rrs 1_2008.indd - Romanian Statistical Review

Transcription

REVISTA ROMÂNĂ DE STATISTICĂ
www.revistadestatistica.ro
SUMAR / CONTENTS 1/2008
MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ŞI PROGRAMELE DE PROTECŢIE
ÎN ROMÂNIA
THE ENVIRONMENT AND THE RELATIVE PROTECTION
PROGRAMS IN ROMANIA
Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE
Academia de Studii Economice, Bucureşti
3
REFORMA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA
FISCAL REFORM IN ROMANIA
Lector univ. drd. Dănuţ CHILAREZ
Universitatea Constantin Brâncoveanu, Piteşti
Asist. univ. drd. Flavia STOIAN
27
TEORII, CONCEPTE ŞI SCENARII DEMOGRAFICE
DEMOGRAPHIC THEORIES, CONCEPTIONS AND SCENARIOS
Conf. univ. dr. Gheorghe SĂVOIU
Universitatea Constantin Brâncoveanu Piteşti
38
DISPARITĂŢI REGIONALE ÎN ROMÂNIA
REGIONAL DISPARITIES IN ROMANIA
Prof. univ. dr. Zizi GOSCHIN
64
RISCURI ŞI INCERTITUDINI ÎN FISCALITATEA DIN ROMÂNIA
RISKS AND UNCERTAINTIES OF THE ROMANIAN TAXATION
POLICY
Romanian Statistical Review nr. 1 / 2007
79
Revista Română de Statistică, editată de Institutul Naţional de Statistică,
este unica publicaţie de specialitate din ţara noastră în domeniul teoriei
şi practicii statistice. Articolele publicate se adresează oamenilor
de ştiinţă, cercetătorilor, precum şi utilizatorilor de date şi informaţii
statistice interesaţi în lărgirea şi aprofundarea orizontului cunoaşterii
prin asimilarea noţiunilor de specialitate, abordarea de noi lucrări
şi studii de referinţă pe care să le aplice ulterior în domeniul în care
îşi desfăşoară activitatea. Prin prezentarea unor lucrări ştiinţifice
şi de promovare a culturii statistice, necesară în economia de piaţă
funcţională, revista se doreşte a fi un spaţiu propice schimbului de idei
şi, totodată, o provocare. Orice studiu sau opinie care poate contribui la
dezvoltarea gradului de înţelegere a statisticii ca ştiinţă este binevenit.
The “Romanian Statistical Review”, published by the National
Institute of Statistics is the only specialized statistical publication in
Romania.The articles published apply to the scientists, researchers,
and users of data and statistical information, interested in enlarging
the knowledge horizon with specialty notions, new work papers and
reference studies, to apply in their own field. Through the presentation
of some scientific paper works and statistical culture promotion,
necessary for a functional market economy, the review wants to be a
favorable space for debates and a challenge at the same time. Any study
or opinion that can contribute to the development of the understanding
degree of the statistics as a science is welcome.
La „Revue Statistique Roumaine”, editée par l’Institute National
des Statistiques, est l’unique publication de spécialité de notre pays
dans le domaine de la théorie et de la pratique statistique. Les articles
publiés s’adressent aux scientifiques, aux chercheurs, ainsi qu’aux
utilisateurs de données et d’informations statistiques, interesés
de développer leur horizon de conaissances avec des notions de
spécialité, avec de nouveaux travaux et études de référence qu’on les
applique ultériorement dans le domaine dans lequel ils déroulent leur
activite. Par la présentation des certaines ouvrages scientifiques et
de promotion de la culture statistique, nécessaire dans l’économie de
marché fonctionelle, la Revue se désire etre un espace propice pour
l’échange des idées et en meme temps, une provocation. Chacune
étude et opinion qui peut contribuer a la développement du degré de
compréhension de la statistique comme science est bienvenue.
2
Statistica mediului
Mediul înconjurător
şi programele de protecţie
în România
Prof.univ.dr. Constantin ANGHELACHE
Abstract
În articol se prezintă, într-o structură adecvată, o analiză a mediului
înconjurător al României. S-au avut în vedere condiţiile naturale, influenţate de
poziţionarea geografică a României pe glob, evidenţiind principalele aspecte
caracteristice (relief, bazin hidrografic, climă, floră, faună etc.). În continuare,
se face referire la preocupările şi unele rezultate dobândite de ţara noastră în
domeniul protecţiei mediului înconjurător. Se subliniază preocuparea pentru
dezvoltarea durabilă, reliefându-se rolul pe care trebuie să îl aibă protecţia
mediului în acest context. Urmează prezentarea esenţei politicilor privind
protecţia mediului înconjurător şi măsurile tranzitorii impuse în acest domeniu
de aderarea României la Uniunea Europeană.
Cuvinte cheie: mediul înconjurător, calitate, protecţie, strategie,
politică a mediului, ameliorare, deşeuri, poluare.
Aspecte generale
Mediul natural este puternic influenţat de poziţionarea ţării noastre
pe glob şi pe continent, care determină: apartenenţa la climatul temperat
continental de tranziţie, de tip central european ; complementaritatea ca
trăsătură ce decurge din diversitatea formelor de relief şi implicit a resurselor
naturale pe care oamenii le-au exploatat şi pus în circulaţie; gradul de locuire,
de umanizare este maxim, aşezările permanente desfăşurându-se din Delta
Dunării până la altitudini de 1000 - 1200 m în munţi, iar cele sezoniere chiar
până la 1800 m.
Dispunerea reliefului României este aproape concentrică. În centru se
află o unitate de podiş cu înălţimea medie de 500 m (Depresiunea Colinară a
Transilvaniei), în jurul căreia se înalţă şiruri de munţi mijlocii ce, numai local,
depăşesc 2000 m.
Spre exterior, dar parţial şi spre Podişul Transilvaniei, se află dealurile
Revista Română de Statistică nr. 1 / 2008
3
Statistica mediului
Subcarpatice, şi spre vest Dealurile Vestice, urmate de marile podişuri (Podişul
Moldovei, Podişul Getic şi Podişul Dobrogei).
Treapta cea mai joasă este alcătuită din Câmpia Română şi Câmpia de
Vest a ţării, cărora li se adaugă luncile Dunării şi Siretului şi Delta Dunării.
Relieful României, are o înfăţişare variată, dar simetrică: munţi,
dealuri, podişuri, câmpii şi lunci, toate orânduite de la mijloc către margini, în
trepte aproape concentrice, din ce în ce mai joase. Toate comunică lesnicios
între ele prin intermediul unei reţele hidrografice radiare, cu izvoarele în
Carpaţi şi vărsarea în Dunăre sau în Tisa.
Preocupările din România pentru protecţia mediului înconjurător,
pentru protejarea frumuseţilor naturale, cât şi pentru împiedicarea exploatării
abuzive a naturii, nu sunt de dată recentă. Primele decenii ale secolului al XXlea au marcat atragerea în această sferă de acţiuni a unor oameni de ştiinţă,
îndeosebi biologi şi geografi, iar cu ocazia primului Congres al naturaliştilor
din România (Cluj, anul 1928) s-a făcut recomandarea de a se adopta o lege
specială pentru ocrotirea comorilor naturale ale României. La 7 iulie 1930, a
fost promulgată „Legea pentru protecţia monumentelor naturii”, iar un an mai
târziu a luat fiinţă „Comisiunea pentru ocrotirea monumentelor naturii”, care
a funcţionat, din anul 1954, pe lângă Academia Română.
Ulterior, au fost adoptate şi alte legi, îndeosebi în anumite domenii
(apă, sol, păduri etc.), la care s-a adăugat o reglementare de ansamblu prin
„Legea privind protecţia mediului înconjurător”, adoptată în anul 1973. Legea,
deşi atotcuprinzătoare, stipulând în esenţă măsurile ce se impuneau pentru
protecţia şi conservarea mediului, nu a fost practic aplicată decât sporadic şi
nesemnificativ, organismul abilitat cu aplicarea ei având un rol formal.
În anii premergători Revoluţiei din anul 1989, unele legi adoptate pe
diferite domenii (Legea apelor, Legea drumurilor, Legea fondului funciar,
Legea privind ocrotirea patrimoniului cultural-naţional, ş.a.) cuprindeau şi
reglementări privind protecţia mediului înconjurător.
În cadrul general al reformei, din perioada de tranziţie, reglementările
pe această temă s-au regăsit în noua Lege a protecţiei mediului, din anul 1995 şi
în Strategia naţională în domeniu, din anul 1996. Aceste acte normative au fost
actualizate şi îmbunătăţite în ultimii ani, când au fost adoptate şi alte legi privind
apele, deşeurile şi protecţia biodiversităţii, în prezent fiind în fază finală elaborarea
unei Strategii a dezvoltării durabile în România, având ca orizont anul 2020.
Problemele privind protecţia mediului sunt în atenţia unor instituţii
internaţionale care monitorizează activitatea desfăşurată de diferite ţări în acest
domeniu. De remarcat că, prin acţiunile întreprinse, în special în ultimii 8-10 ani,
România are unele rezultate pozitive, situându-se înaintea unor ţări din Europa şi
alte continente. Pentru România, în calitate de ţară membră a Uniunii Europene,
este important faptul că a transpus în legislaţia naţională cea mai mare parte a
acquis-ului comunitar de mediu, şi acţionează în a-l implementa.
4
Statistica mediului
Calitatea globală a mediului
În România, calitatea este afectată de impactul negativ al unor activităţi
economice, în principal al proceselor industriale, producerii energiei electrice
şi termice, exploatării necorespunzătoare a unor resurse naturale, al circulaţiei
vehiculelor, al unei infrastructuri tehnico-edilitare necorelate cu dezvoltarea
unor aşezări umane, precum şi de poluarea transfrontalieră.
Un impact negativ asupra mediul îl au unele activităţi industriale,
îndeosebi asupra poluării aerului: industria termo-energetică, din cauza
emiterii de poluanţi în aer, ca dioxid de sulf, pulberi şi dioxid de carbon,
oxid de azot; industria siderurgică, prin numărul mare de gaze eliminate şi
cantităţile mari de praf ce conţin substanţe periculoase; industria materialelor
de construcţie, unde poluanţii-cheie sunt oxizii de azot, dioxidul de sulf şi
praful (întreprinderile de ciment, care generează 500 tone de praf de ciment
pe an); industria minieră, activitate care afectează mediul prin operaţiunile
de extracţii, prin prelucrarea minereurilor şi mineralelor, prin depozitarea
deşeurilor şi prin infrastructura de transport; industria chimică şi petrochimică,
prin emisiile în atmosferă care au, de asemenea, un impact negativ asupra
mediului etc.
Concentraţia de substanţe poluante în aer a depăşit frecvent
concentraţia maximă admisă în localităţi ca: Zlatna, centru minier şi al
metalurgiei neferoase (atât la pulberi în suspensie şi sedimentabile, cât şi la
dioxid de sulf), Rovinari şi Motru, centre ale extracţiei de lignit din carieră şi
din mine (îndeosebi la pulberi sedimentabile), Turceni, Rogojelu, Doiceşti,
localităţi în care funcţionează termocentrale pe bază de cărbune (tot la pulberi
sedimentabile), Baia Mare, principalul centru al metalurgiei neferoase din
ţară (în principal la cadmiu şi la plumb), Copşa Mică (la cadmiu, plumb şi
compuşi), Galaţi, cel mai mare centru al industriei siderurgice (în principal la
pulberi sedimentabile), Bicaz, Taşca-Bicaz şi Comarnic, localităţi cu fabrici
de ciment (la pulberi în suspensie şi pulberi sedimentabile) ş.a.
Un alt factor poluant major în toate oraşele ţării, precum şi pe
drumurile publice, îl reprezintă circulaţia auto (prin emisiile de gaze), care
s-a intensificat începând cu anul 1990, ca urmare a creşterii spectaculoase
a numărului de autoturisme şi, mai ales, datorită faptului că multe dintre
cele introduse în circulaţie sunt vechi şi poluante, conducând, totodată, şi la
poluarea fonică.
Reţeaua hidrografică şi calitatea apei pe teritoriul României este
dispusă radial faţă de coroana muntoasă.
Lungimea totală a râurilor (exceptând cursurile cu scurgere temporară)
este de circa 66.000 km, densitatea medie a reţelei hidrografice fiind de circa
0,25 km/km2. Densitatea reţelei hidrografice prezintă zonalitate verticală,
variind de la 0 km/km2 în zona de şes, până la 1,4 km/km2 în zona de munte.
5
Statistica mediului
Pe suprafaţa de 238.391 km2 a teritoriului României se individualizează
mai mult de 4000 de râuri care au suprafaţa bazinului de recepţie mai mare de
10 km2.
Dispoziţia concentrică a principalelor forme de relief faţă de Munţii
Carpaţi face din aceştia cumpăna principală a apelor, compartimentată, datorită
tectonicii, prin trei culoare importante : Someş, Mureş şi Olt, care drenează
cuveta internă a bazinului Transilvaniei spre zonele exterioare ale munţilor.
Dunărea colectează aproape întreaga reţea de ape curgătoare din ţara
noastră.
Marea Neagră este o mare atipică, mai ales datorita salinităţii mai
reduse (17‰) faţă de cea a oceanului (peste 34 ‰) şi cantităţii mari de
hidrogen sulfurat care se găseşte sub nivelul de 180-200 m. Principalul agent
poluant al mediului marin, în zona platoului continental de vest al Mării Negre
îl reprezintă debitul lichid şi solid al Dunării care aduce în bazinul marin o
cantitate anormal de mare de microelemente şi nutrienţi în urma drenării unor
întinse suprafeţe continentale, intens poluate.
Cât priveşte calitatea apei de suprafaţă, este de menţionat că din
lungimea totală a cursurilor de râuri supravegheate în anul 2006, se încadrau
în condiţiile de calitate stipulate prin standardele legiferate 92,5%, restul fiind
considerate ca ape degradate. Evoluţiile din perioada 1990-2006 au pus în
evidenţă scăderea cursurilor de râuri cu sectoare ce conţin apă degradată,
în paralel cu creşterea ponderii râurilor cu apă din categoria I-a. Această
dinamică reflectă diminuarea emisiilor punctiforme, în principal de la industrie
şi agricultură, ca rezultat direct al restrângerii activităţii economice dar şi al
aplicării unor măsuri mai ample de protecţie a calităţii apelor, comparativ cu
perioada anterioară anului 1989.
În anul 2006, apele de categoria I-a, potabilizabile, au deţinut o pondere
de 64,1%, cele de categoria a II-a, necesare pentru amenajări piscicole şi în scopuri
urbanistice, reprezentau 21,8% iar cele de categoria a III-a, apte pentru irigaţii şi
scopuri industriale 7,5%. Există, totuşi, anumite sectoare ale unor cursuri de apă,
între care Tisa, Someş, Crişuri, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut, îndeosebi
în aval de unele centre industriale, care sunt poluate din cauza, în principal, a
apelor reziduale, netratate, deversate de unele întreprinderi.
În ceea ce priveşte apele freatice, în unele zone din spaţiul rural
persistă concentraţii relativ ridicate de azot şi de pesticide (DTT şi HCH).
Calitatea solului este afectată de diferite procese şi fenomene
dăunătoare, naturale şi antropice, care îşi exercită influenţa pe circa 11 milioane
ha teren agricol (din care, aproximativ 7 milioane ha teren arabil) şi 4 milioane
ha terenuri forestiere.
Cea mai mare parte a solurilor agricole a fost afectată, la nivelul anului
2007, de unul sau mai multe fenomene dăunătoare, cum sunt: seceta excesivă
6
Statistica mediului
(care a afectat aproape întreaga suprafaţă agricolă); eroziunea solului prin apă
(6.300 mii ha sunt supuse acestui proces), conţinutul redus şi foarte redus de fosfor
şi azot (6.400 mii ha), aciditate puternică şi moderată (3.500 mii ha), compactarea
solului din cauza lucrărilor necorespunzătoare (6.300 mii ha), poluarea chimică a
solului cu pesticide, petrol şi alte deşeuri industriale (900 mii ha) etc.
Asupra calităţii pădurilor, „plămânul verde al ţării” (care, cu o pondere
de 26,3% din suprafaţa totală, se încadrează în categoria ţărilor cu resurse
mijlocii), pe lângă unele cauze de natură biologică (una dintre acestea fiind şi
gradul de defoliere, respectiv gradul de uscare a pădurilor, care în anul 1991 se
situa sub 10%)1, un impact negativ au avut şi unele politici necorespunzătoare
din perioadele anterioare. Este vorba, în primul rând, de exploatarea prădalnică
a fondului forestier în ultima jumătate de secol al XX-lea (politică practicată
şi în prezent), prin recoltarea unor cantităţi de masă lemnoasă mai mari decât
capacitatea de exploatare a pădurilor, stabilită prin amenajările silvice, cu efecte
negative, de degradare a ecosistemelor (eroziuni sau alunecări de terenuri care
tind să se generalizeze, micşorarea debitelor de apă şi a pânzelor freatice,
modificări climatice grave, cu secetă îndelungată ani la rând).
Combaterea defrişărilor nepermise, iniţierea unui program naţional
de reîmpădurire, reprezintă condiţii de bază pentru protejarea singurului
ecosistem care asigură echilibrul natural al întregii ţări.
Gestiunea deşeurilor. Una dintre problemele cele mai acute de
protecţie a mediului este reprezentată de gestiunea deşeurilor. Urmare a
creşterii consumului dar şi a tehnologiilor şi instalaţiilor învechite din industrie,
în România se produc anual milioane de tone de deşeuri.
În anul 2006 cantitatea totală a deşeurilor solide generate a fost de
380,2 milioane tone din care, deşeurile industriale şi agricole au reprezentat
27,8 milioane tone, deşeurile urbane 7,9 milioane tone iar sterilul minier 344,5
milioane tone, provenit în cea mai mare parte din activităţile de extracţie a
lignitului.
De remarcat tendinţa de scădere, în ultimii ani, a deşeurilor periculoase,
acestea reprezentând, în anul 2006, 2,5 milioane tone (1% din totalul deşeurilor
generale), cele mai mari cantităţi fiind generate de industria extractivă (1.905
mii tone), de industria chimică (135 mii tone), de industria metalurgică (126
mii tone), sau care provin din uleiuri uzate (117 mii tone), de la rafinarea
petrolului (78 mii tone) etc.
Cât priveşte gradul de valorificare a deşeurilor, dacă la cele metalice,
sticlă, lemn, hârtie, textile, materiale plastice, depăşeşte 80%, în schimb, un
grad scăzut de valorificare cunosc deşeurile petroliere, cele provenite de la
extracţii miniere şi nămolurile reziduale.
Depozitarea deşeurilor industriale creează probleme deosebite
mediului înconjurător, în special în cazul depozitelor de steril, atât prin riscul pe
7
Statistica mediului
care îl reprezintă stabilitatea, cât şi prin impactul negativ direct asupra solului
(ocuparea terenurilor şi degradarea acestora), poluarea apelor de suprafaţă şi
subterane, cât şi a solului. Sunt frecvente cazurile când deşeurile menajere
au fost depozitate necontrolat în vecinătatea aşezărilor umane şi a apelor de
suprafaţă, fără a fi luate măsuri corespunzătoare de protecţie a mediului.
Protecţia mediului
În cadrul politicii de asigurare a unei dezvoltări umane durabile, după
anul 1989, în România s-a avut în vedere selectarea priorităţilor de acţiune şi
s-au iniţiat actele legislative necesare pentru protecţia şi conservarea mediului.
S-au urmărit: realizarea îmbunătăţirii condiţiilor de sănătate a oamenilor,
evitarea poluării prin măsuri preventive, conservarea biodiversităţii, apărarea
împotriva calamităţilor naturale şi a accidentelor, precum şi racordarea la
prevederile Convenţiilor şi Programelor Internaţionale.
Strategia de protecţie a mediului elaborată în România se
bazează pe examinarea relaţiilor care există între dezvoltarea economică şi
calitatea mediului, fiind adoptate o serie de legi, măsuri şi programe care
vizează aspecte cum sunt: amenajarea bazinelor hidrografice în vederea
preîntâmpinării evenimentelor negative legate de inundaţii, alunecări, şiroiri
etc., folosirea adecvată a terenurilor şi chiar redarea vocaţiei naturale a unora
care au dobândit folosinţe improprii; exploatarea raţională a resurselor de sol
şi subsol, în concordanţă cu menţinerea unui echilibru între procesele naturale
şi nevoile vieţii omeneşti; prevenirea şi combaterea tuturor fenomenelor de
poluare prin înlăturarea sau micşorarea cauzelor generatoare, introducerea de
tehnologii nepoluante, utilizarea de echipamente şi instalaţii de eliminare sau
reducere a noxelor etc.
România este una dintre primele ţări care au adoptat o Strategie
Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă, în anul 1999, aceasta fiind în
concordanţă cu reglementările în domeniu pe plan european şi mondial şi care
vizează absolut toate domeniile vieţii social-economice.
În scopul realizării acestor obiective, anual sunt efectuate o serie
de cheltuieli de protecţie a mediului, sub formă de investiţii şi cheltuieli
curente, care se realizează atât de către producători nespecializaţi, cât şi de
către producători specializaţi sau de administraţia publică locală.
Cheltuielile totale la nivel naţional pentru activităţi de protecţie
a mediului au fost, în medie, în perioada 2002-2006, de 2,85 miliarde de
lei, reprezentând circa 1,8% din PIB, din care investiţiile au reprezentat 956
milioane de lei (33,1%) iar cheltuielile curente interne 1,894 miliarde de lei
(66,7%). Pe categorii de producători, cheltuielile totale reveneau în proporţie
de 59% celor nespecializaţi, 32% celor specializaţi iar 9% administraţiei
publice locale.
8
Statistica mediului
Pe ansamblu, cheltuielile totale pentru protecţia mediului, repartizate
pe activităţi de protecţie, evidenţiază orientarea acestora preponderent spre
activităţi de gospodărire a deşeurilor (43,4%), activităţi privind protecţia
apei (17,3%), activităţi de protecţie a solului şi a apelor subterane (17,2%),
activităţi de protecţie a aerului (13,4%).
Rezultatul acestor cheltuieli este concretizat, în principal, în dotarea
unor întreprinderi cu echipamente, utilaje şi instalaţii pentru protecţia mediului:
instalaţii pentru captarea prafului (industria cimentului), instalaţii pentru
captarea, neutralizarea şi valorificarea gazelor (industria termoenergetică,
industria petrochimică ş.a.), instalaţii pentru protecţia şi tratarea apei, instalaţii
de colectare şi tratare a deşeurilor etc.
Executând unele lucrări ca activităţi auxiliare sau secundare, pe lângă
activitatea principală pe care o realizează, unii producători nespecializaţi îşi
asigură ridicarea parametrilor de calitate la propria activitate dar contribuie, în
acelaşi timp, şi la îmbunătăţirea factorilor de mediu. Printre acestea se înscriu,
spre exemplu, lucrările de prevenire a inundaţiilor şi îndepărtarea efectelor
viiturilor, protecţia terenurilor, combaterea eroziunilor şi a alunecărilor
de maluri, lucrările de îndepărtare a plutitorilor de pe suprafaţa lacurilor
şi a deşeurilor depozitate de populaţie în zonele adiacente amenajărilor
hidroenergetice (cu efecte benefice asupra protecţiei solului şi a apei).
Depozitarea deşeurilor pe teren descoperit reprezintă calea cea
mai importantă pentru eliminarea deşeurilor industriale, în România fiind
depozitate anual aproximativ 70% din deşeurile generate. În anul 2006, au fost
înregistrate 935 depozite de deşeuri, din care 252 depozite municipale (care
ocupau o suprafaţă de 796 ha) şi 683 depozite industriale (cu o suprafaţă de
11.142 ha), cele mai multe dintre acestea reprezentând halde de steril minier
(203 depozite), bataluri (121), depozite industriale simple (107) halde de
zgură/cenuşă (77), iazuri de decantare (64).
Sunt de remarcat eforturile întreprinse pentru procesarea şi ecologizarea
reziduurilor generate de extracţia ţiţeiului cu ajutorul instalaţiilor aduse din
import, reziduuri depozitate 70-80 de ani în depozite de şlem, din care se
scoate ţiţeiul care se refoloseşte.
În perspectiva anilor următori, eforturile de îmbunătăţire a activităţilor
de protecţie a mediului vor constitui o preocupare primordială pentru toţi
factorii antrenaţi în acest domeniu. Din estimările făcute de Departamentul
pentru Protecţia Mediului, împreună cu specialiştii europeni, rezultă că în
următorii 20 de ani România va trebui să investească peste 20 de miliarde de
euro pentru a menţine echilibrele ecologice cât mai aproape de standardele de
mediu, considerate ca acceptabile în Uniunea Europeană.
9
Statistica mediului
Politici privind protecţia mediului înconjurător
Cunoscând că un mediu sănătos este esenţial pentru asigurarea
prosperităţii şi calităţii vieţii şi ţinând cont de realitatea că daunele şi costurile
produse de poluare şi schimbări climatice sunt considerabile, România
promovează conceptul de decuplare a impactului degradării mediului de
creşterea economică prin promovarea ecoeficienţei şi prin interpretarea
standardelor ridicate de protecţia mediului ca o provocare spre inovaţie,
crearea de noi pieţe şi oportunităţi de afaceri.
Având ca obiective principale întărirea structurilor administrative ca element
de bază pentru construia unui sistem solid de management de mediu şi
contribuţia la dezvoltarea durabilă, activitatea în acest domeniu se va concentra
pe următoarele priorităţi:
• Integrarea politicii de mediu în elaborarea şi aplicarea politicilor
sectoriale şi regionale;
• Evaluarea stării actuale a factorilor ecologici şi fundamentarea
unei strategii de dezvoltare pe termen lung în domeniul mediului, al
resurselor regenerabile şi neregenerabile;
• Întărirea capacităţii instituţionale în domeniul mediului;
• Ameliorarea calităţii factorilor de mediu în zonele urbane şi
rurale;
• Extinderea reţelei naţionale de arii protejate şi rezervaţii
naturale, reabilitarea infrastructurii costiere a litoralului românesc,
redimensionarea ecologică şi economică a Deltei Dunării;
• Întărirea parteneriatului transfrontalier şi internaţional cu
instituţiile similare din alte ţări în scopul monitorizării stadiului de
implementare a înţelegerilor internaţionale;
• Elaborarea strategiilor de protejare a cetăţenilor împotriva
calamităţilor naturale, accidentelor ecologice şi expunerii în zone cu risc
ecologic;
• Întărirea parteneriatului cu organizaţiile neguvernamentale în
procesul de elaborare şi aplicare a politicilor publice în domeniu.
Măsuri tranzitorii impuse în domeniul mediului de aderarea
României la Uniunea Europeană
În domeniul mediului înconjurător, directivele Uniunii Europene
sunt complexe şi obligă ţările membre la eforturi susţinute în vederea alinierii
la standardele europene.
Accentul este pus pe problema mediului înconjurător din punct de
vedere al calităţii aerului, al politicii în domeniul deşeurilor, al calităţii apei, al
poluării industriale şi al managementului riscului.
10
Statistica mediului
Aspectele privind calitatea aerului sunt reglementate prin Directiva
94/63/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994
privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea
carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie
a carburanţilor, modificată prin Regulamentul nr. 1882/2003 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 29.09.2003.
• Calitatea apei, în general, şi a celei potabile, în special, este tratată
cu multă atenţie de Uniunea Europeană. Când este studiată starea mediului
înconjurător, calitatea aerului şi a apei sunt situate pe un loc determinant.
Din studiul directivelor ce reglementează, la nivel european, calitatea
apei (Directiva 83/13 privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru
evacuările de cadmiu, modificată prin Directiva 91/692/1991, precum şi
Directiva 84/156/1984 privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru
evacuările de hexaclorciclohexan, modificată prin Directiva 91/692/1991),
rezultă că România trebuie să facă paşi uriaşi pentru a se alinia – integra
acestor cerinţe.
Uniunea Europeană a aprobat pentru România o serie de derogări,
respectiv: valorile limită pentru evacuările de cadmiu şi mercur în ape nu se
aplică pe teritoriul României până la 31 decembrie 2009 la un număr de 23 de
instalaţii industriale. Prin derogare de la Directiva 84/491/CEE a Consiliului
din 9 octombrie 1984 privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru
evacuările de lindan în apele prevăzute prin Directiva 76/464/CEE a Consiliului
din 4 mai 1976, privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase
evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, nu se aplică pe teritoriul României
până la 31 decembrie 2009 la trei instalaţii industriale.
De asemenea, prin derogare, prevederile Directivei 86/280/CEE a
Consiliului din 12 iunie 1986 privind valorile limită şi obiectivele de calitate
pentru evacuările anumitor substanţe periculoase, modificată prin Directiva
91/692/CEE a Consiliului din 23.12.1991, nu se aplică pe teritoriul României
până la 31 decembrie 2009, la 21 de instalaţii industriale.
O altă derogare de la dispoziţiile Directivei 91/271/CEE a Consiliului
din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale, modificată prin
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 29.09.2003, cerinţele privind sistemele de colectare şi tratare a apelor urbane
reziduale nu se aplică în întregime pe teritoriul României până la 31 decembrie
2018, prevăzându-se două etape: la 31 decembrie 2013, conformarea cu
dispoziţiile articolului 3 din directivă trebuie realizată în aglomerările urbane cu
un echivalent-locuitor mai mare de 10.000; la 31 decembrie 2015, conformarea
cu dispoziţiile articolului 5 alineatul (2) din directivă trebuie realizată în
aglomerările urbane cu un echivalent-locuitor mai mare de 10.000.
România este obligată să asigure extinderea treptată a sistemelor
de colectare în conformitate cu următoarele niveluri minime generale de
11
Statistica mediului
echivalent locuitori: 61% la 31 decembrie 2010; 69% la 31 decembrie 2013;
80% la 31 decembrie 2015.
România trebuie să realizeze extinderea treptată a tratării apelor
reziduale în conformitate cu următoarele niveluri minime generale de
echivalent locuitori: 51% la 31 decembrie 2010; 61% la 31 decembrie 2013;
77% la 31 decembrie 2015.
Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind
calitatea apei destinată consumului uman, modificată prin Regulamentul
(CE) Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1882/2003, prevede măsuri
concrete pentru care s-au făcut derogări ţinând seama de dificultăţile României
de a se alinia rapid la cerinţele directivelor.
