic în tradiie… În general,
dup o vreme, reuita e asigurat.
Nu exist o alt ans. Ori pleci, ori încetezi s te
implici afectiv. Eu unul nu am plecat. Înc…
Ne entuziasmam, fceam i câteva demersuri i în cele din
urm totul se nruia. Pstrez i acum viu în memoria mea
afectiv sentimentul inutilitii, al înfrângerii i în cele din
urm al ridicolului. Cred c de atunci prefer s m implic
în proiecte i nu s le iniiez.
A început Cupa Mondial de Cricket. Aici cricketul e
sport naional. Nu puini au fost indienii care au încercat
s îmi explice regulile jocului. Inutil… În ceea ce privete
cricketul, am dou probleme fundamentale. În primul
rând, nu vd mingea decât la reluare. Tot ceea ce vd e un
individ cu o bât în mân i un altul care arunc spre cel
dintâi cu o minge de dimensiunile celei de tenis de câmp.
În al doilea rând, un meci de
cricket dureaz câteodat mai
mult de 6-7 ore. Iat dou motive
pentru care cricketul e pentru
mine unul dintre cele mai
plictisitoare jocuri sportive pe
care le-am privit vreodat. Când
India joac vreun meci, strzile
aproape c se golesc. În faa
vreunei terase mizere se adun
împrejurul unui televizor de mici
dimensiuni un numr variabil de
brbai indieni conectai la
tensiunea meciului. Evident, nu poi sta conectat 6 ore.
E amuzant c tocmai în India sportul cu cea mai mare
popularitate e cel care dureaz atât de mult. Ceea ce am
constatat într-un an i jumtate de stat aici e c în general
indienii nu prea au rbdare. Cu toate astea, filmele fcute
la Bollywood dureaz i ele frecvent ceva mai mult de trei
ore. Dar, atât în cazul cricketului cât i al filmelor,
audiena e destul de animat. Oamenii discut aprins, mai
vorbesc la telefon iar în cazul filmelor, la jumtatea lor
exist pauza de rigoare. Oricum, a vedea un film alturi
de ei e una dintre cele mai neplcute experiene pentru un
cinefil. Pur i simplu, nu pot s tac. În timpul filmului
vorbesc la telefon i unul cu cellalt fr a face nici cel
mai mic efort de a coborî tonul vocii. La Facultate, de
fiecare dat când ruleaz vreo pelicul într-una dintre cele
dou sli dotate cu videoproiectoare, se repet scenariul.
La filmele europene, e i mai ru. Se plictisesc mai
repede… în definitiv, nimeni nu cânt, nimeni nu
danseaz, dramele psihologice sunt cu mult peste puterea
lor de înelegere, personajele nu exceleaz în…
moralitate, iat tot atâtea motive pentru care a selecta un
film destinat audienei indiene e o sarcin nu întotdeauna
foarte uoar. Eu unul sunt norocos. Studenii nu sunt atât
de numeroi încât s nu poat fi controlai. Iar cei mai
muli dintre ei sunt deja familiarizai cu ceea ce înseamn
cinematograful european. Nu i D.S… el nu a rmas
niciodat pân la finalul vreunui film. Am încercat
comedii cu uor iz de Bollywood (Nea Mrin miliardar),
filme de dragoste siropoase i patetice (Orient Expres),
capodopere ale cinematografului românesc contemporan
(California Dreamin`), filme istorice cu muli figurani i
scene de lupt (Dacii, Mihai Viteazul), filme
internaionale dup cri româneti (La Nuit Bengali)…
nimic nu pare a-i trezi interesul. E adevrat c engleza lui
e de nivelul anumitor politicieni români, nu-i permite s
perceap mai mult de dou-trei idei dintr-o conversaie de
10 minute, iar cu româna st i mai ru (i aici a putea
face câteva paralelisme cu politicieni români). Limita lui
___________
Foto: Autorul, dup “Festivalul culorilor”, Delhi,
martie 2011
61
Mic florilegiu de
poeme nipone
Kakinomoto no Asomi
Hitomaro (662-719)
Ha-uta
În zori m abin
Pieptenul prin pr s-l trec
Fie i puin:
S pstrez pe el m-ntrec
Srutul tu intrinsec!
Naga-Ié
Ha-uta
În casa-n care
Ai admirat cu mine
În seri senine
Luna-nvluitoare
Doar ea apare!
Monné-Sada
Ha-uta
În ciuda ceii
Ce-ascunde floarea de
prun,
O, vântule bun,
Adu-mi mireasma vieii
În zorii dimineii!
Saneské
Ha-uta
Un nepstor
Mi-a remarcat maneta
Cu lacrimi de dor.
Înclcând eticheta
O fceam pe cocheta!
Autor necunoscut
Ha-uta
În vreme ce merg
S vd cireu-nflorit
Încep s m terg
De stropii prin care-alerg
Spre-a fi de flori sorcovit!
Otomo no Yakomochi
(718-785)
Waka
Atunci când, serios,
Sunt copleit de griji,
Nu-mi
mai
gsesc
cuvintele
i-s incapabil s acionez.
Tu i eu, mân-n mân,
Dimineaa,
Ne plimbm prin grdin.
Seara,
Mturm locul unde ne
vom culca
Atingându-ne-n treact
Mânecile albe.
Nopile-n care astfel am
dormit
Au exista cu-adevrat?
Pe munte, sus,
Fazanul auriu
Îi strig perechea
De pe dealul din fa. Ci
eu, brbat,
În lumea asta efemer,
Te-am prsit.
De ce? Aa a fost s fie.
Suspin acum, m
lamentez.
Muncit de-aceste gânduri,
M simt opresat.
De aceea
Spre a-mi liniti inima
Pe colinele i pe câmpiile
Din Takamoto
Am plecat s-mi plâng
paii.
Florile erau singure
S-i expun splendoarea
i cu cât le priveam,
Cu-atât mai mult la tine
m gândeam,
Cum oare a putea uita
De ardenta dorin ce se
cheam iubire?
Kuroyanagi Shoha
(1727-1771)
S am un penel
Spre-a zugrvi flori de
prun
Cu parfum cu tot!
Yomo no Akara
(1749-1823)
Ce-i doreti mai mult
Decât un bol de orez?
Ne-ndoielnic, bani!
Tagami Kikusha
(1753-1938)
Cu luna pe cap
A dori dori atât de mult
S m plimb pe cer!
Hattori Ransetsu
(1754-1799)
Prima zi din An:
Pe cerul senin vrbii
Ciripind voios.
O, cât e de trist
iptul greierului
Prins de ori!
La miezul nopii
Fluviul cerului i-a
Ieit din matc.
Seiho Awano
(1899-1992)
Enomoto Seifujio
(1727-1814)
Un corb în criv
Mi-a împuiat capul
Cu baliverne
Toat lumea-n somn.
Nimic altceva între
Lun i mine.
Fulg de nea czut
Pe lentila lupei mele:
Un strop de rou.
Dei în vârst
Fluturii-n crizanteme
Sunt tot zvpiai.
Drapel în bern
Încercând s înnoade
Firul zilelor
Miura Chora
(1729-1780)
Aburi aprilini
Un bou linge pmântul.
Ce siluet!
Sub briza toamnei
Cât ar fi vrut s smulg
Florile roii!
Lun de var Îns dincolo de râu
Cine se afl?
62
Nicio replic.
Exist unul
Rmas c-un singur picior
Printre alpiniti
Când îmi spl prul
M gândesc c implicit
Îmi spl sufletul
Turistul ce sunt
N-are nimic de fcut:
Deschid biblia.
Oprit din tuse-i
Din ce în ce mai frecvent
De Tatl Nostru.
Tenki Tenno (Nako no
Oe) (626-672)
Sub rogojina
Colibei la seceri
În câmp de orez
Ploaia de toamn-mi intr
Adânc pân i-n mâneci.
Împrteasa Jitoo
(645-762)
E-o var alb
Sau primvara-i din nou?
Tot ce tiu e c
Vemintele-s uscate
Pe piscul Kagayama.
Ooko no Himeko
(661-701)
Când fratele meu
A plecat în Yomato
A crescut noaptea
Încât roua zorilor
Mi-a ptruns în tot corpul.
Chiar i însoit
E greu s treci muntele
În plin toamn.
Cum ai putea s-l treci tu
Fr tovari de drum?
Chômiyo Ichihara
(1944, Hiroshima)
În mare tain
Primverii-i duc dorul.
Simt c-mbtrânesc.
Chiar i copacii
Ce, totui, nu cer nimic,
Au frai i surori.
M încearc tristeea
De a fi copil unic.
Cântecului de cuc
Giruetele nu-i dau
Selecie i traduceri de
ION ROIORU
-Vreau s tiu dac suntei
cunosctoare a limbilor englez i
nipon sau orice alt limb.
-Cunosc limba engleza i am
certificat de traductor tehnic, primit in
România acum aprox. 30 de ani. De
atunci am mai învat puin, cât s iau
un masterat în TESOL (predarea
englezei pentru vorbitori de alte limbi)
la o facultate american, i ... un
certificat "Special A", la Testul de
Englez organizat de Naiunile Unite în
Japonia. Cunosc limba japoneza
suficient cât s m descurc în viaa de
fiecare zi i cât s nu se cunoasc dup
accent c nu a fi nscut în Japonia. La
coal îns, nu am fost... aa c citesc
foarte puin în japonez - doar cât îmi
trebuie
eventual
la
cumprturi. Pentru lucruri complicate primesc
ajutor de la so, fiica mea sau prieteni. La coal, în România, am învat
german, francez i puin - latina.
-Am observat c scriei poezie…
-Da, scriam poezii împreun cu tatl
meu în copilrie, dar nu am avut
permisiune s ne folosim acest talent.
Am trit cu ideea c arta este în
siguran numai aici, în lumea mea
interioar.
-Mai tiu despre dvs. c locuii în
Japonia înc din mileniul trecut, cum
spunei chiar dvs.
-Împlinesc anul acesta 51 de ani i
sunt casatorit de 27 de ani. Avem o
fiic, care termin anul viitor doctoratul
în inginerie genetic i va merge apoi
pe calea ei.
-Acest fapt m face s cred c
putem dezvolta o colaborare fructuoas. Pe lâng produciile dvs. Proprii, vom mai avea nevoie de traduceri din limbile nipon i englez
(ceea ce apare în Japonia în aceast
limb).
-Predau engleza la Universitatea
Shimane i la alte colegii i coli din
zon, part-time, pentru c altfel ar
trebui s stau la lucru pân noaptea
târziu. Lucrând part-time, m întorc,
totui, seara i nu noaptea. Anul acesta
(începând din aprilie) am hotrât s
folosesc o zi pe saptmâna creând ceea
ce îmi produce bucurie: Arta Vieii.
Ce vreau s spun este c pot s scriu
literatur proprie sau s fac traduceri
din limba engleza - sunt i reviste
bilingve aici; pot de asemenea s
descriu lucruri pe care eu le vd i le
triesc, în limba japonez.
-Nu ne-ar strica nici câteva
probleme de teorie literar, dac se
poate, privind unele specii specifice
liricii nipone.
-Literatura japonez clasic o cunosc
dinainte de a veni in Japonia, dar în
prezent aici este mult mai mult cultur
"manga" - comics. Îmi plac cel mai
mult tipurile de poezie Tanka i Haiku,
pe care le pot înelege. În afar de
literatur, m pasioneaz toate artele
deschise mie aici: ceremonia ceaiului,
caligrafie, muzica, arte mariale
(Karate) i Quigong.
*
"Vatra veche" în japonez se numete
"Irori" ; eu vd acest nume aa cum îl
descriu mai jos:
crbuni mocnind în cuib în piatr,
scântei ascunse sub cenu,
o floare roie, sub floarea sur,
ceai cald, miros de pâine coapt,
prieteni buni, stând laolalt
în jurul vechii vetre, la caldur.
EUGEN AXINTE
__________________________________________________________________________________________
Toate sunt importante, aa cum toate celulele din corpul nostru
sunt importante, toate sunt sacre i respectate ca atare, pentru c
despre fiecare se tie c are locul su în lume i partea sa în
întreg.
Copiii cresc dup un cod moral extrem de strict, dar libertatea
de contiin este garantat prin faptul c fiecare are posesiune
deplin asupra propriei fiine i propriului suflet, i dup vârsta de
20 de ani fiecare devine responsabil pentru aciunile sale. Pân
atunci, prinii sunt cei care sunt responsabili, atât mama cât i
tatl, dup care copilul devenit adult va aciona dup puterea,
inima i mintea proprii. Omul dup ce moare se spune c
traverseaz o apa mare i ajunge în Horai, unde locurile sunt ca
pe pmânt, dar armonia este deplin pentru c Horai reprezint
îndeplinirea viselor i dorinelor fiecruia. Oamenii triesc acolo
într-o lume construit din propriile vise, iar când se nasc în lumea
fizic o fac eventual pentru a experimenta o nou creaie sau
pentru a-i dezvolt anumite aptitudini.
În Shinto nu exist ideea de cdere din paradis, de pcat, de
vin, de karma, de sacrificii, nici nu este apreciat un paradis unde
oamenii se duc s stea degeaba i s nu fac nimic, poate pentru
c omul este vzut ca fiind spirit/fiin creatoare. Cei care se
înriesc pierd îns ansa de a fi oameni i intr în lumea spiritelor
inumane numite "youkai", se întrupeaz ca fiare slbatice sau
rmân ca duhuri care bântuie locurile neumblate; au i ei lucrul
lor desigur, dar pe alt cale diferit de cea uman. Oamenii buni
în schimb devin în spirit - "kami", adic spirite protectoare pentru
membri ai familiei, îmbriând chiar o anumit zon, ora sau
templu, aa cum au fcut-o i în timpul vieii, aa cum spiritele
naturii au în grij florile, munii, natura sau chiar vatra casei.
Oriunde privesc, în ape, pietre, în nori i flori, vd "spirit". în
oameni i in animale, în copaci i insecte, în toate se simte "spirit",
"kami", sau "divinitate".
În apropierea locului unde locuiesc, se afl cel mai vechi i mai
mare templu Shinto, Izumo Taisha. Templul este construit ca un
corp omenesc: aleea strjuit de o parte i de alta de pini uriai,
ducând drept ctre poarta de piatr Torii...prin care nu se cuvine s
intri dac nu te speli întâi în izvorul de la intrare, pe fa i pe mâini
i chiar în gur, cum faci când mergi în vizit la o iubit. Lâng
intrare, este o sculptur enorm cu o minge aurie ce se îndreapt
zburând pe deasupra unor valuri ctre un om îmbrcat în haine albe,
care o ateapt în genunchi, cu braele deschise. Aceast minge este
"spiritul" Divin, "Sakimitama", i altarul su este în inima omului
care manifest iluminarea interioar prin iubire, compasiune,
buntate, înelepciune, i trie de caracter. Sakimitama este rotund
i difer de Magatama, care arat ca o virgul, dei Magatama este i
el un simbol foarte vechi.
Templul are zon sacr în centru - unde cel mai de seam obiect
este oglind lefuit din metal a zeiei Soarelui - Amaterasu - în care
oricine se privete vede nu un chip, ci o concentrare de lumin, ca un
soare în miniatur, simbol al sufletului, lumina spiritului fiecruia.
La nord este "capul" care - conform salutului japonez, trebuie s se
plece cel puin pân la nivelul pieptului (inimii) persoanei cu care
comunicm, pentru c... mintea care spune c e mai presus de
Buntatea Sufletului nu face decât s ne Mint. Iar pe margini, sunt
mii de zeiti i spirite pentru tot ce este necesar i exist în viaa
noastr, unele aparinând de mâna stânga, altele de mâna dreapt.
ADRIANA YAMANE
63
luptei împotriva fumtorilor, o zi a mersului pe jos i
aa mai departe, de ce n-ar fi i o zi a Culturii Române?
Probabil c numai asta ne mai lipsea. Înc un moment
festivist... La urma urmei, nu poate fi ru dar la ce
folosete?! Credei c dac se vor organiza conferine,
simpozioane, manifestri omagiale în orae sau la sate,
jubilând c avem... o cultur... aa cum o avem... va fi
în folosul cuiva?! Sau a ceva?!... Dac ne uitm bine în
jur, la tot ce se petrece azi cu noi, foarte uor putem lua
seama c nimeni nu d doi bani pe cultur. Nimeni, în
sensul oficialitilor, adic a celor care gospodresc sau
ar trebui s gospodreasc ara asta... Cultura nu se face
într-o zi anume din an i în restul anului nu. Cultura
unui popor n-are nicio legtur cu festivitile dintr-o zi
decretat a fi... a Culturii. Dar, mai bine s nu vorbim.
Oricum, nu vom rezolva nimic, noi doi, din marile
probleme cu care se confrunt cultura noastr la ora
actual... În ce-l privete pe Eminescu... Cred c nici
nu-l ajut, nici nu-i stric... Am fost invitat recent, în 15
ianuarie, la o activitate, organizat de o instituie de
cultur, pentru omagierea poetului. Am regretat
profund c m-am dus i în sfârit am zis i eu c decât
aa, mai bine s-l lsm în pace pe Eminescu, s-i
doarm somnul lin i s-i citim opera, pe cât se poate, în
linite i cu smerit reculegere... Pe lâng nelipsitele
melodii pe versurile lui Eminescu, interpretate de un
cor... binevoitor, s-a inut i o... prelegere din care am
aflat, în sfârit, o noutate, în ce privete interpretarea
Luceafrului. Anume c Demiurgul nu i-a dat voie lui
Hyperion s se cstoreasc cu Ctlina pentru a nu
face împreun copii, tiut fiind (?!) c întotdeauna
odraslele rezultate dintr-o asemenea acuplare a unei
fiine nepmântene (Zmei, Blauri etc.) cu o
pmântean, a produs montri, care au fost defavorabili
omenirii!!... Nu tiu dac e de râs ori de plâns. Dar,
oricum, era mai bine fr... Cred c ar trebui mai întâi
s învm a-l citi pe Eminescu. Ori, asta se poate face,
în primul rând, prin coal. Dar nu printr-o coal în
care, vorbind, bunoar, despre Sara pe deal, s-i
enumeri acesteia metaforele, verbele, rimele etc., pentru
a concluziona contabilicete c poezia corespunde
parametrilor capodoperei. Concluzia
poate fi just din punct de vedere
statistic dar, citit astfel textul, elevul
nu va simi nimic din fiorul liric al
poeziei. i atunci, nu mai e de mirare
s auzi pe cutare sau cutare zicând:
mie Eminescu nu-mi spune nimic... i
în aceast privin ar fi de discutat i
de lmurit multe cele, pentru care noi
acum n-avem nici timpul necesar nici
cadrul care s ne dea garania unei,
cât de cât, eficiene.
-Considerai c existena
unei zile naionale a culturii
poporului român va contribui la o
revigorare a interesului cetenilor
pentru cultur în general i pentru
literatur în special?
-Nu cred. Ce folos de ziua
aceasta dac toate bibliotecile steti
au fost desfiinate. LILIANA MOLDOVAN
“AM GOSPODRIT BINE TIMPUL DE A
TRI, A CITI I A SCRIE…”
Cetean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, poet i
dramaturg, critic literar i apreciat jurnalist, prof. univ. dr.
CONSTANTIN CUBLESAN (n. 1939) a absolvit Facultatea de
Filologie a Universitii “Babe Bolyai” din Cluj-Napoca i a
desfurat o activitate variat: a fost reporter la Radio Cluj,
redactor la revista Tribuna, redactor-ef la Editura Dacia,
director la Teatrul National din Cluj-Napoca. În prezent, este
profesor universitar i conductor de doctorate la Facultatea de
Istorie i Filologie a Universitii « 1 Decembrie 1918 » din
Alba Iulia. A scris proz, poezie, dramaturgie, literatur SF. Este
autorul unor valoroase lucrri de critic literar, dintre care
amintesc: Miniaturi critice (1968); Teatrul – Istorie i
actualitate (1978), Opera literar a lui Delavrancea (1982),
Opera literar a lui Ion Lncrnjan (1993), Eminescu în
contiina critic (1994), Ioan Slavici interpretat de Constantin
Cublean (1994), Eminescu în perspectiv critic (1997),
“Luceafrul” i alte comentarii eminesciene (1998), Caragiale
în contiina critic (1999), Eminescu în orizontul criticii (2000),
Romancierul Rebreanu (2001), Moara cu noroc de Ioan Slavici
(2001), Eminescu în oglinzile criticii (2001); Antologia basmului
cult, (2002), Caligrafii “Caligrafului” (Foiletoane critice 2002), Eminescu în reprezentri critice (2003), Clasici i
moderni (Studii literare - 2003); Romulus Cojocaru. Poetul.
