Primăvara
Transcription
Primăvara
Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Editorial Cronica unei reuşite – Săptămâna „Şcoala altfel” Propunerea Ministerului pentru anul acesta, trebuie să recunoaştem că ne-a surprins şi ne-a pus în faţa unei provocări pe care a trebuit să o acceptăm şi mai ales să o transpunem în practică. Metodologia definea cadrul general, rămânând ca ingeniozitatea dascălilor să transforme rândurile aride ale acesteia într-un program închegat cu activităţi stimulative pentru elevii noştri suprasolicitaţi de rigorile stricte ale sistemului. Iniţiativa este lăudabilă şi se înscrie în orientarea modernă de a situa elevul în mijlocul propriei formări. Plecând de la premisa conform căreia sondarea şi identificarea nevoilor educabililor vor sta la baza stabilirii scopurilor educaţionale, proiectarea „Şcolii altfel” a ridicat un set de întrebări cărora le-am formulat răspunsuri diverse. Cum adaptăm acest gen de abordare într-o şcoala în care nu toţi profesorii au acces simultan la laboratoarele dotate modern? Unele colective au fost private involuntar de această componentă esenţiala, deşi identificată ca fiind cea mai dorită, din simplul motiv ca dotarea şcolii nu le permitea aşa ceva. O altă întrebare care a apărut a presupus adoptarea unei decizii oarecum aflată sub suspiciunea unei erori didactice. Activităţile extracurriculare presupun susţinere financiară, ceea ce pentru unele familii de astăzi este o forţare peste limita a bugetului. Astfel suntem puşi într-o situaţie limită când actul educativ este restricţionat de factorul pecuniar. Or, educaţia trebuie să fie nediscriminatorie. Metodologia impunea consultarea doleanţelor elevilor, dar nu sugera şi sursele bugetare necesare înfăptuirii acestora. Aceasta a fost o altă provocare pe care dascălii au soluţionat-o din mers. Elevii care nu au putut să se alăture din considerente financiare unor vizite la muzee, vizionării de spectacole la Ateneul Popular sau a unor piese de teatru, au fost incluşi în alte activităţi la fel de antrenante. S-au făcut drumeţii, excursii tematice, atât în judeţ, cât şi în alte zone ale ţării, vizitându-se Grădina Botanică din Cluj-Napoca, Iaşiul, muzee, unităţi de producţie, lăcaşe de cult, ferme, case memoriale, ş.a. Au fost încheiate numeroase acorduri de parteneriat cu: Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”, Ateneul Popular „M. Gh. Pastia”, SC. ECO-X SRL Vânători, Asociaţia „Speranţa Andradei”, Centrul de Zi „Micul Prinţ”, Romes Grup Internaţional, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Vrancea, ISU Vrancea, şcoli din Brăila sau din alte judeţe. Atelierele de lucru, întrecerile sportive, jocurile de cultură generală, grupurile de dezvoltare personală din cadrul Cabinetului de asistenţă psihopedagogică, drumeţiile au constituit un refugiu agreat de cei mai mulţi dintre elevi. Elevii au participat la lansarea Campaniei Nationale de educaţie ecologică în şcoli „Ecoatitudine 2012”, au reciclat selectiv deşeurile, au confecţionat diverse obiecte folosind materialele reciclabile şi au igienizat curtea şcolii. O adevărată reuşită a acestei săptămâni o constituie manifestarea cultural-artistică de la sfârşitul celor cinci zile ,„Festivalul Florilor de cireş “ care s-a dorit şi s-a materializat ca un spectacol care să aducă în lumina rampei pe cei mai merituoşi şi talentaţi elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a. Ambasadori ai excelenţei, elevii au împărtăşit gânduri şi au dăruit printre cuvinte mulţumiri cadrelor didactice şi părinţilor. Cortina s-a lăsat, iar prin ropotele aplauzelor am dat semnalul vacanţei. „Şcoala altfel” a anunţat retragerea triumfală, iar freamătul sărbătorilor de Paşti a inundat sufletele noastre. Director, prof. Marcela Ghiuţă 1 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Muguri – debuturi Mama Curcubeul În gândul meu e rugă mereu Te ştiu lângă mine la greu şi la bine Mă acoperi cu gândul cum floarea pământul, Mă alinţi în tăcere cu clipe de miere. Sus pe cer e-un giuvaer Mare, mare, pân`la soare, Un amestec de culori: ROGVAIV-ul efemer. În gândul meu e rugă mereu Tu fruntea-mi dezmierzi, mă ierţi şi mă crezi, Doar tu mă răsfeţi şi ştii să mă –nveţi. O lume de vise să-mi fie atinse. Curcubeul e o punte Dintr-o zare-n altă zare. Şapte culori – o cărare Dinspre dealuri înspre munte. În gândul meu e rugă mereu, Când ochii senini spre mine-i înclini, Mi-aduci mai aproape să sorb într-o noapte O baltă de stele din palmele mele. Peste tot miroase-a ploaie, E aer proaspăt şi curat, Cerul s-a înseninat, Soarele e vesel iară. Carina Şurubaru – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru Roşu-oranj, galben şi verde, Albastru şi indigo, Violet şi, apropo: Soarele-n care se prinde? Primăvara Iată, vine primăvara! Soarele zâmbeşte iară! Vrăbiuţa ciripeşte Şi copacul înmugureşte. -Curcubeie colorate! Copiii la geam se miră: -Unul sub altul se-nşiră, Pe cer sunt nenumărate! Stropi rotunzi mărunţi de apă Ne încântă uneori Şi cu generozitate-arată O minune de culori. Printre tufe se arată O floare albă, delicată, Frunzuliţa-i dă să iasă Pe tulpina-i mlădioasă. Larisa Rădeanu – cl. a II-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă Parcurile-au înverzit Şi natura s-a trezit. Veselia este mare, Prichindeii ies la soare. Hărnicie În grădină parc-a nins Peste zarzăr şi cais Şi pluteşte, ca un fum Peste ei plăcut parfum Care-atrage spre grădină Mica, harnica albină Ce din zori şi până-n seară Pe-aripi şi picioare cară Pentru suratele de-acasă Miere bună şi gustoasă. Denis Dârdală – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Andra Gheorghiaş - cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Vanessa Costea – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia De ziua ta Astăzi, de ziua ta, iubită mamă, Eu cerul plin de stele-ţi dăruiesc, Ba chiar şi luna ţi-o voi pune-n palmă Şi-ţi spun din suflet: TE IUBESC! 2 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Primăvara Bucuria primăverii Primăvara, În fiica cea mai tânără a bătrânului an, îşi face apariţia misterioasă şi sfioasă într-o rochie albă cu trenă de ghiocei. Sub paşii ei delicaţi, pământul dezgheţat prinde o nuanţă verde. Este atâta veselie în văzduh: păsările vesele se întorc să-şi regăsească cuiburile părăsite sub bruma toamnei. Totul prinde viaţă sub atingerea primăverii, iar copacii îşi croiesc o nouă haină albă sau roz, cu nasturi de frunze verzi. E atâta culoare în jur, miresme îmbătătoare, veselie şi glasuri de copii ce râd la soare în jocul lor! Bine ai venit, primăvară, pe meleagurile noastre! Maria Seceleanu – cl. a II-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr sfârşit, a sosit mult aşteptata primăvară! Odată cu ea, natura şi-a dat jos mantia albă purtată o iarnă întreagă şi s-a trezit la viaţă. Soarele timid îşi strecoară razele printre crengile copacilor adormiţi. Iarba cea nerăbdătoare încolţeşte cu îndrăzneală, invitând harnicele furnici să iasă din muşuroi. Păsările migratoare s-au întors cu drag la cuiburile lor, cântând în triluri dulci bucuria revederii. Florile îşi înalţă căpşorul spre soare şi împrăştie cu generozitate parfumul care cheamă albinele în zbor. Primăvara înveseleşte toată natura şi ne cheamă şi pe noi la joc. Bine ai venit! Mădălina Moldoveanu – cl. a II-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Venirea primăverii Copacul A venit mândra primăvară. Mai demult eu am plantat O sămânţă mititică. Locul acela l-am udat Şi-a ieşit o plantă mică. Lângă izvorul care suspină lin a răsărit un ghiocel plăpând. Ascultă plin de sfială poveştile şoptite de vântul care adie printre ramurile împovărate de floare ale pomilor dimprejurul său. Mieii glăsuiesc cu bucurie şi zburdă pe câmpul înverzit, albind de griji pe ciobanul care îi păzeşte cu străşnicie. Soarele s-a ridicat falnic pe cer şi încălzeşte cu dărnicie toată natura înviorată şi bucuroasă că a fost alungată iarna cu ale sale cojoace şi săbii de gheaţă. Este din nou primăvară, anotimpul sărbătorii şi al veseliei. Gabriel Timofte Şerban – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru E o floare? Dac-aş şti... Nu credeam că-i un copac. Mă-ntrebam eu mult: ce-o fi? Parcă ar fi fost un ac! A crescut, tot a crescut Şi-am văzut ce e de fapt: Cu uimire am remarcat Că este un mic copac. L-am udat, l-am curăţat, Cu mult drag l-am îngrijit Şi-a crescut, s-a înălţat Pomişorul meu iubit. Fluturaşul Ce se vede sus, pe floare? O mică pată de culoare! Dar cum de are aripioare? E-un fluturaş ce stă la soare Privind cu drag în depărtare La alte pete de culoare Ce zboară lin din floare-n floare. Gabriela Porumb – cl. a II-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă Astăzi stau la umbra lui Şi privesc cu încântare Ce minune-a răsărit Dintr-un bob mic ca de sare.. Alexandra Vlăsceanu – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia 3 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Călătorie într-un vis Salvatorul meu Este deja S unt un cărăbuş mic şi gingaş. noapte. Ora nouă fix. Mă aşez în pat şi adorm. Visez că este iarnă şi ies afară la joacă împreună cu prietenii mei. Nu ştiam ce să facem. Deodată mi-a venit o idee grozavă: să ne luam săniile, să le unim şi să facem una mai mare, să înhămăm 22 de iepuri la ea şi să mergem la Polul Nord, unde era Moş Crăciun. Trebuia să trecem nouă păduri de zahăr, zece munţi de ciocolată, trei lacuri cu suc şi cinci cărări pavate cu lemn dulce. Mai aveam foarte puţin, dar iepurii au obosit lângă o casă micuţă din lemn Am bătut la uşă şi am întrebat: -E cineva acasă? O voce tristă ne-a răspuns: -Da, intraţi, intraţi! Nu va temeţi, sunt doar un copil. Am deschis uşa şi înăuntru am văzut o fetiţă singură care avea toate jucăriile de care auzisem vreodată. Am întrebat-o de ce plânge, când are atâtea jucării! Ea mi-a răspuns tristă că, indiferent câte jucării ar avea, ele nu ţin locul prietenilor. Atunci i-am propus să ne însoţească în călătoria noastră spre Polul Nord. Ne-a răspuns cu mare bucurie că ar fi încântată să ni se alăture în această aventură. Iepurii s-au odihnit şi noi ne-am continuat călătoria. În calea noastră am întâlnit cu un om de zăpadă. Şi acela era trist. Oare de ce? -M-au făcut nişte copii, dar m-au lăsat aici singur… -Vrei să vii cu noi ? Mergem la Polul Nord, la Moş Crăciun. -Da, desigur! Ne-am continuat cu toţii călătoria. Într-un târziu am ajuns şi am văzut palatul Moşului. Era tot făcut din gheaţă. Când ne-am întâlnit cu el, ne-a întrebat ce ne dorim de Crăciun. Toţi am strigat într-un glas: -Ne dorim să rămânem prieteni mereu! Moşul ne-a îndeplinit dorinţa. Când m-am trezit, afară era un om de zăpadă, o fetiţă fără prieteni cu care vroiam să mă joc şi toţi ceilalţi amici ai mei. Robert Monac – cl. a IV-a C Îndrumător prof. Gabriela Oloeriu Într-o zi călduroasă doream să-mi răcoresc picioruşele într-o baltă. Dar am alunecat cu totul şi nu am mai putut să ies. Treceau mulţi prieteni pe acolo, dar nu le păsa de mine. Apa mă prindea în braţele morţii. Până la urmă a venit un fluture, iar cu aripa lui m-a împins uşor spre mal. Am urcat pe-o crenguţă verde ca un pod şi iată-mă din nou pe uscat. I-am mulţumit din suflet, iar el a mai rămas lângă mine cât mi-am uscat aripioarele. Drept mulţumire i-am spus că-n vale se află o poiană cu nectar dulce... Diana Sporea - cl. a II–a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Iarna Dimineaţă, când m-am trezit, un strat pufos de nea acoperise totul. Casele aveau cuşme de omăt, uliţele se înşirau ca nişte fulare albe de puf, iar copacii purtau ghirlande de steluţe argintii. Straşnicul ger nu potolise pofta de joacă a copiilor: valuri-valuri soseau spre derdeluş cu feţele îmbujorate şi ochii strălucitori de bucurie. Băieţii se dădeau cu sania, în timp ce fetiţele graţioase alunecau în cercuri largi pe oglinda îngheţată a lacului. Un copil de-o şchioapă, părăsit de fratele mai mare care se întrecea în lupta cu bulgări cu tovarăşii de seama lui, şi-a făcut un nou prieten: un om de zăpadă care îi zâmbea ştirb dintr-o ramură de copac uscat, în timp ce ochii de tăciune încercau să-i dezvăluie taina sa. În curând, din cerul plumburiu au început să cadă cu nemiluita fluturi albi pe care vântul îi dansa fără încetare. Seara s-a lăsat uşor peste mine, peste sat, iar copiii au plecat toţi pe la casele lor, cu promisiunea de a se întâlni şi mâine. Am rămas singur cu omul de zăpadă străjeri de nădejde peste împărăţia jocului. Aţi ghicit? Sunt eu, bradul cel falnic din vârful dealului şi aceasta a fost o zi de iarnă din viaţa mea. Anna Iulia Grădinescu – cl. a IV-a A Îndrumător prof. Vasilica Mircea 4 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Mama mea Primăvara Bună e mămica mea, Tot timpul aş stau cu ea Căci aşa mă simt eu bine, Când e mama lângă mine. Iarna iată c-a plecat Cu nămeţii ei cu tot. Ghioceii stau s-apară -Bună ziua, primăvară! Ea mereu mă ocroteşte Şi îmi dă bune poveţe. De vrea să facem curat, Eu o ajut imediat. Ne bucurăm c-ai sosit Cu soare şi cu verdeaţă, Cu albine, rândunele, Cu flori mii şi cântecele! Asta e mămica mea Şi eu mă mândresc cu ea. Radu Mihoc – cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Melek Erdogan – cl. a II-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Început de primăvară De sub stratul de zăpadă Se zăreşte-un ghiocel: Este semn de primăvară, Timp frumos şi vesel. Portret Azi e ziua mamei mele Şi nu vreau s-o necăjesc Ci doar am să mă gândesc Cu ce s-o înveselesc. Vrăbiuţele-s voioase, Căci zăresc sosind în zare Un stol de păsări călătoare Cu veşti de vreme bună. Vreau să desenez în clasă O icoană luminoasă Să cuprindă-n ea iubirea Ce-i încălzeşte privirea. Alexandru Anton – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Bianca Neagu – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Primăvara Steagul Primăvară, vino iară! Vrem să stă din nou afară. Dacă iarna nu ne lasă, Stăm cu toţii mult în casă. Roşu, galben şi albastru, Steagul nostru e măiastru. Galben – aur – primul loc, Roşu vine de la foc, Iar albastrul maiestuos, De la cerul luminos. Lupte multe s-au purtat Şi multe s-au câştigat Sub steagul nostru frumos ( Unii ar spune, norocos), Iar noi ştim să-l respectăm Şi demn să îl salutăm. Puterea razelor de soare Învie mugurii de floare, Dar în îndepărtata zare Se-aud păsări călătoare. Odată cu venirea lor Ne dau speranţe tuturor, Fac zilele mult mai frumoase Cu cântecele lor duioase. Andrei Valeserianu – cl. a IV-a E Îndrumător înv. Luminiţa Lalu Daniela Vasile – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia 5 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Învăţătoarea mea dragă În ciuda dificultăţilor întâmpinate pe parcursul celor patru ani, toţi am reuşit, cu ajutorul Doamnei, să obţinem punctaje extrem de mari la concursuri şi să ne facem remarcaţi în rândul colegilor noştri de aceeaşi vârstă. O dată am avut oră deschisă la matematică; am primit o serie de teste, dar puţini l-au ales pe cel mai greu, printre aceştia numărândumă şi eu. Altă dată a trebuit să aflăm soluţia unei probleme şi eu am fost cel care a reuşit, obţinând şi un premiu. Am învăţat să compun poezii, să desenez. Am învăţat să fiu ascultător, sa fiu un om bun, cinstit şi de cuvânt. La muzică am învăţat notele, semnificaţia lor, cum se cânt. Am întâmpinat unele dificultăţi, dar învăţatoarea mea a reuşit să îmi arate cum să le depăşesc. Multe lucruri pe care nu le puteam face înainte le pot face acum mai bine decât mulţi alţii. La geografie explicaţiile mă umpleau de bucurie în timp ce arătam pe hartă ţările, munţii, dealurile şi câmpiile. La istorie am avut cele mai frumoase lecţii despre întemeierea statelor române. În concluzie, nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat, dacă nu era minunata mea învăţătoare. M-am trezit din acest vis frumos foarte încrezător şi bucuros că urmează o nouă zi a clasei a patra. Theodor Cazacu – cl. a IV-a C Îndrumător prof. Gabriela Oloeriu Se făcea că eram adult, aveam peste douăzeci de ani şi conduceam o maşină care s-a oprit brusc în faţa unei case pe care mi s-a părut că o mai văzusem demult, pe când eram copil. Am încercat să sun un mecanic, dar telefonul nu mai avea baterie şi am fost nevoit să pun singur maşina în funcţiune. Spre marea mea surprindere, am reuşit. Chiar atunci a apărut o femeie pe care am recunoscut-o imediat ca fiind fosta mea învăţătoare deoarece nu se schimbase prea mult de când nu am mai văzut-o. Şi dumneaei m-a recunoscut, m-a poftit în casă, apoi a început să mă întrebe cum este viaţa mea de când am terminat clasa a patra, dacă sunt fericit. Am început apoi să vorbim despre colegi, despre întâmplările care s-au petrecut până acum şi despre multe altele. Ne-am amintit împreună despre colegii mei care au fost fie mai cuminţi, fie mai obraznici, fie mai liniştiţi, fie mai gălăgioşi, fie mai practici, fie mai inventivi. Am vorbit apoi despre concursurile la care am participat încă din clasa a doua, încurajat fiind de doamna învăţătoare şi mi-am amintit cu drag acel colţ al camerei mele plin cu diplome şi medalii. Am realizat atunci că învăţătoarea mea este în continuare acel om minunat, răbdător şi înţelegător ca în prima zi de şcoală. Atunci eram confuz, dar cu timpul am învăţat ce trebuie să fac, cum să mă comport, am învăţat să citesc, să scriu, şi multe altele care mi-au folosit în viaţă. Am parte de momente frumoase, de amintiri de neuitat. Imaginea învăţătoarei mele este prinsă în minte-mi cu verigă de aur. Ne-am amintit împreună excursiile organizate cu clasa, petrecerile de sfârşit de an, primul Moş Crăciun la şcoală, realizările întregii clase. Mi-am amintit apoi opera lui Mihail Sadoveanu , „Domnu` Trandafir”, despre care am aflat în clasa a patra, dar pentru mine învăţătoarea mea este de o mie de ori mai încântătoare. Măicuţei mele O să-i cos măicuţei mele Pe cămaşă, două stele Şi-o să strâng de ziua ei Cei mai frumoşi ghiocei. Vântul o să-i dea în zbor De la mine-un mărţişor, O sclipire de iubire De la mine din privire. Oana Petrea - cl. I C Îndrumător înv. Ancuţa Popa 6 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani O zi în şcoala viitorului Minunăţie! Pomul meu din grădină are douăzeci şi Este şapte dimineaţa, iar eu mă pregătesc pentru o zi de şcoala care nu e la fel cum am auzit că o aveţi voi. Ei bine, la noi nu se mai folosesc ghiozdane pline ochi cu cărţi sau caiete de istorie, română…, nici auxiliare, nici manuale. Noi avem un singur lucru pentru şcoală, care ţine locul tuturor, adică o tabletă (sau IPad), mare… cât un caiet mic. Pe ea ne facem temele, pe ea dăm lucrări la toate materiile, şi chiar gătim cu ea(!). În fiecare zi mă ia din faţa casei o maşină zburătoare, cât o buburuză, care mă duce spre şcoală cu viteză ameţitoare, de ajung în câteva minute. Când trebuie sa învăţăm lucruri noi, profesoara vorbeşte la tablă, fără să scrie nimic, pentru că şi ea reprezintă o tabletă mai mare, de 2x2m. Animaţiile sunt viu colorate, iar noi le urmărim cu plăcere. Nici noi nu scriem lecţia, pentru că o găsim în tableta personală. Compunerile şi exerciţiile îşi găsesc rezolvarea tot pe … tabletă. Apoi le trimitem spre „tablă”, unde sunt văzute de toţi colegii mei. A venit şi vremea prânzului şi ştiţi că v-am spus că tableta ne şi găteşte, nu? Păi, noi nu mai trecem pe acasă la prânz. Luam, de exemplu, un ou crud şi câteva felii de pâine şi tableta, încinsă la maxim printr-o aplicaţie specială, ne ajută să le gătim. Avem apoi o oră liberă în care jucăm în reţea jocuri educative. Temele le facem destul de repede, dar tot la şcoală, iar după ce am terminat, trimitem tema profesoarei în inbox, ea le verifică şi ne transmite ziua următoare notele. Cam asta a fost o zi obişnuită dintr-o şcoală a viitorului. Cum vi se pare? Vă aştept să-mi scrieţi şi voi despre şcoala voastră de pe Pământ. cinci de floricele. Vesele sunt cele roşii, cele galbene sunt bosumflate, iar înmuguritele sunt puţin timide. Afară e o bucurie de nedescris: păsărelele ciripesc, copiii se joacă, animalele parcă dansează şi gâzele zboară prin lumina caldă a soarelui de primăvară. Şi de-atâta bucurie-mi pare că floricelele timide pocnesc de veselie. Doamne, ce minunăţie! Răzvan Bărbosu – cl. a II-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Patrice Sporea- cl. a IV - a A Îndrumător prof. Vasilica Mircea Andreea Ene – cl. a II-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă Primăvara Astăzi este 1 martie. Ar fi trebuit să fie prima zi de primăvară, dar bătrâna iarnă nu se lasă dusă de pe meleagurile noastre. Primăvara s-a supărat şi i-a spus iernii: - Dar ce faci, surată, eu am venit încărcată cu mărţişoare şi tu aduci noi fulgi de nea? -Tu ai uitat de cele nouă cojoace? Nu le-am dezbrăcat pe toate încă, mai ai de aşteptat. -Nici nu vreau să aud! Nu ai văzut că de sub plapuma ta de nea a răsărit plăpând un ghiocel? El este vestitorul primăverii! -Şi ce dacă! Voi pleca doar când voi dori eu! - Nu se poate aşa ceva! Peste o săptămână o sărbătorim pe cea mai minunată fiinţă din lume, deci te rog să pleci. Supărată şi intrigată, iarna s-a mai zburlit o dată şi un vânt puternic împrăştie cu furie fulgii albi şi reci de zăpadă. Dar primăvara nu s-a lăsat şi până la urmă a reuşit să învingă, alungând norii cei fumurii şi frigul pătrunzător. Soarele, recunoscător, a început să strălucească, încălzind pământul şi topind zăpada. Pomii au înflorit, rândunelele s-au întors la cuiburile lor, iar fluturii au încins un dans în mii de culori. Toată natura este veselă şi mulţumeşte primăverii în felul ei. 7 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Părinţii mei Primăvara Părinţii mei sunt grijulii, Sunt foarte buni şi respectuoşi; Mereu se poartă cuviincios Şi exemple bune îmi dau, mii! A trecut iarna geroasă, Pomii toţi au înverzit. Iarba firav se zăreşte, Păsărelele-au sosit. Întotdeauna mă-nţeleg Şi mă ajută să aleg. Ei paşii mi-i călăuzesc În viaţă ca să nu greşesc. Totu-a revenit la viaţă: Un ghiocel a răsărit Şi la mine-n grădiniţă. Primăvara a sosit! Erdogan Melek – cl. a II-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Bianca Neagu – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Prietenii Un prieten adevărat Botoşel e un pisoi Nu ne zgârie pe noi! Este şi prietenos De-i dai un şoricel de ros... Supărată cum eram, Stam pe-o bancă şi priveam... Când, deodată, a venit