Sănătatea migranţilor moldoveni

Transcription

Ministerul Sănătăţii
al Republicii Moldova
SĂNĂTATEA
MIGRANŢILOR
MOLDOVENI
IMPACTUL
SITUAŢIEI
SOCIAL-ECONOMICE
Sănătatea migranţilor moldoveni
Impactul situaţiei social-economice
Chişinău
2010
Analizele şi constatările acestui raport, interpretările şi concluziile exprimate aici aparţin autorilor şi nu
reflectă neapărat opiniile Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi ale partenerilor de proiect.
OIM este fidelă principiului că migraţia legală ce respectă demnitatea umană aduce beneficii migranţilor
şi societăţii. În calitate de organizaţie inter-guvernamentală, OIM colaborează cu partenerii săi pe plan
mondial după cum urmează: asistă la satisfacerea provocărilor operaţionale ale migraţiei; promovează
înţelegerea integrală a problemelor ce ţin de migraţie; încurajează dezvoltarea economică şi socială prin
intermediul migraţiei; activează pentru respectarea reală a demnităţii umane şi a bunăstării migranţilor.
Acest raport este un studiu realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA”,
Chişinău în cadrul proiectului OIM „Gestionarea impactului migraţiei asupra sistemului de sănătate din
Moldova” finanţat din fondurile facilităţii 1035 a OIM. Studiul a fost lansat cu eforturile comune ale
Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova şi ale OIM, cu susţinere metodologică şi financiară din
partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Programului ONU privind HIV/SIDA.
Din echipa de coordonare a proiectului au făcut parte Simion Terzioglo, coordonator al proiectului din
partea OIM, Ion Jigău, director executiv la „CBS-AXA”, Vasile Cantarji, coordonator al proiectului şi
autorul raportului, manager de proiecte la „CBS-AXA”, Vladicescu Natalia, manager de proiecte la
„CBS-AXA” cu o contribuţie directă la raport, Rotaru Andrei şi Bătrînescu Veaceslav, manageri ai reţelei
de operatori din cadrul „CBS-AXA”.
Un sprijin deosebit în realizarea studiului la diferite etape l-au oferit Rusu Ina – din partea OIM, Barbă
Oleg şi Scutelniciuc Otilia – de la Centrul Naţional de Management în Sănătate, Sava Valeriu, Ţîrdea
Marcela, Spinei Larisa şi Berzan Eugenia – de la Ministerul Sănătăţii, Domente Silviu – de la Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, Ionaşcu Gabriela şi IoviţăAlexandrina – de la UNAIDS.
Misiunea OIM în Moldova
Chişinău, MD-2001
Str. Ciuflea 36/1
Republica Moldova
Relaţii la tel. + 373 22 23-29-40; + 373 22 23-29-41
Fax: + 373 22 23-28-62; www.iom.md
Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA” SRL
or. Chişinău, str. 31August 98, oficiul 202.
Relaţii la: tel. (+373) 22 203 464, fax. +373 234 987
office@cbs-axa.org, www.cbs-axa.org
© 2010 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM)
Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a prezentei publicaţii nu poate fi reprodusă, păstrată pe un
sistem de căutare a informaţiei sau transmisă sub orice formă prin intermediul unor mijloace electronice,
mecanice, de fotocopiere, înregistrare sau altfel fără permisiunea prealabilă în formă scrisă a editorului.
SĂNĂTATEA MIGRANŢILOR MOLDOVENI
|
IMPACTUL SITUAŢIEI SOCIAL-ECONOMICE
IV
V.
VI.
VII.
31
31
31
37
37
38
|
INTRODUCERE
Context general
Istoria omenirii din cele mai vechi timpuri a fost marcată şi modelată de circulaţii masive ale populaţiilor.
Circulaţia interstatală şi intercontinentală a persoanelor rămâne o caracteristică esenţială a lumii
globalizate de astăzi, devenind poate şi mai esenţială în modelarea realităţii sociale globale.
Disparităţile în dezvoltarea social-economică a diferitelor state şi regiuni, împreună cu liberalizarea şi
intensificarea fluxurilor de capital, bunuri şi servicii, cât şi eficientizarea sistemelor de comunicaţii
facilitează tot mai mult mobilitatea persoanelor şi, implicit, a forţei de muncă.
Date recente indică că în ultimele decenii, numărul de persoane care trăiesc în afara ţării lor de baştină a
crescut constant, iar în momentul de faţă acesta constituie peste 190 milioane de persoane.
În context naţional, migraţia forţei de muncă din Republica Moldova către alte ţări a devenit o realitate
imensă în perioada independenţei, iar aceasta denotă încă o dată faptul că, din perspectivă istorică,
intensificarea migrărilor este un proces aferent fazelor de tranziţie de orice formă.
De experienţa emigrării forţei de muncă peste hotare au parte nu doar ţările post-socialiste, pentru care
emigrarea masivă a fost şi este o realitate începând cu anii 90, dar şi multe alte ţări. Pentru unele din ele
acest fenomen este deja depăşit (Irlanda, Italia, Turcia), în timp ce pentru altele persistă şi se menţine
perioade lungi de timp (Mexic, Republica Dominicană, El Salvador şi multe altele).
Republica Moldova, fiind parte componentă a fostei URSS, a cunoscut diferite forme de emigrare a forţei
de muncă încă din perioada sovietică, când fusese promovată migrarea planificată a forţei de muncă în
interiorul uniunii („desţelenirea”, „BAM”, „Komsomolsk pe Amur”, exploatarea forestieră din Siberia
etc.).
La ora actuală, Republica Moldova este una dintre ţările lumii cele mai afectate de emigrarea cetăţenilor
săi peste hotare în scop de muncă, fie sezonieră, fie pe termen mai lung. Fenomenul cu trăsăturile lui
actuale a apărut imediat după destrămarea URSS, purtând toate efectele economice, politice şi sociale
aferente.Amploarea cea mai mare a migraţiei, atât ca număr de cetăţeni antrenaţi în proces, cât şi ca volum
al remitenţelor (bani transferaţi de lucrătorii migranţi spre ţara de origine) a fost atinsă deja la mijlocul
primului deceniu al secolului XXI şi, aparent, până în prezent tendinţele migraţionale rămân a fi stabile ca
şi dimensiuni.
Istoricul proiectului
Impactul acestor procese asupra ţării este unul imens, multidimensional şi de durată, cuprinzând toate
sferele vieţii socio-economice, culturale şi politice. În acelaşi timp, efectele migraţiei sunt pe larg
discutate şi studiate, în încercarea de a prognoza impactul acestora şi a încerca evitarea celor mai acute
derivate ale procesului emigrărilor în masă asupra dimensiunii social-economice a ţării. Tot mai mult se
profilează unanimitatea opiniilor în privinţa faptului că menţinerea tendinţelor migraţionale actuale pe
termen mediu şi lung poate cauza ţării probleme tot mai complexe şi acute, care îşi au rădăcinile tocmai în
acest proces.
Migraţia îşi lasă amprentele asupra unui număr mare de procese de natură social-demografică, vizând
aspecte ca forţa de muncă, familia, soarta copiilor de migranţi, dar şi aspecte de ordin economic-financiar
– impactul remitenţelor, adică al mijloacelor financiare câştigate de migranţi şi expediate către Moldova,
asupra diverselor aspecte ale vieţii acestor oameni şi ale celor rămaşi acasă.
Nevoia de a studia mai profund această corelaţie, şi în special conexiunea între migraţie şi sfera sănătăţii, a
şi dat naştere acestui demers de investigaţie. Ce riscuri implică migraţia pentru sănătatea migranţilor, cum
se raportează migranţii la sistemul naţional de ocrotire a sănătăţii şi la sistemele de sănătate ale ţărilor în
care se află în scop de muncă, în ce măsură remitenţele permit sau reduc accesul la servicii medicale al
SĂNĂTATEA MIGRANŢILOR MOLDOVENI |
populaţiei care beneficiază de aceste remitenţe, cum să fie eficientizată utilizarea remitenţelor în vederea
accesibilităţii şi utilizării mai eficiente a serviciilor medicale din ţară, la acestea şi multe alte întrebări
încearcă să ofere răspunsuri studiul de faţă.
Scopul studiului este investigarea impactului pe care îl are fenomenul migraţiei şi starea socialeconomică a migranţilor asupra sănătăţii acestora.
Obiectivele specifice ale studiului constau în evaluarea stării de sănătate a grupului ţintă prin:
• Descrierea profilului migranţilor din perspectiva social-economică şi a stării lor psihologice,
inclusiv cea a familiei;
• Determinarea corelaţiei dintre starea sănătăţii şi situaţia social-economică a migranţilor;
• Identificarea predictorilor alterării stării de sănătate a migranţilor;
• Evaluarea comportamentelor cu risc sporit pentru sănătatea migranţilor, inclusiv cel asociat cu
prevalenţa virusului HIV;
• Determinarea gradului de acces la serviciile de sănătate;
• Evaluarea gradului de implicare a migranţilor în sistemul de asigurări medicale obligatorii şi
identificarea barierelor existente;
• Formularea de recomandări privind instituirea unei abordări/model sistematic de colectare,
procesare şi diseminare a datelor despre starea de sănătate a migranţilor;
• Formularea de recomandări privind modificarea/ajustarea procedurilor statisticii administrative
pentru grupul migranţilor;
• Analiza adecvată a datelor care ar putea servi la elaborarea unor politici şi măsuri de prevenire
a maladiilor şi de îmbunătăţire a sănătăţii migranţilor.
|
I. ASPECTE METODOLOGICE
Ţinând seama de scopul şi obiectivele studiului, pentru colectarea datelor primare s-a utilizat o abordare
complexă din punct de vedere metodologic, fiind combinată metoda cantitativă cu cea calitativă.
În plan cantitativ, studiul se bazează pe un sondaj comparativ, axat pe trei grupuri sociale distincte din
perspectiva caracteristicilor migraţionale:
- Migranţii – persoanele care s-au aflat peste hotare în scop de muncă, fiind reveniţi în ţară cel
târziu cu 24 de luni înainte de a fi intervievaţi;
- Membrii familiilor care beneficiază de remitenţe – familiile care în ultimele 12 luni au
beneficiat de remitenţe de la cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi la muncă peste hotare, fie
membri ai familiei, fie rude, fie prieteni, fie cunoscuţi etc.;
- Membrii familiilor care nu beneficiază de remitenţe – familii care în ultimele 12 luni nu au
beneficiat de remitenţe.
Metoda sondajului
Parametrii eşantionării
Sub-eşantion dedicat migranţilor
• Eşantion: stratificat, tristadial, pe cote;
• Criterii de stratificare: 12 regiuni geografice care coincid cu unităţile administrativ-teritoriale de
până la revenirea la raioane, mediu rezidenţial, mărimea localităţilor urbane/rurale;
• Baza de stratificare: luând în calcul faptul că incidenţa migraţiei nu este uniformă pe întreg
teritoriul ţării (din care considerent nu pot fi folosite datele statistice privind distribuţia populaţiei
în plan teritorial), sub-eşantionul de migranţi s-a bazat pe datele studiului “Migraţia şi
Remitenţele 2008”, realizat de OIM/CBS-AXA.
• Stabilirea cotelor: pe baza datelor “Migraţia şi Remitenţele 2008” /OIM/CBS-AXA/, au fost
stabilite cotele migranţilor în funcţie de gen, vârstă şi ţara de destinaţie a emigrărilor.
|
Stadii de randomizare:
– Localitatea: în cadrul straturilor ajustate, localităţile au fost selectate în mod aleator, în
baza unui tabel cu numere aleatoare.
– Familia: Gospodăriile incluse în studiu au fost selectate prin metoda rutei aleatoare.
În cazul în care în gospodărie este prezentă o persoană revenită în ultimele 24 de luni de peste hotare,
unde s-a aflat în scop de muncă, interviul a fost realizat cu această persoană, în caz contrar – a fost
contactată următoarea gospodărie cu păstrarea pasului statistic.
Aplicarea cotelor în cazul migranţilor presupune o structură predefinită a persoanelor care urmează a
fi intervievate (ex.: din 10 interviuri 4 respondenţi sunt de sex feminin, 6 – de sex masculin, 7 au emigrat în
CSI, 2 – în UE şi 1 – în alte ţări etc.)
Contactarea gospodăriilor noi s-a efectuat până la epuizarea cotelor prestabilite.
•
Sub-eşantion dedicat membrilor familiilor beneficiare de remitenţe
• Eşantion: stratificat, probabilistic, tristadial;
• Baza de stratificare: sub-eşantionul a fost bazat pe datele studiului “Migraţia şi Remitenţele
2008”, realizat de OIM/CBS-AXA.
• Stadii de randomizare:
– Persoana: dacă în familiile selectate existau mai multe persoane adulte (fără experienţă de
emigrare), persoana intervievată a fost selectată prin metoda celei mai apropiate zile de
naştere.
Sub-eşantion dedicat membrilor familiilor care nu beneficiază de remitenţe
• Eşantion: stratificat, probabilistic, tristadial;
• Baza de stratificare: sub-eşantionul a fost bazat pe datele studiului “Migraţia şi Remitenţele
2008”, realizat de OIM/CBS-AXA. Stratificare identică cu cea din cazul gospodăriilor cu
migranţi.
• Stadii de randomizare:
– Persoana: dacă în familiile selectate existau mai multe persoane adulte, persoana
intervievată a fost selectată prin metoda celei mai apropiate zile de naştere.
În plan calitativ, studiul cuprinde 4 discuţii de grup şi 5 interviuri aprofundate. Componenta calitativă a
vizat cercetarea aprofundată a fenomenului, aspectele abordate fiind decise după etapa de analiză a
datelor cantitative.
Participanţii la studiu au fost persoane recent întoarse de la muncă de peste hotare (în ultimele 6 luni).
Design-ul cercetării:
|
La selectarea participanţilor pentru discuţiile de grup s-au utilizat eşantioane teoretice, metoda de selecţie
a participanţilor fiind cea a „bulgărului de zăpadă” (snow-ball). La întocmirea eşantioanelor au fost
prioritare următoarele criterii: sexul; vîrsta; mediul de trai; experienţa de emigrare; ţara gazdă în cazul
migranţilor.
Focus grupurile au durat în medie 2 ore. Discuţiile au fost înregistrate audio cu permisiunea
participanţilor.
Profilul migraţional al sub-eşantionului de migranţi
Stabilirea cotelor pentru sub-eşantionul dedicat migranţilor şi stratificarea ulterioară au fost realizate pe
baza a patru caracteristici:
1. sexul migrantului;
2. vârsta migrantului;
3. direcţia de emigrare;
4. mediul de reşedinţă în Republica Moldova.
În final, eşantionul obţinut este unul aproape identic cu cel proiectat, abaterea maximă pe structura
combinată a primelor trei caracteristici (sex, vârstă, direcţie de emigrare) fiind de 0,8%, iar cea pe mediile
de reşedinţă – de 1,3%.
Tabelul 1) Structura sub-eşantionului migranţilor după caracteristicile de proiectare a cotelor
|
II. ASPECTE SOCIO-DEMOGRAFICE
Acest capitol va avea o notă oarecum descriptivă, venind în tangenţă cu aspectele metodologice descrise
anterior. Înainte de a trece nemijlocit la analiza obiectului investigaţiei, este oportună listarea parametrilor
populaţiilor (eşantioanelor) care servesc drept sursă de informaţii şi pe seama cărora ulterior vom încerca
să construim imaginea pe care o are un eşantion sau altul în cadrul întregii populaţii privind diverse
aspecte ale obiectului nostru de studiu.
În acest context, capitolul va prezenta succesiv: 1) descrierea sub-eşantioanelor în funcţie de diferite
caracteristici socio-demografice, 2) aspecte privind veniturile şi cheltuielile gospodăriilor, 3) structura
sub-eşantionului de migranţi şi 4) o atenţie specială se va acorda remitenţelor, aspect prezentat doar la
modul general, deoarece factorul remitenţe va fi luat în seamă de fiecare dată când vom încerca să scoatem
în evidenţă impactul migraţiei asupra practicilor de raportare a populaţiei la sfera de ocrotire a sănătăţii.
Structura socio-demografică a sub-eşantioanelor
Listarea parametrilor structurii socio-demografice a sub-eşantioanelor va avea un caracter de comparaţie.
Deoarece profilul socio-demografic poate prezenta în sine un factor care are impact asupra practicilor
aferente consumului de servicii de sănătate, iar sub-eşantioanele studiului reprezintă populaţii oarecum
diferite unele de altele, la compararea unor sau altor indicatori ai sub-eşantioanelor se va ţine cont şi de
structura socio-demografică diferită a loturilor.
Structura de gen a sub-eşantioanelor este una diferenţiată atât între loturi, cât şi în raport cu structura de
gen a populaţiei adulte a ţării, conform statisticilor oficiale (vezi tabelul). Potrivit datelor Biroului
Naţional de Statistică, la 1 ianuarie 2009 din totalul populaţiei stabile cu vârsta de peste 18 ani, bărbaţii
constituiau circa 47%, iar femeile – 53%.
Sub-eşantionul migranţilor este cel mai diferenţiat, fiind compus din două treimi (65,6%) de bărbaţi şi o
treime (34,4%) de femei, deci, un raport de gen „masculinizat”, lucru atestat tradiţional de toate studiile în
domeniu din ultimii ani.
În cazul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe, raportul este unul aproape invers celui constatat în
rândul migranţilor, adică 34,4% de bărbaţi şi 65,7% de femei.
În cazul familiilor fără tangenţe directe cu procesul migraţional, raportul de gen este mai apropiat de cel
general pe ţară, sub-eşantionul fiind compus din 41,3% de bărbaţi şi 58,7% de femei.
În cazul loturilor I (migranţii) şi II (membrii familiilor beneficiare de remitenţe) există o interdependenţă
între raportul de gen, care se explică prin faptul că migraţia implică într-o măsură mai mare bărbaţii, drept
urmare familiile „afectate” de migraţie sunt mai des reprezentate de femei, căci bărbaţii lipsesc.
Cât priveşte lotul III (membrii familiilor care nu beneficiază de remitenţe), diferenţa simţitoare în ceea ce
priveşte raportul general de gen este cauzată de aspecte legate de vârstă. În grupul familiilor „neafectate”
de migraţie este mare ponderea celor formate din persoane în vârstă, grup „feminizat” datorită speranţei
de viaţă mai înalte în rândul femeilor.
În fine, am văzut că în acest studiu factorul de gen urmează a fi luat în calcul de fiecare dată când facem
comparaţii între loturi. Aceasta deoarece studiile realizate anterior în domeniu indicau faptul că cel puţin
consumul de servicii medicale este mai mare în cazul femeilor. De exemplu, studiul Sănătatea populaţiei
şi accesul populaţiei la serviciile de sănătate în Republica Moldova, realizat de BNS în anul 2009, arată că
„Ponderile cele mai mari de adresare la medic se regăsesc în rîndul populaţiei de sex feminin (cu excepţia
celei în vîrstă de pînă la 24 ani şi a celei de 75 ani şi mai mult)”1.
|
Ca şi structură de vârstă, lotul migranţilor este unul mult mai tânăr comparativ cu celelalte două loturi,
două treimi din migranţi având sub 40 de ani. Vârsta medie constituie 36 de ani în cazul migranţilor, pe
când în cazul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe – 43 ani, iar în lotul al III-lea – tocmai 47 de
ani. Acelaşi studiu indică că „Cele mai puţine cazuri de solicitare a serviciilor medicale sunt caracteristice
pentru vîrstele de 25-34 de ani (14,1%) şi, respectiv, nivelul de adresări sporeşte odată cu vîrsta, după 65
de ani acesta fiind de 34,0%”2. Prin urmare, şi factorul vârstă urmează a fi luat în calcul, pentru a nu admite
situaţii în care valoarea anumitor indicatori să fie dată pe seama migraţiei, aceasta fiind de fapt
determinată de vârstă.
Structura loturilor după nivelul de instruire pare a fi relativ echilibrată, cu excepţia faptului că, în rândul
migranţilor, grupul persoanelor cu cel mai coborât nivel de studii (gimnaziale/primare/fără studii) este şi
unul mai mic ca dimensiuni (12,9%) comparativ cu celelalte sub-eşantioane (18,4% şi, respectiv, 22,8%).
