CRPE Policy Memo nr. 25, februarie 2012

CRPE Policy Memo nr. 25, februarie 2012

CUPRINS
INTRODUCERE – DE CE UN RAPORT ANUAL DESPRE RELAȚIA ROMÂNIA –
REPUBLICA MOLDOVA? .........................................................................................................................3
SUMAR EXECUTIV .....................................................................................................................................4
I. ASISTENȚA ROMÂNIEI PENTRU REPUBLICA MOLDOVA ......................................................9
1.1 ASISTENȚA OFICIALĂ PENTRU DEZVOLTARE (ODA) .........................................................................9
1.2 100 DE MILIOANE – ASISTENȚA ÎNCĂ NEMATERIALIZATĂ A ROMÂNIEI.........................................10
1.2.1 Context .........................................................................................................................................10
1.2.2 Descrierea problemei .....................................................................................................................11
1.2.3 Recomandări .................................................................................................................................14
1.3 PROIECTE ENERGETICE. GAZODUCTUL UNGHENI IAȘI – UN PROIECT POLITIC CE TREBUIE
FINALIZAT ..................................................................................................................................................15
II. PARTENERIATUL PENTRU INTEGRARE .....................................................................................19
III. COOPERAREA INSTITUȚIONALĂ ...............................................................................................22
3.1 ACORDURILE INTERINSTITUȚIONALE – BINE LA JUSTIȚIE, INTERNE, MAI E DE MUNCĂ LA
EDUCAȚIE, SĂNĂTATE ..............................................................................................................................22
3.2 ROMÂNIA ÎN PROIECTELE DE ASISTENȚĂ TEHNICĂ ALE UNIUNII EUROPENE (TWINNING) ...........24
3.3 RECOMANDĂRI....................................................................................................................................25
IV. ROMÂNIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA ......................................................................................26
4.1 RELAȚIILE ECONOMICE DINTRE CELE DOUĂ ȚĂRI .............................................................................26
4.1.1 Investiţiile româneşti în Republica Moldova ................................................................................27
4.1.2 Principalele investiții româneşti în Republica Moldova ..............................................................28
4.2. REDOBÂNDIREA CETĂȚENIEI ROMÂNE .............................................................................................29
4.3. BURSE ROMÂNEȘTI PENTRU BASARABIA – LIPSA DE PREOCUPARE DIN PARTEA AUTORITĂȚILOR
SUBMINEAZĂ O POLITICĂ BUNĂ ...............................................................................................................31
4.4. CLĂDIREA ICR CHIȘINĂU – UN EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ ......................................................33
4.5 RADIO CHIȘINĂU – UN SEMN BUN, URMEAZĂ TVR CHIȘINĂU? ......................................................34
V. REPUBLICA MOLDOVA ÎN UE........................................................................................................35
5.1 ACORDUL DE ASOCIERE .....................................................................................................................36
5.2 RIDICAREA VIZELOR ............................................................................................................................37
5.3 UN STUDIU DE CAZ – AMÂNĂRI DIN AMBELE PĂRȚI ÎN CREAREA SPAȚIULUI AVIATIC COMUN UEMOLDOVA .................................................................................................................................................39
5.4 MAI ESTE RM CAMPIOANA PARTENERIATULUI ESTIC? ....................................................................40
5.5 TRANSNISTRIA – ACEEAȘI MĂRIE CU ALTĂ PĂLĂRIE? ......................................................................42
2
INTRODUCERE – DE CE UN RAPORT ANUAL DESPRE RELAȚIA ROMÂNIA – REPUBLICA
MOLDOVA?
Centrul Român de Politici Europene a realizat anul trecut primul raport anual comprehensiv
privind relația dintre România și Republica Moldova – ”Cum am folosit fereastra de oportunitate:
bilanțul unui an de relansare a relațiilor România – Republica Moldova”.
Raportul a avut un impact neașteptat, mai ales în mediile oficiale și în presă – pentru prima dată
cineva a pus pe masă o analiză informată și cuprinzătoare asupra unui subiect despre care se știu
de obicei fragmente limitate și despre care se vehiculează multe legende urbane. Am decis să
repetăm acest exercițiu în fiecare an.
CRPE va realiza la începutul fiecărui an un raport despre relația dintre cele două țări. Acest raport
anual:
 va reprezenta atât un instrument de informare, cât și unul de monitorizare. CRPE va
raporta evoluțiile raportate la promisiuni și la așteptări;
 se va axa cu prioritate pe proiectele de asistență care vizează dezvoltarea Republicii
Moldova (RM) și mai puțin pe discuțiile identitare;
 va cuprinde o sinteză a evoluției europene a RM în anul precedent – și o raportare a
eforturilor depuse de România pentru a îndeplini obiectivul strategic care dă numele
acestui capitol: ”Republica Moldova în UE”;
 va fi o raportare strictă a faptelor constatate, completată cu analiza experților noștri.
CRPE susține politica României de apropiere a RM față de Uniunea Europeană. Pentru a
reuși acest lucru, România trebuie să fie un partener în primul rând eficient. Atunci când
suntem critici cu autoritățile române este pentru că vrem ca acestea să fie mai eficiente.
Acest raport folosește atât informații din surse deschise, informații obținute în urma cererilor de
informații publice, cât și rezultatele a 25 de interviuri derulate cu persoane cheie din
administrațiile României, a RM și din Uniunea Europeană. Oficialii din cele două state s-au
obișnuit deja să fie căutați și să schimbe informații și opinii cu experții CRPE, care respectă
întotdeauna caracterul off the record al discuțiilor.
Interviurile au fost desfășurate cu oficiali din:
România: Ministerul de Externe – diverse direcții verticale și de spațiu, Ministerul Dezvoltării
Regionale și Turismului, Autoritatea pentru Cetățenie, Consiliul Concurenței, Ministerul Afacerilor
Europene, Petrom, Radio România Actualități, Televiziunea Română.
3
Republica Moldova: Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene – direcții verticale și de
spațiu, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Educației, Ministerul de Interne.
Uniunea Europeană: Comisia Europeană, Serviciul de Acțiune Externă, diplomați din statele UE
acreditați la București.
Pentru secțiunea privind cooperarea interinstituțională am adresat cereri de informații publice
ministerelor de linie de la București, implicate în proiecte de cooperare cu Republica Moldova.
Această versiune finală a raportului cuprinde observațiile și sugestiile a doi experți independenți
cărora le mulțumim pentru că au acceptat să colaboreze în calitate de referenți anonimi.
”Nu poți să repari 20, 60, ba chiar 200 de ani de istorie într-un an – doi, rezultatele
timide sunt mai mult decât se putea spera. Noi pornim de la punctul în care România
are un ambasador expulzat și unul refuzat în 2009. De acolo până aici, e totuși un drum
lung”
–
oficial din România
SUMAR EXECUTIV
Relațiile România - Republica Moldova în 2011 au fost caracterizate mai degrabă de
circumspecție și așteptări mari, urmare a promisiunilor făcute de oficialii Români în ultimii doi
ani. Așa cum sugerează titlul acestui raport, promisiunile ajung la scadență iar România trebuie să
dea dovadă de maturitate și să depună toate eforturile - politice, diplomatice și tehnice pentru ași îndeplini angajamentele. Republica Moldova este statul prioritar pentru politica externă a
României și trebuie să dovedim fără tăgadă că putem acționa în manieră europeană iar
principiile, angajamentele și promisiunile de susținere sunt implementate. Rezultatele nu pot fi
decât în avantajul celor două state.
Raportul de față analizează relația România - Republica Moldova urmărind cu precădere modul în
care România își respectă angajamentele de stat donator, situația proiectelor energetice comune,
stadiul implementării parteneriatului pentru integrare, procesul de integrare europeană a
Republicii Moldova și statul RM în cadrul Parteneriatului Estic precum și prezența românească în
RM. Principalele concluzii și recomandări ale CRPE sunt prezentate succint mai jos.
4
Asistența României pentru Republica Moldova – cazul cele 100 de milioane de euro care se lasă
așteptate
Odată cu aderarea la UE, România are obligația de a deveni stat donator de asistență pentru
dezvoltare (ODA), iar Republica Moldova (RM) este un stat prioritar. Fondurile sunt gestionate de
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care are un birou ODA. În 2011, acest birou a gestionat 2,3
milioane euro dintre care 800.000 au mers peste Prut. Proiectele României sunt majoritar
derulate prin biroul local al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Din păcate
dezvoltarea unei Agenții Românești pentru Dezvoltare așa cum au alte state chiar din Estul
Europei active în RM (Polonia, Slovacia) întârzie. CRPE recomandă crearea unei asemenea
structuri – RoAid – care să facă implicarea ODA a României în RM coerentă și vizibilă.
Cea mai importantă asistență pentru RM – cele 100 de milioane de euro promise de Președintele
Băsescu în aprilie 2010 – întârzie să se materializeze. După aproape 2 ani singurii bani cheltuiți
efectiv au fost cei 8 milioane de euro ajutoare de urgență după inundațiile din RM din 2010. Cele
două ministere ale Dezvoltării de la București și Chișinău s-au dovedit incapabile să coopereze și
să lanseze măcar o metodologie și apeluri pentru proiecte către autoritățile locale din RM.
Proiectul celor 100 de milioane a fost întârziat din motive politice și procedurale. Există multe
discuții oficiale pe diverse idei – finanțarea din acești bani a gazoductul Iași-Ungheni, dotarea IT a
școlilor din RM, construirea unor poduri peste Prut. Aceste idei arată mai degrabă derută și
incoerență. Proiectul nu funcționează așa cum a fost gândit. CRPE propune o schimbare radicală
și crearea unui Fond de Dezvoltare Comun România – Republica Moldova (în cadrul unui concept
instituțional comun, legat de mai sus pomenita Agenție de Dezvoltare). Se răspândește în mediul
oficial de la Chișinău convingerea că România nu dorește de fapt că cheltuie acești bani. Acest
lucru nu este adevărat și România trebui să preîntâmpine răspândirea acestei impresii. Ședința
comună a celor două guverne din 3 martie 2012 trebuie să rezolve în primul rând blocajul celor
100 de milioane.
Proiectele energetice comune
Președintele Traian Băsescu a promis în cadrul vizitei sale în RM de la începutul anului 2010
finanțarea a trei proiecte energetice care să crească securitatea energetică a Republicii Moldova:
două linii electrice și un gazoduct. În decembrie 2012 au fost finalizate lucrările de construcţie –
montaj a liniei electrice Fălciu – Goteşti.
Discuțiile și căutarea soluțiilor de finanțare a gazoductului Ungheni – Iași au continuat și sunt
avansate. Gazoductul ar urma să aibă o lungime de 42 km, din care 33 km în România și 8,9 km în
RM și un cost total de 19 – 20 milioane de euro. Conform schemei de finanțare discutate în acest
moment, România ar urma să finanțeze acest proiect, la care se adaugă o contribuție a Comisiei
Europene prin programul trilateral România – Ucraina – Republica Moldova. Dat fiind că România
contribuie și cu jumătate din finanțarea acestui program european, de fapt Bucureștiul ar urma
5
să finanțeze direct și indirect circa 80% din costul gazoductului. Pentru secțiunea de pe teritoriul
RM, se discută finanțarea din cele 100 de milioane de euro promise. O problemă spinoasă a fost
faptul că MoldovaGaz, compania care deține rețeaua de distribuție din RM are ca proprietare
majoritar Gazprom. România, susținută de Comisia Europeană, nu a dorit să finanțeze un
gazoduct care urma să fie controlat de Gazprom (scopul gazoductului este tocmai să reducă
dependența RM de această companie). Autoritățile de la Chișinău au găsit o soluție și viitorul
gazoduct va fi în proprietatea statului moldovean.
Proiectul gazoductului este în mod nefericit legat de ideea de a construi un depozit de gaze la
Mărgineni, în România. Studiul de fezabilitate pentru acest depozit a indicat un rezultat negativ.
În plus, depinde de situația unor proiecte mari de infrastructură care ar urma să aducă gaze din
Azerbaidjan spre Europa ocolind Rusia (AGRI, Nabucco), dar care au perspective tot mai negative.
CRPE propune autorităților românești să gândească creativ în contextul viitoarei liberalizări a
pieței de energie din România (cerută de UE). Statul român a putut să acorde fabricilor lui Ioan
Nicolae gaz ieftin din producția internă echivalent cu consumul întregii populații a României. RM
nici măcar nu ar avea nevoie de un asemenea tratament special. Petrom are planuri de export și
tocmai a descoperit în Marea Neagră un zăcământ care echivalează cu consumul Republicii
Moldova pe 42 de ani. Statul român trebuie doar să construiască gazoductul și să nu pună piedici
Petrom, care are o piață naturală spre Est. Nu spunem că România poate suplini gazul rusesc din
RM, ci că putem permite fără mare greutate Chișinăului să negocieze de pe poziții diferite cu
Gazprom. Gazoductul Iași – Ungheni este un proiect strategic de mare importanță.
Parteneriatul pentru integrare
Din păcate, parteneriatul pentru integrare care trebuia să pună în aplicare intențiile exprimate în
declarația politică ”Băsescu – Ghimpu” s-a lăsat așteptat. Negocierea documentului a durat mai
mult de un an și din vara lui 2011 el așteaptă ședința comună de guverne, care trebuia să se
întâmple inițial în iunie 2011 și a fost amânată de câteva ori. Mai mult de un an a durat
negocierea unui document tehnic (aprilie 2010 – mai / iunie 2011), plus încă cele nouă luni (iunie
2011 – februarie 2012) în care s-a așteptat ședința de guvern pentru semnare –perioade
descurajant de lungi pentru un parteneriat care altfel se bucură de susținere politică la cel mai
înalt nivel.
Din fericire, cooperarea dintre ministerele din cele două țări a continuat și fără acest document.
CRPE a adresat cereri de informații publice către ministerele de linie din România implicate în
cooperarea cu RM. Dintre cele care au semnat acorduri cu omoloagele din RM în 2010, apreciem
că Ministerele Justiției și Mediului au cooperat eficient, pe când cele ale Educației și Sănătății nu.
2011 a adus România pe primul loc dintre statele UE implicate în proiecte de twinning UE – RM.
Consiliul Concurenței din România coordonează proiectul de twinning UE – RM la care mai
colaborează Austria și Letonia și care își propune să aducă legislația de concurență din RM la
standardele europene.
6
În general vorbind, România trebuie să-și dezvolte capacitatea de a lucra în RM dincolo de crizele
politice ale zilei. Oficialii români au ajuns să folosească criza politică de la Chișinău ca o scuză
pentru inacțiune. E drept că mediul politic de la Chișinău nu este unul nici stabil, nici simplu și nici
mereu atât de prietenos cum ar lăsa să se creadă declarațiile politice și diplomatice. Dar în
această relație, România este partenerul de la care se așteaptă mai mult: donatorul trebuie să se
adapteze la situația locală și să construiască strategii stabile. Deocamdată, criza politică de la
Chișinău este destul de veche și de constantă și România ar fi trebuit să acționeze luând această
criză ca pe un element dat al mediului, nu așteptând nerealist să se termine pentru a demara
ceva.
România în Republica Moldova
Raportul CRPE analizează prezența României în RM pe cinci teme de interese: investiții, media,
cultură, burse pentru studenții din RM și redobândirea cetățeniei române.