• România va trebui să acorde o atenţie deosebită în ceea ce priveşte
alinierea la prevederile cuprinse în Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului
din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de
deşeuri în interiorul, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, modificat
ulterior prin Regulamentul (CE) nr. 2557/2001 al Comisiei din 28.12.2001.
În acest sens, până la 31 decembrie 2015, toate transporturile către
România de deşeuri destinate recuperării, enumerate în Regulamentul
(CEE) nr. 259/93, trebuie notificate autorităţilor competente iar documentele
corespunzătoare trebuie procesate în conformitate cu standardele europene.
Se lasă României o perioadă de încă zece ani pentru a se conforma
normelor europene, ceea ce însemnă un răgaz suficient de lung dar măsurile
ce se impun a fi adoptate sunt de o mare complexitate.
Prin derogare de la regulament, până la 31 decembrie 2011, autorităţile
române competente pot formula obiecţii cu privire la transporturile către
România, cuprinzând unele deşeuri destinate recuperării.
Până la 31 decembrie 2011, România poate formula obiecţii cu privire
la transporturile către România de deşeuri destinate recuperării, enumerate în
Anexa IV la regulament şi cu privire la transporturile de deşeuri destinate
recuperării, care nu sunt prevăzute de anexele la regulament. Termenul poate
fi prorogat până cel târziu 31 decembrie 2015, în conformitate cu procedura
prevăzută de Directiva 91/156/CEE a Consiliului.
România este obligată să atingă obiectivul global de recuperare sau
incinerare în instalaţiile de incinerare a deşeurilor cu recuperare de energie
până la 31 decembrie 2011.
• Măsurile ce trebuie întreprinse în domeniul gestionării deşeurilor
lichide, cu grad ridicat de afectare a mediului sunt cele prevăzute de Directivele
1999/31/CE şi 75/442/CEE.
Prin derogare de la dispoziţiile Directivei 1999/31/CE şi fără a aduce
atingere Directivei 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind
deşeurile şi Directivei 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991
12
Statistica mediului
privind deşeurile periculoase, condiţiile privind controlul apei şi gestionarea
infiltraţiilor, protecţia solului şi apei, controlul şi asigurarea stabilităţii gazelor
nu sunt aplicabile în România unui număr de 101 depozite municipale de
deşeuri, ce vor exista până la 16 iulie 2017.
Începând cu 30 iunie 2007, România furnizează Comisiei, la data de
30 iunie a fiecărui an, un raport privind punerea treptată în aplicare a directivei
şi conformarea sa cu aceste obiective intermediare.
România va transpune în practică prevederile Directivei 2002/96/
CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003, privind
deşeurile de echipamente electrice şi electronice, modificată prin Directiva
2003/108/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.12.2003,
admiţându-se o singură derogare, şi anume, prelungirea până la 31 decembrie
2008 a termenului până la care nivelul mediu de colectare separată este de cel
puţin patru kilograme pe locuitor pe an, de deşeuri provenind din gospodăriile
populaţiei.
• Prin Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării, modificată prin Regulamentul
(CE) al Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1882/2003, sunt
reglementate măsurile pe care statele membre ale Uniunii Europene trebuie să
le pună în practică pentru a limita, controla şi elimina poluarea industrială.
România este considerată o ţară cu „un risc ridicat în domeniul poluării
industriale deoarece a fost marcată, şi încă mai păstrează efectele negative
ale unei industrializări intense (forţate), neînsoţită de măsuri pentru reducerea
poluării şi controlul acesteia”.
În acest sens, pentru a oferi posibilitatea alinierii la standardele
europene, România beneficiază de o serie de derogări de la prevederile
directivei Uniunii Europene. Aceste măsuri derogatorii sunt prevăzute în cadrul
unui grafic, ţinând seama de gradul de poluare pe care îl prezintă societăţile
industriale din România, precum şi de costurile pe care le reclamă reducerea
poluării şi implementarea managementului riscului.
În această direcţie, ţara noastră a negociat şi acceptat, un calendar,
în condiţiile în care, prin derogare de la dispoziţiile articolului 5 alineatul (1)
din Directiva 96/61/CE, condiţiile de autorizare a instalaţiilor existente nu se
aplică pe teritoriul României unui număr de instalaţii, cu condiţia respectării
obligaţiei de a opera aceste instalaţii în conformitate cu valorile limită de
emisii, parametrii echivalenţi sau măsurile tehnice disponibile, în conformitate
cu dispoziţiile articolului 9 alineatele (3) şi (4) din acest document.
Autorizaţiile pe deplin coordonate trebuiau eliberate pentru aceste
instalaţii înainte de 30 octombrie 2007 urmând să cuprindă calendare
individuale obligatorii în scopul realizării conformării depline cu principiile
generale care reglementează obligaţiile de bază ale operatorilor, prevăzute în
directivă.
13
Statistica mediului
• Uniunea Europeană acordă o mare atenţie condiţiilor în care sunt
incinerate deşeurile şi modul în care sunt controlate emisiile de agenţi
poluanţi în atmosferă.
Se apreciază că România are dificultăţi în ceea ce priveşte
respectarea programului cuprins în Directivele 2000/76/CE şi 2001/80/CE ale
Parlamentului European şi Consiliului.
În aceste condiţii s-au acceptat o serie de măsuri derogatorii care să
permită României alinierea, într-un termen rezonabil, la cerinţele Uniunii
Europene în domeniul respectiv.
România este obligată, începând cu 30 martie 2007, să raporteze
Comisiei, până la încheierea fiecărui trimestru din anul calendaristic, cu privire
la situaţia închiderii instalaţiilor neconforme pentru tratarea termică a deşeurilor
periculoase şi a cantităţilor de deşeuri medicale tratate în cursul anului anterior.
În cazul în care Comisia, ţinând seama îndeosebi de efectele asupra
mediului şi de necesitatea de a reduce denaturarea concurenţei pe piaţa
internă, cauzată de măsurile tranzitorii, apreciază că aceste planuri nu sunt
suficiente pentru atingerea obiectivelor, informează România în acest sens. În
următoarele trei luni de la data informării, România comunică măsurile luate
pentru a atinge aceste obiective.
Ulterior, în cazul în care şi de această dată Comisia, consultându-se cu
statele membre, consideră că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru atingerea
obiectivelor, declanşează procedura de sancţionare a nerespectării obligaţiilor
care decurg din calitatea de stat membru, în conformitate cu articolul III-360
din Constituţia Europeană.
Concluzii
Protecţia mediului în ţara noastră se înscrie în contextul dezvoltării
umane durabile. Măsurile impuse în cadrul politicii privind protecţia mediului
înconjurător, după aderarea României la Uniunea Europeană, sunt deosebit
de importante, existând o strânsă corelaţie între dezvoltarea economică şi
calitatea mediului. În fapt, strategia dezvoltării vizează toate domeniile de
activitate social-economică, în prezent şi în perspectivă.
Note
1. Potrivit unor studii efectuate în 1991 în cadrul ţărilor europene, procesul
de defoliere a pădurilor în România reprezenta sub 19% grad de uscare situându-se,
mai bine comparativ cu alte ţări ca Belgia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Ungaria,
Grecia, Olanda (10-25% grad de uscare) sau Regatul Unit, Polonia, Cehoslovacia,
Portugalia, Rusia, Germania, Lituania (peste 25%) – Vezi Mircea Bulgaru: „Mileniul
III, Disperare şi Speranţă 2003, o nouă paradigmă a dezvoltării”.
14
Statistica mediului
Bibliografie
- Cunoaşte România, Editura Economică, 2004
- Constantin Anghelache – România 2007. Zestrea social-economică la aderare,
Editura Economică, 2007
- Directivele Uniunii Europene privind mediul înconjurător
-Mileniul III, Disperare şi Speranţă, o nouă paradigmă a dezvoltării, Editura
„Revista Română de Statistică”, 2003
-Constantin Mîndricelu – Contabilitatea fluxurilor de materiale – un instrument
eficient pentru analiza interrelaţiilor „Economice-Mediu”, Revista Română de Statistică,
nr. 5/2006
- Regulamentul (C.E.) al Parlamentului European şi al Consiliului, nr.
1882/2003
- Cheltuielile pentru protecţia mediului – Seria statistica mediului, INS 2006
- Anuarul Statistic al României, INS, 2005, 2006, 2007
THE ENVIRONMENT AND THE RELATIVE
PROTECTION PROGRAMS IN ROMANIA
PhD. Univ. Professor Constantin ANGHELACHE
Academy of Economy Studies, Bucharest
Abstract
The material is presenting, under an adequate structure, an analysis of the
environment of Romania. The starting point of the study is given by the natural
conditions, influenced by the geographic location of Romania on the globe, evidencing
the main characteristics (relief, hydrographic basin, climate, flora and fauna etc.).
Afterwards, the material is pointing out the concerns as well as certain outcomes
achieved in our country in the field of the environment protection. Particularly, there
is the concern regarding the durable development which is emphasized, along with
the part that the environment protection should play under the circumstances. Then,
the material is evidencing the essence of the policies concerning the environment
protection as well as the transitory steps implied in this field by the adhesion of
Romania to the European Union.
Key words: environment, quality, protection, strategy, environment policy,
improvement, wastes, pollution.
General aspects
The natural environment of Romania is strongly influenced by the location
of Romania on the globe and the continent as well, which generates: the belonging
to the transitory continental temperate climate, of the central European kind; the
complementary character as a feature arising from the diversity of the relief forms
15
Enviroment Statistics
and, implicitly, of the natural resources which people exploited and put in circulation;
the inhabitation, humanization degree is maximum, the permanent dwellings being
spread from the Danube Delta up to altitudes of 1000-1200 m in the mountains, while
the seasonal ones developed even up to 1800 m altitude.
The display of the Romania relief is almost concentric. In the very center
there is a plateau unit of an average height of 500m (the Hillock Depression of
Transylvania), around which there are chains of medium mountains exceeding 2000
m only locally.
Towards the outer side but, partially, also towards the Transylvania Plateau,
there are the Sub Carpathian Hills while towards the western side there are the Western
Hills followed by the great plateaus (Plateau of Moldavia, Getic Plateau and Plateau
of Dobrogea).
The lowest step is formed by the Romanian Plain and the Wwestern Plain
of the country to which, the river meadows of the Danube and Siret, as well as the
Danube Delta are to be added.
The relief of Romania has varied appearance but, meantime, symmetrical:
mountains, hills, plateaus, plains and everglades, all of them displayed from the center
towards the borders, as almost concentric steps, ever lower. All of them are easily
communicating with one another through a radial hydrographic network, with springs
located in the Carpathian Mountains and river mouths in the Danube or Tisa.
In Romania, the concerns as to the environment protection, the protection
of the natural beauties as well as to preventing the abusive exploitation of the nature,
are not of recent date. Thus, the first decades of the 20th century have marked the
attraction into this sphere of activities of a number of scientists, mainly biologists and
geographers so that, by the opportunity given by the first Congress of the naturalists
of Romania (held at Cluj in 1928), is has been recommended that a special law is
adopted meant to secure the preservation of the natural treasures of Romania. As a
consequence, by July 7th, 1930, the “The Law for the protection of the monuments of
the nature“, has been promulgated followed, one year later by the setting up of “the
Commission for safeguarding the monuments of the nature” which, as from the year
1954, functioned near the Romanian Academy.
Afterwards, there are other laws which have been adopted, mainly for specific
fields (waters, soil, forests etc.), an overall regulation being added in the form of
the “Law concerning the environment protection” adopted in 1973. Although quite
exhaustive, stipulating basically the steps implied by the protection and preservation
of the environment, in fact this law was enforced sporadically and to an insignificant
extent only, the organism in charge with its enforcement playing a merely formal part.
During the years preceding the revolution of 1989, a number of laws being
adopted for various fields (The waters law, The roads law, The landed fund law, The
law concerning the protection of the national-cultural patrimony, etc.) included also
provisions concerning the environment protection.
Within the general frame of the reform during the transition period,
regulations concerning this subject are found again in the new law of the environment
protection, adopted in 1995, as well as in the national strategy conceived for this
field in 1996. These normative acts have been updated and improved during the last
16
past years when a number of other laws concerning the waters, the wastes and the
bio-diversity protection have been adopted, so that presently, a strategy of a durable
development in Romania, aiming as horizon the year 2020, is about to be finalized.
The issues concerning the environment protection are focused by certain
international institutions, which are watching the activity carried out in this field by
the countries. It is to be noted the fact that, as a result of the steps which have been
taken, mainly these 8-10 years, Romania is recording certain positive outcomes which
are placing it in front of other countries both from Europe and other continents. In
its position of country member of the European Union, for Romania it is of utmost
importance the fact that the national legislation has transposed the most part of the
community acquis which it kept on implementing.
The global quality of the environment in Romania
In Romania the quality is affected by the negative impact of certain economic
activities, mainly industrial processes, production of thermo and electric energy,
un-proper exploitation of certain natural resources, vehicles traffic, a technical and
urbanistic infrastructure nor correlated with the development of human habitats, as
well as the trans-frontier pollution.
A negative impact on the environment is given by certain industrial branches,
mainly as far as the air pollution is concerned: the thermo-energetic industry, because
the emission of effluents into the atmosphere, such as the sulphur dioxide, powders
and carbon dioxide, nitrogen oxide; the siderurgical industry by the large number of
eliminated gases and the big quantities of dust containing noxious substances; the
building materials industry, where the key-polluting agents are the nitrogen oxides,
sulphur dioxide and dust (the cement factories, generating 500 tons of cement dust
per year); the mining industry, a branch which is affecting the environment through
its extracting operations, the ores and minerals manufacture, the storage of the wastes
as well as through the transportation infrastructure; the chemical and petrochemical
industry, through the emissions into the atmosphere which have also a negative impact
on the environment etc.
The concentration of polluting substances in the air exceeded frequently
the maximum allowed concentration in locations such as: Zlatna, mining center
and non-ferrous metallurgy center (both as for powders in suspension and subject
of sedimentation as well as for sulphur dioxide), Rovinari and Motru, centers
of the quarry and mine extraction of lignite (mainly as for powders subject of
sedimentation), Turceni, Rogojelu, Doiceşti, places where there are thermo-centrals
coal based functioning (powders subject of sedimentation also), Baia Mare, the major
center of the non-ferrous metallurgy of the country (mainly as for cadmium and
lead), Copşa Mică (as for cadmium, lead and their compounds, Galaţi, the largest
center of the siderurgical industry (mainly as for powders subject of sedimentation),
Bicaz, Taşca-Bicaz şi Comarnic, places locating cement factories (as for powders in
suspension and powders subject of sedimentation) etc.
Another major polluting factor for all the cities of the country as well as for
the public roads consists of the vehicles circulation (thorough emissions of gases),
17
which gets intensified as from 1990 on, as a result of the spectacular increase of the
cars number and, mainly, due to the fact that many of the vehicles being brought into
the circulation are, in fact, old and polluting vehicles leading meantime to a phonic
pollution as well.
The hydrographic network and the water quality on the Romanian territory is
radially disposed as against the mountains crown.
The total length of the rivers (excepting the flows of temporary leakage)
counts for about 66.000 kms, the average density of the hydrographic network
counting for about 0,25 kms/km2. The density of the hydrographic network shows
a vertical division into zones, varying from 0 km/km2 at the plains zone, up to 1,4
kms/km2 at the mountains zone.
On the area of 238.391 kms of the territory of Romania, there are more
than 4000 individualized rivers which have the receiving drainage basin of a surface
bigger that 10 kms2.
The concentric disposal of the main forms of relief as against the Carpathian
Mountains, let them be the main watershed, divided, due to the tectonics, in three
important corridors: Someş, Mureş şi Olt, which are draining the internal van of the
Transylvania basin towards the outer zones of the mountains.
The Danube is collecting almost the entire flowing waters network from our
country.
The Black Sea is an non-typical sea, mainly due to a lower salinity (17‰)
as comparatively with the ocean one (over 34 ‰) as well as due the the big quantity
of sulphurated hydrogen which is found bellow the level of 180-200 m. The main
polluting agent of the marine environment, within the zone of the western continental
plateau of the Black Sea is given by the liquid and solid debit of the Danube which
brings into the marine basin an abnormal quantity of microelements and nutrients as a
result of draining large continental surfaces, intensely polluted.
As far as the surface water quality is concerned, it must be underlined that out
of the total length of the river flows being under surveillance in 2006, about 92,5%
observed the quality conditions as stipulated by the legislated standards, the balance
being considered as polluted waters. The developments during the period 1990-2006
underlined the decrease of the river flows having sectors of polluted water, in parallel
with the increase of the weight of the rivers of 1st category water. This dynamics
is reflecting the diminishing of the punctiform emissions, mainly in industry and
agriculture, as a direct result of cutting down the economic activity but also as a result
of applying more extensive steps of protection as far as the water quality is concerned,
as comparatively with the previous period, before 1989.
In 2006, the 1st category waters, fit to drink, counted with a weight of 64,1%,
those of 2nd category, needed by piscicultural arrangements and urbanistic purposes
counted for 21,8% while those of 3rd category, fit for irrigations and industrial purposes
counted 7,5%. Nevertheless, there are certain sectors of water flows, among which
Tisa, Someş, Crişuri, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut, mainly downstream
industrial centers, which are polluted, basically because the residual non-treated
waters, overflowed by the respective enterprises.
As far as the phreatic waters are concerned, there are certain areas within
18
the rural space, where relatively high concentrations of nitrogen and pesticides (DTT
and HCH), still persist.
The soil quality is affected by different injurious processes and phenomena,
both natural and atropic, which exercise their influence on about 11 million ha
agricultural land (out of which, approximately 7 million ha arable land) and about 4
million ha forestry land.
The biggest part of the agricultural soils has been affected, at the level of the
year 2007, by one or several injurious phenomena, such as: excessive draught (which
affected almost the entire agricultural surface); soil erosion through water (6.300
thousand ha are subject of this process); low and very low content of phosphorous and
nitrogen (about 6.400 mii ha), strong and moderate acidity (3.500 mii ha), compact
soils due to un-proper (6.300 mii ha), chemical pollution of the soil with pesticides,
crude and other industrial wastes (about 900 mii ha) etc.
On the forests quality, „the green lung of the country” (which, with a weight
of about 26,3% of the total surface, is classified in the category of countries with
medium resources), besides certain causes of biological nature (one of them consisting
of the difoliage degree, namely the degree of forests drying, indicator which, in
1991, counted below)1, a negative impact has been involved by certain inadequate
policies carried out within the pervious periods. We are talking here, firstly, about
the rapacious exploitation of the forestry fund during the last half century (policy
which keeps on being run presently as well), by cropping quantities of wooden mass
bigger than the exploitation capacity of the forests, as set up by forest arrangements,
implying negative effects of ecosystems degradation (erosions or land sliding which
tend to get generalized, decrease of the water debits and phreatic water sheet, dramatic
climatic alterations, with extended draught over several successive years).
Fighting the forbidden grubbing, initiating a national program of retimbering,
these are representing the basic conditions for the protection of the only one ecosystem
which secures the natural balance of the entire country.
Wastes management. One of most critical issues of the environment protection
is given by the wastes management. As a result of the consumption increase but also
as a result of the old technologies and machinery of the industry, in Romania there are
millions of tons of wastes being produced each year.
Thus, in 2006, the total quantity of solid wastes being generated counted
for 380,2 million tons of which, industrial and agricultural wastes represented 27,8
million tons, urban wastes 7,9 million tons and the mining sterile 344,5 million tons,
arising mostly from the activities of lignite extraction.
However, there is a tendency of decreasing the amount of dangerous wastes
to be noted for the last years, these representing in 2006, 2,5 million tons (1% of the
total general wastes), the biggest quantities being generated by the extractive industry
(1.905 thousand tons), chemical industry (135 thousand tons), metallurgical industry
(126 thousand tons), or originating in shabby oils (117 thousand tons), in the crude
refining (78 thousand tons), etc.
As to the degree of revaluating the wastes, while it is exceeding 80% for the
metallic, glass, wood, paper, textiles, plastics wastes, a low degree of revaluating is to
be considered for petroleum wastes, the mining extractions wastes and residual mud.
19
The storage of the industrial wastes is generating particular problems to the
environment, mainly in the case of the sterile storages, both by the risk as to the
stability and the negative direct impact on the soil (occupying the lands and their
degradation), the pollution of the surface and underground waters, the soil pollution.
Meantime, there are frequent situations when the garbage is stored uncontrollable, in
the neighborhood of human habitats and surface waters, without taking the adequate
steps for the environment protection.
Environment protection
In the frame of the policy meant to secure a durable human development,
after the year 1989, in Romania the selection of the priorities for action has been
taken into consideration and the required legislative acts have been initiated aiming
the environment protection and conservation. The targets aimed the achievement of
the preservation of conditions for the people health, avoiding the pollution through
preventing steps, the preservation of the biodiversity, the protection against the natural
disasters and against the accidents, as well as the connection to the provisions of the
international Conventions and Programs.
The strategy for the environment protection, drawn up in Romania is based
on the examination of the relationship between the economic development and the
environment quality, a series of laws, steps and programs being adopted in this
respect, aiming major aspects such as: the arrangement of the hydrographic basins in
order to prevent the negative events associated to floods, land sliding , streaming etc.,
an adequate use of the lands even by giving back the natural vocation to those which
got inadequate uses; the rational exploitation of the soil and underground resources,
in accordance with the maintenance of the balance between the natural processes and
the human life requirements; preventing and fighting all the polluting phenomena
by eliminating or reducing the generating causes, by introducing non/polluting
technologies, by using equipments and installations for eliminating or reducing the
noxious substances etc.
In fact, Romania is one of the first countries which adopted a National
Strategy for a Durable Development, in 1999, this one being in accordance with the
regulations in the filed in force at the European and world-wise level, which aims
absolutely all the fields of the social and economic life.
In order to achieve the forecasted targets, annually there is a series of expenses
for the environment protection, which are made in the form of investments and current
spending, carried out by both un-specialized producers and specialized producers or
the local public administration.
The total expenses at the national level, for activities of environment
protection, amounted, as an average over the period 2002-2006, 2,85 billion of lei,
representing about 1,8% of the GDP, out of which the investments amounted almost
956 million of lei (33,1%) while the internal current spending amounted 1,894 billion
of lei (66,7%). By categories of producers, the total expenses went in a proportion
of 59% to the un-specialized ones, 32% to the specialized ones and 9% to the local
public administration.
20
On an overall basis, the total expenses for the environment protection, spread
over protection activities, underline the fact that they were preponderantly directed
towards activities of the wastes management (43,4%), activities concerning the
water protection (17,3%), activities concerning the soil and the underground waters
protection (17,2%), activities concerning the air protection (13,4%).
The outcome of these expenses is mainly materialized in supplying certain
enterprises with equipments, machinery and installation for the environment protection:
installations for capturing the dust (the cement industry), installations for capturing,
neutralizing and revaluating the gases (thermo-energetic industry, petrochemical
industry etc.); installations for water protection and treatment, installations for
collecting and treating the wastes etc.
When executing certain works, as auxiliary or secondary activities to their
main activity which they are carrying out, some of the un-specialized producers
manage to secure the increase of the quality parameters for their own activity and,
meantime, contribute to the improvement of the environment factors. For instance,
among these activities, there are the works meant to prevent the floods and remove
the effects of high floods, the land protection, the fight against the erosions and banks
sliding, the works meant to eliminate the floating material from the lakes surface as
well as the wastes stored by the population within areas contiguous to the hydroenergetic arrangements (with benefic effects on the soil and water protection).
The storage of wastes on open ground is representing the most important
way to eliminate the industrial wastes, about 70% of the generated wastes being stored
annually in Romania likewise. Thus, in the year 2006, the records are showing that there
were 935 warehouses of wastes, out of which municipal warehouses (covering a surface
of 796 ha) and 683 industrial warehouses (covering a surface of de 11.142 ha), most of
them consisting of waste dumps of mining sterile (203 warehouse), pits (121), ordinary
industrial warehouses (107) waste dumps of slag/ashes (77), decantation dams (64).
Meantime, we have to underline are the efforts undertaken in order to process
the residuum generated by the crude extraction in order to let them become consistent
with the ecological requirements, by means of imported equipments, which residuum
are stored over a 70-80 years period, as slem warehouses, of which there is a crude
being extracted and reused.
In the perspective of the forthcoming years, the efforts meant to improve the
activities of the environment protection will constitute a top priority concern for all
the factors being involved in this field. According to the estimates drawn up by the
Department for the Environment Protection, along with European specialists, over the
next 20 years Romania should invest more than 20 billion euro in order to maintain
the ecological equilibriums as close as possible to the environment standards, which
are considered as acceptable in the frame of the European Union.
Policies concerning the environment protection
Taking into account the fact that a healthy environment is essential for
securing the prosperity and the life quality and considering also the real fact which
shows that the damages and the costs generated by the pollution and by the climatic
21
changes are considerably huge, Romania is promoting the concept of decoupling the
impact of the environment degradation from the economical growth, by promoting
the efficiency and by interpreting the high standards of the environment protection as a
challenge to innovation, to new markets creation and to new business opportunities.
Targeting, as main objective, the consolidation of the administrative structures
as basic element for building up a solid system of environment management and the
contribution to the durable development, the activity carried out in this field will focus
on the following priorities:
• Integrating the environment policy in the process of drawing up and
enforcing the sectorial and regional policies;
• Evaluating the actual situation of the environment factors and substantiating
a long term strategy of development in the field of environment, regenerating and
non-regenerating resources;
• Consolidating the institutional capacity in the environment field;
• Improving the quality of the environment factors within the urban and rural
zones;
• Extending the national network of protected areas and natural reservations,
the rehabilitation of the coastline infrastructure of the Romanian littoral, the ecological
and economic resizing of the Danube;
• Consolidating the trans-frontier and international partnership with similar
institutions from other countries in order to watch the stage of implementing the
international agreements;
• Drawing up the strategies for the protection of the citizens against the natural
disasters, the ecological accidents and exposures within areas of ecological risk;
• Consolidating the partnership with non-governmental organizations in the
process of drawing up and enforcing the public policies in the field.
Transitory steps implied by the adhesion of Romania
to the European Union as to the environment field
As far as the environment is concerned, the European Union directives are
very complex and oblige the countries members to sustained efforts in order to line up
with the European standards.
The accent goes to the environment issue from the point of view of the air
quality, the policy carried out in the field of wastes, the water quality, the industrial
pollution and the risk management.
The aspects concerning the air quality are settled by the Directive 94/63/
CE issued by the European Parliament and by the Council on December 20th, 1994,
concerning the control on the emissions of volatile organic compounds arising from
the storage and distribution of fuels and their distribution from terminals to the fuel
distribution stations, amended by the Regulations no 1882/2003 of the European
Parliament and by the Council of 29.03.2003.
• Water quality, generally speaking, and the one of the potable water,
particularly, is treated with utmost attention by the European Union. When studying
the environment situation, the air and water quality hold a determinant place.
22
Out of the examination of the directives which are regulating, at the
European level, the water quality (Directive 83/13, regarding the limit values and
quality targets for the cadmium evacuations, amended by Directive 91/692/1991,
as well as Directive 84/156/1984, regarding the limit values and quality targets for
the hexachlorcyclohexan evacuations, amended by Directive 91/692/1991), it is
resulting that Romania must do huge steps in order to line-up and comply with these
requirements.
That is why the European Union approved for Romania a number of
derogations, namely: the limit values for cadmium and mercury evacuations into
waters are not applying on the territory of Romania until December 31st, 2009 for a
number of 23 industrial installations.
By derogation from Directive 84/491/CEE of the Council of October
9th, 1984 concerning the limit values and quality targets for the linden evacuations
into waters, as stipulated by Directive 76/464/CEE and Council of May 4th, 1976,
regarding the pollution caused by certain dangerous substances being evacuated into
the aquatic environment of the Community, these requirements are not applied on
the territory of Romania until December 31st, 2009 for a number of three industrial
installations.
Also by derogation, the provisions of Directive 86/280/CEE of the Council
of June 12th, 1986 concerning the limit values and quality targets for the evacuations
of certain dangerous substances, amended by Directive 91/692/CEE of the Council
of 23.12, are not applied on the territory of Romania until December 31st, 2009 for a
number of 21 industrial installations.
Another derogation from the provisions of Directive 91/271/CEE of the
Council of May 21st, 1991, concerning the treatment of the urban residual waters
amended by the Regulations (CE) no. 1882/2003 of the European Parliament and
Council of 29.09.2003, the requirements regarding the systems of collecting and treating
the urban residual waters are not applying entirely on the territory of Romania until
December 31st, 2018, two distinct stages being stipulated in this respect: according
to the provisions of the article 3 of the directive, the conformity must be achieved
by the urban agglomerations having an inhabitant-equivalent lower than 10,000, by
December 31st, 2013; the conformity with the provisions of article 5 (al. 2) of the
directive must be achieved by December 31st, 2015 by the urban agglomerations
having an inhabitant-equivalent higher than 10,000.
Romania is bound to achieve a gradual extension of the systems of collecting
r the residual waters in conformity with the following minimum general levels of
inhabitants-equivalent: 61% by December 31st, 2010; 69% by December 31st,
2013; 80% by December 31st, 2015.
Romania is bound to achieve a gradual extension of the treatment for
the residual waters in conformity with the following minimum general levels of
inhabitants-equivalent: 51% by December 31st, 2010; 61% by December 31st,
2013; 77% by December 31st, 2015.
The Directive 98/83/CE of the Council from November 3rd, 1998, concerning
the quality of water meant to the human consumption, amended by the Regulations
(CE) of the European Parliament and Council no. 1882/2003, stipulates concrete steps
23
to which a number of derogations applied taking into consideration the difficulties
faced by Romania in the process of lining up rapidly to the directive requirements.
• Romania will have to pay a particular attention as regards the lining up to
the provisions of the Regulations (CEE) no. 259/93 of the Council of February 1st,
1993 concerning the supervision and control of the transports of wastes within, to and
from the European Community, subsequently modified by the Regulations (CE) no.
2557/2001 of the Commission of 28.12.2001.
In this respect, it is stated that until December 31st, 2015, all the transports
to Romania, containing wastes meant to recovery, as enumerated by the Regulations
(CEE) no. 259/93, must be notified the competent authorities while the relative
documents must by processed in accordance with the European standards.
There is period of another ten years which is granted to Romania for
conforming to the European standards, which means respite large enough, but the
steps to be taken and adopted are of a great complexity.
