www. migrant.ro Încetăţenirea în România Mazen Rifai

Transcription

Ministerul Administraţiei şi Internelor
Oficiul Român
pentru
Imigrari
Direcţia Generală
Afaceri Europene și
Relații Internaționale
Uniunea Europeană
Proiect finanţat
de Uniunea Europeană
Migrant
în România
nr. 13 / 2012
www. migrant.ro
Mazen Rifai - Reîntoarcerea
la tărâmurile adevărului
pagina 10
Migranţii în comunicatele de
presă ale instituţiilor publice
pagina 20
Încetăţenirea
în România
Migrant în România - nr. 13, 2012 1
pagina 24
Revista Migrant în România
este editată de
Institutul Intercultural Timișoara (coordonator)
în colaborare cu LADO filiala Cluj, Centrul pentru Resurse
Civice – Constanţa şi Asociaţia ADIS – Bucureşti
Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 Timișoara
Tel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942
E-mail: iit@intercultural.ro
Site: www.intercultural.ro
Acest număr este realizat în
cadrul proiectului „România
interculturală“. Contract
nr. ref.: IF/10.01-04.01,
finanţat de Uniunea Europeană
prin Programul General
„Solidaritatea şi gestiunea
fluxurilor migratorii“,
gestionat în România de Oficiul
Român pentru Imigrări.
Revista este disponibilă şi
online la www.migrant.ro.
Exemplare tipărite pot fi
comandate la Institutul
Intercultural Timişoara
sau la Punctul Naţional de
Contact pentru Resortisanţii
Ţărilor Terţe, Str. Povernei
nr. 28-30, et. 1, ap. 3,
Sector 1, Bucureşti
2
Migrant în România - nr. 13, 2012
Comitetul de redacţie:
Daniela Cervinschi, Oana Bajka,
Romina Matei, Oana Neştian,
Mbela Nzuzi, Călin Rus.
Grafica: Codruţ Radu
Contact: redactie@migrant.ro
Responsabilitatea pentru
conţinutul articolelor revine în
exclusivitate autorilor. Aceştia
păstrează drepturile de autor
pentru articolele publicate.
Comitetul de redacţie primeşte
propuneri de contribuţii la
Revista „Migrant în România“.
Detalii pe coperta 3 sau la
www.migrant.ro
editorial
Politici corelate care
au în centru omul
Politicile, recomandările,
comunicările şi alte documente
dezvoltate la nivel european au rolul
de a stabili o strategie comună de
dezvoltare europeană şi ar trebui să
asigure bunăstarea tuturor cetăţenilor
europeni şi a persoanelor care locuiesc
în Europa.
De cele mai multe ori, însă,
conţinutul documentelor europene
este foarte tehnic şi greu de descifrat
de către cetăţeanul de rând. Şi mai
problematic este faptul că foarte
multe dintre documentele produse
de instituţiile europene şi instituţiile
Statelor Membre pornesc de la premise
care nu au în centru omul. În general
ele sunt centrate pe instituţii în sine,
pe aspecte financiare, pe proceduri
etc. Atunci când se vorbeşte despre
migraţie, întâlnim în foarte multe
documente oficiale aspecte legate de
potenţialul migraţiei, de piaţa muncii,
de remitenţe, de state din Uniunea
Europeană şi din afara Uniunii
Europene, de competitivitate, de Nord
şi Sud... însă foarte rar se pune în centru
migrantul, omul, nevoile acestuia.
Pentru mulţi oameni oportunitatea
migraţiei internaţionale este soluţia
cheie în asigurarea bunăstării.
Majoritatea Statelor Membre ale UE
sunt în acelaşi timp ţări de emigraţie
şi de imigraţie. Mobilitatea continuă
este o realitate care nu mai poate fi
negată sau considerată un fenomen
izolat. De aceea este necesar ca Statele
Membre să dezvolte o strategie de
recunoaştere şi de protecţie a capitalului
social, uman, financiar şi cultural al
migranţilor. Introducerea unei abordări
explicite centrate pe migrant ar ajuta
la îmbunătăţirea dimensiunii umane
şi sociale a politicilor de migraţie şi
dezvoltare şi astfel beneficiile mobilităţii
vor creşte.
Este din ce în ce mai necesară
promovarea unei abordări globale, în
care să existe o corelare între politicile
de dezvoltare la nivel european şi
politicile privind migraţia, inclusiv
consecinţele acestor politici la nivel
social, economic şi de mediu.
În noiembrie 2011 Comisia
Europeană a lansat o Comunicare
privind abordarea globală în materie de
migraţie şi mobilitate. Migraţia se află în
momentul de faţă pe lista de priorităţi
a agendei politice a Uniunii Europene.
Primăvara arabă şi evenimentele din
sudul Mediteranei din 2011 au scos
din nou în evidenţă necesitatea unei
politici coerente şi cuprinzătoare a UE
în domeniul migraţiei.
Priorităţile tematice ale abordării
globale în materie de migraţie şi
mobilitate acoperă următoarele
domenii: migraţia şi mobilitatea legală,
migraţia ilegală şi traficul de persoane,
protecţia internaţională şi politicile de
azil, precum şi creşterea impactului
migraţiei şi mobilităţii asupra
dezvoltării.
Chestiuni legate de migraţie se
regăsesc, implicit sau explicit, în diferite
politici sectoriale din domeniile justiţiei,
administraţiei şi internelor, economic
sau social. Guvernele statelor iau în
considerare aspecte legate de emigraţie
şi imigraţie atunci când realizează
planificarea pentru dezvoltare
economică.
Multe state aflate în curs de
dezvoltare nu au politici strategice în
vigoare. Cu toate acestea, statele au
Oana Neştian
Institutul Intercultural
Timişoara
nevoie de imigraţie şi emigraţie pentru
dezvoltarea economică. Lipsa unui
cadru de politici comprehensive pentru
migraţie, mobilitate şi dezvoltare poate
determina implementarea de reguli
arbitrare şi un nivel scăzut de protecţie
a migranţilor.
Mai sunt încă mulţi paşi de făcut
până când statele vor conştientiza pe
deplin sinergiile şi interdependenţa
care există sau care ar trebui să existe
între migraţie şi politicile publice din
alte domenii. Pentru a adresa în mod
eficient această provocare, adoptarea
unei abordări centrate pe migrant
este un pas important înainte, spre
înţelegerea pe deplin a potenţialului
migraţiei, respectarea drepturilor
omului pentru toţi şi asigurarea
bunăstării tuturor membrilor societăţii.
3
interviu
Erik Oord este directorul
unei companii suedeze de
distribuţie recunoscută
pentru proiectele sale
sociale implementate
prin Fundaţia olandeză
Charis, dar şi pentru
deschiderea faţă de
forţa de muncă din
ţările non-UE.
De cât timp sunteţi în România şi
de ce aţi ales să vă stabiliţi aici?
Am venit pentru prima dată în
anul 1992. Sunt de 20 de ani aici. Când
am venit, România nu îmi era total
necunoscută, pentru că tatăl meu în acea
perioadă avea o afacere în această parte
a Europei. România era în acea perioadă
o piaţă bună pentru noi investiţii, o piaţă
tânără, în tranziţie. Tot în acele vremuri
lipseau oameni calificaţi în anumite
domenii, cum ar fi agricultura. Eu având
studii în domeniu, m-am gândit că mi-ar
prinde bine o aventură în această ţară, şi
pot spune că am venit aici pentru că miam dorit tot timpul să cunosc oameni noi
şi locuri interesante. Nu am locuit doar la
Cluj, o perioadă am locuit la Braşov, Iaşi şi
Bucureşti, dar Clujul îmi place foarte mult.
Cum aţi reuşit să vă acomodaţi?
Ce vă place la oraşul ClujNapoca? Care sunt primele
trei cuvinte ce vă vin în minte
când vă gândiţi la Cluj?
Nu mi-a fost greu deloc să mă
acomodez, pentru că la Cluj există o
comunitate de olandezi puternică, sunt
în jur de 70-60 de olandezi aici. Clujul
este într-adevăr un oraş al amestecului
cultural din estul şi vestul Europei, am
observat mentalităţi diferite şi o istorie
bogată. Dacă ar fi să caracterizez Clujul
în trei cuvinte, cred că cele mai potrivite
ar fi: modern, academic şi dinamic.
Îmi puteţi povesti o întâmplare
interesantă care a implicat relaţia
dvs. cu prietenii români, clujeni?
Pot să îţi povestesc foarte multe
întâmplări amuzante, nu aş putea să aleg
una acum, dar în privinţa diferenţelor
4
Erik Oord
Managing director BUFAB Romania SRL
„Dacă un om este calificat şi potrivit pentru postul
de care compania are nevoie, nu contează dacă e
musulman sau român, el va fi angajat, chiar dacă
compania trebuie să facă un pic mai mult efort”
culturale, dacă îmi este permis să fac o
comparaţie între Olanda şi România, în
particular cu comunitatea clujeană, pot
spune că aceasta este destul de închisă.
Dacă nu faci parte de la început din ea, eşti
acceptat foarte greu. Probabil ceea ce voi
spune acum este specific naturii umane
în general, dar am observat că este natural
să se întâmple acest lucru aici, adică dacă
ai un anumit statut economic, atunci toţi
vor să îţi fie prieteni, cu alte cuvinte, „dacă
câştigi ai prieteni, dacă pierzi nu-i mai ai”.
Eu trăiesc într-o curte cu doi bătrânei
simpatici cărora le place să lucreze puţinul
pământ pe care îl au în gospodărie. De
multe ori stau pe terasă şi-i privesc cum
muncesc, e interesant că folosesc un
instrument care de mult nu mai e folosit
în Olanda pentru munca pământului. Am
observat oarecum că aceşti bătrânei se
complac în rutinele lor, fără să-şi dorească
să se dezvolte. O altă istorioară interesantă
ce îmi vine în minte acum este legată de
utilizarea numelor în România. Din câte
am înţeles, într-un context oficial oamenii
se adresează cu numele şi prenumele. Pe
cărţile de vizită şi pe acte oficiale este la
fel. Numele primului meu şofer era Mihai
Dragoş. Când l-am angajat, am văzut că
Mohamed,
angajat
din Egipt
numele pe buletinul lui era Dragoş Mihai,
şi drept urmare am crezut că Dragoş este
prenumele şi i-am zis Dragoş, nu Mihai
cum ar fi trebuit. Doi ani mai târziu, la
nunta lui, toţi prietenii îi spuneau Mihai, şi
mi-am dat seama atunci de greşeala mea.
În Olanda este ofensator să te adresezi
cuiva cu numele de familie şi m-am simţit
prost, pentru că eu i-am spus Dragoş în
loc de Mihai timp de doi ani de zile.
În România există aproximativ
70.000 de imigranţi din
ţări non-UE. Majoritatea
imigranţilor sunt studenţi, iar
o altă parte vin pentru muncă
sau reunificare familială. Deşi
permisul de rezidenţă le dă
drepturi ca şi cetăţenilor români,
când vine vorba de angajare
imigranţii s-au lovit de reticenţa
angajatorilor care ori nu ştiau,
ori nu doreau pur şi simplu să
angajeze străini. Ce părere
aveţi despre această situaţie?
Din păcate foarte mulţi români
emigrează în alte ţări din Europa de
vest pentru muncă, iar populaţia este
Angajatorii
şi imigranţii
non-comunitari
una îmbătrânită. Trebuie să acceptăm
că în România există o lipsă de forţă de
muncă calificată în anumite domenii
şi eu sunt ferm convins că odată cu
intrarea României în spaţiul Schengen,
România va liberaliza legislaţia muncii
în anumite domenii pentru angajarea
imigranţilor non-comunitari. România
are nevoie de forţă de muncă calificată.
Compania pe care o reprezint are 20 de
angajaţi, doi dintre aceştia sunt din alte
ţări ale UE şi un angajat este din Egipt,
Mohamed. Consider că dacă un om este
calificat atunci va fi angajat, nu contează
ţara din care vine sau cât de greu este
procesul de angajare, în plus muncitorii
care vin din ţări non-UE au mai puţine
pretenţii decât românii. Atunci când
l-am angajat pe Mohamed unii dintre
angajaţii mai vechi mă întrebau: ce îţi
trebuie ţie un musulman?, dar uite că
nu m-am înşelat în privinţa lui. A fost
selectat din 10 persoane care au venit la
interviu pentru că e calificat şi pentru
că are o personalitate deschisă şi calmă
şi a impresionat echipa prin munca şi
devotamentul său. Pe viitor, dacă vom
mai avea nevoie de forţă de muncă vom
angaja, fireşte dacă îndeplinesc criteriile, şi
imigranţi non-comunitari, pentru că după
cum v-am spus pentru noi nu contează
ţara din care vii, ci calitatea personalităţii
şi muncii individului respectiv.
În Olanda facilităţile pentru
imigranţii non-UE sunt foarte de
bune. Există tot felul de cursuri de
integrare, cursuri de limba olandeză
asigurate de către stat şi alte facilităţi.
Vă rog să adresaţi un mesaj
angajatorilor români cu privire
la imigranţii non-comunitari.
Ce sfaturi le-aţi da?
Vine un moment în care nu
avem de ales, dacă nu există forţă de
muncă calificată în ţara ta, nu poţi
decât să apelezi la forţa de muncă
străină, mai ieftină şi mai de calitate.
Atât pe angajatori cât şi pe imigranţi
îi sfătuiesc să se adapteze întotdeauna
situaţiei şi să nu aştepte niciodată ca
situaţia să se adapteze nevoilor lor.
Ca imigrant trebuie să fii precum
un cameleon, să te amesteci în mulţime
fără ca mulţimea să observe, în acest
fel oamenii nici nu vor realiza că teai mutat în ţara lor, astfel nu te vor
exclude. Cu alte cuvinte „dacă eşti la
Roma, comportă-te precum romanii”.
Cred că, de fapt, mulţi imigranţi
nu au probleme în privinţa adaptării,
ci mai degrabă în privinţa renunţării la
identitate şi valorile tradiţionale, ceea
ce îi face opusul unui cameleon.
Mi-aţi spus că aveţi câteva
proiecte pentru comunitatea
de romi de la Cluj? În ce
constau aceste proiecte?
Da, compania noastră sprijină
comunităţile de romi prin Fundaţia
Charis. A fost creată o întreprindere
socială, adică o companie care oferă
loc de muncă oamenilor ce provin din
medii vulnerabile şi persoanelor cu
dizabilităţi. Această companie are 10
angajaţi până acum şi este în creştere.
A fost creată, de asemenea, o şcoală
pentru copii romi, Casa Speranţei.
Deşi Clujul este un oraş
multicultural, oamenii sunt
reticenţi faţă de persoanele
care au valori diferite sau
care arată altfel decât ei.
Interviu realizat de
Daniela Cervinschi
LADO Cluj
Aţi observat acest lucru?
Românul este mândru (de fapt, această
tendinţă se observă în Europa de est),
nu este deschis spre alte idei şi culturi,
se supără repede şi nu acceptă critica.
Eu mă refer aici şi la relaţia cu furnizorii
mei români, cu clienţii. Este foarte greu
de ajuns la compromisuri, mi-a fost