În ce privește redobândirea cetățeniei, temerile unor țări din UE față de această politică s-au
dovedit nefondate. CRPE prezintă argumentele pentru care politica românească este susținută de
precedente europene și conformă cu standardele UE. Departe de temerile privitoare la milioane
de cazuri, de fapt rata de acordare a cetățeniei s-a stabilizat în 2011 în jurul a 100.000 de cazuri /
an. Autoritatea Națională pentru Cetățenie a devenit operațională și a îmbunătățit procesul de
primire și rezolvare a cererilor, având birouri și la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara.
CRPE a publicat în ianuarie 2012 un raport comprehensiv asupra gestionării burselor pentru
studenții din RM. Tabloul statistic bazat pe informații primite de la 50% din universitățile de stat
din România, unde învață 48,5% din studenții originari din RM arată tendințe îngrijorătoare: 46%
dintre bursieri nu obțin o diplomă. Cifra ar trebui să pună pe gânduri și nu e nici pe departe un
indiciu privind performanțele studenților, cât un indiciu privind performanța precară a celor care
administrează sistemul. Acest raport anual reia o parte dintre recomandările făcute de CRPE,
pentru a crește performanța politicii de burse a României.
CRPE oferă ca exemplu de bună practică proiectul ICR Chișinău de a restaura o clădire veche din
centrul orașului, unde va funcționa viitorul sediu al Institutului. Fosta casă a Zemstvei va fi
concesionată pe 25 de ani și ICR va amenaja acolo un centru cultural unde preconizează
implicarea și altor institute culturale europene care nu au prezență permanentă la Chișinău. Tot
un exemplu de bună practică este deschiderea primului post al Societății Române de
Radiodifuziune în afara României: Radio Chișinău a fost lansat la 1 decembrie 2011. Proiectul a
fost inițiat de Guvernul român și preluat de SRR și are cea mai consistentă redacție de radio din
RM după postul public moldovenesc. TVR ar trebui să urmeze exemplul radioului și să facă acest
pas în RM. CRPE recomandă TVR, guvernului român și celui moldovean stingerea litigiului la CEDO
care opune TVR guvernului de la Chișinău încă de pe vremea lui Vladimir Voronin. Acest lucru s-ar
putea face prin deschiderea unui post TVR Chișinău care ar putea transmite prin cablu până în
2015, când RM va trece la digitalizare (RM a oferit TVR o licență digitală în locul celei pierdute în
7
timpul lui Voronin și pentru care s-a deschis litigiul la CEDO). Acest proiect ar avea nevoie de o
implicare financiară din partea guvernului român, similară celei din cazul Radio Chișinău.
Republica Moldova în UE
Raportul CRPE face o descriere completă a relațiilor curente dintre Republica Moldova și Uniunea
Europeană. Negocierile pentru Acordul de Asociere propriu-zis sunt finalizate și urmează cele
pentru un acord comercial care va integra de facto economia moldovenească în piața comună
europeană. Vizita comisarului european pentru comerț Karel De Gucht la Chișinău, care are loc
chiar în aceste zile, va lansa oficial aceste negocieri.
Dialogul pentru ridicarea vizelor a continuat și RM este pregătită să treacă din faza întâi a aplicării
planului de acțiuni în cea de-a doua. Din păcate, unele state europene sunt reticente față de
această trecere, iar România trebuie să capaciteze prietenii RM din UE pentru a face presiuni ca
Uniunea să acorde Republicii Moldove posibilitatea de a progresa pe acest parcurs, conform
meritelor sale.
Mai este RM campioana Parteneriatului Estic?
Da, mai este. Problema este că în celelalte țări au loc regrese, ceea ce face ca întreg pachetul
Parteneriatului Estic (PaE) să fie văzut într-o lumină nefavorabilă. Prin progresul său lent RM
poate fi considerată încă un campion al PaE, pe criteriul ”măcar nu dă înapoi”. Atenția UE spre Est
s-a diminuat din cauza evoluțiilor importante din lumea arabă. Paradoxal este că în timp ce sudul
Europei se democratizează, toate statele din PaE cu excepția Republicii Moldova înregistrează
regrese democratice. Deteriorarea relației dintre UE și Ucraina riscă să afecteze și Chișinăul, legat
de facto de această țară în modul în care este tratat de către Bruxelles. Este timpul pentru
desprinderea fermă a RM din siajul Ucrainei, iar Bucureștiul trebuie să susțină acest mesaj în
cadrul UE.
Mulți europeni au fost surprinși la summit-ul Parteneriatului Estic de solidarizarea Chișinăului cu
celelalte state din PaE prin refuzul de a semna o declarație comună cu UE pentru condamnarea
regimului din Belarus. Asemenea gafe care arată oscilații strategice trebuie evitate de guvernul
de la Chișinău. Doar așa va avea succes mesajul că RM este un caz aparte în cadrul PaE care
trebuie tratată individual, conform principiului meritelor individuale prevăzut în documentele de
lansare a Parteneriatului.
Schimbarea liderilor din Transnistria creează noi provocări pentru RM. Liderii de la Chișinău nu
vor mai trece automat drept ”băieții buni” în ochii unei Europe care a investit credibilitate în
problema conflictului transnistrean. Chișinăul nu trebuie să subevalueze noua conducere de la
Tiraspol și nici dorința UE de a vedea progrese. Trebuie să se arate ca actorul matur și predispus
la cooperare pe proiecte concrete, rezistând în același timp unui eventual scenariu de
transnistrizare a întregii republici.
8
I. ASISTENȚA ROMÂNIEI PENTRU REPUBLICA MOLDOVA
1.1 Asistența Oficială pentru Dezvoltare (ODA)
Odată cu aderarea la UE, România are obligația de a deveni stat donator de asistență pentru
dezvoltare (ODA). Republica Moldova a fost aleasă ca stat prioritar pentru fondurile ODA ale
României, alături de Georgia și Serbia. Fondurile sunt gestionate de Ministerul Afacerilor Externe
(MAE), care are un birou ODA. În 2011, acest birou a gestionat 2,3 milioane euro din care 800.000
au mers în Republica Moldova. Deși fondurile ODA ar fi trebuit să crească treptat, potrivit
obligațiilor asumate ca membru UE, de fapt se observă o scădere față de 2010, iar pentru 2012
trendul descendent se menține, fondurile totale scăzând la 2,1 milioane euro (din care 30%
pentru RM). Din păcate, aceste fonduri nu sunt nici vizibile, nici coerent direcționate. Cele mai
multe proiecte din RM sunt derulate prin biroul local al Programului Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD). Astfel se asigură o gestionare corectă a banilor, dar contribuția proprie a
României se pierde prin cofinanțare și se irosește ocazia de a dezvolta expertiză proprie atât în ce
privește ODA, cât și în ce privește Republica Moldova ca atare.
Deși s-a discutat mult despre crearea unei agenții specializate în cadrul MAE, așa cum au foarte
multe țări europene, ideea a rămas la stadiul de proiect. Dacă imediat după 2007 aveam o scuză
– noutatea domeniului – această scuză nu mai e valabilă astăzi. Statele cele mai de succes ca
donatoare, inclusiv în Republica Moldova, au cu toate agenții specializate: USAID, UKAID, SIDA
(agenția suedeză). Mai mult chiar, state est-europene membre ale UE adoptă acest model,
arătând că nu e nevoie să ai mulți ani de experiență pentru a deveni un donator credibil. De
exemplu, Polonia are Polish Aid, Slovacia are Slovak Aid, iar cele două țări au reușit în RM
proiecte vizibile și de impact.
Asistența pentru dezvoltare este un job în sine și diferă fundamental de activitatea diplomatică
obișnuită. De aceea, biroul ODA din MAE este insuficient. La finele lui 2011, s-a întâmplat din nou
ceea ce se mai întâmplase și în trecut: diplomații de la biroul ODA au plecat la posturi sau au
preluat alte sarcini diplomatice. Rotația obișnuită a cadrelor în MAE afectează profund expertiza
acumulată pe zona ODA, care se pierde sistematic o dată la câțiva ani. Chiar dacă cei veniți în
locul celor plecați sunt cadre dedicate, o ruptură în activitate e inevitabilă. Pe lângă instabilitatea
în funcție, biroul ODA are o poziție dezavantajoasă în schema de organizare a MAE, fiind văzut de
alte departamente ca o posibilă sursă de fonduri, de unde cereri de bani pentru diverse idei care
nu se înscriu într-o strategie coerentă. Iar dincolo de toate acestea, activitatea ODA nu dispune
de proceduri legale adecvate – de unde o tendință permanentă de a lucra prin birourile PNUD,
fără a mai fi nevoie, prin urmare, să fie justificate alegerile făcute în alocare și în derularea
proiectelor.
Oricum, fondurile ODA de care dispune MAE ajung să fie cheltuite și să producă efecte, deși sunt
puține comparativ cu alte linii de finanțare promise Republicii Moldova. Și așa ajungem la poate
9
cel mai spinos subiect din acest an pe relația România – RM: cele 100 de milioane de euro
promise de șeful statului român.
1.2 100 de milioane – Asistența încă nematerializată a României
1.2.1 Context
În aprilie 2010, președintele României Traian Băsescu făcea o promisiune spectaculoasă: 100 de
milioane de euro urmau a fi cheltuiți în următorii patru ani pentru a ajuta dezvoltarea Republicii
Moldova (RM). România ar fi devenit astfel, prin intermediul acestor fonduri, al treilea donator
din RM, după SUA și UE și primul dintre statele membre UE luate individual. A fost o decizie pe
care CRPE a salutat-o în raportul nostru precedent1.
Au trecut aproape doi ani. A fost semnat un acord între
În acest moment nu există nici un
cele două guverne pentru cheltuirea acestor bani,
call public, nici un plan, cu atât mai
acord modificat de două ori (pentru includerea unor
puțin vreun proiect propriu-zis
noi domenii: ajutoare de urgență și proiecte
demarat
energetice). Dar în acest moment nu există nici un call
public, nici un plan, cu atât mai puțin vreun proiect
propriu-zis demarat. Singurii bani cheltuiți efectiv sunt cele aproape 8 milioane de euro ajutoare
de urgență după inundațiile din 2010. Se mai preconizează cheltuirea unei sume asemănătoare
pentru a acoperi parțial costurile gazoductului Ungheni – Iași și mai sunt discuții la diferite
niveluri pentru finanțarea unui proiect de dotare IT a școlilor din RM, proiect propus de premierul
Vlad Filat. În ultima vreme, a intrat pe agendă și ideea construirii din acești bani a unor poduri
peste Prut, dar chestiunea este cu totul vagă – există neînțelegeri atât între București și Chișinău,
cât și între diverse ministere din fiecare țară (Transporturi versus Dezvoltare în România) privind
localizarea exactă a acestor poduri. Diverși oficiali implicați aruncă nume de localități în interviuri
și declarații de presă (Leușeni, Leova, Nisporeni, Ungheni), asta înainte de a exista niște studii de
fezabilitate sau măcar niște criterii de principiu privind alegerea sau natura podului – proiect
mare de infrastructură europeană sau pod de interes local? Impresia lăsată deocamdată de
chestiunea podurilor peste Prut este aceeași ca în cazul relației cu RM în sine: entuziasm,
declarații multe urmate de indecizie și puțin interes pentru concretizare.
Oricum, nu lipsa de idei e problema cu faimoasele 100 de milioane, ci blocajul care a intervenit
din cauza unor incertitudini politice și lipsă de comunicare.
1
”Cum am folosit fereastra de oportunitate: bilanțul unui an de relansare a relațiilor România – Republica Moldova”,
Autori: Cristian Ghinea, Dragoș Dinu, Paul Ivan; CRPE Policy Memo nr. 19, decembrie 2010.
10
1.2.2 Descrierea problemei
Prima eroare strategică a fost chiar semnarea unui acord
„Povestea cu inundațiile a făcut
politic pentru a cheltui acești bani. Un acord politic
pentru imaginea României cât
ratificat de cele două parlamente înseamnă lipsă de
toate proiectele culturale din
flexibilitate și interminabile întârzieri politice. De opt luni
ultimii 20 de ani”
se așteaptă ca Parlamentul României să facă o simplă
modificare a acordului, pentru a include domeniul
oficial din R. Moldova
energetic (a trecut de Camera Deputaților și încă mai
așteaptă la Senat). Intervenția de urgență la inundații s-a
făcut și abia apoi a fost modificat acordul în acest sens.
Acordul este, cu alte cuvinte, irelevant pentru scopul propus și contraproductiv în același timp.
Alte state donatoare cheltuie bani în RM fără ca parlamentele lor să intervină de fiecare dată.
Este neclar de ce s-a optat pentru o soluție atât de complicată, inclusiv prevăzând domenii de
intervenție și mecanisme de implementare într-un acord ratificat de parlamente.
Experiența privind asistența în urma inundațiilor a fost primul moment care a atras atenția
asupra rigidității Acordului. Am cheltuit totuși o parte din cele 100 de milioane, dar în afara
acordului inițial (și schimbându-l post factum), cu un impact pozitiv direct.
În interiorul Acordului nu s-au realizat prea multe
Designul instituțional pentru
măsuri concrete până în prezent. Designul instituțional
gestionarea celor 100 de milioane
gândit pentru gestionarea acestor fonduri este destul
este complicat.
de complicat și creează probleme suplimentare autoritățile naționale de coordonare sunt Ministerul
Dezvoltării Regionale și Turismului din România și, respectiv, Ministerul Dezvoltării Regionale și
Construcțiilor din RM. Acest rol delegat de cele două guverne ministerelor de dezvoltare
regională a fost destul de mult dezbătut, cu argumente pro și contra, atât la București, cât și la
Chișinău.
În cazul autorităților române, s-a pus problema alegerii între Ministerul Afacerilor Externe și
Ministerul Dezvoltării Regionale (MDRT). În cele din urmă, argumentând natura strict tehnică a
implementării acordului și experiența superioară în gestionare de proiecte, s-a optat pentru cea
de-a doua variantă. CRPE consideră că aceasta a fost o greșeală strategică în condițiile în care
aceste 100 de milioane sunt oarecum subscrise politicii de politică externă și arată prioritatea pe
care România o acordă Republicii Moldova, iar expertiza pe această zonă, experiența anterioară
cu ODA precum și ownership-ul relației cu RM sunt localizate exclusiv la nivelul Ministerului
Afacerilor Externe.
Că se cheltuiesc sau nu acești bani, pentru MDRT nu e o problemă politică, ci una tehnică. O
problemă politică este pentru MAE, care însă nu prea are ce face. Am avertizat asupra acestei
11
probleme: am fost convinși că nu este bine să pui într-o parte banii (MDRT) și să ai în altă parte
ownership-ul și expertiza relației bilaterale (la MAE). Am emis acest avertisment în raportul
nostru de anul trecut2 și din păcate așteptările pesimiste s-au confirmat. Atitudinea MDRT față de
aceste 100 milioane ne-a întărit această impresie: experții se pricep la partea tehnică, ar putea
implementa niște proiecte în RM, dar nu au o responsabilitate politică clară.