În raport cu piaţa muncii, grupul migranţilor la momentul studiului înregistra rata cea mai înaltă de
ocupare, fiind complet sau parţial ocupaţi 77,3% dintre ei. Un alt aspect diferenţial costă în faptul că
majoritatea migranţilor se identificau ca fiind ocupaţi peste hotare (61,9%). În comparaţie cu aceştia, rata
de ocupare a membrilor familiilor care nu beneficiază de remitenţe era de 43,6%, iar cea mai mică rată se
înregistra în rîndul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe – 38,5%.
Repartiţia pe medii de reşedinţă este aproape identică între sub-eşantioane, mediul rural fiind suprareprezentat (77,7% -- 80%). Acest lucru reiese din strategia de stratificare la momentul eşantionării, fiind
realizată o distribuţie pe medii similară cu cea a migranţilor.
Tabelul 2) Profilul socio-demografic al respondenţilor
|
Venituri şi cheltuieli
În condiţiile în care sistemul naţional de ocrotire a sănătăţii acordă populaţiei servicii contra plată sau
oferă posibilitatea asigurării medicale, capacităţile financiare ale gospodăriilor influenţează în mod
inevitabil cantitatea de servicii medicale consumate, astfel încât resursele disponibile sunt în stare să
determine consumul de astfel de servicii.
La nivel general, gospodăriile care nu beneficiază de remitenţe cheltuieşte în mediu cu 18 la sută mai puţin
echivalent per adult comparativ cu gospodăriile beneficiare de remitenţe.
Distribuţia structurală însă este foarte similară, circa 40 la sută din cheltuieli referindu-se la consumul
alimentar în ambele grupuri, cu două aspecte speciale:
-
Cea mai importantă constatare, ce ţine nemijlocit de domeniul sănătăţii, este faptul că
gospodăriile care nu beneficiază de remitenţe cheltuiesc 105,4 lei echivalent per adult pentru
procurarea de medicamente, ceea ce înseamnă cu aproape 40 la sută mai mult decât în cazul
gospodăriilor beneficiare de remitenţe. Aceasta este unica direcţie de cheltuieli în care
gospodăriile ce nu beneficiază de remitenţe consumă, în medie, mai mult. Nu dispunem la
moment de dovezi solide, însă am putea presupune că membrii gospodăriilor „neafectate” de
migraţie, datorita specificului demografic (de ex. persoanele mai în vîrstă), au în mai mare
măsură nevoie de servicii medicale şi medicamente. Având însă posibilităţi mai restrânse de a
accesa servicii medicale profesioniste sau beneficiind de acestea în măsură mai mare în cadrul
sistemului de asigurări, cheltuielile fixe pentru servicii medicale ale persoanelor respective sunt
mai mici, pe când cheltuielile pentru medicamente sunt mai mari faţă de celălalt grup;
-
Gospodăriile beneficiare de remitenţe cheltuiesc dublu pentru petrecerea timpului liber, pentru
băuturi alcoolice şi articole din tutun, comparativ cu cele care nu beneficiază de remitenţe;
Cât priveşte cheltuielile pentru servicii medicale, diferenţa între grupurile comparate este aproape
insesizabilă, atât ca valoare absolută cât şi ca parte din volumul total de cheltuieli.
3
Tabelul 3) Volumul şi structura cheltuielilor medii lunare per adult echivalent
Raportarea cheltuielilor
medii a gospodăriilor
fără remitenţe la cele
din gospodăriile cu
remitenţe (%)
82.1
Volumul cheltuielilor făcute peste hotare de către migranţi este practic triplu faţă de cheltuielile
gospodăriilor din Moldova, constituind în medie 3775 lei lunar. Este diferită şi structura cheltuielilor. În
|
primul rând, pentru alimentaţie un migrant aflat peste hotare alocă o parte mai mare din volumul total de
cheltuieli -- 45,9%, faţă de 40% în cazul gospodăriilor din Moldova. Cât priveşte cheltuielile pentru
medicamente, volumul acestora este comparabil cu cel înregistrat în familiile de migranţi aflate în
Moldova, în timp ce pentru servicii medicale migrantul cheltuieşte în medie mai mult decât pentru
medicamente (118,1 lei lunar sau 3,1% din total), prin urmare situaţia fiind inversă faţă de cea înregistrată
în cadrul familiilor din Moldova.
Tabelul 4) Volumul şi structura cheltuielilor medii lunare ale migranţilor peste hotare
Structura veniturilor indică faptul că în gospodăriile migranţilor intervievaţi, cât şi în cele beneficiare de
remitenţe, remitenţele constituie un suport considerabil, fiind sursa de venit cea mai importantă. Astfel,
volumul de venituri al gospodăriilor migranţilor este în proporţie de 41,2% asigurat de remitenţe, iar în
cazul familiilor beneficiare de remitenţe acest procent este de 38,5%. Abia pe locul doi se plasează
veniturile din activitatea salarială – 31,9% şi, respectiv, 25,6%, iar celelalte surse de venit au o pondere
mai puţin importantă, poate cu excepţia pensiilor, care constituie 11,2% din venituri în cazul familiilor
beneficiare de remitenţe.
În cazul gospodăriilor nebeneficiare de remitenţe, salariul asigură aproape o jumătate din veniturile
acestora (45,7%), situaţie comparabilă cu cea generală pe ţară - 44,3% (în trimestrul III al anului 2009,
sursa: BNS), iar o pătrime din venituri sunt asigurate din pensii (25,2%).
Tabelul 5) Structura cheltuielilor (%)
|
Remitenţe expediate pentru sănătate
Am văzut anterior că remitenţele constituie o sursă importantă pentru veniturile gospodăriilor
beneficiare. Există însă practici larg răspândite de a remite bani special în scopul rezolvării problemelor
de sănătate. Cel puţin fiecare al doilea migrant a expediat bani de peste hotare pentru a fi utilizaţi în mod
concret la rezolvarea unor probleme de sănătate.
Această practică nu se limitează doar la familiile migranţilor, ci se extinde şi la persoane din afara
gospodăriilor lor. Astfel, 11,1% dintre migranţi au donat bani rudelor, iar 4,4% au acordat bani cu titlu de
împrumut, 1% de migranţi au donat bani în acelaşi scop prietenilor sau cunoscuţilor, iar 4,1% au acordat
bani cu împrumut.
Figura 1)
Remitenţe expediate în scopul rezolvării problemelor de sănătate
|
III. STAREA SĂNĂTĂŢII ŞI ATITUDINEA
FAŢĂ DE SĂNĂTATE
La modul general, populaţia manifestă neglijenţă faţă de propria sănătate, fără a menţiona cauzele unei
asemenea atitudini. Majoritatea respondenţilor din toate sub-eşantioanele apelează la servicii medicale
doar în cazuri extreme, când vizita medicului nu mai poate fi amânată. La prima vedere, migranţii sunt şi
mai „neglijenţi” faţă de propria sănătate în raport cu grupurile de comparaţie, deşi diferenţa nu este foarte
semnificativă. Doar 19% dintre migranţi afirmă că cel puţin o dată pe an urmează un control medical
profilactic sau se adresează medicului imediat ce constată cea mai mică problemă de sănătate. În cazul
respondenţilor din celelalte sub-eşantioane, procentul celor care accesează în mod regulat serviciile
medicale în scop profilactic este în jur de 25.
Fiecare al doilea migrant se adresează medicului doar în situaţii grave, când vizitarea medicului nu mai
poate fi amânată.
Tabelul 6) Accesarea serviciilor medicale în raport cu necesităţile
Migrant
Familie
beneficiară de
remitenţe
Familie care nu
beneficiază de
remitenţe
Cel puţin o dată pe an îmi fac un control
medical profilactic / Mă adresez la medic ori de
câte ori am cea mai mică problemă de sănătate
Mă adresez atunci când observ o înrăutăţire a
sănătăţii
Mă adresez la medic doar când am o problemă
gravă de sănătate / Apelez la medic doar în caz
de urgenţă
Pe de altă parte, ne putem aştepta la faptul că migranţii, comparativ cu restul populaţiei, necesită un volum
mai redus de servicii medicale, datorita diferenţelor de vârstă. Cel puţin aceştia îşi apreciază mai pozitiv
starea de sănătate comparativ cu persoanele rămase acasă.
Discuţiile de grup confirmă această ipoteză, dat fiind faptul că persoanele mai tinere, care muncesc peste
hotare, declară în mare parte că se simt bine şi de aceea nu apelează la medic decât foarte rar. De obicei
problemele de sănătate ale acestora (cele mai frecvente fiind: reparaţia danturii, consultaţiile
ginecologice) sunt amânate pentru perioadele când se reîntorc în Republica Moldova. Adresarea la medic
peste hotare se face doar în situaţii de urgenţă. Atunci când revin în Moldova, cei plecaţi la muncă peste
hotare se adresează la medici pentru a-şi rezolva problemele de sănătate pe care le-au ignorat aflându-se
în străinătate. Uneori însă migranţii nu-şi permit achitarea costurilor serviciilor medicale din ţara gazdă
nici în situaţiile de urgenţă.
„Prietenul meu şi-a fărâmat mîna şi în Rusia operaţia costă 60 mii ruble, adică 2000 euro. Păi el vine acasă să şi-o pună
în ghips, în orice caz, tot e mai ieftin... A apelat acolo la urgenţă, a făcut rentghen şi i-au spus că-i trebuie operaţie şi-i
trebuie un traumatolog, un chirurg, că osul e crăpat. I-au spus că operaţia costă atîta. „Pentru primul ajutor noi îţi
punem ghips, ca să nu umble mîna încolo şi încoace.” (F., 26 ani, rural, Rusia)
Mai mult decât atât, sunt migranţi conştienţi de faptul că schimbările din organismul lor, identificate la un
moment dat, necesită o investigaţie urgentă la medic, însă datorită circumstanţelor, în special a lipsei
resurselor financiare, aceştia nu se adresează la medic, aflându-se într-un stres psihologic enorm dacă
apare, de exemplu, o suspectare de cancer.
„Am trecut prin nişte clipe... Aşa am suferit! La mine a ieşit nu ştiu ce mai sus de piept, şi eu m-am gîndit că gata deacum... Era nu ştiu ce ca un ou mic, cînd puneam mâna. N-am avut bani şi n-am apelat la medic, fiindcă abia
începusem să lucrez şi a trecut singură, aşa. Făceam masaj aşa, cu săpun sau cu cremă... Am suferit şi credeam că n-o
să-mi mai văd copilul, că era mai mic atunci.” (F., 44 ani, Rusia)
|
Pe de altă parte, ne putem aştepta la faptul că migranţii, comparativ cu restul populaţiei, necesită un volum
mai redus de servicii medicale, datorita diferenţelor de vârstă. Cel puţin aceştia îşi apreciază mai pozitiv
starea de sănătate comparativ cu persoanele rămase acasă.
Discuţiile de grup confirmă această ipoteză, dat fiind faptul că persoanele mai tinere, care muncesc peste
hotare, declară în mare parte că se simt bine şi de aceea nu apelează la medic decât foarte rar. De obicei
problemele de sănătate ale acestora (cele mai frecvente fiind: reparaţia danturii, consultaţiile
ginecologice) sunt amânate pentru perioadele când se reîntorc în Republica Moldova. Adresarea la medic
peste hotare se face doar în situaţii de urgenţă. Atunci când revin în Moldova, cei plecaţi la muncă peste
hotare se adresează la medici pentru a-şi rezolva problemele de sănătate pe care le-au ignorat aflându-se
în străinătate. Uneori însă migranţii nu-şi permit achitarea costurilor serviciilor medicale din ţara gazdă
nici în situaţiile de urgenţă.
„Prietenul meu şi-a fărâmat mîna şi în Rusia operaţia costă 60 mii ruble, adică 2000 euro. Păi el vine acasă să şi-o pună
în ghips, în orice caz, tot e mai ieftin... A apelat acolo la urgenţă, a făcut rentghen şi i-au spus că-i trebuie operaţie şi-i
trebuie un traumatolog, un chirurg, că osul e crăpat. I-au spus că operaţia costă atîta. „Pentru primul ajutor noi îţi
punem ghips, ca să nu umble mîna încolo şi încoace.” (F., 26 ani, rural, Rusia)
Mai mult decât atât, sunt migranţi conştienţi de faptul că schimbările din organismul lor, identificate la un
moment dat, necesită o investigaţie urgentă la medic, însă datorită circumstanţelor, în special a lipsei
resurselor financiare, aceştia nu se adresează la medic, aflându-se într-un stres psihologic enorm dacă
apare, de exemplu, o suspectare de cancer.
„Am trecut prin nişte clipe... Aşa am suferit! La mine a ieşit nu ştiu ce mai sus de piept, şi eu m-am gîndit că gata deacum... Era nu ştiu ce ca un ou mic, cînd puneam mâna. N-am avut bani şi n-am apelat la medic, fiindcă abia
începusem să lucrez şi a trecut singură, aşa. Făceam masaj aşa, cu săpun sau cu cremă... Am suferit şi credeam că n-o
să-mi mai văd copilul, că era mai mic atunci.” (F., 44 ani, Rusia)
Şi în Republica Moldova nu toţi migranţii afirmă că îşi pot asigura, din punct de vedere financiar, accesul
la diferite servicii medicale, declarând că pentru moment au alte priorităţi, iar sumele câştigate peste
hotare sunt modice.
„Când m-am căsătorit, m-am dus la medic, pentru că trebuia un certificat pentru căsătorie, pentru înscriere ... Şi ne
roagă d-na de la raion, responsabilă pentru sănătatea familiei, ceva cu reproducerea, să vină soţia mea mai des la
medicul ginecolog. Dar cum să te duci, dacă n-ai cu ce?” (M., 25 ani, Rusia)
Mai mult de jumătate din numărul migranţilor (52%) au acordat calificativele „Foarte bun” sau „Bun” în
aprecierea stării proprii de sănătate, pe când în cazul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe acest
indicator constituie 41%, iar în al treilea sub-eşantion şi mai puţin – 33,4%.
Tabelul 7)Aprecierea subiectivă a stării de sănătate 1
Situaţia este mai bună în rândul migranţilor şi la alţi indicatori care măsoară aprecierea propriei sănătăţi,
în aceste cazuri fiind şi mai pronunţată diferenţa între grupuri.
Astfel, în jur de 30 la sută dintre migranţi afirmă că atestă dureri fizice care îi împiedică să activeze şi ar
avea nevoie de tratament medical pentru a putea fi activi în viaţa cotidiană. Este un procent evident înalt,
însă mult mai mic decât în celelalte grupuri, unde astfel de aprecieri au fost făcute de aproape fiecare al
doilea respondent.
|
Tabelul 8) Aprecierea subiectivă a stării de sănătate 2
Presupunerea că neglijenţa mai pronunţată faţă de propria sănătate în rândul migranţilor este cauzată de
specificul lor ca grup de vârstă este confirmată de date. Comparând practicile de accesare a serviciilor
medicale doar în rândul respondenţilor de sub 40 de ani, observăm că diferenţa între grupurile comparate
se micşorează la 18% în cazul migranţilor şi la 20%-21% - în cazul celorlalte două grupuri.
Specificul vârstei însă nu pare a fi principala determinantă a acestor diferenţe. În tabelul care urmează
avem distribuţia indicatorului doar în rândul celor care îşi apreciază starea de sănătate ca fiind „Rea” sau
„Foarte rea”. Cu toate acestea (aprecierea negativă a stării de sănătate), migranţii iarăşi sunt cei care evită
frecventarea regulată a instituţiilor medicale, doar 25% dintre ei apelând la medic imediat ce atestă vreo
problemă de sănătate, iar 38,9% adresându-se unui medic doar în situaţii grave.
Tabelul 9) Accesarea serviciilor medicale în raport cu necesităţile
(persoanele care îşi apreciază prost starea de sănătate)
În acelaşi timp, majoritatea migranţilor recunosc că nu duc un mod de viaţă sănătos, aspect confirmat şi de
membrii famililor lor, care au evidenţiat că persoanele plecate la muncă peste hotare sunt expuse la mai
multe riscuri: „Ei când pleacă, nu ştiu ce îi aşteaptă acolo”. Percepţia modului de viaţă sănătos este
diferită, însă poate fi sintetizată în următorii indicatori:
-
starea fiziologică a organismului, care presupune în primul rând, în viziunea celor intervievaţi, o
alimentaţie adecvată, respectarea normelor de igienă personală, odihnă, practicarea activităţilor
sportive, controlul medical profilactic etc., precum şi evitarea unor practici nocive cum ar fi
consumul excesiv de alcool, fumatul etc. De remarcat faptul că cei mai afectaţi de acest aspect sunt
migranţii care muncesc în ţările CSI, în special în Moscova. Aceştia, pentru a economisi bani,
locuiesc în aceleaşi încăperi pe care le construiesc sau le repară, în condiţii nefaste pentru sănătate.
Unii dintre ei nu au nici măcar condiţii pentru igiena zilnică (duş), deşi muncesc fizic.
-
condiţiile de muncă: existenţa unui loc de muncă; munca fizică să nu fie prea extenuantă; igiena la
locul de muncă; respectarea zilei de muncă de 8 ore şi cel puţin a unei zile libere în săptămână.
|
Migranţii însă sunt constrânşi de situaţie să muncească cel mai adesea în condiţii precare, mai mult
de 8 ore pe zi. Unele femei care îngrijesc persoane sunt antrenate în muncă 24 de ore din 24, 7 zile
pe săptămână, adică tot timpul.
-
aspectul psihologic, care vizează în primul rând stresul ce îi afectează în mod deosebit pe
migranţi. Procesul de emigrare a constituit un stres enorm pentru mulţi dintre cei plecaţi la muncă
peste hotare. Emoţiile aflării într-o ţară străină, departe de cei dragi şi dorul de copii reprezintă alţi
factori extrem de stresanţi pentru migranţi. Din punct de vedere psihologic, cetăţenii Republicii
Moldova se simt inferiori în raport cu cetăţenii nativi ai ţării gazdă. Totodată, migranţii
îndeplinesc muncile cele mai de jos, deşi mulţi dintre ei au studii superioare şi în Moldova au avut
un anumit statut social, au lucrat ca medici, profesori etc., au deţinut funcţii de conducere.
„Am în Italia un verişor, care trăieşte acolo împreună cu familia, şi toţi spun că nu sînt trataţi la acelaşi nivel ca italienii,
permanent se socot mai inferiori, cu toate că au funcţii de contabili, medici, şi tot nu sînt trataţi ca cetăţenii italieni.” (F.,
27 ani, rural, fratele în Rusia, mai multe rude în diferite ţări)
-
aspectul cultural-moral se referă la relaţiile interumane, bazate pe respect şi afecţiune, precum şi
la consumul cultural, posibilitatea de a merge la teatru, cinema, concerte. De asemenea, accesul la
o educaţie de calitate, la servicii de recreere şi agrement, turism etc.
În discuţiile de grup s-a remarcat de asemenea ideea că mediul ambiant, poluarea, promovarea produselor
sintetice având diferiţi conservaţi, coloranţi şi alţi aditivi, contribuie la înrăutăţirea sănătăţii migranţilor,
la generaţii bolnave şi la un mediu nesănătos.
Incidenţa maladiilor cronice
Migranţii înregistrează o rată de morbiditate mult mai scăzută faţă de cea a membrilor familiilor lor sau
faţă de cea a membrilor gospodăriilor care nu beneficiază de remitenţe. Doar unul din patru migranţi
(24,4%) afirmă că în momentul de faţă suferă de vreo afecţiune cronică.
Beneficierea de remitenţe, aparent, nu influenţează gospodăriile la capitolul incidenţa bolilor cronice. În
gospodăriile recepţionare de remitenţe şi în rândul respondenţilor din gospodăriile care nu beneficiază de
remitenţe incidenţa bolilor cronice este la acelaşi nivel, în jur de 41%.