foarte greu să negociez cu ei. În Olanda
cred că oamenii sunt mult mai deschişi
faţă de necunoscut. Există un proverb
olandez care s-ar potrivi în acest context:
„ce nu ştie ţăranul, nu mănâncă”. În
schimb clujenii sunt oameni de cuvânt.
Eu zic că România se va schimba în
următorii ani foarte mult. Fostele ţări
comuniste sunt viitorul Europei, pentru
că acestea pot oferi pieţe noi în continuă
dezvoltare, care nu sunt suprasaturate,
cum sunt cele din vest. Ca să mai
glumesc puţin... prietenii mă întreabă
dacă nu am un loc şi pentru ei aici.
5
analiză
România
Perioada care a urmat Războiului
Rece este văzută ca una ambivalentă:
în timp ce noi state democratice își
fac apariția o dată cu căderea Cortinei
de Fier, altele se transformă în țări de
conflict generând valuri de persoane
dislocate. Puține persoane mai există
astăzi, atât în țările industrializate
cât și în cele mai puțin dezvoltate
care să nu aibă experiența migrației
și a consecințelor acesteia. Astăzi,
această experiență universală a devenit
trăsătura specifică a erei migrației 1.
România este marcată și ea de această
eră a migrației fiind mai mult o țară
de emigrație decât una de imigrație,
numărul emigranților depășindu-l
cu mult pe cel al imigranților.
Din punct de vedere teoretic,
România poate fi încadrată în
conceptul de „migrație nouă” (new
migration) dezvoltat de Koser și
Lutz2 ca să definească schimbările în
domeniul migrației internaționale
ce au avut loc după anul 1989 în
Europa. Noua migrație întâlnită la
nivel european aduce cu ea o serie de
schimbări atât din punct de vedere
demografic, cât și din punct de
vedere social, cultural și economic
la care însăși România este parte.
După 1989, în Europa se poate
observa o creștere semnificativă a
numărului de imigranți – număr ce
a depășit toate valurile de migrație
din Europa de la al Doilea Război
Mondial încoace. Profilul imigrantului
se schimbă și el de la imigrantul
necalificat la imigrantul calificat
(comparativ cu muncitorii necalificați
sosiți înGermania, Austria, țările
Scandinave, etc. în anii 1970 sub
schema muncitorilor străini - „guest
worker scheme”). Unul dintre
imigranții vizibili provine astăzi
din estul Europei și are, de cele mai
multe ori, o educație aleasă. El este
similar din punct de vedere cultural
și rasial cu nativii din vestul Europei,
schimbând astfel percepția vesticilor
asupra imigranților de la persoane care
6
nu se pot integra datorită culturii și
rasei diferite la imigranți care, datorită
caracteristicilor fenotipice similare
Vestului, ajung să se integreze cu succes.
Forțați de lipsa locurilor de
muncă și veniturile mici din țările
de origine, imigranții proveniți din
Estul Europei nu au ca scop decât o
integrare economică rapidă în țara de
destinație.Remitențele fac parte din
această nouă migrație prin volumul
și scopul lor – contribuie la economia
țărilor de origine și la investițiile
financiare ale imigranților în țara lor de
origine3. Însă imigranții compensează
pierderea statutului dobândit în țara de
origine prin prestigiul social de care se
bucură o dată cu întoarcerea acasă4.
O altă caracteristică a „noii migrații”
este migrația de scurtă durată definită
ca migrație circulară sau migrația de
tranzit (aceasta se poate observa mai
ales în țările Centrale și Est Europene,
țări care se găsesc pe ruta imigranților
spre vestul Europei). Migrația circulară
vine astfel, să conteste, într-o oarecare
măsură, conceptul de integrare (socială
și culturală)a imigranților în țara gazdă.
În final, noua migrație se mai
definește și prin faptul că noile țări de
emigrație devin în același timp și țări
de imigrație. De exemplu, chiar dacă
numărul emigranților îl depășește cu
mult pe cel al imigranților, România,
alături de alte țări est Europene
ca Polonia, Slovacia, Bulgaria,
Ungaria, Slovenia și Republica Cehă
au devenit după 1989 atât țări de
emigrație cât și de imigrație.
După deschiderea granițelor în anul
țară de emigrație
și de imigrație
1990, migrația de scurtă durată sau
migrația circulară a devenit una dintre
sursele de venit ale românilor. Este
estimat că aproximativ trei milioane
de români sunt angajați în această
migrație circulară/de scurtă durată
sau transnațională între România
și o țară vestică unde au un loc de
muncă. Conform Eurostat, în 2011
România și Polonia erau țările cu cei
mai numeroși imigranți care aveau
rezidența în Uniunea Europeană5.
Ca urmare, România este una dintre
principalele țări ale sistemului
european de migrație prezent6 și “una
dintre cele mai importante migrații
din Estul spre Vestul Europei, o
migrație dinamică care necesită o
abordare diferențiată și complexă”7.
În ceea ce privește imigrația,
România a fost și încă este, o țară de
tranzit pentru persoanele care doresc
să ajungă din estul Europei și sudul
Asiei în vestul Europei. Acest lucru
se datorează poziției geografice a
României localizată pe rutele sudnord și est-vest, rute care leagă estul
de vestul Europei și sudul Asiei
de vestul sau nordul Europei8.
Ca tipologie de imigranți, după 1989
România a fost martora imigranților
economici și a reunificării familiale, a
refugiaților și solicitanților de azil, a
imigranților ilegali sau a traficului de
persoane9. Comparativ cu numărul
imigranților din alte țări, numărul
imigranților în România nu este unul
semnificativ. Se estimează că puțin
peste 100.000 de străini locuiesc astăzi
în România (aproximativ 65.000 sunt
resortisanți ai țărilor terțe – persoane
care provin din alte țări decât cele
din Uniunea Europeană sau Spațiul
Economic European, aproximativ
32.000 sunt persoane care provin
din Uniunea Europeană). 106.000 de
persoane și-au stabilit domiciliul în
România din 2008 până în 201010.
În anul 2004 Institutul European
din România scria că imigrația în
România nu mai poate fi considerată
colaterală pentru că noul statut
al României ca țară europeană va
reduce mai devreme sau mai târziu
inconsistențele dintre România și alte
state țări dezvoltate, precum și dintre
România și alte state sub-dezvoltate,
atrăgând astfel imigranți din aceste
țări. Mai mult, deși România este în
special o țară de emigrație, studiile în
domeniul imigrației au arătat că țările
care au fost inițial țări de emigrație (de
exemplu Spania, Portugalia, Italia), o
dată cu dobândirea noului statut de țară
europeană au devenit în scurt timp țări
de imigrație11. Se estimează că statutul
României ca țară europeană și viitoare
țară din Spațiul Schengen va atrage
cu siguranță un număr semnificativ
de imigranți în România. Chiar dacă
numărul imigranților nu îl egalează pe
cel al emigranților, România poate fi
încadrată în „noua migrație” datorită
noului statut de țară europeană și
posibil o țară Schengen, statut care
va atrage către România imigranți
în scop de muncă, studii, reunificare
familială, protecție internațională, etc.
Astrid Hamberger
Cercetător migraţie
Imigrația în România nu este
un fenomen de neglijat: aderarea
României la Spațiul Schengen, atragerea
muncitorilor străini în România pentru
a înlocui forța de muncă pierdută
datorită numărului mari de emigrări,
conflictele interne din țările din
Orientul Mijlociu și din țările africane,
precum și experiențele țărilor de
emigrație care ulterior au devenit țări de
imigrație sunt doar câteva aspecte care
vor schimba caracterul României din
țară de emigrație într-una de imigrație.
Bibliografie
Castles, S., Miller, J. M. (2003) The Age of Migration: International population
movements in the modern world” (3rd edition). Palgrave: Macmillan.
2)
Koser, K., Lutz, H. (1998) Introduction. The new migration in Europe.
Social constructions and social realities. In: Koser, K., Lutz, H.
(eds) The New Migration in Europe. Social Constructions and
Social Realities. Basingstoke und London: MacMillan.
3)
Sandu, D, (2000) Migrația circulatorie ca strategie de
viață. Sociologie Românească, 2, 5-29.
4)
Favell, A. (2003) Integration nations: The nation-state and research on
immigrants in Western Europe. Comparative Social Research 22, 13-42.
5)
Vasileva, K., (2011) Population and social conditions: Statistics in Focus, Eurostat
6, 10)
Serban, M. înVlăsceanu, L. (2011) Sociologia. Polirom.
7)
Horvath, I. (2009), Aspecte ale culturii migrației în România în Anghel, R.G.,
Horvath I. Sociologia migratiei. Teorii si studii de caz romanesti. Polirom.
8)
Munteanu, A. (2007) Secondary movement in Romania: the asylum-migration
nexus. New issues in refuge research. Research Paper No. 148, UNHCR.
9)
Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (2008) Necunoscuții
de lângă noi. Rezidenți, refugiați, solicitanți de azil, migranți ilegali în
România. Raport realizat cu sprijinul Fundatiei King Badouin în cadrul
programului “Minority Rights in practice in South Eastern Europe”.
11)
Fundația Soros România (2008) Imigrant in Romania: Perspective și Riscuri
1)
7
ANALIZĂ
Noi provocări
pentru Franța
În Franţa, arestarea teroristului care
a asasinat mai multe persoane de origine
evreiască (inclusiv copii) nu înseamnă
însă şi încheierea acestui episod. Pare,
mai curând debutul unei dezbateri
lungi şi contradictorii privind politicile
de securitate şi control al imigraţiei.
Mohamed Merah era unul dintre
cele cinci milioane de musulmani din
Franţa. Născut şi educat acolo, Merah
era totuşi produsul unei sub-culturi ce
este alienată faţă de valorile europene,
ale democraţiei şi liberalismului. Altfel
nu se poate explica gestul său de a ucide,
la mijlocul lunii februarie, trei copii
evrei şi pe tatăl a doi dintre aceştia,
în Toulouse. Cu câteva zile înainte
ucisese şi trei militari în Montauban.
În aceste condiţii, numeroase voci
acuză autorităţile de la Paris că nu au dat
suficientă atenţie pericolului integrist şi
fenomenului de ghetoizare a comunităţii
musulmane. În închisorile franceze
s-ar afla, în prezent, între o sută şi două
sute de islamişti radicali consideraţi
periculoşi, constată presa franceză.
Câţi indivizi din aceeaşi categorie se
află în libertate, este mai greu de spus.
După anunţul prin care suspectul
crimelor din Toulouse se declara
membru Al-Qaida şi promotor al
jihadului, liderii religioşi şi politici
s-au întâlnit şi au dat o serie de
declaraţii pentru a evita extrapolarea
actelor acestuia la nivelul întregii
populaţii musulmane din Franţa.
Rectorul moscheii din Paris, Dalil
Boubakeur, a declarat că „nu trebuie să
amestecăm religia musulmană care este
în proporţie de 99.9% pacifistă, civică,
responsabilă, non-violentă şi integrată
în ţara noastră, cu acţiunile acestor
oameni care sunt decişi să facă rău.”
„Este absolut exclus să amestecăm
acest personaj şi mişcarea islamistă
jihadistă, al-quaidistă pe care o
reprezintă cu islamul din Franţa,
care este o religie la fel ca celelalte
religii” a spus preşedintele Consiliului
reprezentativ al instituţiilor evreieşti
8
din Franţa, Richard Prasquier.
În ciuda declaraţiilor pacifiste ale
liderilor religioşi, cu siguranţă vom
asista la o serie de schimbări în ceea ce
priveşte politicile de control al imigraţiei.
Cel mai probabil acestea se vor înăspri.
Semnele sunt deja evidente şi nu
au neapărat legătură cu campania
electorală prezidenţială din Hexagon.
Nevoia de ordine şi autoritate statală l-au
motivat din plin pe actualul preşedinte
Nicolas Sarkozy să-şi reafirme politica
de securitate şi control al imigraţiei.
În discursurile sale electorale, Sarkozy
a susţinut că în Franţa sunt prea
mulţi imigranţi. Situaţia s-ar datora
controalelor insuficiente de la graniţele
exterioare ale Uniunii. Sarkozy cerea
ca, în decurs de un an de la posibila sa
realegere în funcţie, acordul Schengen
să sufere o reformă structurală. „Ca
şi în cazul uniunii monetare, care
dispune de o conducere, şi în Schengen
ar trebui numit un fel de guvern,
însărcinat cu gestionarea fluxurilor
migratorii”, a declarat Sarkozy.
În opinia sa, ţările care nu pot
asigura un control eficient al graniţelor
exterioare ale UE ar trebui excluse din
Schengen sau constrânse să încheie
cu statele vecine acorduri de protejare
a frontierelor interne. Vizată este mai
ales Grecia, ţară prin care pătrund în
UE, venind din Turcia, cei mai mulţi
imigranţi fără forme legale. Conform
agenţiei europene Frontex, Grecia a
devenit principala rută a imigranţilor
clandestini din Africa şi Asia.
Sarkozy a mers chiar mai departe și a
vorbit, printre altele, de penalizarea celor
care consultă în mod regulat site-urile
islamiste şi altele de natură să incite
la ură. „Internetul a fost transformat
de preşedinte în ţap ispăşitor“, scria
Le Monde, care amenda în acelaşi
timp atitudinea lui Sarkozy de a
pune în pericol libertatea de expresie
în numele necesităţii de a combate
terorismul. „Consultarea unui site
care face apologia terorismului şi a
Marian Chiriac
violenţei nu poate constitui un delict,
atâta vreme cât persoana respectivă nu
tulbură liniştea publică”, scrie ziarul.
De partea sa, François Hollande
– candidatul socialist la prezidenţiale,
care este cotat ca principal favorit la
alegeri – a ţinut la rândul său să-i asigure
pe francezi că şi stânga este capabilă să
asigure securitatea şi să fie intransigentă
cu radicalii islamişti. Hollande a vorbit,
de asemenea, de necesitatea unui
control mai riguros al imigranţilor.
Toţi politicienii francezi vorbesc în
discursurile lor electorale despre „valul”
de străini din Franţa, dar fără a oferi
prea multe alte argumente explicative.