Considerăm că la acest moment cele 100 de milioane nu reprezintă o problemă tehnică, sau nu
încă. Sunt încă o problemă politică. Pentru ca MDRT să gestioneze coerent din punct de vedere
tehnic aceste fonduri, ar fi trebuit ca România, la nivel de politică externă, să fi avut deja
răspunsuri la următoarele întrebări:
-
au fost priorităţile bine identificate?
rămân doar aceste zone de intervenție sau licitația rămâne deschisă (cum pare a fi cazul)?
cum exact se cheltuiesc acești bani?
cu cine din R. Moldova?
la ce intervale de timp?
în orice condiții?
cine presează dacă lucrurile nu se mișcă?
cine își asumă responsabilitatea dacă proiectul eșuează?
Toate aceste întrebări nu și-au găsit încă răspunsurile politice și e nerezonabil să așteptăm ca
MDRT să răspundă la ele.
Nici designul instituțional gândit la Chișinău pentru gestionarea acestei problematici nu pare a fi
mai fericit, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor neavând o poziție de forță în
Guvern, în condițiile în care coordonatorul tradițional al asistenței externe este Cancelaria de
Stat.
Interviurile paralele la București și Chișinău realizate de
Există probleme importante de
autorii acestui raport au relevat deficiențe reale de
comunicare între cele două
comunicare între cele două ministere. Deși multe aspecte
ministere ale Dezvoltării.
par strict tehnice iar soluționarea acestora este aparent
deloc complicată, lipsa unei comunicări structurate,
evitarea răspunsului la unele solicitări concrete sau ignorarea unor mesaje transmise de la nivel
politic sau tehnic între cele două ministere fac imposibilă implementarea acordului în condiții
normale.
Parcă pentru a îngreuna și mai mult acest proces, designul instituțional luat în considerare pentru
selectarea și gestionarea proiectelor finanțate din aceste 100 de milioane este complicat și
extrem de birocratic, cu două comisii, una la București și una la Chișinău, compuse din decidenți
politici - 8 secretari de stat din 6 instituții publice de partea română, respectiv 8 vice-miniștri din
partea Republicii Moldova.
2
Idem
12
Însă toate aceste obstacole de natură tehnică ar putea fi ușor depășite în contextul unei voințe
politice clare pentru acordarea acestei asistențe. Dacă birocrația excesivă e caracteristică
ambelor părți, indecizia politică pentru acordarea ajutorului este specifică României. România
riscă grave prejudicii de imagine într-un stat care este declarat prioritar pentru politica noastră
externă.
Argumentul că România trebuie să aștepte clarificarea situației politice de la Chișinău, să se
asigure de parcursul ireversibil al Republicii Moldova spre UE până să înceapă alocarea acestor
fonduri este tardiv și neproductiv. România s-a angajat public să acorde această asistență,
momentul de analiză a oportunității a fost demult depășit. Zonele considerate prioritare în cadrul
acordului – infrastructură și educație – au nevoie de investiții indiferent de situația politică de la
Chișinău. Dintr-o perspectivă de politică externă, putem pune în practică un mecanism care să
permită României gestionarea acestor fonduri pentru proiecte, să putem grăbi sau încetini
alocarea în funcție de o serie de criterii stabilite de partea română.
O altă linie defensivă a oficialilor români consultați spune: e drept că există o întârziere, dar idei
de proiect sunt, și vorbim de proiecte mari. Dacă vom da drumul la câteva proiecte mari, atunci
vom cheltui rapid acești bani, este deci un fel de baraj de gheață pe un râu, se poate rezolva cu
câteva explozii de mare putere.
Această abordare poate reprezenta o soluție, dar evident o soluție de avarie. Practic, am plecat
de la ideea că România va finanța multe proiecte locale de infrastructură / educație și acum, de
nevoie, regândim strategia spre a finanța doar câteva proiecte mari de infrastructură (gazoduct și
poduri, cel mai probabil).
Autoritățile de la București trebuie să accepte faptul că statutul de principal donator bilateral în
RM vine cu o serie de responsabilități atașate. Nu putem să afirmăm un activism constructiv în
Republica Moldova și să ne promovăm ca un partener european credibil dacă nu respectăm
promisiunile făcute la cel mai înalt nivel politic. Evident, credibilitatea noastră în cadrul UE ca
promotor al agendei estice riscă să se erodeze și mai mult, deja la reuniunile donatorilor de la
Chișinău problema celor 100 de milioane din România naște semne de nerăbdare și mirări.
”Sunt convinsă că România nu vrea de fapt să mai dea acești bani și caută motive de
tergiversare”
Oficial din R. Moldova
Dacă mai mulți oameni vor deveni la Chișinău convinși că România s-a răzgândit și acum caută
pretexte pentru a nu dona acești bani, costurile de prestigiu pe termen lung vor fi severe. E mai
rău să promiți și să nu te ții de cuvânt decât să nu promiți.
13
1.2.3 Recomandări
România trebuie să regândească abordarea și mecanismul tehnic aferent gestionării celor 100 de
milioane. Astfel, propunem câteva recomandări de sistem și unele operaționale care vor
contribui la îmbunătățirea situației prezente:
A. Recomandări sistemice care vizează dezvoltarea capacității autorităților române pentru
gestionarea asistenței de dezvoltare:
 Crearea unui Fond de Dezvoltare România – Republica Moldova.
Cu un board apolitic majoritar din România, dar în care RM să fie reprezentată, acest Fond va
putea culege idei de proiecte și va putea decide cheltuirea banilor. Fondul de Dezvoltare România
– RM ar putea folosi parte din cele 100 de milioane ca endowment pentru a crea o structură
flexibilă, care ar putea susține pe termen lung proiectele comune de dezvoltare, cofinanțând
inclusiv proiecte comune UE – România în RM.
 Înființarea Agenției Române pentru Dezvoltare (RO-Aid) – Sistem de management
pentru ODA și Fondul de Dezvoltare România – RM
Având în vedere statutul României de stat membru UE și responsabilitățile privind asistența
pentru dezvoltare, precum și valoarea semnificativă a asistenței pe care o acordăm Republicii
Moldova, considerăm oportun o abordare comprehensivă care să conducă la înființarea unei
Agenții Române pentru Dezvoltare (RoAid) care să gestioneze și să coordoneze într-o manieră
profesionistă toate activitățile legate de asistența pe care o acordă România.
B. Recomandări operaționale pentru îmbunătățirea imediată a situației:
 Aprobarea unei liste conținând criterii și primele proiecte ce vor fi finanțate din cele 100
de milioane în cadrul ședinței comune de Guvern care va avea loc pe 3 martie 2012 la
Iași
La reuniunea comună a celor două guverne este imperios necesar a se discuta pe marginea
proiectelor concrete propuse spre finanțare din cele 100 de milioane. Pentru a nu fi un simplu
exercițiu de imagine, Ședința Comună de Guvern trebuie să aibă ca finalitate aprobarea demarării
unor proiecte concrete.
14
1.3 Proiecte energetice. Gazoductul Ungheni Iași – un proiect politic ce trebuie finalizat
Președintele Traian Băsescu a promis în cadrul vizitei sale în RM de la începutul anului 2010
finanțarea a trei proiecte energetice care să crească independența energetică a Republicii
Moldova: două linii electrice și un gazoduct.
Ministerul Economiei din Republica Moldova raporta3 în ianuarie 2012 că la finele lui 2011 au fost
finalizate lucrările de construcţie – montaj a liniei electrice de interconexiune cu România Fălciu –
Goteşti, la 27 decembrie 2011 dându-se ordinul de dare în exploatare.
Cel mai important dintre proiectele energetice comune este gazoductul cu dublu sens de
circulație a gazelor Ungheni – Iaşi. Ar urma să aibă o lungime de 42 km, din care 33 km în
România și 8,9 km în RM4. Proiectul este discutat regulat în contactele oficiale, demersurile au
început la diverse niveluri, iar Vlad Filat a declarat că speră să fie finalizat în 20125.
Raportul CRPE de anul trecut a expus pe larg istoricul și perspectivele acestui proiect. Miza sa
este realizarea unei alternative de alimentare cu gaz a RM, care în prezent importă din Rusia
100% din necesar. Așa cum anticipam anul trecut, proiectul trenează din cauza lipsei unei mize
economice imediate: fiind la rândul său și importatoare de gaz rusesc (pe lângă cantitățile
deocamdată mici importate prin conducta Arad – Szeged), România nu ar putea ajuta acum RM
decât în cazuri de criză și pe termen scurt. Studiul de fezabilitate pentru gazoduct a fost realizat în
2011, dar relevanța sa este scăzută pentru miza strategică a proiectului: nimeni nu a pretins ca
proiectul gazoductului să fie eficient în contextul actual în care ambele țări sunt dependente de
Gazprom. Ministerul Economiei din România nu pare a achiesa la motivația strategică a
gazoductului, de unde și lentoarea cu care acționează. În lipsa unei decizii politice ferme, s-a
intrat într-un cerc vicios: mai întâi gazoductul sau mai întâi capacitățile de stocare?
Pentru a rezolva acest paradox, tema gazoductului a fost legată de ideea realizării depozitului de
gaze de la Mărgineni. Acesta ar permite României să depoziteze gaz în partea de est a țării, de
unde ar putea alimenta RM. Din păcate, aceeași logică contabilă care subminează gazoductul în
sine, subminează și proiectul Mărgineni. La finele lui 2011 a devenit fapt cunoscut public
răspunsul negativ al studiului de fezabilitate pentru Mărgineni: proiectul nu este fezabil
economic6. Principalul motiv invocat de studiu este lipsa de interes și de cooperare din partea
Gazprom pentru acest depozit. În varianta analizată de studiu, depozitul urma a fi construit în
comun de Gazprom și Romgaz. Strict economic, studiul poate fi valabil. Dar nu e clar de ce s-a
așteptat cineva în mod realist ca Gazprom să colaboreze la realizarea unui depozit de gaze al
3
”Raport privind activitatatea Ministerului Economiei în anul 2011”, Ministerul Economiei al Republicii Moldova,
ianuarie 2012
4
idem
5
”Premierul Moldovei vrea ca interconectorul de gaze AGRI să se tranforme în AGRI-M”, Claudia Pîrvoiu,
Hotnews.ro, 10 octombrie 2011
6
”Studiul de fezabilitate pentru depozitul de gaze de la Roman-Mărgineni: Deocamdată nu este un proiect fezabil”,
Claudia Pîrvoiu, Hotnews.ro, 20 decembrie 2011
15
cărui scop ar fi să facă România (și RM) mai puțin dependentă de gazul rusesc. Depozitul de la
Mărgineni ar fi ultima verigă a unor proiecte mai mari care ar urma să asigure alternative la
Gazprom, e vorba în primul rând de gazoductul Nabucco și de proiectul AGRI (care ar urma să
aducă gaz din Azerbaidjan spre Europa prin Georgia și România, transportând gaz lichefiat pe
Marea Neagră).
În 22 septembrie 2011, premierul Vlad Filat și președintele Traian Băsescu au discutat
posibilitatea implicării RM în proiectul AGRI. Acest scenariu ar face gazoductul Iași – Ungheni
parte a unui proiect care (dacă se va construi) ar trebui să aibă resursa de gaze asigurată. Dar
AGRI în sine este doar un proiect care depinde de un context mai larg, de fapt este doar unul
dintre proiectele care își propun să aducă gaz din Azerbaidjan spre Europa ocolind Rusia și este în
concurență cu altele care au același scop, dar au avantaje competitive importante. Lansarea
recentă a Trans-Anatolia Gas Pipeline, un plan turco-azer care ar permite statului exportator
Azerbaidjan să controleze direct ruta de acces în Europa7, a scăzut șansele AGRI și Nabucco, cele
două proiecte susținute activ de România și de care depinde reducerea dependenței de Gazprom.
Jocurile politice din regiune nu ne sunt favorabile: în comunitatea de experți AGRI este văzut
acum ca un instrument folosit de Azerbaidjan pentru a pune presiune pe Turcia în contextul
normalizării relațiilor turco – armene. După ce acest proces de normalizare a deraiat și a avut loc
o nouă reapropiere între turci și azeri, AGRI a pierdut din susținerea politică cu care plecase la
drum.
În cel mai fericit caz, în care AGRI ar fi dus la îndeplinire, asta ar necesita timp și investiții serioase
pentru terminalele portuare. Este o perspectivă îndepărtată și cu probabilitate redusă de
realizare. Până atunci, România și RM sunt în fața unor decizii privind acest gazoduct, care
rămâne un proiect strategic asumat de România și care trebuie dus la capăt.
”Gazoductul are conotație strategică pentru noi, ne-ar permite independența energetică.
Aceste proiecte energetice ar schimba dramatic în bine poziția Republicii Moldova, am
merge cu coloana mai dreaptă la Moscova” – oficial din Republica Moldova
În același timp, dacă există voință politică și tema este destul de importantă pentru România, se
pot face aranjamente interne prin care RM să fie de facto integrată în piața energetică
românească. Consumul de gaz natural din RM este de 1 miliard de metri cubi, de aproximativ de
zece ori mai puțin decât producția internă a României. În acest moment, piața internă din
România este strict reglementată8: gazele din producția internă (ieftine) sunt amestecate într-un
coș de consum cu cele importate (scumpe), rezultând un preț mediu plătit de consumator care
7
”Trans-Anatolia Gas Project and Its Rivals in Comparative Perspective”, Vladimir Socor, Eurasia Daily Monitor,
Volume: 9 Issue: 24, 3 februarie 2012
8
Vezi ”Piața unică de energie: Europa face al treilea pas înainte, noi încă unul inapoi”, Otilia Nuțu, CRPE Policy Memo
nr. 21
16
este peste prețul gazelor interne și sub prețul de import (în fapt, o formă de subvenție
încrucișată). Gândind creativ, autoritățile din România ar putea exporta o parte din gazul aflat pe
piața din România spre RM. Companiile unui singur afacerist român – Ioan Nicolae – au primit gaz
intern ieftin egal cu cât au consumat toate gospodăriile din România la un loc. Republica Moldova
consumă mult mai puțin decât companiile lui Ioan Nicolae și am putea trimite acolo nu doar gazul
ieftin produs în România, ci gazul din coș la prețul plătit de consumatorii români (astfel putem
asigura cel puțin câteva luni o prezumtivă independență energetică a RM față de Gazprom care îi
poate permite o altă poziție de negociere – una e ca guvernul de la Chișinău să negocieze știind
că locuințele din RM ar putea rămâne fără gaz în mai puțin de o lună și alta dacă România i-ar
permite să importe câteva luni în caz de nevoie gaz la un preț mai mare și în cantități mai mici
decât favorul pe care guvernul român l-a făcut lui Ioan Nicolae). Mai mult chiar, recentele evoluții
din zona de producție internă – posibila exploatare a gazelor de șist și descoperirea de către
Petrom – ExxonMobil a între 42 – 82 miliarde de metri cubi de gaz în platforma Neptun din
Marea Neagră – pot schimba fundamental datele problemei. Asta înseamnă că Petrom ar putea
adăuga doar din această descoperire la producția internă a României echivalentul consumului
Republicii Moldova pe 42 de ani.
Revenind la construcția propriu-zisă a gazoductului, în 2011, Acordul România – RM de acordare
a celor 100 de milioane ca ajutor nerambursabil a fost completat printr-un act adițional care să
includă și domeniul energetic în lista de arii unde se pot cheltui banii. România și-a exprimat deci
oficial intenția de a acoperi costurile acestui gazoduct din cele 100 de milioane (varianta discutată
în prezent presupune împărțirea costurilor între Comisia Europeană prin Programul Operațional
Comun România – Ucraina - Republica Moldova – o treime și România – două treimi, Bucureștiul
urmând să acopere și partea care teoretic ar reveni Chișinăului). Dat fiind că România contribuie
și la programul operațional mai sus amintit cu 50% din fonduri, în fapt România ar acoperi circa
80% din costurile gazoductului, estimate acum la 19 - 20 de milioane de euro9.