Figura 2)
Incidenţa bolilor cronice
În acelaşi timp, datele sugerează că nici statutul de migrant nu influenţează incidenţa bolilor cronice, iar
diferenţa atestată anterior între migranţi şi populaţia neimplicată în procesul migraţional este datorată
întrutotul faptului că migranţii sunt ceva mai tineri faţă de restul populaţiei. În discuţiile de grup cu
migranţii s-a observat totuşi o tendinţă caracteristică migranţilor care suferă de boli cronice de a se adresa
mai des la medic, inclusiv pentru controale profilactice.
|
În rândul respondenţilor cu vârste de sub 35 de ani nu există diferenţe între grupuri în ceea ce priveşte
incidenţa maladiilor cronice, ba mai mult chiar, în rândul migranţilor procentul celor care atestă maladii
cronice este ceva mai mare decât în celelalte două grupuri, constituind 17,4%.
Figura 3)
Incidenţa bolilor cronice în rândul respondenţilor cu vârste de sub 35 de ani
Cele mai frecvente afecţiuni cronice acuzate de populaţie sunt bolile aparatului cardiovascular, cele
osteoarticulare, cele ale aparatului digestiv şi cele ale sistemului nervos.
Ierarhia bolilor în funcţie de prevalenţă este aproape similară în toate grupurile comparate, poate cu
excepţia membrilor familiilor beneficiare de remitenţe, care într-o măsură mai mare atestă afecţiuni ale
sistemului nervos.
Tabelul 10) Boli cronice specificate
|
IV. MEDICINA DE FAMILIE
1. Adresabilitatea la serviciile medicinii primare
Apelarea la serviciile medicale
Datele privind contactarea de către migranţi a sistemului medical într-o anumită perioadă de timp
(ultimele 12 luni) din start scot în evidenţă două momente de bază:
1. migranţii contactează sistemul medical mult mai rar comparativ cu populaţia neimplicată în
migraţie. În ultimele 12 luni, 41,9% dintre migranţii intervievaţi nu au contactat niciodată
sistemul de sănătate, 37,7% - o dată sau de două ori, şi doar unul din zece migranţi a contactat
sistemul medical mai mult de 10 ori. Un migrant a contactat de două ori mai rar sistemul medical
(în medie 1,5 vizite pe an), comparativ cu 3,2 vizite – în cazul membrilor gospodăriilor beneficiare
de remitenţe şi cu 3,5 contacte în medie – în cazul membrilor gospodăriilor care nu beneficiază de
remitenţe. Acest lucru semnifică faptul că migranţii contactează rar sistemul medical din Moldova
din cauza absenţelor îndelungate din ţară, iar pe de altă parte, nu contactează nici sistemul medical
din ţările gazdă;
2. recepţionarea de remitenţe se pare că nu sporeşte accesarea serviciilor medicale în rândul
populaţiei neimplicate în migraţie. Diferenţa privind media numărului de contacte cu medicii nu
este una foarte mare (deşi oricum e în favoarea membrilor gospodăriilor care nu beneficiază de
remitenţe - 3,2 contacte anual în cazul beneficiarilor de remitenţe, faţă de 3,5 – în cazul
nebeneficiarilor), iar dacă excludem respondenţii cu vârste de peste 40 de ani, atunci indicatorul
practic se egalează – 2,8 faţă de 2,7.
Tabelul 11) Frecvenţa contactării sistemului de sănătate
Interacţiunea cu medicul de familie
Accesarea mai redusă a sistemului medical explică şi faptul de ce mulţi migranţi nu îşi cunosc în prezent
medicul de familie (22,5%). Acest procent este dublu faţă de cel al membrilor familiilor beneficiare de
remitenţe (11,4%) şi cu 11% mai mare faţă de al treilea grup (13,8%).
Un aspect foarte important în această situaţie ţine de dimensiunea de gen. În general, femeile într-o
măsură mai mare îşi cunosc medicul de familie. Însă în cazul migranţilor tocmai respondenţii de sex
feminin înregistrează un nivel mult mai redus de cunoaştere a medicului de familie comparativ cu grupul
similar din celelalte sub-eşantioane. Femeile implicate în migraţie nu îşi cunosc medicul de familie în
proporţie de 16,8%, comparativ cu 6,8% în cazul femeilor din gospodăriile beneficiare şi 8,6% în cazul
femeilor din gospodăriile nebeneficiare de remitenţe. Cât priveşte grupul bărbaţilor, diferenţele deşi
există, totuşi nu sunt atât de pronunţate: 25,9% în cazul migranţilor, 20,4% şi, respectiv, 21,9%.
Şi acest aspect nu este determinat în totalitate de diferenţele distribuţiei după vârstă a grupurilor analizate.
|
Dacă ne limităm doar la respondenţii cu vârste sub 40 de ani, în cazul bărbaţilor cel mai înalt procent al
celor ce nu-şi cunosc medicul de familie se regăseşte în familiile nebeneficiare de remitenţe (33,8%), pe
când femeile migrante deţin iarăşi cea mai mare pondere în grupurile comparate (15,9%).
Figura 4) Cunoaşterea medicului de familie
Migranţii mult mai rar şi-au vizitat medicul de familie (doar 33,4% l-au vizitat cu mai puţin de 6 luni în
urmă, în timp ce 15,4% au făcut-o cu 7-12 luni în urmă). Unul din patru (27,4%) nu şi-au vizitat niciodată
medicul de familie sau l-au vizitat cu atât de mult timp în urmă încât nu pot aprecia când a avut loc ultima
vizită. Acest procent este dublu faţă de grupurile de comparaţie, în cazul cărora ponderile constituie
13,2% şi, respectiv, 13,6%.
Tineretul şi persoanele de sex masculin vizitează mai rar medicul de familie. Nu şi-au vizitat niciodată
medicul de familie în ultimii 3 ani aproape o treime dintre migranţii de sex masculin şi doar 19,7% dintre
migranţii de sex feminin. Această diferenţă legată de gen este valabilă şi pentru populaţia neimplicată în
migraţie, în rândul căreia procentul bărbaţilor care nu şi-au vizitat medicul de familie în ultimii 3 ani este
dublu faţă de cel al femeilor.
Un alt aspect sugerat de date este faptul că migranţii care au nevoie de servicii medicale mult mai des le
accesează direct, fără intermedierea medicului de familie. Astfel, 22% dintre migranţii care în ultimele 12
luni cel puţin o dată au beneficiat de un serviciu medical nu şi-au contactat în prealabil medicul de familie.
În cazul celorlalte grupuri aceast indicator este de două ori mai mic – 8% şi, respectiv, 10%.
Tabelul 12) Ultima vizită la medicul de familie
În discuţiile de grup s-a pus accentul în special pe atitudinea medicilor faţă de pacienţi, evidenţiindu-se
faptul că la acest capitol, există o deosebire foarte mare între medicii din ţările UE şi cei din Republica
Moldova. Majoritatea au remarcat că comportamentul medicilor din ţările gazdă este unul respectuos,
fiecare pacient, indiferent de statutul acestuia, beneficiază de o atenţie deosebită din partea angajaţilor din
sănătate. În Republica Moldova, după părerea celor intervievaţi, atitudinea medicului este în corelaţie
directă cu sumele de bani pe care i le achită pacientul. Deşi au fost şi respondenţi care s-au declarat
|
nemulţumiţi de felul cum au fost trataţi peste hotare, remarcând faptul că populaţia băştinaşă este oricum
mai avantajată, şi chiar dacă te afli legal în ţară, oricum rămâi un străin pentru ei. „Am născut în Italia, am avut
o naştere foarte grea şi, din cauză că alături năştea şi o italiancă, erau toţi medicii veniţi la ea. Pe mine m-au lăsat cu o
asistentă şi cînd deja a trebuit să nasc, a venit medicul şi şi-a pus mîinile în cap, a certat-o. Pe urmă au venit vreo 6 medici...
Dacă mai dura 10 minute, murea copilul. Nu mi-a plăcut deloc cum (am fost tratată) la ei acolo... Şi eram în regulă, aveam
permis de soggiorno.” (F., 29 ani, a muncit în Italia, România, intenţionează să plece în Irlanda)
“Medicina se socoate una dintre cele mai bune la engleji, dar a fost un caz real, pe care l-am avut. Mi-am rupt osul la mână... În
decurs de 2 săptămâini m-am apropiat de medic şi i-am arătat cazul... Mi-a spus să vin peste o lună de zile. Peste o lună de zile
osul era prins deja unul de altul şi, când am venit iarăşi, el mi-a spus că este prins (greşit) şi trebuie să-l rupem din nou. Dar eu
nu am vrut, dacă era prins să-l rup din nou, şi aşa a şi rămas. Alt caz: am avut probleme cu glandele şi iarăşi nu am putut să
merg acolo... Că era costisitor şi îmi era frică. Tot mai bine e la noi acasă.” (M., 27 ani, Marea Britanie)
Există de asemenea migranţi cu boli cronice care declară că nu şi-au putut înlocui medicii din Moldova,
cei la care se tratează de ani de zile, cu cei de peste hotare, ei fiind de fapt mulţumiţi de serviciile oferite de
medicii moldoveni.
Atitudinea medicilor faţă de pacienţi este mult mai bună peste hotare, consideră şi membrii familiilor
migranţilor. Unii au făcut această constatare din propria experienţă, atunci cînd munceau şi ei peste
hotare, remarcând că acolo „medicul se află în serviciul cetăţeanului, nu ca la noi: parcă îi eşti
întotdeauna dator medicului cu ceva.”
2. Accesibilitatea serviciilor medicinii primare
Practicile de evitare a serviciilor medicale în pofida necesităţii sunt destul de răspândite în rândul întregii
populaţii, inclusiv în rândul migranţilor, 25% dintre aceştia afirmând că în ultimele 12 luni au avut situaţii
în care nu s-au adresat instituţiilor medicale, deşi au avut nevoie de serviciile lor. Luat însă comparativ pe
grupuri, acesta este procentul cel mai mic.
În cazul gospodăriilor beneficiare de remitenţe, evitarea instituţiilor medicale a fost raportată de 30,3%
dintre respondenţi, iar în cel al gospodăriilor nebeneficiare de remitenţe – de 32,4%.
Din perspectiva apartenenţei de gen, în imposibilitatea de a accesa serviciile medicale se pomenesc mai
des femeile migrante (28,8%) decât bărbaţii migranţi (23,1%), cât şi femeile din gospodăriile care nu
beneficiază de remitenţe (36,2%), comparativ cu bărbaţii din acelaşi grup de gospodării (27%).
Figura 5)
Incidenţa situaţiilor de neadresare pentru asistenţă medicală
În ultimele 12 luni au fost situaţii în care aţi avut nevoie de asistenţă medicală,
însă nu v-aţi adresat la medic?
Migranţii sunt puşi în imposibilitatea de a accesa serviciile medicale din diferite cauze, atât în Republica
Moldova, cât şi peste hotare. Cazuri de acest gen, raportate de migranţi, au loc în mare parte peste hotare –
38,3%.
|
Figura 6) Unde a avut loc situaţia de neadresare pentru asistenţă medicală
Neaccesarea serviciilor medicale este cauzată de mai mulţi factori, doi fiind cei mai importanţi: atitudinea
neglijentă, când persoana nu se adresează la medic deoarece consideră problema drept una nu prea gravă, şi
lipsa de timp. Aceste cauze sunt caracteristice tuturor grupurilor analizate. Comparaţia între cele 2 grupuri
de populaţie neimplicată în migraţie evidenţiază doar faptul că membrii gospodăriilor care nu beneficiază
de remitenţe se confruntă mai des cu problema lipsei mijloacelor financiare necesare pentru a se deplasa
până la instituţiile medicale - 21,3%, faţă de 13,9% -- în cazul populaţiei beneficiare de remitenţe.
În cazul migranţilor se constată mai multe momente specifice. Mai întâi, avem primul semn al
„marginalizării” din cauza neasigurării medicale. Astfel, lipsa unei asigurări medicale a împiedicat unul
din cinci migranţi să acceseze serviciile medicale. Acest lucru este în egală măsură valabil pentru
Moldova şi pentru ţările gazdă. Cu lipsa timpului necesar pentru a vizita un medic migranţii se confruntă
semnificativ mai des peste hotare (33,7%) decât în Moldova (18,8%).
Lipsa de bani pentru transport ce ar permite deplasarea către instituţiile medicale prezintă un obstacol şi
pentru migranţi, însă doar atunci când aceştia se află în Moldova (12,8%).
Studiul calitativ a confirmat că unora dintre migranţi le este teamă să se adreseze la medici pentru că îi
consideră în mare parte incompetenţi. Pe de o parte, se subliniază faptul că medicii cu vârste înaintate
continuă să utilizeze scheme învechite de tratament, care în unele ţări sunt demult abandonate sau/şi
contestate, iar pe de altă parte, se evidenţiază că medicii tineri şi-au făcut studiile achitând taxe (inclusiv
neoficiale) pentru „cumpărarea notelor”. De asemenea, o bună parte dintre participanţii la focus grupuri
consideră că medicii din Moldova au drept scop principal „stoarcerea de bani” şi nu tratamentul
pacientului. Acest aspect se manifestă cu precădere în cazul migranţilor; în opinia acestora, ei sunt priviţi
de către cadrele medicale ca o sursă financiară.
„Ei se uită la tine aşa: dacă tu ai venit (de peste hotare) şi nu vrei să scoţi un leu din buzunar, tu eşti un om pierdut. Îţi
reproşează, strigă, se poartă foarte urât, îţi trânteşte pansamentul înaintea ta... Şi-apoi, personalul ăsta tehnic,
infirmiera asta tot aşa: la fiecare trebuie să le dai... Ne simţim mai mult ca o sursă de bani.” (F., 33 ani, Rusia)
Migranţii participanţi la focus grupuri au remarcat de asemenea că instituţiile medicale din Republica
Moldova sunt insuficient finanţate şi, din acest motiv, starea edificiilor acestora este proastă, condiţiile
igienice nu se respectă, medicamentele, resursele umane sunt insuficiente etc. Şi că, în ansamblu, aceşti
factori contribuie la faptul că migranţii în mare majoritate nu au încredere în sistemul medical din
Republica Moldova, cel finanţat de la stat.
„Eu, anul trecut, am fost în spital. Eu sunt invalid şi m-am dus acolo, şi ei n-aveau (medicamente) pentru picurătoare. Eu am
dat 1000 de lei ca să-mi cumpăr toate leacurile, pentru că ei nu au (nimic) în afară de analghin, glucoză, fizrastvor (ser
fiziologic) şi furacilină.. Din astea au cât vrei, dar restul nu-i nimic, nici binturi (pansamente) nu-s.” (F., 46 ani, Rusia)
„Pentru că eu sunt din sat, şi părinţii mei sunt din sat, am şi o soră, apoi medicul de familie... ăsta nu-i medic... El vine şi, cu o
pastilă, lecuieşte toate bolile. Şi tot aşa, trebuie să-i împingi tot timpul (câte) 20 de lei ca să-ţi facă orice iscălitură... Şi aşa-i
peste tot locul, în toate raioanele, în raionul Cantemir - asta-i precis. Şi-i un medic de familie la 7 sate... Aici trebuie să vină
cineva să vadă, aici nici n-ai ce discuta... Este foarte grav (situaţia) cu medicii de familie.” (F., 33 ani, Rusia)
„Nu ai cum să (îţi) cunoşti medicul de familie. Din câte cunosc eu, un medic de familie e pentru câteva sate. Medicul nostru
de familie e tocmai la 8-9 km (distanţă). Dar în sat este (doar) un fel de asistentă medicală.” (M., 21 ani, Rusia)
„Noi stăm prost cu aparatajul. Poate în alte ţări vin şi fac deodată diagnostica, au aparate, chiar şi acelaşi
uzi(ultrasunet): el vede dacă ai hemoragie internă la stomac sau în altă parte. Dar la noi cum se face? La noi (se pune
diagnosticul) numai pe (bază de) palpaţii...” (F., 30 ani, Rusia)
|
Migranţilor le inspiră mai multă încredere serviciile medicale din străinătate, în special din UE. Ei declară
că diferenţa este una semnificativă, începând de la anturaj, dotarea tehnico-materială şi până la atitudinea
angajaţilor instituţiilor medicale faţă de pacienţi.
„Deosebirea este foarte mare: 1. Nu se plăteşte patul-loc, (plata pentru acesta) intră în asistenţa medicală; 2. Paturile
sunt (concepute) strict după necesităţile sanitare, cu canapele ortopedice; 3. Hrana (este) foarte bună, nu-i necesar să-ţi
aducă de acasă. Dacă eşti la dietă, îţi dă dietă, gustos, cu carne cu tot, la nivel sănătos. Nu-ţi permite să aduci mîncare
de acasă; 4. Condiţii foarte bune pentru a face o baie, de a merge la WC, (este) apă, nu umblă cu lighenele, şi nu
miroase a clor etc.” (F., 36 ani, Italia)
Cîţiva respondenţi au accentuat faptul că apelează la serviciile medicale din Republica Moldova doar
pentru anumite formalităţi. S-a menţionat că certificatele medicale solicitate la locul de muncă sau pentru
alte scopuri sunt acordate fără o examinare adecvată a pacienţilor.
„În Moldova am făcut un control medical cu jumătate de lună în urmă, în care am mers prin cabinete, stând şi enervându-mă,
şi (toţi medicii) mă întrebau: eşti sănătos? Şi-mi scriau: „sănătos”. Am avut nevoie de un document, (de aceea) nu m-au
controlat, dar m-au întrebat (numai)... Şi am pierdut o zi... Putea (medicul) să treacă singur, să-mi iscălească sau nu ...” (M.,
24 ani, Rusia)
„Când am lucrat aici, în Chişinău, la o firmă de mobilă, mi-a trebuit un certificat precum că-s apt de muncă. Am sunat
acasă la mama: ea avea un cunoscut la medicul de sector. I-am trimis certificatul, au pus ştampilele, eu n-am fost deloc
la control şi m-au primit la serviciu. Altfel n-aveam nici timp, nici bani să mă duc.” (M., 21 ani, România)
Migranţii într-o măsură mai mare manifestă rezerve faţă de profesionalismul medicilor din Moldova,
motiv pentru care au evitat accesarea serviciilor medicale 12,8% dintre respondenţi.
Atunci când migrantul se află peste hotare, un obstacol în plus îl constituie aspectele legate de statutul său
oficial în ţara gazdă. Dintre cei care au evitat vizitarea unui doctor peste hotare 6,5% au afirmat că nu au
dorit să fie văzuţi de cineva mergând la doctor, cel mai probabil de reprezentanţii autorităţilor. Există de
asemenea o teamă a migrantului, în special a celui care munceşte ilegal, că angajatorul, aflând de
problema lui de sănătate, nu îl va mai angaja sau îl va concedia. Un alt aspect vizează banii. Nu este vorba
doar de lipsa acestora pentru a accesa serviciile medicale, dar şi de faptul că adresarea la medic presupune
pierderea unei zile (câtorva zile) de muncă, pierdere pe care un migrant nu şi-o poate permite, dat fiind
faptul că principalul său scop este câştigul financiar. În plus, migranţii declară că adresându-se la medic ei
îşi asumă riscul pierderii locului de muncă din cauza absenţei de la serviciu, angajatorului fiindu-i
indiferent motivul absenţei.
Tabelul 13) Cauzele neaccesării serviciilor medicale
|
Limba de comunicare reprezintă şi ea o barieră pentru unii migranţi în cazul adresării la medic în ţara
gazdă. Unii dintre cei care muncesc peste hotare declară că, deşi cunosc limba la nivel de comunicare,
le este dificil să discute cu medicii care în mare parte folosesc un limbaj specific.
Aprecierea accesibilităţii serviciilor medicinii primare şi a asistenţei medicale în Republica
Moldova şi în străinătate
Asistenţa medicală în Republica Moldova este apreciată de populaţie mai degrabă ca inaccesibilă. Fiecare
al doilea cetăţean este de părere că ar fi complicat să beneficieze de îngrijire medicală atunci când ar avea
nevoie, iar între 8% şi 14% dintre cetăţeni au folosit chiar calificativul de „foarte complicat”.
Remarcăm că populaţia beneficiară de remitenţe (a nu se confunda cu migranţii propriu-zişi) apreciază
oarecum mai pozitiv accesibilitatea serviciilor medicale, comparativ cu migranţii şi populaţia care nu
beneficiază de remitenţe. O apreciere negativă a fost dată de circa 59% de membri ai familiilor beneficiare
de remitenţe, comparativ cu 64% dintre migranţi şi 66% din populaţia care nu beneficiază de remitenţe.