Realitatea este că marea majoritate
a imigranţilor stabiliţi în Franţa cu
forme legale au venit prin reîntregirea
familiei. Conform Oficiului european
de statistică Eurostat, în februarie 2012,
străinii reprezentau doar 5,8 la sută din
populaţia Franţei, în condiţiile în care
media la nivel european este de 6,5
procente. În 2010, în Uniunea Europeană
au sosit circa 500.000 de imigranţi
ilegali, a anunţat Comisia Europeană.
Peste jumătate dintre aceştia au depus
cerere de azil. În ceea ce priveşte situaţia
din Hexagon, numărul solicitărilor
către statul francez a fost de 53.000.
Este regretabil că, în loc să tempereze
tendinţele xenofobe şi islamofobe, în
contextul electoral actual, liderii politici
din Franţa răspund cu discursuri
populiste autoritariste, ce par să
găsească un ecou favorabil la nivelul
alegătorilor. Rămâne de văzut dacă
şi după alegeri aceste declaraţii vor fi
confirmate de schimbări ale politicilor
în domeniu, sau dacă Franţa îşi va
aminti că este ţara drepturilor omului.
opinii
Noua mea casă,
Cluj-Napoca!
Gândul de a studia în România
mi-a venit în minte spontan. Nu-mi
dădeam seama ce va fi în continuare.
Am decis într-o clipă să-mi
fac bagajele, actele şi înainte spre
România. Nu conştientizam că numi voi vedea familia câteva luni
şi va trebui să mă obişnuiesc.
După clasa a IX-a, toată vara,
părinţii s-au ocupat de actele necesare
pentru a veni în România. Decizia a
fost a mea şi a fost rapidă. Mama, de
multe ori, îmi spunea că poate ar fi
mai bine să rămân lângă ei. Am ezitat
puţin, însă decizia nu am schimbat-o.
Am fost repartizată în Cluj-Napoca.
Nu ştiam mai nimic despre acest oraş.
Rapid am luat harta României şi am
căutat unde este localizat Cluj-Napoca.
Am rămas pe gânduri când am văzut cât
e de departe de casă, însă nici acest lucru
nu m-a făcut să mă îndoiesc să păşesc
în continuare. A venit şi momentul să
iau autocarul împreună cu mama să
ajung în Cluj-Napoca. Când am ajuns
aici mi s-a părut o altă lume, o lume
necunoscută, o lume nouă. Credeam că
visez, nu înţelegeam ce se petrece aici,
mergeam prin oraş căutând liceul ca o
fantomă, eram invizibilă pentru toţi.
Câteva zile creierul îmi era tulburat
până când am aranjat lucrurile în cămin
şi am cunoscut colegele de cameră.
Eram nespus de bucuroasă că în aceste
zile dificile îmi era alături mama.
După ce a plecat am rămas confuză.
Realizam că sunt străină pentru toţi
din jurul meu, liceu nou, colegi noi,
profesori noi, viaţă nouă. Simţeam
că sunt singură pe această lume.
Totuşi nu era atât de rău. Lumea
de aici m-a acceptat aşa cum sunt şi
m-am încadrat rapid în cercul lor.
Toţi m-au primit cu o imensă bucurie
şi respect. Niciodată nu mi-am imaginat
că există persoane atât de binevoitoare.
Credeam că trăiesc într-o poveste care
nu poate fi adevărată. După un timp mă
obişnuisem cu toate, m-am acomodat.
Mă gândeam doar să învăţ, să învăţ şi
iar să învăţ... de fapt acesta a fost scopul
pentru care am venit în România.
Îmi era dor de părinţi, de casă, de
patrie. Chiar dacă am avut şi greutăţi
în Republica Moldova tot îmi era dor...
timpul vindecă durerile şi rămâi doar
cu amintirile plăcute. Aşteptam cu
nerăbdare să vină vacanţa, să merg acasă,
să-i văd pe toţi, să mă bucur de clipele
scurte petrecute împreună. Ultimele
zile înainte de vacanţă nu mă mai
gândeam la nimic decât să merg acasă
în Republica Moldova. Oricât de rău sau
de bine te simţi departe de casă, printre
străini, tot vrei să mergi acasă. În fiecare
an se repeta aceeaşi poveste: început de
an... şcoală... vacanţă... şcoală... vacanţă.
Timpul trecea din ce în ce mai
repede. Mă durea să ştiu că în aceşti
ani de când am plecat de acasă, în
familia mea a apărut un membru nou,
un îngeraş drăgălaş şi eu sunt atât de
departe de ei. Mi-am dorit mult să am un
frăţior, să am grijă de el, să-l ajut să facă
primul pas, să-l ajut să rostească primul
cuvânt. Am dorit mult să văd primul său
zâmbet, să-mi dea prima îmbrăţişare,
primul sărut pe obraz. Însă nu a fost
să fie, în aceste clipe eram aici în Cluj.
M-am obişnuit ca aceste clipe să rămână
doar povestiri. Mă bucur că există şi că
Elena Mindrean
pot să-i ofer dragostea mea din depărtare
şi să-l răsfăţ cu cadouri când merg acasă
în vacanţă. În prezent sunt în al treilea
an la Cluj şi sunt elevă în clasa a XI-a.
Sunt fericită că am trecut prin
dificultăţile care mi le-a adus viaţa.
Deseori îmi amintesc trecutul, cum
mă simţeam atunci şi cum mă simt
acum. Este o diferenţă ca între cer şi
pământ. Uneori nu pot să cred că am fost
într-o stare dificilă... îmi era greu şi mă
simţeam straniu. Acum totul este bine
în viaţa mea. Îmi place liceul, colegii de
clasă, lumea care mă înconjoară, îmi plac
colegele de cameră care mi-au devenit
foarte apropiate şi îmi plac profesorii.
Am avut ocazia să cunosc persoane
importante, să mă confrunt cu multe
lucruri pe care le credeam complicate.
Am ajuns să socializez tot mai mult, să
mă implic în diverse proiecte şi activităţi
interesante care îmi vor fi utile în viaţă.
Iubesc Cluj-Napoca! De când
am păşit în acest oraş viaţa mea s-a
schimbat radical. Lumea străină din
jurul meu a devenit o parte din inima
mea. Acest oraş a luminat sufletul meu,
mi-a oferit prieteni noi, atitudini noi,
gânduri noi. Am ajuns să iubesc totul
din jurul meu chiar şi căminul pe care la
început nu-l suportam. Cine ar fi crezut
că acest oraş îmi va fi atât de drag?
Mi-e dor de casă chiar şi acum,
mi-e dor de părinţi, de fraţi, dar
să mă întorc definitiv în Republica
Moldova nu mai pot. Cluj-Napoca
este totul pentru mine. Viitorul meu
îl realizez aici, în noua mea casă!
9
interviu
Mazen Rifai este unul
dintre imigranţii arabi
care a venit în Europa în
căutarea unui loc şi a unui
trai mai bun. A ajuns iniţial
în Budapesta, unde a şi
lucrat. A vizitat prima dată
România în 1994 şi a rămas
cu amintiri plăcute. Doi
ani mai târziu, a revenit
în România şi s-a căsătorit
cu o româncă, alături de
care trăieşte şi astăzi.
Mazen Rifai este jurnalist
şi scriitor, colaborând cu o
publicaţie kuweitiană. Este
de origine siriană, a absolvit
Facultatea de Agricultură
din cadrul Universităţii
din Alep, oraşul său natal.
Provine dintr-o familie
numită Ar-Rifai, cunoscută
pentru orientarea sa sufistă.
Mazen a publicat,
până în prezent,
două cărţi: „Frânturi
de vise spulberate”
şi „Reîntoarcerea la
tărâmurile adevărului”.
Lansarea acestei din urmă
lucrări a avut loc în 5
decembrie 2011, la Sala
Dalles din Bucureşti.
Pentru revista Migrant
în România am ales să
aduc în evidenţă viaţa şi
contribuţia pozitivă a unui
emigrant în societatea
românească, în special,
şi europeană, în general;
un imigrant arab care a
contribuit la consolidarea
culturii în România.
10 Migrant în România - nr. 13, 2012
Mazen Rifai
De ce ai ales România?
În anul 1994 am vizitat România
pentru prima dată în viaţa mea, în timp ce
locuiam şi munceam în Ungaria. În 1996,
datorită muncii pe care o desfăşuram,
s-a întâmplat să mă întorc şi să mă
stabilesc aici, după ce m-am căsătorit
cu o româncă cu care trăiesc şi acum.
Ce te-a atras să rămâi aici?
Am adorat România, natura magică
pe care am întâlnit-o aici şi oamenii simpli
şi generoşi pe care am avut ocazia să-i
cunosc aici. Respectul lor faţă de străini
m-a impresionat. M-au atras munţii
României şi dorinţa generaţiei tinere de a
cunoaşte civilizaţia, cultura şi activităţile
altor civilizaţii. Natura poporului român a
rămas orientală, sufletul lor este aproape
de cel al civilizaţiei noastre, iar societatea
este caldă, primindu-mă frumos. Relaţiile
personale pe care românii le dezvoltă
între ei arată faptul că sunt un popor plin
de sentiment, un popor călduros care
îşi respectă familia şi apropiaţii, aceasta
fiind baza tuturor relaţiilor sociale de
aici şi ceea ce m-a atras pe mine.
În timpul primei mele vizite am dorit
să privesc civilizaţia românească şi, prin
urmare, am vizitat Muzeul Naţional de
Istorie, pentru a o cunoaşte mai bine din
punct de vedere istoric. Am cumpărat o
carte în limba engleză a poetului român
Mihai Eminescu, pentru că atunci nu
înţelegeam deloc limba română. Apoi
am vizitat teatrul şi opera şi am fost
impresionat de piesele care se jucau atunci.
Am vizitat şi o expoziţie de carte,
unde am văzut un număr foarte mare de
persoane şi mi-am dat seama că oamenii
de aici sunt preocupaţi de cultură şi de
cunoaşterea prin lectură. Am dorit atunci
ca bunul Dumnezeu să mă ajute ca într-o
zi să scriu o carte pe care să o lansez,
poate, la această expoziţie de carte.
Această dorinţă am realizat-o în anul
2008, când mi-am lansat cartea la acelaşi
târg de carte din Bucureşti la care am fost
în trecut, târgul de carte care se organizează
la Romexpo. Aceea a fost prima mea carte,
cu titlul „Frânturi de vise spulberate”, care
a fost publicată în limbile arabă şi română
cu ajutorul traducătorului, profesor doctor
George Grigore, orientalist. Mulţumită
dumnealui am reuşit să transmit esenţa
gândirii mele în această limbă dragă.
Precum majoritatea scriitorilor şi oamenilor
de cultură, nu am avut afaceri personale,
ci am lucrat ca angajat, ca funcţionar sau
pentru un om de afaceri, m-am mutat de
la un loc de muncă la altul şi am avut mai
multe funcţii, unde am reuşit, în toate
sarcinile care mi-au fost date, să creez relaţii
şi impresii bune peste tot pe unde am mers.
Alături de munca mea, am practicat
hobby-ul meu de a scrie în stil jurnalistic
şi literar. Am lucrat ca şi corespondent la
o agenţie de ştiri arabă, aparţinând Ligii
Arabe, şi totodată am fost corespondent
pentru revista kuweitiană An-Nahla.
Ulterior am fost corespondent al Agenţiei
siriene de ştiri Sana şi am participat,
alături de un grup de români şi arabi,
ca membru fondator, la înfiinţarea
Clubului Româno-Arab de Cultură şi
Presă, participând, împreună cu membrii
acestuia, la evenimentele organizate
de instituţiile culturale religioase
arabe şi alte instituţii de cultură.
Cum apreciezi reacţia literară
şi culturală faţă de cărţile tale?
De fapt nu am crezut că prima mea
carte, care conţine o colecţie de basme, se va
bucura de acest interes literar în rândurile
criticilor români. M-a surprins faptul că
au vorbit în revistele literare şi în ziarele
literare şi culturale şi mai ales în cadrul
unei emisiuni transmise de Televiziunea
Reîntoarcerea
la tărâmurile
adevărului
Română. Faptul acesta m-a bucurat foarte
mult întrucât ecoul pe care cartea mea
l-a avut a fost unul larg şi pozitiv. Acest
fapt m-a încurajat să continui şi să lansez
o nouă carte de basme, care a apărut în
anul 2011, la Editura Ars Longa din Iaşi,
în colecţia Alef, cu sprijinul Institutului
„Dialogul Civilizaţiilor”, al Ministerului
de Externe român. Cartea s-a intitulat
„Întoarcerea la tărâmul adevărului”.
M-a surprins încă o dată că pe
una dintre paginile de internet care se
preocupă cu studiile academice a fost
adăugat numele meu, ca fiind una dintre
personalităţile arabe din România,
alături de nume strălucite precum Dr.
Raed Arafat şi cunoscutul jurnalist
Ahmed Jaber. Numele de Mazen Rifai,
jurnalist, a fost adăugat şi acest lucru m-a
încurajat să-mi continui activităţile.
Tu gândeşti în limba
română ceea ce scrii?
Nu… Scriu, în primul rând, în limba
arabă şi apoi încerc să traduc în limba
română, iar aici trebuie să cer ajutorul
domnului profesor George Grigore, pentru
a alege cuvintele şi frazele adecvate, pentru
a mă asigura că ideile mele vor ajunge la
cititorul român aşa cum trebuie să ajungă.
Desigur, trebuie lucrat din punct de vedere
gramatical şi literar pentru a nu greşi.
Pe scurt, lucrez cot la cot pentru
refacerea scrierii basmelor mele
din limba arabă în limba română,
alături de domnul profesor.
Despre ce vorbesc basmele
tale şi care sunt subiectele
pe care le preiei?
Basmele tratează problemele
migrantului, trăirile unui străin şi viaţa
în diaspora. Sentimentele şi dorinţele
migrantului sunt privite cu atenţie, sunt
redate problemele pe care le întâlneşte în
integrarea sa într-o societate nouă. Totodată
basmele mele vorbesc despre căutarea
identităţii şi a apartenenţei de către cea
Ahmed Jaber
de-a doua generaţie de migranţi şi mai ales
a copiilor rezultaţi din căsătorii mixte.
Crezi că basmele tale au
reuşit să transmită această
luptă interioară?
Eu mă consider un fotograf profesionist,
care prinde cadrele ce cuprind esenţa
sau sufletul problemelor. Exprim această
esenţă cu atenţie şi seriozitate şi apoi
pătrund în adâncul acesteia, pentru a
atinge toate sentimentele şi dorinţele,
pentru ca cititorul să le privească
cu seninătate şi în profunzime.
Eşti singurul scriitor
arab din România?
Cu siguranţă nu. Eu sunt scriitorul
cel norocos şi atât. Mă consider foarte
norocos. În România se află mulţi arabi,
oameni de cultură, scriitori şi gânditori
mai buni decât mine, dar eu am reuşit,
prin curajul de a publica fără să îmi fie
frică, de a-mi exprima sentimentele şi de
a vorbi liber şi transparent în faţa tuturor.
Cu toţii deţinem o marfă culturală bună
şi capabilă de a fi difuzată. Unii au un
produs cultural foarte bun, însă, din
păcate, îl ţin la păstrare, închis într-un loc
de depozitare. Eu, pe de altă parte, l-am
publicat şi l-am transmis către toate lumea,
pentru ca aceasta să vadă, să citească şi,
poate, să câştige ceva din el. Am vrut să
realizez un schimb cultural între noi.
11
interviu
Care sunt elementele care te-au
ajutat la reuşita basmelor tale?
Elementele care au ajutat la reuşita