By derogation for the regulations, until December 31st, 2011 the Romanian
authorities in charge may draw up objections regarding the transports towards Romania
containing certain wastes meant to recovery.
Till December 31st, 2001 Romania may draw up objections regarding the
transports towards Romania containing certain wastes meant to recovery, as enumerated
by the Annex IV to the Regulations as well as in respect of those transports mean
to recovery, which are not stipulated by the annexes to the regulations. This dead
line may be prorogated up to latest December 31st, 20015, in accordance with the
procedure established by the 91/156/CEE of the Council.
Romania is bound to hit the global target of recovery or incineration in
installations of wastes incineration with energy recovery, by December 31st, 2011.
• The steps which have to be undertaken in the field of the liquid wastes
management of high level of environment pollution are those stipulated by Directives
75/442/CEE, 1999/31/CE and 75/442/CEE.
By derogation from the provisions of Directive 1999/31/CE and without
causing prejudice to the Directive 75/442/CEE of the Council of July 15th, 1975
concerning the wastes as well as to the Directive 91/689/CEE of the Council of
December 12th, 1991 concerning the dangerous wastes, the requirements regarding
the water control and the infiltrations management, the soil and water protection, the
control and security of the gases stability are not to apply in Romania for a number of
101 municipal warehouses for wastes which will exist until July 16th, 2017.
Starting with June 30th, 2007 Romania provides the Commission, by June
30th, of each year, a report concerning the gradual enforcement of the directive, as
well as its compliance with these intermediary targets.
Romania will put in practice the provisions of the Directive 2002/96/CE of
the European Parliament and Council of January 27th, 2003, concerning the wastes
of electric and electronic equipments, amended by the 2003/108/CE of the European
Parliament and Council of 08.12.2003, with one accepted derogation only, namely,
the extension until December 31st, 2008 of the dead line set up for an average level
of separate collecting of minimum four kilograms per capita for wastes generated by
the population households.
24
• The Directive 96/61/CE of the Council of September 24th, 1996 concerning
the prevention and the integrated control of the pollution, amended by the Regulations
(CE) of the European Parliament and Council no. 1882/2003, is regulating the steps
which the member states of the European Union should enforce in order to limit,
control and eliminate the industrial pollution.
Romania is considered as being a country of “high level of risk in the field of
the industrial pollution as it has been marked, still keeping the negative effects of an
intense industrialization (forced), un-accompanied by necessary steps meant to reduce
the pollution and to control it”.
In this respect, in order to give it the possibility to line up to the European
standards, Romania takes the advantage of a series of derogations from the provisions
of the European Union directive. These derogative steps are stipulated by timetable,
taking into account the level of pollution which the industrial companies from
Romania are showing, as well as the costs implied by the reduction of the pollution
and the implementation of the risk management.
To this purpose, our country has negotiated and accepted a calendar, under
the circumstances of the derogation from the provisions of the article 5, alin. (1) of the
Directive 96/61/CE, according to which the conditions to comply with for authorizing
the existing installations are not to apply on the Romanian territory to a number of
installations, provided that these installations are operated in conformity with the
limit values of emissions, the equivalent parameters or the available technical actions,
in accordance with the provisions of the article 9, alin. (3) and (4) of this document.
The fully coordinated authorizations should be released for these installations
before October 30th, 2007 and should comprise individual compulsory calendars, in
order to achieve the full compliance with the general principles which govern the
basic obligations of the operators, as stipulated by the Directive.
• The European Union is paying a great attention to the conditions of
incinerating the wastes as well as to the way the emissions into the atmosphere of the
polluting agents are controlled.
It is evaluated that Romania faces difficulties as to the observance of the
program included by the Directives 2000/76/CE and 2001/80/CE of The European
Parliament and Council.
Under the circumstances, a series of derogative steps have been accepted, in
order to allow Romania to line up, within a reasonable period, to the European Union
requirements in this respect.
Starting with March 31st, 2007, Romania is bound to report to the Commission,
until the end of each quarter of every calendar year, about the situation of shutting
down the non-complying installations for the thermic treatment of the dangerous
wastes and the quantities of medical wastes being treated during the previous year.
In case that the Commission, taking into consideration mainly the effects
on the environment and the need to reduce the misrepresentation of the competition
on the domestic market, involved by the transitory steps, considers that these plans
are not enough for reaching the forecasted targets, it notify Romania accordingly.
Within the following three months after getting such a notification, Romania must
communicate the steps which were taken in order to hit the respective targets.
25
Subsequently, in case that this time also, by consultations with the member
states the Commission considers that these steps are not enough for reaching the
targets, it releases the procedure of sanctioning the non-observance of the obligations
resulting from the quality of member state, in accordance with the article III-360 of
the European Constitution.
Note
1 .According to a number of surveys performed in 1991 within the European countries,
the difoliage process of the forest in Romania represented below 19% drying degree, which
place Romania on a better position as comparatively other countries such as Belgium, Finland,
Norway, Sweden, Hungary, Greece, Holland (10-25% drying degree ) or United Kingdom,
Poland, Czech Republic, Portugal, Russia, Germany, Lithuania (over 25%) – See Mircea
Bulgaru: „Mileniul III, Disperare şi Speranţă, o nouă paradigmă a dezvoltării”.
Bibliografie
- Cunoaşte România, Editura Economică, 2004
- Constantin Anghelache – România 2007. Zestrea social-economică la aderare, Editura
Economică, 2007
- Directivele Uniunii Europene privind mediul înconjurător
-Mileniul III, Disperare şi Speranţă, o nouă paradigmă a dezvoltării, Editura „Revista
Română de Statistică”, 2003.
-Constantin Mîndricelu – Contabilitatea fluxurilor de materiale – un instrument eficient
pentru analiza interrelaîiilor „Economie-Mediu”, Revista Română de Statistică, nr. 5/2006
- Regulamentul (C.E.) al Parlamentului European şi al Consiliului, nr. 1882/2003
- Cheltuielile pentru protecţia mediului – Seria statistica mediului, INS 2006
- Anuarul Statistic al României, INS, 2005, 2006, 2007
26
Politică fiscală
Reforma fiscală
în România
Abstract
Articolul prezintă conceptele de bază pe care se întemeiază politica
fiscală în România, conformă cu directivele fiscale ale Uniunii Europene.
Prezentăm principiile fiscale, politicile fiscale, soluţiile pe care trebuie să le
adopte ţara noastră pentru a realiza conformitatea reglementărilor naţionale
cu cele europene.
***
Obiectivele fundamentale ale fiscalităţii sunt realizate prin
promovarea politicii financiare, economice şi sociale. Prin politica financiară
statul trebuie să-şi procure resursele financiare necesare realizării funcţiilor
statului.Acest obiectiv principal este realizat prin promovarea şi respectarea
principiilor fiscale. Volumul impozitelor poate spori printr-un număr mai mare
de plătitori, introducerea de noi impozite sau extinderea bazei de impozitare.
Impozitul are un randament ridicat dacă prezintă un caracter universal cu cote
mici de impozitare astfel încât să nu reprezinte o povară pentru contribuabil.
Universalitatea impozitului pentru contribuabili dar cu cote procentuale
rezonabile poate constitui pentru buget o sursă mult mai sigură de venituri
decât utilizarea unui număr mare de impozite cu cote ridicate.
Politica fiscală în domeniul economic urmăreşte dezvoltarea unor
activităţi din economie prin pârghii de influenţare a creşterii producţiei,
dezvoltării serviciilor şi a agriculturii. Dezvoltarea exportului şi reducerea
importului astfel încât să se realizeze echilibrul balanţei comerciale, reprezintă
un obiectiv prioritar cu consecinţe favorabile pe ansamblul economiei naţionale.
Limitarea importului se poate realiza prin taxe vamale mari, accize pentru
anumite produse. Acest obiectiv trebuie realizat în corelaţie cu dezvoltarea
sectorului productiv pentru bunurile economice care sunt deficitare şi se pot
fabrica în ţară. Se pot crea noi locuri de munca cu consecinţe favorabile asupra
creşterii veniturilor impozabile asupra forţei de muncă şi implicit limitarea
27
Politică fiscală
fondurilor financiare pentru protecţia şomerilor.
Încurajarea agenţilor economici pentru a dezvolta anumite activitaţi
se realizează prin scutiri de la plata impozitului pe profit sau reducerea în
anumite sectoare pentru unele bunuri autohtone cu costuri ridicate, facilitaţi
prin utilizarea unor amortizări accelerate în primul an de dobândire a capitalului
fix ca active imobilizate.
Prin politica fiscală pe care statul o promovează, se urmăresc
obiective de ordin social şi politic. Mecanismul fiscal urmăreşte acordarea
de facilităţi contribuabililor cu venituri relativ mici, fiind scutiţi de impozite
până la un anumit cuantum. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare foarte
mari pentru limitarea consumului unor produse dăunatoare sănătăţii: alcool,
tutun şi produse din tutun. Realizarea eficientă a activitaţii fiscale corelată
cu un control financiar intern şi extern contribuie la îndeplinirea celui mai
important obiectiv al politicii fiscale : un buget de venituri suficient de mare
care să elimine deficitul bugetar.
În acest context, politica fiscală trebuie să realizeze folosirea conştientă
a întregului ansamblu de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru
stabilirea nivelului şi structurii prelevărilor obligatorii, operaţiile impozabile,
regimul exonerărilor şi al creditelor fiscale astfel încât procesul repartiţiei
produsului social să asigure rezervele necesare acoperirii cheltuielilor
publice şi a celor pentru protecţie socială.Intreg sistemul fiscal trebuie să
se caracterizeze prin aşezarea sarcinilor fiscale potrivit principiului justeţei
sociale, fără nici un fel de discriminare între contribuabili. Volumul diferit
al impozitului perceput, ţinând seama de mărimea venitului sau a averii,
răspunde unor criterii de echitate şi satisface funcţia socială, ca trăsătură
a sistemului fiscal, prin care sunt favorizate categoriile de contribuabili cu
greutaţi materiale mari, ca şi agenţii economici care utilizează forţă de muncă
cu capacitate redusă sau tineri absolvenţi ai învăţământului superior.
Rezultă că obiectivele fundamentale ale fiscalităţii sunt:
- promovarea politicii financiare prin încasarea veniturilor fiscale, prin
plăţi obligatorii şi fără contraprestaţii de către contribuabili; taxe, contribuţii şi
fonduri speciale. Scopul încasării acestor venituri este acoperirea cheltuielilor
publice necesare oricărei societăţi pentru a funcţiona în limite normale;
- promovarea politicii economice prin dezvoltarea activităţilor
productive care asigură perenitatea firmei, reduceri de impozite pentru
activităţile de export, dezvoltarea unor sectoare de activitate şi inhibarea
altora; taxe vamale mari,accize pentru acele bunuri din import care se produc
şi în ţara noastră cu scopul de a proteja producţia indigenă etc
- promovarea politicii sociale pentru persoanele dezavantajate,
datorate veniturilor mici sau cu capacitate redusă de muncă, veterani de
război, handicapaţi etc.Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare foarte mari
pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii şi la plata unor
28
Politică fiscală
fonduri speciale a tuturor agenţilor economici care fac reclamă şi publicitate
la astfel de produse.
Politica fiscală este orientată spre realizarea următoarelor funcţii ale
sistemului fiscal:
- funcţia financiară este instrumentul prin care statul procură resursele
necesare finanţării activităţilor de interes naţional;
- funcţia economică stimulativă, prin facilităţi prevăzute în sursele
legislative de reglementare: reduceri de impozit pe profit, reinvestirea profitului
net, scutiri de impozite pentru zonele declarate defavorizate etc;
- funcţia socială, manifestată prin aceea că sistemul fiscal trebuie să
favorizeze anumite categorii sociale;
- funcţia de control dă posibilitatea statului prin intermediul sursei
informaţionale a contabilităţii, să valideze volumul corect al vânzărilor, costul
de producţie, cotabilitatea cheltuielilor şi veniturilor, a modului corect al
bazelor de calcul pentru impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoarea
adăugată, accize etc. precum şi plata acestora la termenele prevăzute de lege;
- funcţia de echitate.Toţi agenţii economici. persoane juridice şi
persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în scopul obţinerii de
profituri trebuie să fie impozitate.Chiar dacă aceştia obţin facilităţi fiscale pe o
perioadă limitată de timp, după aceasta, trebuie să contribuie cu o cotă (sumă)
la dezvoltarea societăţii.
Nu se poate vorbi de un sistem fiscal perfect, dar el poate fi
modificat în concordanţă cu dezvoltarea sectorului privat. Statul trebuie să
deţină în proprietatea sa activităţile strategice ale economiei şi domeniile de
interes naţional: învăţământul şi educaţia, sănătatea, securitatea ţării şi a
individului, arta şi cultura. Aceasta va putea fi realizată atunci când statul
va cesiona întreprinderile sale sectorului privat, când monopolul asupra unei
activităţi va fi înlocuit de concurenţă, când legile vor fi relativ stabile, clare şi
echitatea în materie de impozite va fi efectiv aplicată.
Principii fiscale
Din punct de vedere fiscal, se cunosc următoarele implicaţii ale
sistemului fiscal asupra oricărei economii:
Justificarea generală a impozitului
Impozitul în sine este justificat, deoarece funcţionarea oricărei societăţi
implică costuri care trebuie să fie acoperite prin resurse suficiente.
Resursele pe care statul le poate deţine, provenind de exemplu din
proprietăţile sale nu sunt suficiente ceea ce este cazul general. Din acest
motiv impozitele trebuie prelevate în mod obligatoriu şi fără contraprestaţie
din partea statului.Dreptul de a introduce impozite îl are statul, prin organele
puterii centrale de stat (Parlament), prin administraţiile de stat locale.
29
Politică fiscală
Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de
importanţă naţională,iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite
în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale. Toţi agenţii economici, conform
dispoziţiilor legale, trebuie să suporte o parte din cheltuielile statului.
Intreaga activitate de impunere ,urmărire şi percepere a impozitelor
şi taxelor constă în aplicarea şi respectarea întocmai a prevederilor legale şi
orice abatere în acest sens înseamnă încălcarea legii cu consecinţe ce atrag
răspunderea celor în cauză.
Literatura de specialitate a emis o serie de principii fiscale: echitate,
elasticitate, randamentul impozitului etc.
Multe dintre aceste principii nu s-au regăsit în practica financiară a
statului. Astăzi dorim altceva; principii sănătoase, exercitate de stat şi aplicate
de fiecare întreprindere. Ce impact trebuie să aiba impozitul asupra unui individ
sau a unei întreprinderi? Ce principii ar trebui aplicate pentru ca sistemul fiscal
din România să devină o pârghie pentru dezvoltarea societăţii ?
Economiştii au analizat activitatea economică şi financiară a ţărilor europene
care diferă unele de altele, căutând cea mai bună impunere care să satisfacă
doleanţele ţărilor membre. Principii dezbătute şi analizate de laureatul
Premiului Nobel pentru economie în anul 1993, Allais Maurice, au avut
într-adevăr cele mai îndrăzneţe reguli în materie de impozitare:
Justificarea impozitului
Este o problemă de cultură a fiecărui individ, să înţeleagă că nici un
stat din lume nu poate funcţiona dacă nu are şi resurse financiare. Sănătatea,
securitatea, arta şi cultura, învăţământul sunt domenii de importanţă naţională.
Funcţionarea lor eficientă necesită suficiente resurse financiare. Statul nu
are posibilitatea să le acopere din resurse proprii. Toate aceste domenii de
activitate sunt de ordin naţional, care au o finalitate asupra fiecărui cetăţean.
În măsura în care resursele financiare provenite de la întreprinderi şi persoane
juridice sunt suficiente, o parte se vor reîntoarce în beneficiul contribuabililor.
Deci, impozitul este justificat.
Principiul neutralităţii şi eficacităţii impozitului1
Neutralitatea impozitului presupune de a nu fi investit cu altă funcţie
decât cea fiscală, adică finanţarea cheltuielilor publice fără să influenţeze
condiţiile de funcţionare a economiei, repartiţia avuţiilor sau structurilor
sociale. Impozitul urmează să aibă ca finalitate realizarea unei economii
eficiente.Neutralitatea impozitului poate fi privită sub două aspecte:
l din punct de vedere al cercetării unei eficacităţi maxime a
întreprinderii2 pentru resurse şi tehnici date, un impozit general sau o
taxă uniformă pe consumaţii provenită de la terţi nu afectează rezultatul
întreprinderii (exemple:impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoare
30
Politică fiscală
adăugată dacă nu implică aplicarea proratei, contribuţiile la asigurări sociale
suportate de salariaţi etc)
l din punct de vedere al dinamicii progresului tehnic şi economic.
Impozitul nu trebuie “să intimideze” beneficiile atunci când acestea provin
dintr-o punere în practică a tehnicilor moderne ,eficiente, a reducerii costurilor
şi o mai bună orientare a producţiei.Beneficiile constituie premiza dezvoltării
întreprinderii şi implicit a economiei naţionale.Dacă agenţii economici simt
beneficiile lor suportând impozite acceptabile, incitaţia lor la o mai bună
gestionare a resurselor economice şi financiare nu poate să fie diminuată
în aceiaşi măsură.Acestea sunt în general întreprinderile care înregistrează
pierderi şi care în mod normal trebuie penalizate şi nu cele care realizează
profituri.In permanenţă Ministerul Economiei şi Finanţelor ca reprezentant al
statului a căutat soluţii de impunere care să răspundă cel mai bine autonomiei
tehnice cu toate regulile de avizare, lichidare şi încasare a creanţelor fiscale.
Puterea legislativă prin Parlament trebuie să reprezinte interesele statului, dar
să nu omită pe cât posibil aplicarea practică a teoriei principiilor fiscale.
Pricipiul transparenţei impozitului
Impozitul trebuie să fie prelevat, urmând principii simple ,clare să nu
dea loc interpretărilor şi deci aplicarea lor să fie cât mai puţin costisitoare. De
cele mai multe ori aplicarea unui impozit a fost prezentat pe zeci de pagini
în Monitorul Oficial, conducătorul economic al firmei ocupă o mare parte a
timpului studiindu-le pentru aplicarea lor corectă în practică.Apariţia unei legi
sau ordonanţe este urmată de regulă de norme de aplicare care apar cu mare
întârziere, instrucţiuni care nasc confuzii şi lasă loc interpretărilor aparatului
fiscal care trebuie să apere interesul statului faţă de agentul economic preocupat
în permanenţă de a găsi calea legală pentru impunerea cea mai mică.
Principiul impozitului impersonal
Principiul respectiv semnifică faptul că prelevarea impozitului nu trbuie
să implice cercetarea de tip inchizitorial la viaţa persoanelor fizice sau juridice.
Personalul din aparatul fiscal selecţionat pe principiile competenţei profesionale
şi morale, cu siguranţă conduce automat la eficienţa activităţii fiscale dar şi a
diminuării riscului fiscal al contribuabililor atâta timp cât personalul care se află
în slujba statului, reprezintă organ de îndrumare şi control.
Principiul impozitului individual
Obiectivul final şi preocuparea esenţială a statului, în orice societate
democratică, este asigurarea şi dezvoltarea deplină a personalităţii fiecărui
cetăţean după propriile sale aspiraţii remarca Allais Maurice în lucrarea “Pour
la reforme fiscale”, 1983 care a obţinut premiul Nobel pentru economie. În
măsura posibilului, cetăţeanul trebuie să fie liber de alegerile şi nevoile sale,
31
Politică fiscală
de veniturile şi proprietăţile sale în funcţie de aceste criterii legea precizează
impozitul ca atare, mărimea sa prin metodele şi tehnicile de impunere. Walter
Lippman remarca în una din lucrările sale …“Concepţia liberală de egalitate
nu comportă în cele din urmă promisiunea de a recunoaşte toţi oamenii
egali bogaţi ,egali influenţi, egali onoraţi şi egali instruiţi” . Din contră ceea
ce promite este aceea că dacă inegalitatea convenţională datorată privilegiilor
şi prerogativelor este anulată “superiorităţile intrinseci se vor degrada.”
Principiul nediscriminatoriu
Impozitul nu trebuie să fie discriminator. Impozitul trebuie să fie
stabilit urmând reguli care sunt aceleaşi pentru toţi. Orice măsură fiscală
directă sau indirectă discriminatorie faţă de un grup social oarecare este
incompatibilă cu principiile generale a unei societăţi democratice.
Concluzie
Realizând o retrospectivă a principiilor fiscale prezentate, rezultă că
statul prin sistemul fiscal influienţează şi intervine în dezvoltarea activităţilor
economice .Intr-o economie de piaţă, contribuabilul îşi pune întrebarea cât
de mult poate interveni statul în dezvoltarea întreprinderilor, mai ales cele
aparţinând sectorului privat?
Note
1. Allais Maurice, Pour la reforme fiscale, Paris,1983.
2. Ana Morariu (coordonator), Contabilitaatea şi fiscalitatea
întreprinderii, Ed.ExPonto, 2006
în dezvoltarea
Bibliografie selectiva:
- Allais Maurice, Pour la reforme fiscale, Paris,1983
- Ana Morariu, Contabilitate şi Gestiune fiscală, Editura ASE, 2004
- Delesalle Eric, 100 Dificultes comptables Fiscales et juridiques collection, Experts,
2003.
- IFRS, traducere autorizată, Ed.CECCAR,2
32
Fiscal Politics
FISCAL REFORM IN ROMANIA
Lecturer PhD candidate Dănuţ CHILAREZ
Constantin Brâncoveanu University, Piteşti
Assistant lecturer PhD candidate Flavia STOIAN
Academy of Economic Studies, Bucharest
Abstract
The paper presents the basic principles on which Romanian fiscal policy
is substantiated, in accordance with the European Directives in fiscal field to which
Romania has to comply. We hereby point out the fiscal principles, the fiscal policies
and the amendments that are to be made in our country in view to reach national
legislation compliance with the European one.
***
The fundamental objectives of fiscality are achieved through the promotion
of financial, economic and social policies. Through its financial policy, the state
has to procure the financial resources necessary for state functions carrying out. This
core objective is achieved by promoting and observing the fiscal principles. The taxes
volume could raise by increasing the taxpayers number, by introducing new taxes
or by extending the tax basis. The tax has a high yield if having a universal nature,
with low tax shares, so that it would not represent a burden for the taxpayer. Taxes
universality with reasonable shares could represent a surest source of revenues for the
budget than the use of numerous taxes with higher shares.
The fiscal policy in the economic field envisages the development of certain
economic activities, through key factors influencing production increases, services and
agriculture development. Exports development and imports reduction in view to reach
trade balance equilibrium represent a priority objective with favourable consequences
for the national economy as a whole. Imports limitation could be achieved by high
custom duties and excises for certain products. However, this objective should be
reached in correlation with the development of production sector for the economic
goods characterised by scarcity and that could be produced in our country. New jobs
could be created, with favourable consequences upon the increase in taxable income
of labour force and, implicitly, the limitation of financial funds for unemployment
protection.
The incentives granted to economic agents in view to develop certain
activities materialise in exempts from profit taxes or in the reduction of sectors
producing domestic goods with high costs, facilities by using accelerated sinking in
the first year of acquiring fixed capital as tangible assets.
Social and political objectives could be reached through the fiscal policy
promoted by the state. The fiscal mechanism envisages the granting of certain facilities
to the taxpayers with relatively low income, being exempted from the payment of
taxes up to a certain quantum. Fiscality operates with very high taxation shares in
order to limit the consumption of products with health risk: alcohol, tobacco and
33
Fiscal Politics
tobacco products. The efficiency of fiscal activity, correlated with internal and external
audits contribute to the achievement of the major objective of fiscal policy: a revenues
budget high enough for the removal of budgetary deficit.
In this context, fiscal policy should consciously use the whole tools and
procedures of fiscal nature in view to establish the level and structure of compulsory
deductions, the taxable operations, the regime of exonerations and fiscal loans, so that
social product allotment ensure the necessary reserves for covering public expenses
and social protection services. The whole fiscal system should be characterised by
fiscal burden setting up in accordance with social fairness, with no discrimination
between taxpayers. The different amount of taxes, taking into account the income or
wealth level, meet equity criteria and the social function, as a feature of fiscal system,
favouring the categories of taxpayers with high expenses, as well as the economic
agents using low capability labour force or young graduates of tertiary education.
Consequently, the fundamental objectives of fiscality are:
- the promotion of financial policy, by cashing the fiscal revenues, by
compulsory deductions of taxpayers; taxes, contributions and special funds. The
purpose of cashing all these revenues is to cover public expenses, necessary for the
appropriate functioning of any society;
- the promotion of economic policy, by developing productive activities that
ensure the company stableness, taxes reduction for export activities, the development
of certain sectors of activity and the inhibition of some others; high custom duties
and excises for those imported goods that are also produced in our country, in view to
protect the domestic production;
- the promotion of social policy on deprived persons due to low income or
low work capability, war veterans, disabled persons, etc. Fiscality operates with high
taxation shares aiming at the limitation of the consumption of health risk products and
contributions to special funds, applied to all economic agents advertising such products.
The fiscal policy is oriented towards the achievement of the following
functions of fiscal system:
- financial function is the tools used by the state in view to ensure the
necessary resources for financing national interest activities;
- incentive economic function, through facilities provided by legal
framework: reduction of taxes on profit, reinvestment of net profit, tax exempts for
deprived areas, etc.;
- social function, meaning that the fiscal system should favour certain social
categories;
- control function enabling the state, through accountancy information
sources, to validate the real volume of sales, the production costs, the income and
expenditure bookkeeping, the accuracy of computation basis for salary taxes, value
added tax, excises, etc., as well as their payment in due time;
- equity function, meaning that all the economic agents, legal and natural
persons carrying out economic activities in view to achieve profits should be subject to
taxation. Though acquiring fiscal facilities for limited periods, they should afterwards
contribute with the appropriate amounts to the society development.
A fiscal system cannot be perfect, but it could be changed in accordance with
34
Fiscal Politics
the development of private sector. The state should own the strategy activities of the
economy and the national interest fields: education, health, country and individuals
security, arts and culture. All these will be reached at the moment when the state
will assign its enterprises to the private sector, when the monopoly over an activity
will be replaced due to competitiveness reasons, when the legal framework will be
fairly stable and clear and when equitable taxation will be effectively applied.
Fiscal principle for the third millennium
From the fiscal standpoint, the following implications of the fiscal system
over any economy are known:
General justification of taxes
The tax is, by itself, justified since the functioning of any society involve
certain costs that are to be covered through appropriate resources.
The resources that could be owned by the state, coming for instance from its
properties, are not enough – and this is the state of play in general. For this reason,
taxes are to be compulsorily collected, without a state counterpart. The state enjoys
the right to introduce taxes, through central state entrusted bodies (the Parliament)
and local governments. The Parliaments endorses the introduction of state taxes on
national interest, while local governments are entrusted to introduce certain taxes in
favour of administrative – territorial units. In accordance with legal provisions, all the
economic agents should support a part of state expenses.
The whole activity related to taxation and taxes collection reside on
accurately applying and observing the legal provisions and any nonconformity in this
sense means law infringement, with consequences upon legal responsibility.
The specialised literature mentions a series of fiscal principles: equity,
flexibility, taxation yield, etc.
Many of these principles were not transposed in state financial practise.
Nowadays, we require something else: sound principles, exercised by the state and put
in place by each enterprise. Which would be the taxes impact upon an individual or
an enterprise? What principles should be put in place so that Romanian fiscal system
would become an instrument for the society development?
The economists have analysed the economic and financial activity of
European countries, which are different from one case to another, seeking for the
best taxation that meets the requirements of Member States. The principles subject
to debates were also analysed by Allais Maurice, the laureate of Nobel award for
economics in 1993, who considered they really included the most daring rules in
taxation field:
Taxation justification
It is a matter of individual culture to understand that no state in the world
could function without financial resources. Health, security, arts and culture, education
are fields of national interest. Their effective functioning require appropriate financial
resources. The state has no possibility to cover them from own resources. All the four
35
Fiscal Politics
activity fields are of national interest, with effects upon everyone. To the extent to which
the financial resources coming from enterprises and legal persons are not sufficient,
part of them will return to taxpayers benefit. Therefore, taxation is justified.
Taxation neutrality and effectiveness principle1
Taxation neutrality supposes the existence of a single function, the fiscal one,
namely the financing of public expenses without influencing the conditions of the
economy functioning, wealth or social structures distribution. The tax is supposed to
have as final effect an efficient economy. Taxation neutrality should be seen from two
points of view:
l from the standpoint of analysing the maximum effectiveness of an
enterprise2 for given resources and techniques, a general tax or a lamp sum taxation
on consumables coming from third parties do not influence the enterprise’s results
(e.g.: tax on salary income, value added tax if it does not involve prorates, employees’
contributions to social insurances, etc.);
l from the standpoint of technical and economic progress dynamics,
taxation should not “threaten” the benefits when they are coming from putting in place
upgraded, efficient techniques, from reducing costs and from a better orientation of
production. Should the economic agents perceive benefits as being acceptably taxed,
their incitement for a better management of economic and financial resources cannot
be diminished to the same extent. These are generally enterprises recording losses
and that should be normally punished, not the ones recording profits. The Ministry
of Finances, as state representative, was permanently concerned with seeking for
taxation solutions that would best meet technical autonomy, despite all notification,
liquidation and collection of fiscal claims. The Parliament, as legislative body, should
represent the state interests, avoiding as much as possible the fail in applying fiscal
principles.
Taxation transparency principle
The taxes should be collected based on simple and clear principles, avoiding
misinterpretations and therefore, minimum cost for putting them into practice. In most
cases, the application of a tax was presented in tenths of pages in the Official Journal,
so that the economic manager of a company spends a lot of time studying them for an
accurate application. The issuing of a law or ordinance is usually followed by norms issued
with big delays, guidelines that generate confusions and leave room for interpretations of
the fiscal system, which is supposed to defend state interests against the economic agent,
permanently concerned with finding a legal way for the minimum taxation.
Impersonal taxation principle
The respective principle means that taxes collection should not involve
inquisitorial inquiries on legal or natural persons’ life. The staff of fiscal system,
selected based on professional and ethic principles, certainly leads to the effectiveness
of fiscal activity, but also to a diminished risk for taxpayers, as long as the civil servants
represent a guiding and control body.