Actul adițional nu a fost încă ratificat de Parlamentul român, a trecut de Camera Deputaților abia
în februarie 2012 și urmează a fi aprobat și de Senat. Din fericire, demersurile au continuat la
nivelul ministerelor de Externe din cele două țări, discutându-se modalități concrete de finanțare,
dar ratificarea va trebui finalizată înainte de a se demara cheltuirea efectivă a banilor.
O problemă spinoasă a fost proprietatea gazoductului pe teritoriul RM. Compania națională
Moldovagaz are ca proprietar majoritar Gazprom. Oficialii români au ridicat în mod legitim
următoarea îngrijorare: România ar urma să plătească un proiect strategic care are drept scop
reducerea dependenței RM de Gazprom. În același timp, nu poate plăti construcția acestui
gazoduct pe teritoriul RM pentru ca el să intre indirect în proprietatea chiar a Gazprom. Poziția
României a fost susținută tot informal de către celălalt finanțator – Comisia Europeană.
9
idem
17
Trebuia găsită o altă formulă de proprietate și acest mesaj a fost trimis ferm către Chișinău.
Partea moldovenească a fost pusă în situația de a găsi o alternativă care însă ar fi însemnat o
recunoaștere deschisă a ceea ce se spunea doar informal, anume că gazoductul Iași – Ungheni
vizează monopolul Gazprom.
”Ne-am interesat de problemă, evident că nu vrem să dăm bani Gazprom” – oficial al
Uniunii Europene
O soluție putea fi așteptarea momentului în care RM urma să implementeze al treilea pachet
energetic al Uniunii Europene. Acest set de directive (despre a cărui implementare de către
România CRPE a publicat un raport în 201110) presupune separarea operațiunilor de transport de
gaze. Cu alte cuvinte, Moldovagaz ar trebui să fie restructurată, în fapt un fel de naționalizare
măcar parțială a ceea ce Gazprom a reușit să acapareze în RM. Evident, subiectul este unul
fierbinte. Gazprom și-a manifestat nemulțumirea la nivel european privind acest pachet
energetic, care presupune afectarea intereselor sale și în alte țări chiar membre ale UE. Același
oficial european citat mai sus, a semnalat că drept răspuns la intenția Chișinăului de a
implementa pachetul energetic al UE, reprezentanții Gazprom au început să amenințe că vor
solicita plata datoriei acumulate de către RM la plata gazelor.
De fapt, din cele 2,9 miliarde de euro datorie, 2,3 miliarde sunt acumulate de Transnistria. Acesta
este un instrument de șantaj pregătit de multă vreme de Rusia la adresa Chișinăului: Moscova
alimentează Transnistria cu gaz, aceasta nu plătește, iar formal datoria se acumulează în contul
Republicii Moldova, stat căruia aparține de jure acel teritoriu. Evident, cu dependență de 100%
față de gazul rusesc, RM nu are o poziție de negociere prea bună dacă Gazprom chiar va solicita
acești bani (lăsând la o parte imoralitatea evidentă a solicitării de bani de la Chișinău pentru o
datoria făcută de o regiune separatistă susținută de Moscova). Cu toate aceste dificultăți,
prevedem că implementarea efectivă a pachetului energetic de către RM se va amâna sau se va
face în formule blânde.
Aceasta nu putea fi o soluție la problema proprietății secțiunii moldovenești a Gazoductului Iași –
Ungheni. Din fericire, la începutul lui 2012 Guvernul moldovean a luat o decizie care răspunde
solicitării Bucureștiului: a decis că secțiunea din RM a viitorului gazoduct va aparține Agenției
Proprietății Publice, subordonată Ministerului Economiei de la Chișinău.
O problemă suplimentară neașteptată este adusă de un proiect de lege 11 adoptat în 2011 de
către Parlamentul României care interzice exportul de gaze din România ”până la diversificarea
surselor de alimentare cu gaze naturale din import”. Votată într-un entuziasm populist anti10
idem
Propunerea legislativă nr. 174/2010, adoptată de Camera Deputaților, cameră decizională, la 15 decembrie 2011.
11
18
Petrom de către parlamentari din toate grupurile politice (cu 256 de voturi pentru și doar unul
împotrivă), legea a fost adoptată în contextul discuțiilor interne legate de prețul la energie și
vizează în special posibilele planuri ale Petrom de a exporta gaze spre Ungaria. Legea este
contrară pachetului energetic european și România ar urma să se confrunte în mod cert cu o
procedură de infringement din partea Comisiei Europene dacă va trece la aplicarea ei. Din
fericire, Președintele Traian Băsescu a întors acest proiect de lege la Parlament. Petrom
explorează piața din Ungaria pentru că nu există în acest moment gazoduct spre RM, dar în fapt
RM este o piață care ar putea fi ușor acoperită de Petrom – consum mic și cost mare al
concurenței Gazprom. În mod evident, parlamentarii nu au luat în considerare impactul legii
asupra gazoductului Iași – Ungheni: este complet ilogic ca România să plătească un proiect prin
care ar putea ajuta RM prin exportul de gaze și în același timp să interzică exportul de gaze în
sine.
II. PARTENERIATUL PENTRU INTEGRARE
Raportul precedent al CRPE privind relația dintre România și Republica Moldova în 2010 a expus
pe larg povestea tratatelor și acordurilor aflate pe masa de discuție oficială dintre cele două
state. Reamintim că am semnalat atunci o diferență de așteptări care s-a manifestat permanent:
 Cei mai mulți dintre oficialii RM tindeau spre un tratat de bază clasic, care să
(re)recunoască frontiera.
 România dorea un tratat pentru parteneriat pentru integrare europeană, care să
construiască o relație bazată pe aspirațiile europene ale RM.
Am discutat atunci pe larg de unde provin aceste așteptări diferite. Soluțiile găsite au fost
semnarea a două documente:
a) Declarație politică privind parteneriatul pentru integrare europeană (așa numita declarație
”Băsescu - Ghimpu”) și
b) Tratatul privind gestionarea frontierei comune
Așa cum am anticipat, semnarea tratatului privind frontiera a eliminat chestiunea unui tratat de
bază de pe agenda comună oficială. Cel puțin un element de blocaj permanent a fost depășit, iar
presiunea internă asupra guvernului moldovean a scăzut, deși atacurile PCRM și ale lui Vladimir
Voronin pe această temă revin sporadic.
Din păcate, declarația ”Băsescu – Ghimpu” întârzie să producă efecte concrete. Ultimul punct al
acestei declarații anunță că cele două guverne vor discuta și semna un plan de acțiuni concrete
care să dea formă practică acestui parteneriat pentru integrare. Însă aceste negocieri nu au fost
ușoare și au plecat de la o nouă diferență de așteptări:
19
 Bucureștiul dorea semnarea unui document de tip acord interguvernamental, care să
specifice domeniile în care cele două guverne vor colabora
 Chișinăul dorea un plan de acțiuni propriu-zis, cu responsabili și termene limită.
MAE român s-a văzut pus într-o situație dificilă, pentru că nu are de fapt autoritatea internă
necesară pentru a coordona alte ministere care ar fi fost responsabile de acțiunile dintr-un plan
concret. A doua parte a lui 2010 și prima jumătate din 2011 a fost pierdută pentru a armoniza
aceste două puncte de plecare diferite. În mod constant, în interviurile realizate de CRPE cu
oficiali moldoveni, aceștia și-au exprimat nemulțumirea generată de caracterul prea vag dat de
partea română documentului de lucru. Până la urmă, s-a găsit o formă hibridă a documentului,
care respectă în mare dorințele negociatorilor români: documentul este unul general, cu anumite
acțiuni concrete inserate la anumite capitole. Forma sa finală a fost agreată în vara lui 2011 și s-a
convenit ca documentul să fie semnat oficial la proxima ședință comună a celor două guverne.
Dar și această etapă a fost marcată de complicații: ședința comună de guvern a fost amânată de
câteva ori. Imediat după instalarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu s-a căzut de acord
pentru organizarea în 3 martie la Iași (oraș simbolic, de unde provine premierul român și unde a
urmat facultatea șeful guvernului de la Chișinău).
În tot acest timp, acordul interguvernamental / planul de acțiuni privind parteneriatul pentru
integrare negociat de cele două ministere de Externe a așteptat în sertar ședința de guvern
pentru a fi semnat. Vestea bună este că unele dintre acțiunile cuprinse în document sunt deja
implementate (mai multe detalii se regăsesc în capitolul următor privind cooperarea
interinstituțională). Acest lucru arată, de fapt, că documentul este mai puțin important decât se
crede la nivel oficial: dacă este să facă acțiuni comune, ministerele din cele două țări o fac și fără
acordul interguvernamental. Însă fără un instrument de monitorizare și coordonare între cele
două ministere de Externe, activitățile se bazează pe improvizație,iar prea multe depind de buna
voință a miniștrilor și ministerelor de linie din cele două țări. CRPE și-ar fi dorit să raporteze acum
evoluția parteneriatului strategic pentru integrarea dintre București și Chișinău. Ne aflăm în
situația paradoxală ca din acest parteneriat să nu existe decât declarația politică ”Băsescu Ghimpu”, iar documentul de substanță aferent să nu existe decât ca document de lucru al
diplomaților, deși în aprilie 2012 se împlinesc doi ani de la semnarea acelei declarații. Mai mult de
un an necesar pentru negocierea unui document tehnic (aprilie 2010 – mai / iunie 2011) plus încă
nouă luni (iunie 2011 – februarie 2012) așteptând cu el negociat o ședință de guvern pentru
semnare – sunt perioade descurajant de lungi pentru un parteneriat care altfel se bucură de
susținere politică de la cel mai înalt nivel.
Evident, a fost o greșeală legarea semnării acestui parteneriat de ședința de guvern. Suntem
victimele proastelor obiceiuri ale administrațiilor noastre: politicienii au nevoie de momente
festive. A părut logic să aștepți ședința de guvern comună pentru semnare atunci când aceasta
părea iminentă. Dar să amâni semnarea de cinci ori, o dată cu amânarea ședinței de guvern, a
fost o decizie foarte proastă, pe care numai unul dintre premieri sau amândoi ar fi putut-o
20
împiedica. Văzând că nu se mai întâmplă ședința de guverne, Emil Boc și / sau Vlad Filat ar fi
trebuit să decidă semnarea pe căi diplomatice a acestui document. Altfel, diplomații
reprezentând cele două părți nu pot trece de unii singuri peste decizia politică de a aștepta
ședința de guverne.
Ședința comună de guvern din 3 martie e importantă din perspectiva semnării acordului
interguvernamental, dar nu trebuie să se rezume la atât. Dacă vor ca momentul ședinței comune
să fie cu adevărat unul util, se impune ca premierul Ungureanu și ministrul de Externe Cristian
Diaconescu să caute soluții înainte de ședință pentru câteva întrebări de bază:
-
-
-
Continuăm proiectul privind cele 100 de milioane în forma exasperant de ineficientă de
până acum? Schimbăm mecanismul de acordare a banilor? Dacă nu, putem conveni cu
privire la niște proiecte comune de asistență într-un timp atât de scurt?
Vom avea o decizie finală din partea Parlamentului de la Chișinău privind sediul
Institutului Cultural Mihai Eminescu (ICR Chișinău)?
Putem oferi o soluție pentru viitorul Programului Operațional trilateral România –
Republica Moldova – Ucraina (eventual împărțindu-l în două separate, unul România –
Ucraina și unul România Republica Moldova)?
Putem agrea o soluție pentru stingerea litigiului la CEDO între TVR și Republica Moldova
(vezi detalii în capitolul respectiv din acest raport)?
Putem impulsiona cooperarea instituțională în zonele cu cele mai mari probleme?
Dacă ședința comună a celor două guverne ar putea oferi soluții pentru aceste dileme, soluții
care pot fi agreate numai la nivel de premieri, atunci va fi un eveniment reușit. Dacă vom avea
aceleași dileme și după această ședință de guvern, atunci va fi fost doar un eveniment protocolar,
fără implicații reale pentru cooperarea efectivă dintre cele două state.
De fapt, cum este posibil ca o ședință de guvern despre care se vorbește atât de mult să fie
amânată de cinci ori? Răspunsul obișnuit al oficialilor români cu care am vorbit a fost: criza
politică de la Chișinău. Nu respingem acest argument al părții române, încercăm doar să îl
nuanțăm. Adoptând o poziție strict formalistă – rezolvați-vă problemele și apoi mai vedem –
oficialii români pierd din vedere tabloul de ansamblu: criza politică a devenit un eveniment
curent la Chișinău. Nu s-a rezolvat și nu se va rezolva prea curând. Pur și simplu, RM nu are
obișnuința unor coaliții de guvernare. Un diplomat din RM ne declara chiar într-un interviu, doar
parțial glumind ”noi ne-am obișnuit fără președinte, mai bine am decide că nu e nevoie de așa
ceva”. Adevărul este că guvernul moldovean funcționează la nivel tehnic, dar deciziile sunt
contradictorii și oscilante când se ajunge la nivel politic. Însă România ar trebui să facă astfel încât
să desfășoare proiecte în RM fără să depindă permanent de nivelul politic. Este necesară o
despărțire între activitatea diplomatică a României în RM (inevitabil sensibilă la evoluțiile de
moment) și politicile de asistență pentru dezvoltare ale României în RM (derulate fără
condiționări de moment și schimbate doar în cazuri limită, cum ar fi întoarcerea unui guvern fățiș
antiromânesc la Chișinău).
21
A promite nerealist de mult și apoi a opri implementarea acelor promisiuni în funcție de evoluții
de moment nu este o atitudine de donator matur. E drept că mediul politic de la Chișinău nu este
unul nici stabil, nici simplu și nici mereu atât de prietenos cum ar lăsa să se creadă declarațiile
politice și diplomatice. Dar în această relație, România este partenerul de la care se așteaptă mai
mult. Iar într-o relație până la urmă inegală între un donator și statul ajutat, donatorul trebuie să
se adapteze la situația locală și să construiască strategii stabile. Deocamdată, criza politică de la
Chișinău este destul de veche și de constantă și România ar fi trebuit să acționeze luând această
criză ca pe un element dat al mediului, nu așteptând nerealist să se termine pentru a demara
ceva.
III. COOPERAREA INSTITUȚIONALĂ
În cadrul acestei secțiuni vom analiza succint modul de cooperare interinstituțională dintre cele
două administrații, urmărind îndeosebi dinamica și evoluția colaborării România – Republica
Moldova cu un focus deosebit pentru:
-
Cooperarea instituțiilor din România și RM în baza acordurilor interguvernamentale;
Cooperarea informală între instituțiile din cele două state;
Colaborarea la nivelul Parlamentelor;
Prezența românească, ca stat membru UE, în proiectele europene de asistență tehnică
pentru RM (ex. twinning inițiate de RM);
Identificarea domeniilor unde asistența României poate aduce în mod evident valoare
adăugată.