Într-adevăr, discuţia de grup cu membrii familiilor migranţilor confirmă faptul că beneficierea de
remitenţe le sporeşte în mod semnificativ posibilităţile de accesare a serviciilor medicale. Mulţi dintre
respondenţii ai căror rude muncesc peste hotare au recunoscut că, fie ei personal fie unele rude ale lor, au
beneficiat de servicii medicale doar datorită remitenţelor.
„M-am tratat numai datorită banilor de peste hotare. A fost vorba de vreo 300 dolari, (pe care i-am avut) numai de peste
hotare. De pe loc nu e posibil (să obţin o asemenea sumă).” (F., 26 ani, urban, soţul plecat în Rusia)
„La noi, verişorul are diabet zaharat şi, dacă nu ar fi mama lui care e în Italia să-i trimită bani ca să facă tratament şi să stea
în spital o dată la jumate de an, nu ştiu ce ar fi (cu el). El are poliţă, stă la spitalul nr. 3. El permanent plăteşte bani la soră
medicală, la toţi (medicii) şi faţă de el atîrnarea (atitudinea) e cu totul alta decît faţă de alţii, care sunt cu el în spital şi nu
plătesc atât”. (F., 27 ani, rural, mai multe rude se află la muncă peste hotare)
„Am făcut operaţie, mi-au trimis bani pentru operaţie.” (M., 51 ani, urban, soţia şi fiica plecate în Italia)
“Pe noi ne-a ajutat foarte mult cumnata, cînd soacră-mea a fost bolnavă. Numai pe asta trăim. Soţul meu a plecat în Italia şi
eu trebuie să mă duc (în Italia) săptămîna viitoare. Noi numai pe asta trăim, pe finanţele de peste hotare.” (F., 37 ani, Franţa)
“Sunt la pensie şi dacă nu-mi trimit fetele (bani) - mor. Practic, cheltuielile îs acceptabile, dar numai cu veniturile deacolo.” (F., 60 ani, Italia)
Câţiva participanţi la studiu au evidenţiat faptul că pentru ei, problemele de sănătate ale unuia din membrii
familiei a fost şi principalul factor care a determinat plecarea la muncă peste hotare, ei fiind conştienţi că
nu au altă soluţie pentru a le asigura tratamentul necesar.
Unii participanţi la studiu au remarcat că numai gândul că există cineva apropiat care munceşte peste
hotare şi, în caz de urgenţă, ar putea apela la el(ea) după ajutor le oferă o încredere în ziua de mâine, un
anumit sentiment de stabilitate. Dacă ceva s-ar întâmpla, el(ea) la sigur le-ar expedia bani pentru
soluţionarea problemelor de sănătate. Fapt confirmat de altfel şi de migranţi, care declară că la alte
cheltuieli ei pot renunţa, atunci însă când este vorba de sănătatea celor apropiaţi – ei jertfesc totul.
„Dacă face parte din familia mea - voi cheltui cît va trebui. Dacă va trebui, (voi cheltui) şi o mie de euro, şi două, şi trei.
Am cheltuit mai mult decît m-am aşteptat pentru intervenţiile chirurgicale ale părinţilor.” (F., 36 ani, Italia)
Migranţii au evidenţiat de asemenea faptul că medicii cunosc deja acest aspect al disponibilităţii celor
plecaţi la muncă peste hotare să ofere sprijin financiar apropiaţilor lor sau să-şi plătească integral propriul
tratament atunci când se adresează la medic.
„Chiar nu demult am auzit un caz că au internat pe o doamnă (în spital) şi, de odată (de la bun început) au întrebat-o: „Ai pe
cineva peste hotare?”. Şi a murit doamna după vreo 3 zile.” (F., 44 ani, Rusia)
„Stăteam la Spitalul Republican şi apoi (medicul) nu venea să mă întrebe: „Ce te doare?”, dar „Cîte zile mai ai de
plătit?”. Prima întrebare asta era: pe cîte zile mai ai bani de plătit? (F., 60 ani, Italia)
|
Mai mulţi participanţi la discuţiile de grup au accentuat faptul că sistemul medical din Republica Moldova
este susţinut (la nivel informal) pe bază de remitenţe, în caz contrar acesta ar fi falimentar, iar medicii nu ar
avea cum să reziste în condiţiile pe care le oferă statul. În diferite contexte au fost respondenţi care au ţinut
să precizeze că, de fapt, medicii sunt forţaţi de contextul economic şi politic să practice mita, altfel nu ar
putea supravieţui.
„Noi vorbim negativ despre medici şi învăţători, dar dacă e să ne punem în locul lor, eu pot să-i înţeleg: ei tot au salariul
mic şi vor să trăiască. Totul vine de la stat, totul vine de la conducere...” (F., 21 ani, Rusia)
Accesibilitatea asistenţei medicale peste hotare este apreciată de migranţi ceva mai pozitiv comparativ cu
asistenţa medicală din Moldova, deşi oricum predomină aprecierile negative: 44,4% au apreciat accesul
drept „complicat” şi 13,9% - drept „foarte complicat”.
Figura 7)Percepţia accesibilităţii asistenţei medicale
Accesibilitatea asistenţei medicale în străinătate depinde de direcţia emigrării şi în special de statutul legal
al migrantului în ţara gazdă.
De cel mai restricţionat acces la serviciile medicale peste hotare au parte migranţii care muncesc într-o
ţară din CSI, de asemenea, cei care dispun de un statut legal mai puţin „avansat”.
Fiecare al doilea migrant în zona CSI a apreciat accesul la serviciile medicale profesioniste ca fiind
„complicat”, iar 15,5% dintre ei l-au apreciat drept „foarte complicat”. Pentru comparaţie, în UE aceste
calificative au fost acordate de doar de 28,4% şi, respectiv, 10,9% de migranţi.
De cel mai uşor acces la serviciile medicale de peste hotare beneficiază migranţii moldoveni care au reuşit
să obţină cetăţenia ţării în care se află, cei care dispun de cetăţenia bulgară sau cea română, precum şi
persoanele care dispun de permis de şedere şi de muncă.
La capitolul accesibilitatea serviciilor medicale peste hotare, deţinerea permisului de reşedinţă, cât şi
înregistrarea temporară, nu oferă beneficii evidente în raport cu migranţii care au un statut ilegal. Aceştia
din urmă, în proporţie de 42,8%, consideră că pentru ei ar fi complicat să acceseze serviciile medicale, iar
pentru 23,1% dintre ei – chiar foarte complicat.
|
Tabelul 14)Percepţia accesibilităţii asistenţei medicale peste hotare pe caracteristici migraţionale
Studiul calitativ a confirmat faptul că statutul legal al migrantului este un factor important în accesarea
serviciilor medicale. Cei aflaţi ilegal în ţara gazdă evită în general locurile publice din teama de a nu fi
expulzaţi, or deplasarea spre instituţiile medicale îi expune la acest risc. De asemenea, predomină
percepţia că medicii ar putea să-i denunţe: „Din câte eu ştiu, acei care-s ilegal şi se adresează la medic, pe
urmă (medicul) îi denunţă la poliţie.” (F., 49 ani, Italia). Cu toate că au fost mai mulţi emigranţi care au
pus la îndoială faptul că lucrătorii medicali ar fi capabili să facă un asemenea gest şi nimeni nu a confirmat
vreun caz în care adresarea la medic a contribuit la expulzarea cetăţenilor Republicii Moldova sau a altor
migranţi.
„Asta a fost o lege acuma, în primăvară, încă au fost puse condiţii medicului – cum se adresează la dânsul un
„stranier”, să-l denunţe. Dar cred că nici un medic nu a făcut treaba asta, nu, nu cred.” (F., 33 ani, Italia)
Obstacole în accesarea serviciilor medicale în Republica Moldova şi în străinătate
Setul de obstacole care îngrădesc accesul populaţiei la asistenţă medicală în Moldova este cât se poate de
larg.
Cea mai accentuată problemă ţine de aspectul financiar, costul serviciilor medicale, care face aceste
servicii inaccesibile pentru populaţie. Problema financiară este aproape la fel de importantă şi pentru
migranţi.
Ca şi importanţă, urmează lipsa poliţei de asigurare medicală, cea mai gravă problemă în cazul migranţilor
- 44,9% de menţiuni, comparativ cu 32% - în cazul membrilor gospodăriilor beneficiare de remitenţe şi
29,3% - în cazul gospodăriilor care nu beneficiază de remitenţe.
Tabelul 15) Obstacole în accesarea serviciilor medicale în Republica Moldova
Setul de obstacole în accesarea serviciilor medicale din străinătate este unul diferit faţă de Moldova.
Problema lipsei asigurării medicale este valabilă pentru migranţi şi în ţările gazdă, aceasta fiind
menţionată cel mai des (34%) drept obstacol care face mai dificilă accesarea asistenţei medicale peste
|
hotare. Al doilea obstacol ţine de statutul de şedere ilegal, care a făcut dificil accesul la medici pentru
28,7% de migranţi sau, în general, a condus la percepţii precum că pentru migranţii ilegali nu sunt
disponibile serviciile medicale peste hotare – 11,1%.
Doar pe al treilea loc se plasează constrângerile financiare, fiecare al patrulea migrant (25%) menţionând
costurile serviciilor medicale de peste hotare ca fiind prea înalte în comparaţie cu posibilităţile lui
financiare.
Un aspect foarte important ţine de piaţa muncii, care creează mecanisme de îngrădire a accesului la
servicii medicale, fie prin interdicţia de a părăsi locul de muncă în zilele lucrătoare (14,7%) fie prin teama
de a nu pierde locul de muncă (20,5%).
Neîncrederea în profesionalismul medicilor, care în cazul sistemului medical din Moldova se plasează pe
al treilea loc (29,2%), în setul de obstacole întâlnite peste hotare este un factor destul de neînsemnat –
6,1%.
Tabelul 16) Obstacole în accesarea serviciilor medicale peste hotare
3. Consumul de servicii medicale în străinătate
Gradul de accesare a serviciilor medicale din străinătate de către migranţii moldoveni este foarte scăzut.
Doar 6,5% dintre migranţi s-au aflat la evidenţă în sistemul public de sănătate al ţărilor gazdă pe întreaga
perioadă în care au fost antrenaţi în procesul migraţional, şi acesta este serviciul cel mai des accesat,
comparativ cu alte tipuri de servicii medicale. Doar 6,1% dintre migranţi au consultat un medic de profil
din sistemul public, iar 5,7% - au vizitat un medic generalist/de familie.
Sistemul de sănătate privat din străinătate este şi mai puţin accesat la nivelul serviciilor de consultanţă,
doar 4,8% dintre migranţi consultând un medic de profil din sistemul privat. În ceea ce priveşte urmarea
unui tratament sau efectuarea unei intervenţii chirurgicale, serviciile cu plată sunt mai des accesate. Au
urmat un tratament (internare) cu plată 3,6% dintre migranţi, fără plată - 1,8%. Au achitat pentru
intervenţii chirurgicale 2,8% dintre migranţi, au suportat o intervenţie chirurgicală fără plată 1,5%.
Serviciile medicale de urgenţă, aparent cele mai accesibile peste hotare (55% dintre migranţi sunt siguri
că ar apela la acest serviciu în caz de necesitate) nu sunt şi printre cele mai accesate, astfel încât doar 3,9%
dintre migranţi au beneficiat de acest serviciu.
Migranţii participanţi la focus grup se declară în mare majoritate mult mai satisfăcuţi de serviciile de
urgenţă din ţările în care lucrează comparativ cu cele din Republica Moldova. Percepţia multora este că în
Moldova ambulanţa ajunge foarte greu la solicitant şi este, de regulă, nepregătită pentru intervenţie. Deşi
unii respondenţi au declarat că în ultimii ani situaţia s-a schimbat, alţii au ţinut să precizeze că recent (în
ultimul an) li s-a întâmplat ca serviciul de urgenţă să vină în mai mult de jumătate de oră sau să nu aibă cele
necesare pentru primul ajutor. În schimb, faţă de serviciile de urgenţă din străinătate percepţia este una
pozitivă, migranţii argumentând prin exemple concrete. Este apreciată în primul rând rapiditatea
intervenţiei.
|
„Cumnata mea a chemat urgenţa, fetiţa a călcat-o maşina pe picioruş şi a venit chiar elicopterul, foarte repede, şi au luat-o.”
(F., 37 ani, Franţa)
„Eram la mama, ea a avut o alergie puternică, chiar s-a întîmplat. Dar (medicul) n-a întrbat-o de acte, de nimic. I-a acordat
primul ajutor şi i-a spus: „Să vă duceţi la medic”. Şi mamei i-a stat bine şi nu s-a mai dus...
Mama mea este fără acte, dar (medicii) i-au acordat primul ajutor.” (F., 26 ani, Italia)
“Fata cu care eu trăiam în America a chemat urgenţa şi aceasta foarte repede a venit, şi i-a acordat ajutor. Adică la noi
urgenţa trebuie s-o aştepţi mult, foarte mult.” (F., 21 ani, SUA)
Experienţe mai puţin pozitive se înregistrează însă în Federaţia Rusă, migranţii constatând că serviciile de
urgenţă intervin rapid, oferă ajutorul, însă solicită achitarea unor taxe. De menţionat că majoritatea celor
intervievaţi s-au referit la alte persoane, cum ar fi colegi de serviciu, prieteni.
„ Nu am chemat pentru mine (ambulanţa), dar acolo unde lucram a căzut un bărbat şi i s-a rupt mîna. Şi vă spun cinstit că deodată i-au cerut bani. Urgenţa l-a luat şi i-au pus ghipsul” (F., 44 ani, Rusia)
„Un prieten din Chişinău a chemat salvarea, i-au făcut operaţie, dar medicii au zis că (pentru) moldoveni e cu plată şi au fost
nevoiţi să sune cunoscuţii, prietenii, să împrumute ca să plătească.” (M., 20 ani, Rusia)
„Un prieten, în Rusia, a avut comoţie cerebrală şi a plătit foarte mult, că era în stare gravă.” (M., 25 ani, Rusia)
Serviciile medicale private (cu plată) sunt apreciate ca fiind mai accesibile peste hotare.
Tabelul 17) Consumul de servicii medicale în străinătate
Volumul consumului de servicii medicale diferă substanţial în diferite grupuri de migranţi, distincte ca
profil migraţional. Ca şi direcţii de emigrare, cel mai înalt nivel de consum al serviciilor medicale se
remarcă în ţările Uniunii Europene. Media tipurilor de servicii medicale accesate de migranţi în UE este
de 0,68. Pentru comparaţie, în CSI acest indicator constituie 0,31, de peste două ori mai redus.
Migranţii de sex feminin accesează substanţial mai multe servicii medicale în străinătate – 0,54 servicii în
medie, faţă de 0,32 în cazul bărbaţilor. Gradul de consum al serviciilor medicale peste hotare creşte o dată
cu înaintarea în vârstă: de la 0,3 – în grupul cel mai tânăr, la 0,55 – în cazul migranţilor cu vârste de peste
50 de ani.
Sub acest aspect, şi mai pronunţate sunt diferenţele în funcţie de statutul legal al migrantului şi durata
emigrării. Cele mai multe tipuri de servicii medicale peste hotare au fost accesate de migranţii care dispun
de cetăţenia ţării gazdă (în medie 1), aproape dublu faţă de cei care deţin cetăţenia română sau bulgară
(0,55) şi cei care dispun peste hotare de permis de şedere şi de muncă (0,54). Cel mai mic grad de consum
îl înregistrează migranţii ilegali şi cei care s-au aflat peste hotare în baza unei înregistrări temporare – 0,26
în ambele cazuri.
Cât priveşte durata de şedere în ţara gazdă, se pare că migranţii de scurtă durată (sezonieri) accesează în
medie mult mai puţine servicii medicale – 0,31. Pentru comparaţie, un migrant pe termen lung (de peste
12 luni) a accesat în medie 0,92 tipuri de servicii medicale.
|
Tabelul 18) Numărul mediu de tipuri de servicii medicale accesate peste hotare
Persoanele aflate la muncă peste hotare recurg deseori la autotratament pentru a-şi rezolva problemele de
sănătate.
„Ştiu ce medicamente primesc eu şi am luat cu mine o geantă întreagă. Şi când a venit timpul, de-acuma ştiu, primăvara,
toamna am (medicamente) când se începe acutizarea (bolii) şi le-am primit şi gata, atâta a fost. Ca să nu să se agraveze
(boala) şi ca eu să pot munci. Şi asta-i...” (F., 49 ani, Italia)
Răcelile sunt cel mai des tratate de migranţi în mod naturist, cu reţete tradiţionale. Cu toate acestea, în
rândul tinerilor migranţi s-a observat o neîncredere în remediile populare şi în autotratament.
Membrii familiilor migranţilor au menţionat în mare majoritate că trimit medicamente din Republica
Moldova rudelor aflate la muncă peste hotare, din diferite motive:
- migranţii au anumite boli cronice, s-au obişnuit cu anumite preparate şi îşi cunosc deja medicaţia;
- nu au timp sau resurse financiare pentru a se adresa la medic. În aceste condiţii, rudele se adresează
medicilor, le descriu simptoamele, aceştia în absenţa pacienţilor le prescriu tratamente, după care
rudele le procură şi le expediază peste hotare;
- în Republica Moldova medicamentele sunt considerate mai ieftine;
- unele medicamente cu care migranţii sunt obişnuiţi nu se găsesc în ţările UE. Cel mai frecvent
migranţii solicită medicamente pentru migrenă: Citramon şi analgină, dar şi altele, cum ar fi
valeriana, paracetamol.
„Citramon, valeriană, paracetamol, care sînt aşa de (necesare în caz) de febră, în caz de altă urgenţă. Dacă (apare) ceva mai
grav, ne consultăm cu medicii şi îi întrebăm ce trebuie, şi le trimitem de-aici, fără (prezenţa) pacientului, îl sunăm şi îl
întrebăm, spunem (doctorului) problema... Chiar verişorul a avut probleme, ceva la un picior... Şi am sunat la un medic, am
întrebat şi mi-a spus ce (medicament) să iau, şi i-am trimis acolo.” (F., 27 ani, rural, fratele în Rusia, mai multe rude în diferite
ţări)
„Acele dureri mici: ficatul, pancreasul... Beai o pastilă, două şi-ţi trece, pur şi simplu, ce mai mult... Asta e de la nervi,
dar pentru nervi ţi-ai luat nişte calmante şi atâta-i tot.” (F., 33 ani, Italia)
Totodată, unii migranţi trimit medicamente rudelor aflate în Republica Moldova. Cei care muncesc în
Rusia expediază unele preparate medicamentoase menţionând că în Rusia acestea sunt mai ieftine
comparativ cu Republica Moldova. La rândul lor, cei care muncesc în UE trimit medicamente acasă
remarcând că acestea sunt mai calitative şi mai eficiente în tratarea diferitor maladii. Unii au evidenţiat că
|
în Moldova nu există aceste preparate medicamentoase. De asemenea, sunt migranţi care, după ce se
reîntorc în ţară pentru o perioadă mai mare de timp, le solicită rudelor, cunoscuţilor, prietenilor rămaşi să
muncească peste hotare să le trimită medicamente, pentru că au o mai mare încredere în medicamentele
produse în UE şi pentru că medicamentele respective în Moldova sunt foarte scumpe.
„Sora mea a fost în Italia şi acum, dacă îi trebuie un medicament, are acolo o cumnată şi o sună şi îi spune să i le trimită de
acolo. De exemplu, un fel de aerosol pentru respiraţie, la noi nu ştiu dacă este... Chiar dacă este, e foarte costisitor, şi-i trimite
mai multe.” (F., 32 ani, rural, mai multe rude în Italia)
Constrânşi de împrejurări, de condiţiile de muncă, migranţii aşteaptă perioada revenirii în Republica
Moldova pentru a face un tratament. În acest sens, sunt avantajaţi migranţii sezonieri.