36
Fiscal Politics
Individual taxation principle
The final objective and the core concern of the state, in any democratic
society, is to ensure the development of any citizen’s personality according to his/her
own ideals, stated Allais Maurice in his paper “Pour la reforme fiscale”, 1983, which
acquired the Nobel award for economics. As far as possible, the citizen should freely
enjoy his/her options, income and properties, while appropriate taxes are stipulated by
law, based on taxation methods and techniques. Walter Lippman stated in one of his
papers “… The liberal equality concept is not entailing the promise of recognising all
people as equally rich, influent, honoured and trained”. On the contrary, the promise is
that in case of removing the conventional inequality due to privileges and prerogatives
“intrinsic superiorities would run down”.
Non-discriminating principle
Taxation should not be discriminatory. It should be established based on
rules common for everyone. Any discriminatory direct or indirect fiscal measure
against any social group is incompatible with the general principles of a
democratic society.
Conclusion
Retrospectively analysing the above-mentioned fiscal principles, it results
that the state, through the fiscal system, influences and steps in the development of
economic activities. Within an economy of private type, the taxpayer question is: what
is the extent to which state could step in enterprises’ development?
Notes
1. Allais Maurice, Pour la reforme fiscale, Paris, 1983
2. Ana Morariu (coordinator), Accountancy and Fiscality in the Development of the
Enterprise, ExPonto Publishing house, 2006
Bibliography
- Allais Maurice - Pour la reforme fiscale, Paris, 1983
- Ana Morariu - Accountancy and Fiscal Management, the Academy of Economic
Studies Publishing House, 2004
- Delesalle Eric - 100 Dificultes comptables fiscales et juridiques collection, Experts, 2003
- IFRS certified translation, CECCAR Publishing House, 2
37
Demografie
Teorii, concepte
şi scenarii demografice
Conf. univ. dr. Gheorghe SĂVOIU
Universitatea Constantin Brâncoveanu Piteşti
„Destinul Europei, în mersul ei spre
noile orizonturi ale secolului XXI, se va decide,
înainte de toate, pe plan demografic”.
Anatole Romaniuc, profesor canadian,
născut în Bucovina
Abstract
O incursiune atentă şi detaliată în istoria concepţiilor demografice este
în măsură să ofere multe elemente interesante, explicative şi chiar instructive.
În lucrarea, sugestiv intitulată „Eseu asupra principiului populaţiei” (aşa cum
afectează el viitoarea ameliorare a societăţii), Thomas Robert Malthus (1766 - 1834,
preot englez, economist) a formulat în mod sistematic prima teorie demografică
a suprapopulaţiei1, într-o modalitate ferventă, lipsită de complezenţă, substituind
spirala ascendentă şi progresul populaţiei umane cu „o perspectivă dezolantă şi
mohorâtă, dătătoare de fiori reci” devenită, pe bună dreptate, pe alocuri exagerată.
Meritele teoriei sale, denumită între timp malthusianism, sunt deosebite fiind,
unanim recunoscută ca o primă abordare interdisciplinară a demografiei, prin
lărgirea bazei de analiză statistice a acestei discipline, prin confruntarea populaţiei
cu resursele limitate şi cu economia în ansamblul ei.
În sinteză, malthusianismul susţine că populaţia creşte în progresie
geometrică, iar masa concretă a mijloacelor de subzistenţă în progresie
aritmetică, iar acest dezechilibru o dată creat face necesară intervenţia prin
obstacole cu caracter şi finalitate evident regresive pentru reglementarea
raportului dintre „populaţie şi mijloacele de subzistenţă”.
***
Malthus constată că numărul populaţiei umane se dublează la
fiecare sfert de veac.
Numărul populaţiei este istoric şi obiectiv limitat de potenţialul
concret al subzistenţei;
Numărul populaţiei se majorează inevitabil acolo unde potenţialul
concret al subzistenţei creşte, cu excepţia situaţiei în care creşterea demografică
38
Demografie
este restricţionată prin obstacole puternice şi manifeste în mod real (represive
sau preventive);
Reţinerea morală defineşte unicul obstacol preventiv, iar viciul
şi suferinţa, cauzată de foamete, epidemii, calamităţi, războaie alcătuiesc
principalele obstacole represive.
Reţinerea morală este considerată panaceul malthusianismului şi
este descrisă în forme diverse, de la amânarea căsătoriei, până la alegerea
abstinenţei ca soluţie opusă practic căsătoriei. Eseul lui Malthus, despre
legitatea creşterii populaţiei, care l-a determinat chiar şi pe un intelectual
reticent precum Carlyle să declare economia şi, implicit, demografia „ştiinţe
înfricoşătoare”, rămâne pe deplin edificator în ceea ce priveşte caracterul
profund apologetic al controversatei sale teorii, dar beneficiază cel puţin de
calitatea intrinsecă a întrebării care luminează pentru prima oară problema
suprapopulaţiei umane fără a ilumina cu insistenţă, se va constata în timp,
respondentul prin răspunsul oferit2:
„Putem afirma ferm, deci, că natalitatea, - dacă nimic nu o stăvileşte -, se
dublează în perioade de 25 de ani, adică creşte într-o progresie geometrică. Nu
este însă simplu de determinat presupusa rată de creştere a roadelor pământului.
Se poate declara în schimb, cu siguranţă, că rata lor de creştere pe un teritoriu
limitat este de natură absolut diferită faţă de creşterea ratei de natalitate. Prin
puterea de creştere a natalităţii o mie de milioane se pot dubla tot atât de uşor
cu o periodicitate de douăzeci şi cinci de ani, ca şi o mie. Însă hrana necesară
pentru întreţinerea populaţiei de număr atât de mare nu se poate deloc
procura tot atât de uşor…Şi populaţia, dacă ar avea hrană suficientă, ar
progresa în continuare neobosit, iar progresul unei epoci este baza dezvoltării şi
mai mari a epocii următoare şi aşa mai departe, fără sfârşit. Dacă în loc de insulă,
considerăm tot pământul, exodul va fi bineînţeles exclus, şi dacă presupunem că
locuitorii globului terestru acum sunt în număr de vreo mie de milioane, specia
umană se va înmulţi într-o rată de 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64, 128, 256, iar alimentele
într-o rată de 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9, în două secole, vom avea o populaţie al cărei
raport la cantitatea de alimente va fi ca şi raportul lui 256 la 9, iar în trei secole ca
şi raportul lui 4097 la 13. În două milenii diferenţa nici că se mai poate calcula.
La aceste presupuneri nu am ţinut cont de nici un fel de restricţii la roadele
pământului. Rodul poate creşte oricât şi poate fi mai mult decât orice cantitate
comensurabilă, totuşi, puterea de creştere a populaţiei va fi mult mai mare în
oricare epocă, iar creşterea natalităţii nu va putea fi ţinută la nivelul creşterii
cantităţii alimentelor, decât prin aplicarea permanentă a unor legi draconice,
care apar ca o stavilă în faţa puterii mai mari…„ (T.R.Malthus, 1798).
Observaţiile asupra „speculaţiilor lui Godwin, Condorcet şi a altor
scriitori”, emise într-o manieră mai curând logică, decât cinică, i-au atras
lui Malthus oprobriul întregii societăţi. Relaţia dintre populaţie şi economie
dezvăluia o legătură, mult mai gravă, între populaţie şi sărăcie.
39
Demografie
În raport cu concepţia anglo-saxonă, demografia relevată de către
Malthus, natural definită ca ştiinţă a studiilor despre populaţie sau „population
studies”, devine o ştiinţă căreia în confruntarea cu economia, i s-a conferit de
la bun început un statut dificil şi relativ independent, nerâvnit şi necontestat de
către celelalte ştiinţe.
Concepţia demografică a lui Malthus a fost şi cea mai ponegrită dintre
toate, fiind declarată, în epocă, o „doctrină a disperării”, pentru că a convertit
numeroşi prieteni ai progresului în reacţionari, iar gândirea de tip malthusian
a fost situată, de către o bună parte din contemporanii săi, dincolo de limitele
bunei-cuviinţe. Opiniile condescendent tolerante ale acestor contemporani, nau încetat să-i însoţească şi să-i denigreze teoria nici astăzi, după mai bine de
două secole. Cea mai interesantă opinie este formulată de Proud’hon, pe care
o redăm în varianta sa originală pentru a nu-i ştirbi cu nimic maliţiozitatea
specifică: „Il n’y a qu’un homme de trop sur terre, et c’est Malthus”.
Marele merit al lui Malthus, după cum avea să afirme istoricul şi
demograful francez, J. Dupâquier, rămâne acela de a fi redactat cu mult mai mult
decât un simplu eseu sau un studiu facil despre populaţia umană, altfel spus o
veritabilă „sociologie a populaţiei”, referindu-se la fenomenul de „autoreglare
a populaţiei”, dacă nu cel dintâi, sigur printre primii, dând un contur realist
primei teorii generale a populaţiei. Prin calităţile sale evidente de economist,
dar şi de demograf, Malthus a încercat să încheie o alianţă teoretică între cele
două ştiinţe, dar cum amândouă se aflau în stadiul lor de debut şi de tinereţe
sau chiar de imaturitate, legătura a fost furtunoasă şi aparent aridă. Puterea
autorului de a anticipa unele evenimente demo-economice a fost însă una de
excepţie.
Concepţiile demografice şi teoreticienii lor
Într-o optică simplificatoare3 toate concepţiile demografice sau
teoriile despre populaţie după celebrul eseu malthusian, pot fi grupate în
malthusiene (antinataliste sau antipopulaţioniste) şi antimalthusiene (nataliste
sau populaţioniste).
O abordare critică a malthusianismului aparţinând lui Karl Marx
(1818-1883), recunoaşte drept ca argument viabil exclusiv doar noţiunea de
suprapopulaţie relativă, manifestată prin variantele de suprapopulaţie relativă
flotantă, ca rezultat al restrângerii anumitor categorii de activităţi, în special a celor
industriale, latentă, ca urmare a pierderii proprietăţii şi ocupaţiei agricole sau
stagnantă, cu referire strict la activităţile desfăşurate la domiciliu. În acelaşi timp,
K. Kautski obiectivează în mod inedit malthusianismul şi extrapolează importanţa
fertilităţii umane, accentuând impactul ei social în special asupra femeii, afirmaţia
lui conform căreia „istoria fertilităţii umane este istoria muncii femeilor”, fiind
acceptată în demografiile moderne şi confirmată de noul mileniu.
40
Demografie
Sociologia, prin apariţia şi evoluţia sa, a condus şi la modificarea
substanţială a teoriilor demografice. Nume rezonante de demografi se întâlnesc
astfel cu alte nume remarcabile ale sociologilor: Pitirim A. Sorokin, Ph.
M.Hauser, Kingsley Davis, Ronald Freedman, John Caldwell, Judith Blake,
J.Bongaarts, P.Glick, Thomas Burch, Louis Roussel, R.Grebenik, J.Hajnal,
G.Becker etc. Conexiunile interdisciplinare statornicite între cele două ştiinţe,
analogiile, translaţiile, imitaţiile, apropierile şi împrumuturile, adaptările
reciproce şi avantajele comune, au condus pe unii dintre demografi la încercări
de asimilare a demografiei în corpul sociologiei populaţiei. La o primă vedere,
societatea, în calitate de obiect de studiu extins al sociologiei, include şi
populaţia umană ca subdomeniu. Ca o consecinţă logică aparentă, demografia
ar trebui înglobată în sociologie printr-un proces de „sociologizare”. Aceasta
a fost de fapt tendinţa ce a caracterizat sociologia americană, ca rezultat al
demersului ei holistic sau integrativ exhaustiv. Această tendinţă s-a materializat
în încorporarea demografiei în cadrul larg al sociologiei, încercând astfel
să iniţieze un proces de dispariţie treptată a demografiei ca ştiinţă de sine
stătătoare, în SUA.
Familia, gospodăria, fertilitatea, nupţialitatea, divorţialitatea,
natalitatea şi mortalitatea nu pot însă aparţine domeniului unei singure
concepţii generale fie ea şi sociologică, ci, în mod natural, multiplelor teorii
particulare cu rezonanţe demografice esenţiale. Antropologia culturală,
etnologia, istoriografia şi sociologia au putut contribui numai împreună la
diversificarea teoriilor despre populaţie (Pitirim Sorokin, Joseph Schumpeter
1964). O detaliere a teoriilor din prima jumătate a secolului al XX-lea a fost
realizată sociologic de către Pitirim Sorokin, prin lucrarea Contemporary
Sociological Theories şi economic de către Joseph Schumpeter în History
of Economic Analysis. Noile concepţii detaliază şi accentuează importanţa
creşterii populaţiei, a formării gospodăriei şi familiei, a dinamicii nupţialităţii,
a ciclului de viaţă familială, a relaţiei între migraţie şi urbanizare, a mobilităţii
profesionale etc. Teoriile moderne demografice au oscilat în a semnala
preponderenţe naturaliste, biologice, sociale, culturale, economice, resuscitând
neomalthusianismul, dar şi antineomalthusianismul.
Cu toate aceste influenţe semnificative se pot identifica următoarele
concepte dominante despre populaţie, specifice ultimelor cinci decenii,
respectiv revirimentul presiunii demografice, implicit a exploziei demografice,
noul concept al tranziţiei demografice, reprezentând o detaliere mai profundă
şi o actualizare a vechii „revoluţii demografice”, concept administrat practic
de mai multe ştiinţe, în paralel cu revigorarea noţiunii de populaţie staţionară,
prin analogie cu teoria „creşterii economice în ritmuri egale cu zero”, şi
de populaţie optimă şi, mai recent, cu apariţia conceptului de implozie
demografică.
La începutul deceniului al şaselea, după cum remarca Vladimir
41
Demografie
Trebici, a apărut o primă concepţie multistadială legică, desprinsă din analiza
curbei logistice, concepţie aparţinând lui C. P. Blacker, care detaliază în
evoluţia sau „ciclul demografic complet” al unei populaţii umane, nu trei, ca
în cazul descrierii curbei logistice, ci un număr de cinci stadii, particularizate
de următoarele dinamici distinctive ale ratelor natalităţii şi mortalităţii:
Stadiul staţionar superior, în care ratele natalităţii şi mortalităţii sunt
ridicate;
Stadiul de debut expansionist, în care deşi ratele natalităţii şi mortalităţii
se menţin ridicate, rata mortalităţii prezintă un uşor trend de diminuare;
Stadiul de finalizare a expansiunii, în care şi rata natalităţii se înscrie
în aceeaşi tendinţă de diminuare ca şi rata mortalităţii;
Stadiul staţionar inferior, în care ratele natalităţii şi mortalităţii sunt
tot mai scăzute,dar relativ egale;
Stadiul declinului sau al diminuării naturale a populaţiei, în care
„sporul natural devine negativ”, ca urmare a diminuării natalităţii sub nivelul
mortalităţii, tendinţa de diminuare mai profundă a ratei natalităţii comparativ
cu rata mortalităţii fiind complet instalată.
Teoria lui Blacker era derivată din concepţia despre populaţie a
economistului şi demografului francez Adolphe Laundry, autorul teoriei
de „revoluţie demografică”, În teoria lui Laundry se regăseau trei regimuri
demografice distincte, primul denumit primitiv ca urmare a limitării creşterii
populaţiei prin mijloacele sale reduse de subzistenţă, urmat de un regim
intermediar, în care numărul populaţiei este dependent de nivelul individual
al veniturilor, precum şi de producţia diferitelor sectoare ale economiilor,
iar ultimul regim este cel al revoluţiei demografice marcată de o diminuare
generală a fertilităţii, factorii economici pierzând practic calităţile anterioare
de variabile explicative din punct de vedere demografic.
Relaţia populaţie–economie este descrisă mult mai eficient de relaţia
populaţie–mijloace de subzistenţă şi, prin generalizare, de relaţia populaţie–
potenţial de subzistenţă sau populaţie–resurse. Inconsistenţa sau consistenţa
ultimei relaţii constituie un barometru demografic, capabil să semnaleze
existenţa unei presiuni demografice reale, definite prin intermediul unei
suprapopulaţii incipiente sau cronice, ori dimpotrivă inexistenţa aceleiaşi
presiuni demografice, marcată de apariţia unei subpopulaţii minore sau mai
grav, degenerative.
Cea mai interesantă evoluţie conceptuală a demografiei rămâne
paradigma tranziţiei demografice, fundamentată iniţial de către doi prestigioşi
sociologi-demografi, W. Tompson şi F. W. Notestein. Tranziţia demografică
originală se defineşte ca fază sau perioadă în evoluţia unei populaţii, în care
scăderea mortalităţii începe să fie urmată de scăderea natalităţii, iar în decalajul
temporal creat şi delimitat de momentele de apariţie ale celor două diminuări
de rate demografice are loc o creştere substanţială de populaţie.
42
Demografie
Figura nr. 1
Reprezentarea grafică ipotetică a unei perioade de tranziţie
demografică4
Rata
natalităţii
Rata natalitãþ
ii
16
Rata mortalitãþ
mortalităţii
ii
14
12
10
8
6
4
2
0
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
Tranziţia demografică este un proces caracterizat printr-o scădere mai
importantă a mortalităţii decât a natalităţii. Concepţiile axate pe paradigma
tranziţiei demografice au detaliat ulterior câteva tranziţii particulare
semnificative, care deşi nu abandonează abordarea populaţiei ca un
„condominium” (Vladimir Trebici), totuşi se concentrează asupra unui aspect
dominant în evoluţia demografică, conform opiniilor acestor autori. Se pot
enumera5 astfel câţiva teoreticieni importanţi ai acestor tranziţii demografice
particulare:
- J.Burgeois-Pichat, în calitate de autor al conceptualizării tranziţiei
structurii pe vârste, având ca principal rezultat îmbătrânirea populaţiei;
- K. Hajnal, considerat teoreticianul tranziţiei nupţialităţii;
- J Durand, recunoscut drept primul autor al tranziţiei ratelor de activitate,
cu accent pe ratele de activitate feminină;
- W. Zellinski, în postura de autor al teoriei tranziţiei mobilităţii
teritoriale;
- C.P.Blacker, iniţiatorul concepţiei multistadiale, continuată prin tranziţia,
conceptualizată în principal pe baza migraţiei;
- Vladimir Trebici, demograf şi academician român, autorul teoriei
tranziţiei urbanizării;
- Dennis Wrong, autorul celei mai detaliate tipologii generale a tranziţiilor
demografice.
Tipologia tranziţiilor cuprinde următoarele categorii de tranziţii
demografice, conform nivelului practic al ratei de natalitate (Rn) şi de
mortalitate (Rm), unde obligatoriu Rn>Rm:
- atât Rn cât şi Rm prezintă un nivel foarte ridicat;
- Rn prezintă un nivel ridicat iar Rm o dinamică descendentă;
- Rn prezintă un nivel ridicat iar Rm un nivel redus;
43
Demografie
- atât Rn cât şi Rm prezintă o dinamică descendentă;
- Rn prezintă un nivel scăzut sau fluctuant şi Rm un nivel constant redus.
Teoriile creşterii economice nu puteau lipsi de la „banchetul”
demografiei. Dimpotrivă, teoria creşterii economice avea să-şi găsească
analogii cât se poate de fireşti în demografie, creşterea economică în ritmuri
„egale cu zero”, generând conceptul de populaţie staţionară. Şi era firesc să fie
aşa, deoarece determinismul economic şi-a pus amprenta şi în demografie.
Populaţia optimă este un concept al şcolii demografice franceze şi
coincide cu un nivel al populaţiei umane situat evident între populaţia minimă
şi populaţia maximă, nivel definit în raport cu unul din numeroasele sale
obiective declarate: bunăstarea, ocuparea, longevitatea, sănătatea, cultura,
cunoştinţele, numărul locuitorilor etc. Iniţiatorul concepţiei optimaliste rămâne
Afred Sauvy, care defineşte optimul economic ca un criteriu sau obiectiv
esenţial, transferând problema în domeniul populaţiei active, „saturaţia şi
productivitatea” dominând teoria sa. Diferenţa teoretică dintre populaţia
optimă şi cea efectivă determină prin semnul algebric al rezultatului final, fie
suprapopulaţia, fie subpopulaţia..
Pesimismul teoreticienilor demografi contemporani, consideraţi
neomalthusieni, capătă uneori accente patetice. În evoluţia fenomenelor
demografice se recunosc trei elemente generatoare ale unor viziuni şi abordări
profund întunecate ale viitorului, respectiv explozia demografică (iniţial
generalizată în ţările în curs de dezvoltare, conform concepţiei lui Robert
Cook, apoi specifică arealului „lumilor sărace ale mapamondului”, scăderea
de lungă durată a fertilităţii, cu impact generalizat şi accelerarea îmbătrânirii
demografice, în ţările dezvoltate din punct de vedere economic.
Unele voci devin alarmante şi consideră fie creşterea explozivă a
populaţiei lumii a treia, ca un pericol moral pentru omenire (A.J.Toynbee)
ori ca o veritabilă bombă demografică (P.Ehrlich) fie o identifică simbolic ca
un nou potop, dar unul demografic, ori cu o inflaţie, evident tot demografică
(G. Bouthoul), fie viitorul populaţiei umane este proiectat ca un declin
implacabil (P.Chaunu) sau este definit ca iminenţă a terminării primei zile
a existenţei omului (J.Suffert), ori viitorul lumii este proiectat vizionar, ca
şi viitorul unei familii al cărei cărucior va rămâne gol (Ph. Longman). Alte
voci, teritorializând şi localizând tendinţele demografice în vechiul şi bătrânul
continent Europa, echivalează cronicizarea scăderii fertilităţii de aici, cu
sinuciderea sau catrastofa demografică (J. Bourgeois-Pichat), sau constată cu
gravitate că „îmbătrânirea societăţilor europene” a devenit un „simptom al
declinului” (G. Fragniere).
Paul Ehrlich a rămas ca un veritabil reper între cei mai înverşunaţi
adepţi ai malthusianismului, de la finele mileniului trecut, excelând atât în
convingeri de tip radical, cât şi în măsuri complet discriminatorii, precum şi
în soluţii incredibil de inumane, plastic denumite de către ceilalţi demografi
44
Demografie
„horrible solutions”. Dintre aceste incredibile soluţii, se pot uşor extrage două
eşantioane specifice inferenţelor de tip Ehrlich, situate dincolo de limitele
oricărui sentiment uman, prin care autorul compară explozia demografică cu
cancerul6 şi desacralizează chiar şi dreptul fundamental al fiinţei umane de a
mai avea urmaşi7.
Cu toate că demograful contemporan, impresionat şi alarmat de evoluţia
recentă a familiei, căsătoriei, fertilităţii şi natalităţii, face previziuni pesimiste,
ca şi în Teoria numerelor mari, există evident şi numeroase opinii optimiste,
pe cale chiar să se înmulţească în ultimii ani şi, mai ales, în viitorul apropiat,
ca urmare a unor temporizări semnalate în procesul „creşterii demografice”. Se
înscriu în această categorie multe şi diferite conceptualizări şi teorii, de la opinia
filozofului, matematicianului şi omului politic francez J.M.A.Caritat, marchiz
de Condorcet şi până la aceea a lui Amartya Sen, economist indian, laureat al
premiului Nobel în 1998, pentru teoria sa în domeniul relaţiei dintre dezvoltarea
şi libertate umană, teorie accentuând rolul libertăţilor umane fundamentale în
evoluţia populaţiei sau până la concepţia academicianul rus, vorbitor de limbă
română, S.P.Kapiţa, teorie ce instituie spiritualitatea însoţită de informaţie, ca
principalele suporturi demografice pe parcursul a două secole de aşteptare a
staţionării, urmate de diminuarea ratelor deosebit de mari de fertilitate şi natalitate,
primele raze ale „progresului raţiunii” s-au făcut totuşi simţite, în final.
Încă de la începutul secolului al XIX-lea, Condorcet a intuit existenţa
unei corelaţii intense, pozitive şi directe între o mai mare siguranţă a populaţiei
(manifestată prin creşterea bunăstării, în paralel cu limitarea creşterii demografice)
şi un grad mai ridicat de educaţie, instruire şi cultură. Sociologul american cu
preocupări importante şi în demografie, Kingsley Davis a demitizat, încă din
deceniul al şaptelea al secolului al XX-lea, punctul de vedere biologic al teoriilor
demografice manifestat prin izolările simple asociative de tipul populaţiesubzistenţă, fertilitate-densitate, fertilitate-degenerescenţă, subliniind importanţa
factorilor culturali în aşa numita lege a populaţiei umane. De altfel, va separa statele
lumii în trei categorii, conform nivelului de dezvoltare economic, social şi mai
ales cultural: ţări dezvoltate cu declin incipient, ţări în curs de dezvoltare cu
creştere de tranziţie şi ţări slab dezvoltate cu o creştere demografică ridicată.
În ultimul deceniu, Kapiţa, împreună cu câţiva demografi şi
matematicieni din SUA şi Danemarca, a încercat să aplice modelarea matematică
pentru a afla cât mai mult despre prezentul şi viitorul demografic al ansamblului
comunităţilor umane. Factorii decisivi în dezvoltarea comunităţii umane au fost,
conform analizelor matematice atent realizate, atât în epocile preistorice, cât şi în
timpurile istorice, nu economia, nu munca, ci un rezultat al acestora, respectiv
spiritualitatea şi informaţia, cultura în sensul larg al cuvântului.
Contrazicând şi anulând practic concluzia lui Malthus, după care
s-au orientat o lungă perioadă demografii şi politicienii promalthusianişti,
în conformitate cu care problema alimentară este forţa motrice a omenirii,
45
Demografie
Kapiţa consideră că explozia demografică, aşa cum arată şi modelul matematic
aferent acesteia, a fost un fenomen temporar, fiind influenţată, în mod esenţial
şi paradoxal, tocmai de nivelul de cultură şi de capacitatea de receptare a
informaţiei. Cât timp cultura s-a limitat la îmbunătăţirea aspectelor privind
civilizaţia umană, s-a redus progresiv şi mortalitatea, crescând numărul
populaţiei. Punctul de vârf al exploziei demografice l-au constituit anii 19502000. Din 2001, se poate identifica începutul stagnării, iar numărul populaţiei
Terei va fi într-un regres continuu din cauza reducerii considerabile a natalităţii.
Şi pe cât ar părea de necrezut, factorul principal care determină această tendinţă
este, în plină revoluţie informaţională declarată, tocmai criza informaţională.
Fiinţa umană a ajuns la limita posibilităţilor sale de receptare a informaţiei.
Formarea profesională durează deja până la vârsta de treizeci de ani. În prezent,
se utilizează tot mai frecvent conceptul de formare continuă sau pe parcursul
întregii vieţi, respectiv „long life learning”, într-o societate modernă instruirea
individuală va trebui reluată continuu, altfel nu se va putea face faţă concurenţei.
Şi atunci cum să-i mai rămână timp fiinţei umane ca să mai şi lucreze, să se
reproducă, să transmită cunoştinţele acumulate către noua şi mereu mai tânăra
generaţie ? Limitele receptării au condus la un fenomen nou în ţările dezvoltate,
postindustriale, în aproape 30% din populaţia acestor state se manifestă
analfabetismul funcţional8.
Optimismul conceptual demografic a utilizat o mare varietate de
argumente, care mai de care mai interesante, de la aforisme de tipul „Dumnezeu
trimite o pereche de braţe, cu fiecare gură nouă de hrănit”, până la teorii ale
avantajelor creşterii demografice, considerată ca fiind „singura capabilă de a
constrânge omul să-şi schimbe modul de viaţă” (Colin Clark) şi chiar valorificând
calcule statistice comparative ale ritmului de creştere economic superior celui
demografic (S.Kuznets). Cazuistica optimistă a lui Everett Hagen generalizează
trei tipuri de evoluţii demografice, pornind de la trei cauze distincte:
- atât generalizarea medicinii preventive, cât şi a igienei publice moderne
produc o reducere semnificativă a mortalităţii exogene, căreia îi corespunde o
reducere a natalităţii, dar cu un decalaj important în timp, iar în intervalul apărut
ritmul sporului natural creşte;
- ameliorarea globală a veniturilor aduce cu sine o îmbunătăţire a
venitului individual şi, în final, în ciuda premiselor malthusiene, conduce totuşi
la o creştere a populaţiei;
- creşterea ratei natalităţii peste „nivelul ei minim” secular şi continuarea
redresării ei prin recuperarea continuă a naşterilor în raport cu pragul limită
depăşit.
Optimismul sociologului american W. E. Moore, autor al unei concepţii
demografice complexe bazată pe noi dimensiuni sociale şi sociologice, pe
conexiunea dinamică dintre populaţie şi fundamentul ei social, dar, mai ales,
46
Demografie
pe raportul reciproc dintre populaţie şi organizare, contestă profund pesimismul
malthusian insistând asupra rolului activ al tehnologiei în raportul populaţie
–economie.
Concluzia, majoritar definită ca europeană este una de natură optimistă,
aşa cum o sintetizează afirmaţia demografului francez G. Fragniere, la finele
deceniului al nouălea al secolului al XX-lea, respectiv prin afirmaţia „ceea ce
poate constitui atu-ul Europei în lumea noastră, chiar în acest moment când
situaţia sa demografică provoacă nelinişte şi când puterea sa nu mai este ceea ce
a fost altă dată, este voinţa sa de a se reînnoi, de a se adapta, de a-şi „descleroza”
instituţiile sale şi viaţa politică, de a se re-crea”.
O soluţie salvatoare, poate mult prea originală şi exagerat de optimistă,
pentru realismul teoriei noii tranziţii demografice, ia în calcul un trend, parţial
motivat de biologi şi gerontologi, trend de creştere al speranţei de viaţă conform
căreia oamenii vor ajunge să trăiască 150 de ani, iar contingentul de fertilitatea
feminină se va dilata la aproape 85 de ani, de la vârsta de 15, până la 100 de ani
(Roy L.Walford).
Se poate constata cu uşurinţă că separaţia între neomalthusianişti şi
antineomalthusianişti este rezultatul tratării populaţiei ca variabilă dependentă sau
independentă în raport cu economia. Dacă în teoria clasică populaţie –economie,
prosperitatea economică genera creştere demografică, în teoria modernă
multitudinea factorilor explicativi ai evoluţiei demografice transformă
populaţia într-o variabilă independentă, în raport cu economia.