3.1 Acordurile interinstituționale – bine la Justiție, Interne, mai e de muncă la Educație,
Sănătate
În raportul CRPE de anul trecut, făceam un inventar al
“Foarte multe activități de
acordurilor semnate de diferite instituții din România și
colaborare se fac în afara
RM. Ne confruntam cu o efuziune de intenții bune,
acordurilor, prin contacte directe
promisiuni de colaborare formalizate în diferite acorduri
instituționale sau la nivelul
ministeriale. Evidențiasem atunci un număr de 12
experților”- Oficial din România
acorduri interministeriale care au fost semnate în 2010.
Am revenit anul acesta cu solicitări de informații către
autoritățile române (în baza legii accesului la
informațiile de interes public). De asemenea, în interviurile realizate, am rugat interlocutorii să
precizeze domeniile pe care le consideră de succes sau nu în colaborarea bilaterală.
Situația este diferită, cu instituții care colaborează bine deja, organizând cursuri pentru specialiștii
din RM, asistând cu expertiză tehnică, făcând diferite donații de echipamente etc; instituții care
22
nu au depășit faza semnării acordurilor sau a documentelor juridice subsecvente; sau instituții
care au o colaborare tradițională, însă aceasta este departe de a fi la standardele de calitate
așteptate.
Următorul tabel sintetizează această situație, prezentând exemple de instituții pentru fiecare
categorie:
Colaborare eficientă/
implementare măsuri
concrete
Lipsa colaborare/
Ministerul Justiției
Ministerul Muncii Familiei Ministerul Educației
și Protecției Sociale
În faza de semnare
acorduri
Administrația Națională a
Penitenciarelor
Ministerul
Pădurilor
Mediului
Biroul
Român
Metrologie Legală
Colaborare greoaie/
ineficientă
Ministerul Sănătății
și
de
Cooperarea informală între instituții / experți din cele două state a funcționat mai bine în 2011.
Este o evoluție normală, având în vedere deschiderea politică care a fost afirmată odată cu
venirea AIE la guvernare. Trebuie însă remarcat că mai degrabă s-a progresat pe relația experți
din România - experți din RM, care schimbă colegial informații și opinii, unde experiența
României este împărtășită, față de varianta instituție-instituție.
Prezența României în diferite proiecte de twinning, ca și utilizarea în proiecte de asistență tehnică
(Comisie Europeană, Bancă Mondială, UNDP etc) a experților români a avut ca efect de
contagiune o expunere mai mare la experiența românească și un contact direct între specialiștii
sectoriali din cele două state.
Trebuie remarcată o dinamică pozitivă a colaborării la nivelul celor două parlamente. Astfel, în
cursul anului 2011 s-au organizat o serie de vizite și schimburi de experiență care au vizat atât
deplasarea parlamentarilor și experților parlamentari români la Chișinău, cât și a celor din RM la
București. Aspectele discutate au vizat în primul rând cooperarea pentru integrare europeană cu
implicarea directă a Comisiei de Afaceri Externe din Senatul României.
23
3.2 România în proiectele de asistență tehnică ale Uniunii Europene (twinning)
Având în vedere comuniunea de limbă, precum și recenta
„România este la acest moment cel
experiență a aderării la Uniunea Europeană, România
mai activ partener de twinning
este un partener privilegiat pentru proiecte de cooperare
dintre statele membre” – Oficial
instituțională finanțate de Uniunea Europeană. 2011 a
român
consacrat prezența României în cele mai multe proiecte
de twinning cu RM dintre toate statele membre UE. Astfel, România are experți de twinning în
Ministerul Finanțelor, Agenția pentru Concurență, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării
Regionale. În marea majoritate a proiectelor România este partener alături de alte state membre
ale UE, fiind partener principal (prin Consiliul Concurenței) în proiectul de la Agenția Națională
pentru Protecția Concurenței.
Proiectul de twinning ”Suport pentru implementarea și respectarea politicii în domeniul
concurenței și ajutorului de stat în Republica Moldova” a fost lansat în martie 2011 și are o
perioadă de implementare de 18 luni. Principalele obiective ale proiectului vizează întărirea
capacității administrative a ANPC, îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul concurenței și a
ajutorului de stat în concordanță cu planul de acțiuni UE - RM. Partenerii consorțiului de twinning
sunt: Consiliul Concurenţei din România, Autoritatea Federală de Concurenţă din Austria şi
Consiliul Concurenţei din Letonia.
Până la momentul de față, experții români au înaintat o propunere pentru legea ajutorului de
stat, care urmează a fi analizată în Parlament în decursul acestui an.
Performanțele experților români în cadrul proiectelor de twinning sunt în general apreciate de
partea moldoveană, având în vedere experiența recentă a României, faptul că actele normative
de preluare a acquis-ului sunt deja elaborate în română, precum și o oarecare tendință
generalizată de substituție a capacității administrative prin activitatea experților externi. Trebuie
însă remarcat că există o oarecare reținere la nivelul reprezentanților UE în Republica Moldova cu
privire la eficiența intervențiilor instituțiilor românești implicate în proiecte de twinning.
“Uneori partea română denotă o atitudine de superioritate, ușor deranjantă atât pentru
beneficiarii moldoveni cât și pentru celelalte state partenere în proiect”
oficial al Uniunii Europene
În același timp, este important să menționăm că în contextul proiectului privind Grupul de Experți
Comunitari la nivel înalt - High Level EU Advisers - proiect cofinanțat de Comisia Europeană care
a avut ca obiectiv dezvoltarea capacității administrației Republicii Moldova prin asistența unor
experți care activează drept consilieri ai miniștrilor/șefului instituției publice, România este statul
care furnizează cei mai mulți experți. Astfel, până de curând au fost trei experți din România
24
(dintr-un total de 15) care au asistat direct următoarele instituții: Serviciul Vamal, Ministerul de
Interne și Comunicare la nivelul Primului Ministru, acesta din urmă încheindu-și recent misiunea.
În ceea ce privește sectoarele unde expertiza României este extrem de relevantă și are un
potențial imediat de susținere a reformelor din RM, pe lângă sectoarele tehnice amintite
anterior, menționăm în mod expres sistemul orizontal de coordonare a procesului de integrare
europeană.
În acest moment se încearcă o apropiere a coordonării politicilor ce țin de agenda internă de
dezvoltare cu politicile ce apar ca urmare a angajamentelor RM în procesul de integrare
europeană. Mecanismul nu este încă foarte bine conturat, cu un rol mai degrabă de coordonare
tip “cutie poștală” a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și o coordonare
centralizată a politicilor interne realizată de Cancelaria de Stat. Există grupuri de lucru
interministeriale pentru coordonarea negocierilor pentru integrare europeană, însă eficiența
acestora poate fi îmbunătățită.
De asemenea, instituția care are responsabilitate pentru coordonarea transpunerii acquis-ului
comunitar este Centrul de Armonizare Legislativă, instituție aflată în subordinea Ministerului
Justiției, deci cu o poziție instituțională care nu îi permite o coordonare în adevăratul sens al
cuvântului.
Experiența recentă a României poate fi utilă pentru Republica Moldova, iar un eventual proiect
de colaborare între cele două state pe acest domeniu ar trebui să urmărească în principal
dezvoltarea unui mecanism eficient de coordonare a integrării europene, reforma sistemului
instituțional pus în practică pentru acest scop prin repoziționarea principalelor instituții cheie –
MAIE, Centrul de Armonizare Legislativă, Cancelaria de Stat, întărirea capacității de analiză exante și negociere a administrației din RM.
3.3 Recomandări
 Instituțiile românești ar trebui să se focalizeze pe implementarea măsurilor concrete de
asistență pentru instituțiile omoloage din RM
Este necesar ca acordurile interministeriale semnate în cursul anului trecut să fie implementate.
Autoritățile publice de la București nu trebuie să tergiverseze realizarea unor măsuri de sprijin
concrete pe motive legate de aprobarea altor acorduri subsecvente, proceduri de colaborare etc.
Acolo unde aceste măsuri pot beneficia de asistență financiară externă (fonduri europene)
această asistență poate fi utilizată.
25
 Ministerul Afacerilor Externe / o altă structură de coordonare de la nivelul Guvernului,
ar trebui să monitorizeze stadiul de realizare a acordurilor interministeriale și eficiența
asistenței acordate
S-a constatat o lipsă de coordonare a acestor angajamente de asistență pe care diferite instituții
și le asumă prin acorduri interministeriale sau guvernamentale. Cum aceste măsuri sunt formal
asumate de statul român, și în condițiile în care RM este o prioritate de politică externă, este
normal să acordăm o atenție mai mare modului în care România îndeplinește ceea ce a promis la
nivel instituțional. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe, sau poate o altă structură creată la nivelul
Aparatului de Lucru al Guvernului, ar trebui să urmărească relația cu RM, să monitorizeze
implementarea acestor acorduri și să poată interveni pentru ajustare, atunci când e nevoie. Este
cea ce recomandăm anul trecut în raportul nostru: avem nevoie de Ms. / Mr. Moldova, adică de
un oficiu și o persoană care trebui să coordoneze și să răspundă de această cea mai importantă
relație externă a României.
 România ar trebui să insiste pentru utilizarea experienței recente în coordonarea
procesului de integrare și translatarea practicilor pozitive la nivelul mecanismului din
Republica Moldova
IV. ROMÂNIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA
4.1 Relațiile economice dintre cele două țări
Deşi înregistrează un trend ascendent, relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova
nu se ridică la înălțimea potenţialului pe care acestea îl au nici în zona investiţiilor directe şi nici la
nivelul schimburilor comerciale. Prin comparaţie cu relaţiile politice şi culturale, relaţiile
economice avansează timid.
Privatizările programate pentru viitorul imediat, parcursul european dovedit de adoptarea de
până acum a acquis-ului, afinităţile culturale şi de limbă, proximitatea geografică – toate acestea
sunt motive pentru ca investitorii români să-și orienteze atenţia către Republica Moldova. Cu
toate acestea există o uşoară neîncredere în rândul oamenilor de afaceri români cu privire la
protecția afacerilor şi la capacitatea instituţiilor Republicii Moldova de a le proteja interesele.
România se situează pe primul loc între partenerii comerciali din ţările Uniunii Europene ai RM.
Schimburile comerciale cu România12 au înregistrat 633 milioane USD în 2010. În același an,
12
Ciprian Ciucu (coord.), Viorel Chivrigă, Alexandra Toderiţă, Ion Tornea, Consecinţele unei Zone de
Liber Schimb Aprofundate şi Cuprinzătoare asupra economiei Republicii Moldova, Institutul European
din România, Bucureşti, 2011.
26
exporturile către România au atins 246 milioane USD, adică 16% din totalul exporturilor
moldoveneşti. În acelaşi timp, importurile din România au fost de 386 milioane USD, adică 10%
din importurile RM. Interesant este că schimburile comerciale cu România au fost pe un trend
ascendent încă dinainte de căderea regimului Voronin – în 2007 – 2008 exporturile RM către
România au crescut cu 37%. Acest lucru arată că economia RM se integrează treptat în sfera
economică europeană, indiferent de oscilațiile politice.
Fig. 1. Fluxul investiţiilor străine, conform datelor oferite de Banca Naţională a Moldovei
4.1.1 Investiţiile româneşti în Republica Moldova
Creșterea investițiilor românești mai ales după schimbarea de putere din 2009 a făcut ca, formal,
România să treacă înaintea Rusiei ca țară de proveniență a investițiilor în RM. Cifrele
transparente referitoare la investițiile românești arată o creștere consistentă. În 2007, România
deținea 3,7% din investiții, în 2010 cota a ajuns la 7,6%13. Este demn de menţionat că aproximativ
o treime din investițiile directe din Romania au fost efectuate în sistemul bancar.
Vestea este bună doar dacă apreciem evoluția comparativ cu Rusia. Altfel, este paradoxal că
țările cele mai prezente politic, social și cultural în RM – România, Rusia și Ucraina – sunt cu toate
depășite (vezi Fig. 2) de Italia și Germania. Cât despre țările cu cele mai multe investiții – Olanda
și Cipru – acestea sunt cunoscute ca țări care protejează anonimitatea proprietarilor reali sau
oferă avantaje la plata impozitelor în țara gazdă.
13
”Analiza situaţiei privind investiţiile străine directe atrase în Republica Moldova în anul 2010”,
Ministerul Economiei şi Comerțului al Republicii Moldova, Chişinău, 2011
27
Fig. 2. Investiţii străine atrase după ţara de origine
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova
Este foarte probabil ca aceste investiţii să aibă la bază capital rusesc relocat în aceste ţări. Cum
de obicei cea mai simplă explicaţie este şi cea mai probabilă, o bună parte din investiţiile
olandeze şi cipriote sunt realizate de către ruşi, ucraineni sau chiar cetăţeni moldoveni. Este cazul
cunoscutei companii ruseşti LUKOIL care în RM acţionează din jurisdicție olandeză.
În acelaşi timp capitalul rus controlează mai multe (zeci) de întreprinderi din Transnistria, dintre
cele mai cunoscute sunt Uzina Metalurgică din Râbniţa, Centrala Hidroelectrică de la Cuciurgan şi
Combinatul de Ciment din Rezina. RM nu recunoaşte privatizările realizate în Transnistria şi în
consecinţă nici investiţiile realizate pe acest teritoriu al său necontrolat de guvernul de la
Chișinău. În cazul soluţionării politice a conflictului transnistrean, este posibil ca una dintre
clauzele ce vor fi impuse de către Rusia să fie recunoașterea acestor privatizări şi investiţii.
Chiar în teritoriul RM exceptând regiunea separatistă, cele mai mari firme din diverse sectoare
sunt controlate de capital rusesc. Cum am precizat deja, MoldovaGaz are acționar majoritar
Gazprom.
4.1.2 Principalele investiții româneşti în Republica Moldova
Principalele investiţii româneşti sunt în domeniile comerţ şi servicii, în sectorul productiv fiind
puţine. Multe dintre ele sunt făcute de multinaționale care au venit întâi în România și au extins
apoi operațiunile și în RM. Pentru foarte multe dintre aceste firme, România și RM funcționează
de facto ca o singură piață economică, cea din RM completând-o pe cea din România, mai mare
și auto-sustenabilă.
28
Cele mai notorii investiţii româneşti sau venite pe filieră română sunt: Rompetrol
(energie/servicii), Petrom (energie/servicii), BCR – Erste Bank (sistem bancar / servicii), Raiffeisen
Leasing (sistem bancar / servicii), Banca Transilvania (sistem bancar / servicii), Pro TV (media),
Realitatea TV (Media), Adevărul Holding (media), UTI (sisteme de securitate), DRA Draexlmaier
Automotive (sisteme electrice / producţie), Metro Cash and Carry Moldova (retail / servicii),
ROMSTAL TRADE (instalaţii sanitare), Orange Moldova (comunicaţii/servicii), European drinks
(ind. alimentară), Sika România (construcţii), Romsym Data (IT), Arabesque (retail/servicii).