(2004), De la tradiie la postmodernism (2005), Dicionarul
personajelor din teatrul lui Lucian Blaga
(Coordonator - 2005), Eminescu în privirile
criticii (2005), Efigii pe nisipul vremii
(2005); Eminescu. Ciclul Schillerian
(2006); Ion Creang în contiina criticii
(2006). Bine primit de public a fost volumul
aprut în 2010 la Editura Gramar : « În jurul
începuturilor romanului românesc”.
*
-Din acest an ziua de 15 ianuarie
are o dubl semnificaie pentru
România, deoarece la aceast dat,
pe lâng ziua lui Eminescu, se
celebreaz cultura român. Fixarea
Zilei Culturii Române în 15 ianuarie
este în favoarea sau în defavoarea lui
Eminescu?
-Mi se pare c sunt în situaia unui
personaj al lui Moliere, care afl nouti
tiute de toat lumea de mult vreme.
Iat, eu abia acum aflu c s-a decretat o
zi a Culturii Române. Aa cum este o zi
a pompierilor, o zi a femeilor, o zi a
64
acuma ce faci? Zice el: am urmat Facultatea de tiine
economice i în prezent lucrez la o firm. Nu-mi merge
prea ru. Dar îmi place s citesc... Iar pentru asta îmi
fac timp aproape zilnic...
-Pe scena teatral situaia este similar, slile de
teatru nu mai sunt aa de aglomerate ca în trecut.
De ce mergeau oamenii la teatru în trecut? Ce îi
îndeprteaz astzi de lumea Thaliei?
- Din nefericire, astzi teatrul clasic nu mai e prezent
pe scenele noastre decât în... prelucrri, în... adaptri
regizorale, interesante, nimic de zis, dar eu cred c este
trdat autorul i textul original. Regizorii, în cele mai
dese cazuri, elaboreaz nite scenarii pe care
construiesc apoi spectacolul... Am s v dau un
exemplu. Mai acum vreun an-doi, am fost invitat la
Teatrul Naional din Cluj, la premiera piesei cu
Pescruul, de Cehov. M-am bucurat i am acceptat
numaidecât. La intrarea în sal îns am constatat c
spectacolul nu este montat pe scena mare, iar pe scena
mare erau instalate câteva rânduri de bnci, în trepte,
evident, pentru ca spectatorul s poat vedea mai bine
mijlocul trilateralului alctuit astfel, în mijlocul cruia
urma s se desfoare aciunea. M rog, mi-am zis, s-a
optat pentru o formul de studio. Raiunea mi-a scpat.
Dar am început s m dumiresc numaidecât la ce fel de
spectacol aveam s asist. Pe scen erau dou scaune,
cam rebegite, o mas de lemn, din acelea pe care le
improvizeaz excursionitii la munte, apoi un pode de
scânduri ce ducea undeva în fundal, spre perdelele
lsate i bine garnisite cu stufri. Mi-am zis: dac e
pescru de ce n-ar fi i stuf... Ei, bine, a început
spectacolul. Au intrat în scen dou dame îmbrcate
într-un fel de rochii cu zdrene, ce atârnau pe ele de
parc ar fi fost de cptat, evident cu prul despletit, în
lae, i strigau de mama focului spunând replicile care,
nu garantez c erau toate ale lui Cehov. S-au agitat ele
ce s-au agitat în jurul mesei pân ce a venit un domn,
ceva mai bine îmbrcat, care nu mai ipa, în schimb
mârâia ceva in-inteligibil, i dup ce a dat pe gât votca
dintr-o stacan cât o halb, s-a ridicat hotrât, a
înfcat-o pe una din damele ce-i ineau companie, a
întins-o pe mas i, cum se zice, i-a tras-o, cu toat
patima în vzul spectatorilor... Nu sunt un pudibond,
dar chestia nu mi-a plcut i m-am ridicat imediat
ieind din... sal. M-a ajuns din urm secretara literar a
teatrului, ca s întrebe de ce plec. Cred c am greit
adresa, i-am rspuns. Am venit la Cehov i am dat peste
un autor de texte sexi... N-am mai clcat prin teatru
pân la un moment dat când, un mare regizor - i chiar
e un regizor mare – a montat o pies a unei autoare
englezoaice. Nu pot rata evenimentul, mi-am spus i am
fost prezent la spectacol, de la care am plecat iari
înainte de final. Era o pies despre angoasele unei
lesbiene. Ori, chestia asta pe mine nu m intereseaz
câtui de puin. Probabil nici pe alii i atunci nu prea
calc pragul teatrului... A teatrelor, pentru c peste tot
se abuzeaz de sex, de porno, de ipete, de obsceniti...
Ori la o chestie din asta te duci o dat sau cel mult de
dou ori ca s vezi drcovenia, dup care, dac eti
sntos la minte i întreg la trup nu mai calci peacolo... S-ar putea ca acest lucru s fie unul din
motivele pentru care lumea nu prea frecventeaz
teatrul... Dar, poate m înel... Nu?!
Dac în fostele cmine culturale de la sate activitatea se
reduce la organizarea de nuni spectacole de zile festive.
Dac nu exist o reea – particular sau de stat – prin care
s se difuzeze presa în condiii normale – revistele de
cultur nu circul; la Cluj nu poi citi o revist care apare
la Iai, aa cum nici cei de la Turnu Severin nu au cum s
citeasc o revist ce apare la Focani. i aa mai departe.
Crile, de asemenea, au un circuit prost. Care au. Cele
mai multe edituri nu difuzeaz cartea, ci o pun în braele
autorilor ca acetia s fac ce-or tii cu ea. La drept
vorbind, acestea nici nu sunt edituri, ci organizaii
prestatoare de servicii. Vine omul cu manuscrisul i cu
banii, iar editorul îi tiprete atâtea exemplare câte îi sunt
solicitate. Mai mult, foarte puine edituri – s le spunem
totui edituri tuturor acestor firme care au ca obiect al
muncii producia de carte – nu trimit numrul de
exemplare pe care legea îi oblig s le trimit la fondul
central, de unde acestea ar ajunge în marile biblioteci ale
rii. Legea este ignorat. i nu se întâmpl nimic. Ca de
altfel cu atâtea alte legi, în ara asta. Bibliotecile nu au
bani pentru achiziii decât aa, de form, i atunci, dac o
carte nu exist într-o bibliotec e ca i cum ea n-ar exista...
Oho, câte alte lucruri n-ar mai trebui fcute pentru o via
cultural normal în ar, dincolo de Ziua festiv a
Culturii Române!...
-Statistica demonstreaz c atracia publicului
pentru cri scade de la un an la altul. Ce putem face
pentru a opri acest fenomen i mai ales cine ar trebui
s intervin în acest sens? coala, bibliotecile editurile
sau scriitorii înii?
- Cu toii la un loc. Interesul pentru a citi o carte scade
pentru c nimeni nu le cere copiilor s citeasc o carte.
Suntem cu toii îndemnai s accesm internetul, de unde
poi afla tot ce vrei. Nimic mai fals. Internetul sta nu tie
altceva decât ce i se bag în cap de ctre unii sau alii. i
asta depinde de cel care introduce pe internet cultura. Ce
fel de carte, ce fel de informaie, ce fel de comentariu etc.
Pe vremuri – nu sunt câtui de puin un nostalgic dup
vremurile trecute – de bine de ru oamenii aveau în cas o
biblioteca mai mic sau mai mare, cu mai multe sau mai
puine cri. Citite sau urmând a fi citite cândva. Acum nu
prea vezi în apartamentele oamenilor biblioteci. Oamenii
n-au timp s citeasc, n-au deprinderea s citeasc, nu-i
oblig nimeni s citeasc, n-au bani s cumpere cri, care
sunt scumpe pentru salariile lor... Autorul ce poate s
fac?... Exista în vremurile trecute o lun a crii la sate.
Organizat mai bine sau mai ru. Dar în luna aceea se
formau echipe de câte cinci-ase scriitori care mergeau
într-o localitate, se întâlneau cu cititorii, care veneau la
coal sau la Cminul cultural, îi ascultau pe scriitori
citind din creaiile lor i pe urm se încingeau discuii pe
teme literare sau culturale, de nu se mai puteau termina. E
drept, vor zice unii mucalii, c asta i datorit vinului sau
palinicii, cârnailor fripi sau slninei cu ceap, puse pe
mas dup lecturile oficiale. E drept. Dar vorba e c
scriitorii se fceau cât de cât cunoscui... Mi s-a întâmplat,
ast-var, în Baia Mare, s m opreasc, pe strad, un
domn: Dumnevoastr suntei... Da, i-am rspuns. Nu m
putei ine minte. Eram elev când ai venit într-o iarn la
noi i ai citit o povestire care mi-a plcut foarte tare. Deatunci v-am urmrit i când v-am vzut o carte în librrie
sau la bibliotec am luat-o i am citit-o... V dai seama,
am fost flatat s aud una ca asta aa c l-am întrebat: i
65
a nscut volumul meu de debut,
Nepstoarele stele, povestiri S.F.
volum destul de bine primit de critic.
Nu mai continui. Toat viaa mea de
scriitor a fost un pariu cu mine însumi.
Nu cu istoria literar, cu atât mai puin
cu gloria... Uneori am câtigat pariul,
alteori l-am pierdut, dar am scris
pentru c altfel nu cred c a fi putut
tri... i acum, în fiecare diminea pe
la cinci-cinci i jumtate m trezesc, i
cât e linite în cas, scriu. Dac e bun
sau nu acest program, numai
Dumnezeu tie. Dac, ce scriu eu are
valoare, iari e o chestiune pe care o
apreciaz alii. Eu îns scriu pentru c
m consider un scriitor care triete
din munca sa de scriitor, în primul
rând. Deci, un profesionist. Atâta tot.
-Dei ezit, nu pot evita s nu v întreb ce proiecte
literare dorii s realizai?
-Ce pot s v spun e ca vreau s termin pân prin
var o carte - început mai demult, dar mereu întrerupt
din felurite pricini – despre nuvelistul Rebreanu. Pentu
c eu cred c nuvelistul nu e cu nimic mai prejos decât
ali scriitori de proza scurt de la noi i chiar de aiurea,
i dac nu ar fi scris romanele acelea extraordinare, ar fi
rmas în contiina scrisului românesc ca un bun
nuvelist, alturi de Sadoveanu, Agârbiceanu, Galaction,
Gib.I. Mihescu, Gârleanu .a. Cartea mea o s fie o
întreprindere de proporii, pe care sper s-o duc la bun
sfârit, în bune condiii. Dar, pân atunci, v recomand
cartea ce mi-a ieit acum, la finele anului trecut, la
Editura Gramar din Bucureti, o editur ce acord mare
atenie scrisului românesc, o carte ce se intituleaz În
jurul începuturilor romanului românesc i care, cred
eu, n-ar trebui s lipseasc din bibliotecile profesorilor
notri de român, fiind vorba de un capitol de istorie
literar extrem de interesant i chiar pasionant.
-Am descoperit c v place s cltorii. Dintre
rile pe care le-ai vizitat exist un loc pe care ai
dori s-l revedei sau o destinaie turistic unde ai
vrea s poposii?
-În China m-a duce oricând i aproape
necondiionat. Am vizitat, cu câiva ani buni în urm,
provincia Younnan, care mi-a lsat o impresie
extraordinar. Dar China e mare i sunt sigur c
pretutindeni ai de vzut lucruri pe care niciunde
altundeva nu le poi vedea... Ce destinaie m-ar tenta în
viitor?... Destul de multe, numai c tare m tem c nu
voi putea ajunge decât în foarte puine locuri... M
tenteaz rile nordice. Am vizitat, tot aa, o mic parte
din sudul Suediei i mi s-a prut c m aflu într-o alt
lume: a linitii, a calmului, a respectului fa de oameni,
a bunstrii, a libertii de a fi orice... Am acas o
întreag colecie de DVD-uri cu itinerarii de prin toat
lumea. Când sunt obosit, dau drumul imaginilor de pe
aceste DVD-uri i m simt foarte bine cltorind chiar
i aa, la modul virtual, cum s-ar zice. E plcut s stai
în fotoliu i s cltoreti, totui, prin toat lumea. V
îndemn s încercai i dumneavoast asemenea
cltorii, pline de farmec i de surprize.
-Din 1964, suntei membru al
Uniunii Scriitorilor, în aceast
calitate ai desfurat i desfurai
o activitate literar intens i
variat. Ai scris poezie, proz i
teatru, ai creat literatur pentru
copii, suntei autorul unor tratate
valoroase de critic i istorie
literar,
suntei
profesor
universitar. Din 2005, conducei
doctorate
în
specialitatea:
literatura român. Cum ai reuit
s realizai atâtea lucruri într-o
via de om? Cine sau ce v-a
inspirat? Unde ai gsit o aa de
mare energie i putere de creaie?
-Mai în glum, mai în serios, am s
v rspund c totul se datoreaz unei
bune gospodriri a timpului. A timpului de a tri, a
timpului de a citi, a timpului de a te recrea, distra i în
fine, a timpului de a scrie. Dac facei un simplu exerciiu
de voin i scriei în fiecare zi o pagin, vei constata c
la finele anului avei o carte de 365 de pagini, sau dou de
câte dou sute, s zicem. Am fcut acest exerciiu pentru
c eu mi-am dat seama foarte curând c nu sunt un geniu,
nici mcar c nu am un mare talent. i nici nu mi-am
propus s ajung un clasic al literaturii noastre sau
universale, cum se cred foarte muli scriitori pe care îi
cunoatei i dumneavoastr foarte bine... De la vârsta de
16 ani, din liceu înc, plcându-mi s citesc i mai i
scriind eu i câte o poezie sau o prezentare de carte (cum
ne cerea profesorul I.D.Sârbu, pe care l-am avut în clasa a
zecea, la Cluj, i care ne cerea s avem un caiet de lectur
în care s notm ce am citit în sptmâna trecut, s ne
spunem prerea despre opera respectiv, el controlândune, întotdeauna, sâmbta) am hotrât c eu voi tri din
scris. Nu tiam înc prea bine din ce fel de scris, dar tiam
ca vreau s ajung un profesionist al scrisului. Nu mai
mult... Ca student, am început s public prin revistele
Steaua i Tribuna, dar i prin alte reviste literare sau
culturale din ar. Am început s scriu reportaje pentru
ziarul local i s realizez mici materiale pentru Studioul
de Radio Cluj. Aa se face c am început ca ziarist. Apoi,
când am trecut în redacia revistei Tribuna mi s-a cerut s
scriu recenzii i cronici literare. Am devenit, ca s zic aa,
critic literar i calitatea asta mi-am pstrat-o pân azi. De
la o vreme, tot la Tribuna, creându-se un fel de mic
hiatus la sectorul de critic teatral i tiindu-m pe mine
prezent la toate premierele de la Naional ca i de la
Teatrul maghiar (Am învat limba maghiar pe strad, la
Huedin, unde am început coala i unde ne jucam
împreun copii români i maghiari, în ciuda faptului c
prinii notri ne vorbeau despre grave conflicte, despre
tragedii, petrecute în ora i în zon, la cedarea Ardealui
de Nord. Noi habar nu aveam. În fine...), mi s-a cerut s
scriu cronic teatral... Activând în cercurile S.F., foarte
puternice pe atunci, cu mari colocvii organizate în ar i
în strintate, am scris despre acest gen de literatur i la o
conferin de la Uniunea Scriitorilor din Bucureti, fiind
eu vehement împotriva tehnicismului exagerat în scrierile
de la acea vreme, Ion Hobana i Adrian Rogoz m-au
îndemnat, poate în glum, dar eu am luat-o în serios, s
scriu proza S.F., fr tehnicisme. M-am încumetat i aa s66
Pe când de-abia-mplinea zodia de
argint,
Lidia a fost ucis.
Saian a gsit-o,
Întins pe nefcut-i pat regesc cu
baldachin,
încrustat metalic cu soarele-rsare.
Nu s-a gsit sabia, dar a fost prins
inorogul,
Care, reunoscând, a motivat c
Invidia l-a-ndreptat.
Prin ocheanul întors,
s-a descoperit c marea suferin o
purta,
Toat lumea a putut s vad analiza pe
net.
*
Aternut în sicriul salvator,
Tristeea-i reflecta
pe chipul meu,
Cum a putut s moar?
M întrebam.
Nu e ea zeia?
N-a spus ea c-n vene n-are rou sânge?
Nici verde, nici albastru?
Venic, ca un astru,
Tenace, s vegheze ea,
Doctorii au cutat i au aflat
Are un vîrf de sabie sau ciob de astru...
În strânga sus, pe centru...
Alt... n-au gsit.
Inim n-au gsit, cel puin, nu acel
organ
care îi face pe oameni s-i spun frai.
Mai recunosc c ar fi putut face
combustie,
cci metalul
ar fi putut s fie prea încins.
*
Nici florile, nici rchita, nici trestia nu
i-au slujit.
Pe drumul de veci au plâns-o:
Oricare metal, cu care ea avea
rezonan magnetic,
Închinatu-s-au sbiile lumii,
la procesiunea ei
Cele mai puternice trei coroane
împrteti
s- ar fi dorit depuse la picioarele ei,
dorindu-se pe aceeai cruce cu ea,
în cuie ele s-ar fi transformat.
A vuit i a cântat totul pe pmânt,
uruburile, cuiele, uile încuietorile,
paclurile
urzitoare cu mâini vindectoare,
toat suflarea inut,
care avea o und de metal în ea.
*
Coroanele de brad purtau peceilendurrii:
„Pleac dintre noi un om adevrat,
martir a suferinei, prea vistor...
Pleac dintre noi un drept cugettor,
prea impulsiv...
Pleac ditre noi o femeie prea
imperfect...
Pleac dintre noi un om iubind, prea
netiut...
Pleac dintre noi un ambelan, prea
neîneles...
Pleac dintre noi un ambasador, un prea
prost actor...”
Din poziia în care m aflam
mai mult nu vedeam.
*
Când a-nceput prohodul,
printele a predicat:
„În lumea asta venic,
Împria cerului e trectoare:
Acum îi vine-n minte, acum dispare.
Suferina lumii steia e venic
Fericirea din cealalt lume
este o imagine trectoare:
Acum îi vine-n minte,
acum dispare.”
*
Citind cuvântu-l zeiei
de adio,
sughiu-l npdea,
„Oameni metalici, m-am strduit,
S seamn cel mai iubit giuvaer.
La orice pas am pus câte-o smân,
de fiecare dat în acel loc
am ales rpciune.
Imi cer iertare
pentru neobrzare,
Pentru... neîndemânare
Poate c toate lucrurile câte sunt
Nu au nimic cu noi, sunt sterpe.
Îns... noi între noi
avem...
Orologiul meu sfârete lumea,
vocea metalic a giuvaerului neîmprit
o iau cu mine,
în pcatul lui,
de-a nu fi tiut s pstreze tcerea
focului
în rest, v las vou,
la fel de vechi, la fel de nou,
toate lucrurile din cutia Pandorei,
cu regretul de-a nu le fi putut, ca pe
teroriti, rpune.
Triasc oamenii cu fee albe, ca zeii,
doar aa, am putea ptrunde i noi
tainele
i am purta culoarea proprie a
giuvaerului nedruit!
Au fost clipele de rscruce apte, când,
Sub ochii cenuii, ai timpului,
încolcii pe orbite ca arpele.
Am cunoscut existena îndurtoare
a Dumnezeului cambrat de durere.
oapte repezi i secrete vorbesc despre
sugestii...
învineie în nopi asaltate
67
poate...
de atâta concentrare.
Prsesc lumea albastr, verdea
miastr
În dumnezeul spectral incolor.
Nu cred, îns, într-o alt lume.
Tors-am ani i ani aceste ie în piele,
generic tatuate între paralele...
Meridiane suprapuse, între poli
cugettori.
S fiu... cum credeam c voi fi i
voiai!
Onor de oameni, argintai...
S cred c burta e burt i pielea e
piele...
Murdria trebuie s fie,
Boala, disperarea increata, trebuie s
vieuiasc-n noi.
Fuga lui Enea nu e pentru grbire, ci
pentru întârziere...
Un zeu are atâta putere cât...
îi rupe din suflet s spun.
Ah... soarelui pe care, galben, l-am
îmbriat...
Ah... omenilor, pe care în vreascuri
vetezi,
Cldura v-a înceoat
întrun metal contorizat.
*
Cu desenul somnambul al soarelui,
faa zeiei era de cupru celest, cemental:
o mumie de reflector metal,
iar cei din jur parc se transformau
într-un oel osificat, alabastru incinerat.