Dintre factorii explicativi importanţi ai teoriilor demografice s-au putut
evidenţia pe parcurs, selecta şi prezenta sintetic şi relativ cronologic, următorii:
- resursele alimentare (Malthus),
- fluctuaţiile catastrofice ale factorilor climatici, în special temperatură
şi umiditate (Bodenheimer şi Uvarov),
- epidemiile, paraziţii, bolile cu impact global (Fiske şi Howard),
- mediul, abordat exclusiv spaţial (Nicholson),
- aglomerările urbane sau „megalopolisurile”,
- relativa independenţă faţă de factorii de mediu într-un teritoriu delimitat
(Wynne),
- feed-backul genetic între populaţii şi mediul lor (Pimentel)
- limita maximă / minimă generate simultan de spaţiu şi resurse alimentare
(Milne),
- modul de viaţă şi consumul de energie, necesar întreţinerii populaţiei
(Freedman şi Berelson),
- supradensitatea ca factor de stres sau agresiune, cu efect de sensibilizare
a fiinţei umane şi chiar de creştere a mortalităţii fiziologice (Cristians şi Dawis),
- condiţiile trofice sau echilibrul relativ al lanţului trofic din mediul
extern (Wilbert),
47
Demografie
- condiţia economică, socială şi culturală a femeii (Durand),
- extinderea zonelor cultivate şi a suprafeţelor irigate (Grigg David),
- proliferarea tehnologiilor productive şi punerea riscurilor acestora sub
control (Comisia ONU),
- poluarea şi criza ecologică mondială (Stevenson),
- tehnologia de înlăturare sau reciclare a resurselor postconsum (Al
Gore),
- resursele sistemului global de apă (Comisia ONU),
- resursele de oxigen şi calitatea aerului (Comisia ONU),
- spiritualitatea şi informaţia, cultura în sensul ei larg (Kapiţa)
- longevitatea feminină, ca subfactor operativ major legat de sănătate
(Lawrence),
- serviciile de asistenţă socială şi de asistenţă medicală (Comisia ONU),
- scăderea venitului sub nivelul minim de subzistenţă, aducând cu sine
majorarea mortalităţii (Comisia ONU)
- politica demografică, cu accent pe descurajarea imigrărilor clandestine
şi facilitarea emigrărilor, pe taxele ce cresc odată cu numărul de copii, pe ajutorul
pentru bătrânii fără copii, pe controlul naşterilor9, prin programe educaţionale
de planificare familială, utilizarea pe scară largă a contraceptivelor, legalizarea
avorturilor, înlesnirile privind adopţiile, precum şi pe controlul fertilităţii, ambele
tipuri de control având ca finalitate tot mai puţine căsătorii şi familii, tot mai mulţi
celibatari, creşterea vârstei la prima căsătorie, tot mai puţine naşteri pe parcursul
căsătoriei (Eldrigde),
- factorii endogeni, cu determinaţia maximă dată de valoarea raportului
fertilitate - mortalitate umană (Comisia ONU),
- condiţiile de viaţă şi dieta alimentară (FAO) etc.
Concluzii
Pentru cel de-al treilea mileniu sunt descrise patru scenarii, privind
populaţia lumii şi standardul material al vieţii pe Terra. Orice scenariu demografic
standard se bazează pe limitele maximă sau pesimistă şi minimă sau optimistă
ale creşterii populaţiei şi se fundamentează prin circuite feed-back negative
şi pozitive existente între populaţie, hrană, poluare şi capital industrial. Cele
patru scenarii oferă două limite de proiecţie demografică pentru anul 2050, prin
valorile de 7,7 şi 14, 5 miliarde de locuitori. Întregul proces a fost considerat ca
fiind strict dependent de ipoteza favorabilă a înţelegerii publice a legăturii dintre
dimensiunea familiei actuale şi calitatea existenţei umane de mâine. Pesimismul
neomalthusian al „exploziei demografice” domină evident marea majoritate a
proiecţiilor, a previziunilor sau a scenariilor demografice.
Referindu-se la un nou proces de evoluţie demografică şi definind declinul
48
Demografie
populaţiei prin conceptul de implozie demografică, Philip Longman remarca, plin
de uimire, într-un articol, relativ recent, din februarie 2004, că „bătălia pentru a
hrăni umanitatea s-a încheiat, încă din anii „şaptezeci”, când sute de milioane de
oameni ar fi trebuit să moară de inaniţie, în ciuda tuturor programelor umanitare
lansate până atunci”. „Din fericire – adaugă Longman - predicţia lui Ehrlich din
1968 (The Population Bomb) s-a dovedit a fi una eronată. Ameninţată atunci
de spectrul suprapopulaţiei, omenirea de astăzi este expusă unei noi provocări
generate de problemele îmbătrânirii şi declinului populaţiei. Chiar dacă aceste
probleme pot fi considerate o binecuvântare în raport cu problema „exploziei
demografice”, tot o provocare rămâne…”
La toate acestea trebuie amintite recentele concluzii ale academicianului
rus S.P.Kapiţa, formulate ca răspuns la o întrebare privind spectrul ameninţător
al evoluţiei populaţiei umane:„Dacă nu se va întâmpla nici o catastrofă cosmică,
nu va dispare nici societatea. Ea va traversa, desigur, o perioadă de reabilitare, de
reanimare, după toate cele prin câte a trecut. Şi apoi îşi va reveni. Dacă, desigur,
se va întoarce la natură, la spiritualitate, la cultură, lăsând aspectele tehnologice pe
un plan secund, unde le este locul”. Pentru a ne convinge S.P.Kapiţa face apel la
filozoful german Heidegger şi la profesorul de politici economice internaţionale
Francis Fukuyama. Într-una din recentele sale lucrări, intitulată Viitorul
nostru post-uman: Consecinţele revoluţiei biotehnologice, Francis Fukuyama
constata că multiplicarea demografică explozivă, poate fi cauzată de o ultimă
descoperire de natură biotehnologică, respectiv de către clonare, care ar putea
avea, un impact final distrugător asupra umanităţii şi asupra istoriei evoluţiei
acesteia. Totuşi, din luna noiembrie 2001, umanitatea a impus prin legi soluţia
anticlonare, astfel că un număr de peste 30 de ţări au interzis deja clonarea, în
timp ce naţiunile europene fac lobby pe lângă O.N.U. pentru scoaterea clonării în
afara legii pe plan mondial. Francis Fukuyama se opune „îndepărtării moralităţii
de natură”, şi consecinţa poziţiei sale este părerea că umanitatea are capacitatea
de a-şi îmbunătăţi înţelegerea sinelui, inclusiv a necesităţii calmării creşterii sale
demografice, pe măsură ce progresează, şi că întrebările privind binele şi răul,
chiar şi cel proiectat prin alternativele demografice, pot fi soluţionate pornind
de la simpla intuiţie. Individul uman, dominat de intuiţia umană sau de natura
umană, prin definiţie, se va întoarce prin extrapolare de la propria natură la Natura,
înscrisă aici cu majuscule. Francis Fukuyama îl citează, în final, pe Horaţiu, cu
a sa celebră constatare:„Chiar dacă alungi Natura, ea se va întoarce pentru a te
urmări”.
Ultima dintre variantele contemporane ale disputei demografice, cu
sensul evident de cea mai recentă dintre ele, are ca principali leaderi de grup, pe
Lester Brown autorul provocatoarei cărţi „Full House”, considerată ca edificatoare
pentru noile teorii ale suprapopulării, de către noul val de pesimişti malthusieni,
şi pe economistul, statisticianul şi demograful Julian Simon, mentorul noii şcoli a
49
Demografie
optimiştilor antimalthusieni, care apără evoluţia demografică, socială, economică,
liberă pornind de la constatarea că revoluţia tehnologică, alături de dezvoltarea
economică şi culturală conduc la un control la nivel individual al populaţiei, dar
nicicând la un control demografic de tip guvernamental.
Note
1. Robert Heilbroner –Filozofii lucrurilor pământeşti, Ed. Humanitas, Bucureşti,
2005, (ultima ediţie 1986)
2. Malthus T. R. –Essay on the Principle of Population, (prima ediţie 1798).
3. Vladimir Trebici -Teorii moderne despre populaţie, Revista de Statistică, nr. 8,
editată de DCS 1970
4. Dicţionarul demografic multilingv,Bucureşti, 1981.
5.Niţă Dobrotă - Prospectiva demografică în prima jumătate a secolului XXI , Revista
Raporturi de muncă, nr. 4, Bucureşti, 2005.
6. “A cancer is an uncontrolled multiplication of cells; the population explosion is
an uncontrolled multiplication of people” (Ehrlich, Paul R. - The population bomb, Ballantine
Books, New York, 1971).
7. “However, those who claim that the government could never intrude into such
a private matter as the number of children a couple produces may be due for an unpleasant
surprise. There is no sacred legal”right” to have children” (Ehrlich, Paul R., Harriman, Richard
L.–How to be a survivor, Ballantine Books, New York, 1971).
8. O persoană analfabetă, definită în mod clasic este aceea persoană care „nu poate, cu
discernământ, să scrie şi să citească o propoziţie scurtă, simplă despre viaţa sa”. Analfabetismul
clasic a fost urmat de multe alte tipuri de analfabetism, cu consecinţe grave la nivel individual,
de la analfabetismul grafic, la analfabetismul economic sau politic şi până la analfabetismul
contemporan funcţional. Războiul din Iraq, de exemplu, a arătat că o mare parte din ostaşii
americani nu posedau pe deplin armele intelectualizate.
9. Controlul naşterilor este împiedicat în mod natural de preferinţele şi modelele
culturale tradiţionale (modelele de familii cu mai mult de doi copii), de religiile organizate
(biserica şi sectele religioase), de rivalităţile internaţionale şi de sentimentele naţionaliste
(fiecare nou-născut este un viitor soldat), de competiţia pentru influenţă între grupurile etnice
(albi, negrii, sudamericani în SUA) etc. Multe dintre opiniile formulate în această problemă,
consideră politica demografică actuală un veritabil „genocid”, determinat tocmai de acest
control al naşterilor.
Bibliografie selectivă
- Ehrlich, Paul R. - The population bomb, Ballantine Books, New York, 1971
- Ehrlich, Paul R., Harriman, Richard L. – How to be a survivor, Ballantine Books,
New York, 1971
- Robert Heilbroner – The Philosophers of the earthy things, Ed. Humanitas,
Bucharest, 2005
- Trebici V.- Mică enciclopedie de demografie, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1975
- Trebici V.- Demografie. Excerpta et selecta, Ed. enciclopedică, Bucureşti, 1996
- ***-The multilingual demographic dictionary, Bucharest, 1981
50
Demography
DEMOGRAPHIC THEORIES,
CONCEPTIONS AND SCENARIOS
Ph.D. Reader Univ. Gheorghe SĂVOIU,
University Constantin Brâncoveanu, Piteşti
“Europe’s destiny, in its direction towards
the new horizons of the 21st century,
will be decided, above all, on demographic level”
Anatole Romaniuc, Canadian Professor, born in Bucovina
Abstract
The demographic conceptions or the theories about population constitute
themselves in a coherent explanatory system of the human population’s evolution
by means of dependencies, interdependencies, associations and correlations of the
demography with economy, biology, sociological history and other various social
sciences, the role of the resources, of the scientific progress and of other cultural factors
being very well mentioned in comparison with demographic dynamic. From Thomas
Robert Malthus (1766-1834, English priest and economist) to his contemporary alterego, famous authors of the theory of “the demographic explosion,” Robert Cook and
Paul Ehrlich, from the trend of human ecology of the Chicago School, with its famous
representatives Robert E. Park, Roderick McKenzie and Ernest W. Burgess to Philip
Longman or S. P. Kapiţa, the long road of the demographic theory, mainly of the
theories about the human population, remains an extremely exciting and attractive,
aggressive and even speculative sometimes, but interrogatively existential, and, often,
of an inadequate economic opportunism one.
Key words: population and the means of subsistence; Malthusian thinking;
demographic, explosion; demographic transition; demographic revolution; stationary
population; optimal population; demographic implosion.
Introduction
A careful and more detailed incursion in the history of the demographic
conceptions is entitled to offer many interesting, explanatory and even instructive
elements. In his famous work, suggestively entitled “Essay on the population’s
principle” (as it influences the future amelioration of the society), Thomas Robert
Malthus systematically formulated the first demographic theory of the overpopulation1,
in a fervent way, lacking complaisance, substituting the central ascending spiral and
the human population’s progress for “a distressing and gloomy perspective, giving cold
shivers”(Robert Heilbroner,1986) rightfully being at times exaggerated. The merits
of his theory, called meanwhile Malthusianism, are special by being unanimously
acknowledged as a first interdisciplinary approach of the demography, by enlarging
the statistical analysis basis of this discipline, by confronting the population with the
limited resources and with the economy as a whole.
In short, Malthusianism states that the population grows in geometrical progression,
51
Demography
and the real amount of means of subsistence in arithmetic progression, and this imbalance
once created calls for the intervention through obstacles with obvious regressive character
and finality to adjust the relation between “population and the means of subsistence.”
***
Malthus notices that the human population’s number doubles each quarter of
a century.
- the population’s number is historically and objectively limited by the actual
potential of the subsistence;
- the population’s number inevitably grows where the actual potential of the
subsistence grows too, except the situation when the demographic growth is restricted
by powerful obstacles and really manifested (repressive or preventive);
- the moral restraint defines the single preventive obstacle, and the vice
and the suffering, caused by hunger, epidemics, calamities, wars make up the main
repressive obstacles.
The moral restraint is considered the panacea of the Malthusianism and it is
described in various forms, from postponing the wedding to choosing abstinence as
practically opposed solution to marriage. Malthus’s essay about the regularity of the
population’s growth, which determined even a reticent intellectual such as Carlyle to
declare that economy, and implicitly, demography are “scary sciences,” remains fully
explanatory concerning the profoundly apologetic character of his controversial theory,
but at least it benefits from the intrinsic quality of the question which gives light for the
first time on the problem of the human overpopulation without insistently illuminating,
as it will be seen in time, the respondent by the answer offered2: “We can thus state that
the birth rate, - if nothing stops it, - doubles itself in periods of 25 years, that is it grows
in a geometrical progression. In exchange one can certainly declare that their rate of
growth on a limited territory is absolutely different from the growth of the birth rate. By
the power of growth of the birth rate a thousand million can double just as easily with
a periodicity of twenty five years as well as a thousand. But the necessary food to feed
the population of such a large number cannot be very easily ensured at all… And the
population, if it had enough food, it would continuously and tirelessly progress and the
progress of an epoch is the basis of a bigger development of the next epoch and so forth,
endlessly. If instead of an island we considered the whole earth, the exodus will be, of
course, excluded, and if we suppose that the inhabitants of the terrestrial globe are now in
a number of approximately a thousand million, the human species will multiply at a rate
of 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64, 128, 256, and the food products at a rate of 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 and
9, in two centuries, we will have a population whose comparison to the quantity of food
products will be as the comparison of 256 to 9, and in three centuries as the comparison
of 4097 to 13. In two millenniums the difference will not even be able to be calculated.
In these suppositions we have not taken into account any kind of restrictions to the crops
of the earth. The crop can grow endlessly and it can be more than any commeasurable
quantity, nevertheless, the population’s power of growth will be bigger in any epoch, and
the growth of the birth rate will not be able to be maintained at the level of the growth of
the food products’ quantity, except by the continuous applying of some draconic laws,
which seem to be a hindrance in front of the bigger power …”(T.R.Malthus, 1798).
52
Demography
The observations on “Godwin’s, Condorcet’s and other writers’ speculations,”
stated in a rather logical manner than a cynical one, draw on Malthus the opprobrium
of the entire society. The relation between population and economy revealed a more
serious connection between population and poverty. In comparison with the AngloSaxon opinion, the demography revealed by Malthus, naturally defined as science of
studies on the population or “population studies,” becomes a science to which, in the
confrontation with the economy, a difficult and relatively independent status has been
conferred from the start, a status unwanted and uncontested by the other sciences.
Malthus’s demographic concept was the most denigrated of all, being
declared, at its time, a “doctrine of despair,” because it turned many friends of the
progress into reactionaries, and the Malthusian thinking was situated, by a great
number of its contemporaries, beyond the limits of the decency. The condescendingly
tolerant opinions of these contemporaries have never ceased to accompany and to
denigrate his theory up to present, after more than two centuries. Here is the most
interesting one, formulated by Proud’hon, which we give in its original version in
order not to diminish its specific maliciousness: “Il n’y a qu’un homme de trop sur
terre, et c’est Malthus.”
Malthus’s important merit, as the French historian and demographer, J.
Dupâquier, was to state, remains that of having drawn up more than a simple essay
or facile study on the human population, in other words a true “sociology of the
population,” referring to the phenomenon of “self-adjustment of the population,” if not
the first, certainly among the first, offering a realistic outline to the first general theory
of the population. Due to his obvious qualities of both economist and demographer,
Malthus tried to reach a theoretical alliance between the two sciences, as if both of
them were in their debut and youth or even immature stages, the connection was
stormy and apparently arid. The author’s power to anticipate some demo-economic
events was yet an exceptional one.
Demographic conceptions and their theoreticians
From a simplifying3 all the demographic conceptions and theories on population
as presented in the famous Malthusian essay can be grouped in Malthusian (anti-analyst
or anti-popularizing) and anti-Malthusian (naturist or popularizing). A critical approach
of the Malthusianism belonging to Karl Marx (1818-1883) admits as a viable argument
exclusively the notion of relative overpopulation, manifested through the variants of
fluctuating relative overpopulation, as a result of the reduction of certain categories
of activities, especially the industrial ones, latent, as a consequence of the loss of
property and of the agricultural occupation or stagnant, strictly referring to the activities
performed at home. At the same time, K. Kautski objects in an unprecedented way to the
Malthusianism and extrapolates the importance of the human fertility, emphasizing its
social impact especially on the farm, his statement according to which ”the history of the
human fertility is the history of women’s work,” being accepted in modern demographies
and confirmed by the new millennium.
Sociology, through its appearance and evolution, also led to the important
change of the demographic theories. Famous names of demographers meet thus other
53
Demography
remarkable names of sociologists: Pitirim A. Sorokin, Ph. M. Hauser, Kingsley Davis,
Ronald Freedman, John Caldwell, Judith Blake, J. Bongaarts, P. Glick, Thomas Burch,
Louis Roussel, R. Grebenik, J. Hajnal, G. Becker, etc. The settled interdisciplinary
connections between the two sciences, the analogies, the translations, the imitations, the
drawings near and the borrowings, the mutual adaptations and the common advantages
have led some of the demographers to attempts of assimilating demography within
the population’s sociology. At a first sight, the society, as extended object of study of
sociology, includes the human population as subfield. As an apparent logical consequence,
demography should be integrated into sociology through a process of “sociologizing.”
This was in fact the tendency which characterized the American sociology, as a result
of its holistic or exhaustively integrating approach. This tendency materialized in
integrating demography within the wide frame of sociology, trying thus to initiate a
process of gradual disappearance of demography as an independent science, in the USA.
The family, the household, the fertility, the marriage rate, the divorce rate, the birth rate
and the death rate cannot be included in the field of a single general conception, even
though it is a sociological one, but, naturally, in the multiple particular theories with
essential demographic echoes. Cultural anthropology, ethnology, historiography and
sociology were able to bring a contribution, only together, to the diversification of the
theories on population (Pitirim Sorokin, 1964, Joseph Schumpeter 1964). A detailing of
the theories of the first half of the past century was sociologically accomplished by Pitirim
Sorokin, through his work Contemporary Sociological Theories and economically by
Joseph Schumpeter in History of Economic Analysis. The new conceptions detail and
emphasize the population’s growth, the forming of the household and of the family, the
dynamic of the marriage rate, the cycle of family life, the relation between migration and
urbanization, the professional mobility, etc. The modern demographic theories oscillated
in signaling the naturist, biological, social, cultural, economic preponderances, reviving
the neo-Malthusianism, but also the anti-neo-Malthusianism.
Taking into consideration all these significant influences we can identify the
following dominant concepts of the conceptions on population, specific to the last
five decades, respectively the sudden change of the demographic pressure, implicitly
of the demographic explosion, the new concept of the demographic transition,
representing a more profound detailing and an up-date of the old “demographic
revolution,” a concept practically administered by more sciences, simultaneously with
the invigorating of the notion of stationary population, by analogy with the theory of
the “economic growth in rhythms equal with zero,” and of “optimal population,” and,
more recently, with the appearance of the concept of demographic implosion.
At the beginning of the sixth decade, as Vladimir Trebici remarked in Modern
theories on population (Vladimir Trebici), a first multistage law conception appeared,
resulted from the analysis of the logistic curve, a conception belonging to C. P. Blacker,
which detail in the evolution or in “the complete demographic cycle” of a human
population, not three, as in the case of the logistic curve, but a number of five stages,
characterized by the following distinctive dynamics of the birth and death rates:
- the superior stationary stage, in which the birth and death rates are high;
- the expansionist debut stage, in which although the birth and death rates are
high, the death rate presents a slight trend of diminution;
54
Demography
- the final stage of expansion,in which the birth rate is included in the same
diminution tendency as the death rate;
- the inferior stationary stage in which the birth and death rates are lower and
lower, but relatively equal;
- the stage of decline or natural diminution of the population, in which “the natural
growth becomes negative,” as a consequence of the diminution of the birth rate below
the level of the death rate, the tendency of the more profound diminution of the birth
rate as compared to the death rate being completely installed.
Blaker’s theory resulted from the conception on population of the French
economist and demographer Adolphe Laundry, the author of the concept of
“demographic revolution.” In Laundry’s theory three distinct demographic systems
were included, the first one cold primitive as s consequence of limiting the population’s
growth by its reduced means of subsistence, followed by an intermediary system in
which the population’s number is dependent on the individual level of incomes, as well
as on the production of the different sectors of the economies, and the last system is
the one of the demographic revolution marked by a general diminution of the fertility,
the economic factors practically losing the previous qualities of explanatory variables
from a demographic point of view. The relation population-economy is described more
efficiently by the relation population-means of subsistence and, by generalization, by the
relation population-potential of subsistence or population resources. The inconsistency
or consistency of the last relation constitutes a demographic barometer, capable to signal
the existence of a real demographic pressure, defined by means of a incipient or chronic
overpopulation, or on the contrary the inexistence of the same demographic pressure,
marked by the appearance of a minor, or more seriously, degenerative subpopulation.The
most interesting conceptual evolution of the demography remains the paradigm of the
demographic transition, initially grounded by tow famous sociologists-demographers,
W. Tompson and F. W. Notestein. The original demographic transition is defined as
the stage or period in a population’s evolution, in which the reduction of the death rate
starts to be followed by the reduction of the birth rate, and in the temporal delay created
and delimited by the moments of appearance of the two demographic rates’ reductions
there is an important growth of the population.
The hypothetical graphic representation of a period of demographic transition 4
Figure no. 1
Birth rate
16
14
12
10
8
6
4
2
0
I
II
III
IV
V
Death rate
VI
VII
VIII
IX
X
55
Demography
The demographic transition is a process characterized by a more important
reduction of the death rate than the birth rate. The conceptions centered on the
paradigm of the demographic transition subsequently detailed a few significant
particular transitions, which although do not abandon the population’s approach as the
“condominium” (Vladimir Trebici, 1970), they nevertheless focus on a dominant aspect
in the demographic evolution, according to these authors’ opinions. We can enumerate5
several important theoreticians of these particular demographic transitions:
- J. Burgeois-Pichat, as author of the conceptualization of the structure’s transition
on ages, having as main result the population’s aging;
- K. Hajnal, considered the theoretician of the marriage rate’s transition;
- J. Durand, famous as the first author of the activity rates’ transition, emphasizing
the rates of feminine activity;
- W. Zellinsky, in the position of author of the theory of the territorial mobility
transition;
- C. P. Blacker, the initiator of the multistage conception, continued by the transition,
mainly conceptualized on the basis of the migration;
- Vladimir Trebici, the Romanian demographer and academician, the author of the
theory of the urbanization transition;
- Dennis Wrong, the author of the most detailed general typology of the demographic
transitions.
The typology of the transitions contains the following categories of demographic
transitions, according to the practical level of the birth rate (Br) and of the death rate
(Dr), where compulsory Br > Dr:
- both Br and Dr preset a very high level;
- Br presents a high level and Dr a descending dynamic;
- Br presents a high level and Dr a reduced level;
- both Br and Dr present a descending dynamic;
- Br presents a low or fluctuating level and Dr a constant reduced level.
The theories of the economic growth could not be absent from the
demography’s “banquet.” On the contrary, the theories of the economic growth was to
find analogies as natural as possible in demography, the economic growth in rhythms
“equal with zero,” generating the concept of stationery population. And it was natural
to be that way because the economic determinism influenced demography.
The optimal population is a concept of the French demographic school
and coincides with a level of the human population obviously situated between the
minimum population and the maximum population, a level defined in relationship
with one of its numerous declared objectives: wellbeing, occupation, longevity,
health, culture, knowledge, the number of inhabitance, etc. The initiator of the optimal
conception remains Afred Sauvy who defines the economic optimal as an essential
criterion or objective, transferring the problem in the field of the active population,”
the saturation and the productivity” dominating his theory. The theoretical difference
between the optimal population and the effective one determines by the algebraic sign
of the final result, either the overpopulation or the subpopulation.
The pessimism of the contemporary demographers-theoreticians, considered
neo-Malthusians, acquires sometimes pathetical accents. In the evolution of the
56
Demography
demographic phenomena there are three elements generators of some profoundly dark
visions and approaches of the future, respectively the demographic explosion (initially
generalized in the developing countries according to Robert Cook’s conception, then
specific to the habitat of “the poor worlds of the earth,” the long term reduction of the
fertility, with a generalized impact and the acceleration of the demographic aging, in
the economically developed-countries.
Some voices become alarmed and consider either the explosive growth of
the third world population as a moral danger for humankind (A. J. Toynbee), or as a
real demographic bomb (P. Ehrlich), or they symbolically identify it as a new flood,
but a demographic one, or with an inflation, obviously still a demographic one (G.
Bouthoul), or the future of the human population is projected as an implacable decline
(P. Chaunu), or it is defined as an imminence of the ending of the first day of the human
being’s existence (J. Suffert), or the future of the world is projected in a visionary
way, just as the future of a family whose cart remains empty (Ph. Longman).Other
voices, territorializing and locating the demographic tendencies in the old continent
of Europe, equate the chronicity of the fertility reduction with the suicide or of the
demographic catastrophe (J.Bourgeis-Pichat, or seriously notice that the “European
societies’ aging” has become “a symptom of the decline” (G. Fragniere).
Paul Ehrlich remained a true landmark among the most fierce adapts of
the Malthusianism, since the end of the last millennium, excelling both in radical
convictions and in completely discriminatory measures, as well as in incredible
inhumane solutions, graphically called by the other demographers “horrible solutions.”
Among these incredible solutions we can easily choose two samples specific to
Ehrlich’s inferences, situated beyond the limits of any human feeling, by which the
author compares the demographic explosion to the cancer6 and desacralizes even the
fundamental right of the human being to have offspring7.
Although the contemporary demographer, impressed and alarmed by the
recent evolution of the family, marriage, fertility and birth rate, makes pessimistic
previsions, as in the theory of big numbers, there are also obviously numerous
optimistic opinions, on the verge of multiplying over the last years, and, especially
in the near future, as a consequence of some delays signaled in the process of the
“demographic growth.” Many and different conceptualizations and theories can be
included in this category, from the opinion of the French philosopher, mathematician
and politics man, J. M. A. Caritat, marquis of Condorcet, to that of Amartya Sen,
Indian economist, winner of the Nobel Prize in 1998, for his theory in the field of
the relation between development and the human freedom, a theory emphasizing the
role of the human fundamental freedoms in the population’s evolution, or up to the
conception of the Russian academician, speaker of Romanian, S. P. Kapiţa, a theory
which initiates the spirituality accompanied by information as main demographic
supporters over two centuries of waiting for the stationary, followed by the diminution
of the very high fertility and birth rates, the first rays of the “progress of the reason”
have been finally been noticed.
Ever since the beginning of the 21 century, Condorcet guessed the existence
of an intense, positive and direct correlation between a bigger safety of the population
(shown by the increase of the wellbeing simultaneously with the limitation of the
57
Demography
demographic growth) and a higher degree of education, training and culture. The
American sociologist, having important preoccupations in demography too, Kingsley
Davis demythicized, ever since the seventh decade of the last century, the biological
point of view of the demographic theories manifested by the simple associative
isolations of the population-subsistence, fertility-density, fertility-degenerescence
type, underlying the importance of the cultural factors in the so-called law of the
human population. It will also divide the states of the world into three categories,
according to the level of economic, social, and especially, cultural development in
developed countries with incipient decline, in developing countries with increase of
transition, and in underdeveloped countries with a high demographic growth.
Over the last decade, Kapiţa, together with some demographers and
mathematicians from the USA and Denmark, tried to apply the mathematical model
to find out as much as possible about the demographic present and future of the
ensemble of the human communities. The decisive factors in the human community’s
development were, according to the carefully performed mathematical analyses, both
during the prehistorical epochs and the historical times, not the economy, not the
work, but a result of them, respectively the spirituality and information, culture in the
broad sense of the word.
Contradicting and practically annulling Malthus’s conclusion, which has
long been used by the pro-Malthusianist demographers and politicians, according to
which the food problem is the driving force of the humankind, Kapiţa considers that
the demographic explosion, as it is also shown by the mathematical model afferent
to it, was a temporary phenomenon, being essentially and paradoxically influenced
by the very level of culture and capacity of picking up the information. As long as
culture limited itself to improving the aspects concerning the human civilization, the
death rate gradually reduced, increasing the population’s number. The peak of the
demographic explosion was represented by the years 1950 – 2000. Starting with 2001,
we can identify the beginning of the standstill, the number of the earth’s population
is hoped to be in a continuous regression because of the considerable reduction of
the birth rate. And as unbelievable as it may seem, the main factor which determines
this tendency is, in the midst of the declared informational revolution, the very
informational crisis. The human being has reached the limit of his / her possibilities
of picking up information. The professional training already lasts up to the age of
thirty. Nowadays we use more and more often the concept of continuous or long life
learning, in a modern society the individual training will have to be continuously
resumed, otherwise people will not be able to face the competition. And then how
would it be possible for the human being to have time to work too, to multiply, and to
transmit the learned knowledge to the new and always younger generation? The limits
of the picking up led to a new phenomenon in the developed, postindustrial countries,
namely that the functional illiteracy8 is manifested by almost 30% of these countries’
population.