lansării cărţilor mele... Primul element
este dl. Grigore, care a citit cărţile
mele în limba arabă şi, pentru că i-a
plăcut conţinutul, a dorit să mă ajute la
traducere. Fără experienţa şi ajutorul
dumnealui nu aş fi reuşit, nu aş fi avut
curajul de a realiza această lucrare. În
trecut, îmi doream să îl cunosc pe domnul
profesor, după ce am participat la lansarea
unei cărţi de-a dumnealui, despre sufism.
Menţionez aici că dl. profesor a tradus
foarte multe cărţi despre sufism (Jalal
Ad-Din, Ar-Rumy, Ibn Arabi etc.) şi
despre Islam (a tradus Coranul şi Nahju
Al-Balagha). Un alt element care a ajutat
la succesul basmelor mele este Clubul
Româno-Arab de Cultură şi Presă, care,
sub auspiciile sale, a lansat prima şi
a doua ediţie a basmelor mele şi m-a
sprijinit în tipărirea şi editarea lor. Un alt
element a constat în sprijinul moral al
Ambasadelor arabe pentru lucrările mele,
mai ales al Ambasadorului kuweitian,
Jacob Yousef Al-Ateeky, care a avut un
rol principal în a mă încuraja pentru a
lansa prima mea carte. Acesta a participat
chiar şi la lansarea cărţii mele, alături
de Ambasadorul palestinian, Ahmed
Majdalani. La lansarea celei de-a doua
cărţi, au luat parte Decanul Consiliului
Ambasadorilor Arabi la Bucureşti,
Ambasadorul Libanului, Mohammed
Dib, Ambasadorul Iordanian, Rasem
Al-Hashem, Ambasadorul Sudanului şi
Ambasadorul palestinian, Ahmed Aquel.
Al patrulea element este reprezentat de
oameni de cultură români care s-au aflat
alături de mine la lansarea ambelor cărţi,
deşi nu îi cunoşteam. M-au surprins prin
cuvintele lor călduroase şi, ulterior, am
descoperit că erau scriitori şi critici literari
şi chiar artişti. Le mulţumesc, pe această
cale, şi vă spun că toţi cei care susţin că,
în România, cultura „bate în retragere”
greşesc. Românii iubesc şi respectă cultura
şi consideră cartea cel mai bun prieten al
lor, mai ales tinerii dornici de cunoaştere,
pe care îi privesc chiar şi in mijloacele
de transport citind în timpul călătoriei
lor. Acesta este un semn de cultură.
Basmele acestea sunt ale
tale personale sau sunt
culese din cultura arabă?
Aceste basme sunt experienţe personale,
aşa cum am zis, nu sunt fictive, şi sunt
scrise într-un stil artistic. Sunt poveşti
culese din realitate, pe care am ales să
le împărtăşesc cu oameni care ar putea
învăţa ceva din experienţele mele.
Ai menţionat sprijinul
Clubului Româno-Arab
de Cultură şi Presă...
Clubul Româno-Arab de Cultură
şi Presă are menirea de a umple golul
cultural şi informaţional aflat între cele
două lumi – cea arabă şi cea română.
Este imperativ ca acest gol să fie umplut
întrucât, în spaţiul românesc, se află
numeroase instituţii culturale doar cu
numele. Aceste instituţii ating rareori
problemele culturale deoarece cultura nu
reprezintă o joacă, iar comunitatea arabă
este departe de a-şi însuşi şi a pune în
aplicare acest rol din mai multe motive.
Majoritatea membrilor acestui club,
spre deosebire de celelalte instituţii, sunt
academicieni, jurnalişti, figuri literare
din România. Toţi sunt uniţi de iubirea
şi respectul faţă de arabi şi de literatura
arabă. Prin activitatea lor, au reuşit să
transmită această iubire. Clubul a organizat
numeroase activităţi şi seminarii a căror
temă principală a constat în dialogul
civilizaţiilor şi problemele de integrare într-o
societate străină. Pe de altă parte, Clubul a
sprijinit apariţia cărţilor traduse în limba
română, semnate, între alţii, de Mahmoud
Darwis, Ghada al-Saman, Jabra Ibrahim
Jabra şi mulţi alţii ale căror lucrări se află
în curs de apariţie. Clubul este condus de
jurnalistul Oreste Teodorescu, care a reuşit,
într-un mod pozitiv, să aducă la cunoştinţa
publicului civilizaţia, literatura şi gândirea
arabă prin prisma gândirii sufiste.
Care sunt proiectele
tale viitoare?
În prezent, mă ocup de scrierea unui
roman despre povestea unui arab în
diaspora, care a venit la studii în România
în anul 1981, s-a căsătorit şi a avut o fetiţă.
Romanul va cuprinde toate evenimentele
care s-au petrecut de-atunci până în
vara anului 2013. Cartea va fi împărţită
în trei secţiuni: prima parte va apărea în
anul 2014, în limba română şi arabă.
Cum vezi România după atâta
timp? Te simţi român sau arab?
Am fost primiţi cu deosebită căldură
în România şi acest lucru m-a ajutat foarte
mult să uit că sunt străin. Astfel am reuşit
să mă integrez mai uşor în societatea
românească, să simt, să gândesc şi să
acţionez ca orice român care a fost născut
aici. Cu toate acestea, uneori, legislaţia
românească ne trezeşte şi ne aminteşte
că suntem străini. De exemplu, Legea
obţinerii cetăţeniei române, care nu a
reuşit până acum să găsească o rezolvare
adecvată pentru problematicul examen
de obţinere a cetăţeniei române. Esenţa
acestei probleme constă în metoda de
obţinere a cetăţeniei – examenul în sine
– şi în birocraţie. Patria mea este istoria
mea şi de rădăcinile mele nu pot să mă
despart niciodată. România este prezentul şi
viitorul pe care îl văd şi din care fac parte.
Christian Udearo
Mediator intercultural
Îţi vine să crezi?
Undeva, dincolo de Marea
Mediterană şi peste deşertul african,
la câteva mii de kilometri depărtare
de România, îşi are originea tribul
Igbo, unul dintre cele mai mari
grupuri etnice din Nigeria.
Bineînţeles că între poporul român
şi poporul igbo există foarte multe
diferenţe în ceea ce priveşte culoarea
pielii, cultura, tradiţiile, istoria,
condiţiile climatice etc. Nu ştiu însă
dacă îţi vine să crezi că în ciuda tuturor
diferenţelor, există şi foarte multe
asemănări. De când trăiesc în România
şi încerc să învăţ limba română am
descoperit multe cuvinte care se scriu
în română şi igbo exact la fel. Desigur,
semnificaţia lor este diferită, iar acest
lucru este exact ceea ce dă unicitate
unei limbi, ceea ce subliniază bogăţia
diversităţii culturale. Vă prezint în
continuare câteva exemple de cuvinte
care se scriu identic în română şi
igbo, împreună cu semnificaţia lor.
Unu – în igbo înseamnă voi
Tara – în ibgo înseamnă muşcat
sau mestecat
Tata – în igbo înseamnă astăzi
Ori – în igbo înseamnă voi mânca
Gara – în igbo înseamnă am fost
Da – în igbo înseamnă a cădea
Ani – în igbo înseamnă pământ
Mere – în igbo înseamnă s-a întâmplat
Aha – în igbo înseamnă nume
Odata – este numele unei şcoli primare
în Ihala, una dintre comunităţile
igbo. Mai precis este şcoala
primară la care am mers eu când
am fost elev. Amuzant, nu? Cu
siguranţă este pentru mine.
Amara – în igbo înseamnă graţie
Abia – este numele unui stat în igbo
Apa – în igbo înseamnă cicatrice
Ora – este numele unei legume
în igbo, folosită la prepararea
unei supe delicioase
Aceste asemănări sunt pentru
mine o modalitate de a înţelege că
ne putem adapta oriunde şi cu cât
cunoaştem mai multe ţări şi mai
multe culturi viaţa noastră devine mai
interesantă şi mai bogată. Ce mai pot
să spun să vă fac să credeţi povestea
mea... întâlnim minuni la tot pasul!
Deşi nu am fost în toate ţările lumii, nu
am cunoscut tradiţiile şi obiceiurile tuturor
grupurilor etnice, nu am interacţionat
cu toate culturile existente pe glob şi nu
am participat la întâlnirile şi rugăciunile
tuturor grupurilor religioase de pe faţa
pământului, ceea ce am vazut şi ceea ce
am cunoscut doresc să împărtăşesc cu
voi.... Am văzut puţin şi am spus puţin.
Am simţit puţin şi am putut conştientiza
puţin. Am descoperit puţin şi am tras
câteva concluzii. Am crezut ceea ce am
putut vedea, încerca, analiza, înţelege. Am
primit puţin şi am păstrat puţin, am dorit
să împărtăşesc puţinul meu cu ceilalţi.
Însă din tot ceea ce am cunoscut,
şi din tot ceea ce am văzut în acestă
lume, ştiu că sângele este roşu, iar
sufletul nu este alb sau negru. Istoria
omenirii a început într-o zi, într-un
loc, cu un bărbat şi o femeie... un
mare mister pe care nu ar trebui să
ne propunem să îl rezolvăm ci să
ne adâncim în frumuseţea lui.
Vă invit să descoperiţi şi voi
asemănări şi deosebiri între culturile
cu care interacţionaţi şi să ne gândim
cu toţii ce frumos ar fi dacă am ajunge
să trăim în pace, armonie şi întelegere
în loc de războaie şi tensiune, dacă
am nutri sentimente de iubire şi întrajutorare în loc de ură şi discriminare.
Christian Udearo s-a născut în Uzoakwa Ihiala, Statul Anambra din
Nigeria. Este fiul lui Ichie Mazi Innocent Ezeasikaobia şi Lolo Victoria
Ojimmaeri Udearo. A studiat la Finanţe-Bănci la Polytechnic Nekede Owerri
Imo State. Christian activează ca mediator intercultural pentru comunitatea
africană din Timişoara. Visul lui este ca oamenii să trăiască în pace, unitate,
înţelegere şi iubire, să vadă zâmbetele şi să audă râsete pe întreg pământul.
13
Eveniment
O nuntă nesperat
pe meleaguri
De
Alina
Drira
Povestea noastră de dragoste a început
în Timişoara. Era primăvara, la sfârşitul
lunii mai, o duminică însorită, a fost
momentul care mi-a schimbat viaţa. L-am
întâlnit pe EL, alesul inimii mele. O întâlnire
amicală urma să devină prima întâlnire
cu soţul meu. Nu mi-a trebuit mult timp
să realizez ce noroc a dat peste mine şi
să răspund cu „da” la cererea în căsătorie
lansată fără a lăsa timpul să treacă.
Aşa a început drumul meu spre
Tunisia. Pregătirea nunţii de acolo nu
a fost solicitantă pentru mine deoarece
familia soţului s-a ocupat de tot ce era
cu putinţă. Însă entuziasmul era mare
şi semnele de întrebare erau multe.
Odată ajunşi acolo, încă de când
am ieşit din aeroport, am simţit aerul
umed al Mediteranei. Priveliştea
palmierilor şi primirea călduroasă a
familiei din primele secunde în care
ne-am văzut au fost momentele care
îmi rămân impregnate în memorie şi
revin atunci când pronunţ Tunisia.
Pentru nuntă toate aranjamentele erau
puse la punct, doar mireasa (adică eu)
trebuia să meargă să încerce şi să aleagă
costumele. Din minunăţia de materiale,
modele, croiuri, mama soacră a avut grijă să
îmi aleagă cele mai minunate şi splendide
costume. Încă de la prima probă, şi fără
accesorii păreau ca scoase din basme. Nu
a fost uşor să aleg dintre rochiile propuse
pentru că aveam în faţă adevărate creaţii
minuţios finisate. Văzând acest tip de rochii
pentru prima dată, nu ştiam la care să mă
uit mai întâi... modele colorate, predominant
în auriu, toate cu pietricele lucioase, aurii
sau cristaline, dantele brodate cu fire aurii
sau argintii, mărgeluţe, pulbere de sclipici.
Primul costum este cel pentru Nzoul,
nunta miresei, desfăşurată în curtea casei
unde spaţiul era special amenajat pentru
150 de invitaţi. Cu toate că nu se observă,
el este format din pantaloni, bluză şi vestă.
Înainte de această zi am sărbătorit
ziua cu fetele. Am mers împreună cu
femeile din familie în baia publică
cu aburi, unde viitoarea mireasa este
răsfăţată cu masaj şi cântece, presărate cu
cântece specifice numite les youyou.
Întorşi acasă urmează pregătirile pentru
tradiţia de epilare cu ceară făcută în casă din
zahăr. Mătuşile au fost cele care au pregătit
ritualul. Am trebuit să suport ceva durere,
dar mi-a plăcut tratamentul şi faptul că am
fost înconjurată de femei care m-au răsfăţat.
Apoi am îmbrăcat costumul special
pregătit pentru seara cu henna. La ieşirea
din cameră am fost întâmpinată de
de frumoasă
africane
foarte mulţi oaspeţi. Toţi erau membri ai
familiei. Au venit să cunoască mireasa.
Am luat masa împreună, ne-am încântat
simţurile cu delicatese pregătite de
mama-soacră şi surorile ei. După ospăţ
ne-am mutat din living unde erau
pregătiţi bureţi pe care şedeam pentru
a fi pictată cu henna şi harkus.
Pictura pe piele este realizată de
o persoană specializată. Înainte să
începem a trebuit să alegem modelul
de imprimat pe piele. Desenele au fost
făcute pe mâini, picioare, spate şi piept.
Modelele au rezistat trei săptămâni.
A doua zi am avut prima petrecere
numită Nzoul. De dimineaţă am fost
dusă la coafor şi machiaj. Ca străină, am
fost foarte bine tratată. Toţi erau foarte
drăguţi şi încercau să îmi spună câte ceva
în limbi europene. Machiajul rezultat a
fost extrem de special pentru mine, total
diferit de ceea ce poţi vedea într-o revistă
de modă. Este un stil de machiaj deosebit,
iar cel pe care l-a ales cosmeticiana
pentru mine a fost stilul libanez.
La ceremonie lumea mă aştepta pe
scaune, iar eu am ieşit din casă la braţul
mamei, mamei-soacre şi a fratelui meu. Pe
ritmul muzicii cântate live am fost condusă
la locul parcă imperial pregătit pentru
miri. Am aşteptat să intre mirele pe poarta
larg deschisă, însoţit şi el de tatăl lui, sora,
cumnata şi mătuşa. Cu paşi mici eu şi
însoţitorii mei i-am întâmpinat. Întorşi la
locul nostru am trecut printr-o sesiune foto,
am fost serviţi cu dulciuri şi suc natural, iar
apoi a început petrecerea. La un moment dat
cântăreţul ne-a dedicat o melodie nouă şi
mamelor noastre care au luat loc lângă noi.
Versurile inspirate din realitate ne-au atins
sufletul chiar dacă nu înţelegeam totul, iar
muzica ne-a fascinat prin atmosfera creată.
Un moment special a fost atunci când
am dansat în jurul unui peşte. După fiecare
tură făceam un pas spre partea mirelui care
mă săruta pe obraji, şi tot aşa de şapte ori,
apoi mirele făcea la fel. Distracţia şi voia
bună a ţinut şi după ce instrumentiştii şi-au
luat echipamentele... dar nu au plecat, au
coborât de pe scenă să cânte între oameni.
Seara târziu mi-am schimbat costumul
cu altul tradiţional auriu, pentru nunta
de aur. La aranjarea costumului pe mine
au participat 12 persoane. Fiecare piesă a
fost pusă individual şi potrivită cu restul.