4.2. Redobândirea cetățeniei române
Tema acordării cetățeniei române este poate cea mai populară, mai prezentă și mai dezbătută în
legătură cu România, atât la nivel politic, cât și la nivelul cetățeanului de rând din RM. Aproape
oricine în RM este fie în situația în care personal i s-a recunoscut, încă așteaptă recunoașterea
cetățeniei, sau are pe cineva apropiat aflat în aceste situații. Motivul pentru care Președintele
Băsescu este popular în stânga Prutului ține inclusiv de promisiunea facilitării obținerii cetățeniei
(ceea ce s-a și întâmplat). Ba chiar, există o oarecare anxietate în RM că o schimbare de putere la
București ar putea reduce oportunitățile de obținere a cetățeniei. Deși opoziția politică din
România nici nu a criticat măsurile promovate de Traian Băsescu și nici nu a spus că le va anula,
oamenii trăiesc cu această frică oarecum justificat: în trecut politica românească privind
acordarea cetățeniei s-a schimbat în funcție de alte necesități, irelevante în mod direct pentru
RM. Este adevărat că atunci era vorba despre aderarea la UE și, anterior, de necesitatea ca
cetățenii români să scape de vizele impuse de UE14. Nimic asemănător nu urmează să influențeze
politica de acordare a cetățeniei în viitorul cel puțin mediu, deci considerăm că viitorii cetățeni
români din RM nu au motive reale de îngrijorare: procesul de acordare a cetățeniei s-a
îmbunătățit și urmează să se mențină stabil.
Este drept că au existat îngrijorări la Bruxelles și în capitale importante din țări UE în legătură cu
politica românească de acordare a cetățeniei. S-a vorbit în mod nejustificat de milioane de noi
cetățeni europeni creați în masă de către România. E drept că o politică de comunicare deficitară,
chiar din partea Președintelui Băsescu15, a alimentat aceste zvonuri, care au găsit teren propice
într-un context european foarte sensibil pe teme legate de migrație. Ce se pierde, însă, din
vedere în această dezbatere este că:

România nu acordă cetățenie în masă și nediscriminat. Ba chiar, nici nu acordă cetățenie
pe criteriu etnic, cum cred mulți dintre cei insuficient informați. Termenul corect este
”redobândirea” cetățeniei – ceea ce înseamnă că statul român revine la o situație
anterioară în care persoanele respective sau înaintașii lor au avut cetățenie românească,
14
CRPE a publicat în 2011 un policy paper special în care am analizat politica românească de acordare a cetățeniei
atât în perspectivă temporară cât și prin comparație cu politici similare din alte state ale UE - vezi ”Banali în UE –
Politica românească de redobândire a cetățeniei în comparație cu alte state din UE”, Autori: Valentina Dimulescu și
Andrei Avram, CRPE Policy Memo nr. 22, iunie 2011
15
Vezi în paperul anterior amintit detalii despre confuziile create de declarațiile inițiale ale Președintelui Băsescu.
29
de care au fost deposedați abuziv în urma ocupației sovietice, fără ca ei sau statul român
să fi agreat. Astfel, aplicanții mai tineri trebuie să dovedească fiecare în parte
descendența dintr-un cetățean român de dinainte de 1947. Asta se aplică inclusiv rușilor și
altor minorități care au avut cetățenia Regatului României.

Acordarea cetățeniei nu este un proces automat, ci bazat pe fiecare dosar individual. Și
din păcate procedura rămâne destul de greoaie și birocratică, cu toate progresele
înregistrate în 2011.
Politica de cetățenie ca instrument de reparare a unor nedreptăți istorice nu este nici o invenție
românească, nu este nici în contradicție cu regulile UE și are multe precedente în alte state
membre. Analiza comparativă realizată de CRPE16 arată că, de pildă, Germania a acordat în masă
și pe criterii strict etnice cetățenie minorităților germane din Europa de Est (care nu avuseseră
niciodată cetățenia statului german, de pildă sașii din Transilvania trăiseră de secole separați de
națiunea germană). Marea Britanie are politici speciale pentru foștii supuși ai Imperiului Britanic,
așa cum a avut și Franța pentru teritorii de peste mări. Spania are proceduri speciale pentru cei
din America Latina sau pentru urmașii refugiaților politici fugiți de dictatura lui Francisco Franco.
Mai aproape de noi, Polonia are politici speciale de reintegrare a polonezilor rămași în teritoriile
confiscate de URSS după al doilea război mondial, iar Ungaria are o politică asemănătoare cu cea
germană pentru minoritățile maghiare din afara granițelor.
Cele de mai sus sunt argumente defensive legitime pe care diplomația românească ar trebui să le
folosească în apărarea politicii de acordare a cetățeniei. De altfel, după un prim val de critici în
2010 – 2011, în ultima vreme nu s-au mai înregistrat proteste față de București pe această temă.
Departe de milioanele de noi cetățenii, numărul aproximativ total se situează în jurul a 100.000
de mii de cetățenii în 2011. Este o creștere față de 2009 (21999 cetățenii acordate) și 2010
(41800 de cetățenii), dar capacitatea statului român de a prelucra cererile se va stabiliza în jurul
acestei cifre – 100.000 / an17.
În februarie 2010, guvernul român a creat Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC).
Autoritatea are birouri și la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara – ceea ce a îmbunătățit
considerabil procesul de primire a dosarelor, solicitanții fiind scutiți de necesitatea de a veni la
București. Noua instituție a preluat sarcinile vechii comisii pentru cetățenie din subordinea
Ministerului Justiției. Ordonanța de Urgență prin care a fost creată ANC a lărgit și sfera celor care
pot cere cetățenie (rude de gradul III) și a eliminat unele dintre condițiile restrictive anterioare.
16
idem
17 "Redobândirea cetățeniei române: Perspective istorice, comparative si aplicate", Constantin Iordachi (coord.), în
curs de apariție la Editura Curtea Veche
30
4.3. Burse românești pentru Basarabia – lipsa de preocupare din partea autorităților
subminează o politică bună
În ianuarie 2012, CRPE a lansat un raport care a produs multe dezbateri binevenite, dar și câteva
ieșiri regretabile ale autorităților române nepregătire să discute franc problemele semnalate –
”Bune intenții și coșmar birocratic - Paradoxul burselor acordate de statul român studenților
moldoveni”18.
Demersul CRPE a fost acela de a oferi o perspectivă asupra burselor văzute din partea
beneficiarilor. Pentru aceasta, am realizat un sondaj online și interviuri de profunzime cu bursieri
ai statului român, exercițiu din care a rezultat o imagine de nepăsare sistematică și management
defectuos de care se face vinovat Ministerul Educației din România.
O anchetă cu cereri de informații publice adresate către toate universitățile de stat din România a
oferit și o imagine de ansamblu (24 din cele 48 de universități din România, deci 50%, care
înmatriculează 48,5% din numărul total de studenți din RM) mai degrabă negativă: 46% dintre
bursierii din RM care intră la universități românești nu ajung să absolve cu o diplomă. Cifra ar
trebui să pună pe gânduri și nu e nici pe departe un indiciu privind performanțele studenților, cât
un indiciu privind performanța precară a celor care administrează sistemul: nu stimulează
învățarea, bursele nu acoperă decât o mică parte a nevoilor elementare ale studenților, se
perpetuează un sistem de piedici privind angajarea acestora, locurile de cazare sunt insuficiente
etc.
Analiza realizată de CRPE ar trebui să fie un îndemn către cei care gestionează politica de burse
pentru a evalua modul de implementare și pentru a se orienta mai mult după interesul
”clienților”, adică a studenților. Deși politica de burse are un obiectiv perfect îndrituit și lăudabil,
modul de implementare, modul în care se gestionează aceste burse denotă niște apanaje ale
sistemului de tip:

Populist – ne place să anunțăm cifre totale privind numărul de burse (5000 în 2011), deși
acest cifre nu sunt atinse în practică și chiar mai puține se termină cu absolvirea unei
facultăți

Birocratic – în loc să încercăm să atragem studenți buni care să studieze în România
conform nevoilor și opțiunilor lor, îi supunem pe bursieri unui tratament absurd în care
contează mai mult ce locuri au libere universitățile decât ce își doresc ei să învețe.
O inventariere succintă a principalelor probleme constatate în managementul politicii de
acordare a burselor pentru studenții din RM evidențiază următoarele aspecte care trebuie să fie
soluționate de autoritățile române:
18
Autor: Claudia Silaghi, CRPE Policy Memo nr. 24, ianuarie 2012
31

Lipsa de claritate a metodologiei de admitere, momentul târziu (tardiv) de publicare a
acesteia precum și publicarea întârziată și nu la termene fixe a listei bursierilor admiși metodologia se publică cu puțină vreme înainte de admitere, iar anunțarea listei finale
pentru bursierii admiși se face după începerea anului universitar în RM și doar cu câteva
zile înainte de începerea cursurilor în România ;

Proceduri birocratice extrem de greoaie pentru înscrierea studenților la universitățile din
România – în special pentru studenții admiși în cea de a doua sesiune, este practic
imposibil să respecte termenele legale în vigoare (în mai puțin de 10 zile trebuie să obțină
viza, să reconfirme locul la universitate și să ajungă în România; pentru cei admiși la
buget, fără bursă, se solicită de asemenea și dovada unui cont de 500 euro);

Menținerea bursei acordate de statul român independentă de performanțele academice
ale studenților – bursa se acordă în funcție de admiterea la facultate, fără a lua în calcul
notele obținute în anii universitari;

Lipsa totală de coordonare a managementului acestei politici – trebuie evidențiat că nici
Ministerul Educației, nici Ministerul de Externe sau Departamentul pentru Românii de
Pretutindeni nu au o statistică care să urmărească numărul studenților înmatriculați și al
celor care absolvă universitățile românești, ca să nu mai vorbim de analiza evoluției
carierei lor ulterioare.
Dintre recomandările pe care CRPE le-a făcut în raportul menționat anterior, reluăm aici
următoarele aspecte considerate de noi foarte relevante în actualul context:
A. Dintre recomandările pe termen scurt amintim:
 Organizarea unei singure sesiuni de admitere;
 Publicarea listei bursierilor admiși la universitățile din România la termene fixe;
 Eliminarea obligativității deținerii unei sume de 500 Euro în cont pentru studenții din RM
admiși la buget, fără bursă;
 Repartizarea anuală a burselor de către MECTS pe baza notelor obținute de student la
examene, conform modelului practicat în cazul studenților cetățeni români;
B. Dintre recomandările pe termen lung amintim:
 Introducerea admiterii online;
 Introducerea sistemului de vouchere pentru finanțarea studenților;
 Analiza posibilităților legale de a lărgi drepturile studenților moldoveni de a lucra în
România (part-time și full-time) doar pe baza permisului de ședere;
32
 Realizarea unei baze de date centralizate la nivelul MECTS pentru urmărirea parcursului
academic și profesional al studenților și absolvenților moldoveni;
În nici un moment CRPE nu a contestat legitimitatea și bunele intenții ale politicii de acordare a
burselor în sine. Am adus critici punctuale managementului acestor burse și evidente pentru
oricine studiază problema cât de cât. Riscăm să eșuăm și să producem grave prejudicii de imagine
României, culmea, implementând poate cea mai bună politică publică pe care o avem pentru RM.
4.4. Clădirea ICR Chișinău – un exemplu de bună practică
La începutul anului 2012, guvernul de la Chișinău a aprobat un proiect de lege pentru
concesionarea pe 25 de ani către ICR Chișinău a așa numitei Casă a Zemstvei. Acesta este fostul
sediu al adunării boierimii locale din timpul Imperiului Țarist, apoi a funcționat acolo un institut
de studii veterinare, iar în prezent un muzeu etnografic ocupă parțial complexul de clădiri (legate
între ele). Clădirea nu se află într-o stare foarte bună și necesită renovări și restaurări. Obținerea
acestei clădiri vine drept urmare a unui efort insistent depus de directorul ICR Chișinău, Petre
Guran.
Conceptul susținut de partea română a fost că România ar trebui să restaureze una dintre
clădirile istorice din centrul Chișinăului aflate în stare de degradare să o redea spațiului public și
să organizeze în incinta clădirii un centru de evenimente culturale. Din păcate, a durat ceva timp,
mai ales din cauza suspiciunilor părții moldovenești. Mulți oficiali din RM au înțeles că România
cere ceva gratis, alții au interpretat gestul în termenii politicii interne. Într-un final, după mai
multe variante de clădiri propuse, analizate și refuzate, s-a căzut de acord asupra Casei Zemstvei.
Din păcate, aprobarea de către guvern nu este ultimul pas, va fi nevoie de aprobarea legii de
către Parlament, dat fiind caracterul de patrimoniu al clădirii.
După aprobarea legii, va fi realizat un contract cu Muzeul de Etnografie care este proprietarul
clădirii (contractul este în principiu convenit), contractul va trebui aprobat de Ministerul Culturii.
Vor urma:
-
un concept de restaurare, și el urmând a fi aprobat de minister și
un proiect propriu-zis de restaurare, care va trebui aprobat de minister și de primăria
Chișinău.
Lucrările propriu-zise ar urma să înceapă în 2013, dacă în nici una dintre aceste etape nu intervin
blocaje (ceea ce nu e deloc cert). Guvernul român ar trebui să asigure suportul necesar ICR în
acest proces. Costul proiectului suportat de statul român este estimat neoficial la aproximativ
două milioane de euro, derulați pe o perioadă de patru ani. Clădirea restaurată nu va fi ocupată
în totalitate de ICR, ci împărțită cu actualul muzeu. Intenția ICR este de a coopta și alte institute
33
culturale europene care nu au activități permanente în RM, derulate de la sediile principale din
București (institutele polonez, portughez, maghiar, austriac și german au fost contactate).
În contextul în care relațiile dintre România și RM se gripează de multe ori din lipsa de interes a
oficialilor,determinarea directorului ICR Chișinău în urmărirea unui proiect, perseverența de a
insista în fața unor refuzuri repetate trebuie semnalate și apreciate.
4.5 Radio Chișinău – un semn bun, urmează TVR Chișinău?
La 1 decembrie 2011 ziua națională a României a avut o conotație specială la Chișinău: a fost
lansat în cadrul unor evenimente publice ample Radio Chișinău, primul post deschis de Societatea
Română de Radio (SRR) în afara României. Proiectul a demarat în urma unei colaborări dintre SRR
și Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Este un proiect media derulat deschis și transparent de România în RM, venind astfel să schimbe
o tradiție proastă: finanțarea obscură a unor proiecte private. Asumarea deschisă a unui post
public de radio românesc la Chișinău este un pas înainte.
Construcția s-a făcut în două etape. Inițial, statul român prin DRP a cumpărat un post local de
radio – Arena FM, care acoperă 70% din teritoriul RM (costul achiziției a fost de 250.000 de euro).
Acesta a intrat ulterior în proprietatea SRR. Susținerea pentru acest proiect a venit atât din
partea guvernului român cât și din partea Parlamentului, comisiile de specialitate din legislativ
aprobând prin consens decizia. De la 1 decembrie, postul a început să emită sub noul brand Radio
Chișinău, parte a operațiunilor SRR. Proiectul editorial are o structură informativă și de dezbateri
asemănător postului principal al SRR – Radio România Actualități. Lansarea s-a făcut printr-o
campanie de promovare susținută, inclusiv prin inserturi în presa locală și panouri în Chișinău.