The demographic conceptual optimism employed a wide range of arguments,
one more interesting than the other, from aphorisms such as “God sends a pair of arms
for each new mouth to feed,” up to theories of the demographic growth’s advantages,
considered as being the “only one able to force the human being to change his / her way
58
Demography
of life” (Colin Clark) and even turning into good account the comparative statistical
calculations of the economic rhythm of growth superior to the demographic one (S.
Kuznets). Everett Hagen’s optimistic casuistic generalizes three types of demographic
evolutions, starting from three types of distinct causes:
- both the generalization of the preventive medicine and of the public
modern hygiene produce a significant reduction of the exogenous death rate, to which
a reduction of the birth rate corresponds, but with an important time delay, and in the
created interval the rhythm of the natural growth increases;
- the world amelioration of the incomes brings an improvement of the
individual income, and, finally, despite the Malthusian premises, it nevertheless leads
to a growth of the population;
- the growth of the birth rate over secular “its minimum level” and the
continuation of its reestablishing by means of continuous recuperation of the births in
relation as against the exceeded limit obstacle.
The optimism of the American sociologist W. E. Moore, the author of a
complex demographic conception based on new social and sociological dimensions,
on the dynamic connection between population and its social basis, and especially
on the mutual relation between population and organizing, profoundly disputes the
Malthusian pessimism insisting on the active role of the technology in the relation
population-economy.
The conclusion, mainly defined as European is an optimistic one, as the
statement of the French demographer G. Fragniere synthesizes it, at the end of the
ninth decade of the past century, respectively by the statement “what could constitute
Europe’s trump in our world, even at this moment when its demographic situation
causes worry and when its power is no longer what it used to be, is its will to renew
itself, to adapt, “cure” its institutions and the political life, to re-create itself.”
A saving solution, maybe too original and exaggeratedly optimistic, for the
realism of the theory of the new demographic transition, takes into consideration a
trend, partially motivated by biologists and gerontologists, a trend of growth of the life
expectancy according to which people will live 150 years, and the feminine fertility
contingent will dilate up to almost 85 years, from the age of 15 up to 100 years (Roy
L. Walford).We can easily notice that the distinction between neo-Malthusians and
anti-neo-Malthusians is the result of the treating of the population as a dependent or
independent variable in comparison with the economy. If in the classical populationeconomy theory, the economic prosperity used to generate the demographic growth, in
the modern theory the multitude of explanatory factors of the demographic evolution
changes the population into an independent variable, in comparison with the economy.
Among the important explanatory factors of the demographic theory the
following have been emphasized, synthetically and relatively chronologically selected
and presented:
- the food resources (Malthus),
- the catastrophic fluctuations of the weather factors, especially temperature
and humidity (Bodenheimer and Uvarov),
- the epidemics, the parasites, the illnesses with international impact (Fiske
and Howard),
59
Demography
- the environment, exclusively spatially approached (Nicholson),
- the urban agglomerations or “the megalopolis,”
the relative independence towards the environment factors in a delimited
territory (Wynne),
- the genetic feed-back between populations and their environment
(Pimentel),
- the maximum / minimum limit generated simultaneously by space and food
resources (Milne),
- the way of life and the energy consumption necessary for the maintenance
of the population (Freedman and Berelson),
- the over density as factor of stress and aggression, with an effect of
sensitization of the human being and even of growth of the physiological death
(Cristians and Dawis),
- the trophic conditions or the relative balance of the trophic chain from the
external environment (Wilbert),
- the economic, social, and cultural condition of the woman (Durand),
- the extension of the cultivated and irrigated areas (Grigg David),
- the proliferation of the productive technologies and putting their risks under
control (the Commission of the Organization of the United Nations),
- the pollution and the world ecologic crisis (Stevenson),
- the technology of removing or recycling the post-consumption resources
(Al Gore),
- the resources of the world water system (the Commission of the Organization
of the United Nations),
- the oxygen resources and the quality of the air (the Commission of the
Organization of the United Nations),
- spirituality and information, culture in its broad sense (Kapiţa),
- the feminine longevity, as major operative factor connected with health
(Lawrence),
- the services of social and medical assistance (the Commission of the
Organization of the United Nations),
- the decrease of the income below the minimum subsistence level, causing the
increase of the death rate (the Commission of the Organization of the United Nations),
- the demographic policy, with emphasis on the discouragement of clandestine
immigrations and the facilitation of the emigrations, on the taxes which increase with
the number of children, on the help of the old people who do not have children, on
the control of births[9] by means of educational programs of family planning, the use
on a worldwide scale of the birth control pills, the legalization of the abortions, the
facilitations regarding adoptions, as well as on the control of the fertility, both types
of controls having as finality fewer and fewer marriages and families, more and more
bachelors, the raise of the age for the first marriage, fewer and fewer births during the
marriage (Eldrigde),
- the endogenous factors with the maximum determination given by the value of
the relation fertility-human death (Commission of the Organization of the United Nations),
- the life conditions and the food diet (FAO) etc.
60
Demography
Conclusions
For the third millennium four scenarios are described concerning the world’s
population and the material standard of the life on earth. Any standard demographic
scenario is based on the maximum or pessimistic limit and on the minimum or
optimistic limit of the population’s growth and it is grounded by means of negative
and positive feed-back circuits which exist between population, food, pollution and
industrial capital. The four scenarios offer two limits of demographic projection for
the year 2050, by means of the values of 7, 7 and 14, 5 billion inhabitants. The whole
process was considered as being strictly dependent on the favorable hypothesis of the
public understanding of the present family’s dimension and the quality of the future
human existence. The neo-Malthusian pessimism of the “demographic explosion”
obviously dominates the majority of the demographic projections, previsions or
scenarios.
Referring to a new process of demographic evolution and defining the
population’s decline using the concept of demographic implosion, Philip Longman
remarked, in astonishment, in a relatively recent article from February 2004, that “the
battle to feed the humankind was over, ever since the seventies, when hundreds of
millions of people should have died of inanition, despite all the humane programs
launched up to that moment.” “Fortunately – Longman added – Ehrlich’s predilection
from 1968 (“The Population Bomb”) proved to be a wrong one. Threatened then by
the overpopulation’s spectrum, the humankind today is exposed to a new challenge
generated by the problems of aging and of the population’s decline. Even though
these problems can be considered a blessing in comparison with the problem of
the “demographic explosion,” it still remains a challenge…”To all these we should
remind about the recent conclusions of the Russian academician, speaker of the
Romanian language, S. P. Kapiţa, formulated as a response to a question regarding the
threatening spectrum of the human population’s evolution: “If no cosmic catastrophe
occurs, the society will not disappear. It will, of course, pass through rehabilitation,
reanimation period, after all that happened. And afterwards it will recover. If, of
course, it returns to nature, to spirituality, to culture, leaving the technological aspects
on a second plan, where they belong.” In order to convince us S. P. Kapiţa resorts to
the German philosopher Heidegger and to the professor of international economic
policies Francis Fukuyama. In one of his recent works, called Our post-human future:
The consequences of the biotechnological revolution, Francis Fukuyama noted that
the explosive demographic multiplication can be caused by the latest biotechnological
discovery, respectively by cloning, which could have a destroying final impact
on the humankind and on the history of its evolution. Yet, since November 2001,
humankind imposed by laws the anti-cloning solution, thus a number of over 30
countries have already forbidden cloning, while the European nations make lobby to
the Organization of the United Nations to put cloning outside the law on international
level. Francis Fukuyama opposes to “the removal of the natural morality,” and a
consequence of his position is the opinion that humankind has the ability to improve
the self understanding, including the necessity of calming its demographic growth, as
it progresses, and that the questions regarding good and evil, even the one projected
61
Demography
by demographic alternatives, can be solved starting with the simple intuition. Human
beings, dominated by the human nature, by definition, will come back by extrapolation
from their nature to Nature, written here with capital letters. Francis Fukuyama finally
quotes Horatio with his famous statement: “Even if you chase nature away, it will
come back to follow you.”
The last of the contemporary variants of the demographic disputes, with the
obvious meaning of the most recent one of them, has as main group leaders Lester
Brown, the author of the provocative book “Full House,” considered as convincing for
the new theories of the overpopulation, by the new wave of pessimistic Malthusians,
and the economist, statistician and demographer Julian Simon, the mentor of the new
school of the optimistic Malthusians, who defend the demographic, social, economic,
free evolution, starting from the statement that the technological revolution, next to
the economic and cultural development lead to a control of the individual level of the
population, but never to a governmental demographic control.
Notes
1. Robert Heilbroner–The Philosophers of the earthy things,Ed.Humanitas, Bucharest,
2005,p.87 (last edition 1986)
2. Malthus T. R. – Essay on the Principle of Population, (first edition 1798).
3. Vladimir Trebici – Modern theories on population, Statistics Revue, No. 8, DCS,
1970
4. The multilingual demographic dictionary, Bucharest, 1981
5. Niţă Dobrotă – The demographic prospective in the first half of the 21century, the
Review Raporturi de muncă, no.4, Bucharest 2005
6.“A cancer is an uncontrolled multiplication of cells; the population explosion is
an uncontrolled multiplication of people” (Ehrlich, Paul R. - The population bomb, Ballantine
Books, New York, 1971).
7. “However, those who claim that the government could never intrude into such
a private matter as the number of children a couple produces may be due for an unpleasant
surprise. There is no sacred legal”right” to have children” (Ehrlich, Paul R., Harriman, Richard
L.–How to be a survivor, Ballantine Books, New York, 1971).
8. An illiterate person, classically defined, is that person who “cannot, with power of
discernment, write and read a short simple sentence about his / her life.” The classical illiteracy
was followed by many other types of illiteracy, with serious consequences on an individual
level, ranging from the graphic illiteracy to the economic or political illiteracy and up to the
functional contemporary illiteracy. The war in Iraq, for example, showed that a big number of
the American soldiers did not fully possess the intellectualized weapons.
9. The birth control is naturally hindered by the traditionally cultural models and
preferences (models of families with more than two children), by the organized religions (the
church and the religious sects), by the international rivalries and the national sentiments (each
new-born is a future soldier), by the competition for influence among the ethnical groups (white
people, black people, South-Americans in the USA), etc. many of the opinions formulated in
this problem consider the present demographic policy a true “genocide,” caused by the very
birth control.
62
Demography
Bibliography
- Ehrlich, Paul R. - The population bomb, Ballantine Books, New York, 1971
- Ehrlich, Paul R., Harriman, Richard L. – How to be a survivor, Ballantine Books,
New York, 1971
- Robert Heilbroner – The Philosophers of the earthy things, Ed. Humanitas,
Bucharest, 2005
- Trebici V.- Mică enciclopedie de demografie, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1975
- Trebici V.- Demogafie. Excerpta et selecta, Ed. enciclopedică, Bucureşti, 1996
- ***-The multilingual demographic dictionary, Bucharest, 1981
63
Statistică teritorială
Disparităţi regionale
în România
Prof. univ. dr. Zizi GOSCHIN
Abstract
Articolul abordează problematica evoluţiei disparităţilor economice
în regiunile de dezvoltare şi judeţele României după anul 1994, utilizând
indicatori statistici de variaţie şi inegalitate. Analiza vine în continuarea
studiilor care au identificat, dar nu au cuantificat rolul diferenţierilor de
productivitate a muncii în explicarea disparităţilor regionale de creştere
economică. Folosind o metodă de descompunere pe factori a inegalităţii, s-a
demonstrat că variaţia teritorială a productivităţii muncii este factorul
determinant al disparităţilor de creştere economică în România.
Cuvinte cheie: disparităţi, descompunerea inegalităţii, productivitatea
muncii, creştere economică.
***
Creşterea şi productivitatea s-au aflat constant pe agenda politicii
economice din România. Productivitatea mai ridicată conduce la creşterea
venitului real, la standarde de viaţă îmbunătăţite şi este în general considerată
ca generatoare de creştere economică semnificativă. Există numeroase dovezi
care indică decalajele de productivitate ca factor esenţial pentru explicarea
disparităţilor persistente de creştere economică regională.
Analiza disparităţilor teritoriale trebuie să fie plasată în contextul
general al tranziţiei României la economia de piaţă. Tranziţia a început în
România în anii ’90 cu un declin rapid al PIB şi a continuat cu o perioadă de
creştere economică (1993-1996), care a fost urmată de o reluare temporară a
declinului economic (1997-1999) datorată restructurării masive şi privatizării.
Începând cu anul 2000 a avut loc relansarea economică şi creşterea economică
a continuat neîntrerupt.
În anii ’80 inegalităţile regionale erau relativ reduse în România,
comparativ cu vestul Europei, dar au crescut puternic în anii tranziţiei la
economia de piaţă, pe măsură ce controlul politic asupra economiei a fost
înlocuit treptat cu influenţa pieţei. Restructurarea economică a avut un impact
negativ semnificativ asupra zonelor monoindustriale, adâncind decalajele
regionale. Tendinţa s-a inversat în timpul perioadei de creştere economică ce a
început în anul 2000, aducând noi oportunităţi de afaceri şi reducând decalajele
64
regionale de creştere. Având în vedere politica de coeziune economică şi socială
şi obiectivul de reducere a decalajelor de creştere economică, am apreciat că
sunt necesare instrumente operative de analiză economică regională.
Pornind de la aceste consideraţii generale, am adăugat la cercetările
existente, noi date şi informaţii privind evoluţiile recente în domeniul
inegalităţilor regionale din România, abordând două direcţii principale de
analiză: distribuţia disparităţilor privitoare la productivitatea muncii
între şi în interiorul regiunilor de dezvoltare din România şi relaţia lor cu
PIB pe locuitor, precum şi estimarea contribuţiei decalajelor teritoriale
de productivitate la inegalităţile PIB pe locuitor în România.
Inegalităţi teritoriale privind PIB pe locuitor
şi productivitatea muncii
Cele opt regiuni de dezvoltare corespunzătoare nivelului 2 al
Nomenclatorului Unităţilor Teritoriale pentru Statistică (NUTS 2) al EUROSTAT
prezintă o distribuţie neuniformă atât pentru productivitatea muncii, cât şi pentru
creşterea economică. Studii recente care au urmărit măsurarea inegalităţilor
teritoriale în România (Green Paper, 1997; Pascariu, 2002) au dezvăluit
existenţa unei eterogeneităţi şi mai ridicate în interiorul regiunilor, după cum o
demonstrează datele disponibile la nivelul NUTS 3 (pe judeţe).
Am investigat mai întâi variaţia teritorială şi inegalităţile privind PIB
pe locuitor şi productivitatea muncii folosind indicele de inegalitate Gini1
şi coeficientul de variaţie2 la nivelul NUTS 2 (opt regiuni de dezvoltare) şi
NUTS 3 (41 de judeţe şi municipiul Bucureşti).
Am avut în vedere şi discordanţele dintre variaţia teritorială a PIB
pe locuitor şi cea a productivităţii muncii din perspectiva poziţiei valorilor
lor regionale faţă de media naţională. Pornind de la coeficientul mutaţiilor
structurale (Kazineţ, 1955; Tövissi, 1979) care măsoară modificarea medie a
structurii în perioada 0-t utilizând formula:
2
CS =



 t
0
n
 xi − xi 
∑
n

 n t
0
i =1
x
 ∑ i ∑ xi 
i =1
 ,
 i =1
n
(1)
s-a urmărit elaborarea unui indicator care să permită comparaţii între
două variabile diferite. În cazul variabilelor calitative, cum sunt cele pe care le
analizăm (PIB pe locuitor şi productivitatea muncii), ponderea fiecărei unităţi
i este înlocuită prin raportul faţă de medie, rezultând relaţia:
65
CD=
2
 PIBLi Wi 


−
∑
Wm 
i =1  PIBLm
,
n
n
(2)
unde:
PIBLi
este raportul dintre PIB pe locuitor în regiunea “i” (PIBLi) şi
PIBLcm
W
PIB mediu pe locuitor (PIBLm), i reprezintă raportul dintre productivitatea
Wm
muncii în regiunea “i” şi productivitatea medie la nivel naţional, iar n este
numărul de regiuni.
Coeficientul de discordanţă CD măsoară neconcordanţele totale
dintre distribuţia teritorială a PIB pe locuitor şi cea a productivităţii muncii.
Dacă inegalităţile teritoriale ale productivităţii muncii le oglindesc exact pe
cele ale PIB pe locuitor, adică pentru fiecare regiune i poziţiile relative faţă de
media naţională sunt identice pentru cei doi indicatori:
PIBLi
W
= i ,
PIBLc m Wm
coeficientul de discordanţă atinge valoarea minimă: CD=0. Nivelul
maxim de discordanţă se înregistrează atunci când fiecare unitate teritorială i
deţine în ierarhia regională a productivităţii muncii o poziţie diametral opusă
comparativ cu PIB pe locuitor (de exemplu, regiunea cu cel mai mare PIB pe
locuitor are cea mai mică productivitate a muncii) şi CD = 2n , unde n este
numărul de regiuni. Întrucât în România sunt opt regiuni de dezvoltare, rezultă
că CD poate varia între 0 şi 4.
Indicatori ai inegalităţilor inter-regionale în anii 1994, 2000-2004
Tabelul 1
Anul
0
1994
2000
2001
2002
2003
2004
66
Indicele de inegalitate Gini
Coeficientul de variaţie (%)
Coeficientul
PIB pe
Productivitatea
PIB pe
Productivitatea de discordanţă
(%)
locuitor
muncii
locuitor
muncii
1
2
3
4
5
0,0853
0,0844
20,13
18,95
4,67
0,1719
0,1749
43,09
47,12
5,48
0,1765
0,1738
44,86
46,72
4,50
0,1760
0,1464
43,95
37,96
7,77
0,1631
0,1211
38,70
30,05
9,50
0,1621
0,1112
37,90
26,58
11,89
Notă: calcule pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, INS, 1995-2006.
Indicatorii statistici de variaţie şi inegalitate calculaţi la nivelul
regiunilor de dezvoltare arată o creştere previzibilă a decalajelor teritoriale
de productivitate a muncii şi PIB pe locuitor în anii de tranziţie, valorile lor
dublându-se în anul 2000, comparativ cu 1994. Această tendinţă a fost inversată
ulterior printr-o creştere economică susţinută. Atât indicele de inegalitate Gini,
cât şi coeficientul de variaţie arată clar tendinţa de descreştere a inegalităţilor
începând cu anul 2000 pentru productivitatea muncii şi din anul 2001 în cazul
PIB pe locuitor. Luând în considerare faptul că anul 2000 reprezintă pentru
România începutul unei perioade de creştere economică continuă, acest trend
confirmă concluziile altor studii care au evidenţiat legătura dintre disparităţi
şi creşterea economică: disparităţile teritoriale cresc în perioadele de declin
economic şi se reduc în perioadele de creştere economică.
Diferenţele teritoriale semnificative în ratele de ocupare explică
existenţa unor inegalităţi regionale mai mari la PIB pe locuitor, comparativ
cu productivitatea muncii. Unele regiuni sărace au o populaţie numeroasă, dar
şi un nivel ridicat al şomajului, astfel încât deşi PIB pe locuitor este mult sub
media naţională, decalajul de productivitate a muncii este mai redus.
Disparităţile privind productivitatea muncii s-au redus aproape la
jumătate între 2000 şi 2004, dar au scăzut mai puţin în cazul PIB pe locuitor.
Diferenţa de amplitudine în reducerea inegalităţilor explică creşterea continuă a
coeficientului de discordanţă între PIB pe locuitor şi productivitatea muncii.
Indicatori ai inegalităţilor intra-regionale, în anul 2004
Tabelul 2
Regiunea
0
Nord-Est
Sud-Est
Sud Muntenia
Sud-Vest Oltenia
Vest
Nord-Vest
Centru
Bucureşti-Ilfov
România
Indicele de inegalitate Gini
Cifra de
Productivitatea
afaceri pe
muncii
locuitor
1
2
0,2514
0,1518
0,2494
0,1588
0,2577
0,1334
0,1019
0,0422
0,1941
0,1149
0,1436
0,0464
0,1494
0,0777
0,0241
0,0863
0,3108
0,1588
Coeficientul de variaţie (%)
Cifra de
Productivitatea
afaceri pe
muncii
locuitor
3
4
48,81
29,53
47,04
28,99
46,08
32,54
21,16
8,66
38,24
23,07
27,60
9,41
30,06
14,68
6,58
28,48
57,19
29,21
Notă: calcule pe baza datelor din Statistica Teritorială, INS, 2007.
Întrucât disparităţile diferă între regiuni, s-a efectuat şi o analiză la
nivel judeţean,care a relevat inegalităţi mai ridicate atât în cazul productivităţii
muncii, cât şi în cel al PIB pe locuitor, deoarece la niveluri de agregare mai
scăzute indicatorii de inegalitate au de regulă valori mai mari. La judeţe,
coeficientul de variaţie era de 57,19% pentru cifra de afaceri pe locuitor şi
67
29,21% pentru productivitatea muncii, în timp ce la nivelul regiunilor valorile
erau 37,90% şi respectiv 26,58%. Unele regiuni aveau totuşi un nivel redus
al coeficientului de variaţie pentru cifra de afaceri pe locuitor (6,58% în
Bucureşti-Ilfov) sau pentru productivitatea muncii (8,66% în Sud-Vest Oltenia
şi 9,41% în Nord-Vest).
Concluzii similare se desprind din analiza valorilor indicelui de
inegalitate Gini, îndeosebi în cazul cifrei de afaceri pe locuitor: valoarea 0,1621
la nivelul regiunilor şi 0,3108 pentru judeţe. În cazul productivităţii muncii,
diferenţa dintre valorile celor două niveluri teritoriale a fost mai scăzută.
Coeficientul de discordanţă între output-ul pe locuitor şi productivitatea
muncii a fost în anul 2004 de 36,96% la nivelul judeţelor, valoare de peste trei
ori mai mare comparativ cu regiunile.
Descompunerea pe factori a inegalităţii regionale a PIB pe locuitor
Conform metodei de descompunere a inegalităţii Shorrocks (1982,
1983) dacă venitul poate fi exprimat ca o sumă de factori: y = ∑ y k , partea
din inegalitate atribuită fiecărei variabile explicative k este:
sk =
( )
COV y k , y
.
Var (y )
Pornind de la egalitatea
PIB pe locuitor este egal cu:
ln
(3)
PIB PIB O
≡
⋅ , rezultă că logaritm din
P
O P
PIB
PIB
O
≡ln
+ln ,
P
O
P
(4)
unde P şi O reprezintă populaţia totală şi respectiv populaţia ocupată.
În logaritmi, PIB pe locuitor este egal cu suma dintre productivitatea
medie a muncii (PIB/O) şi ponderea populaţiei ocupate în populaţia totală (O/P).
Considerând sW ca partea din inegalitatea în PIB pe locuitor
(PIBL) datorată disparităţii în productivitatea muncii (W) şi s O ca partea din
inegalitatea în PIB pe locuitor (PIBL) datorată disparităţii privind ponderea
populaţiei ocupate, conform relaţiei (3) rezultă că:
sW =
COV (l n (W ), l n (PIBL ))
⋅ 100
Var (l n (PIBL ))
COV (l n (O ), l n (PIBL ))
⋅ 100
Var (l n (PIBL ))
unde s W + s O = 100 .
sO =
68
(5)
(6)
Contribuţia factorilor la inegalitatea regională a PIB pe locuitor
în anii 2000-2004
Graficul 1
procente
2004
62.45
37.55
68.12
2003
2002
31.88
74.53
25.47
87.23
2001
12.77
89.97
2000
0
20
40
10.03
60
Productivitatea muncii
80
100
120
Ponderea populatiei ocupate
Procentul disparităţii PIB pe locuitor datorat disparităţii de
productivitate a muncii a scăzut de la 89,97% în 2000 la 62,45% în 2004.
Valoarea indicatorului este în continuare foarte ridicată, dovedind că variaţia
teritorială a productivităţii muncii este în România factorul determinant al
disparităţilor privind creşterea economică.
Analize similare întreprinse pentru ţările OECD au arătat că, în medie,
inegalităţile de productivitate explică 54% din disparităţile privind PIB pe
locuitor, dar există variaţii mari de la o ţară la alta (OECD, 2003). Contribuţia
productivităţii muncii este mai pronunţată în SUA (86%), Republica Cehă (82%)
şi Germania (79%) şi este foarte mică în Ungaria (25%) şi Danemarca (23%).
Concluzii
PIB pe locuitor şi productivitatea muncii sunt mult mai reduse în
România comparativ cu media Uniunii Europene, dar şi inegalităţile regionale
sunt mult mai mici. În pofida tendinţei de adâncire a inegalităţilor în anii de
tranziţie la economia de piaţă, trendul s-a inversat în ultimii anii datorită unei
creşteri economice susţinute.
Disparităţile teritoriale privind PIB pe locuitor nu corespund întrutotul
disparităţilor în productivitatea muncii datorită unei creşteri mai puternice
a productivităţii muncii, mai ales în ultimii ani. Coeficientul teritorial de
discordanţă între PIB pe locuitor şi productivitatea muncii se măreşte pe
măsură ce productivitatea muncii creşte mai rapid decât PIB pe locuitor,
69
adâncind astfel neconcordanţele dintre distribuţiile teritoriale ale celor două
variabile.
Analiza efectuată la nivelul judeţelor relevă inegalităţi mai ridicate
comparativ cu regiunile, pentru toţi indicatorii statistici utilizaţi. Coeficientul
de discordanţă este, de asemenea, mai mare la acest nivel teritorial.
Impactul disparităţilor regionale de productivitate asupra creşterii
economice este considerabil. Variaţiile teritoriale ale productivităţii muncii
reprezintă factorul determinant al disparităţilor privind creşterea economică în
România, explicând peste 60% din inegalităţile regionale ale PIB pe locuitor,
deşi influenţa acesteia a scăzut semnificativ în ultimii cinci ani.
Note
[1] Indicele de inegalitate Gini (GI), utilizat iniţial pentru analiza inegalităţii
veniturilor, este potrivit şi pentru studiul disparităţilor teritoriale.
n
∑ (2i − n − 1) ⋅ x
i
GI =
i =1
n
n∑ xi
,
i =1
unde xi reprezintă valorile teritoriale ale unei variabile, în ordine crescătoare, iar n
este numărul de regiuni.
[2] Coeficientul de variaţie este o măsură a împrăştierii valorilor determinată ca
raport între abaterea standard şi medie.
Bibliografie
- Atkinson, A.B. (1970), “On the Measurement of Inequality”, Journal of Economic
Theory 2.
- Bartelsman and Doms (2000), “Understanding Productivity: Lessons from
Longitudinal Microdata”, Journal of Economic Literature, 38(3).
Boschma R.A. (2004), “Competitiveness of regions from an evolutionary
perspective”, Regional Studies 38.
- Goschin, Z. (2003), “Legătura productivitate-salariu în România”, Tribuna
Economică 5.
- Kazineţ, L. S. (1955), Ucionîe zapiski po statistike, vol. I, Moscow.
- Maasoumi, E. (1986), “The Measurement and Decomposition of Multi-Dimensional
Inequality”, Econometrica 54.
- Pascariu, G., Stănculescu, M., Jula, D., Lutas, M. (2002), “EU cohesion Policy
and Romania’s Regional and Social Development”, Pre-Accesion Impact Studies, European
Institute, Bucharest.
- Shorrocks, A. F. (1980): “The Class of Additively Decomposable Inequality
Measures”, Econometrica 48.
- Shorrocks, A. F. (1982), “Inequality Decomposition by Factor Components”,
Econometrica 50.
70
- Shorrocks, A. F. (1983). “The Impact of Income Components on the
Distribution of Family Incomes”, Quarterly Journal of Economics 98.
- Tövissi, L., E.Scarlat, Al. Taşnadi, (1979) Metode şi modele ale analizei economice
structurale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucuresti.
- ***
Anuarul statistic al României, INS, Bucureşti, 1995-2006.
- ***
Statistica teritorială, INS, Bucureşti, 2007.
- ***
Green Paper. Regional Development Policy in Romania, Romanian
Government and Phare Programme, 1997.
- ***
Geographic Concentration and Territorial Disparity in OECD Countries,
OECD, 2003.
- http://www.inforegio.cec.eu.int
- http://www.europa.eu.int/comm/regional.policy
REGIONAL DISPARITIES IN ROMANIA
PhD. Professor Univ. Zizi GOSCHIN
Abstract
The article deals with the issues of economic disparities in Romania, by
region and county, after the year 2004, employing statistical indicators of variation and
inequality. The analysis extends those studies that have identified but not quantified the
role of labour productivity differentials in explaining the regional economic growth
disparities. Using an inequality decomposition method, we found out that territorial
variation of labour productivity is the main determinant of economic growth disparities
in Romania.
Key words: disparities, inequality decomposition, labour productivity,
economic growth.
***
Growth and productivity have constantly been on the economic policy
agenda in Romania. Higher productivity is leading to an increase in real income,
improved living standards and is generally believed to generate significant economic
growth. There is a body of evidence which shows that productivity differentials are an
essential factor for explaining persistent disparities of regional economic growth.
The analysis of territorial disparities has to be placed within the general context
of Romania’s transition to the market economy. The transition begun in Romania in
the early ’90 with a rapid decline in GDP, then a period of macro stabilisation and
economic growth developed (1993-1996), but was followed by temporary resumption
of economic decline (1997-1999) due to massive restructuring and privatisation.
Starting from 2000, recovery took place and economic growth persisted ever since.
Regional inequalities were relatively low in Romania in the eighties, compared
to Western Europe, but strongly increased in the years of transition to the market
71
Territorial Statistics
economy, as the political control of the economy was gradually replaced by market
forces. Economic restructuring has had a significant negative impact upon monoindustrial areas, thus deepening regional disparities. The trend was reversed during
the economic growth period that started in 2000 bringing new business opportunities
and reducing the regional development gap. Taking into account the economic and
social cohesion policy, the goal of reducing economic growth discrepancies, there is a
need for operative instruments of regional economic analysis.
Starting from these overall considerations we attempted to contribute to the
existing research by providing new data and information about recent evolutions in
Romanian regional inequalities issues, following two main research directions: the
patterns of labour productivity disparities between and within the Romanian regions and
their relation with the GDP per capita and the assesment of the contribution of spatial
labour productivity disparities to GDP per capita territorial inequalities in Romania.