Ieşirea din casă mi-a fost îndrumată de
copii cu lumânări în mână, eu având
un voal netransparent pe faţă. Am fost
învârtită foarte încet până a ajuns mirele,
schimbat şi el într-un costum special, şi
mi-a ridicat voalul. Au urmat poze cu
bani deasupra capului pentru a simboliza
bogăţie pentru noua familie. Costumul
a fost foarte greu, dar m-am simţit bine
în el gândindu-mă ce tradiţie veche
respectam şi cu ce ocazie unică îl purtam.
Târziu în noapte, nici nu am simţit
oboseala, încă eram învăluită de entuziasmul
clipelor unice şi nevisate vreodată. Soţul
meu nu mi-a povestit ce mă aşteaptă. Totul
a fost surprinzător şi spontan pentru mine.
Următoarea zi a fost o petrecere
în familie, înaintea ultimei şi celei mai
mari nunţi. 1 octombrie 2011 a fost ziua
când ne pregăteam de mariage, numită
şi nunta de argint. Nunta de aur se referă
la faptul că mireasa se îmbracă în rochia
făcută cu fir de aur, iar la nunta de argint
rochia este făcută cu fir de argint. Nunta
de aur este nunta miresei, se face la
casa părinţilor ei şi se consideră nunta
principală pentru ea şi rudele ei.
Pentru nunta de argint pregătirile
au început de dimineaţă. Eu nu am avut
altceva de făcut decât să merg la salonul
de înfrumuseţare unde s-au ocupat de
mine persoane specializate pentru acest
eveniment. Rezultatul se vede în poză,
nici un cuvânt în plus nu are valoare.
Împreună cu toată familia am plecat
spre sala de petrecere într‑un convoi
de maşini. Acolo ne aştepta lumea,
formaţia de muzică şi fotografii.
Veşmintele femeilor erau superbe şi
toată lumea radia de fericire. Sala era imensă,
pentru a putea găzdui sute de invitaţi, iar
muzica era specială pentru întâmpinarea
noastră. Pe jos, mozaicul colora drumul
spre locul mirilor. Totul era decorat în alb,
piele combinată cu voal şi cristale, decor
înviorat de trandafiri albi. Când soseau
invitaţii salutau familia apropiată care îi
aştepta la intrare, apoi veneau la noi să
ne felicite. Cei 500 de invitaţi reprezentau
familia de toate gradele a soţului. După
ce ne-am înmânat inelele unul altuia a
început dansul. Petrecerea a început la
amiază şi am avut parte de clipe superbe şi
momente în care să mă simt ca o prinţesă.
Pentru ca evenimentele plăcute să nu
se termine aici, după nuntă am fost invitaţi
la familia unui unchi care a organizat o
seară de cocktail pentru tinerii căsătoriţi.
Preparatele specifice pregătite de mătuşă
au desăvârşit petrecerea. Şi acum mai
pomenim acel ospăţ şi comparăm o
mâncare bună cu cea servită acolo.
Chiar şi după nuntă am fost în centrul
atenţiei. Căldura sufletească, respectul şi
educaţia oamenilor au fost cele care au
încununat prima mea întâlnire cu noua
familie şi totodată cea mai memorabilă
experienţă a vieţii mele şi a familiei
mele din România care m-a însoţit.
15
EUROPA
17
interviu
„Dacă vrei să înaintezi repede,
mergi singur. Dacă vrei să
înaintezi departe, mergi
împreună” – proverb african
Acesta este moto-ul care te
întâmpină la intrare în universul
BioFarmland – un univers al
unei familii venite tocmai din
Elveţia în România, pentru a
face aici, la noi, agricultură bio.
Într-o după-amiază liniştită
şi însorită de primăvară am
reuşit să stau de vorbă cu
Katharina Siegrist-Hani,
România –
mai aproape
şi eu Facultatea de Agronomie m-am decis
să îmi urmez familia şi să vin şi eu cu soţul
meu în România. De când mă ştiu am
fost pasionată de plante, şi ştiind că avem
pământ aici, am vrut să aduc miracolul
plantelor şi în cadrul fermei noastre. Şi
aşa am început încetul cu încetul din 2008
lucrul cu plantele pe pământ românesc.
Cum a fost începutul?
cea care a adus în conceptul
BioFarmland miracolul
plantelor. Pasionată de tot ce
înseamnă viaţa plantelor, a
venit în România din 2008,
după absolvirea studiilor de
agronomie în Elveţia pentru
a „înfiinţa o ramură nouă şi
socială a firmei legată de plante
medicinale”, precum ne declară
chiar ea în portretul de familie.
Fire vioaie, mereu cu zâmbetul
pe buze şi cu sufletul deschis,
Katharina mi-a mărturisit
cum a trecut împreună cu
familia prin Arabia Saudită,
Luxemburg, Elveţia şi s-au oprit
împreună în România, pentru
că aici „totul este mai natural,
mai aproape de realitate”.
Când şi cum ai ajuns
în România?
Tatăl meu a cumpărat primele
pământuri aici în România, apoi fratele meu
a venit aici după absolvirea studiilor, în 2004,
pentru a pune bazele unei ferme ecologice în
România. În anul 2008, după ce am absolvit
La început totul a fost mai greu. Făceam
totul singură. Apoi am început să mă duc
în magazine să vând şi între timp mi-am
luat un ajutor la câmp. Încetul cu încetul
afacerea a crescut. Acum am două femei
care mă ajută cu plantele. Însă şi eu sunt
afară cu ele, nu se poate altfel. Trebuie
să văd cum e situaţia cu pământul, cu
buruienile şi să le spun cum trebuie făcut.
Vorbeşte-mi puţin despre
produsele voastre, unde
şi cum le distribuiţi?
În principiu în Timişoara şi în Arad.
Însă mai am clienţi care ne văd şi pe internet,
şi noi livrăm prin poştă. Sau pe la târguri,
chiar astăzi am trimis înspre târguri. Mie îmi
place să dau marfa direct, să fiu în contact cu
oamenii. Mă simt aproape de ei şi aşa este şi
bucuria mai mare. În afara de România nu
prea caut clienţi deocamdată. Noi vindem
cereale afară, că acolo este piaţă de desfacere
pentru cereale ecologice, fiind cererea
mai mare. Astfel exportăm în Germania,
Elveţia, dar vindem şi în România dacă
avem cereri. Însă cu plantele, am vrut să
facem ceva local, aici unde suntem noi.
Trebuie să facem şi ceva pentru piaţa locală,
să avem şi aici un picior şi o legătură cu
oameni. Pentru mine asta este important şi
să avem timp să punem o parte din suflet.
Am primit oferte să dau şi en gros,
să livrez marfa în saci şi ei să o ambaleze
automat, însă mie nu îmi place. În primul
rând nu am aşa de mult, însă cred că atunci
când se face aşa la grămadă se pierde din
suflet cumva… nu mai ştie nimeni de
unde vine marfa şi mie nu îmi place aşa.
La noi totul este făcut manual, fiecare
produs este ambalat şi legat individual.
Chiar dacă cere mai mult timp, este mai
frumos şi oamenii apreciază asta.
Pe punga de ceai pe care o am
în faţă apare moto-ul – „Bucurăte şi saltă de veselie din toată
inima”… Tu alegi mesajele?
Da, eu l-am ales pentru că mi-a plăcut.
Vreau să transmit şi un mesaj odată cu
produsul. De la ţară de obicei vând la
oraş şi am văzut că românii sunt foarte
legaţi cu natură şi de aceea vreau să aduc
natura în oraş. Sănătatea şi natura sunt
legate! Vreau să aduc la oraş o gură de aer
proaspăt, pentru că oamenii aici se sufocă
şi au nevoie de ceva şi pentru suflet.
Apropo de viaţa la ţară, cum vă
înţelegeţi cu sătenii, cu românii?
Ne înţelegem bine. Cu oamenii din
sat cred că am ajuns la un punct în care ne
şi apreciază. Noi le oferim de lucru. Toţi
cei care sunt la noi la lucru sunt din sat.
Avem opt angajaţi la cereale şi toţi sunt
din sat sau de lângă. Între timp au crescut
şi ei cu noi. Este o mare bucurie pentru
noi să vedem că suntem aici la ţară unde
oamenii ştiu să lucreze şi vor să lucreze.
Plus că apreciază că sunt aproape de casă.
A fost dificil să porneşti o
afacere în România, având
statutul de străin?
Nu a fost o problemă. Prima piedică
pe care am întâlnit-o a fost legată de
faptul că nu este posibil ca persoană
fizică să cumperi pământ. Astfel, a
fost nevoie să ne facem o firmă. Iar de
aici încolo nu am avut probleme.
Tu şi familia ta vă simţiţi parte
din societatea românească?
Da, ne simţim cu toţii acasă aici. Aici
este locul meu, de aceea zic că mă simt
mai naturală,
de realitate!
acasă. Bineînţeles că încă se mai vede că
nu sunt de aici, câteodată părul meu prea
blond mă trădează… imediat mi se zice:
„Tu nu eşti de aici”. Însă se întâmplă şi să nu
remarce că nu sunt de aici. Asta este pentru
mine un compliment pentru că înseamnă
că vorbesc cât de cât bine. Mă bucur când
oamenii nu îşi dau seama că sunt străină.
Pentru că nu vrei să povesteşti în fiecare
zi de unde vii şi de ce ai venit, cine eşti...
Vrei să vorbeşti şi despre lucrurile zilnice.
Dacă ar fi să dai un sfat
străinilor din România,
care ar fi acesta?
Dacă vrei să fii integrat, atunci reuşeşti.
Trebuie să faci ceva cu oamenii de lângă tine,
să vorbeşti cu oamenii, să ajuţi unde poţi,
că aşa intri în contact. Eu nu am probleme
cu asta… fiindcă am contact cu oamenii
tot timpul şi îi ajut cu cât şi cum pot. Acesta
este avantajul cu lucrul meu, că sunt la ţară
şi am şi nevoie de oameni. Cred că atunci
când vii într-o ţară trebuie să ai contact cu
comunitatea locală. Alţii care nu au contact,
nu ştiu de ce au venit… poate au o profesie
în care cu greu interacţionează cu oamenii.
Fiecare are motive proprii. Daca nu te
interesează persoanele din jurul tău, atunci
probabil că nu ai atât de mult contact. Aşa
se întâmplă de sus – ne alegem drumul.
Care ar fi mesajul tău
pentru străinii care doresc
să vină în România?
Nu trebuie să îţi faci griji pentru că
oamenii te ajută. Dacă vrei să încerci ceva
nou trebuie să ai iniţiativă şi energie –
asta e valabil oriunde vrei sa faci ceva.
Cei care vin ar trebui să nu se plângă de
dezavantaje. De exemplu se zice tot timpul
că România nu este aşa de „civilizată”, în
sensul că se aruncă gunoi pe stradă etc. ...
Dar văd că la acest capitol face şi România
un progres foarte mare. Cum a fost acum 4
ani şi cum este acum... se vede progresul.
Simt că România este mai naturală şi de
aceea este mai aproape de realitate. Pentru
că natura este realitate şi tot ceea ce este prea
departe de natură scade în timp înapoi.
Care sunt planurile
voastre de viitor?
Stăm aici cât ne lasă România
să stăm… însă nu se ştie
niciodată. După Arabia Saudită,
Luxemburg şi Elveţia ne-am oprit
toată familia în România şi am
decis să investim şi să rămânem
aici. Momentan nu am aplicat
pentru cetăţenie însă ar fi posibil
pe viitor. Vrem să rămânem
şi să lucrăm în continuare cu
pământ şi împreună cu oameni.
Ştiu că ai învăţat limba
română singură şi acum,
după 4 ani, vorbeşti foarte
bine. Care ar fi sfatul tău
pentru cineva care doreşte
să înveţe limba română?
Mie mi s-a părut că nu este
o limbă aşa grea. Sunt multe
cuvinte pe care le cunoşteam din
Romina Matei
Timișoara
alte limbi. Dacă ştii spaniola sau franceza,
atunci nu e aşa de greu. Sunt limbi latine şi se
aseamănă mult. Sunt mai multe posibilităţi.
Este bine să faci şi un curs, însă dacă ai
posibilitatea să vorbeşti cu oamenii, poţi să
înveţi vorbind cu oamenii, dacă nu îţi este
ruşine să spui, chiar dacă greşeşti. Oricum
te corectează românii, asta îmi place. Îţi
spun cum este corect şi fără supărare sau
aroganţă. „Nu aşa se spune”, „OK, mersi!”
Ştiu că eşti o mare pasionată
a munţilor. Care sunt locurile
din România pe care încă nu
le-ai văzut şi ai vrea să le vezi?
Vreau să văd munţii şi poate să merg
o dată în Delta Dunării. Acolo am auzit
că natura este superbă. Eu caut natură,
nu oraş, pentru că de la natură vin mai
însufleţită, de la oraş vin mai obosită. De
aceea merg la munte. Până acum am vizitat
Braşovul, Piatra Craiului, Babele şi Vârful
Negoiu, Transfăgărăşanul. Oamenii de la
munte sunt foarte drăguţi, foarte legaţi
de natură. Restul nu ştiu… depinde unde
mă duc plantele. Însă dacă am timp eu
să aleg, voi alege întotdeauna muntele.
Mulţumesc Katharina pentru
timpul petrecut împreună.
Dacă doriţi să o cunoaşteţi mai
îndeaproape pe Katharina, atunci
când nu este în drumeţii prin munţii
din România, ea îngrijeşte cu multă
dragoste plantele sale în micul sat
Firiteaz, între oraşele Timişoara şi Arad.
19
analizĂ
Călin Rus
Director
Timişoara
Ne adresăm prin acest articol în
special reprezentanţilor instituţiilor
ce au atribuţii legate de identificarea
şi sancţionarea încălcării legii. Dorim
ca în comunicatele de presă ale
instituţiilor publice din România să
nu mai existe formulări de genul:
„au fost identificaţi şase cetăţeni
chinezi care desfăşurau activităţi
lucrative fără forme legale la o
societate comercială” (Comunicat
de presă al Oficiului Român pentru
Imigrări, septembrie 2011)
sau
„au fost depistaţi 9 cetăţeni algerieni
şi 2 cetăţeni tunisieni, care nu
au respectat regimul juridic al
străinilor în România”(Comunicat
de presă al Oficiului Român pentru
Imigrări, septembrie2011)
Migranţii
presă ale
Institutul Intercultural Timişoara solicită
eliminarea menţionării apartenenţei etnice,
religioase sau naţionale (a cetăţeniei),
din comunicatele de presă ale Oficiului
Român pentru Imigrări, ale Poliţiei
de Frontieră şi ale tuturor instituţiilor
care prezintă presei informaţii legate de
acţiuni de combatere a infracţiunilor.
sau
„23 cetăţeni arabi au fost descoperiţi
în tentativă de ieşire din ţară
la PTF Vârşand” (comunicat
Poliţia de Frontieră şi revista
„Frontiera”, nr 3, 2009).
Acest tip de formulări au ca
efect transmiterea de stereotipuri
negative, care sunt preluate automat
de cititori. Motivul principal pentru
care este necesară evitarea acestui tip
de formulări este faptul că, publicul
care citeşte în presă aceste afirmaţii
va avea tendinţa de a asocia toate
persoanele care aparţin grupurilor
respective cu comportamente
antisociale şi cu infracţiuni,
generându-se astfel un stereotip
negativ, dificil de modificat ulterior.
Din fericire, în prezent, în România
avem tendinţa de a asocia automat arabi
cu medici, turci cu antreprenori, indieni
cu specialişti ai multinaţionalelor,
chinezi cu comercianţi iar pe cetăţenii