„Eu, (o dată) la două-trei luni vin acasă... Aveam un post de lucru foarte greu şi suntem două moldovence cu paşaport
românesc care ne schimbăm, numai pe 2- 3 luni: aşa reuşeşti să menţii şi familia de aici. Ne schimbăm: iată eu acuma am
venit acasă, iar ea a rămas... Eu aştept: aha, o să treacă două-trei luni repejor şi apoi o să mă duc şi o să mă adresez (la
medic), o să-mi fac un uzi (diagnostic cu ultrasunete) ori o să-mi scot o măsea, ori ...” (F., 49 ani, Italia)
Cu toate că majoritatea migranţilor încearcă să-şi amâne soluţionarea problemelor de sănătate pentru
perioada în care se vor reîntoarce în Moldova, au fost exemplificate şi practici pozitive de tratament în ţara
gazdă. Acestea se referă în special la cazurile de urgenţă, iar accentul respondenţii l-au pus pe gratuitatea
serviciilor.
„O prietenă de a mea a plecat în Cehia şi acolo a (ajuns) la urgenţă... I-au făcut operaţie, fără bani, s-a primit foarte reuşită,
o stat jumate de an şi a venit înapoi acasă” (F., 58 ani, rural, fiica în Italia)
Respondenţii au menţionat că şi unii locuitori ai ţărilor în care muncesc preferă să apeleze la anumite
servicii medicale, de recuperare sau de înfrumuseţare în Republica Moldova datorită raportului preţ–
calitate. În acest sens, cel mai solicitat serviciu este cel stomatologic.
„Eu am lucrat la Rubliovca, raion (al Moscovei) foarte bogat, aţi auzit... E de rîs, dar am auzit personal că trebuia să vină o
persoană de acolo, a procurat bilet la avion ca să vină în Moldova să-şi facă dinţii.” (F., 44 ani, Rusia)
„O venit prietena mea din Italia cu rentghenul (radiografia) la dinţi. A fost cu rentghenul, medicul i-o făcut dinţii şi l-a
programat şi pe italian (la acelaşi medic).” (F, 60 ani, Italia)
|
V. ASIGURAREA MEDICALĂ OBLIGATORIE
1. Acoperirea cu asigurare medicală în Republica Moldova şi în străinătate
Acoperirea cu poliţe de asigurare medicală obligatorie în Republica Moldova pe categorii
Conform datelor statistice disponibile pe pagina web a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, în
anul 2008 au fost asigurate 2 568,6 mii persoane dintr-o populaţie de 3424,4 mii, ceea ce constituie o
acoperire de 75%.
Datele studiului nostru sugerează că timp de un an, evoluţii importante în acest sens nu au fost înregistrate,
rata de asigurare medicală în rândul gospodăriilor care nu beneficiază de remitenţe (grupul cel mai larg ca
reprezentare din totalul populaţiei) fiind, la fel, de 75%.
Tabelul 19) Numărul contingentelor de persoane asigurate în anul 2008
Sursa: ”Raport privind utilizarea mijloacelor din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală în anul 2008”
În pofida aşteptărilor, recepţionarea de remitenţe nu determină o motivaţie şi/sau posibilităţi mai mari
în vederea asigurării medicale, ci dimpotrivă, în rândul familiilor afectate de migraţie rata de acoperire
cu asigurare medicală este cu cca 15% mai joasă.
Acest lucru se întâmplă nu din cauză că în rândul gospodăriilor afectate de migraţie numărul de persoane
în vârstă sau cel al copiilor ar fi mai mic. Deoarece, dacă ne limităm doar la persoanele cu vârste între 18 şi
62 de ani, rata de acoperire cu asigurări scade pentru ambele grupuri comparate, însă diferenţa între
grupuri creşte până la 19%.
Figura 8) Rata de acoperire cu asigurare medicală
|
Lipsa asigurării medicale, în special diferenţa ratelor de asigurare între grupurile comparate, are drept
una din cauze aspectul financiar, în tot cazul acest aspect a întrunit cel mai mare procent de menţiuni
în ambele grupuri.
În acelaşi timp, constrângerile financiare sunt invocate drept cauză principală a neasigurării într-o măsură
mai mare în rândul gospodăriilor neafectate de migraţie (51,9%) decât în celălalt grup (32,9%).
În schimb, în rândul gospodăriilor beneficiare de remitenţe o mai mare importanţă au factorii subiectivi,
cum ar fi evitarea asigurării din considerentul că persoana nu simte nevoia de asigurare, deoarece nu atestă
probleme de sănătate – 31,3%, faţă de 16,7% în grupul de comparaţie, sau din considerentul că costul
poliţei este mai mare faţă de cheltuielile pe sănătate din acest moment – 14,1%, faţă de 8,6%.
Tabelul 20) Cauzele neasigurării
Analiza pe sub-eşantioane4 arată că tocmai migranţii sunt responsabili în măsura cea mai mare de rata
scăzută de asigurare în rândul populaţiei afectate de migraţie. După cum era de aşteptat, aceştia, în
marea lor majoritate, sunt în afara sistemului asigurărilor medicale obligatorii, înregistrând o rată de
asigurare mult mai redusă faţă de celelalte două sub-eşantioane. Din numărul total de migranţi,
persoane care cu cel mult doi ani în urmă se aflau la muncă peste hotare, doar unul din patru în
prezent dispune de poliţă de asigurare medicală. Nivelul de acoperire în rândul migranţilor este foarte
mic comparativ cu populaţia neimplicată în migraţie.
Referitor la membrii familiilor beneficiare de remitenţe şi ai celor care nu beneficiază de remitenţe, la
prima vedere se pare că recepţionarea de remitenţe diminuează motivaţia de a procura poliţe de asigurare
medicală. Astfel, în rândul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe rata de asigurare medicală
(61,9%) este mai mică decât în gospodăriile care nu beneficiază de remitenţe (69,2%).
Avînd în vedere faptul că contingentul migranţilor este relativ tânăr comparativ cu restul populaţiei,
excludem din calcul persoanele care au atins vârsta de pensionare (femei de peste 56 de ani şi bărbaţi de
peste 63 de ani). În grupul populaţiei ce nu a atins vârsta de pensionare rata de asigurare a migranţilor
(24,7%) este practic egală cu cea generală, însă se diminuează semnificativ în celelalte grupuri, cu
păstrarea diferenţei semnificative între populaţia beneficiară de remitenţe (54%) şi cea care nu
beneficiază de remitenţe (60,5%).
În acelaşi timp, pe lângă pensionari, care beneficiază de asigurare gratuită, vom vedea mai târziu că o bună
parte a persoanelor asigurate o fac prin contribuţii lunare din salariu, şi relativ puţină populaţie se asigură
pe cont propriu. De aceea, ultima comparaţie se va realiza între respondenţii ce nu fac parte din categoriile
care beneficiază de asigurare gratuită ori care se asigură prin contribuţii lunare. Acest lucru va demonstra
mai exact diferenţele în ceea ce privește gradul de motivare pentru asigurarea medicală. Aşadar, rata de
acoperire cu poliţe în rândul migranţilor care nu sunt beneficiari de asigurare gratuită (nu sunt pensionari,
invalizi, elevi, studenţi sau în concediu de maternitate) şi nici nu sunt asiguraţi prin contribuţii lunare din
|
salariu constituie 17,8%, în rândul respondenţilor din familiile beneficiare de remitenţe – 29,4%, iar în
rândul celor din familiile care nu beneficiază de remitenţe – 35,1%. Deci, diferenţa dintre migranţi şi
celelalte două grupuri, cât şi diferenţa dintre grupurile neimplicate în migraţie se menţine semnificativă.
Acest fapt demonstrează clar că remitenţele nu implică creşterea nivelului de asigurare medicală, ci
dimpotrivă, populaţia beneficiară de remitenţe (fie migranţi, fie membrii familiilor acestora) evită
sistemul asigurărilor medicale de stat.
Figura 9) Rata de acoperire cu asigurare medicală pe categorii de respondenţi
69.2%
61.9%
60.5%
54.0%
25.0% 24.7%
29.4%
17.8%
Migrant
Total
35.1%
Familie beneficiara de
remitente
Persoanele sub 56/63 ani
Familie care nu este
beneficiara de remitente
Persoane neangajate (incl. agricultori)
Migranţii au evidenţiat, în cadrul discuţiilor de grup, că poliţa de asigurare medicală nu oferă avantaje.
Persoanele care nu deţin poliţă de asigurare medicală obligatorie sunt tratate cu mai mult respect şi
amabilitate de către lucrătorii medicali, care îi percep ca pe o posibilă sursă de venit.
„Eu am lucrat în domeniul medicinii şi ştiu. Cei care cu poliţă aşteaptă la uşă şi le spune să vină tot mâine, dar pe cei cu
bani (îi primesc) în primul rând.” (F., 30 ani, Rusia)
„Din propria experienţă pot să spun că există diferite reacţii (din partea) medicilor şi asistentelor. Când nu ai poliţă se
atârnă mai grijuliu, că ştiu că ai să plăteşti. Dar (dacă) ai poliţă, sunt mai agresivi. Dacă ai poliţă, nu sunt cointeresaţi ca să
te examineze, nu există atenţie faţă de persoana cu poliţă” (M., 24 ani, Italia)
„A fost o situaţie cînd am cheltuit foarte mult pentru operaţia soţului, credeam că va fi una, dar au fost două. Una de
urgenţă, a doua peste 2 săptămîni. Am plătit bani şi pentru prima, şi pentru a doua... Pînă nu am plătit, nici nu au vrut
să-l opereze, îl trimeteau acasă, să vină (la spital) cu banii. Era duminică noaptea.” (F., 57 ani, Italia)
Nici din punctul de vedere al accesului la serviciile medicale, deţinătorii de poliţe nu sunt avantajai, fiind
nevoiţi să treacă printr-un proces birocratic care implică obligatoriu adresarea la medicul de familie şi,
ulterior, rânduri şi programări. Contra cost beneficiarul este consultat şi tratat „aici şi acum”, de aceea unii
deţinători de poliţe medicale sunt nevoiţi să plătească pentru a beneficia imediat de anumite servicii
medicale.
„N-am cumpărat (polia), că totuna ştii: te duci la spital – plăteşti, la clinică - plăteşti, analizele (le) plăteşti... Nu văd
sensul...” (F.,33 ani, Italia)
„Eu nu am cumpărat (polia) că nu are nici un sens. Eu i-am cumpărat mamei şi (ea) s-a dus la spital şi a plătit o mulţime de
bani. Au venit şi i-au spus:”Mie îmi este totuna că tu ai poliţă.” Eu pur şi simplu nu am încredere în poliţele acestea.” (M., 24
ani, Italia)
„Anul trecut, în august, am venit acasă şi (fiindcă) am un medic la spitalul de (boli) infecţioase, la care tot timpul mă duc la
dânsa şi-i sun: „Vreau să vin la dvs.” Și ea-mi zice: „Vino, dar să ştii că limita de bani care a fost alocată pentru poliţă,
pentru spitalul de boli infecţioase s-a terminat, dacă vrei să vii” ... În luna august, deja poliţele nu mai erau valabile, care e
rostul, pentru ce? M-am dus şi am plătit, şi am stat în spital. Acuma, chiar săptămâna aceasta, chiar luni, am venit cu fratele
|
meu... la Spitalul Republican: ”Aveţi poliţă?” Da, poliţă fratele meu are, că lucrează în sat, dar n-avea îndreptare de la
Nisporeni. Şi zice: ”Fără îndreptare, lăsaţi că o să facem noi cumva..” Am plătit.” (F.,49 ani, Italia)
„Acolo-s rândurile mari şi, când te simţi rău, nu poţi să stai să aştepţi, nu-s talonașe, înţelegeţi? Pe tine te-a apucat un atac
cardiac ceva şi tu nu poţi să nimereşti într-o săptămână la medic! Apoi asta cum? Tu mori acasă şi cu asta se termină...
Și(atunci) tu, vrei nu vrei, te duci acolo unde nu e rând.” (F., 46 ani, Rusia)
„La medicul de familie dacă vrei să nimereşti, trebuie să te duci de joi după masă. Dacă te-ai dus ori luni, ori marţi, ori
miercuri, în săptămâna aceia tu nu mai nimereşti la medicul de familie. Trebuie să te duci numai joi după masă, ca să-ţi faci
înscriere pentru săptămâna viitoare.” (F., 42, ani, Rusia)
Chiar deţinătorii de poliţe medicale recunosc că şi în cazul programărilor la medic nu se respectă
orarul, prioritate având cunoscuţii, cei care plătesc etc. Unii participanţi la studiu declară că
„stabilesc” relaţii personale cu medicul de familie, şi atunci accesibilitatea serviciilor medicale se
îmbunătăţeşte: „O dată pe lună îi dai un 100 de lei medicului de familie şi el, când te vede, deodată se
apropie de tine şi te întreabă şi (toate se rezolvă) fără nici o problemă.”
Migranţii au evidenţiat că în străinătate programările se respectă cu stricteţe, fiecare îşi apreciază timpul
său, iar dacă şi se întâmplă anumite abateri de la timpul prestabilit, medicul se simte vinovat şi îşi cere
scuze. În Republica Moldova însă medicii se revoltă în cazul în care pacienţii îi atenţionează că ei, de fapt,
au avut o programare.
Un alt dezavantaj al poliţei de asigurare se referă la lipsa posibilităţii pacientului de a-și alege medicul la
care urmează să se adreseze pentru consultaţie sau tratament.
”Unde auzim că medicul e mai bun, acolo ne ducem, totdeauna. şi cu poliţă numai la medicul de familie putem să ne
ducem. şi de acolo – la câţi medici îţi dă îndreptare acesta. Dar eu, dacă ştiu că el nu-i la nivel, eu n-am ce căuta la
acela degeaba, eu mă duc şi-mi caut un medic.” (F.,33 ani, Italia)
„De ce sănătatea mea şi a copilului meu trebuie să depindă de o persoană de la sector, care nu e competentă? Unde vreau,
acolo mă duc, (acolo) unde este un medic profesionist.” (F., 27 ani, Rusia)
„Fac studiile la Chişinău prin corespondenţă, dar mă aflu la Ungheni cu viza de şedere. şi m-am adresat la medicul de
sector aici, în Chişinău, care era pentru căminul cutare. Ea m-a refuzat, a spus că trebuie să achit totul, cu toate că
aveam carnet de student. Eram cu pneumonie, cu febră. Eu tare m-am enervat, (m-am) stresat, (căci) mă trimetea în
ianuarie acasă, la domiciliu, să fac consultaţie.” (F., 30 ani, Rusia)
Unii au declarat că pentru ei, care sunt de mai mult timp peste hotare, nu este deloc rentabil să-şi
procure poliţa de asigurare medicală, pentru că probabilitatea ca ei să beneficieze de servicii medicale
în baza acesteia este mică. Totuşi, unii migranţi (mai degrabă excepţii, cu precădere persoane mai în
vârstă) declară că şi-au procurat poliţa din teama de a nu fi nevoiţi să stea în spital, fapt ce ar atrage
costuri mult mai mari comparativ cu costul poliţei de asigurare medicală. Cîţiva respondenţi au
accentuat faptul că sistemul acesta nu este bine gândit, căci poliţa ar trebui să fie acordată pe viaţă şi
nu pentru un singur an, adică să existe anumite elemente stimulative pentru beneficiari: fie ca
contribuţiile să se acumuleze de la un an la altul, sau cel puţin o anumită cotă parte din acestea; fie să
se poată transfera banii, în caz de necesitate, altor membri ai familiei etc.
„Cred că e o bătaie de joc poliţa, se face pe un an. Iată, mă uit în Europa: se face pe viaţă, acolo e codul personal, ea sa făcut pe viaţă. Chiar de plătim un an, iată, (de exemplu,) am plătit 800 şi ceva, 900 şi ceva, anul acesta am plătit
aproape 1300 de lei, dar am fost de două ori la medic... Dar în rest? ...” (F., 41 ani, Grecia)
Sistemul asigurărilor medicale din Moldova la ora actuală înregistrează o rată de dependenţă foarte
înaltă în rândul contribuabililor. În anul 2008, din cele 2,6 milioane de persoane asigurate 67,5% au
fost asigurate din contul statului (pensionari, copii, invalizi etc.), şi doar 32,5% au contribuit efectiv la
bugetul CNAM, din care doar 1,4% au contribuit în mod individual.
Datele studiului indică o rată de dependenţă mai mică, un raport de 1/1 (asiguraţi din contul statului versus
de sine stătător) în cazul sub-eşantioanelor 2 şi 3, iar în cazul migranţilor – un raport de 1/5.
Doar 21,3% dintre migranţi sunt asiguraţi în prezent din contul statului, aproape două treimi (58,7%) sunt
|
angajaţi, iar prin procurarea individuală a poliţei de asigurare sunt asiguraţi 20% de migranţi, dintre care
majoritatea (15,6%) s-au asigurat personal. Acest procent este cel mai mare pe grupuri, şi este
incomparabil mai mare faţă de procentul general al populaţiei care s-a asigurat în mod individual.
Tabelul 21) Practici de procurare a asigurării medicale obligatorii în Republica Moldova
pe categorii
Persoanele neasigurate înaintează drept condiţii pentru asigurare :
1. acordarea posibilităţii de a se asigura ocazional, în caz de îmbolnăvire. Această condiţie este
susţinută de 32,8% dintre migranţi, de 30,6% de persoane din familiile nebeneficiare şi de 25,4% - din familiile beneficiare de remitenţe;
2. combaterea corupţiei. O parte impunătoare din persoanele neasigurate renunţă la asigurare tocmai
din cauză că deţinerea poliţei nu poate plasa pacientul în afara corupţiei;
3. reducerea costului poliţelor, condiţie impusă în special de către populaţia neimplicată în migraţie,
şi mai puţin de migranţi.
Ideea de a oferi persoanelor posibilitatea de a se asigura pe perioade mai scurte de un an nu pare a fi un
mecanism de sporire a ratei asigurărilor.
Tabelul 22) Condiţii de sporire a ratei asigurării medicale
Rata de acoperire cu asigurări medicale a migranţilor în ţările gazdă este mai mică, însă una foarte
apropiată de cea înregistrată în Moldova. Astfel, la ultima deplasare fiecare al cincilea migrant
(20,6%) a fost asigurat pe teritoriul statului respectiv, comparativ cu 25% de migrani asigurai în
Republica Moldova.
Ca şi caracteristici socio-demografice şi de profil migraţional, constatăm o rată de asigurare foarte scăzută
în rândul migranţilor în CSI (13%), al migraţilor pe termen scurt (15,9%), al celor fără statut legal, al celor
cu permis de reşedinţă sau înregistrare temporară, al celor care au activat în sectorul construcţiilor
(13,7%), precum și în rândul migranţilor de sex masculin (17,5%). Cât priveşte distribuţia pe grupuri de
vârstă, nu se constată variaţii foarte pronunţate ale ratei de acoperire cu asigurare medicală.
|
Tabelul 23) Asigurarea medicală în străinătate (G21)
Neglijenţa angajatorilor şi neglijenţa angajaţilor sunt principalele cauze pentru care migranţii moldoveni
nu beneficiază de asigurare medicală în ţările lor de destinaţie.
Angajatorii cel mai des evită angajarea „cu acte în regulă” a nerezidenţilor, fapt care duce la neachitarea
primelor de asigurare medicală. Din această cauză s-au pomenit fără asigurare 28,3% dintre migranţii
neasiguraţi la ultima deplasare. Totuși, în discuţiile de grup cu migranţii au fost şi persoane care au
declarat că, deşi munceau ilegal, statutul lor de şedere fiind legal aceştia au beneficiat de asigurare
medicală achitând o anumită taxă. De asemenea, migranţii cu statut ilegal în Europa pot beneficia de
servicii medicale de la instituţiile de caritate Crucea Roşie şi Caritas.
Unul din cinci migrani (19%) invocă o motivaie valabilă şi pentru Republica Moldova, şi anume că în
prezent nu are nevoie de asigurare datorită lipsei problemelor de sănătate.
Ca importanţă, în setul de factori urmează necunoaşterea practicilor (”nu ştiu de unde să o procur”),
aspectele financiare şi problemele aferente statutului ilegal în ţara gazdă.
|
Figura 10) Cauzele lipsei asigurării medicale în străinătate
Participanţii la studiul calitativ au subliniat în mare parte că asigurarea medicală făcută peste hotare
depinde într-o mare măsură de condiţiile contractuale cu angajatorul şi de politica ţării gazdă privind
asigurarea medicală. Astfel, în cazul majorităţii persoanelor care aveau asigurare medicală, aceasta a
fost oferită de către angajator. În unele situaţii angajatorii îi obligă pe migranţii să facă investigaţii
medicale, în special dacă aceştia lucrează în alimentaţia publică, dar uneori şi în construcţii.