Territorial inequalities of GDP per capita and labour productivity
The eight Romanian development regions corresponding to the NUTS 2
level of the EUROSTAT show an uneven distribution of both labour productivity
and economic growth. Only recently territorial inequalities have been measured in
Romania (Green Paper, 1997, Pascariu, 2002). The studies revealed an even bigger
intra-regional heterogeneity recorded by the analysis made at the NUTS 3 level
(Romanian counties).
We investigate firstly the territorial variation and inequalities of GDP per
capita and labour productivity using the Gini Inequality Index (1) and the Coefficient
of Variation (2) at territorial level 2 (eight development regions) and 3 (41 counties
and the Bucharest municipality).
We have also considered the dissimilarities between GDP per capita and
labour productivity territorial variations from the standpoint of their regional values
as compared with the national average. Starting from the coefficient of structural
changes (Kazineţ, 1955, Tövissi, 1979) that measures the average variation in the
structure of a population over a period of time 0-t employing the formula:
2
CS =



 t
0
n
 xi − xi 
∑
n

 n t
0
i =1
x
 ∑ i ∑ xi 
i =1
 ,
 i =1
n
(1)
we tried to develop an indicator that enables comparisons between two
different variables. For qualitative variables, such as the ones we are analysing (GDP
per capita and labour productivity), instead of the share of each unit i we employ the
value relative to the mean, as in the formula below:
72
2
 PIBLi Wi 


−
∑
Wm 
i =1  PIBLm
,
n
n
CD=
(2)
where:
GDPci
is the ratio between the GDP per capita in region “i” and the national
GDPcm
average GDP per capita (GDPcm);
Wi
is the ratio between region “i” labour productivity and the national average;
Wm
n – number of regions.
The coefficient of disparities CD measures the overall dissimilarities between
the territorial distributions of GDP per capita and labour productivity. When territorial
inequalities of labour productivity perfectly mirror the ones of GDP per capita, that is
for each region i the position it holds against productivity national average is exactly
the same as for GDP per capita:
PIBLi
W
= i ,
PIBLc m Wm
the coefficient of disparities reaches its minimum: CD=0. At the upper limit of CD,
every territorial unit i holds in the labour productivity regional hierarchy the opposite
position as for GDP per capita (e.g., the region with the highest GDP per capita has
the smaller labour productivity) and CD = 2n , where n stands for the number of
regions. Taking into account that Romania has eight development regions, CD may
vary between 0 and 4.
Inter-regional indicators of ineguality, years 1994, 2000-2004
Table 1
Gini Inequality Index for:
Year
0
1994
2000
2001
2002
2003
2004
Coefficient of Variation(%) for: Coefficient of disparity
between regional
Labour
Labour
GDP/capita
GDP/capita
productivity
productivity GDP/capita and labour
productivity (%)
1
2
3
4
5
0.0853
0.0844
20.13
18.95
4.67
0.1719
0.1749
43.09
47.12
5.48
0.1765
0.1738
44.86
46.72
4.50
0.1760
0.1464
43.95
37.96
7.77
0.1631
0.1211
38.70
30.05
9.50
0.1621
0.1112
37.90
26.58
11.89
Note: author’s calculation using data from Romanian Statistical Yearbook, NIS, 1995-2006.
The statistical indicators of variation and inequalities calculated at territorial
level 2 (Romanian regions) express the increase of territorial differences in labour
productivity and GDP per capita during the years of transition by more than doubling
73
their values in 2000 against 1994. This trend was reversed afterwards owing to a
sustained economic growth. Both Gini Inequality Index (GI) and the Coefficient of
Variation (CV) clearly show the descendent trend of inequalities starting from the year
2000 for labour productivity and from the year 2001 for GDP per capita. Taking into
account that 2000 represents for Romania the beginning of a period of continuous
economic growth, this trend confirms the conclusions from other studies that revealed
the connection between disparities and economic growth: the territorial disparities
increase in economic decline periods and decrease in periods of growth.
Significant territorial differences in regional employment rates contribute to
bigger spatial inequalities in GDP per capita compared to labour productivity. There
are some poor regions, having a big number of population, but also big unemployment,
so their GDP per capita is far below the national average, but the labour productivity
gap is smaller.
Regional labour productivity differentials were almost halved in Romania
during the 2000-2004 period, while GDP per capita disparities only slightly decreased.
This difference in inequalities reduction pace explains the continuous increase in the
coefficient of disparities between GDP per capita and labour productivity.
Intra-regional indicators of ineguality, year 2004
Table 2
Gini Inequality Index
Coefficient of Variation (%)
Output/capita Labour productivity Output/capita Labour productivity
0
1
2
3
4
North-East
0.2514
0.1518
48.81
29.53
South-East
0.2494
0.1588
47.04
28.99
South Muntenia
0.2577
0.1334
46.08
32.54
South-West Oltenia
0.1019
0.0422
21.16
8.66
West
0.1941
0.1149
38.24
23.07
North-West
0.1436
0.0464
27.60
9.41
Center
0.1494
0.0777
30.06
14.68
Bucharest-Ilfov
0.0241
0.0863
6.58
28.48
Romania
0.3108
0.1588
57.19
29.21
Source: author’s calculation using data from Territorial Statistics, NIS, 2007.
Region
As discrepancies vary within different regions, a multi-level analysis
is required. The analysis at territorial level 3 (counties) reveals expected bigger
inequalities in both output per capita and labour productivity (Table 2) as the increase
in the level of aggregation for statistical indicators of inequality usually reduces
their values. At territorial level 3 the Coefficient of Variation was 57.19% for output
per capita and 29.21% for labour productivity, while at territorial level 2 the values
were 37.90% and 26.58% respectively. Never the less, some regions have a very low
variation of output per capita (6.58% in Bucharest-Ilfov) and of labour productivity
(8.66% in South-West Oltenia and 9.41% in North-West).
Same conclusions are displayed by the average Gini Index of Inequalities,
especially in the case of output per capita, which was in the same year 0.1621 at
territorial level 2 and 0.3108 at territorial level 3. For labour productivity, the difference
was smaller (Tables 1 and 2).
The coefficient of disparity between output/capita and labour productivity at
74
territorial level 3 was 36.96% in the year 2004, which is more than three times bigger
compared to CD at territorial level 2.
GDP per capita territorial inequality decomposition
According to Shorrocks (1982, 1983) inequality decomposition method, if
income y = ∑ y
is:
k
, the share of inequality attributed to each explanatory variable k
( )
COV y k , y
s =
.
Var (y )
k
Starting from
(3)
GDP GDP E
≡
⋅ , it results that the logarithm of GDP
P
E P
per capita is equal to
ln
PIB
PIB
O
≡ln
+ln ,
P
O
P
(4)
Where P and E stand, respectively, for total population and the number of
employed.
Thus, in logarithms, GDP per capita equals the sum of average labour
productivity (GDP/E) and employment share in the population (E/P).
W
Considering s as the percentage of disparity in GDP per capita (GDPc)
due to disparity in the average labour productivity (W) and sES as the percentage
of disparity in GDP per capita due to disparity in the average employment share in
population, according to relation (3) we have:
sW =
COV (l n (W ), l n (PIBL ))
⋅ 100
Var (l n (PIBL ))
(5)
sO =
COV (l n (O ), l n (PIBL ))
⋅ 100 ,
Var (l n (PIBL ))
(6)
W
E
S
where s + s
= 100 .
75
Percentage of regional inequality in GDP/capita by factors of influence (2000-2004)
Graphic 1
percent
62.45
2004
37.55
68.12
2003
2002
31.88
74.53
25.47
87.23
2001
12.77
89.97
2000
0
20
40
10.03
60
Labour productivity
80
100
120
Employment share in population
The percentage of disparity in GDP per capita due to disparity in the labour
productivity sharply decreased in Romania from 89.97% in 2000 to 62.45% in 2004
(Figure 1). The value of this indicator is still very high, proving that territorial variation of
labour productivity is the main determinant of economic growth disparities in Romania.
This is, to the best of our knowledge, the very first time such a kind of analysis
is carried out in Romania. Similar analysis performed for OECD countries revealed
that on average disparities in labour productivity explain about 54% of the disparity in
GDP per capita and also recorded a broad variation of this indicator between countries
(OECD, 2003). The contribution of labour productivity is more pronounced in the US
(86%), the Check Republic (82%) and Germany (79%) and is very small in Hungary
(25%) and Denmark (23%).
Concluding remarks
GDP per capita and labour productivity are considerably smaller in Romania
as compared with the EU average, but regional inequalities are also relatively lower.
Despite the tendency of deepening the regional economic inequalities in the years
of transition to the market economy, the trend reversed in the last years owing to
sustained economic growth.
Territorial disparities in GDP per capita do not mirror territorial disparities
in labour productivity because of a stronger growth in labour productivity, especially
in the last years. The territorial coefficient of disparities between GDP per capita
and labour productivity is increasing as both regional GDP per capita and labour
productivity grow, but GDP per capita has a much slower pace, thus deepening the
discrepancies in the spatial distribution of the two variables.
The analysis at territorial level 3 (counties) revealed higher inequalities
compared to the regions, for all statistical indicators employed. The coefficient of
76
disparity between GDP/capita and labour productivity was also bigger at this territorial
level.
The impact of regional productivity differentials on economic growth seems
to be considerable. Territorial variation of labour productivity is the main determinant
of economic growth disparities in Romania, explaining more than 60% of regional
inequalities in GDP per capita, although its influence significantly decreased in the last
five years.
Notes
[1] Gini Inequality Index (GI), first used for the analysis of income inequality
between individuals is also suitable for the study of spatial disparity.
n
∑ (2i − n − 1) ⋅ x
i
GI =
i =1
n
n∑ xi
,
i =1
where xi represents the territorial values of the variable, in a non-decreasing order,
and n is the number of regions.
[2] The Coefficient of Variation is a measure of the spread of the values of a
population determined as the ratio between the standard variation and the mean.
77
References
- Atkinson, A.B. (1970), “On the Measurement of Inequality”, Journal of Economic
Theory 2.
- Bartelsman and Doms (2000), “Understanding Productivity: Lessons from
Longitudinal Microdata”, Journal of Economic Literature, 38(3).
- Boschma R.A. (2004), “Competitiveness of regions from an evolutionary
perspective”, Regional Studies 38.
- Goschin, Z. (2003), “Legătura productivitate-salariu în România”, Tribuna
Economică 5.
- Kazineţ, L. S. (1955), Ucionîe zapiski po statistike, vol. I, Moscow.
- Maasoumi, E. (1986), “The Measurement and Decomposition of Multi-Dimensional
Inequality”, Econometrica 54.
- Pascariu, G., Stănculescu, M., Jula, D., Lutas, M. (2002), “EU cohesion Policy
and Romania’s Regional and Social Development”, Pre-Accesion Impact Studies, European
Institute, Bucharest.
-Shorrocks, A. F. (1980): “The Class of Additively Decomposable Inequality
Measures”, Econometrica 48.
- Shorrocks, A. F. (1982), “Inequality Decomposition by Factor Components”,
Econometrica 50.
- Shorrocks, A. F. (1983). “The Impact of Income Components on the
Distribution of Family Incomes”, Quarterly Journal of Economics 98.
- Tövissi, L., E.Scarlat, Al. Taşnadi, (1979) Metode şi modele ale analizei economice
structurale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucuresti.
- ***
Anuarul statistic al României, INS, Bucureşti.
- ***
Statistica teritoriala, INS, Bucureşti, 2007.
- ***
Green Paper. Regional Development Policy in Romania, Romanian
Government and Phare Programme, 1997.
- ***
Geographic Concentration and Territorial Disparity in OECD Countries,
OECD, 2003.
- http://www.inforegio.cec.eu.int
- http://www.europa.eu.int/comm/regional.policy
78
Politică Fiscală
Riscuri şi incertitudini în
fiscalitatea din România
Lector univ.drd. Dănuţ CHILAREZ
Universitatea Constanti Brâncoveanu, Piteşti
Abstract
Întreprinderile româneşti sunt în permanenţă în aşteptarea unor Reguli
fiscale precise, consecvente, stabile în timp. În articol relevăm riscul fiscal în
condiţiile aplicării Directivei a IV-a şi VII-a, a Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară (I.F.R.S.), în condiţiile în care România a intrat din 2007
în marea familie europeană. Riscul fiscal nu poate fi minimizat în condiţiile în
care prezentarea marii majorităţi a impozitelor directe şi indirecte s-au înscris
într-un “Cod fiscal”.Ambiguităţile de astăzi privind taxa pe valoare adăugată
(conform Directivei a VI-a a CEE), creează mari dificultăţi în aplicarea
practică a acestui impozit indirect. Ordinul Ministerului Finanţelor Publice
nr. 1752/2005 privind Noile Reglementări contabile conform Directivelor
Europene creează nedumeriri în aplicarea consecventă a principiilor contabile,
ca element component al definiţiei politicilor contabile.
***
Fiscalitatea rămane în atenţia întreprinderii indiferent de sistemul
contabil pe care ţara noastră îl aplică. Fiscalitatea a fost dezvoltată mult de
textele legislative, de norme, instrucţiuni şi reguli, adesea greu de aplicat în
practica economică prin nenumăratele modificări, noi apariţii de impozite, taxe,
noi baze de calcul al căror fundament trebuie să răspundă politicii financiare
a statului. Întotdeauna s-a căutat un sistem de impunere care să diminueze
deficitul bugetar prin atragerea unui număr mare de plătitori, impozite diverse,
iar în plan secundar s-a urmărit o relaxare sensibilă prin avantajele prevăzute
de normele fiscale.
Astăzi, orice întreprindere ştie că există pincipii şi reguli de bază
pentru orice impozit la care aceasta este supusă, Contabilitatea fiind cea
care înregistrează rezultatul obligaţiei de plată şi a viramentelor, fiind
principala sursă de informaţie pentru stat în ceea ce priveşte calculul,
înregistrarea şi decontarea obligaţiilor fiscale şi nefiscale.
79
Politică Fiscală
Fiscalitatea are regulile ei proprii, este aşezată pe principii adesea
convergente cu cele din ţările Uniunii Europene, deci putem face referire de un
drept fiscal autonom. Pe de alta parte, contabilitatea după 1990 s-a dezvoltat
rapid fiind împrumutate reguli, norme, principii şi convenţii agreate într-o
primă etapă: Modelul continental de contabilitate bazat pe macroeconomie
unde influenţa statului este semnificativă în materie de normalizare contabilă,
urmat de Directivele Europene şi IAS/IFRS..
Contabilităţii i s-a imputat după decembrie 1989 lipsa de transparenţă,
coerenţă, şi informare reală a structurilor situaţiilor financiare descrise de
bilanţ, de contul de profit şi pierdere şi anexe. Este adevărat că statul era cel
mai mare utilizator al informaţiei financiar contabile, dar şi-a păstrat şi poziţia
de lider în materie de normă contabilă. Lipsa unei contabilităţi de inflaţie,
impunerea marilor contribuabili de a realiza un bilanţ fiscal, când aceştia
aveau ca rezultat cele mai mari pierderi, nu a făcut altceva decât să provoace
erodarea capitalurilor proprii, multe întreprinderi sfârşind prin faliment.
Idealul nostru de a fi integraţi în spaţiul economic european, privirea
Uniunii Europene către România ca teritoriu strategic şi economic au ca
speranţă un suflu nou atât din punct de vedere fiscal, cât şi contabil.
România avea nevoie de un Cod unic de impozite, mult mai clar,
transparent şi uşor de aplicat. El a fost realizat prin Codul Fiscal care grupează,
sistematizează mult mai bine impozitele directe şi indirecte, impunerea
persoanelor fizice şi juridice. S-a realizat o delimitare clară a impozitelor pe
profit şi pe venituri pentru întreprinderile mici şi mijlocii, micro întreprinderi
şi persoane fizice care desfăşoară activităţi independente.
Informaţiile principale le oferă contabilitatea, sursă şi pentru
fiscalitate.
România se aliniază Standardelor Internaţionale de Contabilitate,
(IAS) o reformă în plină dezvoltare pe mai mulţi ani cu aderare la
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
Ce aduc nou standardele? Care este avantajul aplicării lor?
Întreprinderile şi-au însuşit Contabilitatea Financiară – iar eforturile financiare
de implementare a IAS–lor nu este deloc neglijabilă. Care este poziţia
fiscalităţii în noua perspectivă de construire a situaţiilor financiare? Întrebările
pot continua. Şi dumneavoastră sigur vă puneţi întrebări fireşti, de ce atâtea
modificări de structură, de volum a informării financiare.
Încercăm să răspundem sintetizat la întrebările respective. În primul
rând IASC înlocuit cu IASB îşi îndreaptă obiectivul situaţiilor financiare pentru
furnizarea informaţiilor despre poziţia financiară (data de bilanţ), performanţele
şi modificările poziţiei financiare ce sunt necesare utilizatorilor în luarea
deciziilor economice. De data aceasta statul care era principalul favorit al
informării financiare este înlocuit cu “utilizatori” pentru ca aceştia să ia decizii
economice. În ordinea importanţei lor după “Cadrul general pentru întocmirea
80
Politică Fiscală
şi prezentarea situaţiilor financiare” al IASB, utilizatorii situaţiilor financiare
includ: investitorii preocupaţi de riscul inerent al tranzacţiilor şi de beneficiul
adus de investiţiile lor; salariaţii interesaţi de informaţii privind stabilitatea şi
profitabilitatea lor, de pensii, alte avantaje şi oportunităţi profesionale; creditorii
interesaţi de informaţii care le permit să evalueze dacă împrumuturile pe care
le-au acordat şi dobânzile ataşate vor fi rambursate; furnizorii şi alţi creditori,
interesaţi de informaţii ce le permit să evalueze dacă sumele ce le sunt datorate
vor fi plătite la scadenţă; clienţii sunt interesaţi de informaţii asupra continuităţii
activităţii unei entităţi, mai ales atunci cand au o colaborare pe termen lung sau
sunt dependenţi de ea; statul fiind interesat de încasarea veniturilor sale, de
alocarea resurselor şi implicit de activitatea întreprinderilor. Pe baza acestor
informaţii statul prin instituţiile sale îşi determină politica fiscală, îşi determină
produsul intern brut şi alţi indicatori statistici; publicul poate fi interesat de
informaţii privind evoluţiile întreprinderilor, sfera de activitate, numărul de
salariaţi etc. Desprindem concluzia clară că scopul situaţiilor financiare este
acela de a oferi informaţii despre activele, datoriile, capitalurile proprii,
veniturile şi câştigurile; cheltuielile şi pierderile precum şi fluxurile de
numerar. Aceste informaţii sunt completate cu politicile contabile şi notele
explicative care ajută utilizatorii enumeraţi de Cadrul IASB pentru a estima
fluxurile de numerar ale întreprinderii şi mai ales momentul şi gradul lor de
certitudine pentru a se realiza.
Întreprinderile trebuie să asigure în primul rând menţinerea gradului
de sănătate financiară, de a fi rentabile şi păstra echilibrul financiar al activităţii
de bază, de a analiza durata medie în zile a creditului/ client acordată şi durata
medie în zile a creditului/furnizor primită. În aceste condiţii şi fiscalitatea îşi
va îndeplini rolul său: venituri suficiente din impozite, doar dacă întreprinderile
vor fi rentabile, se vor dezvolta şi se va realiza un mediu sănătos economiei de
piaţă concurenţială.
Rolul şi importanţa situaţiilor financiare în contabilitate sunt
hotărâtoare pentru managementul unei întreprinderi, totul aproape se îndreaptă
în jurul banului, pentru că sursa de finanţare reprezintă cheia de succes în
achiziţia activelor producătoare de beneficii şi atragere la rândul lor de datorii.
Statul rămâne să-şi îndeplinească politica sa financiară dacă întreprinderile îşi
dezvoltă cifra de afaceri, atrage capital şi-şi dezvoltă investiţiile productive,
dacă au capacitatea de a produce profit şi nu în ultimul rând de a creşte puterea
de cumpărare a cetăţeanului, pentru că el suportă o serie întreagă de impozite
indirecte: taxa pe valoare adăugată, taxele vamale incluse în costul de
achiziţie a mărfurilor vândute de către întreprinderi, alte impozite şi taxe
pe potenţialul imobiliar şi tehnic.
Utilitatea informaţiilor din situaţiile financiare sunt date de
caracteristicile sale calitative: să fie inteligibile, relevante, credibile şi
comparabile.
81
Politică Fiscală
Deciziile economice luate de utilizatori necesită evaluarea capacităţii
unei întreprinderi de a genera fluxuri de numerar sau investiţii financiare
pe termen scurt. Nu este suficientă această evaluare, dacă nu se analizează
şi perioada de generare a numerarului, precum şi siguranţa generării lor.
Întreprinderile care aplică IAS/ IFRS sunt obligate să-şi schimbe total
poziţia de a întocmi situaţii financiare doar pentru a informa fiscul; ele sunt
chemate de a schimba fundamental poziţia privind informarea financiară,
asupra aplicării consecvente de a respecta obiectivul întocmirii şi prezentării
situaţiilor financiare, conform Cadrului general al IASB.
O întreprindere care aplică IAS este obligată prin OMFP nr.94
privind “Reglementările contabile armonizate Directiva a IV-a a Comunităţii
Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate1“ să
aplice Cadrul general de prezentare şi raportare a situaţiilor financiare.
Este o schimbare profundă, privind rolul şi importanţa situaţiilor financiare.
Conceptele de bază fundamentale pentru ca situaţia financiară
să-şi atingă obiectivul sunt: Contabilitatea de angajamente şi Continuitatea
activităţii de exploatare.
Este bine cunoscut conceptul Contabilităţii de angajamente cu avantaje
nete în faţa contabilităţii de casă. Acesta presupune recunoaşterea unui venit sau
a unei cheltuieli pe măsură ce se produce şi se realizează un angajament fără ca
venitul să fie încasat sau acea cheltuială recunoscută să fie plătită. Întreprinderea
este obligată atunci când vinde un produs sau serviciu şi emite factura să
înregistreze venit, chiar dacă nu l-a încasat. (exemplu: clienţi, analitic distinct
= venituri). Atunci când angajează o obligaţie privind achiziţia de bunuri şi
servicii, întreprinderea poate recunoaşte o cheltuială conform facturii primite,
indiferent dacă a achitat sau nu contravaloarea serviciilor sau a bunurilor
primite. (exemplu: cheltuieli cu servicii executate de terţi = furnizori, analitic
distinct). România l-a aplicat imediat prin Legea Contabilităţii 82/1991. Au
fost aduse critici iresponsabile de către unii patroni acestui concept. De ce?
Pentru că nu şi-au corelat politica comercială de achiziţie cu politica vânzărilor,
nu şi-au analizat niciodată politica de încasare prin contracte ferme privind
condiţiile de plată către furnizori şi politica de încasare prin vânzări. Este o
adevarată artă să ştii cum finalizezi un contract, ce riscuri te aşteaptă şi
cum să se diminueze impactul asupra viitorului flux de numerar ce va
intra din vânzări şi va ieşi prin plăţile către terţi.
Contabilitatea de angajamente ne dă informaţii nu numai despre
tranzacţiile trecute care au generat încasări şi plăţi dar şi despre datoriile
curente în viitor (exemplu soldul creditor al contului furnizori), despre viitoare
încasări (exemplu soldul debitor al Contului clienţi). Aceste informaţii extrem
de utile sunt necesare pentru a analiza corelaţia între datorii curente şi active
curente. Mai exact ne informează dacă plăţile către furnizori au fost realizate
înaintea încasărilor. Atunci se produce un dezechilibru financiar şi va trebui
82
Politică Fiscală
să luăm decizia imediată de a analiza contractele existente pentru achiziţii şi
vânzări, de a urmări creanţele neîncasate la termen pentru a diminua riscul
de faliment. Este posibil ca o întreprindere să afişeze în bilanţ un profit de un
miliard şi să fie insolvabilă? Sigur că da! Suntem convinşi, că dumneavoastră
cunoaşteţi cauza şi veţi şti ce decizii luaţi pentru a preîntâmpina falimentul.
Continuitatea activităţii ne dă baza de evaluare în elaborarea
situaţiilor financiare: cost istoric, cost curent, valoare actualizată, valoare
realizabilă (de decontare). Continuitatea este conceptul prin care situaţiile
financiare se elaborează pornind de la ipoteza că întreprinderea îşi defăşoară
activitatea şi în viitor. Se presupune că firma nu are nici o intenţie sau nevoie
de a lichida sau a reduce semnificativ activitatea. Dacă există o astfel de
intenţie baza de evaluare va fi dată de valoarea de lichidare.
Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) nr.5
privind “Activele pe termen lung deţinute pentru vânzare şi activităţile
întrerupte) solicită prezentarea scadenţei atât pentru activele financiare, cât
şi pentru datoriile financiare. Activele financiare cuprind creanţele comerciale
şi asimilate, iar datoriile financiare includ datoriile comerciale şi asimilate.
Informaţii semnificative asupra vânzărilor de active pe termen lung
deţinute pentru vânzare şi activităţile întrerupte conform IFRS nr. 5 ajută la
estimările viitoare a fluxurilor de numerar precum şi influenţele asupra contului
de profit şi pierderi privind rezultele activităţilor în curs de întrerupere.
Bilanţul conform IAS nr.1 se modifică şi va trebui să cuprindă valoarea
totală a activelor clasificate ca fiind deţinute pentru vânzare şi activele incluse
în grupurile de cedare clasificate ca fiind pentru vânzare în conformitate cu
IFRS nr.5 Trebuie prezentate şi datoriile incluse în grupurile de cedare ca
fiind deţinute pentru vânzare în conformitate cu IFRS nr.5. Contul de profit şi
pierdere la 31.12.N, cuprinde informaţii referitoare la:
-cheltuiala cu impozitul pe profit;
-impozitul pe profit ulterior sau pierderea rezultată din activităţi
întrerupte plus sau minus impozitul pe câştigul ulterior sau pierderea
recunoscută cu ocazia evaluării activelor pentru vânzare sau la data cedării
activelor ce fac parte din activităţi întrerupte;
- profitul sau pierderea.
Până la aplicarea IAS-lor, elaborarea documentelor de sinteză nu a
adoptat nici un concept. Unul din obiectivele majore ale inventarierii este
acela de a evalua din punct de vedere calitativ activele recunoscute în bilanţ
după norma naţională. Principiul prudenţei a fost enunţat, s-au creat conturi
de previzionare pentru deprecieri şi riscuri. Din nefericire interpretarea
regulilor fiscale în exces, acolo unde nu era cazul au condus întreprinderile
pe o pistă greşită: supraevaluarea rezultatului net şi implicit transformarea
acestuia în datorii curente prin plăţi de dividente fictive. Rezultatul aplicării
unui principiu în mod eronat, conduce la decapitalizarea surselor de finanţare
83
Politică Fiscală
proprii. Neînregistrarea în contabilitate a deprecierii de active, a cheltuielilor
viitoare exigibile, previzionarea riscurilor de neîncasare a creanţelor clienţi
sau a riscului valutar, evaluarea capitalului social în devize într-o economie
hiperinflaţionistă şi trecerea lor asupra veniturilor a avut ca efect transferarea
unor importante fluxuri de numerar asupra profitului ireal. Neconstituirea
deprecierilor de active a riscurilor în mod eronat a fost interpretată de
întreprinderi doar prin regula fiscală: dacă nu sunt deductibile nu mai are
nici un sens să le evidenţiem. O astfel de judecată produce clar distorsiunea
documentelor de sinteză fără ca managementul firmei să sesizeze implicaţiile
unei astfel de abordări.
De data aceasta Cadrul general IASB impune ca în elaborarea situaţiilor
financiare, întreprinderile să adopte un Concept financiar de capital: puterea
de cumpărare a capitalului investit, sinonim cu activele nete sau capitalurile
proprii. Cel de-al doilea concept: Capitalul fizic sau capacitatea fizică de
exploatare, reprezintă capacitatea de producţie a întreprinderii sau unităţile de
producţie pe zi.
Profitul este recunoscut în bilanţ dacă şi numai dacă se adoptă unul
din conceptele de menţinere a capitalului, fie financiar, fie cel fizic.
În situaţia în care utilizatorii sunt interesaţi de menţinerea capitalului
nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit, trebuie
aplicat Conceptul financiar al capitalului, care poate fi evaluat atât în
unităţi monetare nominale, cât şi în unităţi de putere constantă de
cumpărare. Ce înseamnă acest concept? Cum îl aplicăm în practică? Profitul
trebuie recunoscut doar dacă, valoarea financiară (monetară) a activelor nete
la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (monetară) a
activelor la începutul perioadei. Din această inecuaţie se exclud influenţele
pozitive sau negative a oricăror contribuţii din partea acţionarilor. Transpusă
matematic inecuaţia prezentată devine:
Dacă, Capitalul propriu 31.12.N > Capitalul propriu 01.01.N ═ Profit
Corelaţia între conceptele de capital şi profit reprezintă referinţa pentru
ca profitul să poată fi cuantificat. Se poate face distincţia între rentabilitatea
întreprinderii şi rambursarea capitalului sau, mai exact numai intrările de
active suplimentare celor necesare pentru menţinerea capitalului pot fi
considerate profit şi în consecinţă câştig rezultat de capitalul investit.
Profitul reprezintă creşterea capitalului monetar de-a lungul perioadei.
Creşterile de preţuri ale activelor pe parcursul unui exerciţiu financiar sub
forma câştigurilor din active reprezintă profit. Această cuantificare a profitului
are loc dacă capitalul este definit în termenii unităţilor monetare nominale.
În situaţia în care capitalul financiar este definit în termenii unităţilor
84
Politică Fiscală
de putere constantă de cumpărare, profitul reprezintă creşterea puterii
de cumpărare. Astfel profitul este recunoscut doar pentru partea creşterii
preţurilor activelor care depăşeşte creşterea nivelului general al preţurilor.
Diferenţa nu reprezintă altceva decât ajustarea pentru menţinerea capitalului
fiind o componentă a capitalului propriu. Fiscalitatea şi-a urmat doar regulile
sale fără să ţină cont de menţinerea capitalului, inflaţia de-a lungul anilor
după 1989 nu a fost altceva decât o reflectare ireală a profiturilor.
Menţinerea capitalului fizic. Capacitatea fizică productivă sau
resursele necesare atingerii acestei capacităţi la sfârşitul exerciţiului depăşeşte
capacitatea productivă de la începutul perioadei fără să fie influenţată de
distribuiri sau contribuţii din partea acţionarilor, atunci se obţine profit.