La Radio Chișinău lucrează 35 de oameni, fiind a doua redacție de radio din RM după postul
public de acolo. Cei mai mulți dintre ei sunt ziariști din RM, cu experiență. Costurile de
funcționare sunt asumate de SRR, dar proiectul presupune și atragerea unor resurse de pe piața
locală de publicitate. Mari companii multinaționale care operează în RM s-au arătat deja
interesate, dat fiind că un post public pleacă cu un bagaj de credibilitate pe o piață unde
audiențele sunt măsurate netransparent, iar legătura între publicitate și audiențe este mai
degrabă difuză.
Televiziunea Română continuă să fie retransmisă de un post local care aparține magnatului local
Vladimir Plahotniuc. Am descris pe larg anul trecut modul în care s-a ajuns la această tranzacție și
atunci recomandam TVR deschiderea unui post special pentru RM. Acum avem și un model prin
Radio Chișinău. Există planuri la nivelul conducerii TVR de a urma modelul de la radio, dar
costurile în acest caz ar fi apreciabil mai mari. Oricum, dacă se merge pe varianta achiziționării
unei companii cu licență locală, nu sunt multe variante pentru licențe cu acoperire largă și cel mai
34
probabil candidat ar fi tot Plahotniuc, care deține două asemenea licențe, dar nu are nici un
interes să vândă. În orice caz, fără implicarea guvernului, TVR nu poate demara măcar discuțiile,
date fiind problemele financiare cu care se confruntă.
Dar situația este complicată de un dosar care riscă să devină jenant: procesul de la CEDO între
TVR (susținută de statul român) și RM. Este un proces început din timpul guvernării PCRM și care
continuă inexplicabil dată fiind schimbarea în relațiile bilaterale din 2009 încoace. Procesul a
început după ce regimul Voronin a ridicat licența TVR în RM. Motivația oficială a fost faptul că
TVR nu plătise drepturile de retransmisie. Din punct de vedere juridic, situația este complicată:
TVR nu plătea de facto acești bani, care se scădeau dintr-o datorie mai veche a RM către
România, în urma furnizării de electricitate în anii `90. Nu este clar dacă această datorie fusese
stinsă atunci când guvernul PCRM a solicitat TVR noi plăți, pe care postul public român nu le-a
făcut. Un oficial român care a avut acces la dosar și-a exprimat îndoiala că TVR ar putea câștiga
procesul. Oricum, din punct de vedere politic, cazul riscă să fie jenant. Autoritățile actuale de la
Chișinău afirmă că nu poate reda licența TVR pentru că nu mai are licențe naționale libere, fapt
oarecum asumat de partea română atunci când s-a făcut compromisul retransmiterii TVR de
către postul lui Plahotniuc, care e exact cel care a preluat de la regimul Voronin vechea licență a
TVR. În schimb, partea moldoveană a făcut o contraofertă pentru stingerea litigiului la CEDO:
semnarea unui acord potrivit căruia TVR va prelua o licență națională digitală atunci când RM va
trece la digitalizare (cel târziu în 2015, care este ultima dată posibilă pentru trecerea la
digitalizare la nivel european, România a amânat și ea trecerea la digitalizare pentru același an).
Deci, dacă actuala conducere a TVR este serioasă în legătură cu deschiderea unui canal special
dedicat RM, atunci poate concepe un plan în trei pași:
1. acceptă oferta privind o licență digitală din 2015 și stinge litigiul de la CEDO
2. convinge guvernul să achiziționeze unul dintre posturile cu prezență pe cablu și dezvoltă acolo
noul post, până în 2015.
3. în 2015, TVR-Chișinău ar urma să transmită pe licența digitală respectivă.
V. REPUBLICA MOLDOVA ÎN UE
După efuziunea creată în 2009 – 2010, marcată de orientarea fermă a noului guvern spre
Uniunea Europeană, 2011 a fost mai degrabă anul frustrărilor reciproce între Chișinău și Bruxelles
în ce privește negocierile pentru viitor. Programele de asistență ale UE continuă și fondurile cresc
de la an la an. În 2012, RM va beneficia de ajutor bugetar direct în sectoare cheie ale
administrației – 50 de milioane de euro vor merge de exemplu spre justiție. Guvernul RM ar dori
ca acești bani să constituie supliment la salariile magistraților, dar UE nu va accepta cel mai
probabil această variantă și se vor cheltui pe proiecte de infrastructură în justiție și pe proiecte de
reformă. Un alt exemplu este aderarea RM la programul de granturi de cercetare FP 7 care va
constitui o oportunitate importantă pentru universitățile de acolo. RM este singura țară din
35
Parteneriatul Estic care participă la program, iar taxa de intrare de 500000 de euro a fost plătită
de UE. Acest gen de asistență continuă, deși nu este foarte vizibilă pentru publicul larg.
Problema e că negocierile pentru cele două obiective importante – Acordul de Asociere și planul
de liberalizare a vizelor – merg prea încet față de promisiunile inițiale.
Vom prezenta în detaliu situația negocierilor pentru fiecare dintre cele două obiective:
a) Acordul de Asociere;
b) ridicarea vizelor.
5.1 Acordul de Asociere
Acordul de Asociere propriu-zis este aproape finalizat, mai rămâne deschisă chestiunea esențială
a promisiunii unei perspective de aderare a RM la UE. Guvernul de la Chișinău nu a renunțat
formal la această speranță, deși e conștient acum că UE nu e pregătită pentru așa ceva. Dilema de
care vorbeam anul trecut – să accepte un Acord de Asociere fără perspectivă sau să amâne
semnarea – este în continuare pe masă pentru guvernul moldovean, deși acum decizia pare clară:
va accepta un Acord fără perspective de aderare. Dar Acordul de Asociere așteaptă în forma
negociată până va fi finalizat și Acordul de instituire a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi
Cuprinzător (DCFTA). Asta ar însemna integrarea de facto a economiei moldovenești în piața
comună europeană. Fără perspectiva de aderare, DCFTA a devenit acum mai important pentru că
oferă RM avantaje tangibile în partea economică.
Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între RM şi Uniunea Europeană presupune
liberalizarea graduală (în decurs de până la 10 ani din momentul semnării) a comerţului cu bunuri
şi servicii, o îmbunătățire a circulaţiei forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor
tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei RM la acquis-ul UE.
Spre deosebire de regimul comercial actual, bazat pe Preferinţe Comerciale Autonome (PCA),
care este un regim unilateral acordat de Uniunea Europeană pe un termen limitat, viitorul acord
va fi încheiat pe o perioadă nelimitată. Este evident că viitorul regim comercial va oferi beneficii
la export mai mari decât PCA şi o mai mare previzibilitate pe termen lung pentru afaceri şi
investiţii, ceea ce va duce, per ansamblu, la o mai bună dezvoltare economică 19. Comisia
Europeană a anunţat începerea negocierilor privind Zona de Liber Schimb la data de 27 februarie
2012, cu prilejul vizitei comisarului pentru comerț al Uniunii Europene, Karel De Gucht în
Republica Moldova.
19
”Consecinţele unei zone de liber schimb aprofundat şi cuprinzător asupra economiei Republicii Moldova”,
Ciprian Ciucu (coordonator), Viorel Chivrigă, Alexandra Toderiţă, Ion Tornea, Institutul European din România, 2011
36
5.2 Ridicarea vizelor
RM se află în plin proces de implementare a Planului de Acţiuni în domeniul liberalizării regimului
de vize. Acest proces presupune un efort însemnat atât în domeniul transpunerii legislaţiei
comunitare, cât şi din punct de vedere financiar. Practic, acţiunile pe care RM trebuie să le
întreprindă sunt împărţite în două faze, prima fiind una exploratorie, care înseamnă în principal
transpunerea aquis-ului comunitar, iar cea de-a doua fiind una operaţională în care instituţiile şi
cetăţenii se conformează noilor proceduri adoptate.
Acum RM se află la finalul primei faze şi speră că pe baza recomandării aşteptate de la Comisia
Europeană, Consiliul European pe Justiţie şi Afaceri Interne va da undă verde pentru trecerea la
faza doi. Propunerea Comisiei se va baza pe evaluările făcute (inclusiv la faţa locului) de către
diferiţi experţi independenţi din statele membre, angajați de către Comisie în acest scop, pe
informaţiile primite de la Guvernul RM şi pe baza unui studiu de impact. Din interviurile realizate
de CRPE în februarie 2012 cu oficiali din RM20 rezultă că măsurile din faza I au fost implementate
deja în mare măsură și se află într-un stadiu mai avansat decât Ucraina și chiar decât statele din
Balcanii de Vest la momentul în care acestea au trecut de la faza I la cea de-a doua.
Planul de acţiuni este împărţit în patru blocuri, astfel:
1.
2.
3.
4.
Securitatea documentelor, inclusiv asigurarea paşapoartelor biometrice;
Migraţia ilegală, inclusiv readmisia;
Ordinea publică, inclusiv securitatea;
Relaţii externe şi drepturi fundamentale.
Dacă în primele două blocuri acţiunile au fost implementate în totalitate în ultimele două blocuri
se află câteva reforme legislative deja demarate dar uşor întârziate, în zona de responsabilitate a
Ministerului Afacerilor Interne. Trebuie menţionat şi faptul că o parte din aceste condiţionalităţi
nu ţin exclusiv de autorităţile de la Chişinău, ci şi de disponibilitatea unor instituţii europene de a
asista Chișinăul în acest proces (Europol, Eurojust).
Cea mai spinoasă problemă este așa numita lege anti-discriminare. Această idee a provocat
scandal public și politic la Chișinău și poate fi citată ca un exemplu clasic în care un partener mai
slab într-o negociere se leagă la cap fără să îl doară. Ideea a apărut în planul de acțiuni la inițiativa
unor ONG-uri și a fost acceptată de către guvern, devenind condiționalitate. Nu se poate vorbi de
discriminare sistemică în RM împotriva minorităților fără această lege și nici nu e clară legătura cu
vizele. Dar după ce proiectul a fost adoptat de guvern, s-a înregistrat o reacție virulentă din
partea Bisericii Ortodoxe și a unor grupuri fundamentaliste care au început să facă propagandă
pe ideea că RM va fi ”homosexualizată”. Tema fiind suculentă pentru media, a ajuns un subiect
de scandal politic repetat, inclusiv între partidele din coaliție. Proiectul a fost retras din Parlament
și acum a ajuns un cartof fierbinte pe care diverși politicieni îl aruncă de la unul la altul. Câteva
20
CRPE va publica în mai 2012 un raport privind implementarea planului de acțiuni pentru vize, împreună cu
Asociația de Politică Externă de la Chișinău.
37
state membre UE au adoptat proiectul ca pe un exemplu de lipsă de voință politică și insistă
asupra lui, nepermițând Comisiei Europene să fie flexibilă.
Recomandarea noastră este ca UE să fie flexibilă în acest punct. După mărturiile celor intervievați
la Chișinău, implementarea proiectului nu ar face nici o diferență practică față de situația actuală,
reglementată prin alte legi. Dacă legea anti-discriminare devine doar un simbol de raliere a
diverselor forțe și tabere din societatea moldovenească, asta nu va servi procesului de
liberalizare a vizelor. În același timp, condiționalitățile anticorupție din blocul 3 din planul de
acțiuni sunt trecute ușor cu vederea de Comisie, deși acesta ar fi un prilej să fie întărite instituțiile
(de fapt, reinventate) de luptă cu corupția politică, un fenomen sistemic în RM 21.
La Chișinău, în cadrul instituțiilor care se ocupă de implementarea planului de acțiuni există
senzația persistentă că nu se dorește din partea Comisiei Europene trecerea RM în faza a doua a
procesului. Un exemplu citat constant este necesitatea unui studiu de impact. Deși asta a fost o
condiție a Bruxelles-ului, nimeni nu știa clar ce anume ar fi trebuit să măsoare acest studiu (cerut
ultimativ de Franța). În statele din Balcani cărora li s-au ridicat vizele, impactul a fost măsurat
ulterior, după ridicarea propriu-zis. Înainte de ridicare, se poate vorbi despre un studiu de
măsurare a unui posibil impact. În momentul de față, un consorțiu de cercetare a fost desemnat
de Comisie să facă acest studiu, care se va baza pe un sondaj pe experți din țările membre, o
metodă indirectă și aproximativă de cercetare a unui fenomen social care se va întâmpla în viitor.
După ce au sperat la ridicarea vizelor în a doua parte a lui 2012, acum oficialii din RM recunosc că
ar fi bine să se întâmple măcar în 2013. Dată fiind situația din RM și susținerea șubredă a
orientării pro-europene, considerăm că UE dă dovadă de lentoare în modul în care tratează RM.
Nu propunem tratament special pentru RM, ci aplicarea strictă a principiilor clamate de UE:
-
”More for more”
Principiul individualizării situației fiecărei țări în funcție de merite.
Atunci când RM face progrese, ar trebui să acceadă automat în noi etape de negociere. De pildă,
guvernul de la Chișinău așteaptă acum să primească de la Europol și Eurojust planurile pentru
aderare la aceste organisme, planuri care nu vin.
România ar trebui să urmărească atent negocierile RM – UE și să intervină în Consiliu atunci când
apar blocaje de acest fel. Cei mai buni aliați sunt: delegația Comisiei la Chișinău (care poate face
lobby intern, cum a făcut deja pentru alocarea de oameni pentru negocierea acordului de liber
schimb cu RM), Polonia și Suedia, care rămân interesate de succesul Parteneriatului Estic.
21
Pentru detalii, vezi capitolul referitor la RM din ”The EU Approach to Justice Reform in Southeastern and Eastern
Europe”, CRPE book series no. 1, 2011.
38
Lentoarea negocierilor dintre UE și RM întărește opinia publică că integrarea europeană e mai
multă vorbă decât faptă. Impresia este nedreaptă dată fiind asistența masivă pe care RM o
primește oricum de la UE, dar această asistență merge mai mult în zona întăririi statului decât în
efecte directe pentru public. Ridicarea vizelor ar da o gură de oxigen necesară coaliției de
guvernare, care este până la urmă, cu toate problemele sale, cea mai pro-europeană formulă
politică pe care o poate produce societatea moldovenească actuală. În 2011, pentru prima dată
popularitatea UE a căzut în sondaje sub 50%. Oficiali UE ne-au explicat acest fenomen prin
legarea imaginii UE de imaginea coaliției de guvernare, care se numește chiar ”pentru Integrare
Europeană”.
”Dacă oamenii sunt nemulțumiți de activitatea AIE, ratingurile noastre scad” – oficial
UE
S-ar putea ca și această explicație să fie adevărată parțial. Totuși, nu se poate nega că lentoarea
negocierilor nu este de natură să ajute trendul european în RM.
5.3 Un studiu de caz – amânări din ambele părți în crearea spațiului aviatic comun UE-Moldova
Relevantă pentru relația RM – UE este cazul (non)deschiderii spațiului aerian. Cea mai săracă țară
din Europa își pune cetățenii să plătească cele mai scumpe bilete de avion din Europa. Companiile
low cost nu au acces la Chișinău, compania românească CarpatAir profitând de o portiță legală Air Moldova are monopol de facto pe rute care leagă Chișinău de alte capitale (RM are încheiate
acorduri bilaterale cu alte țări, care nu permit decât un singur transportator aerian, în toate
cazurile zboruri comune MoldovaAir cu companiile naționale respective). Nezburând din
București, ci din Timișoara, compania a devenit punctul de legătură folosit de mulți cetățeni
moldoveni care trăiesc în Italia și Spania, care zboară cu escală la Timișoara. Oricum, foarte mulți
moldoveni vin la București cu microbuzele sau merg la Odessa pentru a prinde zboruri low cost
spre Occident. Prezența CarpatAir la Chișinău este o excepție, piața este închisă de facto, cursele
rare și foarte scumpe. Biletele de avion București – Chișinău pe cursele monopol Air Moldova –
TAROM au fost ieftinite în 2010 și a fost nevoie de o convenție la nivel de miniștri pentru asta,
dar nu a durat mult și acum e mai scump să zbori la Chișinău decât la Bruxelles sau alte capitale
occidentale.