Lângă mine un căţel. El cu Rita se împacă, N-a-ndrăznit un rău să-i facă! Şi ea-i o căţea cuminte Care pe pisoi nu-l minte. Avea ochi frumoşi, lucioşi Şi un păr cârlionţat. M-a privit, apoi m-a lins, A lătrat şi m-a rugat Să mă joc puţin cu el. Gabriela Porumb – cl. a II-a D Îndrumător prof. Daniela Gavrilă Am uitat de supărare. Până seara ne-am jucat Şi de-atunci mi-a devenit Prieten adevărat. Vine primăvara! Vine primăvara! Ghioceii înfloresc, Deasupra bălţii mele Cocorii se-ntâlnesc. Rebeca Tofan – cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Vine primăvara! Soarele răsare, Pe crengile copacilor Vezi păsări călătoare. Mama mea e ca o floare, Harnică şi iubitoare. Ne-ngrijeşte, ne-ocroteşte, De viaţă ne pregăteşte. În aer rândunica Cu voioşie zboară, Iar greieraşii veseli Pe noi ne înconjoară. În această primăvară Să ai o viaţă uşoară, Lipsită de suferinţi, Lângă-ai tăi copii cuminţi. Bogdan Georgescu – cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Andrei Porumboiu – cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Mama mea 8 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani 8 Martie Vis de primăvară Este aproape seară. După lunga iarnă ce a trecut, într-o noapte Ochii mei obosiţi de atâta citit privesc absent pe fereastra camerei mele. Două vrăbiuţe care ciripesc de zor îmi atrag atenţia. Una dintre ele ţine în cioc o crenguţă uscată. Privirea mi se duce fără voie spre calendar şi observ că mâine va fi 8 Martie. Ies repede în curte şi un val de lumină îmi izbeşte violent ochii: este încă zăpadă aproape peste tot! O pată mică strălucitoare iese în evidenţă din albul murdar al zăpezii. Surpriza mă lasă fără cuvinte: un ghiocel plăpând îşi înalţă curajos căpşorul, în timp ce alţi fraţi ai săi se îngrămădesc şi ei spre lumină. Cu degetele tremurând de emoţie culeg cu grijă gingaşele flori într-un bucheţel delicat. O panglică alb-verzuie desăvârşeşte darul pentru mama. Mă întorc în camera mea şi scriu câteva rânduri pe felicitarea pe care o pregătisem dinainte şi pe care încercasem să surprind în culori toată dragostea mea. În vârful picioarelor intru în camera mamei şi aşez cu grijă florile şi felicitarea pe noptieră. Mama, obosită, adormise deja. O sărut uşor pe obraz şi un surâs îmi răspunde pe chipul mamei adormit. Sunt sigură că mă visa pe mine. de la sfârşitul lunii februarie, am căzut într-un somn adânc, cu gândul la venirea lui mărţişor. Se făcea că eram creatoare de modă şi a venit la mine o frumoasă fată cu pletele aurii ca razele soarelui. Cu o voce delicată mi-a spus: -Eu sunt Primăvara, fiica cea mică a anului! -Încântată de cunoştinţă, i-am răspuns. -Am venit la tine pentru că am nevoie de o rochie deosebit de frumoasă pe care să o port în tot ţinutul. Surprinsă şi fericită de onoarea care mi se făcea, am luat un voal de mătase verde ca smaraldul pe care am ţesut mii de păsărele. Am croit o rochie lungă cu o trenă din care se revărsau petale colorate. Pentru a desăvârşi ţinuta, am împletit şi o cunună de ghiocei şi toporaşi. Fata cea frumoasă a probat rochia care îi venea ca turnată şi aplecat mulţumită, lăsându-mi în dar un parfum din toate aromele primăverii. Dimineaţă, când m-am trezit, am fugit repede la fereastră: am constatat fericită că a venit primăvara înveşmântată în rochia creată de mine. Mihaela Semaca – cl. a III-a A Îndrumător prof. Anişoara Vasile La patinaj Într-o Anna Grădinescu – cl. a IV-a A Îndrumător prof. Vasilica Mircea zi frumoasă de iarnă Victor, Sandu şi Maria au hotărât să îşi petreacă după-amiaza la patinaj. Lacul avea licăriri de cristal sub razele nehotărâte ale soarelui care se străduia să alunge norii cenuşii. Veseli şi guralivi ca nişte vrăbii, copiii şi-au pus patinele şi au început să facă tot felul de piruete. Din păcate, Sandu nu ştia să patineze, iar când şi-a luat avânt a căzut pe spate direct într-un troian de zăpadă. Victor i-a sărit repede în ajutor şi a hotărât să-l înveţe să alunece pe gheaţă în siguranţă. La sfârşitul zilei, Sandu ştia să patineze mult mai bine şi, fericit, a plecat acasă plănuind şi pentru mâine o zi la fel de frumoasă. Tudor Andrei Brânză – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru Mamei Pe mama mult o iubesc, Cel mai mult o preţuiesc, De aceea îi voi da Azi, în dar, inima mea. Pentru mine, mama este Zâna bună din poveste Şi-i voi da un ghiocel, Să se bucure de el. Bianca Nicolau – cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu 9 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Ţara mea Mama, dulce minune România Mama este pentru mine cea mai scumpă este o ţară mândră şi binecuvântată de Dumnezeu. Spre apus se întinde un ţinut pe care îl străjuiesc în depărtare crestele vinete ale munţilor. Pâraie repezi se împletesc în cărări de argint, adunându-se în oglinda străvezie a lacului, sub privirile nedumerite ale muntelui. Din iarba de mătase a câmpiilor, ciocârliile se avântă spre soare risipind în triluri generoase cântecul lor pe care roiuri de fluturi dansează înveşmântaţi în maiestuoase costume de bal. Brazdele mănoase se întind spre zări de cicoare. Pe marginea drumului, plopii rostesc şoptit povestea acestui ţinut, iar teii înfloriţi încuviinţează emoţionaţi, scuturându-şi podoaba albă şi parfumată. Gabriel Timofte Şerban – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru fiinţă. Statura mijlocie, sclipirea din ochii ei când mă priveşte şi paşii săi uşori pe care îi simt mereu alături alcătuiesc portretul pe care îl port mereu în inimă. Ochii mamei cuprind în ei tot universul meu, căci ea m-a ajutat să fac primii paşi, numele său l-am rostit întâia oară şi ea mi-a alinat orice durere sau suferinţă. Inima mamei îmi ştie toate bucuriile şi tristeţile, iar viaţa mea e o părticică din viaţa ei. Mama este prietena mea cea mai bună, m-a ajutat în tot ceea ce am făcut, mi-a şters lacrima nereuşitei şi m-a încurajat să lupt şi să nu renunţ la idealurile mele. De la mama am învăţat ce este bucuria, visarea, iertarea, prietenia şi speranţa. De la ea ştiu primul cântec şi prima poezie, mâna ei m-a ajutat să schiţez primul desen. Tot ea m-a aşteptat cu emoţie la sfârşitul primei mele zile de şcoală, explicându-mi că învăţătura este tot o joacă, dar care te face să devii OM. Toată viaţa mea o voi iubi şi respecta şi voi încerca să nu-i înşel aşteptările pentru ca şi ea să fie mândră de mine, aşa cum sunt eu de mama mea. Bianca Popescu – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru Vestitorii primăverii Este început de primăvară şi soarele a început să-şi reverse căldura mângâietoare, topind şi ultimele pete de zăpadă. Rândunica cea voioasă taie albastrul cerului ca o săgeată. Zumzetul harnicelor albine se aude printre ramurile caişilor înfloriţi. Iarba a prins colţ fraged şi nou, împrospătând natura. Mult doriţii ghiocei şi-au ridicat firul plăpând, scuturându-şi clopoţeii de argint. Parcă privesc la norii ce se îndepărtează, lăsând soarele să domnească peste plai. Micile vietăţi ale pământului s-au trezit din somnul iernii şi aleargă pretutindeni, salutându-se şi bucurându-se de frumuseţea naturii. Vântul dulce de primăvară mângâie cu adierea sa, amintind tuturor că este anotimpul tinereţii. Flori şi păsări şi copii trăiesc cu intensitate aceste momente, fiecare în felul său: florile împrăştie cu generozitate paleta de culori în lumina caldă a soarelui, păsările îşi caută cu dor perechea, iar bucuria copiilor încununează acest tablou minunat al primăverii. David Cosma – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru A venit primăvara Primăvara a venit, Poiana a înflorit. Copilaşii bucuroşi Ghiocei adună-n coş, L-au uitat de tot pe Moş. Satele au prins iar viaţă, Izvoraşe, pârâiaşe, Susură iar bucuroase. Păsările au venit, Tot în jur e fericit! Larisa Rădeanu – cl. a II-a E Îndrumător prof. Daniela Gavrilă 10 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Furnica şi bondarul Iarna Iarna vine ca o crăiasă ce aduce din vârful beghetei magice mii de stele albe care se aştern deopotrivă peste sate şi oraşe. Ea transformă lacurile în oglinzi de cristal şi atârnă la streşini săbii de gheaţă. Pădurea devine şi ea de argint, ca în poveste. Este anotimpul copilăriei fericite, al poveştilor la gura sobei şi al lui Moş Crăciun. Andrei Brânză – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru Pe cărare, o furnică Harnică, dar foarte mică Ducea pe a sa spinare O grămadă de mâncare Pentru muşuroi, Dar s-a blocat în noroi! Vai, sărăcuţa de ea, Nimeni nu o ajuta! Se zbătea, se chinuia, Să iasă nu reuşea. Dar iată că un bondar, Ce-i drept, cam gras şi murdar, I-a venit în ajutor Şi a ridicat-o-n zbor. A dus-o la muşuroi, Ocolind acel noroi. Furnica i-a mulţumit, Iar hoţul i-a şterpelit Toată munca ei de-o zi Şi-ndată o şi-nghiţi! Vai, săraca furnicuţă, Speriată şi micuţă, Se gândea în sinea sa Bine că a scăpat ea! Mihail Sadoveanu Astăzi, în clasă am aflat Despre un scriitor marcant: A fost un mare prozator Şi-un minunat povestitor. Opera lui ne-a captivat Şi pe noi toţi ne-a fermecat. Despre „Drapel” el ne-a-nvăţat Că trebuie şi respectat. Şi o „Dumbravă” ne-a descris Desprinsă parcă dintr-un vis, Iar despre-un om ne-a povestit Cum era foarte „năcăjit”. Andreea Stoica – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru De-un domn profesor ne-a vorbit Din satul lui, neasemuit. E Sadoveanu Mihail Pe care-n veci îl preţuim. Primăvara a venit! Primăvara a venit, Câmpul iar a înverzit, Ciocârlia vesel cântă, Mieluşeii-n joacă zburdă. Paula Apetrei – cl. a IV-a A Îndrumător prof. Vasilica Mircea Mama mea Albinuţele roiesc, Furnicuţele muncesc, Iar copiii în poiană Joacă hora împreună. Figura ei cea luminoasă Este perfectă, e frumoasă! Mereu o simt chiar lângă mine, Şi-mi dă un sentiment de bine. De mic copil îmi amintesc Din toată inima că o iubesc. E bună, blândă, minunată, Icoană cu un chip de fată. Şi pădurea s-a schimbat În straie de neuitat. Totul este plin de viaţă, De lumină şi verdeaţă. Ştefan Stoica – cl. a II-a A Îndrumător înv. Giorgeta Rădulescu Rareş Matişan – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru 11 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani De vorbă cu un fulg de nea noastră, fiecare în felul său. Privim cu încântare pomii înfloriţi şi grădina de flori plină de zambile, lalele şi toporaşi frumos mirositori. Ziua este mai mare acum şi soarele ne încălzeşte cu generozitate în timp ce noi, copiii ne plimbăm cu bicicletele prin curtea cea mare a bunicilor. După-amiază ne întâlnim cu alţi copii veniţi şi ei în vacanţă, aşa că joaca se încinge până spre asfinţit. Seara ne despărţim bucuroşi că ne vom regăsi şi a doua zi, căci vacanţa abia a început. Tudor Marin – cl. a II-a C Îndrumător prof. Pina Lazăr Iarna este pe sfârşite, dar nu se lasă uşor dusă de la noi. Chiar dacă primii ghiocei îşi arată deja cu îndrăzneală capul din zăpadă, fulgii jucăuşi mai dansează prin aerul rece, amintind de vremea sărbătorilor de iarnă. Una dintre steluţele de argint cade lin şi trezeşte cu mângâierea sa îngheţată un ghiocel: -Fulg mic şi frumos, cine te-a trimis la mine? -Baba Iarna m-a trimis. -Sunt surprins să te văd acum când eu vestesc primăvara. -Te înşeli, drăguţă floricică, eu anunţ oamenii că încă mai este iarnă. Nu vezi că este zăpadă aproape peste tot? - Asta o vede orişicine, dar după mine vor sosi păsările călătoare, sărbătoarea mărţişorului şi 8 Martie. Iar sorele va topi zăpada şi va scoate oamenii din case ca să lucreze pământul. Fulgul simte că îşi pierde puterile şi că ghiocelul are dreptate. -Mi-a părut bine să discut cu tine, dar eu trebuie să plec căci mă topesc. -Mergi cu bine, fulg de nea! Ghiocelul îşi ridică plin de încredere capul şi privi cum steluţa îngheţată devine un bob ca de rouă peste frunzuliţele sale. În sfârşit, a venit primăvara. Mihail Munteanu – cl. a II-a E Îndrumător prof. Petria Dolia Început de primăvară Într-o iarnă, lângă o casă, A răsărit un ghiocel Trist şi amărât, de fel. Şi deodată, lângă el Vine un fulg mititel Ce îi pune o-ntrebare: -Dar de ce eşti trist tu, oare? -De ce să nu fiu supărat, Dacă stau tot înfrigurat? O aştept pe Primăvară Să vină la noi în ţară. Dar până atunci, ce să fac? Stau şi eu aici posac... Soarele, auzind acestea A vrut să schimbe povestea A-ncălzit totul mai tare Până pomii au dat în floare. Ghiocelul supărat Iute chipul şi-a schimbat Cu un zâmbet uimitor, Dând de veste tuturor Că iarna de la noi s-a dus Că vremea ei a cam apus. Primăvara a venit, Câmpul tot l-a-ntinerit Şi de pe covorul verde Răsar mii de ghiocei Printre care zburdă miei, Iar copiii-n joaca lor Surâd vesel tuturor. Andreea Stoica – cl. a III-a C Îndrumător înv. Alexandra Abeaboeru În vacanţă Suntem în vacanţa de primăvară. Împreună cu fratele meu mai mic îmi pregătesc bagajele să plecăm la bunici. Pe lângă hăinuţele aranjate frumos de mama, nu uit să pun şi cărţi de citit şi de colorat, mingea şi bicicletele. Gata! Tata a încărcat totul în maşină şi pornim la drum. Satul bunicilor nu este prea departe, dar dorul şi nerăbdarea ne fac să ni se pară drumul foarte lung. În sfârşit, ajungem la casa cea mare şi primitoare. Bunicii ne aşteaptă în prag cu un zâmbet larg, parcă să ne cuprindă pe toţi. Coborâm şi îi îmbrăţişăm cu drag, în timp ce căţeii şi pisicile se bucură şi ei de sosirea 12 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Mărul albastru Fructe şi legume Dragii mei copii, în seara aceasta vă voi De vrei să fii sănătos Şi să ai un corp frumos, Mînâncă fructe şi legume, frate, Că sunt izvor de sănătate. spune povestea mărului albastru. Într-o zi frumoasă de toamnă s-a născut într-un măr obişnuit un măr albastru. Toate celelalte mere râdeau de el. De ziua lui a primit cadou o carte magică în care a găsit o vrajă care îl putea ajuta, transformându-l într-un măr roşu, la fel ca toţi fraţii lui. Tot ce trebuia să facă era să îl găsească pe vrăjitorul Strugure de pe muntele Alun. Fără să stea prea mult pe gânduri, mărul nostru cel albastru a pornit la drum. În călătoria sa a întâlnit o banană care stătea tristă pe o masă. - Bună ziua, banană! - Bună, răspunse aceasta. Unde mergi tu aşa de vesel? - Vreau să ajung pe muntele Alun, la vrăjitorul Strugure care poate să mă ajute să devin un măr obişnuit, roşu. - Pot să te însoţesc şi eu? Şi eu am nevoie de o vrajă care să-mi dea o aromă, căci nimeni nu mă vrea aşa. - Sigur, drumul va fi mai uşor în doi. După multe zile de mers, cei doi prieteni au ajuns la muntele căutat, pe vârful căruia se zărea un castel. La poartă le-a deschis chiar vrăjitorul Strugure care le-a răspuns supărat să plece şi să-l lase în pace. -Nu plecăm , te rugăm să ne ajuţi! au strigat cu lacrimi în ochi mărul albastru şi banana fără aromă. Într-un târziu, vrăjitorul s-a lăsat înduplecat: - Vă voi ajuta dacă îmi răspundeţi la o ghicitoare: Sunt gustoase, sănătoase Vitamine conţin, mii, Sunt bune pentru copii. Fără să stea prea mult pe gânduri, mărul a strigat: -Suntem noi, fructele! - Aţi ghicit, acum îmi voi ţine promisiunea. Vrăjitorul Strugure rosti dintr-o suflare formula magică şi aruncă un praf strălucitor peste cele două fructe. Într-o clipă, mărul albastru deveni roşu ca sângele, iar banana căpătă aroma dorită. Andreea Munteanu – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea Spanacul ne dă puterea, Grefa ne ajută fierea, Lămâia ne taie greaţa, În ciorbă-i bună verdeaţa. Usturoiu-alungă boala, Ceapa vindecă răceala, Pepenii spală rinichii, Morcovii ajută ochii. Oricum ar fi consumate, Crude, fierte, confiate, Conţin multe vitamine Necesare pentru tine! Mihaela Frunză – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea Para Para copată, mălăiaţă, O spăla ploaia pe faţă. Soarele o mângâia, Iar vântul i-a spus aşa: -Ce frumoasă eşti mata! -Sunt furmoasă şi gustoasă, Spuse para mălăiaţă. Pere dacă veţi mânca Vă veţi VITAMINIZA! Mihai Dumitrescu – cl. aIII-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea Fructe şi legume Mâncăm fructe şi legume, Nu-i nimic mai bun pe lume, Nu vă mint, eu ştiu prea bine Că au multe vitamine. Vitaminele, măi frate, Ne dau nouă sănătate. Larisa Roşca – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea 13 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Gâlceava fructelor Povestea fructelor După cum povesteau două cireşe amuzante şi bine coapte, într-o dimineaţă, fructele au început să se certe. Mărul zise: -Eu sunt cel mai parfumat fruct! Şi cine are culoare mai roşie ca mine? Macul este roşu, cireşele sunt roşii, dar culoarea mea este mult mai frumoasă! Para s-a îngălbenit de furie şi a spus: -Copiii mă adoră! Sunt aşa de aromată şi de zemoasă! Am aceeaşi culoare ca măritul soare şi ca lanurile aurii de grâu. În cearta celor două fructe interveni şi un strugure dolofan şi brumăriu, care le-a zis: -Copiii iubesc toate fructele! Suntem gustoase şi parfumate, conţinem multe vitamine şi suntem foarte sănătoase. -Ai dreptate, spuse şi mărul. -Desigur, întări şi vişina. Nu trebuie să ne mai certăm, fiecare fruct are rostul său. Astfel a luat sfârşit cearta fructelor şi s-au aşezat frumos pe platou, în aşteptarea copiilor pofticioşi. Într-o livadă, în iarba înaltă, ciuperca Bibi privea mirată cum se certa mărul Tom cu cireşele Mimi şi Sisi. - Eu am mai multe vitamine decât voi, cireşelor, zise îngâmfat mărul. - Tu nu eşti atât de iubit ca noi, spuse cu mândrie cireaşa Mimi. - Bine, dar eu sunt consumat tot anul, pe când vremea voastră trece repede, sclifositelor. - Cum îndrăzneşti să ne spui aşa? se supărară mai tare cele două cireşe. - Îndrăznesc, pentru că sunt mai mare decât voi, piticelor! - Nu, opriţi-vă, nu vă mai certaţi! se auzi un glas. - Cine eşti tu? întrebară cireşele. - Eu sunt ciuperca Bibi şi vreau să faceţi pace. Fiecare dintre voi are importanţa sa, nu aveţi de ce să vă certaţi. Gândiţi-vă că toţi copiii abia aşteaptă să vă coaceţi şi să vă aibă pe masă. Şi la şcoală, din ghiozdanul lor nu lipsesc niciodată fructele. Până şi îngheţata cu fructe este mai delicioasă... La auzul acestor vorbe înţelepte, mărul şi cireşele s-au privit ruşinate şi au hotărât să nu se mai certe niciodată. Ana-Maria Vancea – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea Cearta Marinela Roibu – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea Într-o zi, pe înserat Două fructe s-au certat: Un măr şi o pară Să vadă care-i tare. Mărul, supărat, Spuse neaşteptat: -Eu am vitamina B Şi copiii mă-ndrăgesc! Para-nfuriată, spuse: -Eu sunt bună şi gustoasă Gălbioară şi zemoasă. O cireaşă-interveni: - Nu vă mai certaţi, măi frate, Fructele sunt sănătate, Fibre multe, vitamine, Tot ce e mai bun pe lume! Povestea lui Merişor Soarele strălucitor Privea către Merişor. Cu razele-l mângâia, Iar mărul se înroşea. Şi-n fiece zi creştea. Când mărul s-a făcut mare Şi-a privit în sus, spre soare, Se-ntreba în sinea-i: „Oare Chiar şi eu sunt rupt din soare?” Robert Stelescu – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea Răzvan Ilie – cl. a III-a B Îndrumător prof. Silvia Condrea 14 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani ... şi flori - confirmări Deşi după jumătate de an de când bunica m-a lăsat aici, într-o lume infinită, eu încă mai pot simţi parfumul amintirilor a ce a fost odată. În urma ei a lăsat milioane de amintiri pe care le-am adunat şi ţinut în aproprierea inimii, pentru eternitate. Iar dintre toate, cel mai preţios rămâne…zâmbetul. Roxana Popa - cl. a VI-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea Bunica Ochii sclipitori de rouă, chip duios ca şi mângâierea unei ploi de mai, zâmbet angelic pe buzele-i vestejite, un suflet senin picurat de câţiva stropi de cerneală…Ea a fost o dată bunica! Poveştile-i curgeau, curgeau limpede, iar apoi se revărsau într-un râu leneş. Şi zâmbetul său fin, enigmatic..Tânjesc după el! Acel zâmbet prin care puteai răspunde doar prin alt zâmbet. De-a lungul anilor trecători, de-a lungul timpului abisal ea ne-a zâmbit, ascunzând poate durerea în întunericul adânc şi orb. În vremurile grele putea fi linişte în jurul ei, însa în sufletu-i era multă agitaţie, şi-o zarvă infernală. Cum afişa ea asta? Zâmbea.. Mai multă lume ar putea spune că legătura dintre noi s-a rupt, datorită distanţei infinite, poate. Dar nu! Simţeam că era tot timpul cu mine, ea era cea care-mi dădea întotdeauna inspiraţia pentru a putea schiţa zâmbete veşnice pe chipurile celorlalţi. Mi-a împrumutat aripile ei, mi-a dat permisiunea să zbor către infinit, i-a dat sufletului meu stingher voie să viseze; mă apropiam însă de lumea pe care o visasem tot timpul. De-aş fi putut să o iau si pe bunica cu mine acum! Însă am primit o lovitură puternică, o veste neaşteptată: bunica murise... Ziduri transparente mă închideau într-o temniţă a morţii. Singurătatea mă sufoca. Pereţii minţii mele se apropiau din ce în ce mai tare. Această veste brutală mi-a alungat expresia inocentă de copil naiv, înlocuind-o cu o masca încremenită în prezent. Ore monotone ce păreau a nu lua sfârşit, am plâns neîncetat, roua nopţii, sau mai simplu, lacrimile, se prelingeau pe obrajii fierbinţi, de un roşu aprins. Dar acum ştiu că lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val care se ridică din ocean. Oricare ar fi chinurile si triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curând se împrăştie toate ca tuşul prea subţire pe hârtie. O sclipire aparte Unii tânjesc după durere, pentru că astfel se întăresc. Alţii nu pot scăpa de ea, ghearele ei sunt adânc ţesute în fiinţa lor, durerea le asigură în suflet o privire sceptică asupra viitorului şi oricât ar masca colapsul, zâmbetul lor este subtil dictat de durerea care îi atacă. Aceştia recurg la tratamente vicioase, după propriile capricii doar pentru a nu li se mai atesta ,,o tumoare” în plus în rândul celor care au declanşat reacţia în lanţ, aducând existenţa lor într-o moarte cerebrală. Tânjesc după gingăşia specifică copilăriei în care naivitatea sigila coşmarurile, ideea neputinţei şi a anonimatului. Fără să-ţi dai seama, nostalgia trecutului în care nu distingeai binele de rău, acum te afectează insidios, năruindu-ţi elanul spre vindecare. Îmi vin în minte amintirile de când eram mică când majoritatea se gândeau să iau locul poeţilor, cântăreţilor sau savanţilor care au făcut istorie. Doreau să copii visul celor dintr-o treapta înaltă a profesionalismului, iar când mă întrebau ,,Dar tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”, mi