În gândul celor de aici,
Ea s-a desprins vioaie de orice
N-a putut îndura
în simbioz, suferina.
*
Planul secret
e transparent necunoscut,
dar nu e simplu de fcut.
Chirurgii de castan au încercat
s opereze nimbul,
prinzâd cel mai sfânt iatagan,
cu fora a apte stihii:
Motivul crimei?
E acelai cu cel al morii
pisicii de cartier sau al timpului
caki de efemer.
VIORICA LAZR
Poate prima oar în
România, am fcut
cunotin cu forma
dintâi a artelor mariale,
Kalaripayattu.
Libertatea conferit de
componenta improvizatorie „nova” (i nou i
stea ultraluminoas) se
va fi comunicat instantaneu,
nemaicomple-xând
cu
infamiliaritatea
profunzimilor sanscrite.
N-au lipsit iniiaii, coregrafi, dansatori, indianiti,
yoghini locali, tinerime în cutare de moksha (mântuire),
scriitori, diplomai, politicieni, copii. Nimeni nu ar putea
preciza vreodat efectul trecerii fulminante a acestei
trupe, ca a lui Tagore cândva, prin sufletele atâtor
privitori sedui ca de o divinitate în oglind. i Eliade va
fi schiat, la 19 ani, o decizie de sine în conextul TagoreBucureti.
Tandava, rugciune ctre Shiva. Imn zeielor Ratri
(noapte) i Usha (zori). Plecciune zeilor elementelor:
Agni (foc), Varuna (ap), Vayu (aer). Shiva este zeul
dansului. Conceptele mistice anim dansul-credin:
bhakti sringar (iubirea mistic); jivatma (sufletul
individual) setos a se uni cu paramatma (sufletul
dumnezeiesc), tandava (dans masculin) cu lasya (aspectul
feminin), Shiva-purusha cu Prakriti-shakti-kundalini.
Muzica sanskrit înseriaz mantrele absolute,
Gayatry, Rudra, versetele universale vedice – Rigveda:
„The germ that still lay covered in the dusk burst forth”
cf Eminescu, „Dar deodat-un punct se mic... cel întâi
i singur” - pân la cântece populare sau Sundarya
lahari (Frumoasa unduire) a lui Shankaracharya:
“Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural /Nu
poate zmisli nici mcar s se urneasc din loc nu
poate/ i cum fr virtute ar
îndrzni cineva s i se prosterneze
în rug / Tu venerat de zeitile
facerii proteguirii i distrugerii”.
Ziarul Adevrul reproducea în 19
noiembrie 1926 un autograf în
limba bengalez al lui Tagore (de
fapt, un citat din Gitanjali, poemul
su premiat cu Nobel în 1911):
„Thou hast made me known to
friends whom I knew not. Thou
hast given me seats in homes not
my own. Thou hast brought the
distant near and made a brother of
the stranger.” / „Tu m-ai fcut
cunoscut prietenilor ce nu-i tiam. Tu mi-ai dat scaune
în case ne ale mele. Tu ai adus deprtarea aproape i
ai fcut frate din strin.”
Natyanova, în anticiparea lui Lucian Blaga: “O, vreau
s joc cum niciodat n-am jucat!/S nu se simt
Dumnezeu/ în mine/ un rob în temni – înctuat”.
GEORGE ANCA
___________
Foto: NICPETRE, “CARIATID CU
ARPELE”, 1968, Muzeul Din Galai
Natya shastra a fost dezvluit de Brahma, se spune la
începutul primului tratat de art dramatic al Indiei i al
lumii. Ne-a reamintit aceasta Priyadarshini Shome, din
fruntea grupului Natyanova, în Bucureti i la Târgovite.
Nu-i vom uita niciodat pe cei apte: Priyadarshini Ghosh
(Shome), Mohana Iyer, Kajal Hazra, Chandreyee Sengupta, Paulomi Mukherjee, Pinki Mondal, Rajendra Panchal.
Împreun cu Maria Pomohaci, suntem singurii români
care am participat la toate apariiile, între 21-23 februarie:
conferin de pres la Clubul Calderon, spectacol la
ARCUB, tribut lui Tagore, la Teatrul Naional Bucureti,
spectacol la Teatrul Municipal din Târgovite, atelier de
dans indian la Calderon. Asociaia Cultural RomânoIndian s-a bucurat de parteneriat cu scenele i instituiilegazd prin Ilinca Tomoroveanu, Adriana Popescu (Teatrul
Naional Bucureti), Mihaela Popescu (Calderon), Anca
Negulescu, Rodica Paliga (Colegiul Naional „Mihai
Eminescu”), Dan opa, Marta Bnescu (Teatrul
Municipal Târgovite), Mihai Stan (Societatea Scriitorilor
Târgoviteni), Gheorghe Neagu (Oglinda Literar).
I-am sugerat, norocos, din timp, doamnei Priadarshini
Shome s celebreze, prin dans, cel de-al 150-a an de la
naterea lui Rabindranath Tagore, chiar lâng bustul su
de la Teatrul Naional „I.L. Caragiale”, dezvelit în 25
septembrie 1998. Bustul, am aflat ulterior, tocmai trecuse
în muzeu, pân când se va termina refacerea holului
Naionalului bucuretean, dar idolul s-a fcut icoan
printr-un vast tablou azuriu lucrat de pictorul Neculai
Hilohi anume, în zilele premergtoare tributului. Salutând
simbolicul omagiu al Natyanova, E. S. Debashish Chakravarti, ambasadorul Indiei, a fcut trimitere la conferina pe
care Gurudev a inut-o în 23 septembrie 1926, în cldirea
de atunci a teatrului, cu un mesaj actual i astzi. Pe
muzica a patru cântece tagoriene, în
bengali – „Dumnezeu a trimis
omenirii muzica pentru ca omenirea
s devin o simfonie de acorduri i s
cânte o serenad divin” - Natyanova
a dansat, ca într-un templu, noutatea
propriului nume, în continuitate
creativ cu Rabindra Nritya (Tagore a
scris peste 2 200 cântece i a compus
aproape 500 melodii), Nava Nritya
(dans nou), Anibandha nritya (dans
desctuat), Fusion Dance.
Spectacolul în dou pri – Brahmand
(Cosmosul) i Hiranya Garbha
(Pântecul/Oul de aur) – a fost urmrit
de sute de spectatori la Bucureti i Târgovite, celor mai
muli revelându-li-se pentru prima oar o art suprem.
Pentru unii, fie i ocul Creaiei dansate pe versete din
Rigveda ori Yoga prefcând izvorul în ocean de înelesuri
nemijlocite ar putea fi primul pas autentic spre universul
culturii indiene.
Ne-am împrtit din bun parte a celor opt stiluri de
dans clasic indian: Baratha Natyam (originar din statul
Tamil Nadu), Kathak (Uttar Pradesh), Kathakali (Kerala),
Kuchipudi (Andra Pradesh), Manipuri
(Manipur),
Mohiniyattam (Kerala), Odissi (Orissa), Sattriya (Assam).
68
Asta mi-a fost i îmi
este singurtatea.
A o contientiza, a o
accepta, a o îmbogi cu o
infinitate
de
nuane,
depinde doar de noi, de
fiecare.
Singurtatea deliberat,
o maladie benign pe care tii c-o domini i o supui
propriei voine. Uneori ea te domin i te strivete. E o
lupt continu. Care pe care. Qui pro quo.
Singurtatea în care încep s murmure, s morcoteasc
toate cuvintele, umplând spaiile dintre ele cu muzica
tainic a silabelor.
„Barbarii acetia erau totui o soluie” – spunea
Kavafis. Unde sunt barbarii? Unde sunt motivaiile
noastre?
i dac n-or s mai vin niciodat? Barbarii din noi înc
ateapt sperând.
i deodat se face sear în mine.
(II)
Un gest. Un gest simplu. Întinderea mâinii. Firesc.
Relaxat, fr ascunziuri i umbre. La lumin de zi. Ori la
flacra ochilor.
i cum se mai rostogolesc din ochii ti, ghemele
strlucitoare de rou!
„Mâna ce mi-a-mprtiat / Prul i gândurile / Îmi
amestec pe carte / Toate rândurile / Rmân uitându-m
pe geam / ca dup tine / i tot atept pe cineva / ce nu mai
vine”. (Nostalgie – compozitor – Marius Nistor. Textier:
Demostene Botez. Interpret: Angela Similea).
De vreme ce pot s mai plâng la aceste versuri, nu e
totul pierdut.
Versuri de omt. Versuri scrise cu neau. Gânduri în
trecere, vorbe fugare. Trist petrecere, semn de mirare.
Versuri ca neaua cad viscolite, sun vâlceaua, gânduri
iite.
Nimic mai trist, mai inutil, decât un brad de Crciun cu
instalaii, globuri aurii i lumini colorate, care nu
lumineaz pe nimeni!
Cine s mai încing o hor singur, în jurul bradului de
Crciun? Doar un nebun...
Zeci de ani (de fapt, toat viaa) - am avut o spaim
îngrozitoare. O construiam precum îi construiete
pianjenul pânza. Înc din var, m apuca o fric
(diabolic?) c nu o s am cu cine petrece revelionul.
Ceva teribil de superstiios. Fiindc învasem acas, c
aa cum te prinde revelionul, la fel vei fi tot anul. i nu
voiam s fiu singur. În virtutea acestei spaime,
începeam, febril, cutrile. Luni întregi cutam, pân-n
ultima zi. i cu cât se apropia crucea anilor, cu atât
spaima cretea, luând proporii pe care nu le mai puteam
stpâni. Sigur c pân la urm, tot singur îl „petreceam”
– cu câteva mici excepii. La fel se întâmpla de Crciun,
de ziua mea, de Pate i de alte zile festive.
Nu puteam s-mi stpânesc teama, angoasa,
deprimarea.
Triam nefericirea pân-n ultima fibr. De fapt, o
anticipam i o hrneam cu propriul meu trup i cu propriul
meu sânge. Cretea în mine precum o tumor malign,
hrnit din propriile celule.
M liniteam abia dup ce trecea aburul, damful
srbtorilor cu zgomotele lor infernale. N-am suportat
niciodat atmosfera de carnaval veneian sau brazilian.
tiam c în spatele mtilor i a costumelor iptoare se
ascund mari drame.
*
Eu împart cu hârtia i bucurii i tristee. Împart i
tcerea-n felii, ca pe pâine. Din resturi, fac avioane.
În pagin, tandreea a atins dimensiuni nebnuite, pe
care altfel, nu le-a fi atins.
Singurtatea mi-a fost punct i linie în conturarea
personalitii. Alfabet descifrat doar de iniiai. Negru pe
alb, peste culori încânttoare, nuane incredibile. Netezimi
de sunet pe un portativ nevzut? Bogata palet cromatic
a unei pajiti sonore, înlimi de azur, deprtri de zenit i
nadir, miresme de sfânt lumin.
*
Singurti aglomerate, populate de umbre, de uvie
prelungi de tceri, de sunete scurte i înfundate.
Singurti suverane, imperative, emblematice, înscrise pe
fruni aureolate de idei strlucite. Singurti. Pustieti.
Arii de gânduri. Suspans. Oaze de speran dup izvorul
salvator.
Singurtatea care te face puternic i vulnerabil în
aceeai msur. Singurtatea pe care o pori ca pe un scut
i ca pe o arm. Arm i scut totodat. În spatele creia te
ascunzi de ochi inoportuni i obraznici. Singurti
jinduinde.
*
i pân la urm, „e un sentiment care n-ai de ce”
(Tudor Muatescu). Aa e i cu Singurtatea. Facem caz
de ea, nu ne convine, dar o dorim i întreinem cu ea
legturi pe via. „Du-te-ncolo, vino-ncoace/ Las-m i
nu-mi da pace”.
Abia venit un oaspete, nu tim cum s facem s plece.
Doar Singurtatea e acceptat fr rezerve. E de-a casei.
Se suie cu picioarele-n pat, mmânc fr tacâmuri, „bag
lboiu-n zharni i pi urm ia cletioru’ i pune
bucâca din zahar în el î la urmî o dui la gurî” (Chiria
despre Bârzoi ot Bârzoieni).
O mitocanc din Obor.
O pacoste, de care nu ne putem lipsi.
*
Oricâte mesaje primeti de peste mri i ri, dac unul
(cel mai important lipsete) parc nu ai nimica. Ne
amrâm zilele. i mai ales, nopile. „i nici lucrul acesta
nu e important?” (vorba Micului Prin).
„Oamenii mari nu îneleg niciodat nimic. i e destul de
obositor pentru copii, s le tot dea întruna lmuriri” – îi
zice tot el pilotului de avion czut în deert.
„Te simi cam singur în pustiu” – îi spune Micul Prin,
arpelui.
„Singur te simi i printre oameni”, rspunde arpele.
Nimeni nu are timp pentru nimeni.
CEZARINA ADAMESCU
69
Starea prozei
Corina-Lucia Costea scrie cum triete, triete cum scrie.
Cu naturalee, cu sinceritate, confesiv, nostalgic, „povetile” sale
recupereaz o lume în care s-a zidit fiina ei, clip cu clip, întro derulare cinematografic. Într-o geografie a sentimentelor, cu
urcuuri i suiuri, cu întinderi line, cu prpstii. Atent când la
detalii când la panoram, autoarea reuete s ridice cotidianul
deasupra efemerului, banalului s-i dea durat literar. S-i dea
strlucire. E un fin observator al realitii în care viaa sa este
parte. tie s procesese realitatea. S-i dea gust cu ingrediente
dintre cele mai surprinztoare.
Tot ce atinge poate transforma în poveste, fiindc are cheile
artei narative. i când e spectator i când e actor pe scena vieii.
Verbul su are for, dar i cldur, are fermitate dar i
lirism. Corina-Lucia Costea scrie vulcanic, cu sentimentul c are
de recuperat nu doar timpul vieii ci i pe cel al prozei.
i timpul i proza sunt de partea ei.
NICOLAE BCIU
Un brbat înalt, tânr, corpolent, cu
musta...cu ochii vii i obrajii rumeni,
pleznind de sntate, se ivi în pragul
uii. Tinca rmase...fr glas.
“sta e biatul de care vreau s te
ocupi!” se auzi vocea ofierului care îl
însoea pe Traian, tânrul mustcios.
Undeva, în Moldova, Traian, biat din
Banat, nimerise nu doar s faca armata,
în anii 80, ci i s cunoasc nite oameni cu totul
deosebii, cum el nu mai întâlnise vreodat. În familia lui,
de ciobani aezai, cartea nu prea era preuit. Tatl lui,
dei era analfabet i ciung, din al doilea Rzboi Mondial,
fusese de dou ori primar. Erau 5 biei în familie i dou
fete. Dei erau 9 guri la mas, niciodat n-au dus-o ru i
niciodat nu auzise în casa prinilor lui alte cuvinte decât
povee bune. Toi erau binecrescui, respectuoi, amabili.
Erau ciobani, într-o lume modern. Fceau brânz bun i
lucrau igienic. Se purtau frumos cu clienii, astfel încât
ajunseser s vin unii din Iugoslavia ori din Ungaria s ia
brânz de la ei. Aveau un secret de familie, în prepararea
felurilor de brânz, pân astzi pstrat.
Când a ajuns la unitatea militar, Traian fu repartizat...
la oi. Asta scria c tie s fac, asta fcea...cu mare
responsabilitate, pricepere i plcere. Când fcu el prima
brânz, era control de la partid. Aa le-a plcut tovarilor
brânza fcut de bneanul mustcios, servit cu ceap
verde...c toat unitatea iei foarte bine.
Comandantul voise s-i fac i el un serviciu soldatului...i, studiind fia lui, observ, cu stupoare, c e analfabet. Îl chem la o discuie i rmase fermecat de vocabularul frumos, inuta îngrijit i aspectul sntos al
biatului. O chem pe Tinca, o profesoar suplinitoare,
din sat...i o rug ca de dou ori pe sptmân s fac
lecii cu Traian. S-l învee s scrie i s citeasc, c la
socotit nu-l întrecea nici calculatorul...pe verificate (aa
îi i câtig Traian respectul celorlali, care-l batjocoriser în primele zile, c e netiutor de carte). Tinca, la
rândul ei provenea dintr-o familie numeroas. Asta-l fcu
s se simt mai comod. Era cstorit cu un inginer, care
era plecat în Frana, cu un proiect. Nu aveau copii, iar
soul o cam stresa cu problema...viitorului familiei.
Leciile deveniser nu doar momente de alfabetizare...ci
adevrate ore de terapie, pentru ea. El înva aparent
uor... dar uita tot pân data viitoare. Confesiunile erau
reciproce...
De Pate, când veni inginerul din Frana, pentru câteva
zile, nu gsi alte vorbe pentru tânra soie decât c arat
ca o servitoare pe lâng franuzoaice i c dragoste habar
n-are s fac. Puse Tinca în co toat mâncarea de Pate,
îl ls pe „franuz” s doarm...lu o ptur...i-i petrecu,
la iarb verde, lâng mioare, cu Traian...un Pate de-o s-l
in minte toat viaa. Au râs, au spus glume, au mâncat
i-au but vin franuzesc...apoi înfierbântai, de vin i de
mâhnirea ei, au vorbit franuzeste...ea zicea...i el repeta
dup ea, cu diferite intonaii. Râdeau copios.
Asta înva mult mai repede Traian... decât
“nenorocitele alea de litere.”
Eheee...dar el fu curios...cum e “srutul franuzesc”. Nu
neaprat c ea tia, dar unei femei rnite în amorul propriu i cu un pahar de vin rou la bord...nu-i trebuie mult.
A doua zi tot satul afl c inginerul plecase, dei mai
avea o sptmân de stat. Unde fusese Tinca...nu afl
nimeni niciodat.
Când s-a eliberat, Traian le-a scris prima scrisoare
prinilor lui...c nu mai vine acas, dac nu-l primesc cu
femeia pe care el o iubete...”Zic lumea ce o vrea...”
tiu asta pentru c mama mea le-a citit prinilor lui
cele scrise i i-a dat i rspuns.
„Dac ai profitat de slbiciunea femeii i e groas
(însrcinat), venii acas. Dac nu, vino numai tu.”...atâta
voise tatl lui s-i scrie. Restul...o pagin i ceva,
completase mama mea.
Dup vreo trei luni, venir cei doi acas, la noi în sat,
cu un nou-nscut în brae. Ani de zile toi îl cercetau pe
biat...cu cine seamn...cu Traian sau cu inginerul?
Au avut o familie frumoas, cu mult iubire. S-au mai
nscut înc dou fete (crora eu le sunt na)...apoi înc
una (în vremea postrevoluionar, cu binireala la
sârbi)... aia are na sârb. Toi copiii au fost pe numele
franuzului...care n-a vrut ani de zile s-i dea divorul.
Acum...s-au risipit...care pe unde. Fiica cea mare, în
Belgia (cu familia ei). Cea mijlocie i cea mic, în
Portugalia (cu familiile lor). Tinca, în Italia (îngrijete o
btrân). Doar Traian a rmas acas. El nu-i las feciorul
singur. Biatul e...la cimitir. A murit cumplit...dup o
btaie la discotec...
Se adunau toi acas, de srbtori. Acum e mai
greu...vin... care, când pot.
i-a pus i Traian internet. Are o familie multinaional.
Seara, îi vd pe toi online. Nepoatele îl iubesc pe bunu’...
i nu se culc pân nu le spune o poveste. Cu nepoii,
bieii...vorbete despre noile lor jucrii... arme... maini.
Doar c nu-i poate strânge în brae. Asta e i btaia cea
mare, când vin în România...toi vor s doarm cu bunu’.
Uneori intru i eu în joc...sunt “naa de la Timioara.”
Când toi ne ducem la culcare, rmâne el cu Tinca...
Atunci când pleac i ea...pune poza biatului pe
monitor...
“Zic lumea ce o vrea...mai, copile...o vreau pe maicata acas...”aa zice...i se culc i el.