Republicii Moldova îi numim rudele
noastre de peste Prut. Cu mesaje ca
cele de mai sus există riscul să ne
gândim automat la infracţiuni şi să-i
percepem ca pe o ameninţare, nu
în comunicatele de
instituţiilor publice
ca pe nişte persoane care contribuie
alături de noi la binele societăţii.
Principalul argument al celor care se
opun unei asemenea limitări este faptul
că, precizând, spre exemplu, cetăţenia
persoanelor care comit infracţiuni nu
facem decât să descriem o realitate
obiectivă. Cu toate acestea, nu pot fi
contestate efectele negative pe care le
generează comunicarea publică a unor
fapte reale ale unor persoane, într-un
mod ce favorizează generalizarea unei
percepţii negative pentru tot grupul din
care fac ele parte. Nu este acceptabil
ca medicii arabi, antreprenorii turci,
inginerii indieni, comercianţii chinezi
etc., să sufere pentru că unii conaţionali
sunt „depistaţi” fără acte în regulă în
România sau chiar comit infracţiuni.
Ar fi regretabil, de asemenea, ca
solidaritatea pe care o simţim pentru
cetăţenii Republicii Moldova să fie
înlocuită de un sentiment de teamă
sau de respingere pe baza faptului
că unii dintre ei comit infracţiuni
sau nu îşi reînnoiesc la timp viza.
Un fenomen asemănător afectează
în ultimii zece ani imaginea cetăţenilor
români care trăiesc în alte ţări ale
Uniunii Europene. În doar câţiva ani, în
mai multe ţări europene în care anterior
informaţiile despre România şi români
erau foarte reduse, cuvântul „român”
a ajuns să fie folosit ca un sinonim
pentru o serie de fapte antisociale
şi comportamente reprobabile.
Dovada că o astfel de situaţie se
poate schimba o avem în experienţa
de acum peste un deceniu privind
reflectarea în presă a romilor şi
comunicarea în această privinţă a
instituţiilor publice. În anii 1990
comunicatele de presă ale Poliţiei şi
ale instituţiilor sistemului judiciar
menţionau frecvent apartenenţa etnică
în asociere cu diferite infracţiuni,
cu formulări de genul „un grup de
persoane de etnie romă au fost ridicate
de poliţie în urma unei percheziţii”,
sau „infracţiunea a fost comisă
de cetăţeanul X.Y., de etnie romă”.
Începând din 1997 au fost realizate
diferite acţiuni de sensibilizare şi
formare a jurnaliştilor (prima dintre ele
fiind realizată de Institutul Intercultural
Timişoara în colaborare cu organizaţia
Romani CRISS), fiind apoi adoptate
şi norme deontologice şi recomandări
pentru jurnalişti pe această temă.
S-a dovedit însă că cea mai eficientă
modalitate de reduce numărul
de articole din presă ce asociază
apartenenţa etnică cu infracţiuni
este eliminarea acestor asocieri de
la sursă, care deseori o reprezintă
comunicatele de presă ale instituţiilor
publice. Astfel, la solicitarea unor
organizaţii neguvernamentale, în anii
următori s-a luat decizia ca instituţiile
publice care prezintă comunicate
referitoare la infracţiuni să nu mai
menţioneze apartenenţa etnică. Dorim
ca acest lucru să se întâmple acum
în privinţa cetăţeniei şi apartenenţei
etnice sau religioase a migranţilor.
Acest demers are la bază rezultatele
monitorizării presei realizate de
Institutul Intercultural în cadrul
proiectului european Cu alte cuvinte,
dar şi dezbaterile realizate în cadrul
activităţilor proiectului România
interculturală, cu participarea unor
reprezentanţi ai mass media şi ai
comunităţilor de migranţi din România.
Invităm pe toţi cei interesaţi să
susţină acest demers la un dialog pe
forumul www.migrant.ro pentru a găsi
împreună cele mai eficiente metode de a
schimba practicile instituţionale actuale
în sensul celor argumentate mai sus.
21
Analiză
Încetățenirea
cazuri scoase
Marcel Bajka
Timişoara
Un subiect care a făcut vâlvă în
presă în ultimul timp şi vizează direct
imigranţii în România, sunt cazurile de
corupţie privind obţinerea cetăţeniei.
Subiectul în sine are de toate: trafic
de influenţă, dare de mită, luare de
mită, primire de foloase necuvenite,
folosire în mod direct şi indirect de
informaţii nedestinate publicităţii şi
altele. Toate acestea denotă existenţa
unei practici ce funcţiona de-o bună
vreme. Practică de care se ştia de mult
timp, semnalată în presă şi dezbătută pe
forumurile de pe internet. Interceptările
începute deja din 2009 au documentat
existenţa unei proceduri nescrise
care facilita obţinerea cetăţeniei
române şi a documentelor aferente.
În mare, este vorba de cetăţeni ai
Republicii Moldova în procesul de
exercitare a dreptului de redobândire
a cetăţeniei române; cei care doreau
să obţină cetăţenia română mai
rapid sau fără să se prezinte în faţa
autorităţilor din România plăteau
sume cuprinse între 50 şi 250 de euro.
Responsabilitatea asupra situaţiei
în care s-a ajuns revine autorităţilor
române în ansamblu şi nu doar
câtorva funcţionari publici lacomi,
iar motivele derivă din procedurile
complexe şi birocratice de acordare
/ redobândire a cetăţeniei, precum
şi a documentelor de identitate.
Majoritatea cazurilor identificate
presupuneau obţinerea cetăţeniei
mai rapid, chiar dacă aceasta implica
încălcarea procedurilor prevăzute de
legea română, precum îmbulzeala
ce duce la asediul clădirii, ba chiar
blocarea străzii unde se găseşte
Agenţia Naţională pentru Cetăţenie.
Din postura unuia care a trecut
prin experienţa dobândirii cetăţeniei,
pot să zic că tot procesul este o
experienţă cel puţin umilitoare, iar
procedura lasă impresia unui stat
închis, chiar ostil faţă de pretendenţii la
cetăţenia sa. De la cozile supravegheate
didactic de jandarmi, la informarea
netransparentă şi sporadică prin
scrisori despre stadiului dosarului şi
mai apoi la întocmirea documentelor
de stare civilă şi identitate, avem de-a
face cu un sistem atât de sucit, încât
favorizează apariţia intermediarilor.
Un document de achiziţie publică
de soft pentru administrarea fluxului de
activitate, publicat pe site-ul Agenţiei
Naţionale pentru Cetăţenie, arată că
o cerere de acordare sau redobândire
a cetăţeniei implică avizul de la
câteva instituţii de tipul Ministerul
de Interne, SRI, SIE etc. Se poate
presupune că pretendenţii la cetăţenie
sunt verificaţi şi răzverificaţi înainte
ca aceste instituţii să-şi dea avizul.
Şi toţi cei care obţin cetăţenia
au neapărat aceste avize pozitive,
chiar dacă nu sunt conştienţi de asta.
Toţi trebuie să treacă prin aceleaşi
proceduri umilitoare a căror durată
pare interminabilă, iar rezultatul
final neclar. Într-un astfel de context,
o şpagă de câteva sute de euro nici
nu este mult. De ce să nu dai un ban
în plus dacă primeşti un serviciu
rapid, de calitate, iar funcţionarul
public te tratează cu respect? Cât
costă pentru dumneavoastră 3, 4
zile lucrătoare pierdute la coadă?
Mai avem şi un alt episod interesant,
procurorii Parchetului instanţei
supreme au documentat şi un caz în
care o funcţionară de la Autoritatea
Naţională pentru Cetăţenie a ajutat
un cetăţean sirian să obţină cetăţenia
română, în condiţiile în care cererile
formulate din 2001 de acesta au fost
respinse pentru că nu ştia alfabetul latin
şi limba română, aceasta sfătuindu-l
să memoreze textul pe care urma
să-l prezinte în faţa comisiei.
Aşadar, un sirian care stă de mai
mult de 10 ani în România, probabil
integrat în viaţa socială şi cu avizele
în România
din context
pozitive la dosar obţinute de la
instituţiile de verificare, căci altfel
nu s-ar fi încumetat funcţionara să-l
ajute, a mai încercat de 5 ori să obţină
cetăţenia, care nu prea se descurcă
în limba română, însă reuşeşte să-şi
susţină rolul învăţat pe de rost în limba
română, în faţa comisiei de cetăţenie.
E vorba de acea stimată Comisie în
faţa căreia se dă proba de citire, dictare,
un interviu de peste 50 de întrebări
de cultură şi civilizaţie românească
şi Constituţia României, precum şi
recitarea imnului naţional, şi care a
fost surprinzător de uşor convinsă
de cineva despre care procurorii
afirmă că „nu îndeplinea condiţiile
minimale, precum cunoaşterea
alfabetului latin şi a limbii române”.
Cazul acesta mai oferă un element
interesant în acest tablou, dacă îl
comparăm cu procedura de redobândire
a cetăţeniei, unde legea nu specifică
drept condiţie obligatorie cunoaşterea
limbii române. Astfel, mulţi români din
Republica Moldova şi nu numai, sunt
foarte supăraţi de uşurinţa procedurală
prin care România oferă etnicilor
ruşi din Republica Moldova cetăţenia
prin procedura de redobândire.
O altă scăpare a procedurii este
faptul că au fost documentate şi situaţii
în care, la adresa de domiciliu a unei
persoane în Bucureşti figurau şi până
la 1.000 de cetăţeni ai Republicii
Moldova luaţi în spaţiu. Este cazul
unora dintre noii cetăţeni, care
doreau sa-şi stabilească domiciliul în
România. Şi acum ce se va întâmpla
cu ei, le va fi retrasă cetăţenia? Totuşi
este vorba de 1.000 de acte cel puţin
neadevărate, fără de care nu puteau
obţine buletin de Bucureşti. Vor fi
acum aceste buletine retrase?
Apropo, ce se va întâmpla cu
acel sirian despre care procurorii
afirmă că nu îndeplineşte condiţiile
minimale? Îi retragem cetăţenia
şi îl deportăm la el în ţară?
Procurorii mai afirmă că
funcţionarii publici care luau
mită nici măcar nu mai aveau
reprezentarea faptului că săvârşesc
ceva ilegal „datorită faptului că acest
fenomen infracţional a intrat în
cotidianul acestora”. Funcţionarii,
la rândul lor, au creat o procedură
paralelă care funcţiona, cel puţin
mai repede decât sistemul statului.
La urma urmei, documentarea
acestor cazuri nu a produs un
cutremur. Autorităţile implicate
continuă să îşi desfăşoare activitatea
în condiţii normale, conform
programului postat pe site, ca şi
cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu se vorbeşte nici de o schimbare
de proceduri, de lege, de flexibilizare
sau simplificare. Cei care vor răspunde
în faţa legii sunt cei care au fost
prinşi cu mâţa în sac şi nu cei care
au creat sau tolerat un sistem în care
practicile respective prind rădăcini.
Din păcate acest lucru nu se
întâmplă numai în cazurile despre care
am vorbit, intermediarii sunt peste tot
când e vorba de autorităţi publice, există
sisteme paralele în diferite domenii
şi cu toţii ştim de existenţa lor, însă
puţini sunt cei care încearcă să facă
ceva pentru o schimbare autentică.
23
proiect
Zilele
BASARABIEI
Pentru a celebra 94 de ani de la
unirea Basarabiei cu România (27
martie), studenţii basarabeni din
marile centre universitare din România
au organizat o serie de evenimente.
Adriana Popa de la Bucureşti şi Alexei
Dombrov de la Timişoara, ambii
mediatori interculturali în cadrul
proiectului România interculturală,
au imortalizat pentru cititorii revistei
Migrant în România activităţile
principale desfăşurate cu această ocazie.
În perioada 27 martie – 1 aprilie
s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a
Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei”
la Timişoara. Acum 12 ani a fost primul
festival de acest gen din România.
Acum există manifestări similare în
majoritatea oraşelor din România.
Festivalul a început, marţi, 27
martie, ora 19:00, cu deschiderea care a
avut loc la Casa Politehnicii 2 în Sala de
Conferinţe. La deschidere au participat
invitaţi din partea presei locale,
studenţi precum şi invitaţi speciali:
directorul Institutului Intercultural
Timişoara – Călin Rus, membri ai
asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”,
printre care şi un supravieţuitor al
masacrului de la Fântâna Albă Gheorghe Holovati. Imediat după
deschidere a avut loc dezbaterea pe
tema „Transnistria – pacificare impusă”.
A doua zi, miercuri, 28 martie, a
continuat cu o expoziţie – concurs de
pictură şi fotografie „Basarabia prin
ochii tăi”. La expoziţie au fost prezentate
lucrări ale tinerilor din Republica
Moldova şi din România, care prezentau
diferite perspective asupra Basarabiei.
În ziua a treia, joi, 29 martie la
ora 14:00 a avut loc lansarea cărţii cu
titlul Istoria Basarabiei – note de curs
a autorului Ştefan Purici. Lansarea a
avut loc în biblioteca „Eugen Todoran”
a Universităţii de Vest. La eveniment
au fost prezenţi Secretarul de Stat
pentru Românii de Pretutindeni –
Eugen Tomac, Directorul Executiv al
Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”
pentru Românii de Pretutindeni –
Andrei Cruceanu, Consulul Onorific
al Republicii Moldova la Timişoara
– Excelenţa Sa domnul Prof. Univ. Dr.
Silviu Sofronie, precum şi alţi profesori,
oameni de cultură şi numeroşi studenţi.
În seara aceleiaşi zile a avut loc
un spectacol de teatru susţinut de o
trupă de la Teatrul Muzical-Dramatic
„B.P.Haşdeu” din Cahul, R. Moldova.
Piesa „Cartierul latin” a adunat peste
100 de spectatori. Talentul actorilor
Rodica Zbârciog şi Oleg Mereoară
şi emoţiile pe care au reuşit să le
transmită au ridicat întreaga sală
în picioare în ropote de aplauze.
Vineri 30 martie, în a patra zi a
festivalului, a avut loc un seminar
organizat în colaborare cu Institutul
Intercultural Timişoara. Tema
seminarului a fost Migraţia din
zone de conflict. Au fost discutate
diferite perspective din zone precum
Transnistria, Palestina, Kashmir, fosta
Iugoslavie, Libia, Tunisia. Reprezentanţi
din aceste zone au prezentat puncte
de vedere în special legate de
situaţia refugiaţilor şi migranţilor
din zonele respective, impactul pe
care îl au aceste conflicte la nivel
personal, social şi internaţional.
Ziua de vineri a continuat cu un
concert de muzică rock. Concertul a
fost deschis de o formaţie din Republica
Moldova – Condorii Negri, după