se citea în privire cum ceaţa etapei puerile îmi purta anii în ritm ameţitor şi îmi dezgolea la fiecare întrebare asemănătoare caracterul metamorfozat de o sclipire aparte. Era întrebarea detestată de ego-ul meu . Acum văd că toţi sunt fericiţi că şi-au îndeplinit visul ori s-au bucurat de faimă, trăind în linişte, adăpostiţi de gândul realizării. Regret, ba, chiar urăsc existenţa-mi ce nu aduce farmec şi sclipire cuvintelor scrise în paginile romanului vieţii mele. Andreea Crăciun – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu 15 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani O întâmplare a fiinţei mele mult de ea. Când mi s-a spus ca cealaltă persoană era ajunsă deja şi mi-a fost arătată, un zâmbet mi-a rămas înlemnit pe faţă. Acea persoana era chiar dumneaei. Timp de un minut n-am schiţat nimic, niciuna…apoi strângerea în braţe a fost una foarte puternică. Era femeia la care m-am gândit toata viaţa, având nopţi albe, zile negre, dar şi vise roz. Era mama. “Fii, dar, copile fericit ! Atâta vreme cât trăieşte Tu ai un dar nepreţuit : O mama care te iubeşte.” Georgiana Neaţă - cl. a VIII – a E Îndrumător prof. Daniela Sporea Totul începea dintr-o gară. Un vagon, numărul 2, un loc, 33, mă purtau spre împlinirea visului ce nu credeam că se va adeveri vreodată. Dar uite: trenul vieţii a sosit odată cu cel al adolescenţei. Prin agitaţia creată, fiecare dorind să urce cât mai repede, gândurile mele s-au amestecat, astfel am ajuns în alt vagon, alt loc. Aşa a fost sortit. Eram şase persoane în acel vagon, însă doar o femeie cu un chip frumos cu ochi de sfântă se remarca. Albastrul lor misterios părea un ocean … un ocean al melancoliei. Dar zâmbetul îi lumina chipul şi astfel se crea un perfect contrast cu păru-i negru ca de smoală. Totul la ea părea a fi sinonim cu frumuseţea. Glasu-i era acelaşi ca şi cel al sufletului său blând, duios, suav – pe care ai vrea sa-l auzi întruna; ce-ţi rămâne în minte chiar şi după primul cuvânt rostit. O chema Ioana. Până şi numele era unul cu o semnificaţie specială: „binecuvântat de Dumnezeu “. Am început să vorbim …astfel i-am povestit cum am avut neşansa de a nu avea alături persoana care să-mi protejeze universal copilăriei, să cureţe zgura din lumea mea, încât luna să strălucească în întunericul trăirilor mele. Din păcate dumneaei nu m-a putut ajuta. Tristeţea văzută în ochii săi avea o explicaţie, nu era doar o reflexie. Cu lacrimi reci mi-a spus cum lumina vieţii sale s-a stins odată cu aducerea pe lume, ironie, tot a unei lumini. Trezindu-se după doua săptămâni, nimeni nu-i mai era alături, ci doar o asistentă. Astfel nu şi-a putut cunoaşte fetiţa mult dorită. Cunoscând viaţa fără mamă, mi-o puteam imagina pe cea fără copil. Rămăsesem fără cuvinte… Trenul s-a oprit. A urmat o despărţire tristă şi destul de scurtă. Aş fi avut multe de învăţat de la ea, dar amândouă ne grăbeam. Ne-am urcat în maşini diferite, convinse fiind că nu ne vom mai revedea niciodată... Ajunsesem la locul stabilit pentru întâlnire. Mă grăbeam să intru. Am zărit-o şi pe Ioana. Eram condusă spre masa rezervată pentru mine şi, ciudat, mă apropiam din ce în ce mai O colivie deschisă spre soare Pot sta o zi, o săptămână sau chiar o viaţă întreagă privind pe fereastra oamenii grăbiţi, prinşi în viaţa lor sinonimă cu monotonia, dar nu voi ajunge să îi înţeleg vreodată, asemenea unei păsări închise într-o colivie care poate să zboare, dar care nu poate să simtă leagănul liniştitor al vântului. Şi odată ce este eliberată nu se poate opri din zborul său şi totul capătă conturul luminos al soarelui ce îşi întinde reflexiile aurite în penele ei albăstrii. Dar, ajunsă în mijlocul freamătului omenesc, dorinţa de a mă înveli cu acel sentiment de bucurie e tot mai puternică. Un cor dezordonat de sunete pare cu totul nou şi totodată în perfecta armonie cu agitaţia haotică a oamenilor. Copiii inocenţi în necunoaşterea lor se joacă unii cu alţii şi îmi transmit şi mie o fericire inexplicabilă. Tineri şi bătrâni se plimbă pe stradă şi se lasă purtaţi de frenezia de care au fost cuprinşi. Florile îşi lasă parfumul, iar vântul le aduce miresmele atât de aproape de mine. Soarele luminează plăcut întregul peisaj şi îşi reflectă razele, care îmi încălzesc şi sufletul, şi părul castaniu. Tocmai atunci o pasăre tânără, cu ochii negri, ce abia se aşezase pe crengile înflorite ale pomului de lângă mine, a început cu glas divin să cânte… BiancaTăzlăuanu – cl. a VIII-a E Îndrumător prof. Daniela Sporea 16 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Pactul Violet Hill Am Există multe melodii de care pare că ne-am vrut să-ţi ofer un singur lucru, compasiune, iar acum ştiu că nu mă înţelegi, nici eu mă înţeleg. Crezi în ceea ce sunt, dar de fapt crezi în ceea ce aş putea fi. Şi întorci sforăriile, crezând că îmi place dansul ce-l creezi. Greşeşti, fiecare mişcare îmi umple sufletul şi conştiinţa de noduri, iei o bucată din mine la fiecare mişcare, dar acest lucru nu mă face să sufăr, paradoxal căldura din entuziasmul tău mă alină, când îţi simt sforile nu mă pot împotrivi, dar când le laşi libere să danseze mă paralizează liniştea şi intervine dezamăgirea. Eu sunt vinovată, meteahna ta am lăsat-o prea mult în suflet şi ţi-ai înrădăcinat sforile încât, cu cât mă îndepărtez, viitorul mă atenţionează că sunt încătuşată, numai pot înainta, deoarece zac în propria alegere. Cum îţi pot explica ce se întâmplă cu mine, când nici măcar nu pot refuza o cerinţă de-a ta, vibraţiile şoaptelor tale sunt cătuşele cărora nu le pot rezista. Coregrafia cu care îmbini voalul tricotat de gândurile mele negre cu un gând de-al tău atât de bine înseninat de slava vieţii şi felul în care le manevrezi te-aduce pe primul loc lângă singurătatea care mi-e dintotdeauna prietenă şi mă faci să zâmbesc de fiecare dată când pierd, sângerând o parte din vechiul meu panou de sentimente. Mă aflam în mijlocul unei scene împietrite de răbufnirile sumbre ale tuturor fulgilor de ore înecaţi în clipe de involuţie şi simţeam că mă înec. Pentru mine ai fost o adiere de aer proaspăt într-o lume asfixiată de amărăciune. Însă, crede-mă, mă simţeam atât de rece când te-apropriai cu gând de-a-mi descoperi firea de gheaţă şi când te izbeai zdrobindu-ţi avântul sforilor de-un iceberg blestemat de incurabil. Apoi, zdruncinat şi ameţit te ancorai adânc în refuz. Stând în braţele tale acum îţi privesc rănile şi le simt cicatrizate, însă nu-mi laşi niciun cuvânt să-ţi disperseze vibraţiile şoaptelor tale. „Nu pot să-ţi vorbesc despre durerea mea. Nu vreau să mai ştii că durerea există.” îndrăgostit. De multe ori datorită ritmului muzical sau a formaţiei care o cântă sau poate doar pentru a ne impresiona prietenii. Dar cel mai des nu ne îndrăgostim de melodie, ci de mesajul ce ascunde sentimentele propriului eu, ce sunt chiar emoţiile noastre, transpuse în cuvinte şi note muzicale. Peisajul pe care îl voi descrie exista cu adevărat doar în mintea mea, a celor de la Coldplay şi a miliardelor de fani.. Sunt genul de persoană căreia îi plac drumeţiile, astfel încât am reuşit să colecţionez câteva poze excepţionale cu ochii minţii pentru că încă descopăr tainele fotografiei şi, de cele mai multe ori, ceea ce văd nu poate fi surprins de un asemenea aparat. Sunt, desigur, un turist veritabil, dar de cele mai multe ori limitata de patru pereţi. Aşa am descoperit Violet Hill, sau Dealul Violet. Era o zi de decembrie rece şi întunecată. Era zăpadă...zăpadă multă şi mare ce curgea încă de pe acoperişuri. Încă îmi amintesc cum ne priveau de la ferestre, gândind : „Cine ar ieşi afară pe vremea asta?" Dar noi am continuat să mergem prin alba zăpadă. Nu ştiam exact unde, sau de ce, ştiam doar că ceva ne cheamă. Ştiam că lumea nu se limitează doar la ferestrele îngheţate şi pereţii crăpaţi de timp. Aşa am descoperit ceea ce era în mintea noastră de mult timp, aşteptând momentul potrivit pentru a ieşi la iveală. Dealul Violet. Am înaintat tot mai mult, până când am ajuns la poalele lui, apoi am stat în zăpadă. Cerul era şi el violet, acum că nuanţa diurnă de alb-cenuşiu a curs peste întreg peisajul şi încă se mai desprindeau câteva rămăşiţe ale zilei şi cădeau în continuare peste vegetaţia violetă. În copacii de o nuanţă mai închisă de violet, rămaşi fără podoabele lor, încălzindu-se doar cu zăpada, erau două păsări ce ne priveau cu ochii lor mici, sclipitori, violeţi. Erau conştiente că noi eram întruchiparea lor terestră şi poate de aceea şi-au luat zborul, atrăgând fulgii de nea într-un dans sublim prin văzduh până când ele au plecat, iar ei Andreea Crăciun – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu 17 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Naşterea amorului şi-au găsit locul pe hainele noastre. L-am luat cu mine pe Dealul Violet. Acolo am stat în zăpadă. Tot timpul ăsta a tăcut, nu a spus nimic. Dacă mă iubeşti, nu mă lăsa să plec... Larisa Elena Bucă – cl. a VIII - a E Îndrumător prof. Daniela Sporea Discordanţa paşilor nefamiliarizaţi cu nisipul unei plaje avortate de lumină răsună în aerul străin, sufocat în amintiri. Do-urile grave ce tind spre perfecţiune se risipesc în nisipul plâns de părăsita asta, ce şi-a despletit amorurile în miez autumnal – a ţesut atât de multe iubiri pe jumătatea de pânză cerească, singura scrisoare rămasă de la el, încât a sperat la… un fel de apogeu sufletesc. Cu iubiri succesive atârnate de trecut devenim clişeici, în toată absurditatea noastră umană. Adolescenta cu bucle albastre desprinse pe mal şi-a inventat, probabil, un amor teatral. Iau lipsit actorii. Ea a fost singura protagonistă, şi unicul regizor care, nemaigăsind cuvinte, s-a rătăcit în vidul obsedant dinlăuntrul ei. Marea-i o naivă. I-am repetat de atâtea ori că iubirea are un singur scenariu, pe care l-au rupt dezumanizaţii care se nasc în neştire, crezând că ei au avut, de la bun început, menirea de a fi dumnezeii unor arte suprapământene. Ipocrizie! Narcisism artistic! Marea nu-şi mai adoră valurile, pe care le izbeşte acum în apropierea mea. Antitetice. Contrastul mă obsedează. Îmi acopăr genele şi păşesc în continuare, cu aceeaşi discordanţă, atât de străină, printre amoruri puse la uscat. Decizii inutile. Valurile au să le plângă în infinitul tăcerii… Iar amorurile vor fi îngropate printre alge. Pe scrisoarea cerească de deasupra mea, nori furtunoşi se nasc din vechile dureri şi se aglomerează în propria nebunie. Soarele şi-a părăsit iubita de un septembrie aruncat la malurile toamnei. Ca un călău, i-a despicat suferinţa în prunci fluizi, în valuri pierdute, care îşi caută destinaţia. Adevărata destinaţie. Ţărmul e doar gara care tot adună suferinţe pluviale, ca mai apoi să le caute stăpâni. Marea tot mai iubeşte, dar îşi părăseşte, silită de egocentrism, valurile orfane de o toamnă scăldată în îmbrăţişări solare. Astrul pribeag hoinăreşte printr-un trecut antitetic cu prezentul. A plecat, sângerând c-un ultim răsărit, pe care învolburata aceasta feminizată l-a dramatizat… ca de obicei. Mereu îşi Pământul şi o parte din soare Suntem condamnaţi să trăim pe Pământ şi să visăm la absolut. Un domiciliu instabil, suprapopulat, din care poţi fi evacuat oricând, oriunde, dar nu înainte să îţi îndeplineşti rolul secundar sau principal. Zaţul cafelei îmi poartă privirea pierdută. Linii mici îmi intersectează ochii ce caută groapa abisală a ceştii de cafea din porţelan ce arată ca marţipanul. Le număr … Una, doua, … ajung la zece şi par o eternitate. Şi vestea e un soare însângerat pe culme, … oare un răsărit? Doar zece zile … Măcar de-aş şti că eşti sub soare, m-aş transforma în apă şi te-aş răpi pe o corabie pustie … De-ai fi o peştera rece aş fi ecoul ce te-ar trece într-un fior şi suspin … De-aş şti că eşti pământ, m-aş transforma în stânca ce-ţi atinge braţele, privind cum florile zboară pe aripile grele ale vântului… Şi totul se transformă în aşteptare şi în cântec. Mi-aduc aminte nostalgic cum alergam pe un câmp de maci cu rochiţele purtate de iarba crudă, împiedicându-ne de spicele împletite, auriu. De zece ani mi-ai promis că te întorci, de atunci aud doar şoapte-n vise şi cafeaua de dimineaţă ce mă amăgeşte: doar zece zile… Tu şi eu eram un soare al pământului în care ne înrădăcinasem, dar mi-au rămas doar cântecele ce le compuneam în zilele calde de vară… Te vei întoarce? Întreb retoric. Scrisoarea trimisă nu a primit răspuns. Te-ai mutat sau ţi-ai mutat sentimentele? Voi continua să caut răspunsul pe care-l doresc tot în adâncul ceştii de cafea, ultima mea oază de speranţă… Andreea Pătrunjel – cl. a VIII-a E Îndrumător prof. Daniela Sporea 18 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani amorul. Amor, amor, amor. Doar atât – un amor ucis de călăul soare, probabil amantul vreunei amintiri, şi-o pereche de pantofi roşii cu toc, care calcă printre valurile autumnale. Azi voi tăia scenariul pentru care albul de hârtie a fost jertfit. Marea nu merită cuvinte. Marea-mi cere răzbunarea…! [...] -Cassandra, iar nu găseşti albastrul marin? se aude slab vocea lui Mircea, care-mi zâmbeşte în puritatea cea mai crudă, cea mai fragilă. -Iartă-mă. Cu atâtea pensule şi-atâtea culori, am uitat să redefinesc valurile. Cred că se vede că am anemie marină… şi tomnatică, pe deasupra! îi răspund naiv. -Sigur nu suferi de cea metaforică! Nu-i nimic, marea-ţi va călăuzi muza şi ne va călăuzi şi amorul rupt din citadinismul constănţean. Îmi promiţi, nu-i aşa? mă întreabă în mod pueril. -Nu-ţi promit decât că tabloul ăsta, cu pretenţii artistice, va atârna în expoziţia din octombrie printre atâtea mări însorite, furtunoase, nebune… şi cum s-or mai vrea ele! Fiindcă marea mea, atât de depresivă şi de părăsită, va fi unică, spun cu îngâmfare. Şi ştii de ce? -…? -Fiindcă marea mea m-a determinat să-mi conştientizez ura pentru o pereche de pantofi cu toc. Fiindcă marea mea îşi va primi iubitul înapoi acasă, spun grăbit, luând pensula şi pictând obsesiv o rază desprinsă dintr-un răsărit autumnal marin. O plajă golită de răzbunări. O gară marină, numită ţărm, care le găseşte valurilor stăpâni, perechi de tineri încep să se plimbe într-o toamnă juvenilă, care-şi creşte răsăritul. Hârtii cu iubiri poetice recuperate. Şi, în mijloc, o Cassandra antitetică cu realitatea, pictează sub privirea scrutătoare a unui Mircea care, opus ei, caută definiţiile metaforice ale fetei… -Iubirea metaforică nu-i ca matematica, îi surâd. E fluidă, simplă şi perfecţionistă, Mircea. Doar ascultă-i valurile ce-şi cântă amorul…! [...] Desculţă, finalizând creaţia, arunc pantofii roşii în valurile spumoase… Şi-au găsit destinaţia. Adelina Bălan – cl. a VII-a A Îndrumător prof. Daniela Sporea despletea privirile în oglinda cerească. Reflexiile au dispărut. Nuditatea plajei e aberantă. Atâta disperare doar pentru atenţia lui… Şi mai spunea că avea cearcăne şi riduri la naştere! S-a născut, de fapt, într-o bătrâneţe apusă într-un de-a vaţi ascunselea shakespearian. Marea-i depresivă. Obsedant de depresivă. Eu nu-i sunt mentor, nici critic. Doar călău. Călăul juvenil, cu o falsă feminitate, care-i calcă pe firele de nisip cu o pereche de pantofi roşii, cu toc. Poate-i pictez amorul incolor – schiţez un zâmbet ironic. Răzbunarea este singurul motiv care m-a determinat să dărâm zidul dintre prezent şi durerile aparent trecute. Timpul e profesorul căruia i-am devenit ucenicul ale cărui arme sunt doar nişte tocuri şi câteva remarci acide. Marea cere mântuire. Paltonul albastru se dezleagă în mod voluntar, descoperind albul rochiei, până la genunchi, care flutură în ritmul valurilor orfane. Cordonul, deunăzi în apropierea trupului, a ajuns acum pe nisipul rece, care alungă. Mă alungă de când am venit, dar misiunea-mi e jurământ. Cârlionţii cu un aer specific şcolăresc acoperă irişii deun albastru geamăn cu cel al adolescentei ăsteia, care se credea mare artistă. Schimb de roluri, se pare. Acum eu sunt personajul principal care se ghidează după un scenariu personal. Acum eu sunt cea care va tăia iubirile de hârtie întinse pe-o plajă ce se vrea poetică… Pe ale mele, valurile le-au îngropat în uitare. Sufletu-mi poartă mireasma uitării. Sunt un actor ce revine pe scenă pentru o repetiţie, pentru o ultimă repetiţie, pe o pereche de pantofi cu toc. Ura mi se înfiripă în privirile răzbunătoare, pe care le despletesc în ritm dement. Degetele se frământă, iar marea îmi sărută, ca o sclavă supusă, vârful pantofilor. Prevestindu-şi sfârşitul, îşi izbeşte violent valurile de ţărm. Nu le ocroteşte. Plânge întrun mod ce se vrea angelic, dar îngerii îşi sacrifică suferinţele. Îngerii uită de propria existenţă, doar pentru a redescoperi lumina pe care o cară pe aripile crăpate. Şi ne-o aduc nouă, în semn de „vrem să vă purificaţi”. Marea ne cerşeste prezenţă doar ca să-şi redefinească ea, în cele mai stilizate forme, 19 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Copacul îndurerat Puiul de veveriţă Andrei Peste străjerii de bronz ce poartă căciuli albe de mătase coboară uşor o ploaie de lumină ce învăluie cu valuri de sulfină un întreg ocean de rubine catifelate. În mijlocul lor, un falnic copac, bătrân şi înalt, aşteaptă va foile-i să se aprindă şi să coboare în dans uşor în râurile argintate şi să se ducă în ţinutul de nicăieri. Jos, pe mătasea vestejită, animale mici, zidite din nălucire, aleargă vioi spre dumbrăvile de aur, unde o frumoasă fată îi aşteaptă. Fata cu părul blond şi catifelat ca spicele de grâu, cu faţa albă ca varul şi rochia de frunze încreţite, însângerate, este toamna. Ea adăposteşte animalele sub mantia sa cenuşie de durerea îngrozitoare ce îngheaţă sufletele. Toate acestea se întâmplă în timp ce falnicul copac se cutremură de sabia albastră a întunecatului văzduh şi cade la pământ ca un copil ce se loveşte prima oară şi plânge în râurile cristaline, tulburându-le... Ana Toma – cl. a VI-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea locuia într-o căsuţă la marginea satului, chiar lângă umbra tainică a codrului. Băiatul privea minunat frunzele ruginii care se aşterneau sub paşii săi ca un covor ţesut de mâna nevăzută a toamnei. În timp ce culegea nişte alune, aude un foşnet în coroana de deasupra-i şi un ghemotoc de blană roşcată i se rostogoleşte la picioare. Era un pui de veveriţă plăpând şi speriat. Andrei se apropie cu uimire şi ia în căuşul palmei puiul care se zbate cu o putere pe care nu ai fi bănuit-o în trupuşorul său minuscul. Văzând că nu are şanse de scăpare, micuţul îşi înfinge cu disperare dinţişorii ascuţiţi ca acele în mâna copilului. Andrei se desprinde din neaşteptata încleştare şi pune repede puiul în căciulă. Acasă îi pregăteşte un culcuş de paie într-o cutie de carton şi îi fărâmă nişte miez de nucă, aşteptând cu nerăbdare momentul în care puiul îşi va învinge teama şi se vor juca împreună. Însă micuţul refuza mâncarea şi era din ce în ce mai abătut. Nu mai muşca, dar îl privea rugător pe băiat cu ochişorii săi mari şi întunecaţi. Andrei înţelegea prea bine ce vroia puiul, dar inima nu-l lăsa să-i îndeplinească dorinţa. Au trecut câteva zile, iar puiul de veveriţă era din ce în ce mai secătuit de vlagă. Băiatul a hotărât să-l elibereze. L-a dus din nou în pădure şi l-a aşezat cu grijă pe o crenguţă aplecată spre pământ. Puiul s-a înviorat brusc şi a scos un sunet ascuţit, căruia i-a răspuns un altul din coroana cea stufoasă a stejarului, apoi a dispărut. Andrei privea cu ochii trişti printre frunzele arămii, încercând să distingă ghemotocul cel roşcat, dar degeaba. Micuţul se făcuse nevăzut, iar toată întâmplarea i-ar fi părut un vis, dacă nu ar fi simţit şi acum în palmă dinţişorii cei ascuţiţi ai puiului de veveriţă. Tâlharii naturii În Carpaţii Orientali un nou pericol se ridică: hoarde de tâlhari negri, fără chip, vin furioşi cu gândul să prade această cetate sălbatică a naturii. Norii se izbesc de zidurile acesteia şi se risipesc peste coamele munţilor brăzdate de vânt şi vremuri. Din depărtări se aud tunete puternice, ca un corn de război care cheamă hoardele la luptă. Odată ajunşi în curtea cetăţii, tâlharii dau drumul săgeţilor de argint care cad peste coifurile apărătorilor credincioşi. Brazii se unduiesc sub loviturile ploii şi rezistă cu greu fulgerărilor săgeţilor de foc. Când ploaia s-a oprit, tâlharii cei întunecaţi dispar în depărtare, iar pădurea îşi numără victimele, scuturându-şi lacrimile de pe frunzele greu încercate de vânt. Zorii zilei luminează cetatea care se ridică victorioasă în faţa dezlănţuirii furtunii. Cristian Sandu – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea Emanuel Răduţă – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea 20 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Sentimente nebune Dormi uşor... În Ating podeaua... noaptea clară, prin adâncimea gândului, mă plimb plăpândă pe aleea adormită şi-mi adâncesc privirea în oglinda vălurită în al cărui cristalin luna palidă-şi strecoară raza, trezind peştişorii gingaşi argintii. Şi-mi pare că pe luciul apei o zeiţă se-ntrupează în acorduri line ... Ochii minţii şi-au lăsat auzul să-i îndrume, muzica divină, ca magnetul mă atrage. Prin fereastra mică, se-nfiripă-n aer notele lui Beethoven şi-n povestea lunii mă topesc, lacrimi strălucindu-mi chipul, vise dulci schimbându-mi cântecul de noapte bună, în Sonata lunii. Ana - Maria Chioveanu – cl. a V-a D Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Parcă-i un pod de gânduri ciudate şi foarte încurcate ce nu-şi găsesc rostul. Privesc tavanul. Cântecele lungi îl împodopesc, dar o singură parte mi-a mai rămas în cap şi încă o fredonez: „Eu vara nu dorm, nu am somn...!” În ecoul valurilor nebune, de ţărm se sparg gândurile înţepate de spinii unui dor pe jumătate rupt. Parfumul amintirilor îndrăgostite persistă. Încă îmi amintesc serile de vară când am descoperit împreună stelelece ne priveau din valsul lor, topindu-se în rochia de gală a lunii. Acum... mă întreb unde, oare, unde au fugit toţi paşii tăi. Şi vocea ta se pierde, nu-ţi mai recunosc nici chipul, doar amintirea stelelor noastre mă bîntuie, lumina lor vagă în forme împletite ce m-ameţesc. Vântul îţi poartă urmele de lacrimi şi cenuşă şi strigă-n mine blestemul de-a- ţi fi liniştea pătată de sângele unei speranţe. Şi mi se pare că încă mai treci pe strada goală, rar, dar privirea doar mănfioară; suflete prăfuite se crapă şi ca dintrun cocon răsare firescul unei vieţi noi ce simte sentimentele nebune... Ramona Mălureanu – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Oh, mama! Sfânta fiinţă ce poartă în palmele sale ridate de greutăţi urma paşilor mei. Albastrul misterios al ochilor ei este un ocean în care se îneacă grijile şi supărările, plutind doar dragostea imensă pentru mine şi sufletul ei curat. Fiecare supărare, fiecare dor este ascuns în orice val al chipului ei, trădându-i anii şi grijile. Pentru mine, ea este luna ce străluceşte în întunericul mâhnirii mele. Am umblat cu zâmbetul ei în mâini, iar chipul ei îmi doarme ascuns în măduva oaselor. Anecoid- fără ecou Aţi simţit vreodată că vă înecaţi? Că toate forţele Dumnezeieşti vă trag spre o nebulozitate eternă, în speranţa că toate duhurile funeste vor ieşi la lumină şi se vor pocăi, spre marea lor nenorocire de a trece prin chinurile purgatoriului... Mă uit cu o vagă conştienţă la picioarele mele bătute de aerul rece aladierii de afară; cum se ridicăncetişor în încercarea mea eşuată dea zbura. Aripile-mi sunt rupte, iar penele speranţei se duc încetişor, în amorţeala capului şi a minţii mele. Maledicţia iubirii te seacă de puteri, mâncându-ţi şi ultimul strop de sânge din inima ta seacă. Cum e să ai inimă doar pentru a trăi suficient ca să înfigi cuţitul disperării în altele? Dar cum e să nu poţi răspunde strigătelor tale? Alexandra Stan – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Suflet închis Închizi ochii şi deschizi o poartă şi găseşti nişte rânduri spuse de către sufletul tău, dar pe care nu-l mai auzeai. Şi vrei să citeşti acele rânduri, crezând că acum vrei să te asculţi, dar cuvintele îşi risipesc literele ca aurul nisipului la suflul unui vânt. Literele acum sunt purtate pe braţele unui gând ce a suflat prea tare, iar acum nu mai poţi afla niciodată ce vrea sufletul tău pentru că tu crezi că l-ai distrus. Dar sufletul respiră acum închis în cea mai îndepărtată şi mai neagră cameră a inimii tale. Andreea Grigorică – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu 21 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Oh, mama! Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Urma unui gând Dezlănţuirea naturii În întuneric rămân doar nişte paşi. Nişte urme ce s-au înfipt în pereţi şi acum ţipă la tine. Tu stai şi te gândeşti, acoperindu-ţi faţa în palme roşii de foc ce luminează în noapte. Şi totuşi flacăra lor nu reuşeşte să ardă paşii făcuţi, paşi pe care îi regreţi şi îi suspini întro linişte ce calcă pe tine ... calcă pe tine şi te striveşte făcându-te praf. Eşti un bebeluş în pântecele unui monstru numit linişte ce nu vrea să te nască, ci să te omoare. Grigorică Andreea – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Vacanţa la munte, raiul pe pământ! Aşa am gândit atunci când părinţii m-au trimis să petrec o lună la bunicii mei de la munte. Chiar din prima zi de când am ajuns am simţit chemarea pădurii, aşa că am hotărât să fac o plimbare pe sub falnicele boţi de smarald. O căprioară zveltă a trecut ca o săgeată prin faţa ochilor mei, traversând poiana tapetată cu flori albăstrii. Soarele se strecura printre frunzele copacilor în sclipiri orbitoare. Peisajul naturii era încântător. M-am aşezat la umbra unui stejar bătrân şi m-am lăsat în voia simţurilor. Nu ştiu cât timp am stat aşa, dar, deodată, am realizat că ceva se schimbase. Toată forfota insectelor, foşnetul veveriţelor prin vârfuri de brad, ciripitul păsărilor, toate dispăruseră, iar vântul aducea şoapte pline de mister. Nu ştiam ce va urma, aşa că nu m-am gândit să merg spre casă. Doar m-am ridicat de pe covorul moale al ierbii şi am continuat să mă plimb, căutând din ochi orice mişcare, dar niciun animal nu mai era de văzut. O săgeată de foc a dezlănţuit furtuna, iar un tunet puternic m-a făcut să ridic privirile spre cer. Norii negrii acoperiseră soarele şi un torent a început să cadă peste munte. Vântul mă împingea din spate şi-mi era foarte greu să mă mişc din cauza hainelor ude şi a noroiului de pe cărarea ce ducea spre casa bunicilor. Copacii transformaţi în fantasme încercau parcă să mă ia ostatică. Mi-am adunat toate puterile şi am început să alerg ca să ies mai repede din pădure, căci ştiam ce periculoasă poate deveni pe timp de furtună. După o cursă cu obstacole foarte obositoare, am reuşit să ajung la poarta casei, unde bunicii mă aşteptau îngrijoraţi. A fost o lecţie foarte utilă care mi-a demonstrat cum paradisul poate să se transforme subit sub stihiile neîndurătoare ale naturii. Anda David – cl. a V-a C Îndrumător prof. Daniela Sporea Cum e? Ştii acel sentiment de nelinişte atunci când noaptea te trezeşti brusc dintr-un coşmar, iar acel vis era tocmai despre noaptea în care eşti şi tocmai despre somnul pe care îl faci? Te trezeşti singur într-o cameră neagră, udă şi rece. Îţi trebuie o îmbrăţişare caldă să simţi că în acele momente în care te crezi un nimic, un gunoi, este totuşi o persoană care ţine la tine. Apoi începi s-o cauţi ... nu o găseşti. Cum e? Obrajii tăi albi şi uscaţi de vântul liniştii acum sunt umeziţi, reuşind să te răneşti doar clipind, şi începi să te înstrăinezi ca o lumânare plecată să aducă lumină. Grigorică Andreea – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu Somn adânc Un bebeluş mic şi negru stă în palmele albe şi reci ale mamei sale, legănându-l şi cântându-i un cântec de leagăn. El doarme, visând la zi, visând că mâinile mamei se vor încălzi, visând că se va trezi. Dar leagănul mamei îl face să cadă într-un somn şi mai adânc, căzut parcă într-un vid imens. Mâinile mamei reuşesc să facă copilul să geamă cu un surâs cald pe faţă, continuând să-l legene şi să-l adoarmă într-un vid adânc şi imens. Grigorică Andreea – cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Pompilia Bărbosu 22 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Atelier de creaţie: „Jurnalul Adolescenţei” Plecând de la două cuvinte care să sugereze într-o prăpastie. Încep să plâng şi să strig, înecându-mă cu picăturile de ploaie care par a fi lacrimile copacului, plângând după frunzele pierdute... Simona Anastasiu- cl. a VIII-a B starea adolescentului, elevi de la diferite clase au realizat următorul text experimental. Prof. Pompilia Bărbosu Oglindă...eu Tălpile-mi sunt înţepate de tăişurile ierbii Sunt străină pufoase. Prin ochi îmi curge sângele cunoaşterii ce devine nisip în ploaia soarelui şi acel sânge fierbe de unde iese un eu, iar acel eu îmi trage frunza caldă sub care cerul se ascundea de mine şi mă lasă singură, purtată în palme de adiere ce mă plimbă prin tot trecutul meu şi-mi arată toţi bobocii de trandafiri ce vor încolţi sub lumina zâmbetului meu spre viitor, dar pe care eu îi credeam morţi. Acel eu mă fură ca o monedă falsă în pălăria unui orb şi mă lasă visând cu ochii spre cer, întrând într-un mine. Andreea Grigorică- cl. a VIII-a B În urmă cu câteva zile m-am maturizat. Când s-a întâmplat asta? Cine i-a permis să se instaleze? Nimeni nu ştie. Mă simt străină de propriul corp. Acelaşi mediu îmbibat de amintiri, însă nici urmă de mine. Şi plec departe, iar fiecare pas mă îndepărtează de o bucată din mine. Oare mă va mulţumi osteneala? Va urma să înfloresc peste câţiva ani! Aştept rafalele de schimbare! Meredith Am plâns Am plâns, pentru că îmi era frică de ceea ce sunt, Am plâns, pentru că eram singură, Am plâns, pentru că te iubeam prea mult, Am plâns când eram stresată, Am plâns când eram nervoasă, Am plâns când eram doar eu... Am plâns şi voi mai plânge doar dacă nu mă voi schimba... Nesemnat Amintiri uitate... Copilăria, universul ce devine străin, plin de amintiri uitate se deschide unui ochi străin. Uitată îmi dezvăluie toate clipele ce sau ghemuit într-o singură încăpere prăfuită. Uşile scârţâinde se deschid în urma mea; cu o uşoară teamă îmi îndrept paşii către o mare de întuneric, încercând să deschid fereastra către viitor. Îmi pier privirea într-un ocean fermecat, plin de creaturi ce vor să-mi sfâşie visele îndepărtate ce, probabil, nu vor deveni niciodată realitate. Mădălina Stoica – cl. a VIII-a B Clipe pierdute Într-o zi cu ploaie, Lacrimile vrute şi cerute Se-mpletesc aripilor mele frânte, Dar cusute. Vântul spulberă lacrimile drogate, Ce-mi pătau podul gândurilor funeste. Sufletele îndrăgostite se crapă. Ploaie, ce gust amar şi cu iz de amintire, porţi! Natura te îngână prin suspine lungi, Dar, păcat... Te acoperă surdina... Ramona Mălureanu – cl. a VIII-a B Sunt efemer N u cred că timpul se opreşte. Timpul trece. Timpul nu ne aşteaptă, fie că suntem bărbaţi susţinuţi de puterea feminină. Timpul se ridică după tronul prezentului, apoi încalecă porumbelul păcii si zboară. Timpul... Totuşi, nu cred în moarte, aşa cum nu cred în finaluri absolute, ci doar în treceri ale timpului prin noi. Cu toate acestea, după ce privesc acelaşi val ce apare iar şi iar la mal, care îneacă fiecare sens al existenţei, realizez că timpul, până şi el, în veşnicia sa este efemer... Mihaela Tiron – cl. a VIII-a B Visez... Visez, întinsă pe-un pastel de iarbă verde, sub umbra unui copac. Adie uşor vântul, deranjându-mi părul, amestecându-mi-l cu frunzele prefăcute-n praf. Visez şi cad ca 23 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Inconştient Noutăţi de la Cenaclul de toate zilele Mi se risipeşte viaţa în adânc, Mi s-au risipit clipele uitate de soartă Printre zâmbete şi stele, în natura moartă. Amintind poetul… Mi se risipesc visele în necunoscut Mi s-au risipit amintirile apuse în inconştient Printre clipe uitate. Şi aparent... Îmi aştept în tăcere timpul Ascuns în trecutul care-a fost Aşa cum răsfoieşte poetul Cuvinte fără pic de rost. Îmi privesc cu resemnare timpul Ce va trece în etern, Aşa cum gândeşte poetul Universul suprem. Îmi aştept în tăcere timpul, Timpul ce-a murit în amintire, Timpul ce respira-n regăsire, Amintind poetul. Îmi privesc cu resemnare timpul, Timpul ce-a croit regrete în etern Ce a rămas un epilog suprem Amintind poetul. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Mi se risipesc visurile pe hârtie, Mi s-au risipit cuvintele lângă un trotuar profan Printre amintiri ce lucesc stins: un inconştient solitar. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Miracolul copilăriei C ând scriu aceste rânduri timide pe o foaie albă… poate prea albă pentru a fi reală, gândurile ce se învârtesc în mintea mea ameţită de o lume atât de complicată privesc spre aceasta minunată etapă pe care o trăiesc şi de care, câteodată, nu ştiu să mă bucur atât cât ar trebui… copilăria. Şi privind înapoi, doar peste câţiva ani, mă vad din nou un copil căruia îi erau străine toate aceste lucruri, dar care trăia cu intensitate fiecare clipă, de parcă ar fi fost ultima. Dar totuşi nu mă pot abţine să nu scormonesc şi mai mult în trecut şi să descopăr o fiinţă care nici nu ştie să rostească bine cuvintele, dar care cu fiecare plânset sau râs zglobiu îşi arată pofta de viaţă şi de joc. Şi acum, rememorând toate aceste lucruri, mă întreb: De ce nu mai pot să mă bucur atât de mult de miracolul copilăriei, această perioadă minunată care creşte ca o floare deschizându-şi încet câte-o petală însetată de lumina soarelui de mai, până când se pierde în văzduh ca o dâră de fum? Printre atâtea greutăţi şi nedreptate trebuie să încercăm să ne desprindem din aceasta lume crudă şi rea şi să cutreierăm anii cu paşi mici şi inocenţi pentru a ne întoarce la acele momente frumoase şi de neuitat pe care nu le putem găsi decât în cufărul de mult ferecat, ce a rămas ca o comoară în inima noastră, copilăria. Nicoleta Palade - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Aceeaşi… B rumele trecutului o învăluiesc cu treptatele lor înserări. Se întâmplă ceva în amintirile ei, ceva ce o împiedică să fie fericită acum. Gândurile o trec până în străfunduri, unde e noapte şi unde fumegă înăduşit melancolia ei. Zâmbesc reci amintirile din îndepărtarea înduioşată a anilor. Îi pare rău de ce a fost în trecut, dar trecutul e trecut şi e dus. Simţea vinovăţia, fără să vadă faţa adevărului. Se acuza încă, dar la ce bun ? Revărsarea lunii împodobeşte cu fildeş vechi o coastă a cerului. Mângâierea lunii este pentru ea ca un parfum de crini, ca o răcoare pe tâmple. În suflet este sfârşitul furtunii acum, iar în ochii ei râd visuri ca scuturările de stele în nopţile de august. Şi-a regăsit odihna în ea însăşi. Aceeaşi strofă, aceeaşi melodie simplă, acelaşi ritm timid şi melanolic de muzicuţă mecanică. Şi totuşi, când se gândeşte la el, sufletul se îndoaie ca o salcie deasupra unei ape. Roxana Rogoz – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu 24 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Fericirea fapt mult mai evoluaţi spiritual decât cei din marile centre urbane. Nu trebuie să definim „sacrul” pentru a-l aşeza în dicţionar; este ca şi cum am dori să definim noţiunea de Dumnezeu, ceea ce ţine de fapt de trăirea spirituală a fiecărei persoane. Cu siguranţă, ne este mult mai uşor sa fim profani, să ne lăsăm influenţaţi la tot pasul de lucruri nesemnificative, dar care ne uşurează existenţa prin adoptarea noilor tehnologii şi modernisme, aceste lucruri îndepărtându-ne fără să vrem de ceea ce ne-a creat, de Dumnezeire.Eia căreia să stea legile divine. Astfel, ar trebui ca termenul „sacru” să devina o idee, să capete caracteristicile proprii oferite de gândirea fiecărui om şi să renunţăm la banalul ce ne trage în jos, la polul total opus. Motto: Lumea e un teatru de orgolii şi rătăciri, plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire. Voltaire Ce este şi ce-a fost, încă nu a ars. Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie, lângă amintiri şi zâmbete ce ard vechi. Se consumă între doua priviri pierdute în trecut şi aţintite în prezent. Trecutul este singura certitudine: a fost, a ars, s-a stins. Fericirea se naşte din cuvinte; unii se împlinesc aşteptând nostalgici viitorul şi ascunzând trecutul. Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie, lângă amintiri, ce ard şi acum. Se scurge cu fiecare clipă, se destramă în trecut. Se consumă între doua priviri rătăcite în prezent. Se naşte din cuvinte şi trăieşte pe hârtie, în umbra eternului. Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie: se visează în viitorul ce nu a ars. E singura incertitudine: va fi, va arde, se va stinge. Se consumă între două priviri ce îşi aşteaptă timpul. Se va topi în etern, lângă un trecut îndepărtat şi un prezent deictic. Fericirea adoarme în versuri, pe hârtie, lângă amintiri şterse de prezent şi prăfuite de trecut; se aprinde din sacrul trecutului şi din profanul prezentului, reflectate în viaţă. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Diana Nichitoiu- cl. a VI- a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Paradisul copilăriei Mă aşez la umbra vechilor stejari din pădurea vieţii şi încep a depăna amintirile întipărite fără voie în sufletul meu cu litere mici şi duioase ca şi chipul meu de atunci... Închid ochii..şi văd o lume minunată plină de chipuri dragi, de zâmbete şi de glasuri ce cântă în surdină. Plăpânda simfonie de cuvinte se lasă uşor spre gândurile mele, ca un fulg obosit ce atinge în calea sa pământul. Eram o copilă plină de viaţă, zâmbitoare, ce radia de bucurie. Îndată ce anii au trecut, nostalgia a pus stăpânire pe sufletul meu. Privesc în jur şi mi se pare că toul este acum gol, fără viaţă... Trecutul lasă urme adânci în gândurile mele, ele nu se vor şterge niciodată căci uitarea nu are putere asupra lor. Speram, visam, iubeam… acum plâng, uit, urăsc. Îmi doresc să nu fi crescut, să fi rămas copila zglobie de altădată. Arunc o ultimă privire trecutului ce zace în sufletul meu şi îl ating uşor, dar el dispare în amintire. Doar vestigiul trecut al acelui timp îmi consolează gândul obosit de viaţă. Lumea între sacru şi profan Sacrul şi profanul …două cuvinte ce împing limita până după pragul a ceea ce poate fi uşor de trecut cu vederea sau acceptat; fapt evident deoarece aceste două noţiuni îşi revendică „dreptul” de a descoperi nu doar nişte domenii extrem de întinse, ci nişte trăiri propriu-zise. Dacă viaţa sacră, viaţa dedicată divinităţii, este mai rar întâlnită în vremurile noastre, profanul este ceea ce, deşi nu ne-am dori, este remarcat foarte des mai ales în rândul noii generaţii. Despre sacralitate mai putem vorbi astăzi doar în satele îndepărtate, unde tradiţiile şi obiceiurile se păstrează cu demnitate, oamenii acestor locuri fiind de Bianca Rusu – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu 25 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Doi Cuvântul - podoabă a fiinţei noastre Cuvantul… darul ce vine direct de „Două stele, paralele stele, lacrimi înnodate şi....lumina de la ele.” Un apus învechit în soare, în lumina caldă de primăvară, mirosind a toamnă udă. Un apus ud meditând rece la ploaia de sticlă. Zugrăvind un zâmbet, primăvara răsare din spatele ploii, mirosind ud, amintind de un vechi curcubeu. Şi soarele se prelinge în lac, în frunzele ce lucesc sfios. Şi sună susurul lacului în parfum de ploaie. Lin lucesc dealurile departe, ce ascund zăpada. Două umbre trec apoi pe malul lacului, ireal de albastru în argintul profund. Două tăceri privesc viaţa, aşteptându-şi timpul sfios. Două gânduri urmăresc în trecut acelaşi soare, aceeaşi rază. Şi li se zugrăveşte zâmbetul pe faţă, respirându-şi sufletul în lumina udă. Zăgrăvind un zâmbet, două stele apun lângă soare, amintind de susurul lacului. Un apus învechit în soare, în lumina caldă de primăvară, mirosind a toamnă; şi două tăceri, două gânduri, aşteptând aceeaşi iubire, acelaşi soare, aceeaşi primăvară. Doi şi-un apus. A fost de-ajuns. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu la Dumnezeu; puterea prin care noi putem crea sau distruge. El este cea mai puternică forţă din Univers de care dispune omul, care îl poate înalţa sau îl poate distruge. Aşa spune şi Alexandru Vlahuţă în poezia sa: „ca-n basme-i a cuvântului putere. El lumi aievea-ţi face din păreri…”. În Evanghelia după Ioan, referitor la crearea Universului, sunt spuse următoarele: „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”. Putere noastra de a crea, de a transforma prin cuvânt în realitate este uimitoare. Puterea lui este nemarginită, încât poate „morţii din mormânt să-i cheme”, aşa cum Mântuitorul a făcut cu Lazăr. Cuvantul este puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea un eveniment din viaţa noastră. Acea stare prezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. El poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru, aşa cum scrie Vlahuţă:„Aprinde-n inimi ura sau iubire,/De moarte, de viata-I dătător,/ Şi neamuri poate-mpinge la pieire, /Cum poate aduce mântuirea lor.” De aceea, folosirea nepotrivită a cuvântului poate face rău pe pământ. Orice putere creatoare folosită rău, poate deveni distructivă. Noi suntem singuri responsabili de consecinţele faptelor, gândurilor şi sentimentelor noastre. Orice vorbă rămâne întiparită în „arhiva constiinţei “ şi vom fi judecaţi pentru ea: „Pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12: 36,37) In consecinţă, în ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin vorbele create de gândirea sa, va atinge maturitatea. Diana Nichitoiu – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu In umbra visului În umbra visului apus, printre vise moarte, printre ele Lângă regrete şterse de trecut E iubirea- menită să-şi găsească împlinirea printre stele Uitată-n amintire, ştearsă-n început. În umbra visului apus, printre vise, printre ele Lângă versuri ce respiră pe hârtie E amintirea, menită să răzbată veşnic printre stele Ca o adiere de toamnă, pustie. În umbra visului apus, printre zâmbete, printre ele, Printre amintirile ce sună E uitarea, mereu neputincioasă printre stele, În umbra visului ce-o să apună. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu 26 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Enorm Paradisul copilăriei C opilăria, acest ocean de fericire, o mare de iluzii, un fluviu de frunuseţe... Copilăria este o perioadă care rămâne întipărită în mintea oricărei fiinţe, fie geniu, fie artist, fie un simplu om. Ea înseamnă puritate, nevinovăţie, dar. Mai presus de toate, darul lui Dumnezeu pentru fiecare muritor, paradisul.Copilăria este o lume frumoasă, plină de veselie, de joc şi prietenie. Este amintirea ce dăinuie până în pragul morţii. Prin copilărie am coborât în viaţă, am trăit, am supravieţuit... Am supravieţuit pe un tărâm al visurilor, al iluziilor pierdute, dar sperând la un paradis adevărat. Amintirile tainice ale copilăriei, adunate rând pe rând, cu nostalgie şi duioşie totodată, încheagă o perioadă frumoasă din infinitul clipelor pe care le-am trăit. Ea ilustrează imaginea perfecţiunii ... şi obiectul nostalgiei paradisiace. Florina Drăstaru – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Acelaşi zâmbet fals, mort de trecut, Aceleaşi versuri arse la ţărm, În acelaşi început, Acelaşi enorm. Aceleaşi regrete învechite în apus, Aceleaşi amintiri şterse la ţărm, În acelaşi decor dus, Acelaşi enorm. Aceleaşi speranţe doborâte, fără cusur, Aceeaşi teamă de viitor, Acelaşi început pur, Acelaşi enorm. Aceleaşi umbre odihnite-n drum, Aceiaşi paşi ce se ocolesc În aceeaşi iubire ce arde scrum Acelaşi enorm lumesc. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Fugea Neatins Alerga Cât pe drum, fără ţintă. Dorea să găsească în negrul abisului tovărăşia celor doi ochi trişti. Sufletul lui era asemeni unei stele îndepărtate, oglindite într-o apă. Amintirile se înălţau ca albe şi albastre sihăstrii. Fugea fără a se gândi la ce va fi, doar la ce a fost. Se împiedicase de regrete, dar nu renunţase să alerge. Spiritul răsărea din umbră, straniu, ca propria faţă când şi-o privea noaptea în mirază, cu ochii ficşi. Îşi amintea de acel nume de demult pierdut prin suflet, un nume care-l acoperise cu visuri. Ideea de a fi doar o aspiraţie îl înebunise de-a binelea. O luase iar la fugă şi mai năuc ca altădată. Dorea să nu mai ştie de nimeni şi nimic. Vroia ca gândul să-i zboare prin noapte cu aceeaşi uşurinţă ca atunci când ar da drumul unor petale de trandafir. Tăcerea era un ison subţire auzit de departe. Privea în noapte, unde e numai singurătate . Şi încet-încet – cum se topesc rândurile unei scrisori de dragoste, arsă în mână – uită de unde plecase. Se opri şi privi în jur. Nici urmă … de nimic. Se aşeză lângă trunchiul unui copac şi aşteptă somnul, chinuit de aceleaşi amintiri, de aceleaşi îndoieli. Roxana Rogoz – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu de frumoasă era dimineaţa, dimineaţa unei zile de vară. Simţea zorii, fără să vadă zarea lor pură, iar soarele îi dezmierda privirile şi simţurile. Pe fereastră intra parfumul teilor. A lăsat să-i rătăcească pe chip un zâmbet şters . Cu insistenţe, ea s-a ridicat din pătura viselor şi a pus piciorul în lumea reală. A plecat din decorul monoton al camerei ei, a fugit afară. Nu s-a pregătit de „călătoria ” ce avea s-o facă, pur şi simplu a plecat, a riscat. A mers, nu foarte departe şi a ajuns la un lac. Ochii îi străluceau asemeni acelei ape sub razele puternice ale soarelui. Şi-a găsit liniştea sufletului şi-a vorbei. S-a aşezat aproape de albeaţa colorată de arborii de deasupra ei şi a aşteptat. Mintea îi fugea mereu la vise imposibile asemenea umbrelor ce nu pot fi atinse. Amintirile ei au ars, s-au facut cenuşă sub influenţa viitorului. Nu mai înţelegea ce se întâmpla cu mintea ei, gândurile o luau în prea multe direcţii imposibile de urmat. A terminat. A privit în sus şi a uitat. În jurul ei totul strălucea. Ritmic, valuri de soare inundau cerul. A plecat. A fost nevoită căci încet, încet picăturile cădeau şi trezeau simţurile ei. Fiecare lacrimă a cerului pe faţaei era asemeni a 100 de tăieturi reci şi repezi. Şi a rămas lacul liniştit şi pur, neatins de prezenţa de dinaintea ploii. Roxana Rogoz – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu 27 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Cum cântă marea cu gratii de oţel, controlată de principiile vieţii contemporane? Şi de ce profanul nu poate deveni în sine sacru? Dacă omul îşi dă seama de existenţa sacrului pentru că acesta se manifestă adânc în conştiinţa sa şi totuşi nu-i dă nicio importanţă, ne arată cât de slabi suntem noi, fiinţe influenţate de lucrurile false din jur. Omul modern se simte oarecum stânjenit în faţa unor forme de manifestare a sacrului, ceea ce îl face să se îndepărteze de idealurile vieţii, îmbrăţişând profanul. Totuşi, aceste două modalităţi de a fi în lume, doua situaţii asumate de către om de-a lungul istoriei sale, se îmbrăţişează, neputând exista una fără cealaltă, constituind în acelaşi timp o provocare, o alegere dintre o viaţă plină de principii şi una spirituală, pură, mai aproape de Cer. Consider că în viaţa mea există un echilibru între sacru şi profan şi că am reuşit să le pun în balanţă. Încerc să-mi controlez propria fiinţă pentru a nu ajunge dominată de profan şi sper ca sacrul să mă ridice cât mai sus. Nicoleta Palade - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anisoara Pitu Ţărmul aspru şi dantelat – cu colţi de piatră vineţii ieşind din mare şi o puzderie de insuliţe zvârlite parcă de cineva, de sus, şi risipite până-n larg – se coboară în acest loc. O plajă prunduită mărunt şi numai bună pentru meditaţie şi visare se arată deodată dintre stânci. Marea suna înăbuşit din tobele ei nevăzute, ascunse în adânc. Şi valurile jucăuşe îşi repezeau corniţele de spumă, ca ale unor iezi neastâmpăraţi, până pe prund. Apoi, oftând uşor, se retrăgeau. Stăteam privind în gol spre largurile mării când deodată, auzind notele grele ale acesteia, simt că ar dori să îmi transmită un mesaj. Cântecul ei este ca şi când ar dori să fie aproape de ţărmul rece şi gol acum, pe care-l îmbrăţişează după care piere. Dragostea dintre cei doi este atât de mare încât lacrimile încep să-mi curgă ca nişte mici perle pe obraz şi aş dori să o pot ajuta, dar nu pot. Cu aceste imagini mă trezesc într-o dimineaţă şi îmi dau seama că marea sunt chiar eu care tânjesc după anii copilăriei uitaţi în amintire şi preţuiţi mult prea puţin la momentul potrivit. Diana Nichitoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Copacii- poveşti tăcute ale copilăriei Mi-am îndreptat privirea spre trecut…spre tot ce a ars. Pentru un moment, orologiul vremii a încetat să mai bată şi clipa netrăită a îngheţat pe el. Împărţind timpul, am observat că el curge ireparabil. Am observat ca „azi” devine „ieri” şi că umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit. În clipa aceea, am devenit melancolică…Dar era prea târziu! Izvorul amintirilor era deja pierdut în început. Dar acum, pentru puţin timp, revine trecutul pierdut ieri în vânt, revine fericirea, revine eternul, revin poveştile, revine pădurea, revine copilul din mine, revin copacii – poveştile tăcute ale copilăriei mele. Doar brazii mari visează acum un dor din vremi străine…Plopii din vale se tânguie în vânt, prin ramuri de tei ning molcom scântei…Şuşotesc…foşnesc cum foşneşte amintirea. Sacru şi profan Câteodată mă gândesc cum ar fi ca viaţa mea să se învârtească în jurul unor lucruri sacre, care să aibă un preţ enorm pentru inima mea şi cu ajutorul cărora să pot trece peste orice. În ziua de astăzi, însă oamenii nu prea mai pot duce o astfel de viaţă, în care spiritualitatea să le învăluie sufletul, în care totul să fie mai pur şi prin care să uitam de acele lucruri pe care noi câteodata le credem atât de importante şi pe care le punem în primul plan, uitând de ceea ce ar trebui sa preţuim cu adevărat. De ce oare trebuie să fim atât de orbi, de parcă inima ar fi ferecat 28 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Era şi un copac special, cu braţe noduroase şi cu trunchi atletic. Născut din ţărână, spre cer se avânta ca un izvor de ramuri şi de foi, dar lutul îi înmormânta rădăcina. Vioară era, şi-n vântul serii cânta. Stătea întins spre infinit ca un catarg, iar sufletul îi plângea greoi în buştean. Cu zeci de ramuri ţinea în braţe fericirea, murmura poveşti…poveştile tăcute ale copilăriei mele. Priveliştea a rămas aceeaşi ca o stâncă, dominând pe risipirea atâtor zeci de ani. A fost un ecou…ce a adormit şi s-a trezit deodată, lovind în amintire, reînflorind visarea cu roze efemere, aşteptând amurgul ca zările să fie altare largi suflate-n aur preacurat. Din copacul meu, copacul vieţii mele, cade o frunză arămie: copilăria. Copilul din mine e precum un copac, e fiinţa veşnică din suflet care visează gingaş şi cu sfială un mugur omenesc ce abia se deschide la viaţă. Copacii sunt poveşti, copacii sunt amintiri, copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu Cerul. Murmură deasupra pădurii, copilăria mea, templul firii mele...În fiecare toamnă, reintru în trecut…reintru în pădurea cusută cu galben şi cu roşu. Îmi simt umbra ca un suflet, frunza ca un dor. Un dor de pădure, un dor de poveşti, un dor de copilărie. Domol mă vrăjeşte al vremii descântec, luceferii ard de veghe sus, vesnicia îmi bate în inimă, copacii din suflet spre cer i-am trimis… Se-nalţă un vis şi se suie pe scări de armonie. A revenit prezentul. Sufletul îmi izbucneşte şi se apleacă aprins asupra trecutului, asemenea unei poveşti fără început sau sfârşit, asemenea unor copaci ce îşi îndoaie coroana spre infinit, asemenea unei copilării ce nu vrea să se termine. Florina Drăstaru – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu spune sufletul? Cine ar putea fi translatorul perfect pentru spirit? Simplu... ochii. Când nu îţi găseşti cuvintele, ochii vorbesc! Ochii divulgă ceea ce sufletul păstrează secret, deci, dacă vreţi să ştiţi adevărul, priviţi în ochii cuiva. Totodată, ochii sunt primii care te judecă, pentru ca sunt primii care află ceea ce simţi, „Icoana-nsufleţită a ascunselor simţiri”, după cum spunea şi Alexandru Vlahuţă în poezia „Ochi strălucitori”. Deci, să înţelegem că ochii nu ne respectă intimitatea? Eu spun deseori ca sufletul nu este neted, ci este crestat, incizat de nenumărate ori în momentul naşterii spiritului. Nobleţea unui suflet constă în mărimea sa, dar şi în greutatea sa pozitivă. Nu este de ajuns ca oamenii să aibă o impresie excelentă despre tine, ci trebuie ca ochii tăi să spună adevărul. Ei sunt „taina firii omeneşti”. Să-ţi laşi ochii să vorbească poate reprezenta un avantaj sau un dezavantaj, o plăcere sau un chin, străduindu-te să le falsifici limpezimea, însă indiferent de ce reprezintă privirea ta pentru tine, întotdeauna cei din jur vor putea vedea numai adevărul. N-ai cum să-ţi citeşti proprii ochi decât cu ajutorul oglinzii, or, în situaţia asta, ochii tăi vor spune altceva, vor vorbi despre cântare, curiozitate… Ochii nu spun numai ce ucide, ei citesc al inimii prăpăd. N-ai cum să-i controlezi. Eventual, să-i ţii închişi… Adeseori, ochii plini de farmec care scânteiază răspândesc şi cele mai multe lacrimi, căci, dacă nu ai plâns niciodată, nu poţi avea ochi frumoşi. Ei sunt „strălucitoare stele”, sunt un ocean în care se reflectă visele: „ochi frumoşi ce-mpodobiţi cerul visurilor mele”. . ..E greu să mă văd… nu mă pot vedea pe mine însămi cu claritate până când nu mă zăresc prin ochii celorlalţi. Un semn făcut de ochii mei este mai edificator decât o propoziţie sau o poezie. Îmi pot închide ochii faţă de realitate, dar nu şi faţă de amintiri. Ochii sufletului celor mulţi sunt incapabili să suporte viziunea divinului, dar ai mei au un drum… un drum spre inimă şi care nu trece direct prin intelect.. Florina Drăstaru – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu Relaţia dintre privire şi trăire Eu sunt de părere că oamenii se cunosc după zâmbet şi privire. Când nu îţi găseşti cuvintele, vorbeşte printr-un zâmbet şi cuprinzi totul cu o privire caldă. Cine ar putea transmite cel mai bine ce 29 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Madona De Alba ~ Rafael Sanzio~ Spiritualitatea umană, creativitatea au mai multe forme de manifestare, prin diferitele arte. Acelaşi mesaj poate fi transmis prin literatură, cu ajutorul cuvintelor, prin muzică, având în ajutor sunetele, prin dans (cu ajutorul mişcării) sau prin artele plastice (prin culori sau prin transformarea materiei). La baza frumosului stă armonia; frumosul natural îşi are originea în manifestarea divinului. Frumosul artistic este frumosul realizat de om printr-o intenţie artistică. Orice pictură spune o poveste care poate fi de dragoste, de aventură, cu caracter istoric sau cu caracter religios şi spiritual. Tabloul „Madona de Alba” al pictorului Rafael Sanzio, pictor şi arhitect renascentist italian, unul dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor, este cea mai rafinată lucrare a lui Rafael, păstrată în Statele Unite, ce înfăţişează pe Fecioara Maria, Pruncul Iisus şi pe Sfântul Ioan Botezătorul. Conform preferinţelor pentru geometrie din perioada de apogeu a Renaşterii, grupul personajelor este introdus într-un cerc, în căutarea perfecţiunii armonice: Maria, Pruncul şi Sfântul Ioan Botezătorul copil sunt organizaţi într-o structură piramidală şi influenţează spaţiul înconjurător. Maria stă pe o pajişte sprijinindu-se de un trunchi de copac bătrân, în locul tronului bogat. Privirile celor doua personaje sunt îndreptate către jocul copilului Iisus care ia din mâna micului Sfânt Ioan băţul cel lung în formă de cruce, sugerând conştiinţa viitorului său sacrificiu pentru mântuirea oamenilor. Jocul Sfinţilor copii devine serios; expresia chipurilor şi cea a Fecioarei nu se potrivesc cu atmosfera destinsă din timpul jocului, dat fiind că gestul lui Iisus întinzându-se pentru a apuca băţul în formă de cruce al lui Ioan, semnifică fără doar şi poate acceptarea conştientă a Patimilor pe care Hristos le va îndura spre mântuirea umanităţii. Maria ţine în mână o carte mică: este volumul de rugăciuni zilnice, devenit atributul iconografic al Fecioarei. Cartea este închisă, dar Maria ţine un deget între pagini, gata să o redeschidă pentru a-şi relua rugăciunea. Un voal alb extrem de fin o învăluie cu delicateţe. Peisajul subtil din fundal, unde, în depărtare se pot vedea case şi apoi dealuri, se pierde în zare, până când se uneşte cu cerul; lumina albă de la orizont scoate în evidenţă norii mici şi vesteşte zorii zilei, ce invadează omogen toată compoziţia, armonizând acordurile tonale. Atmosfera senină a scenei este obţinută de Rafael prin redarea luminii răsăritului, care armonizează minunat tonurile hainei Fecioarei şi ale carnaţiei figurilor, imprimând totodată delicateţe peisajului. Toate acestea ne transmit sentimente de bucurie, de dragoste, dor şi creează impresia unei atmosfere sacre datorită tonurilor de albastru. Diana Nichitoiu - cl. a VI-a D Îndrumător prof. Anişoara Piţu 30 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Interviul ediţiei Andreea Pătrunjel, de profesie olimpică .... demonstra celorlalţi că există acel ceva pe care îl dezvolt, perseverenţa, pasiunea cu care doresc să cunosc această ştiinţă infinită şi nu numai, pasiunea pentru muncă, dar şi exersarea frumuseţii teoremelor matematice şi a idiomurilor specifici englezeşti. R: Ce persoane au o anumită influenţă în pregătirea pentru olimpiade şi concursuri? A: Atunci când un obiect i se descoperă elevului, consider că stilul de predare al profesorului este un element esenţial. Profesorul are un rol deosebit, atât în formarea elevului, cât şi în insuflarea unor cunoştinţe noi, a interesului şi în orientarea către noi răsărituri ce vor lumina studiul organizat al elevului, Toţi profesorii pe care i-am întâlnit în pregătirea acestor confruntări au îmbinat armonios calităţile deosebite, iar eu le sunt recunoscătoare pentru suportul moral şi munca depusă. Deasemenea, climatul cald de acasă, încurajările şi încrederea familiei sunt condiţii benefice. R: În timpul liber, ce hobby-uri practici? A:Activităţile gravitează în jurul stării de spirit şi a numărului de ore avut la dispoziţie. Îmi place să ascult muzică, să citesc, să navighez pe internet sau să cânt câte o melodie în care mă regăsesc la chitară. Călătoriile îmi oferă şansa de a explora cultura străină, dar şi sistemul de învăţământ diferit regăsit vara trecută în Marea Britanie. Modul lor de încurajare a comunicării şi împărtăşirea ideilor m-au făcut să doresc să mă reîntorc şi în vara aceasta. R: Care sunt ambiţiile şi dorinţele pe viitor? A: În acest moment, îmi doresc să intru la Colegiul Naţional Unirea şi acei ani de liceu să fie la fel de buni ca aceia din gimnaziu. În acelaşi timp doresc să nu ies din competiţia cu mine şi ceilalţi şi să încerc să mă autodepăşesc prin tot ce realizez. R: Câteva cuvinte în încheiere? A: Le propun tuturor să caute interiorul lor o motivaţie. Ea poate fi un pas spre împlinire. R: Mulţumesc pentru timpul acordat! Reporter: Bună, îmi poţi acorda două-trei minute pentru a-mi răspunde la câteva întrebări? Andreea: Sigur că da, cu mare plăcere. R: Ştiu că una dintre pasiunile tale este matematica. Ce semnifică ea pentru tine? A: Matematica a devenit o aventură a spiritului în care, ca o exploratoare liberă, mă pierd ore în şir. Regina matematicii, algebra, dar şi figuri geometrice mă antrenează în jocul lor şi-mi aprind intuiţia şi imaginaţia. R:Când s-a produs întâlnirea cu matematica? A:Întâlnirea cu natura este în esenţă o întâlnire vie cu limbajul matematic pe care o conştientizăm mai mult sau mai puţin. Trăind într-un mediu în care cărţile mă înconjurau, mama fiind profesoară de engleză, am realizat că studiul individual este ceva necesar ce se poate transforma în pasiune. Începusem să îmi doresc să cunosc lucruri noi şi cu aceasta a venit şi participarea la concursuri că o verificare a cunoştinţelor acumulate. Rezultatele obţinute mi-au adus mereu puterea de a continua, dar şi multe satisfacţii. R: Care ar fi rezultatele mai importante pe care le-ai obţinut? A: Cel mai important rezultat este calificarea la Olimpiada Naţională de Matematică de trei ori consecutiv. Premiul I la Olimpiada de limba engleză în clasa a VII-a, dar şi rezultatele obţinute la concursurile naţionale mi-au furnizat energie şi au aprins scânteia dorinţei de a descoperi în profunzime materialele şcolare. R: Care sunt factorii ce contribuie la realizarea performanţei? A: Performanţa depinde de multe. Ea variază în funcţie de datele native ce se completează cu multă muncă depusă. Pentru mine, un rol important în obţinerea performanţei l-au avut dorinţa de autocunoaştere, dorinţa de a Interviu realizat de Larisa Bucă–cl. a VIII-a E 31 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Câte ceva despre ... altceva Conspiraţia Illuminati simboliza faptul că în lume debuta o Nouă Eră) despre care se speculează că Illuminati plănuieşte o „Nouă Ordine Mondială”, o elită mondială care plănuieşte constituirea unui guvern mondial care ar înlocui guvernele statelor naţionale suverane. Piramida atoatevăzătoare de pe Marele Sigiliu ale Statelor Unite a fost citată ca reprezentând un simbol secret realizat de membri de rang înalt ai ordinului Illuminati, a căror intenţie constă în a arăta că ochiul atoatevăzător al ordinului lor îi supraveghează pe americani. Toate acestea sunt arătate şi pe bancnotele americane. Se speculează că muzicienii de astăzi sunt nişte „marionete” ale mişcării Illuminati deoarece în clipurile lor apar semne ca ochiul, pentagrama şi alte însemne considerate satanice şi masonice. Se mai crede că unii artişti ca Michael Jackson sau 2Pac au fost ucişi pentru că au refuzat Illuminati. În cazul lui Michael, se crede că au fost mai multe conspiraţii pentru a-l elimina pentru că vorbea prea mult despre Illuminati (de exemplu în melodia „They Don't Care About Us” unde cuvântul „they” ar face referire la Illuminati şi „us” la negri căci se considera că Illuminati urăşte oamenii de culoare neagră şi unde el se declară o victimă a unor abuzuri) ca anularea promovării albumul „Invincible” din 2001, acuzaţiile de pedofilie din 1993 şi 2003 (unde a fost găsit nevinovat de acestea) şi într-un final decesul din 2009, pentru că nu dorea să aibă mesaje sataniste în cântecele sale, aşa cum unii cred că azi majoritatea melodiilor au mesaje sataniste, de obicei dezvăluite prin inversarea melodiilor. De la finele anilor 1970, extratereştrii de pe alte planete sau din dimensiuni paralele (cum ar fi fiinţe ipotetice din rasa Gri) şi intratereştrii din adâncul gol al Pământului (cum ar fi rasa Reptiliană) au fost incluşi în teoria conspiraţiei privind Noua Ordine Mondială, în roluri mai mult sau mai puţin Illuminati este un noţiune care se referă la mai multe grupuri, atât istorice sau moderne, cât şi reale sau fictive. Mişcarea iluminaţilor a fost fondată la 1 mai 1776, în Bavaria, de către profesorul Adam Weishaupt. Această mişcare a fost formată din libercugetători, liberali, republicani recrutaţi din lojile masonice din Germania si avea scopul promovarea perfecţionismului prin intermediul şcolilor de mistere. Iluminaţii au reuşit să înfiinţeze filiale în majoritatea ţărilor europene încă din primii ani de existenţă al ordinului, numeroşi intelectuali, politicieni progresivi şi influenţi numărându-se printre membrii lor. Printre ei s-au aflat şi celebrităţi precum Goethe, ducii de Gotha şi Weimar. Numărul total al membrilor ajunsese la 2000. Scriitorii din acel timp credeau că această mişcare reprezintă o conspiraţie de infiltrare şi răsturnare a guvernelor ţărilor europene şi chiar ar fi fost în spatele Revoluţiei Franceze. În anul 1785 această societate secretă a fost demascată şi suprimată mai întâi de guvernul bavarez, apoi în toată Germania. Adepţii teoriilor conspiraţioniste cred că această mişcare sau societate secretă încă mai există şi în zilele noastre. Aceste teorii sugerează că evenimentele din lume sunt manipulate şi controlate de Illuminati. Teoreticienii afirmă că personalităţi mondiale ca Winston Churchill, George W. Bush, Barack Obama sau Lady Gaga sunt sau au fost membrii acestei societăţi. Adepţii teoriilor conspiraţioniste spun că există semne ale prezenţei societăţii, de exemplu pe bancnotele americane sau pe Marele Sigiliul al SUA, unde apar semne ca ochii şi piramida care sunt interpretate ca simboluri masonice ale iluminaţilor şi motto-ul „Novus Ordo Seclorum” („Noua Ordine Seculară”, care 32 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani dominante. Această teorie este întărită de apariţiile OZN-urilor (obiecte zburătoare neidentificate) pe cer, de răpirile extraterestre sau chiar de cazul Roswell, când în anul 1947 pe teritoriul statului New Mexico (S.U.A.) s-a prăbuşit un obiect ciudat ale cărui componente puteau fi îndoite şi reveneau la forma iniţială, afirmaţie declarată de un martor, şi de unele filme în care sunt prezentate presupusele autopsii ale extratereştrilor morţi din nava prăbuşită. Este posibil să nu ştim dacă Illuminati-ul modern există sau nu şi să rămânem doar cu aceste teorii conspiraţioniste. Florin Mihalache - cl. a VIII-a B Îndrumător prof. Nicoleta Căinap Una dintre ele spune că lacrimile Mariei, căzute în momentul crucificării lui Iisus, s-au prefacut în această floare, astfel fiind denumită şi „Lacrimile fecioarei”. O altă legendă spune că lăcramioarele au aparut din lacrimile Evei atunci când aceasta şi Adam au fost izgoniţi din Rai. Pe de alta parte, o altă legendă spune că lăcrămioarele ar fi apărut în urma lacrimilor vărsate de un prinţ ce şi-a pierdut sora, răpusă de o boală nemiloasă. Lacrimile sale au devenit flori albe, care s-au aşternut peste toate văile unde se jucau cei doi copii. În popor se vorbeşte despre faptul că lăcrămioara nu înfloreşte niciodată înainte de sosirea privighetorii, pentru că înflorirea ei este un cadou făcut păsării cu glas îngeresc. Lăcrămioara este considerată o floare norocoasă pentru profesori, scriitori şi jurnalişti, Vasile Alecsandri dedicându-i acestei gingaşe flori o frumoasă poezie. Aspectul delicat al lăcrămioarelor sugerează gingăşie, puritate şi inocenţă. Cu toată înfăţişarea lor fragilă şi delicată, lăcrămioarele au fost mereu un simbol al tăriei şi al rezistenţei. Ele amintesc oamenilor că după rău vin întotdeauna zile senine, reprezentând, deci, speranţa. Ştefania Frunză – cl. aVI-a D Îndrumător prof. Adriana Călin Lăcrămioara Lăcrămioara (lat. Convallaria majalis) este o planta perenă ce se înmulţeşte prin rizomi, numită şi mărgăritar, mărgăritărel, mărgărit, lăcrimioară, clopoţel, cerceluşi sau iarba Sfântului Gheorghe. Este originară din Europa şi Asia şi este floarea naţională a Finlandei. Planta are o tulpină de 1525 cm, încadrată de două frunze mari, eliptice, cu nervura arcuită. La capătul tulpinii este o inflorescenţă simplă. Florile sunt albe, cu peduncul scurt, intens şi plăcut mirositoare. Lăcrămioara poate fi întâlnită