CORINA – LUCIA COSTEA
70
i treceam aa neobservai pe lâng îngerii de ciocolat
cu rafale de strigte în dini
ne târam pân ne sclipeau coatele i ne ludam cât de
strlucitori suntem noi tia
pornii spre via apia via aurelia
vânztorul de petiori exotici ne fcea semne de adio
prin pereii acvariului
fluturi de noapte asediau geamurile inventând bisericue
nocturne confortabile
acum când totul nu este nimic altceva decât o banal
bubuial de tun
matilda
matilda e o fat dulce
(v spun asta din proprie experien restul e ficiune)
cu buze mari crnoase nesiliconate
cu un decolteu lejer mai ales vara dar promitor de tandru
matilda are prul negru lung i ondulat
(câteodat folosete ondulatorul din dotare)
tie s fac o delicioas sup de viine
i în fiecare sear m las s m strecor
în aternutul ei voluptuos
ca într-o sal de cinema unde ruleaz filme
din anii 60
mirosind a cltite cu carne i sparanghel
v spun, matilda e cea mai dulce femeie din lume
are ochii verzi are rochia roie cu buline albe
i sndlue cu dantel
matilda m iubete constant
i eu o iubesc în fiecare sear
când intru în aternutul ei vaporos
ca într-o benzinrie cu iz erotic
variaiuni pe aceeai tem sau muzeul imaginilor în
micare
rspunsul la toate întrebrile st in mine cuibrit adânc
ca într-un vas cu ap dup modelul kabalei
ca o gur de vin cules la maturitate degustat plimbat
prin toate cotloanele palatinului
îngrmdind scobitori cu arome între dou strungree
oachee
aceeai doamn de vârsta a doua sinotcka cu aerul ei
imperturbabil
ateptând semne disperate mai multe zile sau ceva din
care
s reias c nu am uitat-o
cum nu am uitat sângele ultimei prognoze
pe care-l mai respir la diferite ocazii alturi de
jongleuri menestreli
i deodat îmi vine aa s adorm pe ochiul morii
hârbul sta nenorocit fonind între dou palide
stetoscoape
ca o divinitate cu scaun la cap aplecat peste balustrada
absurdului
ce frumoas retragere, tat, ce frumoas retragere
fr termen iubitul meu tat
nu o înelege nimeni
i nimeni nu face cel mai mic efort s o îneleag
cum nu înelege colivia viaa interioar a papagalului
cu decoraii nevzute neauzite poate doar bnuite
i serile clduroase de var
când psrile melancolic invadau pentagonul
cu femeile îmbrcate în staniol
ce vor trece drept dizeuze neidentificate
prin câmpul minat cu suspine adolescentine
cu buzunarele sarafanelor pline de arahide i fistic
concert nr.2 pentru pian i orchestr
(poem despre un om care sufer fr vin)
tatãl meu bolnav în acel anotimp straniu
citea ziarul cu gravitatea momentului
hibernând în linitea sa ierarhicã
iubea femeile pe tocuri înalte
i pentru acest fapt dorea s ias cât mai grabnic la pensie
s priveascã de la mansard femeile cu tocuri înalte
tata linitit i tcut toat ziua
în cruciorul su de paralitic
“nebrbierit cu buzunarele pline de stafide”
privea acvariul cu cele trei salamandre
îi plcea s le spun “micile mele opârle”
vorbim în timp ce viaa te închide într-un cerc
ca un vajnic lupttor de sumo
un cerc din care ar fi indicat s nu evadezi, îmi spunea
tata
în seara asta nu mai are rost s îmbrac halatul meu de
simuri
voi rmâne lâng tata ascultând rachmaninov
(concertul nr.2 pentru pian i orchestr)
“nebrbierit cu buzunarele pline de stafide”
în faa unei oglinzi rocate actorul îi omora timpul cu
luciditatea unui gondolier potrivindu-i apca perfect
cozorocul
ca un trafic obinuit de lucruri mrunte
ce nostim, tat, cum ascultam biografiile scaunelor a
meselor i bancurile alea idioate
nu-i lua în seam îmi spuneai, f-te c plou
SORIN LUCACI
71
______________________________________________________________________________
Nicolae Rusu. Scriitor-martor
rico-satiric, un pamflet de anveral realitilor Basarabiei i-al avagur în care tonul caustic, ironia i
tarurilor acestui pmânt românesc
sarcasmul joac rol covâritor.
din ultimele decenii, Nicolae Rusu
Capacitatea de construcie epic i
îi servete cu rigurozitate de
de creaie a personajelor, coroziviotean Patria. Temele predilecte,
tatea perspectivei asupra spectacoara-mam, limba român, rolul
lului lumii se îmbin cu introsscriitorului în societate, raportul
pecia, cu privirea lucid înunom-isorie, sunt reluate pe diferite
tru, scoând din anonimat i din
tonuri i în mereu alte chei, uneori
cotidian autor i eveniment.
grav i apsat, alteori suav, dup
În februarie 2011, cartea sa
cum sunt i vârstele celor crora li
Romanul care îl impune ca pentru copii, Alunel, a participat i
se adreseaz.
primus inter pares i-i demonstrea- a câtigat primul loc la un concurs
Dotat cu talent narativ i cu z maturitatea artistic, obola- internaional de traduceri în Italia.
fin capacitate de sondare a psiho- niada (1998), e mai întâi o scriere Zilele acestea a fost prezentat de
logiei umane Nicolae Rusu i-a în- de factur politico-social. Aici eve- catre agenia literar Tipress
ceput drumul în literatur cu proze nimentul real, autobiografic, se re- Deutschland în traducere italian
pentru copii i adolesceni: Alunel, liefeaz cu uurin, istoria perso- editurilor la Târgul Internaional
1981, Meri slbatici, 1987, Unde nal legându-se de cea a societii de Carte pentru Copii de la
(28-31
martie2011),
crete ploaia?, 1990, Lia, 1983, basarabene i de momentul politic, Bologna
pentru a evolua, ca aproape toi conferind prin urmare crii Bologna Children’s Book Fair.
confraii si din stânga Prutului, valoare documentar. obolaniada
spre scrierea de cri pentru aduli.
e pe de alt parte un roman alego_____________________________________________________________________________
românesc, dar „botezat” de sovietici cu numele de
-A dori s discutm despre arta cuvântului i despre
republic sovietic socialist moldoveneasc, în fruntea
artist, despre rolul artei în societate, domnule Nicolae
aciunilor de emancipare naional s-a aflat majoritatea
covâritoare a scriitorilor. Nu dau nume pentru c, dei
Rusu. Aadar, v-a întreba mai întâi cum comentai dvs.,
exist o list de vreo 5-6 persoane cu care, atunci când e
scriitor într-o ar opresat îndelung de cizma arist i
pomenit acea perioad, se vehiculeaz în permanen,
apoi de cea sovietic, aseriunea lui Octavian Goga
consider c meritul este al tuturor scriitorilor – în mare
“(…)am crezut întotdeauna c scriitorul trebuie s fie un
msur i al celor care insistau s in discursuri patriotice
lupttor, un deschiztor de drumuri, un mare pedagog al
la mitingurile din piee sau sli arhipline, dar i al celor
neamului din care face parte(…)”. Mai e posibil o astfel
care evitau s se evidenieze, practicând alte metode de
de abordare astzi sau o considerai perimat, popo„pedagogie naional”, mai modeste, dar la fel de
ranist, prin urmare anacronic? i, ca s continui,
necesare i fr de care victoria n-ar fi fost posibil.
mereu pe urmele înaintailor, v-a întreba ce îneles are
Aseriunea despre rolul scriitorului într-o societate uman
pentru dvs. sintagma ”om al timpului modern”?
nu a fost i nici nu va fi vreodat anacronic. Oricare ar fi
-Idei similare cu cea a lui Octavian Goga au fost
sistemul socio-politic al statului, scriitorul este condamnat
lansate de majoritatea scriitorilor mari ai lumii i
s fie om al timpului în care vieuiete. Chiar i autorii de
reprezentani ai diferitelor popoare. Este arhicunoscut
opere tiinifico-fantastice, dei personajele create de ei îi
expresia biblic despre cuvânt, cel care a fost la început i
duc linia de subiect prin alte i diverse timpuri, ei îi
care era de la Dumnezeu, cuvântul chiar Dumnezeu fiind
lanseaz creaia într-un timp concret, în cel în care se
i este, cred, o axiom ca oamenii înzestrai cu harul divin
nasc, apoi cunosc i îneleg lumea. Marii scriitori, graie
al cuvântului artistic s ajung nite deschiztori de
drumuri, lupttori sau pedagogi ai neamului din care fac
talentului cu care-i hrzete divinitatea, rmân a fi
parte. Un exemplu elocvent în acest sens sunt aciunile
actuali, adic moderni, fr a fi supuii unui timp
scriitorilor basarabeni care s-au implicat în cel mai activ
anumit, concret. Personajele create i ideile lansate de
mod în micarea pentru renaterea naional, aciuni
Shakespeare, Eminescu, Caragiale, Cehov i muli, muli
declanate de restructurarea gorbaciovist în anii 1985ali creatori de literatur universal nu vor deveni
1991 ai secolului trecut în imperiul sovietic. Intenia
perimate sau poporaniste atâta timp cât omul de astzi,
conductorilor sovietici se baza atunci pe ideea salvrii pe
modern, a rmas i îi mai pstreaz reflexele, pasiunile i
cale panic a imperiului, acesta ajungând la o stare
patimile identice cu cele ale oamenilor din epoca lui
asemntoare cu cea de zeitnot, dac e s ne referim la
Dante, Homer, sau a împratului Solomon. Aceste
limbajul ahului. Aciunile de ripost împotriva asimilrii
„minuni” sunt în puterea veritabilului om de creaie druit
a zeci i zeci de popoare încorporate în imperiul arist rus,
cu har divin. Or, spunea cineva c Dumnezeu a creat mai
mai întâi, apoi în cel sovietic, au declanat o uria
întâi cerul, apoi pmântul. Dar i-a venit o idee s uneasc
energie uman scpat ulterior de sub controlul puterii
cerul cu pmântul i, din acest motiv, l-a creat pe om. politice. Precum în fostele republici baltice, caucaziene,
MIRELA CORINA CHINDEA
sau ale Asiei Centrale, la fel i în Basarabia, vechi pmânt
72
De atunci, în unii oameni este mai mult rân, iar în
alii, precum oamenii de creaie, mai mult aer. Apoi vine
un timp anumit i cerul din om se întoarce la Cer, iar
râna – în Pmânt.
-Ce pondere ocup în activitatea dvs. literar
creaia pentru copii i cum v reprezint? V-a ruga s ne
spunei în ce context ai scris “Alunel” i unde ai situa
cartea într-o ierarhie personal? Are “Alunel”o poveste?
Care?
-Pe când eram student la Politehnica din Chiinu i
frecventam cenaclul literar studenesc al viitorilor ingineri
i economiti, nu m-am gândit niciodat s scriu ceva
pentru copii, considerând asemenea preocupare o treab
neserioas. Dar, dup ce mi-a aprut prima carte de proz
scurt, pentru cititori „serioi”, i am participat la mai
multe întâlniri cu copiii de prin coli, am îneles c scrisul
pentru ei e ceva foarte serios i, mai mult, necesar,
important, imperios. Mai ales în condiiile în care era
promovat o subtil politic de deznaionalizare a
basarabenilor, când tot mai muli conaionali de-ai notri,
mai ales cei de la ora, preferau s-i înscrie odraslele în
grdinie, apoi i în coli, cu predarea în limba oficial a
imperiului sovietic. Din acest motiv, a doua mea carte,
aprut peste trei ani, în 1981, a fost o povestire-basm. E
vorba de „Alunel”, pe care am reeditat-o în grafie latin
abia în 2009. Spre bucuria i surprinderea mea, copiii de
astzi, desprii de cititorii primei ediii, în grafie
ruseasc, cu aproape treizeci de ani, i-au acordat în 2009
lui „Alunel”, la Salonul Internaional de Carte pentru
Copii i Tineret din Chiinu, unul dintre cele mai
frumoase premii – „Simpatia copiilor”. Un rol deosebit,
probabil, l-au jucat i ilustraiile crii, executate cu talent
de Elena igapov, o pictori din orelul Orhei, dar,
vreau s cred, decisiv i nu mai puin important într-o
carte rmâne a fi textul. Se tie c în sufletul oricrui om
matur slluiete copilul, cel care a fost la începutul
omului, precum cuvântul la începutul lumii. Necesitatea
de a pstra, proteja i susine cititorul de literatur scris
în limba român, i-a silit pe aproape toi scriitorii
basarabeni s-i probeze pana i în scrisul pentru copii.
Având nite modele de mare talent, fiecare scriitor, pe cât
îi permitea harul, încerca s ajung la nivelul atins de
maetrii autohtoni ai genului, precum Spiridon Vangheli,
Grigore Vieru, Vasile Romanciuc, Aureliu Busuioc i
alii. În felul acesta, scriind pentru copii, autorii
basarabeni îi cultiv cititorul de mai târziu, pentru c
oricât ar fi de paradoxal, dei s-au scurs dou decenii de
„independen”, situaia socio-cultural pe teritoriul dintre
Nistru i Prut nu s-a prea schimbat fa de cea din fostul
imperiu. Crile, ziarele, revistele, posturile de radio i
televiziune în limba rus domin piaa cultural, literar i
spiritual a republicii mai abitir ca în epoca imperiului
sovietic. Sunt repercusiunile interesului geo-strategic i
ale sferelor de influen a vechii metropole pentru fosta sa
zon. Iar ceea ce se refer la „povestea” lui Alunel e un
subiect ce ine de „copilul” din sufletul autorului. Mai ales
c biatul meu, Mircea, ajunsese atunci la vârsta de cinci
ani, cea mai frumoas vârst a întrebrilor, i avea nevoie
de un „interlocutor”. A acceptat cu bucurie s se întrein
cu „Alunel”, ajungând a fi primul asculttor i, involuntar,
fr s contientizeze, sugerând chiar anumite detalii i
mici ingerine în linia de subiect. Ulterior, dei biatul i
fata îmi crescuser mari, am scris i alte cri de proz
scurt pentru copii – „Meri slbatici”, „Unde crete ploaia?”, „S fim privighetori”, „Coada iepuraului”, „Frai
de stele” – dar i o culegere de piese i scenete pentru cei
mici - „Fac-se voia noastr”. E de vin neastâmpratul
copil din sufletul autorului care, la moment, ine mori s
mai obin o carte. Sntate de-ar fi.
-Romanul “obolaniada” e unul politic? Ai
întâmpinat dificulti în a-l publica? Relatai-ne aventura
scrierii i apariiei acestei cri. i, dac exist, în ce ar
consta nota autobiografic a crii dvs.?
-Acest roman n-ar fi existat, dac nu mi s-ar fi
întâmplat un inexplicabil i neelucidat pân astzi atentat,
dup care au urmat sptmâni i luni, aproape patru ani,
de tratament. În luna mai 1992, în toiul rzboiului de pe
Nistru, rzboi în toat legea dintre voluntarii i poliitii
moldoveni (Republica Moldova înc nu avea atunci
armat) i forele armate ale Rusiei, mi s-a organizat o
„baie” de vitriol i cu arsuri grave am ajuns în saloanele
unui mare i important spital din Moscova. În pauzele
dintre cele 15 intervenii chirurgicale, urmând sfatul
medicului chirurg, doamna profesor Larisa Ivanovna
Gherasimova, au fost scrise cele 237 de pagini ale primei
pri a viitoarei cri. „Dac eti scriitor, pentru a
supravieui trebuie s scrii...”, m îndemna distinsa
doamn, dovedindu-se a fi nu doar un om cult, ci i un
bun psiholog. Am încercat s explic cele ce mi s-au
întâmplat prin prisma evenimentelor socio-politice pe care
le-am analizat la rece, pe toate prile în lungile zile i
nopi de suferin pe patul de spital. În vara lui 1997,
aveam manuscrisul deja gata finisat i, pentru a afla ce
mi-a ieit, i l-am dat s-l citeasc prietenului meu din
facultate, doctor în economie, Vasile oimaru. Peste vreo
lun, m gsete un sunet de telefon de la editura „Litera”
din Chiinu. O voce de brbat m invita s punem la
punct nite observaii pe care le avea referitor la
manuscris. „Care manuscris?”, îl întreb, nedumerit. „Al
tu... obolaniada!”, îmi rspunde cel care se dovedise a
fi redactorul crii. Abia atunci am aflat c Vasile
oimaru, fr s m previn, a doua zi dup ce citise
teancul meu de pagini, s-a prezentat cu el la editura unde
se afla în lucru propriul su manuscris, pentru care
obinuse anterior i o sponsorizare. _______________
Foto: NICPETRE, „MENHIR”, marmur, 1980
73
A insistat ca în locul crii sale s fie publicat
romanul „obolaniada” i, dei unele persoane care s-au
descoperit ca prototipi au încercat s blocheze apariia
crii, el a fost categoric i, abia când s-a ajuns la situaia
de a-i retrage sponsorizarea în favoarea altei edituri,
romanul a vzut lumina tiparului. Marea majoritate a
personajelor au prototipuri, chiar i autorul este prototipul
unuia dintre ele, aciunile lor au substrat real, evenimente
luate direct din imediata istorie a devenirii celui de-al
doilea stat românesc. Un timp, eram sigur c lucrarea a
fost una dintre cele mai citite cri, atât la apariia ei, cât i
mai târziu, anume din acest motiv. Dar mi-am dat seama
c nu e aa, când, fiind în 1999 la o Cas de creaie din
Climneti, unde am fost câte zece zile în fiecare lun
august timp de cinci ani la rând, o doamn din Bucureti,
în vârst, care habar n-avea cine sunt prototipurile
personajelor, citise cartea dintr-o rsuflare, într-o noapte.
Iar dimineaa, rvit i impresionat de cele citite, mi-a
restituit-o (aveam doar un singur exemplar) împreun cu
un bucheel de flori. Dintre toate crile mele,
„obolaniada” a avut parte de cele mai multe cronici,
consemnri, recenzii. Cea mai original, mi se pare, mai
ampl i mai precis „recenzie” a romanului, dintr-o
singur propoziie, nu este a unui critic de meserie, ci a
ranului Ion urcanu dintr-un sat de pe malul Nistrului
(Jora de Sus), care în 2000, la vârsta de 82 de ani, dup
lectura „obolaniadei”, când a fost întrebat ce prere are
despre roman, a spus: ”Cartea lui Nicolae Rusu nu e un
roman, ea e viaa noastr”. Peste câiva ani, am finisat i
partea a doua a romanului, intitulat Revelion pe epav,
ambele pri aprând în 2005 la editura „Viitorul
românesc” din Bucureti, având titlul comun de
Naufragiul.
-Mi-ar plcea s completm ideea anterioar i s ne
spunei cum e descris naiunea din al doilea stat
românesc acolo, în “obolaniada”? Care sunt ateptrile
umanitii de peste Prut, ce dorine i ce viziune despre
România Mare are poporul ?
-Parte a naiunii române,
basarabenii au avut tragicul
destin de a face parte timp de
106 ani, începând cu anul
1812,
din
componena
imperiului arist rus, apoi cu
neînsemnate intermitene – 22
de ani, apoi 4 ani, perioade de
timp în care au revenit la
sânul matern al naiunii
române – înc aproape jumate
de secol de îndurare a
„splendorilor”
regimului
comunist
ale
imperiului
sovietic. E adevrat, nici
naiunea român în ansamblu,
dup cel de al doilea rzboi
mondial n-a reuit s scape de
acest experiment odios. Dac
în u.r.s.s. regimul ideologic i
politic al partidului comunist
i-a pus drept scop final
crearea unui nou tip de om –
homo sovieticus – în rile
lagrului socialist, un adevrat
gulag internaional, acelai scop urma s fie atins în dou
etape: mai întâi se cerea reeducarea omului vechi, de
sorginte burghez, apoi, în temeiul noii religii, cu
„manifestul partidului comunist” pe rol de biblie, urma
crearea „noului om”. Au excelat în aceast demenial
idee comunitii români, „fenomenul Piteti” fiind cel mai
elocvent exemplu. Din înfiortoarele mrturii ale
supravieuitorilor acestui experiment, care urmrea
distrugerea personalitii umane, iese în eviden
concluzia c „nici iadul nu a fost imaginat atât de bestial
i de crud cum a fost reeducarea din Piteti” (Ioan
Ianolide). Chiar i cunoscutul scriitor i disident rus
Aleksandr Soljeniin, trecut i el prin gulagul siberian
sovietic, a fost profund impresionat i tulburat, atunci
când a aflat despre fenomenul Piteti, rmânând la ideea
c numai în România comunitii au practicat acest
draconic sistem al reeducrii fiinei umane. Martorii cred
c adevraii „judectori ai celor petrecute la Piteti nu
pot fi decât cei ce au trit aceast experien, cci nimeni
nu o va putea pricepe ca ei”, acetia având totala
certitudine c regimul comunist „a fost una dintre cele
mai bestiale forme de negare a divinitii i de reducere a
omului la viermuire perpetu”. Ulterior, comunitii au
îneles c „este mai uor s-i atragi, s-i ademeneti i s-i
compromii pe oameni cu avantaje materiale, decât s-i
stpâneti prin teroare”(Ioan Ianolide). E tocmai ceea ce
se întâmpl astzi în lume, acest aspect fiind i una dintre
faetele importante ale „obolaniadei”. Îns experiena
românilor-basarabeni mai este i una unical, pe motiv c
nu oricui îi este dat s fie martor ocular i s participe
direct la prbuirea unui imperiu, eveniment care se
întâmpl o dat la câteva secole. Destrmarea celui
sovietic mai este i un fenomen de o dubl semnificaie,
deoarece s-a produs, relativ, pe cale panic. Am încercat
s redau în roman i aceste aspecte ale existenei noastre,
fiind preocupat, mai ales, de mentalitatea basarabenilor
grav afectat de tragedia, comedia i ironia istoriei. O
bun parte dintre noi a fost
pus în situaia s accepte, din
comoditate pentru unii i ca s
supravieuiasc, pentru alii,
„adevrul” ideologiei imperiale
de sorginte comunist, precum
c moldovenii i românii sunt
dou popoare diferite, c cei de
peste Prut ne sunt cei mai
crânceni dumani etc.,etc. Alt
parte doar s-a prefcut c este
de acord cu cele ce îndrugau
propaganditii
comuniti,
având îns certitudinea altui
adevr. Oricum, societatea
Basarabiei, chiar i dup dou
decenii
de
aa-zis
independen fa de fosta
metropol mai st înc la
rscrucea istoriei, derutat,
zpcit, pribeag, srcit...