care au încins atmosfera cei pentru
care a devenit deja o tradiţie să vină
la acest festival – Paralela 47. Cheful
a continuat mai apoi cu dj. Rapala.
Sâmbătă, în cea de-a cincea zi a
festivalului a avut loc un flashmob
în Piaţa Victoriei. Festivalul s-a
încheiat cu o recepţie la restaurantul
Politehnica. În cadrul acestei seri au
debutat pentru prima dată cei de la
cercul de dans de societate condus
de Victoria Mocanu. Acest cerc este
un proiect al Organizaţiei Studenţilor
Basarabeni Timişoara, care a fost lansat
cu o lună în urmă. De asemenea, ne-
la Timişoara
şi Bucureşti
au încântat cu dansul lor, ansamblul
de dans popular „Horiţa” condus de
Petru Tudoreanu, tot un proiect al
organizaţiei, care a luat naştere deja
de mai bine de două luni. Formaţia
Condorii Negri ne-a delectat cu un mic
concert de muzică folk, iar distracţia
a continuat pană spre dimineaţă.
Ziua de duminică a fost ultima zi
din cadrul festivalului. Ea a început cu
slujba de binecuvântare la catedrala
Mitropolitană din Timişoara. Tot
în această zi, toţi doritorii au avut
ocazia să viziteze muzeul Catedralei
Mitropolitane. În cadrul acestui
eveniment, OSB Timişoara a adus în
dar mitropolitului Nicolae Corneanu
tabloul „Junimea” al pictorului
basarabean Dumitru Brodeţchi. Acest
cadou a fost făcut cu ocazia împlinirii
a 50 de ani de când Sfântul Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române l-a
ales pe Nicolae Corneanu în funcţia
de Arhiepiscop al Timişoarei.
Aducem sincere mulţumiri
celor care au sprijinit această
ediţie a Festivalului „Zilele
Basarabiei” la Timişoara.
La Bucureşti, Organizaţia
Studenţilor Basarabeni din Bucureşti
a desfăşurat o serie de evenimente
în cadrul festivalului în perioada
24-27 martie. Anul acesta Festivalul
„Zilele Basarabiei la Bucureşti” se
află a ediţia a V-a, ediţie jubiliară.
Programul din acest an a oferit tuturor
doritorilor ocazia de a afla mai multe
despre Basarabia şi semnificaţia
istorică a datei de 27 martie.
Festivalul a început sâmbătă,
24 martie, în ritmuri muzicale, cu
un concert deosebit. Pe scena din
JukeBox au evoluat într-un show de
excepţie formaţiile Condorii Negri,
ROA, Paralela 47, Gândul Mâţei şi
îndrăgitul interpret Cătălin Josan.
Duminică, festivalul a continuat
cu o zi dedicată istoriei, zi în care toţi
tinerii etnici români din Basarabia
au avut acces gratuit la cele mai
importante muzee din Bucureşti.
Luni, 26 martie a avut loc lansarea
volumului „Istoria Basarabiei” – primul
curs de profil pentru facultăţile din
România, realizat de Ştefan Purici.
La eveniment tinerii au discutat
cu personalităţi importante din
domeniul academic bucureştean.
Marţi, 27 martie, în cea mai
importantă zi a Festivalului, de ziua
Unirii Basarabiei cu România, OSB
Bucureşti a organizat o comemorare
la cimitirul de la Cernica. Tinerii au
adus un omagiu celor care au luptat
pentru idealul Unirii la 1918. Aceştia
au depus coroane, flori şi lumânări la
mormintele membrilor Sfatului Ţării,
printre care se numără Pantelimon
De
Adriana Popa
şi
Alexei
Dombrov
Halippa, Ioan Pelivan şi primul
Mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu.
Ziua de 27 martie a rămas impregnată
în istorie ca zi de sărbătoare pentru toţi
românii. De-a lungul timpului, generaţii
întregi şi-au dedicat viaţa şi activitatea
pentru realizarea dezideratului
Unirii. Festivalul „Zilele Basarabiei la
Bucureşti” se desfăşoară în fiecare an ca
o dovadă vie că românii de pe ambele
maluri ale Prutului au în continuare
aceleaşi valori şi aceleaşi idealuri.
25
Interviu
Implicarea civică
nu depinde de ţară
Malik Khéfacha este
un student tunisian
în vârstă de 21 de
ani, care a venit în
Timişoara pentru
a-şi face studiile în
Farmacie. Este membru
activ în două asociaţii
şi visează să lucreze în
industria farmaceutică.
De când ai venit la Timişoara
şi ce te-a adus aici?
Am venit la Timişoara în septembrie
2010. Am ales să studiez la UMF Victor
Babeş deoarece este o universitate foarte
renumită. În plus, studiile se fac în limba
franceză, fiind astfel mult mai uşor pentru
mine, ca şi cum aş studia în Tunisia. Nivelul
de studii este bun, iar ţara este liniştită.
Ţi-a fost dificil să te
adaptezi în Timişoara?
Mă simt foarte bine şi nu mi-e foarte
dor de ţara mea deoarece sunt foarte
mulţi tunisieni aici. În plus, sunt membru
Rotaract şi acest lucru m-a ajutat foarte
mult să mă integrez. Am participat pentru
prima oară la o întâlnire a Clubului Rotary
în octombrie 2010, împreună cu mama
mea, care este membră de mai mulţi ani.
Ce este Rotary şi Rotaract?
Clubul Rotary este o asociaţie nonprofit, apolitică, cu scopuri caritabile, care
există din 1905. Rotaract este un program
al Rotary pentru tineri cu vârsta între 18 şi
30 de ani. Există şi un program al Rotary
pentru tineri cu vârsta între 14 şi 18 ani,
care se numeşte Interact. Acum fac parte
din Rotarct. Există aproximativ 7500 de
cluburi Rotaract în lumea întreagă, cu
peste 173.000 de membri. Aceste cluburi
organizează întâlniri, conferinţe şi vizite
de studiu. Activităţile se desfăşoară atât
la nivel naţional, cât şi internaţional.
Ne poţi oferi câteva
exemple de activităţi?
Aurélie Kosman
Traducere din
limba franceză de
Oana Neştian
o conferinţă despre revoluţia din Tunisia
şi o expoziţie de fotografii de la revoluţie.
Ai învăţat limba română?
De exemplu, realizăm activităţi de
strângere de fonduri prin organizarea de
spectacole. Ultima oară am organizat în
Timişoara o cursă a răţuştelor pe Bega. Am
lansat 5000 de răţuşte de plastic pe Bega şi
am oferit 30 de premii. Cu banii colectaţi am
realizat activităţi pentru dezvoltarea şcolilor.
O parte dintre acţiunile noastre se realizează
în domeniul sanitar, oferim materiale
pentru amenajarea spitalelor pentru copii
cu dizabilităţi şi ajutor pentru copii orfani.
De cât timp eşti implicat
în această organizaţie?
Am început din 2006. În 2008-2009
am fost preşedintele Clubul Interact din
Sousse, Tunisia. Îmi place că în aceste
cluburi poţi merge oriunde în lume şi
te consideră unul de-al lor. Acum sunt
membru al Clubului Rotaract Timişoara.
Clubul are cam 30 de membri, majoritatea
sunt români dar sunt şi membri din alte
ţări. Am invitat câţiva colegi români în
Tunisia. Au stat la mine o săptămână
şi au vizitat organizaţia din Sousse.
Care este relaţia ta cu
comunitatea tunisienilor
din Timişoara?
Sunt membru şi al Asociaţiei Ligii
Tunisiene la Timişoara. Această asociaţie
are ca scop principal promovarea imaginii
Tunisiei în România, pentru a dezvolta
turismul, dar şi facilitarea integrării
membrilor comunităţii tunisiene în
societatea românească. Am realizat activităţi
de colaborare între Rotaract şi Asociaţia
Ligii Tunisiene. De exemplu, am organizat
Eu studiez în limba franceză, deci pentru
studii nu am nevoie, Tunisia fiind o ţară
francofonă. Însă pentru a comunica mai bine
în societate şi în cadrul Rotaract am nevoie
să învăţ română. Am început să merg la
cursuri luna aceasta. Beneficiez de un curs
gratuit de 96 de ore despre care am aflat prin
intermediul Centrului Cultural RomânoArab. Este foarte interesant, îmi place. Poate
într-o zi voi lucra aici, aşa că trebuie să învăţ
încetul cu încetul să vorbesc foarte bine.
Înţeleg puţin română, dar nu este uşor.
Ce îţi place şi ce nu îţi
place aici în Timişoara, şi
în România în general?
Nu îmi place clima. Noi nu suntem
obişnuiţi cu iarna şi este foarte frig aici.
În Tunisia, temperatura minimă este de
10 grade. Dar ne obişnuim încetul cu
încetul. În rest îmi place totul. Timişoara
este un oraş de dimensiuni medii în
care se poate duce o viaţă agreabilă.
Oamenii sunt foarte primitori.
Ce intenţionezi să faci după
terminarea studiilor?
Acum sunt student în anul al doilea
la Farmacie unde studiile durează 5 ani.
Aşadar voi mai sta încă 3 ani în Timişoara.
Apoi trebuie să mă întorc pentru a da un
examen de echivalare a studiilor şi pentru a
face un stagiu de doi ani. După cei cinci ani
de studiu trebuie să facem obligatoriu un
stagiu în Tunisia, un an într-o farmacie şi un
an într-un spital. Numai după aceea primim
diploma tunisiană. Şi numai atunci voi putea
în sfârşit să lucrez. Nu mă văd lucrând într-o
farmacie, îmi doresc să lucrez în industria
farmaceutică şi să creez medicamente noi.
ORGANIZAŢII
Reţeaua europeană
împotriva rasismului
The European Network Against
Racism (ENAR) – Reţeaua europeană
împotriva rasismului reprezintă peste
700 de organizaţii non-guvernamentale
din Uniunea Europeană, precum
şi din Croaţia şi Islanda. Această
reţea are ca scop lupta împotriva
rasismului, discriminării rasiale,
xenofobiei şi intoleranţei, pentru
a promova tratamentul egal între
cetăţenii Uniunii Europene şi migranţi
şi pentru a asigura legături între
iniţiativele de la nivel local, regional
şi naţional din Uniunea Europeană.
Reţeaua ENAR s-a născut ca urmare
a Anul European Împotriva Rasismului
(1997). În perioada martie-septembrie
1998 peste 600 de ONG-uri au fost
implicate în consultaţii la nivel naţional
şi european pentru a discuta viabilitatea
unei astfel de structuri. Conferinţa
de constituire din 1998 a adus
împreună peste 200 de reprezentanţi
ai acestor organizaţii pentru a stabili
un program comun de acţiune.
Viziunea ENAR este cea a unei
Europe fără rasism şi intoleranţă, o
Europă în care fiecare individ are
oportunităţi egale de participare în
societate. Cooperarea între organizaţiile
non-guvernamentale poate contribui
semnificativ la lupta împotriva
discriminării etnice şi religioase.
Misiunea ENAR este de a asigura o
voce puternică a societăţii civile pentru a
contribui la procesul de luare a deciziilor
în Uniunea Europeană în scopul de a:
l Înlătura consecinţele negative
ale discriminării bazate pe
culoare, etnie, origine naţională,
religie, cultură sau statut legal;
l Promova diversitatea şi crea
condiţii pentru participare
egală în societate
l Asigura mainstreaming-ul antirasismului, egalităţii şi diversităţii
în toate sectoarele politicilor
publice în Uniunea Europeană
Modalităţile prin care ENAR
reprezintă la Bruxelles vocea
organizaţiilor membre, pentru a aduce
schimbări în domenii referitoare
la egalitate, anti-rasism, migraţie
şi integrare, şi incluziunea socială
a minorităţilor etnice şi religioase
în Europa, sunt următoarele:
l Coordonarea reţelei ENAR –
asigurarea faptului că vocea societăţii
civile împotriva rasismului este auzită
în dezbaterile despre politici europene
şi naţionale, precum şi sprijinirea
organizaţiilor prin schimbul de
informaţii, experienţe şi bune practici.
l Monitorizarea şi influenţarea agendei
politice europene – pentru respectarea
egalităţii şi diversităţii; realizarea de
campanii şi lobby la instituţiile UE
pentru a acţiona împotriva rasismului
şi discriminării şi pentru o Europă
diversă şi incluzivă; asumarea unui
rol activ în coordonarea Intergrupului
Anti-rasism şi Diversitate al
Parlamentului European.
l Participarea în alianţe strategice cu
alţi actori în domeniu din Europa –
coaliţii de advocacy şi parteneriate cu
alte reţele europene, mediul business,
sindicate şi fundaţii. ENAR oferă
membrilor săi informaţii despre
politicile europene şi încurajează
dialogul între societatea civilă şi statele
membre ale Uniunii Europene în ceea
ce priveşte agenda politică europeană
şi efectele sale la nivel naţional.
l Generarea de idei noi – asumarea
unui rol de leadership în stabilirea
agendei şi promovarea ideilor şi
reflecţiilor inovative pentru viitorul
diversităţii şi anti-rasismului în
Europa şi pentru transformările
necesare pentru ca societatea
europeană să trăiască într-un
spirit de egalitate şi diversitate.
Publicaţii ENAR
Unele dintre cele mai importante
publicaţii ale ENAR sunt rapoartele
anuale Shadow Reports ce oferă o
compilaţie de informaţii şi date colectate
de organizaţiile membre pe temele
antirasismului, protecţiei drepturilor
omului şi oferirii de sprijin legal şi
de altă natură persoanelor care se
confruntă cu discriminare, inegalitate
de şanse şi marginalizare în Uniunea
Europeană. Aceste rapoarte vin să
completeze datele oficiale şi academice
pentru a oferi perspectiva organizaţiilor
non-guvernamentale asupra realităţii
rasismului în Uniunea Europeană
şi Statele Membre. Ele se bazează pe
multiple surse, oficiale şi neoficiale,
academice şi experienţiale şi oferă
acces la informaţii care, deşi uneori
nu respectă standarde academice,
oferă o perspectivă vitală a celor care
sunt direct afectaţi de rasism sau a
celor care lucrează cu aceste persoane.
Această perspectivă oferă rapoartelor
organizaţiilor non-guvernamentale
valoarea adăugată, completând
raportarea oficială şi academică.
Mai multe detalii despre Reţeaua
europeană împotriva rasismului
găsiţi la: http://www.enar-eu.org
27
EUROPA
O abordare globală
centrată pe migrant
Programul de la Stockholm este un
plan al Uniunii Europene pe cinci ani,
care oferă un cadru pentru acţiunile
UE cu privire la cetăţenie, justiţie,
securitate, azil şi migraţie. Planul de
Acţiune, care este valabil până în 2014,
este flexibil şi poate fi îmbunătăţit cu
idei noi identificate în baza consultărilor
publice şi evaluării activităţilor
implementate anterior. De aceea este
deosebit de important ca în procesul
de integrare să se acorde o importanţă
deosebită „ascultării” migranţilor,
identificării nevoilor lor, dar şi
„ascultării” membrilor societăţii locale
în care sosesc migranţii pentru a putea
găsi calea de mijloc, pentru a putea oferi