Dacă, Capacitatea fizică productivă 31.12.N > Capacitatea
fizică productivă 01.01.N = profit
Utilizarea conceptului de capital fizic presupune utilizarea Costului
curent ca bază de evaluare. Deoarece capitalul este definit în termenii
capacităţii fizice de producţie, profitul reprezintă creşterea acestui capital în
cursul perioadei. Exemplu, toate modificările de preţuri care afectează activele
şi datoriile întreprinderii sunt privite ca modificări în măsurarea capacităţii
productive fizice a acesteia. Aceste creşteri sunt tratate ca ajustări de menţinere
a capitalului şi nu profit. Până la aplicarea IAS-lor întreprinderile nu au
ţinut cont de menţinerea capitalului, fiscalitatea încurajând această practică
supraevaluând profitul.
Cadrul general IASB vine în interesul întreprinderilor acordând o
atenţie deosebită definirii şi recunoaşterii structurilor situaţiilor financiare. El
se situează pe poziţia neutralităţii dând reguli foarte precise de definire şi de
recunoaştere a profitului.
Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice pe parcursul
unei perioade sub formă de intrări sau creşteri ale activelor (exemplu vânzări
de produse finite: 411 clienţi = 701 venituri din vânzarea produselor finite);
descreşteri ale datoriilor (exemplu: 401 furnizori = 70 venituri). Acestea se
concretizează în creşteri de capital propriu prin decontarea veniturilor asupra
contului de profit şi pierdere (701 =121; 70 =121)
În categoria veniturilor se includ şi câştigurile din orice sursă rezultate
din activitatea curentă.
Cheltuielile sunt definite ca diminuări ale beneficiilor economice
înregistrate pe parcursul exerciţiului financiar, sub formă de ieşiri sau scăderi
ale activelor (exemplu: 607 cheltuieli privind mărfurile = 371 mărfuri) sau
creşteri ale datoriilor, ce au ca rezultat diminuarea de capitaluri proprii (628
“Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi” = 401 “Furnizori”). Aceste
85
Politică Fiscală
cheltuieli influenţează contul de profit şi pierdere în sensul diminuării prin
repartizarea cheltuielilor asupra acestui cont şi implicit diminuarea surselor
proprii de finanţare. 121 “Profit şi pierdere” = 628” Cheltuieli cu alte servicii
executate de terţi”
607 “ Cheltuieli privind mărfurile”
Cheltuielie includ şi pierderile din activităţi curente, dar şi extraordinare
rezultate din dezastre: inundaţii, incendii sau cele din cedarea activelor incluse
în activităţi curente, pierderi nerealizate din creşterea cursului de schimb
valutar aferente împrumuturilor pe care întreprinderea le-a contractat în devize.
Prezentarea pierderilor se efectuează distinct, datorită importanţei cunoaşterii
existenţei şi valorii acestora în procesul decizional.
În Legea privind Codul Fiscal2 se precizează că sunt recunoscute ca
deductibile numai cheltuielile care participă la realizarea de venituri. Cu alte
cuvinte întreprinderea este supusă în permanenţă riscului fiscal, de interpretare
sau aplicare defectuoasă a prevederilor legale.
Este cert că aplicarea IAS/ IFRS, dă posibilitatea întreprinderilor
în baza respectării Cadrului General al IASB să-şi aplice raţionamentul
profesional în materie de norme, principii, reguli de evaluare aferente fiecărei
structuri ale situaţiilor financiare.
Contabilitatea îşi are propriile ei reguli, aplicarea IAS–lor / IFRS-lor are
numeroase linii de reflexie în toate structurile situaţiilor financiare. Principiile
contabile nu converg cu cele fiscale de cele mai multe ori. Din acest punct
de vedere indiferent că o întreprindere aplică IAS/IFRS sau reglementările
contabile armonizate cu Directiva a IV –a CEE şi normele naţionale pentru
întreprinderile mici şi mijlocii ce aplică OMFP nr. 1752/2005, are obligaţia
să-şi includă prioritar şi problematica fiscală. Trebuie corelate toate regulile
de definire, recunoaştere, baze de calcul astfel încât întreprinderea să nu fie
supusă riscurilor de evaziune şi fraudă fiscală.
Putem astăzi să ne referim de separarea celor două discipline
chiar autonome cu reguli şi mecanisme proprii, fără ca întreprinderea să
facă abstracţie de aplicarea normelor fiscale. Chiar dacă statul nu mai este
principalul utilizator al informării financiare, întreprinderea trebuie să ţină
cont de respectarea normelor şi principiilor impuse de fisc.
Standardele Internaţionale de Contabilitate/ Standardeldele
Internaţionale de Raportare Financiară, prin conceptele care le promovează,
regulile de definire şi recunoaştere a structurilor situaţiilor financiare şi-au
câştigat un bine meritat loc de lider în aplicarea lor de către foarte multe entităţi de
pe glob. Comitetul Permanent pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale
de Raportare Financiară (IFRIC) furnizează periodic recomandări privind
raportarea financiară care nu sunt tratate în IFRS, consultând organisme din
86
Politică Fiscală
întreaga lume. Aspectele de o largă importanţă pentru marea majoritate a
întreprinderilor vor fi dezbătute de IFRIC atât pe domenii în care practica este
nesatisfăcătoare asupra ariei de aplicabilitate a IAS-lor, cât şi aspectelor de
dezvoltare care se impun asupra unui Standard Internaţional de Contabilitate
deja existent3.
Referinţa contabilă prin IAS furnizează noi concepte de abordare atât
a politicilor contabile dar şi fiscale. Codul fiscal care tratează într-un singur act
legislativ atât impozitele directe, cât şi cele indirecte pentru persoane fizice
şi juridice, realizează un salt calitativ în anii de reformă fiscală, fiind un pas
important în tratarea şi aplicarea fiscalităţii în întreprinderi.
Abordarea sistemului contabil în corelaţie cu fiscalitatea deschide noi
repere în dezvoltarea întreprinderii. Întreprinderile vor respecta prescripţiile de
formă şi fond ale normelor naţionale de contabilitate armonizate cu Directiva
a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi Standardele Internaţionale
de Contabilitate/ IFRS cu întregul sistem de concepte, principii şi reguli de
evaluare. Distinct fără a se polua conturile, întreprinderea va aplica regulile
fiscale impuse de sistemul fiscal. Rezultatele calculelor vor fi evidenţiate
asupra rezultatului întreprinderii.
Concluzii
România prin eforturile realizate în procesul de armonizare a
reglementărilor contabile reuşeşte să contureze un drept contabil autonom,
fără ca fiscalitatea să împieteze normele impuse de referinţa contabilă, fie că o
întreprindere aplică IFRS, OMFP “1752/2005 privind Noile Reglementări
contabile”. Fiscalitatea îşi are propriile reguli, ea devine un factor de stimulare
pentru întreprinderi, zone geografice defavorizate, pentru anumite întreprinderi
sau produse, alteori ea intervine ca factor de inhibare a unui produs de a fi
comercializat şi consumat prin suprataxare sau restrângerea unor activităţi
în scopul avantajelor mai mari fie direct sau indirect. Dacă contabilitatea şi-a
creat în decursul anilor stabilitate, coerenţă, nu putem afirma acelaşi lucru
privind greutăţile pe care le întâmpină managerii întreprinderilor în materie
de taxă pe valoare adăugată. Exemplificăm greutăţile cu care se confruntă
sediile permanente care efectuează investiţii în construcţii-montaj, cazurile şi
practicile specifice ce trebuie aplicate atunci când investiţiile finanţate din surse
nerambursabile cuprind echipamente achiziţionate din spaţiul intracomunitar,
montate după luni de zile, cuprind lucrări efectuate atât în România, cât şi ţări
din spaţiul european.
Cert este că specialiştii din Ministerul Finanţelor Publice sunt solicitaţi
să facă faţă valului de lămuriri, explicaţii şi modalităţile concrete de aplicare
a TVA privind taxarea simplificată.
Ne întrebăm: când reforma fiscală va lua sfârşit?, toţi cei care
87
Politică Fiscală
suntem interesaţi ca regula fiscală să fie clară, transparentă, să nu împieteze
desfăşurarea normală şi continuă a activităţii.
Note
1. OMFP nr 1752/2005; Monitor Oficial nr.1080-bis/30.11.2005
2. Legea nr571/ 2003 privind Codul fiscal şi Legea 343/2007 privind unele modificări
aduse Codului Fiscal.
3. Standarde Internationale de Raportare Financiară 2007-traducere în limba română
publicate de Ed.CECCAR,2007
Bibliografie selectivă:
- Allais Maurice, Pour la reforme fiscale, Paris,1993
- Ana Morariu, Contabilitate şi Gestiune fiscală, Ed. ASE, 2004
2003.
- Standardele Internaţionale de Contabilitate IFRS, traducere autorizată, Editura
CECCAR, 2
RISKS AND UNCERTAINTIES OF THE
ROMANIAN TAXATION POLICY
Lecturer PhD candidate Dănuţ CHILAREZ
Constantin Brâncoveanu University, Piteşti
Assistant lecturer PhD candidate Flavia STOIAN
Abstract
The paper shows the fiscal risk due to the bringing into effect of the Directive
no. IV and VII of the International Financial Report Standards (IFRS) as a result
of Romania’s joining the large European family in 2007. Since then, the Romanian
enterprises have been in constant expectation for accurate, coherent and constant
fiscal rules. The fiscal risk cannot be minimized since the great majority of direct
and indirect taxes have been registered in a “Fiscal Code”. The present ambiguities
regarding the value added (according to Directive no. VI of the EEC) create great
difficulties to the implementation of this indirect tax. The Order of the Public Finance
Ministry no. 1752/2005 regarding the New Accounting Regulations according to the
European Directives gives rise to queries as to the coherent implementation of the
accounting principles, as element of the definition of the accounting policies.
***
The enterprises continue to pay attention to taxation no matter the accounting
system our country applies. Taxation has been extensively developed by the legislative
texts, standards, instructions and rules, often hard to apply in the economic practice,
88
Fiscal Politics
with numberless changes, new taxes and charges and new bases of calculation whose
foundation has to meet the state financial policy. One has always looked for a taxation
system that decreases the budgetary deficit by attracting a great number of payers
and various taxes and, secondly, for an important relaxation due to the advantages
provided by the fiscal rules.
At present, the management of any enterprise is aware that there are
fundamental principles and rules for any tax paid, the accounting being in charge
with the registering of the result of the obligation of payment and of transfers,
thus being the main source of information for the state regarding the calculation,
registering and clearing of fiscal and non-fiscal obligations.
The taxation has its own rules and is based on principles often concurrent
with those of the European Union countries; consequently, we can refer to a selfcontained fiscal right. On the other hand, since 1990, the accounting has rapidly
developed by taking rules, standards, principles and conventions agreed upon, such
as, at first, the Continental Model of Accounting based on macro economy, where the
influence of the state is significant regarding the accounting normalization, and, then,
the European Directives and IAS/IFRS.
After 1989, one reproached the accounting its lack of transparency, coherence
and accurate information regarding the structure of the financial situation described
by the balance sheet, the profit and loss account and annexes. It is true that, after 1989,
the state was the most important user of the accounting and financial information,
but has also kept its leading position regarding the accounting standard. The lack
of an inflation accounting and the obligation of the heavy payers to draw up a fiscal
balance, when they were registering the greatest losses, only led to the erosion of
private capitals, many enterprises going bankrupt.
Our goal of integration in the European economic space and the European
Union opinion of Romania as an economic and strategic territory give hope for a new
spirit, both fiscal and bookkeeping.
Romania needed an exclusive tax Code, much more clear, transparent and
easy to apply. Hence, the Fiscal Code which assorts and systematize much better
the direct and indirect taxes and the imposition of natural and legal persons. There is
a clear delimitation between the profit taxes and income taxes on small and medium
enterprises, on one-hand and micro units and natural persons, who carry independent
activities, on the other hand.
The accounting provides the main data, being a source of information for the
taxation system, too.
Romania has aligned with the International Accounting Standards
(IAS), a reform in full development, over several years, that adheres to the
International Financial Reform Standards (IFRS).
What is new about these standards? What is the advantage of their
implementation? The enterprises adopted the Financial Accounting and the financial
efforts for the implementation of the IAS are rather significant. What is the place of
taxation in the new perspective of the construction of financial reports? There are
many other questions to ask…You yourself, surely and righteously, might inquire:
why so many changes of structure and volume of the financial data?
89
Fiscal Politics
We shall briefly try to answer the respective questions. First of all, the IASB,
replaced by IASC, makes the financial reports focus on the delivery of information
regarding the financial position (given by the balance sheet), the performances and
changes of the financial position that are not imperative to users on making economic
decisions. This time, “users” replace the state that was the main client for the financial
data, so that the latter could make economic decisions. After their importance,
according to “The general frame for the drawing up and submitting of the financial
reports” of the IASB, the users of the financial reports are as follows: The investors
who are concerned with the inevitable risk of the transactions and with the benefit
of their investments, the employees who are interested in data on their stability and
profitability, on pensions and of other professional advantages and opportunities, the
creditors who are interested in data which show them if the loans they granted and the
respective interests would be reimbursed, the producers and other creditors who are
interested in data which show if the sums owed to them would be paid on time limit,
the clients who are interested in data on the continuity of the activity of an entity,
especially when they have a long term relationship or they depend on it and the state
that is interested in collecting its revenues, in allotting the resources and, implicitly,
in the activity of the enterprises. Based on this information, the state, through its
institutions, determines its taxation policy, its gross domestic product and other
statistical indicators. The public may be interested in data regarding the evolution
of enterprises, the activity domain, the number of employees, etc. Consequently, it
becomes very clear that the aim of the financial reports is to provide data about the
assets, debts, own capitals, income and earnings, expenses and losses, as well as
the cash flows. This information is completed with the accounting policies and the
explicative notes that help the users, listed by the IASB Frame, to appraise the cash
flows of the enterprise and especially their moment in time and degree of certainty
in order to be achieved.
In the first place, the enterprises have to keep the degree of financial health,
to be profitable, to maintain the financial balance of the basic activity, to analyse the
granted medium course, in days, of the credit/client and the received medium course, in
days, of the credit/producer. On these terms, the taxation shall perform its functions:
adequate revenues from taxes only if the enterprises will be profitable and will develop
and there will be a healthy environment for the competitive market economy.
The role and the importance of the financial reports within the accounting
are decisive for the management of an enterprise; almost everything is about money
because the source of financing represents the key of success in getting the assets
that generate benefits and attract, in turn, debts. The state continues to carry out its
financial policy if the enterprises increase their turnover, draw capital and develop
their efficient investments, if they have the ability to have profit and last, but not least,
if they increase the purchasing power of the citizen. The latter pays a multitude of
indirect taxes: the value added tax, the customs taxes included in the purchasing cost
of the goods sold by enterprises and other taxes and fees for the technical and real
estate potential.
The information in the financial reports is useful if it is comprehensible,
relevant, credible and comparable.
90
Fiscal Politics
The economic decisions taken by the users need the evaluation of the capacity
of an enterprise to generate cash flows or short term financial investments. Such
evaluation is not enough if there is no evaluation of the generation period of time of the
cash, as well as of the certainty of its generation. The enterprises that apply IAS/IFRS
are forced to change the way of completing their financial reports that is for solely
informing the revenue authority; they are invited to fundamentally change the position
regarding the financial report, that is to observe the objective of the completing and
giving of the financial reports according to the general Frame of IASB.
According to the Order of the Ministry of Public Finance no.94 regarding
“The accounting regulations harmonized with Directive IV of the European Economic
Community and with the International Accounting Standards1”, an enterprise that
applies IAS has to implement the general Frame of showing and giving the financial
reports. This is a most important change that regards the part and the importance of
the financial reports.
The fundamental basic concepts needed by the financial reports in order
to achieve their purpose are: The contracts accounting and the continuation of the
exploitation activity.
It is well known that the concept of the contracts accounting has some net
advantages compared to the cash box accounting. It implies the acknowledgement of
revenue or expense as it is done and a contract is achieved without the revenue being
cashed in or the admitted expense being paid. When the enterprise sells a product
or service and issues the invoice, it has to register the revenue, even if it did not
cash it in (for example: clients, analytically distinct = revenue). When the enterprise
engages a contract regarding the purchasing of goods and services, it can recognise an
expense according to the invoice received no matter if it paid for the respective goods
or services (example: expenses with services done by third parties = manufacturers,
analytically distinct). Romania has immediately applied this concept through the
Accounting Law no.82/1991. There were some owners who irresponsibly criticized
it. Why did they do such a thing? Because they did not correlate their commercial
policy of purchasing with their sale policy and never analysed their returns policy
by providing firm contracts as to the conditions of payment to the producers and the
returns policy through sales. It is art to know how to finalise a contract, what risks
await you and how diminishes the impact on the future cash flow that will enter from
sales and exit through payments to third parties.
The accounting of contracts gives us information not only about the former
transactions, which generated returns and payments but also about the current debts
in future (for example the debit balance of the client account). This extremely useful
information is necessary for analysing the correlation between the current debts and
the current assets.
More precisely, it lets us know if the payments to the manufacturers were
done before the returns were. If there is a financial unbalance, we must immediately
analyse the existing contracts for purchase and sales and to watch the claims that
are not cashed on time in order to diminish the risk of bankruptcy. Is it possible that
an enterprise show in its balance sheet a one billion profit and at the same time be
bankrupt?
91
Fiscal Politics
The continuation of the activity gives us a base of evaluation for the
elaboration of the financial reports: historical cost, current cost, updated value,
attainable value (clearing value). The continuity is the concept that helps to the
elaboration of the financial reports starting from the assumption that the enterprise
continues its activity in the future, too. The enterprise is supposed to have no intention
or need to close up or to significantly reduce its activity. If there is such an intention,
the base of evaluation shall be the close up value.
The International Financial Report Standard (IFRS) no.5 regarding “The
long term assets held for sale and discontinuous activities” requests the time limit
for both the financial assets and the financial debts. The financial assets consist of the
commercial and assimilated claims, while the financial debts consist of the commercial
and assimilated debts.
Significant information on the sale of long term assets held
for sale and discontinuous activities, according to IFRS no.5, help future estimations
of the cash flows and of the influences over the profit account and the losses regarding
the results of the activities to be discontinued.
The balance sheet, according to IAS no.1, changes and shall contain the
total value of the classified assets as being held for sale and the assets included in the
concession groups classified as being for sale according to IFRS no.5. The debts included
in the concession groups as being held for sale, according to IFRS no.5, shall also be
presented. The profit and loss account of 31.12.N contains information regarding:
- the expenditure with the profit tax
- the tax on future profit or the loss aroused from discontinuous activities
plus or minus the tax on future revenues or the loss assumed on the occasion of the
evaluation of the assets for sale or on cessation of the assets that belong to discontinuous
activities
- the profit or the loss
Before the implementation of the IASs, there was no concept as to the
elaboration of synthetic documents. One of the major objectives of stock-taking
is to evaluate the quality of the assets assumed in the balance sheet according to
the national rule. The principle of caution has been stated and commissions for
depreciations and risks have been created. Unfortunately, the interpretation of the
taxation rules in excess, where it was not necessary, led the enterprises on a wrong
path: the overvaluation of the net result and, implicitly, its changing into current debts
through payments of artificial dividends. The result of a wrong implementation of a
principle leads to the decapitalization of the own financing sources. The fact of not
registering in the accounting the assets depreciation and the future exigible expenses,
the anticipation of the risks of not collecting the client claims or of the currency risk,
the evaluation of the social capital in estimates in a hyperinflationary economy and
their passing on revenues led to the translation of some important cash flows on the
unreal profit. The wrong lack of formation of the assets depreciation of risks has been
interpreted by enterprises only through taxation rule: if they are not deductible there
is no point in highlighting them. Such reasoning clearly leads to the distortion of
the synthetic documents, the management of the enterprise missing the point of the
implication of such an approach.
This time, the IASB general Frame compels that in the elaboration of the
92
Fiscal Politics
financial reports the enterprises adopt a Financial concept of capital: the purchasing
power of the invested capital to be synonymous to the net assets or own capitals.
The second principle: The material capital or the material capacity of exploitation
represents the production capacity of the enterprise or the daily production units.
The profit is assumed in the balance sheet only if one of the concepts of
preserving the capital, either financial or material, is adopted.
In case the users are interested in preserving the invested nominal capital or
the purchasing power of the invested capital, The financial concept of the capital
must be applied. It can be evaluated both in nominal monetary units and units of
constant purchasing power. What does this concept mean? How do we implement
it? The profit should be assumed only if the financial value (monetary) of the net assets
at the end of the period is higher than the financial value (monetary) of the assets in
the beginning of the period. From this inequation the positive or negative influences
of any contribution of the share holders are excluded. Transcribing it mathematically,
the present inequation becomes:
If Own capital 31.12.N>Own capital 01.01.N=profit
The correlation between the profit and capital concepts represents the
reference so that the profit can be quantified. There is the possibility of differentiating
between the profitableness of the enterprise and the reimbursement of its capital. More
precisely, only the input of assets additional to the necessary ones for preserving the
capital can be considered profit and consequently revenue from the invested capital.
The profit represents the increase of the monetary capital over the period.
The increase of prices of assets during the budgetary year under the form of revenues
from assets stands for profit. This quantification of profit takes place if the capital is
defined in terms of the nominal monetary units.
In case the financial capital is defined in terms of the units of constant
purchasing power, the profit represents the increase of the purchasing power. Thus,
the profit is assumed only for the part of the prices increase of assets that exceeds
the general level of prices. The difference represents nothing else but the adjustment
for the capital preservation, being a component of own capital. The taxation has
only followed its rules ignoring the capital preservation, inflation after 1989 being
nothing but an unreal reflection of profits.
The preservation of the material capital. Profit is achieved when the
productive material capacity or the necessary resources for attaining this capacity at the
end of the budgetary year exceeds the productive capacity from the beginning of the
period, without being influenced by distributions or contributions from share holders.
If The productive material capacity 31.12.N>The productive
material capacity 01.01.N=profit
The use of the material capacity concept implies the use of the current cost
as base of evaluation. Because the capital is defined in the material capacity terms
of production, the profit represents the increase of this capital during the period. For
93
Fiscal Politics
instance, all price changes that affect the assets and the debts of the enterprise are
viewed as changes for the measurement of its material productive capacity. These
increases are regarded as adjustments for the capital preservation and not as profit.
Before the implementation of the IASs, the enterprises ignored the capital preservation,
the taxation system encouraging this practice and over evaluating the profit.
The IASB general Frame represents the best interest of the enterprises,
giving special attention to the definition and acknowledgment of the structures of the
financial reports. It has a neutral position, giving very precise rules for the definition
and acknowledgment of the profit.
The revenues represent increases of the economic benefits during a period
under the form of inputs or increases of assets (for example, sale of end products:
411 clients=701 revenues from the sale of the end products); decreases of debts (for
example: 401 producers= 70 revenues). They materialize in increases of own capital
by clearing the revenues on the profit and losses account (701=121; 70=121).
The revenues include gains from any source as a result of the current
activity.
Expenditure is defined as decreases of the economic benefits registered during
the budgetary year, under the form of outputs or decreases of assets (for example: 607
expenditure regarding the goods = 371 goods) or increases of debts that have as result
the decrease of own capitals (628 “Expenditure with other services done by third
parties” = 401 “Manufacturers”). The respective expenditure influences the profit and
losses account in the sense of a decrease due to the distribution of expenditure on this
account and implicitly a decrease of own sources of financing. 121 “profit and losses”
= 628 “Expenditure with other services performed by third parties”.
607 “Goods expenditure”
The expenditure includes losses from current activities, too but also
extraordinary results from disasters: floods, fire or those from cessation of assets
included in the current activities and unaccomplished losses from the increase of the
exchange rate due to loans drawn by the enterprise in estimates. The presentation of
losses is distinctly done due to the importance of the knowledge of their existence and
value in the decision making process.
The law regarding the Fiscal Code2 states that only the expenditure that takes
part in the attainment of revenues are deductible. In other words, the enterprise is
constantly subject to the fiscal risk, regarding the wrong interpretation or application
of the legal provisions.
It is obvious that the implementation of IAS/IFRS gives the possibility
to enterprises, based on the observance of the IASB General Frame, to apply its
professional reasoning regarding the evaluation rules, standards and principles proper
to each structure of the financial reports.
The accounting has its own rules; the implementation of IASs / IFRSs
has countless speculations in all the structures of the financial reports. Mostly, the
accounting principles do not converge with the fiscal ones. From this point of view,
no matter if an enterprise applies IAS/IFRS or the accounting regulations harmonized
94
Fiscal Politics
with Directive IV of the CEE and the national standards for small and medium units
that apply OMFP no.1752/2005; it has to prevalently include the fiscal problem, too.
All definition and acknowledgment rules and calculation basis should be correlated so
that the enterprise is not subject to tax evasion and fraud risks.
Today, we can talk about the separation of the two independent disciplines,
with their own rules and mechanisms, without the enterprise ignoring the fiscal rules.
Even though the state is no longer the main user of the financial data, the enterprise
must take into consideration the conformation to the rules and principles compelled
by the revenue authority.
The International Accounting Standards/The International Financial Report
Standards, due to the concepts they promote and to the definition and acknowledgment
rules of the structures of the financial reports, have gained a well deserved leadership
in their implementation by very many world entities. The International Financial
Report Interpretation Committee (IFRIC) periodically provides recommendations
regarding the financial reports that are not to be found in the IFRS, by advising with
bodies all over the world. The aspects of great importance for most of the enterprises
shall be discussed by IFRIC both on domains in which the practice is unsatisfactory
as to the applicability area of IASs and on the development aspects that are required
by an International Accounting Standard already in use3.
The accounting reference through the IAS provides new concepts of approach
of both accounting and fiscal policies. The Fiscal Code, which deals in one legislative
document only both the direct and indirect taxes for natural and legal persons, achieves
a qualitative leap in the years of fiscal reform, being an important step in dealing and
implementing taxation in enterprises.
The approaching of the accounting system in correlation with taxation gives
new guiding marks for the development of the enterprise. The enterprises shall observe
the form and basic provisions of the national rules of the accounting harmonized
with Directive IV of the European Economic Community and the International
Accounting Standards / IFRS with the whole system of concepts, principles and
evaluation rules. Distinctly, without polluting the accounts, the enterprise shall apply
the fiscal rules imposed by the taxation system. The results of the calculations shall be
highlighted on the result of the enterprise.
Conclusions
Romania, based on the efforts made for the harmonization of the accounting
regulations, succeeds to shape an independent accounting law, without the taxation
affecting the rules imposed by the accounting reference, even if an enterprise applies
IFRS, OMFP “1752/2005 regarding the New Accounting Regulations”. The
taxation has its own rules, it becomes a stimulus for the enterprises, under-privileged
geographical areas, for certain enterprises or products and some other times it
interferes as an inhibition factor for a product to be commercialized and consumed
by over taxation or by reducing some activities in order to obtain greater advantages,
be them direct or indirect. If along the years the accounting has created stability
and coherence, we cannot state the same thing about taxation, to mention only the
95
Fiscal Politics
difficulties encountered by enterprise managers related to the value added tax. Let
us mention the difficulties encountered by the permanent headquarters that make
investments in constructions-assembling; the specific cases and practices to be applied
when the investments financed from non reimbursable sources consist of equipments
purchased from the intra-community space, are installed after months of delay and
consist of works done both in Romania and countries of the European Union.
Obviously, the experts of the Ministry of Public Finances are required to
get through the wave of explanations and practical modalities to apply VAT as to the
simplified taxation.
All of us who are interested that the fiscal rule be clear, transparent and do not
interfere with the normal and continuous development of the activity ask ourselves:
When will the fiscal reform come to an end?
Notes
1. OMFP no.1752/2005; The Official Journal no.1080-bis/30.11.2005
.
2 Law no.571/2003 regarding the Fiscal Code and Law 343/2007 regarding certain
amendments to the Fiscal Code
3. International Standards of Financial Report 2007, The Romanian version issued by
CECCAR Publishing House, 2007.
Selective Bibliography:
- Allais Maurice, Pour la reforme fiscale, Paris, 1993
- Ana Morariu, Contabilitate şi gestiune fiscală, Ed.ASE, 2004
2003
- The International Accounting Standards (IFRS), authorised translation,
Ed.CECCAR,2
96
Responsabil de număr: Vladimir ALEXANDRESCU
Consilier artistic: Mihai ŞURUBARU
Echipa logistică: Nicolae IONESCU, Iancu UCEANU,
Gheorghe VAIDA-MUNTEAN, Constantin Gabriel BUJOREANU, Iuliana MARIN,
Oana BURDUŞEL, Tiberiu PREDA, Remus HORNOIU, Alin SPÂNU, Luiza NEDELCU
Condiţii pentru prezentarea materialelor spre publicare
Lucrările ştiinţifice sau tehnice, originale, se pot prezenta redacţiei spre
publicare fie sub formă de articole, fie sub formă de scurte comunicări în limba
română şi în limba engleză (traducere integrală).
Precizările privind condiţiile tehnice pentru predarea materialelor se află pe
site-ul www.revistadestatistica.ro, secţiunea „Procesul de recenzare”.
Conditions for the articles designated for the Romanian Statistical Review
The original scientific or technical works can be sent to be published either
under article form or short communications in Romanian and English (complete
translation).
The technical conditions for the articles to be presented can be found at
www.revistadestatistica.ro in the “Peer review” section.
Cititorii din ţară şi străinătate se pot abona prin
S.C. Rodipet S.A cu sediul în
Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp B,
Sector 1, Bucureşti, România
tel/fax 0040-21-318.70.00
sau e-mail: rodipet@rodipet.ro şi export@rodipet.ro
ISSN 1018-046X
Reproducerea articolelor fără acordul Institutului Naţional de
Statistică - Editura Revista Română de Statistică este interzisă, iar utilizarea
conţinutului acestei publicaţii, cu titlul explicativ sau justificativ, în diferite
lucrări este autorizată numai cu precizarea clară a sursei.
Redacţia Editurii “Revista Română de Statistică” precizează că
punctele de vedere, datele şi informaţiile cuprinse în articolele publicate aparţin
autorilor şi nu angajează răspunderea Institutului Naţional de Statistică
97

rrs 1_2008.indd - Romanian Statistical Review

Transcription

Similar documents

rrs 11_2008.indd - Romanian Statistical Review

Reforma Politicii Agricole Comune în contextul perspectivei