_______________
Foto:
NICPETRE,
„INVOCAII”
74
De dou secole, trecui prin malaxorul imperial,
aciunile unor servicii speciale ale structurilor de stat
basarabenii s-au „cptuit” i cu un ir de complexe. Cel
sovietice în raport cu cele ale unor deratizatori medievali.
de „frate mai mic” fa de rui le-a intrat pân în mduva
Citisem undeva c, în epoca corbiilor cu pânze,
osului i vindecarea va veni, cred, abia dup ce vor trece
marinarii preferau s lupte împotriva obolanilor de pe
în neant dou-trei generaii. Fa de conaionalii din
vas nu cu otrvuri, ci foloseau nite procedee mai
dreapta Prutului ei au dou feluri de complexe, acestea
originale i mai eficace. Capturau câte dou-trei perechi
tratându-se, îns, mai uor, chiar i în cadrul unei
de obolani, îi închideau în dou butoaie i-i lsau
generaii. E vorba de complexul de inferioritate, generat
flmânzi pân ce se devorau unul pe altul, rmânând în
de mici restane la nivel de cultur naional, i, oricât ar
ultim instan doar unul, cel mai puternic i mai
fi de paradoxal, cel de superioritate, inoculat de
rezistent. Acesta, ajuns „canibal” i lsat liber pe corabie,
sentimentul apartenenei la o cultur imperial. Din
le fcea celorlali de petrecanie, ca în final s fie i el
ultimul pare s ias în eviden alt fenomen, mai ales în
ztrit. Acest perfid i pervers procedeu e folosit i în
unele cercuri ale elitelor politice i culturale, pe care l-a
societatea uman. Dealtfel, el este actual i astzi, cci
formula drept „sindromul austriac”. Dac iniial sintagma
într-un mod subtil i sub diverse forme apeleaz la el
„al doilea stat românesc” era o noiune provizorie, de
structurile speciale ale organelor de for din rile cu
tranziie, astzi „noii austrieci” pledeaz, cu susinerea din
regim totalitar.
umbr a fostei metropole, pentru un al doilea stat
-Ce destin preconizai pentru aceast carte? Unde
românesc, deosebit de primul. Prin ce deosebit? Prin
va aprea “obolaniada” în viitorul apropiat i ce anume
v propunei s realizai prin agenia literar german
orice, oricât de infim, dar deosebit i, neaprat, s rmân
mereu al doilea stat. Astea sunt cele mai vizibile
Tipress Deutschland ?
consecine ale deteniei noastre, ale românilor-basarabeni,
-Firete, orice autor îi dorete pentru „copilul” su o
în imperiul sovietic. În plus, se creeaz impresia c
via lung i frumoas. tiind c romanul „obolaniada”
a ajuns s fie citit de foarte muli oameni, c am cititori ai
perioada de tranziie în R. Moldova este, precum
„coloana” lui Brâncui, fr sfârit. Acest lucru se
acestei cri în mai multe ri ale lumii, c ambele pri au
întâmpl, se pare, pentru c ea, tranziia, este suportat de
fost traduse în limba ceh de J.Nasinec i vor aprea în
curând la editura „Havran” din Praga, sper c, graie
cei muli i nu de „elitele politice”. Din acest motiv,
Ageniei Literare „Tipress Deutschland” din Germania,
ultimii n-au niciun interes s-i pun capt. E ansa vieii
numrul cititorilor mei va crete. E o preocupare i o
lor, în primul rând pentru c puterea face din aceste
personaje politice nite zei, înainte ca ele s cunoasc
curiozitate fireasc a oricrui autor s comunice prin
metamorfoza prin care un ins oarecare devine om.
creaia sa cu cititori de alt limb, din alt areal cultural i
spiritual. Sper c nu doar cititorul de limb german, dar
-Titlul dat de dvs. romanului are pentru mine valene
i cel italian, francez sau spaniol, în cazul în care va
alegorice, întrucât, parafrazându-l pe Ion Budai Deleanu
lectura „obolaniada”, s caute i alte romane sau proze
“prin …obolani se îneleg i alii“. Oferii-ne, v-a
scurte cu semntura lui Nicolae Rusu.
ruga, punctul dvs de vedere. Comentai motivul alegerii i
semnificaia pe care o dai termenului.
31 martie 2011
-Bineîneles, titlul e o improvizaie alegoric, sugerat
fiindu-mi de nite similitudini pe care le-am observat în
_____________________________________________________________________________________________
Concursul de creaie
poetic i eseistic pe
teme moral-religioase
CREDINA, LUMINA
SUFLETELOR
NOASTRE
coala cu clasele I-VIII “Gheorghe
Lazr” CORBU, judeul Constana, organizeaz Concursul de creaie poetic i
eseistic pe teme moral-religioase
„Credina, lumina sufletelor noastre”,
înscris în Calendarul Activitilor Regionale i Interjudeene 2011, aprobat de
Ministerul Educaiei Cercetrii, Tineretului i Sportului. Între partenerii proiectului sunt i revista Vatra veche..
Concursul
se
desfoar
pe
urmtoarele seciuni:
-Poezie GIMNAZIU / LICEU
Poeziile vor fi de inspiraie moralreligioas (teme, motive, sau idei
poetice)
-Compunere (GIMNAZIU) / Eseu
(LICEU) care s valorifice o experien
personal, raportat la una din afirmaiile
biblice din versetele: Psalmul 36: 7, Iov
33:14, Romani 9:20, Ioan 12:24.
Lucrrile vor fi trimise pân la
29.04.2011 la adresele danivarvara@
yahoo.com i anyamiyrella@yahoo.com,
de unde se pot obine informaii
suplimentare despre concurs. Se vor
acorda urmtoarele premii:
- Premiile - I, al II-lea, al III-lea,
meniuni i premii speciale (în funcie de
valoarea lucrrilor), pentru fiecare
seciune. Primele dou lucrri de la
fiecare
seciune
(în
ordinea
descresctoare a punctajului), vor fi
recompensate cu un sejur de apte zile la
pensiunea “Cristiana” din Corbu, judeul
Constana, în vacana de var (august)
2011.
De asemenea, sponsorul vacanei
ofer un loc în aceeai tabr ca premiu
al sponsorului.
Se vor acorda diplome / adeverine de
participare tuturor elevilor i cadrelor
didactice care s-au înscris cu lucrri în
concurs, precum i celor care au
contribuit la derularea diferitelor
activiti pe plan local/ judeean.
______
75
________
Centrul Cultural Nicpetre, Brila –
interior - foto Angelica Iordan
Aniversri
Mi-a fost destul de greu s m
hotrsc s scriu rândurile de fa, ce
se doresc a fi un elogiu adresat atât
unei instituii de cultur drag
sufletului meu, Biblioteca ,,TârguMure” din Chiinu, cât i unei
persoane care de 15 ani se afl în
fruntea
acesteia,
o
adevrat
profesionist de prestigiu, doamna
Claudia
atravca,
directoarea
bibliotecii.
Am motenit din limba strmoilor
notri latini proverbul pe care l-am
aezat ca titlu la articolul de fa:
,,Eripitur persona, manet res”, care,
într-o traducere liber în limba
român, ne atrage atenia asupra unui
adevr de ne contestat, anume c
omul este trector, ceea ce rmâne
este opera sa.
Eu cred c doamna Claudia
atravca, chiar trectoare fiind prin
aceast via pmântean, precum noi
toi, numele su va rmâne venic
înscris alturi de numele Bibliotecii
,,Târgu-Mure”, între ctitorii creia se
numr, alturi de cel al Doamnei Dr.
Lidia Kulikovski, directorul general
al Bibliotecii Municipale ,,B.P.
Hasdeu”, i cel al Domnului Profesor
Dimitrie Poptma, fostul director al
Bibliotecii Judeene Mure. Nu tiu
exact care dintre cei trei are merite
mai deosebite. Important este îns c
acest ,,triumvirat” a fcut ca pe harta
cultural a municipiului Chiinu,
frumoasa capital a Republicii
Moldova, s apar o instituie
cultural al crei prestigiu a crescut
de la un an la altul, dovad fiind
numrul volumelor i al publicailor
în limba român de care dispune în
prezent, i numrul citirorilor care
trec zilnic pragul bibliotecii.
Cu toate c am ,,btut” drumurile
Basarabiei i strzile Chiinului an
de an, începând din 1990, cu
Biblioteca ,,Târgu-Mure” aveam s
m întâlnesc destul de târziu, abia
dup zece ani, în anul 2000, când
vechiul meu coleg i prieten înc de
pe bncile colii Pedagogice Române
din Reghin, unde mult stimatul Domn
Timotei Enchescu mi-a fost profesor
de Limba român, m-a invitat s fac
parte din mica delegaie mureean
care a vizitat Chiinul, pentru a lua
parte la cea de a patra ediie a Zilelor
Bibliotecii
,,Târgu-Mure”,
din
Sectorul Râcani, i la srbtoarea
Hramului Chiinului.
Atunci am cunoscut-o i pe
Doamna Claudia atravca. Ne-a
întâmpinat în pragul intrrii în
biblotec, situat la parterul unui
imens bloc de pe Bulevadul Moscova
nr.8. Imensitatea blocului reducea
parc i mai mult dimensiunile
modeste ale intrrii. M-am gândit
imediat c aa-zisa ,,biblotec” o fi
înghesuit în vreo cmru cu vreo
câteva rafturi cu cri. Ceea ce mi-a
fost dat îns s vd, dup ce am
depit modestul hol de la intrare, ma uimit, pur i simplu! M-am pomenit
într-un întins i încptor spaiu,
inundat de lumin, ,,cptuit” cu
nenumrate rafturi pline de cri –
zeci de mii de cri! – i împodobit cu
flori. Aproape nu-mi venea s cred c
ceea ce vedeam era ceva real,
adevrat!
De atunci, aproape an de an, am
fost
prezent
la
manifestrile
organizate de Biblioteca ,,TârguMure”, excepie fcând doar anii în
care s-au fcut lucrrile de extindere
i modernizare. În urma acestora,
acum, când scriu aceste rânduri,
peisajul bibliotecii s-a modificat, s-a
modernizat i mai mult, numrul
crilor i al publicaiilor a mai
crescut cu alte zeci de mii, mobilierul
s-a înnoit i el, florile s-au înmulit,
iar Doamna Claudia parc a întinerit
odat cu biblioteca.
i, iat, acum la împlinirea vârstei
de 15 ani, Biblioteca ,,Târgu-Mure”
din Sectorul Râcani, Municipiul
Chiinu, a trecut demult de vârsta
când se ridica, copcel-copcel,
ajungând la vârsta marilor idealuri,
multe dintre ele fiind deja împlinite,
altele, sunt convins, urmeaz a se
împlini. Fiindc, aa cum spuneam,
Doamna Claudia atravca este i o
profesionist de înalt clas, ca om de
carte, de biblotec, dar i manager cu
caliti manageriale de invidiat,
dovedite de-a lungul celor 15 ani de
când se afl în fruntea acestei intituii
de cultur, care, în mare parte, este
creaia Dumneaei. Nu întâmpltor
deci, Biblioteca ,,Târgu-Mure, ca i
Doamna Claudia, directoarea ei, au
fost distinse, de-a lungul celor 15 ani
de activitate, cu un numr
impresionanr de distincii: Diplome,
Diplome de Onoare, Diplome de
Excelen, între care se înscrie, la loc
de frunte i Distincia ,,Pro-Urbe”,
acordat de Primria Municipiului
Târgu-Mure.
Iat de ce, acum, la aceast
frumoas aniversare, nu pot decât s
urez
Bibliotecii
,,Târgu-Mure”
tineree venic, iar Doamnei Claudia
Satravca sntate, putere de munc i
noi realizri frumoase în promovarea
i susinerea culturii naionale
româneti prin intermediul crii!
ILIE ANDRU
___________
Foto: Scriitori i oameni de cultur
din Târgu-Mure i Chiinu, la
Biblioteca
„Târgu-Mure”,
în
februarie 2011, la o manifestare
omagial „Grigore Vieru” (sus)
NICPETRE, „HORA UNIRII”
(jos)
76
Copii scriitori
“Mie mi s-a omorât timpul, onorat
instan.”
Marin Sorescu
UNDE PLECI, te-am întrebat. Da,
tu. Unde pleci? De ce pleci? De ce m
lai aici ? Nu i-am greit niciun
calcul, am scris corect, am disecat
fiecare cuvânt în parte. Stai acolo i
nu te mai mica. i-am zis s stai. Te
rog... Mulumesc. ... Nu m privi aa,
distant. i nici nu atepta s îi
vorbesc, cci e prea mare diferena de
fus orar i via dintre noi. Ceasul tu
e prea în urm... Sau al meu? Dei pe
mine nu m topesc secundele. Dar tu
începi a te transforma în scrum, în
praf, în cea. i tii bine c este aa,
nu te mai feri, nu îi mai nega
dispariia, dezintegrarea, sfarâmarea,
diluia i disoluia...
Îmi eti obligat, îi sunt obligat.
Ne suntem obligate. Eu fizic. Cred c
sta îmi este scopul fiecrei bti
asurzitoare de inim. Tu.. Îneleg, la
tine e mai greu. Dac vrei s fii
obligat, eti. Dac nu... Obligi.
Îmi este tare uor s îi mrturisesc
dispariia ta. Nu te mai vreau, poate,
în unele cuvinte. Dar tu tot a mea vei
rmâne, cci în cele 10 veacuri, 36 de
luni i 16, 17 secunde am respirat prin
tine i, cine tie, poate i tu prin mine.
Secundele însi ne-au plimbat pe un
drum, noi culegându-le ca pe
firimiturile din basm. Încercm
permanent s gsim drumul ctre
ceva, ctre cas. Fr s tim, zic eu,
în ce const aceast cas. Fr s
vedem c drumul ne poart, nu paii
notri. Drumul ne-a dus unde l-au
mânat secundele, fie var, fie iarn,
ori altceva. Ne-a curs timpul în oase
i când ne-am umplut de secunde
trecute, doar sufletul s-a mai salvat.
Poate ne-a trecut undeva, într-o or
mai bun, mai blajin, mai puin
zgomotoas.
Este cam târziu acum s-i spun c
am vorbit cu acel Ceasornicar. Of, din
nou permanenta noastr criz de
timp... Nu tiu de ce, avem o
problem cu Timpul: nu ne ajunge,
nu e al nostru, ne consum...Timpul,
cu litera mare ca un nume
propriu...Timpul.
Simt de multe ori c ceva, în
interior, ne grbete, ne combin în
ceva ce nu ne aparine. i, în final, ne
întoarce cu sufletul la vedere, pe dos,
ca pe o mnua învechit. Ne uitm la
ceas i am dori s ne rzbunm pe el.
Îns acolo e o goal cutie, cel mult
având secunda pe care o bate. Marele
Ceasornicar este în afara ceasului. El
ne d Timpul, secund cu secund, ca
pe o doctorie. Uneori amar, alteori
dulce. Dar nu ne las s o gustm
prea mult. Depinde de cum reuim s
ne deschidem sufletul. Depinde de cât
de mare ne e sufletul. Sau umbra lui.
Sau de cât de tânr. Marele
Ceasornicar e serios. Sobru. Nu
zâmbete, cel puin când reuim s îl
vedem. Ceasul e de fapt o u ctre o
alt u
Îngenunchez în faa ta, umil. i
consumat de umbrele secundelor...
Te rog, nu pleca. De fapt, unde ai
vrea s pleci? Nu prea ai unde. În
neant ? În nesfârire ? Hai s mai
vorbim. Nu, nu-mi spune c trebuie
s te duci. i dac tot pleci, vezi c...
Te ia vântul, disprând Copilrie.
Cenua îi este împrtiat. În afara
drumurilor care ne poart de obicei
paii...Pe poteci necunoscute.... Stai,
nu pleca, ateapt...
i întind mâinile, simplu, deschise,
dup ea…. dar rmân cu o frâm de
abur. Marele Ceasornicar e serios.
Sobru. Nu zâmbete, nici mcar nu
îmi d o explicaie. Ceasul e de fapt o
u ctre o alt u. Unde pleci?...
i am rmas singura, în faa
oglinzii care îmi este viaa. Mi s-a
spus c totul are sens. Marele
Ceasornicar tace, ticie, msoar,
repar. i cred c atunci când gândul
sta cu rostul fiecruia mi-a trecut
prin inim l-am vzut zâmbind
fugitiv.
Am trit doar cu sentimentul c
Timpul mi s-a terminat. De fapt, am
deschis o alt u. Inspir i pesc pe
o alt potec, aprut de nicieri,
ducând ctre urmtoarea u. Toate
uile au geam. Pe unde Marele
Ceasornicar
ne
vegheaz,
ne
consum, ne drmuie… Mie mi s-a
înviat Timpul.
MIRUNA MIRON,
cls. A VII-a, coala “Ion Creang”,
Brila,
Premiul
I,
la
Concursul
Internaional “Ion Creang”, Brila, 2011
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
stai, acum, lâng mine. i, poate, se vor gândi c, la câiva
kilometri de aici, fraii notri urgisii se roag, din ape, lui
Dumnezeu i frailor lor oameni de pe uscaturi – ei, urgisiii, se
roag din mijlocul apelor lui Dumnezeu, apele mâniei i semnele
ispirii – iar nu în mijlocul oselei oamenilor. i sunt goi de tot,
iar nu ca mine, doar pe jumtate. i picioarele lor, descule, nu
mai calc – nu mai au unde clca - poate c zboar…
Preotul czu pe gânduri. i rmase, aa, czut pe gânduri, în
picioare, lâng tânrul îngenunchiat, pân ce luminile cerului i
pmântului plir i se stinser în sear. Atunci, în tcere,
preotul îngenunchie lâng tânr, în mijlocul oselei - pe care,
mute, se scurgeau automobile, sfârâind prin luciul amestecat,
întunecat, al apei i asfaltului. i, pe msur ce treceau prin
dreptul celor doi oameni îngenunchiai, farurile mainilor se
aprindeau, mari, uriae - perechi de ochi care se deschideau larg
- poate, în sfârit, vzând i înelegând.
(Urmare din pagina 88)
-Oamenii te înjur, nu te vd îngenuncheat. De ce stai,
deci, aici, în calea oamenilor?
Pentru câteva zeci de clipe, capul tânrului deveni neobinuit
de greu, prând gata s se prbueasc în adâncul apelor negre,
bnuitoare, ale asfaltului. Mainile treceau, pe lâng cei doi
oameni din mijlocul oselei - de data asta, maini tcute - de
parc în mijlocul oselei se ivise o insul, pe care corbiileautomobile trebuiau s-o evite, ca s nu se scufunde. Apoi, cu
aceiai ochi tulburi, tânrul descul îl privi pe preot. Treptat,
tulbureala din ochi deveni flacr pâlpâind, apoi strpungere cu
flacr:
-Stau aici ca s m vezi Sfinia Ta. Pe Sfinia Ta, dup cum
vezi, nu te înjur oamenii. Dac Sfinia Ta m-ai luat în seam,
m vor lua oamenii i pe mine în seam. Pentru c Sfinia Ta
77
mama sa abia împlinise aisprezece ani, fiind primul din cei
unsprezece copii ai familiei tefnescu.