Ca şi modalitate de asigurare peste hotare constatăm o similaritate cu situaţia din Moldova, cu excepţia
faptului că peste hotare numărul migranţilor asiguraţi din contul statului este unul infim. Majoritatea
covârşitoare a migranţilor sunt asiguraţi prin achitarea primelor medicale la salarizare – 85,8%, foarte
puţini asigurându-se de sine stătător.
Tabelul 24) Practici de procurare a asigurării medicale obligatorii peste hotare, pe categorii
2. Informarea privind sistemul de asigurare medicală
Gradul de cunoaştere a sistemului de asigurare medicală obligatorie din Republica Moldova
În general, necunoaşterea principiilor care stau la baza sistemului asigurărilor medicale din Moldova este
evidentă, cu atât mai mult cu cât este şi pe larg recunoscută. Părţi importante din populaţie mai degrabă
consideră că nu cunosc principiile de funcţionare a sistemului de asigurări medicale din Moldova, şi în
special elementul esenţial al acestuia – setul de servicii medicale care sunt acordate deţinătorului de poliţă
de asigurare medicală din contul bugetului asigurărilor medicale. Există şi diferenţieri între grupurile
comparate în studiu, diferenţieri care sunt în detrimentul migranţilor. Într-un final, în rândul populaţiei
neimplicate direct în procesul de migraţie cota „cunoscătorilor” (este vorba de autoapreciere) predomină
numeric asupra „necunoscătorilor”, pe când în rândul migranţilor lucrurile stau exact invers – 57,2%
afirmă că nu cunosc ce servicii medicale include poliţa de asigurare.
|
Tabelul 25) Aprecierea gradului de cunoaştere a setului de servicii medicale acoperite de poliţa
de asigurare medicală
Aprecierea costurilor asigurării medicale în Republica Moldova şi în străinătate
În anul 2009 costul unei poliţe de asigurare medicală obligatorie în Republica Moldova a fost stabilit la
valoarea de 2637,9 lei.
Evident că nu toţi beneficiarii sau potenţialii beneficiari de asigurare medicală cunosc preţul exact al
poliţei. La modul general, preţul perceput al poliţei este unul ceva mai mic, în jur de 2000 lei, şi doar 16%
dintre respondenţi au indicat un preţ apropiat de cel real.
Este imposibil să stabilim cu exactitate care ar fi costurile asigurărilor medicale în ţările gazdă, deoarece
doar 5,4% dintre migranţii intervievaţi au oferit un răspuns la această întrebare, fapt care indică un grad
forte scăzut de interes şi cunoaştere privind asigurările medicale făcute în străinătate, din moment ce doar
unul din patru migranţi asiguraţi peste hotare a numit un cost exact al acestei asigurări.
Cel mai vulnerabil şi contestat aspect al sistemului asigurărilor medicale din Republica Moldova este
costul asigurării. Costul poliţei, consideră majoritatea populaţiei, este foarte mare raportat la volumul de
asistenţă acordată în cadrul sistemului de asigurări medicale. Comparând pe grupuri nu constatăm poziţii
specifice: în toate grupurile fiecare al doilea respondent consideră costul poliţei ca fiind unul foarte mare,
iar o pătrime oferă calificativul de „mare”.
Pe de altă parte, dezaprobarea raportului cost – beneficiu nu este determinată de gradul şi volumul de
servicii medicale consumate. Aceasta deoarece nu avem diferenţe sesizabile între aprecierile acordate de
persoanele care în ultimele 12 luni au avut cel puţin un contact cu sistemul medical şi aprecierile
persoanelor care nu au avut nici un contact.
În discuţiile de grup cu migranţii s-a observat o percepţie negativă vizavi de funcţionarea sistemului de
asigurare medicală obligatorie în Republica Moldova. Respondenţii consideră că poliţa de asigurare este
o formalitate şi că de fapt, atunci când ai o problemă de sănătate, indiferent dacă deţii sau nu poliţa de
asigurare medicală, trebuie să achiţi anumite taxe, cu precădere neoficiale. Unii participanţi la studiu au
accentuat faptul că poliţa îţi oferă doar posibilitatea de a sta gratuit în spital fără a achita taxa „pentru
pat”, pentru celelalte servicii pacienţii fiind nevoiţi să plătească.
„Unica diferenţă care este:(atunci) când omul nimereşte în spital, el nu plăteşte pentru pat, pentru loc, pentru că fiecare
loc în raion coastă 110 lei (pe zi). Nu fiecare are 110 lei, dar (dacă) se duce cu poliţă... Sînt oameni care într-adevăr îşi
cumpără poliţă şi stau câte 3 luni în spital pe an. Iată (la ce servește) ce-i poliţa şi mai mult (la) nimic, nici mâncarea
(gratuită în spital) nu joacă nici un rol.” (F., 41 ani, Grecia)
„Nu este mare diferenţă: ori cu poliţă, ori fără poliţă... E ceea ce a fost înainte, poate este mai bine (pentru cei din) serviciul
medical, pentru însăşi medicii... Poliţa nu-i în folosul omului, fiindcă poliţa e făcută în aşa fel ca să aibă folos statul, nu
omul.” (F., 46 ani, Rusia)
„Medicul de familie spune că eu trebuie să trec toată policlinica ca să am 5 ştampile, ca să ajung aici (la Chişinău) în
spital, să stau în rînd... De-acum am cunoscuţii mei, medicii mei care ei singurei îmi pun ştampilă, nu mai dau analizele
(așa) cum trebuie de dat, că ei de acum mă cunosc.” (F., 26 ani, Italia)
În discuţiile de grup, înșişi deţinătorii poliţei de asigurare au recunoscut faptul că pentru persoanele în
etate şi cei care au probleme de sănătate mai grave poliţa de asigurare medicală este necesară şi utilă,
însă pentru tineri sau pentru acei care sunt antrenaţi în mai multe activităţi poliţa de asigurare nu
facilitează accesul la serviciile de sănătate.
|
„Eu tot timpul am poliţă, din (anul) 2000, şi-s mulţumită. Analizele, sînt unele care-s mai costisitoare, dar aşa (cu poliă)
sunt gratis şi (tot) ce am trecut, şi tomografia, (a fost) fără plată, care costă foarte mult. Eu am o tumoare la şira
spinării, n-aş zice eu (că nu dau bani): dai cîte ceva acolo. Poate sînt mulţumiţi aştia care au mai mare buchetul (de boli)
şi apelează mai des... Dar acela care-i sănătos - nu” (F., 60 ani, Italia)
„O am pentru că am avut un post de lucru, iar acum sunt pensionară. Consider că poliţa nu merită a fi procurată,
fiindcă cînd ajungi la medici trebuie să le pui bani în buzunar. Poliţa e necesară dacă trebuie să dai analiză, dar dacă ai
nevoie de vre-un aparat pentru a vedea ficatul, trebuie să plăteşti 100 lei sau trebuie să aştepţi 3 luni ca să te ajungă
rîndul.” (F., 57 ani, Italia)
Cât priveşte costul asigurărilor medicale făcute în străinătate, mai întâi remarcăm, din nou, rata mare a
eschivărilor de la răspuns (64,5%). Iar dacă ne referim la cei care au oferit o apreciere, din nou
constatăm că în rândul populaţiei migrante predomină aprecierea negativă a raportului cost/beneficiu
în ceea ce priveşte asigurarea medicală făcută peste hotare, deşi percepţiile generale par a fi mai
pozitive decât cele privind acelaşi aspect în Moldova. Astfel, 11,7% dintre migrani au declarat că în
ţara în care au muncit ultima dată costul asigurării medicale este foarte mare în raport cu volumul de
servicii acordate. Acest procent constituie o treime din totalul migranţilor care au oferit o apreciere în
acest sens, comparativ cu unul din doi migranţi care au oferit acest calificativ în aprecierea aceluiași
aspect privind sistemului naţional de asigurări.
Zece la sută din totalul migranţilor (circa 30% din cei care au oferit un răspuns) au afirmat că în străinătate
costul asigurării medicale corespunde serviciilor acordate în cadrul poliţei.
Tabelul 26) Costul poliţei în raport cu pachetul de servicii acordate în cadrul poliţei
|
VI. PROBLEME DE SĂNĂTATE DATORATE MIGRAŢIEI
Aflarea perioade de timp îndelungate în afara căminului familial, tensiunea emoţională aferentă
procesului de emigrare şi aflare peste hotare, cât şi riscurile pe care le implică activitatea ilegală pe piaţa
muncii ne determină să presupunem că antrenarea în procesul migraţional implică înrăutăţirea stării de
sănătate.
Judecând însă după aprecierile migranţilor, nu putem spune că ipoteza se adevereşte. Fiind rugaţi să-și
aprecieze starea sănătăţii în prezent, comparativ cu perioada precedentă primei emigrări, raportează o
înrăutăţire 25,1%, deci o parte importantă de migranţi.
Înrăutăţirea stării de sănătate este mai des raportată de migranţii de sex feminin (31,5%), de cei cu vârste
de peste 40 de ani, precum și de cei care au emigrat în alte ţări decât UE şi CSI şi au activat în sectorul
casnic.
Figura 11) Starea sănătăţii migranţilor în prezent în raport cu perioada anterioară migraţiei
Ipotetic vorbind, riscurile pentru sănătate pe care le implică migraţia pot fi datorate:
1. procesului emigrării, schimbării mediului de trai şi stresului aflării într-o ţară străină, departe
de familie;
2. condiţiilor de trai peste hotare;
3. condiţiilor de muncă, accidentărilor la locul de muncă;
4. riscurile „deficitului de legalitate” al statutului migrantului în ţara gazdă, care implică de ex.
exploatarea şi forţarea migranţilor.
Să încercăm evaluarea pe rând a acestora.
Procesul emigrării, schimbarea mediului de trai şi stresul aflării într-o ţară străină, departe de
familie
Acest aspect a fost abordat cu precădere în studiul calitativ, migranţii evidenţiind dificultăţile de natură
psiho-emoţională cu care s-au confruntat în procesul emigrării, dar şi în perioada aflării în ţara gazdă.
Emigrarea ilegală, în special, afectează sănătatea persoanelor. Unele dintre ele declară că emoţiile şi
stresul prin care au trecut s-au resimţit în timp, în anumite dificultăţi de concentrare, de somn, de
comunicare, în migrene etc.Altele declară că în timpul emigrării li s-au acutizat bolile cronice.
Dorul de copii, de cei apropiaţi, de meleagurile natale constituie factori de depresie pentru persoanele care
muncesc peste hotare. Despărţirea de familie este un factor de stres enorm, respondenţii declară însă că nu
au avut alternativă. De asemenea, în ţara gazdă migranii se simt străini şi deseori trăiesc sentimentul de
umilinţă.
|
„În Rusia am lucrat foarte mulţi ani, băiatul îl lăsam la rude, ştiţi cum e acum... Mă duceam jumătate de drum plîngînd,
iar cînd mă întorceam acasă îmi părea că nu mă mai reîntorc peste hotare. Dar ştiţi cum (este)- trebuiau bani. Eu
singură l-am educat şi e în ultimul an la ASEM.” (F., 44 ani, Rusia)
„În primul rând, diferenţa de cultură, în al doilea rând, rudele nu-s (alături), în a treia - nu pe fiecare care se duce peste
hotare îl primeşte cu braţele deschise, te primesc ca pe un străin, poate că şi mai rău. Psihologic tot ai pierderi. De multe ori
făceam glume că animalele de peste hotare sunt mai bine tratate ca străinii.” (F., 27 ani, Italia)
„Asupra sănătăţii mele au acţionat cel mai mult plecarea şi abandonarea pămîntului natal, a ţării, a copilului (pe) carel aveam pentru a pleca în străinătate. Aceasta a fost trauma cea mai mare, dar condiţiile şi viaţa acolo e minunată.” (F.,
36 ani, Italia)
Multe dintre persoanele care muncesc peste hotare au avut anumite poziţii sociale, sunt persoane cu
studii superioare, care acum, silite de împrejurări, îndeplinesc munci necalificate. Unele persoane au
menţionat faptul că nu s-au putut adapta la aceste munci şi s-au reîntors în ţară.
„Am fost în Italia,(dar) eu n-am stat mai mult de trei luni... Mama mea e acolo de un an şi m-am dus să lucrez şi eu. Eu
n-am putut: eu am stat o noapte la o bătrînă, eu a doua zi am plecat, mi-am cerut scuze... Eu am zis: ”Daţi-mi voie să mă
duc acasă.” (F., 26 ani, Italia)
În acelaşi timp, statutul ilegal de aflare şi/sau de muncă îi ţine pe migranţi într-un stres permanent, în
special atunci când se află în locuri publice, dar şi în alte împrejurări. Incertitudinea caracterizează
starea de spirit a acestor persoane, ei nu ştiu la ce să se aştepte a doua zi, stresul că au venit aici şi
trebuie să câştige bani îi urmăreşte tot timpul, mai ales că riscurile sunt multiple: negăsirea unui loc de
muncă, accidentele de muncă, neplata pentru munca prestată etc.
„Când spui: te duci încolo şi faci bani... Chiar şi-n Moscova ceia când te duci, vii fără nimic. Am stat 3 luni de zile, am
venit cu nişte bani, am stat a doua oară – am venit cu nimic - 5000 de ruble (am adus) acasă” (M., 21 ani, Rusia)
Condiţiile de trai ale migranţilor peste hotare
Mai întâi de toate să ne referim la tipul locuinţelor în care se cazează migranţii peste hotare. La prima
vedere situaţia la acest capitol pare a fi nu tocmai sumbră. Faptul că fluxurile migraţionale se îndreaptă
către centrele urbane explică structura cazărilor în favoarea migranţilor care au locuit în apartamente la
bloc – 59,4%.
Opt din zece migranţi locuiesc peste hotare în apartamente sau case particulare în condiţii relativ bune, şi
doar 4,5% au afirmat că au locuit într-un apartament în stare proastă şi 1,7% - într-o casă particulară în
stare proastă.
În acelaşi timp, la ultima lor deplasare în străinătate în jur de 16% din migranţi au locuit în încăperi
inadecvate unei locuinţe, încăperi adaptate. Devine evident că în această situaţie se pomenesc mai des
migranţii care activează în sfera construcţiilor. Astfel, 5,8% din migranţi au locuit în interiorul unor
construcţii nefinisate, iar 7,4% - în vagoane.
În total, fiecare al cincilea migrant (22%) declară că nu dispune peste hotare de o locuinţă adecvată şi
sigură.
|
Figura 12) Tipul locuinţelor
În mare măsură datorita locuinţelor inadecvate o parte dintre migranţi sunt expuşi frigului, iluminării
insuficiente şi umezelii, factori care, evident, pot provoca efecte negative asupra sănătăţii.
Unor asemenea factori sunt expuşi între 9,6% şi 17,4% din totalul migranţilor. În mod evident, calitatea
bună a locuinţei diminuează prezenţa acestor riscuri. În cazul locuinţelor adecvate, în stare acceptabilă
expunerea la umezeală este invocată de doar 4,6% dintre migranţi (faţă de 9,6% în total), iluminarea
insuficientă – de 10,2%, iar încălzirea insuficientă – de 12%.
În cazul locuinţelor în stare proastă (fie apartamente la bloc, fie case particulare) condiţiile de trai sunt la
fel de precare ca şi în locuinţele inadecvate sau adaptate, procentul migranţilor expuşi frigului, umezelii
sau iluminării insuficiente fiind cel puţin triplu comparativ cu cel al migranţii care au trăit în locuinţe
adecvate şi în stare acceptabilă.
Tabelul 27) Condiţiile de trai
În discuţiile de grup cu migranţii s-a conturat ideea că cele mai proaste condiţii de trai le au migranţii
care activează în construcţii şi aleg să locuiască acolo unde muncesc. De asemenea, s-a constatat că o
experienţă de emigrare mai mare atrage după sine o îmbunătăţire a condiţiilor de trai în ţara gazdă.
„Când am fost în anii ceia şi chiar am dormit pe beton, moldovenii noştri luau din urnele de gunoi saltele, dar în stare
aşa, mai bunişoară, şi pe ele de acuma puneau lenjerie şi dormeau pe ele. Asta era o fericire să ai unde dormi.” (F., 30
ani, Rusia)
„Dacă (lucrează) la construcţii, dorm băieţii... Lucrătorii care muncesc construiesc aşa, din faneră, nu ştiu ce într-o cameră
şi-şi pune 2 cochileţi şi nişte scânduri, şi dorm pe patul cela... Nici n-ai unde spăla, n-ai unde mânca şi vrem să fim
sănătoşi...” (M., 25 ani, Rusia)
„Unde ne-am dus era mucegai foarte mare, trăiam ca-n grajdul de vaci. Până am făcut reparaţie, nu dormeam acolo,
trăiam afară, că era cald.” (M., 21 ani, Rusia)
|
Pe lângă condiţiile de trai uneori precare, migranţii se confruntă şi cu deficitul de spaţiu locativ, în unele
cazuri în aceeaşi locuinţă locuind zeci de persoane. Astfel, numărul mediu de persoane per cameră
locuibilă peste hotare constituie 2,6, iar numărul maxim – 60! Pentru comparaţie, în anul 2008 în
Republica Moldova unui cetăean îi reveneau în medie 22 m2 de suprafaţă locuibilă, deci cu aproximaţie o
cameră locuibilă de dimensiuni medii. Economisirea mijloacelor financiare constituie principalul motiv
care determină migranţii să locuiască în număr mare în acelaşi spaţiu. Migranţii declară că locuiesc şi
activează în condiţii precare, ce le afectează sănătatea, în mod conștient, acesta fiind costul pe care îl
plătesc pentru a câştiga bani.
„Deodată (apare) răceală, fiindcă afară e -45 grade, dar eu mă duceam la lucru. În casă era normal, +20. Însă noaptea,
pereţii erau subţiri, eu puneam perna, dimineaţa (când) mă sculam, perna era lipită de perete, aşa de tare îngheţa. De
asta şi am răcit de multe ori.” (M., 25 ani, Rusia)
„Trei băieţi locuiam în cameră. Se întâmpla că aveam unde trăi, da se întâmpla că singuri ne construiam ca (un fel de) o
gheretă, aşa, (acolo) unde lucram... Locuiam câte o lună şi (apoi) ne ducea la un obiect nou. La unii era (câte) o căsuţă
şi (noi)construiam alta alături.” (M., 23 ani, Rusia)
Dotarea locuinţelor pare a fi una înaltă şi comparabilă cu cea din Moldova la unii parametri. Deoarece
se știe, din studiile în domeniu, că migraţia economică vizează preponderent marile centre industriale
şi economice, ar fi mai corect să comparăm cifrele obţinute de studiu cu datele statistice pentru mediul
urban din Republica Moldova. Astfel, în cazul a 85,6% dintre migranţi ultima locuinţă de peste hotare
a fost conectată la un apeduct. În Moldova, în anul 2008 erau conectate la apeduct 79,8% din
locuinţele urbane.
În schimb conectarea la conducte de gaz înregistrează parametri mai mici – 72,7% faţă de 93,1% în
Moldova, în mediul urban.Asigurarea cu energie electrică este una comparabilă cu situaţia din Moldova.
Şi asigurarea cu obiecte de uz casnic am spune că este una destul de bună, luând în calcul cota mare a
migranţilor care locuiesc în locuinţe inadecvate, improvizate. Au avut un televizor în locuinţa lor peste
hotare 87,2% dintre migranţi, un telefon fix – 63,9%, o maşină de spălat – 63,6%, iar 80,4% au dispus de
un frigider/congelator.
Figura 13) Dotarea locuinţelor cu servicii comunale şi obiecte de uz casnic
|
Condiţiile de muncă ale migranţilor peste hotare
Ziua de muncă de 8 ore şi săptămâna de muncă de 5 zile sunt prevederi ale legislaţiei muncii din
majoritatea ţărilor, deci şi ale ţărilor în care activează migranţii moldoveni. Studiul de faţă constată însă că
majoritatea migranţilor moldoveni aflai peste hotare lucrează în condiţii de neglijare a legislaţiei muncii,
cel puţin în ce priveşte durata zilei şi a săptămânii de muncă.