Totul s-ar fi putut schimba odată cu intrarea în vigoare a acordului privind crearea unui spațiu
aviatic comun RM – Uniunea Europeană22. Povestea acestui acord în sine este edificatoare. Încă
de la primele contacte dintre noul guvern și UE, în 2009 s-a discutat despre aderarea RM la
spațiul aerian european deschis. Dar subiectul a trenat. Acest lucru s-a întâmplat în primul rând
22
Studiu de caz mai detaliat asupra acestui acord în ”Reforma economică via Bruxelles: UE și politicile
concurențiale în Republica Moldova”, Alexandra Toderiță, CRPE Policy Brief nr. 13, februarie 2012
39
pentru că Ministerul Transporturilor de la Chișinău ar fi dorit să protejeze compania națională Air
Moldova. Comisia Europeană a cerut în 2010 o poziție oficială din partea guvernului din RM, iar
Ministerul Transporturilor a formulat această poziție. Documentul nu este public, dar a fost
consultat de CRPE și el spunea în esență două lucruri:
-
nu există cerere pentru companii low-cost în RM și asta nu se va schimba câtă vreme
există regim de vize cu UE
liberalizarea va prejudicia compania Air Moldova
O poziție atât de protecționistă (culmea, exprimată de un minister controlat de Partidul Liberal) a
fost neașteptată chiar pentru alte sectoare din guvern. În urma întârzierii negocierilor, asociații
ale diasporei din Europa s-au mobilizat și au adresat chiar o petiție online pentru liberalizare. În
urma refuzului Ministerului Transporturilor, s-a decis implicarea directă a Cancelariei guvernului,
controlată de premierul Filat, care a trimis în numele guvernului scrisoarea de intenție (trecând
practic peste decizia ministerului). Negocierile propriu-zise au început în iulie 2011, fiind
coordonate din partea RM de Cancelaria de Stat. După numai 2 runde, s-a ajuns la forma finală a
acordului care urma să fie semnat oficial în martie 2012. Era un exemplu clar că atunci când
există voință politică de la nivel înalt, lucrurile se pot mișca repede. Din păcate, a intervenit o
problemă de ultim moment din partea instituțiilor europene, apărută pe 20 februarie. Consiliul
UE contestă dreptul Comisiei de a semna acest acord. Până la rezolvarea situației juridice,
semnarea propriu-zisă se amână.
5.4 Mai este RM campioana Parteneriatului Estic?
Răspunsul la întrebarea de mai sus este pozitiv. Problema este că în celelalte țări au loc regrese,
ceea ce face ca întreg pachetul Parteneriatului Estic (PaE) să fie văzut într-o lumină nefavorabilă.
Deci, prin progresul său lent, RM poate fi considerată încă un campion al PaE, pe criteriul ”măcar
nu dă înapoi”.
Polonia a fost, alături de Suedia, inițiatoarea Parteneriatului Estic. În a doua jumătate a lui 2011
Polonia a deținut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Deși în noul cadru
instituțional de după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, țării deținătoare a
președinției rotative a Consiliului nu-i mai rămân prea multe competențe în ce privește politica
externă a Uniunii, Polonia a încercat să organizeze o președinție activă și în acest domeniu.
Polonia reușit să obțină organizarea summit-ului Parteneriatul Estic la Varșovia la sfârșitul lui
septembrie 2011, acesta fiind de altfel și evenimentul central al președinției poloneze.
Deși Polonia a depus eforturi importante pentru organizarea acestui summit, rezultatele acestuia
nu au fost pe măsura așteptărilor în principal din cauza evoluțiilor negative din Ucraina și Belarus.
Cu toate că concluziile summit-ului au evidențiat perspectiva începerii negocierilor pentru
realizarea unui acord asupra unei Zone de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între UE și RM,
respectiv Georgia. Summit-ul a arătat însă și că europenizarea țărilor Parteneriatului Estic este
40
încă un proces aflat încă la început. Statele PaE au refuzat să semneze declarația statelor membre
UE de condamnare a reprimării drepturilor omului din Belarus. Ralierea Chișinăului la această
poziție a produs stupoare (vezi mai jos detalii).
Un recent raport comparativ23 al International Renaissance Foundation a creat un foarte
interesant Indice al Integrării Europene pentru cele șase state din PaE. RM este cel mai bun
performer al grupului. Raportul împarte cele șase state în două grupuri, RM, Georgia și Ucraina
având ambiții de a se integra în UE și fiind mai bine plasate pentru aceasta și Armenia,
Azerbaidjan și Belarus neavând un astfel de obiectiv.
RM ocupă poziții fruntașe în acest clasament în ceea ce privește nivelul dialogului politic cu UE,
nivelul democrației, statul de drept, calitatea guvernanței, reformele din domeniul Libertate,
Securitate și Justiție, mediu, comerț, organizarea asistenței pentru dezvoltare primite cât și în
ceea ce privește managementul administrativ al procesului de integrare europeană, inclusiv prin
implicarea societății civile. RM se clasează însă mult în spatele Ucrainei în ceea ce privește
cooperarea cu UE în domeniile Politică Externă și de securitate și este depășită de Georgia în ceea
ce privește calitatea climatului de afaceri.
În ciuda poziției de lider al reformelor, analiza progreselor Moldovei se face raportat la statele din
același grup al Parteneriatului Estic. Raportul menționează și deficiențe în ceea ce privește
funcționarea justiției, și stagnării față de UE în domeniile energie și transport, o caracteristică a
întregii regiuni PaE.
Analistul Nicu Popescu observa24 o schimbare de rol între
Revoluțiile arabe au distras
aceste două vecinătăți: dacă în 2004 – 2009, state din PaE
atenția UE de la vecinătatea
făceau progrese democratice, în timp ce lumea arabă era
sa estică la cea sudică.
în stagnare autocratică, acum valul de democratizare a
atins nordul Africii în timp ce aproape toate statele PaE (cu
excepția RM) regresează la capitolul democratizare. Cea
mai nefastă schimbare este cea din Ucraina sub președintele Ianukovici. Deși obiectivul integrării
europene rămâne teoretic pe agenda Kievului (ambasada de la București încearcă să convingă
liderii de opinie de la București că nimic nu s-a schimbat în fond), din păcate relația Ucraina – UE
s-a deteriorat vizibil în 2011. RM nu trebuie să cadă victimă acestei schimbări de mediu. În
raportul nostru de anul trecut am făcut afirmația că cele două țări sunt legate de facto în modul
în care sunt tratate de către UE. Deși această legătură nu este oficială, ea există și acționează în
realitate.
Efortul diplomatic al Chișinăului și al Bucureștiului ar trebui îndreptat spre o rupere de ritm între
RM și Ucraina dacă relația Kiev – Bruxelles nu se schimbă. Ministrul de Externe polonez a făcut un
23
”The European Integration Index for Eastern Partnership Countries”, International Renaissance Foundation in
partnership with the Open Society Foundations (OSF), Noiembrie 2011
24
Discurs la Forumul Moldova – UE, 29 martie 2011
41
serviciu Moldovei când a declarat25 chiar la un post ucrainean de televiziune că „Experiența
demonstrează că țările mici, precum RM, sau Georgia pot mai rapid să se alăture la standardele
Uniunii Europene, spre deosebire de țările mari precum Ucraina”.
Din păcate, nici guvernul de la Chișinău nu a folosit înțelept prilejurile diplomatice care îl puteau
poziționa altfel în interiorul PaE. Propunerea UE pentru declarația finală a Summit-ului
Parteneriatului Estic de la Varșovia condamna dur regimul din Belarus pentru măsurile împotriva
opoziției politice. Celelalte țări din PaE au refuzat să semneze, ceea ce e de înțeles date fiind
propriile derapaje antidemocratice. Dar ralierea Chișinăului la acest punct de vedere a produs
contrariere – chiar țara dată exemplu de democratizare în cadrul PaE.
”Ce bine ar fi dat o declarație UE - Moldova de condamnare a Belarusului. Moldovenii au
vrut să fie solidari, dar nu s-au prins cu cine trebuia să fie solidari de data asta”- Oficial
din România
Din păcate, parteneriatul România – Polonia este mai degrabă un construct gol de conținut în
acest moment. Deși cele două țări au interese similare raportat la mai multe dosare europene,
parteneriatul nu a depășit faza formală. În ce privește RM, este păcat că cele două state cele mai
interesate de un parcurs european al acestei țări nu pot colabora mai profund. Un soi de gelozie
difuză marchează relația în trei România - Polonia – RM. Pe de o parte, Polonia suferă de
sindromul de ”mică mare putere” și tinde să nu vadă avantajele cooperării cu Bucureștiul. Pe de
altă parte, Bucureștiul tinde să vadă relația RM – UE ca pe un fel de fief natural și așteaptă să fie
implicată în orice proiect în mod de la sine înțeles.
Chișinăului pare să-i convină acest joc, pentru că se teme de o monopolizare de către România a
relației cu UE, și lucrând mult cu Polonia evită acest aspect. Acest joc al orgoliile ar trebui să
înceteze. Deocamdată, România are mai multă nevoie de Polonia decât are Polonia de România
și, ne convine sau nu, România trebuia să facă pașii necesari obținerii unor proiecte concrete în
cadrul deocamdată fantomaticului parteneriat cu Polonia.
5.5 Transnistria – aceeași Mărie cu altă pălărie?
Rareori poți vedea o comunitate de experți mai surprinsă de o evoluție politică decât
comunitatea de experți pe Transnistria față de rezultatele alegerilor prezidențiale de acolo. Deși
au existat sondaje care îl arătau favorit pe Evgheni Șevciuc, reacția obișnuită a fost: ”cine crede în
sondajele din Transnistria”. Toată lumea a pariat fie pe fostul președinte Smirnov fie pe favoritul
25
”Ministrul de Externe al Poloniei: Moldova are mai multe şanse decât Ucraina să se integreze în UE până în 2020”,
Unimedia.md, 10 februarie 2012
42
asumat al Moscovei, Anatoli Kaminski. Schimbarea s-a produs chiar când negocierile în formatul 5
+ 2 fuseseră reluate și deocamdată nu e clar ce impact va avea asupra acestor negocieri. De fapt,
Transnistria este domeniul surprizelor. După victoria surpriză a lui Șevciuc, a urmat surpriza
predării pașnice a puterii.
Schimbarea civilizată este totuși relativă, în condițiile
”Smirnov a acceptat schimbarea
în care mai mulți miniștri ai lui Smirnov și chiar și fosta
civilizată. Mulți dintre noi nu ne
șefă a Băncii Naționale nu doar că au predat puterea,
așteptam la asta” – oficial UE
dar au plecat de tot din regiune și au emigrat în Rusia.
Faptul că trezoreria transnistreană a rămas cu puțin
peste 40.000 de dolari în conturi face parte iarăși din ciudățeniile acestui teritoriu. Un pattern
cert pare a fi preluarea puterii de către oameni mai tineri și născuți în Transnistria, vechea gardă
era controlată de cei aduși de URSS în anii 1970 – 1980 (cum era Smirnov însuși).
Deocamdată, schimbarea din Transnistria afectează percepțiile asupra negocierilor. Până acum,
guvernanți de la Chișinău treceau ușor și automat în ochii Europei ca băieții buni, care nu se pot
înțelege cu Smirnov. Figurile noi de la Tiraspol, între care se remarcă ministra de Externe Nina
Ștanski (doctorandă în rezolvarea conflictelor la Moscova, predă studii europene la Universitatea
din Tiraspol) ridică probleme de relaționare oficialilor de la Chișinău.
”Moldovenii nu o iau în serios pe Ștanski și fac o mare greșeală” – oficial UE
Percepția generalizată la Chișinău este că schimbarea de la Tiraspol a fost orchestrată tot în
favoarea Moscovei (poate nu a ieșit favoritul direct Kaminski, dar și Șevciuc depinde tot de
Kremlin). Însă această percepție nu este împărtășită de către oficiali ai UE. S-ar putea ca
moldovenii să aibă dreptate și ca așteptările trezite în Europa să fie încă un exemplu de triumf al
speranței asupra experienței, însă Chișinăul va trebui să facă față unor noi presiuni spre o
înțelegere favorabilă Transnistriei. Articolele de presă care vorbesc despre faptul că Moscova ar
tăia subvențiile pentru Transnistria26 îi construiesc deja lui Șevciuc imaginea de independent
capabil să reziste chiar Moscovei. Chișinăul trebuie să fie flexibil și să-l lase pe noul lider de la
Tiraspol să-și dovedească limitele în fața Europei, altfel riscă să treacă drept partenerul
încăpățânat care refuză rezolvarea unui conflict în a cărui rezolvare Europa investește
credibilitate. Obiectivul Chișinăului trebuie să rămână acela de a evita ”transnistrizarea” întregii
republici, deci să rămână ferm în refuzul acceptării unei poziții de egalitate între părți și a unei
puteri de veto a Transnistriei în orice scenariu de reintegrare, dar trebuie să facă asta fără a
pierde sprijinul Europei. Pentru a se arăta un jucător constructiv, trebuie să angajeze Tiraspolul în
acțiuni concrete de reconectare (calea ferată, telecomunicații, cooperare interbancare), chestiuni
26
”Russia slashes aid to Tiraspol”, The Ukrainian Week, 13 februarie 2012
43
pe care Chișinăul le propunea și până acum, dar fuseseră blocate de regimul Smirnov.
În ceea ce privește România, rămânem la recomandarea de anul trecut: România nu trebuie să
aibă o politică separată de Chișinău în Transnistria. Convingerea intimă a multor oficiali români
– anume că RM i-ar fi mai bine fără Transnistria – nu poate deveni mesaj oficial, cel puțin nu ar
ajuta la nimic în această etapă. România însă poate deschide proiecte de dialog cu Transnistria,
eventual să cofinanțeze proiecte din pachetul ”people to people” al Uniunii Europene (15 % din
banii UE pentru RM merg spre Transnistria).
44
Acest raport apare în cadrul proiectului „Monitorizarea Parteneriatului pentru Integrare
Europeană România – Republica Moldova” derulat de Centrul Român de Politici Europene
(CRPE) și finanțat de Fundația Soros în cadrul Inițiativei de Politică Externă.
Conținutul acestui raport nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros. Opiniile
exprimate nu implică automat poziția tuturor experților afiliați CRPE sau a altor instituții și
organizații partenere CRPE.
Credit foto copertă: Janrito Karamazov, ”Chișinău” via Photoree.com
Prelucrare Photoshop: Olimpia Pârje
© CRPE februarie 2012
Centrul Român de Politici Europene
Ştirbei Vodă nr. 29, Etaj 2, Ap. 4
Bucureşti - 2
office@crpe.ro
Tel. +4 0371.083.577
Fax. +4 0372.875.089
Pentru mai multe detalii despre CRPE vizitați pagina www.crpe.ro
45