A fost un copil minune. Constenii îi spuneau Mitu al lu’
Goag i urma s devin celebru, cunoscut în întreaga lume,
datorit staturii lui. La douzeci de ani avea 2,42 metri i 183 de
kilograme. Din cauza acestor caracteristici antropometrice, a
ajuns s fie cutat de toat lumea – de medici, oameni de tiin,
circari – toi vrând s-l studieze sau s scoat bani de pe urma lui.
Mitu lu’ Goag era inteligent, a învat singur s scrie i s
citeasc. Înc de mic era foarte matur în gândire. La 17 ani
ajunsese deja celebru, prezenta spectacole la Circul „Globus” din
Monte Carlo. Rupea lanuri, trgea cu mare uurin de un arc
oelit pe care îl îndrepta, ridica greuti pe care un om normal nici
nu le putea mica.
Un mare pugilist al vremii, italianul Umberto Lancia, l-a
atras pe Gogea Mitu în ringul de box. L-a înscris la coala de box
din Paris, dup care încep marile lui meciuri, avându-l ca
impresar pe Lancia. Urmeaz k.o. dup k.o. Îl bate pe italianul
Severio Gizzo, pe românul Pavelescu în prima rund. Face turnee
în toat Europa, ultimul meci fiind cu renumitul neam Bergam,
terminat la egalitate. Câtiga bani cu
sacul „Gigantul de la Mârani” i îi
trimetea familiei lui ce tria din
cultivarea cartofilor. Potaul abia
putea s numere multele bancnote
primite de familia tefnescu.
În drum spre ar, venind de la
Paris, Gogea Mitu a cptat o puternic
rceal din cauza curentului de la
geamul deschis al compartimentul
trenului. Este internat la Spitalul
„Filantropia”, suspectat c ar avea
tuberculoz. Aici a i murit, nu dup
mult timp. Familia a auzit vestea la
radio i a venit în grab la Bucureti,
dar era prea târziu. „Gigantul
României” murise. Trupul lui fusese
ascuns într-un laborator subteran al
spitalului i îmblsmat pentru
douzeci de ani. i asta din dorina de a
fi, mai târziu, transportat în S.U.A. i a
fi vândut unor americani înstrii i
excentrici.
Mult
mai
târziu,
nepoata
gigantului a declarat c, de fapt, Gogea
Mitu nu a murit de tuberculoz, ci a fost otrvit, din invidie, de
ctre cei din lumea boxului, pentru a scpa de concuren. În
primvara anului 1936, este înhumat cretinete în cimitirul din
Mârani. Dup vreo 44 de ani, prin anul 1980, este deshumat
pentru ca osemintele lui s devin obiect de studiu. Întâi a fost
expus la Muzeul medicinii din Craiova, apoi a fost cumprat de
un om de afaceri. La ora actual, imensul schelet se afl într-un
laborator al Facultii de Medicin din Craiova.
Pe numele lui adevrat Gogu tefnescu, Gigantul
României, Gogea Mitu, la început circar prin târgurile inute de
srbtori prin România, a ajuns unul dintre cei mai mari i
cunoscui pugiliti ai lumii i a reprezentat culorile rii noastre
pe cele mai vestite ringuri ale Europei, având mereu un loc
frunta pe podiumul de premiere.
Iat un român de mult uitat, GOGEA MITU pe care îl
aezm cu mult preuire i recunotin lâng domnianul nostru
campion, Nicolae Ogrinjia. Destinele lor au fost asemntoare,
au cunoscut gloria i au fcut cunoscut numele rii prin lume,
dar au avut amândoi un sfârit tragic. Cauza? Invidia.
Prof. ION C. HIRU
- Goliat de România Într-un numr trecut al revistei „Pietrele Doamnei” am
readus în atenia românilor, mari iubitori ai sportului, numele
uitat al fostului dublu campion balcanic la decatlon, fiind vorba
despre domnianul Nicolae Ogrinja. Cel care a obinut, în 1928 i
1929, cel mai înalt titlu balcanic la cele zece sporturi care
compun decatlonul. Am amintit i despre asasinarea
campionului, prin înjunghiere, chiar la poarta casei lui din
Domneti, din pur invidie.
Unii cititori, neîncreztori, au gândit poate c spusele mele
sunt exagerri, prezentare romanat a faptelor, câiva
considerându-le chiar neadevruri. În numrul din decembrie, am
publicat articole din presa vremii despre campionul din Domneti
i chiar medalia sa de la Campionatele balcanice, documente pe
care cu greu le-am obinut de la familia sa, creia îi mulumesc
pe aceast cale.
Astzi m voi ocupa de alt român de mult uitat care, pe la
începutul deceniului al treilea din
secolul trecut, a uluit lumea. A porni
de la o întâmplare petrecut în copilria
mea i la care am asistat cu ochii i
mintea mea de copil. S fi avut pe
atunci vreo opt sau nou ani, când tatl
meu a prins, în podeacul mic de la
prvlie, un ho, un domnian srac ce
furase într-o traist câteva kilograme
de fin. Era dup foametea din ’47.
Tata nu i-a fcut nimic. I-a lsat
tristua, l-a bgat în buctria de lâng
salon i l-a judecat, repetându-i de
câteva ori: „Eti cogeamite omul, cum
de nu i-a fost ruine s furi?!”
Mi-a rmas întiprit în minte acest
cuvânt, „cogeamite”. Dup ce houl
împins de srcie a plecat, cu traista lui
cu fin, plus alta cu mlai i alte
alimente, dat de ai mei, l-am întrebat
pe tata ce însemna cuvântul
„cogeamite” (sau cum se mai spune, în
limbajul românilor, „gogeamite”).
Tata m-a luat pe genunchi i a început
s-mi povesteasc: „Aveam pe atunci vreo 19-20 de ani. Deja
mergeam cu bunicul tu, adic tatl meu, comerciantul Iosif
Hiru, dup marf la Bucureti. Ne duceam cu „Pakardul” nostru
cu care fceam cam opt-nou ore. Noaptea rmâneam în
capital. Într-o sear de iunie, ne-am dus amândoi la circ, la
Obor, în „Târgul Moilor”. Nimic nu mi-a atras atenia mai mult
ca omul-gigant. Cred c avea în jur de 20 de ani, avea o înlime
de 2,42 metri i o greutate de peste 180 de kilograme, iar la
pantofi purta numrul 64. Îl chema Gogea Mitu, numele lui de
circ, numele adevrat fiind Gogu tefnescu. Probabil de la
Gogea Mitu, uriaul de aproape doi metri i jumtate, care la o
mas obinuit mânca douzeci i cinci de ou, o pâine mare, un
pui fript, bea doi litri de lapte i o jumtate de vin, ne-a rmas
acest cuvânt, „gogeamite”care înseamn un om mare, înalt, o
namil”.. (Mai târziu am aflat c, de fapt, acest cuvânt vine în
limba român din sârbo-croatul „kodzamiti” sau din bulgarul
„kodjamiti”).
Cine îi mai aduce oare aminte de Gigantul României? E i
el un „român de mult uitat”? Haidei s ne reamintim împreun
de el, de omul care îi confeciona un costum din opt metri de
stof, iar înclmintea i-o fcea numai pe comand. Uriaul
Gogea Mitu, pe numele lui real Gogu tefnescu, fiul lui
Gheorghe i al Elenei tefnescu, era originar din Mârani, o
localitate aproape de Craiova. S-a nscut în iunie 1912, când
________
Foto: G.Mitu, boxând în 1932
78
PAMFLET
i iat c vine i La Fête des
Mères, ocazie cu care hotrsc
împreun cu odraslele mele francoromâne s-i facem o surpriz
franuzoacei care ne e în familie
mam, partener economic, amant i,
mai puin,… gospodin. Zis i fcut!
Dar numai cu condiia s ne pun ea
la dispoziie maina cu care de obicei
face naveta… Din pcate, în ziua
respectiv Madame nu prea era în
dispoziie, din cauze care ne asigurau
c scpasem i luna aceasta de
posibilitatea de a mai avea înc un
motenitor franco-român pe eav.
Pân la urm, precum în reclamele
triumfalist-vomitive la tampoane sau
la calmante, Madame i-a schimbat
brusc… umoarea; desigur, asta numai
dup ce i-am mobilizat simul
umorului traducându-i pe moment un
banc românesc în limba Marchizului
de… Sade!
Aadar, plictisii unul de cellalt
dup atâi ani de cstorie, El i EA
(ce titlu de hebdomadar pentru weekend !) se duc s viziteze grdina
zoologic… Ajungând la cuca unui
urangutan în clduri, cei doi se amuz
copios de dificultatea îngrijitorului de
a hrni respectiva maimu superioar
(pentru c nu avea coad la spate,
ci… în fa!). Profitând de ieirea
intempestiv a îngrijitorului din cuca
lsat deschis, El o împinge pe Ea în
cuc dup care blocheaz zvorul.
Asaltat de urangutanul dezlnuit, Ea
îi strig soului s o scoat de acolo,
drept care el îi spune calm: „Ma
chère”, acum inspir adânc, dup care
încearc s-i spui i lui: acum nu pot,
m doare capul, nu am chef, sunt
stresat… Ha, Ha, Ha…!
i iat-ne plecai spre parcul
Orangeriei aflat fix „vis-à-vis peste
drum” (sic!) de Consiliul Europei,
cum spunea fosta mea mam-soacr
poam acr din ar, dei nici la bellemère de aici nu e deloc „bel”, ci
mai mult… „embelit”!
Ce mai, avem noroc de o dupamiaz minunat! Gsim totui o
banc liber cu o splendid
deschidere spre gazonul suspect de
verde, dincolo de care se întrezrete
în planul doi impozanta cldire mai
sus menionat. i începem imediat s
ne simim bine: copiii iau la int cu
sarbacana sfinxii ce strjuiesc intrarea
în Pavilionul Orangeriei, eu m
oxigenez pufind din pip, iar
srbtorita îi reface machiajul… i
aa, uitându-se peste oglinjoar, într-o
doar fr de fapt s o doar, zice
„mine de rien” i privind vistoare
building-ul Consiliului: „A tunat i ia adunat!”.
Întâi m înec bine de tot cu
fumul de pip i, dup ce îmi recapt
suflul, rmân tot cu gura cscat… de
uimire. De când suntem împreun,
niciodat franuzoaica mea nu scosese
o vorb româneasc! i acum
hodoronc-tronc (cum s-o traduce asta
în francez?), iat-o dând pe goarn o
expresie neao româneasc pe care nu
te atepi s o uziteze nici mcar un
strin care ar tii bine limba
român… Poate mi s-o fi prut! O
rog s repete. i ea repet cât se poate
de senin!
„Zut !”, am încurcat-o; dac a
învat românete din mers însemn
c înelege tot ce vorbesc eu la telefon
cu ai mei de acas … Ceea ce ar fi
foarte grav, pentru c doar la telefon
(cu Mess-ul abia acum m
alfabetizez) m mai pot i eu rcori
sufletete, mai pot scpa câte o
înjurtur adevarat, ori pot s spun
lucrurilor pe nume, inclusiv în ceea ce
o privete pe ea i familia ei… Aa c
încep anamneza din care rezult c,
marcat de complexul cultural de
superioritate care o face s cread
sincer c aparine celei mai cu mo
culturi, ea nu s-a deranjat nici mcar
s se gândeasc s învee românete.
Expresia respectiv era totui printre
puinele pe care le tia în românete,
desigur, pe lâng cele uzuale, precum:
„Unde e tzuica?”, sau: „E nevoie de
baci?”… Ufff, ce uurare! Totui,
pe asta de unde o învase? Îmi
mrturisete, surâzând, c de la
maic-mea, care tot o repeta pe
vremea când noi doi tocmai venisem
pentru prima dat în România, astfel
ca familia mea s o poat cunoate pe
logodnica mea care era deja puin
cam gravid… Ciudat, cum totui eu
nu am observat i nu am auzit nimic!
Pe semne, eram prea amorezat i
mândru de cucerirea mea ca s mai
observ ce se uotea pe lâng noi. i
aa, mmicule, care va s zic asta era
prerea matale iniial despre noi: „A
tunat i i-a adunat!” Bravos, naiune!
Dup ce aflu i c ea tia
înelesul expresiei (aici am înghiit cu
noduri i m-am fcut c plou), o
întreb totui de ce a folosit-o tocmai
acum în timp ce se uita gale la
instituia european din fundal. Mai
întâi, ea o ia pe departe, spunându-mi
c împreun cu mine cunoscuse în
ar, dar mai ales în comunitatea
româneasc de aici, o serie de
personaliti remarcabile… Da, i…?
Ei bine, cum – se mir ea – având
atâia doctoranzi strlucii în Frana,
unii dintre ei cu practic pe lâng
instituiile europene, românii ti sunt
reprezentai în Adunarea european
parc numai de persoane sulfuroase i
implicate în euroscandaluri de pres?
Iar rspunsul nu putea fi decât: „A
tunat i i-a adunat!”
i m mai înec o dat cu fumul
de la pip, dei acesta se stinsese mai
de mult…
- tii ce, ma chère, hai mai bine
acas pân nu se însereaz, c-i
explic eu în pat cum e cu selecia
negativ la români…
HYDRA N.T.
___________
Foto: NICPETRE,
„DESCÂNTEC” (sus), „TORS”(jos)
79
evalet
My name is CASONI IBOLYA, I was born & live in
Târgu-Mure, Romania. I am Hungarian. I worked as
phisician for long time & later I began to make Fashion
Designings. It so happened, that I began also to draw & to
paint.../!/
Simplu, lapidar, aa se prezint Casoni Ibolya pe un site
propriu, prin care-i face cunoscute reuitele ei artistice,
atât de design vestimentar, cât i cele de grafic, pictur în
ulei i fotografii. Peste dou sute de comentarii au fost
postate elogiativ la lucrrile sale, într-un dialog între artist
i iubitorii de art.
O biografie care i-a fcut din art nu refugiu
existenial, ci alternativ existenial, într-un soi de
terapie i a sufletului i a trupului. În cutarea a ceea ce a
devenit i generic al expoziiei, “Inner Peace”, linitea,
pacea interioar, luntric. Iar în cinci ani de la debut, i-a
trasat un stil (de sorginte pop-art, susin unii comentatori),
i-a conturat o oper, a participat la expoziii personale i
colective.
A avut i dascli buni, în artitii plastici Maria Gliga i
Lucia Clinescu, care au învat-o pe Casoni Ibolya
alfabetul artei plastice.
M-a surprins întâlnirea cu arta ei, cuceritoare prin
dezinvoltura metaforelor, prin simplitatea i sigurana atât
a liniei desenului cât i a texturii cromatice, fcând ceea
ce nu am fcut-o înc nici cu autori consacrai – am
ilustrat fr reineri un numr întreg din revista “Vatra
veche”, nr. 11/2010, cu reproduceri dup lucrri de
Casoni Ibolya, certificându-i nu doar o recunoatere a
valorii sale, ci asigurându-i i o vizibilitate de care se
bucur publicaia pe întregul mapamond.
Pictura realizat de Casoni Ibolya e una de grani, întrun compoziional cu deschideri grafice, dar cu finalizri
picturale. O pictur de idei, de simboluri, de metafore.
Temele picturii sale sunt mereu în orizontul poeziei, ea
picteaz cu cuvinte, într-un lirism reverberant, mustind de
viziuni ample ale adâncimilor sufleteti. Ea picteaz cu
mijloacele lumii exterioare lumea interioar, cu zbaterilei
ei, cu împlirile ei. Se reîntoarce mereu în trecut, de unde
extrage seva viziunilor sale plastice. Un ciclu al lucrrilor
sale se numete nu întâmpltor “Amintiri din copilrie”.
Imaginile spaiului natal, cu strzi cu parfum interbelic,
ori spaii urbanistice luxuriante, de aiurea, cu arhitecturi
zvelte, nu mizeaz în primul rând pe registrul arhitectural,
cât pe situarea omului într-un astfel de context în care
încearc s se situeze, s se difineasc, s se rostuiasc cu
lumea lui interioar.
Casoni sugereaz mai mult decât se poate percepe la
nivelul primului strat al receptrii.
Timpul îi are i el ipostaze ale definirii, fie c e vorba
de anotimpuri, fie de registrul diurn/nocturn.
Casoni Ibolya îi caut “Drumul vieii”, cuprins adesea
în unduirile unor reverii, ori revelaii mistice, titlul unei
lucrri fiind mai mult decât gritori: “Azi l-am întâlnit pe
Dumnezeu”!
Extrapolând, pot spune c întâlnirea cu pictura artistei
Casoni Ibolya este un popas în “Luminile sufletului”, cum
îi numete una din lucrrile sale reprezentative.
NICOLAE BCIU
Casoni Ibolya, “Oraul minunat – singur”, VIII
Vernisaj, „Inner Peace”, 9 aprilie 2011
Pictorul, revista i expoziia
80
otronul format din tablete. Melania Cuc pornete la
vântoare însoit de oim, în care am vzut inspiraie,
putere, semn al victoriei. Mrimea tabletelor este aceeai
pentru fiecare, ca i cum Melania Cuc ar fi proprietara
unui pat al lui Procust, care tie s comprime pe placul ei,
pe placul nostru: „Eu sunt numai o jumtate din linguria
cu bucuria i durerea umanitii”.
„Lebda pe asfalt” (Editura Anamarol,
Bucureti, 2010), poeme, e un paradox.
Lebda, simbol al balerinei din Lacul
lebedelor, ajunge în cotidian, pe asfalt.
Amestec de senzualitate i îndârjire, de
ran i vindecare. De fapt, o anume latur
de rzboinic o caracterizeaz pe Melania
Cuc de-a lungul întregii ei creaii. La
nivel lexical, apar cuvinte din sfera
aceasta rzboinic – revolver, soldat,
bombe – compensând parc fragilitatea
ideii: „Linitea mea la maturitate/ Este cu
mult/ mai fierbinte decât lumânarea”, dar
„Pe aici nu se trece!/ Latr degeaba i
claxoanele./ Nu se mai gsesc kamikaze/
Bucuroi s poarte ctue, / S-i goleasc
buzunarele... Cum s v spun, oare?/ E crim, bezn,
rzboi.../ Pacea asta convenional/ Conflagraia în care/
Pân i ppua barby/ Are rochie de erj cazon/ Cu
rezisten la gloane.” Trecând peste aceste încercri,
Melania Cuc tie „s bea semne de dragoste/ pe sturate”.
„Jurnalul de la Lpuna” (Editura Nico, Târgu – Mure,
2010) este un model pentru felul cum ar trebui s se
respecte i s se considere artitii între ei. Cu sau fr
oim, lebd sau asfalt, fiecare împlinete un destin. Scris
în timpul taberei de creaie de la Castelul Lpuna,
jurnalul Melaniei Cuc este unul descriptiv, mai mult decât
de idei, este o imagine în oglind, invers, a ceea ce
înseamn „Jurnalul de la Pltini”. El marcheaz o
activitate cultural, o întâlnire înalt, unde spiritul e la el
acas, unde creatorii sunt ocrotii i rsfai, dar ei rmân
în continuare sntoi, fr a avea nevoie de tratament can „Muntele vrjit”. Oameni i locuri se regsesc în
paginile acestui jurnal, ca-ntr-o echip, ca-ntr-o prietenie
pecetluit de aceleai idealuri, de valori adevrate.
În aparentul amalgam de cuvinte, propriu Melaniei
Cuc, o idee central capt foarte bine contur, demolând
aparena de discurs necontrolat. Dând la o parte foaie
dup foaie, petal de petal, ca-ntr-un joc secund, matur,
se remarc o tehnic bine stpânit de scriitoare, creia îi
reuesc, într-un exerciiu impus, texte cu dimensiuni
aproape fixe. Frapeaz aceast constrângere i libertate
totodat care fac cas bun i dau impresia unui studiu
îndelung asupra obiectelor, dei Melania Cuc mrturisete
c scrie în timp record, aproape la comand. (Comanda ei,
comanda editorului...).
Acestea au fost operele Melaniei Cuc, ale anului
2010. Un posibil cuprinztor portret al artistei, pentru c
„Autoportret”-ul (Editura Nico, Târgu-Mure, 2010) a fost
lansat la înfiinarea Clubului „Boema”. Este greu s scrii
patru cri, apropiate în timp, i ele s nu semene una cu
alta. Totui, Melania Cuc reuete s fie altfel cu fiecare
apariie editorial, în acelai timp rmânând în stilul ei,
deja consacrat.