în păduri de foioase, tufărişuri, lunci, regiuni deluroase şi de câmpie. Planta preferă umbra parţială sau totală. Plantate sub copaci sau arbuşti, ele pot forma un covor. Sunt de efect în zone umbrite, unde puţine alte plante cresc. Au nevoie de umiditate permanentă pentru ca frunzele să nu se îngălbenească. Simbol al primăverii, lăcrămioara a fost sursă de inspiraţie pentru numeroase legende. Ştiaţi că... Primăvara are 92 de zile, 2208 ore, 132 480 minute, 7 948 800 secunde şi fiecare secundă punctează miracolul naşterii firelor de iarbă, a frunzelor crude, a florilor grăbite să salute dimineţile cu lumină, a picăturilor de apă căzute din limpezimile cerului, a ciripitului de viaţă nouă, a simfoniei de zumzete, a bucuriei nesfârşite ţâşnite din glasuri subţiri de copil, a iubirii universale? Dacă ştiaţi, atunci respiraţi fiecare secundă de primăvară, descoperiţi în fiecare minut miracolul începutului, bucuraţi-vă de fiecare oră, ascultaţi simfonia fiecărei zile, petreceţi trei luni minunate de viaţă în accord cu ritmurile răscolitoare ale anotimpului Învierii. Robert Pavel – cl. a III-a A Îndrumător prof. Anişoara Vasile 33 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Povestea pâinii mari. Ţepii găsiţi pe prima aripioară dorsală au glande veninoase care elibereaza o toxina când peştii simt că sunt în pericol. Culoarea predominantă a corpului este cenusiu-roşiatică, cu umbre galbene şi albastre pe laturi, iar burta este albă. Dracul de mare - peşte periculo s? Datorită ţepilor prevăzuţi cu glande veninoase, dracul de mare poate fi considerat un peşte veninos şi periculos. Prima Un copil întreabă un bob de grâu: - Cum se face pâinea? - Ei, dragul meu, nu este aşa uşor cum ţi-ai imagina tu. Am să încerc să te fac să înţelegi. Mai întâi, fermierii ară pământul şi apoi, cu ajutorul unor utilaje, însămânţează fiecare bob în pământ. Acesta încolţeşte datorită razelor de soare şi a picăturilor de ploaie. Aşa, din fiecare bob creşte câte câte o plăntuţă care, sub plapuma iernii, înfrăţeşte. La sfârşitul primăverii, grîul este înalt şi verde, iar în iunie spicele devin aurii. Abia atunci fermierii îl recoltează, se treieră cu maşini speciale şi se obţin boabele de grâu. Acestea sunt duse la moară, sunt măcinate şi se obţine făina din care brutarii coc pâinea cea albă şi pufoasă care îţi place ţie. Acum trebuie să te părăsesc pentru a mă alătura celorlaţi fraţi ai mei. -Mulţumesc, bob de grâu, de acum înainte voi fi mai atent cu fiecare dumicat, căci abia acum am înţeles câtă muncă aste adunată în pâinea noastră cea de toate zilele. Larisa Avramescu –cl. A III-a A Îndrumător prof. Anişoara Vasile înotătoare dorsală este formată din ţepi veninoşi. Muşcătura lui este extrem de dureroasă şi de periculoasă, veninul secretat de peşte fiind foarte puternic. El este toxic pentru om, însă nu mortal. Pe fondul unor alergii se poate ajunge la complicaţii, chiar şi la deces însă există tratament eficient care contracarează efectele veninului acestuia. Cum funcţionează ţepii şi glandele otrăvitoare? Interacţiunea dintre doi muşchi ataşaţi pe spatele peştelui se contractă la întâlnirea unui prădător sau la atingerea omului, făcând glandele să secrete venin iar ţepii să iasă în evidenţă. Unde trăieşte şi cu ce se hrăneşte? Trăieşte pe fundul nisipos al marii, bine camuflat. Poate fi întâlnit în Marea Mediteraneană, Marea Neagră, Marea de Azov, precum şi în apele ţărmurilor europene ale Oceanul Atlantic. Se hrăneşte cu viermi, crustacee, pui de peşte, şi, mai cu seamă, cu pui de calcan. Pentru a-şi atrage prada, dracul de mare folosite o „undiţă de pescuit” sub forma unui spin mobil, prevăzut cu un bulb luminiscent în capăt. Dacă se apropie vreo vietate să cerceteze „momeala”, spinul sare în sus, fălcile animalului se deschid brusc, iar prada este înghiţită. Ana Maria Lupaşcu - cl. a VI-a A Îndrumător prof. Adriana Călin Dracul de mare Dracul de mare (Trachinus Draco), cunoscut ca şi “vipera de mare” sau “peştele dragon”, este foarte interesant prin metoda sa de camuflare şi metoda de a-şi prinde prada. Cum arată Dracul de mare? Are corpul de şase ori mai lung decat înalt, spatele aproape drept şi abdomenul rotunjit. Peştele, foarte inestetic, are corpul acoperit de ţepi pe partea dorsala şi în jurul urechilor, capul umflat, botul scurt, ochii bulbucaţi şi 34 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Cele mai neobişnuite 5 războaie din istorie Războiul este un conflict militar, scurt sau de insulă, americanii au răspuns prin trimiterea a circa 30 de colonişti care îşi cereau drepturile asupra terenurilor care, susţineau ei, li se cuveneau de drept. Conflictul a început la 15 iunie 1859, la exact 13 ani de la semnarea Tratatului Oregon, atunci când Lyman Cutlar, unul dintre fermierii americani, găsea în ogradă proprie un porc domestic ce se hrănea cu cartofii săi, şi asta în timp de proprietarul animalului, irlandezul Charles Griffin, asista amuzat la întreaga scenă. Iritat, Cutlar a împuşcat porcul, gest pe care ulterior a încercat să-l repare oferind angajatului Hudson Bay suma de 10 dolari. Cum Griffin a refuzat compensaţia, cerând în schimb o sumă exorbitantă pentru acea vreme, 100 de dolari, disputa a ajuns în faţa autorităţilor britanice care, pentru a-şi proteja interesele, au dispus arestarea imediată a fermierului american. Acesta a fost şi momentul în care trupele celor două state au acostat aproape simultan în San Juan. În fapt, porcul a fost singura victimă a neobişnuitului război. 2. Războiul de 335 de ani (Olanda VS Insulele Scilly) Un război care să dureze aproape trei secole şi jumătate şi care să nu producă absolut nicio victimă ar putea părea, cel mult, un subiect de durată, între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese financiare, etnice, teritoriale, economice şi politice. Numai în Europa vestică, în perioada scursă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au avut loc cel puţin 150 de conflicte militare şi 600 de bătălii aferente acestora. O scurtă statistică istorică subliniază faptul ca în ultimii 3500 de ani, Pământul nu s-a bucurat decât de 230 de ani de pace - o cifră care vorbeşte de la sine despre natura belicoasă a speciei umane şi despre capacitatea distructivă a acesteia. Fie că a fost vorba de războaie de cucerire a unor teritorii, de exterminare a uneia dintre tabere, de conflicte cu scop pur economic, politic sau, pur si simplu, din răzbunare, motivele care să justifice acţiunile militare nu au lipsit niciodată. Şi totuşi, istoria ne arată că până şi războaiele au ciudăţeniile şi recordurile lor, şi că graniţa dintre raţiune şi nebunia celor care le stârnesc este adeseori alarmant de nedefinită. 1. Războiul Porcului (Statele Unite ale Americii VS autorităţile britanice din America de Nord) Anul 1859 găsea un continent nord american încă frământat de tensiunile politice născute, în principal, din ambiguitatea tratatelor teritoriale semnate între Statele Unite ale Americii şi autorităţile britanice din roman al unui scriitor cu o imaginaţiei extrem de bogată. Şi totuşi, acest război a avut loc, şi nu oriunde, ci chiar în inima Europei. Conflictul a fost deschis oficial în dată de 17 aprilie 1651, atunci când Anglia se afla în prin război civil între parlamentarii lui Oliver Cromwell şi regaliştii susţinători ai Prinţului de Wales. Războiul mergea vădit către o victorie a lui Cromwell, cel care împinsese forţele regaliste până aproape de Cornwall, ultima redută a acestora. În acelaşi timp, flota încă puternică a susţinătorilor Casei Regale îşi găsise refugiul în Insulele Scilly, acolo de unde se pregătea să atace în forţă navele oponenţilor. În virtutea unei mai vechi alianţe cu Anglia, Olanda decidea atunci să păstreze bunele relaţii cu ţara care o sprijinse în dobândirea independenţei faţă de Spania, şi se Columbia britanică, precum şi de inexactitatea hărţilor realizate până în acel moment. Este şi cazul Tratatului Oregon, semnat la 15 iunie 1846, prin care se demarca graniţa dintre cele două entităţi statale. Confuzia s-a iscat în momentul în care atât autorităţile britanice cât şi cele americane şi-au susţinut suveranitatea asupra Insulei San Juan, aflată în apropierea Columbiei Britanice, teritoriu al cărui statut juridic fusese insuficient clarificat până la acea dată. Dacă britanicii au dat mâna liberă companiei Hudson Bay să amenajeze o uriaşă fermă de oi pe mica 35 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani alia cu tabăra lui Oliver Cromwell, atâta vreme În consecinţă, sultanul Khalid a fost somat să abdice de urgenţă, pretextul oficial pentru această acţiune constituindu-l lipsa permisiunii Consulatului Britanic vis-a-vis de succesiunea la tron a acestuia. Răspunsul sultanului in funcţie nu a fost cel pe măsura aşteptării britanicilor, acesta baricadându-se în palatul regal alături de 2800 de susţinători înarmaţi, cea mai mare parte dintre aceştia fiind civili. Armata britanică a mobilizat de urgenţă 150 de marinari si 900 de luptători originari din Zanzibar, alături de trei nave de lupta, forţa care să îl înlăture pe liderul rebel. cât era evident că aceasta va câştiga războiul. În consecinţă, flota olandeză, sub comanda amiralului Maarten Harpertszoon, a blocat navele regaliste în port, cerând reprezentaţilor Casei Regale despăgubiri uriaşe în virtutea unor mai vechi conflicte. Cum, evident, acestea nu au fost satisfăcute, Olanda declară război Insulelor Scilly, asta şi ca urmare a faptului că Anglia, în cea mai mare parte, se afla deja în mâinile parlamentarilor. Lăsând la o parte strania declaraţie de război asupra unei mici părţi a unui alt stat, flota olandeză s-a retras în luna iunie a aceluiaşi an, fără să tragă un singur foc de armă, după ce regaliştii s-au predat în totalitate amiralului englez Robert Blake. Nimeni nu s-a gândit că mai era nevoie şi de un acord care să parafeze încheierea oficială a războiului. Abia în 1985, un istoric scoţian a semnalat bizarul situaţiei, anunţând oficial atât autorităţile Insulelor Scilly, cât şi guvernul olandez că se aflau în război de peste trei secole. Un an mai târziu, la 17 aprilie 1986, la exact 335 de ani de la începerea conflictului, cele două părţi au semnat tratatul de încheiere a ostilităţilor. Războiul dintre Olanda şi Insulele Scilly a fost declarat ulterior drept cel mai lung din istorie şi totodată războiul cu cele mai puţine victime: nici una. 3. Războiul de 38 de minute (Imperiul britanic VS Zanzibar) Războiul care a izbucnit la data de 27 august 1896, la orele 09:02 dimineaţa, între Marea Britanie şi micul stat african, Zanzibar, este considerat şi astăzi drept cel mai scurt conflict din istorie, el durând nici mai mult nici mai puţin decât 38 de minute. A fost suficient însă pentru ca trupele britanice să producă aproximativ 500 de victime în rândul oponenţilor săi. Motivul încleştării l-a reprezentat moartea sultanului probritanic, Hamad bin Thuwaini la 25 august 1896, şi înscăunarea succesorului acestuia, Khalid bin Barghas. Guvernul Marii Britanii prefera însă că pe tronul Zanzibarului să urce Hamud bin Muhammed, un lider mult mai favorabil intereselor Coroanei Britanice Războiul a început oficial la ora 09:02 dimineaţa, cu un puternic bombardament asupra palatului regal, încheindu-se 38 de minute mai târziu, la, odată cu capitularea lui Khalid bin Barghas. În altercaţie, circa 500 de susţinători ai sultanului au fost răniţi sau ucişi, în timp ce dintre soldaţii britanici, doar unul a fost rănit uşor. 4. Războiul Fotbalului (Honduras VS El Salvador) La o primă vedere, conflictul din 1969 dintre El Salvador şi Honduras ar putea părea cel mai stupid război declanşat vreodată, atâta vreme cât, oficial, totul a plecat de la un meci de calificare la Cupa Mondială de Fotbal din 1970. Primul meci dintre cele două ţări a avut loc la 8 iunie 1969, la Tegucigalpa, meci decis in favoarea selecţionatei statului Honduras cu 1-0. Returul, jucat la San Salvador in 15 iunie 1969, a revenit gazdelor, El Salvador, cu scorul de 3-0. Meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, s-a jucat chiar pe teritoriul ţării gazdă a competiţiei, la 27 iunie 36 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani 1969, şi s-a încheiat cu un dramatic 3 – 2 după prelungiri în favoarea echipei reprezentative a statului El Salvador, şi asta după ce Honduras condusese la pauză cu 2-1. Două săptămâni mai târziu, la 14 iulie 1969, armata din El Salvador invada Honduras, în ceea ce avea sa rămână în istorie drept Războiul Fotbalului. Ce se întâmplase? Tensiunile dintre cele două ţări atinseseră deja punctul culminant înainte de începerea campaniei de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal. El Salvador, o tară cu o suprafaţă de cinci ori mai mică decât Honduras, dar cu o populaţie de cel puţin două ori mai mare, se confrunta de mai mulţi ani cu o migraţie masivă a propriilor cetăţeni către ţara vecină, acolo unde densitatea populaţiei era mult mai redusă si unde oamenii puteau intra mult mai uşor în proprietatea unor terenuri. Până în 1969, peste 300.000 din cei aproximativ 7 milioane de locuitori ai statului El Salvador migraseră către Honduras, mulţi dintre ei în ilegalitate, creând tensiuni între cele două state. Altercaţia s-a amplificat în momentul în care marii proprietari de terenuri din Honduras au solicitat şi au primit acordul guvernului pentru desproprietărirea nativilor din El Salvador şi preluarea terenurilor acestora. Pe fondul acestor probleme nu au întârziat să apară conflictele în rândul populaţiei, sentimentele antinaţionale ale celor două etnii atingând paroxismul în cel mai scurt timp. Măsurile abuzive luate de autorităţile din Honduras au culminat cu expulzarea unei mari părţi a imigranţilor salvadorieni cu rezultate dezastruoase pentru economia statului El Salvador. Escaladarea conflictului a avut loc în urma celor trei meciuri de calificare la Campionatul Mondial din Mexic, ocazie cu care mass-media din cele două ţări nu a precupeţit nimic din a prezenta atrocităţile comise de o parte şi de alta, alimentând o stare care putea degenera în orice moment. Inevitabilul s-a produs la 14 iunie 1969, atunci când armata salvadoriană a invadat Hondurasul cerându-şi dreptul asupra terenurilor deţinute de cetăţenii săi. Conflictul a durat patru zile, timp suficient pentru că aproximativ 4000 de persoane să fie ucise, cele mai multe victime fiind din rândul civililor. Războiul Fotbalului s-a încheiat oficial la 18 iulie. 5. Marele Război Emu (Australia VS păsările Emu) Poate părea incredibil ca un stat civilizat să declare război, în plin secol XX, unor necuvântătoare, fie ele şi vinovate de distrugeri, şi să mobilizeze în acest sens un întreg corp de artilerie. Şi totuşi, conflictul s-a consumat în realitate, în 1932, în Australia, iar ceea ce este de-a dreptul ilar, este faptul că războiul a fost pierdut de oameni în favoarea păsărilor Emu. Ostilităţile au venit pe fondul unei secete prelungite în vestul Australiei, fapt ce a determinat o veritabilă invazie a păsărilor Emu pe proprietăţile fermierilor australieni, în căutarea unor surse de apă şi de hrană. Se estimează că numărul păsărilor depăşea 20.000 iar distrugerile provocate de acestea erau de-a dreptul uriaşe. Exasperaţi, localnicii au apelat la ajutorul armatei, iar aceasta a răspuns trimiţând o divizie de luptători din Royal Australian Artillery. Aceştia, înarmaţi cu două mitraliere grele Lewis şi aproximativ 10.000 de role de muniţie, trebuiau să rezolve problema într-un mod radical, rapid şi eficient. Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg, iar realitatea de pe teren a dovedit că încercarea de a trage orbeşte într-un grup de păsări care pot atinge viteze de până la 50 de kilometri pe oră este una sortită din start eşecului. Păsările fugeau de pe „câmpul de luptă” la cel mai mic zgomot, determinând artileriştii australieni să schimbe de fiecare dată poziţiile în urmărirea lor. Timp de patru zile aceştia au consumat aproape toată muniţia, în timp ce victimele în rândul păsărilor numărau puţin peste 10 exemplare. Realizând absurdul situaţiei, Ministerul Apărării din Australia a decis încetarea operaţiunilor si retragerea imediată a diviziei de artilerie. Costurile întregii operaţiuni au fost suportate de fermierii păgubiţi, si asta în timp ce ziarele vremii publicau cu litere de o şchioapă ştirea ca „Australia a pierdut războiul în faţa păsărilor Emu”. A fost cel mai bizar război purtat vreodată în istorie. Ciprian Tutui - cl. a-VII-a B Îndrumător prof. Nicoleta Căinap 37 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Orasul Focşani Denumit în multe scrieri „Oraşul de pe Milcov”, municipiul Focşani, reşedinţa judeţului Vrancea de astăzi, a intrat în conştiinţa românilor drept „Oraşul Unirii”. Considerat neoficial ca prima capitală a Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească, localitatea va rămâne de-a pururi în istorie sub aceasta aureola, aici funcţionând, după 24 Ianuarie 1859, primele instituţii ale noului stat, pe a căror temelie avea să ia naştere statul naţional unitar român în urma Marii Uniri din 1918. Până la începutul secolului al XVII-lea, Focşanii nu se constituiseră ca târg, documentele din 1575, 1589 sau 1601 atestă că localitatea nu depăşise faza de sat, la aceleaşi concluzii conducând şi descoperirile arheologice. Situaţia se schimbă însă după câteva decenii. Poetul polon Samuel Twardowski, care îl însoţea pe ducele Cristofor de Zbaraz în solia de pace la Constantinopol, după războiul din 1621, remarca şi el că „graniţa dintre aceste două ţări o formează un mic pârâu care curge la Focşani, orăşel muntenesc”. Apariţia Focşanilor ca aşezare urbană a avut loc în contextul general al evoluţiei târgurilor din ţara noastră, cu specificul său de localitate împărţită între Moldova şi Ţara Românească. Un moment deosebit din istoria Focşanilor îl constituie perioada Unirii de la 1859, oraşul legându-şi numele de acest măreţ act naţional pentru totdeauna. Alegerile pentru Divanul Ad-hoc au fost întâmpinate la Focşani cu un entuziasm deosebit, determinând desfăşurarea unei intense activităţi politice în sprijinul Unirii. De aici, de la Focşani, destinul şi istoria l-au propulsat pe Ion Roată din Câmpuri, în 1857, pe înalta scenă a vieţii politice. Faptele, înţelepciunea şi dorinţa de dreptate, înţelegerea monumentului istoric la care participa l-au aşezat pentru totdeauna între marile personalităţi ale vremii. Perioada dintre Unire şi cucerirea independenţei de stat este pentru Focşani, în mai mare măsură decât pentru alte oraşe, deosebit de semnificativă pe linia creării unor structuri administrative, economico-sociale şi culturale. După unificarea oficială a administraţiei celor doua oraşe (Focşanii – Munteni şi Focşanii – Moldova), aici se înfiinţează trei şcoli primare, un Gimnaziu (1866), care va deveni Colegiul Naţional „Unirea” de azi şi Şcoala Normală de Băieţi (1869). Tot acum încep şi primele construcţii edilitare moderne, se trasează actualul bulevard Dimitrie Cantemir şi se înfiinţează Grădina Publică a oraşului. Enumerarea poate însă continua: în 1864 se înfiinţează Camera de Comerţ şi Industrie, în 1867 se pun bazele Spitalului Judeţean şi Comunal, iar în 1873 se organizează primul teatru din Focşani, sub conducerea lui Ion Lupescu. Focşanii s-au dezvoltat ca întindere începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea în dauna satelor din jur, ca urmare a prosperităţii economice, dar şi a creşterii demografice. După religie, la recensământul din 1992, populaţia municipiului se grupa în 99.701 creştini ortodocşi, 768 romano-catolici,141 adventişti, 221 evanghelişti, 47 greco-catolici, 55 ortodocşi de rit vechi, 89 penticostali iar 125 alte culte sau fără religie. Creşterea demografică din ultima jumătate de secol s-a datorat migrării populaţiei din mediul rural, impusă de intensele de industrializare a oraşului. Aceasta a atras către oraş elementul tânăr, viguros şi prolific, care se va adapta din mers noilor condiţii împrumutând şi mentalitatea orăşeanului de a nu avea mulţi copii. Migraţia în sens invers, începută odată cu disponibilizările de pe platformele industriale după 1990, a făcut ca natalitatea să scadă, nemaiacoperind numărul deceselor generale. În timp ce tineretul a început să evadeze în alte zone ale ţării şi mai ales în străinătate, în căutare de lucru, numărul vârstnicilor a început să crească. Situaţia materială grea a numeroase familii tinere a făcut să sporească şi numărul copiilor abandonaţi din leagăne şi centrele de asistenţă socială. Odată cu intrarea oraşului într-o oarecare stagnare economică, populaţia tânără a scăzut, ciclul natural de reînnoire urmând a se relua probabil în momentul relansării dezvoltării industriale şi a serviciilor. Laura Dragnia - cl. a VII-a B Îndrumător prof. Nicoleta Căinap 38 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Tradiţii de Paşte tradiţionale sunt „Christo anesti!” şi “Alithos anesti!”. În Rusia există tradiţia închistritului ouălor, iar în Duminica Paştelui, creştinii sparg ouăle roşii cu un cui, acesta fiind un simbol al răstignirii lui Hristos. Pâinea lor pascală se numeste „kulich”. O altă tradiţie este să se sărute de trei ori când se întâlnesc şi să-şi ureze „Hristos voskrese!”