Doar 36,7% dintre migranţi la ultima lor deplasare peste hotare au muncit în medie 8 ore pe zi sau mai
puţin, şi doar 18,9% dintre migranţi au muncit 5 zile sau mai puţine pe săptămână.
Pentru fiecare al doilea migrant ziua de muncă a durat între 9 şi 12 ore, iar săptămâna de muncă a
constituit şase zile.
Unul din trei migranţi (33,5%) au muncit şapte din şapte zile pe săptămână, iar 13,4% au muncit peste 12
ore pe zi.
Astfel, durata medie a unei zile de muncă în cazul migranţilor constituie 10,3 ore, iar o săptămână medie
de muncă este de 6 zile.
Figura 14) Durata zilei şi săptămânii de muncă peste hotare
Datele indică de asemenea faptul că în rândul migranţilor de sex feminin se înregistrează cel mai mare
procent al celor care lucrează peste 12 ore (18,2%, faţă de 10,9% în cazul bărbaţilor), cât şi procentul
celor care muncesc 7 din 7 zile pe săptămână (37,9%, faţă de 31,2% în cazul bărbailor). Ca şi valori
medii, ziua de muncă a unei femei migrante este cu aproape o oră mai mare: 10,9 ore faţă de 10,0 ore
în cazul unui bărbat.
Acest lucru însă nu ţine de sexul migranilor ci de anumite caracteristici migraţionale, şi anume sectorul
de activitate şi direcţia de emigrare. Sectoarele de activitate în care predomină migranţii de sex feminin
înregistrează cele mai lungi zile şi săptămâni de muncă. În cazul migranţilor care activează în sectorul
casnic, 31,8% muncesc peste 12 ore pe zi şi 43% muncesc săptămâna întreagă, cu o valoare medie de 12,6
ore pe zi. Urmează sectorul serviciilor hoteliere, cu 11,2 ore pe zi.
Într-adevăr, femeile participante la focus grup, antrenate în menajul casnic şi/sau îngrijirea persoanelor,
declară că se află la „dispoziţia stăpânilor” 24 din 24 de ore, unele din ele neavând nici o zi de odihnă, iar
altele, chiar dacă ar beneficia de acest drept, nu au statut de şedere legal sau pur şi simplu nu au unde se
duce, şi atunci continuă să muncească.
„Trei luni cât stau acolo sunt fără absolut (deloc) timp liber, nici o secundă, nici sâmbăta, nici duminica. Da, duminica mă
plătesc aparte şi am o jumătate de zi, joia de după masă, liber. Și am început să nu ies, că nu am pe nimeni acolo, şi iată aşa
am început să nu ies, şi ei nici nu spun că: ”Paulina, poate vrei să ieşi, poate ai de dus undeva?” Chiar când am de ieşit (pe) o
oră-două, să transmit ceva acasă, o văd pe fiică-sa că tare nu-i mulţumită.” (F., 42 ani, Italia)
|
Cât priveşte direcţiile de emigrare, constatăm că cea mai lungă zi de muncă o au migranţii în alte ţări decât
statele UE şi CSI (12,3 ore în mediu), iar cea mai scurtă zi de muncă – în CSI (10 ore), în ţările UE ziua
medie de muncă a unui migrant fiind de 10,9 ore. Şi tocmai ţările CSI sunt unica direcţie pe care migranţii
de sex feminin sunt în minoritate.
Aparent, statutul de şedere în ţara gazdă are un impact asupra vieii migrantului. Migranţii care dispun de
cetăţenia ţării gazdă muncesc cele mai puţine ore pe zi şi zile în săptămână – 9,6 ore pe zi şi 5,6 zile pe
săptămână. În comparaţie, migranţii fără statut oficial muncesc în medie 10,9 ore pe zi şi 6,2 zile pe
săptămână.
Durata zilei de muncă fiind în corelaţiile cu factorul economic, se răsfrânge și asupra alimentaţiei
migranţilor.
„Dimineaţa eu mă sculam la ora 6 (mai bine să dorm jumate de oră decît să mănînc), la 6 jumate plecam la serviciu, la fiecare
oră îmi dădeau 7 min. pauză... Eu nu reuşeam să mănînc... Dacă îmi permiteam să-mi cumpăr cîte ceva să mănînc, dar uneori
mă gîndeam (că trebuie să cheltui) atîţia bani, şi veneam seara şi mîncam o dată pe zi.” (F., 21 ani, Rusia)
Ca şi condiţii de muncă, migranţii moldoveni sunt expuşi de asemenea la o serie de riscuri. Riscurile
cel mai des întâlnite sunt munca în condiţii de zgomot, praf şi lucrările la înălţime. Şi în mare parte a
cazurilor, când se află în asemenea condiţii, migrantul nu dispune de echipament adecvat. Astfel,
fiecare al doilea migrant la ultimul loc de muncă a lucrat în condiţii de zgomot pronunţat, dintre
aceștia doar 21,6% au dispus de echipament adecvat. La fel, fiecare al doilea a lucrat în condiţii de
praf, iar 26,8% dintre ei – fără a dispune de echipament adecvat.
Fiecare al treilea migrant a executat lucrări la înălţime (31,9%), din care 13,5% fără echipament de
protecţie.
Tabelul 28) Condiţiile de muncă, prezenţa factorilor de risc
Riscurile existente şi lipsa protecţiei adecvate sporesc considerabil numărul accidentelor şi al
urmărilor negative pe care le are munca în străinătate asupra sănătăţii migranţilor.
Datele studiului indică un număr mult mai mare de accidente de muncă în rândul migranţilor peste hotare
decât pe piaţa muncii din Republica Moldova. Conform statisticilor naţionale, în anul 2008, la o populaţie
ocupată de 1251 mii de persoane au fost înregistrate 502 accidente de muncă. Raportând cifrele obţinem
0,04 accidente per persoană ocupată. Chiar dacă admitem faptul că statisticile oficiale nu reflectă numărul
real al accidentărilor (nu fiecare accident este raportat şi înregistrat), oricum diferenţa între situaţia din
ţară şi cea a migranţilor moldoveni în afara ţării este de ordinul sutelor. Doar căderile de la înălţime sunt
raportate de 2,8% dintre migranţi, în Republica Moldova în anul 2008 fiind înregistrate doar 46 de cazuri.
|
Pentru comparaţie, peste hotare au suferit în urma căderilor de la înălţime 28 de migranţi dintr-o mie, în
timp ce în Moldova – 0,037. O asemenea diferenţă nu poate fi atribuită doar inexactităţii statisticilor
naţionale.
Căderile de la înălţime nu sunt traumele cele mai des întâlnite. Cei mai mulţi migranţi suferă de traume
psihologice – 8%, cauzate de aspectele legate de plecare, despărţirea de persoanele apropiate etc.
Urmează traumatismele provocate de obiecte, utilaje căzute – 5,3%, suprarăcirea unor părţi ale corpului –
5%, fracturi de pe urma supraefortului – 3,3%.
Fiecare sector de activitate peste hotare implică propriile riscuri de traume.
Traumele psihologice îi vizează mai mult pe migranţii care muncesc în sectorul casnic, în comerţ, în
domeniul transportului.
Căderile de la înălţime îi privesc mai mult pe cei care activează în domeniul construcţiilor. La fel în
domeniul construcţiilor se înregistrează o rată foarte înaltă (7,3%) de traumatisme de pe urma căderii
materialelor şi utilajelor.
În agricultură este foarte mare incidenţa cazurilor de suprarăcire – 8,9%.
Incidenţa traumatismelor provocate de accidentele rutiere (1,9% din totalul migranţilor) este determinată
practic în totalitate de migranţii care activează în sfera transportului – 11,3%.
Tabelul 29) Accidente de muncă pe tipuri de activităţi economice (H9)
În perioada în care aţi muncit peste hotare vi s-au întâmplat următoarele …
Dincolo de riscurile accidentării la locul de muncă, migranţii întâmpină o serie de probleme nu
neapărat legate de câmpul muncii, care însă le pun în pericol însăşi viaţa.
Traumatismele psihologice par a fi problema numărul unu a migranţilor. Fiecare al cincilea migrant a avut
de suportat perioade îndelungate de stres, iar 16,3% dintre ei s-au confruntat cu căderi nervoase.
Alte riscuri se referă la vulnerabilitatea persoanei într-o ţară necunoscută, uneori lipsa totală a persoanelor
care o pot sprijini. Astfel, 10,8% dintre migranţi au declarat că li s-a întâmplat să nu mănânce zile întregi
din cauza lipsei de alimente, 9,3% s-au confruntat cu situaţia de a nu avea un loc de dormit mai mult de o
zi.
Situaţii de risc aferente sănătăţii, cum ar fi neadresarea la medic sau renunţarea la tratament se întâlnesc
relativ mai rar, deşi totuşi există – 3,9% şi, respectiv, 2,8%.
|
Tabelul 30) Incidenţa riscurilor
În perioada în care aţi lucrat peste hotare aţi avut situaţii când...
Aflându-se într-o ţară ai căror cetăţeni nu sunt sau având un statut de şedere ilegal, migranţii pot
deveni foarte uşor victime ale practicilor de exploatare sau forţare. Victime ale unor practici de forţare
şi exploatare în diferite forme au fost 14,8% din migranţi, acest fenomen persistă pe toate direcţiile de
emigrare, deşi cu o incidenţă mai mare în CSI – 16,4% decât în alte ţări – în jur de 10%. Raportat la
domenii de activitate, o incidenţă mai înaltă a exploatări se înregistrează în domeniul agriculturii –
24,4% şi al transportului – 19,7%.
Ca forme de exploatare, cel mai des se întâmplă ca migrantul să fie silit să muncească ore şi zile în exces,
fapt pentru care este uneori remunerat – 8,4%, dar şi fără remunerare – 6,2%.
Urmează situaţia în care migrantul este silit să muncească în condiţii nefavorabile fără protecţie adecvată
– 6,1%, fapt care parţial explică rata înaltă a accidentărilor.
Tabelul 31) Exploatarea şi forţarea migranţilor
Arsenalul aplicat de persoanele care exploatează migranţii (patroni) se reduce în mod special la doua
mijloace aplicate pe larg – violenţa psihică (39,8% dintre migranţii exploataţi) şi uzul de poziţia
vulnerabilă a migrantului legată de statutul său legal, patronul ameninţând migrantul cu denunţarea la
autorităţi – 29,8% sau confiscând actele sale de identitate - 21,1%.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice sau aplicarea efectivă a acesteia este relativ rar întâlnită.
|
Figura 15) Mijloace de forţare
Un aspect tragic s-a conturat în mai multe discuţii privind decesul cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi la
muncă în străinătate. De obicei, asupra acestor decese planează misterul. Printre migranţi oraşul
Moscova, spre exemplu, este supranumit şi „oraşul morţilor”. Participanţii la studiu din mediul rural (în
care informaţia circulă mai uşor) au declarat că în ultimii cinci ani, la ei în localitate a fost cel puţin un caz
de deces al persoanei plecate peste hotare.
”Nu demult am îngropat un moş, (acum o) jumătate de an, (care avea)36 de ani. El pur şi simplu lucra la al 5-lea etaj, unde
lucra acolo şi dormeau, la Moscova. A căzut noaptea într-o mină, a decedat, n-au găsit pe nimeni, nici pe prorab (şef de
şantier), nimeni nu era, pur şi simplu omul a căzut. Băieţii care l-au văzut l-au scos de acolo. Au cheltuit 2500 de dolari ca să-l
aducă acasă, nici certificat (de deces) de la medic n-au putut să scoată, nimic. Ne-am dus la miliţie, am spus că omul acesta a
decedat, vrem să-l luăm acasă. Mulţumim că era un om care ne-a înţeles, ne-a ajutat şi am putut să-l aducem, dar să-l aducem
cu maşina e (a costat) 2500 de dolari. Era legal, dar ei au spus că: „Ei n-au avut voie să trăiască acolo, de ce ei au trăit acolo?
Că ei, după oara 7 seara, n-au voie să stea în clădirea ceia”. Şi rudele au suportat toate cheltuielile, absolut (toate), nici
ambasada noastră, nimeni, deloc n-a contribuit. După aceasta nimeni din neamul nostru nu se duce la Moscova, absolut
nimeni, toţi deja (se duc) în Italia, Spania. Noi am păţit mai multe: mama a primit (un) salariu de 5000 de dolari, au furat-o,
au bătut-o la miliţie, i-a căzut părul din cap, umbla cu bandaj pe cap, n-avea păr. Moşul meu a murit, vărul meu a murit tot
acolo, foarte mare bărdac (dezordine), n-ai nici-o stimă.” (M., 24 ani, Italia)
Relatarea de mai sus a scos în evidenţă şi un alt aspect – cel al securităţii migranţilor, menţionat şi în alte
contexte. De multe ori cetăţenii Republicii Moldova aflai peste hotare nu se simt în siguranţă, ei nefiind
protejaţi în ţara gazdă nici de oficialităţile de acolo, nici de cele moldoveneşti.
O viaţă mai bună peste hotare
Unii participanţii la studiul calitativ au remarcat că, de fapt, plecarea la muncă peste hotare le-a
îmbunătăţit starea sănătăţii.Acest lucru l-au afirmat cu precădere cei care au muncit în ţările UE.
Accentul s-a pus în special pe condiţiile de trai mai bune (accesul la infrastructură: conductă de apă, WC,
gaze etc.), dar şi pe o alimentaţie mai sănătoasă.
„Când am ajuns în Marea Britanie, am apelat la agenţia unde sînt ajutaţi imigranţii şi am fost ajutat. Mi s-a dat o
odaie, mi s-a dat practic tot: medic, avocat. Săptămînal ni se dădea suma de 40 de funţi ca să am cu ce trăi.” (M., 28
ani, Marea Britanie)
„Nu am avut probleme de sănătate; acasă mă deranja fierea, ficatul, pancreasul, acolo (însă) nu mă deranjau. În primul
rînd, clima este bună, posibilitatea de a te alimenta cu alimente sănătoase. Totul era proaspăt, fără coloranţi,
necongelat.” (F., 57 ani, Italia)
|
Alţi migranţi au menionat că din punct de vedere psiho-emoţional se simt mai bine muncind peste hotare.
Stresul lor este mult mai mare în Republica Moldova, atunci când nu au un loc de muncă, nu pot să-şi
asigure minimul necesar pentru trai, când îşi privesc copiii cu jale că nu le pot oferi anumite lucruri pe care
semenii lor le au. Câţiva migranţi au evidenţiat faptul că un loc de muncă le asigură confortul psihologic
pe care nu-l puteau avea în Republica Moldova şi le sporeşte accesul la diferite servicii de educaţie, de
sănătate, inclusiv la o alimentaţie mai bună.
„Acolo îmi permiteam orice, dar acasă eşti aşa, parcă mai reţinut, trebuie să te limitezi. Acolo eu dacă intram în magazin,
vroiam brînzeturi – luam brînzeturi , vroiam fructe – luam fructe, mă alimentam foarte corect. Acasă nu pot pentru copil să
fac să-l alimentez corect...” (F., 29 ani, a muncit în Italia, România, intenţionează să plece în Irlanda)
|
VII. HIV/SIDA ŞI INFECŢIILE
CU TRANSMITERE SEXUALĂ
Una din ipotezele de bază de la care a pornit acest studiu este antrenarea mai frecventă a migranilor în
comportamente de risc asociate migraţiei şi, deci, „vulnerabilitatea” mai pronunţată aacestora faţă de
virusul HIV şi infecţiile sexual transmisibile. Presupunerile de acest gen se bazează pe raţionamentul că
mobilitatea migranţilor, despărţirea cuplurilor pe perioade mai îndelungate sau ieşirea tinerilor încă
necăsătoriţi de sub controlul părinţilor ar implica antrenarea frecventă a migranţilor în relaţii sexuale
ocazionale.
Tocmai elucidarea acestor aspecte se va încerca în acest capitol.
Comportamentul sexual, vulnerabilitatea faţă de ITS
În primul rând comportamentul sexual priveşte numărul de parteneri sexuali şi tipul acestora. În
chestionarul studiului nostru partenerii sexuali au fost divizaţi în patru categorii:
-
parteneri sexuali permanenţi cu care respondentul locuieşte într-o gospodărie;
-
parteneri sexuali permanenţi cu care respondentul nu locuieşte într-o gospodărie;
-
parteneri sexuali nepermanenţi și necomerciali: nu sunt soţi, nici concubini. şi nici nu au fost
plătiţi pentru contactele sexuale;
-
parteneri sexuali comerciali (plătiţi): parteneri care au fost plătiţi pentru contactele sexuale.
Prima constatare la adresa migranţilor este viaţa sexuală mult mai dezordonată a acestora comparativ cu
populaţia neimplicată în migraţie.
Aproape fiecare al zecelea migrant (9,3%) în ultimele 12 luni a avut cel puţin un partener sexual ocazional
(necomercial), ceea ce este mai mult decât dublu faţă de populaţia neimplicată în migraţie, unde acest
procent este de 4%, în cazul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe şi de 3,3%, în cazul membrilor
familiilor nebeneficiare.
Incidenţa contactelor sexuale cu parteneri comerciali este una foarte mică, făcând imposibilă analiza mai
aprofundată. Relaţii sexuale comerciale au raportat 0,6% dintre migranţi şi tot atâia membri ai familiilor
beneficiare de remitenţe, nefiind înregistrat nici un caz de contacte sexuale contra plată în rândul
membrilor familiilor care nu beneficiază de remitenţe. Luând în calcul abaterile statistice admisibile, nu
putem vorbi cu siguranţă despre aspecte specifice, care ar deosebi cele 3 grupuri în acest sens.
|
Figura 16) Cota respondenţilor care au avut relaţii sexuale cu parteneri nepermanenţi în
ultimele 12 luni
Pe de altă parte, migranţii înregistrează un nivel mai înalt de utilizare a prezervativelor, chiar şi în
cadrul cuplului, unde la utilizarea de prezervative se recurge foarte rar. Astfel, 12,6% dintre migranţi
au utilizat prezervativul la ultimul contact sexual cu partenerul permanent, cel cu care locuieşte
împreună, comparativ cu 7,6% în cazul membrilor familiilor beneficiare de remitenţe şi 4,9% în cazul
membrilor familiilor care nu beneficiază de remitenţe.
În relaţiile sexuale din afara cuplului creşte brusc frecvenţa utilizării prezervativelor, chiar şi în cazul unor
parteneri sexuali permanenţi. Fiecare al doilea migrant (55,3%) a utilizat prezervativul la ultimul contact
cu un partener permanent în afara cuplului familial, iar 67,8% au utilizat prezervativul la ultimul contact
sexual cu un partener ocazional (necomercial)5.
Aici urmează să concluzionăm asupra unui aspect ai vulnerabilităţii migranţilor, care mult mai des, cel
puţin într-o treime din cazuri, sunt antrenaţi în relaţii sexuale cu parteneri ocazionali nerecurgând la
utilizarea prezervativelor..
Cât priveşte celelalte 2 grupuri, numărul de înregistrări relativ mic nu ne permite să insistăm asupra
estimărilor obţinute şi să stabilim prezenţa unor diferenţe între grupuri.
Tabelul 32) Utilizarea prezervativului la ultimul contact sexual
|
Cunoştinţele despre HIV/SIDA
Tematica maladiei HIV/SIDA la ora actuală dispune de un grad de cunoaştere foarte înalt, de HIV/SIDA
auzind marea majoritate a respondenţilor studiului nostru (97,6% dintre migranţi, 96,2% din respondenţii
lotului 2 şi 95,2% din respondenii lotului 3) au auzit vreodată despre acest virus şi această maladie.
Nici din perspectiva raportării la procesul migraţional, nici din perspectiva diferitelor grupuri sociodemografice nu au fost atestate diferenţe semnificative, poate cu excepţia populaţiei în vârstă de peste 50
ani, în cazul cărora partea celor care susţin că au auzit despre virusul HIV şi maladia pe care acesta o
provoacă oscilează între 91% şi 93% în funcie de grup.
Tabelul 33) Gradul de cunoaştere a HIV/SIDA în rândul populaţiei
Studiul indică clar că migranţii dispun de un grad relativ mai înalt de informare privind HIV/SIDA
comparativ cu populaţia neimplicată în procesele migraţionale. În tabelul ce urmează sunt prezentate
ponderile respondenţilor care au oferit aprecieri corecte la o serie de afirmaţii privind HIV/SIDA.