ELENA M. CÎMPAN
Este bine s credem în semne. Dar semnele vin de
undeva, din cer sau de pe pmânt, uneori ca nite semnale,
nu au autor i trec neobservate dac nu tim s oprim
clipa, s trim ce ne-a fost dat sau s ne
lsm purtai de val. Unele dintre semne
capt valoare numai dup ce le-a trecut
momentul, valabilitatea, intrând în folclorul lui „i-am spus eu”. Nu e mai puin adevrat c fa de semne suntem destul de
circumspeci, întrebându-ne bnuitor „oare ce s în-semne”? Credina în semne e
constructiv; ea dezvolt o atenie sporit
la detaliu, la timpul semnului i la urmrile lui. Într-un fel, ne contientizeaz de
unele pericole, de urmri.
Melania Cuc, scriitoare cu 25 de
cri, este ea însi un semn, un semn bun
al faptului c trebuie s ducem mai
departe însemnele artei. Melania Cuc tace
i scrie. Melania Cuc tace i picteaz.
Melania Cuc tace i vorbete. Frumosul nu-i d pace. i
atunci îl aeaz într-o pagin de carte, pe o pânz dintr-un
material neconvenional, într-o emisiune în direct.
Frumosul ei artistic nu e la îndemâna oricui. Femeile ei cu
aripi sunt întruchipri ale unei fantezii bogate. Expoziia
intitulat SEMNE, deschis recent la Centrul Cultural
Municipal din Bistria e o invitaie de a trece dincolo de
aceste semne, de a ne cuta pe noi în spatele imaginii, dea ne gsi, dac nu în întreg, mcar într-un strop de lumin.
Imaginea general a operei poate fi sintetizat într-un
simbol reprezentând un snop legat în orice situaie, fie c
este de grâne, de flori (în sens concret) sau de linii, de
priviri, de culori, de gânduri, de vise (în sens abstract).
Adunarea în mnunchi, de la mâna care simte aceast
realitate i pân la ochiul care se bucur de împlinirea
formei, face ca energiile s se adune, ca nite vectori de
idei, în jurul fiinei, reprezentate atât de diferit, de
multiplu. Toate acestea vin de mai înainte, din trecut, i
trec de noi. Nu suntem decât resturi ale trecutului.
Ajungem coperte, rame, dantele. Crile, tablourile sunt
resturi din noi. Totul poate fi refolosit, cu alt sens. Cine ar
fi crezut c dintr-o sit, dintr-un material banal, rest textil,
se poate dezvolta o alt lume, suprapus. i, parc, tot mai
mult, împrirea la noi înine d cu rest.
Melania Cuc nu este doar un nume al Bistriei, dar i al
istoriei literare contemporane i al celei plastice. S-a spus
c Melania Cuc scrie precum respir, dar ea uit câteodat
s mai trag aer în piept, dând totul i neluând nimic.
Semne am vzut i-n crile ei, proaspt lansate: trei la
numr, impar, putând fi adunate i ele într-un buchet de
semnificaii. „Vântoare cu oim” (Editura Dacia XXI,
Cluj- Napoca, 2010) e o carte de tablete otron. Tableta la
Melania Cuc nu are nimic ironic, nici pamfletar, ca-n
bilete, „Bilete de papagal”. Aceste specii mici, create
pentru flash-uri ale memoriei, reuesc în condensarea lor
s dea trie de foc gândului care altfel s-ar stinge.
Tabletele sunt aranjate sub forma unui joc din copilrie,
cu reguli bine stabilite. Cine n-a srit otron în copilrie
mai are prilejul s recupereze timpul pierdut citind
81
Gheorghe Opri
e, cu siguran,
pionierul picturii
naive în spaiul
culturii
mureene.
Nu
tiu s fi avut
înaintemergtori
vrednici.
I-am remarcat
pictura în 1988, când lucrrile sale au
fost expuse în spaiile Galeriei
„Vatra”, sediul redaciei devenit loc
al întâlnirilor admirabile i pentru
artitii plastici. De altfel, era prima
expoziie de pictur naiv deschis în
acel spaiu în cele aproape dou
decenii de la înfiinarea seriei noi a
revistei.
La o simpl privire, Gheorghe
Opri se distinge ca un pictor
cronicar, unul care a transformat
istoria în imagine, istoria fiind tema
predominat în galeria nevoii sale de
a se rosti în limbajul culorilor. De a
povesti prin culori, cu un remarcabil
sim al acestora, fiindc cele mai
multe compoziii ale lui Gheorghe
Opri sunt „poveti”, istorisiri,
reconstituiri ale unor momente din
biografia locului, ori tangente la
acestea, cu personaje recognoscibile.
Exist o acuratee a perspectivei, în
sinceritatea
interpretrii
evenimentelor pe care le reine în
lucrrile sale. E o viziune personal
asupra evenimentelor, un discurs naiv
în sensul bun al cuvântului, detaat de
orice tentaii i influene. De fapt,
pictorul Gheorghe Opri se caut pe
sine, se rostuiete în lumea pe care o
propune ca spectacol al imaginii. i
în care se situeaz atitudinal, dând
lecii de istorie. Oferind pilde din
istorie. Regsiri. Pentru c în multe
din personajele sale Gheorghe Opri
se regsete cu tot zbuciumul fiinei
sale. Exist i dramatism i lirism în
lucrrile sale, revrsare de preaplin
sufletesc.
Indiscutabil, Gheorghe Opri are
oper, are identitate artistic. Timpul
i-a fost de parte sa i i-a îngduit
suficient în cei 96 ani de via pentru
a da i artei ce a fost al artei din
consistenta sa biografie.
Un Album Gheorghe Opri nu este
decât o fireasc punere în ecuaia
artei plastice mureene a unui pictor
încreztor în mijloacele sale i ferm
în mesajul artistic.
Gheorghe Opri, ca pictor naiv, va
avea mereu locul su distinct în
istoria plasticii mureene. Iar dinspre
el s-au deschis i altor artiti plastici
naivi orizonturi de afirmare, pân
acolo încât pictura naiv mureean
s nu treac neobservat nici la nivel
naional i nici în largul lumii.
NICOLAE BCIU
__________________________________________________________
nu doar din cea a etalrii unui singur exponat.
Cu siguran, calitatea i de membri UAP a unor
membri ai Asociaiei Artitilor Plastici Mure a schimbat
exigenele, a impus rigori care n-au fcut prea mult loc
facilului, cu atât mai puin lipsei de talent.
E inevitabil, îns, într-o atât de mare diversitate,
clasicul s nu se aeze în proximiti postmoderniste,
calmul compoziional, lâng îndrzneli abstracioniste.
Radu Florea, Mihai Frunz, Olimpia Leah, Casoni
Ibolya, Raluca Moisoiu, Dalila Özbay, Annamaria Pascu,
Clin Pop, Crina Stnescu, în metafore implicite, ies din
canon, configurând lumi interioare în vârtejuri tensionale.
La cealalt extrem, Alexandra Belciug, Clin Bogtean,
Fabian Margit, Farkas Erzsébet, Cornelia Hetrea, Kulcsár
Erzébet, Ramona Lazr, Sofia Neagoi, Persida Negrui,
Violeta Petic, Cristina Petria .a. sunt temerarii
redescoperirii universului floral, fie în experesia realist,
fie în cea a difuziei cromatice, dar în care
acordurile lirice sunt consubtaniale.
Între aceti doi poli, se regsesc o
multitudine de limbaje plastice, de la
peisajele
lui
Vasile
Murean,
reverberante
în
caligrafiile
compoziionale ale unor discipoli, i pân
la pictura naiv a lui Teodor Moraru,
exponenial pentru acest fenomen, nu
doar la nivel local.
Înregistrarea universului plastic al
Salonului anual de pictur într-un catalog
expoziional are nu doar virtui
documentariste, ci i marc cultural,
într-un spaiu care-i caut i vocea i
identitatea.
NICOLAE BCIU
Ce poate, pân la urm, s însemne un Salon anual de
pictur? Trecere în revist, inventar? Ori stare de spirit,
radiografie a unei stri de spirit, a unei micri în
teritoriile artei plastice a unui grup neomogen de cuttori
de comori?!
Într-o tradiie care însumeaz treizeci i patru de
experiene similare, s-au produs acumulri cantitative i
calitative, pân la expresia superlativ a valorii: „Cea mai
bun expoziie de pân acum!” (Vasile Murean).
O poziionare, firete, subiectiv, mai ales când ea vine
din interiorul fenomenului, dar nu nesincer. E o
constatare la captul unor trasee în care acumulrile au
fost mereu susinute de registre variate de promovare, de
cultivare a unor disponibiliti artistice, de motivare a lor.
Dac, în integralitatea lui, un astfel de salon se poate
situa sus pe o scar axiologic, în plan
individual lucrurile sunt mai complicate,
pentru c selecia poate sau nu s fie
reprezentativ, s fie sau nu cea mai
fericit, inspirat, ceea ce-l poate situa
pe artist într-un disconfort frustrant
atunci când lucrarea ajunge pe simeze.
Optzeci i unu de plasticieni, într-o
confruntare neconcurenial, ofer,
totui, o imagine credibil a dimensiunii
i dinamicii unei aciuni culturale. Cu
vizibile diferene calitative, cu evidente
circumscrieri tematice într-o linie
definitorie pentru fiecare artist în parte.
E curat ipocrizie nerecunoaterea
unor vârfuri, privite comparativ i din
perspectiva întregii creaii individuale,
80
Literatur i film
Amish e o comunitate anabaptist,
care triete departe de tehnologia
modern, ca s aud mai clar semnele
lui Dumnezeu. Nici televizor, nici
telefon, ori internet. Fr fotografii,
s nu fie tentai spre reiterarea
chipului cioplit. Regula? S nu te
conformezi deloc la lumea ce te
înconjoar. Doar în Pennsylvania
exist vreo 47 000 amish, neuitând c
originea lor se afl prin 1660, într-un
sat alsacian. Ei nu suport societatea
de consum i cred c orice cuvânt e
duntor. Copiii nu trebuie s urmeze
sfaturi meteugit formulate, ci
exemplul adulilor. Toi triesc
simplu, fr tentaii nocive.
Cartea Amish Grace a fost scris
de Donald B. Kraybill, Steven M.
Nolt i David L. Weaver-Zercher. În
2010, cartea a fost ecranizat de
Gregg
Champion.
În
rolurile
principale: Kimberly Williams i
Tammy Blanchard.
Aprilie, 2006, Pennsylvania. La o
coal amish, un brbat intr deodat
i ucide cu arma câteva eleve, ca s se
rzbune pe Dumnezeu, deoarece fetia
lui a murit la natere. Da...exist
nebuni,
psihopai,
frustrai,
iresponsabili, criminali. Acel brbat
se sinucide mai apoi. Nu era un
amish. Soia lui e disperat i se teme
de rzbunarea prinilor îndurerai.
Care prini intr în casa ei i îi spun
limpede c ei îl iart pe vinovat.
Aici e ocul, surpriza, puterea unei
credine. Adic...”iart-ne pe noi aa
precum iertm i noi greelile altora”.
Voia lui Dumnezeu? De ce vrea
Dumnezeu ca o fat frumoas s fie
mcelrit? Oamenii amish nu tiu
precis, îns „dac iertm, Dumnezeu
promite pace”.
Filmul e alert, cu ritm de reportaj
emoionant, cu actori credibili, cu
copii care par a fi de acolo, din
povestea exploziv i extras dintr-un
fapt real, ce a rvit atunci massmedia. Iertarea formulat e dus pân
la capt. La înmormântarea ucigaului
Charlie, vduva se vede înconjurat
cu pioenie de toi acei amish care ar
fi avut toate motivele s urasc. Un
personaj spune fetiei lui: „Te simi
bine cu ura ta? Ura are dini, îi
mnânc inima i nu mai las loc
pentru iubire”. A fi pus la încercare
devine o ocazie de verificare a
credinei. „Doar când vieile noastre
se destram, avem ansa s ne facem
credina real”. Acum, din nefericire,
e catastrofa din Japonia. Omul devine
simplu nisip sub voina lui
Dumnezeu.
Trebuie
ur?
S
construim din nou centrale nucleare?
S ne rzboim cu noi înine, dintr-o
pornire maladiv? Semnele nu ne
folosesc la nimic? Chiar fr a fi
putem,
totui,
decela
amish,
avertizrile sacre.
ALEXANDRU JURCAN
____________________________________________________________________________________________________________________
,, Am fi datori s gsim noi argumente pentru a tri”`
Nicolae Titulescu
Românii merg cu capul plecat, sigur c nu toi.
Se gândesc ei cu privirea la pmânt la ce le va
oferi locurile unde stau, guvernrile, la ce ar
trebui s fac, la cât de greit au crezut c vor
face alii în locul lor, cât de mult s-au înelat, la
cât de datori sunt ?
Cutarea argumentelor pentru a tri, a elurilor
esute în raiuni sunt mai mult dovezi ale unei firi
optimiste sau obligaii dictate de nevoia de
conservare a insului, a speei? Nu cumva nevoia
de a aduga la cifra anilor, de un trai mai bun sunt în egal
msur pai deopotriv ai optimismului i pesimismului, ai
filosofiei vieii ?
Încrederea c pân la urm îi vei atinge elul e o not a optimismului, dar ea este însoit de atâtea ori de neîncredere; poate
c decizia în favoarea unuia din cei doi poli o d însufleirea.
Avem în fa un adversar implacabil (timpul), optimitii îi
vd de creaiile lor, de aplauze, nesocotesc de cele mai multe ori
trecerea anilor, afeciunea le însoete scopul. Gândeti c sunt
cu ochii pe cuvintele poetului Tudor Arghezi ,,Nu te teme c ai
s ajungi prea târziu un scop, dac ai plecat i cu un scop în
drumul tu”. Nu se poate uita c la foarte puini „le sare
iepurele`` la o vârst înaintat.
Pentru cvasitotalitatea oamenilor, fora dovedit mai târziu
micoreaz rosturile i nu poate terge zâmbetul amar al
regretelor.
Este foarte bun recomandarea de a te înva s surâzi, chiar
s râzi din toat inima, ea este i una medical .Atâtea povee se
pot da, c abia mai pot fi ascultate. Trebuie îns s ni se înale
speranele, s se arate în ceva, pentru a se putea cldi încrederea.
83
Nu-i uor a gsi continuu motive de bucurie, de a întinde
hotarele încrederii, oricât eti de sftuit c ele te vindec.
Bineîneles iubirea aduce încredere, dar care iubire?
…Rugciunea este asociat cu sperana, dar nu pentru
totdeauna. E uor a recunoate motive de întristare.
Privirea optimist nu se poate asocia cu
mersul în genunchi, un atare mers a fost rezervat
pesimismului. Ultima idee ne este sugerat de
scriitorul Ion Slavici. Ne spune „N-am putut
niciodat s împrtesc vederile celor ce iau
vieuirea pe pmânt un fel de canon de
pocin”.
Chiar dac ne-o spune cineva, ori doar se
subînelege, optimismul îi strânge pentru propriul
suport reguli verificabile…
Imprevizibilul este pretutindeni. Filosoful Gabriel Liiceanu
se oprete la aseriunea ”Pesimismul nu este o viziune asupra
lumii, ci ocuparea unei poziii strategice în faa
imprevizibilului”. Da, imprevizibile sunt actele adversarilor,
iubirea i ura, prieteniile, setea de via, catastrofele, moartea
etc., raiunea le scruteaz, deodat cu raiunea i sentimentele,
voina .
N-au fost i nu pot fi excluse nici viziunile pesimiste
asupra lumii, din pcate viaa le alimenteaz clip de clip
(Ca la orice alte opinii, definiii însumarea lor are anse
sporite de apropiere de realitatea vieii, diversitatea realitii )
Pân unde avem voie s fim pesimiti ne-o spune poetul,
filosoful Lucian Blaga, cu gândul la idealurile poporului su:
„Îi iert pesimismul, într-un singur caz, nu: când e vorba de
viitorul neamului tu, înseamn a fi trdtor de neam”.
Pân unde este normal, de îneles întinderea pesimismului
i a optimismului, trebuie s ne spun fiecare în parte.
DANIEL MUREAN
La sfârit, Nicolae Bciu evoc priceperea
profesorilor, grija prinilor ... iar noi vrem s credem,
ca în minuni, c doar atât i e de ajuns pentru ca apele
s se despart, petii s tac, s priveasc liber i drept,
altfel decât de jos în sus, minunatele plsmuiri ale
memoriei înfiorate de Duh, în drumul lor adânc i
cuminte ctre memorie.
Concursul "Ion Creang", cu cele peste dou mii de
lucrri primite, genereaz deja prestigiu: o poart
pentru dorina cine tie cror suflete de a cânta
sufletului nostru - ne inspir a spune unul dintre
laureai. Prestigiul începe atunci când freamtul
înceteaz, iar nerbdarea se smerete pentru c, în faa
rotunjimii vii a cuvântului plmdit brâncuian, totul
are sens. O tânr sau un tânr s-au apucat de scris, au
pus în circulaie, în plicuri albe, comori: munca sisific
a unei profesoare de limba român i discernmântul
întru literatur al unui scriitor - atât, i e de ajuns.
CODRIN VASILOANC-SMIRNOV
Concursul "Ion Creang"
Sâmbt, ora 2.30, în staia de maxi "Cimitirul
Sfântul Constantin", soare cu dini pe o strad larg,
pustie. La 2.30, Concursul Internaional de Literatur "Ion
Creang" îi recunoate premianii, iar în oraul lui Mihail
Sebastian i al lui Nae Ionescu niciun maxi taxi. Doar o
coloan mortuar îmi blocheaz sperana de a ajunge la
timp. M simt ridicol de balcanic, abandonat de iluzii, cu
o lalea îngheat în mân. Nimic care s sprijine cultura în
acest ora prsit - nimic oficial (reflex comunist) - nici
mcar un maxi! Sunt gata s dezertez de la promisiunea
fcut doamnei profesor Angela Olaru, care, de vreo ase
ani, m tot invit, pe mine i toat suflarea aparent
pasionat de lectur, s fim (în sfârit) martorii unei
victorii. Când, divinitatea intervine! Un "31" alb depete
maiestuos nesfâritul convoi ctre lumea de dincolo, ca s
m lase apoi în Strada "Eminescu", cel mai apropiat punct
de gala premiilor "Creang".
Evenimentul, în plin desfurare, la catul întâi al
proaspt reabilitatului Muzeu de Istorie al Brailei. Dac
nu mergi la teatru ("Maria Filotti"), sau la spital, în Brila
nu-i mai rmâne decât Muzeul de Istorie. În rest, tot
numai bodegi i farmacii - limpede, nu? Am uitat colile.
i bisericile. Pân la urm, se constat c trim totui întrun ora.
Aadar, Muzeul: intrri înalte care te fac mic. Dup
câteva treceri iniiatice, îi redimensioneaz contiina de
sine, salvând uneori de la identitatea pietonal. Trepte de
marmur i senzaia c paii se sprijin pe munte conduc
ctre spaii largi, de-abia cuprinse cu privirea, ctre
comori. În mijlocul lor, elevi de coal freamt a
nerbdare. Nerbdarea lor este fora valului pe care
scriitorul Nicolae Bciu, amfitrion al competiiei, la
invitaia inspirat a profesoarei Angela Olaru, înc de
acum ase ani, lanseaz corbii de hârtie: Baudelaire, Gyr,
Crainic, Eminescu, Vieru, propriile-i taine. Copiii vor s
ating cu mâna corbiile, de al cror avânt graios se
încânt.
Apoi, oarecum neateptat în aceast srbtoare pe
care ai fi putut-o suspecta de formalism, Nicolae Bciu
citete fragmentar din miile de fraze adunate de prin toat
ara. Cuvinte noi! Freamtul înceteaz. Cine se atepta s
le mai aud? În fond, la ce altceva s te mai atepi de la
un concurs colar de literatur decât, cel mult, la nite
lucruri drgue? Dar freamtul i nerbdarea înceteaz!
La Zilele revistei „Caiete Silvane”, manifestare
tradiional a crii în Slaj, desfurat la Zalu i Jibou,
într-o companie select (Ioan Moldovan, Traian tef
(revista „Familia” din Oradea), tefan Manasia, Ioan
Pavel Azap, Claudiu Groza („Tribuna”), Lucian Scurtu
(„Caietele Oradei”), Ion Radu Vcarescu, Silviu Goga
(„Euphorion”), tefan Doru Dncu (rev. „Singur”),
Olimpiu Nufelean („Micarea literar”),Viorel Murean,
Daniel Hoblea, Viorel Tutan, ali scriitori din ar i din
Slaj, Nicolae Bciu i-a lansat volumul su de poeme,
„Poemul Phoenix”, prezentat de prof. Carmen Ardelean,
i revista „Vatra veche”, cea mai tânr publicaie de
cultur din ar.