. În Franţa, o tradiţie specială este aceea că clopotele bisericilor bat în fiecare zi. Se spune că, trei zile înainte de Paşte nu poţi auzi clopotele, deoarece sunt duse la Vatican pentru a fi binecuvântate. În Duminica Paştelui, ele se întorc în ţară şi se împart tuturor ouă, pui şi iepuri de ciocolată, pe care copiii le caută pe unde au fost lăsate. Paştele este una din cele mai importante sărbători religioase, deoarece în Ziua Paştelui, Iisus a înviat. Cu această ocazie, toţi creştinii fac o serie de ritualuri bisericeşti şi mâncare tradiţională specifică evenimentului. Pentru foarte mulţi oameni, Paştele începe cu Duminica Floriilor, când ei se întorc de la biserică cu ramuri de măslin, palmier sau de salcie, şi continuă toată săptămâna până în Duminica Luminată, care reprezintă ziua în care Iisus a înviat. Vopsirea ouălor de Paşte este o tradiţie veche, unii oameni vopsindu-le roşii, iar alţii în mai multe culori. Ouăle simbolizează piatra ce s-a rostogolit şi a închis mormântul lui Iisus, iar culoarea lor roşie simbolizează sângele lui Iisus, ce s-a vărsat în timpul crucificării. Un alt simbol este mielul care este sacrificat aşa cum Iisus s-a sacrificat pentru oameni. În România, oamenii vopsesc întotdeauna ouale în culoarea roşie, iar ca tradiţie folclorică specială, se încondeiază ouăle cu foarte frumoase motive folclorice, în special în Bucovina. Este de asemenea o tradiţie în prepararea pâinii pascale numite „pască” şi „cozonac”. În ţara noastră, mielul este sacrificat, iar carnea sa este gătită în multe feluri minunate. În noaptea de Înviere, toată lumea merge la biserica să ia Lumina de la lumânarea preotului, pe care o duc acasă, ca o impresionantă procesiune de lumini. În religia ortodoxa, Lumina Sfânăa ne este trimisă de Dumnezeu, direct de la Mormântul Sfânt, amintindu-ne Învierea fiului sau, Iisus. Prima zi de Paşte este sărăatorită în familie, pregătindu-se o masă tradiţională, ciocnind ouă roşii şi mâncând miel, pască şi cozonac. În Grecia, sărbătoarea Paştelui este considerată ca fiind cea mai importantă sărbătoare creştină: prin Atena, în Vinerea Mare, o replică a Mormântului Sfânt este purtată de-a lungul întregului oraş. Tradiţiile de Paşte sunt respectate prin pregătirea ouălor roşii,a pâinii pascale numite „tsoreki” şi fropturii de miel. Tradiţiile religioase sunt strict respectate, ritualurile lor fiind asemănătoare cu ale noastre. Saluturile În Ungaria, oamenii vopsesc ouă, iar pâinea lor pascală este numită „kolacs”.În a doua zi de Paşte, băieţii stropesc fetele cu parfum, urându-le noroc. În Bulgaria există obiceiul ca in ziua de Paşte, membrii familiei să arunce un ou vopsit de la unul la altul. Cel care are oul întreg la sfârşit va avea noroc tot anul. La fel ca noi, ei ciocnesc ouă roşii şi respectă aceleaşi ritualuri religioase. În Italia, ca şi în Franţa, clopotele sună în fiecare zi, exceptând cele trei zile de dinainte de Paşte. În Vinerea Mare, se face ritualul spălării picioarelor, la fel cum Iisus a făcut pentru cei doisprezece Apostoli ai săi. Clopotele suna din nou în dimineaţa Paştelui. Sărbătoarea Paştelui are o origine păgână de dinainte de Hristos, reprezentând o celebrare a sosirii primăverii, a fertilităţii şi creşterii recoltelor, transformându-se şi rezistând până în zilele noastre, înconjurând lumea în fiecare an, marcând astfel omenirea prin istorie, spiritualitate şi tradiţii. Alexandru Moraru - cl.a VI-a D Îndrumător prof. Iulia Prescorniţoiu 39 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Ich bin, you are... Gastfamilie nimmst du am täglichen Leben teil und lernst so Menschen, Traditionen und eine andere Kultur kennen. Wir suchen nur Gastfamilien aus, die wirklich Interesse haben, junge Leute aus anderen Ländern kennen zu lernen. In der Regel wohnst du mit einem anderen Teilnehmer deines Kurses bei deiner Gastfamilie.Wenn du lieber allein bei einer Familie wohnen möchtest, ist das ebenfalls möglich. Der Kurs. Unterricht ist jeden Tag von Montag bis Freitag in der Zeit von 9.00 – 12.00 Uhr. Um den Unterricht so effizient wie möglich zu gestalten, sind die Gruppen klein. Größere Sicherheit beim freien Sprechen ist das Hauptziel. Du wirst also mit deinen Lehrern viel Konversation machen.Aber auch dar Vokabular und die Aussprache sollen verbessert werden. Am Ende des Kurses erhält jeder Teilnehmer ein Zertifikat. Diana Nichitoiu – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Alina Grecu My Family I’m Carina, the supergirl! Meet my family! This is my dad and this is my mum. My dad’s name is Florin and my mum’s name is Adriana. This is my brother. His name is Andrei. He is a pupil. My father’s name is Florin. His job is interesting. His trousers and jacket are blue And his hat is blue too! Adriana is my mother. She works in an office with my father. She is beautiful, you see, And she is busy, like a bee! Andrei is my brother. He looks like my mother. He is gentle and hardworking, But he thinks that reading is boring! The history of chocolate My name is Carina I want to be a ballerina. I can dance and I can cook. I can read an English book. I can swim in the sea! I’m a supergirl, you see? Carina Şurubaru – cl. a III-a C Îndrumător prof. Elisabeta Buruiană The history of chocolate begins in Mesoamerica. The word „chocolate” entered the English language from Spanish. Chocolate is processed food produced from the seed of the tropical Theobroma cacao tree. Cacao has been cultivated for at least three millennia in Mexico, Central and South America. After fermentation, the beans are dried, then cleaned, and then roasted, and the shell is removed to produce cacao nibs. Chocolate has been used as a drink for nearly all of its history. The earliest record of using chocolate dates back before the Olmec. In November 2007, archaeologists reported finding evidence of the oldest known cultivation and use of cacao at a site in Puerto Escondido, Honduras. The Maya civilization grew cacao trees in their backyards, and used the cacao seeds it produced to make a frothy, bitter drink. The chocolate residue found in an early ancient Maya pot in Río Azul, Guatemala, suggests the Maya were drinking chocolate a very long time ago. Europa – Sprachreisen Die Reise. Schon die Reise nach England oder Frankreich ist ein Erlebnis. Wahrend der Fahrt lernst du die anderen Kursteilnehmer kennen und wirst sicher viel Spaß mit ihnen haben. Dein Kursleiter ist immer dabei und betreut dich und deine Gruppe. Hast du dich für eine Reise nach England entschieden? Dann geht es mit dem Flugzeug nach London und von hier dann weiter mit dem Bus. Nach Frankreich geht es dagegen mit der Bahn. Du kommst direkt an deine Zielort an, wo deine Gastfamilie dich erwartet. Die Gastfamilie. Du wirst bei einer Gastfamilie wohnen. Alle Familien sind nett, freundlich und aufgeschlossen. In einer 40 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani „Wenn ich neue Kleider brauche, kaufe ich mir Sachen, die mir gut stehen und die nicht zu teuer sind. Aber ich frage mich nicht, ob sie modisch sind oder nicht.” „Ich finde diese nicht so wichtig. Viele von meinen Klassenkameraden kaufen teure Klamotten,ich nicht.” Das sind die Bewertungen der Jugendlichen. Bild ist nicht immer wichtig, aber fügt hinzu, etwas extra zu Ihrer Persönlichkeit. Roxana Rogoz – cl. a VI-a D Îndrumător prof. Alina Grecu By the 15th century, the Aztecs gained control of a large part of Mesoamerica, and adopted cacao into their culture. The Aztec adaptation of the drink was a bitter, frothy, spicy drink called xocolatl, made much the same way as the Mayan chocolate drinks. It was often seasoned withvanilla, chile pepper, and achiote, and was believed to fight fatigue, which is probably attributable to the theobromine content, a mood enhancer. Chocolate has been the center of several successful book and film adaptations. In 1964, Roald Dahl published a children's novel titled Charlie and the Chocolate Factory. Chocolate also features in a large number of other literary works, often in a role central to the plot such as JoAnna Carl's Chocoholic Mysteries series and Toby Moore's Death by Chocolate. Cristina Enoiu - cl. a VI-a D Prof. indrumator Iulia Prescornitoiu My Pussy Cat What is that? It’s my pussy cat. Where are you? I can’t find you… Are you in my bedroom? Are you in the bathroom? Mode Mode Where are you? I can’t see you… ist in der Regel eine kollektive Gewohnheit. Sie befinden sich in „Mode" beim Tragen von Accessoires oder Kleidung, die Teil der aktuellen Modetrends sind. Mode ändert sich sehr schnell, es ist genug, dass jemand etwas findet, das besser und schöner ist, dann wird sich jeder dieses Produkt wünschen. Etienne Aigner (1904-2000) war der Gründer der AG, ein Modehaus in München, Deutschland, die in Luxusgüter wie Handtaschen, Reisegepäck, Geldbörsen, Gürtel, Lederaccessoires spezialisiert und so auf. Etienne Aigner war ein Designer, eine deutsche Marke mit italienischer Seele. Obwohl Etienne Aigner gestorben ist, sind die Produkte des Unternehmens in 49 Ländern weltweit erhältlich und in mehr als 438 Einzelhandelsgeschäften. Nicht alle Menschen berücksichtigen die neuesten Nachrichten in der Mode. Hier finden wir die Meinungen der Jugendlichen. „Ich finde es toll,mich nach der Mode zu kleiden. Es gefällt mir Klamotten zu tragen, welche in der Mode sind.” Come to my grandma’s house To chase a fat mouse! Carina Şurubaru – cl. a III- a C Îndrumător prof. Elisabeta Buruiană My Favourite Things I love tomatoes, I love rice, Carrots and potatoes, Are very nice! I love French fries, I love cake, I love anything On a plate! I love ice cream, I love meat, My favourite things At home I eat! Carina Şurubaru – cl. a III-a C Îndrumător prof. Elisabeta Buruiană 41 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Profesor este orice om de la care poţi sa înveţi ceva Profesoara mea de bunătate a fost Lina, sau Ce scriu dascălii noştri Avantajele practicării sportului Practicarea unui sport are directă legătură Lina lui Andrei, aşa cum îi spunea tot satul. Bună a fost ea când s-a măritat, căci în vremea aceea, fata bună era cea care nu ieşea din vorba părintelui, şi, la 16 ani, când chemată de la săniuş de mama sa şi întrebată dacă-i place de flăcăul cel `nalt,venit călare pe calul negru, ea a zis ,, Da” şi a plecat cu el călare pe murgul năzdrăvan. Bună a fost că a născut 11 copii şi că a acceptat că i-a fost dat să crească doar patru dintre ei. Bună a fost ea şi mai târziu, când, de jalea şi de dorul celor pierduţi de timpuriu în fiecare an îşi convingea bărbatul să dea de pomană câte o viţică ori câte o oaie cu miel şi chiar o gospodărie întreagă, cea pe care nu şia putut-o face niciodată feciorul ei mort pe front... Bună a fost ea că se rugă mereu la Bunul Dumnezeu şi pentru cei de pe Pământ şi pentru cei din pământ şi, nu ştiu de unde (căci nu avea nici pensie şi nici niscaiva mari averi) găsea întotdeauna bani să trimită, până hăt, departe, la toate bisericile care se construiau sau se refăceau. Bună a fost ea când, în pachetele trimise nepoatelor la internat sau la căminul studenţesc, strecura câte o punguţă cu miez de nucă şi prune uscate şi câte cinsprezece, douăzeci de lei. Bună a fost ea când, alături de bărbatul ei a zidit prin toate tihariile satului câte o fântână şi a pus prin multe locuri dăruite celui rău câte o cruce de închinăciune. Bună a fost ea că vreme de patruzeci de ani nu s-a certat niciodată cu nora sa. Bună a fost ea că în fiecare an, la pomana de toamnă, îşi îmbrăca cu haine noi câte o fină şi a avut ca fine cam jumătate de sat. Nu ştiu de unde o fi învăţat ea atâta bunătate, căci îmi amintesc că ştia să scrie şi să citească precum elevii mei anul trecut, cam pe vremea aceasta. Ştiu însă că a făcut şi alte lucruri bune în afară de cele spuse de mine aici. Mă simt bogată şi bună măcar că mi le amintesc şi pot spune că ,,Profesor este orice om de la care poţi să înveţi ceva”. Înv. Giorgeta Rădulescu cu sănătatea. Înainte de a-ţi alege metoda de antrenament sau sportul prin care vrei să te antrenezi, trebuie să te analizezi cu atenţie, să ştii unde vrei să ajungi, cât timp ai la dispoziţie, ce îţi lipseşte, ce vrei să adaugi, să decizi ce sport sau metoda de antrenament te-ar avantaja pe tine şi nu în ultimul rând să îţi faci un program de antrenament, somn şi alimentaţie corespunzător. Puteţi combina mai multe metode de antrenament şi experimenta mai multe exerciţii fizice şi în final să decideţi care vă ajută cel mai mult. Sportul ar trebui să reprezinte o parte nelipsită a vieţii sociale moderne şi a educaţiei copiilor. Prin sport mă refer la o activitate care să te dezvolte atât fizic, cât şi psihic. Luaţi exemplul grecilor antici şi civilizaţia lor din care sportul şi atenţia pentru corpul uman erau nelipsite. Practicarea sporturilor de către copii este foarte importantă. Sportul practicat la vârsta copilăriei ajută la dezvoltarea inimii, plămânilor, muşchilor şi a sistemului osos, reduce riscul obezităţii,des întâlnită în zilele noastre. Luptele de genul judo sau karate dezvoltă supleţea, atenţia şi respectul faţă de reguli şi adversar. Acestea sunt benefice pentru copiii introvertiţi, care îşi vor descoperi personalitatea şi calităţile şi vor căpăta curaj şi încredere în propriile forţe. Sporturile în echipă dezvoltă simţul tactic şi solidaritatea. Programul unui copil până la vârsta de 15 ani, pe lângă somn, şcoală şi teme, trebuie să cuprindă cel puţin 2 ore pe zi de ieşiri în aer liber, de mişcare. În pauzele şcolare este indicat ca elevul să iasă din bancă, să se mişte, să iasă afară pentru oxigenarea organelor (şi a creierului) şi pentru a nu îşi pierde mobilitatea articulaţiilor inferioare. Deviza fiecăruia ar trebui să fie „Vreau să trăiesc sănătos!", pentru ca în felul acesta ne acordăm importanţă nouă înşine, dar şi celor la a căror sănătate ţinem. Prof. Elena Săcăluş 42 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Curiozităţi matematice: numărul „PI" Numărul „PI” este o constantă matematică Petrache Poenaru – românul care a inventat stiloul Petrache Poenaru s-a născut la data de 10 a cărei valoare este egală cu raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul său într-un spaţiu euclidian, sau raportul dintre aria unui cerc şi pătratul razei sale. „PI” este una dintre cele mai importante constante matematice, apărând în multe formule din matematică, fizică, tehnică. Este un număr iraţional a cărui valoare scurtă este 3,14. Numărul „PI” se mai numeşte şi „constanta lui Arhimede", deoarece savantul grec a fost primul care a încercat să calculeze cu exactitate valoarea acestuia. Modurile de studiere şi calculare ale acestui număr urmează dezvoltarea matematicii în ansamblu şi o împart în trei perioade principale: -veche, în care „PI” era studiat geometric; -clasică, în care numărul era calculat folosind analiza matematică; -modernă, numărul fiind studiat şi calculat folosindu-se computerul . Proprietăţile numărului PI - este iraţional (nu poate fi scris ca un raport de două numere întregi) - nu este construibil geometric (nu se poate construi cu rigla şi compasul un pătrat cu aria egala cu cea a unui cerc dat, aceasta fiind o problemă fără soluţie care i-a preocupat pe mai mulţi matematicieni, problemă cunoscută şi sub denumirea de „Cuadratura cercului") - are o infinitate de zecimale care nu conţin secvenţe care se repetă: acest şir infinit de cifre a fascinat mulţi matematicieni Cu ajutorul unor calculatoare superperformante s-au calculat zece mii de miliarde de cifre ale numărului „PI” şi nu s-a găsit nici un şablon identificabil în cifrele găsite. Un record în memorarea cifrelor numărului „PI” a fost înregistrat de un student chinez căruia i-au trebuit 24 de ore şi 4 minute să redea fără greşeală 67890 de zecimale ale acestuia. Există şi ziua mondială a numărului „PI” pe data de 14 martie. Prof. Nelu Avrigeanu ianuarie 1799, în localitatea Băneşti din judeţul Vâlcea. A fost pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator, pedagog, membru titular al Academiei Române din 1870, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, organizatorul învăţământului naţional românesc, inventatorul tocului rezervor (brevetat de guvernul francez în mai 1827 sub titlul plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre). „Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a fost primul ziar românesc, dar şi unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor. La 25 mai 1827 Petrache Poenaru inventează la Paris şi obţine brevetul pentru „condeiul portăreţ fără sfârşit alimentându-se însuşi cu cerneală”. Acesta este primul toc rezervor, precursorul stiloului actual, realizat ulterior de Brissant şi Ciffin. Steagul naţional al României, în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, se pare, după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentru prima dată tricolorul actual, preluat ulterior de paşoptişti, care l-au impus în conştiinţa nemului. Flamura armatei pandurilor fusese până atunci alcătuită din două bucăţi de mătase, aproximativ egale şi de formă pătrată, una albă şi cealaltă albastră, cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi albaştri. După Unirea Principatelor Române, Petrache Poenaru participă intens la viaţa publică şi concepe textul Legii instrucţiunii publice de la 1864. În anul 1870 devine membru al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani, şi a lăsat în urma sa o operă socială cu efecte până în zilele noastre. Prof. Petria Dolia 43 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Fata de la malul marii Tu singură-n valuri, frumoasă virgină? De unde-ai plecat, încotro te îndrepţi? Ce frunte senină cu ochi înţelepţi! De toate acestea cine-i de vină? Motto ,, A cupei jumătate a fost demult să fie O pagină de carte născută ca să ştie. Azi, altă lume, aripi alte, mult prea mici… De parcă jumătatea nici n-ar fi fost pe-aici” Autorul E legea naturii şi singurătatea, De-aceea, vedeţi, frumoasă eu sunt Că singură stau, uitând de pământ, La fel mi-a răspuns, întrbată şi ...cartea. Formaţii de zbor plecate să lupte, Scriau în povestea dată uitării De partea nescrisă a încoronării Cum că, ar fi fericiri neştiute. Da, e de-ajuns, dar spune-ne nouă De ce ne-ai strigat, ajutor să-ţi aducem? De putem în căsuţă la tine s-ajungem, Dar, hai, te grăbeşte, începe să plouă! Plecau să înfrunte soarele vieţii, In flori de răşină să-şi prindă cuvântul Acolo unde n-ajunge nici gândul, Murind pe măsură între intenţii. Aş vrea, de puteţi, o casă a mea În aripi să ţineţi, puteţi să urcaţi Din lumi unde ştiţi şi munţi să surpaţi, O casă la mare, nimic altceva! Căzută e lumea şi plictisitoare, Ştiinţe exacte s-au dat părăsirii Ce puteau să-i facă un cort nemuririi, Acum toate tac fără culoare. O casă rotundă, fiinţă distinsă De noi ţi-om concepe, ca totul să crezi Din sticlă să fie şi tu să te vezi, Dar numai pe stânca de nimeni atinsă. În zbor au plecat să uite de tină Cu aripi murdare ce-abia mai mişcau Început-au păşirea, crezând că zburau Îndoiţi de salvare, de colb şi rutină. Începem în zori, ridicăm până-n seară Pe perne de alge păru-ţi revarsă Să n-ai aşteptare, mâhnirea cea arsă Nu-i linişte-n suflet lumina de-afară! Încet, câte unul, s-au ridicat… Aşteptaţi către primul, ce era mai bătrân Au plecat ca fiinţe ale altui tărâm Trecute prin lume cu scop anunţat. Aripi încercate, de luptă lovite La lucru pornit-au în zorii de zi De-acum drumul drept vom ţine ş-om fi În cele, de noi, mai sus amintite. Ce frumoase culori scăldate de soare ! Trecând de rugina cu glasul pustiu Alergat-au pe-o stâncă cu sufletul viu Ce-i pusă de veghe să ştie de mare. Unul din ei, cel ce-auzise Şi-ntoarse din drum frăţia întreagă De mersul prin valuri al fetei se leagă Când cale spre ea, pornind îşi întinse. Văzând că nu-i nimeni, aproape-au plecat Cănd unul din urmă, auzind, făcu semn!… S-au întors deopotrivă la acelaşi îndemn Aflând că o fată atunci i-a strigat… De când te-am văzut singuratică fată Am simţit de atunci că nu spui cine eşti Priveşte la mine, de ce nu priveşti? Te voi ţine în braţe acum şi odată. Parcă făcură umbră la mal... Când stolul întreg a pornit deodată Să afle ce-a fost, se opriră la fată, Coborau în tăcere la ultimul val. Îţi curaţă haina, suflet pribeag, Aripile-ţi curăţă de noroi şi de pulberi Ce ştii tu să fii ca cei ce sunt liberi? N-am spus că de oamenii-păsări mi-e drag! Un cerc îi făcură în jur spre înalturi Uimindu-se toţi de farmcul ei, Răvăşiţi de iubiri, de zboruri mai grei, Păreau o clădire c-o mie de caturi. În braţe te dau şi tărâmul ţi-l las L-oi găsi eu odată, când casa e gata Nisipul îl scot, rămână doar piatra! S-o cern potrivita cu gândul rămas. 44 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani De stare aleasă tu pari să fi fost Acum tot alergi să-ţi cauţi destinul. Din toţi veţi rămâne pe mare doar unul Iubirea mea este ca ziua de post. După absolvirea liceului din oraşul natal, Sergiu Celibidache ia pentru o scurtă perioadă lecţii de pian şi compoziţie la Iaşi, apoi se înscrie la cursurile de filosofie şi matematică de la Universitatea din Bucureşti. În 1936, pleacă la Berlin pentru a studia compoziţia şi dirijatul la Academia de Muzică, audiind în acelaşi timp cursurile de filosofie ale lui Eduard Spengler. Între 1945-1952, devine prim-dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin, înlocuind pe faimosul W. Furtwängler. Dirijează peste 400 de concerte, impunându-se ca o personalitate de o excepţională exigenţă artistică, nu totdeauna comodă pentru componenţii unei orchestre.. După 1954 este invitat cu regularitate la pupitrul celor mai mari orchestre europene: Orchestra Radio din Stuttgart, Orchestra Naţională din Paris, Orchestra Simfonică Radio din Stockholm. Printre alte compoziţii, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră. În 1979 primeşte funcţia de director muzical şi prim dirijor al Orchestrei Filarmonice din München, orchestră care, sub conducerea sa, va deveni una din cele mai bune din lume. Pentru activitatea sa artistică, Celibidache a primit numeroase distincţii: cetăţean de onoare al oraşului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), Ordinul Maximilian pentru Ştiinţă şi Artă (Germania, 1993). Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice. Dirijor extrem de original, Celibidache varia ca nimeni altul tempo-urile, realizând efecte impresionante în sălile de concert. Exigent, crezând în puritatea din sălile de concert, este singurul mare dirijor care a refuzat orice înregistrări discografice. Marele critic muzical, Klaus Umbach, scria despre acesta: “Celibidache domneşte şi când şade. Aici, sus, el construieşte, din mii de note bruckneriene, catedrale sonore.” Imi pasă, ori ba de aşa demnitate Să ştii c-am umblat la aşa înălţime, O ştiu şi mi-a fost din stele pe nume Acum să lăsăm tot la o parte. Întors către ţărm, de foc simţi biciul Ştiind c-a lipsit din lucrarea cerută, Hei, coadă de stirpe cu faţa tăcută, De ce n-ai venit să lucrezi edificiul !?!.. Mai am o părere, maestre de zbor Îi place întinderea, ştiu ce spunea Dar poate să vină şi marea la ea, Chiar om nu-s deloc, să-mi fie şi dor? Ai casă la mare, în ea să m-aştepţi Pe stânca făcută, să tacă-ncercarea Mai mare-n talazuri să fie ca marea În inima, toate! Apoi să mă cerţi!... Trecut-au vreo trei săptămâni de tumult Ce bine îţi stă solitară, senină!.. Pe gândul tău liber şi-n casă stăpână, De-acum ar fi timpul şi eu să te-ascult… Prof. Florin Balasoglu Sergiu Celibidachepersonalitate de excepţie a muzicii româneşti şi internaţionale Anul acesta, la 28 iunie se împlinesc 100 de ani de la naşterea marelui dirijor şi compozitor, care avea să fie apreciat în ţară, dar mai ales peste hotare. Se naşte în anul 1912, la Roman, în judeţul Neamţ şi moare în data de 14 august 1998, La Neuville sur Essonne, Franţa. Prof. Mitriţa Dumitrache 45 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Basmele şi rolul acestora în viaţa copilului de viaţă, mutatul de acasă, despărţirea, la maturitate, de părinţi, moartea unui prieten drag, etc., prezentate într-o manieră plăcută, pe înţelesul copiilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învaţă despre lumea din jur. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situaţii periculoase sau dificile Ar fi bine să încercăm să nu alegem poveşti care induc nişte tipare, gen oameni răi si oameni buni, poliţistul este autoritar, tata repară prin casă, mama stă în bucătărie, etc. Deci poveştile au un rol benefic asupra afectivităţii unui copil. Să folosim un ton cald, blând, pentru că, înainte de a acorda atenţie spuselor noastre, se vor bucura de prezenţa noastră. Poveştile au efectul benefic asupra copilului, în relaţia cu părinţii. Lipsa timpului îi face pe mulţi dintre noi să îşi abandoneze copiii în faţa televizorului, la desene animate sau în faţa calculatorului, la jocuri. Câte un basm spus măcar o dată la câteva zile, creează între părinţi şi copil acea legătură specială dintre doi oameni care trăiesc aceleaşi senzaţii, au aceleaşi sentimente şi îşi imaginează aceleaşi scenarii. Complicitatea creată şi limbajul comun construit de părinte şi copil îmbunătăţeşte mult relaţia dintre cei doi. Chiar dacă nu ne place să citim, să nu îl privăm pe copil de această activitate. Putem să folosim poveştile în imagini care îi vor dezvolta imaginaţia, iar noi vom avea posibilitatea să inventăm firul acţiunii. Copiii mai mari sunt atraşi de personaje. Fetiţele preferă cărţile despre prinţese, în culori pastel, care oferă câte un eşantion preţios „gloss” de zână, ineluş fermecat etc. Băieţii adoră istorisirile despre dinozauri, roboţi sau extratereştri prietenoşi. Sunt mai bine acceptate adaptările după marile poveşti clasice (Rapunzel, Albă ca Zăpada), cu text scurt, eventual rezumatul poveştii originale şi ilustraţii seducătoare pentru a nu pune la încercare răbdarea micuţilor, care este tot mai afectată de tumultul vieţii cotidiene. Să-i cerem copilului să repovestească basmul pe care i l-am spus la culcare. Îşi exersează în mod sănătos memoria, îşi lărgeşte vocabularul, îşi nuanţează viaţa „Basmul este oglindirea vieţii în moduri fabuloase” George Călinescu Basmele reprezintă rezervorul de înţelepciune naturală a lumii. Ele folosesc un limbaj simbolic de aceea pot fi accesate cu uşurinţă de copii, astfel că, prin intermediul lor, aceştia se pot întâlni cu diferite situaţii emoţionale, familiale şi sociale. Prin faptul că tratează teme din realitate, acestea îi ajută să cunoască diferite situaţii, într-un cadru securizat, poate de dinainte de a se fi confruntat cu ele în viaţa de zi cu zi. La vârsta preşcolară copilul face cunoştinţă cu cartea de poveşti prin intermediul părinţilor şi mai apoi, al educatoarei. Părinţii sunt primii care îndrumă copiii în descoperirea tainelor ascunse ale poveştilor care reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de cunoaştere şi învăţare. Mai mult decât o amintire din copilărie, basmele abordează probleme reale din viaţă: binele şi răul, principii morale învăluite într-o aură de magie. La început, copiii preferă deznodămintele fericite, îşi formează un ideal al finalului de poveste, aşa că să încercăm să nu îi dezamăgim. De asemenea, cititul poveştii dezvoltă relaţia dintre părinte şi copil, oferindu-le acestora un bun prilej de comunicare. Când mai cresc li se pot citi şi poveşti în care acţiunea se diversifică, căpătând diferite nuanţe. Nu totul este bine şi rău, mai poate fi minciună şi adevăr, laşitate şi curaj, antiteze care îi învaţă care sunt calităţile şi care sunt defectele oamenilor. În felul acesta îi pregătim pentru a face faţă situaţiilor cu care s-ar putea confrunta în viaţă. După câteva poveşti citite, putem să ne dăm seama care sunt gusturile copilului. Încercăm să le găsim poveşti care să nu le lase un sentiment de frustrare ci unele în care rezolvarea situaţiilor aduce întotdeauna zâmbetul pe buze. De asemenea, tot basmele sunt cele care prezintă probleme importante 46 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Focşani sufletească se hrăneşte spiritual. Este important şi să-l punem pe copil să ne povestească ce a făcut la şcoală. Avem grijă ca aceasta să nu se facă cumva într-o stare de tensiune. Este sănătos un astfel de exerciţiu mai ales dacă îi cerem şi părerea despre ce s-a întâmplat, sau îl întrebăm ce a simţit. Rolul părinţilor este unul crucial – acela de a păstra atmosfera hrănitoare, încurajatoare, caldă şi securizată şi de a-i ajuta pe cei mici să conştientizeze învăţătura pe care basmul o poartă. Pe de o parte îşi exersează memoria, pe de altă parte învaţă să îşi exprime în cuvinte sentimentele şi trăirile, aflăm ce s-a întâmplat la şcoală, îi putem supraveghea exprimarea…ne construim relaţia cu copilul încercând să devenim în mod real cel mai bun prieten al copilului nostru. Învăţătura şi ocazia de dezvoltare (emoţională, cognitivă, comportamentală) este dată de basm. Mulţi ar putea găsi mai uşoară soluţia oferită de basmele ecranizate, animate sau audiobook-uri. Toate au beneficiile lor, însă aici valoarea este adăugată de relaţia autentică dintre părinte şi copil, de acel contact real care însoţeşte cunoaşterea şi dezvoltarea celui mic. Basmul este o oportunitate pentru copil de a experimenta diferitele faţete ale trăirilor lui şi de a-şi consolida încrederea că ceea ce este ”bun” poate învinge ”răul”. Rolul părinţilor este unul crucial, ei păstrând atmosfera încurajatoare, caldă şi securizată şi ajutând pe cei mici să conştientizeze învăţătura pe care basmul o poartă. Când gustul pentru lectură se formează din primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă. Există câteva mijloace prin care se poate urmări dezvoltarea vocabularului elevilor şi a exprimării. Este necesară utilizarea de diverse strategii ale muncii cu cartea, cunoscute şi aplicate de către profesori, care să îi facă pe elevi să îndrăgească eroii din poveşti şi basme, dar în acelaşi timp să-şi dezvolte şi gustul pentru lectură. Prof. Daniela Gavrilă Biserica a făcut parte din ansamblul fostei mănăstiri cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, fiind ctitoria domnului Ţării Româneşti Grigore Ghica. Ea a fost înălţată în partea munteană a Focşanilor, chiar lângă hotarul ce despărţea, până la Unirea din 1859, cele două ţări. Mănăstirea a beneficiat de danii oferite de către Al Ipsilanti,DucaVodă, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Mihail Racoviţă. Datorită acestora, mănăstirea a devenit una dintre cele mai înstărite din zonă, având proprietăţi în Focşani şi în zonele viticole din jur. De-a lungul timpului, edificiul a suferit din cauza cutremurelor, a incendiilor şi a năvălitorilor străini. Din 1854, în urma incendiului, a rămas doar biserica, iar la cutremurul din 1940 s-a dărâmat turnul clopotniţei. În interior s-au păstrat mici porţiuni din pictura originală, faţadele erau tencuite şi decorate cu două rânduri de firide suprapuse. În interior erau circa 23 de icoane, 9 candele, cădelniţe, obiecte de argint, cărţi greceşti şi româneşti, odoare, policandre şi o frumoasă catapeteasmă. După 1977, biserica a fost restaurată şi pictată, în forma în care poate fi admirată şi acum. Prof. Silvia Grigore 47 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani A.D.H.D. – Mai mult decât obrăznicie şi neascultare D eficitul de atenţie şi hiperactivitate -deseori are dificultăţi de menţinere susţinută a atenţiei în activităţile şcolare sau în timpul jocurilor; -deseori pare să nu asculte când i se vorbeşte; -deseori nu respectă instrucţiunile până la capăt şi întâmpină dificultăţi de finalizare a temei (fără comportament opoziţionist); -deseori are dificultăţi de a se organiza în timpul activităţilor; -deseori manifestă aversiune sau reţinere de a se implica în activităţi care necesită efort mental susţinut; -deseori pierde materialele necesare pentru activităţi sau sarcini; -poate fi deseori distras/ă de stimuli externi. -este deseori neatent/ă în timpul activităţilor cotidiene. Hiperactivitate: -deseori îşi agită mâinile, picioarele sau se mişcă pe scaun; -deseori se ridică în picioare în timpul orei sau cu alte ocazii când ar trebui să rămână aşezat/ă; -deseori are dificultăţi de a se juca sau de a se implica în diverse activităţi în linişte; -continuu se mişcă sau acţionează ca şi cum „ar fi acţionat de un motor”; -deseori vorbeşte excesiv. Impulsivitate: -deseori răspunde înainte de a se fi terminat întrebarea; -deseori are dificultăţi de a-şi aştepta rândul; -deseori întrerupe sau are un comportament intruziv. Prof. psiholog Liliana Mihai (A.D.H.D.) este una din cele mai comune tulburări mentale ale copilăriei, afectând 3-5% din populaţia de vârstă şcolară. A.D.H.D. este o tulburare cronică ce se caracterizează printr-un nivel ridicat de neatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate. Simptomele acestei tulburări determină serioase disfuncţii în mai multe domenii de funcţionare, afectând copiii, familia, şcoala şi grupul de prieteni. Seriozitatea şi gravitatea acestor disfuncţii face ca A.D.H.D. să fie considerată o problemă gravă a copilăriei şi, de asemenea, pot prezice dezvoltarea unor probleme chiar mai serioase în adolescenţă şi viaţa adultă. Adolescenţii şi adulţii cu ADHD prezintă un risc ridicat pentru o serie de probleme cum ar fi:eşecul şcolar şi educaţional, dificultăţi în relaţiile interpersonale, comportamentul criminal, consumul excesiv de alcool şi droguri. Prin urmare, diagnosticarea şi tratarea eficientă a ADHD în copilărie devine (sau ar trebui să devină) o prioritate în domeniul sănătăţii publice. Pentru tratarea efectivă a tulburării au fost încercate şi sunt utilizate încă o mare varietate de metode cum ar fi:terapia individuală, terapia prin joc, diete suplimentare sau restrictive, tratamentul alergologic, kiropracticile, trainingul perceptual-motor şi multe altele; însă niciuna dintre aceste metode nu este eficientă pentru tratarea ADHD. Doar trei tipuri de intervenţii au fost validate ca fiind eficiente: modificările comportamentale, stimularea farmacologică a sistemului nervos central şi combinarea acestora. Pentru diagnosticarea ADHD, simptomele trebuie să se înscrie în categoriile: deficit de atenţie – hiperactivitate - impulsivitate. Trebuie să existe cel puţin 6 simptome de deficit de atenţie manifeste pe cel puţin o perioadă de minim 6 luni, în cel puţin două contexte sociale, şi cel puţin 6 simptome de hiperactivitate şi impulsivitate luate împreună. Simptomele trebuie să apară înainte de vârsta de 7 ani. Criteriile de diagnosticare a ADHD sunt recunoscute la nivel internaţional sunt cuprinse în “Manualul de diagnoză şi statistici” ale Societăţii Americane de Psihologie, Ediţia a IV-a: Deficit de atenţie/ neatenţia: -deseori nu reuşeşte să fie atent/ă la detalii sau face greşeli de neatenţie în timpul activităţilor şcolare, la muncă sau în timpul altor activităţi; Ţinutul Vrancei Un ţinut de organizaţie veche ţărănească, care dăinuie din timpuri îndepărtate şi a cărei origine se desprinde cu greu din negura vremurilor apuse – este ceea ce cunoaştem sub numele de Vrancea. „Republica Vrancei”, aşa cum a numit-o voievodul Dimitrie Cantemir în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”, s-a organizat şi condus după nişte obiceiuri vechi ale pământului şi datini strămoşeşti, pe care străbunii noştri le-au păstrat prin tradiţii cu sfinţenie de lege. Străvechi pământ românesc, Vrancea constituie o punte de legătură între cele trei provincii româneşti–Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Natura a înzestrat pământurile acestor locuri cu multe bogăţii, iar oamenii locului, harnici şi cu credinţă în Dumnezeu, au ştiut să le descopere şi să le pună în valoare. Tradiţiile şi obiceiurile sunt inima şi sufletul 48 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani vrâncenilor, fiind reprezentaţii ale istoriei şi trecutului lor mândru, sub formă de dansuri, obiceiuri meşteşugăreşti şi muzică populară. Cele mai cunoscute forme ale acestor tradiţii şi obiceiuri sunt: vălăritul şi hora cu scrânciob (sau cu dulap) din Vintileasca, arta încondeierii ouălor, arta ţesutului, dansul popular şi arta cusutului, a măştilor, prezente în istoria şi cultura localităţilor vrâncene Dumitreşti, Jitia, Dumbrăveni, Chiojdeni, Bordeşti. Confecţionarea măştilor folosite la sărbătorile de iarnă face parte din istoria şi filozofia culturii vrâncene, iar cunoaşterea acestui meşteşug înseamnă pătrunderea în spiritualitatea satului românesc tradiţional, dar şi calităţi deosebite pentru cel care îl practică: imaginaţie, talent, îndemânare şi un deosebit simţ al umorului. Măştile întregesc atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă, reprezentând diverse personaje: moş, babă, ursar, general, sanitar. Meşterii populari le realizează din blană şi piele de animale, ţesături din pânză sau postav gros, lut ars, lemn cioplit, coajă de copac, metal, sfoară, pene, câlţi, păr de cal sau de porc, boabe de fasole sau de porumb, pănuşi de porumb, nasturi, mărgele, coarne de animale, bucăţi de sticlă, carton colorat, resturi de obiecte ceramice, doage sau funduri de putini şi alte materiale care nu mai sunt de folos prin gospodăria omului. Culorile folosite sunt: alb şi negru, reprezentând viaţa şi moartea, roşu, semn al vitalităţii, al regenerării, verdele sau albastrul, culori ale primăverii. Prof. Anişoara Vasile au pus într-un pahar suc cu vitaminele pe care le aveau şi mi-au dat să beau. Totul s-a luminat, am prins putere şi am început să cresc văzând cu ochii. Microbii cei urâţi şi răi au rămas mici şi neputincioşi, apoi au dispărut. Toate fructele şi legumele erau lângă mine şi mă îmbiau: - Ia-mă pe mine! Eu am vitamina A care ajută vederea şi face pielea delicată, strigă un morcov. - Ba pe mine, strigă şi o portocală, eu am vitamina C care te întăreşte şi te apără de boli! - Eu am vitaminele B care ajută creierul şi sistemul nervos! - Ba vitamina E este mai bună, că e vitamina tinereţii! Dinspre soare se aude: - Eu îţi dăruiesc vitamina D care fixează calciul în oase, să fii puternică. Eu le-am ascultat şi mi-am dat seama că am nevoie de toate. Când m-am trezit mi-am spus că mama ştie ce e mai bun pentru sănătatea mea şi am alergat în bucătărie să iau o gustare cu... vitamine.” Visul acesta mi l-a povestit o fetiţă. M-am gândit să vi-l spun şi vouă pentru că am observat că, din zi în zi,devenea mai frumoasă, mai strălucitoare, mai inteligentă. Nu uitaţi, copii! Vitaminele sunt indispensabile organismului nostru, fiind implicate în procesul de creştere, funcţionare şi vindecare a acestuia, asigurând un echilibru general. Astfel, avem: -Vitamina A, vitamina creşterii (protejează vederea, menţine în stare bună pielea şi muşchii). O găsim în legume: cartof, spanac, morcov, etc. -Vitamina B (vitamina „performanţei intelectuale”) ajută la o bună funcţionare a sistemului nervos, favorizând creşterea. O găsim în legume şi fructe uscate, urzici, spanac, fasole. - Vitamina C combate oboseala, ajută la creştere. Se găseşte în citrice, fragi, vişine, gutui, coacăze. Lipsa acesteia poate avea drept consecinţă îmbolnăvirea gravă a organismului. - Vitamina D este esenţială unei dezvoltări sănătoase a copilului, fixând calciului în oase. - Vitamina E sau vitamina tinereţii, întăreşte şi protejează inima. Se găseşte în spanac, salata verde, morcovi, mazărea verde. - Vitamina K favorizează creşterea, opreşte hemoragiile şi ajută în bolile ficatului. Se găseşte în legumele verzi, în cartofi, conopidă, varză. În concluzie, vitaminele fac parte din viaţa noastră, lipsa lor afectându-ne grav sănătatea. Un vis „E o după-amiază plăcută de vară, mă joc cu jucăriile şi aş mânca ceva dulce: jeleuri, ciocolată... Mama nu vrea să-mi dea şi-mi spune să mănânc legume şi fructe pentru că sunt pline de vitamine, care mă vor ajuta să cresc sănătoasă. La prânz am dat deoparte zarzavaturile din ciorbă. Nu-mi plac, nu le vreau! Şi nici fructe! Sunt obosită. Mă întind puţin în pat să mă odihnesc şi apoi voi continua să mă joc. Fără să-mi dau seama, încăperea se întunecă şi eu mă fac din ce în ce mai mică. Zăresc cu greu o mulţime de microbi uriaşi şi urâţi venind spre mine. Încerc să fug, dar nu am putere deloc. -Să mă ajute cineva! Deodată, în faţa mea văd multe fructe şi legume care au prins viaţă: - Noi te putem ajuta, dacă ne laşi! Şi atunci, morcovi, ţeline, mure, castraveţi, roşii, cireşe, banane, portocale, fiecare dintre ele Prof. Silvia Condrea 49 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Divertisment Ghicitori – Riddles Ghicitori I am big and fat I eat grass I give you milk What am I? A cow Dimineaţa strigă tare De se-aude pân`la soare Ceasul meu deşteptător. Mă mândresc cu el de zor! I am red. I grow on trees. You eat me. I begin with a. What am I? An apple Fac şi eu lumină mare Precum fratele meu, Soare. Ziua eu visez cu dor, Noaptea Vin la toţi în zbor. Eu sunt tu, Iar tu eşti eu. Să mă ştergi, să fiu curată, Să te pot vedea mereu! Two mothers have five sons each. What are they? The two hands Eu vestesc o primăvară Care vine-acum în ţară Cu o mulţime de flori, Parfumuri şi culori. The teacher writes on me with chalk. My face is black, I cannot talk. The blackboard I have legs – one, two, three, four, But I cannot walk across the floor. A chair Prof. Mariana Apostu Cunoştinţe, dacă vrei, De pe raft poţi să mă iei. Mereu să ai grijă de mine Căci eu te învăţ de bine. Dacă ai întârziat, Clopoţelul a sunat! Iute, scoală-te din pat, Căci la mine te-ai uitat! Meserii Învăţătoarea îi întreabă pe copii: - Vasilică, ce-i tatăl tău? - Gunoier. - Nu se spune gunoier, ci lucrător la Salubritate. Petrica, ce-i tatăl tău? - Gropar. - Nu se spune gropar, ci lucrător la Pompe Funebre. Gigel, dar tatăl tău? - DJ la MYSTIC CLUB. - Cum adică? - Clopotar la biserică ! Sunt o floare elegantă, În parfumuri îmbrăcată. Cu coroana de culori, Eu sunt rege printre flori. O fată trece-n zori Şi plânge peste flori. Soarele s-a ridicat Şi îndată le-a uscat. Gramatică - Viorel, conjuga te rog verbul „a merge''! - Îîî... eu merg ...îîî....tu mergi....îîî...el merge... - Mai repede! - Eu fug ...tu fugi ...el fuge... (Răspunsuri: cocoşul, luna, oglinda, ghiocelul, cartea, ceasul, trandafirul) Anna Iulia Grădinescu – cl. a IV-a A Îndrumător prof. Vasilica Mircea 50 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani Orientare şcolară şi profesională - Gigel, mă întreb ce o să te faci când vei fi mare, când acum, în clasa a doua, tu nu ştii să numeri decât până la 10? - Arbitru de box! Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. Între copii - Nu vrei să joci fotbal cu noi? - Aş vrea, dar nu mă pricep deloc la fotbal! - În acest caz vei fi arbitru! Podul de la Drobeta Turnu-Severin a fost construit de Apollodor din Damasc, al cărui picior se mai vede şi astăzi. Latina clasica este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438. Diagonala Profesorul de matematică întreabă: -Gigel, ce este diagonala? Elevul se frământă un timp, apoi răspunde: -Nu ştiu... -Ei, drăguţă, e ceva ce seamănă cu tine acum: dă din colţ în colţ. Plantele tehnice sunt de fapt plante industriale, deşi cresc în agricultură. Culese de bibl. Gabriela Harea Testaţi-vă inteligenţa! Istorie - Mihăiţă, ce au făcut romanii după ce au trecut Dunărea? -Şi-au uscat hainele, domnule profesor! 1. Există 5 case, fiecare de altă culoare. 2. În fiecare casă locuieşte o singură persoană, fiecare de altă naţionalitate. 3. Fiecărui locatar îi place o anumită băutură, fumează o anumită marcă de ţigări, are un anumit animal de casă. 4. Niciuna dintre cele 5 persoane nu bea aceeaşi băutură, nu fumează aceeaşi marcă de ţigări, nu deţine acelaşi animal de casă. 5. Se ştie că: a) Britanicul locuieşte în casa roşie. b) Suedezul are un câine. c) Danezul bea cu plăcere ceai. d) Casa verde se află în stânga casei albe. e) Locatarul casei verzi bea cafea. f) Persoana care fumează Pall Mall are o pasăre. g) Locatarul casei din mijloc bea lapte. h) Locatarul casei galbene fumează Dunhill. i) Norvegianul locuieşte în prima casă. j) Fumătorul de Marlboro locuieşte lângă cel care are o pisică. k) Locatarul care are un cal locuieşte lângă cel ce fumează Dunhill. l) Fumătorul de Kent bea bere. m) Norvegianul locuieşte lângă casa albastră. n) Germanul fumează Rothmans. o) Fumătorul de Marlboro are un vecin care bea apă. Cine are acvariul cu peşti? Test propus de prof. psiholog Liliana Mihai Biologie -Poţi să-mi dau un exemplu de animal de care până şi leul se teme? - Desigur, de leoaică! Din lucrările elevilor Toma Alimoş era viteaz pentru că cu o mână conducea calul, cu o mână îşi ţinea maţele şi cu o mână se bătea cu Manea. Datorită faptului că Lăpuşneanu chinuia pe boieri tăindu-le nasul, urechile şi mâinile, el le-a devenit antipatic acestora Creierul este un indispensabil capului. organ oarecum Din cauza condiţiilor grele, Eminescu a murit de foame toată viaţa. Decebal, în loc să moară, a preferat să se sinucidă. Împăraţii au venit la noi pentru că nu mai aveau loc în alte ţări. Dimineaţa soarele iese de sub pământ. 51 Anul V, nr. 9 – mai 2012 Muguri şi flori – revistă de creaţie şi cultură a Şcolii „Duiliu Zamfirescu” Focşani ROND Găsiţi cuvintele corespunzătoare definiţiilor şi înscrieţi-le, în sensul acelor de ceasornic, în grila de mai jos. Prima literă a fiecărui cuvânt este indicată de săgeată. A A PURTATĂ CU CRAVATĂ SAU PAPIO N VEHICUL PE PATRU ROŢI N A SE NĂRUI R R C I DUŞMAN PE CAMPUL DE LUPTĂ UNUL CU CAPUL ÎN NORI PRĂJIRE ÎN EXCES D I M OFIŢERI SUPERIORI R A ÎMPRĂŞTIA CĂLDURĂ CĂPITANILOR TRIMIS CU SOLIE A V A SUBSTANŢĂ CE PROVOACĂ MOARTEA ŢINUT UNDE NU A PLOUAT DE MULT TIMP Prof. Gheorghe Airini 52 Anul V, nr. 9 – mai 2012 I PLASE DE CUMPĂRĂTURI C