Remarcăm, întâi de toate, rata cea mai înaltă (dar departe de a fi completă) de familiarizare privind rolul
important al prezervativelor ca metodă de protecţie faă de HIV/ITS şi contracepţie, privind rolul vieţii
sexuale ordonate (un singur partener neinfectat şi fidel) în prevenirea infectării şi privind riscul infectării
prin utilizarea repetată a seringilor. Pentru toate aceste afirmaţii au fost obţinute aprecieri corecte într-un
număr maxim pe grupuri.
Un nivel redus de familiarizare (totuşi, cu predominarea procentuală a aprecierilor corecte) se
înregistrează în cazul miturilor (ideilor false) referitoare la căile de transmitere a HIV: afirmaţiile privind
riscul infectării prin utilizarea în comun a tacâmurilor şi prin strângerea de mână, cât şi afirmaţia privind
reflectarea infecţiei HIV pe felul cum arată persoana infectată.
Un nivel foarte scăzut de cunoaştere înregistrează afirmaţiile privind riscul infectării prin utilizarea în
comun a toaletei şi prin înţepături de ţânţar, în cazul cărora răspunsul corect (negarea posibilităţii de
infectare) a fost dat de o treime până la o jumătate dintre respondenţi în funcie de grup.
Pe lângă acestea, remarcăm un grad mai înalt de cunoaştere a particularităţilor HIV/SIDA în rândul
migranţilor comparativ cu membrii familiilor beneficiare de remitenţe şi, mai cu seamă, cu membrii
familiilor care nu beneficiază de remitenţe.
Acest lucru se poate observa şi mai pronunţat în indicatorii integraţi. Indicatorul integrat al cunoştinţelor
5
despre metodele de prevenire a HIV/SIDA în cazul migranţilor constituie 70,2%, fiind cu cca. 10 la sută
mai mare faţă de același indicator în rândul respondenţilor din lotul 2 şi cu aproape 20 la sută peste
indicatorul corespunzător din lotul 3.
Aceeaşi ierarhizare se menţine şi în cazul indicatorului integrat al cunoştinţelor privind HIV/SIDA în
6
general , care constituie 25,9% în cazul migranţilor, 24,6% în cazul membrilor familiilor beneficiare de
remitenţe şi doar 17,6% în cazul membrilor familiilor care nu beneficiază de remitenţe.
|
Tabelul 34) Cunoştinţe concrete despre HIV/SIDA
E de remarcat că între toate grupurile socio-demografice migranţii înregistrează un nivel ceva mai înalt de
familiarizare cu tematica HIV/SIDA, după ei urmând membrii familiilor beneficiare de remitenţe şi cel
mai scăzut nivel înregistrându-se în rândul respondenţilor din lotul 3. O singură excepţie în acest sens ar fi
grupul persoanelor cu vârste de sub 30 de ani, când valori maxime ale indicatorilor integraţi au fost
înregistrate în rândul respondenţilor din familiile beneficiare de remitenţe (50,4% - indicatorul
cunoştinţelor şi 78,6% - indicatorul cunoştinţelor despre metodele de prevenire), dar nici în aceste cazuri
nu le-au depășit cu mult pe cele înregistrate în grupul migranţilor (44,1% şi, respectiv, 77,8%).
În cazul migranţilor, constatăm că gradul de iniţiere în tematica HIV/SIDA:
-
variază în funcţie de sex, femeile fiind relativ mai bine informate, diferenţa faă de bărbai fiind
mai pronunţată în special la indicatorul integrat al cunoştinţelor – 28,3% faţă de 24,6%;
-
este invers proporţional vârstei migrantului, valori maxime ale indicatorilor cunoştinţelor
privind prevenirea şi ale celor generale fiind înregistrate în rândul migranţilor tineri (sub 30 de
ani) – 77,8% şi, respectiv, 29,8% (din care în grupul celor cu vârste de sub 25 de ani: 78,8% şi
29,0%), iar valori minime – în cazul migranţilor mai în vârstă – 59,2% şi 22,2%;
-
|
nivelul mai înalt de studii sporeşte gradul de familiarizare cu problematica HIV/SIDA. Nivelul
maximal de familiarizare este înregistrat de migranţii deţinători de diplome universitare – cu
valori de 75,8% şi 32,9% ai indicatorilor integraţi;
o discrepanţă foarte pronunţată se atestă între persoanele provenite din diferite medii, în sensul
unei informări mai bune a migranţilor rezidenţi în mediul urban;
-
categorizarea migranţilor după gradul de informare şi de antrenare în relaţii sexuale „nesigure”
cu parteneri ocazionali şi comerciali, a indicat un moment de curiozitate maximă. Migranţii care
au avut în ultimele 12 luni relaţii sexuale cu astfel de parteneri înregistrează o valoare medie a
indicatorului integrat al cunoştinţelor despre metodele de prevenire cu circa 2 puncte
procentuale mai mare faţă de grupul opus, însă indicatorul cunoştinţelor despre HIV/SIDA în
rândul lor este cu 6 la sută mai mic faţă de același indicator în rândul migranţilor care nu au avut
relaţii sexuale cu parteneri nepermanenţi;
-
şi în final, o vulnerabilitate mai pronunţată, în sensul unei informări mai proaste, prezintă
migranţii către ţările CSI, care înregistrează valori minime ale indicatorilor integraţi între
grupurile de migranţi în funcţie de direcţia de emigrare.
Drept recapitulare, am putea afirma că migrantul mai informat la capitolul HIV/SIDA este mai degrabă o
persoană tânără, cu studii superioare, originară dintr-un oraş din Moldova, care a fost plecată într-o ţară a
UE sau într-o altă ţară, cu excepţia ţărilor CSI.
Tabelul 35) Cunoştinţele concrete despre HIV/SIDA ale migranţilor: aspecte socio-demografice
|
Testarea la HIV
În Republica Moldova, datorita implicării şi eforturilor depuse în mod sistematic de toţi actorii implicaţi
în combaterea HIV/SIDA, monitorizarea şi supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA a
cunoscut o dezvoltare constantă. În legătură cu aceasta a crescut şi accesul populaţiei la testarea pentru
virusul HIV. De exemplu, în perioada 2001 – 2004 numărul persoanelor testate anual aproape s-a dublat
(de la 116 mii la 217 mii de persoane testate).
Programul naţional de profilaxie și control al infecţiei HIV/SIDA şi al IST pe anii 2006-2010 prevede,
între obiectivele sale, asigurarea deplină a accesului întregii populaţii la testarea voluntară şi confidenţială
la HIV şi IST. Cu toate acestea, cota parte a populaţiei care a efectuat cel puţin o dată în viaţă testarea la
HIV rămâne relativ mică.
Pe de altă parte, cel mai mare număr de persoane care au făcut cel puin o testare la HIV se înregistrează în
rândul migranţilor – 37,8%. În celelalte două loturi indicele este oarecum similar – 31,4% în lotul 2 şi
29,0% în lotul 3.
În general, din afirmaţiile respondenţilor reiese că cea mai mare parte a populaţiei își face testul la virusul
HIV benevol, ceea ce probabil nu înseamnă și din proprie iniţiativă. Trei din patru migranţi (74,2%),
78,8% din membrii familiilor beneficiare şi 81% din membrii familiilor care nu beneficiază de remitenţe
au urmat testarea benevol.
Tocmai emigrarea în condiii legale, care implică perfectarea unui set complex de acte necesare, este
cauza numărului mai mare de persoane care au trecut testarea la HIV în rândul migranţilor. Aproape unu
din zece migranţi (9,6%) s-a văzut nevoit să-și facă testul la HIV tocmai pentru a satisface cerinţele
aferente plecării legale.
În toate grupurile, între 14% şi 17% dintre persoanele care s-au testat vreo dată au semnalat că ar fi fost
obligate să treacă testul.
Aproape fiecare al cincilea (18,5%) migrant care s-a testat şi-a făcut ultimul test peste hotarele ţării. De
remarcat că în cazul migranţilor care s-au testat peste hotare procentul testărilor „sub presiune” este dublu
(26,7%) faţă de cei care s-au testat în Moldova – 12,5%.
Tabelul 36) Testarea la HIV, aspecte generale
|
CONCLUZIILE STUDIULUI
Venituri şi cheltuieli
-
Remitenţele lasă o amprentă sesizabilă asupra volumului şi structurii de cheltuieli ale familiilor.
Deşi în toate gospodăriile circa 40 la sută din cheltuieli sunt orientate spre consumul alimentar, în
ceea ce privește sănătatea gospodăriile care nu beneficiază de remitenţe cheltuiesc mai mult
pentru procurarea de medicamente decât gospodăriile beneficiare de remitenţe, atât ca volum cât
şi ca procent din totalul veniturilor.
-
În Republica Moldova, cheltuielile unei gospodării pentru medicamente sunt mult mai mari faţă
de cheltuielile pentru serviciile medicale; peste hotare acest raport este invers în structura de
cheltuieli ale migranţilor.
Starea de sănătate şi atitudinea faţă de sănătate
-
Studiul denotă o atitudine neglijentă a populaţiei faţă de propria sănătate, majoritatea apelând la
serviciile medicale doar în cazuri grave. Migranţii, în general, manifestă un grad de neglijenţă mai
pronunţat. În acelaşi timp, majoritatea migranţilor recunosc că nu duc un mod de viaţă sănătos.
-
Percepţia participanţilor la studiul calitativ este că un mod de viaţă sănătos presupune în primul
rând o alimentaţie sănătoasă, practicarea sportului, dar şi evitarea abuzului de alcool, a fumatului
și a consumului de droguri. Munca în exces şi în condiţii nocive este de asemenea percepută ca un
factor important ce se răsfrânge asupra sănătăţii. Un accent deosebit migranţii l-au pus pe aspectul
psiho-emoţional al sănătăii, cu referire în special la stres.
-
Migranţii, datorită specificului vârstei lor (sunt mai tineri faţă de populaţia neimplicată în
migraţie), înregistrează o rată de morbiditate de două ori mai mică faţă de membrii familiilor lor
sau faţă de membrii gospodăriilor care nu beneficiază de remitenţe. Doar unul din patru migranţi
(24,4%) afirmă că în prezent suferă de vreo boală cronică. Iar beneficierea de remitenţe aparent nu
are vreun impact asupra membrilor familiilor la capitolul incidenţa bolilor cronice.
-
Datorită migraţiei, migranţii sunt expuşi la riscuri privind sănătatea, începând cu procesul de
emigrare, continuând cu condiţiile de trai şi de muncă precare în ţara gazdă, şi pînă la afecţiunile
psiho-emoţionale condiţionate de despărţirea de cei apropiaţi. Totuşi, unii migranţi declară că în
ţara gazdă au parte de un mediu mai favorabil pentru sănătate, inclusiv o alimentaţie şi condiţii de
trai mai bune faţă de cele din Republica Moldova.
Medicina de familie, consumul de servicii medicale
-
Migranţii de două ori mai rar apelează la serviciile medicale garantate de stat comparativ cu restul
populaţiei. Doi din zece migranţi nu îşi cunosc medicul de familie, această situaţie caracterizează
mai mult migranţii de sex feminin comparativ cu cei de sex masculin, fapt ce nu se constată în
cazul întregii populaţii. Participanţii la focus grupuri au remarcat mai multe neajunsuri ale
sistemului de asigurare medicală obligatorie.
-
Populaţia implicată în migraţie aparent are un acces mai mare la serviciile medicale. În cazul
migranţilor este mai mic procentul celor cărora li s-a întâmplat să nu apeleze la serviciile medicale
atunci când aveau nevoie (25%), comparativ cu restul populaţiei (30%-32%).
-
Neadresarea la medic în caz de necesitate este o practică existentă şi în viaţa migranţilor, în special
atunci când se află în ţara gazdă. Însă, dacă în Republica Moldova acest lucru li se întâmplă din
|
lipsa asigurării medicale sau din cauza problemelor financiare, în timpul aflării peste hotare
neadresarea la medic se întâmplă foarte adesea din imposibilitatea de a-şi părăsi locul de muncă,
fie și pentru perioade scurte.
-
Asistenţa medicală din Republica Moldova este apreciată de populaţie mai degrabă ca fiind
inaccesibilă. Beneficierea de remitenţe aparent face ca asistenţa medicală în propria ţară să devină
mai accesibilă. După aprecierea migranţilor, peste hotare asistenţa medicală este mai accesibilă
din punctul de vedere al costurilor decât în Moldova.
-
În străinătate, cel mai restricţionat acces la serviciile medicale îl au migranţii care muncesc într-o
ţară din CSI şi cei al căror statut legal este mai puţin „avansat”.
-
S-a constatat faptul că migranţii de cele mai multe ori amână adresarea la medic şi soluţionarea
problemelor de sănătate pentru perioadele când se reîntorc în Moldova, şi doar în cazuri de urgenţă
apelează la serviciile medicale din ţara gazdă. Principalul motiv este cel economic, care vizează
două aspecte: pe de o parte, costul mare al serviciilor medicale din străinătate, iar pe de altă parte,
constrângerile de la locul de muncă (imposibilitatea de a lipsi de la serviciu, pierderile financiare,
frica de a nu pierde locul de muncă etc.).
-
Consumul de servicii medicale peste hotare este unul foarte redus. Opt din zece migranţi aflânduse peste hotare nu au accesat nici un serviciu medical. Cel mai puţin accesează serviciile medicale
din străinătate migranţii de sex masculin, cei tineri, cei cu înregistrare temporară sau aflaţi ilegal,
cei care pleacă în CSI şi migranţii sezonieri.
Asigurarea medicală
-
În pofida aşteptărilor, beneficierea de remitenţe nu creează o motivaţie şi/sau posibilităţi mai mari
în vederea asigurării medicale, ci dimpotrivă, în rândul familiilor afectate de migraţie rata de
acoperire cu asigurare medicală este cu cca 15% mai joasă. Persistă o neîncredere a migranţilor în
sistemul medical din Republica Moldova, alimentată de dotarea tehnico-materială precară a
instituţiilor medicale, dar într-o oarecare măsură şi de nivelul de pregătire al cadrelor medicale.
Un accent deosebit s-a pus pe atitudinea necorespunzătoare a celor mai mulţi lucrători medicali
din Republica Moldova faţă de pacienţi.
-
Pe grupuri s-a constatat că tocmai migranţii sunt grupul cel mai puţin inclus în sistemul
asigurărilor în medicină. Doar 25% dintre migranţi sunt asiguraţi, faţă de 62% din populaţia
beneficiară de remitenţe şi 69% din populaţia nebeneficiară de remitenţe. Majoritatea migranţilor
nu văd avantajele asigurării medicale; s-a remarcat doar gratuitatea spitalizării (loc/pat), în rest –
doar dezavantaje.
-
Sistemul de asigurări medicale, după părerea respondenţilor, impune restricţii în consultarea unor
anumii medici, limitează accesul imediat la serviciile medicale; atitudinea medicilor este
favorabilă celor care achită serviciile medicale; gratuitatea serviciilor medicale oferite de poliţă
este de multe ori una formală etc.
-
Rata foarte scăzută de asigurare medicală a migranţilor, comparativ cu întreaga populaţie, este
determinată şi de numărul relativ mic al persoanelor asigurate din contul statului în acest grup
(pensionari, invalizi), dar şi de rata scăzută de ocupare a migranţilor pe piaţa muncii din Republica
Moldova.
-
În schimb, rata de dependenţă, în sensul asigurării medicale în rândul migranţilor şi în restul
populaiei este foarte diferită. Raportul între migranii auto-asigurai (procurarea poliei sau
acordarea asigurării la locul de muncă) şi cei asigurai din contul statului este de 5/1, pe când în
restul populaţiei – de aproximativ 1/1.
-
|
Drept condiţii pentru asigurare, înaintate de persoanele neasigurate, se numără:
1. acordarea posibilităţii de a se asigura ocazional, în caz de îmbolnăvire;
2. combaterea corupţiei în sistem, care afectează în egală măsură persoanele asigurate şi pe cele
neasigurate;
3. reducerea costului poliţelor, condiţie impusă mai mult de populaţia neimplicată în migraţie, şi
mai puţin de migranţi;
4. promovarea unui sistem de asigurare medicală mai atractiv, de mai lungă durată, prin
cumularea cel puţin parţială a contribuţiilor şi/sau posibilitatea transferului acestora către alţi
membri ai familiei etc.
-
Peste hotare, rata de asigurare medicală a migranţilor este de 20,6%, deci foarte apropiată de cea
din Republica Moldova. Dispun de asigurare medicală peste hotare mai des migranţii în ţările UE
şi alte ţări (exceptând CSI), migranţii pe termen mediu (în jur de un an) al emigrării standard, cei
care dispun de statut legal mai solid (cetăţenie, permise de şedere şi de muncă), cei care activează
în sectorul casnic, hotelier şi în industrie.
-
Cel mai vulnerabil şi contestat aspect al sistemului asigurărilor medicale din Republica Moldova
este costul asigurării. Majoritatea populaţiei consideră costul poliţei ca fiind foarte mare în
comparaţie cu volumul de asistenţă acordată în cadrul sistemului de asigurări medicale.
Problemele de sănătate datorate migraţiei
-
Studiul sugerează că antrenarea în procesul de migraţie implică o serie de riscuri pentru sănătatea
şi integritatea psiho-emoţională a migranţilor. Emoţiile şi stresul aferente în special emigrării
ilegale, cele legate de despărţirea de familie şi copii se manifestă în timp prin stări de depresie,
dificultăţi de concentrare, de somn și de comunicare, migrene, dar şi prin acutizarea unor afecţiuni
cronice.
-
O bună parte de migranţi din diverse motive nu îşi permit asigurarea unui mediu de trai adecvat în
perioada aflării peste hotare. Aproape 16 la sută dintre ei locuiesc peste hotare în locuinţe
improvizate – rulote, subsoluri, construcţii nefinisate. Asemenea practici sunt caracteristice în
special migranţilor sezonieri din domeniul construcţiilor. Experienţa de emigrare, dar şi
perioadele lungi de aflare peste hotare, atrag după sine o îmbunătăţire a condiţiilor de trai în ţara
gazdă.
-
Riscuri specifice prezintă şi mediul de muncă. Şase din zece migranţi la ultima deplasare au
muncit peste opt ore pe zi, iar opt din zece migranţi au muncit mai mult de cinci zile pe săptămână.
-
Ca şi condiţii de muncă, migranţii moldoveni sunt expuşi de asemenea la o serie de factori de risc.
Cele mai frecvente riscuri sunt munca în condiţii de zgomot, praf şi lucrările la înălţime. Şi în
mare parte a cazurilor, fiind expus acestor condiţii, migrantul nu dispune de echipament adecvat.
-
Incidenţa accidentelor de muncă peste hotare este de zeci de ori mai înaltă decât în Republica
Moldova. Traumele psihologice, cele cauzate de materiale şi utilaje căzute şi suprarăcirea unor
părţi ale corpului reprezintă cele mai frecvent întâlnite accidente.
HIV/SIDA şi infecţiile cu transmitere sexuală
-
Migranţii reprezintă un grup cu risc sporit de infectare cu HIV si ITS pe cale sexuală, numărul
persoanelor care întreţin relaţii sexuale ocazionale fiind de două ori mai mare în acest grup
comparativ cu întreaga populaţie.
-
|
Indicatorul integrat al cunoştinţelor despre HIV-SIDA arată un nivel satisfăcător de cunoştinţe
despre acest virus și maladia pe care o provoacă, dar un număr mare de migranţi au idei greşite
despre transmiterea HIV, ceea ce de fapt indică un anumit grad de superficialitate a cunoştinţelor
migranţilor la acest capitol. Astfel, am putea conchide că ne putem aştepta la un nivel înalt de
intoleranţă faţă de persoanele infectate cu HIV, intoleranţă generată de aceste concepţii greşite.

Sănătatea migranţilor moldoveni

Transcription

Similar documents

Populaţie şi Dezvoltare

Migraţia Forţei de Muncă - Biroul Naţional de Statistică

Nr. 4-5 / 2007 vatra_4_5

integrarea migraţiei în strategiile de dezvoltare