Manifestrile au inclus i alte lansri de carte, lecturi
publice, un scurt spectacol folcloric. În sala de conferine
a Grdinii botanice din Jibou s-a desfurat dezbaterea cu
tema „Viaa în art i arta în via” i o lectur public
susinut de poeii participani.
Gazda ospitalier i moderatorul întâlnirilor literare a
fost poetul Daniel Suca, redactor-ef al revistei „Caiete
Silvane” i director al Centrului de Cultur i Art Slaj.
(N.B.)
84
posteaz, cu toate c nu toate semnturile sunt sonore! Un tort cu
patru nivele, cu blat solid, cu delicioase creme. S-l mnânci din ochi.
Totui, interes prezint numai cireaa de pe tort. De ce? i cine arat
cu degetul cireaa? Aici s-ar situa fctura... succesului. Plecând de
la... prietenia sau antipatia unora. Nu tiu dac m voi putea abine s
nu m înscriu la cuvânt. Un numr mustind de adevruri crude, din
subteran, referitoare la viaa noastr literar ar fi de mare impact,
cred eu. Depinde de cine i ce va dezvlui. Oricum, revista ar câtiga
în atractivitate, chiar dac ar face un pas lateral din structura destul de
sobr totui, cu care ne-a obinuit. Dac nu voi scrie, voi citi cu
interes, te asigur, stimate Nicolae Bciu.
Felicitri pentru acest numr, mulumesc, numai bine,
Adrian ion
Curier
Stimate domnule NICOLAE BCIU V mulumesc, pentru trimiterea numrului 4/2011 al Vetrei vechi!
Din nou, nu m dezamgete deloc, ci bine-strlucete! - ...ba, chiar
gsesc lumini din Vrancea! Doamne,-ajut!
Cu, mereu, aceeai preuire i cald prietenie,
Adrian Botez
V mulumesc tare mult!
Un dar deosebit în zi de duminic, hran
sufletului însetat de frumos ; felicitri i înalt
preuire!
Carmen Tania Grigore,
Anglia
Mulumesc pentru revista "Vatra veche"!
O atept de fiecare dat ca pe o "Sfânt srbtoare".
Revista domniei voastre este acel loc linitit,
când totul în jur e plin de zgomot, acel loc minunat,
când e prea mult rutate, i bucuria mea exact la
momentul potrivit...
V doresc via lung, roade culturale bogate
i tot ce-i mai bun pe lume.
Cu aleas preuire,
Bibliotecar Georgeta Tudora
Iai
Mii de mulumiri! Deosebit de elegant i
erudit!
Dimovici
Germania
Mulumim. Ne face plcere c de fiecare dat
s lecturm Vatr Veche.
Julieta & Liviu
Mulumesc foarte mult ! Felicitri. Facei
ceva cu totul deosebit.
Voica F.
Felicitri!!! avei putere de munc nu glum.
V invidiez, în sensul frumos desigur. Eu sunt în
Archiud. Rmân pe glie pân la întâi. V ateptm
cu drag cu urzicue, mmligu i gânduri bune.
Toate cele dorite familiei dvs.
Domnule Nicolae Bciu,
V mulumesc pentru revist. Mi-a plcut
mult
coninutul
revistei,
în
special
"Prietenia/dumnia literar". Citez: "Cum l-au
lsat i pe Nichita fr iubite, tot prietenii." Cred c l-au lsat i fr
iubire.
V ataez ultimul meu eseu scris. Dac va place, poate îl
publicai. Dac nu, nu!
Cu consideraie,
Vavila Popovici
Carolina de Nord
Melania
V mulumesc i v felicit pentru revista interesant!
Fl. Dalian
Distinse domn,
Mulumesc! O revist superb (i foarte voluminoas!) Ai lucrat
mult la ea. Felicitri. Cu preuire,
George Roca
Drag Nicule,
Ca de fiecare dat, citesc cu plcere revista. Cu mulumiri i
felicitri,
Ion Cristofor
Bun ziua!
Într-adevr foarte interesant aceast revist. Scrie undeva în josul
pagini "Lunar", deci s îneleg c ar fi revist. Este foarte interesant,
informatic, foarte informativ! Util pentru oricine vrea s citeasc ceva
în plus, pentru oricine vrea s afle ceva nou, pentru oricine vrea s afle
lucruri din trecut i pân-n prezent. Din pcate, este prima data când aflu
de vreo "vatr veche", nici de cea veche i nici de cea noua nu am auzit,
i, prin urmare, vreau s v mulumesc pentru c mi-ai trimis acest mail
pentru a lectur.
Din cât am citit (nu în totalitate, dar am citit câteva articole, am
luat pe srite, cci acum nu prea pot, cci trebuie s stau în pat fiind
operat de apendicit, voi încerca s citesc cât mai curând posibil
oricum) mi se pare foarte frumoas, aezarea în pagin este una linear,
lucrurile scrise sunt cele importante neincurcându-v cu nite lucruri
banale, fr sens, pozele sunt i ele foarte frumoase, i cele cu peisaje i
cele cu portretele. V urez spor la scris în continuare, s nu renunai,
cci ceea ce facei (scriei, culegei) este foarte educativ, încânttor, mult
noroc i mult... baft! Pe curând!
Bocu Raluca Nicoleta
Stimate domnule Nicolae Bciu,
V mulumesc mult i pentru acest numr al revistei. Înc un numr
bogat, cu de toate pentru minte i inim, motiv de apreciere pentru
"baciul" revistei i pentru toi care au trudit la apariia ei. Am s-o
transmit i altor prieteni. Sntate mult i împliniri dup cum v este
gândul..
Cu preuire,
Veronica Oorheian
Mulumesc foarte mult.
V rog s primii sentimentele mele de respect i consideraie.
Col. (rez. ) Ioan Gaftone
Drag Nicolae BciuЮ,
Incitant i tentant propunerea lansat în acest numr. Dar eu m
gândesc nu numai la dezvluiri picante sau anecdotice legate de
prieteniile sau dumniile literare, ci i la consolidarea valorii prin
prisma acestor relaii între diveri scriitori. Se scrie imnes i nu
întotdeauna ru. Numai în aceast revist ce scriituri remarcabile se
Ca de obicei, excelent i acest numr al "Vetrei Vechi". De
asemenea, inspirat alegerea poemului de pe prima pagin, pe care lam auzit recitat de ctre Florin Piersic.
Am plecat de la Zilele revistei "Caiete Silvane" (Zalu, 25-26
martie 2011) cu mulumirea sufleteasc a cunotinei fcut "pe viu"
cu domnul Nicolae Bciu.
Mult succes în continuare i aprecieri freti,
tefan Doru Dncu
Mulumesc, drag Nicolae Bciu!
Sper s m învrednicesc s înv ceva... calculatoare i s m
ajute ochii s citesc i pe noua linie de... comunicare.
Felicitri pentru tot ce faci,
vatrai... Lucian Vasiliu
Stimate Domnule Nicolae Bciu, m grbesc s rspund
imediat gestului Dvs. deosebit i v spun, de la început, c mi-ai
fcut o mare surpriz i o bucurie deosebit, trimiându-mi nr. 4 al
revistei „Vatra Veche”. Mrturisesc, doar dup o simpl „rsfoire”, c
m-a impresionat bogia tematic abordat, precum i inuta grafic
excelent. Îndrznesc s v declar c a fi deosebit de onorat, dac ai
fi de acord s m numr printre colaboratorii Dvs. cu recenzii ale
crilor scriitorilor din Neam, La fel de onorai ne-am simi i noi, cei
care editm revista „Antiteze” (director Cristian Livescu), dac ai
accepta s colaborai cu noi. În cazul în care vei accepta invitaia
noastr, ateptm materialele Dvs. chiar i pentru nr. 4/2011, pe care
intenionm s-l editm pân la sfâritul acestei luni, cu meniunea c,
fiind la început de serie, nu dispune de fonduri pentru onorarii.
Adresa noastr: antiteze2010@yahoo.ro Înc o dat, mulumiri i s
auzim numai de bine.
Constantin Toma
85
timpul i mai ales timpurile actuale, revista condus de d-l
Nicolae Bciu editând, la începutul lunii februarie, numrul 3 din
acest an. A fost greu, aadar, s alegem citatatele pentru
„Rsfoiri” i, în cele din urm, ne-am oprit la savurosul
dialogul/interviu susinut cu dl. Profesor Universitar tefan
Cazimir de Rodica Lzrescu. Fostul lider al Partidului LiberSchimbist, cel ce, ni se amintete, i-a început un discurs în
Parlament cu adresarea: „Domnule preedinte, Stimai colegi,
Onorate fotolii goale...” susine c, de fapt, partidul domniei sale
este i va fi pentru eternitate majoritar în forul legislativ al
României. Iat i pertinenta justificare:„Hotrârea consiliului
director P.L.S. din 1991, prin care toi parlamentarii care îi
schimbau apartenena politic deveneau automat membri de
onoare ai Partidului Liber-Schimbist, este valabil i astzi.
Uitai-v deci pe lista actualului Parlament i vei vedea câi
dintre componenii si au devenit, în aceast legislatur, noi
membri de onoare ai Partidului Liber - Schimbist, adugându-se
celor care sau adunat de-a lungul timpului...”
(Fereastra, nr. 1(59-60), ianuarie, februarie, 2011, p.26
În lumea lui Nicpetre... (Foto Angela Olaru)
O srbtoare (primirea revistei "Vatra veche" nr.4/2011) suprapus
peste alta a întregului neam românesc (93 de ani de la Unirea Basarabiei
cu ara)! Lucrul s-a întâmplat ieri, duminic, 27 martie 2006, tocmai
când m-am întors de la una din multele manifestri organizate în aceste
zile la Iai pentru a marca amintitul eveniment (masa rotund de la
Muzeul Unirii, cu participarea unor istorici din ar, din Basarabia i din
Bucovina).
Primii omagiile noastre pentru tot ceea ce facei pentru apariia
i difuzarea acestei minunate publicaii acolo, la Tg. Mure, în inima
rii!
Cu mulumiri i urri de via lung Dumneavoastr i Revistei,
Vasile Fluturel
Multumesc, multumesc!
Apropo de:Prietenia/
dumnia.
Incitant,
chiar provocator
subiectul, pentru cei din breasl !!! Din pcate sensul de "prietenie" (nu
doar în literatur), incumb o sumedenie de atribute, pe care nu le
gseti "pe toate uliele"( i o atitudine imparial, fr a face rabat de la
calitate) . Iari, mulumesc!!!
Maria Soare
Iai
Domnule Nicolae Bciu,
Ar trebui s-mi cer de dou ori iertare; Prima dat pentru tardivitatea
acestui mesaj. Desigur, neglijena îmi aparine i mi-o asum ca atare.
Adic, în mod responsabil. A doua oar ar trebui s fiu iertat i datorit
faptului c, inevitabil, voi fi nevoit s m repet. De aceast dat, îns,
"vina" v aparine. Pentru c m vd obligat s remarc i s apreciez (a
câta oar?) cu toat sinceritatea i - zic eu - i cu toat competena,
nivelul înalt la care publicaia pe care o pstorii se ridic prin calitatea
materialelor i a subiectelor dezbtute, precum i prin aleasa prezentare
grafic. Indiferent de alte preri, dai-mi voie s o consider o revist de
prim-plan pe eichierul celor de gen. Într-o lume a culturii banului,
cineva aloc bani în cultur i acest lucru vorbete de la sine...Cu toat
distinsa mea consideraie,
Vatra Veche de aprilie
Lunarul de cultur Vatra Veche propune în numrul pe
aprilie întâlnirea cu arta. Redactorul-ef Nicolae Bciu, vorbete
în editorial despre prietenia/dumnia literar, fenomene cu care a
fcut cunotin fiecare scriitor. Vatra veche se afl în dialog cu
Printele Dionisie Ignat, de la Muntele Athos, prin intermediul lui
Nicolae Bciu, descoperind lucruri de pus la suflet. Ca o
vindecare. Despre poemul dramatic „Meterul Manole”, al
mitropolitului Valeriu Anania, scrie Lucreia Bogdan. Literatura
este ca un spectacol la Marin Sorescu, este de prere Tudor
Negoescu. Î.P.S. Sljanul este în dialog despre cinstirea Sfintei
Cruci cu Luminia Cornea, iar Nicolae Bciu adreseaz o
Scrisoare deschis ctre Î.P.S. Andrei. Aurel Drago Munteanu
este un scriitor cu un destin neobinuit, spune Cleopatra Loriniu.
Clujeanul Ovidiu Pecican spune lucruri interesante în dialogul cu
Liliana Moldovan. “Cred c viaa fr cultur ar fi imposibil”,
declar într-un interviu prof. dr. Dorel Cosma, directorul
Centrului Cultural Bistria. Regizorul bistriean Sergiu Lupe se
afl în dialog cu Mirela Corina Chindea. Despre rolul interviului
în literatur scrie Elena M.Cîmpan, care este recenzat cu
volumul de proz “Eseul de cletar”, premiat de SSBN, iar la
rândul ei scrie despre poezia ca icoan la Valentin Marica, un alt
conjudeean de-al nostru. Volumele “Cuvinte pentru suflet” al
protopopului Alexandru Vidican i “Butelia cu oxigen” al
criticului Andrei Moldovan sunt i ele recenzate în acest numr al
revistei. Revista continu publicarea în acelai ritm, dovedindu-se
una dintre cele mai serioase publicaii.
Menu Maximinian
(Rsunetul, Joi, 24/03/2011)
Vasile Vajoga
CLIPA TINUIT
acrostih
Om mureean,
Ce fel de revist e aceasta c, de la un numr la altul, ca Ileana
Cosânzeana, e mai frumoas i mai mândr? Pur i simplu e în întrecere,
nu cu toate revistele vzute i nevzute, scrise i nescrise, ci cu ea însi.
Parc-i un fcut. Parc nemulumit de sine, mereu îi cumpr podoabe
i veminte ca s se poat mândri. i i se potrivesc de minune. i dac
m gândesc, are i cu ce. E bogat, frumoas, îneleapt, tânr (chiar
dac a fost odat btrân), are avuii nenumrate, are peitori, are noroc,
are VIITOR. i va avea, în curând i PRUNCI DE LUMIN.
Ce mai poate dori cineva? E nemaipomenit ce s-a reuit i se reuete de
fiecare dat. Cu adevrat -vorba lui Preda - "Aa ceva nu se mai exist"
- sub soare, sub lun, sub stele, pe pmânt i sub pmânt.
S-o pstrm i s-o protejm de zmei i balauri pentru c e RODUL
DRAGOSTEI I AL BUNTII. i, CINSTE, celor care o poart pe
brae ca pe-un tezaur, ceea ce i este. i care-i înscriu numele în
aternuturile ei, imaculate. V felicit pe toi i v iubesc pentru ea,
mândrindu-m i fudulindu-m, foarte.
Cezara Adamescu
Nscut din Lumina Dumnezee
Ivitu-s-a pe Ceruri Steaua mea.
Credina-n suflet, tandru se-ntocmea
Ofrandei viu impuls dorind s dee.
La ceasul prim al tainicei Creaii,
Azurul, miozotii furind,
Extazuri druia. În sfânt colind,
Briliante se-ntreceau în fulguraii.
Atunci, în clipa-aceea tinuit,
Cuminecând din Harul cel mai sfânt,
Istorii descifrat-am din Cuvânt,
Urmarea-mi încrustând pe-o stalacmit.
Rsfoiri
Revista revistelor literare
Vatra veche Nr. 3/2011
În nota sa... neobinuit (în sensul unui demers literar susinut
constant, cu autoritate i competen) Vatra Veche „devanseaz”
Te voi slvi, o, stea de foc, în cânt!
R.M.Niculescu
01.03.11
86
Era duminic, la un ceas dup amiaz. Tânrul descul
sttea în mijlocul strzii, pe carosabil - îngenuncheat.
oferii, destul de rari, care treceau, îl înjurau pe cel
îngenuncheat - grosolan i sonor, spectaculos, ieii afar
cu trupul, pe jumtate, din cabine. ”Beivule!” – strig
unul, cu o mirare victorioas, de parc atunci ar fi fcut o
mare descoperire. Îl înjurau - i treceau mai departe.
Aveau treburile lor, atât de grabnice… Tânrul descul
rmânea, în continuare, impasibil, îngenuncheat i gol
pân la brâu, pe carosabil. Capul i se plecase, adânc, pân
aproape de asfaltul cu strluciri ferite, întunecate,
bnuitoare. Asfaltul amestecat cu crâncena ur a apei.
Tânrul se ruga. Ochii nu i se vedeau. Buzele îi
tremurau, se zvârcoleau de chinul cumplit al rugciunii. Pe
trotuar nu treceau decât umbre rzlee. La un moment dat,
una dintre umbre se ddu jos de pe trotuar i înaint, pe
carosabil, pân ajunse în dreptul tânrului îngenuncheat.
Era un preot în reverend, care tocmai ieise de la slujb.
De la Sfânta Liturghie.
-De ce stai aici? – întreb, cu blândee, preotul.
Tânrul iei, cu greu, din adâncuri. Ochii îi erau tulburi,
dui în fundul capului, de parc s-ar fi întors un scafandru,
din gropile beznelor pacifice. Buzele i se dezlipeau greu:
-I-am ieit lui Dumnezeu în cale. Trebuie s m vad,
aici, în calea cea mare.
Preotul se gândi, o clip, cu ochii spre norii de plumb,
care se târau, parc, direct pe cretetele oamenilor
pmântului. Apoi zise:
-Dumnezeu te vede i dac eti în fundul pmantului. De
ce stai, deci, aici, în calea oamenilor?
-Le-am ieit i oamenilor în cale. Altfel, oamenii nu m
vedeau. Dumnezeu, poate, vede, dac nu a vrut s-i
intoarc faa de la noi. Dar oamenii nu vd, decât dac le
stai în cale - murmur tanrul. Dar, ciudat, vocea i se
auzea de parc ar fi strigat.
Preotul zbovi din nou, de data asta, parc, distrat,
gândindu-se la cu totul altceva. Spuse, cu aceeai voce
egal, monoton, totui sfredelitoare:
ADRIAN BOTEZ
NICPETRE, „REGELE I REGINA”
______________________________________________________________________________
Starea prozei
Era frigul ascuit i jilav al unui sfârit de martie câinos.
Oraul nu suferise de pe urma inundaiilor. Satele, îns, jur
împrejur, fuseser scufundate, mai mult de jumtate, într-o
mlatin neagr, uleioas, greoas, dezndjduitoare.
(Continuare în pagina 77 )
_______________________________________________________________________________________________
Director de onoare
MIHAI SIN
Liliana
Moldovan,
Gheorghe incan
Redactor-ef adjunct
VALENTIN MARICA
Corespondeni: Bianca Osnaga, Iulian
Dmcu, Darie Ducan, Ioan Matei,
Menu Maximinian, Victor tir, Claudia
atravca, Raia Rogac (Chiinu), Mirela
Corina Chindea (Italia), Andrei Fischof
(Israel), Ovidiu Ivancu (India), Alexandru
Jurcan,
Ionela
van
Rees-Zota
(Germania), Gabriela Mocnau (Paris),
Dwight Luchian-Patton (SUA), Adriana
Yamane (Japonia)
Redactori:
Cezarina Adamescu, Eugen Axinte,
A.I.Brumaru, Mariana Chean, Elena M.
Cîmpan, Mariana Cristescu, Melania
Cuc, Rzvan Ducan, Eugen Evu, Mioara
Kozak, Lazr Ldariu, Rodica Lzrescu,
Cleopatra Loriniu, Mihaela Malea Stroe,
Marcel
Naste,
Lunar de cultur i art editat de ASOCIAIA „NICOLAE BCIU” PENTRU DESCOPERIREA, SUSINEREA I
PROMOVAREA VALORILOR CULTURAL – ARTISTICE I PROFESIONALE Preedinte SERGIU PAUL BCIU
Tiparul executat la S.C. Intermedia Group, Târgu-Mure, str. Cuza Vod nr. 57, România. Nicio parte a
materialelor nu poate fi preluat fr acordul editorului. Copyright©Nicolae Bciu 2011 *Email :
nbaciut@yahoo.com; vatraveche@yahoo.com *Adresa redaciei: Târgu-Mure, str. Ilie Munteanu nr. 29,
cod 540390 * telefon: 0365407700, 0744474258. Materialele nepublicate nu se restituie. Responsabilitatea
asupra coninutului textelor revine autorilor. Opiniile reflect exclusiv punctul de vedere al acestora.
88