soluţii win-win, pentru a putea dezvolta
politici coerente, comprehensive şi
care să respecte drepturile şi să asigure
bunăstarea tuturor.
În noiembrie 2011 Comisia
Europeană a lansat o Comunicare
privind abordarea globală în materie de
migraţie şi mobilitate, reprezentând un
cadru general al politicii de migraţie,
bazat pe parteneriate reale cu statele
non-UE şi tratând aspectele legate de
migraţie şi mobilitate într-o manieră
comprehensivă şi echilibrată. Această
abordare ar trebui să răspundă
oportunităţilor şi provocărilor cu care
se confruntă politica de migraţie a
UE, asigurând în acelaşi timp sprijin
pentru parteneri în adresarea propriilor
priorităţi în ceea ce priveşte migraţia şi
mobilitatea în contextul lor regional.
În dezvoltarea unei strategii de
abordare globală în domeniul migraţiei,
mobilităţii şi dezvoltării, Comisia
Europeană consideră că elementele
cheie care trebuie adresate în perioada
următoare sunt:
l Continuarea şi aprofundarea
dialogului cu ţările terţe pentru
identificarea obiectivelor comune
şi stabilirea unor scopuri şi acţiuni
comune în domeniul migraţiei,
mobilităţii şi dezvoltării;
l Continuarea evaluării costurilor
economice şi sociale ale migraţiei;
l Studierea şi adaptarea modelelor
economice de dezvoltare la un context
global şi aflat în continuă schimbare;
l Aprofundarea dezbaterii despre
legătura dintre migraţie şi comerţ;
l Continuarea evaluării experienţei
de coerenţă între politicile naţionale
de angajare şi promovarea activă a
migraţiei pentru muncă, precum şi
a gradului în care neconcordanţele
globale sau regionale între cerere şi
ofertă pot afecta migraţia internaţională
a muncitorilor;
l Evaluarea influenţei politicilor
publice asupra migraţiei;
l Acordarea unei atenţii sporite
legăturii dintre migraţia forţată şi
dezvoltare, în special a legăturilor
dintre migraţie, schimbările climaterice
şi degradarea mediului;
l Facilitarea unui flux mai ieftin şi mai
sigur al remitenţelor către statele aflate
în curs de dezvoltare;
De
Oana Neştian
Institutul
Intercultural
Timişoara
l Asigurarea transferabilităţii
asigurărilor sociale ca stimulent cheie
în migraţia circulară.
l Protecţia drepturilor omului
pentru toţi migranţii în perioadele de
tranzit prin sporirea eforturilor pentru
protejarea migranţilor vulnerabili
şi respectarea nevoilor specifice ale
femeilor;
l Eforturi susţinute pentru
îmbunătăţirea integrării migranţilor
prin asigurarea înţelegerii şi acţiunii în
domeniul integrării sociale şi adaptării
politicilor sociale, sustenabilităţii
mediului, integrării economice,
egalităţii de gen, combaterii xenofobiei
şi excluziunii sociale.
Unul dintre mecanismele prin
care instituţiile europene intră în
contact cu organizaţii ale societăţii
civile care desfăşoară proiecte pentru
integrarea migranţilor este Forumul
European pentru Integrare. Următoarea
întâlnire a Forumului va avea loc în
iunie 2012. Acest forum va adresa
aspecte referitoare la Dreptul la
reunificare familială a migranţilor
din ţările terţe care locuiesc în UE.
În perioada 15 noiembrie 2011 –
1 martie 2012 Comisia Europeană a
organizat consultări publice (Directiva
2003/86/EC) în scopul colectării
de opinii pentru realizarea unor
reglementări mai eficiente în domeniul
reunificării familiale la nivel european
şi pentru a oferi informaţii factuale şi
date cu privire la aplicarea Directivei.
Institutul Intercultural Timişoara
va participa la această întâlnire a
Forumului, iar detalii vor fi postate pe
www.migrant.ro.
reportaj
Se uită cu atenţie în jur. Aşa a învăţat
să fie, receptiv la toate, cu urechile ciulite,
sensibil. Basarabeanul din faţa noastră
e cunoscut în comunitatea de tineri
studenţi din Republica Moldova pentru
faptul că a ajuns preşedintele Best (Board
of European Students of Technology)
şi, de câţiva ani buni, hălăduieşte prin
Europa şi ţări din afara ei, fiind implicat
în tot soiul de proiecte şi activităţi.
Dar asta nu i-a fost specific de
la început. Din contră, nu se vedea
niciodată explorator de meleaguri
necunoscute, nici nu-i trecea prin
cap că va părăsi vreodată Chişinăul,
dar a înţeles, în scurtă perioadă, că
nuanţele dinamice care-i colorau
personalitatea păleau în capitala fostului
stat sovietic. A simţit că nu acolo e
locul lui, că trebuia să experimenteze
lucruri noi. Astfel, a fost admis în
2004 la studii liceale în Grupul Şcolar
Agricol „Mihail Kogălniceanu” din
Miroslava, „nu departe de Iaşi”.
Zâmbeşte şmechereşte când îşi
aminteşte de Iaşi-ul începuturilor sale.
„Două din trei maşini erau Dacia,
drumurile erau proaste şi, în plus,
mai eram şi obosit” povesteşte, cu
gândurile-i pierdute în amintiri. I-au
plăcut însă profesorii, îndeosebi cel
de matematică, Timu Constantin,
care l-a influenţat puternic în anii de
liceu şi l-a motivat să facă parte din
Consiliul Judeţean al Elevilor din Iaşi.
Trecerea de la membru până la funcţia
de preşedinte s-a făcut rapid. „Cumva,
perioada asta a reprezentat deşteptătorul
spiritului civic”, a devenit ascultător,
ponderat în acţiuni, responsabil.
Daniel
Brunescu
the best
din BEST
Primul său voluntariat „Hrană
pentru pelerini”, este una din cele mai
frumoase experienţe de care-şi aminteşte
şi din care a avut multe de învăţat. Au
urmat zeci de proiecte şi traininguri
în care s-a implicat şi care i-au format
abilităţile de lider. Cel mai important
dintre ele a fost proiectul „Sunt tânăr, mă
implic, deci contez” – purtător de opinie,
artă oratorică, democraţie participativă,
drepturile omului, organizat în 2007
la Iaşi şi Sinaia de SREP – Societatea
Română pentru Educaţie Permanentă,
în parteneriat cu CREA – Cooperare
Regională pentru Excelenţă
Antreprenorială Iaşi şi UNDEF – Fondul
Naţiunilor Unite pentru Democraţie.
Deşi „matematica nu îmi plăcea,
dar mergea”, s-a înscris după liceu
la Universitatea Tehnică „Gheorghe
Asachi”, ceea ce nu l-a împiedicat
însă deloc să fie activ în continuare,
să comunice şi să se implice în
alte organizaţii, de data asta, de
basarabeni din partea dreaptă a
Prutului, pentru că îi place mult să
socializeze, să creeze evenimente, să
se afle în centrul lor şi să nu se lase
copleşit de preocupările specifice
vârstei sale. În Cracovia, de exemplu,
a ajuns făcând autostopul, „fără prea
mulţi bani”, dar însoţit de prieteni şi
un rucsac burduşit de optimism.
Asta nu înseamnă însă că nu a avut
prieteni care l-au trădat şi i-au jucat feste.
Păcatul lui e că „nu prea ştiu să refuz”.
„Când se întâmplă un lucru rău, e cu
adevărat rău numai dacă nu ai învăţat
nimic din el”. Iar dacă stai „şi te uiţi în
pod”, înseamnă că ai prea mult timp liber.
De Igor Drangoi
BEST, Board of European
Students of Technology este o
organizaţie non-guvernamentală
şi apolitică înfiinţată în 1989
cu scopul de a oferi posibilităţi
de comunicare, cooperare şi
împărtăşire de experienţe pentru
studenţii din întreaga Europă.
Există 91 de grupuri locale
BEST în 30 ţări, care creează o
reţea de studenţi bine organizată,
puternică, tânără şi inovativă.
Prin activităţile sale, BEST
încearcă să ajute studenţii
europeni în tehnologie să devină
mai responsabili prin înţelegerea
mai profundă a culturilor care
coabitează în Europa şi să le
dezvolte capacităţile de a lucra la
nivel internaţional. BEST creează
oportunităţi de întâlnire pentru
studenţi, pentru ca aceştia să
înveţe unii de la alţii în cadrul
evenimentelor academice şi
non-academice. De asemenea,
oferă servicii precum un centru
internaţional de carieră pentru
lărgirea orizonturilor în ceea ce
priveşte alegerea unui loc de muncă.
Prioritatea BEST este de a oferi
servicii de înaltă calitate pentru toţi
studenţii din Europa, prin aducerea
împreună a celor trei parteneri:
„student – companie – universitate”.
29
culinar
Reţete din
bucătăria lumii
Hummus bel tahini – Năut cu pastă de susan
Năutul este
o legumă cu un
conţinut ridicat
de proteine,
cultivată
din cele mai
vechi timpuri
în Orientul
Mijlociu,
folosită în
mod frecvent
în bucătăria
africană,
indiană şi
din Orientul
Mijlociu. Ţara
cu cel mai mare
export de năut
este India.
Carmen Suia
ingrediente
l 1 cana năut fiert sau o conservă năut
l 2-3 linguri pastă de susan – tahini
l sucul de la o jumatate de
lămâie sau după gust
l 1-2 căţei usturoi
l sare
l piper
Mod de preparare
Toate ingredientele se trec prin
blender. Adăugaţi puţină apă caldă
sau apa din conservă dacă compoziţia
rezultată este prea groasă. Decoraţi
cu ulei de măsline, boia de ardei
sau sumac, pătrunjel verde sau
mentă ori cu boabe de năut fiert.
Hummus Balila
ingrediente
l 1 cană năut fiert sau o conservă năut
l 1-2 căţei usturoi zdrobiţi
l 2-3 linguri zeamă de lămâie
l ¼ cană ulei de măsline sau unt topit
l ½ linguriţă camun (chimen turcesc)
l pătrunjel verde tocat (opţional)
l sare – după gust
Mod de preparare
Puneţi năutul într-un bol.
Adăugaţi usturoiul zdrobit,
sucul de lămâie, uleiul de
măsline (untul topit), puţin
pătrunjel verde tocat, camunul şi
sarea. Decoraţi după imaginaţie.
cuprins
Politici corelate care au în centru omul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Angajatorii şi imigranţii non-comunitari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Romania - țară de emigrație și de imigrație . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Noi provocări pentru Franța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Noua mea casă, Cluj-Napoca! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Reîntoarcerea la tărâmurile adevărului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Îţi vine să crezi? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
O nuntă nesperat de frumoasă pe meleaguri africane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Cursuri de limba română pentru copii şi adulţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
România – mai naturală, mai aproape de realitate! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Migranţii în comunicatele de presă ale instituţiilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Încetăţenirea în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Zilele Basarabiei la Timişoara şi Bucureşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Implicarea civică nu depinde de ţară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Reţeaua europeană împotriva rasismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
O abordare globală centrată pe migrant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Daniel Brunescu - the best din BEST . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Reţete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Articole pentru revista
Migrant în România
Timişoara solicită contribuţii la
revista Migrant în România.
Articolele trebuie să fie relevante
pentru problematica integrării
cetăţenilor din ţări ne-membre
UE care locuiesc în România,
să aibă între 3000 şi 10000 de
caractere şi să fie redactate în
limbile română, franceză, engleză
sau spaniolă. Sunt acceptate texte
ce descriu cazuri individuale,
comunităţi, organizaţii, activităţi,
interviuri sau mărturii personale,
precum şi alte tipuri de texte.
Textele trebuie transmise de către
autori, aceştia asumându-şi întreaga
responsabilitate pentru conţinutul
transmis. Autorii păstrează în totalitate
drepturile asupra textului transmis,
prin transmiterea lui permiţând însă
Institutului Intercultural Timişoara
să îl publice în revista Migrant în
România şi pe site-ul www.migrant.ro.
Autorii trebuie să aibă vârsta de peste
18 ani şi să aibă o formă de şedere
legală în România, indiferent de
cetăţenie. Transmiterea articolelor se
va face exclusiv în format electronic
(.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa
redactie@migrant.ro sau prin postare
la secţiunea Contribuiţi la revistă
de pe Forumul www.migrant.ro.
Comitetul de Redacţie al revistei
va informa autorii ale căror texte
vor fi publicate. Aceştia vor putea
fi invitaţi să participe la acţiuni
locale, naţionale sau internaţionale
privind problematica migraţiei.
31
 Publicaţie realizată în cadrul proiectului
„România Interculturală“, finanţat prin
Programul general „Solidaritatea şi
gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul
european de integrare a resortisanţilor
ţărilor terţe - Programul anual 2010
 Editor: Institutul Intercultural Timişoara
 Data publicării: martie 2012
 Adresa de sesizări: Institutul Intercultural
Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8.
Tel. 0040.256.498.457; Fax: 0040.256.203.942;
E-mail: redactie@migrant.ro;
Web: www.migrant.ro
 „Conţinutul acestui material nu reprezintă în
mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“
ISSN 2067 – 6565
finanţată de Uniunea Europeană
2012
32 Migrant în România - nr. 13, Publicaţie
prin «Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe»
în cadrul proiectului „România Interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara

www. migrant.ro Încetăţenirea în România Mazen Rifai

Transcription

Similar documents

Ghid de rezistență la rasism - Cyberhate

Ausgabe 28

Raport de cercetare privind economia socială în

Intelligence

Mă înțeleg foarte bine cu românii", Nr. 4, p. 20-21

Ion Constantin Gherman Pântea între mit şi realitate

A VIA`A - Viata Libera

Willkommen in Deutschland – Informationen für Zuwanderer

in Deutschland - Bundesamt für Migration und Flüchtlinge

Barometrul Integrării Imigranților 2013

integrarea migraţiei în strategiile de dezvoltare